Sunteți pe pagina 1din 45

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

Facultatea de Drept

EXECUTAREA SILITĂ

- suport de curs -
Asist. univ. drd. Valentin Mitea
Cluj-Napoca
2007

1
Cuprins

Titlul I. PARTEA GENERALĂ ............................................................... 3


Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE........................................................ 3
1.1. Definiţie................................................................................. 3
1.2. Modalităţile şi formele executării silite....................................... 3
1.3. Participanţii la executarea silită ................................................ 4
1.3.1. Părţile.............................................................................. 4
1.3.1.1. Identificarea părţilor....................................................... 4
1.3.1.2. Coparticiparea procesuală............................................... 6
1.3.1.3. Drepturile şi obligaţiile comune ale creditorului şi debitorului
......................................................................................................... 7
1.3.1.4. Drepturi specifice creditorului.......................................... 8
1.3.1.5. Obligaţii specifice creditorului.......................................... 9
1.3.1.6. Obligaţii specifice debitorului .......................................... 9
1.3.2. Instanţa judecătorească................................................... 9
1.3.2.1. Competenţa materială şi teritorială.................................. 9
1.3.2.2. Atribuţiile şi prerogativele instanţei de judecată.............. 10
1.3.3. Organul de executare ..................................................... 11
1.3.3.1. Definiţie...................................................................... 12
1.3.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc .............................. 12
1.3.3.3. Competenţa executorilor judecătoreşti........................... 13
1.3.3.4. Conflictul de competenţă .............................................. 14
1.3.3.5. Recuzarea................................................................... 14
1.3.3.6. Răspunderea executorului judecătoresc ......................... 14
1.3.4. Procurorul ...................................................................... 15
1.3.5. Terţii ............................................................................ 15
Capitolul 2. DREPTUL DE A PORNI EXECUTAREA SILITĂ.................... 16
Capitolul 3. TITLURILE EXECUTORII ................................................ 17
80
3.1. Definiţie............................................................................... 17
3.2. Hotărârea judecătorească în calitate de titlu executoriu ........... 17
2
3.3. Titlul executoriu european..................................................... 20
Capitolul 4. CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ, ÎNŞTIINŢAREA
PREALABILĂ A DEBITORULUI. UNELE INCIDENTE LA EXECUTAREA SILITĂ.. 22
4.1. Cererea de executare silită .................................................... 22
4.2. Înştiinţarea prealabilă a debitorului ........................................ 23
4.3. Incidente care împiedică, temporizează sau sting executarea silită
.......................................................................................................... 24
4.4. Contestaţia la executare........................................................ 29
4.4.3. Instanţa competentă să judece contestaţia la executare .... 31
4.4.4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare ............ 32
4.4.5. Cererea de contestaţie la executare (elemente de conţinut)33
4.4.6. Procedura de judecată .................................................... 34
4.4.7. Suspendarea executării silite............................................ 35
Capitolul 5. INTOARCEREA EXECUTĂRII ........................................... 37
Capitolul 6. OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE....................................... 38
6.1. Bunuri exceptate de lege de la urmărire ................................. 39
6.2. Regimul juridic al veniturilor debitorului .................................. 41
Titlul II. EXECUTAREA SILITĂ INDIRECTĂ ........................................ 42
Capitolul 1. URMĂRIREA BUNURILOR MOBILE .................................. 42
1.1. Definiţie............................................................................... 43
1.2. Identificarea şi sechestrarea bunurilor .................................... 43
1.3. Valorificarea bunurilor urmărite............................................. 46
1.4. Imposibilitatea vânzării bunului sechestrat .............................. 51
Capitolul 2. POPRIREA .................................................................... 53
2.1. Definiţie............................................................................... 53
2.2. Subiectele popririi ................................................................. 53
2.3. Obiectul popririi .................................................................... 54
2.4. Procedura popririi ................................................................. 55
81
Capitolul 3. URMĂRIREA SILITĂ A FRUCTELOR NECULESE ŞI A
RECOLTELOR PRINSE DE RĂDĂCINI ......................................................... 60
Capitolul 4. URMĂRIREA SILITĂ ASUPRA BUNURILOR IMOBILE ......... 60
4.1. Definiţie............................................................................... 60
4.2. Formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie........................ 61
4.3. Vânzarea imobilului............................................................... 62
3
4.4. Vânzarea la licitaţie............................................................... 63
4.5. Actul de adjudecare şi efectele adjudecării.............................. 67
Capitolul 5. ELIBERAREA ŞI DISTRIBUIREA SUMELOR REALIZATE PRIN
EXECUTAREA SILITĂ ............................................................................... 71
Titlul III. EXECUTAREA SILITĂ DIRECTĂ .......................................... 75
Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE...................................................... 75
Capitolul 2. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE....................... 75
Capitolul 3. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE ..................... 76
Capitolul 4. EXECUTAREA SILITĂ A ALTOR OBLIGAŢII DE A FACE...... 76
Capitolul 5. EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIILOR DE A NU FACE ..... 78

4
Titlul I. PARTEA GENERALĂ
Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE
1.1. Definiţie
Executarea silită reprezintă, de regulă, cea de-a doua fază a procesului civil, desemnând procedura prin
care creditorul, ca titular al unui drept recunoscut printr-un titlu executoriu, îl constrânge cu concursul
organelor competente pe debitorul său care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile decurgând dintr-un
asemenea titlu, să le aducă la îndeplinire, asigurându-se astfel respectarea dreptului şi restabilirea
ordinii de drept încălcate.
- obişnuit, executarea silită este consecutivă fazei judecăţii.
1.2. Modalităţile şi formele executării silite în sistemul Codului de procedură civilă, ca drept comun
al executării silite - Modalităţile executării silite sunt:
A. Executarea silită directă – este modalitatea de executare în cadrul căreia creditorul tinde să obţină
realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei ce-i revine debitorului conform
titlului executoriu.
Formele executării silite directe sunt: predarea silită a bunurilor mobile (art.575-577 C.pr.civ.),
predarea silită a bunurilor imobile (578-580/1 C.pr.civ.), executarea silită a altor obligaţii de a face sau
a obligaţiilor de a nu face (art.580/2-580/5 C.pr.civ.);
B. Executarea silită indirectă este modalitatea de executare prin care creditorul ce are de realizat o
creanţă bănească urmăreşte să se îndestuleze din sumele obţinute prin vânzarea bunurilor imobile sau
mobile ale debitorului sau prin poprirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile
incorporale urmăribile datorate debitorului de către un terţ.
Formele executării silite indirecte sunt: urmărirea bunurilor mobile (art.411-449 C.pr.civ.); poprirea
(art.452-461 C.pr.civ.); urmărirea fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini (art.463- 466, 469-
470 C.pr.civ.); urmărirea silită a bunurilor imobile (art.488-523 C.pr.civ.).
1.3. Participanţii la executarea silită
- ca activitate complexă, executarea silită implică participarea mai multor subiecţi ce săvârşesc acte de
procedură în temeiul cărora se nasc, se modifică şi se sting raporturi juridice execuţionale;
- vom reţine, deci, că executarea silită presupune participarea părţilor, a instanţei judecătoreşti (numită
de executare), a organelor de executare (executorul judecătoresc, dar şi unele organe de executare
prevăzute în legi speciale), uneori a procurorului şi a unor terţi.
1.3.1. Părţile
1.3.1.1. Identificarea părţilor
- în faza executării silite ele sunt denumite creditor (zis şi creditor urmăritor, cel care este titular al
dreptului arătat în titlul executoriu) şi debitor (zis şi debitor urmărit, cel care, prin acelaşi titlu
executoriu, este ţinut de îndeplinirea obligaţiei căreia îi corespunde dreptul creditorului);
5
- la nivel execuţional, regula este aceea că dreptul creditorului şi obligaţia debitorului sunt personale,
ceea ce înseamnă că nici o persoană nu poate urmări pe o alta decât în realizarea unui drept ce-i
aparţine, precum şi că nimeni nu poate fi urmărit decât pentru datoria sa personală;
- de la această regulă există şi unele excepţii:
- sub aspectul laturii active, în afară de titularul dreptului înscris în titlul executoriu, mai pot avea
calitatea de urmăritori: succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai creditorului
decedat; creditorii creditorului (în aplicarea art.974 C.civ.); procurorul, conform art.45 alin.ultim
C.pr.civ., deci numai cu privire la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în
favoarea minorilor, a persoanelor puse sub interdicţie şi a dispăruţilor, precum şi în acele cazuri când
printr-o lege specială se prevede expres; instanţa de judecată din oficiu, atunci când legea prevede
expres aceasta (ex.: art.453 alin.2 C.pr.civ. stabileşte că pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de
întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri
pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când
executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor,
înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea a devenit
executorie potrivit legii);
- sub aspectul laturii pasive, în afară de debitorul propriu-zis mai pot fi supuşi urmăririi moştenitorii
debitorului defunct, precum şi garanţii;
- moştenitorii universali sau cu titlu universal ce au acceptat moştenirea pur şi simplu răspund cu
întreaga lor avere, în vreme ce acceptanţii sub beneficiu de inventar răspund doar în limita activului
succesoral;
- moştenitorii cu titlu particular sunt susceptibili de urmărire doar atunci când obligaţia de care era
ţinut defunctul se află în legătură cu bunul obiect al legatului (ex. când cu bunul s-a garantat (gaj sau
ipotecă) creanţa de realizat);
- când debitorul a decedat în timpul executării silite, executarea anterior începută va putea continua
împotriva moştenitorilor săi ce au capacitate deplină de exerciţiu numai după notificarea lor prealabilă,
la locul deschiderii succesiunii, urmată de trecerea unui interval de 8 zile de la data notificării (art.397
alin.1 C.pr.civ.);
- când printre moştenitori sunt minori, executarea începută anterior se suspendă până la desemnarea
ocrotitorului lor legal (art.397 alin.2 C.pr.civ.);
- când executarea silită nu se afla începută la data morţii debitorului, titlurile executorii nu se vor putea
executa împotriva moştenitorilor, sub sancţiunea nulităţii, decât după o prealabilă încunoştinţare
colectivă a lor făcută la locul deschiderii succesiunii, pe numele acesteia, urmată de trecerea unui
interval de 8 zile de la data acestei încunoştinţări.

6
1.3.1.2. Coparticiparea procesuală
- în ce priveşte coparticiparea procesuală în faza executării silite, aceasta poate fi numai activă, în
sensul că mai mulţi creditori pot urmări pe acelaşi debitor;
- coparticiparea pasivă, în sensul unei pluralităţi de debitori urmăriţi, nu poate însă exista, căci
executarea silită are caracter unipersonal şi unipatrimonial, formele de executare silită putând fi
îndeplinite doar distinct pentru fiecare dintre debitori.
1.3.1.3. Drepturile şi obligaţiile comune ale creditorului şi
debitorului
Drepturile comune creditorului şi debitorului sunt, în principal, următoarele:
- dreptul de a participa la executare personal sau prin reprezentant;
- dreptul de a fi înştiinţaţi despre începerea executării, precum şi cu privire la săvârşirea principalelor
acte procedurale ce marchează desfăşurarea ei;
- dreptul de a formula cererile pe care le socotesc utile apărării drepturilor şi intereselor lor;
- dreptul de a cunoaşte actele aflate la dosarul execuţional;
- dreptul ca declaraţiile lor să fie consemnate în actele încheiate de organele de executare;
- dreptul de a tranzacţiona cu privire la alegerea formei de executare şi la obiectul ei (ex: art.371/4
C.pr.civ. statuează că debitorul şi creditorul, sub supravegherea organelor de executare, pot conveni, în
tot cursul executării silite, ca aceasta să se efectueze, în tot sau în parte, numai asupra veniturilor
băneşti ale debitorului, precum şi că aceştia pot stabili ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se
prin bună-învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege);
- dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute în timpul executării.
Obligaţiile comune ale creditorului şi debitorului sunt, în principal, următoarele:
- obligaţia de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului recunoscut de
lege;
- obligaţia de a avansa sumele necesare efectuării unui act de procedură a cărui efectuare o solicită,
dacă acesta nu trebuie efectuat din oficiu.
1.3.1.4. Drepturi specifice creditorului
Vom reţine, ca principal drept specific creditorului, pe acela de a alege, în cazul executării silite
indirecte, forma concretă de executare, în sensul că creditorul este îndreptăţit a stabili bunurile care să
fie supuse executării (mobile sau imobile) din dreptul de gaj general al creditorilor (art.1718 şi 1719
C.civil), precum şi dispoziţiile art.371/3 C.pr.civ., care se referă generic la veniturile şi bunurile
debitorului, acest din urmă text statuând însă şi că pot fi supuse executării silite doar bunurile
urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor (vezi art.406, 407, 409
C.pr.civ.);
7
1.3.1.5. Obligaţii specifice creditorului
- vom reţine, ca principală obligaţie, pe aceea de a avansa sumele necesare efectuării din oficiu a
actelor de executare.
1.3.1.6. Obligaţii specifice debitorului
Se remarcă, întâi de toate, următoarele:
- obligaţia de a nu se împotrivi organelor de executare;
- obligaţia de a permite organelor de executare, în cazul executării unei hotărâri judecătoreşti, accesul
la bunurile sale, în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în
orice alte locuri aflate în legătură cu executarea silită (art.384 /1 C.pr.civ.);
- obligaţia de a nu-şi înstrăina bunurile în frauda creditorilor săi;
- obligaţia de a suporta cheltuielile de executare, inclusiv atunci când executarea silită a încetat ca
urmare a efectuării voluntare a plăţii în cursul executării silite.
1.3.2. Instanţa judecătorească
1.3.2.1. Competenţa materială şi teritorială
- conform art.373 alin.2 C.pr.civ., „ instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va
face executarea, în afara cazurilor când legea dispune altfel”.
- din interpretarea alin.1 al aceluiaşi articol, privitoare la competenţa executorului judecătoresc,
coroborat cu alin.2, rezultă că, întotdeauna, competentă material este judecătoria;
- din punct de vedere al competenţei teritoriale este de observat că, în cazul urmăririi silite a bunurilor,
este competentă judecătoria de la locul situării bunurilor, iar pentru celelalte cazuri, judecătoria în a
cărei rază teritorială se face executarea.
1.3.2.2. Atribuţiile şi prerogativele instanţei de judecată
Sunt, în principal, următoarele:
- solicită (acest drept fiind recunoscut şi executorului judecătoresc) celor care datorează sume de bani
debitorului urmărit sau deţin bunuri ale acestuia supuse urmăririi orice informaţie necesară efectuării
executării, după cum poate solicita oricăror instituţii, inclusiv băncilor şi oricăror persoane, să-i
comunice, de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare realizării executării silite, chiar dacă prin
legi speciale s-ar dispune altfel;
- în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, poate lua, la cererea executorului judecătoresc sau a
persoanei interesate, măsura sancţionatorie a aplicării unei amenzi civile;
- la cererea părţii interesate obligă pe cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea executării
silite prin una din faptele prevăzute de art.108/1 şi 108/2 C.pr.civ., la plata de despăgubiri pentru
paguba cauzată prin amânare;
8
- dispune, la cererea persoanei interesate, reunirea executărilor silite pornite împotriva aceloraşi
bunuri;
- autorizează intrarea executorului judecătoresc în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau
sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri aflate în legătură cu executarea silită a altor titluri
executorii decât hotărârile judecătoreşti;
- încuviinţează, în cazurile urgente, efectuarea executării silite inclusiv în zilele nelucrătoare ori la alte
ore decât cele stabilite de lege;
- soluţionează contestaţiile la executare;
- hotărăşte asupra cererii de repunere în termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită;
- în cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor mobile supuse executării silite
indirecte, dispune ca odată cu înmânarea somaţiei să se aplice şi sechestrul; decide, în caz de nevoie,
urgenţă sau pericol, ca obligaţia de predare de bunuri sau alte obligaţii de a face să fie executate fără
somaţie;
- decide asupra cererii, formulate de debitor sau altă persoană interesată, pentru încetarea sau
suspendarea urmăririi silite indirecte, mobiliare sau imobiliare;
- dispune, din oficiu, înfiinţarea popririi în cazul sumelor datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere
sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru
repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când
executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate
de debitor;
- hotărăşte asupra cererii de validare a popririi;
- soluţionează contestaţiile cu privire la modul de eliberare sau distribuire a sumei rezultate prin
executare;
- stabileşte valoarea bunului mobil sau imobil ce trebuie predat de către debitor şi care nu se mai află
în fiinţă;
- autorizează creditorul să îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane obligaţia de a face a cărei
executare este refuzată de debitor;
- stabileşte, în limitele legii, cuantumul amenzii civile pe care debitorul unei obligaţii de a face sau de a
nu face intuitu personae trebuie să o plătească statului, pe zi de întârziere, în caz de neexecutare.
1.3.3. Organul de executare
- în sistemul Codului de procedură civilă organul de executare este reprezentat, în regulă, de
executorul judecătoresc, fiind de excepţie situaţia în care instanţa capătă asemenea atribuţii;
- în limitele şi condiţiile prevăzute de legi speciale, există şi alte categorii de organe de executare.
Executorul judecătoresc

9
1.3.3.1. Definiţie - este organul ce are ca principală atribuţie îndeplinirea serviciului de interes public
al executării silite a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, el putând însă îndeplini şi alte
atribuţii stabilite prin lege în competenţa sa;
- coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti sunt exercitate de Ministerul Justiţiei;
- actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând semnătura şi
ştampila acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa
probantă prevăzută de lege;
- pentru serviciul prestat executorul judecătoresc are dreptul la onorariu, nivelul minim al acestuia
fiind stabilit de Ministerul Justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor
Judecătoreşti.
1.3.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc sunt, în principal, următoarele:
1) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
2) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;
3) comunicarea actelor de procedură;
4) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;
5) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească (sechestrul asigurător, sechestrul
judiciar, poprirea asigurătorie);
6) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă;
7) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de
către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;
8) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor;
9) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa sa.
1.3.3.3. Competenţa executorilor judecătoreşti
- în cazul de la pct.1) este competent executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei unde
urmează a se face executarea, afară de cazul când urmărirea silită s-ar face asupra unor bunuri, caz în
care este competent executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în a cărei rază
teritorială sunt situate sau se află acestea. Când bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai
multor judecătorii, competenţa aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe
lângă acestea;
- în cazul prevăzut la pct.5) competenţa aparţine executorului din circumscripţia instanţei judecătoreşti
care a încuviinţat măsura de asigurare;
- în cazul prevăzut la pct.6) competenţa aparţine executorului judecătoresc din circumscripţia instanţei
în a cărei rază teritorială se va face constatarea;
- în toate celelalte cazuri, competenţa aparţine oricărui executor judecătoresc învestit de partea
interesată.
10
1.3.3.4. Conflictul de competenţă
- între executorii judecătoreşti pot interveni conflicte de competenţă, acestea putând fi pozitive sau
negative;
- când conflictul de competenţă intervine între birourile executorilor judecătoreşti situate în
circumscripţia aceleiaşi judecătorii , se soluţionează de acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate;
- când intervine între birouri situate în circumscripţii diferite, competenţa aparţine judecătoriei în a
cărei circumscripţie se află biroul executorului judecătoresc cel dintâi sesizat;
- spre deosebire de procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă ivite între instanţele
judecătoreşti, cele dintre birourile executorilor se soluţionează prin încheiere irevocabilă.
1.3.3.5. Recuzarea executorului judecătoresc
- se poate face în ipotezele prevăzute de art.27 pct.1, 2, 3, 5, 6, 8, şi 9 C.pr.civ., executorul împotriva
căruia recuzarea a fost cerută putând însă declara că se abţine;
- competenţa de soluţionare a cererii de recuzare aparţine instanţei de executare;
- încheierea prin care s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu sunt
supuse nici unei căi de atac; cea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la
comunicare;
- încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare va arăta măsura în care actele îndeplinite de
executorul recuzat urmează a fi păstrate.
1.3.3.6. Răspunderea executorului judecătoresc
- poate fi: - penală
- disciplinară
- civilă (în condiţiile legii civile pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale
profesionale.
1.3.4. Procurorul
- conform art.45 alin.ultim C.pr.civ., procurorul poate, în condiţiile legii, să ceară punerea în executare
a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor, precum
şi în alte eventuale cazuri expres prevăzute prin norme speciale;
- rezultă, implicit, că pentru protecţia unor asemenea persoane procurorul va putea formula şi
contestaţie la executare, va putea ataca cu apel sau recurs hotărârea dată într-o contestaţie la executare,
va putea solicita, când este cazul, întoarcerea executării, va putea cere recuzarea executorului
judecătoresc sau soluţionarea conflictelor de competenţă ivite între birourile executorilor şi, în genere,
va putea face toate actele procedurale execuţionale recunoscute de lege, inclusiv solicitarea învestirii
cu formulă executorie a titlului executoriu.
1.3.5. Terţii
Uneori, la executarea silită pot participa şi terţe persoane, precum:
11
- terţul care, formulând contestaţie la executare, pretinde că bunul urmărit este al lui, iar nu al
debitorului;
- terţul poprit;
- custodele (în cazul urmăririi silite mobiliare), administratorul – sechestru (în cazul urmăririi silite
imobiliare);
- creditorii neurmăritori care, înfăţişându-şi titlul de creanţă solicită a fi avuţi în vedere la distribuirea
preţului.
Capitolul 2. DREPTUL DE A PORNI EXECUTAREA SILITĂ
Caracterul creanţelor puse în executare
Conform art.379 alin.1 C.pr.civ., „nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea
loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă”.
- este certă (art.379 alin.3 C.pr.civ.) creanţa a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi
din alte înscrisuri, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de el;
- este lichidă (art.379 alin.4 C.pr.civ.) creanţa al cărei cuantum este determinat prin însuşi actul de
creanţă sau care este determinabil cu ajutorul actului de creanţă, inclusiv cu al altor acte, fie şi
neautentice, emanate de la debitor, recunoscute de el sau opozabile lui în baza unei dispoziţii legale
sau stipulaţiilor cuprinse în actul de creanţă, chiar dacă pentru această determinare este necesară
efectuarea unor calcule;
- este exigibilă acea creanţă cu privire la care termenul de plată a ei s-a împlinit.
Sancţiuni – când creanţa nu este certă sau exigibilă, debitorul poate cere anularea titlului executoriu
sau a formelor de executare;
- când creanţa nu este lichidă, executarea silită se va amâna până la determinarea cuantumului.
Capitolul 3. TITLURILE EXECUTORII
3.1. Definiţie: Titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit cu respectarea cerinţelor stabilite de lege,
permite executarea silită a creanţei pe care o constată.
- conform art.372 C.pr.civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
3.2. Hotărârea judecătorească în calitate de titlu executoriu
Pentru a putea fi pusă în executare, hotărârea judecătorească trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
a) să fie definitivă
- totuşi, există situaţii de excepţie în care este necesar ca hotărârea să fie neapărat irevocabilă:
desfiinţare de construcţii, plantaţii, lucrări cu aşezare fixă, strămutare de hotare, alte cazuri prevăzute
de lege (ex.: întabularea unui drept în cartea funciară);

12
- pe de altă parte, există situaţii în care unele hotărâri judecătoreşti, deşi nu sunt definitive, pot fi puse
în executare (a se vedea cazurile de execuţie vremelnică de drept – art.278 C.pr.civ.: plata salariilor sau
altor drepturi provenite din raporturile juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii,
şomerilor; despăgubiri pentru accidente de muncă; rente ori sume datorate cu titlu de obligaţie de
întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;
despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale, dacă despăgubirile s-au acordat sub
formă de prestaţii băneşti periodice; reparaţii grabnice; punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea
inventarului; pricini privitoare la posesiune, numai în ceea ce priveşte posesiunea; în cazul prevăzut de
art.270 C.pr.civ.; în orice alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, a se vedea: situaţiile în care se
poate acorda execuţia vremelnică judecătorească („faţă cu temeinicia vădită a dreptului, starea de
insolvabilitate a debitorului sau existenţa unei primejdii vădite în caz de întârziere a executării”); cazul
încheierilor premergătoare date în temeiul art.108/4 C.pr.civ., prin care s-a dispus aplicarea amenzii
judiciare sau plata de despăgubiri etc.
b) hotărârea să fie învestită cu formula executorie prevăzută de art.269 C.pr.civ.
- potrivit art.373/3 C.pr.civ., cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează prin încheiere
de către preşedintele primei instanţe;
- împotriva încheierii de respingere a cererii de învestire cu formula executorie creditorul poate declara
recurs în 5 zile de la pronunţare (pentru creditorul prezent), respectiv de la comunicare (pentru
creditorul lipsă);
- învestirea cu formula executorie este o cerinţă de ordine publică, debitorul putând invoca
nelegalitatea învestirii sau lipsa ei doar pe calea contestaţiei la executare.
- totuşi, unele categorii de hotărâri judecătoreşti nu trebuie învestite cu formula executorie, precum:
hotărârile date cu executare vremelnică (art.374 C.pr.civ.); încheierile executorii; hotărârea
judecătorească dată în materie comercială care se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită şi
care, purtând menţiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu fără efectuarea altor formalităţi
(art. 720/9 C.pr.civ.).
c) Hotărârile judecătoreşti străine care nu sunt executate voluntar pot fi puse în executare pe teritoriul
României în temeiul încuviinţării date de tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se facă
executarea sau unde domiciliază partea în contra căreia se face executarea la cererea părţii interesate
(exequatur);
- de regulă, executarea unei hotărâri judecătoreşti străine se încuviinţează în următoarele condiţii:
- hotărârea este definitivă conform legii statului unde a fost pronunţată;
- hotărârea a fost pronunţată de o instanţă competentă;
- există reciprocitate, fie şi de fapt, cu privire la efectele hotărârilor judecătoreşti străine, între România
şi statul a cărui instanţă a pronunţat hotărârea;
13
- hotărârea este executorie potrivit legii statului în care s-a pronunţat hotărârea;
- dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se facă dovada că
pentru termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile în fond partea a fost legal citată, precum şi
că actul de sesizare a instanţei i s-a comunicat în timp util; de asemenea, că părţii i s-a creat
posibilitatea de a exercita calea de atac;
- dreptul a obţine executarea silită nu este prescris potrivit legii române.
Notă. a) În ce priveşte recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a
hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în
condiţiile Regulamentului nr. 44/2001(CE), cererile formulate în acest scop de către cei interesaţi sunt
de competenţa tribunalului, hotărârea pronunţată putând fi atacată numai cu recurs. În cazul hotărârilor
judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea
executării într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite certificatul îi aparţine
primei instanţe;
- în cazul în care, potrivit art. 57 din Regulamentul nr. 44/2001, se solicită recunoaşterea sau
încuviinţarea executării pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene a unui act autentic,
executoriu potrivit legii române, competenţa de a emite certificatul îi aparţine judecătoriei în a cărei
circumscripţie se află emitentul actului.
b) În ce priveşte regulile aplicabile în cazul hotărârilor în materie matrimonială şi în materia
răspunderii părinteşti:
- cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul
României a hotărârilor în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti pronunţate într-un
alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 2201/2003, sunt de
competenţa tribunalului, hotărârea pronunţată de acesta fiind supusă numai recursului, în termen de 15
zile de la comunicare;
- în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită recunoaşterea sau
încuviinţarea executării într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite
certificatele necesare îi aparţine primei instanţe.
3.3. Titlul executoriu european
- în scopul de a se facilita executarea silită între ţările Uniunii Europene, prin Legea nr. 191/2007 s-a
stabilit că titlurile executorii privind drepturi de creanţă având ca obiect obligaţia de plată a unei sume
de bani necontestată, constituite potrivit legii române, pot fi certificate, la cererea părţii interesate, ca
titluri executorii europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 805/2004 al Parlamentului
European şi al Consiliului (CE);

14
- în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, inclusiv cea care
constată o tranzacţie judiciară sau o altă învoială a părţilor în condiţiile legii, certificarea este de
competenţa primei instanţe;
- în cazul în care titlul executoriu este un alt act autentic, certificarea este de competenţa judecătoriei în
a cărei circumscripţie se află emitentul actului;
- instanţa se pronunţă asupra cererii de eliberare a certificatului fără citarea părţilor, prin încheiere.
Încheierea prin care cererea a fost admisă nu este supus niciunei căi de atac, iar aceea prin care cererea
a fost respinsă poate fi atacată cu recurs de către creditor în termen de 5 zile de la pronunţare (pentru
creditorul prezent), respectiv de la comunicare (pentru creditorul care a lipsit);
- în termen de o lună de la comunicarea acestuia, debitorul poate solicita instanţei competente să
dispună retragerea certificatului în cazul în care acesta ar fi fost emis fără îndeplinirea condiţiilor
prevăzute de Regulamentul nr. 805/2004. Instanţa dispune printr-o încheiere ce poate fi atacată separat
cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Capitolul 4. CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ,
ÎNŞTIINŢAREA PREALABILĂ A DEBITORULUI. UNELE
INCIDENTE LA EXECUTAREA SILITĂ
4.1. Cererea de executare silită
- reprezintă actul de procedură care, emanând de la creditor, declanşează executarea silită;
- în lipsa unor dispoziţii legale care să o vizeze expres, cererii de executare silită îi sunt aplicabile, cât
priveşte determinarea elementelor ei de conţinut, dispoziţiile art.82-84 C.pr.civ. privitoare la cererile în
justiţie în general. Astfel, ea trebuie să cuprindă: arătarea executorului judecătoresc căruia i se solicită
efectuarea executării; numele şi domiciliul (denumirea şi sediul) creditorului şi debitorului; numele şi
domiciliul reprezentantului, când partea înţelege a acţiona printr-un reprezentant; obiectul cererii
(punerea în executare a titlului executoriu, cu precizarea formei de executare silită pe care o alege);
arătarea titlului executoriu; menţiunea că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă; menţiunea că debitorul
refuză a-şi îndeplini obligaţia în mod voluntar; semnătura.
- cererea se depune la executorul judecătoresc ales de creditor cu observarea regulilor de competenţă;
- la cerere se vor anexa titlul executoriu (în copie), precum şi, când este cazul, dovada calităţii de
reprezentant (legal, convenţional sau judiciar).
4.2. Înştiinţarea prealabilă a debitorului
- conform art.387 C.pr.civ., executarea silită poate începe, afară de cazurile când legea prevede altfel,
numai după ce se va comunica debitorului o somaţie la care se anexează o copie a titlului executoriu;
- somaţia va cuprinde:
- denumirea şi sediul organului de executare;
- data emiterii somaţiei şi nr. dosarului de executare;
15
- numele şi domiciliul / denumirea şi sediul debitorului;
- arătarea titlului executoriu în baza căruia urmează a se face executarea;
- termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bunăvoie obligaţia prevăzută în titlul executoriu
şi arătarea consecinţelor nerespectării acesteia;
- semnătura şi ştampila organului de executare.
- în ceea ce priveşte termenul în care debitorul este dator a-şi îndeplini voluntar obligaţia, acesta diferă
în funcţie de forma executării silite: o zi în cazul urmăririi bunurilor mobile şi predării silite a
bunurilor mobile; 2 zile în cazul urmăririi silite a fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini; 15
zile în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile; 5 zile în cazul predării silite a bunurilor imobile; 10
zile în cazul executării silite a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de nu face;
- comunicarea somaţiei se face conform regulilor stabilite de lege pentru citarea şi comunicarea actelor
de procedură în general (art.91-100 C.pr.civ.);
- înştiinţarea debitorului prin somaţie nu este necesară când legea prevede o asemenea posibilitate (ex.
nu este necesară, dacă instanţa dispune, în cazul ordonanţei preşedinţiale - art.581 alin.ultim C.pr.civ.;
în cazul decăderii debitorului din termenul de graţie – art.382 C.pr.civ.; în ipoteza aplicării art.573
C.pr.civ).
4.3. Incidente care împiedică, temporizează sau sting
executarea silită
A) Prescripţia dreptului de a cere executarea silită:
- reglementarea generală a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită este oferită de dispoziţiile
art.405-405/3 C.pr.civ.;
- termenul general de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită este de 3 ani;
- ca excepţie, în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare termenul general de
prescripţie este de 10 ani;
- termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită (în
cazul hotărârii judecătoreşti, de la data rămânerii lor definitive, afară de situaţiile în care recursul este
suspensiv de executare, când începe a curge de la data pronunţării hotărârii irevocabile, ori,
dimpotrivă, când hotărârile primei instanţe sunt executorii (ex.: ordonanţa preşedinţială, cazul
hotărârilor cu executare vremelnică de drept, încheierile executorii);
- în condiţiile legii, cursul prescripţiei poate fi suspendat sau întrerupt;
- cursul prescripţiei se suspendă:
- în caz de forţă majoră;
- când creditorul sau debitorul face parte din forţele armate ale României, iar acestea se află pe picior
de război;

16
- între părinţi sau tutore şi cel ce se află sub ocrotirea lor, între curator şi acei pe care îi reprezintă,
precum şi între orice altă persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează
bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile
nu au fost date şi aprobate;
- cât timp cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal şi cât timp pentru cel cu
capacitate de exerciţiu restrânsă nu a fost desemnat cel care să-i încuviinţeze actele;
- între soţi în timpul căsătoriei;
- pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de lege ori a fost stabilită de instanţă sau de
alt organ jurisdicţional competent;
- cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la urmărire;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Prescripţia nu se suspendă atâta timp cât suspendarea s-a dispus la cererea creditorului urmăritor.
- Efectul suspendării prescripţiei este acela de oprire a cursului prescripţiei pe timpul cât dăinuie cauza
de suspendare, el reluându-se la încetarea acestei cauze; la reluare, se va socoti şi timpul scurs anterior.
- Cursul prescripţiei se întrerupe:
- pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în timpul acesteia, a
unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori arecunoaşterii, în orice
mod, a datoriei;
- pe data depunerii cererii de executare silită, însoţite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată
unui organ de executare necompetent;
- pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condiţiile art.453 alin.2 C.pr.civ.;
- pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
- pe data depunerii cererii de reluare a executării în condiţiile art.371/6 alin.1 C.pr.civ. (când s-au
descoperit noi bunuri ale debitorului);
- în alte cazuri prevăzute de lege.
- Întreruperea prescripţiei are ca efect ştergerea prescripţiei începute înainte de apariţia cauzei de
întrerupere şi curgerea unui nou termen.
- Repunerea în termenul de prescripţie poate fi cerută instanţei de executare de creditor în termen de 15
zile de la încetarea împiedicării, urmând a fi admisă doar în cazul în care împiedicarea creditorului de a
acţiona s-a datorat unor motive temeinice.
B) Suspendarea executării silite
- poate fi voluntară sau legală;
- Suspendarea voluntară concretizează principiul disponibilităţii, ea intervenind: atunci când creditorul
solicită aceasta; atunci când debitorul sau altă persoană interesată au depus valoarea ce se cere ori,
după caz, a bunului reclamat.
17
- Suspendarea legală intervine:
- în cazul morţii debitorului, survenită după pornirea executării silite, însă numai pentru 8 zile; când
printre moştenitori sunt minori, până la numirea reprezentantului legal;
- în cazul în care, exercitându-se recursul sau, după caz, contestaţia în anulare ori revizuirea, instanţa a
dispus suspendarea executării hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi care face obiectul acestor căi de
atac;
- în cazul declarării apelului în termenul legal;
- până la soluţionarea cererii formulată de debitorul terenului ipotecat în condiţiile art.492 alin.2
C.pr.civ.
- în cazul formulării contestaţiei la executare, dacă s-a solicitat şi obţinut şi suspendarea executării
silite;
- în cazul în care terţul ce se pretinde proprietar al bunului imobil urmărit a formulat, înainte de
împărţirea preţului adjudecării, o cerere de evicţiune, instanţa de executare va putea să dispună, la
solicitarea adjudecatarului, suspendarea împărţelii preţului până la judecarea cererii de evicţiune
(art.521 C.pr.civ.);
- în cazul admiterii cererii formulate în cadrul urmăririi silite imobiliare de debitor pentru ca plata
datoriei să se facă din veniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale debitorului pe timp de 6
luni (art.499 alin.2 C.pr.civ.).
C) Perimarea executării silite
- este o sancţiune procedurală care are ca efect desfiinţarea actelor de executare, datorită inactivităţii
creditorului;
- conform art.389 alin.1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui
act de executare, fără să fi urmat alte asemenea acte, executarea se perimă de drept şi orice parte
interesată poate cere desfiinţarea ei;
- termenul de perimare nu curge dacă actul de executare trebuia îndeplinit din oficiu;
- în cazul în care executarea silită a fost suspendată din alte motive decât la cererea creditorului,
termenul de perimare curge de la data încetării suspendării;
- Perimarea are ca efect desfiinţarea tuturor actelor de executare îndeplinite în cauză.
D) Încetarea executării silite
- încetarea executării silite este un incident procedural care, potrivit legii, intervine în următoarele
cazuri:
- dacă s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare,
precum şi alte sume datorate potrivit legii. În acest caz executorul va urma a preda debitorului titlul
executoriu, menţionând pe acesta stingerea totală a obligaţiilor;

18
- executarea silită nu mai poate fi efectuată ori continuată din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a
imposibilităţii de valorificare a unor astfel de bunuri; şi în aceste cazuri, executorul va restitui
creditorului titlul executoriu, menţionând pe acesta cauza restituirii şi partea din obligaţie ce a fost
executată;
- creditorul a renunţat la executare;
- a fost desfiinţat titlul executoriu.
E) Alte impedimente care pot surveni în timpul executării silite, împiedicând sau temporizând
executarea silită sunt:
- acordarea unui termen de graţie în beneficiul debitorului de către instanţa care a judecat pricina;
- termenul stabilit de lege pentru înştiinţarea prealabilă a debitorului;
- executarea silită nu se poate face decât în zilele lucrătoare şi, oricum, nu înainte de ora 6 şi după ora
20. Totuşi, executarea silită începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare, iar în
cazurile urgente preşedintele instanţei de executare va putea încuviinţa efectuarea executării inclusiv în
zilele nelucrătoare ori la alte ore decât cele sus-arătate;
- imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie nu poate fi urmărit silit înaintea
urmăririi bunurilor sale mobile, afară de situaţia în care imobilul urmărit este proprietatea comună a
celor de mai sus şi a unei persoane cu capacitate de exerciţiu deplină, iar obligaţia înscrisă în titlul
executoriu este comună (art.491 C.pr.civ.);
- în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat înstrăinat, dobânditorul acestui bun, care nu este
personal obligat pentru creanţa ipotecară, poate să ceară instanţei de executare urmărirea altor imobile
ipotecate pentru aceeaşi obligaţie, aflate în posesiunea debitorului (art.492 alin.2 C.pr.civ.);
- creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea
acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ei trebuind să ceară mai întâi împărţeala acestora.
Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în
coproprietate fără a mai fi necesar să ceară împărţeala (art.493 C.pr.civ.);
- beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune în cazul fidejusiunii.
4.4. Contestaţia la executare
Definiţie: - este mijlocul procedural specific fazei executării silite a procesului civil prin intermediul
căruia persoanele vătămate prin executare sau interesate ori, în anumite condiţii, procurorul solicită
instanţei anularea ori îndreptarea unor acte de executare, anularea ori încetarea executării silite însăşi,
anularea titlului executoriu, efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire se refuză, obligarea
executorului la începerea executării ori lămurirea titlului executoriu.
- sub aspectul naturii sale juridice, contestaţia la executare are fie caracterul unei căi de atac specifice
executării silite (când este exercitată de creditor sau debitor), fie al unei acţiuni civile (când este
exercitată de un terţ ce se pretinde proprietar al bunului ori bunurilor ce fac obiectul executării silite
19
sau invocă un alt drept real cu privire la acestea).
4.4.1. Subiectele contestaţiei la executare
- conform art.399 C.pr.civ., contestaţia la executare poate fi făcută de către „cei interesaţi sau vătămaţi
prin executare”.
- astfel fiind, pot introduce contestaţie la executare creditorul sau debitorul, precum şi orice terţe
persoane care pretind că li se urmăresc bunuri nu pentru propria lor obligaţie, ci pentru a aceea a
debitorului şi în raport cu care ei nu sunt ţinuţi a răspunde;
- la îndemâna terţilor stau însă şi alte mijloace de apărare, precum, după caz, acţiunea în revendicare
ori cea posesorie sau acţiunea confesorie de uzufruct.
4.4.2. Obiectul contestaţiei la executare:
- potrivit dispoziţiilor art.399 C.pr.civ. contestaţia la executare poate avea ca obiect fie lămurirea
înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu (caz în care ia forma contestaţiei la titlu), fie
urmărirea silită însăşi (caz în care este denumită contestaţie la executare propriu-zisă);
- prin contestaţia la titlu este pus în discuţie însuşi titlul executoriu, însă nu sub aspectul validităţii sale
de fond, ci doar în scopul lămuririi, al clarificării înţelesului ori întinderii lui sau precizării limitelor lui
de aplicare. Prin urmare, nu s-ar putea pune în discuţie legalitatea ori temeinicia titlului, căci acesta se
află intrat în puterea lucrului judecat (dacă este o hotărâre judecătorească), pentru aceasta părţilor
fiindu-le recunoscute în faza judecăţii, prin lege, căile de atac;
- prin contestaţia la executare propriu-zisă sunt puse în discuţie aspecte de nelegalitate ale executării
silite, precum: nerespectarea dispoziţiilor privitoare la învestirea cu formulă executorie a titlului
executorii; prescripţia dreptului de a cere executarea silită; perimarea executării silite; caracterul
incert, nelichid sau neexigibil al creanţei creditorului; nerespectarea termenelor, ulterioare somaţiei,
după care se poate trece la efectuarea actelor propriu-zise pentru executare; urmărirea unor bunuri
declarate de lege ori de părţi ca insesizabile; depăşirea limitelor în care pot fi urmărite veniturile
băneşti; urmărirea unor bunuri care nu-i aparţin debitorului; refuzul nejustificat executorului
judecătoresc de a îndeplini un anume act de executare sau de a porni executarea silită; neobservarea
dispoziţiilor legale privitoare la condiţiile de timp şi formă cerute în legătură cu efectuarea executării;
intervenirea, ulterior rămânerii definitive sau irevocabile a hotărârii judecătoreşti puse în executare, a
unei cauze de stingere a obligaţiei debitorului etc.
- regula este că printr-o contestaţie la executare nu se poate modifica nici în totul şi nici în parte titlul
executoriu ce întemeiază urmărirea.
Totuşi, ca excepţie, art.399 alin.ultim C.pr.civ. stabileşte că în cazul în care executarea silită se face în
temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească se pot invoca, în cadrul
contestaţiei la executare, apărări de fond (privitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei)
împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o cale de atac. De asemenea, trebuie
20
admisă ca excepţie, chiar dacă titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre dată de o instanţă
judecătorească, ipoteza invocării ca apărări de fond a unor cauze de stingere a obligaţiei consemnate
în titlul executoriu (precum plata voluntară, compensaţia etc.) ce au intervenit după rămânerea
definitivă sau irevocabilă a hotărârii, căci, obiectiv, acestea nu puteau fi invocate în faza judecăţii.
4.4.3. Instanţa competentă să judece contestaţia la executare
- stabilirea instanţei competente este influenţată de obiectul contestaţiei la executare.
- astfel, contestaţia la executare propriu-zisă se introduce la instanţa de executare;
- contestaţia privitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu (contestaţia la titlu) se
introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută ori, în genere, la organul de jurisdicţie.
Totuşi, dacă se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu ce nu emană
de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare îi aparţine instanţei de executare;
- contestaţia la titlu privitoare la dispoziţiile cu caracter civil cuprinse într-o hotărâre judecătorească
penală se soluţionează de către instanţa penală care a pronunţat hotărârea ce se execută;
- contestaţia la executare propriu-zisă privitoare la executarea dispoziţiilor cu caracter civil dintr-o
hotărâre penală se soluţionează de către instanţa civilă de executare.
4.4.4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare
- conform art.401 C.pr.civ., contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:
- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini
un act de executare;
- cel interesat a primit, după caz, comunicarea (terţul poprit) ori înştiinţarea (debitorul poprit) privind
înfiinţarea popririi.
Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor
începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit;
- debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori, în cazurile în care nu a primit somaţia
sau executarea se face fără somaţie, de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare;
- când o terţă persoană pretinde, prin contestaţia la executare ce o formulează, că asupra bunului supus
urmăririi deţine un drept real, termenul de 15 zile curge de la data când s-a efectuat vânzarea bunului
(în cazul executării silite indirecte) ori de la data predării silite (în cazul executării silite directe) a
bunului. Neintroducerea contestaţiei de către terţ în acest termen atrage decăderea lui din dreptul de a
formula contestaţie la executare, însă terţului îi rămâne deschisă calea unei acţiuni de drept comun
(revendicare, acţiunea posesorie etc.) pentru protecţia dreptului său;
- contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face
oricând înăuntrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită;
- în condiţiile art.103 alin.1 C.pr.civ., contestatorul poate solicita repunerea în termenul de exercitare a
contestaţiei la executare.
21
4.4.5. Cererea de contestaţie la executare (elemente de conţinut)
- în lipsa unor prevederi legale exprese rămân aplicabile dispoziţiile art.82-84 C.pr.civ. privitoare la
cererile în justiţie în general, ceea ce înseamnă că ea trebuie să cuprindă: arătarea instanţei, numele şi
domiciliul (sediul şi denumirea) contestatorului şi ale intimatului ori intimaţilor, cele ale
reprezentantului, al executorului, obiectul (ce anume contestă), motivele de fapt şi de drept ale
contestaţiei, dovezile care susţin contestaţia şi semnătura; dacă este cazul, se va alătura la cerere şi
dovada calităţii de reprezentant;
- la depunerea contestaţiei se va face şi dovada plăţii taxei de timbru şi a timbrului judiciar, calculate în
raport cu dispoziţiile legii. In caz de admitere a contestaţiei, taxa de timbru se restituie.
4.4.6. Procedura de judecată
- potrivit art.402 C.pr.civ., contestaţia la executare, fie propriu-zisă fie la titlu, se judecă , de regulă,
după procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă. Regimul procedural al judecăţii este, în
principal, următorul:
- părţile se citează;
- termenele fixate de instanţă trebuie să fie scurte;
- judecata se face de urgenţă şi cu precădere;
- hotărârea dată în soluţionarea unei contestaţii la titlu este supusă căilor de atac recunoscute de lege
împotriva hotărârii reprezentând titlul executoriu;
- hotărârea (sentinţa) dată în primă instanţă cu privire la contestaţia la executare propriu-zisă este
atacabilă doar cu recurs; totuşi, ea poate fi atacată inclusiv cu apel atunci când este formulată de un terţ
care se pretinde titular al unui drept real asupra bunului urmărit sau când prin contestaţie s-a solicitat,
de către partea interesată şi împărţirea bunurilor comune;
- sub aspectul efectelor, reţinem că în cazul admiterii contestaţiei instanţa dispune, după caz: anularea
actului de executare contestat; îndreptarea, când este posibil, a acestui act; anularea ori încetarea
executării silite însăşi; anularea ori lămurirea titlului executoriu; efectuarea actului de executare a cărui
îndeplinire a fost refuzată de executorul judecătoresc;
- în cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea celui interesat, la plata de
despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării; când contestaţia a fost exercitată cu
rea-credinţă, instanţa va putea dispune şi obligarea lui la plata unei amenzi civile de la 50 la 700 lei.
4.4.7. Suspendarea executării silite
- art.403 C.pr.civ. permite instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei ca până la soluţionarea
acesteia sau a altei cereri privind executarea silită să dispună suspendarea judecăţii;
- afară de cazurile în care legea ar stabili altfel, prealabil dispunerii suspendării instanţa este datoare să
stabilească, în sarcina contestatorului, o cauţiune;

22
- când bunurile supuse urmăririi sunt perisabile („supuse stricăciunii, pieririi sau deprecierii”) se va
putea suspenda doar distribuirea preţului, însă nu şi vânzarea bunurilor;
- instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere executorie susceptibilă de a fi atacată separat cu
recurs în termen de 15 zile de la comunicarea ei cu părţile;
- în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea stabilită de lege, preşedintele instanţei poate dispune fără
citarea părţilor, prin încheiere, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea de către
instanţă a cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac;
- cauţiunea ce trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei
pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiunea depusă fiind deductibilă din cauţiunea stabilită de
instanţă, dacă este cazul.

Capitolul 5. INTOARCEREA EXECUTĂRII


- desemnează, în principiu, restabilirea situaţiei anterioare executării silite întrucât titlul executoriu sau
executarea silită însăşi au fost desfiinţate;
- sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare trebuiesc făcute următoarele precizări:
a) conform regulii afirmate de art.404/1 alin.2 C.pr.civ., bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se
vor restitui celui îndreptăţit (concret, este vorba de: executarea silită directă; poprirea ce poartă asupra
unor sume de bani; urmărirea silită asupra bunurilor imobile);
b) această regulă nu este însă de aplicaţie generală, deoarece în cazul urmăririi bunurilor mobile, a
fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, precum şi în cazul popririi titlurilor de valoare,
repunerea în situaţia anterioară se realizează prin restituirea de către creditor, în favoarea debitorului, a
sumei rezultate din vânzare, actualizate în raport cu rata inflaţiei. Fac excepţie situaţiile de urmărire
silită a bunurilor imobile, când: 1) adjudecatar este creditorul; 2) a existat fraudă din partea terţului
adjudecatar (ex. mituieşte executorul judecătoresc pentru a face o executare silită nelegală). Într-o
asemenea situaţie, repunerea în situaţia anterioară ia forma restituirii către debitor a bunului ce a
făcut obiectul urmăririi, vânzarea fiind desfiinţată ori de câte ori adjudecatarul a fost de rea-credinţă.
- În ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de întoarcere a executării, vom avea în vedere că:
- restabilirea situaţiei anterioare nu se realizează de drept, fiind necesar ca debitorul îndreptăţit să
formuleze o cerere cu acest obiect;
- instanţa competentă să soluţioneze această cerere este cea care a desfiinţat titlul executoriu (instanţa
de apel, recurs sau care a judecat o cale de atac de retractare) ori executarea silită însăşi (ex.: instanţa
ce a soluţionat contestaţia la executare);
- când instanţa de recurs a hotărât casarea cu trimitere, iar hotărârea reprezintă titlul executoriu, însă nu
a dispus şi întoarcerea executării, măsura va putea fi luată, la cererea părţii, de către instanţa ce
rejudecă fondul după casare;
23
- când întoarcerea executării nu s-a dispus în condiţiile de mai sus, ea va putea fi cerută în condiţiile
dreptului comun, la instanţa competentă potrivit regulilor generale în materie de competenţă;
- când titlul executoriu emis de un alt organ jurisdicţional decât o instanţă judecătorească a fost
desfiinţat de acest organ ori de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti,
iar modalitatea restabilirii situaţiei anterioare nu este prevăzută de lege ori, deşi este prevăzută, nu s-a
luat această măsură, ea se va putea obţine prin sesizarea, printr-o cerere, a instanţei judecătoreşti
competente potrivit dreptului comun.
Capitolul 6. OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE
- pot fi supuse executării silite veniturile şi bunurile debitorului, însă numai în măsura necesară
realizării drepturilor creditorilor şi sub condiţia ca legea sau părţile să nu le fi declarat neurmăribile;
- rezultă, deci, că numai bunurile aflate în patrimoniul debitorului pot face obiectul executării silite,
fiind de excepţie situaţia în care pot fi supuse urmăririi bunuri aparţinând unor terţi (ex.: imobilul
ipotecat de către debitor şi vândut unui terţ);
- în cazul executării silite directe, obiectul executării silite coincide cu obiectul obligaţiei arătate în
titlul executoriu;
- în cazul executării silite indirecte, obiectul executării silite este reprezentat de oricare dintre bunurile
urmăribile aflate în patrimoniul debitorului la momentul executării, fiind posibilă inclusiv urmărirea
bunurilor viitoare (ex.: poprirea asupra salariului).
6.1. Bunuri exceptate de lege de la urmărire
Vom distinge, sub acest aspect, după cum urmează:
a) Bunuri insesizabile (exceptate de la urmărire) datorită caracterului lor inalienabil:
- dreptul de uz şi dreptul de abitaţie, acestea având caracter direct personal;
- bunuri inalienabile temporar şi, prin aceasta, şi insesizabile (ex.: locuinţele cumpărate prin creditare,
din fondul locativ de stat, caz în care cumpărarea nu poate fi făcută fără autorizarea prealabilă a CEC,
conform Decretului-Lege nr.61/1990; bunurile cumpărate în rate, conform HG nr.280/1990).
b) Bunuri insesizabile în considerarea scopului pentru care sunt folosite, cu următoarele distincţii:
b.1.- bunuri supuse unei insesizabilităţi necondiţionate (în sensul că este fără interes dacă debitorul mai
deţine ori nu şi alte bunuri urmăribile) şi absolute (în sensul că este fără însemnătate felul creanţei), şi
anume:
- bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de
cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
- alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă
exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii
mijloacelor de existenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă;
- combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru trei luni de iarnă;
24
- bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
b.2.- bunuri supuse unei insesizabilităţi condiţionate şi relative, sens în care avem în vedere că bunurile
care servesc la exercitarea ocupaţiei debitorului nu pot fi urmărite decât numai în lipsa altor bunuri
urmăribile şi doar pentru obligaţii de întreţinere, chirii, amenzi sau alte creanţe privilegiate asupra
imobilelor. Dacă debitorul se ocupă cu agricultura nu vor putea fi urmărite, în măsura necesară
continuării lucrărilor în agricultură, inventarul agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru
aceste animale şi seminţele pentru cultura pământului, afară de cazul în care asupra acestor bunuri
există un drept de gaj sau privilegiu pentru garantarea creanţei.
c) Bunuri insesizabile în temeiul voinţei părţilor
- astfel, art. 371/4 C.pr.civ. prevede că în tot cursul executării silite, sub supraveghea organului de
executare, creditorul şi debitorul pot conveni ca aceasta să se efectueze, în tot sau în parte, numai
asupra veniturilor băneşti ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse urmăririi să se facă prin bună
învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în alt mod admis de lege.
6.2. Regimul juridic al veniturilor debitorului
În ce priveşte veniturile debitorului, distingem între:
a) Venituri supuse unei insesizabilităţi absolute, dar parţiale (parţiale, adică doar o parte a acestora nu
poate fi urmărită, cealaltă făcând obiect al urmăririi). Astfel:
- salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale,
precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de
existenţă ale acestuia pot fi urmărite:
- până la . din venitul net lunar pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie
pentru copii;
- până la 1/3 din venitul lunar net pentru orice alte datorii;
- dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi . din venitul lunar net
al debitorului, afară de cazul când legea prevede, prin norme speciale, altfel;
- veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării
mijloacelor lui de existenţă, pot fi urmărite, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului
minim net pe economie, doar asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.
b) Venituri supuse unei insesizabilităţi relative şi parţiale
- astfel, ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de
desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele
cuvenite şomerilor, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi
despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, afară de
cazurile când legea ar dispune altfel. Aceste venituri vor putea fi urmărite în limita a din cuantumul

25
lor, iar distribuirea lor, ca de altfel şi a veniturilor insesizabile absolut şi parţial, mai sus-arătate, se va
realiza cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite de art.563 C.pr.civ.;
c) Venituri insesizabile absolut şi total
- întră în această categorie alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea
copilului bolnav, ajutoarele de maternitate şi cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate
de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit
legii, care nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.
Sancţiunea nerespectării celor de mai sus este nulitatea urmăririi silite.
Titlul II. EXECUTAREA SILITĂ INDIRECTĂ
Capitolul 1. URMĂRIREA BUNURILOR MOBILE
1.1. Definiţie
- este acea formă de executare silită indirectă prin care creditorul tinde la realizarea creanţei sale prin
vânzarea bunurilor mobile ale debitorului;
- cunoaşte următoarele etape: a) identificarea şi sechestrarea bunurilor;
b) vânzarea bunurilor; c) distribuirea sumei obţinute prin vânzare.
1.2. Identificarea şi sechestrarea bunurilor
- dacă se constată că a trecut o zi de la comunicarea somaţiei către debitor, iar acesta nu şi-a executat
voluntar şi în totul obligaţia ce-i revine potrivit titlului executoriu, executorul judecătoresc de pe lângă
instanţa de executare se va deplasa la domiciliul debitorului sau la locul unde se află bunurile, inclusiv
la locul deţinerii lor de către un terţ;
- executorul va proceda la somarea verbală a debitorului, solicitându-i să plătească ceea ce datorează,
după care, constatând refuzul debitorului de a plăti, va proceda la identificarea bunurilor, precum şi la
evaluarea lor cu acordul creditorului şi debitorului;
- când acest acord al părţilor nu se poate realiza, executorul judecătoresc va solicita efectuarea unei
expertize de stabilire a valorii lor de circulaţie, o copie a raportului de expertiză urmând a fi
comunicată debitorului;
- dacă uşile debitorului sunt închise şi acesta refuză să le deschidă sau când refuză să deschidă uşile
camerelor ori ale mobilelor sau dacă nici debitorul, nici o rudă care să-l reprezinte, nu sunt prezenţi,
executorul judecătoresc trebuie să fie, sub sancţiunea nulităţii, însoţit de un lucrător de poliţie ori de
primar sau un ajutor al acestuia;
- după ce uşile s-au deschis în condiţiile de mai sus, lucrătorul de poliţie, primarul sau ajutorul său se
pot retrage, fiind suficientă înlocuirea lor cu doi martori având deplină capacitate de exerciţiu;
- deschiderea camerelor şi obiectelor de mobilier trebuie făcută treptat, creditorul neavând obligaţia de
a fi prezent la efectuarea acestor acte de executare, însă având dreptul de a participa, dacă doreşte;
- executorul judecătoresc va întocmi de îndată un proces-verbal, care va cuprinde:
26
- enunţarea titlului executoriu în virtutea căruia se face urmărirea;
- arătarea, când este cazul, a bunurilor cu privire la care creditorul a arătat că doreşte a fi urmărite;
- numele, prenumele şi domiciliul părţilor, ale executorului judecătoresc, precum şi ale altor persoane
care au fost de faţă la urmărire;
- menţiunea că debitorul a fost somat verbal să plătească, precum şi răspunsul lui, când a fost de faţă;
- descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii fiecărui bun, după aprecierea executorului
judecătoresc, dacă aceasta este cu putinţă;
- arătarea locului, zilei şi orei când s-a făcut urmărirea.
- acest proces-verbal trebuie să fie semnat de executorul judecătoresc, precum şi de toate persoanele ce
au participat la urmărire;
- întocmirea procesului-verbal marchează momentul sechestrării bunurilor urmărite, având şi
semnificaţia începutului executării silite propriuzise; totodată, din momentul sechestrării bunurilor
debitorul nu mai poate dispune de ele pe tot timpul cât durează executarea, sub sancţiunea unei
amenzi civile de la 200 lei la 1000 lei, în cazul în care fapta nu constituie infracţiune, debitorul putând
fi obligat inclusiv la plata unor eventuale despăgubiri cauzate creditorului, conform procedurii arătate
de art.108/3- 108/5 C.pr.civ.
- un exemplar al procesului-verbal se lasă debitorului sau, când el lipseşte, la domiciliul său, după cum,
când este cazul, un exemplar se va lăsa şi custodelui;
- debitorul va putea folosi bunurile sechestrate numai dacă, faţă de natura lor, acestea nu-şi pierd din
valoare prin întrebuinţare, iar prin sechestrare au fost lăsate în custodia debitorului;
- sechestrul dispus de executorul judecătoresc poate fi: simplu, cu sigilii sau cu ridicata;
- sechestrul simplu presupune lăsarea bunurilor în custodia debitorului, însă numai dacă atât debitorul,
cât şi creditorul sunt de acord;
- sechestrul cu sigilii, poate fi dispus de executor doar dacă există pericolul ca debitorul să înstrăineze,
să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate; bunurile rămân deci la debitor, însă pe fiecare
dintre ele ori pe uşa camerei sau dulapului în care se află se va aplica sigiliu. Prin urmare, înfiinţarea
unui sechestru cu sigilii exclude posibilitatea ca debitorul să poată folosi bunurile, chiar dacă, prin
natura lor, ele n-ar pierde din valoare ca urmare a folosirii;
- sechestrul cu ridicata presupune încredinţarea bunurilor unui terţ numit custode şi poate fi dispus
dacă: 1) debitorul refuză să primească bunurile în custodie ori nu este prezent la înfiinţarea
sechestrului; 2) creditorul se opune lăsării bunurilor în custodia debitorului întrucât există pericolul ca
debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate;
- când custode este o altă persoană decât debitorul, aceasta are dreptul la o remuneraţie stabilită de
executorul judecătoresc avându-se drept criteriu activitatea depusă de custode. Remuneraţia acordată
custodelui, precum şi celelalte cheltuieli pe care le presupune ridicarea bunurilor vor fi plătite cu
27
anticipaţie de către creditorul urmăritor, însă acesta se va putea îndestula cu precădere la finele
executării, din suma obţinută prin vânzarea bunurilor;
- când bunurile supuse sechestrării sunt sume în lei sau valută, titluri de valoare, obiecte din metale
preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii valoroase sau alte asemenea bunuri, sechestrarea
acestora se face întotdeauna cu ridicata, în sensul că bunurile se depun cel târziu a doua zi la unităţi
specializate, semnarea procesului-verbal de sechestru urmând a fi făcută, în acest caz, şi de
funcţionarul ce a primit bunurile;
- dacă executorul judecătoresc constată că bunurile mobile ale debitorului au fost deja sechestrate în
cadrul unei alte executări silite, va arăta în procesul-verbal această împrejurare, precum şi numele
executorului judecătoresc ce face urmărirea, declarând şi el urmărite aceste bunuri;
1.3. Valorificarea bunurilor urmărite
- valorificarea bunurilor sechestrate se poate face într-una din următoarele modalităţi:
- vânzarea directă de către executorul judecătoresc;
- vânzarea făcută de debitor;
- vânzarea bunurilor la licitaţie publică;
- alte modalităţi prevăzute de lege.
b.1. Vânzarea directă – constă în vânzarea bunului către un terţ care, manifestându-şi voinţa de a
cumpăra, plăteşte preţul cerut;
- potrivit legii, executorul poate proceda, cu acceptul ambelor părţi, la valorificarea bunurilor prin
vânzare directă către cumpărătorul care oferă cel puţin preţul stabilit prin acordul creditorului şi
debitorului sau, în lipsă, prin expertiză.
b.2. Vânzarea făcută de către debitor
- conform art.431 alin.2 C.pr.civ., executorul judecătoresc va putea, dacă şi creditorul este de acord,
să-i încuviinţeze debitorului să procedeze el însuşi la valorificarea bunurilor sechestrate;
- în acest caz, debitorul este obligat să-l informeze în scris pe executor despre ofertele primite,
indicând numele şi domiciliul (denumirea şi sediul) potenţialului cumpărător, precum şi termenul în
care acesta din urmă se angajează să consemneze preţul propus.
b.3. Vânzarea la licitaţie publică
Regimul procedural ataşat acestei modalităţi de vânzare presupune, în principal, următoarele:
- în termen de o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru ori, în cazul în care i se încuviinţase
debitorului efectuarea vânzării, însă aceasta nu s-a realizat, în termen de o zi de la data la care
potenţialul cumpărător se obligase a consemna preţul propus, executorul judecătoresc este obligat să
fixeze data, ora şi locul licitaţiei;
- despre acestea executorul îl va înştiinţa pe debitor, însă nu şi pe creditor;

28
- locul vânzării este acela unde se află bunurile sechestrate sau, când există motive temeinice, un altul
stabilit de către executor;
- sub aspectul termenului de vânzare, art.434 C.pr.civ. dispune că vânzarea nu se va putea face în mai
puţin de două săptămâni, nici în mai mult de două luni calculat de la data procesului-verbal de
sechestru ori, după caz, de la data la care potenţialul cumpărător se obligase a consemna preţul;
- acest termen va putea fi scurtat sau prelungit atunci când creditorul şi debitorul o solicită de comun
acord; de asemeni, va putea fi scurtat de către executor din oficiu atunci când sunt supuse vânzării
bunuri perisabile;
- cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru licitaţie, executorul va întocmi publicaţia de
vânzare;
- publicaţia de vânzare va arăta: data, ora şi locul licitaţiei; bunurile oferite spre vânzare şi preţul de
începere a licitaţiei pentru fiecare dintre ele (preţul stabilit prin acordul părţilor ori, când el lipseşte,
cel stabilit prin expertiză);
- publicaţia de vânzare va fi afişată la locul licitaţiei, la sediul organului de executare al primăriei de la
locul vânzării bunurilor şi la cel al instanţei de executare, iar atunci când se apreciază ca necesar
vânzarea va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie;
- când datorită formulării unei contestaţii sau dacă părţile au convenit, precum şi atunci când data,
locul sau ora vânzării au fost schimbate de către autoritatea competentă, se vor face alte publicaţii şi
anunţuri, în aceleaşi condiţii;
- costul acestor publicaţii şi anunţuri va fi avansat de către creditor, el urmând a-l recupera din sumele
obţinute prin vânzare;
- în regulă, poate participa la licitaţie orice persoană (inclusiv creditorii urmăritori sau intervenienţii)
care, cel mai târziu până la începerea licitaţiei, a consemnat la Trezoreria Statului, la Casa de Economii
şi Consemnaţiuni sau la orice altă instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, cel puţin
10% din preţul de începere a licitaţiei pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere;
- în ziua stabilită pentru vânzare, executorul se va deplasa la locul unde se află bunurile; dacă bunurile
se află în altă localitate, executorul va fi însoţit de un lucrător de poliţie, de primarul localităţii ori de
un ajutor al acestora;
- când bunurile au fost sechestrate cu sigilii, se vor rupe sigiliile; când s-a numit un custode, el va
preda bunurile către executor, primind de la acesta chitanţă liberatorie;
- vânzarea se face în mod public de către executorul judecătoresc, acesta oferind spre vânzare fiecare
bun în parte sau mai multe împreună, în funcţie de natura şi destinaţia lor;
- preţul de începere a licitaţiei este cel arătat în publicaţiile de vânzare, adjudecatar urmând a fi
declarat acela care după trei strigări succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi
suprasolicitări, oferă preţul cel mai mare;
29
- dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, bunurile ar fi vândute, la acelaşi termen, la cel mai
mare preţ oferit, sub condiţia de a fi serios; în caz de preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de
preemţiune asupra bunului urmărit;
- validitatea vânzării nu este afectată dacă a existat un singur ofertant;
- după adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună de îndată întregul preţ, în numerar, cu
ordin de plată sau prin orice alt instrument legal de plată. Totuşi, executorul judecătoresc îi va putea
acorda adjudecatarului un termen de până la 5 zile în interiorul căruia să depună suma;
- când adjudecatar este un creditor urmăritor sau intervenient, acesta nu poate dobândi bunul la un preţ
mai mic de 75% din preţul de începere a licitaţiei; dacă adjudecatar este creditorul urmăritor, iar la
urmărire nu participă alţi creditori ori aceştia se află într-un rang de preferinţă inferior celui al
creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul preţului întreaga sa creanţă ori, după caz, o parte
din ea;
- executorul este obligat să consemneze, de îndată, sumele de bani obţinute, păstrând dovada
consemnării;
- dacă adjudecatarul nu depune preţul de îndată ori în termenul ce i-a fost acordat de executor, licitaţia
se va relua, fiind posibilă şi valorificarea bunului printr-o altă formă de vânzare; în acest caz, primul
adjudecatar va suporta costurile celei de-a doua vânzări, precum şi eventuala scădere a preţului, aceste
sume urmând a fi constatate de executor printr-un proces-verbal cu valoare de titlu executoriu; ele pot
fi reţinute din cauţiunea de 10% din preţ, depusă de primul adjudecatar anterior licitaţiei.
- închiderea licitaţiei are loc de îndată ce sumele obţinute prin vânzare sunt suficiente pentru
îndestularea creditorilor şi acoperirea cheltuielilor de executare;
- după închiderea licitaţiei executorul va întocmi un proces-verbal care va descrie desfăşurarea acesteia
şi rezultatul ei, proces-verbal ce va fi semnat de executor, creditor, debitor şi adjudecatar;
- executorul judecătoresc îi va elibera fiecăruia dintre adjudecatari o dovadă care va face menţiune
despre data şi locul licitaţiei, numele adjudecatarului, bunul adjudecat şi preţul adjudecării;
- această dovadă constituie titlu de proprietate; în cazul titlurilor de credit normative (ex.: acţiunile
nominative) adjudecatarul va putea obţine transferul acestora pe numele său în temeiul unei copii
legalizate de pe procesul-verbal menţionat mai sus.
- vânzarea făcută în condiţiile de mai sus are ca principal efect transmiterea către adjudecatar a
dreptului de proprietate asupra bunului (bunurilor);
- din momentul plăţii integrale a preţului, adjudecatarul este îndreptăţit la a-i fi predat bunul;
- când adjudecatarului i s-a acordat un termen de plată, predarea bunului se va face doar după plata
preţului, însă până la predare adjudecatarul suportă riscul pieririi bunului (res perit domino);
- desfiinţarea vânzării la licitaţie va putea fi dispusă împotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul
doar dacă a existat fraudă din partea acestuia;
30
- când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată „dacă există temei de nulitate”.
1.4. Imposibilitatea vânzării bunului sechestrat
- dacă bunul (bunurile) nu s-au putut vinde, orice creditor care, potrivit legii, putea cere executarea
silită asupra bunurilor mobile ale debitorului le poate prelua în contul creanţei sale la preţul de
începere a licitaţiei;
- dacă preţul este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul va prelua bunul doar dacă depune, la
data preluării ori în termenul acordat de executor, diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei;
- când mai mulţi creditori declară că doresc să preia bunul, atribuirea se va face cu respectarea ordinii
de preferinţă stabilite de art.563 şi 564 C.pr.civ.;
- când nici creditorul nu doreşte preluarea, bunurile rămân indisponibilizate cel mult 6 luni de la data
sechestrării lor. In interiorul acestui termen executorul poate proceda la o nouă valorificare a bunurilor;
dacă nici astfel bunurile nu au putut fi valorificate, ele se restituie debitorului.

Capitolul 2. POPRIREA
2.1. Definiţie. Poprirea este acea formă de executare silită indirectă prin care creditorul urmăreşte
sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului
de o a treia persoană sau pe care aceasta o le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice
existente la data formulării cererii de poprire.
2.2. Subiectele popririi
- poprirea presupune, obişnuit, trei subiecte: creditorul popritor, debitorul poprit şi terţul poprit;
- de esenţa popririi nu este însă numărul subiectelor, ci acela al raporturilor juridice existente la data
formulării cererii: un raport juridic existent între creditorul popritor şi debitorul poprit; un alt raport
juridic existent între debitorul poprit şi terţul poprit, ambele fiind raporturi de obligaţie, în sensul că
debitorul poprit datorează creditorului popritor, iar terţul poprit îi datorează debitorului poprit;
- creditorului popritor îi revine obligaţia de a dovedi atât propria sa calitate, cât şi pe aceea a
debitorului poprit şi a terţului poprit;
- calitatea de creditor popritor o pot avea atât creditorii chirografari, cât şi cei care se bucură de o
garanţie reală sau personală ori de privilegii;
- cererea de poprire poate fi formulată şi de creditorul creditorului (art.974 C.pr.civ.), precum şi de
procuror, însă acesta din urmă numai pentru apărarea intereselor minorilor, persoanelor puse sub
interdicţie şi dispăruţilor (art.45 alin.ultim C.pr.civ.);
- procedura popririi nu exclude pluralitatea creditorilor, fie pentru că mai mulţi creditori pornesc
procedura împotriva unui singur debitor, fie pentru că la poprirea pornită de un singur creditor se
alătură alţi creditori ai debitorului poprit;

31
- în situaţia pluralităţii creditorilor, distribuirea sumei deţinute de terţul poprit se va face conform
art.563 şi urm. C.pr.civ., iar când este cazul şi cu respectarea art.409 C.pr.civ.;
- debitor poprit este persoana fizică sau juridică ţinută de îndeplinirea obligaţiei înscrise în titlul
executoriu şi care are calitatea de creditor al terţului poprit;
- terţ poprit poate fi orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de debitoare a debitorului poprit.
2.3. Obiectul popririi
- de pe temeiul art.452 C.pr.civ., obiectul popririi poate reprezentat de: sumele de bani pe care
debitorul poprit le are de primit de la terţul poprit; titlurile de valoare deţinute de terţi (titluri de
împrumut, acţiuni sau obligaţiuni emise de societăţile comerciale), efectele de comerţ (cambia, cecul,
biletul la ordin şi, în genere, contul curent sau alte bunuri mobile incorporale);
- pot forma obiect al popririi şi sumele datorate în viitor debitorului (cele care corespund unor creanţe
neajunse încă la scadenţă), însă plata efectivă a unor asemenea creanţe va fi făcută doar în momentul
exigibilităţii lor;
- pot fi urmărite, de asemenea, şi veniturile periodice (ex. salariile) ale debitorului, care pot face obiect
al popririi deşi nu sunt însă exigibile, însă plata efectivă va fi făcută de terţul poprit doar pe măsura ce
vor deveni exigibile;
- nu sunt însă supuse executării silite prin poprire:
- sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este
lipsit de dreptul de dispoziţie;
- sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii
internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte;
- sumele necesare plăţii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înfiinţării popririi.
2.4. Procedura popririi
- presupune două faze: una - întotdeauna obligatorie – a înfiinţării popririi (incluzând, în regulă, şi
eliberarea sau distribuirea sumelor) şi o alta, a cărei parcurgere este condiţionată de conduita terţului
poprit – validarea popririi, şi care presupune sesizarea instanţei de executare.

a) Înfiinţarea popririi
- în scopul înfiinţării popririi, creditorul este dator să formuleze o cerere de poprire care trebuie să
cuprindă elementele prevăzute de art.82, 83 C.pr.civ., să arate titlul executoriu în temeiul căruia se
solicită poprirea şi valoarea creanţei (capital, dobânzi şi cheltuieli de judecată);
- organul competent să soluţioneze această cerere, deci să dispună înfiinţarea popririi, este executorul
judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit;

32
- cu caracter de excepţie, înfiinţarea popririi este dispusă de instanţa de fond din oficiu, de îndată ce a
devenit executorie hotărârea prin care s-a dispus obligarea debitorului la a-i plăti creditorului sume
datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii ori sume datorate cu titlu de
despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute
realizate de debitor;
- poprirea se înfiinţează fără somaţie printr-o adresă, însoţită de o copie de pe titlul executoriu,
comunicată terţului;
- copia de pe titlul executoriu va fi certificată de executor că este conformă cu titlul executoriu;
- despre înfiinţarea popririi va fi înştiinţat şi debitorul, de către executor;
- prin adresa de poprire, terţului – care din acest moment devine poprit – i se va pune în vedere
interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datorează sau
pe care i le va datora în viitor, acestea fiind declarate poprite în măsura necesară realizării obligaţiei
înscrise în titlul executoriu;
- adresa de înfiinţare a popririi trebuie să cuprindă numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori,
pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul de înregistrare fiscală;
- dacă poprirea are ca obiect venituri dintre acelea arătate de art.409 alin.1-5 C.pr.civ. (salarii, ajutoare
pentru incapacitate de muncă etc.), indisponibilizarea se face în limitele şi condiţiile arătate de acest
articol;
- efectul înfiinţării popririi este reprezentat de indisponibilizarea, în măsura necesară realizării creanţei
creditorului popritor, a sumelor ori bunurilor mobile incorporale datorate de terţ, astfel că orice plată
pe care el io face debitorului n-ar putea fi opusă creditorului, deci nu este liberatorie
pentru terţ, care va putea fi urmărit în continuare;
- dacă poprirea fusese anterior înfiinţată ca măsură asigurătorie şi nu a fost desfiinţată până la obţinerea
titlului executoriu, terţului poprit i se va comunica o copie certificată de pe titlul executoriu;
- indisponibilizarea sumelor de bani ori, în genere, a bunurilor obiect al popririi va înceta dacă
debitorul consemnează cu afectaţiune specială, la dispoziţia creditorului popritor, întreaga valoare a
creanţei; în acest caz, debitorul este dator să înmâneze recipisa de consemnare a sumei executorului
judecătoresc, acesta urmând să-l înştiinţeze pe terţul poprit;
- în cazul în care creanţa creditorului priveşte sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere, alocaţie
pentru copii sau despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii, poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de muncă
sau este pensionat, într-o atare ipoteză unitatea de la care debitorul pleacă fiind obligată să trimită
unităţii ce reprezintă noul loc de muncă al debitorului sau, după caz, organului de ocrotire socială,
înscrisurile prin care s-a înfiinţat poprirea (adresa de poprire şi copia titlului executoriu), acestea
33
devenind, de la data primirii înscrisurilor, terţ poprit. Dacă debitorul părăseşte unitatea, iar aceasta nu
cunoaşte noul lui loc de muncă, îl va încunoştinţa pe creditor despre această împrejurare, urmând ca
după ce creditorul află noul loc de muncă al debitorului să informeze unitatea, care va proceda la
trimiterea înscrisurilor către acest nou loc de muncă;
- în termen de 15 zile de la comunicarea adresei de înfiinţare a popririi, iar în cazul sumelor de bani
datorate în viitor de la data scadenţei lor, terţul poprit este obligat să consemneze la CEC suma de bani
ori, dacă obiectul urmăririi sunt bunuri mobile incorporale, să le indisponibilizeze şi să trimită
dovada executorului;
- dacă creanţa creditorului priveşte o sumă datorată cu titlu de pensie de întreţinere, alocaţie pentru
copii sau despăgubiri pentru cauză de moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar
executarea se face asupra salariului sau altor venituri periodice ale debitorului, terţul poprit este obligat
ca, în acelaşi termen, să-i plătească în mod direct creditorului suma ce i se datorează, aceasta urmând
a-i fi trimisă la domiciliul sau reşedinţa pe care el le-a indicat, cheltuielile trimiterii căzând în sarcina
debitorului;
- când asupra aceleiaşi sume sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul poprit va proceda conform celor
arătate mai sus, având însă şi obligaţia de a comunica executorului judecătoresc ori creditorilor numele
şi adresa celorlalţi creditori, precum şi sumele poprite de fiecare;
- dacă sumele de bani poprite se află în conturi bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire
atât soldul creditor al acestor conturi, cât şi încasările viitoare;
- când debitorul este titular de conturi bancare, atât sumele existente în contul debitorului la data
comunicării adresei de poprire, cât şi cele provenite din încasările viitoare, se indisponibilizează în
măsura necesară realizării creanţei, băncii fiindu-i interzisă, până la achitarea integrală a obligaţiei
înscrise în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, efectuarea
oricărei plăţi sau a altei operaţiuni care ar putea diminua suma indisponibilizată, afară de cazurile în
care prin lege s-ar stabili altfel;
- aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţează asupra bunurilor mobile
incorporale ce s-ar afla în păstrarea unor unităţi specializate.
Eliberarea (distribuirea) sumei de bani consemnate
- va fi făcută de executor, însă doar după trecerea a 15 zile de la primirea de către el a dovezii de
consemnare a sumei la CEC;
- când poprirea are ca obiect titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale executorul trebuie,
mai întâi, să realizeze valorificarea acestora urmând procedura aplicabilă vânzării bunurilor mobile
aflate în posesia debitorului, însă ţinând seama de regulile prevăzute în legile speciale privitoare la
aceste bunuri. Suma obţinută printr-o asemenea valorificare va putea fi, după caz, eliberată sau
distribuită către creditori;
34
- când sunt înfiinţate mai multe popriri, iar sumele cuvenite creditorilor sunt mai mari decât suma
urmărită, executorul va face distribuirea conform dispoziţiilor art.562-571 C.pr.civ.
b) Validarea popririi
- este dispusă de instanţa de executare atunci când terţul poprit nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin
în urma înfiinţării popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o
debitorului poprit;
- instanţa de executare poate fi sesizată, prin cerere, de creditor, debitor sau de organul de executare, în
termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze ori să plătească suma pretinsă de
creditor sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale;
- cererea de validare se soluţionează cu citarea părţilor (creditor, debitor, terţ poprit);
- cel care formulează cererea de validare are sarcina de a dovedi că terţul poprit îi datorează creanţa
debitorului;
- dacă o asemenea dovadă este făcută, instanţa va pronunţa o sentinţă prin care dispune validarea
popririi, obligând terţul poprit să-i plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului,
putând dispune şi amendarea cu 200 - 1000 lei a terţului care cu rea-credinţă a refuzat să-şi
îndeplinească obligaţiile;
- dacă o asemenea dovadă nu a fost făcută, prin sentinţă se va desfiinţa poprirea înfiinţată de
executorul judecătoresc;
- sentinţa este susceptibilă de atacare cu apel, respectiv recurs în condiţiile dreptului comun;
- dacă nici după validarea popririi terţul nu înţelege a-şi executa obligaţia, patrimoniul lui va putea fi
urmărit, pe calea executării silite, creditorul putând alege oricare din formele de executare silită
indirectă permise de lege.
Capitolul 3. URMĂRIREA SILITĂ A FRUCTELOR NECULESE
ŞI A RECOLTELOR PRINSE DE RĂDĂCINI
- atunci când creditorul deţine un titlu executoriu, el poate urmări fructele neculese ori recoltele prinse
de rădăcini ce se află în proprietatea debitorului său (debitorul poate fi şi uzufructuar al fondului, însă
bunurile trebuie să se afle în proprietatea sa);
- urmărirea silită a unor asemenea fructe sau recolte nu se poate face decât în maximum 6 săptămâni
înaintea coacerii lor;
- înfiinţarea sechestrului se face după regulile specifice urmăririi silite a bunurilor mobile, somaţia de
plată trebuind însă să-i fie comunicată debitorului cu cel puţin 2 zile înaintea începerii urmăririi
propriu-zise;
- vânzarea la licitaţie urmează, de asemenea, regulile specifice vânzării bunurilor mobile, fiind posibilă
fie vânzarea fructelor sau a recoltelor aşa cum sunt prinse de rădăcini, fie după ce vor fi culese.
Capitolul 4. URMĂRIREA SILITĂ ASUPRA BUNURILOR
35
IMOBILE
4.1. Definiţie: este acea formă de executare silită indirectă prin care se valorifică bunurile imobile ale
debitorului pentru ca din suma rezultată creditorul să poată fi îndestulat.
- pot face obiectul urmăririi silite imobiliare:
- imobilele prin natura lor, sub condiţia de a se afla în circuitul civil;
- imobilele prin destinaţie (art.468-470 C.civ.), însă numai odată cu fondul pe care îl deservesc;
- imobilele prin obiectul la care se aplică (uzufructul imobilelor şi dreptul de servitute, acesta din urmă
numai odată cu fondul dominant căruia îi profită);
- dreptul de superficie;
- conform art.489 alin.1 C.pr.civ. urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe corpuri de
proprietate în întregimea lor, putând fi însă supuse urmăririi, în mod separat, construcţiile ce formează
o proprietate distinctă de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum
şi orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declară imobile;
- când sunt supuse urmăririi mai multe imobile, procedura de vânzare trebuie îndeplinită pentru fiecare
în parte.
4.2. Formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie
- pentru pornirea executării este necesară formularea unei cereri de către creditor, acesta fiind dator să
indice în cuprinsul cererii şi imobilul a cărui valorificare o doreşte;
- executorul se va deplasa la imobil, încheind un proces-verbal de situaţie care va cuprinde, pe lângă
denumirea şi sediul organului de executare, titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea,
identificarea imobilului, semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, precum şi o descriere cât mai
detaliată a imobilului supus urmăririi;
- ulterior încheierii procesului-verbal de situaţie, executorul îl va soma pe debitor, solicitându-i
executarea voluntară a obligaţiei, totodată menţionând că, în caz contrar, se va trece la vânzarea
imobilului arătat în procesul-verbal.
Somaţia va cuprinde şi datele de identificare ale imobilului, precum şi menţiunea că s-a luat măsura
înscrierii ei în cartea funciară;
- executorul judecătoresc are obligaţia de a-i solicita biroului de carte funciară al judecătoriei în a cărei
rază teritorială se află situat imobilul să înscrie somaţia în cartea funciară;
- notarea somaţiei în cartea funciară indisponibilizează imobilul urmărit, în sensul că:
- orice act de înstrăinare sau constituire de drepturi reale (drepturile de proprietate sau
dezmembrăminte ale acestora) este inopozabil creditorului şi adjudecatarului, afară de cazurile expres
prevăzute de lege, precum şi de cazul în care aceştia s-au declarat de acord cu acest act ori dacă
debitorul sau dobânditorul subsecvent al imobilului a consemnat sumele ce corespund valorii integrale
a creanţei, dobânzilor la aceasta şi cheltuielilor de executare;
36
- orice act de închiriere, de arendare ori de cesiune de venituri făcut de debitor sau de dobânditorul
subsecvent nu îi este opozabil creditorului urmăritor sau adjudecatarului; actele făcute înaintea notării
somaţiei în cartea funciară le sunt însă opozabile, ei putând eventual cere, în condiţiile legii, doar
revocarea lor printr-o acţiune pauliană;
- indiferent de comunicarea ori necomunicarea somaţiei, orice chirie sau arendă plătită debitorului
înainte de scadenţă îi este opozabilă creditorului urmăritor sau adjudecatarului doar dacă este
constatată prin act scris cu data certă.
4.3. Vânzarea imobilului
- imobilul ce face obiectul urmăririi poate fi vândut în una din următoarele modalităţi: vânzarea
directă; vânzarea de către debitorul însuşi conform art.431 alin.2 C.pr.civ.; vânzarea la licitaţie publică;
alte modalităţi permise de lege.
4.4. Vânzarea la licitaţie
- procedura de vânzare nu poate începe înainte de trecerea a 15 zile (calculate după sistemul exclusiv)
de la primirea somaţiei, totodată fără ca debitorul să fi făcut plata datoriei;
- preţul imobilului va fi stabilit de executor cu acordul părţilor (creditor şi debitor), iar în lipsa acestui
acord se va solicita unui expert stabilirea valorii de circulaţie a bunului;
- executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi eventualele sarcini care
grevează imobilul, titularii unor asemenea drepturi urmând a fi înştiinţaţi de către executor cu privire la
existenţa urmăririi, după care vor fi citaţi la termenele ce s-au fixat pentru vânzarea imobilului;
- dacă imobilul este grevat de un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute întabulate ulterior
înscrierii vreunei ipoteci, prin expertize se va stabili, separat de valoarea imobilului şi valoarea acestor
drepturi. Stabilirea prin expertiză nu este necesară dacă valoarea acestor drepturi se găsea deja
determinată şi înscrisă în cartea funciară;
- din momentul emiterii somaţiei executorul poate, dacă apreciază ca necesar pentru buna administrare
a imobilului (încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor, reprezentare în litigii etc.), ori dacă o
solicită creditorul, să numească un administrator-sechestru;
- poate fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau oricare altă persoană fizică sau
juridică;
- când este numit un altul decât debitorul, executorul îi va fixa o remuneraţie în raport cu activitatea
depusă, stabilind şi modalitatea de plată a ei;
- revocarea administratorului-sechestru va putea fi dispusă de executor la cererea oricărei persoane
interesate, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor stabilite în sarcina sa, instanţa de executare putându-l
obliga şi la plata de despăgubiri;
- în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va întocmi publicaţia de vânzare,
elementele ei de conţinut fiind cele stabilite prin art.504 alin.1 C.pr.civ.;
37
- termenul stabilit pentru vânzare nu va putea fi nici mai scurt de 30 zile, nici mai lung de 60 zile,
calculat de la data afişării publicaţiei de vânzare la locul stabilit pentru desfăşurarea licitaţiei;
- publicaţia de vânzare va fi afişată de executor la propriul său sediu, la acela al instanţei de executare,
la locul situării imobilului, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi
la locul unde se desfăşoară licitaţia (dacă este altul decât acela al situării imobilului);
- la cererea oricărei persoane interesate, executorul va anunţa vânzarea şi într-un ziar de largă
circulaţie;
- despre data, ora şi locul vânzării debitorul va fi înştiinţat prin grija executorului;
- când urmărirea poartă asupra imobilului unui minor sau pus sub interdicţie, o copie de pe publicaţia
de vânzare trebuie depusă şi la parchetul de pe lângă instanţa de executare;
- participanţii la licitaţie sunt datori să depună la Trezoreria Statului, la Casa de Economii şi
Consemnaţiuni CEC – S.A. sau la orice altă instituţie bancară, la dispoziţia executorului, prealabil
termenului stabilit pentru vânzare o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care imobilul a fost
evaluat;
- sunt exoneraţi de plata cauţiunii creditorii ce deţin creanţe în rang util, precum şi coproprietarii,
alături de debitor, ai imobilului;
- participarea la licitaţie este precedată de formularea ofertei de cumpărare la care va fi ataşată recipisa;
- vânzarea se poate face: la sediul organului de executare; al instanţei de executare; la locul situării
imobilului; în orice alt loc cu privire la care se apreciază că ar înlesni valorificarea. In comune,
vânzarea se poate efectua şi la sediul primăriei în a cărei rază este situat imobilul;
- vânzarea se face în mod public, fiind distinctă pentru fiecare imobil sau corp de proprietate. Totuşi,
dacă mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu o unică ipotecă ori dacă corpul de proprietate
este compus din mai multe parcele, executorul poate dispune, la cererea debitorului sau a
creditorului, ca vânzarea să se facă deodată pentru mai multe corpuri de proprietate sau, dimpotrivă,
separat, pentru fiecare parcelă în parte;
- când corpurile de proprietate sau parcelele se vând separat, ordinea vânzării este cea stabilită de
debitor, în lipsa unei asemenea indicări urmând a fi stabilit de executor;
- licitaţia începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite;
- oferirea spre vânzare va fi făcută de executor, prin strigări succesive, la intervale de timp care să
permită opţiuni şi supralicitări, pornindu-se de la preţul care, oferit fiind de un licitator, îl depăşeşte pe
cel arătat în publicaţia de vânzare;
- în lipsa unui asemenea preţ de ofertă, licitaţia va porni de la preţul arătat în publicaţia de vânzare;
- dacă imobilul este grevat de un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute întabulate ulterior
înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare
oferit sau, în lipsă, de la cel fixat prin licitaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi astfel cum a fost
38
stabilită prin expertiză ori, după caz, la înscrierea lor în cartea funciară;
- când datorită existenţei unor asemenea drepturi nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea
creanţelor ipotecare înscrise anterior, executorul va relua licitaţia în aceeaşi zi, oferind imobilul liber
de aceste drepturi;
- dacă nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna pentru un nou termen
ce nu va putea depăşi 60 zile, urmând a se face şi o nouă publicaţie de licitaţie;
- la acest nou termen licitaţia începe de la un preţ de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat, iar
dacă nici acesta nu se obţine, imobilul se va vinde, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar
dacă există un singur ofertant;
- executorul îl va declara adjudecatar pe cel care a oferit preţul conform celor de mai sus, în caz de preţ
egal urmând a fi preferat cel care are un drept de preemţiune asupra bunului;
- când participantul la licitaţie este un creditor urmăritor sau intervenient, acesta nu va putea să-şi
adjudece bunul la un preţ mai mic de 75% din cel de evaluare;
- executorul este obligat să întocmească un proces-verbal privitor la desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei,
şi care trebuie semnat de executor, creditor, debitor şi de adjudecatar;
- adjudecatarul trebuie să depună preţul la dispoziţia executorului în termen de cel mult 30 zile calculat
de la data vânzării, scăzând din el valoarea cauţiunii depuse anterior licitaţiei;
- când adjudecatar este un creditor el va putea să depună în contul preţului propria sa creanţă, iar dacă
aceasta este mai redusă decât preţul, şi diferenţa necesară. Când există creditori cu creanţe prioritare
celei a adjudecatarului, acesta este ţinut să depună, până la concurenţa preţului de adjudecare, şi suma
necesară pentru plata creanţelor lor, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ;
- dacă adjudecatarul nu depune preţul în termenul legal, imobilul se va scoate din nou la vânzare,
primul adjudecatar urmând să suporte cheltuielile noii licitaţii şi eventuala scădere de preţ. Primul
adjudecatar are posibilitatea de a achita la noul termen de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care este
obligat să suporte numai cheltuielile noii licitaţii;
- la cererea adjudecatarului executorul va putea, cu acordul creditorului, să încuviinţeze plata preţului
în rate, stabilind avansul, numărul ratelor, cuantumul lor şi data scadenţei.

4.5. Actul de adjudecare şi efectele adjudecării


- după plata integrală a preţului sau, în cazul vânzării în rate, a avansului, precum şi după expirarea
termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c) C.pr.civ., executorul va întocmi actul de
adjudecare, elementele lui de conţinut fiind cele arătate de art.516 C.pr.civ.;
- un exemplar al actului de adjudecare se va preda adjudecatarului constituind titlul său de proprietate
asupra imobilului;

39
- dacă imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul va înainta un exemplar al actului de
adjudecare biroului de carte funciară pentru a se înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi
grevare a imobilului, până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare;
- un exemplar al actului de adjudecare se va preda, în cazul vânzării în rate, şi creditorului urmăritor
pentru a-i servi ca titlu executoriu împotriva cumpărătorului, dacă acesta nu va plăti la scadenţă ratele
datorate.
Efectele adjudecării sunt, în principal, următoarele:
- adjudecatarul dobândeşte dreptul real supus urmăririi;
- adjudecatarul are dreptul la fructe;
- adjudecatarul poate pretinde posesia bunului;
- adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de bun, afară de cazul în care cumpărarea s-a făcut cu
plata preţului în rate, când, în lipsa unui acord al creditorilor, bunul nu va putea fi înstrăinat sau grevat
mai înainte de plata integrală a preţului;
- de la data adjudecării adjudecatarul datorează dobânzi până la plata integrală a preţului şi suportă
toate sarcinile imobilului (dacă a cumpărat cu aceste sarcini, vezi art.509 alin.3 C.pr.civ.);
- de la data întabulării dreptului de proprietate al adjudecatarului, imobilul rămâne liber de orice
ipoteci sau alte sarcini ce au garantat drepturi de creanţe, titularii acestora din urmă putându-le realiza
exclusiv din preţul obţinut prin vânzare. Când preţul adjudecării se plăteşte în rate, sarcinile ce
prevalează imobilul se sting la plata ultimei rate;
- se vor menţine drepturile reale întabulate ulterior înscrierii în CF a vreunei ipoteci, însă numai dacă
adjudecarea s-a făcut cu păstrarea acestor drepturi, conform art.509 alin.3 C.pr.civ.;
- adjudecatarul are dreptul să fie garantat contra evicţiunii de către debitorul urmărit.
4.6. Cererea în evicţiune privind imobilul adjudecat
- Conform art.520 alin. 2 C.pr.civ., orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privitoare la imobilul
adjudecat poate fi făcută în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în CF, însă numai
în cazul imobilelor înscrise pentru prima dată în cartea funciară în baza actului de adjudecare;
- pentru imobilele deja înscrise în cartea funciară, orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, este
stinsă dacă de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul anterior ale dreptului
înscris în folosul terţului au trecut cel puţin 3 ani;
- dacă adjudecatarul a fost evins total sau parţial, el îl poate acţiona pe debitor pentru despăgubiri.
Când averea debitorului nu este suficientă, adjudecatarul îi va putea urmări şi pe creditorii ce au
încasat preţul adjudecării, în limita sumei ce au încasat-o;
- când cererea în evicţiune este introdusă anterior împărţirii preţului adjudecării, instanţa de executare,
la solicitarea adjudecatarului, va putea să suspende, cu sau fără cauţiune, împărţeala preţului până la
judecarea definitivă a cererii de evicţiune;
40
- cererea în evicţiune va putea fi pornită doar dacă, anterior, terţul nu încercase, pe calea contestaţiei la
executare, valorificarea dreptului, în caz contrar existând autoritate de lucru judecat.

Capitolul 5. ELIBERAREA ŞI DISTRIBUIREA SUMELOR


REALIZATE PRIN EXECUTAREA SILITĂ
- suma de bani realizată prin executarea silită indirectă, precum şi veniturile debitorului, se distribuie
între creditori până la realizarea integrală (dacă este posibil) a drepturilor lor, suma rămasă disponibilă
urmând a se preda debitorului;
- distribuirea sau eliberarea sunt făcute de executorul judecătoresc;
- participă la distribuirea sumei atât creditorul ori creditorii urmăritori (deci cei care au pornit
executarea silită), cât şi aceia care au intervenit în timpul executării, depunând titlurile lor de creanţă
până la data întocmirii de către executorul judecătoresc a procesului-verbal de eliberare sau distribuire
a sumei rezultate din executare;
- când executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori ori dacă pe timpul executării au depus
titlurile de creanţă şi alţi creditori, executorul procedează la distribuirea sumei conform următoarei
ordini de preferinţă, afară de cazurile în care legea ar prevedea expres altfel:
1. creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită,
pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în
interesul comun al creditorilor;
2. creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor,
potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate
temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces
acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a
pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3. creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor
sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
4. creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii,
datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor
speciale;
5. creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
6. creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin
fapte ilicite;
7. creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări
de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
8. creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
41
9. alte creanţe.
- dacă există creditori care deţin drepturi de gaj ori ipotecă sau privilegii conservate în condiţiile legii
asupra bunului vândut, la distribuirea sumei creanţele lor vor fi plătite după cele menţionate la punctul
1 de mai sus;
- ordinea de preferinţă acordată creanţei principale va fi urmată şi de sumele reprezentând dobânzi,
penalităţi sau alte asemenea sume accesorii creanţei principale;
- în cazul în care unul din titlurile depuse de creditorii urmăritori conţine obligaţia debitorului de a
plăti o sumă de bani în mod periodic, iar bunurile rămase în patrimoniul debitorului după efectuarea
executării sau veniturile sale nu asigură plata în viitor a ratelor datorate, executorul judecătoresc sau
partea interesată va solicita instanţei în circumscripţia căreia se face executarea să stabilească suma
globală cu care creditorul va participa la distribuirea sumei realizate prin urmărire. Instanţa hotărăşte
cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă doar recursului;
- eliberarea sau distribuirea sumei obţinute prin urmărire se va putea face numai după trecerea unui
termen de 15 zile de la data depunerii sumei şi sub condiţia citării debitorului şi a creditorilor
urmăritori sau intervenienţi;
- cu privire la modul de eliberare sau distribuire a sumei rezultate din executare executorul va întocmi
de îndată un proces-verbal, care va fi semnat inclusiv de persoanele interesate şi care sunt prezente;
- partea nemulţumită de modalitatea de eliberare sau distribuire a sumelor este îndreptăţită să-i solicite
executorului să consemneze obiecţiunile sale, putând face şi contestaţie la executare în termen de 3 zile
de la întocmirea procesului-verbal, la instanţa de executare;
- formularea contestaţiei suspendă de drept eliberarea sau distribuirea sumei;
- judecata se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

Titlul III. EXECUTAREA SILITĂ DIRECTĂ


Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE
- conform art.572 C.pr.civ., în cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în
lăsarea posesiunii unui bun, predarea unui bun ori a folosinţei acestuia în desfiinţarea unei construcţii,
plantaţii sau altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor
creditorului, iar debitorul nu execută de bună-voie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie,
executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută,
va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei amenzi
civile;
- toate formele de executare silită directe presupun somarea debitorului prealabil executării silite
propriu-zise, însă atunci când creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se
sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, la cererea creditorului,
42
prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiilor de mai sus să se
facă de îndată şi fără somaţie.
Capitolul 2. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE
- dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a preda un bun
mobil determinat prin calitate şi cantitate, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării
bunului, ridicându-l de la debitor sau de la terţul care îl deţine şi predându-l creditorului conform cu
drepturile acestuia stabilite prin titlul executoriu.
- executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal care să ateste îndeplinirea executării, stabilind
totodată cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul. Procesul-verbal astfel
întocmit constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului.
Capitolul 3. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE
- dacă în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, debitorul obligat la a părăsi sau preda un imobil nu
îşi îndeplineşte această obligaţie, executorul judecătoresc se va deplasa la imobil, cerându-i debitorului
să-l părăsească de îndată, în caz de refuz putând solicita sprijinul agenţilor forţei publice pentru al pune
pe creditor în drepturile sale;
- când în imobil se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării silite şi pe care debitorul
nu le ridică singur, executorul va numi, pe cheltuiala debitorului, un custode căruia îi va încredinţa
bunurile.
- despre îndeplinirea executării executorul va întocmi un proces-verbal având conţinutul stabilit de
art.388 C.pr.civ.
Capitolul 4. EXECUTAREA SILITĂ A ALTOR OBLIGAŢII DE A
FACE
(art.580/2- 580/4, 580/5)
- dacă în termen de 10 zile de la primirea somaţiei debitorul refuză să îndeplinească obligaţia de a o
face arătată în titlul executoriu şi care nu presupune faptul personal al debitorului, creditorul poate:
a) să solicite executorului prin cerere executarea silită a obligaţiei, dacă natura obligaţiei permite
aceasta (ex.: demolarea unui gard);
b) să solicite instanţei de executare să îl autorizeze, să îndeplinească obligaţia el însuşi sau prin alte
persoane, pe cheltuiala debitorului. In acest caz, instanţa va hotărî, cu citarea părţilor, prin
încheiere irevocabilă .
- în aceste două ipoteze executarea obligaţiei se va putea face şi cu ajutorul organelor de poliţie,
jandarmerie, dacă debitorul se opune;
- când executarea obligaţiei implică faptul personal al debitorului ( este cazul obligaţiilor intuitu
personae), aceasta se poate realiza prin aplicarea mijlocului de constrângere indirectă al unei amenzi
civile.
43
- în acest caz, creditorul va solicita instanţei de executare, prin cerere, obligarea debitorului la plata
unei amenzi civile în favoarea statului, în cuantum de 20 lei până la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere
până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Instanţa judecătorească va judeca cererea
cu citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă;
- când prin întârzierea în executarea obligaţiei de mai sus, creditorul a fost prejudiciat, el poate cere
instanţei de executare obligarea debitorului la a-i plăti daune-interese. Instanţa va judeca
cererea cu citarea părţilor, prin încheiere executorie supusă doar recursului;
- dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută în titlul executoriu, la cererea
creditorului, instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere
în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu. Instanţa va dispune cu citarea părţilor,
prin încheiere;
- în scopul acoperirii prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei de a face intuitu personae,
creditorul poate cere şi obligarea debitorului la plata de daune interese, instanţa pronunţându-se cu
citarea părţilor, printr-o încheiere supusă doar recursului;
- amenda civilă aplicată debitorului va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul
execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de
contestaţie la executare;
- prin dispoziţie expresă legiuitorul a prevăzut că pentru
neexecutarea obligaţiilor ce nu ar putea fi îndeplinite de o altă persoană decât debitorul nu se pot
acorda daune cominatorii.
Capitolul 5. EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIILOR DE A NU
FACE
- se realizează prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor specifice executării obligaţiilor de a
face, sus-arătate;
- când debitorul nu a respectat o obligaţie de a nu face, creditorul va putea solicita instanţei de
executare să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările realizate de
acesta prin nerespectarea obligaţiei. Instanţa va judeca cererea cu citarea părţilor, prin încheiere
irevocabilă.

44
45