Sunteți pe pagina 1din 1

I.

Realizați un text argumentativ, de 15-25 de rânduri, despre modul în care


schimbările influențează viața unui adolescent.

În opinia mea, viața este un șir de schimbări, o trecere permanentă de la ceva spre
altceva. Unele schimbări le așteptăm cu o nerăbdare vecină cu nebunia, pe altele le anticipăm,
dar ne temem și le amânăm atât cât ne permit timpul și situația. Schimbările sunt inevitabile în
viața noastră, acestea fiind daruri ale destinului pentru noi.
În primul rând, orice schimbare este o provocare pentru noi, iar depășirea unei
provocări îți conferă putere și experiență. Spre exemplu, când Harap-Alb devine din fiu de
împărat rob, pierde statutul privilegiat, dar câștigă lecția de viață și calitățile care îl consacră
apoi noii sale demnități. Atunci când treci de la gimnaziu la liceu, adaptarea nu e ușoară.
Conștientizezi că maturizarea are prețul ei, că începutul doare, dar că rezultatul este un nou
statut și reprezintă un pas mare pe drumul devenirii tale.
În al doilea rând, schimbarea este un prilej de a învăța, prin faptul că poți compara
starea trecută cu cea actuală. Spre exemplu, fiii mai mari ai Craiului, când ies din spațiul
protector al familiei și se confruntă cu ceea ce cred ei că este primul pericol din viața lor, tatăl
deghizat în blană de urs, devin dintr-o dată conștienți de privilegiile vieții lor de la curte și se
întorc la viața părintească, refuzând schimbarea. Refuzul schimbării le ia șansa de a deveni
vreodată altceva decât fiii răsfățați ai unui tată poate prea protector.
În concluzie, schimbarea face parte din viață. Chiar și atunci când ne încăpățânăm să
rămânem ficși într-o lume aflată în continuă mișcare, se mișcă viața în jurul nostru, iar
adaptarea se transformă repede din avantaj în limită. Fiecare schimbare este în fond o etapă
din drumul nostru spre viitor, spre maturizare.

Fix-fixă- ficși
Ortodox-ortodocși