PROFITUL

Conf.univ.dr. Carmen Boghean

 Teorii cu privire la profit

 un salariu pentru munca specială de conducere şi de coordonare

 o formă transformată a valorii, mai precis o formă de manifestare a plusvalorii, adică
plusvaloarea creată de muncă salariată
 recompensă a întreprinzătorului pentru calităţile sale de organizator şi de inventator,
pentru riscul şi incertitudinile la care se expune, pentru funcţiile sociale pe care şi le
asumă
 rezultat al acţiunii de forţă sau de putere pe care întreprinzătorul sau proprietarul
unităţii economice o manifestă (o exercită) pe pieţele de bunuri de consum şi de
factori de producţie
 ales un venit care depinde de anumite circumstanţe social - economice favorabile,
în care îşi desfăşoară activitatea unităţile economice
 sens peiorativ, profitul fiind considerat un avantaj, un câştig însuşit de o persoană
fizică sau juridică, fără ca aceasta să aibă vreo contribuţie la obţinerea lui

 al doilea sens este cel care decurge direct din însăşi etimologia cuvântului latin –
proficere, care înseamnă a produce, a face ceva în avans faţă de ceilalţi
(concurenţi), care asigură astfel, progresul.

Astfel, profitul (pur) presupune, prin definiţie, creştere economică, progres social,
ceea ce înseamnă că însuşirea lui depinde de caracterul creator, raţional şi eficient al
activităţilor, acţiunilor şi operaţiunilor economice.
 În accepţiunea sa generală profitul este privit:
 - ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile efectuate de o întreprindere.
 - ca venit net al întreprinderii, adică ca diferenţă între încasările totale şi costurile făcute de
unitate

 Profitul este un venit aleatoriu. Fiind, prin natura sa, diferenţial, nu se poate şti în avans care va fi
mărimea sa, neştiindu-se, de fapt, dacă aceasta va fi sau nu.
 Profitul este un venit autonom, prin aceasta înţelegându-se că el nu poate fi confundat cu nici
una din celelalte forme de venit: salariu, dobândă, rentă.

 Profitul trebuie privit ca factor important ce influenţează nivelul şi calitatea

folosirii resurselor (ce, cât, cum să se producă), dar şi ca pârghie economică
de repartizare a efectelor economice obţinute (cui revin aceste efecte)
 .

Profitul economic şi sursele lui

 profit contabil, profit economic, profit normal, profit pur (superprofit)

 Profitul contabil reprezintă excedentul de venit net peste costul contabil. Din punct
de vedere contabil, costul cuprinde doar cheltuielile efectuate cu factorii productivi,
alţii decât cei aflaţi în proprietatea întreprinzătorului şi utilizaţi în activitatea
economică respectivă.
Conform legislaţiei româneşti sunt încasatori (subiecţi de profit) şi plătesc impozit
de profit următoarele persoane juridice române

 - regiile autonome (indiferent de subordonare),

 - societăţile comerciale (indiferent de forma juridică de organizare şi de forma de proprietate,
inclusiv cele cu participare de capital străin sau cu capital integral străin),
 - societăţile agricole,
 - organizaţiile cooperatiste,
 - instituţiile financiare şi de credit şi alte asemenea persoane juridice române
 - persoanele juridice străine care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent în România,
pentru profitul impozabil aferent acelui sediu permanent.

 Pentru contribuabilii mari, profitul impozabil anual (profit contabil) se determină ca

diferenţă între “activul” din bilanţul de la sfârşitul anului fiscal (diminuat cu obligaţiile) şi
activele de la începutul anului fiscal (diminuat cu obligaţiile aferente).
 Din această diferenţă se scad aportul la capitalul social operat în cursul anului, precum şi
veniturile stabilite prin lege, ca fiind neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile
prevăzute de lege şi alte elemente prevăzute în bilanţul contabil, în funcţie de specificul
activităţii contribuabilului.
 Profitul brut este cifra de afaceri minus remuneraţia aporturilor productive, altele decât cele ale
întreprinzătorilor (profitul înainte de plata impozitului pe profit).
 Profitul net este reprezentat de profitul contabil după prelevarea impozitelor către municipalităţi
şi bugetul de stat.
 Profitul economic reprezintă diferenţa dintre venitul total al firmei şi costurile de oportunitate ale
tuturor intrărilor (factorilor) utilizate de aceasta într-o perioadă de timp. În genere, atunci când
se face teoria generală a profitului se are în vedere acest tip de profit.
 Profitul contabil, ca şi cel economic, poate fi privit ca profit normal şi ca supraprofit.
 Profiturile normale (minimale sau necesare) - minim de profit pe care o firmă trebuie să-l obţină
(solicite) cu scopul ca aceasta să rămână în funcţiune (venitul total încasat este egal cu
costurile totale de oportunitate, ceea ce înseamnă că pe baza încasărilor se poate asigura
continuarea activităţilor la aceeaşi parametri funcţionali).
 Supraprofiturile (profiturile pure) sunt acelea în exces faţă de cele normale, se definesc ca
venituri nete ce depăşesc costurile totale de oportunitate. Termenul este folosit pentru a
caracteriza acele firme (întreprinderi) care au rate de profit ce depăşesc minimul necesar
pentru a rămâne în ramură (industrie).
 cost oportun = costuri explicite şi costuri implicite
 Societăţile pe acţiuni remunerează, cu părţi din profit, diferiţi actori care
exercită anumite funcţii de întreprinzător:

 - membrii Consiliului de Administraţie: dividende, profituri speculative;

 - acţionarii: dividende;
 - managerii: participare la profit, gratificaţii;
 - întreprinderea: beneficiile nedistribuite încorporate în rezerve;
 - salariaţii: participare la profit.
 Profiturile de monopol sunt acelea obţinute de către agenţii economici care ocupă
poziţii monopoliste pe piaţă şi vând produsele lor la preţuri de monopol.
 Oricare ar fi forma de profit (contabil, economic, pur) acesta este măsurat absolut (masa
profitului) şi relativ (rata profitului).
 Masa profitului este suma totală obţinută ca profit de către un agent economic, o ramură sau o
economie a unei ţări, calculată ca diferenţă dintre venituri şi costuri.
 P= VN-CT
 VN- venitul total (net);
 CT- costuri totale (fixe + variabile)
 Rata profitului exprimă raportul procentual dintre masa profitului şi un
parametru (indicator) corespunzător de referinţă.
 În teorie şi practică se calculează următoarele tipuri de rate de profit

 - comercială, prin raportarea profitului la venitul total, la încasările totale sau la cifra
de afaceri – CA;
 - economică, ca raport al profitului la activele totale ale întreprinderii (AT), atât cele
proprii, cât şi cele împrumutate;
 - financiară, prin raportarea profitului la activele proprii – AP;
 - rata rentabilităţii, care se determină ca raport al fiecărei forme de profit la forma
corespunzătoare de cost (de exemplu prin raportarea profitului contabil la costurile
contabile).
Pentru posesorul de capital, mărimea profitului însuşit este în funcţie de mai mulţi
factori:

 - nivelul costului bunului sau serviciului la producerea căruia participă capitalul, cu care este
invers proporţional;
 - nivelul preţului de vânzare al bunului sau serviciului produs, cu care este direct proporţională;
 - cantitatea de bunuri sau servicii realizată cu care, de asemenea, este direct proporţională;
 - structura şi cantitatea bunurilor şi serviciilor realizate cu participarea capitalului, ce poate
exercita o influenţă direct proporţională, dacă în componenţa sa sporesc produsele şi serviciile
cu profit ridicat - sau invers proporţională - dacă acestea scad în favoarea celor cu profit mic;
 - viteza de rotaţie a capitalului, cu care este direct proporţională.
 Principalele funcţii ale profitului

 orientare generală a activităţii economice. Profitul stimulează iniţiativa economică, atât a

proprietarilor cât şi a întreprinzătorilor, el determină acceptarea riscului de către întreprinzători şi,
prin aceasta, contribuie la stimularea producţiei de bunuri şi servicii;
 sursă principală de autofinanţare. Profitul permite degajarea surselor necesare dezvoltării
economice, finanţarea operaţiunilor riscante constituind sursa de bază a creşterii economice;
 mijloc de control al eficacităţii firmelor. Profitul este indicatorul principal de care conducerea
firmelor ţine seama în elaborarea politicilor şi strategiilor lor economice. El generează un spirit de
economisire, transmis de la nivelul conducerii fiecărei firme până la ultimul salariat al acesteia;
 instrument de stimulare economică: participarea la beneficii, stimulente materiale etc;
 indicator sintetic al activităţii economice. Toate firmele, indiferent de mărimea sau forma lor, îşi
organizează şi desfăşoară activitatea sub semnul profitului, urmărind profitul care se prezintă ca
fiind criteriul cel mai important de apreciere a activităţii globale a acestora şi, desigur, singura
sursă de dezvoltare a lor;
 sursă de venit pentru bugetul statului, prin care se asigură funcţionarea unor activităţi nonprofit,
dar care sunt absolut necesare pentru dezvoltarea generală a societăţii.