Dreptul familiei

CUPRINS

1. Definirea termenilor .............................................................................2

2. Stabilirea filiaţiei copilului faţă de mamă din căsătorie şi din afara

acesteia ........................................................................................................2

3. Elementele filiaţiei faţă de mamă .........................................................2

4. Dovada filiaţiei faţă de mamă ..............................................................3

4.1. Condiţiile în care se dovedeşte filiaţia faţă de mamă prin certificatul de

naştere ...........................................................................................................3
4.2. Certificatul de naştere şi folosirea stării civile concordante ...................3
4.3. Folosirea stării
civile .................................................................................4
4.4. Cazurile în care se poate pune în discuţie starea civilă a copilului .........5
4.5. Dovada naşterii în cazul
adopţiei ...............................................................5

5. Stabilirea maternităţii prin recunoaştere .............................................5

5.1. Caracterele recunoaşterii ..........................................................................6
5.2. Formele în care se poate face recunoaşterea ...........................................7
5.3. Capacitatea cerută de lege pentru recunoaştere ....................................7
5.4. Cazurile de recunoaştere a maternităţii ..................................................7
5.5. Copiii care pot fi recunoscuţi ....................................................................8
5.6. Nulitatea recunoaşterii ..............................................................................9

Recunoaşterea forţată (în justiţie) – Stabilirea şi dovada maternităţii prin hotărâre

judecătorească .........................................................................................9

6.1. Condiţii pentru exercitarea acţiunii .........................................................9

6.2. Cine poate exercita acţiunea ....................................................................11
6.3. Împotriva cui se exercită acţiunea ...........................................................11
6.4. Hotărârea judecătorească şi efectele ei ...................................................11

1
7. Speţă privitoare la acţiunea în stabilirea maternităţii .......................12

8. Bibliografie............................................................................................13

1. Definirea termenilor

În sens larg, filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o

persoană de un stramoş al ei, un şir neîntrerupt de persoane între care faptul naşterii a
stabilit legatura de la părinte la copil.
În sens restrâns însă, filiaţia este raportul de descendenţă dintre copil şi fiecare
dintre părinţii lui. Filiaţia se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil şi părinţi, care
rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei (zămislirii).
Filiaţia faţă de mamă se mai numeşte maternitate, iar filiaţia faţă de tată se mai
intitulează paternitate. Fiecare dintre acestea poate fi din căsătorie sau din afara
acesteia.

2. Stabilirea filiaţiei copilului faţă de mamă din căsătorie şi din afara acesteia

Filiaţia produce efecte juridice dacă este stabilită în condiţiile prevăzute de lege. Modul
în care se stabileşte filiaţia faţă de mamă prezintă deosebiri faţă de modul în care se
stabileşte filiaţia faţă de tată. Stabilirea maternităţii copilului cunoaşte aceeaşi
reglementare juridică, fie că este rezultat din căsătorie, fie că este din afara acesteia.
Dimpotrivă, stabilirea filiaţiei faţă de tatăl său a copilului rezultat din căsătorie diferă de
modul în care se stabileşte paternitatea copilului conceput în afara acesteia.

3. Elementele filiaţiei faţă de mamă

Aceste elemente sunt faptul naşterii copilului şi identitatea acestuia cu cel

despre a cărui filiaţie este vorba. Stabilirea filiaţiei faţă de mamă presupune dovedirea
ambelor elemente.
4. Dovada filiaţiei faţă de mamă

4.1. Condiţiile în care se dovedeşte filiaţia faţă de mamă prin certificatul

de naştere

2
 Filiaţia faţă de mamă se dovedeşte, potrivit art. 47 alin. (2) din Codul familiei
(C. fam.) „ prin certificatul constatator al naşterii”. Din formularea textului legislativ ar
rezulta că certificatul de naştere face dovada numai cu privire la faptul că mama a
născut, nu şi cu privire la identitatea copilului, de vreme ce el „constată” naşterea.
Conform unei alte păreri din literatura de specialitate, certificatul constatator al naşterii
face dovada atât a faptului naşterii, cât şi a identităţii copilului, adică a filiaţiei faţă de
mamă. Dacă , însă, se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al
naşterii, dovada acesteia şi a identităţii se poate face prin orice mijloc de probă, în faţa
instanţei judecătoreşti.1 Adoptarea uneia sau alteia din cele doua soluţii prezintă o mare
importanţă teoretică, dar mai ales practică. Într-adevar, starea civilă a unei persoane,
deci şi filiaţia faţă de mamă, nu poate fi supusă discuţiei în cazul în care certificatul de
naştere este conform cu folosirea stării civile2, adică ambele arată că mamă a copilului
pe aceeaşi femeie, dovedindu-se astfel atât faptul naşterii cât şi identitatea copilului.

4.2. Certificatul de naştere şi folosirea stării civile concordante

Realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii nu poate fi contestată în

orice împrejurare. Astfel, potrivit art. 51 din C. fam., starea civilă care rezultă din
certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat nu poate fi
pusă în discuţie, nici de către copilul care ar reclama o altă stare civilă, nici de către o
altă persoană care ar contesta-o. Existenţa concordantă a certificatului de naştere şi a
folosirii stării civile creează prezumţia absolută că starea civilă arătată în acest mod
corespunde realităţii.
Cazurile în care prezumţia rezultată din certificatul de naştere conform cu
folosirea stării civile nu ar corespunde cu realitatea sunt rare. Spre a exemplifica un
astfel de caz, ne imaginăm o ipoteză: o mamă îşi însuşeşte un copil căruia îi instituie, în
mod fals, prin declaraţia şi purtarea sa, certificat de naştere şi folosirea stării civile
conforme, dar care nu corespunde cu realitatea. Tot asfel ar fi şi situaţia în care se
substituie un copil sau se declară că este nascut de o femeie care, în realitate, nu l-a
născut, cum este de exemplu, cazul în care într-o maternitate se schimbă copiii între ei,
născuţi din mame diferite. În acest caz, substituirea copilului intervenită înainte de
întocmirea certificatului de naştere, căci, altfel, adică atunci când substituirea s-a făcut

1
Art.50 C. fam., coroborat cu art. 13 din Legea nr. 119/1996, starea civilă se dovedeşte cu actele
întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza
acestora.
2
Art. 51, C. fam.
3
după întocmirea certificatului de naştere, acesta se referă la un alt copil şi nu sunt
îndeplinite cerinţele art. 51 din C. fam.
Copilul are o anumită posesie de stat, dar aceasta nu este conformă certificatului
său de naştere, ci corespunde certificatului de naştere al copilului căruia i-a fost
substituit după declararea naşterii3.
Substituirea copiilor făcându-se prin fraudă sau prin eroare după ce actele de
stare civilă au fost întocmite, iar posesia de stat nu mai este conformă actelor de naştere,
acţiunea prin care se contestă identitatea copiilor respectivi şi stabilirea situaţiei reale
este admisibilă4.
Dar, chiar în primul caz, atunci când substituirea s-a făcut înainte de întocmirea
certificatului de naştere, s-ar putea obţine nulitatea certificatului de naştere în discuţie,
deoarece nu se referă la copilul în cauză, înlăturându-se astfel unul dintre cele două
elemente ale prezumţiei stabilite de art. 51 C. fam., deoarece acel certificat de naştere nu
se referă la acel copil ci la cel cu care a fost substituit. Se poate pune în discuţie starea
civilă a copilului respectiv în cazul schimbării unor copii între ei, născuţi din mame
diferite şi se poate restabili adevărata stare civilă a copiilor.

4.3. Folosirea stării civile

Folosirea stării civile (posesia de stat) este starea de fapt din care rezultă că un
copil este al unei anumite femei. Această stare de fapt, rezultă, in principal, din
întrunirea următoarelor elemente:
• Acel copil poartă în mod constant numele mamei (nomen);
• Acel copil este considerat ca atare de către mama lui şi familia acesteia (tractus);
• Acel copil este considerat in această calitate şi de către celelalte persoane (fama);
Dovada existenţei acestor elemente se poate face prin orice mijloc de probă,
după cum astfel poate fi şi combătută.

4.4. Cazurile în care se poate pune în discuţie starea civilă a copilului

Potrivit celor enunţate mai sus, starea civilă a unei persoane poate fi pusă în
discuţie în situaţiile:

3
Tribunalul Suprem, dec. civ. nr. 731 din 20 mai 1971 in CD.1071, p. 183
4
M. Harbădă – Dreptul familiei şi starea civilă, Ed. Junimea, Iaşi , 2004, p. 135
4
 a) Copilul are certificat de naştere şi folosinţa starea civilă, dar acestea nu sunt
concordante. În această situaţie, copilul se poate adresa justiţiei pentru stabilirea
adevăratei filiaţii;
b) Copilul nu are nici certificat de naştere, nici folosirea stării civile; în acest caz,
copilul poate porni o acţiune în justiţie în stabilirea filiaţiei faţă de mamă;
c) Copilul are certificat de naştere, dar nu are folosinţa stării civile, în această
situaţie, copilul poate intenta o acţiune în justiţie pentru stabilirea adevăratei
filiaţii.

4.5. Dovada naşterii în cazul adopţiei

Se întocmeşte un nou act de naştere pentru cel adoptat, în care adoptatorii sunt
trecuţi ca părinţi fireşti. De aceea, noul act de naştere nu face dovada faptului naşterii,
faţă de mama firească a copilului adoptat.
Legea prevede că vechiul act de naştere se păstrează şi se fac menţiuni pe el
despre întocmirea celui nou, în cazul în care va fi necesar, dovada naşterii se va face pe
baza acestui prim act de naştere.

5. Stabilirea maternităţii prin recunoaştere

În viziunea autorilor Alexandru Bacaci, Viorica-Claudia Dumitrache şi Codruţa

Hageanu, în lucrarea – Dreptul familiei, recunoaşterea este actul prin care o femeie
mărturiseşte legătura de filiaţie dintre ea şi un copil pe care îl declară ca fiind al său.
Recunoaşterea este, aşadar, o mărturisire prin care femeia face cunoscută
naşterea şi identifică pe un copil ca fiind acela pe care l-a născut. Ea este însă şi un act
juridic care are drept efect stabilirea posesiunii de stat a copilului. Datorită naturii sale
juridice complexe, recunoaşterea este supusă atât regulilor privind mărturisirea, cât şi
celor privind actele juridice.

5.1. Caracterele recunoaşterii

a) recunoaşterea are caracter declarativ, producând efecte retroactive, copilul fiind

considerat că are ca mamă pe femeia care l-a recunoscut, din momentul naşterii sale. Se
recunoaste , decei, un fapt preexistent si nu se creeaza o situatie noua. Trebuie, totuşi,
precizat faptul că, o dată făcută, recunoaşterea modifică statutul copilului, care, din acel
5
moment, nu va mai fi considerat născut din părinţi necunoscuţi sau având filiaţia
stabilită numai faţă de tată;
b) un alt caracter al recunoaşterii este irevocabilitatea acesteia. Ca urmare, femeia
care a făcut mărturisirea nu mai poate reveni asupra ei, chiar dacă a făcut-o prin
testament. Acest caracter se bazează pe argumentul că, pentru întreaga ordine de drept
este important ca statutul civil al unei persoane să fie real şi să nu se bazeze pe
minciună5. De asemenea, dacă s-ar admite posibilitatea revocării recunoaşterii, s-ar
înfrânge pricipiile mărturisirii, care este irevocabilă6. Faptul că mama poate contesta
recunoaşterea pe care a făcut-o din eroare este în consens cu regulile ce guvernează
mărturisirea şi nici nu-i schimbă caracterul irevocabil, căci contestarea este diferită de
revocare;
c) recunoaşterea are caracter personal, ceea ce înseamnă că nu poate fi îndeplinită
decât de către mamă. Nici moştenitorii, după moartea mamei, nici rudele acesteia şi nici
alt reprezentant legal al femeii incapabile nu pot efectua astfel de recunoaştere. Se poate
face doar de către un mandatar cu procură specială, autentică;
d) de asemenea, recunoaşterea este facultativă, ea trebuind să fie voluntară şi liber
consimţită;
e) recunoaşterea este un act unilateral, o manifestare unilaterală de voinţă;
f) şi nu în ultimul rând, recunoaşterea nu poate fi făcută decât în formele prevăzute
de lege.

5.2. Formele în care se poate face recunoaşterea, conform art. 40, alin.(2) din
Codul familiei, sunt:

• declaraţia la serviciul de stare civilă, care poate fi făcută la orice serviciu de stare
civilă, dar ea poate înregistra doar localitatea de naştere a copilului;
• înscrisul autentic notarial sau alt înscris considerat de lege autentic (art. 1171 din
Codul civil);
• testamentul, în orice formă: autentic, olograf, mistic sau privilegiat. Deşi
testamentul este revocabil7, recunoaşterea făcută în cadrul său este irevocabilă. Ca

5
Aceeaşi idee rezultă dintr-o decizie a Tribunalului Suprem, în care se arată că starea civilă a
persoanelor interesează întrega colectivitate şi însăşi ordinea de drept a statului.
6
Gh. Beleiu, op. cit., p. 107.
7
Fr. Deak ... – Moştenirea testamentară. Transmitea şi împărţirea moştenirii, Ed. Actami,
Bucureşti, 1996, p. 5.
6
 urmare, revocarea testamentului prin care s-a făcut şi o recunoaştere de
maternitate, nu produce efecte asupra acesteia din urmă.

5.3. Capacitatea cerută de lege pentru recunoaştere

Singura condiţie care se cere pentru valabilitatea recunoaşterii, sub acest aspect
este ca manifestarea de voinţă să fie făcută de o persoană conştientă, cu discernământ.
Recunoaşterea va putea fi valabil făcută chiar de către o persoană fără capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Recunoaşterea făcută de mamă, în
cuprinsul unui act juridic nul pentru lipsă de capacitate, va fi considerată valabilă.

5.4. Cazurile de recunoaştere a maternităţii

Articolul 48 C. fam. prevede limitative 2 cazuri în care recunoaşterea poate avea
loc:
6. dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă;
7. în cazul în care, copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi
necunoscuţi;
În primul caz, neînregistrarea naşterii se poate datora unor împrejurări diferite:
• nu au existat registre de stare civilă;
• deşi au existat registre de stare civilă, s-a omis înregistrarea, din vina
ofiţerului de stare civilă care a făcut înregistrarea sau din vina mamei care nu
a declarat naşterea.
În cel de-al doilea caz, când copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi,
potrivit art. 22-23 din Legea nr. 119/1996, pot apărea mai multe situaţii:
• după ce naşterea a fost înregistrată legal pe baza declaraţiei de naştere,
mama abandonează copilul care, fiind găsit, este din nou înregistrat ca
născut din parinţi necunoscuţi;
• copilul găsit a fost recunoscut de o femeie. Ulterior acesteia, o a doua
recunoaştere din partea mamei sale este posibilă numai după contestarea
cu succes a primei recunoaşteri;
• copilul înregistrat ca fiind născut din părinţi necunoscuţi a fost ulterior
adoptat de către propria sa mamă. Recunoaşterea este necesară întrucât, ea
produce efecte retroactive, de la data naşterii, iar adopţia, numai din

7
 momentul încheierii ei. Recunoaşterea este admisibilă şi pentru că adopţia
este incompatibilă cu rudenia de sânge.

5.5. Copiii care pot fi recunoscuţi

Art. 48 C. fam. făcând referire numai la faptul că poate fi recunoscut numai

copilul născut, s-a pus problema, în literatura de specialitate, dacă poate fi recunoscut
copilul conceput sau decedat.
În privinţa copilului conceput s-au conturat 2 opinii:
1. recunoaşterea acestuia nu este compatibilă cu dispoziţiile art. 48
C. fam.8;
2. recunoaşterea acestui copil este admisibilă în lumina
prevederilor art. 7, alin. (2) din Decretul nr. 31/1954.
În ceea ce priveşte copilul decedat, există mai multe opinii:
1. potrivit art. 57 C. fam. – recunoaşterea copilului decedat de către
tată se poate face numai dacă a lăsat descendenţi – ar trebui
aplicată prin analogie şi pentru cazul recunoaşterii de către
mamă;
2. recunoaşterea copilului mort s-ar putea face, chiar dacă nu a
lăsat descendenţi, deoarece recunoaşterea este un act unilateral
pentru care nu se cere consimţământul celui necunoscut.
Literatura juridică precizează, Codul nefăcând nicio distincţie, că poate fi
recunoscut şi copilul major.

5.6. Nulitatea recunoaşterii

Codul familiei nu prevede nimic în legătură cu nulitatea recunoaşterii de

maternitate. Literatura juridică precizează în ce condiţii intervine o astfel de sancţiune.
Nulitatea absolută intervine:
•dacă recunoaşterea este făcută de altcineva decât de mama copilului, personal
sau prin mandatar cu procură specială autentica;
•dacă recunoaşterea este făcută cu încălcarea condiţiilor de formă instituite prin
art. 48 C. fam.
Nulitatea relativă intervine:
8
Sc. Şerbănescu, op. cit. p. 157; P. Anca, op. cit. p. 304.
8
 •în cazul manifestării viciilor de consimţământ (dolul, violenţa şi eroarea) asupra
identităţii persoanei. În situaţia de eroare asupra filiaţiei, acţiunea în anulare se
confundă cu contestaţia maternităţii. Alţi autori susţin că recunoaşterea nu ar
trebui anulată pentru vicii de consimţământ. Ceea ce interesează este numai
situaţia în care, recunoaşterea făcută nu ar corespunde realităţii.

6. Recunoaşterea forţată (în justiţie)

Stabilirea şi dovada maternităţii prin hotărâre judecătorească

6.1. Condiţii pentru exercitarea acţiunii

Art. 50 C. fam. prevede că stabilirea maternităţii prin hotărâre judecătorească

poate avea loc:
•în cazul în care, din orice împrejurare, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate
face prin certificatul constatator al naşterii;
•respectiv în cazul când se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul
constatator al naşterii.
Putem opina însă că situaţiile în care acţiunea în stabilirea maternităţii este
admisibilă sunt mai numeroase decât cele din prevederile de mai sus.
Astfel, sfera acestor situaţii apare totuşi mult mai restrânsă întrucât, în cazul primei
ipoteze, prevederile din art. 50 C. fam. trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din
Decretul nr. 31/1954 şi ale Legii nr. 119/1996, care reglementează cazurile în care poate
avea loc reconstituirea actelor de stare civilă sau întocmirea lor ulterioară.
Ca urmare, când există aceste posibilităţi, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de
mamă este inadmisibilă, deoarece, nu este vorba de o imposibilitate absolută de stabilire
a maternităţii. În aceste cazuri ne lovim numai de o piedică temporară în prezentarea
actului de naştere care poate fi înlăturată pe calea reconstituirii sau întocmirii ulterioare
a actelor de stare civilă.
Textul art. 50 C. fam. ar trebui interpretat în sensul că se referă la acele situaţii
în care din actul de naştere al copilului nu rezultă filiaţia faţă de mamă a acestuia sau în
care nu există certificate de naştere, dar aceasta se datorează altor împrejurări decât
acelea în care se poate face reconstituirea sau întocmirea lor ulterioară, împrejurări care
rămân la latitudinea de apreciere a instanţei de judecată.

9
 Pentru cea de-a doua ipoteză trebuie avute în vedere şi prevederile art. 51 alin.
(1) din C. fam., astfel că, acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă va fi admisibilă
numai în situaţia în care există neconcordanţe între certificatul de naştere al copilului şi
folosirea stării civile.
Prin această acţiune va trebui să se dovedească existenţa a două împrejurări:
• aceea a sarcinii şi a naşterii de către femeia împotriva căreia se exercită
acţiunea;
• aceea a identităţii copilului născut de ea cu copilul care exercită acţiunea.
Numai dovedirea existenţei cumulative a celor două împrejurări este de natură să
facă dovada legăturii de filiaţie faţă de femeia despre care reclamantul pretinde a fi
mama sa. Dovada acestor împrejurări poate fi făcută, aşa cum rezultă din art. 50 C. fam.
partea finală, prin orice mijloc de probă.

6.2. Cine poate exercita acţiunea

Acţiunea în stabilirea maternităţii, făcând parte din categoria acţiunilor de stat şi

având un caracter strict personal, fapt ce se desprinde din însăşi formularea art. 52 C.
fam., poate fi introdusă numai de către copil. Nicio altă persoană şi nici chiar procurorul
nu poate exercita o atare acţiune, de vreme ce, textul precizează în mod expres faptul că
ea aparţine în mod exclusiv copilului.
Copilul, chiar deţinător al capacităţii de exerciţiu restrânsă, poate introduce
acţiunea în stabilirea filiaţiei materne fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal.
În cazul în care copilul este lipsit de capacitate de exerciţiu, fiind sub 14 ani sau pus sub
interdicţie, acţiunea va fi exercitată, potrivit art. 52 alin. (2) C. fam. de reprezentantul
său legal, fără ca acesta să aibă nevoie de încuviinţarea autorităţii tutelare.
Curatorul, numit potrivit art. 152 C. fam., nu poate intenta acţiunea în stabilirea
maternităţii, întrucât el reprezintă pe copil numai în privinţa intereselor sale
patrimoniale, iar instituirea curatelei nu aduce atingere capacităţii celui astfel ocrotit.
Moştenitorii copilului decedat nu pot introduce acţiunea, dar o pot continua pe cea
introdusă de copil în timpul vieţii (art. 52 alin. (2) C. fam.).

6.3. Împotriva cui se exercită acţiunea

10
 Acţiunea se exercită împotriva femeii despre care se pretinde a fi mamă a
copilului, iar dacă aceasta a decedat, se poate exercita şi împotriva moştenitorilor
acesteia, conform art. 52 alin. (3) din C. fam.
Acţiunea este imprescriptibilă în timpul vieţii copilului (art. 52 alin. ultim C.
fam.).

6.4. Hotărârea judecătorească şi efectele ei

Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în stabilirea filiaţiei

materne are caracter declarativ, ea constatând un fapt anterior şi anume raportul de
filiaţie care se stabileşte retroactiv, de la naşterea copilului. Copilul dobândeşte faţă de
mamă şi rudele acesteia poziţia copilului născut în afara căsătoriei. Potrivit art. 23 din
Decretul nr. 31/1954, o atare hotărâre este opozabilă erga omnes.

7. Speţă privitoare la acţiunea în stabilirea maternităţii. Introducere şi

renunţare. Principiul interesului superior al copilului.

În decizia nr. 180 din 15.03.2007 a Curţii de Apel Bucureşti se menţionează

următoarele:

„Acţiunea în stabilirea maternităţii aparţine copilului. În ceea ce priveşte

introducerea acţiunii, pentru copilul care nu are capacitate de exerciţiu, acţiunea se
introduce în numele copilului de către reprezentantul legal al acestuia.

Curtea în soluţionarea recursului a reţinut astfel că pentru asigurarea principiului

interesului superior al copilului reprezentantul legal nu poate renunţa la acţiune, datorită
caracterului personal al acesteia, legea prevăzând (tot în interesul copilului) numai
introducerea acţiunii (art. 52 alin. (1) Codul familiei) nu şi renunţarea la acţiunea
introdusă.
S-a reţinut că în lipsa unui text care să prevadă expres posibilitatea renunţării la
acţiune de către de către reprezentantul legal al copilului, această renunţare nu poate fi
admisă.

11
 Cu atât mai mult se impune această soluţie, faţă de principiul ce guvernează
legislaţia privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (al interesului superior al
copilului căruia îi sunt subordonate toate demersurile şi deciziile întreprinse de
autorităţi, organisme, precum şi în cazurile soluţionate de instanţele judecătoreşti) –
art.2 Legea 272/2004.
În consecinţă s-a reţinut că instanţa de apel, admiţând apelul pârâtei şi
constatând că reclamantul a renunţat la judecata acţiunii, a pronunţat o hotărâre
nelegală, astfel încât Curtea în temeiul art.312 (1, 2 şi 3) Cod procedură civilă a admis
recursul şi a desfiinţat decizia, iar în temeiul art.312 alin. (5) Cod procedură civilă, faţă
de faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului a trimis
dosarul la tribunal pentru judecata în fond a apelului.

BIBLIOGRAFIE

1) Harbădă, Maria – Dreptul familiei şi starea civilă, Ed, Junimea, Iaşi, 2004.
2) Fr. Deak ... – Moştenirea testamentară. Transmitea şi împărţirea moştenirii,
Ed. Actami, Bucureşti, 1996.
3) Bacaci, Alexandru; Dumitrache, Viorica-Claudia şi Hageanu, Codruţa – Dreptul
familiei.
4) Penculescu, Gheorghe şi Anghene, M. – Regimul juridic al actelor de stare
civilă, Bucureşti , Ed. Ştiinţifică, 1958.
5) Codul familiei, Legea nr. 4 din 04.01.1953, republicată, modificată şi
completată.

Student: Holban Andrei Radu

Grupa: 734
Seria: A

12
13