Sunteți pe pagina 1din 43

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL”


PROGRAMUL DE STUDII: PASTORAȚIE SI VIAȚĂ LITURGHICĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ÎNDRUMĂTOR:

PR.PROF.DR.VASILE GORDON

ABSOLVENT:

PR. IONEL MANDA

BUCUREŞTI

2019

1
UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL”
PROGRAMUL DE STUDII: PASTORAȚIE SI VIAȚĂ LITURGHICĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

ACTUALITATEA OMILIEI EXEGETICE

A SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

ÎNDRUMĂTOR:

PR.PROF.DR.VASILE GORDON

ABSOLVENT:

PR. IONEL MANDA

2
Cuprins

INTRODUCERE.....................................................................................................3
VIAȚA ȘI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR..................................5
OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR.....................................................9
CAPITOLUL I.......................................................................................................13
OMILII EXEGETICE – VIZIUNE DE ANSAMBLU......................................13
CAPITOLUL II.....................................................................................................15
EXEMPLIFICĂRI ȘI ANALIZE.......................................................................15
OMILII LA FACERE.........................................................................................18
OMILIA XXXIV,..................................................................................................18
OMILIA a XXXV-a,..............................................................................................20
OMILII LA EVANGHELIA DUPĂ MATEI.....................................................24
OMILIA a IV –a,...................................................................................................24
OMILIA a VI-a,.....................................................................................................25
OMILIA a IX-a,.....................................................................................................28
IDEI PRINCIPALE...............................................................................................30
I L U S T R A Ț I I –P I L D E, I S T O R I O R E.............................................32
STRATEGII STILISTICE: - FIGURI DE STIL...............................................34
- EXPRESII IMPRESIONANTE.........................................................................34
CONCLUZII..........................................................................................................39
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................42

3
INTRODUCERE
Biserica cea Sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos, de-a lungul vremii, a odrăslit, a ocrotit și a
crescut sub bolțile sale de har multe personalități alese, pentru slujirea lui Dumnezeu și a
oamenilor.
Unii din aceștia, îndrumați de lumina Sfântului Duh, au pătruns în tainele cele mai adânci ale
teologiei, alții s-au afirmat că mari dascăli de asceză şi de înaltă spiritualitate, iar alții au rămas în
inimile contemporanilor și ale urmașilor acestora ca neîntrecuți filantropi și iscusiți păstori
sufletești. Însă toți au trăit aceeași dreaptă credință, adunându-și fiecare pe altarul acesteia
prinosul strădaniilor lor duhovnicești spre slava lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur, având
o personalitate multilaterală, s-a făcut simțită în toate laturile vieții creștine din, secolul de aur”
al Bisericii, atât prin munca sa stăruitoare pentru consolidarea și afirmarea dreptei învățături de
credință, cât și prin întreaga sa lucrare pusă în slujba propășirii necontenite a vieții Bisericii, pe
plan pastoral, misionar și social. În rândul marilor dascăli ai Bisericii creștine, Sfântul Ioan Gură
de Aur ocupă un loc de cinste prin viața sa pilduitoare, precum și prin opera sa teologică,
rămânând un simbol al epocii patriotice și un nume vrednic de aleasă cinstire pentru întreaga
creștinătate. Sfântul Ioan Gură de Aur este exponentul prin excelență al predicatorului creștin
autentic, artă să oratorică, iscusința exegetică și întreaga sa operă de înfrumusețare a vieții
morale a credincioșilor rămânând neîntrecute până în zilele noastre.
Moștenirea lăsată întregii creștinătăți de Sfântul Ioan Gură de Aur depășește ca întindere, și
de puține ori ca profunzime și ca realizare literară, opera celorlalți Sfinți Părinți, situându-se, atât
prin plinătatea ei, cât și prin pulsul tainic al evlaviei pe care o cuprinde, pe piscurile de aur ale
teologiei Bisericii. Nici un alt Părinte bisericesc nu s-a bucurat, ca el, de o mai mare popularitate
și cinstire în rândurile credincioșilor care, cuceriți de măiestria cuvântărilor sale, căutau să
transpună în propria lor viață bogăția de har desprinsă din îndemnurile și cugetările de
Dumnezeu dăruitului grăitor.
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur ni s-au păstrat în numeroase manuscrise, tipărite, apoi și
traduse în diferite limbi, pentru ca și noi cei de astăzi să ne putem împărtăși din marea comoară a
înțelepciunii și a vieții lui înduhovnicite.

Sfântul Ioan Gură de Aur, autor de tratate apologetice, cuvântări ascetico-morale și epistole,
a rămas cu deosebire celebru prin scrierile sale omiletice. Exegeza cărților Sfintei Scripturi,

4
cartea de căpătâi a creștinilor, purtătoare a cuvântului lui Dumnezeu, a format una din
preocupările sale cele mai stăruitoare. Majoritatea acestor omilii au fost rostite în Antiohia,
cetatea de baștină a Sfântului Ioan, unde acesta și-a agonisit pregătirea de luptător al lui Hristos
și călăuzitor spre mântuire al obștii creștine, cu ajutorul harului dumnezeiesc, la care s-au
adăugat rugăciunile și evlavia mamei sale, Antuza și strădaniile teologice desprinse sub
îndrumarea episcopului Meletie.

În valoroasa traducere, în dulcele nostru grai românesc, a eruditului și regretatului profesor


de teologie preotul Dumitru Fecioru, sunt înmănuncheate un număr de 33 Omilii la Facere,
rostite în perioada Postului Mare și în cea imediat următoare Sfintelor Paști, de ilustrul Părinte
bisericesc. Legat de aceasta, trebuie să admitem că opera scrisă, ca și activitatea Sfântului Ioan
Gură de Aur, au fost cunoscute și prețuite în țara noastră încă din vremea asprei dar luminatei
sale viețuiri pământești.

Istoricii bisericești antici Socrate și Sozomen au consemnat, între altele, faptul că Sfântul
Ioan Gură de Aur a fost bun prieten cu episcopul Teotim al Tomisului, cu care a colaborat în
opera misionară de aducere la sânul Bisericii lui Hristos a, nomazilor de la Istru”. La fel se
relatează că în anul 404, un monah originar din părțile noastre, devenit mai apoi renumit teolog și
îndrumător al vieții monahale Sfântul Ioan Casian, supranumit, Casian Românul”, a primit darul
diaconiei de la Sfântul Ioan Gură de Aur, cel pe care mai târziu avea să-l apere împotriva
adversarilor săi.

Scrierile hrisostomice s-au bucurat la noi de o atenție deosebită, așa cum mărturisesc
strădaniile caligrafilor anonimi di secolele XIII-XIV, până la Gavril Urlea la Neamț, care la
1443, copia cu osârdie Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, tipărite mai apoi, la 1691, prin
purtarea de grijă a fraților Radu și Șerban Greceanu. Un secol mai târziu, Samuil Micu Clain a
zăbovit și el asupra operei marelui dascăl antiohian, redând în slavă românească o seamă de
cuvântări, precum și vestitul tratat al acestuia, Despre Preoție”.

Dacă adăugăm acestora și faptul că liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârșește în
toate sfintele locașuri de închinare ale dreptei credințe românești, precum și acela că Sfântul Ioan
este alături de sfinții capadocieni Vasile și Grigorie - oblăduitorul școlilor noastre teologice,
putem pătrunde și mai bine semnificația și importanța traducerii și tipăririi în românește a

5
scrierilor lui.

VIAȚA ȘI OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR


Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 354, în Antiohia Siriei, tatăl lui fiind un general
pe nume Secundus, iar mama sa, Antuza de neam grec, era o femeie cultivată și cu un caracter
deosebit1.

Sfântul Ioan a rămas orfan de tată de mic copil, însă mama sa nu s-a mai recăsătorit, ci s-a
dedicat creșterii și educării celor doi copii ai săi, Ioan și sora sa. A primit o educație aleasă la
școlile vestite ale timpului, având învățători pe retorul Libanius și pe filozoful Andragatius. Atât
de mult l-a impresionat pe Libanius încât, se zice înaintea morții sale, fiind întrebat pe cine ar
dori să lase ca urmaș, a spus, Pe Ioan, dacă nu l-ar fi furat creștinii”2. După ce și-a încheiat
studiile, toți cunoscuții se așteptau să aleagă avocatura, dar el fiind o fire meditativă, la vârsta de
18 ani s-a dedicat citirii Sfintelor Scripturi îndemnându-i și pe colegii lui, Teodor episcop de
Mopsuestia și Maxim episcop de Seleucia3.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost botezat și hirotonit de către episcopul Pimen al Antiohiei 4. S-
a retras în munții din apropierea orașului, unde a făcut ascultare timp de patru ani la un bătrân
monah înduhovnicit, apoi s-a retras de unul singur într-o peșteră pentru a fi departe de lume,
stând acolo doi ani. Acolo a încercat să învețe pe de rost Noul Testament, dar ruinându-şi
sănătatea s-a retras acasă.

A fost hirotonit diacon de episcopul Meletie slujind timp de cinci ani, apoi a fost hirotonit
preot de episcopul Flavian, slujind timp de doisprezece ani în această treaptă 5. Trecând la cele

1 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările istoricilor bisericești: Paladie, Teodor al Trimitundei, Socrates, Sozomen și Fericitul Teodoret al Cirului,
trad., introd. și note de Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2001, p. 6.
2 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 6.
3 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 6.
4 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 7.
5 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 7.

6
veșnice episcopul Nectarie al Constantinopolului, au venit mulți nechemați să-și asume
întâietatea în Biserică, iar unii propuneau pe unul, iar alții pe altul, poporul scandalizându-se, a
cerut împăratului să fie adus episcop pe cel mai vrednic în ale preoției. La sugestia lui Eutropius,
împăratul Arcadius își îndreptă gândul către Ioan. El trimite o scrisoare guvernatorului Antiohiei,
prin care îi sugera acestuia să trimită numai decât pe Ioan la Constantinopol, fără a tulbura
poporul. Acesta de îndată ce a primit scrisoarea l-a rugat pe Ioan să iasă din oraș și să vină la
locul numit martiri, aproape de regiunea Romanisia, și de aici cu o trăsură a fost dus la
Constantinopol. Iar ca hirotonia să fie cât mai fastuoasă, împăratul a convocat o adunare a
episcopilor din care făcea parte și episcopul Teofil al Alexandriei6.

La început Teofil s-a opus, vrând să fie pus episcop la Constantinopol preotul Isidor din
eparhia sa. Împotriva lui Teofil se formulează multe acuzații și pentru a nu li se da curs de către
Eutropin, episcopul Alexandriei a fost de acord cu hirotonia lui Ioan 7. De altfel, despre Teofil se
spune că, „obișnuia să nu hirotonească pe cei buni și înțelepți, afară numai dacă nu greșea,
pentru că voia să aibă în jurul său numai proști ca să-i domine. Socotea că este mai bine să
domine pe cei proști, decât să asculte de cei înțelepți” 8.

Sfântul Ioan Gură de Aur a desfășurat o intensă activitate învățătorească misionară. Predica
cu timp și fără timp, pentru a învăța pe cei care îi fuseseră încredințați.

Aflând că în Fenicia se mai aduceau jertfe idolilor, a adunat monahi înarmați cu râvnă
dumnezeiască și înarmându-i cu legile împărătești împotriva templelor idolești. Aflând, apoi că
goții nomazi din jurul Dunării sunt dispuși să predice cuvântul Evangheliei, a căutat bărbați
doritori de lucrare apostolică, pe care, după ce le-a predicat goților cuvântul Evangheliei, i-a
hirotonit punându-i în fruntea lor.

A combătut pe arieni, care obișnuiau să-și propage credința cântând cântări de noapte, al căror
text era impregnat de erezia lor. Se împotrivește, marcioniților9, și pe unii care făceau parte din

6 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 8.
7 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 9.
8 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 9.
9 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 10.

7
grupul ereticului Macedonie îi convertește la propria credință10.

Dată fiind această atitudine, era firesc ca aceea care fuseseră certați să se mânie și să
coalizeze împotriva lui. Atâta timp cât a mustrat pe clerici, zice istoricul Socrates, vicleșugul
urzit împotriva lui a fost slab și fără efect. Dar îndată ce a încercat să-i mustre pe cei din afară
clerului, îndeosebi pe nobili, s-a aprins mânia multora împotriva lui. În cele din urmă este
condamnat la Sinodul de la Stejar, la care el nu a fost prezent. Este acuzat de lezmajestate 11.
Motivul depunerii sale a fost că, luând cuvântul în biserică a spus: „ chiar dacă n-ar fi existat
vreun motiv să fie condamnat, există, totuși, o nelegiuire demnă de condamnat, mândria lui”12.

În a treia zi după caterisire, pe la amiază, Ioan s-a pus la dispoziția celor ce aveau să
execute ordinul, fără ca mulțimea să știe, și a plecat în exil, 13 în localitatea Praenetum din Bitia 14.
Având loc un cutremur, iar un obiect de valoare spărgându-se în dormitorul împărătesei, fiind
interpretat ca o înștiințare de la Dumnezeu „un semn”, împărăteasa a convins pe împărat să-l
cheme pe Ioan din exil. Și fiind adus Ioan în Constantinopol, „poporul l-a întâmpinat cu cântări,
anume făcute pentru acest moment, cei mai mulți oameni purtând lumânări aprinse”.

„ În această atmosferă de entuziasm, Teofil și episcopii egipteni s-au salvat prin fugă de
furia poporului pentru că orașul întreg cerea ca el să fie aruncat în mare.”15.

Viața Sfântului Ioan Gură de Aur a decurs, în general, în liniște, până când în apropierea
Bisericii a fost înălțată o statuie de argint, având chipul împărătesei Eudoxia, îmbrăcată în
hlamidă pe o coloană purpurie, așezată pe un piedestal înalt. Episcopul Ioan, considerând cele
întâmplate ca o batjocură la adresa Bisericii, a început să vorbească împotriva celor ce făceau
aceasta. Împărăteasa dându-și seama ca se referea la ea, a cerut iarăși convocarea unui sinod

10 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 10.
11 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 17.
12 Sozomen apud Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan
Gură de Aur în relatările..., p. 17.
13 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 18.
14 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 18.
15 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 18.

8
împotriva lui Ioan. În Constantinopol fusese adus din nou Teofil, împreună cu episcopii dușmani
lui Ioan16.

În această situație, în Postul Paștilor a venit la împărat episcopul Antioh și i-a spus că
Ioan este, „un învins” și l-a sfătuit să poruncească să fie îndepărtat, pentru că se aproprie Paștile.
Împăratul i-a cerut lui Ioan să părăsească Biserica, porunca pe care acesta a respectat-o în
Sâmbăta cea Mare. A treia zi după Paști, au venit la împărat Acacius, Severian, Antioh si
Chirinos, îndemnându-l să îndepărteze pe Ioan, spunându-i:„nu te face mai blând decât preoţii,
nici mai sfânt decât episcopii... caterisirea lui Ioan să fie asupra capului nostru.”17

Episcopul Ioan și-a luat rămas bun de la episcopii pe care îi iubea, de la Olimpiada și
diaconițele Pentadia și Procla și de la Silvia, soția fericitului Nevredios și a ieşit pe partea de
răsărit a bisericii fără să fie văzut de cei care erau cu el. Fiind preluat de un grup de soldați traci,
s-a îmbarcat pe o corabie și s-au îndreptat spre Bitinia, iar de aici, mergând ziua și noaptea, au
rămas într-un oraș pustiu din Armenia, numit Cucuzis18. De aici a fost mutat în localitatea
Pityum, pe țărmul Mării Pontului. Ajungând în localitatea Comana, Sfântul Vasilic - fostul
episcop al acestei localității care suferise moarte martirică pe vremea Împăratului Maximian, ale
cărui moaște se afla în Cetate, i s-a arătat în vis lui Ioan și i-a zis: „Curaj frate Ioan căci mâine
vom fi împreună”.

Atunci Ioan a căutat hainele cele strălucitoare, demne de viața dusă de el, dezbrăcându-le
pe cele de pe el, fără să mănânce, le-a îmbrăcat, apoi și-a schimbat încălțămintea iar lucrurile
care i-au rămas le-a împărțit celor de față. Și împărtășindu-se cu Sfintele Taine a făcut ultima
rugăciune înaintea celor prezenți zicând cuvântul său obișnuit: „Slavă lui Dumnezeu pentru
toate”. A trecut la cele veșnice în anul 407.

16 Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 19.
17Paladie apud Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan
Gură de Aur în relatările..., p. 20.
18Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața Sfântului Ioan Gură de Aur în
relatările..., p. 20.

9
OPERA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR
Opera Sfântului Ioan Gură de Aur, este complexă și urmărește mai multe direcții, exegeza
Sfintei Scripturi. A fost cel mai fidel exponent al spiritualității libere și patristice.

Exegeza sa acoperă cam întreaga Sfântă Scriptură. A tâlcuit cea mai mare parte a Sfintei
Scripturi. Majoritatea lucrărilor sale, de obicei Omilii, au ajuns până la noi.

S-au păstrat 67 Omilii la Facere, anul 386, care reprezintă o tâlcuire patristică unică în
patrimoniul Ortodoxiei, cu atât mai mult cu cât Cartea Facerii este cea mai cuprinzătoare scriere
biblică. Din ea aflăm că existenta lumii și a omului se datorează unui creator personal,
atotputernic și atotbun, de aici aflăm de grozava cădere în păcatul neascultării protopărinților
noștrii - Adam și Eva, urmată de izgonirea din rai dar tot Cartea Facerii ne învie nădejdea căci
iubitorul de oameni, Dumnezeu a pregătit o cale de eliberare din deznădejde și suferință:

- 8 Omilii la Cartea Regilor-anul 387;

- La cărțile lui Iov sau Proverbele lui Solomon;

- 58 Omilii la Psalmi, altele la profeții mari Isaia, Ieremia și Daniel-anii386-387;

- 90 de Omilii la Evanghelia după Matei-anul 390.

Omiliile de la Matei, în număr de 90, au fost rostite în Antiohia pe când Sfântul Ioan
Gură de Aur era preot.

Abatele I.Bareille, în introducerea la traducerea operelor complete ale Sfântului Ioan


Gură de Aur, caracterizează sintetic și judicios Omiliile de la Matei în acești termeni: Omiliile la
Sfântul Matei cuprind o măreață învățătură de morală și de virtute, se găsesc în ele principiile
care trebuie să dirijeze toată viața creștină, tot ce poate conduce la facerea binelui și la depărtarea
de viciu, nu este omis din cea ce poate face un sfânt și converti un păcătos.

Poate că nu există o carte mai eminamente moralizatoare, nici în altă parte Sfântul Ioan Gură
de Aur n-a făcut dovadă de atâta pătrundere de elocvență și suplețe în îndemnurile sale.

10
- 16 Omilii după Evanghelia lui Luca-anul381;

- 88 Omilii după Evanghelia lui Ioan-anul 389;

- 63 Omilii la Faptele Apostolilor–anii 388-401;

- Sfântul Ioan Gură de aur este și autorul a 251 de Omilii la Epistolele Sfântului apostol
Pavel.

Dintre operele dogmatico-polemice amintim:

- Cartea anomeilor - 12caleți;

- Cartea iudeilor, Despre Înviere, Despre milostenie sau 21 Cuvântări (Omilii) la statui.

Dintre panegirice amintim:

- Cuvinte spre lauda Sfântului Apostol Pavel este văzut ca un model;

- Despre Sfântul și împotriva păgânilor (sau împotriva lui Ioan Apostolul);

- Cuvântul II la sărbătoarea Sfintei Ana, sau Lauda lui Maxim.

Sfântul Ioan Gură de Aur a scris cuvântări și la alte praznice împărătești:

- Cuvânt la Înălțarea Domnului;

- Cuvânt la Nașterea Domnului;

- Cuvânt la Sfânta și Marea joi;

- Schimbarea la față a Mântuitorului Hristos;

- Omilia I despre trădarea lui Iuda și despre Paști; despre administrarea Sfintelor Taine
și de a nu ține minte răul;

- Omilie la Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos;

Catehezele Baptismale, în număr de opt, au următorul cuprins:

- Celor ce urmează să fie luminați, ca inițiere;

11
- Urmare a instrucției date celor ce urmează să fie iluminați;

- Omilia neofiților;

- Către neofiți și despre cuvântul Apostolului;

- Pareneza. Despre cumpătare;

- Blam celor ce au părăsit Biserica (adunarea), pentru a merge la curse (hipodrom);

- Moaștele Sfinților martiri ne sunt de mare folos.

Despre disprețuirea bunurilor acestei lumi. Despre rugăciune și milostenie. Către neofiți.

- Despre Avram. Program de viață creștină către neofiți;

Opere apologetice sunt:

- Contra lui Iulian și a păgânilor;

- Mic tratat că Hristos este Dumnezeu.

Opere ascetice:

- Către Teodor (de Mopsuestia) cel căzut;

- Cartea adversarilor vieții monahale;

- Comparație între un rege și un monah;

- Despre feciorie.

Opere educativ-morale:

- Către o tânără văduvă;

- Despre nerepetarea căsătoriei;

- Către cei ce sunt scandalizați din pricina nenorocirilor;

- Contra celor ce au fecioare subintroduse.

12
Dintre operele educativ-morale, cea mai cunoscută este, „Despre preoție” (381-386, în 6
cărți).

În, „Tratatul despre preoție”, Sfântul Ioan Gură de Aur, dedică pagini întregi îndemnurilor
legate de pregătirea pe care trebuie să o aibă preotul, pentru a se lupta cu toți potrivnicii Bisericii,
în special la vremea aceia cu Iudeii și ereticii.,

În bătăliile obștești, fiecare ostaș luptă cu arma pe care o are și ea atacă și se apără de
dușmani. În lupta pe care o are de dus preotul nu-i așa. Dacă cel care vrea să învingă nu
cunoaște toate felurile de luptă, diavolul știe să răpească oile, căci bagă înăuntrul Bisericii pe
tâlharii săi prin acea parte pe care preotul n-a păzit-o bine. Dar asta nu se întâmplă când
diavolul simte că păstorul cunoaște toate științele și sesizează bine și toate vicleniile lui”19

Corespondența numără 236 de Epistole. Nu trebuie uitată nicidecum, „Sfânta Liturghie


ce poartă numele Sfântului Ioan Gură de Aur”.

„Deci să nu deznădăjduim de mântuirea noastră, ci să ne rugăm să ne cucerim, să-l


poftim și solire să facem către Împăratul cel ce de sus cu multe lacrimi...”20

Renumele Sfântului Ioan Gură de Aur a crescut de-a lungul veacurilor, astfel încât s-a
renunțat treptat la săvârșirea mai multor liturghii, preferându-se pentru aproape toate duminicile
anului, „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur”.

Cercetătorii au stabilit că într-adevăr, Sfântul a introdus această liturghie la


Constantinopol și a operat numeroase adăugiri la, „Liturghia antiohiană”, care se săvârșea în
Antiohia și era, de fapt, urmașa directă a, „Liturghiei Sfinților Apostoli”.

Față de celelalte liturghii, cea care îi poartă numele este mai echilibrată, rugăciunile sunt
mai scurte și totodată pline de teologie profundă și ziditoare, iar forma lor este plină de poezie.

19 Sfântul Ioan Gură de Aur, „Tratatul despre preoție”, IV, în: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore de
Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoție, Editura Sophia, București, 2004, pp. 140-141.
20 Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,Omilie la ducerea episcopului Flavian să facă solire la Împăratul pentru citate”, în:
Puțul, Editura Anastasia, București, 2001, p.176.

13
CAPITOLUL I

OMILII EXEGETICE – VIZIUNE DE ANSAMBLU


Reprezentant de frunte al școlii teologice din Antiohia, Sfântul

Ioan Gură de Aur a lăsat Bisericii un număr mare de opere teologice, între care se află la
loc de cinste și cele exegetice, aducând astfel contribuţii de seamă pentru limpezirea textelor
biblice, cât și pentru stabilirea normelor de interpretare a Sfintei Scripturi, specifice vestitului
centru antiohian. Încă din vremea când era preot la Antiohia și mai apoi, arhiepiscop la
Constantinopol, neîntrecutul predicator a interpretat aproape în întregime Sfânta Scriptură,
călăuzindu-se de cele mai sănătoase principii ermineutice, folosind cele mai bune metode de
cercetare și de expunere și lăsându-se o operă vastă, de inegalabilă profunzime, claritate si artă
retorică. O asemenea expunere exegetică, îmbinată cu sfaturi practice, a îmbrăcat în opera
Sfântului Ioan Gură de Aur forma de omilii, care au testat autoritatea și popularitatea marelui
ierarh și predicator nu numai de auditorii sau cititorii din timpul vieții sale, ci și de cititorii
operelor sale de-a lungul secolelor. Sfântul Ioan Gură de Aur și-a dedicat întreaga viață explicării
cărților sfinte, dar nu de la masa de lucru, ca alți scriitori și cercetători, ci din fața altarului,
omiliile sale fiind rodul cercetării și trăirii neîntrerupte a textelor sfinte și în același timp al
lucrării pastorale în mijlocul credincioșilor săi. Ele explică Sfânta Scriptură în mod sistematic,
dar în același timp revarsă îmbelșugate comori de înțelepciune și de sfaturi practice pentru viața
zilnică a credincioșilor de pretutindeni și dintotdeauna, rămânând astfel permanent actuale.

Pe lângă acestea, se cuvine să subliniem și caracterul dogmatic al omiliilor Sfântului Ioan


Gură de Aur, menite să stăvilească atacurile ereticilor din vremea sa. De aceea cercetarea
scrierilor inspirate se cere a fi făcută cu multă atenție, pentru a ne putea însușii cu mintea, o mică
parte din multele și marile adevăruri dumnezeieşti pe care acestea le cuprind. Sfântul Ioan Gură
de Aur aseamănă textele scurte ale Sfintei Scripturi cu mărgăritarele care, cu toate că sunt mici,
ascund însă în ele mari bogății (Omilia la Facere Cap. IX). Una din caracteristicile esențiale ale
operei exegetice a Sfântului Ioan Gură de Aur o constituie argumentarea credinței într-un
Dumnezeu creator al lumii, transcendent, atotputernic, personal, atotbun, atotdrept, atotsfânt,
veșnic și iubitor de oameni.

14
Dintre operele exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, sau păstrat:

- 67 de Omilii la Facere;

- 3 Omilii despre Saul și David;

- O Omilie despre Samuil;

- 60 de Omilii la Psalmi;

- 6 Omilii la Isaia;

- Fragmente din comentarii la cărțile profeților Ieremia, Daniil și numeroase


comentarii omiletice asupra Cronicilor, cărții Iov, cărții Proverbelor;

- 90 de Omilii la Evanghelia după Matei;

- 88 de Omilii la Evanghelia după Ioan;

- 7 Omilii la Evanghelia după Luca (despre săracul Lazăr și bogatul nemilostiv);

- 63 de Omilii la Faptele Apostolilor;

- 43 de Omilii la Epistola I-a către Corinteni;

- 30 de Omilii la Epistola a-II-a către Corinteni și alte 170 de Omilii asupra


epistolelor Sfântului Apostol Pavel.

Exegezele Sfântului Ioan Gură de Aur, pagini de strălucită gândire teologică și practică,
de neprețuite comori sufletești ale Bisericii creștine, i-au atras, pe deplin meritat numele de cel
mai mare și autorizat comentator al Sfintei Scripturi, și cu deosebire al epistolelor Pauline.

15
CAPITOLUL II

EXEMPLIFICĂRI ȘI ANALIZE
Refacerea morală și spirituală a lumii este legată de ascultarea și împlinirea Cuvântului
lui Dumnezeu. Datoria noastră și dorința oricărui creștin este de a se îmbunătății necontenit până
la, starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos” (Efeseni 4,15). Pe bune
dreptate se spune că adevăratul creștin este acela care Îl imită pe Hristos, atât cât îi este cu
putință unui om în gând, în cuvinte și în fapte.

În această strădanie, asumată personal de fiecare creștin și de Biserică în ansamblu ei,


dreptarul de bază a fost și rămâne Sfânta Scriptură, învățătura de credință creștină, propovăduită
și însușită cu râvnă sfântă, a devenit în timp normă de viață a tot mai multor oameni. Odată cu
creșterea numărului de aderenți ai Mântuitorului și ai Bisericii întemeiate de El, s-au ivit și
interpretări în înțelegerea mesajului Evangheliei, în acest context a apărut nevoia asigurării
păstrării nealterate, fără împuținări și fără adăugiri a Sfintei Scripturi, care este garanția dreptei
credințe.

Această lucrare, au împlinit-o în Biserică, Părinții Bisericii. Aceștia prin credința,


gândirea și viața lor au dovedit a fi plini de Duhul lui Hristos și cunoscători profunzi ai
Descoperirii dumnezeiești. Urmași direcți ai Sfinților Apostoli și ai ucenicilor Domnului, Părinții
Bisericii au păstrat cu scumpătate și au transmis întocmai moștenirea primită.

În acest fel credința Sfinților Părinți a devenit norma ortodoxiei, a dreptei credinţe
izvorâte din fidelitatea lor față de Revelație.

Sfânta Scriptură este recunoscută ca fiind cel mai înalt criteriu al credinței creștine. Ea
este sursa și izvorul viu din care curge belșugul de „apă vie”, care oferă credincioșilor tot ce a ce
trebuie pentru înțelegerea problemelor vieții, îndrumându-i pe calea mântuirii.

Trăind într-o Biserică ce a recunoscut Sfânta Scriptura ca normă și bază a credinței sale,
Sfinții Părinți au alcătuit un vast comentariu, o exegeză profundă a Sfintei Scripturi. Astfel
operele lor au o deosebită utilitate în înțelegerea revelației scripturistice. Făcând exegeza Sfintei
Scripturi și trăind credința în cultul Bisericii și în rugăciune personală, Sfinții Părinți exprimă în
lucrare și în scrierile lor tot ceea ce au înțeles din lectura Sfintei Scripturi.

16
Citind scrierile lor, și noi, creștinii de astăzi, dobândim experiența și puterea de a ne
opune răului și păcatului, învățăm cum să dobândim virtuțile cerului. Avându-i alături, putem
mai ușor să urmăm Evangheliei lui Hristos și să biruim întunericul. Aceste scrieri ne învață ca
folosindu-ne de propriile noastre puteri și colaborând cu harul de şi, să ne lămurim lăuntric, să
dobândim frumusețea duhovnicească și umbriți de Duhul Sfânt să lucrăm fiecare la
transformarea cetății pământești în cetate cerească. Între numeroșii reprezentanți ai gândirii
patristice se află și Sfântul Ioan, supranumit Gură de Aur (sau Hrisostom), încă din timpul vieții
sale, pentru profunzimea gândirii, pentru puterea credinței și frumusețea duhovnicească a vieții
sale, care l-au făcut să fie cu adevărat organ al vorbirii îngerești.

În epoca patristică, opera exegetică a Sfântului Ioan Gură de Aur se înscrie ca cea mai
importantă contribuție în domeniul teologiei biblice, în cadrul acestei opere, cele 90 de omilii la
Evanghelia după Matei, reprezintă o adevărată încununare, fiind atât de cunoscute și prețuite,
încât Toma d' Aquino, părintele teologiei apusene a afirmat că în locul tuturor frumuseților ar
dori să aibă aceste omilii ale Sfântului Ioan.

Tradiția bisericească, consemnează că în timpul alcătuirii și scrierii acestor omilii, Sfântul


Apostol Pavel îl inspira pe marele patriarh. Iar mitropolitul Anastasie Crimca, în manuscrisul
Apostolului mimiaturi, din 1609, la fila 192, zugrăvește scena în care Sfântul Ioan Gură de Aur
ascultă cele spuse de către Sfântul Apostol Pavel, iar Sfântul Proclu surprinde acest fapt 21.

Omiliile rostite de marele ierarh constituie adevărate perle duhovnicești în tezaurul


Ortodoxiei:, „N-a rămas virtute creștină nepusă în lumină și na rămas viciul și păcat
necombătute, cu toată tăria de către marele orator. A iubit omul, a iubit societatea morală a
muncii, a apreciat socialul și a fost cel mai mare revoluționar moral creștin, cu argumentele
învățăturilor Domnului Iisus Hristos” 22.

Opera de căpetenie a Sfântului Ioan Gură de Aur sunt Omiliile mai ales cele exegetice
care întregesc lucrarea sa laborioasă.

Chrysostomus Baur, unul din cei mai adânci cunoscători ai operei Sfântului Ioan
Hristostam, spune că cel din urmă:„a fost un orator nativ, dacă se ea în considerare conținutul
21 †Vasile Someșanu, „Predoslovie”, în: Omilii la Epistola către Filipeni, Editura Icos, București, 1998, p. 5.
22 Pr. prof. Ioan G. Coman „Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur”, Studii Teologice, IX (1957), 9-10, pp. 612-
613.

17
predicilor sale, bogăția de idei, originalitatea imaginilor, înălțimea și măreția scopului lor
moral. El a fost un excelent improvizator; a folosit digresiunile, fără să se piardă în labirintul
acestora, și a realizat cea mai populară predică prin simplitatea, claritatea stilului direct,
familiar și, mai ales, prin bogata lui ilustrație, totdeauna nouă, proaspătă, vie, luminoasă și
pitorească” 23.

Forma Omiliilor Sfântului Ioan este una din cele mai alese. Ea place și celor învățați și
celor neînvățați, atât prin, „distincția și arta compoziției” și a frazelor, cât și prin simplitatea,
eleganța și strălucirea stilului. Prin alegerea cuvintelor, morfologie, sintaxă, exprimarea Sfântului
24
Ioan este de o desăvârșită corectitudine și puritate . Prin imaginile, frigurile, comparațiile și
patetismul neafectat, stilul sau se înscrie printre cele mai prețuite podoabe ale limbii grecești. Își
permitea în cuvântările sale prelungiri repetate de cuvinte, digresiuni” nenumărate, toate
mergând spre împlinirea îndemnurilor în viața și sufletele ascultătorilor.

Opera sa nu distrează ci zidește. Zidește nu numai prin soluțiile sale mature și prin
atitudinea sa precisă, ci în același timp și printr-o metodă psihologică de o rară abilitate și
elasticitate. În ceea ce privește tâlcuirea textelor, „Sfântul Ioan Procedează exegetic, explicând
verset cu verset fixându-le înțelesul și limpezindu-le cu alte texte scripturistice, când textul nu i
se părea destul de clar. Aplicarea nu o face în general, în abstract, ci culoarea în considerare a
situațiilor concrete în care se aflau ascultătorii. Omiliile sale comportă două părți principale:
prima are caracter exegetic analitic, a doua caracter sintetic” 25.

Așadar putem afirma fără să greșim faptul că predica a reprezentat un punct foarte
important în istoria creștinismului, fiind o permanentă necesitate pentru propovăduirea dreptei
credințe. Predica a fost parte integrantă a cultului divin încă din zorii creștinismului, ca mijloc
concret de exercitare a funcției didactice și învăţătorești 26.

23P. Chrysostomus Baur, Der heilige Iohannes Chrysostomus unde seine Zeit, I, Verlag Max Hueber, Munchen,
1929, p. 170.
24 Magistrant Simion S. Caplat, „Problema formei în predica Sfântului Ioan Gură de Aur”, Biserica Ortodoxă
Română, LXXXIII (1965), 7-8, p. 712.
25 Pr. Prof. Dr. Dumitru Belu, Curs de omiletică, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012, p.81
26 Pr. Vasile Gordon, Pr. Adrian Ivan, Pr. Nicușor Beldiman, Omiletica, Basilica, București , 2015, p.25

18
OMILII LA FACERE

OMILIA XXXIV,
Și a zis Domnul după ce s-a despărțit Lot de el:, Ridică ochii tăi și cată din locul în care
ești tu acum spre miazănoapte și spre miazăzi și spre răsărit și spre mare, că tot pământul pe care
îl vezi, ți-l voi da ție” (Facerea 13, 14-15). N-a fost puțin lucru ca bătrânul Avraam omul care
făcuse atâta bine, care se bucurase de atâta prețuire din partea lui Dumnezeu, să dea atâta cinstire
unui tânăr, nepotului său, încât să-i cedeze pământul cel mai bun, iar el să aleagă pe cel mai
prost. N-a fost puțin lucru să accepte orice, numai și numai ca să stingă războiul și să îndepărteze
orice pricină de ceartă.

De aceea să ne străduim cu toții să facem la fel ca și Avraam; să nu căutăm să ne înălțăm


cu paguba semenilor noștri și nici să ne lăudăm; dimpotrivă cu multă smerenie, să cedăm în fața
celorlalți și să căutăm mai mult să ne micșorăm, și cu fapta și cu cuvântul. De aceea și
Mântuitorul Hristos, dându-și acea dumnezeiască învățătură, ne spune:, Învățați de la Mine că
sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” ( Matei 14 - 29 ) Deci
patriarhul, cunoscând bine lucrul acesta și știind că cel care cedează puțin dobândește mai mult, a
cedat lui Lot; a preferat să ia pământul cel mai prost, ca să curme și orice pricină de ceartă ca să
se vădească și virtutea sa și ca să facă pace în toată familia lui. Să vedem din cuvintele Sfintei
Scripturi ce răsplăți primește Avraam de la Stăpân (Dumnezeu) pentru bunătatea lui atât de mare:
„Și a zis spune Scriptura, Dumnezeu lui Avram, după ce sa despărțit Lot de el:, Ridică ochii tăi
și cată din locul în care ești tu acum, spre miazănoapte și miază zi și spre răsărit și spre mare,
că pământul, pe care îl vezi, ți-l voi da ție și seminției tale până în veac”. ( Facere 13, 15, 16)

Dumnezeu îi răsplătește dreptului Avraam Dumnezeiască Scriptură vrând să ne arate cu


ce mare cinste la învrednicit iubitorul de oameni Dumnezeu pe patriarh pentru smerenia lui cea
mare - după ce ne-a spus Lot că s-a despărțit de el și a plecat în pământul pe care l-a ales ca fiind
mai bun - a adăugat îndată: „Și a zis Domnul Dumnezeu lui Avram.” Apoi, ca să aflăm cu
exactitate că i-a grăit acestea spre a-l răsplătii pentru felul cum s-a purtat cu Lot, a adăugat: „ Și
a zis Dumnezeul lui Avraam, după ce s-a despărțit Lot de el.” Aproape că îi spune pe față
cuvintele acestea: „Pentru multa ta bunătate, ai cedat nepotului tău pământul cel mai bun, ai
arătat adâncă smerenie și te-ai îngrijit atât de mult să fie pace, că ai acceptat totul numai ca să
nu fie intre voi nici un fel de ceartă, pentru aceia ia de la Mine bogate răsplăți:, Ridică ochii tăi

19
și cată din locul în care ești acum spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre mare;
că tot pământul pe care-l vezi ți-l voi da ție și seminției tale până în veac”. Răsplata depășește cu
mult fapta lui Avraam. De aici să ne învățăm să fim largi la inimă, când facem milostenie, pentru
că dând puțin și fim învredniciți de multe. Gândindu-ne la acestea, să privim pe săraci ca pe niște
binefăcători, ca pe niște oameni ce sunt pricină mântuirii noastre. „Pleacă săracului urechea ta
și cu blândețe răspunde-i lui cele de pace” ( Înțelepciunea lui Iisus Sirah 4, 8) , pentru ca și
înainte de a-i da ceva, cu blândețea cuvintelor noastre, să ridicăm sufletul lui zdrobit de multă
sărăcie. Că „mai bun este cuvântul decât datul”. (Înțelepciunea lui Iisus Sirah 18, 16)

Când facem, deci, milostenie să nu ne uităm numai la săracul care primește milostenia
noastră, ci să ne gândim și la cine este Cel ce primește darul pe care-l dăm noi săracului și a
făgăduit răsplată pentru ceia ce dăm, să semănăm cât mai este timp, cu mâna plină, pentru ca la
fel să secerăm. Că ne spune Sfânta Scriptură:, Cel care seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și
secera.” ( II Corinteni 9, 6)

Apoi ca nu cumva Avraam să pună la îndoială făgăduința uitându-se la trupul lui, la


bătrânețea lui și la pântecele neroditor al Sarei, ci ca să aibă încredere în puterea Celui ce i-a
făgăduit, Dumnezeu îi spune: „Și voi face seminția ta ca nisipul pământului. De va putea cineva
număra nisipul pământului și seminția ta o va număra.” ( Facere 13, 17) Dumnezeu i-a făgăduit
că toate că erau atâtea piedici, să-l facă nu numai tatăl, ci să-i înmulțească și seminția lui atât de
mult încât să se poată compara cu nisipul pământului. Dumnezeu s-a folosit de această
comparație, vrând să arate numărul mare al seminției lui.

La auzul acestor cuvinte, patriarhul, minunându-se de nespusa bunătate a lui Dumnezeu,


și-a ridica cortul, spune Scriptura și a venit de a locuit lângă stejarul Mamvri, care este în
Hebron.” ( Facere 13, 19)

Când Avraam și-a așezat cortul lângă stejarul Mamvri, îndată, a zidit altar Domnului.”
( Facere 13, 19) De fapt în toate locurile unde s-a mutat, se îngrijește de acest lucru, înainte de
toate: „zidește altar, înalță rugăciuni și împlinește legea apostolică, ce poruncește să ne rugăm
în tot locul, ridicând mâini cuvioase”. ( I Timotei 2, 8) De aceea să-l imităm și noi pe Avraam și
să avem încredere în făgăduințele lui Dumnezeu nici timpul să nu ne micșoreze râvna și nici
piedicile care s-ar întâmplat să ne iasă în cale, să nu ne slăbească cugetul, ci, necrezându-ne în

20
puterea lui Dumnezeu, să ne fie atât de puternică credința noastră, ca și cum am și vedea înaintea
noastră neîmplinite făgăduințele.

OMILIA a XXXV-a,
„Și a fost când împărăția Amarfal, împăratul Senaarului, Arioh, împăratul Elasarului și
Hodologomor, împăratul Elanului și Targal, împăratul neamurilor au făcut război cu Vala,
împăratul Sodomenilor”. ( Facere 14, 1, 2)

Sfânta Scriptură amintește numele împăraților și numele popoarelor. Nu fără rost, ci ca să


cunoaștem, din numele lor, sufletul lor barbar. Aceştia, spune Scriptura, au făcut război
împotriva împăratului Sodomei și celorlalți împărați. Apoi ne spune și cauza acestui război, de
unde a început:,

„Doisprezece ani au robit lui Hodologomor, împăratul Elanului, iar în al treisprezecelea


an s-au răzvrătit. În al paisprezecelea an a venit Hodologomor și împărații care erau cu el și au
tăiat uriașii cei din Astarod și Carnain și neamuri puternice împreună cu ei și pe omeii cei din
cetatea Savei și pe Moreii cei din munții Seir până la terevântul Faranului, care este în pustie. Și
întorcându-se au venit la Fântâna Judecății, aceasta este Cadis și au tăiat pe toate căpeteniile
lui Amelic și pe amoreii care locuiesc în Asasantamar”. ( Facere 14, 4 – 7)

Sfânta Scriptură în mod special ne spune și ne povestește cu precizie toate, ca să


cunoaștem puterea acestor barbari, ca să cunoaștem cât erau de vitejii și cu ce tărie au pornit la
război, că și pe uriași, adică pe cei puternici la timp, i-au biruit și i-au pus pe fugă pe toate
popoarele care locuiau acolo. Ca niște torente furioase, care năpustindu-se târâse și pierd totul în
calea lor, tot așa și acești barbari, năvălind asupra tuturor acestor popoare, le-au nimicit cu totul
pe toate, ca și pe căpeteniile amaleciților și i-au pus pe fugă și pe toți ceilalți.

Dar poate că va întreba cineva:

- Ce folos este să cunoaștem puterea acestor barbari?

Nu în zadar, nici fără de rost a amestecat Scriptura aceste lucruri în istorisirea sa, ci
pentru ca să aflăm, pe măsură ce înaintează cuvântul meu de învățătură și puterea covârșitoare a
lui Dumnezeu și virtutea patriarhului.

21
Deci împotriva celor care aveau atâta putere și puseseră pe fugă atâtea popoare „ au ieșit
la război împăratul Sodomei și al Gomorei și al Adamei și al Sevoimului și al Valahului, acesta
este Sigor; și s-au bătut cu ei în Valea cea sărată cu Hodologomor și Targal și Amarfal și Arioh.
Cei patru împărați împotriva a cinci. Iară Valea cea sărată era cu fântâni de smoală.” (Facere
14, 8 – 10)

Apoi ca să cunoaștem că au luat-o la fugă spăimântați de vitejia lor și de tăria puterii lor,
Scriptura spune: „ Și au fugit împăratul Sodomei și al Gomorei și au căzut acolo unde erau
fântânile, iar cei care au rămas au fugit la munte”. ( Facere 14, 10)

După fuga lor, aceia au luat cu toată ușurința toate cele ale lor și au plecat.,

„Și au luat, spune Scriptura și muntele și toată călărimea Sodomei și toată călărimea
Sodomei și toată hrana lor și au plecat. Și au luat și pe Lot, fiul fratelui lui Avraam și averile lui
și s-au dus. Că locuia în Sodoma”. ( Facere 14,11,12)

Deci Lot n-a folosit nimic că a ales el întâi, ci a fost învățat cu fapta să nu iubească
întâietățile. Nu numai că nu s-a ales cu nimic, dar iată că a fost luat și rob și a învățat cu fapta că
mult mai bine i-ar fi fost dacă locuia cu dreptul Avraam decât să se despartă și liber fiind, să
încerce atâtea nenorociri.

S-a despărțit de patriarh și socotea că are mai multă libertate, că e bogat; și iată dintr-
odată ajunge rob, fără casă, fără masă. De aceea nu trebuie să ne avântăm spre mai mult, ci să ne
mulțumim cu mai puțin, cu cât avem.,

„ Au luat pe Lot și averile lui”

I-ar să fi fost mai bine dacă trăia cu patriarhul, să fi acceptat orice, numai să nu fi stricat
înțelegerea dintre ei, decât, să aleagă întâietățile și să cadă îndată în atâtea primejdii și să ajungă
rob la barbari.,

„Și venind unul din cei scăpați, l-a vestit pe Avraam, străinul. Iar acesta locuia lângă
stejarul Mamvri, al lui Amoris, fratele lui eshol și fratele lui Avnan, care aveau legătură de pace
cu Avraam”. (Facere 13, 14)

A spus, „străinul”, ca să ne aducă aminte că Avraam a venit din Halfeia. Avraam locuise

22
dincolo de Eufrat, din această cauză se numea străin. De la început părinții i-au pus acest nume,
prestând prin punerea numelui strămutarea lui din acele locuri. A fost Avraam – străin – pentru
că avea să treacă Eufrat și să vină în Palestina.

Așadar Scriptura spune că a venit unul și i-a vestit străinului că a fost luat în robie
nepotul lui; i-a mai spus de marea putere a celor împărați, de devastarea Sodomei și de fuga cea
cu rușine. Pentru ce din toți cei fugiți din Sodoma a fost luat în robie numai dreptul Lot? Nu s-a
întâmplat fără rost, ci ca Lot să cunoască chiar din fapte și virtutea patriarhului și că ceilalți au
scăpat datorită lui și că se învețe să numai umble după întâietăți ci să dea locul celor mai mari
decât el.

Din cele întâmplate lui Lot învățăm să nu fim niciodată nedumeriți când drepții cad în
încercări, iar ticăloșii și netrebnicii scapă! Învățăm să nu umblăm cu nici un chip după întâietăţi,
nici să socotim altceva mai bun decât traiul împreună cu drepții; învățăm că chiar de-ar trebui să
ajungem robi dacă am rămâne alăturea de cei drepți, toți e mai bună această robie, decât
libertatea.

În afară de acestea, mai aflăm de aici de marea bunătate a patriarhului, de covârșitoarea


lui dragoste, de marea lui vitejie, de dispreţul lui de bani și în sfârșit de marea putere a ajutorului
dat lui de Dumnezeu:

„Auzind Avraam, spune Scriptura, că a fost luat în robie Lot, nepotul lui, a numărat
slugile lui de acasă, trei sute optsprezece și a alungat după ei până la Dan. Și a căzut asupra lor
noaptea, el și slugile lui; și i-au lovit și pe ei până la Hoval, care este de-a stânga damascului.
Și a luat înapoi toată călărimea Sodomei; și a luat înapoi pe Lot, nepotul lui și toate averile lui
și poporul și femeile” ( Facere 14, 14 – 16)

De aici aflăm că nu cu puterea trupească i-a biruit patriarhul pe aceștia, ci prin credința
lui în Dumnezeu. De aceea și noi, să ne îngrijim de mântuirea noastră și să folosim cum trebuie
răgazul dat nouă în viața aceasta. Să ne grăbim, cât mai avem vreme, să ne pocăim și să ne
îndreptăm păcatele. Să folosim banii și averile spre folosul sufletelor noastre, cheltuind cu săracii
cele ce prisosesc:

„Spune-mi te rog pentru ce lași să ruginească aurul și argintul, când ar fi trebuit să-l

23
verși în pântecele săracilor, ca să-l ai la adăpost sigur la vremea cuvenită, ca atunci mai cu
seamă când vei avea nevoie de ajutorul lui? Cei hrăniți de tine, aici pe pământ, îți vor deschide
ușile îndrăznirii în ziua cea înfricoșătoare și te vor primii în veșnicele lor corturi. Să nu lăsăm
hainele să le roadă moliile, să nu le lăsăm să putrezească fără rost în și petele noastre, când
rostesc atâția nevoiași și goi în jurul nostru! Să preferăm în locul molilor pe Hristos, Care
umblă fără haină, să îmbrăcăm pe Cel Care a umblat gol pentru noi și mântuirea noastră ca noi
să fim învredniciți să-L îmbrăcăm și să auzim în ziua aceea:, gol am fost și M-ați îmbrăcat”.
(Matei 25, 36)

OMILII LA EVANGHELIA DUPĂ MATEI

OMILIA a IV –a,
„Așadar toate generațiile de la Avraam până la David patrusprezece; și de la David
până la mutarea în Babilon, generații patrusprezece; și de la mutarea în Babilon până la
Hristos patrusprezece”. ( Matei 1, 17)

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei a împărțit generațiile în trei grupe ca să arate că


Iudeii nu s-au făcut mai buni chiar dacă li s-a schimbat forma de guvernământ; au fost tot atât de
păcătoși și când au fost guvernați de aristocrați și când au fost guvernați de stăpânitori și când au
fost guvernați de oligarhi; n-au fost mai virtuoși nici cânt au fost ocârmuiți de conducători de
popoare, nici când au fost ocârmuiți de preoți, nici când au fost ocârmuiți de împărați.
Evanghelistul a socotit ca generație și timpul robiei babilonice, precum și pe Hristos însuși
unindu-l cu noi în totul. Ne amintește de robia babilonică pentru a ne arăta că iudeii n-au ajuns
mai înţelepți nici când au fost luați robi. Prin urmare, oricum am privii lucrurile vedem că era
absolut necesară venirea lui Hristos.

Evanghelistul Matei n-a împărțit fără rost și la întâmplare pe strămoșii lui Hristos în trei
grupe. Iată fiecare grupă:

- Prima grupă merge de la Avraam până la David;

- A doua, de la David până la strămutarea la Babilon;

- A treia, de la strămutarea în Babilon până la Hristos.

24
Când începe genealogia, amintește pe cei doi: pe David și pe Avram; iar când face
recapitularea, tot pe ei îi amintește. Dacă am încerca să tălmăcim și numele tuturor persoanelor
menționate în genealogie, vom vedea că aceste nume cuprind în ele semnificații adânci și că ele
contribuie mult la înțelegerea Noului Testament, cum sunt de pildă numele lui Avraam, Iacov,
Solomon, Zorobabel; că nu la întâmplare li s-au dat lor numele acestea. Așadar după ce Matei a
numit pe toți strămoșii lui Hristos și a ajuns la Iosif, nu s-a oprit aici ci a adăugat: „Iosif,
bărbatul Mariei”. ( Matei 1, 18), arătând cu aceste cuvinte că din pricina Fecioriei l-a trecut pe
Iosif în genealogie.

Evanghelistul Matei nu și-a început Evanghelia sa dintr-o dată cu nașterea lui Hristos, ci
amintește mai întâi câte generații erau de la Avraam, câte de la David și câte de la strămutarea în
Babilon; prin menționarea acestor generații, evanghelistul pune pe cititorul atent să cerceteze
timpul cuprins între Avraam și Iosif, arătându-i ca acest Iisus este Hristosul cel propovăduit de
prooroci. Iar când numeri generațiile și pe temeiul timpului afli că acest Iisus este Hristos; atunci
primești cu ușurință și minunea petrecută la nașterea Sa. Pentru că avea să spună ceva de o
însemnătate deosebită, anume că Iisus Hristos S-a născut din Fecioară, evanghelistul înainte de
recapitularea genealogiilor, ascunde taina, spunând:, bărbatul Mariei”, dar mai bine mai spus,
întrerupe istorisirea nașterii. Face deci numărătoarea anilor ca să amintească cititorilor că Cel
născut este Acela despre care patriarhul Iacov a spus că va veni atunci când nu vor mai fi peste
iudei domni din Iuda, ( Facere 49, 10) despre care profetul Daniel a prezis că va veni după acele
multe săptămâni. ( Dan 9, 25 – 27)

Iar dacă vrem să numărăm anii spuși de înger lui Daniel și cuprinși în numărul de
săptămâni, de la zidirea Ierusalimului și până la nașterea lui Hristos vom vedea că anii aceștia ne
dau exact data nașterii lui Hristos.

OMILIA a VI-a,
„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de
la răsărit au venit în Ierusalim zicând: Unde este Împăratul Iudeilor care S-a născut? Că am
văzut steaua Lui în răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. ( Matei 2, 1, 2)

25
Ca să putem interpreta textul acesta, avem nevoie de multe rugăciuni, de multe privegheri
și astfel să avem cine erau acești magi, de unde au venit, din pricină, ce i-a făcut să vină și în
sfârșit ce e cu steaua aceasta.

Dușmanii adevărului spun și ei:, Iată că s-a arătat o stea și la nașterea lui Hristos!” Deci
aceasta-i o dovadă că astrologia este adevărată. Magii, însă, n-au fost de față când a născut
Mama, nici n-au știut timpul când S-a născut Hristos, așa că n-am putut lua de aici un temei, ca
să spună, după mișcarea stelelor, care va fi viitorul Pruncului; dimpotrivă ei au văzut în țara lor,
cu multă vreme înainte, arătându-se steaua și au venit să vadă pe Cel născut. Dezlegarea
problemelor puse de steaua de la naștere. Dacă vom afla ce stea a fost, de unde a fost, dacă a fost
o stea. Nu multele stele sau alta decât celelalte, dacă a fost o stea adevărată sau una apărută,
atunci vor înțelege cu ușurință și pe toate celelalte.

Acest răspuns îl vom căpăta chiar din Sfânta Evanghelie. Că n-a fost una din stelele cele
multe, dar, mai bine spus, după părerea mea (a Sfântului Ioan) – n-a fost nici stea ci o putere
nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este vreo stea care să
meargă pe cer, cum a mers steaua aceasta; noi vedem că și soarele și luna și toate celelalte stele
merg de la răsărit la apus; steaua aceasta însă mergea de la miazănoapte la miazăzi, că așa se află
Palestina față de Persia. În al doilea loc, și din timpul care s-a arătat putem vedea că steaua
aceasta n-a fost una din multele de stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua în amiaza mare pe când
strălucea soarele; putere pe care n-o au stelele nici luna; că luna întrece pe toate celelalte stele,
dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată și dispare. Steaua aceasta, însă prin mărimea
strălucirii sale, a biruit și razele soarelui; strălucea mai mult, mai tare decât ele; lumina mai
puternic, deșii era atâta lumină. În al treilea rând se vede că nu era una din celelalte stele, pentru
că apărea și apoi iarăși dispărea.

Pe drumul până în Palestina steaua se arăta conducând pe magi; când au ajuns în


Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăși; când magii au părăsit pe Irod, steaua iar s-a arătat, acest lucru
nu poate fi mișcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o rațiune deosebită. Nici
nu avea un drum propriu; mergea când magii trebuiau să meargă; când stăteau ei stătea și ea;
slujea tuturor celor de trebuință. Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea și scula tabăra iudeilor
atunci când trebuia. (Ieșire 13, 21-22)

26
În al patrulea rând se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a
arătat locul unde s-a născut Pruncul – i-a arătat pogorându-se jos. Acest lucru îl lasă
evanghelistul să se înțeleagă când spune: „Și iată steaua mergea înaintea lor, până a venit și a
stat deasupra unde era Pruncul”. ( Matei 2, 9)

„Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii în zilele lui Irod împăratul, iată magii de
la răsărit au venit în Ierusalim”. (Matei 2, 1)

Magii mergeau după steaua care îi conducea și au crezut; dar iudeii n-au crezut nici pe
profeți deși le vorbiseră în urechilor lor.

Dar pentru ce evanghelistul ne-a spus și timpul și locul nașterii lui Iisus, zicând: „în
Betleem” și „În zilele lui Irod împăratul pentru ce n-a vorbit și de dregătoria lui Irod?”.

- Pentru că mai era un Irod, acela care omorâse pe Ioan Botezătorul; (Matei 14, 1-2)
acela era tetrarh, pe când acesta împărat.

Evanghelistul a arătat de asemeni și timpul și locul nașterii lui Iisus, pentru ca să ne


amintească niște profeții vechi.

Dintre acestea, una a profețit-o Miheia spunând: „Și tu Betleem, pământul lui Iuda,
nicidecum nu ești mai mic între domnii lui Iuda.” ( Miheea 5, 2); alta a profețit-o patriarhul
Iacov, arătându-ne exact timpul și dându-ne un mare semn al venirii Lui: „Nu va lipsi domn din
Iuda, nici povățuitor din coapsele lui, până vor veni cele gătite lui și Acela va fii aşteptarea
neamurilor”. ( Facere 49, 10)

„Și auzind Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul cu el”. ( Matei 2, 3)

Pe bună dreptate s-a tulburat Irod, pentru că, fiind împărat, își temea tronul lui și al
copiilor lui.

- Dar Ierusalimul, pentru ce s-a tulburat? Doar profeții Îl preziseseră de demult pe


Hristos, că va mântuitor, binefăcător și liberator. Pentru ce, dar, sau tulburat iudeii?

- Mânați de același gând, pentru care și mai înainte se depărtaseră de Dumnezeu,


binefăcătorul lor și se gândeau la cârmuirile din Egipt, ( Ieșire 16, 3, Numerii 11, 4-5)

27
deși dobândiseră o libertate ca aceia.

Iudeii tulburându-se n-au căutat să vadă ce s-a întâmplat, nici să meargă după magi, nici
să-l afle. Așa a au fost iudeii Mai certăreți și mai nepăsători decât toți oamenii. Mare le-a fost
prostia și odată cu aceasta și invidia.

Pe amândouă trebuie să le izgonim cu toată grija din sufletele noastre; mai iute ca focul
trebuie să fie cel ce vrea să lupte împotriva lor. De aceea și Hristos spunea: „Foc am venit să
arunc pe pământ și cât voiam, ca el să fie aprins acum”. ( Luca 12, 49)

De aceia Duhul se arată în chip de foc.

Noi, însă, am ajuns mai reci decât cenușa și mai morți decât morții. Și am ajuns așa, cu
toate că vedem pe Pavel că zboară mai presus de cer și de cerul cerului, că biruie și depășește
toate mai iute ca flacăra, pe cele de jos, pe cele de sus, pe cele prezente, pe cele ce sunt, pe cele
ce nu sunt. Apoi să ne gândim la primii creștini, care au aruncat banii, moșiile și grija lumească
și s-au afierosit cu totul lui Dumnezeu, stăruind ziua și noapte în învățătura cuvântului.

Așa e focul cel duhovnicesc!

Nu îngăduie să dorim cele de pe pământ, ci ne mută spre o altă dragoste. De aceea, cel
îndrăgostit de o astfel de lucruri face cu ușurință totul, chiar de-ar trebui să-și părăsească averile,
luxul și desfătarea, chiar de-ar trebui să disprețuiască slava, chiar de-ar trebui să-și dea sufletul.
În fața noastră stă un război cumplit; lupta noastră este împotriva puterilor nevăzute; bătălia
noastră, împotriva duhurilor răutății; războiul nostru împotriva începătorilor, împotriva
stăpânilor. (Efeseni 6, 12) Ar fi de dorit ca să ne sârguim să fim treji, să ne deșteptăm ca să
putem face față acelei oștiri sălbatice.

OMILIA a IX-a,
„Atunci Irod văzând că a fost amăgit de magi, sa mâniat foarte și trimițând a ucis pe toți
pruncii din Betleem și din toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după vestea ce aflase de la
magi”. ( Matei 2, 16)

28
Irod n-ar fi trebuit să se mânie, ci să se teamă, să se pocăiască și să vadă că încearcă
lucruri cu neputință. Dar nu s-a pocăit. La luptele de mai înainte adaugă altă luptă; adaugă
ucideri lângă ucideri și se aruncă în toate chipurile în prăpastie. Înnebunit de mânie și de invidie
ca de un demon, nu mai ține seamă de nimic, ci se pornește cu furie împotriva neamului
omenesc: dă drumul mâniei împotriva magilor, care și-au bătut joc de el, împotriva copiilor, care
nu i-au făcut nici un rău; îndrăznește să dezlănțuie în Palestina o tragedie înrudită cu tragedia
petrecută în Egipt. Că ne spune Evanghelia: „Trimițând a ucis pe toți pruncii din Betleem și din
toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după vremea ce aflase de la magi”.

De aceia întrebăm: „ Pentru ce te-ai mâniat, Iroade, că ai fost amăgit de magi? Nu știai
că dumnezeiască era nașterea? N-ai chemat tu pe arhierei? N-ai adunat tu pe cărturari? N-ai
adus odată cu aceia la scaunul tău de judecată și pe profetul, care a prezis de mult această
naștere? N-ai văzut că sunt de acort cele noi cu cele vechi? N-ai auzit că și steaua a slujit
nașterea Pruncului? Nu te-a rușinat râvna magilor? Nu te-a minunat îndrăznirea lor? Nu te-a
înfiorat adevărul rostit de prooroc? N-ai înțeles din cele spuse mai înainte de profet de cele
întâmplate mai pe urmă? Pentru ce n-ai socotit în tine însuți din toate acestea, că cele petrecute
nu se datoresc amăgirii magilor, ci puterii dumnezeiești care a rânduit așa lucrurile? Dar chiar
dacă ai fi fost amăgit de magi, ce-ai avut cu pruncii, care nu ți-au făcut nici un rău?”.

Nu mică jale s-a abătut asupra Betleemului! Pruncii erau răpiți de la sânul mamelor și
duși să fie uciși pe nedrept. Însă foarte curând a venit peste el pedeapsa. Dumnezeu i-a dat o
osândă pe măsura nelegiuirii lui; și-a sfârșit viața cu o moarte mai groaznică și mai jalnică decât
moartea pruncilor și a suferit și alte multe rele pe care le veți afla de citiți istoria lui Iosif Flavius:

„Atunci s-a împlinit ceea ce s-a zis de Ieremia profetul, care spune: Glas din Roma s-a
auzit, plângere și tânguire multă, Rahila plângând pe fii ei și nu voia să se mângâie pentru că nu
mai sunt”. (Matei 2, 17 – 18)

Aici este vorba de tainica purtare de grijă a lui Dumnezeu care le știe pe toate. Dumnezeu
n-a împiedicat această nelegiuire, pentru că nu putea sau nu știa, ci a și prezis-o prin profetul
Ieremia. Așa cum a lăsat să se înțeleagă și altădată, pe când vorbea cu ucenici Săi. Le-a spus mai
din înainte că au să fie duși înaintea judecății, că au să fie târâți la moarte, că au să se războiască
și să ducă luptă neîmpăcată cu toată lumea; ( Matei 10, 17 – 22) dar, pentru a le întări sufletul și

29
a-i mângâia le spune: „Nu se vând oare, două păsări la un ban? Și nici una din ele nu cade pe
pământ fără știrea Tatălui vostru Celui din ceruri”. (Matei 10, 29)

La fel trebuie să gândim și noi despre încercările noastre; și îndestulătoare mângâiere


vom primii. Să nu ne tulburăm niciodată când cele ce se întâmplă în viață sunt în aparență
contrare făgăduinței lui Dumnezeu. Iată, Hristos a venit pentru mântuirea poporului Israel, dar,
mai bine spus, pentru mântuirea lumii și chiar de la nașterea sa lucrurile sau petrecut cu totul
împotriva celor făgăduite. Mama fuge, patria este bântuită de mari nenorociri, se pune la cale cea
mai grozavă dintre ucideri, jale mare, plângere și bocete, pe toate drumurile. Dar nu te tulbura!

Dumnezeu totdeauna obișnuiește să-şi împlinească planurile Sale prin contrarii și tocmai
prin asta ne dă cea mai mare dovadă a puterii Sale. Tot așa îi povățuia și pe ucenicii Săi și-i
pregătea să săvârșească toate, rânduind contrariile prin contrarii pentru ca să fie mai mare
minunea. Apostolii au fost biciuiți, prigoniți, au suferit nenumărate rele, dar, deși biciuiți și
prigoniți au biruit pe cei ce-i biciuiau și-i prigoneau.

IDEI PRINCIPALE
În opera exegetică a Sfântului Ioan Gură de Aur, Omiliile la Matei a căror versiune
modernă ne-a dăruit-o Părintele Dumitru Fecioru – ocupă un loc special greu de definit în câteva
rânduri.

De bună seamă, nu în primul rând calitatea de cel mai vechi comentariu complet la
Evanghelia după Matei, datând din perioada patristică, face din această lucrare un capitol de
referință al întregii literaturi creștine. Există alte particularități care totdeauna o vor putea impune
atenției oricărui iubitor autentic de spiritualitate.

Probabil ar trebui subliniat, mai întâi, că Omiliile la Matei, constituie o parte substanțială
din acele omilii exegetice, care, o dată rostite au făcut ca numele autorului lor să fie însoțit și
câteodată chiar înlocuit de un supranume: Hrisostom, pe care posteritatea l-a refuzat oricărei alte
personalități bisericești.

În același timp socotim că, într-un fel va fi reabilitată și noțiune de „Omilie”, care a ajuns
de prea multe ori să fie asociată cu orice cuvântare searbădă, monotonă, lipsită de dinamism și,
deci, total necaptivantă; de altfel, cuvântul grecesc din care provine termenul „Omilie”, poartă și

30
înțelesul de „relație strânsă, vie” între vorbitor și auditoriul său.

Cât despre forma literară aleasă pentru expunerea comentariului la Matei, acesta ar putea
trimite la genul aporetic, atât de familiar tradiției de gândire elene.

Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur își identifică dificultățile, aparentele contradicții ale
textului evanghelic, lămurindu-le apoi printr-o exegeză ce uimește și astăzi prin soluțiile ei
inspirate.,

„Mărgăritarele” trebuiau simultan și împărtășite unora, dar și aparte împotriva altora,


mai ales din elita intelectuală a vremii, care preluaseră criticii minuțios formulate de la
anticreștinii motorii, precum aelius, Aristide, Fronto, Galenus, Celsus și mai cu seamă Porfiriu.

Nu trebuie să uităm că educația retorico-dialectică și-a primit-o Sfântul Ioan Gură de Aur
la școala ilustrului retor Libaniu-un frecvent iubitor al elenismului, dar a valorizat-o pentru cauza
Evangheliei lui Hristos la școala episcopului Diodor de Tars, binecunoscutul adversar al
arianismului dar și al elenismului păgân, pe care încerca să-l reînvie împăratul Iulian Apostatul.

Replicile Sfântului Ioan Gură de Aur sunt adresate oricărei culturi profane, din timpul
său, dar fiind actuale și în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor, care își propune să
anihileze certitudinile fundamentale ale creștinismului.

Omiliile la Matei se constituie, de fapt, într-o inițiere în practica vieții creștine, a


virtuților, prin pătrunderea, sub călăuzirea Sfântului Ioan Gură de Aur, a tainelor credinței celei
dreptmăritoare.

În Omiliile la Facere, Sfântul Ioan Gură de Aur revine mereu asupra afirmației că fiecare
cuvânt al Sfintei Scripturi este dumnezeiește insuflat și are un înțeles adânc-căci nu sunt
cuvintele lui Moise, ci ale lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur zice că întocmai cum Sfântul Ioan Teologul a fost proorocul
celor viitoare, Moise a fost proorocul celor din trecut. El spune următoarele:

„Toți ceilalți prooroci au spus cele ce aveau să se întâmple după multă vreme, sau cele
ce aveau să se întâmple în vremea lor, pe când fericitul Moise, care a trăit după multe generații
de la facerea lumii condus de mâna cea de sus, a fost învrednicit să spună acelea care fuseseră

31
create de Stăpânul tuturor înainte de nașterea lui...!”

Sfântul Ioan Gură de Aur însuși ne atrage luarea aminte să nu socotim a înțelege prea
mult din zidirea lumii:,

„Să primim cu multă recunoştinţă cuvintele Scripturii; să nu trecem de măsura noastră,


nici să iscodim cele mai presus de noi, așa cum au pățit dușmanii adevărului, care, voind să
cerceteze totul cu propriile gânduri, nu s-au gândit că este cu neputință omului să cunoască
desăvârșit creația lui Dumnezeu”.

Mai trebuie să adăugăm aici o observație finală despre studierea Cărții Facerii în vremea
noastră. Sfinții Părinți de la începuturile creștinismului, care au scris despre șase zile ale zidirii
lumii, au găsit de cuviință ca în anumite cazuri să semnaleze speculațiile științifice sau filosofice
sau necreștine ale vremurilor – de pildă, faptul că lumea ar fi veșnică, că s-ar fi ivit de la sine, că
ar fi fost creată dintr-o materie preexistentă de către un dumnezeu făurar limitat, și așa mai
departe.

Sfântul Ioan Gură de Aur a scris o tâlcuire mai pe larg și una mai pe scurt la Cartea
Facerii. Cea mare, numită Omilii la Facere, este de fapt un șir de predici rostite în Postul Mare,
căci în timpul acestui Post Cartea Facerii se citește în Biserică.

Cartea cuprinde șaizeci și șapte de omilii și are vreo șapte sute de pagini. În alt an
Sfântul Ioan a rostit alte Omilii, cuprinzând încă vreo câteva sute de pagini. A mai scris și un
tratat intitulat Despre facerea lumii, de peste o sută de pagini.

Deci la Sfântul Ioan Gură de Aur găsim peste o mie de pagini de tâlcuiri la Facere. Este
unul dintre principalii tâlcuitori ai acestei cărți.

32
I L U S T R A Ț I I –P I L D E, I S T O R I O R E

I.Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbește despre „necurata mândrie și slavă deșartă”.
( Isaia 14, 12-14): „Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineții?! Cum ai
fost aruncat la pământ?! Tu care ziceai în cugetul tău: Ridicămă-voi în ceruri și mai presus de
stelele Dumnezeului celui puternic voi așeza jilțul meu! [...] Sui-mă-voi deasupra norilor și
asemenea cu Cel Preaînalt voi fi”.

Iar oamenii, urmând lui Lucifer-Satana, și-au zis: „Să ne zidim nouă cetate și turn, al
cărui vârf să fie până la cer! Să nu facem nouă nume, înainte de a ne împrăștia pe pământ”.
(Facere 11, 14) Ai văzut că fiecare cuvânt arată voința lor stricată? – Întreabă Sfântul Ioan
Hrisostomul, în Omilii la Facere. „Să ne zidim nouă cetate” și iarăși: „Să ne facem nouă
nume!” Ai văzut că iarăși nu încercă să-și micșoreze păcatele lor, chiar după prăpădul acela atât
de mare [potopul, care pusese cu vreo cinci veacuri mai înainte, oamenii trăind pe atunci niște
sute de ani]?

„Căci ca iarba degrab se vor usca ca verdeața ierbii degrab vor cădea” – (Psalmul 32, 2)

Adu-i aminte numai de neputința firii omenești și zi-i: Omule ce te mărești și te mândrești
în deșert fiind și tu pământ și tu cenușă ca și noi? Iar de va zice că se va face așa când va murii
să-i zici ca și acum când este viu omul e pământ și cenușă, însă nu cunoaște că este așa, devreme
ce-și vede frumusețea trupului. Vede puterea și cinstea, unde laudele mincinoșilor și pe cei ce
stau și slujesc mesei și spun basme. Așadar această nălucire a hainelor scumpe îl înșală [pe omul
cel mândru] și îl face să-și uite firea. Deci când vezi vreun mândru că-și înalță grumazul ca un
taur și își ridică sprâncenele sus, zi către dânsul: Ce se mândrește pământul și pulberea, căci viața
lui se ocărî și cele din lăuntrul lui?

33
II. SLAVA DEȘARTĂ

Nimic nu-i face pe oameni fără de lege și fără de minte decât când iubesc slava și lauda
oamenilor; și tot așa, nimic altceva nimic nu-i face pe oameni sfinți și fericiți decât când urăsc și
hulesc mărirea cea deșartă a mulțimii. Dar, tu iubite ce ridici vasul tău? Ia spune-mi pentru ce se
înalță în vârful degetelor? Ce-ți înalți sprâncenele adesea și te umfli în piept? Deci, de nu-l ar
oprii Dumnezeu pe diavolul, toate cele bune ale lumii le-ar strica și chiar însăși lumea toată,
pentru că diavolul este fiara vicleană și nesănătoasă.

Sfântul Ioan Gură de Aur – „Pentru dragoste și pentru iubirea frăției”27

Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, fraților a iubit și iubește să aibă toți oamenii
dragoste unul către altul și prietenia adevărată și credința nedespărțită că pentru aceia a pus
nevoia și meșteșugurile și treburile lumii, ca să trebuiască să-și ajute unul altuia la slujba și
binele vecinului său, că și semănătorul nu seamănă grâu numai pentru trebuințele lui, ci și pentru
trebuința altora de vreme ce socotind că fiind lipsă și neajunsul vremii va pierii el și ceilalți. La
fel și soldatul nu merge la război și pa primejdii ca să se păzească și să se mântuiască numai pe
sine ci ca să facă să stea și cetățile și orașele în pace și neprădate.

STRATEGII STILISTICE: - FIGURI DE STIL

- EXPRESII IMPRESIONANTE
Figurile retorice sunt procedee sau mijloace stilistice ale limbii literare care ne socotesc
topica normală a propoziției și a frazei, din dorința scriitorului sau vorbitorului de a da farmec
scrierii sau vorbirii. În această categorie avem de-a face cu structura propoziției și a frazei, și
anume cu topica lor.

Ordinea normală într-o propoziție este următoarea: întâi grupul nominal, adică

27 https://www.ioanguradeaur.ro/406/13-pentru-dragoste-si-pentru-iubirea-fratiei/ accesat la data


07.05.2019

34
substantivul cu determinările sale, apoi grupul verbal, adică verbul și determinanții săi.

În limbajul poetic sau retoric însă, întâlnim numeroase schimbări de ordine a cuvintelor
într-o propoziție și a propozițiilor într-o frază.

Între cele mai frecvente figuri stilistice retorice se numără:

- Inversiunea, repetiția, reversiunea;

- Interogația retorică;

- Invocația retorică;

- Antiteza;

- Gradația;

- Corecția;

- Preterițiunea;

- Anafora;

- Paralelismul;

- Antilogia;

- Exclamația;

- Apostrofa;

- Litota;

- Chiasmul;

- Ironia;

1. Inversiunea (latinescul inversio): - este procedeu stilistic obținut prin schimbarea


topicii obișnuite a cuvintelor în propoziție sau frază.

35
Literatura religioasă: „Vă îmbrățișez iubiții mei cu multă și părintească dragoste, în
această sfântă și dumnezeiască sărbătoare a Învierii Domnului”28

2. Repetiția (latinescul repetitio) – folosirea de cele mai multe ori a aceluiași cuvânt sau
a mai multor cuvinte, spre a întării o idee sau o expresie.

Exemplu: - literatura laică „În Moldova, au cei mai mici despre cei mai mari acest obicei
de pier și fără județ, fără vină și fără seamă”29.

Literatura religioasă: „În călătorii adeseori, în primejdii de râurii, în primejdii de la


tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni, în primejdii în cetăți, în
primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între frații cei mincinoși”.

- Corinteni 11, 26: „Împăcați-vă toți cu Dumnezeu! Iată izvorul nesfârșit al nemuririi:
luați toți care ați murit! Iată râurile nesfârșite ale vieții! Toți făceți-vă
nemuritori!”30.

3. Reversiunea (latinescul reversio), se aseamănă cu repetiția, dar răstoarnă sensul


cuvintelor: „Nu trăim că să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim”.

4. Interogația retorică (latinescul interrogatio), este procedeul artistic prin care se


adresează o întrebare fără să se aștepte un răspuns cu scopul de al impresiona în
răspuns pe interlocutor.

Exemplu: „Fiii oamenilor până cânt grei la inimă? Pentru ce iubiți deșertăciunea și căutați
minciuna?” (Psalmul 4, 2); „Spune-mi pentru ce plângi atâta după cel răposat? Fiindcă era
rău? Pentru aceasta se cuvine să dai mulțumire lui Dumnezeu, că au fost curmate răutățile lui.
Fiindcă era blând? Dar tocmai pentru aceasta să te bucuri, că a fost răpit grabnic înainte de a
schimba bunătatea cu răutatea.”31

5. Invocația retorică (latinescul invocatio), înseamnă chemare și este procedeul prin care

28 †Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Cuvânt la Învierea Domnului”, Glasul Bisericii, XV (1966),
9-12, p. 11.
29 Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ,,sub banul 7072” (1564), 184, Editura Minerva, București, 1987p.
254
30 Sfântul Andrei Criteanul, Panegiric pentru Sfânta Fecioară, p. 97, col. 1096.
31 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Lazăr, V, 2, Editura Sophia, Orașul București, Anul 2002, p. 45

36
scriitorul se adresează direct unui interlocutor imaginar sau pe care se cunoaște și căruia îi
solicită ceva.

Exemplu: „Mântuiește Doamne poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta...”

6. Antiteza (grecescul antitezis – împotrivă), este procedeul stilistic bazat pe opoziția


dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei.

Exemplu: „Ea bogată, eu sărac; ea curtenită, eu izgonit și disprețuit; Ea slabă, mică, palidă, eu
voinic, mare și rumen” (Barbu Ștefănescu Delavrancea, Liniște).

7. Gradația (latinescul gradatio – treaptă), constă trecerea treptată, crescândă sau


descrescândă, de la o idee la alta și prin care urmărește scoaterea în evidență a ideii
sau nuanțarea exprimării.

Exemplu: „Iată sunteți sătui, iată v-aţi îmbogățit!” - 1 Corinteni 4, 8;

8. Eufemismul (grecescul efimiu - a vorbi bine, a binecuvântat, a vorbi frumos), este


figura de stil prin care expresiile neplăcute, aspre, jignitoare, se înlocuiesc cu expresii
frumoase, plăcute, decente, spre a da stilului demnitate și frumusețe.

Exemplu: „Ei nu sunt în relații prea bune” – în loc de, ei sunt certați.

9. Corecția (latinescul correctio – interpretare, corectare), figură retorică prin care


oratorul se auto-corectează în expresiile folosite, în mod voit, punând în locul lor
altele mai exacte mai tari, spre a da mai mult farmec cuvântării.

Exemplu: „Și acestea le zic, nu ca să amărăsc pe cel ce zace, ci voind să pun în siguranță pe cei
ce stau de față...”32.

10. Preterițiunea (verbul latinesc praetereo. - Ire. - A trece pe lângă a lăsa la o parte)
procedeu retoric prin care oratorul declară că lasă la o parte unele argumente despre
care totuși vorbește pentru ca, prin acest mijloc, să le strecoare mai sigur în
convingerea auditorilor.

32 Sf. Ioan Gură de Aur, Către Eutropia apud Magistrant Simion S. Caplat, „Problema formei în predica Sfântului
Ioan Gură de Aur”, p. 707.

37
Exemplu: „Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuși la vedenii și la
descoperiri de la Domnul” -2 Corinteni 12,1; apoi continuă: „Dar fie! Eu nu v-am împovărat.
Ci, fiind isteț, v-am prins cu înșelăciune” -2 Corinteni 12,16; numără apoi toate dovezile sale de
apostoli: „Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni
și prin puteri” -2 Corinteni 1233.

11. Anafora (grecescul anafora-întoarce „din nou”/ „în sus”, repetare) procedeu stilistic
care se realizează repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte în poziție inițială,
în contextul unei relații de simetrie

Exemplu-literatura religioasă: „Acesta este sfârșitul Testamentelor pe care le-a făcut cu noi
Dumnezeu. Acestea este arătarea adâncurilor ascunse ale neînțelegerii celor dumnezeiești...”34

12. Antilogia (grecescul antilogia-contradicție, contestație, dispută) procedeu retoric prin


care se fac afirmații sau negații, în aparență contrare adevărului.

Exemplu - literatura religioasă: „Ochi aveți și nu vedeți; urechi aveți și nu auziți și nu vă aduceți
aminte” - Marcu 8,18

„Era ceva înfricoșător că, cea care a primit ca într-un chivot în pântecele său, Viața, este
așezată pe pat moartă, fără de suflare” 35

13. Exclamația (latinescul exclamo-a striga) figură retorică prin care se exteriorizează o
stare afectivă, arătând bucuria, admirația, uimirea.

Exemplu – literatura laică: „O tempora! O mores!” („O timpuri! O, moravuri!” - Cicero,


Catilinare)

14. Apostrofa (franțuzescul apostrophe - acţiune de abatere, de întoarcere, de deviere,


dintr-o direcție) procedeu stilistic, retoric care constă în întreruperea expunerii, pentru
ca vorbitorul să se adreseze direct cuiva de față sau absent.

33 George Aramă, Curs de Omiletică, Atelierele grafice SOCEC, București, 1903.


34 Sf. Andrei Criteanul, Panegiric pentru Sfânta Fecioară, în p. 97, col. 1092, 865 apud Pr. C. Duțu, „ Panegiricul
ca formă...”, Editura Casa Sperantei, Orașul Constanta, Anul 1998, p. 126.
35 Sf. Andrei Criteanul, Panegiric pentru Sfânta Fecioară, col. 1069 apud Pr. C. Duțu, „ Panegiricul ca formă...”,
p. 128.

38
Exemplu – literatura religioasă: „Tu, cel ce zici: Să nu săvârșești adulter? Tu, care urăști idolii,
furi cele sfinte? Tu care te lauzi cu legea, Îl necinstești pe Dumnezeu, prin călcarea legii?” -
Romani 2, 22-2336.

15. Litota (grecescul litotis-simplitate, reținere, micime, micșorare) figură de stil care
constă în a spune mai puțin și a face să înțeleagă mai mult.

Exemplu – literatura religioasă: „Cine a măsurat apele cu pumnul și cine a măsurat pământul cu
cotul? Cine a pus problema pământului în balanță și cine a cântărit munții și văile cu
cântarul?”. – Isaia 40, 12

16. Chiasmul (grecescul chiasmos – încrucișare este o figură de stil care constă în
reluarea în ordine inversă, a două cuvinte sau expresii.

Exemplu – literatura religioasă: „Nu înțelegem că fiul lui Dumnezeu Celui viu Se va întrupa în
trup și carne omenească, pentru ca această carne s-o transfigureze, s-o spiritualizeze, s-o
îndumnezeiască”37.

17. Ironia (grecescul ironeia – ironie, sarcasm) figură de stil caracterizată prin ușoara sau
amabila batjocorire a unei persoane, a unui obiect sau a unei idei, rezultat al ciocnirii
a două judecăți: una exprimată, socotită ca neadevărată și alta subînțeleasă, cea
adevărată.

Exemplu – literatura religioasă:, Iar la amiază: Ilie a început să râdă de ei și zicea: strigați mai
tare, căci doar este Dumnezeu! Poată sta de vorbă cu cineva sau se îndeletnicește cu ceva sau
este în călătorie, sau poate doarme; strigați tare ca să se trezească!” 3 Regi 18, 27

36 Pr. Constantin Galeriu apud Ioan Toader, Metode noi în practica Omiletică, Ed. Arhidiecezană, Cluj-Napoca,
1997, p. 114.
37 Pr. Constantin Galeriu apud Ioan Toader, Retorica amvonului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2002, p. 120.

39
CONCLUZII

Lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur au circulat de timpuriu la nordul Dunării, unde, cu
încetul a luat ființă poporul român.

Sfântul s-a interesat de strămoșii noștri le-a trimis scrisori și cuvinte de îmbărbătare a
primit ucenici din aceste locuri, printre care Sfântul Ioan Casian – a dormit în anul 430/435.

În timpul sinodului nedrept la care Sfântul a fost condamnat, Episcopul Teotim al


Tomisului i-a luat apărarea.38

Acesta nu poate face decât să sugereze că operele sale au fost cunoscute pe teritoriul țării
noastre. Multele bisericii închinate arhiepiscopului, împodobirea cu icoana sa a nenumărate
locașuri de cult, toate dovedesc cât de prețuită a fost și la noi până în secolul al XVIII-lea.

Chiar dacă timpul așterne peste toate un val de distrugere și de uitare putem presupune că
lucrările sale au circulat de timpuriu în părțile noastre și sau tradus mai târziu.

Radu Greceanu a tipărit în, Mărgăritarul”, opera sa din 1691, o omilie intitulată, Pentru
mincinoșii prooroci și fără de Dumnezeu eretici” în care se interzicea apelul la astrologie și
magie.

În secolul al XIX-lea, mitropolitul Grigore al Ungro-Vlahiei, supranumit, dascălul”,


tălmăcește din greacă două culegeri de texte hrisostomice, traduse în română în „Puțul și
Împărțirea de grâu” -1833

Tradițional noi îl cinstim pe arhiepiscopul Constantinopolului pe 27 ianuarie; de Sfinții


Trei Ierarhi - 30 ianuarie și pe 13 noiembrie. Dar de-a lungul secolelor bătrânii au adăugat tot
felul de tradiții și datini.

Omilia exegetică a Sf. Ioan Gură de Aur este o componentă importantă a cultului. Cum
va reuși ea astăzi într-o lume marcată de bricolaj religios, spiritualitate difuză și eclectică să fie
profetică și vie, să nu fie impregnată de limbaj de lemn, monotonie, conformist, sau teorie

38 †Nicolae, Mitropolitul Banatului, ,,Predoslavie la Sfântul Ioan Gură de Aur”, în: Puțul, Ed. Anastasia,
București, 2001, p. 6

40
abstractă, să nu fie privită ca o obligație de serviciu?

Cum poate să ajungă un mijloc practic de întărire în credință la nivelul exigențelor acestui
început de mileniu?

Propovăduirea lui Dumnezeu în societatea post modernă se confruntă cu numeroase


provocări: trecerea de la autoritate la autenticitate, de la adevăr la semnificație, de la știință la
experiență. Slujirea preoțească necesită o permanentă pregătire, o permanentă formare pentru a
explica cuvântul Evangheliei în fiecare neam, în fiecare popor și în fiecare context cultural.
Râvna pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos – indiferent dacă ești cleric sau mirean nu
poate fii echivalată cu nici o altă lucrare. Iar răsplata este pe măsură, după care ne arată Sfântul
Apostol Iacob în Epistola sa: „el ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui
sufletul din moarte și va acoperii mulțime de păcate”. (Iacob 5, 20)

Însă, niciun mediu de socializare, nici calculatorul, nici chiar smartphone-ul, nu pot
înlocui prezența fizică a unei persoane” și efectul binefăcător pe care ți-l aduce conviețuirea cu
un om dedicat lui Hristos. Libertatea de expresie, democratizarea și circulația informației au
transformat pretutindeni discursul religios, făcându-l mai accesibil, concret, polemic şi
emoțional. În spațiul românesc aceste trăsături au fost inițial valorizate pozitiv pentru că
diferențiem limbajul bisericesc post decembrist de vechea limbă de lemn, dominată timp de
decenii, până în anul 1989.

Calitățile se transformă însă ușor prin exces prin defecte: limbajul unor clerici
contemporani preocupați prea mult pe plierea pe așteptările credincioșilor și adesea lipsit de
standarde intelectuale proprii ajunge să fie adeseori rudimentar, simplificator și adesea lipsit de
idei. De aceia Sfântul Ioan Gură de Aur ocupă un loc aparte în rândul celor care au consolidat
învățătura bisericii și biserica a ajutat-o să depășească obstacolele, a limpezit înțelegerea
adevărurilor de credință, a învățat, a propovăduit și a scris, a luptat și s-a jertfit pentru Biserică.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos i-a fost exemplu și, ca un miel, asemenea
Mielului Hristos s-a jertfit la rândul său în smerenie deplină.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost și rămâne pentru Biserica noastră un model de credință și
moralitate și un dascăl desăvârșit.

41
BIBLIOGRAFIE

I. Izvoare

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.
2. Sfântul Andrei Criteanul, Panegiric pentru Sfânta Fecioară, PG 97.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Puțul, Editura Anastasia, București, 2001.
4. Sfântul Ioan Gură de Aur, „Tratatul despre preoție”, IV, în: Sfântul Ioan Gură de Aur,
Sfântul Grigore de Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoție, Editura Sophia,
București, 2004.
5. https://www.ioanguradeaur.ro/406/13-pentru-dragoste-si-pentru-iubirea-fratiei/ accesat la
data 07.05.2019

II. Literatură secundară


1. Aramă, George, Curs de Omilitică, Atelierele grafice SOCEC, București, 1903.
2. Baur, P. Chrysostomus, Der heilige Iohannes Chrysostomus unde seine Zeit, I, Verlag
Max Hueber, Munchen, 1929
3. Belu, Pr. Prof. Dr., Dumitru, Curs de omiletică, Ed. Andreiana, Sibiu, 2012.
4. Caplat, Magistrant, Simion S., Problema formei în predica Sfântului Ioan Gură de Aur,
Biserica Ortodoxă Română, LXXXIII (1965), 7-8.
5. Coman, pr. prof., Ioan G., „Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur”, Studii Teologice,
IX (1957).
6. Cornițescu, pr. prof. dr., Constantin, „Viața Sfântului Ioan Gură de Aur”, în: Viața
Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericești: Paladie, Teodor al
Trimitundei, Socrates, Sozomen și Fericitul Teodoret al Cirului, trad., introd. și note de
Pr. prof. dr. Constantin Cornițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 2001, pp. 6-22.
7. Duțu, Pr., Constantin, „Panegiricul ca formă”, Editura Casa Sperantei, Orașul Constanta,
Anul 1998, p. 126.

42
8. Gordon, pr., Vasile; Ivan, pr., Adrian; Beldiman, pr., Nicușor, Omiletica, Basilica,
București, 2015.
9. †Nicolae, Mitropolitul Banatului, „Predoslavie” în: Sfântul Ioan Gură de Aur, Puțul,
Editura Anastasia, București, 2001.
10. Someșanu, †Vasile, „Predoslovie”, în: Omilii la Epistola către Filipeni, Editura Icos,
București, 1998.
11. †Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Cuvânt la Învierea Domnului”, Glasul
Bisericii, XV (1966), 9-12.
12. Toader, Ioan, Retorica amvonului, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002.
13. Ureche, Grigore, Letopisețul Țării Moldovei, sub banul 7072 (1564), Editura Minerva,
București, 1987p. 254
14. https://www.ioanguradeaur.ro/406/13-pentru-dragoste-si-pentru-iubirea-fratiei/ accesat la
data 07.05.2019

43