SESIUNEA ȘTIINŢIFICĂ STUDENŢEASCĂ

Învațarea prin folosirea jocului didactic și a tehnicilor moderne

Rezumat

Dacă în învăţământul tradiţional, principalele metode le constituie conversaţia, expunerea,

demonstraţia, metodele centrate pe profesor, transmiterea de cunoştinţe, pasivitatea elevilor,
învăţământul modern solicită aplicarea metodelor active și interactive, a celor care dezvoltă gândirea
critică.. Aplicarea acestor metode care generează învăţarea activă şi prin care elevii sunt iniţiaţi în
gândirea critică nu este simplă ci necesită timp, răbdare, exerciţiu şi este de preferat să se facă de la
vârste fragede, la toate disciplinele, însă cu măsură. Acestea trebuie să fie selectate şi utilizate în mod
riguros, creativ, în funcţie de obiectivele propuse, de specifcul grupului educaţional şi nu trebuie să
constituie un trend sau un moft al cadrului didactic. Metodele active şi interactive au multiple valenţe
formative care contribuie la dezvoltarea gândirii critice, la dezvoltarea creativităţii, implică activ elevii
în învăţare, punându-i în situaţia de a gândi critic, de a realiza conexiuni logice, de a produce idei şi
opinii proprii argumentate, de a le comunica şi celorlalţi, de a sintetiza informaţiile, se bazează pe
învăţarea independentă şi prin cooperare, elevii învaţă să respecte părerile colegilor.

Cuvinte cheie: învățământul modern, metode active si interative, învățare, sinteza informaţiilor,
învăţarea independentă, cooperare.

1. Introducere
A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Ideea folosirii jocului în
ativităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât
copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a cunoaşte înclinaţiile
fiecăruia.”Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în
acţiune a disponibilităţilor psihicului .Efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient
când se folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esnţial pentru dezvoltarea
personalităţii lui, şi că prin joc se dezvoltă capacităţile şi competenţele de bază.Scopul jocului
este acţiunea însăşi, capabilă de a satisface imediat dorinţele sau aspiraţiile copilului.Prin
atingerea scopului, se restabileşte echilibrul vieţii psihice.Importanţa locului pe care-l ocupă
jocul în viaţa copilului este dată de faptul că jocul satisface dorinţa firească de manifestare, de
acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.Prin joc copilul ajunge să cunoască realitatea
sociala, deprinde modele de conduita şi reflecta la comportamentul propriu şi al celorlalţi.

2. Corpul lucrari
 Şcoala, ca factor activ al progresului, utilizează cele mai diverse şi mai eficiente
modalităţi care să asigure şi să stimuleze creşterea ritmului de asimilare a cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor, în raport cu evoluţia şi exigenţele contemporane. Metodele,
procedeele şi mijloacele didactice reprezintă elementele componente ale oricărui demers
metodologic, integrate într-o structură unitară de acţiune, semnificativă pentru activitatea de
predare-învăţare-evaluare. Metodele didactice reprezintă „ansamblul procedeelor de
executare a operaţiilor implicate în activitatea învăţării, într-un flux continuu de acţiuni în
vederea atingerii obiectivelor propuse.”(Ioan Cerghit)
Metodele de învăţământ (metha=către, odos=cale) sunt căile folosite în şcoală de către
profesori în a-i sprijini pe elevi să descopere provocările vieţii. Ele sunt, în acelaşi timp,
mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacităţile elevilor
de a acţiona asupra acestor provocări, de a folosi roadele cunoaşterii, transformând exerciţiul
în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.
O metodă de învăţământ reprezintă o cale de organizare şi dirijare a învăţării în vederea
atingerii obiectivelor specifice disciplinei; un ansamblu organizat de procedee.Metoda
constituie modalitatea prin care se obţine transmiterea şi însuşirea conţinutului noţional al
activităţilor matematice. Specificitatea conţinutului, aspectul logic al cunoştinţelor
matematice, impune un caracter obiectiv metodelor de învăţământ.Metoda influenţează şi
determină modul de receptare a conţinutului, gradul de accesibilitate al cunoştinţelor şi
valoarea informativă şi formativ-educativă a actului didactic. Astfel, între scop şi conţinut,
metoda apare ca un instrument în vederea atingerii finalităţilor urmărite. Similar suitei de
operaţii ce constituie acţiunea didactică, metoda adecvată acţiunii propuse încorporează o
suită de procedee ordonate logic. Fiecare procedeu reprezintă o tehnică de acţiune şi rămâne o
componentă particulară a metodei, un instrument de aplicare efectivă a metodei.
Deci, metoda se constituie dintr-o varietate de procedee ce concură la atingerea scopului
propus, iar eficienţa metodei este asigurată de calitatea şi varietatea procedeelor alese de către
învăţător.
Ca elemente structurale ce caracterizează metoda, procedeele sunt subordonate
finalităţilor urmărite, determinantă fiind relaţia dinamică între procedeu şi metodă. De
exemplu, metoda explicaţiei devine procedeu în cadrul jocului, iar jocul poate constitui un
procedeu în cadrul metodei exerciţiului. Eficienţa unei metode depinde de modul în care
declanşează la copil actele de învăţare şi de gândire prin acţiune, de măsura în care determină
şi favorizează reprezentările specifice unei anumite etape de formare a noţiunii. Metodele au
calităţi ce exersează şi elaborează funcţiile psihice şi fizice ale copilului şi conduc la formarea
unor noi deprinderi intelectuale, aptitudini, atitudini, capacităţi şi comportamente.
Pe lângă metodele clasice, care se impun în continuare ca fiind indispensabile în
procesul de predare-învăţare, se promovează tot mai mult metodele activ-participative,
metode care îi determină pe elevi să coopereze, dezvoltându-şi astfel capacitatea de a
comunica, de a asculta opiniile celorlalţi, de a reflecta împreună cu ceilalţi la soluţionarea
situaţiilor-problemă. Cooperând se creează oportunitatea utilizării învăţării reciproce, un tip
de învăţare prin care copiii învaţă de la unul la altul, prin împărtăşirea experienţelor, uneori cu
mai multă eficienţă decât de la profesor. Metodele de activizare îi ajută pe elevi să înveţe cu
plăcere, fiindcă ei sunt implicaţi, în mod direct, activ în procesul de învăţare, declanşează
interes faţă de activitatea desfăşurată, îi încurajează pe cei timizi spre a fi mai încrezători în
forţele proprii.
În demersul didactic, profesorul trebuie să ţină seama de integrarea metodelor activ-
participative combinate cu metodele specifice de predare-învăţare şi să acorde o foarte mare
importanţă mijloacelor de învăţare moderne şi atractive. Fişele de lucru, testele de evaluare,
materialele PowerPoint, calitatea auxiliarelor folosite, jocurile didactice stimulează
randamentul şcolar al elevilor.

2
În clasele primare, datorită faptului că elevii sunt la o vârstă mică, demersul didactic poate
„îmbrăca” un aspect ludic, prin care activităţile să fie mai plăcute şi cunoştinţele mai uşor de
înţeles.
Dintre metodele didactice în care predomină acţiunea didactică operaţională, care
stimulează participarea directă a şcolarilor la activitate în ipostaze şi roluri multiple,
adaptabile formativ la specificul fiecărei trepte de vârstă şi discipline de învăţământ, amintim
metoda jocului didactic.
Jocul didactic reprezintă „o acţiune care valorifică la nivelul instrucţiei finalităţile adaptative
de tip recreativ proprii activităţii umane, în general, în anumite momente ale evoluţiei sale
ontogenetice, în special.”(Sorin Cristea) Această metodă dinamizează activitatea didactică
prin intermediul motivaţiei ludice, subordonată scopurilor activităţii de predare-învăţare-
evaluare, într-o perspectivă cu un puternic caracter formativ.
Jocul didactic este creat de profesor, este orientat şi subordonat îndeplinirii sarcinilor
instructiv-educative. Proiectarea jocului didactic presupune proiectarea elementelor structural,
în care se includ: scopul didactic, sarcina didactică şi conţinutul ludic.
Scopus didactic al jocului, dat de finalitatea instructiv-educativă şi formativă vizată. El
trebuie astfel formulat încât să facă referire nemijlocită la obiectivele specifice ariei de
conținut în care se înscrie conținutul jocului. Formularea scopului trebuie să fie clară, precisă,
astfel încât să oglindească problemele specifice impuse în realizarea jocului pentru a asigura
organizarea şi desfăşurarea corectă a activității.
Sarcina didactică a jocului repezintă problema de gândire şi/sau de acțiune pusă în fața
elevului.
Conținutul jocului este alcătuit din ansamblul cunoştințelor şi capacităților obținute
în diferite activități instructiv-formative, care sunt activate în funcție de sarcina jocului ce
presupune reactualizarea, completarea, aplicarea lor în practică.
În proiectarea jocului didactic, trebuie să se formuleze explicit regulile jocului şi elementele
de joc, astfel încât ele să fie aplicabile pe perioada derulării întregului joc şi pentru toți
participanții, pentru a se menține caracterul ludic şi disciplina în clasă.
În finalul jocului cadrul didactic trebuie să sublinieze că toţi copiii sunt câştigători, dar pe
primul loc se află aceia care au rezolvat cel mai bine cerinţele date. Orice recompensă, cât de
neînsemnată, pentru adulţi, este pentru şcolari un motiv de mândrie, constituind în acelaşi
timp o modalitate prin care se dezvoltă motivaţia pentru învăţare. Copiii vor dori să înveţe
mai bine, să cunoască mai multe despre temele propuse pentru a fi recompensaţi, felicitaţi în
faţa clasei. Prin urmare, motivaţia pentru învăţare se dezvoltă de la cele mai mici vârste, mai
întâi prin aprecierile verbale asupra activităţii la clasă, apoi prin întreceri, jocuri, concursuri,
toate acestea organizate cu scopul de a verifica capacităţi şi comportamente dobândite pe
parcursul procesului educativ.
Avantajele metodei jocului didactic sunt următoarele:
 stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de
responsabilitatea ce şi-o asumă;
 exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit,
stimulând iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;
 asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi
capacităţilor în variate contexte şi situaţii;
 asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a cunoştinţelor
asimilate în sistemul noţional, devenind asfel operaţionale;
 unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra
activităţii elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depăşind neajunsurile altor
metode tradiţionale de evaluare cu caracter de sondaj şi materie şi între elevi;

3
  asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare, adaptat nevoilor
de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificând şi stimulând
potenţialul creativ şi originalitatea acestuia;
 descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar pentru calificativ.

Pentru reuşita jocului didactic, profesorul trebuie să aiba în vedere următoarele cerinţe de
bază:

 pregătirea jocului didactic;

 organizarea judicioasă a acestuia;
 respectarea momentelor jocului didactic;
 ritmul şi strategia conducerii lui;
 stimularea elevilor în vederea participării active la joc;
 asigurarea unei atmosfere prielnice de joc;
 varietatea elementelor de joc.
„Copilul este o fiinţă a cărui trebuinţă principală este jocul, … această trebuinţă spre joc
este ceva esenţial naturii sale. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să
îmbrăcăm şcoala cu viaţă, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se
consideră de negăsit în sala de clasă.” (Eduard Claparede)

Rolul învățătorului în procesul de modelare a omului este poate cel mai important.Punand-și
elevii în situații variate de instruire,el transformă scoala "într-un templu și un laborator"(M.
Eliade ).
Printre metodele care activizeaza predarea-invatarea sunt si cele prin care elevii lucreaza
productiv unii cu altii ,isi dezvolta abilitati de colaborare si ajutor reciproc.Ele pot avea un
impact extraordinar asupra elevilor datorita denumirilor foarte usor de retinut,caracterului
ludic si oferind alternative de invatare cu "priza" la copii. Activizarea predarii-învăţării
presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-l implice pe elev în procesul de
învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii, stimularea creativitătii, dezvoltarea interesului
pentru învăţare,în sensul formarii lui ca participant activ la procesul de educare. Astfel elevul
este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de viaţă ceea ce a
învăţat.
Câteva tehnici de invațare sunt:
o Metode de predare -invatare interactiva in grup unde se încadrează(metoda predarii /
invatarii reciproce, metoda "mozaicului", metoda "Cascadei", metoda invatarii pe
grupe mici)
o Metode de fixare si sistematizare a cunostintelor si de verificare unde se
încadrează(matricile,"Lanturile cognitive",diagrama cauzelor si a efectului,"Panza de
paianjen")
o Metode de cercetare in grup unde se încadrează(tema / proiectul de cercetare in
grup,experimentul pe echipe,portofoliul de grup.)

3.Concluzie

4
În concluzie, învațarea prin folosirea jocului didactic și a tehnicilor moderne are scopul de
dezvoltare a gândirii critice, caracterul formativ şi informativ, valorificarea experienţei proprii
a elevilor, determinarea elevilor de a căuta şi dezvolta soluţii la diverse probleme,
evidenţierea modului propriu de înţelegere, climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea,
încrederea şi respectul dintre învăţător-elevi, elev-elev.

Bibliografie:
 Dumitriu Constanţa, „Psihopedagogia jocului”, Editura Alma Mater”, Bacău, 2011;
 Aprodu Diana, Hussar Elena , „Şcoala incluzivă-şcoala europeană”, Editura Casei
Corpului Didactic, Bacău, 2007;
 Nicola,Gr. -"Istoria psihologiei",Editura Fundatiei <<Romania de Maine>>,
Bucuresti,2004
 http://www.asociatia-profesorilor.ro
 https://invbc.files.wordpress.com