Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice
Departamentul „Finanţe şi Bănci”

RAPORT
privind efectuarea practicii de inițiere în specialitate

Andronic Adrian
Grupa: FB 1901

Conducător ştiinţific
Dr. conf. univ.
Doga-Mîrzac Mariana

Chişinău, 2020
 Cuprins

Introducere.......................................................................................................................3
Capitolul I Organizarea întreprinderii: forma de organizare şi de proprietate; procedura
de înregistrare. Legislaţia în baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare în
dependenţă de forma organizatorico-juridică ............................................................... ............... 4
Capitolul II Modalităţi de formare a capitalului la diferite tipuri de întreprinderi..........9
Capitolul III Formarea resurselor financiare în componentele sistemului bugetar........15
Capitolul IV Descrierea structurii entităţilor la diferite forme organizatorico-juridice,
instituţii şi autorităţi publice...........................................................................................................20
Capitolul V Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor întreprinderii..........25
Capitolul VI Competenţe şi responsabilităţi în domeniul finanţelor publice. Instituţii
subordonate ministerului finanţelor...............................................................................................27
Capitolul VII Evaluarea activităţii şi locul departamentului financiar în structura
entităţii. Analiza fişei postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică...........................32
Capitolul VIII Acumularea şi selectarea informaţiei necesare pentru desfăşurarea
activităţii financiare, exemple de rapoarte financiare, modalităţi de raportare..............................35
Capitolul IX Esența mecanismului financiar al entității economice..............................40
Concluzii.........................................................................................................................43
Bibliografie.....................................................................................................................44
Anexe.........................................................................................................................................................45

2
 INTRODUCERE
Stagiile de practică constituie o parte integrantă a procesului de formare profesională
iniţială. Fiind un element al procesului, asigură formarea competenţelor profesionale şi acumularea
experienţei privitor la organizarea şi realizarea activităţilor în domeniul profesional. Importanţa și
atractivitatea unui astfel de stagiu de practică constă în însușirea și dezvoltarea unor abilități
profesionale aplicate, precum munca în echipă sau managementul de proiect, șansa de a cîștiga
experiența profesională reală și, la final, de a obține un loc de muncă permanent în domeniul de
lucru ales. Practica de iniţiere are ca scop completarea şi adîncirea cunoştinţelor dobîndite,
familiarizarea studenţilor cu modul de aplicare în unităţile patrimoniale sau financiar-bancare a
cunoştinţelor teoretice, însuşite în procesul de învăţământ, cunoașterea procedurilor de
documentare pentru întocmirea unui raport de practică.
Întreprinderea este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă
patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul
obținerii de profit prin producerea de bunuri materiale și vînzarea acestora pe piață sau prin
prestări de servicii, în condiții de concurență. În vederea aprecierii eficienţei activităţii desfăşurate
de o entitate economică este necesară efectuarea unei analize complete, calcularea unui şir de
indicatori şi respectiv formularea concluziilor de rigoare.
Majoritatea întreprinderilor din Republica Moldova se confruntă cu diverse probleme în dezvoltarea
activității, ajungând la faliment sau lichidare. Cauza acestor acțiuni întreprinse este incapacitatea
managementului de a se adapta la condițiile mediului extern. Iar regulile impuse de autoritățile de
supraveghere nu sunt deseori respectate, fie din necunoaștere, fie din rea intenție.
Astfel, prezentul raport de practică are drept scop relatarea pașilor de constituire și organizare a unei
întreprinderi, modalitățile de formare a capitalului, a resurselor financiare, structura entităților, selectarea
corectă a informației necesare, a competențelor lucrătorilor din domeniul financiar. Raportul este structurat în
9 capitole care redau conținutul, esența, rolul finanțelor publice și finanțelor întreprinderii. Acest raport de
practică prezintă modul de organizare a finanțelor la nivel de întreprindere și la nivel de stat. Rolul
departamentului financiar în cadrul oricărei activități desfășurate rezidă din rezultatele pe care le obține
fiecare întreprindere. Astfel, raportarea financiară, inclusiv modul de calculare a tuturor indicatorilor financiari
țin de competența departamentului financiar.
Prin urmare, raportul dat prezintă informații și concluzii privind aplicarea în practică a cunoștințelor
acumulate la disciplinele de specialitate ale departamentului Finanțe și Bănci, în cadrul entităților real
existente, fie ele de drept public sau privat.

3
 CAPITOLUL I. Organizarea întreprinderii: forma de
organizare şi de proprietate; procedura de înregistrare. Legislaţia în
baza căreia se formează întreprinderea. Deosebiri de organizare în
dependenţă de forma organizatorico-juridică.
Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă proprie înfiinţată de antreprenor în
modul stabilit de Legea nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.

Întreprinderea - persoană juridică şi întreprinderea - persoană fizică au aceleaşi drepturi

şi obligaţii, cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.

În Republica Moldova activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele

forme organizatorico-juridice:

 întreprindere individuală;
 societate în nume colectiv;
 societate în comandită;
 societate pe acţiuni;
 societate cu răspundere limitată;
 cooperativă de producţie;
 întreprindere de arendă;
 întreprindere colectivă;
 întreprindere de stat şi întreprindere municipală.

1.1 Întreprinderea individuală

Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor

de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este
inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului.

Conform Legii nr. 845 din 03/01/1991 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi,

articolul 14, întreprinderea individuală se echivalează cu întreprinzătorul individual. Modul de
constituire a întreprinderii individuale se stabileşte de către aceeași Lege.

Documentul de constituire a întreprinderii este decizia privind înfiinţarea întreprinderii

individuale. Documentul de constituire trebuie să conţină următoarele informaţii: firma, sediul,
data constituirii, genurile de activitate, răspunderea antreprenorului pentru obligaţiile

4
întreprinderii, condiţiile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, firmele (numele de familie)
şi sediul (domiciliul) fondatorilor, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, şi ale asociaţilor, precum
şi alte condiţii de fondare şi activitate a întreprinderii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Documentele de constituire a întreprinderii se aprobă de către fondatorul (fondatorii)

acesteia. Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la înfiinţarea
întreprinderii, semnată de către fondator (fondatori), incluzînd informație referitoare la directorul
de întreprindere, sediul, genul de activitate, etc. În hotărârea cu privire la înfiinţarea întreprinderii
pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.

Denumirea întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele

"întreprindere individuală" sau "Î. I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor.

Figura 1.1 Întreprinzători persoane fizice și echivalați acestora

Sursa: [5]

1.2 Societățile comerciale

Societatea pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată și slte organizații comerciale

reprezintă întreprinderi aflate în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane
fizice, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat,
sub aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a statutului.

5
 Figura 1.2 Forme de organizații comerciale
Sursa: [5]

Particularităţile înfiinţării, funcţionării şi încetării activităţii societăţii pe acţiuni şi a

societăţii cu răspundere limitată sînt reglementate de legislaţia privind societăţile pe acţiuni şi
societăţile comerciale, de legislaţia civilă, precum şi de contractul de constituire (de societate) şi
de statutul întreprinderii.

Conform Legii nr. 135 din 14/06/2007 privind societățile cu răspundere limitată, articolul
(1), societatea cu răspundere limitată este societatea comercială cu personalitate juridică al cărei
capital social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt
garantate cu patrimoniul societăţii. Societatea poate fi constituită de unul sau de mai mulţi
fondatori persoane fizice şi/sau juridice cărora legea nu le interzice acest lucru.

La data înregistrării de stat a societăţii, fondatorii acesteea devin asociaţi. Numărul de

asociaţi nu poate fi mai mare de 50. Societatea cu un număr mai mare de 50 de asociaţi este
obligată, în termen de 6 luni, să se reorganizeze, să se lichideze sau să reducă numărul asociaţilor.
Actul de constituire al societăţii este contractul de constituire şi/sau statutul. Persoana juridică
constituită de către un singur fondator activează în baza statutului aprobat de acesta. Legea nr.
1134 din 02/04/1997 privind societățile pe acțiuni definește societatea pe acțiuni ca fiind societate
comercială al cărei capital social este în întregime divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sînt
garantate cu patrimoniul societăţii.

Societatea este obligată să dezvăluie public informaţia, în conformitate cu legislaţia în

vigoare, în cazul în care corespunde unuia din următoarele criterii:

 are capital social în mărime de cel puţin 500000 lei şi un număr de 50 şi mai mulţi
acţionari, împreună cu acţionarii reprezentaţi de deţinătorul nominal;
 valorile mobiliare ale societăţii se cotează pe piaţa bursieră;

6
  este bancă comercială, companie de asigurare, fond de investiţii, fond nestatal de
pensii, societate pe acţiuni în proces de privatizare sau societate pe acţiuni care a
plasat public valori mobiliare în perioada de circulaţie a acestora;
 este o societate pe acţiuni alta decît cele enumerate la lit. a) – c) şi, în conformitate
cu legislaţia în vigoare, este calificată ca entitate de interes public. ”

Înregistrarea unei întreprinderi cu capital social se efectuează după încasarea taxei de

timbru în proporţie de 0,5% din capitalul social, care se varsă la bugetul de stat. Organul
înregistrării de stat verifică legalitatea actelor recepţionate pentru înregistrare şi, în termen de pînă
la 15 zile, emite decizia de înregistrare sau decizia privind refuzul de a înregistra întreprinderea
sau organizaţia.

Principiile de înregistrare

Antreprenorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele

înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova, pînă la începerea activităţii lor
economice. Întreprinderile se înregistrează de Camera înregistrării de stat de pe lîngă Ministerul
Justiţiei la locul unde se află sediul acestora.

Sediul întreprinderii se consideră locul unde se află organele sale de conducere. Pentru
înregistrare se percepe taxa în mărimea stabilită de către Guvern. Camera înregistrării de stat
înscrie în Registrul de stat al comerţului întreprinderea înmatriculată şi comunică antreprenorului
numărul de înmatriculare al întreprinderii.

Procedura înregistrării

Pentru înregistrare, întreprinderea prezintă actele prezentate în Figura 1.3:

Figura 1.3 Acte necesare înregistrării organizațiilor comerciale

7
 Punctul 2 din Figura 1.3 noteaza necesitatea unor acte constituitive ale organizației.
Acestea sunt prezentate în Figura 1.4.

* Contractul de constituire se semnează de toţi fondatorii

** Statutul este aprobat de fondatori (adunarea fondatorilor) şi semnat de ei sau de

persoanele împuternicite de acestea.

Figura 1.4 Actele de constituire a organizațiilor comerciale

Sursa: [5]

Decizia privind înregistrarea sau respingerea înregistrării întreprinderii se adoptă în

termen de cincisprezece zile de la data prezentării tuturor actelor arătate la Figura 1.3 al acestui
articol şi se comunică fondatorului (fondatorilor) în scris, în termen de trei zile. În cazul în care se
hotărăşte înregistrarea unei întreprinderi care posedă capital social, de la aceasta se încasează o
taxă de timbru în mărime de 0,5 procente din capitalul social, care se varsă la bugetul de stat.

8
 CAPITOLUL II. Modalităţi de formare a capitalului la
diferite tipuri de întreprinderi.
2.1 Patrimoniul și capitalul organizațiilor comerciale.

Pentru demararea activităţii de întreprinzător, societatea comercială trebuie să dispună de

un anumit capital, care apare din momentul fondării şi care există pînă la lichidarea societăţii.

Patrimoniul prezintă suportul material al afacerii, deoarece totalitatea valorilor materiale

şi nemateriale care îl compun dau posibilitate întreprinzătorului să participe la circuitul economic
şi să încheie diverse contracte întru atingerea scopului. Societatea comercială are un patrimoniu
propriu, distinct de acela al asociaţilor sau acţionarilor şi nu poate fi confundat cu capitalul social.
Termenul „patrimoniu” este definit sub două aspecte: în sens economic şi în sens juridic. În sens
economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor care constituie averea unei persoane, iar
în sens juridic patrimoniul desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu un conţinut
economic, evaluate în bani, care aparţin persoanei. Potrivit alin. (1) art. 284 din Codul civil,
patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în
bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive strîns legate între ele, aparţinînd unor persoane
fizice şi juridice.

Capitalul social prezintă expresia valorică a tuturor aporturilor în numerar şi în natură

cu care participanţii la o societate comercială contribuie la formarea patrimoniului acesteia spre
a asigura mijloacele materiale necesare desfăşurării activităţii şi realizării scopurilor statutare.

Capitalul social este elementul patrimonial de cea mai mare importanţă pentru activitatea
oricărei societăţi comerciale. Capitalul social reprezintă expresia valorică (bănească, pecuniară) a
aporturilor asociaţilor societăţii, dar nicidecum totalitatea bunurilor transmise ca aport. Astfel, spre
exemplu, în cazul cînd obiectul aportului este un bun mobil sau imobil, capitalul social include
valoarea acestuia la data transmiterii. Pe parcursul activităţii societăţii comerciale, valoarea
bunurilor mobile şi imobile transmise de asociaţi ca aport în capitalul social poate creşte sau poate
scădea ca urmare a uzurii acestora. În aceste cazuri, capitalul social nu va oscila în dependenţă de
aceste fluctuaţii. Capitalul social nu trebuie confundat cu alte noţiuni, care, la prima vedere, ar
părea că sînt identice, dat de fapt ele sînt noţiuni diferite, cum ar fi: patrimoniu, active ale societăţii,
capital propriu, capital vărsat.

9
 Formarea capitalului social

În calitate de aport la capitalul social pot fi aduse mijloace băneşti, valori mobiliare, alte
bunuri sau drepturi patrimoniale. Pot fi acceptate şi aporturile în numerar (în bani), precum şi
aportul în natură (bunuri aflate în circuitul civil). Pentru aportul la capitalul social nu se calculează
dobînzi.

a) Aportul în numerar. Aportul la capitalul social se consideră în bani dacă actul de

constituire nu prevede altfel. Aporturile în numerar ale persoanelor fizice şi juridice din Republica
Moldova se fac exclusiv în monedă naţională, în lei moldoveneşti. Aportul în bani poate fi depus,
în numerar sau prin virament, la un cont bancar provizoriu special, deschis pentru constituirea
societăţii. La data înregistrării societăţii comerciale, fiecare asociat trebuie să verse în numerar cel
puţin 40% din aportul subscris, dacă legea sau actul de constituire nu prevede o proporţie mai
mare.

b) Aportul în natură la capitalul social se face cu orice bunuri aflate în circuitul civil:
corporale (mobile şi imobile) şi incorporale. Odată cu transmiterea în natură a bunurilor, acestea
ies din proprietatea asociaţilor şi intră în proprietatea societăţii, dacă actul de constituire nu prevede
altfel. Totuşi, legislaţia în vigoare stabileşte anumite restricţii, enumerînd ce anume nu poate fi
transmis ca aport în natură. Potrivit alin. (11) art. 41 al Legii nr. 1134/1997, aporturi la capitalul
social nu pot fi:

a) evaluarea în bani a activităţii fondatorilor pentru înfiinţarea societăţii, precum şi a

activităţii de muncă a acţionarilor care lucrează în societate;

b) obligaţiile (datoriile) fondatorilor, acţionarilor societăţii şi ale altor persoane;

c) bunurile mobiliare şi imobiliare neînregistrate, inclusiv produsele activităţii

intelectuale, supuse înregistrării în conformitate cu legislaţia;

d) bunurile aparţinînd achizitorului de acţiuni cu drept de administrare economică sau

gestionare operativă, fără acordul proprietarului acestor bunuri;

e) bunurile destinate consumului curent al populaţiei civile, bunurile a căror circulaţie

este interzisă ori limitată de actele legislative.

Aporturile în natură urmează a fi evaluate în corespundere cu Legea cu privire la

activitatea de evaluare, nr. 989-XV din 18. 04. 2002. Evaluarea este necesară pentru a putea stabili
ponderea fiecărui asociat la beneficii şi a participării la pierderi.

10
 Capitalul social al societăţii comerciale este divizat în participaţiuni care aparţin
fondatorilor, numite şi părţi de interes, părţi sociale sau în acţiuni, a căror valoare are, în mod
obligatoriu, expresie bănească.

La societatea în nume colectiv şi la societatea cu răspundere limitată, aportul, în mărimea

minimă de 40% din cel subscris, se transmite pînă la înregistrarea societăţii, iar restul nu mai tîrziu
de 6 luni de la data înregistrării dacă actul de constituire nu prevede un termen mai restrîns (alin.
(3) art. 112 din Codul civil).

Potrivit alin. (3) art. 139 din Codului civil, în momentul înregistrării societăţii în
comandită, comanditarul este obligat să verse cel puţin 60% din participaţiunea la care s-a obligat,
urmînd ca diferenţa să fie vărsată în termenul stabilit în actul de constituire. Depunerea aportului
se confirmă prin certificat de participare eliberat de societate. Potrivit alin. (4) art. 158 din Codul
civil, la înregistrarea societăţii pe acţiuni fondatorii sînt obligaţi să plătească acţiunile subscrise
pînă la înregistrarea acesteia dacă aportul este în numerar sau în termen de 30 de zile de la
înregistrarea de stat dacă aportul este în natură.

Potrivit alin. (5), (6) art. 113 din Codul civil, în cazul în care asociatul nu a vărsat în
termen aportul, oricare asociat are dreptul să-i ceară în scris aceasta, stabilindu-i un termen
suplimentar de cel puţin o lună şi avertizîndu-l că e posibilă excluderea lui din societate. Dacă nu
varsă aportul în termenul suplimentar, asociatul pierde dreptul asupra părţii sociale şi asupra
fracţiunii vărsate, fapt despre care trebuie notificat.

Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea modificării mărimii capitalului social al

societăţilor comerciale.

2.1 Modificarea capitalului social.

Capitalul social poate fi modificat prin două modalităţi:

1. prin majorare;

2. prin reducere.

1. Majorarea capitalului social reprezintă o operaţiune juridică prin care organul

competent al societăţii decide modificarea acestuia în sensul măririi cuantumului indicat anterior
în actul de constituire şi în registru. Majorarea capitalului social se poate efectua numai după
vărsarea integrală a aporturilor subscrise.

Majorarea capitalului social se face prin:

 creştere din contul activelor societăţii care depăşesc mărimea capitalului social:

11
 a) majorarea capitalului din contul beneficiilor nerepartizate ale societăţii. Această
operaţiune juridică poate avea loc conform hotărîrii Adunării generale care va decide încorporarea
beneficiului nerepartizat în capitalul social al societăţii comerciale, iar valoarea participaţiunii
fiecărui asociat se va majora proporţional;

b) majorarea capitalului social din contul unor active cu stingerea concomitentă a unor
datorii (convertirea datoriilor în acţiuni). Această posibilitate de majorare a capitalului social este
prevăzută de lit. d) alin. (2) art. 41 al Legii nr. 1134/1997, conform căruia cu titlu de aport în
capitalul social al societăţii pe acţiuni pot fi obligaţiile (datoriile) societăţii faţă de creditori. În
acest caz, datoria societăţii faţă de creditori se transformă în aport, iar creditorii devin acţionari ai
societăţii.

 noi aporturi. În acest caz, noile aporturi pot fi introduse atît de asociaţii existenţi,
cît şi de terţele persoane.
Reducerea capitalului social are loc doar cu hotărîrea organului suprem al societăţii
comerciale şi numai în condiţiile legii. Reducerea capitalului social poate fi efectuată doar dacă
această operaţiune nu ar admite micşorarea capitalului social sub limita plafonului minim prevăzut
de lege.
Legislaţia în vigoare prevede atît dreptul, cît şi obligaţia societăţii cu răspundere limitată
de a reduce capitalul social.
Astfel, potrivit alin. (2) art. 34 al Legii nr. 135/2007, dreptul societăţii cu răspundere
limitată de a reduce capitalul social se poate materializa prin:
a) reducerea proporţională a valorii nominale a tuturor părţilor sociale;
b) stingerea părţilor sociale dobîndite de societate.
Potrivit prevederilor alin. (1) art. 35 al aceleiaşi Legi nr. 135/2007 societatea cu
răspundere limitată este obligată să-şi reducă capitalul social dacă:
a) la expirarea a 6 luni de la data înregistrării de stat, asociaţii nu au vărsat integral
aporturile subscrise;
b) la expirarea celui de-al doilea an şi a fiecărui an financiar următor, valoarea activelor
nete ale societăţii este mai mică decît capitalul social şi asociaţii nu acoperă pierderile survenite.
În aceste cazuri, adunarea generală a asociaţilor este obligată să decidă reducerea
capitalului social:
a) pînă la mărimea capitalului social efectiv vărsat;
b) pînă la valoarea activelor nete determinată în conformitate cu prevederile legale.

12
 În cazul în care, în urma reducerii valorii activelor nete, aceasta va fi sub cuantumul
minim al capitalului social stabilit de Legea nr. 135/2007, asociaţii sînt obligaţi să lichideze
societatea dacă nu vor acoperi pierderile.
Hotărîrea de reducere a capitalului social trebuie să fie adusă la cunoştinţă fiecărui
creditor şi ulterior publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Dacă creditorii societăţii
nu se opun reducerii, capitalul poate fi micşorat, în cazul în care creditorii se opun, reducerea
capitalului poate fi efectuată numai după satisfacerea cerinţelor celor care se opun.
Reducerea capitalului se face prin:
1. Împărţirea efectivă a unor active între asociaţi, în cazul în care organul suprem
consideră că pentru atingerea scopurilor propuse sînt îndeajuns active mai mici decît cele care sînt
şi ia o decizie de micşorare a capitalului social şi de împărţire a activelor neutilizate;
2. Reducerea capitalului din cauza insuficienţei de active. Legea nr. 1134/1997, prevede
la alin. (6) art. 39 că dacă, la expirarea a 2 ani financiari consecutivi, cu excepţia primului an
financiar, valoarea activelor nete ale societăţii, potrivit bilanţului anual al societăţii, va fi mai mică
decît mărimea capitalului social, orice acţionar al societăţii este în drept să ceară adunării generale
anuale a acţionarilor adoptarea uneia din următoarele hotărîri:
a) cu privire la reducerea capitalului social;
b) cu privire la majorarea valorii activelor nete prin efectuarea de către acţionarii societăţii
a unor aporturi suplimentare în modul prevăzut de statutul societăţii;
c) cu privire la dizolvarea societăţii;
d) cu privire la transformarea societăţii în altă formă juridică de organizare.
Dacă adunarea generală a acţionarilor nu a adoptat una din hotărîrile prevăzute la alin.
(6), acţionarii care au votat „pentru” hotărîrea dată au dreptul să ceară răscumpărarea acţiunilor în
conformitate cu prevederile art. 79 al Legii sus menționate.

Figura 2.1 Capitalul propriu

Sursa: [5]

13
 Figura 2.2 Funcțiile capitalului social
Sursa: [5]

Figura 2.3 Modificarea capitalului social

Sursa: [5]

14
 CAPITOLUL III. Formarea resurselor financiare în
componentele sistemului bugetar.
În Republica Moldova, procesul bugetar se află la baza politicii bugetare, fiind subiect de
negociere. Cei care au anumite obiective încearcă să le atingă prin modificări asupra procesului
bugetar pentru atingerea obiectivelor lor. Gradul în care grupurile de interes şi publicul au acces
la formularea politicilor bugetare, gradul în care este respectat procesul transparenţei decizionale
reprezintă instrumente prin care bugetele pot fi influenţate într-o anumită direcţie pentru atingerea
obiectivelor.

Politica bugetară este dependentă şi de comportamentul instituţiilor politice şi

administrative. În acest context, trebuie remarcat faptul că politica bugetara poate fi privită şi ca
un proces care arată unde, când şi de către cine sunt alocate resursele cât mai eficient. Pentru a
răspunde la aceste întrebări este necesar de efectuat o sinteză aanalizei cadrului legislativ şi
instituţional în domeniul finanţelor publice din RM.

Politica bugetar-fiscală este o formă de intervenție indirectă a statului în economie,

aplicabilă pe piața bunurilor și serviciilor, intervenind cu precădere la ajustarea dezechilibrelor
macroeconomice interne. Este acea politică de gestionare a dezechilibrelor, care are drept scop
macrostabilizarea economică prin intermediul dimensionării impozitelor (taxelor), respectiv a
cheltuielilor guvernamentale. Politica bugetar-fiscală, prin acțiunile pe care le întreprinde,
urmărește stimularea activității economice, a investițiilor, asigurarea protecției sociale, precum și
susținerea unui principiu moral/ juridic, care cere respectarea drepturilor fiecăruia în contribuția
individuală la constituirea veniturilor.

În domeniul finanțelor publice, bugetul reprezintă veriga principală, fiind documentul în

care se înregistrează 2 devize: cel de venituri și cheltuieli. Aceste devize se categorizează după
sursa de proveniență a veniturilor și domeniul de utilizare a surselor.

Legea Bugetului, Politica bugetar-fiscală și Politica vamală se înaintează de către Guvern

Parlamentului la finele anului bugetar pentru următorul an, ca acestea să fie aprobate și votate de
către legislativ în 2 lecturi cu o majoritate simplă. Modificările privind politicile fiscale se operează
doar prin modificarea Codului Fiscal.

Veniturile bugetare se formează din:

 impozite şi taxe;

 contribuţii de asigurări sociale de stat şi prime de asigurări obligatorii de asistenţă

15
 medicală;

 granturi pentru susţinerea bugetului şi pentru proiectele finanţate din surse externe;

 alte venituri prevăzute de legislaţie.

Tipurile şi cotele impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare, modul de

administrare a acestora, precum şi delimitarea lor între componentele bugetului public naţional se
stabilesc şi se reglementează de Codul fiscal şi de alte acte legislative.

În domeniul finanţelor îşi găsesc reflectarea rezultatele activităţii desfăşurate de milioane

de oameni, participarea acestora la constituirea fondurilor de resurse financiare, redistribuirea
fondurilor băneşti între diverşi beneficiari, precum şi impactul acestora asupra dezvoltării
economico-sociale. Drept urmare, derularea relaţiilor financiare nu este întâmplătoare, fiind
necesar să fie riguros reglementate. Printre cele mai importante probleme de ordin financiar care
trebuie să facă obiectul unei reglementări juridice, se numără:

 Veniturile şi cheltuielile autorităţilor publice centrale, locale, ale asigurării sociale

de stat;

 Procesul de întocmire, adoptare, executare şi încheiere a bugetului de stat,

bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat;

 Sistemul de impozite şi taxe;

 Sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice şi juridice care nu îşi îndeplinesc la

termen obligaţiile financiare faţă de stat;

 Modul de finanţare a diferitelor categorii de cheltuieli publice din fonduri bugetare;

 Organele cu atribuţii în domeniul finanţelor, drepturile şi obligaţiile acestora.

Fluxurile financiare publice sunt consecinţa procesului de constituire şi utilizare a

resurselor financiare publice, derulate prin componentele bugetului public naţional.

Activitatea întreprinderilor de stat și a societăţilor comerciale cu capital integral sau

majoritar de stat este supusă monitoringului financiar, efectuat de către Ministerul Finanţelor.
Monitoringul financiar este un proces de selectare, prelucrare şi analiză a indicatorilor activităţii
economico-financiare a entităţilor, în scopul consolidării disciplinei financiare şi eficientizării
utilizării patrimoniului public de către autorităţile publice responsabile de administrarea acestuia.

Modul de organizare şi desfăşurare a monitoringului financiar, de prelucrare şi

valorificare a informaţiei aferente activităţii economico-financiare a întreprinderilor de stat și a

16
societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat este stabilit de către Regulamentul
privind monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al întreprinderilor de
stat/municipale şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar public, aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 56 din 17.01.2018.

Monitoringul financiar are drept obiectiv evaluarea şi analiza riscurilor bugetar-fiscale

aferente activităţii entităților economice cu capital integral sau majoritar de stat, ce pot avea efect
substanţial asupra situaţiei bugetar-fiscale.

De asemenea, monitoringul financiar se efectuează pentru a obţine o imagine pertinentă

cu privire la situaţia economico-financiară a entităţilor cu capital integral sau majoritar de stat,
reflectată în nivelul rentabilităţii, eficienţei şi riscului financiar. Totodată, rezultatele
monitoringului financiar servesc drept sursă suplimentară de informare a Guvernului şi
autorităţilor publice competente în procesul luării deciziilor privind administrarea şi deetatizarea
patrimoniului public, după caz, privind restructurarea, atragerea investiţiilor private prin
privatizare sau identificarea soluţiilor de consolidare a disciplinei financiare şi de sporire a
eficienţei utilizării patrimoniului public.

În același timp, rezultatele monitoringului financiar se utilizează de către autorităţile

publice competente la efectuarea previziunilor cu privire la evoluţia activităţii întreprinderilor de
stat şi a societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, diagnosticarea stării
financiare a acestora şi a nivelului de gestionare a patrimoniului public, inclusiv prin estimarea
încasărilor la buget sub formă de defalcări/dividende din profitul net obţinut.

Rezultatele monitoringului financiar al activității economico-financiare a întreprinderilor

de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat se prezintă Guvernului,
Ministerului Economiei şi Infrastructurii şi Agenţiei Proprietăţii Publice şi se plasează pe pagina
web a Ministerului Finanţelor. Totodată, rezultatele monitoringului financiar se prezintă ca
material adiţional la proiectul legii bugetare anuale.

Autoritățile Publice Locale

Finanţele unităţilor administrativ-teritoriale se administrează în condiţiile Legii finanțelor

publice și responsabilității bugetar-fiscale și ale Legii privind finanţele publice locale, conform
principiului autonomiei locale.

Procesul bugetar şi bugetele locale de nivelurile întîi şi al doilea sînt independente unul
de altul, precum şi de bugetul de stat. Autoritățile publice locale dispun de bază fiscală proprie
(distinctă de cea a statului), constituită din impozite, taxe, precum și alte venituri în conformitate

17
cu Legea finanțelor publice locale. Baza fiscală a autorităţilor publice locale va fi proporţională
competenţelor lor proprii prevăzute de Constituţie şi de alte acte legislative.

Autoritățile publice locale dispun și de alte venituri bugetare, prevăzute de legislație.

Procedurile de distribuire a resurselor financiare proprii ale autorităţilor publice locale,

precum şi orice modificare a legislaţiei referitoare la funcţionarea sistemului finanţelor publice
locale vor fi coordonate în mod obligatoriu cu structurile reprezentative ale autorităţilor publice
locale.

Cheltuielile autorităţilor/instituţiilor bugetare se finanţează din:

 veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare;

 resursele proiectelor finanţate din surse externe;

 veniturile generale şi sursele de finanţare ale bugetului de la care se finanţează

autoritatea/instituţia bugetară respectivă.

Autoritatea/instituţia bugetară se finanţează de la un singur buget. Cheltuielile

autorităţilor/instituţiilor bugetare se aprobă, se execută şi se raportează fără divizare pe surse de
acoperire. Veniturile colectate de autorităţile/instituţiile bugetare. Veniturile colectate de
autorităţile/instituţiile bugetare se constituie din:

 venituri de la efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor contra plată;

 chiria sau darea în arendă a patrimoniului public;

 donaţii, sponsorizări şi alte mijloace băneşti intrate legal în posesia

autorităţilor/instituţiilor bugetare.

Nomenclatorul lucrărilor şi serviciilor contra plată efectuate şi/sau prestate de către

autorităţile/instituţiile bugetare şi mărimea tarifelor la servicii se stabilesc de către Guvern sau,
după caz, de către autorităţile administraţiei publice locale, în funcţie de bugetul de la care se
finanţează autoritatea/instituţia bugetară.

Veniturile colectate de către autorităţile/instituţiile bugetare se utilizează, alături de

veniturile generale şi sursele de finanţare, pe măsura încasării lor pentru finanţarea cheltuielilor
aprobate în bugetele acestora, fără a fi condiţionate pentru anumite cheltuieli.

Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare colectează venituri peste

volumul aprobat, veniturile ce depăşesc volumul aprobat se utilizează pentru finanţarea
cheltuielilor în volumul aprobat. Dacă pe parcursul anului bugetar autorităţile/instituţiile bugetare

18
colectează venituri în volum mai mic decît cel aprobat, acestea vor efectua cheltuieli în volum
diminuat cu suma respectivă a veniturilor neîncasate.

Veniturile cu destinaţie specială, instituite prin acte legislative cu caracter special

(fondurile speciale), se direcţionează integral către programele corespunzătoare de cheltuieli.

Resursele aferente proiectelor finanţate din surse externe se administrează în conformitate

cu prevederile acordurilor respective, în limitele alocaţiilor bugetare aprobate.

Se interzice utilizarea mijloacelor băneşti din conturile proiectelor finanţate din surse
externe, acordate conform destinaţiei prevăzute în acordurile de finanţare, în alte scopuri decît cele
prevăzute de acordurile respective. Mijloacele băneşti prevăzute la alin. (1) neutilizate pînă la data
încheierii anului bugetar sînt accesibile pentru utilizare în aceleaşi scopuri în anul bugetar următor
doar dacă acestea sînt prevăzute în bugetele corespunzătoare.

Sumele provenite din vînzarea activelor fixe sau a materialelor rezultate în urma
demontării şi dezmembrării acestora, precum şi din vînzarea bunurilor materiale, care aparţin
autorităţilor/instituţiilor bugetare, se încasează la bugetul de la care acestea se finanţează.

Modul de comercializare a activelor fixe şi a altor bunuri materiale ale

autorităţilor/instituţiilor bugetare se stabileşte de Guvern.

Figura 3.1 Componentele politicii financiare în sens larg

Sursa: [7]

19
 CAPITOLUL IV. Descrierea structurii entităţilor la diferite
forme organizatorico-juridice, instituţii şi autorităţi publice.
Orice colectiv, fie el entitate juridică publică sau privată, fie el sub orice altă formă, pentru
a-și îndeplini funcțiile și realiza scopurile este nevoit să-și construiască o structură cît mai efectivă
de organizare a procesului de lucru. Acest fapt apare ca o urmare logică a instaurării principiului
de diviziune a muncii odata cu trecerea la economia de piață. Prin urmare, fiecare întreprindere
sau instituție este construită sub formă de piramidă, unde celulele aflate ”mai sus” conduc cu cele
aflate la nivelele inferioare. Astfel, nivelul 1 de jos reprezintă muncitorii de rînd care efectueză
direct lucrările de specializare a întreprinderii, fie produc bunuri, fie prestează servicii. Cu cît
nivelul pe piramidă este mai înalt, cu atît cantitatea de personal este mai mică și răspunderea mai
mare. În așa fel, ultimul nivel reprezintă, de regulă, o singură persoana ce conduce întregul proces
de funcționare a entității.

Persoanele fizice au o structură simplă, fapt denotat din definiția unei persoane fizice.
Numărul mic de angajați presupune că practic nu există diferențiere între personal. Astfel
proprietarul foarte des este și singurul sau printre puținii angajați.

Persoanele juridice însă, datorită unei activități mai vaste, înregistrează și o structură mai
complexă, iar numarul de nivele ale piramidei este proporțional cu numărul total de angajați.
Nivelele superioare au menirea de a controla cursul de mișcare a companiei prin decizii importante
și de impact asupra tuturor direcțiilor de dezvoltare. Nivelele mai inferioare decid doar cu ramurile
de care duc răspundere. Astfel, se poate deduce că la nivel general, orice entitate este formată din
organe legislative și cele executive. La nivel de stat, singurele organe legislative sunt Parlamentul,
Guvernul (prin asumări de răspundere), Consiliile raionale și Consiliile locale. La nivel de
întreprindere, organele legislative sunt de regulă adunările generale ale fondatorilor sau
acționarilor. Organele executive sunt în funcția de pune în execuție deciziile organelor legislative
și controlul asupra efectuării acestor decizii.

Organele puterii şi administraţiei centrale şi locale de stat îndeplinesc pe lângă atribuţiile

lor specifice şi o serie de atribuţii de natură financiar-bugetară, şi anume:

Parlamentul este organul suprem care ia decizii în domeniul politicii financiar-bugetare,

valutare şi monetare; aprobă legile bugetare, legile fiscale, legea finanţelor publice, legea bancară,
a asigurărilor sociale etc. De asemenea are dreptul de control privind aplicarea acestor legi, privind
modul în care sunt constituite şi utilizate fondurile publice, precum şi asupra organelor,
organismelor şi persoanelor care sunt implicate în mânuirea fondurilor publice. Parlamentul

20
Republicii Moldova este format din 101 deputați, aleși prin vot direct de cetățeni pentru un mandat
de 4 ani. Deputații își aleg președintele și vice-președinții. Parlamentul este structurat în:

 Biroul Permanent, alcătuit din: Președintele Parlamentului, Vice-președinții

Parlamentului, președinții fracțiunilor parlamentare;
 Comisiile parlamentare.

Guvernul are un rol important în pregătirea şi executarea deciziilor financiar-bugetare,

elaborarea proiectului bugetului de stat, al proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi
conturilor generale anuale de execuţie al acestor bugete, care după ce sunt însuşite se supun spre
dezbatere şi aprobare Parlamentului. Guvernul este organul executiv superior al statului. În
anumite cazuri, acesta poate îndeplini și funcții legislative, prin asumarea de răspundere asupra
Parlamentului privind adoptarea de sine-stătător al unor legi.

Guvernul este alcătuit din:

a) Prim-ministru;

b) prim-viceprim-ministru;

c) viceprim-miniștri;

d) miniștri;

e) secretari de stat;

f) alți membri stabiliți prin lege organică.

Ministerul Finanțelor este organul central de specialitate al administraţiei publice care

asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de competență ce îi sînt încredinţate.
Ministerul este persoană juridică de drept public, cu sediul în municipiul Chişinău, şi dispune de
denumire, de ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi trezoreriale şi bancare,
precum şi de alte atribute specifice autorităţilor publice, stabilite în legislaţie.

În activitatea sa, Ministerul se conduce de Constituţia Republicii Moldova, de Legea nr.

136 din 7 iulie 2017 cu privire la Guvern, de alte acte normative, decretele Preşedintelui Republicii
Moldova, ordonanţele, hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului.

21
 Ministerul Finanţelor, ca organ de specialitate al Guvernului în domeniul financiar-
bugetar, îndeplineşte o serie de atribuţii printre care:

1) Propune Guvernului politica macroeconomică şi asigură aplicarea uniformă a

acesteia prin gestiunea balanţelor financiare, monetare şi valutare;

2) Elaborează proiectul bugetului de stat, pe care îl supune aprobării Guvernului;

3) Avizează programele de investiţii publice;

4) Efectuează controlul general financiar asupra utilizării eficiente a resurselor

financiar, precum şi respectării legilor în domeniul financiar-bugetar;

5) Contractează şi garantează împrumuturile de stat;

6) Elaborează proiecte de acte normative privind stabilirea impozitelor directe şi

indirecte.

Structura Ministerului Finanțelor este prezentată în Anexa 4.

Casa Naţională de Asigurări Sociale este o instituţie publică autonomă de interes

naţional, cu personalitate juridică ce administrează şi gestionează sistemul public de asigurări
sociale. A fost înfiinţată în anul 2001 în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale de
stat nr. 489-XIV din 08. 07. 1999.

Casa Naţională este condusă de un preşedinte desemnat de Guvernul Republicii Moldova.

Activitatea CNAS este supravegheată de către Consiliul de Administraţie, compus din 12
persoane: reprezentanţi ai Guvernului, Sindicatelor, Patronatului şi Consiliului Republican al
Veteranilor. CNAS – este organul puterii executive, care realizează politica statului în domeniul
asigurărilor sociale.

Prin intermediul sistemului public de asigurări sociale, statul garantează cetăţenilor

dreptul la protecţie socială în cazurile de bătrâneţe, şomaj, boală, invaliditate, de pierdere a
întreţinătorului prin plăţi sociale – a pensii, indemnizaţii, compensaţii nominative şi alte prestaţii
de asigurări sociale. Conform Tabelului 4.1, la 01.01.2020 Republica Moldova, prin CNAS, oferea
pensii unui număr de 690.244 persoane și alocații sociale către 68.127 beneficiari. Suma totală
pentru achitarea pensiilor a fost de 1,4 miliarde lei, iar pentru alte alocații sociale – 45,8 milioane
lei.

22
 Tabelul 4.1 Beneficiarii alocațiilor sociale, situația la 01.01.2020, persoane

Alocaţii sociale
Pensii în total
în total
Localităţile numărul numărul
beneficiarilor beneficiarilor
(persoane) (persoane)
OFICIUL CENTRAL CNAS:
- beneficiarii, pensiile cărora
se transferă peste hotare 888 -
conform acordurilor bilaterale
Mun. Chişinău 158468 9926
Regiunea Nord 204192 21074
Regiunea Centru 195186 23828
Regiunea Sud 98802 9752
UTA Găgăuzia 32708 3547
TOTAL 690244 68127
Sursa: Elaborat de autor în baza informațiilor oferite de Casa Națională de Asigurări Sociale

Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de

nivel naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul
asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova
nr. 950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998.

Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost aprobat prin Hotărîrea

Guvernului Republicii Moldova nr. 156 din 11 februarie 2002 în temeiul aceleiaşi Legi şi al altor
acte normative aferente şi are drept obiectiv reglementarea activităţii Companiei. În activitatea sa
Compania se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, hotarîrile Parlamentului, decretele
preşedintelui, hotararile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, de alte acte normative
precum şi de Statutul sus menţionat. Compania îşi exercita atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii
Moldova prin intermediul Agenţiilor teritoriale, activitatea cărora o organizează, o coordonează şi
o supraveghează în condiţiile legii. Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicala, nr. 1432 din 7
noiembrie 2002 a fost aprobata structura aparatului central şi lista agenţiilor teritoriale ale
Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

23
 Curtea de Conturi este un organ de control al Parlamentului, care exercită un control
aposteriori asupra modului în care au fost constituite şi folosite resursele financiare publice de
către instituţiile publice sau regiile autonome, dar şi asupra tuturor persoanelor juridice care
mânuiesc sau beneficiază de fonduri publice din partea statului. Curtea de Conturi analizează
calitatea gestionării financiare din punct de vedere al economicității, eficienței și eficacității,
verifică conturile anuale de execuție ale bugetului public, descarcă de gestiune conducătorii
indtituțiilor publice.

Structura Curții de conturi este prezentată în Anexa 5.

Banca Națională a Moldovei este banca centrală a Republicii Moldova. Banca

Națională a Moldovei este o persoană juridică publică autonomă responsabilă față de Parlament.
Obiectivul fundamental al Băncii Naționale a Moldovei este asigurarea și menținerea stabilității
prețurilor. Fără prejudicierea obiectivului său fundamental, Banca Națională a Moldovei
promovează și menține un sistem financiar bazat pe principiile pieței și sprijină politica economică
generală a statului. Organele de conducere ale Băncii Naționale a Moldovei sunt:

1. Consiliul de supraveghere al Băncii Naționale a Moldovei, care este compus din 7

membri, după cum urmează:

 un președinte, care este și Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei;

 un vicepreședinte, care este și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei;

 un membru, care este și viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei;

 patru membri, care nu sunt salariați ai Băncii Naționale a Moldovei.

2. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, care este compus din 5 membri,
după cum urmează:

 un președinte, care este și Guvernator al al Băncii Naționale a Moldovei;

 un vicepreședinte, care este și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei;

 trei membri, care sunt și viceguvernatori ai Băncii Naționale a Moldovei.

La moment, Banca Națională a Moldovei a avut 4 Guvernatori, dintre care unul a admis
furtul miliardului din sistemul bancar al țării în perioada 2012-2014, împreună cu cabinetul de
miniștri, adoptînd un set de garanții de stat pentru unele credite nesigure oferite de 3 bănci
comerciale.

24
 CAPITOLUL V. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul
finanţelor întreprinderii.
În condițiile economiei de piață, eficiența unei întreprinderi depinde într-o proporție
covârșitoare de capacitatea managerilor de a înțelege și aplica principiile, metodele și tehnicile
moderne de management. Calitatea actului de management este o condiție vitală pentru ca firmele
să obțină avantaje competitive și să reziste în mecanismele concurențiale. Afirmația anterioară este
cu atât mai importantă cu cât, în ultimii ani, s-a demonstrat că factorul principal al falimentului
unei întreprinderi îl reprezintă incompetența managerilor și greșelile de conducere datorate unor
erori în materie decizională. Într-o analiză structurală, acest factor deține o pondere de 60%, fiind
urmat la mare distanță de evoluția nefavorabilă a pieței (cu o pondere de 20%), fenomene naturale,
incendii, calamități, cutremure (cu o pondere de 10%) și alte cauze (10%).

Având în vedere că falimentul apare ca urmare a imposibilității întreprinderii de a-și onora

obligațiile de plată și este determinat de lipsa de lichidități, putem susține că managementul
activității financiare este cauza succesului sau eșecului întreprinzătorilor. Așadar, conducerea prin
finanțe a unei întreprinderi vine în sprijinul fundamentării politicii financiare la nivel
microeconomic, concretizându-se într-o multitudine de decizii financiare, cu impact asupra
performanțelor financiare. În aceste condiții, întreprinderea apare ca un centru autonom de decizie
care deține putere economico-financiară.

Pentru a se asigura o eficiență maximă, deciziile financiare trebuie sa satisfacă

următoarele cerințe:

1) să fie fundamentate științific;

2) să fie adoptate de compartimentele sau persoanele care au competența/împuternicirea

legală în acest sens;

3) să fie formulate clar și concis pentru a putea fi bine recepționate;

4) să fie luate și transmise în timp util.

Un rol fundamental revine calității comunicării care în condițiile economiei de piață a

devenit la fel de importantă ca și informația. Comunicarea este considerată "materia primă" a
deciziei și se derulează în primul rând între oameni, apoi între servicii și compartimente, precum
și între întreprindere și mediu. Deciziile financiare care formează conținutul managementului
financiar al întreprinderii pot fi reprezentate sub forma unui circuit financiar, după cum se observă
în Figura 5.1:

25
 Figura 5.1 Integrarea deciziilor financiare în circuitul financiar al întreprinderii
Sursa: [2, p137]

Finanțele unei întreprinderi sunt gestionate de către conducerea întreprinderii, de către

departamentele financar-contabile, astfel întreprinderea în conformitate cu legislaţia în vigoare,
este obligată să respecte regulile de comportament pe piaţă în condiţiile concurenţei libere, să
respecte drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, să asigure calitatea cuvenită a
mărfurilor fabricate (a lucrărilor şi serviciilor prestate). Are dreptul să:

 participe cu patrimoniul său la activitatea altor agenţi economici;

 să procure (să atragă) de la alte persoane juridice şi persoane fizice bunuri şi
drepturi patrimoniale (inclusiv asupra proprietăţii intelectuale) în scopul practicării
activităţii din cadrul activităţii sale;
 să atragă orice resurse, inclusiv naturale, informative şi intelectuale;
 să-şi stabilească, în mod independent, genurile de activitate;
 să-şi formeze programul de producţie;
 să-şi aleagă furnizorii şi beneficiarii producţiei fabricate (lucrărilor şi serviciilor
prestate);
 să execute, pe bază de contract, lucrări la comanda statului;
 să stabilească preţurile şi tarifele la producţia fabricată (lucrările şi serviciile
prestate);
 să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de
decontare, creditare, încasare etc.

26
 CAPITOLUL VI. Competenţe şi responsabilităţi în domeniul
finanţelor publice. Instituţii subordonate ministerului finanţelor.

Finanțele publice reprezintă un domeniu foarte important pentru stat, fiind motorul care
asigură buna funcționare a acestuia. Prin mișcarea activelor financiare publice, statul își
îndeplinește funcțiile de bază privind asigurarea integrității statului și bunăstarea poporului său.
Finanțele publice prezintă un interes sporit atît pentru instituțiile statale, cît și pentru societate,
astfel încît activitatea în domeniul finanțelor publice necesită competențe și responsabilități
serioase din partea instutuțiilor vizate în reglementarea și controlul acestor tipuri de finanțe.

În domeniul finanțelor publice organele competente și responsabile sunt:

1. Parlamentul
2. Guvernul
3. Ministerul Finanțelor
4. Autoritățile publice centrale

Parlamentul are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:

 adoptă acte legislative în domeniul finanţelor publice;

 adoptă, după caz, modificările şi completările la legislaţie ce rezultă din politica

bugetar-fiscală;

 adoptă legile bugetare anuale şi legile privind modificarea bugetelor;

 examinează raportul semianual privind executarea bugetului public naţional şi a

componentelor acestuia;

 aprobă rapoartele anuale privind executarea bugetului de stat, a bugetului

asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală.

Guvernul are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază în domeniul finanțelor

publice:

 exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul gestionării

finanţelor publice, în conformitate cu principiile şi regulile stabilite de prezenta
lege;

27
  asigură durabilitatea programului de guvernare şi a altor documente de politici din
punct de vedere bugetar-fiscal;

 administrează datoria de stat şi monitorizează datoria sectorului public;

 aprobă cadrul bugetar pe termen mediu;

 aprobă şi prezintă Parlamentului proiectele legilor bugetare anuale, precum şi

proiectele de legi privind modificarea bugetelor;

 asigură gestionarea eficientă şi transparentă a fondului de rezervă şi a fondului de

intervenţie ale Guvernului;

 prezintă Parlamentului rapoarte privind executarea bugetului public naţional şi a

componentelor acestuia;

 aprobă regulamentul-cadru de activitate a serviciilor financiare din cadrul

autorităţilor publice;

 adoptă acte normative în scopul implementării legilor bugetare.

Ministerul Finanţelor este autoritatea publică centrală în domeniul finanţelor publice şi

are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:

 stabileşte activităţile intermediare ale calendarului bugetar şi monitorizează

implementarea acestuia, precum şi asigură coordonarea generală a procesului
bugetar;
 elaborează şi asigură implementarea politicii bugetar-fiscale în conformitate cu
principiile şi regulile bugetar-fiscale;
 elaborează şi prezintă Guvernului spre aprobare cadrul bugetar pe termen mediu;
 examinează propunerile de buget ale autorităţilor publice centrale, elaborează şi
prezintă Guvernului proiectul legii bugetului de stat pe anul respectiv şi, în caz de
necesitate, proiectele de legi privind modificarea acestuia;
 examinează proiectele legilor anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat,
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi sintezele consolidate ale
proiectelor bugetelor locale de nivelul întîi și al doilea, precum şi determină
transferurile interbugetare în conformitate cu legislaţia;
 asigură gestionarea mijloacelor financiare ale bugetelor componente ale bugetului
public naţional prin contul unic trezorerial şi prin alte conturi deschise în Banca
Naţională a Moldovei şi în instituţiile financiare, administrează bugetul de stat şi

28
 monitorizează executarea celorlalte bugete componente ale bugetului public
national.
 organizează şi asigură funcţionarea sistemului trezorerial;
 participă în Sistemul automatizat de plăţi interbancare;
 întocmeşte şi publică rapoarte periodice şi anuale privind executarea bugetului de
stat, precum şi privind executarea bugetului public naţional;
 administrează datoria de stat şi garanţiile de stat, precum şi monitorizează datoria
sectorului public;
 efectuează monitoringul financiar al autorităţilor publice la autogestiune, al
întreprinderilor de stat şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar
de stat;
 elaborează şi aprobă cadrul metodologic necesar pentru implementarea legilor
bugetare şi a altor acte normative în domeniul finanţelor publice, precum şi acordă
asistenţă metodologică autorităţilor publice centrale şi locale în procesul bugetar;
 asigură procesul de dezvoltare continuă a capacităţilor profesionale ale
personalului care activează în domeniul finanţelor publice.

Pentru analiza bugetară şi analiza perspectivelor în domeniul finanţelor publice,

Ministerul Finanţelor poate solicita şi dispune de orice informaţie necesară de la oricare
autoritate/instituţie publică.

Instituțiile subordonate Ministerului Finanțelor sunt prezentate în Anexa 6.

În domeniul finanţelor publice, autorităţile publice centrale au următoarele competenţe

şi responsabilităţi de bază:

 organizează sistemele de planificare, executare, evidenţă contabilă şi raportare a

bugetului în cadrul autorităţii publice respective şi, după caz, în cadrul instituţiilor
bugetare din subordine;
 elaborează, aprobă, asigură implementarea şi raportează strategiile sectoriale de
cheltuieli;
 stabileşte priorităţile de politică sectorială şi asigură conformitatea strategiilor
sectoriale de cheltuieli cu documentele de planificare strategică şi cu limitele de
cheltuieli prognozate/aprobate în buget;
 asigură repartizarea limitei sectoriale de cheltuieli pe bugetele componente ale
bugetului public naţional şi pe autorităţi publice centrale, în cadrul sectorului de

29
 care este responsabil, inclusiv determină transferurile cu destinaţie specială de la
bugetul de stat la bugetele locale;
 prezintă Ministerului Finanţelor propuneri pentru elaborarea cadrului bugetar pe
termen mediu şi a proiectului legii bugetului de stat, rapoarte financiare, rapoarte
de performanţă, alte rapoarte şi informaţii necesare pentru elaborarea rapoartelor
prevăzute de prezenta lege, fiind responsabile de prezentarea în termen şi
corectitudinea informaţiilor prezentate;

Instituţiile bugetare au următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază în domeniul

finanţelor publice:

 elaborează şi prezintă propuneri de buget;

 repartizează limitele de alocaţii bugetare conform clasificaţiei bugetare;
 îşi asumă angajamente bugetare şi efectuează cheltuieli în scopurile şi în limitele
alocaţiilor bugetare;
 implementează şi raportează programele în conformitate cu obiectivele şi
indicatorii de performanţă asumaţi;
 asigură gestionarea alocaţiilor bugetare şi administrarea patrimoniului public, în
conformitate cu principiile bunei guvernări;
 publică bugetele şi rapoartele privind executarea acestora, inclusiv privind
performanţa în cadrul programelor;
 exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

În domeniul finanţelor publice, autoritatea publică centrală în domeniul ocrotirii

sănătăţii are următoarele competenţe şi responsabilităţi de bază:

 elaborează politica în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi

prezintă Ministerului Finanţelor, în baza propunerilor Companiei Naţionale de
Asigurări în Medicină, prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală şi alte informaţii necesare pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen
mediu;
 prezintă şi promovează, în procesul consultărilor cu Ministerul Finanţelor,
Guvernul şi cu Parlamentul, proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală pe anul respectiv şi, în caz de necesitate, proiecte de legi
privind modificarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală;
 monitorizează şi analizează executarea fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală, precum şi performanţa în cadrul programelor;

30
  exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

Compania Naţională de Asigurări în Medicină are următoarele competenţe şi

responsabilităţi de bază:

 elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii

prognoze ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi alte
informaţii necesare pentru elaborarea cadrului bugetar pe termen mediu;
 întocmeşte şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii
proiectul legii anuale a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi,
în caz de necesitate, propuneri de modificare a fondurilor asigurării obligatorii de
asistenţă medicală, precum şi furnizează informaţiile necesare pentru
fundamentarea acestora;
 participă în procesul de consultare şi promovare a proiectului legii anuale a
fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală la Ministerul Finanţelor,
Guvern şi Parlament;
 administrează fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi
implementează programele în conformitate cu obiectivele şi indicatorii de
performanţă asumaţi;
 asigură gestionarea mijloacelor fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală şi administrarea patrimoniului public aflat în gestiune, în conformitate
cu principiile bunei guvernări;
 prezintă Guvernului, autorităţii publice centrale în domeniul ocrotirii sănătăţii şi
Ministerului Finanţelor rapoarte privind executarea fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală, inclusiv privind performanţa în cadrul
programelor, şi asigură publicarea acestora;
 exercită alte competenţe şi responsabilităţi prevăzute de legislaţie.

31
 CAPITOLUL VII. Evaluarea activităţii şi locul
departamentului financiar în structura entităţii. Analiza fişei
postului lucrătorului financiar în sfera privată şi publică.

Munca financiară în întreprinderi este organizată și efectuată de servicii financiare. La

întreprinderile mari, pentru aceasta sunt create departamente sau departamente financiare speciale.
În întreprinderile mijlocii, departamentele financiare sau grupurile financiare pot fi create ca parte
a altor devizii (contabilitate, departamente, servicii de analiză și prognoză, forță de muncă și
salarii, prețuri).

În întreprinderile mici, activitatea financiară este încredințată contabilului șef.

Serviciilor financiare li se acordă dreptul de a primi informațiile necesare de la toate

celelalte servicii ale întreprinderilor (acestea sunt bilanțuri, rapoarte, planuri, estimări sumare ale
costurilor etc.)

Șeful departamentului financiar, de regulă, se subordonează direct directorului

întreprinderii sau adjunctului său pentru economie și împreună cu aceștia este responsabil pentru
starea financiară a întreprinderii, siguranța propriului fond de rulment, pentru punerea în aplicare
a planului de implementare și asigurarea fondurilor pentru finanțarea costurilor prevăzute în
planuri. Departamentul financiar este recomandat să se poziționeze într-o latură separată de
activitatea de bază a întreprinderii. Acest lucru este motivat de necesitatea prezenței unei atitudini
cît mai obiective asupra activității financiare pentru a exclude conflictele de interese sau
investițiil/cheltuielile nejustificate logic. Directorul financiar trebuie să judece ”la rece”, privind
situația reală a entității și să decurgă la decizii cît mai favorabile planului general de dezvoltare a
întreprinderii, neglijînd posibelele cîștiguri de moment ce pot crea pierderi pe termen lung.

Departamentul financiar este extrem de important în structura fiecărei entități. Prin

întocmirea rapoartelor și calcularea indicatorilor necesari care evaluază activitatea intr-o anumită
perioadă de gestiune, departamentul financiar identifică problemele de lichiditate , de randament
a entității, le soluționează și urmărește planificarea activității pe temen scurt șui lung.

Principalele atribuții ale compartimentului financiar-contabil sunt:

 organizarea și desfășurarea activității financiar-contabilă a entității în conformitate cu

dispozițiile legilor, care sunt în vigoare în Republicii Moldova;

32
  urmărirea evoluției indicatorilor financiari, precum și respectarea disciplinei de plan și
a celei financiare de către entitate;

 asigurarea întocmirii documentelor de planificare financiară, care să urmărească

utilizarea eficientă a resurselor de capital puse la dispoziție;

 asigurarea plății integrale și la timp a remunerațiilor personalului;

 raportarea lunară a situației privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli;

 răspunderea de prezentarea la termen a situațiilor financiare trimestriale și anuale, și a

altor rapoarte importate, cum ar fi toate declarațiile fiscale;

 asigurarea îndeplinirii sarcinilor contabilității cu privire la exercitarea controlului

financiar atât cel preventiv, cât și a celui ierarhic operativ-curent.

Funcțiile departamentului financiar și cele ale contabilității sunt strâns legate și se pot
suprapune. Cu toate acestea, există diferențe semnificative între cele două. Departamentul de
contabilitate înregistrează și reflectă faptele care s-au întâmplat deja, iar serviciul financiar
analizează informații, se angajează în planificarea și prognozarea activităților financiare, prezintă
concluzii, justificări, calcule pentru luarea deciziilor de management către conducerea companiei,
dezvoltă și implementează politici financiare.

Fișa postului de lucru

Fişa postului este actul juridic în care se stipulează scopul general, sarcinile de bază
împuternicirile şi responsabilităţile specifice funcţiei publice/private, precum şi cerinţele faţă de
titularul acestei funcţii. Fişa postului reprezintă instrumentul de informare a titularului funcţiei
publice/private privind sarcinile pe care trebuie să le realizeze, precum şi un instrument de control
din partea autorităţii publice/private angajatoare privind activitatea titularului funcţiei publice,
inclusiv privind executarea sarcinilor stabilite.

Fişa postului se elaborează pentru fiecare funcţie publică/privată, poartă un caracter

nonpersonal şi se aduce la cunoştinţa titularului funcţiei publice/private la data numirii în funcție.

Fişa postului are următoarele scopuri:

 instituirea unui sistem organizatorico-juridic;

 facilitarea recrutării corecte a personalului;
 delimitarea raţională a muncii în cadrul autorităţii publice, inclusiv stabilirea
nivelurilor de ierarhizare în cadrul autorităţii publice;
 asigurarea obiectivităţii în procesul de evaluare a performanţelor profesionale;

33
  corectitudinea dezvoltării carierei şi managementului resurselor umane;
 soluţionarea eventualelor conflicte de serviciu.

În fişa postului se includ sarcinile care conduc la realizarea obiectivelor subdiviziunii

structurale din care face parte funcţia respectivă, precum şi a obiectivelor autorităţii.

Structura-tip a fișei de post arată în felul următor:

1. Dispoziții generale
 Autoritatea
 Compartimentul
 Adresa
 Denumirea funcției
 Nivelul funcției
 Nivelul de salarizare
2. Descrierea funcției
 Scopul general al funcției
 Sarcinile de bază
 Atribuțiile de serviciu
 Responsabilitățile
 Împuternicirile
 Ponderea ierarhică
 Cui îi raportează titularul
 Cine îi raportează titularului
 Pe cine îl substitue
 Cine îl substitue
 Cooperarea internă și externă
 Mijloacele de lucru / echipament utilizat
 Condițiile de muncă
3. Cerințe față de titular
 Studii
 Experiență profesională
 Cunoștințe
 Abilități
 Atitudini/comportamente

34
 CAPITOLUL VIII. Acumularea şi selectarea informaţiei
necesare pentru desfăşurarea activităţii financiare, exemple de
rapoarte financiare, modalităţi de raportare.
În activitatea economică, cu atît mai mult în activitatea financiară, orice persoană
operează cu date concrete, reale și adevărate. Aceste date reprezintă informația financiară de bază,
care apoi formează materialul suport pentru raportare, fie asupra evenimentelor trecute (raport de
rezultat), fie asupra evenimentelor viitoare (raport de previziune). Aceste date sistematizate
contabil formează situațiile financiare.

Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor

economice pentru o gamă largă de utilizatori (fie ei interni sau externi) cum ar fi: proprietarii
(acţionarii, asociaţii), creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul. Pentru realizarea
acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii despre:

 active;
 capital propriu;
 datorii;
 venituri şi cheltuieli;
 fluxuri de numerar.

În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale ale

utilizatorilor entitatea poate întocmi:

1. situaţii financiare complete;

2. situaţii financiare simplificate;

Situaţiile financiare complete cuprind:

 bilanţul;
 situaţia de profit şi pierdere;
 situaţia modificărilor capitalului propriu;
 situaţia fluxurilor de numerar;
 notele explicative la situaţiile financiare.

Situaţiile financiare simplificate cuprind:

 bilanţul;
 situaţia de profit şi pierdere;

35
  nota explicativă.

Situaţiile financiare se întocmesc şi se prezintă anual. În cazul modificării datei de

raportare şi prezentării situaţiilor financiare pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de un an,
entitatea trebuie se dezvăluie:

1. perioada acoperită de situaţiile financiare;

2. motivul stabilirii unei perioade de gestiune mai lungi sau mai scurte de un an;

3. faptul că informaţiile din situaţiile financiare nu sînt pe deplin comparabile (de

exemplu, pentru entităţile nou înregistrate prima perioadă de gestiune se consideră perioada din
data înregistrării de stat a entităţii pînă la 31 decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în
care înregistrarea de stat a entităţii are loc după 1 octombrie, prima perioadă de gestiune se
consideră perioada din data înregistrării de stat pînă la 31 decembrie al următorului an
calendaristic).

Situaţiile financiare includ indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezentanţelor şi

subdiviziunilor entităţii amplasate pe teritoriul Republicii Moldova. Situaţiile financiare se
întocmesc în baza informaţiilor contabile după reflectarea rezultatelor inventarierii pentru
confirmarea existenţei şi stării activelor şi pasivelor. Situaţiile financiare trebuie identificate şi
separate de alte informaţii prezentate în acelaşi document, de exemplu, în raportul anual al entităţii
sau în prospectul de emisiuni a valorilor mobiliare. Entitatea trebuie să identifice în mod clar
situaţiile financiare şi să evidenţieze în mod special următoarele informaţii:

1. denumirea entităţii şi alte elemente de identificare;

2. data raportării sau perioada acoperită de situaţiile financiare;

3. activitatea de bază;

4. forma de proprietate;

5. forma juridică de organizare;

6. unitatea de măsură.

Entitățile micro și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, după

înregistrarea acestora ca plătitori ai taxei pe valoare adăugată, țin contabilitatea în partidă dublă și
întocmesc situaţii financiare prescurtate conform SNC. Entitățile mici țin contabilitatea în partidă
dublă și întocmesc situaţii financiare simplificate conform SNC. Entitățile mijlocii și entitățile
mari țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare complete conform SNC.
Entităţile de interes public țin contabilitatea în partidă dublă şi întocmesc situaţii financiare

36
conform IFRS. Organizaţiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente țin
contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare conform indicaţiilor metodice
aprobate de către Ministerul Finanţelor. Persoanele fizice care desfășoară activitate de
întreprinzător, pînă la înregistrarea acestora în calitate de plătitori ai taxei pe valoare adăugată,
persoanele fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției și birourile înființate
de acestea țin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilității de casă, fără întocmirea
situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul Finanţelor.

Entitatea care are obligația să țină contabilitatea în partidă simplă poate ține contabilitatea
în partidă dublă, începînd cu următoarea perioadă de gestiune. Entitatea care are obligația să
întocmească situaţii financiare prescurtate poate întocmi situaţii financiare simplificate sau
complete. Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare simplificate poate întocmi
situaţii financiare complete. Trecerea de la un set de situații finanicare la altul se efectueaza
începînd cu următoarea perioadă de gestiune.

Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente soldurilor

existente la data raportării privind:

1. activele - resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din

fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice;

2. capitalul propriu - mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor;

3. datoriile - obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice trecute a căror
stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice.

În bilanţ totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu şi

datoriilor.

Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a entităţii pentru

perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:

1. veniturile - creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de

gestiune, sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor
care au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile
proprietarilor;

2. cheltuielile - diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune

sub formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la
diminuări ale capitalului propriu, altele decît cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor;

37
 3. rezultatele financiare - profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre veniturile şi
cheltuielile perioadei de gestiune.

Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează existenţa şi modificarea

elementelor capitalului propriu în cursul perioadei de gestiune şi conţine informaţii privind:

1. capitalul social şi suplimentar - capitalul social, capitalul suplimentar, capitalul

nevărsat, capitalul neînregistrat şi capitalul retras;

2. rezervele - capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve;

3. profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) - corecţiile rezultatelor anilor precedenţi,

profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi, profitul net (pierderea netă) al
perioadei de gestiune, profitul utilizat al perioadei de gestiune şi rezultatul din tranziţia la noile
reglementări contabile;

4. alte elemente de capital propriu care nu se includ în subpct. 1) - 3).

Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi fluxurile de numerar pentru

perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:

1. numerarul - numerar în monedă naţională şi valută străină în casierie şi conturi curente;

2. numerarul în expediţie - numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor poştale sau

transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a acestora în conturile curente ale entităţii
sau pentru transmiterea către beneficiari;

3. documentele băneşti - timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de călătorie

achitate, biletele de tratament şi odihnă achitate etc.

În situaţia fluxurilor de numerar nu se reflectă:

 mişcarea internă a numerarului (de exemplu, ridicările în numerar de la conturile

curente, deschiderea acreditivului, alimentarea cardurilor bancare ale entităţii,
transferarea numerarului de la un cont curent la altul, procurarea/vînzarea valutei
străine);
 tranzacţiile pe bază de barter (schimb de active/servicii);
 convertirea datoriilor în capital social;
 amortizarea şi pierderile din deprecierea activelor imobilizate etc.

38
 Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte în baza contabilităţii de casă, conform căreia:

1. intrările de numerar sînt reflectate la sumele efectiv încasate în casierie şi conturi

curente;

2. ieşirile băneşti - la sumele efectiv achitate din casierie şi conturi curente;

3. documentele băneşti - la valoarea documentelor băneşti efectiv intrate şi ieşite.

Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte conform metodei directe, potrivit căreia

intrările şi ieşirile de numerar se determină în baza datelor din conturile de evidenţă a numerarului.

Elementele situaţiei fluxurilor de numerar sînt divizate separat pe activităţile

operaţională, de investiţii şi financiară, cu prezentarea distinctă a diferenţelor de curs valutar.

Pe lîngă informaţiile cerute conform prevederilor Legii contabilităţii, Standardelor

Naţionale de Contabilitate şi altor acte normative, nota explicativă trebuie să includă următoarele
compartimente:

 informaţii privind corespunderea situaţiilor financiare Standardelor Naţionale de

Contabilitate;
 dezvăluirea politicilor contabile;
 analiza activităţii economico-financiare a entităţii;
 alte informaţii.

39
 CAPITOLUL IX. Esența mecanismului financiar al entității
economice.
Fiecare economie are structuri proprii de ramură, forme specifice de organizare; aplică
metode şi principii de conducere etc. Deasemenea, are propriul său mecanism de funcţionare care
poate să prezinte atît asemănări, cît şi deosebiri faţă de mecanismele altor ţări.

Mecanismul financiar este o componentă de structură funcţională a mecanismului

economic.

Mecanismul economic reprezintă un ansamblu de procese, tehnici şi instrumente de

reglare a activităţii economico-sociale.

Mecanismul financiar concentrează procesele, tehnicile şi instrumentele de reglare a

activităţii financiare care se concretizează prin operaţiuni şi fluxuri financiar-monetare ce se
derulează în contextul activităţii economico-sociale de ansamblu.

Pentru mecanismul financiar elementul fundamental reprezintă planul financiar şi

formele specifice de planificare financiară în particular: planificarea fluxurilor de constituire a
fondurilor, de distribuire şi de utilizare a lor.

Menţionăm faptul că mecanismul financiar nu este stabilit odată pentru totdeauna, dar
este perfectibil, are un caracter dinamic şi o structură relativă.

Mecanismului financiar are o structură complexă care cuprinde:

 sistemul financiar;

 pârghiile economico-financiare;

 metode administrative de gestiune financiară;

 cadrul instituţional;

 cadrul juridic.

Funcţionarea mecanismului financiar presupune în mod obiectiv existenţa unui cadru

reglementativ privind organizarea şi efectuarea operaţiunilor băneşti şi financiare. Reglementările
de acest fel au drept scop asigurarea unui cadru unitar de ordin tehnic care trebuie respectat
obligatoriu de către participanţii la fluxurile financiar monetare, indiferent de organizarea sau
forma juridică a acestora. Se concretizează prin legi, ordonanţe şi ordine emise de organe ale
puterii administrative de stat sau prin hotărîri, decizii, regulamente emise de alte structuri
economice şi sociale pentru domeniul lor de activitate.

40
 Existenţa lor asigură derularea fluxurilor financiar-monetare în echilibrul cunoscut de
participanţii la aceste fluxuri, constituind o premisă a corelării şi armonizării lor. Asemenea norme
şi reglementări vizează:

 instituirea şi realizarea veniturilor, cheltuielilor bugetare;

 organizarea şi funcţionarea instituţiilor de control financiar şi modul de funcţionare
a acestora;
 regimul creditelor bancare şi gestiunea datoriilor publice;
 sistemul de pîrghii economico-financiare;
 regimul dobînzii;
 relaţiile valutare la care participă agenţii economici sau statul.

Mecanismul financiar al unei entități economice nu se deosebește în esență de

mecanismul financiar al statului, prezintă aceleași componente și funcții, dar se raportează doar la
un singur agent economic, fiind parte a mecanismului financiar central al statului.

Pentru a garanta existența, activitatea și succesul economic, întreprinderea este nevoită să

adopte și să urmeze un mecanism financiar corespunzător genului de activitate și particularităților
entității economice. În dependență de circumstanțe, întreprindere trebuie sa-și ajusteze
mecanismul financiar pentru a nu înregistra pierderi sau eșecuri economice.

Cadrul juridic al mecanismului financiar de nivel microeconomic este legislația în vigoare

a statului și documentele aprobate de întreprindere și nu contravin legislației. Acestea se crează de
către organele legislative, cum ar fi adunarea fondatorilor sau acționerilor, deciziile directorului
general sau al celui executiv.

Cadrul instituțional este format de către departamentul (persoanele) financiar și organele

de conducere executive, cum ar fi directorii, administratorii, contabilii, șefii de departamente.

Entitatea economică nu deține atîtea pîrghii economico-financiare ca și statul, dar

utilizarea celor disponibile cu randament maxim ar compensa cantitatea în calitate. Astfel, pîrghiile
economico-financiare ale întreprinderii au sarcina să contribue la atingerea următoarelor scopuri:

 estimarea necesarului de resurse financiare (cererea de resurse) şi a posibilităţilor

de procurare a acestora (oferta de resurse). Instrumentele utilizate îmbracă forma
previziunilor, programelor şi planurilor financiare, poartă denumirea de balanţe
financiare, bugetul de venituri şi cheltuieli a întreprinderilor şi oferă organelor
competente informaţii utile pentru estimarea potenţialului financiar al entității;

41
  determinarea efortului financiar reclamat de realizarea unor obiective sau acţiuni,
a efectelor scontate de pe urma acestora şi a raportului dintre efor şi efect.
Instrumentele constau în diverse metode şi tehnici de lucru, care servesc la
determinarea eficienţei economice sau a eficacităţii unor cheltuieli;
 constituirea fondurilor de resurse financiare şi repartizarea şi dirijarea resurselor
financiare de la fondurile deținute către diverşi beneficiari. Instrumentele reprezintă
metodele de prelevare a unor resurse la fondurile (achiziții, vînzări, penalități,
împrumuturi), respectiv metode de dirijare a acestora către diverşi beneficiari
(creanțe, credite, acțiuni de filantropie);

Nu toate metodele de prelevare şi plată poate fi pârghie economică sau financiară.

Categoriile valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse
financiare pot constitui pârghie numai în măsura în care ele îndeplinesc realmente anumite funcţii
economice, se angrenează organic în mecanismul de funcţionare a entității, contribuind la
soluţionarea, pe baze economice, a unor probleme în condiţii mai bune decât s-ar putea face prin
metode administrative.

Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în

completare, a unor metode administrative şi anume:

 întocmirea de prognoze, programe economice şi planuri;

 ţinerea evidenţei contabile;
 stabilirea preţurilor şi tarifelor;
 reglementarea împrumuturilor.

42
 CONCLUZIE

Întreprinderea - veriga principală a întregii economii naţionale. Anume la nivelul

întreprinderii se creează produsele necesare societăţii, se prestează serviciile cuvenite. De aceea
studierea diverselor aspecte ale activităţii întreprinderii constituie o condiţie obligatorie pentru
pregătirea specialiştilor calificaţi în domeniul economiei.
Întreprinderea necesită un complex bogat de cunoștințe și de specialiști buni pentru a avea
o activitate care îi va adduce profit și deasemenea și venit, atât în caznaua statului cît și în
buzunarele angajaților. O întreprindere de succes nu doar își face profit pentru propria existență și
dezvoltare, ci și ajută cu pași mici sau mari dezvoltarea statului din care face parte și la creșterea
economiei în general.
Antreprenoriatul – constituie o parte inseparabilă a activităţii economice a conducătorilor
şi specialiştilor de la întreprinderi, organizaţiile comerciale şi financiare. Însă până mai nu demult
această importantă funcţie administrativă era prea puţin reflectată în literatura economică.
În Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, esenţa acestei
activităţi este formulată astfel. Antreprenoriatul este activitatea, desfăşurată din proprie iniţiativă,
de sine stătător, cu riscul şi responsabilitatea materială proprie a cetăţenilor şi asociaţiilor lor de
producere a bunurilor, vânzarea mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor în scopul
de a asigura o sursă permanentă de venit.
În domeniul finanțelor întreprinderii competențele și responsabilitățile le revin organelor
de conducere, directorului financiar și directorului general. De aici rezultă și importanța majoră a
departamentului financiar care urmărește atragerea investițiilor și obținerea unui maxim effect cu
un efort minim.
În domeniul finanțelor publice, toate competențele și responsabilităților le revin,
autorităților publice locale, Ministerului Finanțelor, Guvernului, Parlamentului, etc, care adoptă
legi și asigură un circuit neîntrerupt a resurselor financiare din cadrul unui stat.
Analizînd mecanismele de finanțare a întreprinderilor în conformitate cu realitatea
Republicii Moldova, observăm următoarele: întreprinderile din țara noastră sunt slab capitalizate,
ceea ce indică o slabă perspectivă de creștere a profitabilității acestora și face destul de dificil
procesul măririi rentabilității, lipsa capitalului necesar pentru dezvoltarea și reorganizare fiind
greșeala primordială a fondatorilor și conducătorilor de întreprinderi.

43
 BIBLIOGRAFIE

1. Văcărel Iu, Finanţe publice, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti 2001

2. Vasile I, Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactică și Pedagocică,
București 1999
3. Cuznețov Al, Vlaicu V, Mihalache Iu, Lungu M, Bacalu N, Calenic Al,
Tretiacov Ol, Dreptul Afacerilor, Curs, Ediția II-a revăzută și adăugită, Chișinău 2012
4. Roșca N, Baieș S, Dreptul Afacerilor, Volumul I, Manual, Chișinău 2004
5. Roșca N, Baieș S, Dreptul Afacerilor, Scheme, Chișinău 2001
6. Balan Al, Politica bugetar-fiscală – instrument de stimulare a creșterii economice,
Articol, Revista / Journal ”ECONOMICA” nr. 1 (111), 2020
7. Dragomir L, Darii Ina, Asigurarea sustenabilității în procesul planificării bugetare în
Republica Moldova, Articol, Administrarea Publică nr. 4, 2016
8. Stratan Al, Doga-Mîrzac M, Sistemul de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii,
Monografie, Chișinău 2016
9. Cerbușca V, Finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova:
Specificul întreprinderilor inovaționale, Teză de doctor, Chișinău 2016
10. Legea nr. 1134 din 02/04/1997 privind societățile pe acțiuni
11. Legea nr. 181 din 25/07/2014 cu privire la finanțele publice și responsabilității bugetar-fiscale
12. Legea nr. 135 din 14/06/2007 privind societăție cu răspundere limitată
13. Legea contabilității nr. 113 –XVI din 27/04/2007
14. Legea nr. 172 din 19/12/2019 privnd bugetul de stat pentru anul 2020
15. Legea nr. 797 din 02/04/1996 privind adoptarea Regulamentului Parlamentului
16. Legea nr. 548 din 21/07/1995 cu privire la BNM
17. Hotărârea nr. 56 din 17/01/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind monitoringul financiar
al autorităților publice la autogestiune, al întreprinderilor de stat/municipale și al societăților
comerciale cu capital integral sau majoritar public
18. Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 “Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public”
19. https://www. gov. md/
20. http://www. cnas. md/
21. http://www. cnam. md/
22. http://www. legis. md

44
ANEXE

45
 Anexa 1

Criterii de clasificare a persoanei juridice

46
 Anexa 2

Clasificarea organizațiilor comerciale

47
 Anexa 3

Clasificarea organizațiilor comerciale (continuare)

48
 Anexa 4

Organigrama Ministerului Finanțelor

49
 Anexa 5

Organigrama Curții de conturi

50
 Anexa 6

Instituții subordonate Ministerului Finanțelor

51