Moda anilor 1920- între modernizare şi conservatorism

Moda anilor 1920 a fost mai mult decât pur şi simplu îmbrăcăminte, a fost o reacţie
împortiva vechilor obiceiuri şi tradiţii. Deodată, lumea părea mai mică- internaţionalismul
devenise un concept ce apărea în mintea fiecărui om simplu.

Pentru ţările europene, dintre care multe îşi plăteau în continuarea daunele cauzate de război,
industrializarea a fost un domeniu în care nu se investea atât de mult, spre deosebire de Statele
Unite ale Americii, unde producţia în masă era accesibilă tuturor. Pentru consumator, anii ’20 au
reprezentat o epocă ideală- deşi sub toată îmbrăcămintea se ascundeau atât tensiuni morale, cât şi
sociale. Conflictul între modernizare şi conservatorism a apărut relativ rapid în ceea ce priveşte
lumea modei- tinerii doreau să uite vechile obiceiuri conservatoare, în timp ce alte categorii
doreau să le păstreze. La început, s-a ajuns la un compromis: deşi vechile tradiţii nu erau complet
uitate, erau transformate pe placul noilor generaţii. Un exemplu ar fi costumele de război care
deveniseră acum o ţinută de toată ziua sau anumite haine destinate tradiţional bărbaţilor(pulovere
de lână) care erau acum purtate şi de femei. În ţările europene se auzea tot mai des expresia de
„noul sărac”, în timp ce clasele înalte îşi organizau viaţa la fel ca şi înainte de război. Această
organizare neschimbată a stat la baza unei colecţii de primăvară-vară, a cărei idee principală a
fost confecţionarea anumitor haine care aveau un scop- nu puteau fi purtate oricând şi oriunde.
Până şi menajerelor li se cerea să aibă ţinute diferită pentru dimineaţă şi pentru după-amiază1. În
timp ce lumea se schimba, casele de modă conservatoare încercau să găsească o soluţie pentru a
păstra vechea ordine în lumea nouă.

Noul tip de consumerism nu se referea doar la revoluţia produsului în sine, ci şi la felul în care
i se făcea reclamă. Modernizarea a urmat exemplul Americii, unde, odată cu 1920, încep să
apară articole în reviste sub titluri precum „Produsele cele mai bine îmbrăcate se vând cel mai
bine”. Producţia în masă însemna şi o anumită uniformizare şi crearea unui tip de corp standard.
Aceste noi idei au fost contestate de conservatori, în special de designerii Uniunii Sovietice, unde
nu sectorul economic, ci mai degrabă cel politic conducea lumea modei. Pe lângă Uniunea
Sovietică, clasele sociale înalte se revoltau din ce în ce mai vocal împotriva acestei standardizări
care făcea ca diferenţierea să fie din ce în ce mai grea. 2Modernizarea şi-a făcut loc şi în felul în
care erau aranjate magazinele şi cum se desfăşura sesiunea de cumpărături- privitul prin geam
era lăsat în trecut. Hainele din vitrine erau acum aşezate pe manechine machiate, cu peruci,
pentru a semăna cât mai mult cu o figură umană. În magazine, hainele erau organizate pe
categorii estetice- „Romantica”, „Artista”, „Conservatoarea” şi „Moderna”. Moderna era
destinată femeilor care se îmbrăcau în trendinţe şi puteau să încapă în orice mărime fără să
1
Herald, Jacqueline. Fashion of a Decade. The 1920s. New York, Chelsea House, 2007.pp. 6-14.
2
Herald, Jacqueline. Fashion of a Decade. The 1920s. New York, Chelsea House, 2007. Pp. 28-32.
depună efort. Din ce în ce mai multe reviste scriau despre viaţa modernă, sporturile şi hainele
care se potriveau celor care doreau să aparţină acestei categorii. 3

Scopul principal al noi generaţii, cea modernă, era să se distreze, fiind puternic dezaprobată
şi chiar subestimată de conservatori. Noua femeie fuma, se bucura de cocktail-uri şi îşi picta faţa.
Femeia ideală trebuia să bifeze trei caracteristici: modernă, minimalistă şi geometrică.4 În 1925,
rochiile erau mai scurte decât fuseseră vreodată. În timp ce adepţii modernizării le adorau,
purtându-le şi etalându-le, adepţii conservatorismului le numeau lucrul Diavolului. Lungimea
rochiilor a produs proteste internaţionale care aveau la bază codul moral şi campanii care aveau
ca scop salvarea viitoarei generaţii de la distrugere şi haos. Conflictul a atins cote maxime în
momentul în care au apărut dress-urile de culoarea pielii, care dădeau impresia că piciorul era
gol. În Statele Unite, Ohio şi Utah au emis legi conform cărora interziceau acest nou tip de dress.
Societatea modernă dorea să şocheze- chiar şi la cele mai neimportante petreceri, femeile purtau
rochii negre de seară, lucru care era interzis de vechiul obicei, prin care hainele trebuiau adecvate
momentului şi situaţiei. 5

Noua modă era una geometrică, considerată şocantă şi de prost gust de contemporanii
conservatori, dar era un tip de modă care îngloba arta şi stilul. Marii designeri(Elsa Schiaparelli
sau Coco Chanel) erau influenţaţi de marii pictori şi de curentele vremii(suprarealism6). Deşi
polemica dintre conservatori şi modernişti era mereu prezentă, scopul amândurora era crearea
unor haine care să exprime societatea şi individul- diferenţa principală era că modernii doreau să
exprime societatea post-belică, în timp ce conservatorii doreau păstrare vechilor tradiţii şi
obiceiuri, ca şi cum războiul nu s-a întâmplat. În concluzie, moda anilor ’20 a fost dezbătută atât
în epoca contemporană ei, cât şi acum. Sub toate contradicţiile se ascundeau temeri, dorinţe şi
anxietăţi ale societăţii traumatizate de Marele Război care se încheiase, lăsând foarte multe urme.

3
Reddy, Karina. 1920-1929. Fashion History Timeline, 11 mai 2018. https://fashionhistory.fitnyc.edu/1920-1929/.
Accesat în 18 martie 2020.
4
Charles-Roux, Edmonde. Coco Chanel. Rao, 2011. Pp. 110-111.
5
Herald, Jacqueline. Fashion of a Decade. The 1920s. New York, Chelsea House, 2007. Pp. 40-44.
6
Charles-Roux, Edmonde. Coco Chanel. Rao, 2011.pp. 150-152.
Bibliografie:

 Charles-Roux, Edmonde. Coco Chanel. Rao, 2011.

 Herald, Jacqueline. Fashion of a Decade. The 1920s. New York, Chelsea House, 2007.
 Reddy, Karina. 1920-1929. Fashion History Timeline, 11 mai 2018.
https://fashionhistory.fitnyc.edu/1920-1929/