ETICA

AMG III
10-11-2020
MAISTRU INSTRUCTOR ASISTENT MEDICAL –Oanca Mirela Mihaela

CONFLICTE MAJORE IN LUMEA CONTEMPORANA

Cultura este acel complex întreg care include cunoştințele, credințele, arta, morala,
dreptul, obiceiurile şi orice alte aptitudini şi deprinderi dobândite de om ca membru al societății.
Dialogul intercultural urmărşte întărirea respectului pentru diversitate culturală în contextul
realității complexe a lumii de azi unde coexistă diferite identități culturale şi credințe.
Interculturalismul implică înțelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se adaugă
respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozității față de cultura etnică a
celuilalt.
Multiculturalitatea este definită, în linii mari, ca fiind însumarea mai multor caracteristici, credinţe,
convingeri şi orientări ale indivizilor, într-un spaţiu relativ restrâns. În acest sens,
multiculturalitatea devine o formă de definire a identităţilor individuale şi, în aceeaşi măsură, de
formare/a/solidarităţilor.
„Diversitatea culturală” sau „multiculturalismul” se referă la coexistenţa armonioasă şi
interacţiunea diferitelor culturi. Clisura Dunării este un astfel de spațiu în care diferitele etnii de
aici trăiesc în pace. Este vorba de etnia cehă, rromă, germană, sarbă.
Cooperarea internaţională şi conflictele din lumea contemporană cunosc o evoluţie specială
datorită fenomenului globalizării. Globalizarea presupune schimbări importante la nivelul societăţilor
tradiţionale ca efect al comerţului internaţional ridicat, al creşterii investiţiilor şi al schimburilor culturale
între state. Cele mai importante laturi ale globalizării sunt cele economice şi tehnologice.
Prima etapă a globalizării datează din perioada interbelică, când s-a renunţat la acoperirea economiilor
în etalonul-aur şi au fost adoptate ca etaloane ale dezvoltării economice producţia de mărfuri, investiţiile
sau capitalul. După al doilea război mondial globalizarea a fost coordonată de Organizaţia Mondială
pentru Tarife şi Comerţ.
Globalizarea este un fenomen deosebit de complex, care afectează existenţa omului contemporan pe
toate palierele vieţii. Unii consideră că cel mai nefast efect al globalizării este răcirea relaţiilor interumane.
În lumea contemporană cultura tradiţională a societăţilor este într-o continuă transformare şi
preschimbare devenind astfel spectacol sau marfă. Cultura umanistă a trecut pe un plan secundar,
preeminenţa având-o cultura tehnico-ştiinţifică.
Un alt fenomen caracteristic lumii contemporane este terorismul. Acest termen se referă la folosirea
deliberată şi sistematică a unor mijloace violente de luptă sau ameninţăti de natură să provoace teamă şi
neîncredere, panică şi nesiguranţă, ignorând orice norme umanitare în vederea atingerii unui scop politic.
Tototdată terorismul este o tactică de luptă bazată pe acte de violenţă şi sabotaj executate contra unui
stat, organizaţii, categorii sociale sau grup de persoane civile. Terorismul este folosit pentru atingerea
unor scopuri strict politice şi are ca scop precis producerea unui efect generalizat de frică şi intimidare.
Principalele elemente care definesc terorismul sunt:
- mijloacele (acţiuni violente)
- metodele (inducerea fricii la nivelul populaţiei civile)
- ţintele (populaţia civilă)
- scopul (producerea unei schimbări politice majore)
- actorii (indivizii sau grupuri nestatale)
Cauzele terorismului sunt:
- dorinţa de a răspândi un mesaj
- dorinţa de răzbunare
- fanatismul religios definit ca un ataşament pătimaş pentru o convingere, pentru o credinţă, însoţit de o
totală intoleranţă faţă de opiniile altora, credinţa oarbă în idei religioase cu tendinţă excesivă de a le urma
în viaţa cotidiană
- subminarea autorităţii de stat
- lupta pentru obţinerea unor drepturi politice
Terorismul îşi poate atinge scopul parţial, poate prelungi violenţa, poate duce la declanşarea unui război,
poate duce la instaurarea unei dictaturi sau poate avea consecinţe economice.

Toleranţa
MOTTO: “ Toleranţa este singura flacără care poate lumina înăuntrul unui suflet mare”( Victor Hugo)

Scriind despre toleranţă- ca valoare morală- primul lucru care mi-a venit în minte a fost să dau o fugă la
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.Dintre cele trei sensuri oferite ( este vorba despre DEX- ul ediţia
din anul 1998) m- am oprit la primul: ÎNGĂDUINŢĂ, INDULGENŢĂ. Cuvântul „toleranţă” provine din limba
latină unde“ tolerare” înseamnă a suporta. Aplicabilitatea termenului are un tărâm larg: social, etic, religios
referindu- se însă, în genere, la respectul faţă de celălalt. Termenul este folosit , cu precădere, din sec.
al XVII-lea, dar şi mai curând ( îl întâlnim şi la umaniştii sec. al XVI-lea, când valorile , virtuţile umane erau
principii de căpătâi ). Personalităţile de marcă ale acestor secole nu se contrazic în atitudinea lor faţă
de toleranţă, indiferent de zona din care provin ( ex. Erasmus de Rotterdam- Ţările de Jos, John Locke-
Anglia, Voltaire- Franţa , etc.)

Ca moduri de înţelegere a toleranţei aş enunţa măcar trei: 1. Ca o manevră tactică de a obţine ceva
(compromis, concesie); 2. ca o formă a dezinteresului faţă de interlocutor sau tema abordată; 3. ca
respect pentru opinia contrară a celuilalt ( aceasta este adevărata valoare a toleranţei dată de umanişti ).

În fiecare zi ne confruntăm cu ocazii în care tolerăm sau suntem toleraţi ( în cele mai multe din cazuri).
Însă în toleranţă stă , de fapt, misterul evoluţiei umane. Poate că dacă ea nu exista, omul nu ar fi evoluat
din peşterile sale şi ar fi azi doar un animal. Poate că momentul în care, un individ l- a acceptat pe cel
de lângă el cu defectele sale a fost unul decisiv , care l-a inclus pe el într-o familie, o gintă, un trib, etc.
Toleranţa şi respectul l-au făcut să ajungă astăzi aici.Toleranţa se poate exprima la orice nivel: de la
individ, la stat. La nivel individual- există o zicala românească „ Tratează- i întotdeauna pe alţii aşa cum
ţi-ar conveni să fii tratat tu însuţi!”. Egalitatea între oameni ar trebui să reprezinte şi azi un mod real de
viaţă şi nu o concepţie uneori imposibil de atins. Din păcate ( dau doar un exemplu) , o realitate cruntă o
reprezintă diversele handicapuri( fizice, mentale), orientări religioase diferite, stări materiale, origini etnice
diferite ale unor persoane de lângă noi. Acestora, noi trebuie să le oferim posibilitatea de a se integra în
colectivitate, de a- şi exprima părerile, de a simţi bucuria fiecărei zile. Aceşti oameni au nume: Sorin, Ion,
Andrei, Maria,etc ( am ales nume fictive).Dar, ne este mai uşor să folosim o etichetă pentru a caracteriza
aceste persoane: „ ţigan, handicapat, bozgor, ţăran, pocăit, boşorog”!. Deja ştim despre el tot!!!!. Puţini,
dintre noi, realizează, ce impact au aceste etichete pentru fiecare dintre ei în parte. Diversitatea este o
altă minune a lui Dumnezeu şi nu ne este permis să întrebam:”De ce?”. Dumnezeu ştie de ce suntem
ceea ce suntem. Chiar dacă ne este imposibil să credem uneori- LUMEA ESTE PERFECTĂ!

În altă ordine de idei, toţi greşim dar incercăm să ne corectăm. Dacă ni se reproşează obiectiv, să
reacţionăm adecvat în loc să adoptăm agresivitatea. Dacă observaţia este subiectivă, să vorbim deschis
despre asta. Dacă ne displace persoana, să ne gandim că şi noi nu placem tuturor şi ne-am deranja dacă
am fi respinşi . „ Ce ţie nu- ţi place, altuia nu-i face!”.

Lipsa toleranţei duce la degradare continuă şi la o viaţa bicoloră: formată din alb şi negru. Nuanţe există
peste tot şi STRIGĂ să fie observate ( aici e secretul comunicării umane, a evoluţiei si progresului în multe
domenii de activitate). Este, de asemenea adevărat, că ea depinde de mulţi factori: de societate
(îmbrăcată în hainele unei democraţii proprii), de diverse conjuncturi, etc. Un om tolerant nu va reuşi
niciodată să răspândească ideea de toleranţă decât în mod limitat…..

Un alt exemplu de toleranţă nocivă: tolerarea abuzurilor în familie care ar putea fi privită ca model de
către copii, indulgenţa „ rea” care nu este o formă de acceptare a semenilor ci dimpotriva poate conduce
până la a permite celor din jur să încalce regulile morale şi justiţiare ale societăţii, ş.a.

De aceea , libertatea şi toleranţa sunt surori care relaţionează adesea perfect. O societate ar trebui să
arate ca o piramidă la baza căreia să fie democraţia ( cu valorile şi principiile sale) iar în vârf toleranţa.
Toleranţa e tendinţa de a trece cu vederea ceea ce este neesenţial. Micile păcate, cele pe care le avem
şi noi, ca toată lumea, trebuie tratate cu blândeţe, muşamalizate, uitate.

De aceea, şi în cadrul şcolii, noi nu trebuie să uităm semnificaţia acestui cuvant. Pare un cuvânt
banal….dar, nu este. Poate schimba destine. Ai tendinţa să- l jignesti pe celalalt…gândeste-te că celalalt
esti chiar tu! Acceptă-i defectele şi calităţile şi pentru ceea ce este el şi pentru ceea ce eşti TU!

Voltaire ,filozoful francez, scria undeva: „ A ne ierta reciproc e prima lege a naturii” şi cât de simplu ar
deveni totul.

ALTERITATEA

Oamenii relationeaza intre ei in diverse moduri. In timp ce unii produc fapte bune si
infaptuiesc dreptatea, altii, neglijand oamenii din jurul lor, savarsesc fapte ale caror consecinte constau
in ingradirea libertatilor celuilalt sau, in cele mai crude situatii, in chiar distrugerea celuilalt.

In aceasta situatie, multi dintre filosofi, cautand sa gaseasca esenta care se ascunde in spatele
omului si a comportamentului acestuia, au reflectat asupra felului naturii umane (buna sau rea) si in
functie de viziunea fiecaruia, au incercat sa descrie mecanismele care stau in spatele actiunilor umane.

Daca omul este bun de la natura si, in consecinta, isi regleaza relatiile cu semenii
identificandu-se pe sine insusi la fel ca ceilalti (avand o natura identica) atunci comportamentul sau va fi
unul deschis catre celalalt, iar prosperitatea proprie nu va avea intaietate in dauna prosperitatii comune,
a tuturor. Aceasta idee o gandeste si Jean-Jacques Rousseau atunci cand crede ca natura l-a creat
pe om bun si numai/societatea i-a pervertit/comportamentul intr-unul negativ.

Ce ii determina totusi pe oameni sa se comporte bine cu ceilalti o data ce societatea i-a inrait?
Rousseau crede ca omul este inzestrat cu un principiu de dreptate si virtute, numit constiinta, care
distinge intre bine si rau si care venind din sentimentul natural al dreptatii ii determina pe acestia sa
actioneze conform "luminii ratiunii".
Cele doua principii pe care Rousseau le pune la baza comportamentului uman sunt date de instinctul de
autoconservare, prin care fiecare isi doreste propria bunastare, si de suferinta pe care omul o simte in
fata durerii celuilalt, identificandu-se cu acesta.

La Immanuel Kant acest principiu al idenfificarii cu celalalt ia forma imperativului categoric al ratiunii
"actioneaza astfel incat maxima vointei tale sa poata servi oricand in acelasi timp ca principiu al unei
legiferari universale". Daca in filosofia lui Kant intrebarea principala este "cum?", atunci la intrebarea
"cum pot sa devin fericit" raspunsul unic consta in urmarea acestui imperativ din care reiese faptul ca
fiecare om trebuie tratat ca scop in sine si nu ca pe un mijloc.

Daca ma identific cu cel de langa mine si daca constientizez faptul ca si eu ma pot afla oricand in
acceasi postura ca si el, atunci cel de asemeni mie va fi tratat de catre mine exact asa cum mi-as dori
eu sa fiu tratat in situatia data, deci nu ca mijloc pentru ceva, ci ca scop in sine. Premisa pe care Kant o
foloseste aici este ca daca toti oamenii sunt dotati cu ratiune, atunci toti oamenii sunt egali.

Egalitatea dintre oameni este exact principiul pe care filosoful german, Friedrich Nietzsche il va nega
atunci cand va imparti comportamentul uman in doua tipuri: cel bazat pe o morala de stapan si cel bazat
pe o morala de sclav. Considerand ca oamenii nu se nasc egali, Nietzsche considera ca aplicarea
egalitatii in relatiile dintre oameni este o nedreptate. Cei puternici, cu morala de stapan si dotati cu
"vointa de putere" sunt cei care trebuie sa domine.

Raportul eu-ceilalti bazat pe alteritate (spre deosebire de Rousseau unde era importanta identificarea
cu celalalt) este caracterizat de dominanta, supraomul (propovauit de catre Nietzsche) il va domina pe
cel slab, iar in vointa de dominare a acestuia rezida insasi esenta vietii. Nietzsche nu mai pune
problema in termenii lui Rousseau care se intreba daca oamenii sunt de la natura buni sau rai, ci afirma
ca oamenii sunt puternici si slabi si de aceea dreptatea consta, cum spuneam, in dominanta asupra
celui slab.

"Viata insasi, spune Nietzsche, este in esenta sustragere, ranire, biruinta asupra celui mai slab,
oprimare, duritate, impunere cu forta a formelor proprii, asimilare sau, cel putin si in cel mai bland caz,
exploatare." Interpretata in diverse feluri filosofia lui Nietzsche a determinat aparitia unor ideologii
nocive precum ce a fascismului.

Daca omul se naste bun sau rau si in conformitate cu acest factor isi regleaza propriul comportament,
atunci inseamna ca pornim de la ideea ca omul se naste om. Ori in filosofie daca se cauta esenta naturii
umane si daca ne intrebam: ce este omul? (iar daca la aceasta intrebare raspundem ca el este mai mult
decat o fiinta bipeda care se naste), atunci cu siguranta ca omul nu este om numai prin faptul ca se
naste asa, ci devine om prin procesul propriu al formarii de sine. Omul devine om doar in relatie de
comunicare cu semenii, intr-un mediu socio-cultural propice si favorabil dezvoltarii personalitatii
acestuia.