1.Examenul radiologic.

Formarea imaginii radiologice

Principiu: radiațiile RTG vin în contact cu obietul (dinți, oasele maxilare) → o parte a
radiațiilor este absorbită de obiect restul radiațiilor sunt absorbite de particulele structurilor
de emulsie ale filmului poziționat în spatele obiectului.
Formarea imaginii este determinată de:
legi fizice
legi geometrice

2.Radiografii endoorale
Filmele dentare sunt introduce în cavitatea bucală iar raza central pătrunde din exterior prin
structurile anatomice de examinat spre filmul aflat endobucal
Radiografie retroalveolară periapicală - reprezintă examenul radiologic care oferă cea mai
fidelă imagine în incidenţă izometrică si ortoradială, pentru examinarea detaliilor de structură
dentoalveolară şi a proceselor patologice ce se pot găsi la acest nivel:
Aprecierea morfologiei coronare şi radiculare.
Evidenţierea aspectului camerei pulpare, a canalelor radiculare şi depistarea
eventualelor patologii  la acest nivel.
Aprecierea localizării şi profunzimii leziunilor dentare carioase în raport cu camera
pulpară .
Aprecierea adaptării lucrărilor protetice.
Evaluarea dinţilor incluşi şi semiincluşi.
Radiodiagnosticul parodontitelor apicale cronice ( chisturi, osteite, granuloame).
Evaluarea leziunilor parodontale cu evidenţierea septurilor alveolare, trabeculaţiei
osoase şi a rebordului  alveolar.
În OMF se folosește în urma extracțiilor sau fracturilor dentare de a observa resurile
radiculare, poziția și localizarea loc.
Aprecierea fracturilor coronare şi/sau radiculare prin traumatisme dento-parodontale.
Radiografia Bitewing
Este folosită frecvent, datorită eficienţei în depistarea precoce a cariei dentare
(interproximale şi ocluzale) şi a parodontopatiilor marginale.
Pe o singura imagine găsim dinţi aparţinând ambelor arcade în ocluzie 1/3 din rădăcini
precum și septul osos intermediar.
---depistarea precoce a cariilor dentare aproximale la nivelul punctelor de contact ale
coroanei, carii de colet cu dimensiuni mici sau sub coroanele de învelis.
aprecierea leziunilor osoase în parodontopatiile marginale, mai ales la nivelul  vârfului
septului şi rebordului alveolar.
depistarea fisurilor smalţului şi a fracturilor corono-radiculare consecutive traumatismelor.
Se poate studia implantarea limbusului alveolar la nivelul coletului și preența leziunilor
parodonțiului marginal în special cele incipiente de la nivelul septurilor ososase interdentare
Radiografii ocluzale
Cuprinde întreaga arcadă (și cea superioară și cea inferioară)
prezenţa trismusului sau anchilozei ATM, afecţiuni care nu permit deschiderea gurii
pacientului
investigarea palatului dur şi a planseului bucal ( corpi străini radioopaci, calculi salivari).
stabilirea gradului de extensie oro-vestibulară a unor procese patologice.
stabilirea orientării spaţiale a unor rădăcini cu direcţie aberantă sau a poziţiei dinţilor incluşi.
identificarea gradului de deplasare în sens vestibulo-oral a fragmentelor de fractură.

3.Radiografii extraorale
Oferă oportunitatea de a evalua starea porțiunilor mxilarului superios și inferior, ATM,
oaselor faciale
Radiografia regiunilor frontale – ecranul amplificator aipit de arcul sprâncenos pe partea
ce se studiază (deformând cârful nasului). Fasciculul central trimis peprendicula la pelicula la
nivelul unghiului mandibulei
Radiografia regiunilor molarilor și premolarilor – caseta alipită în zona zgomatică pe
partea ce se studiază
Unghiul și ramul mandibulei – planul mediosagital paralel casetei care e alipită în zona
pomeților, fascicolul este perpendicular în zona superioară a ramului
Evaluarea vestibulului – incidențe tangențiale
4.Ortopantomografie
Permite derularea pe un singur film a imaginilor ambelor arcade dentare de la o articulaţie la
alta. Ea ofera o imagine panoramică extinsă în cadrul unei singure expuneri cu o doză de
radiaţii redusă într-un timp de examinare foarte scurt.
  în implantologie prin realizarea unui prebilanţ care ar putea pune în evidenţă toate leziunile
odontoparodontale sau maxilare precum şi evidenţierea structurilor morfologice de la nivelul
maxilarului/mandibulei este indicată pentru urmărirea în timp a integrării implanturilor, mai
ales în situaţiile implantelor multiple în mai multe cadrane.
în chirurgia maxilo-facială prin evidenţierea proceselor tumorale de orice natură,
traumatismelor mandibulare şi maxilare.

Pune foarte bine în evidență fracturile mandibulare și locurile greu accesibile

5.Tomografia computerizată (CT-scan)
Metodă de ivestigare radiologică ce permite reprezentarea grafică a unor
secțiuni sau planuri tomografice cu ajutorul unui computer
Avantaj: Evidențierea cu claritate structurile tisulare, normale sau patologice cu
opacitate redusă pentru razele Rontgen și cu densitate apropiată între părțile
moi.
Dezavantaj:Rezoluție insuficientă a leziunilor situate între mușchi
Sunt prezente artefacte mari datorate obturațiilor de amalgam sau a coroanelor
Aplicații:Patologia oaselor maxilare
Suprapuneri, incluziuni---Pe/post adiții - augumentări osoase
Patologia sinusală----Traumatisme maxilo-faciale
Traumatisme maxilo-faciale-----Evaluarea osteonecrozelor maxilarelor
Evaluarea pacienților cu sneep apneea ----Explorarea plăgilor prin împușcare
Planificarea chirurgiei ortognatice ----Despicături bio-maxilo-palatine

6.Rezonanţa magnetică nucleară (RMN). Caracteristica. Indicaţii şi

însemnătatea clinică.
Metodă de investigație bazată pe rece pționarea impulsurilor electromagnetice
de spin sau a densității protonilor cu ajutorul unei instalații
supraconductoare,care lucrează într-un cîmp magnetic intens.
Avantaje:
Realizează imagini în planuri multiple,evaluînd raporturile tumorilor cu părțile
moi,inclusive cu elementele vasculare vecine,fără să fie necesară injectarea unei
substanțe de contrast.
Dezavantaje:
disconfort pentru pacient(trebuie să stea nemișcat timp îndelungat)
preț ridicat al instalației.
Aplicații ale CBCT în chirurgia OMF
patologia oaselor maxilare
– supranumerari, inclusi
– pre si post aditii/ augmentari osoase ( evaluarea zonei receptoare)
– patologia sinusala
– traumatisme maxilo-faciale + fracturi de etaj mijlociu si orbita
– evaluarea osteonecrozelor maxilarelor (bifosfonati)
– evaluarea pacientilor cu sleep apnea
– explorarea plagilor prin impuscare
– planificarea chirurgiei ortognatice, chirurgia ortomorfica faciala
– despicaturi bio-maxilo-palatine

7.Radiografii cu utilizarea substanţei de contrast. Caracteristica. Indicaţii

şi rolul clinic: sialografia, angiografia, scintigrafia, fistulografia,
artrografia, limfografia.
Sialografia,fistulografia- explorarea glandelor salivare parotide si
submandibulare.Se instalează prin orificiul excretor,cu ajutorul unui cateter sau
ac special fără vîrf,o substanță de contrast liposolubilă(lipiodol) sau
hidrosolubilă,care pătrunde în arborele canalicular,vizualizîndu-l.Tehnica
asemănătoare se utilizează în fistulografii.
Angiografia - test de imagistică care utilizează raze X pentru a vizualiza vasele
de sange ale organismului. Radiografiile furnizate de angiografie sunt numite
angiograme. Se investigheaza artere sau vene ingustate, blocate, marite sau care
prezinta maloformatii din mai multe parti ale corpului: pelvis, creier, inima,
brate, gat, piept, abdomen (rinichi si ficat), picioare.Tipuri:
Angiografie coronariană,cerebrală,pulmonară,renală,periferică.
Scintigrafia – metoda folosește izotopi radioactivi ce se pot localiza într-un
țesut sau organ,într-o concentrație diferită față de țesuturile din jur.Radiațiile
emise sunt captate de o camera de scintilație,care permite realizarea unei hărți
scintigrafice a regiunii examinate.Radioizotopii utilizați se numesc idicatori:
Pozitivi- cănd concentrația lor în zona afectată de un process pathologic este
mare Negativi- cînd conc lor este mică.
Pe scintigrafiile obținute,procesul pathologic apare ca o zonă rece,sau ca o zonă
în care idicatorul se fixează în conc mare numită zonă caldă.
În OMF se utilizează pentru investigarea modificărilor morfologice și
funcționale ale gl salivare,oaselor maxilare.
Artrografie – introducerea în articulație a unei substanțe de contrast,care să
permită o vizualizare a structurilor intraarticulare.Exista 2 categorii de artro-
RM
Artrografia-RM directă – substanța de contrast este injectată direct
intraarticular,prin injecție.
Avantaje:
distensia bună a cavității articulare
Controlul exact al cantității de substanță de contrast injectată
Dezavantaje:
metodă invazivă,risc de infecție
potențialul eșec al injectării
vizualizarea unei singure articulații
Artrografia RM indirectă- substanța de contrast se injecrează intravenos și se
evidențiază ulterior în articulație.După injectare pacientul efectuează 15-30min
exerciții fizice moderate centrate pe articulația respectivă,stimulînd circulația
sangvină.Astfel substanța de contrast va difuza din sinoviala articulară în
lichidul articular.
Colorația intravitală – metodă utilizată ca test screening pentru identificarea
zonelor suspecte de leziuni neoplazice.Se bazează pe proprietatea unor coloranți
de a impregna structuri vitale,dovedint afinitate pentru acizii nucleici.În celulele
maligne concentrația acizilor nucleici este mare,zonele ulcerate în care se
găsesc astfel de cellule se vor colora mai intens și va persista mult timp în
comparație cu zonele sănătoase.Din aceste zone se va recolta fragmente
biopsice pentru precizarea diagnosticului.
În stomatologie se folosesc testele cu albastru de toluidine,sol Lugol.

8.Teleradiografia. Caracteristica. Scopul şi însemnătatea clinică.

Este un examen radiologic realizat prin îndepărtarea sursei de radiație X la
aproximativ 2 metri de pacient,pentru a putea surprinde o imagine de ansamblu
a craniului.
Scop: -depistarea unor anomalii de ocluzie,ale oaselor craniului în
ansablu,asimetriilor,leziunilor craniene.
Tipuri:1)Teleradiografie lateral
2)Teleradiografie antero-posterioară
3)Este utilizată preponderant în ortodonție,OMF.