Sunteți pe pagina 1din 14

Paşi în procesul de materializare

Postat in 29/08/2012 scris de Niculina Gheorghita 5 comentarii

Lucrând de ceva vreme cu mine şi studiind procesul de creare a realităţii, de


materializare şi de realizare a dorinţelor am identificat următorii paşi de care am avut nevoie în actul
materializării.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiţă

Nu cred că sunt lucruri noi dar aşa le-am perceput eu. Asta este schema după care am lucrat în tot
acest timp şi pe care v-o redau mai jos.

1. Primul pas şi cel mai important este să ştii ce vrei. Adică să ai responsabilitatea a ceea ce vrei şi a
rezultatului dorinţei respective. Dacă ştii ce vrei, atunci când vei crea, te vei bucura, vei preţui, vei
împărtăşi şi vei merge mai departe. Adică îţi vei spune s-a împlinit şi asta şi vreau să experimentez şi
altceva, nu rămâi ataşat şi ancorat în ceea ce faci, ci te detaşezi. Asta înseamnă experimentare şi
învăţare din experienţe. Întâlnesc mulţi semeni care spun că eu las să se facă voia domnului că
Dumnezeu ştie ce am eu nevoie. Iar eu le răspund. Normal că Dumnezeu ştie ce aveţi nevoie, că e
mereu în dumneavosastră, dar dumneavoastră conştient ştiţi ce aveţi nevoie? Apoi se plâng că
Dumnezeu i-a pedepsit, că le-a dat necazul X sau Y, că nu îi iubeşte. Replica este Dumnezeu îţi dă ce
ai nevoie ca să te trezeşti să devii conştient de tine şi de acţiunile tale. La el toate evenimetele care
apar în viaţa ta nu sunt suferinţe sau fericire ci doar experienţe prin care tu să te trezeşti şi
să manifeşti divinitatea din tine. Iar pentru că tu nu ştii ce vrei el îţi aduce în viaţa ta experienţele care
să te ajute să devii conştient. Dar dacă eşti treaz şi conştient de tine şi îi spui Doamne eu vreau asta…
ce crezi îţi dă sau nu? Din experienţa mea vă mărturisesc că de fiecare dată Dumnezeu îţi dă ceea ce
ceri şi crezi cu adevărat că ai. Ce spunea mântuitorul „cere şi ţi se va da”. Maestrul maeştrilor adică
cel care a venit să ne arate calea iubirii ne-a dat atâtea lecţii şi instrumente prin care noi să-l
manifestăm pe Dumenzeu dar, egoul nostru nu înţelege că suntem o părticică din Dumnezeu şi că nu
putem fi separaţi de el sau de cei din jurul nostru. Când vom înţelege şi vom acţiona fără gânduri şi
intenţii de separare atunci vom fi fericiţi, deoarece nu vom mai avea grijă să facem rău cuiva, să
deranjăm, să înşelăm, să invidiem, pentru că înţelegem că făcând cuiva acestea de fapt ni le facem
nouă. Deci cu cât ştii mai în amănunt ce vrei cu atât orice experienţă care apare în viaţă ta nu o mai
judeci din polaritate adică e „rea” sau „bună” ci o iei ca atare şi ştii că face parte din procesul tău de
creştere şi dezvoltare. Având această atitudine rămâi în pace în interiorul tău şi deciziile pe care le ei
vor fi luate fără părtinire şi fără supărare. Spunea un maestru „Ia lucurile şi experienţele care vin în
viaţa ta aşa cum sunt fără să le judeci, fără să le analizezi şi fără să le critici, pentru că toate tu le-ai
adus pentru a evolua”. Foarte interesant. Experimentaţi această atitudine şi veţi vedea rezultatele şi
cum vi se schimbă viaţa, de fapt percepţia asupra vieţii.

2. Pasul doi efortul susţinut sau disciplina. Aici includem activităţi, imagini, gânduri adică lucrul
cu noi şi cu mintea noastră pentru a ajunge să credem şi să manifestăm ca şi cum ceea ce vrem deja
există.

Este simplu să spui că vrei ceva dar tu stai toată ziua la televizor cu telecomanda în mână şi aştepţi
să-ţi pice din cer. Am o veste adică un proverb popular: „Dumnezeu îţi dă dar, nu îţi bagă în traistă”.
Adică măcar ridică-te deschide uşa şi „ia coletul de la poştaş”. Efortul nostru se poate structura astfel:

 prin imagini mentale a ceea ce vrem, sau focus, sau concentrare, sau să ne gândim de cât mai
multe ori pe zi la acel ceva (la ce ne dorim), să avem în mintea noastră mereu acea dorinţă.

„Înainte să poţi realiza un lucru trebuie să-l vezi clar” spunea într-o carte Alex Morrison.

Marii oameni care s-au împlinit în viaţă, sau au creat ceva nou ieşit din comun sunt cei care mereu au
vizualizat sau şi-au imaginat cum vor fi, ce vor avea şi cum vor ajunge. Citiţi cartea „De la idee la
bani” a lui Napoleon Hill, şi veţi vedea exemple destule.

„Mintea poate să obţină ceea ce concepe şi crede” – Napoleon Hill.

 prin acţiuni şi activităţi pliate pe ceea ce vizualizăm; Prin astfel de acţiuni tu de fapt
manifeşti credinţa că acel lucru se poate împlini, ai încredere şi îţi creezi noi oportunităţi şi
deschizi noi linii de destin prin care acel ceva se poate împlini. Dacă nu faci nimic rămâi în
cercul tău, în vechea linie de destin şi vei avea rezultatele pe care le-ai avut şi până acum.
 prin comportamente congruente cu starea minţii tale; Dacă atitudinea şi comportamentul tău
este ca a unui om fericit aşa va fi. Dacă tu mereu „cauţi nod în papură la orice şi la oricine”
aşa vei atrage oameni în viaţa ta care vor face asta cu tine.
 prin lecturarea unor cărţi de dezvolatre personală şi spirituală, prin audierea unor CD-uri
motivaţionale care ne ajută să ne educăm propria minte şi să aflăm din povestea altora cum
au realizat ce au vrut şi ce metode proprii au găsit.

Spunea R. W.Emerson că „Un om este ceea ce gândeşte toată ziua”.

Cu cât vom studia conştient mai multe cu atât Sinele nostru divin va trece peste graniţele
personalităţii noastre limitate. „Hrăneşteţi mintea cu gânduri mari”- Benjamin Disraeli

Repetiţia este mama înăţăturii – nu uitaţi asta. Citiţi şi ascultaţi dimineaţa la trezire şi seara la culcare
şi veţi vedea cum se derulează ziua respectivă. De fapt când studiem conştient ajungem în starea de
conştienţă, adică în starea de fapt care ne ajută să trecem dincolo de capacităţile şi ideile limitate şi
astfel ne creem de dimineaţă o linie de destin în care vom manifesta cât mai mult din potenţele
divine.

Devenim ceea ce credem că vom deveni.

3. Următorul pas este angajamentul. Adică să-ţi propui un termen sau o marjă de timp, pentru că
fiecare dorinţă o vrei pentru un anumit timp sau să se împlinească până la un moment dat. Nu e
acelaşi lucru să ai ceva la timpul potrivit când mai poţi face ceva cu acel ceva sau să ai ceva când nu
mai ai ce face cu el.

Practic eu am o agendă în care notez:

 la începutul unei zile ce îmi propun să fac şi ce am de făcut;


 la începutul unei luni ce vreau să fac în luna respectivă;
 la începutul unui an ce vreu să fac în acel an;

Ce vreau să vă spun este că întotdeauna ce am scris s-a împlinit, iar la ce am scris pe un an s-a
împlinit de cel mai multe ori în prima jumătate a anului. De aici am tras concluzia că atunci când
scrii ceva este ca şi cum ai pus ca o pecete energetică şi informaţională în univers şi atunci toate
forţele şi entităţile superioare care lucrează în materializarea a ceea ce vrem citesc, văd ce vrei şi apoi
acţionează. Este ca atunci când nu mai au de aşteptat să-ţi aduci tu aminte să te rogi, să te duci la o
slujbă, să te duci la un intermediar exterior pentru a realiza ceva. Drumul către împlinire este mult
mai rapid. Este magnific. Încercaţi şi veţi vedea. Toţi cei din jurul meu la care am povestit asta şi au
aplicat au fost fascinaţi de ce şi cum se materializează ceea ce au scris. Acţionaţi şi veţi vedea.

4. Ultimul pas este răbdarea. Adică îţi propui un termen limită dar te manifeşti cu pace şi linişte
interioară şi cu credinţa că ai acel ceva. Asta înseamnă să nu fii agitat şi ataşat. Eşti agitat şi nu ai
răbdare de fapt când nu ai încredere că se va împlini. Nerăbdarea se manifestă ca un efect al lipsei de
încredere. Mântuitorul Iisus Hristos spunea în învăţăturile sale că:„ De poţi crede, toate sunt cu
putinţă celui ce crede”- [Marcu 9, 23]. Dacă ne-a lăsat această învăţătură e clar că ce avem de făcut
este să credem, adică să intre în aria noastră de acceptare şi toate se vor aşeza.

Părintele Cleopa avea o vorbă: “răbdare, răbdare şi iar răbdare”, de fapt voia să spună că dacă ai
credinţă totul se va rezolva. Răbdarea este o stare de fapt, pe care o capeţi în momentul în care
mintea ta nu se mai îndoieşte şi nu îţi mai dezvoltă în minte diverse voci ale neîncrederii. Când vrei
să faci ceva şi apar în mintea ta nenumăraţi de „ dacă…atunci”, ce ai de făcut este să lucrezi conştient
cu tine şi să nu intri să rulezi acele gânduri. Dacă vor vedea că nu intri în jocul minţii vechi, limitate
se vor potoli iar tu îţi vei ţine focusul şi concentrarea pe ce ai de împlinit.

Este important să fim conştienţi că nu se poate peste noapte să manifestăm o anumită conduită nouă,
dar important este să vrem să ne schimbăm. Aveţi răbdare cu voi, daţi-vă timpul necesar pentru
schimbarea vechilor comportamente, programe şi manifestări implementate inconştient cu unele noi
create conştient şi responsabil. În lucrul cu voi nu uitaţi să fiţi tot timpul de partea voastră. Mult
succes şi materializări minunate să aveţi. Cu drag.

- See more at: http://www.holisterapi.ro/pasi-in-procesul-de-materializare.html#sthash.ls7z6oFZ.dpuf

Cuvinte magice (I)


Postat in 06/05/2014 scris de Niculina Gheorghita 7 comentarii
Descopăr pe zi ce trece cât de importante sunt cuvintele pe care le rostim. De
cele mai multe ori cuvintele pe care le rostim indică credințele noastre și starea noastră interioară.
Așa cum ele vin firesc, cu ceva atenție la ce și cum spunem, ne putem schimba realitatea deschizând
diverse fluxuri de conștiință prin care putem trăi divin.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Azi vă voi expune ce facem și declanșăm prin rostirea conștientă a cuvintelor „Eu vreau”.

„Eu vreau” – deschizătorul fluxului de conştiinţă al acceptării

Toate acţiunile, schimbările, evenimentele se întâmplă datorită cuvântului magic „vreau”. L-am
numit magic deoarece odată rostit acest cuvânt, se duce ca un semnal în univers, iar în interiorul
persoanei se întâmplă ceva foarte subtil, ca şi cum se deschide şi activează ceva. Din punctul meu de
vedere aceasta e magia când faci ceva şi acţionezi cu acea intenţie în mai multe planuri, dimensiuni.

Când spui „eu vreau” parcă se ridică o forţă în interiorul tău şi lucrurile se întâmplă. Este ceva
dincolo de înţelegerea umană; doar fizica cuantică poate explica acest fenomen. Astfel, fizica
cuantică explică acest fenomen prin puterea intenţiei observatorului. Conform acestui adevăr totul se
întâmplă în realitatea noastră conform intenţiei noastre, adică a ce vrei tu şi numai tu.

De fapt când spui „eu vreau” deschizi fluxul de conştiinţă al acceptării faptului că se poate întâmpla
ce vrei tu. Prin „eu vreau” ne exersăm puterea şi forţa liberului arbitru, şi atunci universul transmite
orice vrei.

Atunci când vrei ceva tot universul lucrează să împlinească acel ceva.

Paulo Coelho

Iar Iisus spunea „Cere şi ţi se va da”, adică „dacă vrei ceva atunci vei avea”. Din această parabolă am
înţeles că dacă vrem cu adevărat chiar putem primi ce vrem „din cer”, pur şi simplu foarte simplu.
Adică prin faptul că vrei ceva transmiţi în univers ce vrei. Noi toţi suntem uniţi la nivel de Sine.
Atunci Sinele face ca tot ce vrei să se împlinească, şi comunică cu părticele din alţi oameni care se
pot implica în ce vrei tu. Şi deodată, parcă se deschid uşi şi oportunităţi care până atunci nu erau, nu
le-ai văzut, nu te-ai gândit că se poate. Este fantastic ce face intenţia şi actul conştient de a vrea.

Interesant este că nimeni nu poate să vrea în locul tău ceva. De ce oare? Deoarece atunci s-ar încălca
o lege divină şi anume legea liberului arbitru. Se spune că nici Dumnezeu nu trece peste această lege.
Se mai spune că „bine cu forţa nu se poate”. Adică dacă omul nu vrea nu deschide acel flux de
conştiinţă al acceptării care duce la materializare. Ce interesant – fiecare poate deschide orice flux de
conştiinţă doar pentru el. Asta de fapt înseamnă să-l iubeşti şi să-l respecţi pe celălalt, când nu te bagi
peste liberul lui arbitru, crezând că-i faci bine în viaţa şi evoluţia sa, dar el nu vede asta şi încă nu
este pregătit. Pentru a materializa ceva este foarte important să accepţi că acel lucru poate fi real. De
curând fiind într-o stare deosebită (sarcina) aveam ceva disconfort fizic după masă. Seara mi-am zis
„mâine dimineaţă vreau să ştiu ce am de făcut ca să dispară acest disconfort”. M-am culcat cu această
afirmaţie în gând. Dimineaţa când m-am trezit prima informaţie pe care am accesat-o conştient a fost:
„tu ştii că ai mai multe linii de potenţial (fluxuri de conştiinţă) în care exişti în acelaşi timp. Alege
conştient linia de potenţial în care nu ai acest disconfort”. Zis şi făcut. M-am concentrat cum aleg
linia de destin în care fiinţez pe linia de potenţial în care sunt perfect în echilibru cu mine şi manifest
sănătatea radiantă. M-am ridicat din pat ca şi cum nu am avut niciodată acel disconfort şi de atunci
totul este altfel.

Concluzia: Am vrut, am crezut, am ştiut, am putut să accesez şi acum sunt.

- See more at: http://www.holisterapi.ro/cuvinte-magice-i.html#sthash.GgDLIY0L.dpuf

Cel de-al doilea cuvânt magic din ecuația manifestării a ceea ce suntem și a ceea ce vrem este „Eu
cred” – deschizătorul fluxului de conştiinţă al încrederii.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Magicul „eu cred”!

De ce ni se pare complicat? Deoarece credem despre viaţă că este grea şi nu ştim şi nu conştientizăm
că noi suntem creatorii ei. Dacă noi credem şi vedem viața grea o creăm grea, dacă noi credem şi
vedem viața uşoară, o creăm uşoară.

În momentul în care crezi în ceva, deschizi un flux de conştiinţă al încredereii, care este imperios
necesar în procesul materializării. Prin acest flux al încrederii că totul este posibil creezi la nivel
cerebral diverse conexiuni neurale cu ajutorul reţelelor cartografiate pe creier încă de când erai copil
(3-7 ani) – atunci totul era posibil, deoarece erai conectat cu Sinele tău Divin, nu cunoşteai limite și
pericole. În acea perioadă nu cunoșteai starea de neputinţă, pentru că această stare nu era încă
înregistrată în creier. Când maeștrii ne îndrumă prin îndemnul: “Fiți precum copiii” – la asta se
referă și nu la a sta cu mâna în sân, fără să iei decizii pentru viață, sau să aștepți să-ți pice de sus. Se
referă la faptul de “a fi” cu mintea nelimitată și cu credința unui copil care nu cunoaște îngrădirea
conștiinței umane.

Încrederea este forţa care te propulsează spre acea stare cum că, totul este posibil. Încrederea te duce
în starea în care dispar îndoielile. Singurele noastre piedici sunt îndoielile, care ne dezechilibrează şi
energetic şi vibraţional. Îndoiala ne duce ba pe un flux al posibilităţilor, ba pe un flux al eşecului. Dacă nu
ai constanţă în gândire, simţire şi atitudine, în creier se creează conexiuni, ba de credinţă, ba de eşec. Iar
dacă nu ai un anumit timp fizic în care o reţea să se consolideze pe credinţă, din creier nu se transmit
neurotransmităţori către corpul fizic care să-ţi dea atitudinea necesară saltului cuantic în dimensiunea
unde exişti cu ceea ce vrei, împlinit.

Încrederea este forţa primordială în a face o schimbare de pe o linie de potenţial pe alta. Avem nevoie
doar să declanșăm încrederea și toate se vor așeza optim pentru noi și împlinirea noastră. Toată puterea
se află în noi şi se activează prin încredere. Dați-vă voi să aveți încredere și toate vi se vor adăuga vouă.
Încrederea este cea care îți declanșează din interior izvorul potențelor divine spre manifestare și atunci
poți spune cu adevărat că ești manifestarea sinelui divin, sau a părții divine din tine. Fiți credință și
exprimați cât mai des “eu cred” pentru a experimenta o viață ușoară și în armonie.

Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.

Sumar articol

Potentialul cunoasterii

Cuvinte magice (II)

Niculin aGheorghita

Psiholog Niculina Gheorghiță

Cunoașterea nu ne este dată ca un dar. Darul pe care-l avem este potențialul cunoașterii. Noi avem
darul cel mai mare de a deveni potențiali cunoscători. Dacă vrem bine, dacă nu consecințele le vom
primi tot noi și nu universul sau cineva din afara noastră” – spune prof. Leon Zagrean.

- See more at: http://www.holisterapi.ro/cuvinte-magice-ii.html#sthash.96obbeaj.dpuf


Cuvinte magice (III)
Postat in 09/05/2014 scris de Niculina Gheorghita 2 comentarii

„Eu ştiu” – deschizătorul fluxului de conştiinţă al informaţiilor necesare

După ce ai activat fluxul încrederii din procesul de materializare, se derulează firesc următorul magic
şi anume „eu ştiu”. Când s-a activat „eu ştiu”, parcă în creierul tău se deschid toate uşiţele spre
informaţiile necesare împlinirii. Parcă deodată ştii ce ai de făcut ca să reuşeşti. Eşti una cu
cunoaşterea necesară materializării. Spune maestrul Ramtha că, atunci când ştii, tu de fapt te
conectezi la mintea celor mai geniali oameni care au vieţuit pe pământ şi care au materializat ce vrei
tu acum. Prin metodele descoperite şi aplicarea lor pentru materializare, acele metode s-au
implementat în conştiinţa extinsă a planetei. Astfel că tu azi, de fapt te conectezi la această minte
unde ai toate informaţiile, şi începi să le descarci, adică să le accesezi cu mintea ta umană,
individuală.

Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță

Ce frumos şi simplu este să descarci tot ce s-a creat cândva pe pământ! În realitate, noi aşa accesăm
cunoaşterea care există în conştiinţa planetară, de unde facem şi noi parte.

Aşa se explică cum doi sau mai mulţi cercetători din zone diferite, care nu au auzit unul de altul,
descoperă aceleaşi lucruri, deoarece ei au accesat acel flux de conştiinţă unde se află informaţia
respectivă. Deci aici nu e vorba de plagiat sau mai ştiu eu ce fel de ciudăţenii, ci toţi au descărcat
informaţia din acelaşi flux de conştiinţă.

Vă dau tot un exemplu personal. Am un prieten vechi, cu care de peste 20 de ani avem preocupări
comune şi anume cercetăm lumea nevăzută de lângă noi.
În decembrie 2013 scriam amândoi, fiecare câte o carte despre gândire şi cunoaştere. Îl rog să-mi
scrie prefaţa cărţii mele care se numeşte „Cunoaşterea şi fluxurile de conştiinţă cuantică”, neştiind că
şi dumnealui scria ceva asemănător. Când m-am întâlnit să-i dau cartea şi a citit-o mi-a mărturisit că
şi el scrie o carte referitoare la cunoaştere, asemănătoare care se numeşte „Strania energie a gândirii”
autor Ing. Florin Gheorghiță. Deci uitaţi cum oameni cu preocupări asemănătoare descarcă informaţii
în acelaşi timp, din fluxuri de conştiinţă identice.

Exemple de acest gen sunt multe aşa că e loc sub soare pentru fiecare, important este să ştim ce vrem
şi să credem că totul este posibil şi atunci se deschide fluxul de conştiinţă al cunoaşterii necesare
materializării.

Maestrul Ramtha ne îndrumă foarte frumos să ne deschidem spre cunoaștere folosind o afirmație de
genul: „Din Domnul Dumnezeul ființei mele, eu știu acum tot ce se poate ști în acest moment
despre…. Așa să fie!”

După ce spuneți această afirmație fiți foarte atenți la tot ce se întâmplă în jurul vostru pentru că vor
veni răspunsurile cele mai potrivite, avantajoase pentru evoluția voastră. S-ar putea să primiți unele
răspunsuri pe care să nu le puteți înțelege în acele moment, prin folosirea cuvântului eu știu veți
putea traduce pe înțelesul vostru ce primiți, într-un timp destul de scurt. Folosind cuvântul „eu stiu”
vor apărea cunoștințele și informațiile necesare. Cheia care ne deschide ușa spre cunoștințele
potrivite sunt pur și simplu cuvintele „Eu știu”, iar realizarea lor va urma negreșit dacă vrem și
credem că știm.

O altă recomandare a maestrului Ramtha este să spunem cu convingere următoarea afirmație, pentru
a fi pregătiți să primim răspunsul optim la întrebările noastre: “Din Domnul Dumnezeul ființei mele,
acum știu răspunsul la această chestiune și mă aflu într-o stare propice primirii lui.” Folosind
această afirmație invocăm cunoașterea necesară pentru a decide ce facem mai departe.

Gândul și dorința de a ști, simțite în suflet, ne deschid poarta spre descărcarea informațiilor optime.

Așa cum știți deja exemplele personale sunt elementele principale în transmiterea cunoașterii
accesate și trăite de mine, vă voi da un exemplu petrecut de curând.

Fiind acum într-o situație mai specială pentru că voi aduce la trup un copilaș, aveam niște credințe
false cum că: dacă copilul este fată îți este rău, nu te simți bine, etc. Treaba cu răul am rezolvat-o tot
printr-o conștientizare și schimbare a credinței, dar mai aveam o stare de nervozitate inexplicabilă
doar cu cei apropiați din familie. Fiind mereu sub autoobservație am zis că ceva nu este în regulă, nu
e firesc să am această stare. De felul meu nu sunt furioasă. Într-o zi am spus „știu dintotdeauna cauza
acestei stări”. Mă întâlnesc cu colega mea și îi spun: Nu știu ce am, am manifestări de nervozitate cu
cei apropiați care nu sunt firești? Ea îmi răspunde: „hormonii dragă, asta e acum, așa te manifești; și
eu la fată am avut stări asemănătoare, etc.” La acest răspuns am făcut ochii mari și mi-am zis: „uite
cum se derulează programul și credința falsă din conștiința socială generală, prin creierul meu, cum
că la fată sunt stări ciudate”. Atunci am decis să ies de pe acel flux de conștiință și să trec pe un flux
superior unde eu ca spirit decid ce stări să am, și nu hormonii. În scurt timp am intrat în stare mea
firească de pace și liniște interioară, cu tot cu hormoni cu tot. Deci când vrei, crezi că este o cauză
(pentru că nimic nu este întâmplător, totul este o creație de-a noastră conștientă sau inconștientă
preluată din mediul înconjurător), și ceri să știi, atunci găsești cauza, soluția și vei trece la verbul „a
putea”. Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.

- See more at: http://www.holisterapi.ro/cuvinte-magice-iii.html#sthash.daEofLg6.dpuf

„Eu pot” – deschizătorul fluxului de conştiinţă al curajului şi al voinţei.


Am ajuns și la al patrulea cuvânt magic cu care se deschid cel puțin alte două fluxuri de
conștiință. Prin rostirea cuvântului „Eu pot”, se creează o stare în interior, care prin rezonanță
deschide fluxul de conștiință al curajul și voința pentru a derula ceea ce vrei până la capăt și a ajunge
la materializare. Când aceste două fluxuri s-au deschis poți orice vrei să faci, deoarece se luminează
hologramele pe care le conții în câmpurile tale.
Autor articol: Psiholog Niculina Gheorghiță
Românul are o vorbă: ”nu există nu pot ci, nu vreau”. Când vă surprinde-ți rostind cuvântul nu
pot, întrebați-vă, ce din voi nu vrea să faceți acel ceva. Mai mult vă duceți și vedeți ce beneficii
psihologice aveți dacă nu împliniți ceea ce vă propuneți. Paradoxal veți descoperi că, dacă conștient
vreți ceva iar inconștient nu vreți, acea dorință nu se va împlini, deocamdată.
Atunci când vrei ceva din toată ființa, iar dorința este aliniată și conștient și inconștient, poți să ai
acel ceva. Dacă inconștient nu vrei ceva dar conștient vrei, în timp prin atenție și disciplină veți
anihila din subconștient acele “piedici” pe care nici nu le conștientizezi și într-un timp mai lung sau
mai scurt în funcție de atenția ta se va împlini.
Atenția este cea mai mare și valoroasă valută pe care o avem
la dispoziție pentru a crea realitatea.
Atunci când ești conștient de asta devii mai încrezător știind că puterea este în tine și se activează
prin utilizarea atenției. Atenția activată duce la curaj și la îndrăzneală. Asta datorită faptului că dacă
stai suficient timp concentrat pe o dorință, dai energie și forță acelei holograme care conține dorința
ta. Acea hologramă este activă în câmpurile tale iar când ea are destulă lumină, tu începi să te
manifești și să te comporți ca și cum acea dorință este deja împlinită. Acesta este punctul esențial
care își dă acea putere să reușești ce ți-ai propus.
Cu cât ne concentrăm mai mult timp –detașat – pe ceva cu atât declanșăm o forță mai mare pentru a
materializa acel ceva. Puterea stă în interiorul nostru și o activăm prin voință, credință, atenție,
implicare, încredere desăvârșită, curaj, îndrăzneală. „Îndrăzni-ți și veți cuceri lumea” – frumoasă
învățătură ne-a lăsat Maestrul Iisus. Atunci când ai declanșat voința și curajul nimic nu te mai poate
orpi de la drumul spre împlinirea dorinței sau a obiectivului propus. Dacă ai ajuns la voință mai este
un pas până la materializare, adică până ai să conții în interior ceea ce vrei să materializezi în afara ta,
în realitatea ta înconjurătoare.
Deci, dacă vrei prin disciplină și atenție ajungi să și poți.
Fiți perseverenți și totul se va așeza de la Sine.
Cu drag din cunoaștere și iubire pentru cunoaștere și iubire.
- See more at: http://www.holisterapi.ro/cuvinte-magice-iv.html#sthash.HLMX5LxF.dpuf

Taina cunoasterii, de Niculina Gheorghiţă


Posted by Irina - Luana Stan

Dragii mei, Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în


Psihologie Cuantică, abia sosită dintr-o călătorie iniţiatică în Nepal, ne oferă un articol pe cât
de interesant, pe atât de util.
Avem control asupra vieţii noastre, sau există un destin care ne conduce, implacabil, spre un
anumit gen de experienţe? Ei bine, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele
descoperiri ale neuroştiinţelor, putem, în sfârşit, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de
ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi. Pentru a ne putea
utiliza acest drept de creator, pe care fiecare dintre noi îl are, în mod corect şi eficient, ar trebui
să ştim cum să creăm în mod conştient. Pentru aceasta, avem nevoie de cunoaştere.

ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

Taina cunoasterii
De curând am conștientizat taina cunoașterii. Vreau să vă împărtășesc această conștientizare.
Pentru mine a venit ca o nouă deschidere spre crearea unei noi minți. Mi-a schimbat perspectiva
asupra credinței și a forței vieții.

De ce taină? Pentru că în spatele acestui proces se ascunde o adevărată minune, care se


manifestă la nivelul creierului. Din creier pleacă toate comenzile către interiorul corpului noastru
fizic și către crearea realității în exterior. Ceea ce conținem în interior se reflectă ca într-o
oglindă în exterior. Voi detalia mai jos acest proces.

Conștiința din jurul nostru este format din toate emanațiile noastre, care sunt sub formă de
gând, emoție, trăire și emisiile tuturor obiectelor date prin formă, culoare, etc., din mediul
înconjurător. Aceste emanații care alcătuiesc conștiința au frecvențe electrice diferite. Unele
sunt de frecvență foarte coborâtăși lentă, anume cele care predomină în conștiința socială, planul
material, în programul de supraviețuire, iar altele au frecvențe în lungimi de undă foarte ridicate,
înalte, în programul de creație și sunt gândurile nelimitate ale Supraconștiinței, Sinelui Divin,
Dumnezeu.

Conștiința este suma tuturor valorilor de frecvență diferită ale gândului, iar fiecare valoare de
gând atrage valori asemănătoare , adică fac frecvență specifică (asemănătoare) cu altele de
pretutindeni.

Creierul nostru este un mare receptor de frecvențe electrice ale gândului. El are diferite părți
specializate pentru a primi, găzdui și amplifica diversele frecvențe ale gândului.

Suntem alimentați în permanență cu toate aceste gânduri și emisii dar rezonăm cu cele pe care le
conținem ca frecvență aurică. În momentul în care acceptăm și contemplăm un gând și apoi îl
menținem în creierul nostru suficient timp (depinde de câtă concentrare și atenției îi dăm), acel
gând va face parte din noi.

Creierul transformă gândurile în curent electric, iar în funcție de concentrare îl amplifică mai
mult sau mai puțin și apoi îl trimite prin sistemul nervos central către fiecare parte din corpul
fizic până la nivelul structurii ADN. Prin acest proces acel gând face parte din noi, devine
înțelegere și crește sau diminuează nivelul de frecvență al ființei în general.

De aceea se spune că dacă faci cuiva ceva distructiv de fapt îți faci ție. Prin trăire, tu
implementezi acea faptă prin gândurile acceptate și amplificate în creier la nivelul corpului, care
vor atrage la rândul lor evenimente, situații, momente prin care vei experimenta ceea ce conții,
ce ai implementat prin trăire în corp. Tot ceea ce trăiești devine înțelegerea care duce la
înțelepciune. Adică la rezultate care țin de distrugere sau dezvoltare. Noi alegem prin atenție și
concentrare ce vom trăi.

Capacitatea pe care o are creierul nostru de a primi diferite frecvențe de gând este controlată de
glanda pituitară care se situează între cele două emisfere cerebrale. Pituitara este cea care de fapt
guvernează creierul. Ea mai este numită și cea de-a 7 pecete, sigiliu, ceakră etc.
Glanda Pituitară este responsabilă de coordonarea diverselor părți din creier care se ocupă cu
recepționarea și găzduirea frecvenței unui gând.

Cum spune maestrul Ramtha: „Pituitara este poarta ce vă deschide capacitatea de a


contempla și a raționa cu gândul, de a-l realiza în corp și de a-l materializa apoi într-o
experiență”.
Creierul nostru este condus și controlat prin funcțiile acestei glande endocrine puternice, printr-
un sistem complex de secreții hormonale.

ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

După pituitară, ca importanță în sistemul glandelor hormonale este glanda pineală. Ea este
denumită ochiul al treilea sau ceakra Ajna. Aceasta se ocupă de amplificarea frecvenței
gândurilor noastre pentru a putea fi transmise la nivel celular în corpul fizic. Pineala răspunde și
de menținerea armoniei funcțiilor corpului prin secreția de hormonilor emiși de glandele
endocrine.

Pentru a amplifica un gând, pineala are nevoie de un hormon care este secretat de glanda
Pituitară.

Cu cât frecvențele gândului pe care le acceptăm în creier sunt mai ridicate, cu atât secreția
hormonală este mai abundentă în organism. De asemenea, cu cât frecvențele sunt mai înalte, cu
atât pituitara activează pineala, care își secretă hormonii ce activează creierul pentru a primi
gânduri de frecvențe mai înalte.

Cu alte cuvinte, cu cât stăm pe un flux de conștiință mai ridicat ca frecvență, cu atât atragem
gânduri de frecvențe înalte. De exemplu, cu cât primim și trăim o bucurie cu toată ființa, cu atât
atragem alte bucurii în realitatea noastră. În același mod, cu cât acceptăm în mintea noastră un
gând de supărare sau întristare, cu atât atragem în realitatea noastră evenimente, momente,
situații care aduc tristețe și supărare. De noi depinde ce acceptăm în creierul nostru. Acceptarea
se traduce prin faptul că dai atenție unui gând, un anumit timp cât să creeze calea spre celulele
corpului fizic.

De ce i se spune glandei pineale ochiul al treilea? Deoarece prin ochi tu poți vedea la distanță.
În funcție de cât de deschis este ochiul (câtă deschidere ai) vezi mai departe sau mai aproape.
Deschiderea apare ca urmare a acceptării că ceva este posibil. După acceptare activezi credința
că se poate. Și uite așa apare procesul materializării:

cunoaștere – acceptare – credință – materializare.

Cunoașterea duce la acceptare. Acceptarea duce la activarea forței interioare care este credința,
iar credința duce la împlinirea gândului acceptat. Dați-vă voie să trăiți în bucurie, pace armonie.
Acceptați că e posibil și viața voastră va fi plină de evenimente, situații, momente care vă vor
aduce bucurie, pace și armonie.

Cu drag din iubire pentru iubire!

S-ar putea să vă placă și