UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
DISCIPLINA : PSIHOTERAPIA IN BOLI NEUROLOGICE

SCHIZOFRENIA

LECT.UNIV.DR.BACANOIU MANUELA
STUDENT : ENACHE CRISTIANA GABRIELA

1
 Schizofrenia este o boala eminamente umana, pentru ca omul asa cum a devenit ,el,nu are
sens decat intre oameni, iar schizofrenia il scoate din realitate si dintre oameni. Schizofrenia
este de departe boala cea mai impresionanta, mai devastatoare inauntrul fiintei si cea mai
pustiitoare in jurul fiintei bolnave.
Este o afectiune psihiatrica majora, multisistemica, caracterizandu-se prin alterarea intregii
personalitati si care afecteaza aproximativ o persoana din 100 la nivel mondial. Aceasta apare
la persoanele din toate clasele sociale si din toate etniile si afecteaza in aceeasi masura atat
barbatii cat si femeile. Este considerata a fi o tulburare neurocognitiva, care afecteaza aproape
toate domeniile psihice (gandire, perceptie, vointa, afectivitate, conduite motorii,
personalitate). Se asociaza numeroase comorbiditati atat psihiatrice (depresie, tulburari
adictive, deteriorare cognitiva), cat si somatice (hiperprolactinemia, disfunctii sexuale, boli
cardiovasculare, diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala). Nu se cunoaste cauza
fundamentala a schizofreniei, fiind implicati atat factori genetici, biologici cat si de mediu.
Astfel, este cunoscut faptul ca pacientii avand diagnosticul de schizofrenie prezinta o crestere
a nivelului de dopamina (o substanta chimica implicata in transmiterea influxului nervos de la
un neuron la altul avand implicatii in trairea emotiilor si a placerii) la nivelul sistemului
nervos central. Cresterea nivelului dopaminei produce ideatia deliranta si paranoida, precum
si diferitele tipuri de halucinatii la pacientii cu schizofrenie. Cauzele dezechilibrului acestui
neurotransmitator nu sunt pe deplin cunoscute. In aparitia schizofreniei sunt implicati mai
multi factori:
- Factori genetici: antecedentele familiale (daca ambii parinti sufera de schizofrenie,
probabilitatea ca acestia sa aiba un copil cu acelasi diagnostic este de 40%, iar daca un parinte
sufera de schizofrenie, riscul sa aiba un copil cu acest diagnostic este 5%); sunt suficiente
dovezi pentru implicarea mai multor gene in aparitia schizofreniei.
- Factori neuroanatomici: s-au constatat anomalii structurale cerebrale la pacientii cu
schizofrenie, precum largirea ventriculilor cerebrali, atrofia cerebeloasa si ingrosarea corpului
calos.
- Factori de mediu: frecventa crescuta a schizofreniei in mediul urban, abuzul de droguri
(amfetamine, cannabis), expunerea la evenimente de viata stresante, boli infectioase, statutul
socio-economic scazut, zonele industrializate.
- Factori de neurodezvoltare: traumatisme obstetricale, suferinte fetale, infectii virale la
nastere, agresiuni cerebrale postnatale.
- Factori neurobiochimici: in anomaliile de neurochimie cerebrala sunt implicati mai multi
neurotransmitatori precum dopamina (hiperactivitatea sistemului dopaminergic), serotonina,
noradrenalina si sistemul acidului gama-amino-butiric. La barbati, schizofrenia apare in
general in jurul varstei de 20 de ani (15-35 de ani), iar la femei debutul simptomatologiei
poate fi intre 20 si 30 de ani.
Semnele si simptomele schizofreniei sunt diferite de la o persoana la alta si pot sa apara in
mai multe combinatii, avand grade diferite de gravitate.
Primele semne de alarma care marcheaza debutul bolii pot fi clasificate astfel:
- tulburari ale dispozitiei: dispozitie oscilanta, depresie, plans excesiv, ras nemotivat, labilitate
psiho-emotionala;
- tulburari ale activitatii zilnice: extrem de activ sau inactiv, somnul excesiv sau deficitar,
renuntarea la activitati;
- tulburari ale senzatiilor: “aud voci”, hipersensibilitate la zgomote sau lumina;

2
- tulburari de comportament: izolare sociala, utilizarea unor cuvinte bizare, comportament
irrational; - alterarea relatiilor familiale: certuri frecvente, telefonarea la ore nepotrivite;
- modificari in activitatea scolara sau in cea profesionala: scaderea performantelor scolare,
dificultati de concentrare;
- modificari ale aspectului fizic general: imbracaminte ciudata, igiena personala deficitara.
Prezenta simptomelor interfereaza cu modul de gandire, de a simti si a actiona ale pacientului,
impartindu-se astfel in mai multe categorii:
- Simptome pozitive: halucinatii (“aud voci”, “vad lucruri care nu exista in realitate”, “simt
un miros bizar”), delir (reprezinta o convingere fara baza reala, care nu poate fi influentata de
argumentele logice; poate fi de persecutie, de prejudiciu, de grandoare, telepatic, mistic,
religios) si gandire paranoica (“simt ca sunt urmarit de extraterestri”, “simt ca alti oameni vor
sa imi faca rau”)
- Simptome negative: motivatie redusa (pierderea interesului pentru toate domeniile vietii,
lipsa de energie), retragere sociala (pierderea interesului fata de prieteni, dorinta de a petrece
cat mai mult timp singur), lipsa de concentrare (“nu pot urmari un film pana la final”, “nu pot
invata lucruri noi”)
- Simptome cognitive: tulburari de gandire (gandire neclara), de memorie, dificultati de
exprimare (se opresc la jumatatea frazei si nu mai stiu cum sa continuie).
Studiile clinice actuale remarca cresterea semnificativa a frecventei comportamentului
suicidar la pacinetii diagnosticati cu schizofrenie. Acesti pacienti prezinta in 50% din cazuri
tentative de suicid, iar 10% dintre acestea reusesc. Factorii de risc suicidar in schizofrenie
sunt:
- Sexul masculin, varsta mai mica de 30 de ani
- Izolare sociala
- Lipsa ocupatiei, recadere frecventa, dispozitia depresiva, dependenta de substante
Daca exista suspiciunea ca un membru al familiei sau un prieten ar putea prezente simptome
de schizofrenie, trebuie solicitat ajutor de specialitate, medicul psihiatru fiind cel care poate
stabili acest diagonostic.
Subtipurile de schizofrenie sunt definite in functie de simptomatologia predominanta in
momentul examinarii pacientului si se clasifica astfel
- Schizofrenia paranoida: tabloul clinic predominant: ideatie deliranta stabila, halucinatii
(cel mai frecvent auditive) si tulburari de perceptie
- Schizofrenia hebefrenica: pacientii prezinta schimbari afective proeminente, deliruri si
halucinatii fragmentare, comportament imprevizibil, manierisme comportamentale, grimase,
acuze hipocondriace
- Schizofrenia catatonica: predomina tulburarile psihomotorii (de la stupor la hiperkinezie),
episoade de violenta, halucinatii scenice vii
- Schizofrenia nediferentiata: este o tulburare care indeplineste criteriile de diagnostic
pentru schizofrenie, dar nu satisfac criteriile pentru tipul paranoid, hebefrenic sau catatonic.
Diagnosticul pozitiv este pus pe baza criteriilor ICD-10 (clasificarea internationala a
tulburarilor mentale si de comportament) si DSM V (manualul Asociatiei Americane de
Psihiatrie). Schizofrenia este un diagnostic de excludere, diagnosticul diferential facandu-se
cu:
- Afectiuni somatice: lupus eritematos sistemic, intoxicatii cu substante
3
- Afectiuni neurologice: infectii ale sistemului nervos central, epilepsia de lob temporal, boala
Huntington
- Afectiuni psihiatrice: tulburarea psihotica acuta, tulburari de dispozitie, tulburarea
schizoafectiva, tulburari de personalitate, retardul mintal .
Evolutia in timp a schizofreniei poate varia foarte mult de la o persoana la alta, fiind cu
deteriorare in timp, cu exacerbari acute care se suprapun pe un tablou cronic. Majoritatea
pacientilor mai au cel putin un episod psihotic dupa declansarea primul episod psihotic. Rata
de recadere este aproximativ 40% in decurs de 2 ani sub tratament medicamentos si 80% fara
tratament.
In evolutia acestei afectiuni, se disting mai multe etape:
- etapa premorbida: se caracterizeaza prin modificari de personalitate si disfunctii cognitive
(deficit de atentie si memorie);
- etapa prodromala: se observa o modificare treptata a dispozitiei si comportamentului, izolare
sociala, comportament bizar, lipsa energiei, igiena personala deficitara.
Administrarea tratamentului adecvat poate impiedica aparitia unei recaderi daunatoare.
- etapa acuta: apare ideatia deliranta, halucinatiile, dificultati de concentrare, fiind necesara
spitalizarea pentru stabilirea conduitei terapeutice (episod psihotic).
- etapa reziduala: pe masura ce tratamentul administrat isi face efectul, marea majoritate a
pacientilor constata ca boala lor se stabilizeaza, disparand simptomatologia acuta. Unele
simptome, cum ar fi lipsa de energie, dispozitia oscilanta, izolarea sociala, pot persista o
perioada variabila de timp. Daca se continua administrarea tratamentului, numarul de recaderi
poate fi minim,recaderea reprezentand un nou episod psihotic aparut dupa cel putin 6 luni de
la remisia simptomelor.
Internarea pacientilor cu schizofrenie se poate face atunci cand acestia au risc crescut de
agresivitate pentru ei sau cei din jur, cand refuza sa se alimenteze sau sa se ingrijeasca si
necesita supraveghere medicala, investigatii sau tratament special.
Asistenta ambulatorie prin cabinetele de psihiatrie este deosebit de importanta si implica
dispensarizare, administrarea tratamentului, urmarirea evolutiei, prevenirea recaderilor,
consilierea familiala, abordarea psihoterapeutica, recuperarea si reintegrarea socio-familiala si
profesionala.
Evolutia afectiunii si recuperarea sunt determinate in principal de o serie de factori biologici,
psihologici, sociali si culturali. Abordarea terapeutica a pacientului cu diagnosticul de
schizofrenie se face in echipa multidisciplinara alcatuita din medic psihiatru, asistent medical,
asistent social, ergoterapeut, psiholog si servicii comunitare de suport. Membrii familiei pot fi
de mare ajutor in identificarea semnelor de alarma (insomnii, dificultati de concentrare,
pierderea interesului pentru activitatile zilnice) care apar inainte unei recaderi. Obiectivele
terapeutice sunt: reducerea simptomatologiei pozitive, negative, cognitive, afective, obtinerea
remisiunii, prevenirea recaderilor, evitarea efectelor adverse si asigurarea neuroprotectiei.
Medicatia adecvata poate contribui esential la stabilizarea simptomelor, iar terapiile de
sustinere pot ajuta pacientii cu schizofrenie sa duca o viata cat mai implinita si productiva.
Singurul mod prin care se pot controla simptomele de schizofrenie este medicatia
antipsihotica in combinatie cu terapiile suportive nemedicamentoase.
Tratamentul medicamentos a evoluat foarte mult pe parcursul ultimului secol, de la
antipsihotice tipice la antipsihotice atipice . Medicatia antipsihotica este metoda cea mai
eficienta de a controla simptomele schizofreniei (halucinatiile, ideatia deliranta, tulburari de
gandire). Antipsihoticele tipice actioneaza prin blocarea receptorilor dopaminei de la nivelul
4
sistemului nervos central. Sunt eficiente in controlul halucinatiilor, ideatiei delirante si
gandurilor paranoice. Principalul dezavantaj al acestora este efectul slab pe care il au asupra
simptomelor negative din schizofrenie (motivatia scazuta, aplatizarea emotionala, izolarea
sociala), precum si instalarea unui numar mare de efecte adverse (miscari necontrolate,
tremuraturi la nivelul extremitatilor, convulsii, oboseala extrema). Antipsihoticele atipice
actioneaza la nivelul receptorilor pentru dopamina, cat si la nivelul receptorilor pentru
serotonina, noradrenalina si acetilcolina. Principalul beneficiu al acestora este eficienta atat pe
simptomatologia pozitiva, cat si pe cea negativa si cognitiva. Aceasta clasa de medicamente
au efecte adverse mai reduse decat antipsihoticele tipice. Principalul dezavantaj al utilizarii
acestora este reprezentat de cresterea in greutate si riscul de aparitie al sindromului metabolic.
Neglijarea administrarii medicatiei destinate schizofreniei poate duce la recaderea
simptomatologiei.
Recaderea poate ingreuna revenirea pacientilor cu schizofrenie la nivelul anterior de
functionare generala. Administrarea medicatiei trebuie sa continue si atunci cand s-a obtinut
ameliorarea simptomelor. In anumite cazuri, medicul psihiatru poate recomanda o injectie
“depot” (depozit) care se administreaza la 2-4 saptamani, nemaifiind astfel necesara
administrarea medicamentului pe cale orala in fiecare zi.
Utilizarea antipsihoticelor depozit este limitata la cazurile cu evolutie prelungita, episoade
multiple, in care tintele terapiei sunt predominant simptomatice. In combinatie cu tratamentul
medicamentos, se folosesc si alte terapii pentru reducerea simptomelor de schizofrenie,
prevenirea recaderilor si oferirea de sprijin pacientilor diagnosticati cu aceasta tulburare.
Alte intervenții care se pot dovedi utile, atunci când medicația nu este o opțiune sau nu
determină un răspuns terapeutic adecvat, includ: unele terapii psihologice, stimularea
magnetică transcraniană (SMT) și terapia electroconvulsivantă (TEC).
Terapia prin dialog, numită și terapie psihologică, este în esență o oportunitate mai formală
pentru ca oamenii să vorbească despre experiențele lor. Termenul „terapii psihologice“ se
referă la o serie de intervenții, bazate pe concepte și teorii psihologice, care sunt create pentru
a-i ajuta pe oameni să înțeleagă și să facă schimbări în gândirea, comportamentul și relațiile
lor, pentru a diminua suferința și pentru a îmbunătăți funcționarea. Abilitățile și competențele
necesare pentru a furniza aceste intervenții în mod eficient sunt dobândite prin instruire
specifică și menținute prin supervizare și practică clinică.
Psihoterapia îi ajută pe oameni să-și înțeleagă experiențele, să-și dea seama ce semnificație
au acestea și să găsească metode de diminuare a suferinței. Deși terapia psihologică a fost
oferită, în mod tradițional, împreună cu medicația, cercetările recente sugerează că ea ar putea
fi utilă ca alternativă în cazul unor persoane care suferă de tulburări psihotice .Deși terapiile
psihologice nu au o utilitate universală, totuși ele pot influența semnificativ viețile unor
indivizi . Chiar și în cazul în care nu reduc frecvența sau intensitatea experiențelor, ele
contribuie adesea la reducerea suferinței asociate. În același sens, terapiile psihologice îi pot
ajuta pe oameni să găsească modalități noi de a-și atinge obiectivele și de a-și continua viața,
în pofida experiențelor continue, de tip psihotic. Uneori, schimbările pot fi evidențiabile prin
studii de neuroimagistică cerebrală . Psihoterapia are rolul de a ajuta pacientul sa isi exploreze
cele mai dificile emotii si experiente, inclusiv sentimentele de anxietate sau depresie. Poate
ajuta pacientul sa faca fata anumitor situatii sau simptome specifice (anxietatea, atacuri de
panica, fobiile, dificultati emotionale, stresul, insomnia, problemele relationale).
Terapiile psihologice joacă un rol deosebit de important în serviciile de sănătate mintală.
Orice intervenție psihoterapeutică trebuie să se bazeze pe valori, să se concentreze asupra
recuperării și să fie înrădăcinată în respectul față de persoană, practica etică, îngrijirea centrată
pe persoană și respectarea diversității și promovarea egalității. Succesul în terapia psihologică
se bazează pe o relație de încredere și de colaborare între terapeut și client. În unele cazuri,
5
acesta reprezintă, probabil, cel mai important „ingredient“ și este vital ca oamenii să poată
găsi un terapeut cu care se simt confortabil, indiferent de abordare.
Diversele tipuri de terapie psihologică au multe în comun, iar toate sunt, în esență, o
oportunitate pentru o conversație între două sau mai multe persoane, pentru a clarifica ce
poate contribui la probleme și ce ar putea ajuta. Persoane diferite au obiective diferite pentru
terapie, în funcție de prioritățile lor și de natura dificultăților lor.
Terapia cognitiv-comportamentală și intervențiile familiale sunt două dintre terapiile care
demonstrează cele mai convingătoare dovezi în a obține rezultate semnificative pentru
persoanele cu psihoză și familiile acestora , putând contribui, în mod semnificativ, la
tratamentul și recuperarea pacientului cu tulburări psihotice, inclusiv schizofrenie. Dintre
toate intervențiile psihologice, terapia cognitiv-comportamentală pare să adune cele mai multe
date referitoare la o eficacitate crescută în cazul simptomatologiei psihotice și suferinței
asociate.
Terapia cognitiv-comportamentală
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este o terapie prin dialog, structurată, care privește
modul în care oamenii înțeleg și reacționează la experiențele lor. TCC folosește o abordare
specifică, bazată pe premisa că sentimentele și comportamentele umane sunt influențate de
cogniții și că emoțiile și comportamentele ulterioare pot influența, la rândul lor, cognițiile.
Principala ipoteză din spatele TCC susține că suferința psihică este, cel puțin parțial, legată de
modul în care oamenii interpretează și răspund la lucrurile care li se întâmplă . Terapeutul
empatizează cu suferința persoanei și subliniază ideea că reacția pacientului este ușor de
înțeles în circumstanțele respective. El ajută persoana să identifice eventuale cercuri vicioase
și sugerează metode prin care ar putea să le evite. Terapeutul îi ajută pe indivizi să identifice
gândurile, emoțiile și comportamentele nefolositoare. TCC are două aspecte: terapia
comportamentală și terapia cognitivă. Terapia comportamentală se bazează pe teoria că un
comportament este învățat și, prin urmare, poate fi schimbat. Exemple de tehnici
comportamentale includ expunerea, programarea activității, relaxarea și modificarea
comportamentului. Terapia cognitivă se bazează pe teoria că emoțiile deranjante și
comportamentele maladaptative sunt rezultatul unor modele defectuoase de gândire. Prin
urmare, intervențiile terapeutice, cum ar fi restructurarea cognitivă și autoinstruirea, urmăresc
înlocuirea unor astfel de gânduri disfuncționale cu cogniții mai utile, ceea ce duce la atenuarea
problemelor de gândire, a celor din sfera emoțiilor și comportamentului.Terapeutul lucrează
împreună cu persoana pentru a dezvolta o „formulare“ care rezumă înțelegerea comună a ceea
ce s-ar putea întâmpla – inclusiv cercurile vicioase care ar putea fi implicate – și a
posibilităților de schimbare.
Trainingul abilităților
Trainingul abilităților (de exemplu, managementul stresului, formarea abilităților sociale și
gestionarea furiei) reprezintă o altă componentă importantă a TCC. Programele de formare a
competențelor sociale constau în activități de învățare care utilizează tehnici
comportamentale, permițând persoanelor cu schizofrenie și alte tulburări psihiatrice să
dobândească abilități interpersonale de gestionare a afecțiunii lor. Prin această terapie se
dorește formarea unor deprinderi de viață independentă, în scopul îmbunătățirii funcționării
persoanelor cu afecțiuni psihice în comunitate.
Terapia de complianță
Terapia de complianță este o altă intervenție de tip TCC. Recăderea la persoanele cu
schizofrenie este obișnuită și, în multe cazuri, poate fi atribuită unei complianțe reduse la
tratamentul cu medicație antipsihotică. Un studiu tip Cochrane a sugerat ideea că acest gen de
terapie poate reduce durata spitalizării pe parcursul unei perioade de doi ani, în comparație cu
6
îngrijirea standard, însă nu s-a putut demonstra dacă terapia a influențat cu adevărat ratele de
administrare corectă a medicației, reducerea simptomelor psihotice sau creșterea calității
vieții.
Intervenții psihologice de intensitate scăzută
Câteva exemple de intervenții psihologice de intensitate scăzută sunt reprezentate de:
 Îmbunătățirea strategiilor de coping, prin care oamenii își construiesc propriul
repertoriu de modalități de a face față problemelor psihice, cum ar fi prin activități de
tip meloterapie, exercițiu fizic sau contestarea vocilor
 Activarea comportamentală și programarea activităților – acestea implică
planificarea timpului și creșterea nivelului de activitate, strategii pe care mulți le-au
considerat utile
 Rezolvarea problemelor – identificarea unei probleme specifice, identificarea
posibilelor soluții, aplicarea uneia și, ulterior, examinarea modului în care aceasta a
funcționat.
 Găsirea unor modalități de reducere a stresului.
 Prevenirea recăderilor – persoanele care au trecut prin episoade de boală psihică
anterioare sunt capabile să identifice semnele de avertizare și știu cum să acționeze
asupra lor, pentru a reduce probabilitatea recăderilor viitoare.
 Focalizarea pe somn: s-a observat că tulburările de somn, în special insomnia, pot
duce la/intensifică problemele psihice, inclusiv cele de tip psihotic. Strategiile
concentrate pe instituirea unei rutine nictemerale, cu relaxare nocturnă și activare în
timpul zilei, pot să scadă atât insomnia, cât și intensitatea ideilor delirante de tip
paranoid.
Remedierea cognitivă
Unii oameni întâmpină dificultăți cognitive, de tipul problemelor în structurarea gândurilor
sau tulburărilor mnezice, al abilităților de rezolvare a problemelor sau al capacității de
planificare, în plus față de experiențele de tip psihotic, precum halucinații auditive sau ideația
paranoidă.
În acest sens a fost dezvoltată o terapie denumită „remediere cognitivă“, care abordează direct
aceste dificultăți. Acest tip de terapie poate ajuta la soluționarea provocărilor „vieții reale“,
cum ar fi găsirea și păstrarea unui loc de muncă și uneori se poate dovedi utilă în combinație
cu alte terapii psihologice, astfel reducând numărul de sesiuni de terapie necesare.
Terapia prin acceptare și angajament și terapia mindfulness
Unii experți consideră utilă folosirea meditației de tip mindfulness sau a terapiei conexe prin
acceptare și angajament în cazul persoanelor cu tulburări psihotice. Aceste abordări implică
observarea sau conștientizarea gândurilor și a experiențelor și acceptarea lor ca lucruri care
vin și pleacă, sub formă de gânduri, mai degrabă decât ca fapte.Terapia prin acceptare și
angajament se bazează pe ideea că noi toți putem trăi experiențe provocatoare de suferință și
că, mai degrabă decât să ne investim energia în luptă, încercând să controlăm suferința, poate
fi mai util dacă am fi capabili să dezvoltăm o atitudine de acceptare a durerii noastre
emoționale, concentrându-ne asupra lucrurilor valoroase pentru noi.
Terapii narative și sistemice
Ideea care stă la baza terapiei narative este aceea că viețile și identitățile noastre sunt modelate
de povestiri pe care le dezvoltăm despre noi înșine și pe care alții le dezvoltă despre noi.
Grupurile de terapii narative îi ajută pe membrii lor să descrie pe deplin propriile povești de
viață și să depășească efectele povestirilor înguste și negative

7
Dialogul cu „vocile“
Dialogul cu „vocile“ este o abordare relativ nouă, care poate fi utilă unora dintre persoanele
care au halucinații auditive. Această terapie se bazează pe ideea că diferitele voci reflectă, de
multe ori, aspecte personale diferite sau diverse experiențe pe care persoana psihotică le-a
avut. Un terapeut (numit „facilitator“, în acest context) pune întrebări despre diferitele „voci“
pentru a ajuta persoana să le exploreze și, dacă este util, chiar să schimbe relația sa cu acestea.
Terapia familială
Terapia familială poate fi definită ca orice efort psihoterapeutic care se concentrează, în mod
explicit, asupra modificării interacțiunilor dintre membrii familiei sau în rândul membrilor
familiei, încercând să îmbunătățească funcționarea familiei ca unitate sau subsistemele
acesteia și/sau funcționarea membrilor individuali ai familiei. Există mai multe tradiții de
terapii orientate spre familie, inclusiv terapiile psihoeducaționale, comportamentale, de
relație-obiect (psihodinamice), sistemice, structurale, bazate pe soluții și terapii narative.
Psihoeducația
Psihoeducația nu este un tip de terapie, ci mai degrabă o formă specifică de educație. Adesea,
persoanele necesită informații despre diagnosticul lor, cum ar fi semnificația simptomelor
specifice și ceea ce se știe despre cauzele, efectele și implicațiile problemei. Psihoeducația
presupune furnizarea către client a informațiilor despre diagnostic și tratament. De asemenea,
pot fi furnizate informații despre medicamente, prognostic și factori de atenuare a
simptomatologiei și de agravare a acesteia, precum și informații despre semnele precoce de
recădere și modul în care acestea pot fi monitorizate și gestionate eficient. Persoanele sunt
ajutate să înțeleagă tulburarea lor psihică, în dorința de a spori efectele terapiei și de a-i ajuta
să trăiască o viață mai productivă și mai plină. Psihoeducația poate fi furnizată într-un format
individual sau de grup.
Reabilitarea profesionala este un proces complex care urmareste redobandirea stimei de sine,
cresterea competentei sociale, recalificarea prin formare profesionala si reintegrarea in
activitatea profesionala. Progresul facut in tratamentul schizofreniei impune ca aceasta sa fie
considerata o afectiune care raspunde la tratament, necesitand astfel un management
corespunzator. Ingrijirea unei persoane avand diagnosticul de schizofrenie poate oferi
multiple satisfactii deoarece este ajutat pacientul sa isi reconstruiasca viata. Reabilitarea
psihosociala este o parte esentiala a conduitei terapeutice si se centreaza pe mentinerea
bolnavului in comunitate si stimarea sa ca cetatean. Obiectivul ei principal este completa
reintegrare a pacientului in viata comunitatii, el putandu-si exercita toate rolurile sociale la un
nivel optim.
La momentul actual, exista sanse mari ca pacientii sa poata avea o viata independenta: isi pot
purta singuri de grija, se pot integra in familie si isi pot relua activitatea la locul de munca.
Schizofrenia este o boala care se poate trata - una din patru persoane prezentand acest
diagnostic se reface complet in interval de cinci ani, iar restul pacientilor prezinta o
ameliorare a simpotamatologiei. Dupa primul episod psihotic, trei sferturi dintre pacientii care
intrerup medicatia sufera recaderi in interval de un an. Daca, dupa remisia primului episode
psihotic, pacientul isi administreaza corect medicatia, aceasta cifra poate scadea la jumatate.
Scopul final al acestor interventii descrise mai sus sunt promovarea unei vieti independente si
cat mai aproape de normalitate, pentru pacientii cu schizofrenie.

8
BIBLIOGRAFIE
www.medichub.ro/reviste/psihiatru-ro/interventii-nefarmacologice-in-abordarea-
schizofreniei-id-1227-cmsid
www.romedic.ro/iuliana-fulas-cabinet-individual-de-psihologie/articol/
http://sanatatemintala.md/images/resurse/Introducere%20%20in%20interventiile
%20psihologice%20(16.APR.2019).pdf;
https://medanima.ro/schizofrenia/psihiatrie-psihologie-iasi