Elaborarea metodică nr.

1. Chirurgia oro-maxilo-facială ca ştiinţă medicală. Obiectul şi sarcinile. Definiţia specialităţii,

interrelaţii cu celălalte specializări ale stomatologiei. Teritoriul anatomic al chirurgiei OMF (limite, planuri,
structuri anatomice)

Chirurgia oro-maxilo-facială reuneşte ştiinţa şi arta de a preveni, diagnostica şi vindeca bolile, a reconstitui formele
şi restabili funcţiile din teritoriul buco-maxilo-faciali folosind cel mai adesea o intervenţie operatorie. În cadrul
acestei specialităţi, se studiază sub toate aspectele anomaliile şi afecţiunile congenitale, traumatice, infecţioase,
tumorale şi de altă natură ale teritoriului buco-maxilo-facial; se studiază metodele de prevenire şi combaterea durerii
în vederea tuturor manoperelor sau intervenţiilor stomatologice, corectarea plastică şi funcţională a structurilor
acestui teritoriu, înlocuirea pierderilor de substanţă.
Chirurgia buco-maxilo-facială cuprinde două părţi:
— chirurgia orală (dento-alveolară, buco-dentară) studiază indicaţiile şi tehnica extracţiilor dentare,
incidentele, accidentele şi complicaţiile acestora; tratamentul chirurgical al tulburărilor de erupţie dentară; metodele
chirurgicale ajutătoare tratamentelor endodontice; tratamentul chirurgical al parodontopatiilor marginale cronice;
metodele chirurgicale proprotetice, ca şi alte tratamente chirurgicale ale afecţiunilor dento-parodontale şi ale
cavităţii bucale;
— chirurgia maxilo-facială cuprinde chirurgia tegumentului şi orificiilor feţei, chirurgia părţilor moi cervico-
faciale, a maxilarelor, articulaţiilor temporo-mandibulare şi glandelor salivare, corectarea dismorfozelor faciale,
refacerea morfo-funcţională a teritoriului maxilo-facial.
Importanţa şi locul pe care-l ocupă chirurgia buco-maxilo-facială în rîndul celorlalte specialităţi stomatologice
rezultă din conţinutul său şi explică de ce chirurgia buco-maxilo-facială constituie o specialitate de bază a
stomatologiei, fiind totodată singura specialitate din domeniul stomatologiei recunoscută oficial şi inclusă pe lista
specialităţilor chirurgicale.
Importanţa chirurgiei buco-maxilo-faciale rezultă şi din frecvenţa ridicată po care o deţin afecţiunile şi intervenţiile
de care se preocupă. Această frecvenţi ridicată se explică în primul rînd prin aceea că o mare parte din patologia
chirurgicală a teritoriului buco-maxilo-facial rezultă din dezvoltarea şi prezenţa dinţilor, din evoluţia cariei dentare
care ocupă primul loc în tabelul morbidităţii pe afecţiuni.
Chirurgia buco-maxilo-facială păstrează relații strînse cu celelalte specialități stomatologice,deși fiecare
specialitate are un profil,un conținut precis,toate urmăresc acelați scop general:menținerea aparatului
masticator,restabilirea sa morfologică și fizionomică.
În practica chirurgiei maxilo-faciale este adesea necesară colaborarea cu specialiștii care își desfășoară
activitatea în același teritoriu sau în imediata vecinătate(neurochirurg,ORL-ist,oftalmolog),cu radiologul și
radioterapeutul,cu histopatologul,precum și cu specialiști din alte domenii medicale.Progresul chirurgiei buco-
maxilo-faciale depinde și de însușirea continuă a achizițiilor din biologie,medicinăși chirurgie,de adaptarea și
aplicarea acestora la prpriile sale domenii de activitate,de relațiile chirurgie buco-maxilo-faciale și
stomatologiei cu alte discipline medico-chirurgicale.

d.Limitele teritoriului buco-maxilo-facial sunt:

 Superior-un plan orizontal trecînd prin rebordurile orbitare superioare;
 Inferior-un plan orizontal trecînd prin corpul osului hioid;
 Lateral-cîte un plan trecînd prin marginea anterioară a mușchiului sternocleidomastoidian,a apofizei mastoide
și înconjurînd pavilionul urechii trece vertical prin tragus și reunește linia de delimitare superioară;
 În profunzime-pînă la partea anterioară și mijlocie a bazei craniului și planul prevertebral.
Din teritoriul menționat trebuie însă excluse regiunile orbitare,fosele nazale și laringofarinxul care au o
patologie specială și tehnici chirurgicale proprii.

2. Istoricul chirurgiei OMF și al catedrei.

Perioade
1) Primitiva
 "burete somnifer"pe baza de Opium
 Beladona
  Hașișul
 Alcoolul
 Asirieni=>lovituri in cutia craniana (pentru pierderea temporaraa cunostintei)
2) Descoperirea anesteziei
 Sec XV-Cordius descopera eterul,subs.cu proprietati anestezice
 Sec XVII-protoxidul de azot
 1844- Horace Wells,dentist-extrage un molar cu anestezie generala prin inhalatie cu protoxid de azot
 1846-William Morton ,dentist-extirpeaza o tumoare mandibulara in anestezie generala cu inhalatie de vapori
de Eter
 1856-cloroformul ca anestezic=>Simpson(anestezistul curtii regale)
 Termenul "Anestezie"=>propus de Oliver W.Holmes(medic american)=>fara sensibilitate
 1862-cocaina ca anestezic(bazele anesteziei loco-regionale)=> fiind foarte toxica si cu multe accidente locale
a fost mai tiriziu inlocuita cu novocaina(sec XIX)
 Ultimile decenii a sec XIX-pu extractii dentare sol.de=>cocaina+morfina+atropina
 1871-Trendelemburg-prima intubare(pina atunci se foloseau doar masi inhalatorii)
 1836-1843- se imagineaza si pefecioneaza seringa=>utilizare in anestezia loco-reg
 Einhorn(Suedia)=>sintetizat Novocaina,dar Braun a introdus-o in practica (de asta a fost numit "parintele
anesteziei loco-regionale) 3) Anestezia moderna
 S-a modernizat din cauza evoluarii  Farmacodinamicii  Fiziologiei  Fiziopatologiei
 1923-barbituricele
 1943-sintetizarea Xilinei(una dintre cele mai folosite anestezice si azi)

Istoric Antichitate – dovezi ale utilizării proprietăților analgetice ale alcoolului sau a diverselor decocturi de
plante – cu acțiune analgezică sau sedativă 1250, Hugh și Teodoricus – „burete somnifer” pe bază de opium
1540, Cordius descoperă eterul, substanță cu proprietăți anestezice 1773, Priestly descoperă protoxidul de azot
– gaz cu proprietăți anestezice deosebite, folosit și astăzi.
Introducerea metodelor anestezice în practica medicală curentă are loc de facto în a doua jumătate a secolului
al XIX-lea: 1842, dr. Crawford din Georgia, administrează prima anestezie prin inhalație cu vapori de eter
pentru o intervenție chirurgicală. 1844, Horace Wells, dentist din Hartford (Connecticut) – extrage un molar cu
anestezie generală prin inhalație cu protoxid de azot.

Începând cu anul 1961 a fost înființată de Catedra chirurgie oro-maxilo-facială (OMF) condusă de cãtre
Nicolai Fetisov, Savant Emerit, doctor habilitat în medicină, profesor universitar. În această perioadă cu
suportul conferenţiarilor V. Titarev, A. Guţan, V. Ocuşco au fost puse bazele clinice ale catedrei, au fost
trasate direcţiile principale de dezvoltare a specialităţii,
Din 1968 până în 1994 catedra a fost condusă de profesorul Arsenie Guţan. În această perioadă potenţialul
ştiinţifico-didactic al catedrei a crescut considerabil, a fost perfecţionat procesul de studii, au fost modernizate
bazele clinice, a fost organizat cursul de instruire postuniversitară, ulterior acesta fiind transferat în
componenţa facultăţii de perfecţionare a medicilor.
În perioada 1995 – 2012 catedra a fost condusă de către Dumitru Şcerbatiuc, doctor habilitat în medicină,
profesor universitar. Din 2010, la iniţiativa colectivului, catedra poartă numele eminentului savant şi pedagog
Arsenie Guţan.
În anul 2013 în componenţa catedrei a fost transferat cursul de chirurgie OMF şi implantologie orală a
Facultăţii de Educaţie Continuă în Medicină şi Farmacie şi, actualmente, ea se numeşte Catedra Chirurgie Oro-
Maxilo-Facială şi Implantologie Orală Arsenie Guţan. Şef de catedră a fost numit Valentin Topalo, doctor
habilitat în medicină, profesor universitar.
 Anul 2015 a însemnat uniunea serviciilor de propedeutică în chirurgie dento-alveolară cu maxilo – facialã si
înfiintarea Catedrei de chirurgie oral-maxilo – facialã și implantologie orală „Arsenie Guțan”, condusã
începând cu acel an de cãtre dr. șt.med., conf.univ. CheleNicolae.
În clinicã se asigurã pregãtirea studentilor din USMF „N.Testemițanu” la urmãtoarele discipline:
• Prevenție în chirurgia OMF – anul II Facultatea de Stomatologie
• Anestezie lîn stomatologie – anul II Facultatea de Stomatologie;
• Odontectomia. – anul III Facultatea de Stomatologie;
• Infecțiile în regiunea OMF – anul III Facultatea de Stomatologie;
• Traumele în regiunea OMF. – anul IV Facultatea de Stomatologie;
• Implantologia dentară. – anul IV Facultatea de Stomatologie;
• Oncologia în chirurgia OMF. – anul V Facultatea de Stomatologie;
• Chirurgia preprotetică și parodontală. Chirurgia reconstructivă și estetică. – anul V Facultatea de Stomatologie;
• Medicina dentară. Facultatea de Medicinã Generalã, anul IV

De asemenea în Clinica de chirurgie oralã si maxilo – facialã se desfãșoarã pregãtirea urmãtoarelor categorii de
medici:
• medici rezidenti în specialitãtile: chirurgie oralã si maxilo – facialã, chirurgie dento-alveolarã, ORL,
neurochirurgie.
Activitatea stiintificã a cadrelor didactice constã în:
• participarea la consfãtuiri stiintifice în tarã si strãinãtate;
• elaborarea de cursuri de specialitate – Chirurgie oralã – curs pentru studentii de stomatologie;
• elaborarea de articole si lucrãri de specialitate;
• coordonarea studentilor în întocmirea lucrãrilor de diplomã;
• întocmirea de monografii de specialitate.

Personalul catedrei este reprezentat de medicii :

 Nicolae Chele - șef de catedră

 Dumitru Șcerbatiuc - profesor universitar
 Valentin Topalo – profesor universitar
 Andrei Mostovei – conferențiar universitar
 Dumitru Hîțu - conferențiar universitar
 Dumitru Sîrbu – conferențiar universitar
 Ilie Suharschi – conferențiar universitar
 Mihail Radzichevici – conferențiar universitar
 Natalia Rusu-Radzichevici – conferențiar universitar
 Oleg Zănoagă – conferențiar universitar
 Olga Procopenco – conferențiar universitar
 Sofia Lehtman – conferențiar universitar
 Adrian Zgîrcea - asistent universitar
 Alexandr Mighic – asistent universitar
 Alexandru Ghețivu – asistent universitar
 Alexei Gulpe – asistent universitat
 Alexei Pălărie – asistent universitar
 Constantin Ceclu – asistent universitar
 Eugenia Balan – asistent universitar
 Eugeniu Slabari – asistent universitar
 Gabriela Motelica – asistent universitar
 Ghenadie Cucu – asistent universitar
 Ion Dabija – asistent universitar
 Iurie Melnic – asistent universitar
 Liliana Nastas – asistent universitar
 Mihai Cebotari – asistent universitar
 Nicolaie Cucereavîi – asistent universitar
 Simion Levco – asistent universitar
 Vasile Vlas – asistent universitar
3. Formele de asistenţă stomatologică chirurgicală (profilactică, planică, de urgenţă) şi conţinutul lor. Principii
generale ale tehnicilor chirurgicale.

 Asistența stomatologică chirurgicală de uregență se acordă în primul rînd pacienților cu dureri acute,severe.Include
asistența medicală în limita competenței și a posibilităților tehnice medicale,spre exemplu : flegmon,abces,periostită
purulentă ; manevre demică chirurgie,ca : rezecție apicală,extracții dentare,prelucrarea primară a plăgilor.
 Asistența planică include consultația medicului chirurg,manevrede mică chirurgie,prescriere de
tratament,recomandare la investigații paraclinice pentru stabilirea diagnosticului,monitorizarea tratamentului
bolnavilor cronici.
 Asistența profilactică prevede controlul profilactic anual (consultație,recomandare pentru
investigații),imunizare,educație medico-sanitară,depistarea precoce a cancerului,dispensarizarea malformațiilor
congenitale.

b.Principiile generale ale tehnicilor chirurgicale de extracții dentare.

O dată stabilită indicația de extracție,înfuncție de leziunea dentoparodontală,de factorii regionali și generali,se vor
analiza condițiile morfologice și patologice locale,pentru a alege o tehnică operatorie cît mai puțin traumatizantă și a
evita accidentele și complicațiile ulterioare.
Condițiile morfologice locale-indiferent de tehnica de extracție folosită,este necesar să se realizeze o lărgire a
alveolei,pentru a permite rădăcinii săiasă din lăcașul său anatomic.Cu cît osul alveolar este mai spongios,prezentînd
o corticală subțire și elastică,extracția dinților se face mai ușor.Dacă dintele este implantat într-o zonă în care alveola
dentară este săracă în țesut spongios și corticala este groasă,extracția va fi mai dificilă,așa cum se întîmplă la primul
molar superior și la molarii și premolarii inferiori.
La mandibulă,extracția molarilor și a premolarilor este mai dificilă și datorită implantării lor apropiate de cele două
corticale,ceea ce face ca dilatarea alveolară să fie anevoioasă,instrumentele insinuîndu-se cu greu și existînd
pericolul fracturării uneia din tablele osoase.
Osul alveolar poate prezenta unele particularități de rezistență,în raport cu vîrsta și tipul constituțional al
bolnavului.Astfel la copii și tineri osul este mult mai elastic,pe cînd la bătrîni osul suferă un proces de
hipercalcifiere,devine casant,fracturînduse cu ușurință.
Indivizii cu un schelet bine dezvoltat,cu o musculatură oro-facială viguroasă,prezintă cel mai adesea o implantare
solidă a rădăcinilor într-un os dens,dilatarea alveolei făcîndu-se cu mai multă greutate în timpul manevrelor de
extracție.
Conformația coroanei și a rădăcinilor dentare are o importanță deosebită în tehnica de extracție ce urmează a fi
folosită.Astfel,coroanele mici,fără convexități bine reprezentate,nu permit adesea aplicarea cleștelui de
extracție,necesitînd folosirea elevatoarelor,de asemenea,dinții cu coroane mici,presupun existența unor rădăcini
scurte,dar groase și bine implantate în osul alveolar.
Adeseori rădăcinile prezintă anomalii de formă,de orientare sau de număr,îngreunînd mult tehnica de extracție și
favorizînd producerea fracturilor.Astfel rădăcinile incisivilor laterali sau ale primilor premolari superiori pot fi
cudate ,,în baionetă”,rădăcinile molarilor încurbate convergent ,,barate”,menținînd între ele septul interradicular,sau
încurbate divergent.Toate aceste anomalii nu pot fi depistate decît radiografic și nu permit extracția normală a
rădăcinilor,necesitînd tehnici operatorii particulare.
Molarii,premolarii sau caninii pot prezenta rădăcinisupranumerare,a căror orientare este extrem de variabilă.Aceste
rădăcini se pot fractura în timpul extracției și adesea pot scăpa observației radiologice și chiar clinice,rămînînd
intralveolar,complicînd procesul ulterior de vindecare sau producînd complicații postextracționale.
Modificările patologice ale dinților și ale alveolei pot,uneori,să ușureze mult extracția dinților,alteori,dimpotrivă să
facă foarte dificilă ntervenția.Un dinte devitalizat,care a suferit în timp procese repetate de parodontită marginală,cu
diminuarea rezistenței ligamentului alveolodentar și a pereților alveolari,se extrage cu mai multă ușurință decît un
dinte vital.
Alteori dimpotrivă,inflamațiile repetate ale parodonțiului determină apariția unor procese de hipercementoză apicală
sau înlocuirea ligamentului alveolodentar cu țesut dur,realizînd adevarate anchiloze între rădăcini și pereții alveolari.
Distrucțiile masive prin carie,extinse de la coroană la rădăcină,favorizează fracturarea dintelui în timpul
manoperelor de extracție.
Pentru extracția dentară se folosesc cel mai frecvent tehnici care se bazează pe maleabilitatea osului și posibilitatea
de dilatarea a alveolei.
 După ce s-a obținut dilatarea alveolei,dintele este extras prin ruperea fibrelor ligamentare periodontale.Cu totul
excepțional se folosesctehnici denumite ,,chirurgicale”,care constau în rezecarea unuia din pereții alveolari-cel mai
frecvent peretele vestibular-evidențierea rădăcinii și breșa osoasă realizată.
Cu cleștii se extrag :
-dinții a căror porțiune coronară este integră sau parțial distrusă,permițînd aplicarea corectă la colet a
instrumentuluirespectiv ;
-rădăcinile alveolare care prezintă o porțiune extraalveolară suficient de proeminentă și rezistentă pentru a putea fi
prinsă cu cleștele ;
-rădăcinile dentare care se găsesc la limita peretelui alveolar,osul permițînd crearea,cu elevatorul sau freza,a unui
șanț periradicular unde să poată fi insinuate fălcile cleștelui,asigurînd o priză eficientă pe rădăcină.
Dinții cu coroanele conice,care nu permit o adaptare corectă a fălcilor cleștelui,precum șă rădăcinilesituate sub
limita marginii procesului alveolar se extrag cu elevatoarele.
Dacă tentativa deextracție cu elevatorul eșuează,extracția se va face prin alveolotomie.
Oricare ar fi instrumentul și tehnicile de extracție folosite,ele nu trebuie să vizeze numai îndepărtarea dintelui și a
rădăcinii sale oricum și în orice condiții,ci o vindecare rapidă a plăgii,cu conformarea unei creste alveolare care să
permită o protezare ulterioară corectă.
Pentru aceasta este necesar ca medicul să stăpînească perfect tehnica de extracție pe care o va adopta de la caz la
caz,în funcție de situația anatomică dentoalveolară și de datele culese prin examenele clinic și radiologic.Se vor
evita dilacerările și zdrobirile gingivomucoasei,ca și zdrobirile și denudările întinse de os,care produc dureri
postextracționale greu de suportat,întîrzie vindecarea și lasă o cicatrice osteo-mucoasă nefavorabilă restaurărilor
protetice.Folosirea forței în timpul manoperelor de extracție nu este justificată ;manoperele de extracție trebuiesp fie
blînde,efortul se dozează,îmbinînd succesiv diferite mișcări ce conduc la mobilizarea și eliberarea dintelui din
alveolă.

Documentatia: fisa medicala a pacientului, - Registru de evidenta zilnica a medicului, - Registru de operatii - Forma
statistica (date de nr de pacienti, interventii, etc)
Volumul asistentei medicale in sectia OMF – 25u.c = 5 pacienti/zi

4. Principiile de bază ale organizării asistenţei stomatologice chirurgicale în ambulator şi în staţionar:

Asistenta stomatologica chirurgicale se acorda in cadrul policlinicilor de larg profil, stomatologice sau in cadrul
spitalului. Cabinetul chirurgical – amplasat la ultimul etaj; trebuie sa corespunda normelor igieno-sanitare si
rigorilor de protectie a muncii, tehnicii de securitate, etc. In cabinetul chirurgical trebuie sa fie obligatoriu asigurata
alimentarea centralizata cu apa rece si calda, canalizare, containere cu capac pentru colectarea deseurilor si
materialelor contaminate.
Trebuie sa fie obligatoriu asigurata alimentarea centralizata cu energie electrica si o sursa autonoma de energie
electrica.
În condiții de ambulator este amenajat cabinetul de chirurgie dento-alveolară,care permite efectuarea extracțiilor
dentare și a altor acțiuni chirurgicale mai puțin complicate,pacienților care nu prezintă agravarea stării generale de
sănătate.În condiții de laborator este amenajat cabinetul și camera de sterilizare care asigură instrumentarul
necesar,steril.
În staționar sunt organizate secții de chirurgie maxilo-facială,aici se efectuează acte chirurgicale complicate la
nivelul regiunii oro-maxilo-faciale,pacienților care necesită spitalizare si control postoperator minuțios.Aici sunt
antrenate mai multe echipe de medici,pentru a face față diferitor complicații clinice.

5. Cerinţele amenajării, de microclimă şi organizării cabinetului (secţiei) chirurgical (pereţii, podeaua,

tavanul, ventilarea, lavuar, canalizare, geamuri etc.).

Hol – 0,3m2/pers, min 18m2

Registratura – min 10m2 (5m2/functionar)
Suprafata cabinetului – min 14m2 (+10m2 pentru fiecare fotoliu adaugator)
Sectia OMF este compusa din: Cabinet chirurgical, Saloanele, Postul asistentei medicale, Sala de pansamente
(septica/aseptica), Sala de proceduri, Cabinetul medicilor, asist. Med., infirmierelor, Sufrageria (pt bolnavi),
Podeaua – tapetata cu linoleun, pardosita cu gresie, Tavanul si peretii – acoperiti cu vopsea lavabila (pasta de
silicat/ulei). Instalatia de apa – 2 chiuvete (apa rece si calda ) – pentru spalarea mainilor si pentru instrumente,
Inzestrarea cu lampa de cuart, Trebuie sa existe locul de munca pentru medic, asistenta medicala; coltisorul anti-
HIV, antisoc, frigider pentru pastrarea, Unor substante
Iluminarea si ventilaţia să fie conform normelor in vigoare:
O buna iluminare – combinarea iluminatului natural cu cel artificial.
Iluminarea naturală :Optim – orientarea nordica a ferestrelor si fotoliul orientat spre geam
Iluminarea artificială să fie asigurată din două surse :pentru cabinet – mai difuză;pt. Câmpurile operatorii mai
puternică.
Ventilaţia : Naturală – prin ferestre sau geamuri de ventilaţie
Artificială – sisteme exhaustive, sisteme care insuflă aer din exterior, sau mixte
Asigurarea unui microclimat termic corespunzător (de 22-24 ºc în cabinete, 18-20º C în săli de aşteptare).
In cabinetele în care se efectueaza interventii chirurgicale ce necesita spitalizare de zi/de o zi va fi amenajata o
incapere special destinata pentru recuperarea postoperatorie, dotata cu paturi, asigurandu-se o suprafata minima de 7
m2/pat.

Conform Hotărîrii guvernului Nr.663 din 23.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind condiţiile de
igienă pentru prestatorii de servicii medicale , Capitolul IV,Cerinţe faţă de finisarea interioară a încăperilor :

Pentru finisarea interioară a încăperilor, canalelor de ventilare, sistemelor de ventilare şi filtrelor se folosesc
materiale în conformitate cu destinaţia funcţională şi omologate pentru utilizare în Republica Moldova.
   Suprafaţa pereţilor, duşumelelor şi tavanelor în încăperi trebuie să fie netedă, uşor accesibilă pentru dereticare
umedă şi rezistentă la prelucrarea cu detergenţi şi produse dezinfectante permise pentru utilizare în ordinea stabilită.

În încăperile cu regim de lucru umed, care se supun dezinfecţiei umede curente vor fi executate următoarele finisaje:
    a) pereţii, la înălţimea încăperii – cu materiale hidrorezistente;
    b) tavanul – cu materiale hidrorezistente;
    c) duşumeaua – cu materiale hidrorezistente; în sălile de operaţii, pentru anestezie, de naşteri şi în alte încăperi în
care se efectuează anestezia generală, finisajele trebuie să fie antistatice.
La acoperirea duşumelei cu linoleum, marginea de lîngă perete trebuie amplasată sub plintă, care va fi fixată între
perete şi duşumea, conexiunile fiind sudate în mod obligatoriu.
Locurile unde vor fi instalate lavoare şi alte obiecte sanitare sau utilaje care, în timpul exploatării pot umezi pereţii şi
paravanele, vor fi finisate cu materiale hidrorezistente, cel puţin pînă la înălţimea de 1,6 m de la duşumea şi lăţimea
de cel puţin 20 cm de la fiecare parte a utilajului.

Instalarea tavanelor suspendate de diverse construcţii se permite numai în încăperile care nu necesită respectarea
strictă a regimului antiepidemic, aseptic şi antiseptic: vestiare, coridoare şi încăperi similare.
    Suprafaţa internă şi externă a mobilierului medical trebuie să fie netedă şi confecţionată din materiale rezistente
la acţiunea detergenţilor, substanţelor dezinfectante şi medicamentoase.

Cerinţe privind aprovizionarea cu apă şi canalizare

129. Instituţiile nou-construite, reconstruite şi cele care funcţionează trebuie să fie asigurate cu apeduct, canalizare şi
apă caldă centralizată.
    130. Instituţiile trebuie să aibă şi să folosească permanent în activitatea lor apă potabilă curentă, rece şi caldă, sub
presiune şi la temperatură adecvată, în cantitate suficientă şi corespunzătoare din punctul de vedere al calităţii şi
inofensivităţii, conform prevederilor actelor normative în vigoare privind apa potabilă, cu instalaţii adecvate pentru
păstrare şi, în caz de necesitate, pentru distribuire şi cu protecţie adecvată contra contaminării. 
    131. În localităţile sau zonele lipsite de reţele publice de distribuire a apei potabile este permisă folosirea apei de
fîntînă prin instalaţii proprii, corespunzătoare din punct de vedere sanitaro-igienic, cu obligativitatea ca aceasta să
îndeplinească condiţiile de potabilitate.
    132. Instituţiile care folosesc surse proprii de apă potabilă vor asigura protecţia sanitară a acestora şi controlul
calităţii apei utilizate.
    133. Folosirea apei din sursă locală se admite doar dacă această sursă este autorizată de Agenţie.
    134. Epurarea şi dezinfecţia apelor reziduale de la instituţii trebuie să se efectueze la staţiile urbane sau în alte
staţii de epurare, care vor garanta epurarea şi dezinfecţia lor eficientă.

Cerinţe privind sistemul de încălzire, ventilare, microclimatul

 şi calitatea aerului din încăperi

 148. Sistemul de încălzire, de ventilare şi de condiţionare a aerului trebuie să asigure condiţii optime ale
microclimatului şi componenţa chimică adecvată a aerului din încăperile instituţiilor.
    149. Temperatura, multiplul schimbului de aer vor corespunde indicilor stabiliţi prin regulamentele sanitare.
    150. Nivelul admisibil de poluare bacteriană a încăperilor instituţiilor va corespunde cerinţelor stipulate în anexa
nr.5 la prezentul Regulament.
     151. Convectoarele trebuie să aibă suprafaţă netedă, cu accesibilitate uşoară la curăţire, ele vor fi instalate lîngă
pereţii exteriori, sub ferestre. Nu se permite instalarea lor în saloane lîngă pereţii interni.

 155. În calitate de agent termic, în sistemele de încălzire centralizată se utilizează apa cu temperatura maximă în
convectoare de 85°C. În instituţii nu se admite utilizarea altor lichide şi soluţii în calitate de agent termic în
sistemele de încălzire.
    156. Clădirile instituţiilor trebuie să fie dotate cu sisteme de ventilare, refulare-aspiraţie mecanică şi ventilaţie de
refulare naturală.

 159. Proiectarea şi exploatarea sistemelor de ventilare trebuie să excludă direcţia de deplasare a maselor de aer din
zonele “murdare” ale încăperii spre cele “curate”.
    160. Încăperile instituţiilor, cu excepţia sălilor de operaţii, pe lîngă sistemul de ventilare mecanică vor avea şi
ventilaţie naturală.
    161. Captarea aerului din atmosferă pentru sistemul de ventilare şi de condiţionare se efectuează din zona verde la
o înălţime nu mai mică de 2 m de la suprafaţa solului. Aerul captat se va supune tratării prin filtre.
    162. Aerul introdus în sălile de operaţii, de anesteziologie, de naşteri, de reanimare, în saloanele postoperatorii, de
terapie intensivă, pentru bolnavii cu combustii, bolnavii imunodepresivi va fi tratat prin dispozitive pentru
dezinfecţia aerului, care vor asigura o eficacitate de cel puţin 95%.
    163. În încăperile unde în aer se elimină substanţe nocive se vor amenaja sisteme locale de aspiraţie sau nişe de
ventilare.

165. Conductele de aer ale sistemului de ventilare pentru debitare (de condiţionare a aerului) după filtrele cu
eficacitate înaltă vor fi confecţionate din inox.
    166. În instituţiile existente se admite folosirea sistemelor-split, cu condiţia prezenţei filtrelor cu eficacitate înaltă,
cu respectarea obligatorie a regulilor de efectuare a lucrărilor de reglementare.
    167. Multiplul schimbului de aer se stabileşte reieşind din necesitatea asigurării purităţii şi menţinerii
componenţei gazoase a aerului.
    168. Umiditatea relativă a aerului nu va depăşi 60%, viteza mişcării aerului –  0,15 m/sec.
    169. Conductele de aer, grilajele de distribuire şi recepţie, camerele de ventilare, dispozitivele de ventilare şi alte
instalaţii trebuie menţinute în curăţenie, nu trebuie să aibă defecte, urme de rugină, deteriorări ale etanşeităţii.
    170. Dezinfecţia sistemului de ventilare se va efectua nu mai rar de o dată pe an, precum şi în caz de necesitate,
conform indicaţiilor epidemiologice.

6. Utilarea şi înzestrarea cabinetului chirurgical cu utilaj, mobilă şi instrumentarul

stomatologic.Cerinţele sanitaro-igienice faţă de utilaj şi mobilă stomatologică.
Suprafaţa internă şi externă a mobilierului medical trebuie să fie netedă şi confecţionată din materiale rezistente la
acţiunea detergenţilor, substanţelor dezinfectante şi medicamentoase.

Conform Hotărîrii guvernului Nr.663 din 23.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind condiţiile de
igienă pentru prestatorii de servicii medicale ,Capitolul VIII 
Cerinţe privind inventarul şi utilajul tehnic

    208. Instituţiile se dotează cu mobilierul, utilajul şi inventarul necesar, conform destinaţiei.

 209. Folosirea mobilierului, inventarului şi utilajului defectat este interzisă.

216. Pentru dezinfecţia aerului şi suprafeţelor în instituţii trebuie instalate lămpi cu raze ultraviolete. Metodele de
aplicare a lămpilor ultraviolete, regulile de exploatare şi securitate a instalaţiilor trebuie să corespundă cerinţelor
igienice şi instrucţiunilor în vigoare.

 Unitul dentar
 Scaunul pentru medic și asistenta medicală
 Masa pentru plasarea instrumentelor de lucru
 Masa cu instrumente sterile
 Masa de birou a medicului
 Dulap cu instrumente ambalate,sterile
 Dulap pentru materiale
 Dulap pentru medicamente
 Trusa antișoc
 2 lavoare
 Lampa de cuarț
 Aparat de aer condiționat
 Urnă pentru deșeuri cu pericol biologic
 Urnă pentru deșeuri nepericuloase

6b.Fotoliul dentar se dezinfectează de mai multe ori pe zi,în special tetiera,brațele fotoliului și măsuța de
instrumente;se pot utiliza spray-uri antiseptice.Diverse piese ale unitului:seringa de apă și aer,butoanele de la
întrerupătoare trebuie șterse cu un burete înbibat în alcool 70% sau clorhexidin în soluție alcoolică sau
spray;scuipătoarea trebuie dezinfectată frecvent.Aerisirea corespunzătoare se face de mai multe ori pe zi.La sfîrșitul
zilei de lucru se efectuează îngrijirea unitului și a mobilierului ,dezinfecția
scuipătorilor,portdeșeurilor,lavoarului,dezinfecția umedă a pardoselii și altor suprafețe mari cu săpun crezol 2% sau
cu alte soluții sau spray-uri dezinfectante.

Pentru dezinfecția aerului metoda cea mai bună rămîne utilizarea aldehidei formice cu condiția să fie aplicată
riguros.

Săptămînal curățenia generală a sălilor de tratamente și operații,curățirea și dezinfecția tuturor suprafețelor

lavabile,ștergerea pereților,ușilor,dezinfecția aerului prin formalizare.

Circuitul instrumentelor.Toate măsurile de sterilizare și dezinfecție ale instrumentelor pot fi compromise printr-o
păstrare sau manipulare incorectă ulterioară.

Utilizarea truselor de instrumente sterile pregătitie pentru extracții dentare simple,extracții

alveoloplastice,odontectomii,rezecții apicale,gingivectomii,chistectomii,incizia supurațiilor,ca și pentru orice altă
intervenție chirurgicală,este o metodă practică,deservirea este rapidă și evită contaminarea în timpul manipulării
după sterilizare.Instrumentarul utilizat pentru intervenții chirurgicale aseptice trebuie separat de instrumentarul
pentru tratamentul leziunilor septice.Instrumentele folosite se introduc într-un recipient cu soluție dezinfectantă ținut
la distanță de instrumentele sterile.

În concluzie,respectarea regulilor de asepsie și aplicarea corectă a măsurilor de antisepsie și dezinfecție trebuie să

constituie principii de bază în întreaga activitate a medicului stomatolog și colaboratorilor săi.

7. Cerinţele de construcţie şi de amplasare ale cabinetului (secţiei) de stomatologie chirurgicală în

cadrul policlinicilor de larg profil, stomatologice sau în cadrul spitalului. Regulile de igienă personală , etică
şi deontologie. Aspectul exterior al medicului chirurg în instituţie medicală.
Conform Hotărîrii guvernului Nr.663 din 23.07.2010 pentru aprobarea Regulamentului sanitar privind condiţiile de
igienă pentru prestatorii de servicii medicale, Capitolul III
Cerinţe igienice pentru edificii
38. Adîncimea saloanelor şi încăperilor curativ-diagnostice cu iluminat natural unilateral nu va depăşi 6 m.
    41. Nu se permite amplasarea în subsoluri şi demisoluri a secţiilor curative cu saloane, a sălilor de operaţii, de
naşteri, de proceduri, a cabinetelor de fizioproceduri, roentgen, ale medicilor, depozitele de chimicale, substanţe
uşor inflamabile, toxice şi de combustibile.
42. Nu se admite instalarea utilajelor care reprezintă surse de zgomot şi vibraţie, inclusiv a ascensoarelor, în
vecinătatea saloanelor pentru bolnavi, a cabinetelor de proceduri şi a celor curativ-diagnostice.
    43. Nivelul vibraţiei, al ultrainfrasunetului, al presiunii sonore, al iradierilor electromagnetice, laser, infraroşii,
ultraviolet, al cîmpului electrostatic nu trebuie să depăşească nivelul maxim admis stabilit prin regulamentele
sanitare.
47. Blocurile de operaţii se amplasează în clădiri izolate, blocuri-anexă sau în secţii izolate în componenţa clădirii.
    48. La amplasarea blocului de operaţii în afara clădirilor curative se vor prevedea treceri comode cu încălzire,
care vor face legătura între blocul de operaţii şi celelalte subdiviziuni clinice şi curativ-diagnostice.
    49. Sălile de operaţii urgente se amplasează în componenţa secţiilor de internare.
    50. Secţiile blocurilor de operaţii nu vor avea funcţia de trecere.
    51. Intrarea în blocurile de operaţii pentru personal va fi organizată prin filtre sanitare, iar pentru bolnavi – prin
ecluze.
    52. Vor fi prevăzute blocuri pentru operaţii septice şi aseptice cu divizarea strictă a încăperilor (zona sterilă, zona
de regim strict, zona încăperilor “murdare”).
    54. Filtrul sanitar pentru personal (separat pentru bărbaţi şi femei) va consta, în blocurile de operaţii, din 3
încăperi adiacente:
    a) prima încăpere este utilată cu cabină de duş, bloc sanitar şi dozator cu soluţie antiseptică. Aici personalul îşi
scoate hainele de lucru din secţie, face duş şi igienizează mîinile cu antiseptice;
    b) în cea de-a doua încăpere personalul îmbracă costume chirurgicale curate, încălţăminte specială şi părăseşte
filtrul sanitar;
    c) a treia încăpere este utilată cu recipiente pentru colectarea îmbrăcămintei (costume chirurgicale, măşti, bonete)
şi a încălţămintei în care, după efectuarea operaţiei, personalul medical revine în filtrul sanitar;
    d) în continuare personalul trece în prima încăpere, unde la necesitate face duş, îmbracă hainele de protecţie
pentru lucrul în secţie şi părăseşte blocul de operaţii.
   55. În filtrul sanitar pentru personal din blocurile de operaţii, cabinele de duş se instalează reieşind din calculul: o
cabină la maximum 4 săli de operaţii.
77. Secţia curativă (de toate profilurile) nu trebuie să servească drept cale de acces. La intrarea în secţiile infecţioase
se va prevedea o ecluză. Numărul de paturi în secţii se determină prin sarcina de proiectare.
107. Toate încăperile secţiilor de sterilizare centralizate trebuie împărţite în 2 zone – sterilă şi nesterilă. La zona
sterilă se referă: partea sterilă a secţiei de sterilizare-autoclavare, depozitul materialelor sterile, expediţia. Restul
încăperilor se referă la zona nesterilă. Accesul în încăperea sterilă se admite numai prin filtrul sanitar.
    108. În secţiile de sterilizare centralizate se va respecta procesul tehnologic de sterilizare.
222. Încăperile auxiliare pentru personalul instituţiilor trebuie să fie amenajate cu respectarea următoarelor cerinţe:
    a) numărul de dulapuri în vestiar trebuie să corespundă numărului maxim de angajaţi într-un schimb;
    b) suprafaţa vestiarelor pentru păstrarea hainelor personalului va fi de cel puţin 0,08 m2 la un umerar;
    c) suprafaţa vestiarelor pentru păstrarea hainelor personale şi de protecţie va fi de cel puţin 0,4 m2 pentru un
dulap. Vestiarele trebuie dotate cu dulapuri cu cel puţin două secţiuni, care asigură păstrarea separată a hainelor
personale şi de protecţie, care se închid şi sînt ventilate;
    d) numărul instalaţiilor sanitare pentru personal va fi stabilit în conformitate cu pct. 114 din prezentul
Regulament;
    e) pentru femeile angajate vor fi prevăzute încăperi de igienă personală, care vor avea în componenţa lor cabine
dotate cu duşuri cu furtun elastic şi malaxor de apă caldă şi rece. Mărimea cabinei trebuie să fie de minimum 1,8 x
1,2 m. În cabine trebuie să fie instalate cuiere pentru lenjerie şi haine.
    223. Pentru asigurarea personalului cu hrană caldă, în instituţii trebuie prevăzute cantine sau bufete (în funcţie de
numărul angajaţilor), cu un număr de locuri reieşind din calculul 10-12 locuri la 100 angajaţi.
    224. În fiecare subdiviziune structurală a instituţiilor vor fi prevăzute încăperi pentru personal, cu suprafaţa de cel
puţin 12 m2, dotate cu frigidere, instalaţii de încălzire a apei, utilaje de încălzire a bucatelor şi lavoare.

    Conform Anexei nr.4 la Regulamentul sanitar privind condițiile de igienă pentru prestatorii de servicii medicale :
Cabinetul medicului stomatolog va avea o suprafață de 14 m² pentru un fotoliu stomatologic, iar la majorarea
numărului de fotolii într-un cabinet suprafaţa trebuie să fie majorată cu 10 m² pentru fiecare fotoliu stomatologic
suplimentar .
Vestiar pentru pacienți 6 m².
Vestiar pentru personal 0,4 m² la un dulap.
Încăpere pentru ustensilele de deretecare şi prepararea soluţiilor dezinfectante 4 m².
Sala de sterilizare 4m².

7b. Spălarea mîinilor.Pentru intervențiile chirurgicale maxilo-faciale este obligatorie ,,spălarea chirurgicală a
mîinilor” și antebrațelor cu apă,săpun și perii sterile,clătire cu apă caldă sterilă în jet și 2-3 minute antiseptizare cu
alcool 70% sau soluție care conține clorhexidin,hexaclorofen,bromocet Tego 103 S.Se îmbracă halat,mască și
mănuși de cauciuc sterile.
În practica stomatologică zilnică este suficientă eliminarea florei microbiene de tranzit prin ,,spălarea igienică a
mîinilor” cu apă de robinet și săpun,utilizînd o perie de mîini pentru îndepărtarea microbilor de sub unghii și din
jurul lor,din depresiunile pielii.Calități deosebite prezintă săpunul cu hexaclorofen foarte bine suportat și cu acțiune
remanentă.
După spălare,mîinile se usucă cu aer cald,cu un prosop de hîrtie cu utilizare unică sau cu un prosop textil steril care
va fi din nou spălat și sterilizat.
Folosirea măștilor de tifon,buco-nazale de către medic și soră este necesară în toate cazurile de intervenții
chirurgicale aseptice sau septice,în prezența bolnavilor cu boli infecțioase și atunci cînd se utilizează turbina și
răcirea cu spray.Sunt practice măștile de hîrtie care se aruncă după utilizare.

În timpul lucrului trebuie evitat sau limitat la minimum contactul direct al degetelor cu gura pacientului,salivă,sînge
sau secreții,lucrînd mai mult cu instrumentele și mai puțin cu degetele.Cînd murdărirea degetelor nu a putut fi
evitată,este obligatoriu spălatul de mai multe ori la același pacient pentru a evita contaminarea aparaturii,fotoliului,a
obiectelor din jur.
Înaintea unei intervenții chirurgicale aseptice trebuie evitat contactul cu regiuni septice,nu se fac în prealabil
tratamente pentru gangrene pulpare,incizii ale supurațiilor,ș.a.Intervențiile chirurgicale se programează de preferință
la începutul activității.
Etica (cuvânt de origine greacă ethos – obicei, caracter, deprindere, conduită) - una din străvechile disciplini,
obiectul de studiu al căreia este morala, deci ea este ştiinţa despre morală, legile dezvoltării ei, aprecierea şi
particularităţile ei specifice.
Deontologia medicală (cuv. grec. Deon., deont (Os) datorie + logos – ştiinţă) – totalitate de norme etice necesare
medicilor pentru îndeplinirea cuvenită a funcţiilor sale profesionale. Deci DM este ştiinţa care studiază modalitatea
îndeplinirii de către medici a datoriilor sale profesionale atît faţă de bolnavi cît şi de oamenii sănătoşi
Etica şi Deontologia medicală (EDM) prevede ca medicii să îndeplinească la nivel cuvenit toate normele etico-
deontologice în condiţiile activităţii lor profesionale. Deci obiectul EDM este datoria profesională a medicilor de
toate rangurile faţă de bolnavi, față de cei sănătoşi, față de tot poporul, față de societate.

7c. Medicul și colaboratorii săi,atunci cînd efectuează tratamente de chirurgie stomatologică,trebuie să aibă o
atitudine riguros chirurgicală.Halatele cu mîneci scurte,pentru a permite spălarea corectă pe mîini,trebuie
dezinfectate și schimbate frecvent.Purtarea bonetei este obligatorie.Se scot inelele,brățările etc.care nepermițînd o
spălare corectă ajută la transmiterea microbilor de la pacenți la personalul medical și de la acesta la alți
pacienți.Unghiile trebuie să fie scurt tăiate.

8. Documentaţia medicală stomatologică în cabinet (secţie) de chirurgie OMF.(fișa stomatologică de

ambulatoriu (F143), fișa de observație de staționar) (De completat câte un model)
În cadrul fiecărei clinici, secţie, cabinet stomatologic indiferent de forma de proprietate, obligatoriu se cere prezenţa:
1. Statut sau Regulament întocmit conform actelor normative în vigoare; 2. Organiograma, care indică clar structura
ierarhică şi subdiviziunile, persoanele responasabile de activitatea subdiviziunilor şi informaţia de contact; 3. Plan
de dezvoltare strategică pe cel puţin 5 ani; 4. Plan de management al riscurilor, care să fie bazat pe analiza
sistematică a riscurilor pentru pacient, personal, proprietatea sa şi mediul înconjurător; 5. Plan de control al calităţii
serviciilor prestate. Personalul trebuie să cunoască prevederile acestor planuri. Rezultatele studierii a 243 de
Rapoarte ne demonstrează faptul că de regulă în majoritatea instituţiilor stomatologice aceste planuri poartă un
caracter formal. Rezultatele implementării planului de referinţă sunt evaluate şi documentate parţial sau deloc. În
privinţa asigurării şi supravegherii controlului infecţiilor nosocomiale — în primul rînd necesită să le cunoaştem şi
să fie în instituţie acte normative prin care sunt reglamentate măsurile de prevenire şi control în infecţiile
nosocomiale şi anume: • La 29.06.2007 Colegiul MS a aprobat Conceptul “Cu privire la supravegherea şi controlul
infecţiilor nosocomiale în cadrul instituţiilor medico-sanitare din Republica Moldova; • Ordinul Ministerului
Sănătăţii nr. 51 din 16.02.2009 “Cu privire la supravegherea şi controlul infecţiilor nosocomiale (Ghidul de
supraveghere şi control în infecţiile nosocomiale); • Instrucţiunea metodică a Ministerului Sănătăţii al Republicii
Moldova nr. 06-4/777 din 24.05.1991 “Despre organizarea regimului sanitaro–antiepidemic şi dezinfectarea
instrumentarului medical în policlinici şi cabinete stomatologice”; • Reguli sanitare nr. 2956a-83 “Cerinţe privind
funcţionarea, dotarea şi amenajarea instituţiilor medicale de profil stomatologic”; • Ordinul Ministerului Sănătăţii al
Republicii Moldova nr. 264 din 31.09.1998 “Despre intensificarea activităţilor de combatere a hepatitelor virale B,
C şi D în Republica Moldova”; • Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova nr.314 din 31.07.2007 “Cu
privire la Regulile de examinare şi supraveghere medicală pentru depistarea contaminării cu virusul
imunodeficienţei umane (maladia SIDA)”; • Instrucţiunea nr. 15 “Cu privire la măsurile de prevenire a infectării cu
virusul imunodificienţei umane (HIV) în caz de expunere profesională accidentală a lucrătorilor medicali”; •
Hotărîrea Ministerului Sănătății nr. 18 din 04.09.2006 “Despre aprobarea şi implementarea Instrucţiunii cu privire la
prevenirea infecţiei HIV/SIDA intraspitalicească în practica medicală”; • Standardul de ramură 42.21.2-85 “Metode,
mijloace, regime de dezinfecţie şi sterilizare a articolelor medicale”; • Regulamentul privind gestionarea deşeurilor
medicale nr. 06.8.3.45 din 10.12.2001. În baza acestor acte normative şi în conformitate cu punctul 6. 5 din
Particularităţile de organizare a controlului infecţiilor în serviciul stomatologic “Ghid de supraveghere şi control în
infecţiile nosocomiale” în fiecare instituţie medicală trebuie să existe un Program de măsuri de combatere şi
profilaxie a infecţiilor nosocomiale aprobate prin ordinul intern al instituţiei, care prevede persoanele responsabile
pentru realizarea lui. Prin urmare, cele relatate permit de a conclude că majoritatea instituţiilor medicale
stomatologice din Republica Moldova corespund standardelor CNEAS aprobate.