CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. RESPONSABILITATEA SOCIAL-CORPORATISTĂ – ABORDĂRI

TEORETICE

1.1. CONCEPTUL DE RESPONSABILITATE SOCIAL CORPORATISTĂ

1.2.PRINCIPALELE INITIATIVE INTERNATIONALE PRIVIND

RESPONSABILITATEA SOCIAL-CORPORATISTĂ
1.3. PRINCIPALELE ENTITĂȚI CARE PROMOVEAZĂ RESPONSABILITATEA
SOCIAL-CORPORATISTĂ

CAPITOLUL 2. RESPONSABILITATEA SOCIAL-CORPORATISTĂ PE DIFERITE

COMPONENTE ALE PIEȚELOR FINANCIARE

2.1. RESPONSABILITATEA SOCIAL-CORPORATISTĂ PE PIAȚA BANCARĂ

2.2. RESPONSABILITATEA SOCIAL-CORPORATISTĂ PE PIAȚA ASIGURĂRILOR

2.3. RESPONSABILITATEA SOCIAL-CORPORATISTĂ PE PIAȚA DE CAPITAL

CAPITOLUL 3. PROGRAMELE DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ ALE UNEI

BĂNCI

1
 CAPITOLUL 1
RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATISTĂ – ABORDĂRI
TEORETICE

Responsabilitatea socială corporativă a devenit o preocupare importantă a

managementului unui număr din ce in ce mai mare de companii, cu atât mai mult cu cât
auditarea socială reprezintă unul dintre indicatorii importanţi de evaluare în sfera
economică.

1.1. Conceptul de responsabilitate socială corporatistă

Responsabilitatea Socială Corporativă poate fi privită ca pe un concept prin care se

urmăresc preocupările sociale și de mediu ale companiilor, care desfășoară activități
comerciale într-o anumită locație. Această noțiune a fost adusă și implementată de
companiile multinaţionale, care au dorit să promoveze strategiile ţării de origine în toate
ţările în care şi-au extins activităţile.
De cele mai multe ori acţiunile de responsabilitate socială corporativă ale
companiilor nu au atras atenția cetățenilor sau a presei, fiind considerate doar niște simple
metode sau forme de publicitate sau de reclamă. Însă, responsabilitate socială corporativă
nu înseamnă doar acţiuni filantropice sau realizarea de donaţii, acest concept trebuie
abordat pe larg. Responsabilitate socială corporativă are două componente majore: o
componentă internă, care pune accent pe responsabilitatea socială voluntară a companiei
faţă de proprii angajaţi, acțiune care urmărește beneficiile și confortul angajațiilor și, o
componentă externă, care vizează relația cu comunitatea în care compania își desfășoară
activitatea.

2
 Definiția elaborată de Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
(OCDE)1, referitoare la responsabilitatea socială corporativă pune accentul pe relația
companie-societate: „multitudinea acţiunilor întreprinse de companii pentru a-şi consolida
relaţiile cu societăţile în care activează”.
Pe aceeași linie și organizaţia americană Business for Social Responsibility (BSR) 2
aduce argumente în favoarea dezvoltării unor relații de bun augur între companii și
societate, afirmându-se că responsabilitatea socială a unei companii susține „îndeplinirea
sau depăşirea, în mod constant, a aşteptărilor de natură etică, legală şi comercială pe care
societatea le are de la aceasta”.
Ideea centrală a responsabilității sociale corporative este aceea că se pot dezvolta
strategii prin care companiile pot deveni profitabile din punct de vedere economic, dar în
același timp pot acționa responsabil față de mediul social şi pot oferi o atenție sporită a
aspectelor ecologice.
Responsabilitatea socială corporativă este percepută, în linii mari ca obligaţie sau
datorie morală a companiilor faţă de anumite grupuri de interese şi, de asemenea este
privită drept o iniţiativă asumată în mod voluntar de către companii, în scopul îndeplinirii
unor obiective sociale şi economice.
Se poate considera că responsabilitatea socială corporativă este un angajament
asumat în mod voluntar de corporații cu privire la obligațiile care le revin acestora din
relația companie – societate.
Pe aceeaşi linie de gândire, în literatura de management se afirmă că
responsabilitatea socială corporativă este o obligaţie asumată în mod liber de o corporație,
pe lângă obligaţiile legale ce îî revin sau îi sunt impuse de restricţiile economice, în scopul
realizării unor obiective pe termen lung care sunt în beneficiul societăţii.
Responsabilitatea socială corporativă implică faptul că o companie nu se poate
bucura de prosperitate economică fără a lua în considerare entitățile afectate de acțiunile
sale. (D’Amato, Henderson și Florence, 2012)

1
OCDE - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizație
internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a
economiei de piață libere.
2
BSR - Business
for Social Responsibility este o organizație globală non-profit, compusă din
peste 250 companii cu scopul dezvoltării unei societăți durabile
3
 Unii autori ridică  întrebarea dacă  în societatea occidentală responsabilitatea
socială corporativă este o imagine instituțională  sau un substitut instituțional (Apostolakou
& Jackson, 2010).
Responsabilitatea socială  corporativă  poate fi  privită ca responsabilitate a
companiilor, ca organizații sociale, de la microîntreprinderi până la multinaționale, față de
toate părțile implicate în activitatea lor. Responsabilitatea socială corporativă reprezintă o
procedură aplicată de corporații în operațiile interactive cu societatea, având la bază  şi
strategii de implicare în comunitate şi parteneriate încheiate cu anumite grupuri sociale.
Dezvoltarea societății capitaliste postbelice a dus la apariția acestui fenomen de
responsabilitatea socială  corporativă.  Atât corporaţiile, cât şi mass media acceptă faptul
că în relaţiile dintre companii şi comunitate responsabilitatea socială este reciproc
avantajoasă. Un parteneriat avantajos între companii și societate poate genera profit pentru
companii, iar pentru comunități poate însemna sprijin și dezvoltare locală. Implicarea în
viaţa comunităţii a devenit necesară pentru orice companie care doreşte să îşi asigure nu
doar succesul comercial, ci şi respectul societăţii în cadrul căreia şi pentru care operează.
Dintr-o perspectivă de marketing, responsabilitatea socială corporativă şi-a dovedit
capacitatea de a genera numeroase beneficii pentru companii, implementarea şi
comunicarea unor politici și acțiuni specifice în acest sens având potențialul de a
îmbunătăți satisfacția și loialitatea, atât în rândul clienților, cât și al angajaților. (Peloza şi
Shang, 2011)
Este arhicunoscută remarca lui Millton Friedman precum că principala şi singura
responsabilitate a afacerii e aceea de a mări profitul este astăzi regândită de către investitori
şi acţionari, care realizează că profitabilitatea e bazată şi pe responsabilitate socială
corporativă (Brunk, 2010).
Acest punct de vedere expune faptul că activităţile de responsabilitate socială
corporativă au impact atât asupra angajaţilor, echipei de management, acţionarilor, cât şi
asupra furnizorilor, clienţilor, concurenţei, organismelor statului, presei, ONG-urilor,
sindicatelor și societatății civile. Altfel spus, întreprinderile îşi integrează strategiile sociale
și de mediu în propriile operaţiuni economice şi interacţionează cu principalii actori din
domeniul lor de interes în mod voluntar.

4
 Prin urmare, responsabilitatea socială corporativă reprezintă o modalitate de
îmbunătăţire a nivelului calitativ şi sustenabil al societăţii. Unii specialişti afirmă faptul că
fiecare companie sau organizație trebuie să dezvolte propria abordare a responsabilităţii
sociale, în timp ce alţii recunosc avantajele survenite pe fondul unei globalizări accentuate
în facilitarea comparabilităţii şi transparenţei practicilor de responsabilitate socială. În
funcție de domeniul de activitate al autorităților care au putere de decizie, responsabilitatea
socială corporativă este definită în termeni proprii.
World Business Council for Soustainable Development 3descrie responsabilitatea
socială corporativă ca fiind contribuţia corporației sau organizației la dezvoltarea
economică a societății pe criterii durabile, fiind fondată pe respectarea reglementărilor şi a
legislaţiei, altfel spus, „angajamentul mediilor de afaceri de a contribui la dezvoltarea
economică durabilă conlucrând cu angajaţii, familiile lor, comunitatea locală şi societatea
în ansamblul său pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii acestora”. Sub toate aspectele ce țin de
etica întreprinderilor, conştiinţa socială corporatistă, durabilitate, acțiuni filantropice,
afaceri comunitare, responsabilitatea socială corporativă se referă, în mod clar, la
contribuţia pe care orice companie trebuie să o aducă la dezvoltarea societăţii moderne.
Comisia Europeană oferă o definiție prin prisma acțiunilor de mediu pe care trebuie
să le pună în practică orice companie, astfel defineşte responsabilitatea socială corporativă
ca fiind un fenomen prin care companiile decid în mod voluntar să contribuie la o societate
mai bună şi un mediu mai curat. Conform acestei definiţii pentru a fi responsabilă social o
companie trebuie să integreze în acţiunile şi în strategiile sale problemele sociale şi de
mediu legate de interacţiunile în care se implică. Astfel, sunt observabile trăsăturile
definitorii ale unui program de responsabilitate corporativă. Pe de o parte, responsabilitatea
socială corporativă are caracter voluntar, implicând responsabilităţi morale asumate de
companii, deasupra celor impuse prin legei, iar pe de altă parte, aceasta presupune crearea
de relaţii pe termen lung şi egal profitabile, cu piaţa şi cu mediul social, deci nu se rezumă
la acte de filantropie sau donaţii.

3
World Business Council for Soustainable Development (WBCSD) – Consiliul Mondial al
Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă este o organizație condusă de CEO din peste 200 companii
internaționale

5
 Iniţiativele privind responsabilitatea socială sunt create cu scopul rezolvării
problemelor acute cu care se confruntă societatea, ceea ce îndeamnă companiile să
dezvolte strategii care să îndeplinească obiective multiple: economice, de mediu şi sociale.
În societatea europeană conceptul de responsabilitate socială corporativă este
asimilat sau echivalat cu termeni diferiți: (Grigore si Grigore, 2013)
 Responsabilitatea Corporatistă – înseamnă pe larg sustenabilitate antreprenorială;
 Sustenabilitate Corporatistă - ceea ce presupune adaptarea produselor și serviciilor unei
companii la așteptările societății prin adăugarea de valoare economică, socială și de
mediu;
 Guvernanța Corporatistă - care se concentrează pe managmentul afacerilor și pe
instituțiile de conducere a unei întreprinderi;
 Corporate Citizenship - presupune angajamentul civic al companiilor și focusarea mai
atentă asupra dimensiunilor externe ale companiei;
 Antreprenoriat responsabil - care recunoaşte rolul întreprinderilor în vederea realizării
dezvoltării durabile și faptul că societățile pot gestiona aceste operațiuni pentru a spori
creşterea economică şi a competitivităţii în acelaşi timp, pe bază de voluntariat, a
protecţiei mediului şi a promovării responsabilității sociale.

Figura1. Impactul responsabilităţii sociale corporative asupra societăţii

sursa: Grigore si Grigore, A timeline approach of corporate social responsibility in the

European Union, Revista Economica, 2013

6
 În altă ordine de idei responsabilitatea socială corporativă este definită de Wood și
Santana în lucrarea „Business Ethics-Text and workbook” ca „setul de obligatii ale
companiilor fata de stakeholderi si societate”. (Wood și Santana, 2011)
Din punct de vedere practic, termenul de responsabilitate socială corporativă este
asociat conceptului „triple-bottom-line“, care presupune prosperitatea economică,
respectarea mediului, respectarea şi ameliorarea coeziunii sociale. Practic, dezvoltarea
firmei este reprezentată prin punerea în evidenţă a următoarelor obiective: unul economic
(crearea de bogăţie pentru toţi, pe baza modalităţilor de producţie şi de consum durabil),
altul ecologic (conservarea şi gestiunea resurselor) şi al treilea, social (echitatea şi
participarea tuturor grupurilor sociale), aşa cu se poate observa şi în figura 1.
În concluzie responsabilitatea socială a corporațiilor se bazează pe o relaţie pozitivă
cu societatea şi mediul, pe fondul maximizării beneficiilor şi minimizării riscurilor
operaţiunilor, practicilor şi produselor companiei.

1.2 Principalele inițiative internaționale privind responsabilitatea socială corporatistă

Procesul de liberalizare a pieţelor, atât cele de bunuri şi servicii, cât şi cele

financiare, trebuie însoţit de progresul real către un sistem eficace de guvernanţă globală,
cu propriile dimensiuni sociale şi ecologice (Rose, 2007).
Indicatorii responsabilităţii sociale trebuie să se bazeze pe valori sociale
fundamentale şi să ia ca punct de pornire instrumentele asupra cărora s-a ajuns la un
consens internaţional, cum sunt standardele fundamentale ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii, Ghidul OCDE pentru întreprinderile multinaţionale şi standardul ISO 26000
privind responsabilitatea socială corporativă.
Interesul crescut al publicului faţă de impactul standardelor etice ale firmelor în
domeniul social şi de mediu a determinat multe companii, în special cele din sectorul
bunurilor de larg consum, să adopte coduri de etică cu o aplicabilitate variată (Stohl, et al.,
2009). Normele de conduită sunt instrumente inovatoare şi importante pentru promovarea
protecţiei consumatorului, a drepturilor omului, a condiţiilor de muncă şi a protecţiei

7
mediului, precum şi a practicilor anti-corupţie, în special în ţările în care autorităţile
publice eşuează în impunerea unor standarde minimale. Cu toate acestea, trebuie subliniat
faptul că ele sunt complementare legislaţiei europene şi acordurilor de negociere colectivă,
neputând să le înlocuiască pe acestea. Referitor la coduri, cel mai important deziderat este
certitudinea că acestea sunt implementate, monitorizate şi verificate eficient, prin aplicarea
următoarelor principii:  să se constituie pe baza Convenţiilor fundamentale ale
Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi ale Ghidului OCDE pentru întreprinderile
multinaţionale şi în acord cu alte instrumente relevante, precum Iniţiativa Globală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite (United Nations Global Compact);  să includă mecanisme
adecvate pentru evaluarea şi verificarea implementării lor, precum şi un sistem de
asigurare a conformităţii;  să îi implice în elaborarea, implementarea şi în monitorizarea
lor pe partenerii sociali, în special pe cei din ţările în curs de dezvoltare;  să disemineze
experienţa bunelor practici ale întreprinderilor europene.
Prin aplicarea unui set de standarde general acceptate, întreprinderile multinaţionale
pot contribui la asigurarea funcţionării comerţului global într-un mod sustenabil, prin
promovarea responsabilităţii sociale corporative pe baza unor instrumente cu aplicabilitate
universală. Ghidul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru
întreprinderi multinaţionale, coroborat cu standardul ISO 26000 privind responsabilitatea
socială corporativă, reprezintă setul de reguli cel mai cuprinzător, care guvernează
activităţile acestor societăţi.
Ca un instrument complementar, Ghidul OCDE – adoptat în 2000 – are o
importanţă excepţională. Ghidul este un set de recomandări, adresate de guverne
întreprinderilor multinaţionale. Deşi nu are valoare de lege, el este susţinut de ţările care
sunt membre ale OCDE, ţări din care provin cele mai multe întreprinderi multinaţionale.
Conform Ghidului, întreprinderile multinaţionale ar trebui să contribuie la progresul
economic, social şi de mediu, în scopul angajării pe linia unei dezvoltări durabile, cu
respectarea drepturile tuturor părţilor implicate, în conformitate cu obligaţiile şi
angajamentele luate de guvernul ţării gazdă. Mai exact, în domeniul social, Ghidul
recomandă întreprinderilor multinaţionale racordarea la Convenţiile Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, declarând că întreprinderile s-ar cuveni:  să respecte dreptul
angajaţilor de a fi reprezentaţi de sindicate, angajându-se în negocieri constructive cu

8
liderii sindicali;  să contribuie în fapt la abolirea muncii copiilor;  să participe la
eliminarea tuturor formelor de muncă forţată;  să nu facă discriminări împotriva
angajaţilor săi, atât în momentul angajării, cât şi în privinţa sarcinilor şi responsabilităţilor
în muncă;  să pună la dispoziţia angajaţilor informaţii care să ofere o „imagine fidelă” a
performanţelor corporative. Aceste informaţii relevante se referă la: structura firmei,
situaţia economică şi perspectivele financiare, ritmul angajărilor, precum şi restructurările
preconizate, în limita confidenţialităţii anumitor strategii de management.
Existenţa unei companii este un non-sens în lipsa activităţilor şi implicării
angajaţilor ei (Hung şi Tseng, 2010).

1.3. Principalele entități care promovează responsabilitatea socială corporatistă

Pe măsură ce aşteptările faţă de responsabilitatea socială devin tot mai clare,

entităţile economice resimt nevoia unei convergenţe a conceptelor, instrumentelor şi
practicilor în domeniu. Întreprinderile multinaţionale joacă un rol esenţial în susţinerea
unui comportament corporativ responsabil din punct de vedere social, în cadrul pieţei
globale a muncii. Efectul comerţului internaţional asupra standardelor fundamentale ale
muncii depinde de politicile locale din ţările în curs de dezvoltare.
Printre entitățile care promovează responsabilitatea socială corporatistă se regăsesc:
 organizații interguvernamentale:
 Comisia pentru cooperare în domeniul mediului extern – Canada, Mexic și
SUA colaborează pentru protejarea mediului din America de Nord prin acordul
NAAEC din 1994
 Organizația Internațională a Muncii (OIM) – din 1919, OIM reunește guverne,
angajatori și angajați din 187 de state membre ONU, pentru a stabili standarde
de muncă, elaborează politici și programe care promovează munca decentă;
 Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD);
 Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice (UNDCCC);

9
  Pactul Global al Națiunilor Unite (UNGC) – este o inițiativă ONU. care
mobilizează o mișscare globală cu privire la dezvoltarea durabilă;
 asociații și organizații non-profit:
 Alianța pentru cercetare și sustenabilitatea corporațiilor (ARCS) este un
parteneriat între instituțiile academice creat pentru a oferi date și a facilita
cercetarea privind durabilitatea corporativă și mediul înconjurător;
 Aspen Institute – este un program de afaceri care se concentrează pe oferirea de
suport mediului de afaceri în luarea deciziilor cu impact asupra unei lumi
curate;
 Boston College Center for Corporate Citizenship – este o șscoală de
management care se concentrează pe suportul oferit organizațiilor în alinierea
obiectivelor de afaceri la standardele internaționale în materie de
responsabilitate socială;
 Business for Social Responsibility (BSR) este o organizație globală non-profit,
care lucrează cu peste 250 de companii și oferă consultanță privind
sustenabilitatea, dezvoltă strategii de dezvoltare durabilă și colaborare
intersectorială;
 Business and Human Rights Resource Center – este o organizație non-profit
care urmărește politica în domeniul drepturilor omului;
 CSR Europe – este cea mai importantă rețea europeană de afaceri;
 Fair Trade Certified – reprezintă o rețea diversă de producători, companii,
avocați și organizații din 45 de țări, care dezvoltă standarde de sustenabilitate și
programe de administrare a mediului;
 IBLF Global – este un ONG independent care acționează pentru creșterea
economică durabilă în întreaga lume;
 Institute of Business Ethics – Institutul de etică în afaceri este o organizație
caritabilă din Marea Britanie care promovează standarde înalte de
comportament în afaceri, bazate pe valori etice;
 Institutul Internațional pentru Dezvoltare Durabilă (IISD) – este un grup de
reflecție care publică cercetări obiective, independente în materie de dezvoltare
durabilă;

10
  World Business Council for Soustainable Development (WBCSD) – Consiliul
Mondial al Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă este o organizație condusă de
CEO din peste 200 companii internaționale, care lucrează împreună pentru
accelerarea inițiativelor de sustenabilitate. Organizația se concentrează pe
responsabilitatea socială, schimbările climatice, energia verde și dezvoltarea
ecosistemelor;
 Institutul Mondial de Resurse (WRI) – este o organizație globală, care
înglobează experți din peste 50 de țări cu obiective ce vizează problemele de
mediu, dezvoltarea durabilă, clima, alimentația, transporturi;
Toate aceste organizații și asociații oferă un cadru pentru bune practici și standarde
de guvernanță corporativă.

CAPITOLUL 2
RESPONSABILITATEA SOCIAL
CORPORATISTĂ PE DIFERITE COMPONENTE ALE PIEȚELOR
FINANCIARE

În ultima vreme, rolul mediului de faceri în ceea ce privește politica de mediu și

politicile de responsabilitate socială, a devenit tot mai important. Termeni, precum
sustenabiltate, responsabilitate socială corporativă sunt larg utilizați de entitățile care
activează pe piețele financiare. Dezvoltarea conceptului de mediu de afaceri social
responsabil se reflectă pe piața de capital prin ceea ce înseamnă o investiție durabilă.

2.1. Responsabilitatea social corporatistă pe piața bancară

O componentă importantă a sistemului economic este reprezentată de instituțiile

financiare, care au un rol important prin prisma funcției lor de atragere de resurse

11
financiare din economie și redistribuirea acestora către întreprinderile care caută resurse
financiare pentru finanțare noi proiecte sau proiecte în dezvoltare. Aceste instituții
financiare sunt capabile să catalizeze introducerea de reguli privind dezvoltarea durabilă.
Similar cu alte companii bancare și instituțiile financiare au o anumită conduită în relațiile
cu comunitatea locală, forța de muncă și mediul înconjurător, iar relațiile lor pot fi utilizate
ca instrumente cheie în impunerea principiilor de durabilitate pentru clienții care
împrumută bani pentru dezvoltarea afacerilor.
Una dintre instituțiile financiare cunoscute la nivel internațional este Banca
Mondială, care vizează nu numai finanțarea proiectelor de investiții, ci și introducerea
principiilor legate de protecția mediului sau a sănătății și securității populației. Această
instituție a dezvoltat mai multe ghiduri de mediu, sănătate și siguranță numite Ghiduri
EHS. Aceste seturi de reguli și politici furnizează măsurile realizabile cu tehnologiile și
nivelurile de performanță existente în domenii precum: mediul, sănătatea și siguranța,
sănătatea și siguranța comunităților, construirea și amenajarea comunităților. Pe lângă
acestea, există politici sectoriale aplicabile pentru următoarele sectoare: agricultură,
silvicultură, industrie, industria chimică, industria de petrol și gaze, infrastructură, industrie
de prelucrare, energie și minerit.
O activitate importantă în acest domeniu o desfășoară International Finance
Corporation (IFC), care face parte din grupul Băncii Mondiale. Activitatea IFC nu implică
doar finanțarea economică a entităților din țările în curs de dezvoltare, ci și implementarea
politicilor menite să protejeze mediul și politicile care privesc respectarea drepturilor
omului. Implicarea IFC a început în 1989 cu dezvoltarea procedurii privind evaluarea
proiectelor în ceea ce privește impactul asupra mediului, procedură denumită Politica de
Siguranță, care se bazează pe politicile de mediu dezvoltate de Banca Mondială.
IFC a lansat conceptul de finanțare durabilă prin finanțarea responsabilă a
proiectelor de investiții. IFC afirmă că toate instituțiile financiare trebuie să acționeze
responsabil față de mediul social în care își desfășoară activitatea.
Neaglijarea aspectelor ce țin de riscurile de mediu pot aduce grave deteriorări
reputației și performanțelor financiare ale băncilor. Cele mai frecvente riscuri, care pot
influența activitatea clienților, sunt cele care privesc poluarea mediului, sănătatea și

12
securitatea la locul de muncă, impactul asupra comnunității și amenințările la adresa
biodiversității și a patrimoniului cultural.
Ghidurile de mediu, sănătate și siguranță emise de Grupului Băncii Mondiale se
concentrează pe aspectele ce țin de: mediu, sănătatea și securitatea la locul de muncă,
sănătatea și siguranța comunitară, construcții și dezafectare.
Clienții băncilor provin din diverse sectoare de activitate, motiv pentru care băncile
sunt concepute pentru a evidenția domeniile în care riscurile de mediu, sociale și etice au
probabilitate de manifestare mai ridicată. Au fost elaborate astfel, seturi de reguli pentru
următoarele sectoare industriale: silvicultură, agroindustrie și producția de alimente,
industria chimică, de petrol și gaze, infrastructură, producția generală, mineritul și
producția de energie electrică. Pe lângă evaluarea performanței financiare, băncile
evaluează riscurile sociale, de mediu și etice pentru companiile din aceste sectoare.
Evaluarea implică analiza următoarelor elemente: sistemul de guvernanță corporativă,
sistemul de gestionare a riscurilor, politica de responsabilitate socială a întreprinderilor,
metodele de consultare a părților interesate, istoricul problemelor de mediu sau sociale cu
care s-a confruntat compania.
Eforturile Băncii Mondiale și ale IFC pentru promovarea bunelor practici în
domeniul social și protecția mediului au creat premisele pentru realizarea unui set de
principii pentru gestionarea riscului de credit legat de determinarea, evaluarea și
gestionarea socială și riscurile de mediu asupra proiectelor proprii finanțate de bănci, și
anume Principiile Ecuatorului (PE). Acestea au fost lansate în 2003 și au fost adoptate de
zece instituții bancare majore. În 2006, aceste principii au fost revizuite pentru a reflecta
noile tendințe în domeniul social și protectia mediului, având la bază standardele de
performanță ale IFC. După revizuirea din 2006, s-a convenit ca principiile să fie aplicabile
proiectelor de peste 10 milioane de dolari în loc de 50 de milioane de dolari așa cum era
prevăzut înainte și să includă și extinderea și modernizarea proiectelor. În vara anului
2011, a început un nou proces de revizuire a principiilor; procesul se află în prezent în
etapa consultării publice a părților interesate. (Matei M., Voica M.C., 2013)
PE este considerat un punct de referință în industria bancară, datorită faptului că
înglobează 76 de bănci și 2 asociați. Aceste principii sunt: (S i m a V. , G h e o r g h e I .
G, 2011)

13
 Principiul 1: Revizuirea și clasificarea - implică evaluarea și clasificarea proiectului de
investiții într-una dintre cele trei categorii ale CFI (categoria A, B și C) asupra
impactului și riscurilor, ținând cont de criteriile de mediu și de domeniul social.
 Principiul 2: Evaluarea socială și de mediu - identificarea riscurilor care implică
aspecte sociale și de mediu ale proiectului și măsuri relevante de atenuare și gestionare
a acestor riscuri.
 Principiul 3: Standarde sociale și de mediu aplicabile - în cazul proiectelor de investiții
în țări care nu sunt membre OCDE și în țările membre OCDE care nu sunt incluse în
categoria ”țări cu venit ridicat”, se aplică standardele IFC de performanță și politicile
sectoriale ale Băncii Mondiale;
 Principiul 4: Planul de acțiune și managementul sistemului de gestionare - pentru
proiectele incluse în categoriile A și B situate în țări care nu sunt membre OCDE și țări
membre OCDE clasificate ca ”țări cu venituri scăzute”, se va elabora un plan de
acțiune, care să conțină acțiuni necesare pentru implementarea măsurilor de atenuare a
riscurilor și măsuri de monitorizare necesare pentru gestionarea impactului și riscurilor
identificate în procesul de evaluare.
 Principiul 5: Consultare și dezvăluire - pentru proiectele incluse în categoriile A și B
situate în țări care nu fac parte din OCDE și în țările membre OCDE clasificate ca ” țări
cu venituri scăzute”, autoritățile publice și debitorul ar trebui să consulte un expert
pentru a evalua modul în care sunt afectate comunitățile, se va informa opinia publică
și se va urmări dacă proiectul ia în considerare interesele comunităților afectate.
 Principiul 6: Mecanismul de plângere - pentru proiectele incluse în categoriile A și B
situate în țări care nu sunt membre OCDE și țări membre OCDE, clasificate ca ” țări cu
venituri scăzute” pentru perioada de realizare și funcționare a investiției, debitorul va
măsura impactul și riscurile proiectului, va stabili un mecanism de gestionare a
nemulțumirilor / daunelor ca parte a sistemului de management.
 Principiul 7: Revizuire independentă - pentru proiectele incluse în categoriile A și B,
un expert independent pe probleme sociale și de mediu va evalua planul de acțiune și
documentația aferentă proiectului pentru a sprijini instituția bancară pentru a verifica
conformitatea cu Principiile Ecuatorului.

14
 Principiul 8: Convenții - pentru proiectele de tip A și B, debitorul își va asuma
obligația să respecte toate legile și reglementările țării gazdă în ceea ce privește
problemele sociale și de mediu, să realizeze planul de acțiune pe durata construcției și
exploatării investiției, să furnizeze rapoarte periodice solicitate de instituția bancară sau
de autoritățile publice;
 Principiul 9: Monitorizare și raportare independentă - pentru proiectele de tip A și B,
debitorul va apela la serviciile unui expert social și / sau de mediu sau va acoperi
informațiile transmise instituției bancare creditoare.
 Principiul 10: Raportarea EPFI - Întreprinderea instituției bancare, cel puțin o dată pe
an, va prezenta un raport public privind etapele de implementare a principiilor
ecuatorului și experiența acumulată în acest domeniu, luând în considerare regulile
specifice de confidențialitate pentru sectorul bancar.
Ca urmare a acestor principii, instituțiile financiare își rezervă dreptul de a impune
anumite condiții de finanțare investitorilor, astfel încât aceștia să aibă ca obiective
îndeplinirea principiilor și criteriilor de dezvoltare durabilă. Ca urmare a acestei strategii, a
apărut conceptul de finanțare durabilă care este definit de IFC ca „activitatea de finanțare
care ia în considerare atât aspectele financiare, cât și aspectele sociale sau protecția
mediului în politicile de gestionare a riscurilor”.
În consecință, evaluarea unui proiect înaintat băncii va fi realizată prin identificarea
riscurilor sociale, de mediu sau a eticii în afaceri. Băncile sunt astfel ajutate să identifice și
să prevină posibile riscuri de mediu, etice sau sociale, care, printr-o simplă evaluare
financiară, nu ar putea fi evidențiate. Domeniile în care aceste riscuri sunt mai susceptibile
să apară sunt: mineritul și metalurgia, industria petrolului și gazelor; industria lemnului și a
hârtiei sau în domeniul construirii de centrale hidroelectrice.

2.2. Responsabilitatea social corporatistă pe piața asigurărilor

În timp ce conceptul de durabilitate primește o atenție tot mai mare din partea
investitorilor, firmelor, autorităților de reglementare și cercetătorilor, se știe puțin despre

15
rolul său în industria asigurărilor. Ca instituții de investiții și organisme de absorbție a
riscurilor provenite de la întreprinderi și persoane fizice, asigurătorii adoptă un model de
funcționare care este mai înclinat să vizeze obiective pe termen lung; practic, companiile
de asigurări ar trebui să fie printre firmele care beneficiază cel mai mult de pe urma
investițiilor durabile. Concentrându-ne asupra companiilor de asigurare americane, se
constatată că sustenabilitatea refelectată de Scorurile de mediu, sociale și de guvernanță
(ESG) îmbunătățesc stabilitatea asigurătorilor, această relație fiind readată prin
dimensiunea acțiunilor sociale și de mediu, factorul de guvernare neavând impact.
În general, majoritatea cercetărilor vizează impactul practicilor de responsabilitate
socială corporativă asupra performanței antreprenoriale. Cu toate acestea, cele mai multe
cercetări vizează sectorul nefinanciar, abia recent s-au efectuat cercetări care vizează
peacticile de responsabilitate socială corporativă ale sectorului bancar. Foarte puține lucrări
examinează impactul politicilor de responsabilitate socială corporativă în sectorul
asigurărilor. Lipsa cercetărilor academice în acest domeniu este regretabilă. Modelul de
afaceri al asiguratorilor, privit din ambele perspective, atât din punct de vedere al
riscurilor, cât și în ceea ce privește investiția, ar trebui să reflecte o legătură puternică între
politicile de responsabilitate socială corporativă și practicile de mediu, sociale și de
guvernanță (ESG). (Mărăcine M.S., 2013)
Altfel spus, pe de o parte, în timp ce pun în comun riscurile, asigurătorii
redistribuie resursele obținute prin prime către asigurații care suferă pierderi de venit sau
de avere, acest aspect reflectând dimensiunea socială a problematicii, iar pe de altă parte,
inversarea ciclului lor de funcționare și durata acestuia permit utilizarea acestor resurse
pentru a finanța un volum mare de investiții atât pe piețele financiare, cât și pe piețele
reale. Prin urmare, sustenabilitatea investiției ar trebui cuprinsă atât în dimensiunea de
mediu, cât și dimensiunea socială. În sfârșit, în calitate de intermediari financiari,
asigurătorii sunt supuși unui control aprofundat din partea piețelor și a autorităților de
supraveghere cu privire la procesele lor de luare a deciziilor, aceasta reflectând
dimensiunea de guvernanță. Prin urmare, asigurătorii ar trebui să fie printre cei care
beneficiază cel mai mult de pe urma investițiilor durabile.
Cu siguranță, companiile de asigurări trebuie să își îmbunătățească politica de
raportare a implicării sociale și pentru a obține succesul pe termen lung, trebuie să

16
integreze ideea de investiție durabilă în strategia lor de afaceri, asigurând un echilibru între
obiectivele economice, sociale și de mediu. Inițiativa de a publica rapoarte anuale, cu
referire directă la aspectul economic și financiar, poate fi o abordare valorizată pentru a
asigura metode transparente și corecte de raportare, care ar trebui practicate de companiile
de asigurări și în domeniul social. Raportarea legată de implicarea socială este observată,
în special de companiile multinaționale, în timp ce companiile de asigurări nu realizează,
încă, importanța contribuției la dezvoltarea durabilă. Într-un mediu din ce în ce mai
competitiv, firmele trebuie să adapteze practicile de responsabilitate socială corporativă la
nevoile și tendințele specifice mediului în care își desfășoară activitatea.
Prin urmare, se consideră necesar ca societățile de asigurări să devină mai flexibile
și să încerce să raporteze practicile de responsabilitate socială utilizate, în mod voluntar,
informând părțile interesate, pe de o parte, și, de asemenea, contribuind la consolidarea
imaginii companiei, pe de altă parte. Respectarea standardelor de responsabilitate socială
va permite companiilor de asigurări să își demonstreze angajamentul față de problemele
specifice comunității într-un mod clar, evident.

2.3. Responsabilitatea social corporatistă pe piața de capital

Protecția mediului a devenit acum o parte esențială a strategiilor de responsabilitate

socială corporativă ale companiilor. În deciziile lor de investiții, participanții la piața de
capital se adaptează la criterii ecologice și la noile instrumente financiare ”verzi”. Se pune
problema dacă aceste măsuri sunt generatoare de profit.
Principala modalitate de a participa la ideea CSR pe piața de capital este
cumpărarea instrumente financiare sustenabile. Gama de instrumente SRI este mai
restrânsă decât în cazul practicilor CSR.
Se atrage atenția asupra importanței în creștere a rolului privind protecția mediului
pe care piața de capital și serviciile bancare ecologice le oferă în acest moment. Deși
băncile nu oferă toate instrumentele SRI verzi, acestea sunt instituții cheie, care trebuie
luate în considerare atunci când se efectuează o cercetare privind impactul pieței de capital

17
asupra protecției mediului. Mai mult, în multe cazuri băncile sunt proprietari sau
coproprietari de actori financiari precum case de brokeraj, instituții consultative, companii
de asigurări, fonduri de pensii și investiții, care oferă produse de mediu pe pieța de capital
(Dziawgo, 2013).
Sectorul financiar contemporan oferă numeroase modalități de a strânge de fonduri
în vederea respectarii directivelor ecologice. Instrumente verzi referitoare la anumite
segmente ale pieței financiare sunt prezentate în Figura 1.

Figura 1. Instrumente verzi pe piața de capital

instrumente verzi corespunzătoare

unor segmente particulare ale
pieței financiare

piața bursieră și piața

piața de capital
bancară

produse
acțiuni
structurate

obligațiuni
consiliere

titluri de participare la
fondurile de investiții

titluri de participare la
fondurile ETF

indicii de durabilitate ai
pieței bursiere

sursa: Dziawgo, 2013

Cele mai populare instrumente verzi sunt acțiunile. Cel mai cunoscut emitent de
instrumente verzi sunt companiile din așa-numitele branșe ecologice care oferă surse de

18
energie regenerabilă și hrană ecologică. Sunt, de asemenea, entități care mențin standardele
de mediu la un nivel ridicat, ca de exemplu băncile.
Pentru o parte a societății, instrumentele ecologice care corespund unor segmente
particulare ale piețelor de capital financiar sunt obligațiunile, titlurile de participare la
fondurile de investiții, titlurile de participare la fondurile ETF, indicii de pe piața bursieră
și piață bancară, produsele structurate de pe piața de capital produse (vezi figura 1)
Un alt instrument SRI este un fond de investiții sociale Acesta este un tip specific
de fond care nu se concentrează numai pe obținerea de profit, ci ia în considerare și
aspectele de mediu. Cei care administrează fondul aplică principiile de protecție a
mediului. De exemplu, fondurile de investiții verzi poloneze sunt PZU Energia Medycyna
Ekologia (Energy Medicine Ecology) și PKO Technologii i Innowacji Globalny (of
Technologies and Innovations Global) (Laskowska, 2016).
De fapt, indicii de durabilitate nu sunt instrumente prin care te poți îmbogăți direct,
ci numai în cazul creării unui fond ETF pentru index. Cu toate acestea, trebuie subliniat
faptul că acestea sunt un ajutor în alegerea companiilor care îndeplinesc cerințele de mediu
și, de asemenea monitorizează eficacitatea investițiilor (Laskowska, 2017).
Piața financiară ecologică oferă, de asemenea, oportunități pentru investiții în
produse structurate. Raiffeisen Bank oferă un produs interesant pentru investitorii, care
urmează stilul de viață ecologic. Este o investiție sub forma unei polițe de asigurare pe
viață cu un fond de asigurare de capital numit EKO Trio. Profitul dint-un produs structurat
depinde de pachetul de acțiuni, alcătuit de trei companii aparținând ramurii eco-alimentare.
În literatura de specialitate există trei ipoteze legate de viabilitatea portofoliului
responsabil din punct de vedere eco-etic, pe fondul investițiilor tradiționale. Acestea se
referă la rata de rentabilitate ajustată la risc, după cum urmează (Janik, 2014):
 investițiile responsabile din punct de vedere social plătesc prețul sub forma unor
rezultate mai slabe ale investițiilor, în comparație cu investițiile de portofoliu
tradiționale;
 viabilitatea investițiilor eco-etice este mai mare decât a investițiilor convenționale;
 lipsa proporționalității între ratele de returnare a produselor responsabile din punct de
vedere ecologic și altele.

19
 Un investitor responsabil dorește să obțină rate de rentabilitate în conformitate cu
ultimele variante. Într-o situație diferită, activitatea de investiții care include standardele
eco-etice, ar influența negativ portofoliul participantului la piață, ceea ce, în consecință, ar
scădea numărul acestor investitori (Laskowska, 2016).
Pe scurt, se poate afirma că strategiile de protecția mediului în luarea deciziilor de
investiție pot fi rentabile. Profiturile financiare, precum și cele nefinanciare (în principal
reputația) poate fi atinsă atât de investitor, cât și de emitent. În orice caz, privind dintr-o
perspectivă mai profundă, ușor idealistă, că prin ecologie, fiecare membru al societății
„câștigă”, se poate considera că un mediu mai puțin exploatat - aerul, apa, solul - reprezintă
un beneficiu social.
Dezvăluirea strategiilor privind responsabilitatea socială corporativă oferă
informații despre activitățile firmei, publicului interesat. Aceste informații se referă la
societate, inclusiv la scăderea efectelor asupra mediului, îmbunătățirea gestionării
mediului, respectarea reglementărilor de mediu și încercarea de protecție a personalului
(Hassan și colab., 2010). Studiile anterioare despre dezvăluirea responsabilității sociale
corporative s-au concentrat pe două subiecte: natura și dimensiunea divulgării; factorii
determinanți ai informațiilor.
Companiile dezvăluie informațiile de responsabilitate socială pentru două motive:
 să arate că entitatea a îndeplinit așteptările sociale și, ca rezultat, asigurând accesul
continuu la surse precum capitalul și sprijinul clienților;
 furnizarea de informații suplimentare pentru a permite participanților la piață să
evalueaze poziția companiei din diferite puncte de vedere (Wailers and Marquees,
2013).
Dezvăluirea programelor de responsabilitate socială corporativă îi face pe
investitori să evalueze corect riscul social sau politic al unei companii (Haung și colab.,
2013). Se susține că o calitate mai ridicată a informațiilor provoacă asimetrie
informațională pe piața de capital și duce la reducerea costurilor de capital și la creșterea
monedei (Bhattacharya și colab., 2015). Divulgarea pe scară largă a informațiilor câștigă
încrederea investitorilor cu privire la diferitele aspecte ale performanței sau funcționării
companiei și duce la scăderea costurilor informaționale ale investitorilor (Cormeir și
colab., 2016).

20
 Calitatea ridicată a divulgării strategiilor de responsabilitate socială influențează
asimetria informațiilor pe piață în două moduri. În primul rând, dezvăluirea de înaltă
calitate reduce căutarea informațiilor prin reducerea intereselor așteptate în obținerea de
informații confidențiale. Pe de altă parte, o mai bună dezvăluire crește valoarea relativă a
schimbului de către investitorii necunoscuți.
Este de așteptat să existe o relația între responsabilitatea socială corporativă și
structura capitalului. Lipsa comunicării corecte și în timp util duce la creșterea costurilor și
a riscului etic ca elemente de asimetrie a informațiilor și crește costul schimbului.
Creșterea costului de schimb duce la scăderea prețului acțiunilor și la ieșirea unor
investitori de pe piață.
Teoriile despre responsabilitatea socială corporativă includ: teoria legitimității,
teoria grupurilor de beneficiari și teoria politicii economice, care indică faptul că toți
managerii sunt dispuși să dezvăluie informațiile sociale ale organizației pentru motive
precum câștigarea legitimității sau pentru a pune presiune pe grupurilede beneficiari, dar în
teoria politicilor economice se crede în stabilirea unor reglementări și standarde. În teoria
grupurilor de beneficiari există o etică și puncte de vedere manageriale. Această atitudine
pune accentul pe responsabilitatea organizațiilor.
După cum se poate observa, din punctul de vedere al beneficiarilor, deoarece
responsabilitatea socială a întreprinderilor poate crea o părere mai bună despre manageri,
este de așteptat că managerii acelor companii care utilizează metode de gestionare a
veniturilor să aibă o responsabilitate socială ridicată și viceversa.
Introducerea responsabilităților sociale nu numai că îmbunătățește satisfacția
acționarilor, dar are și un efect pozitiv pentru companie. Pe de altă parte, dezvăluirea
informațiilor despre responsabilitatea socială creează o imagine pozitivă a companiei în
ochii beneficiarilor. Pe de altă parte, se susține că managerii pot folosi responsabilitățile
sociale ca instrument de prevenire a monopolului pe piața de capital și, astfel satisfac
nevoile beneficiarilor.
Responsabilitatea socială corporativă este un instrument organizațional care
determină utilizarea eficientă a surselor organizației și are un efect pozitiv asupra
performanței financiare. A avea relații bune cu beneficiarii îmbunătățește performanța
financiară. Efectul pozitiv al responsabilității sociale asupra performanței financiare este

21
considerat din diferite puncte de vedere: în primul rând, unii manageri, în special cei nou
învestiți caută creșterea reputației, influențează negativ performanța utilizând politici pe
termen scurt și nu acordă atenție la responsabilitățile sociale. În al doilea rând, gestionarea
relației dintre un grup larg de beneficiari cu obiective diferite dăunează performanței
financiare prin utilizarea mai multor surse
Se susține că managerii companiilor cu o valoare de piață mică publică mai multe
informații în raportul lor anual pentru a îndeplini cerințele de informare ale acționarilor.
Prin urmare, se așteptă să existe o relație semnificativă între responsabilitatea socială și
valoarea de piață. Activitatea instituțiilor financiare și economice are o dimensiune socială
și ecologică incontestabilă, prin urmare, atunci când se iau decizii de investiții, se
recomandă să se ia în considerare și factorii de mediu.

The issue of sustainable development

concerns the implementation of the
more obvious aspects of the
environment, social and governance
at the companies through various

22
tools such as corporate social
responsibility
and corporate sustainability.
Businesses seek continually new
methods and strategies to improve the
work in this
area and to achieve a balance between
the obligation of obtaining profit and
principles of ESG. Transnational
corporations are the main promoters
of ESG rules introduction, due to
their financial power and effects that
they
have on small and medium
enterprises. A company that respects
the principles of the ESG has greater
acceptance on
the part of the stakeholders of the
future areas of investments.
23
For a better implementation of the
ESG principles, at international level,
it stands up the appearance of
organisms
with the guiding role of the various
entities that wish to adopt rules to
realize an ESG reporting of their
unified social
responsibility. Among them, we
mention the UN Global Compact,
UNEPFI or the Sustainable Stock
Exchanges
Initiative (SSE). These bodies have
generated a series of principles to
help their members to file reports that
shows
the compliance with the ESG
principles.

24
The stock exchanges have an
important role to play in promoting
ESG principles through the
development of
frameworks for reporting of
companies ' performances in the ESG.
(voluntary or compulsory). Another
form of
promotion of the ESG principles
among investors is building of
sustainable indices, based on shares
of the
companies that obey the principles of
ESG. The most direct form of action
in promoting ESG principles of stock
exchanges is the development of
products to assist in carbon trading
through the creation of specific tools
for spot,
25
futures and derivative market.
The investment funds can promote
principles of ESG by implication as
shareholders of large transnational
corporations. Through the approach
in several phases of the
implementation of the principles of
the outcome is
almost guaranteed, thus avoiding a
sudden shift that could lead to
structural problems within the
company.
The issue of sustainable development
concerns the implementation of the
more obvious aspects of the
environment, social and governance
at the companies through various
tools such as corporate social
responsibility
26
and corporate sustainability.
Businesses seek continually new
methods and strategies to improve the
work in this
area and to achieve a balance between
the obligation of obtaining profit and
principles of ESG. Transnational
corporations are the main promoters
of ESG rules introduction, due to
their financial power and effects that
they
have on small and medium
enterprises. A company that respects
the principles of the ESG has greater
acceptance on
the part of the stakeholders of the
future areas of investments.
For a better implementation of the
ESG principles, at international level,
27
it stands up the appearance of
organisms
with the guiding role of the various
entities that wish to adopt rules to
realize an ESG reporting of their
unified social
responsibility. Among them, we
mention the UN Global Compact,
UNEPFI or the Sustainable Stock
Exchanges
Initiative (SSE). These bodies have
generated a series of principles to
help their members to file reports that
shows
the compliance with the ESG
principles.
The stock exchanges have an
important role to play in promoting

28
ESG principles through the
development of
frameworks for reporting of
companies ' performances in the ESG.
(voluntary or compulsory). Another
form of
promotion of the ESG principles
among investors is building of
sustainable indices, based on shares
of the
companies that obey the principles of
ESG. The most direct form of action
in promoting ESG principles of stock
exchanges is the development of
products to assist in carbon trading
through the creation of specific tools
for spot,
futures and derivative market.

29
The investment funds can promote
principles of ESG by implication as
shareholders of large transnational
corporations. Through the approach
in several phases of the
implementation of the principles of
the outcome is
almost guaranteed, thus avoiding a
sudden shift that could lead to
structural problems within the
company.
The issue of sustainable development
concerns the implementation of the
more obvious aspects of the
environment, social and governance
at the companies through various
tools such as corporate social
responsibility

30
and corporate sustainability.
Businesses seek continually new
methods and strategies to improve the
work in this
area and to achieve a balance between
the obligation of obtaining profit and
principles of ESG. Transnational
corporations are the main promoters
of ESG rules introduction, due to
their financial power and effects that
they
have on small and medium
enterprises. A company that respects
the principles of the ESG has greater
acceptance on
the part of the stakeholders of the
future areas of investments.
For a better implementation of the
ESG principles, at international level,
31
it stands up the appearance of
organisms
with the guiding role of the various
entities that wish to adopt rules to
realize an ESG reporting of their
unified social
responsibility. Among them, we
mention the UN Global Compact,
UNEPFI or the Sustainable Stock
Exchanges
Initiative (SSE). These bodies have
generated a series of principles to
help their members to file reports that
shows
the compliance with the ESG
principles.
The stock exchanges have an
important role to play in promoting

32
ESG principles through the
development of
frameworks for reporting of
companies ' performances in the ESG.
(voluntary or compulsory). Another
form of
promotion of the ESG principles
among investors is building of
sustainable indices, based on shares
of the
companies that obey the principles of
ESG. The most direct form of action
in promoting ESG principles of stock
exchanges is the development of
products to assist in carbon trading
through the creation of specific tools
for spot,
futures and derivative market.

33
The investment funds can promote
principles of ESG by implication as
shareholders of large transnational
corporations. Through the approach
in several phases of the
implementation of the principles of
the outcome is
almost guaranteed, thus avoiding a
sudden shift that could lead to
structural problems within the
company.
Concluzii

Responsabilitatea socială, într-o accepţie unanim recunoscută, nu este altceva decât un

comportament al organizaţiilor care au înţeles că nu trebuie doar să se abţină de la a face rău, ci
trebuie sa si acţioneze în favoarea comunităţilor din care fac parte. Prin urmare, responsabilitatea
socială corporativă este un atu pe care multe companii îl deţin, fapt care le transformă în
organisme economice mai puternice chiar decât unele state ale lumii.
Responsabilitatea socială corporativă nu este un simplu concept, ci a devenit în ultimii ani
un subiect foarte dezbătut, care presupune mai multe obligaţii pentru companii: comportament
etic, datoria de a susţine dezvoltarea durabilă, maximizarea profiturilor stakeholderilor, păstrarea
bunei relaţii cu grupurile cointeresate ( parteneri, clienţi, consumatori, furnizori, acţionari,
organisme guvernamentale şi nonguvernamentale, etc.).

34
 RSC se reduce la acțiunile filantropice sau la participarea cu donații oferite unor
comunități sau grupuri. Este încă destul de redusă responsabilitatea socială a companiilor față de
lucrătorii lor, adică  ele nu inițiază  acțiuni de asigurare a unor condiții de viață, dincolo de a
acelora referitoare la angajați percepuți numai ca forță de muncă. Companiile româneşti  şi
străine sunt preocupate, prioritar, de obținerea unor beneficii imediate – promovarea  şi
menținerea brandului propriu în spațiul românesc. În acest fel RSC devine o formă  fără fond, o
asumare a unei responsabilități de către companii fără legătură directă cu problemele reale ale
unei societăți înscrisă pe un alt trend de modernizare.
Cercetătorii, sindicatele şi organizaţiile societăţii civile au subliniat de multe ori că
iniţiativele voluntare nu sunt suficiente pentru a proteja facilităţile acordate salariaţilor şi
drepturile cetăţenilor. Toţi actorii de pe piaţa muncii pledează pentru crearea unui cadru
reglementar, care să stabilească standarde minime şi care să asigure un mod de acţiune uniform.

Comisia Europeană stimulează parteneriatele cu instituțiile, dar și cu ONG-urile, în

identificarea problemelor și lucrul împreună cu companiile pentru găsirea și aplicarea unor soluții.
Politicile de CSR se pot aplica în toate întreprinderile, nu numai celor mari, corporative, așa cum s-
ar putea crede uneori. Chiar și companiile sau întreprinderile mici și mijlocii pot să pună în
aplicare principii și practici de CSR, de aceea este recomandat să se treacă peste orice fel de
bariere în crearea relațiilor cu acestea. Între dezvoltarea durabilă a societății și responsabilitatea
socială a companiilor există o strânsă legătură. Practic cele două concepte se susțin și se
alimentează reciproc. Prin realizarea rapoartelor CSR firmele pot determina creșterea încrederii
consumatorilor, asigurându-se astfel un avantaj concurențial. CSR în România este în continuă
creștere există o implicare mai mare în acest domeniu al companiilor multinaționale, dar și a
companiilor locale, de asemenea. Comunicarea este pilonul de bază în relațiile umane, dar și în
organizații.O companie trebuie să-și țină mereu la curent publicul cu toate realizările sale.
Inițiativele de CSR private sunt diverse în ceea ce privește obiectivele, originea, domeniile
acoperite și mecanismul de implementare. Guvernele au remarcat rolul vital al sectorului de
afaceri în procesul de globalizare și eforturile de promovare a dezvoltării durabile. Deciziile de
afaceri au impact direct asupra tuturor nivelurilor societății: economic, social și de mediu

Bibliografie

35
 Batstone, D., (2003), Saving the corporate soul. (Who knows?) Maybe your own, Editura
Jossey – Bass, New York. Brunk, K. H. (2010), Exploring origins of ethical company/brand
perceptions — A consumer perspective of corporate ethics, în Journal of Business Research,
Vol.63, Nr.3, p.255-262. Crane A. si Matten, D., (2007), Business ethics, Editura Oxford University
Press, Londra. Crăciun, D, (2007), Etica în afaceri, Editura ASE, București. Diaconu, B. şi Oancea, D.,
(1998) Corporate Citizenship in the Global Age, disponibil online la adresa:
http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=822 Diaconu, B. şi Oancea, D., (2008),
Compania dezgolită: de la transparenţă la birocraţie, etica în programele de responsabilitatea
socială corporatistă, disponibil online la adresa: http://www.csr-romania.ro/resurse-csr/analize-
siarticole/compania-dezgolita-de-la-transparenta-la-birocratie-etica-inprogramele-de-
responsabilitate-sociala-corporatista.html Diaconu, B. si Oancea, D., (2007), Transparenta si
credibilitate in practicile de responsabilitate sociala corporatista, Revista Grupului pentru Dialog
Social, http://www.revista22.ro/transparenta-si-credibilitate-in-practicile-deresponsabilitate-
social-3546.html Grigore, G. si Grigore, Ghe., (2013), A timeline approach of corporate social
responsibility in the European Union, Revista Economica,
http://economice.ulbsibiu.ro/rom/profesori/publicatii/fileRE/suplimente/Su pliment%20Nr%202-
9227-x http://www.springerlink.com/content/b0n0164528l287p0/fulltext.pdf McWilliams, A.,
Siegel, S.D. si Wright, M.P(2005), Corporate Social Responsibility: Strategic Implications, nr.0506,
http://www.economics.rpi.edu/workingpapers/rpi0506.pdf Oprea, L. (2005), Responsabilitate
Socială Corporatistă, Bucuresti, Editura Tritonic Revista Academiei de Studii Economice, Bucureşti
2006, p. 8, www.edumark.ase.ro/RePEc/doc/Responsabilitate.doc Santana, A. si Wood, D.J
(2009), Transparency and social responsibility issues for Wikipedia, pp 133-144,
http://www.springerlink.com/content/201h513h406010wg/fulltext.pdf Wulfson, M. (2001), The
Ethics of Corporate Social Responsibility and Philanthropic Ventures, Journal of Business Ethics,
Springer Netherlands, Vol 29, nr.1-2/ianuarie 2, pp 135-145,
http://www.springerlink.com/content/r7702772207425k
2009.pdf#page=61 Kallio, T.J, (2007), Taboos in Corporate Social Responsibility Discourse,
Journal of Business Ethics, 74:165–175 _ Springer 2006 DOI 10.1007/s10551-006-
Dahlsrud, A. (2008). How Corporate Social Responsibility Is Defined: An Analysis of 37 Definitions.
Corporate Social Responsibility And Environmental Management, Vol. 15, Nr. 1: 1-13. D’Amato,
A., Henderson, S. & Florence, S. (2009). Corporate Social Responsibility and Sustainable Business.
A Guide to Leadership Tasks and Functions. CCL Press, North Carolina.

36
Hair, J. F., Black, W. C., Babin, B. J., Anderson, R. E. & Tatham, R. L. (2009). Multivariate Data
Analysis. 7th Edition. Pearson Prentice Hall, New Jersey. Hair Jr, J. F., Hult, G. T. M., Ringle, C. &
Sarstedt, M. (2013). A Primer on Partial Least Squares Structural Equation Modeling. Sage
Publications. He, H. & Li, Y. (2011). CSR and Service Brand: The Mediating Effect of Brand
Identification and Moderating Effect of Service Quality. Journal of Business Ethics, Vol. 100, Nr. 4:
673-688. Hunt, S. D. (2011). Sustainable Marketing, Equity and Economic Growth: A
ResourceAdvantage, Economic Freedom Approach. Journal of the Academy of Marketing Science,
Vol. 39, Nr. 1: 7-20.

Lund A. & Lund M. (2015). Multiple Regression Analysis using SPSS Statistics.
https://statistics.laerd.com/spss-tutorials/multiple-regression-using-spss-statistics.php

Mandhachitara, R. & Poolthong, Y. (2011). A Model of Customer Loyalty and Corporate Social
Responsibility. Journal of Services Marketing, Vol. 25, Nr. 2: 122-133

Peloza, J. & Shang, J. (2011). How Can Corporate Social Responsibility Activities Create Value for
Stakeholders? A Systematic Review. Journal of the Academy of Marketing Science, Vol. 39, Nr. 1:
117-135. Pérez, A. & del Bosque, I. R. (2013). Measuring CSR Image: Three Studies To Develop and
To Validate a Reliable Measurement Tool. Journal of Business Ethics, Vol. 118, Nr. 2: 265-286.
Pérez, A., de los Salmones, M.G. & del Bosque, I.R. (2013). The Effect of Corporate Associations On
Consumer Behaviour. European Journal of Marketing, Vol. 47, Nr. 1- 2: 218-238.

Apostolakou Androniki& Jackson Gregory, “Corporate Social Responsibility in Western Europe: An

Institutional Mirror or Substitute?” University of Bath School of Management, Working Paper
Series, 2009, http://www.bath.ac.uk/management/research/papers.htm accesat la 1 iulie 2009

Hung, S.W. şi Tseng, S.C., 2010. Corporate Social Responsibility and Employee-Company
Identification. Journal of Business Ethics, 95(4), pp.543-556.

Draft Of Updated Equator Principles (Ep III) 2012 available at

http://www.equatorprinciples.com/resources/EPIII_PACKAGE.pdf

S i m a , V . , G h e o r g h e , I . G . , Social Responsibilty and SME’s in Romania,Buletinul UPG, Vol.

LXIII, No. 1/2011, Seria Ştiinţe Economice.

37