CAPITOLUL 1

RESPONSABILITATEA SOCIALĂ CORPORATISTĂ – ABORDĂRI

TEORETICE

Responsabilitatea socială corporativă a devenit o preocupare importantă a

managementului unui număr din ce in ce mai mare de companii, cu atât mai mult cu cât
auditarea socială reprezintă unul dintre indicatorii importanţi de evaluare în sfera
economică.

1.1. Conceptul de responsabilitate socială corporatistă

Responsabilitatea Socială Corporativă poate fi privită ca pe un concept prin care se

urmăresc preocupările sociale și de mediu ale companiilor, care desfășoară activități
comerciale într-o anumită locație. Această noțiune a fost adusă și implementată de
companiile multinaţionale, care au dorit să promoveze strategiile ţării de origine în toate
ţările în care şi-au extins activităţile.
De cele mai multe ori acţiunile de responsabilitate socială corporativă ale
companiilor nu au atras atenția cetățenilor sau a presei, fiind considerate doar niște simple
metode sau forme de publicitate sau de reclamă. Însă, responsabilitate socială corporativă
nu înseamnă doar acţiuni filantropice sau realizarea de donaţii, acest concept trebuie
abordat pe larg. Responsabilitate socială corporativă are două componente majore: o
componentă internă, care pune accent pe responsabilitatea socială voluntară a companiei
faţă de proprii angajaţi, acțiune care urmărește beneficiile și confortul angajațiilor și, o
componentă externă, care vizează relația cu comunitatea în care compania își desfășoară
activitatea.

1
 Definiția elaborată de Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
(OCDE)1, referitoare la responsabilitatea socială corporativă pune accentul pe relația
companie-societate: „multitudinea acţiunilor întreprinse de companii pentru a-şi consolida
relaţiile cu societăţile în care activează”.
Pe aceeași linie și organizaţia americană Business for Social Responsibility (BSR) 2
aduce argumente în favoarea dezvoltării unor relații de bun augur între companii și
societate, afirmându-se că responsabilitatea socială a unei companii susține „îndeplinirea
sau depăşirea, în mod constant, a aşteptărilor de natură etică, legală şi comercială pe care
societatea le are de la aceasta”.
Ideea centrală a responsabilității sociale corporative este aceea că se pot dezvolta
strategii prin care companiile pot deveni profitabile din punct de vedere economic, dar în
același timp pot acționa responsabil față de mediul social şi pot oferi o atenție sporită a
aspectelor ecologice.
Responsabilitatea socială corporativă este percepută, în linii mari ca obligaţie sau
datorie morală a companiilor faţă de anumite grupuri de interese şi, de asemenea este
privită drept o iniţiativă asumată în mod voluntar de către companii, în scopul îndeplinirii
unor obiective sociale şi economice.
Se poate considera că responsabilitatea socială corporativă este un angajament
asumat în mod voluntar de corporații cu privire la obligațiile care le revin acestora din
relația companie – societate.
Pe aceeaşi linie de gândire, în literatura de management se afirmă că
responsabilitatea socială corporativă este o obligaţie asumată în mod liber de o corporație,
pe lângă obligaţiile legale ce îî revin sau îi sunt impuse de restricţiile economice, în scopul
realizării unor obiective pe termen lung care sunt în beneficiul societăţii.
Responsabilitatea socială corporativă implică faptul că o companie nu se poate
bucura de prosperitate economică fără a lua în considerare entitățile afectate de acțiunile
sale. (D’Amato, Henderson și Florence, 2012)

1
OCDE - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este o organizație
internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și a
economiei de piață libere.
2
BSR - Business
for Social Responsibility este o organizație globală non-profit, compusă din
peste 250 companii cu scopul dezvoltării unei societăți durabile
2
 Unii autori ridică  întrebarea dacă  în societatea occidentală responsabilitatea
socială corporativă este o imagine instituțională  sau un substitut instituțional (Apostolakou
& Jackson, 2010).
Responsabilitatea socială  corporativă  poate fi  privită ca responsabilitate a
companiilor, ca organizații sociale, de la microîntreprinderi până la multinaționale, față de
toate părțile implicate în activitatea lor. Responsabilitatea socială corporativă reprezintă o
procedură aplicată de corporații în operațiile interactive cu societatea, având la bază  şi
strategii de implicare în comunitate şi parteneriate încheiate cu anumite grupuri sociale.
Dezvoltarea societății capitaliste postbelice a dus la apariția acestui fenomen de
responsabilitatea socială  corporativă.  Atât corporaţiile, cât şi mass media acceptă faptul
că în relaţiile dintre companii şi comunitate responsabilitatea socială este reciproc
avantajoasă. Un parteneriat avantajos între companii și societate poate genera profit pentru
companii, iar pentru comunități poate însemna sprijin și dezvoltare locală. Implicarea în
viaţa comunităţii a devenit necesară pentru orice companie care doreşte să îşi asigure nu
doar succesul comercial, ci şi respectul societăţii în cadrul căreia şi pentru care operează.
Dintr-o perspectivă de marketing, responsabilitatea socială corporativă şi-a dovedit
capacitatea de a genera numeroase beneficii pentru companii, implementarea şi
comunicarea unor politici și acțiuni specifice în acest sens având potențialul de a
îmbunătăți satisfacția și loialitatea, atât în rândul clienților, cât și al angajaților. (Peloza şi
Shang, 2011)
Este arhicunoscută remarca lui Millton Friedman precum că principala şi singura
responsabilitate a afacerii e aceea de a mări profitul este astăzi regândită de către investitori
şi acţionari, care realizează că profitabilitatea e bazată şi pe responsabilitate socială
corporativă (Brunk, 2010).
Acest punct de vedere expune faptul că activităţile de responsabilitate socială
corporativă au impact atât asupra angajaţilor, echipei de management, acţionarilor, cât şi
asupra furnizorilor, clienţilor, concurenţei, organismelor statului, presei, ONG-urilor,
sindicatelor și societatății civile. Altfel spus, întreprinderile îşi integrează strategiile sociale
și de mediu în propriile operaţiuni economice şi interacţionează cu principalii actori din
domeniul lor de interes în mod voluntar.

3
 Prin urmare, responsabilitatea socială corporativă reprezintă o modalitate de
îmbunătăţire a nivelului calitativ şi sustenabil al societăţii. Unii specialişti afirmă faptul că
fiecare companie sau organizație trebuie să dezvolte propria abordare a responsabilităţii
sociale, în timp ce alţii recunosc avantajele survenite pe fondul unei globalizări accentuate
în facilitarea comparabilităţii şi transparenţei practicilor de responsabilitate socială. În
funcție de domeniul de activitate al autorităților care au putere de decizie, responsabilitatea
socială corporativă este definită în termeni proprii.
World Business Council for Soustainable Development 3descrie responsabilitatea
socială corporativă ca fiind contribuţia corporației sau organizației la dezvoltarea
economică a societății pe criterii durabile, fiind fondată pe respectarea reglementărilor şi a
legislaţiei, altfel spus, „angajamentul mediilor de afaceri de a contribui la dezvoltarea
economică durabilă conlucrând cu angajaţii, familiile lor, comunitatea locală şi societatea
în ansamblul său pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii acestora”. Sub toate aspectele ce țin de
etica întreprinderilor, conştiinţa socială corporatistă, durabilitate, acțiuni filantropice,
afaceri comunitare, responsabilitatea socială corporativă se referă, în mod clar, la
contribuţia pe care orice companie trebuie să o aducă la dezvoltarea societăţii moderne.
Comisia Europeană oferă o definiție prin prisma acțiunilor de mediu pe care trebuie
să le pună în practică orice companie, astfel defineşte responsabilitatea socială corporativă
ca fiind un fenomen prin care companiile decid în mod voluntar să contribuie la o societate
mai bună şi un mediu mai curat. Conform acestei definiţii pentru a fi responsabilă social o
companie trebuie să integreze în acţiunile şi în strategiile sale problemele sociale şi de
mediu legate de interacţiunile în care se implică. Astfel, sunt observabile trăsăturile
definitorii ale unui program de responsabilitate corporativă. Pe de o parte, responsabilitatea
socială corporativă are caracter voluntar, implicând responsabilităţi morale asumate de
companii, deasupra celor impuse prin legei, iar pe de altă parte, aceasta presupune crearea
de relaţii pe termen lung şi egal profitabile, cu piaţa şi cu mediul social, deci nu se rezumă
la acte de filantropie sau donaţii.

3
World Business Council for Soustainable Development (WBCSD) – Consiliul Mondial al
Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă este o organizație condusă de CEO din peste 200 companii
internaționale

4
 Iniţiativele privind responsabilitatea socială sunt create cu scopul rezolvării
problemelor acute cu care se confruntă societatea, ceea ce îndeamnă companiile să
dezvolte strategii care să îndeplinească obiective multiple: economice, de mediu şi sociale.
În societatea europeană conceptul de responsabilitate socială corporativă este
asimilat sau echivalat cu termeni diferiți: (Grigore si Grigore, 2013)
 Responsabilitatea Corporatistă – înseamnă pe larg sustenabilitate antreprenorială;
 Sustenabilitate Corporatistă - ceea ce presupune adaptarea produselor și serviciilor unei
companii la așteptările societății prin adăugarea de valoare economică, socială și de
mediu;
 Guvernanța Corporatistă - care se concentrează pe managmentul afacerilor și pe
instituțiile de conducere a unei întreprinderi;
 Corporate Citizenship - presupune angajamentul civic al companiilor și focusarea mai
atentă asupra dimensiunilor externe ale companiei;
 Antreprenoriat responsabil - care recunoaşte rolul întreprinderilor în vederea realizării
dezvoltării durabile și faptul că societățile pot gestiona aceste operațiuni pentru a spori
creşterea economică şi a competitivităţii în acelaşi timp, pe bază de voluntariat, a
protecţiei mediului şi a promovării responsabilității sociale.

Figura1. Impactul responsabilităţii sociale corporative asupra societăţii

sursa: Grigore si Grigore, A timeline approach of corporate social responsibility in the

European Union, Revista Economica, 2013

5
 În altă ordine de idei responsabilitatea socială corporativă este definită de Wood și
Santana în lucrarea „Business Ethics-Text and workbook” ca „setul de obligatii ale
companiilor fata de stakeholderi si societate”. (Wood și Santana, 2011)
Din punct de vedere practic, termenul de responsabilitate socială corporativă este
asociat conceptului „triple-bottom-line“, care presupune prosperitatea economică,
respectarea mediului, respectarea şi ameliorarea coeziunii sociale. Practic, dezvoltarea
firmei este reprezentată prin punerea în evidenţă a următoarelor obiective: unul economic
(crearea de bogăţie pentru toţi, pe baza modalităţilor de producţie şi de consum durabil),
altul ecologic (conservarea şi gestiunea resurselor) şi al treilea, social (echitatea şi
participarea tuturor grupurilor sociale), aşa cu se poate observa şi în figura 1.
În concluzie responsabilitatea socială a corporațiilor se bazează pe o relaţie pozitivă
cu societatea şi mediul, pe fondul maximizării beneficiilor şi minimizării riscurilor
operaţiunilor, practicilor şi produselor companiei.

1.2 Principalele inițiative internaționale privind responsabilitatea socială corporatistă

Multe dintre inițiativele care privesc responsabilitatea socială corporativă sunt

realizate pentru a întâmpina o nevoie acută într-o societate. Prin diverse strategii, o
organizație sau corporație își propune atingerea unor obiective economice, sociale și de
mediu. Organizațiile caritabile pot obține diverse beneficii dacă reușesc să fie incluse în
programele de responsabilitate socială ale unei companii, dacă se identifică cu diferitele
inițiative ale companiei sau dezvoltă parteneriate corporative.
La modul general, tipuri de inițiative privind responsabilitatea socială corporativă,
pot fi considerate următoarele:
 politicile și practicile sociale la locul de muncă;
 donațiile de fonduri;
 schimbul de abilități între angajați și voluntariat;
 donațiile de echipamente și know-how;
 marketingul unei cauze, susținerea și campania promoționala a acesteia;

6
  programele de sponsorizare;
 programele de pregătire comunitare;
 programele de etică și maleabilitate;
 inițiativele privind protecția mediului;
 eforturile privind sporirea diversității.
Acțiunile și activitățile de responsabilitate socială generează o serie de avantaje
pentru organizațiile caritabile, printre care se enumeră:
 recunoașterea la scară largă a organizației caritabile și a scopului acesteia;
 îmbunătățirea relațiilor comunitare;
 un cumul de contribuții pe termen lung cu fonduri din partea corporațiilor;
 beneficierea de venituri și expertiză din partea companiilor;
 beneficierea de ajutor, în special primirea de donații sau împrumuturi de
echipamente, oferirea de facilități sau training;
 posibilitatea dezvoltării unui parteneriat pe termen lung între organizația caritabilă
și companie.
Multe companii promovează politici de responsabilitate socială cu scopul de a-și
atrage un anumit tip de clientelă sau pentru a-și mări profitul și credibilitatea în
comunitate, acționând mai mult pentru benficiul propriu decât pentru a ajuta comunitatea.
Astfel de acțiuni pot distruge reputația organizațiilor caritabile care se asociază cu
companii care acționează superficial în domeniul responsabilității sociale.
Indicatorii responsabilităţii sociale trebuie să aibă la bază valori sociale
fundamentale şi să ia ca punct de pornire instrumentele asupra cărora s-a ajuns la un
consens internaţional, cum sunt standardele fundamentale ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii, Ghidul OCDE pentru întreprinderile multinaţionale şi standardul ISO 26000
privind responsabilitatea socială corporativă.
În ultimele două decenii s-a observat un interes crescut faţă de impactul
standardelor etice ale firmelor în domeniul social şi de mediu, implementarea acestora a
determinat multe companii, în special cele din sectorul bunurilor de larg consum, să adopte
coduri de etică cu o aplicabilitate variată (Stohl, et al., 2014). Implementarea unor norme
de conduită, pentru promovarea protecţiei consumatorului, a drepturilor omului, a
condiţiilor de muncă şi a protecţiei mediului, au devenit instrumente ale politicilor de

7
responsabilitate socială, instrumente care sunt complementare legislaţiei europene şi
acordurilor de negociere colectivă, neputând fi înlocuite.
Aceste norme și coduri sunt implementate, monitorizate şi verificate eficient, prin
aplicarea următoarelor principii: (Apostolakou A. & Gregory J., 2010)
 să se constituie pe baza Convenţiilor fundamentale ale Organizaţiei Internaţionale a
Muncii şi ale Ghidului OCDE pentru întreprinderile multinaţionale şi în acord cu
alte instrumente relevante, precum Iniţiativa Globală a Organizaţiei Naţiunilor
Unite (United Nations Global Compact);
 să includă mecanisme adecvate pentru evaluarea şi verificarea implementării lor,
precum şi un sistem de asigurare a conformităţii;
 să îi implice în elaborarea, implementarea şi în monitorizarea lor pe partenerii
sociali, în special pe cei din ţările în curs de dezvoltare;
 să disemineze experienţa bunelor practici ale întreprinderilor europene.
Întreprinderile multinaţionale pot contribui la asigurarea funcţionării comerţului
global într-un mod sustenabil, prin promovarea responsabilităţii sociale corporative pe
baza unor standarde acceptate la nivel internațional. Ghidul Organizaţiei pentru Cooperare
şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru întreprinderi multinaţionale, coroborat cu
standardul ISO 26000 privind responsabilitatea socială corporativă, reprezintă setul de
reguli cel mai cuprinzător, care guvernează activităţile acestor societăţi. Deşi nu este un act
normativ, care să genereze obligații, el este susţinut de ţările care sunt membre ale OCDE,
ţări din care provin cele mai multe întreprinderi multinaţionale. Conform acestuia,
întreprinderile multinaţionale ar trebui să contribuie la progresul economic, social şi de
mediu, în scopul angajării pe linia unei dezvoltări durabile, cu respectarea drepturile
tuturor părţilor implicate, în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele luate de guvernul
ţării gazdă. Mai exact, în domeniul social, Ghidul recomandă întreprinderilor
multinaţionale racordarea la Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, declarând că
întreprinderile s-ar cuveni: (Hung şi Tseng, 2010).
 să respecte dreptul angajaţilor de a fi reprezentaţi de sindicate, angajându-se în
negocieri constructive cu liderii sindicali;
 să contribuie în fapt la abolirea muncii copiilor;
 să participe la eliminarea tuturor formelor de muncă forţată;

8
  să nu facă discriminări împotriva angajaţilor săi, atât în momentul angajării, cât şi
în privinţa sarcinilor şi responsabilităţilor în muncă;
 să pună la dispoziţia angajaţilor informaţii care să ofere o „imagine fidelă” a
performanţelor corporative.
În actuala economie bazată pe cunoaştere, cea mai mare importanţă o are formarea
şi pregătirea continuă a angajaților și, în general, a tuturor cetăţenilor. Rezultatele unei
bune informări pot preîntâmpina luarea unor decizii incorecte la nivel de întreprindere,
care să aducă atingere unor drepturi ale angajațiilor sau care să aibă un impact negativ
asupra comunității.
Câteva exemple de inițiative de responsabilitate socială ale unor comapanii
cunoscute la nivel internațional sunt redate mai jos.
Compania TOMS prin campania ”One for one shoes” a oferit peste 60 milioane de
perechi de pantofi copiilor săraci. De asemenea, prin intermediul organizației TOMS
Eyewear a redat vederea la peste 400000 de persoane.
Un alt producător de încălțăminte, JUNTOS, prin campania sa ”Un rucsac
educațional și rechizite școlare pentru fiecare pereche de încălțăminte vândută”, oferă
copiilor din Ecuador un rucsac plin cu rechizite șscolare la fiecare pereche de încălțăminte
vândută.
Compania VERIZON prin campania ”Verizon Innovative Learning” oferă copiilor
nevoiași, pe timpul pandemiei, propriile dispozitive tehnologice pentru a-i ajuta cu
învățământul la distanță.
Pe aceiași linie a acționat și compania CAPITAL ONE, care prin intermediul
programului Coders summer, oferă studențiilor cu venituri mici și moderate posibilitatea
devoltării unor aptitudini ăn domeniul inteligenței artificiale. De asemenea, a ajutat peste
2500 de familii să se conecteze gratuit la internet, cu scopul de a-i ajuta pe copii să
participe la lecțiile școlare virtuale.
LOGITECH, compania canadiană care oferă software juridic a lansat un portal pro-
bono în parteneriat cu Asociația Americană a Avocațiilor pentru a oferi suport juridic
persoanelor cu probleme cauzate de pandemia de Covid-19, punându-le la dispoziție
acestora inclusiv locuințe.

9
1.3. Principalele entități care promovează responsabilitatea socială corporatistă

Pe măsură ce aşteptările faţă de responsabilitatea socială devin tot mai clare,

entităţile economice resimt nevoia unei convergenţe a conceptelor, instrumentelor şi
practicilor în domeniu. Întreprinderile multinaţionale joacă un rol esenţial în susţinerea
unui comportament corporativ responsabil din punct de vedere social, în cadrul pieţei
globale a muncii. Efectul comerţului internaţional asupra standardelor fundamentale ale
muncii depinde de politicile locale din ţările în curs de dezvoltare.
Printre entitățile care promovează responsabilitatea socială corporatistă se regăsesc:
 organizații interguvernamentale:
 Comisia pentru cooperare în domeniul mediului extern – Canada, Mexic și
SUA colaborează pentru protejarea mediului din America de Nord prin acordul
NAAEC din 1994
 Organizația Internațională a Muncii (OIM) – din 1919, OIM reunește guverne,
angajatori și angajați din 187 de state membre ONU, pentru a stabili standarde
de muncă, elaborează politici și programe care promovează munca decentă;
 Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD);
 Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice (UNDCCC);
 Pactul Global al Națiunilor Unite (UNGC) – este o inițiativă ONU. care
mobilizează o mișscare globală cu privire la dezvoltarea durabilă;
 asociații și organizații non-profit:
 Alianța pentru cercetare și sustenabilitatea corporațiilor (ARCS) este un
parteneriat între instituțiile academice creat pentru a oferi date și a facilita
cercetarea privind durabilitatea corporativă și mediul înconjurător;
 Aspen Institute – este un program de afaceri care se concentrează pe oferirea de
suport mediului de afaceri în luarea deciziilor cu impact asupra unei lumi
curate;
 Boston College Center for Corporate Citizenship – este o șscoală de
management care se concentrează pe suportul oferit organizațiilor în alinierea

10
 obiectivelor de afaceri la standardele internaționale în materie de
responsabilitate socială;
 Business for Social Responsibility (BSR) este o organizație globală non-profit,
care lucrează cu peste 250 de companii și oferă consultanță privind
sustenabilitatea, dezvoltă strategii de dezvoltare durabilă și colaborare
intersectorială;
 Business and Human Rights Resource Center – este o organizație non-profit
care urmărește politica în domeniul drepturilor omului;
 CSR Europe – este cea mai importantă rețea europeană de afaceri;
 Fair Trade Certified – reprezintă o rețea diversă de producători, companii,
avocați și organizații din 45 de țări, care dezvoltă standarde de sustenabilitate și
programe de administrare a mediului;
 IBLF Global – este un ONG independent care acționează pentru creșterea
economică durabilă în întreaga lume;
 Institute of Business Ethics – Institutul de etică în afaceri este o organizație
caritabilă din Marea Britanie care promovează standarde înalte de
comportament în afaceri, bazate pe valori etice;
 Institutul Internațional pentru Dezvoltare Durabilă (IISD) – este un grup de
reflecție care publică cercetări obiective, independente în materie de dezvoltare
durabilă;
 World Business Council for Soustainable Development (WBCSD) – Consiliul
Mondial al Afacerilor pentru Dezvoltare Durabilă este o organizație condusă de
CEO din peste 200 companii internaționale, care lucrează împreună pentru
accelerarea inițiativelor de sustenabilitate. Organizația se concentrează pe
responsabilitatea socială, schimbările climatice, energia verde și dezvoltarea
ecosistemelor;
 Institutul Mondial de Resurse (WRI) – este o organizație globală, care
înglobează experți din peste 50 de țări cu obiective ce vizează problemele de
mediu, dezvoltarea durabilă, clima, alimentația, transporturi;
Toate aceste organizații și asociații oferă un cadru pentru bune practici și standarde
de guvernanță corporativă.

11
 CAPITOLUL 2
RESPONSABILITATEA SOCIAL
CORPORATISTĂ PE DIFERITE COMPONENTE ALE PIEȚELOR
FINANCIARE

În ultima vreme, rolul mediului de faceri în ceea ce privește politica de mediu și

politicile de responsabilitate socială, a devenit tot mai important. Termeni, precum
sustenabiltate, responsabilitate socială corporativă sunt larg utilizați de entitățile care
activează pe piețele financiare. Dezvoltarea conceptului de mediu de afaceri social
responsabil se reflectă pe piața de capital prin ceea ce înseamnă o investiție durabilă.

2.1. Responsabilitatea social corporatistă pe piața bancară

O componentă importantă a sistemului economic este reprezentată de instituțiile

financiare, care au un rol important prin prisma funcției lor de atragere de resurse
financiare din economie și redistribuirea acestora către întreprinderile care caută resurse
financiare pentru finanțare noi proiecte sau proiecte în dezvoltare. Aceste instituții
financiare sunt capabile să catalizeze introducerea de reguli privind dezvoltarea durabilă.
Similar cu alte companii bancare și instituțiile financiare au o anumită conduită în relațiile
cu comunitatea locală, forța de muncă și mediul înconjurător, iar relațiile lor pot fi utilizate
ca instrumente cheie în impunerea principiilor de durabilitate pentru clienții care
împrumută bani pentru dezvoltarea afacerilor.
Una dintre instituțiile financiare cunoscute la nivel internațional este Banca
Mondială, care vizează nu numai finanțarea proiectelor de investiții, ci și introducerea
principiilor legate de protecția mediului sau a sănătății și securității populației. Această
instituție a dezvoltat mai multe ghiduri de mediu, sănătate și siguranță numite Ghiduri
EHS. Aceste seturi de reguli și politici furnizează măsurile realizabile cu tehnologiile și
nivelurile de performanță existente în domenii precum: mediul, sănătatea și siguranța,
sănătatea și siguranța comunităților, construirea și amenajarea comunităților. Pe lângă

12
acestea, există politici sectoriale aplicabile pentru următoarele sectoare: agricultură,
silvicultură, industrie, industria chimică, industria de petrol și gaze, infrastructură, industrie
de prelucrare, energie și minerit.
O activitate importantă în acest domeniu o desfășoară International Finance
Corporation (IFC), care face parte din grupul Băncii Mondiale. Activitatea IFC nu implică
doar finanțarea economică a entităților din țările în curs de dezvoltare, ci și implementarea
politicilor menite să protejeze mediul și politicile care privesc respectarea drepturilor
omului. Implicarea IFC a început în 1989 cu dezvoltarea procedurii privind evaluarea
proiectelor în ceea ce privește impactul asupra mediului, procedură denumită Politica de
Siguranță, care se bazează pe politicile de mediu dezvoltate de Banca Mondială.
IFC a lansat conceptul de finanțare durabilă prin finanțarea responsabilă a
proiectelor de investiții. IFC afirmă că toate instituțiile financiare trebuie să acționeze
responsabil față de mediul social în care își desfășoară activitatea.
Neaglijarea aspectelor ce țin de riscurile de mediu pot aduce grave deteriorări
reputației și performanțelor financiare ale băncilor. Cele mai frecvente riscuri, care pot
influența activitatea clienților, sunt cele care privesc poluarea mediului, sănătatea și
securitatea la locul de muncă, impactul asupra comnunității și amenințările la adresa
biodiversității și a patrimoniului cultural.
Ghidurile de mediu, sănătate și siguranță emise de Grupului Băncii Mondiale se
concentrează pe aspectele ce țin de: mediu, sănătatea și securitatea la locul de muncă,
sănătatea și siguranța comunitară, construcții și dezafectare.
Clienții băncilor provin din diverse sectoare de activitate, motiv pentru care băncile
sunt concepute pentru a evidenția domeniile în care riscurile de mediu, sociale și etice au
probabilitate de manifestare mai ridicată. Au fost elaborate astfel, seturi de reguli pentru
următoarele sectoare industriale: silvicultură, agroindustrie și producția de alimente,
industria chimică, de petrol și gaze, infrastructură, producția generală, mineritul și
producția de energie electrică. Pe lângă evaluarea performanței financiare, băncile
evaluează riscurile sociale, de mediu și etice pentru companiile din aceste sectoare.
Evaluarea implică analiza următoarelor elemente: sistemul de guvernanță corporativă,
sistemul de gestionare a riscurilor, politica de responsabilitate socială a întreprinderilor,

13
metodele de consultare a părților interesate, istoricul problemelor de mediu sau sociale cu
care s-a confruntat compania.
Eforturile Băncii Mondiale și ale IFC pentru promovarea bunelor practici în
domeniul social și protecția mediului au creat premisele pentru realizarea unui set de
principii pentru gestionarea riscului de credit legat de determinarea, evaluarea și
gestionarea socială și riscurile de mediu asupra proiectelor proprii finanțate de bănci, și
anume Principiile Ecuatorului (PE). Acestea au fost lansate în 2003 și au fost adoptate de
zece instituții bancare majore. În 2006, aceste principii au fost revizuite pentru a reflecta
noile tendințe în domeniul social și protectia mediului, având la bază standardele de
performanță ale IFC. După revizuirea din 2006, s-a convenit ca principiile să fie aplicabile
proiectelor de peste 10 milioane de dolari în loc de 50 de milioane de dolari așa cum era
prevăzut înainte și să includă și extinderea și modernizarea proiectelor. În vara anului
2011, a început un nou proces de revizuire a principiilor; procesul se află în prezent în
etapa consultării publice a părților interesate. (Matei M., Voica M.C., 2013)
PE este considerat un punct de referință în industria bancară, datorită faptului că
înglobează 76 de bănci și 2 asociați. Aceste principii sunt: (S i m a V. , G h e o r g h e I .
G, 2011)
 Principiul 1: Revizuirea și clasificarea - implică evaluarea și clasificarea proiectului de
investiții într-una dintre cele trei categorii ale CFI (categoria A, B și C) asupra
impactului și riscurilor, ținând cont de criteriile de mediu și de domeniul social.
 Principiul 2: Evaluarea socială și de mediu - identificarea riscurilor care implică
aspecte sociale și de mediu ale proiectului și măsuri relevante de atenuare și gestionare
a acestor riscuri.
 Principiul 3: Standarde sociale și de mediu aplicabile - în cazul proiectelor de investiții
în țări care nu sunt membre OCDE și în țările membre OCDE care nu sunt incluse în
categoria ”țări cu venit ridicat”, se aplică standardele IFC de performanță și politicile
sectoriale ale Băncii Mondiale;
 Principiul 4: Planul de acțiune și managementul sistemului de gestionare - pentru
proiectele incluse în categoriile A și B situate în țări care nu sunt membre OCDE și țări
membre OCDE clasificate ca ”țări cu venituri scăzute”, se va elabora un plan de
acțiune, care să conțină acțiuni necesare pentru implementarea măsurilor de atenuare a

14
 riscurilor și măsuri de monitorizare necesare pentru gestionarea impactului și riscurilor
identificate în procesul de evaluare.
 Principiul 5: Consultare și dezvăluire - pentru proiectele incluse în categoriile A și B
situate în țări care nu fac parte din OCDE și în țările membre OCDE clasificate ca ” țări
cu venituri scăzute”, autoritățile publice și debitorul ar trebui să consulte un expert
pentru a evalua modul în care sunt afectate comunitățile, se va informa opinia publică
și se va urmări dacă proiectul ia în considerare interesele comunităților afectate.
 Principiul 6: Mecanismul de plângere - pentru proiectele incluse în categoriile A și B
situate în țări care nu sunt membre OCDE și țări membre OCDE, clasificate ca ” țări cu
venituri scăzute” pentru perioada de realizare și funcționare a investiției, debitorul va
măsura impactul și riscurile proiectului, va stabili un mecanism de gestionare a
nemulțumirilor / daunelor ca parte a sistemului de management.
 Principiul 7: Revizuire independentă - pentru proiectele incluse în categoriile A și B,
un expert independent pe probleme sociale și de mediu va evalua planul de acțiune și
documentația aferentă proiectului pentru a sprijini instituția bancară pentru a verifica
conformitatea cu Principiile Ecuatorului.
 Principiul 8: Convenții - pentru proiectele de tip A și B, debitorul își va asuma
obligația să respecte toate legile și reglementările țării gazdă în ceea ce privește
problemele sociale și de mediu, să realizeze planul de acțiune pe durata construcției și
exploatării investiției, să furnizeze rapoarte periodice solicitate de instituția bancară sau
de autoritățile publice;
 Principiul 9: Monitorizare și raportare independentă - pentru proiectele de tip A și B,
debitorul va apela la serviciile unui expert social și / sau de mediu sau va acoperi
informațiile transmise instituției bancare creditoare.
 Principiul 10: Raportarea EPFI - Întreprinderea instituției bancare, cel puțin o dată pe
an, va prezenta un raport public privind etapele de implementare a principiilor
ecuatorului și experiența acumulată în acest domeniu, luând în considerare regulile
specifice de confidențialitate pentru sectorul bancar.
Ca urmare a acestor principii, instituțiile financiare își rezervă dreptul de a impune
anumite condiții de finanțare investitorilor, astfel încât aceștia să aibă ca obiective
îndeplinirea principiilor și criteriilor de dezvoltare durabilă. Ca urmare a acestei strategii, a

15
apărut conceptul de finanțare durabilă care este definit de IFC ca „activitatea de finanțare
care ia în considerare atât aspectele financiare, cât și aspectele sociale sau protecția
mediului în politicile de gestionare a riscurilor”.
În consecință, evaluarea unui proiect înaintat băncii va fi realizată prin identificarea
riscurilor sociale, de mediu sau a eticii în afaceri. Băncile sunt astfel ajutate să identifice și
să prevină posibile riscuri de mediu, etice sau sociale, care, printr-o simplă evaluare
financiară, nu ar putea fi evidențiate. Domeniile în care aceste riscuri sunt mai susceptibile
să apară sunt: mineritul și metalurgia, industria petrolului și gazelor; industria lemnului și a
hârtiei sau în domeniul construirii de centrale hidroelectrice.

2.2. Responsabilitatea social corporatistă pe piața asigurărilor

În timp ce conceptul de durabilitate primește o atenție tot mai mare din partea
investitorilor, firmelor, autorităților de reglementare și cercetătorilor, se știe puțin despre
rolul său în industria asigurărilor. Ca instituții de investiții și organisme de absorbție a
riscurilor provenite de la întreprinderi și persoane fizice, asigurătorii adoptă un model de
funcționare care este mai înclinat să vizeze obiective pe termen lung; practic, companiile
de asigurări ar trebui să fie printre firmele care beneficiază cel mai mult de pe urma
investițiilor durabile. Concentrându-ne asupra companiilor de asigurare americane, se
constatată că sustenabilitatea refelectată de Scorurile de mediu, sociale și de guvernanță
(ESG) îmbunătățesc stabilitatea asigurătorilor, această relație fiind readată prin
dimensiunea acțiunilor sociale și de mediu, factorul de guvernare neavând impact.
În general, majoritatea cercetărilor vizează impactul practicilor de responsabilitate
socială corporativă asupra performanței antreprenoriale. Cu toate acestea, cele mai multe
cercetări vizează sectorul nefinanciar, abia recent s-au efectuat cercetări care vizează
peacticile de responsabilitate socială corporativă ale sectorului bancar. Foarte puține lucrări
examinează impactul politicilor de responsabilitate socială corporativă în sectorul
asigurărilor. Lipsa cercetărilor academice în acest domeniu este regretabilă. Modelul de

16
afaceri al asiguratorilor, privit din ambele perspective, atât din punct de vedere al
riscurilor, cât și în ceea ce privește investiția, ar trebui să reflecte o legătură puternică între
politicile de responsabilitate socială corporativă și practicile de mediu, sociale și de
guvernanță (ESG). (Mărăcine M.S., 2013)
Altfel spus, pe de o parte, în timp ce pun în comun riscurile, asigurătorii
redistribuie resursele obținute prin prime către asigurații care suferă pierderi de venit sau
de avere, acest aspect reflectând dimensiunea socială a problematicii, iar pe de altă parte,
inversarea ciclului lor de funcționare și durata acestuia permit utilizarea acestor resurse
pentru a finanța un volum mare de investiții atât pe piețele financiare, cât și pe piețele
reale. Prin urmare, sustenabilitatea investiției ar trebui cuprinsă atât în dimensiunea de
mediu, cât și dimensiunea socială. În sfârșit, în calitate de intermediari financiari,
asigurătorii sunt supuși unui control aprofundat din partea piețelor și a autorităților de
supraveghere cu privire la procesele lor de luare a deciziilor, aceasta reflectând
dimensiunea de guvernanță. Prin urmare, asigurătorii ar trebui să fie printre cei care
beneficiază cel mai mult de pe urma investițiilor durabile.
Cu siguranță, companiile de asigurări trebuie să își îmbunătățească politica de
raportare a implicării sociale și pentru a obține succesul pe termen lung, trebuie să
integreze ideea de investiție durabilă în strategia lor de afaceri, asigurând un echilibru între
obiectivele economice, sociale și de mediu. Inițiativa de a publica rapoarte anuale, cu
referire directă la aspectul economic și financiar, poate fi o abordare valorizată pentru a
asigura metode transparente și corecte de raportare, care ar trebui practicate de companiile
de asigurări și în domeniul social. Raportarea legată de implicarea socială este observată,
în special de companiile multinaționale, în timp ce companiile de asigurări nu realizează,
încă, importanța contribuției la dezvoltarea durabilă. Într-un mediu din ce în ce mai
competitiv, firmele trebuie să adapteze practicile de responsabilitate socială corporativă la
nevoile și tendințele specifice mediului în care își desfășoară activitatea.
Prin urmare, se consideră necesar ca societățile de asigurări să devină mai flexibile
și să încerce să raporteze practicile de responsabilitate socială utilizate, în mod voluntar,
informând părțile interesate, pe de o parte, și, de asemenea, contribuind la consolidarea
imaginii companiei, pe de altă parte. Respectarea standardelor de responsabilitate socială

17
va permite companiilor de asigurări să își demonstreze angajamentul față de problemele
specifice comunității într-un mod clar, evident.

2.3. Responsabilitatea social corporatistă pe piața de capital

Protecția mediului a devenit acum o parte esențială a strategiilor de responsabilitate

socială corporativă ale companiilor. În deciziile lor de investiții, participanții la piața de
capital se adaptează la criterii ecologice și la noile instrumente financiare ”verzi”. Se pune
problema dacă aceste măsuri sunt generatoare de profit.
Principala modalitate de a participa la ideea CSR pe piața de capital este
cumpărarea instrumente financiare sustenabile. Gama de instrumente SRI este mai
restrânsă decât în cazul practicilor CSR.
Se atrage atenția asupra importanței în creștere a rolului privind protecția mediului
pe care piața de capital și serviciile bancare ecologice le oferă în acest moment. Deși
băncile nu oferă toate instrumentele SRI verzi, acestea sunt instituții cheie, care trebuie
luate în considerare atunci când se efectuează o cercetare privind impactul pieței de capital
asupra protecției mediului. Mai mult, în multe cazuri băncile sunt proprietari sau
coproprietari de actori financiari precum case de brokeraj, instituții consultative, companii
de asigurări, fonduri de pensii și investiții, care oferă produse de mediu pe pieța de capital
(Dziawgo, 2007).
Sectorul financiar contemporan oferă numeroase modalități de a strânge de fonduri
în vederea respectarii directivelor ecologice. Instrumente verzi referitoare la anumite
segmente ale pieței financiare sunt prezentate în Figura 1.

18
 The most popular green SRI instruments are shares. The best known green issuers are
companies from the so-called eco-branches that is offering renewable energy sources and
ecological food. They are also entities maintaining high environmental standards, for example
banks. The process of the environmental assessment of companies is very controversial.
Cele mai populare instrumente SRI verzi sunt acțiunile. Cel mai cunoscut verde emitenții sunt
companii din așa-numitele sucursale ecologice care oferă reînnoibile surse de energie și hrană
ecologică. Sunt, de asemenea, entități care se mențin la un nivel ridicat standarde de mediu, de
exemplu bănci. Procesul de mediu evaluarea companiilor este foarte controversată.
For a part of the society, Green instruments corresponding to particular segments of the financial
capital market shares bonds participation titles of investment funds participation titles of ETF
funds sustainability stock market indices banking market and capital market structured products
counselling Figure 1. Green instruments of the fi nancial market Source: elaborated by the author
based on: (Dziawgo, 2010; Czerwonka, 2013).

19
Pentru o parte a societății, instrumente ecologice care corespund unor segmente particulare ale
piețelor de capital financiar titluri de participare a obligațiunilor titluri de participare a
fondurilor de investiții titluri de participare a fondurilor ETF indici de piață bursieră piață
bancară și piață de capital produse structurate de consiliere Figura 1. Instrumente ecologice
piața financiară Sursa: elaborat de autor pe baza: (Dziawgo, 2010; Czerwonka, 2013).
Another SRI tool is a green profiled socially responsible investment fund. It is a specific kind of
fund which not only concentrates on making profit but also takes the environmental aspect into
consideration. When selecting companies to the portfolio, those who manage the fund apply the
principle of environmental protection. As an example, Polish green investment funds are PZU
Energia Medycyna Ekologia (Energy Medicine Ecology) and PKO Technologii i Innowacji Globalny
(of Technologies and Innovations Global) (Laskowska, 2016).
Un alt instrument SRI este un fond de investiții social responsabil și social. Aceasta este un tip
specific de fond care nu numai că se concentrează pe obținerea de profit, ci și ia în considerare
aspectul de mediu. La selectarea companiilor către portofoliul, cei care administrează fondul
aplică principiul mediului protecţie. De exemplu, fondurile de investiții verzi poloneze sunt PZU
Energia Medycyna Ekologia (Energy Medicine Ecology) și PKO Technologii i Innowacji Globalny
(of Technologies and Innovations Global) (Laskowska, 2016).
As a matter of fact, sustainability indices are not instruments through which one can become rich
directly, only in the case of creating an ETF fund for the index. However, it should be highlighted
that they are an aid when choosing companies meeting environmental requirements and they
also monitor the effectiveness of the investments (Laskowska, 2017).
De fapt, indicii de durabilitate nu sunt instrumente prin care se poate îmbogăți direct, numai în
cazul creării unui fond ETF pentru index. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că acestea
sunt un ajutor la alegere companiile care îndeplinesc cerințele de mediu și monitorizează, de
asemenea eficacitatea investițiilor (Laskowska, 2017).
The green financial market also provides opportunities for investing in structured products.
Raiffeisen Polbank offers an interesting product for those, who follow the green style of life. It is
an investment in the shape of a life insurance policy with an insurance capital fund named EKO
Trio. The profit from a structured product depends on the share basket, made up by three
companies belonging to the eco-food branch (Analizy.pl).
Piața financiară ecologică oferă, de asemenea, oportunități pentru investiții produse
structurate. Raiffeisen Polbank oferă un produs interesant pentru aceștia, care urmează stilul de

20
viață verde. Este o investiție sub forma unei vieți poliță de asigurare cu un fond de capital de
asigurare numit EKO Trio. Profitul din un produs structurat depinde de coșul de acțiuni, alcătuit
de trei companii aparținând ramurii eco-alimentare (Analizy.pl).
In the literature of the subject there are three hypotheses relating to the viability of eco-ethically
responsible portfolio, at the background of traditional investing. They refer to the risk-adjusted
return rate and read as follows (Janik, 2014):
a) doing good but not well – socially responsible investing pays the price in the form of worse
investment results, when compared to traditional portfolios,
b) doing good while doing well – the viability of eco-ethical investments is higher than of
conventional investments,
c) no effect – lack of disproportion between the return rates of ecologically responsible products
and others.
În literatura de specialitate există trei ipoteze legate de viabilitatea portofoliului responsabil din
punct de vedere eco-etic, pe fondul investițiilor tradiționale. Acestea se referă la rata de
rentabilitate ajustată la risc și se citesc după cum urmează (Janik, 2014):
a) a face bine, dar nu bine - investițiile responsabile din punct de vedere social plătesc prețul
sub forma unor rezultate mai slabe ale investițiilor, în comparație cu portofoliile tradiționale,
b) să faci bine în timp ce faci bine - viabilitatea investițiilor eco-etice este mai mare decât a
investițiilor convenționale,
c) fără efect - lipsa disproporției între ratele de returnare a produselor responsabile din punct
de vedere ecologic și altele.
A responsible investor wants to achieve return rates according to the two theses: “doing good
while doing well” and “no effect”. In a different situation, the investment activity including eco-
ethical standards would negatively influence the portfolio of the market participant what, as a
consequence, would decrease the number of those investors (Laskowska, 2016).
Un investitor responsabil dorește să obțină rate de rentabilitate în conformitate cu cele două
teze: „a face bine în timp ce faci bine” și „fără efect”. Într-o situație diferită, activitatea de
investiții, inclusiv standardele eco-etice, ar influența negativ portofoliul participantului la piață
ceea ce, în consecință, ar scădea numărul acestor investitori (Laskowska, 2016).
The studies of authors referring to the above mentioned hypotheses are presented in Tables 1
and 2. “Doing good but not well” requires a time-consuming and careful selection of CRS
companies for the portfolio. Such process can be capital-intensive and it can even increase the

21
variance measured risk. As a consequence, it can contribute to lower return rates from the
portfolio. Such research was for example conducted by Gerczy.
Studiile autorilor referitoare la ipotezele menționate mai sus sunt prezentate în tabelele 1 și 2.
„A face bine, dar nu bine” necesită consum de timp și o selecție atentă a companiilor CRS
pentru portofoliu. Un astfel de proces poate să fie intensiv în capital și poate chiar crește riscul
măsurat de varianță. La fel de o consecință, poate contribui la reducerea ratelor de rentabilitate
din portofoliu. Astfel de cercetarea a fost, de exemplu, efectuată de Gerczy.
The other hypothesis, “doing good while doing well”, observed i.a. by Statman and Sikacz, can be
confirmed for the following two reasons. First of all, taking into account eco-ethical norms
constitutes a positive signal for the market participants, proving specific skills of the company’s
management, resulting in higher return rates. Secondly, the selection within the area of social
responsibility can help in achieving higher viability in a time of crisis. This occurs because strict
elimination serves a preventive role and decreases the risk of high costs incurred during recession
(Bartkowiak and Janik, 2012), what was confirmed in the study by Nofsinger and Varma.
Cealaltă ipoteză, „a face bine în timp ce faci bine”, a observat i.a. de Statman și Sikacz, pot fi
confirmate din următoarele două motive. În primul rând, luarea în considerare a normelor eco-
etice constituie un semnal pozitiv pentru piață participanți, dovedind abilități specifice
conducerii companiei, rezultând rate de rentabilitate mai mari. În al doilea rând, selectarea în
zona responsabilității sociale poate ajuta la realizarea unei viabilități mai mari într-un moment
de criză. Acest lucru se întâmplă deoarece strict eliminarea are un rol preventiv și scade riscul
costurilor ridicate suportate în timpul recesiunii (Bartkowiak și Janik, 2012), ceea ce a fost
confirmat în studiu de Nofsinger și Varma
The phrase “no effect” predominates in earlier researches. It is the safest approach, equalising the
profitability of SRI and traditional investments. Nonetheless, nowadays not only economic
guidelines matter on the market but also one’s own views and market trends.
Expresia „fără efect” predomină în cercetările anterioare. Este cel mai sigur abordare, egalizând
profitabilitatea SRI și investițiile tradiționale. Cu toate acestea, în zilele noastre nu numai
orientările economice contează pe piață, ci și de asemenea, propriile opinii și tendințele pieței.
The issue is worth further exploration, as two kinds of profits can be achieved through the pro-
ecological CSR segment of the financial market: economic and environmental. The number of
analyses conducted proves that the subject is appealing and worth the attention. The research
presented becomes a part of the discussion on the effectiveness of creating SRI portfolios,

22
constituting a kind of summary of the reflections made so far. This, in turn, provides more
meaningful and condensed arguments for further pondering over the subject of cost-effectiveness
of ecological investing. Future scientific research can analyse the profitability of strictly ecological
CSR financial instruments exclusively. Due to a constantly growing number and increasing
importance of ecological stock market indices on the financial market, it is also necessary to put
them under analysis.
Problema merită explorată în continuare, deoarece se pot obține două tipuri de profituri prin
segmentul RSC proecologic al pieței financiare: economic și de mediu. Numărul analizelor
efectuate demonstrează că subiectul este atrăgător și merită atenția. Cercetarea prezentată
devine o parte a discuției privind eficacitatea creării de portofolii SRI, constituind un fel de
rezumat al reflecțiilor făcute până acum. La rândul său, aceasta oferă mai multe argumente
semnificative și condensate pentru a reflecta în continuare asupra subiectului rentabilitatea
investițiilor ecologice. Cercetările științifice viitoare pot analiza profitabilitatea instrumentelor
financiare RSI strict ecologice exclusiv. Datorită la un număr în continuă creștere și o importanță
crescândă a stocului ecologic indicii de piață de pe piața financiară, este, de asemenea, necesar
să le puneți la dispoziție analiză.
To sum up, it can be stated that environmental protection in making investment decisions can be
cost-efficient. Financial profits, as well as non-financial ones (mainly reputational) can be achieved
by both the investor and the issuer. However, looking from a deeper, slightly idealistic perspective
that through ecology, every member of society “earns”. This expression should not be feared, as
cleaner and less exploited environment – air, water, soil – is social benefit.
Pe scurt, se poate afirma că protecția mediului în realizarea investițiilor deciziile pot fi rentabile.
Profiturile financiare, precum și cele nefinanciare (în principal reputațional) poate fi atins atât
de investitor, cât și de emitent. In orice caz, privind dintr-o perspectivă mai profundă, ușor
idealistă, că prin ecologie, fiecare membru al societății „câștigă”. Nu trebuie să ne temem de
această expresie, ca fiind mai curată și mediul mai puțin exploatat - aerul, apa, solul - reprezintă
un beneficiu social.
Disclosing corporate social responsibilities provides information about activities of firm for public.
This information relates to society including decreasing environmental effects, improving
environment management, observing environmental regulations and attempt for protecting
personnel (Hassan et al., 2010). Previous studies about disclosing corporate social responsibility
have focused on two subjects: a) nature and size of disclosure; b) disclosures' determining factors.

23
Companies disclose their social responsibility information for two reasons: a) to show that
company has met social expectations and as a result, assuring continuous access to sources like
capital and support of customers; b) providing additional information to allow participants in
market evaluate position of company from different viewpoints (Wailers and Marquees, 2013).
Disclosing corporate social responsibility influences capital market in two ways:
Dezvăluirea responsabilităților sociale corporative oferă informații despre activitățile firmei
pentru public. Acest informațiile se referă la societate, inclusiv scăderea efectelor asupra
mediului, îmbunătățirea gestionării mediului, respectarea reglementărilor de mediu și
încercarea de protecție a personalului (Hassan și colab., 2010). Studiile anterioare despre
dezvăluirea responsabilității sociale corporative s-au concentrat pe două subiecte: a) natura și
dimensiunea divulgării; b) factorii determinanți ai informațiilor. Companiile dezvăluie
informațiile de responsabilitate socială pentru două motive: a) să arate că compania a îndeplinit
așteptările sociale și, ca rezultat, asigurând accesul continuu la surse precum capitalul și
sprijinul clienților; b) furnizarea de informații suplimentare pentru a permite participanților pe
piață evaluează poziția companiei din diferite puncte de vedere (Wailers and Marquees, 2013).
Dezvăluirea socială corporativă responsabilitatea influențează piața de capital în două moduri:
Disclosing Corporate Social Responsibility and information asymmetry Corporate social
responsibility makes investors correctly evaluate social or political risk of a company (Haung et al.,
2013). It is argued that higher quality of information causes information asymmetry in capital
market and leads to reducing capital cost and increasing currency (Bhattacharya et al., 2009).
Wide disclosure of information gains trust of investors about various aspects of performance or
operation of company and leads to reducing information asymmetry or decreasing information
costs of investors (Cormeir et al., 2009). High quality of disclosure influences information
asymmetry in market by two ways. First, disclosure with high quality reduces this type of
information search through reducing expected interests in gaining confidential information. On
the other hand, better disclosure increases relative amount of exchange by unaware investors
(Brown and Hiljest, 2007)
Dezvăluirea responsabilității sociale corporative și a asimetriei informațiilor Responsabilitatea
socială corporativă îi face pe investitori să evalueze corect riscul social sau politic al unei
companii (Haung și colab., 2013). Se susține că o calitate mai ridicată a informațiilor provoacă
asimetrie informațională pe piața de capital și duce la reducerea costurilor de capital și la
creșterea monedei (Bhattacharya și colab., 2009). Divulgarea pe scară largă a informațiilor

24
câștigă încrederea investitorilor cu privire la diferitele aspecte ale performanței sau funcționării
companiei și duce la reducerea asimetria informațiilor sau scăderea costurilor informaționale
ale investitorilor (Cormeir și colab., 2009). Calitate ridicată a divulgarea influențează asimetria
informațiilor pe piață prin două moduri. În primul rând, dezvăluirea de înaltă calitate reduce
acest lucru tip de căutare a informațiilor prin reducerea intereselor așteptate în obținerea de
informații confidențiale. Pe de altă parte mână, o mai bună divulgare crește valoarea relativă a
schimbului de către investitorii necunoscuți (Brown și Hiljest, 2007)
Disclosing corporate social responsibility and capital structure Higher financial leverage increases
agency costs because credit providers could support their interests through various types of
contracts and receive more information disclosure; therefore, it is expected that there would be a
relationship between corporate social responsibility and capital structure. Disclosing corporate
social responsibility and stock exchange Lack of timely and correct disclosure leads to increasing
costs of undesirable selection and ethical risk as elements of information asymmetry and
increases cost of exchange (Ahmadpour and Rasaeeian, 2006). Increasing exchange cost is
followed by decreasing stock price, depression and exiting some investors from market. The more
information asymmetry, volume of transactions showing sale of securities will decrease
(Kashanipour et al., 2010).
Dezvăluirea responsabilității sociale corporative și a structurii capitalului Pârghia financiară mai
mare crește costurile agenției, deoarece furnizorii de credite și-ar putea susține interesele
diverse tipuri de contracte și primesc mai multe informații; prin urmare, este de așteptat să
existe o relația dintre responsabilitatea socială corporativă și structura capitalului.
Dezvăluirea responsabilității sociale a întreprinderilor și a bursei Lipsa dezvăluirii corecte și în
timp util duce la creșterea costurilor selecției nedorite și a riscului etic ca elemente de asimetrie
a informațiilor și crește costul schimbului (Ahmadpour și Rasaeeian, 2006). Crescând costul de
schimb este urmat de scăderea prețului acțiunilor, depresie și ieșirea unor investitori de pe
piață. Cu atât mai mult asimetria informațiilor, volumul tranzacțiilor care arată vânzarea
valorilor mobiliare vor scădea (Kashanipour și colab., 2010).
Disclosing corporate social responsibility and income management Theories about corporate
social responsibility include: legitimacy theory, beneficiary groups theory and political economy
theory that all indicate managers are willing to disclosing social information of organization for
some reasons such as gaining legitimacy or pressure of beneficiary groups but in political
economy theory there is a belief about establishing regulations and standards. In beneficiary

25
groups theory there are an ethical and managerial views. This attitude emphasizes responsibility
of organizations. Managerial view of beneficiaries emphasizes management of beneficiary groups
(Foroughi et al., 2008). As it is seen from beneficiaries' view, because corporate social
responsibility can create a better look in beneficiaries toward managers, it is expected that
managers of those companies that use income management behaviors have high social
responsibility and vice versa. Entering social responsibilities not only improves satisfaction of
shareholders but also it has positive effect on company. On the other hand, disclosing information
about social responsibility creates positive picture of company among beneficiaries. Because
income management behaviors may pose risks for beneficiaries' interests it is expected that
managers of those companies involving income management behaviors pay more attention to
social responsibility in order to satisfy beneficiaries (Orlitzky et al., 2003). On the other hand, it is
argued that managers may use social responsibilities as a tool for preventing ownership by capital
market and satisfy shareholders by this way. We can assume that managers who commit income
management activities for reaching personal interests and misleading others have high social
responsibility to hide their actions and satisfy beneficiaries (Pagano and Volpin, 2005).
Dezvăluirea responsabilității sociale a întreprinderilor și gestionarea veniturilor Teoriile despre
responsabilitatea socială corporativă includ: teoria legitimității, teoria grupurilor de beneficiari
și politica teoria economiei, care indică faptul că toți managerii sunt dispuși să dezvăluie
informațiile sociale ale organizației pentru unii motive precum câștigarea legitimității sau
presiunii grupurilor de beneficiari, dar în teoria economiei politice există un credința despre
stabilirea reglementărilor și standardelor. În teoria grupurilor de beneficiari există o etică și
puncte de vedere manageriale. Această atitudine pune accentul pe responsabilitatea
organizațiilor. Vedere managerială a beneficiarilor subliniază managementul grupurilor de
beneficiari (Foroughi și colab., 2008). După cum se vede din punctul de vedere al beneficiarilor,
deoarece responsabilitatea socială a întreprinderilor poate crea o privire mai bună a
beneficiarilor către manageri, este de așteptat că managerii acelor companii care utilizează
comportamente de gestionare a veniturilor au o responsabilitate socială ridicată și viceversa.
Introducerea responsabilităților sociale nu numai că îmbunătățește satisfacția acționarilor, dar
are și un efect pozitiv pe companie. Pe de altă parte, dezvăluirea informațiilor despre
responsabilitatea socială creează o imagine pozitivă a companie printre beneficiari. Deoarece
comportamentele de gestionare a veniturilor pot prezenta riscuri pentru interesele
beneficiarilor este de așteptat ca managerii acelor companii care implică comportamente de

26
gestionare a veniturilor să acorde mai multă atenție responsabilitatea socială pentru
satisfacerea beneficiarilor (Orlitzky și colab., 2003). Pe de altă parte, se susține că managerii pot
folosi responsabilitățile sociale ca instrument de prevenire deținerea de către piața de capital și
satisfac acționarii prin acest mod. Putem presupune că managerii care se angajează activitățile
de gestionare a veniturilor pentru atingerea intereselor personale și inducerea în eroare a altora
au o responsabilitate socială ridicată să-și ascundă acțiunile și să satisfacă beneficiarii (Pagano și
Volpin, 2005).
Disclosing corporate social responsibility and productivity Based on beneficiaries theory
management considers positive relation with key beneficiaries to improve financial performance.
Main assumption of this theory is that corporate social responsibility is an organizational tool
which causes effective use of organization sources and has positive effect on financial
performance (Donaldson and Perston, 1995). Considering all individuals and beneficiaries groups
increases income of companies in long term, because it increases human source motivation,
increase in social goodwill and trust between people and decreasing fines. David believes that
organizations' belief gradually becomes firm that introducing ethical principles and enhancing
moral culture create strategic benefits (David, 2003). Researchers like Sims, (2003), Kutler and
Lee, (2005) and Hourn and Rantzin, (2003) understood that social responsibility improves
productivity in long-term. Having good relations with beneficiaries improves financial
performance (Berns et al., 1999). Positive effect of social responsibility on financial performance is
considered from different dimensions: first, some mangers especially those newly assigned and
seeks reputation negatively influence performance of by using short-term policies and inattention
to social responsibilities (Preston et al., 1997). Second, managing relationship between wide
group of beneficiaries with different goals damages financial performance by using more sources
(Aprel et al., 1985).
Dezvăluirea responsabilității sociale a întreprinderilor și a productivității Pe baza teoriei
beneficiarilor, managementul consideră relația pozitivă cu beneficiarii cheie pentru a
îmbunătăți performanța financiară. Principala presupunere a acestei teorii este că
responsabilitatea socială corporativă este un instrument organizațional care determină
utilizarea eficientă a surselor organizației și are un efect pozitiv asupra performanței financiare
(Donaldson și Perston, 1995). Luând în considerare toate grupurile de persoane și beneficiari,
crește veniturile companiilor pe termen lung, deoarece crește motivația surselor umane, crește
bunăvoința socială și încrederea între oameni și scade amenzile. David crede că credința

27
organizațiilor devine treptat fermă că introducerea principiilor etice și consolidarea culturii
morale creează beneficii strategice (David, 2003). Cercetători precum Sims, (2003), Kutler și Lee,
(2005) și Hourn și Rantzin, (2003) au înțeles că responsabilitatea socială îmbunătățește
productivitatea pe termen lung. A avea relații bune cu beneficiarii îmbunătățește performanța
financiară (Berns și colab., 1999). Efectul pozitiv al responsabilității sociale asupra performanței
financiare este considerat din diferite dimensiuni: în primul rând, unii gestionari, în special cei
nou atribuiți și caută reputația, influențează negativ performanța utilizând politici pe termen
scurt și neatenție la responsabilitățile sociale (Preston și colab., 1997). În al doilea rând,
gestionarea relației dintre un grup larg de beneficiari cu obiective diferite dăunează
performanței financiare prin utilizarea mai multor surse (Aprel și colab., 1985).
Disclosing corporate social responsibility and currency It is argued that managers of companies
with little currency publish more information in their annual report to meet information
requirements of shareholders. Therefore, we expect that there is a significant relationship
between social responsibility and currency. But researchers like Abdolsalam and Whiteman,
(2003) argued that companies with higher currency disclose more information to distinguish
themselves from those with low currency.
Dezvăluirea responsabilității sociale a întreprinderilor și a monedei Se susține că managerii
companiilor cu o monedă mică publică mai multe informații în raportul lor anual pentru a
îndeplini cerințele de informații ale acționarilor. Prin urmare, ne așteptăm să existe o relație
semnificativă între responsabilitatea socială și moneda. Dar cercetători precum Abdolsalam și
Whiteman, (2003) au susținut că companiile cu monedă mai mare dezvăluie mai multe
informații pentru a se distinge de cele cu monedă mică

28
29