Muntean M. (2009) - Succesul in Cariera Militara. În Didactica Magna

DIDACTICA MAGNA - 21
2
CUPRINS
• O LUME FĂRĂ ROMÂNIA de MUNTEAN MARICICA pag. 4
• LOCUL ŞI ROLUL JANDARMERIEI ROMÂNE ÎN MANAGEMENTUL SITUAŢII-

LOR DE URGENŢĂ de BORULEA NICOLAE SORIN pag.7
• VIOLENŢA ÎN SPORT - O PROBLEMĂ A LUMII CONTEMPORANE de POP

ILIE pag.16
• CARIERA ŞI MANAGEMENTUL CARIEREI de MUNTEAN MARICICA pag. 24
• ROLUL FEMEII ÎN ARMATĂ „Don’t ask, don’t tell” - II - de ALEXE ILEANA pag. 31
• DUBLU SAU NIMIC! de CONSTANTIN STAICU pag. 41
• SISTEMUL DE LUPTĂ UNIFIGHT de BELU ADRIAN pag. 43
• SUCCESUL ÎN CARIERA MILITARĂ de MUNTEAN MARICICA pag. 45
• CE SPORT VI SE POTRIVEŞTE? - IV - YOGA de ALEXE ILEANA şi COSTOIU

GABRIELA pag. 50
• COMPETENŢA PROFESIONALĂ A EDUCATORILOR de COSTE CORINA pag. 55
3
O LUME FĂRĂ ROMÂNIA

Există unele ţări fără de care lumea ar avea o faţă complet diferită de cea pe
care o ştim astăzi.
Adică, ne putem toţi imagina cum ar fi lumea fără SUA, Marea Britanie sau
Italia? O lume fără hamburgeri, corporaţii, Naţiunile Unite, ceasuri uriaşe numite
Ben, pizza, paste, cântece romantice şi de ce nu, filme cu mafioţi.
Lista ar putea continua, însă există o întrebare esenţială: Câţi dintre voi v-aţi
imaginat o lume fără România??
Pentru cei care nu au făcut-o, acest articol va încerca să le demonstreze cum
ar arăta lumea fără România.
Pentru început, încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi să
scrieţi toată viaţa cu creionul. Nu prea convenabil, nu-i aşa?
În cazul în care nu ştiaţi, stiloul cu cerneală a fost inventat
de profesorul român PETRACHE POENARU. Invenţia sa a
fost brevetată de Guvernul Francez în mai 1827.
NICOLAE PĂULESCU, un fiziolog român, a inventat
insulina, o descoperire foarte controversată iniţial. Doar după
50 de ani, după ce doi canadieni au primit Premiul Nobel
4
pentru aceeaşi descoperire, precedentul lui Nicolae Păulescu a fost recunoscut şi

declarat adevăratul inventator al insulinei.
Doctorul ŞTEFAN ODOBLEJA, un alt om de ştiinţă cunoscut, este denumit
„tatăl ciberneticii”. Practic, el a inventat cibernetica modernă şi a fost primul care
a susţinut că cibernetica îşi are originile în psihologie.
În secolul XX, timpul este cuvântul cheie
pentru rezolvarea tuturor proble-melor. Avi-
onul cu reacţie inventat de HENRI COANDĂ a
fost una dintre cele mai revoluţionare invenţii.
Fără el, avionul cu reacţie, ar fi fost, probabil,
inventat mult mai târziu.
Imaginaţi-vă ca BRAM STOKER să găsească un alt conte pe seama căruia
să-şi scrie best-sellerul şi Hollywood-ul să creeze un vampir pentru a-l urca pe
marile ecrane. Deci, toţi ar trebui să îi mulţumească lui Vlad Ţepeş, domnitorul
medieval român, care a avut „ghinionul” să devină un demon însetat de sânge al
vremurilor moderne.
Fără o micuţă gimnastă româncă, computerele nu ar fi
avut posibilitatea să înveţe să afişeze un 10 perfect. NADIA
COMĂNECI a luat primul 10 din istoria gimnasticii mondiale,
la Montreal, în 1976.
Oriunde în lume, nimeni nu s-ar fi gândit să glumească pe seama morţii.
Născuţi creativi, românii au propriul lor mod de a se ocupa de aceasta, râzându-i în
faţă. Suntem prima şi singura naţiune care avem un Cimitir Vesel, renumit pentru
plăcile funerare care cuprind poveşti ale celor dispăruţi.
Probabil mult timp ar fi trecut până cineva s-ar fi gândit să sc-
rie o istorie completă a religiilor. MIRCEA ELIADE a fost primul
în lume care să o facă.
Nimeni nu a putut să apere patru lovituri de penalty la rând, aşa
cum a făcut-o goalkeeperul Helmut Duckadam. Steaua Bucureşti a
câştigat Cupa Campionilor în 1986, intrând în Cartea Recordurilor.
Trecem la alte porţi, la fel de plăcute. Porţile Maramureşene sunt unice în
lume pentru arhitectura lor.
Dacă suntem experţi în ceva anume, atunci acel ceva este să
ne simţim bine. Din punct de vedere gastronomic, suntem mândrii
deţinători ale celor mai delicioase feluri de mâncare din lume. Nici
o limbă din lume nu are în vocabular cuvântul „mici”, „sarmale”,
„poale-n brâu”, „bulz”. Şi dacă vă înfruptaţi cu ele, vă recomandăm
să vă delectaţi cu faimoasele noastre vinuri, cu istorie de sute de ani.
Istoria artei ar fi fost cu multe pagini mai subţire fără contribuţia
5
unui sculptor de mare valoare, CONSTANTIN BRÂNCUŞI. El a

făcut multe pentru a încuraja reînvierea acestei arte. Sculpturile lui
Brâncuşi sunt acum considerate ca fiind opera unuia din cei mai
mari maeştri ai sculpturii moderne.
Românii au descoperit cea mai vibrantă
culoare albastră din lume. Este renumită global
şi nimeni în lume nu a reuşit combinaţia exactă
pentru a obţine celebrul „albastru de Voroneţ”.
O altă contribuţie semnificativă românească pentru
arhitectură este stilul brâncovenesc, un stil unic, folosit peste
tot în lume.
Americanii au şi ei un lucru pentru care să ne mulţumească: sportul lor
naţional. Românii au inventat oina, sport atestat pentru prima oară la noi în 1364 şi
preluat de americani sub forma baseball-ului.
Aşa că, haideţi să ne întrebăm, apoi să ne imaginăm „Cum ar fi o lume fără
România?”
MUNTEAN MARICICA - Şef Catedra de pregătire de stat major, militară şi fizică
Bibliografie:
• Terra în cifre şi date – Ed. Teora, 1995;
• Dicţionar Explicativ Ilustrat – Editura Cartier, 1999
• www. oblon. com.
• www. inventions. org.
• wwwinventionconvention.com.
• www.gnm.org.
• www youtube. com
6
LOCUL ŞI ROLUL
JANDARMERIEI ROMÂNE
ÎN MANAGEMENTUL
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
1. Consideraţii introductive
Intensificarea, în ultimii ani, a dezastrelor naturale (inundaţii, alunecări de
teren, secete prelungite, tornade etc.), precum şi a unor activităţi umane scăpate
de sub control (accidente chimice, nucleare, industriale, rutiere, aeriene, feroviare,
depozitări de deşeuri periculoase etc.), a adus în atenţia opiniei publice româneşti
şi a factorilor cu responsabilităţi în domeniul protejării fiinţei umane necesitatea
intervenţiei prompte şi de specialitate în astfel de situaţii, cu forţe şi mijloace
adecvate.
Problematica situaţiilor de urgenţă (a dezastrelor) preocupă din ce în ce mai
mult oamenii de ştiinţă, dar mai ales instituţiile cu atribuţii în domeniu.
7
Comunitatea internaţională, prin instituţiile sale reprezentative, depune efor-

turi deosebite pentru realizarea unităţii de concepţie şi de acţiune privind sprijinul
umanitar pentru naţiunile aflate în suferinţă din cauza efectelor dezastrelor.
La nivelul României au existat preocupări ale organelor abilitate de a coor-
dona demersurile realizării unui management modern al situaţiilor de urgenţă, sub
patronajul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, compus
din autorităţile administraţiei publice şi organizat sub forma unei reţele de organ-
isme, organe şi structuri abilitate în managementul situaţiilor de urgenţă, consti-
tuite pe niveluri sau domenii de competenţă, care dispune de infrastructură şi de
resursele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor în domeniu. Sistemul Naţional
de Management al Situaţiilor de Urgenţă, reglementat în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de
Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, este format
din structuri cu activitate permanentă şi structuri cu activitate temporară, acest
lucru contribuind la naşterea unui sistem integrat funcţional şi operaţional, eficient,
maleabil şi mobil, care încearcă să ia în considerare întreaga gamă de elemente ce
influenţează, cauzează sau amplifică starea de risc şi situaţiile de urgenţă.
Prin crearea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
s-a făcut un pas important în direcţia realizării unui organism naţional închegat,
cu funcţionare temporară, care se activează la momentul producerii situaţiei de
urgenţă şi pentru a asigura instituirea în cel mai scurt timp a unui cadru legal mod-
ern şi a unor mecanisme manageriale perfecţionate, menite să asigure în mod uni-
tar şi profesionist apărarea vieţii şi a sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător,
a valorilor materiale şi culturale importante pe timpul producerii unor situaţii de
urgenţă şi care să permită restabilirea rapidă a stării de normalitate.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 762 din 16 iulie 2008 pentru aprobarea
Strategiei naţionale de prevenire a situaţiilor de urgenţă a fost definit termenul
de management al situaţiilor de urgenţă.
Potrivit acestui act normativ, managementul situaţiilor de urgenţă înseamnă
aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea,
analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea
reducerii acestora astfel încât comunităţile umane şi cetăţenii să poată trăi, munci
şi să îşi satisfacă trebuinţele şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.
Conducerea acţiunilor în situaţii de urgenţă se exercită, potrivit legii, de către
autorităţile administraţiei publice, prin comitetele pentru situaţii de urgenţă şi
inspectoratele judeţene şi ale Municipiului Bucureşti pentru situaţiile de urgenţă. În
vederea coordonării unitare a acţiunilor de prevenire, protecţie şi intervenţie pen-
tru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale şi tehnologice pe timp de pace, criză şi
8
război, în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, se consti-

tuie Centrul Operaţional Naţional, iar la inspectoratele judeţene pentru situaţii de
urgenţă, centre operaţionale judeţene, cu serviciul permanent în funcţiune. Pentru
îndeplinirea misiunilor specifice pe teritoriul naţional, aceste forţe vor coopera cu
marile unităţi, unităţile şi subunităţile Ministerului Apărării şi cele ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor stabilite prin planurile operative, conform legii.
Situaţiile de urgenţă sunt evenimente excepţionale, cu caracter non-militar,
care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul
înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării
de normalitate este necesară adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, ferme, alo-
carea de resurse suplimentare şi mai ales managementul unitar al tuturor forţelor şi
mijloacelor aflate la dispoziţie.
Ansamblul activităţilor de apărare a comunităţilor locale, a infrastructurii şi a
proprietăţii împotriva ameninţărilor de natură nonmilitară se integrează activităţii
generale de protecţie a cetăţeanului şi se subsumează asigurării securităţii interne
- care priveşte atât siguranţa cetăţeanului, cât şi securitatea publică -, incluzând,
deci, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.
Istoria a demonstrat că multe din încercările la care dezastrele au supus ţara
au depăşit, prin amploarea şi formele de manifestare, capacitatea naţională de
răspuns.
În virtutea acestor considerente, locul şi rolul Jandarmeriei Române în ges-
tionarea situaţiilor de urgenţă a fost expres stabilit prin acte normative, datorită
caracterului militar al acestei structuri, materializat în unitate de acţiune, vitezei
de reacţie, capacităţii combative şi dispunerii proporţionale pe întregul teritoriu
naţional.
Potrivit Legii nr. 481/2004 privind Protecţia Civilă, cu modificările şi
completările ulterioare, Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 pri-
vind Sistemul Naţional de Management al Situaţilor de Urgenţă, cu modificările şi
completările ulterioare, Hotărârii nr. 2288/2004 pentru aprobarea repartizării prin-
cipalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale
şi organizaţiile neguvernamentale, privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de
urgenţă, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin structurile sale specializate
(Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Poliţiei
Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române), ocupă un loc impor-
tant în cadrul instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul prevenirii, limitării şi
înlăturării efectelor situaţiilor de urgenţă.
Jandarmeria Română este reprezentată în comisiile special constituite la
nivelul autorităţilor administraţiei publice pentru situaţii de urgenţă civilă astfel:
9
- în Comisia de Apărare Împotriva Dezastrelor a municipiului Bucureşti

– Inspectorul General al Jandarmeriei Române, prin ordin al prefectului Capitalei;
- în comisiile municipale, orăşeneşti şi comunale de apărare împotriva
dezastrelor – şefii inspectoratelor judeţene sau ai structurilor care sunt dispuse în
localităţile respective, prin dispoziţia primarului localităţii.
2. Rolul structurilor jandarmeriei în limitarea şi înlăturarea efectelor
situaţiilor de urgenţă
În calitate de structură militară cu capacitate de reacţie ridicată, Jandarmeria
Română deţine un rol activ în gestionarea situaţiilor de urgenţe civile.
Rolul structurilor Jandarmeriei Române în acţiunile executate în situaţii de
urgenţă reiese din misiunile care îi revin acestei instituţii conform actelor norma-
tive în vigoare.
Astfel, în conformitate cu art. 19 alin. 1 din Legea 550/2004 privind orga-
nizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, aceasta, prin structurile sale specia-
lizate, are următoarele atribuţii:
- lit. j) asigură, în condiţiile legii, paza sau protecţia transportului unor
valori importante, precum şi a transportului armelor, muniţiilor, materialelor
explozive, stupefiantelor, substanţelor toxice sau radioactive ori al altor materii
sau substanţe periculoase, definite astfel prin lege;
- lit. n) participă la limitarea şi înlăturarea consecinţelor dezastrelor
naturale, tehnologice, de mediu sau complexe;
- lit. p) asigură măsuri de ordine şi de protecţie a zonelor în care s-a
produs sau există pericolul iminent de producere a unor incendii, explozii ori a
altor situaţii de urgenţă ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică a persoanelor
sau bunurile acestora;
În vederea întăririi acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor situaţiilor de
urgenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit ca Jandarmeriei Române să
îi revină următoarele atribuţii:
- participă la menţinerea ordinii publice în localităţile sau zonele afec-
tate, concomitent cu intensificarea măsurilor pentru îndeplinirea misiunilor speci-
fice;
- participă la salvarea şi evacuarea populaţiei, animalelor şi bunurilor
materiale, precum şi la amenajarea locurilor de primire şi cazare a sinistraţilor;
- asigură paza locurilor de depozitare a bunurilor evacuate;
- participă cu forţe şi mijloace proprii în zonele afectate de dezastre, la
acţiunile de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor acestora;
- întăresc paza sediilor proprii şi a obiectivelor date în competenţă;
- execută misiuni de asigurare a securităţii şi pazei zonelor evacuate, ca
10
şi a perimetrului zonelor de carantină;

- asigură paza noilor obiective ce se vor stabili prin hotărâre a Guvernu-
lui României.
În conformitate cu H.G. 2288/2004, funcţiile de sprijin ce le revin efectivelor
de jandarmi sunt:
- monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor
negative ale acestora;
- planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor;
- menţinerea şi restabilirea ordinii publice;
- logistica intervenţiei;
- securitatea şi paza zonelor evacuate;
- securitatea şi paza perimetrului zonelor de carantină.
Din cele prezentate mai sus, reiese că Jandarmeria participă la prevenirea
acestor situaţii prin asigurarea protecţiei transportului muniţiilor, a materialelor
explozive, a stupefiantelor, substanţelor toxice sau radioactive ori al altor mate-
rii sau substanţe periculoase pe teritoriul ţării, precum şi la înlăturarea efectelor
situaţiilor de urgenţă ce pun în pericol viaţa, integritatea fizică a persoanelor sau
bunurile acestora.
Aducerea la îndeplinire a acestor atribuţii la nivelul unităţilor şi subunităţilor
de jandarmi se face prin intervenţie.
Intervenţia în situaţii de urgenţă reprezintă ansamblul măsurilor şi
acţiunilor organizate şi desfăşurate de structurile de jandarmi în cooperare cu alte
forţe sau independent, pentru înlăturarea sau limitarea efectelor unor evenimente
(calamităţi, catastrofe, dezastre) care pun în pericol viaţa, sănătatea sau integri-
tatea persoanelor şi a bunurilor materiale. Aceasta se execută la solicitarea orga-
nelor administraţiei publice locale, la ordinul eşalonului superior sau din proprie
iniţiativă.
Intervenţia în astfel de situaţii a structurilor de jandarmi presupune:
- salvarea persoanelor surprinse şi afectate de dezastru şi acordarea pri-
mului ajutor;
- transportul răniţilor sau a persoanelor contaminate la structurile medi-
cale pentru acordarea de asistenţă specializată;
- prevenirea producerii de pierderi complementare ca urmare a avari-
erii clădirilor, a instalaţiilor de apă, gaz, electricitate prin evacuarea persoanelor,
documentelor şi bunurilor materiale aflate în zonele afectate şi interzicerea intrării
altor persoane;
- asigurarea respectării măsurilor sanitare, profilactice speciale şi a
restricţiilor de consum de alimente şi apă, precum şi prevenirea îmbolnăvirilor în
11
masă prin asigurarea securităţii şi pazei perimetrului zonelor de carantină prin pro-
ceduri specifice;
- asigurarea protecţiei persoanelor cu funcţii de conducere din instituţiile
fundamentale ale statului în locurile în care acestea vor fi evacuate şi a pazei noilor
sedii de lucru, precum şi a reşedinţelor puse la dispoziţie, evacuarea valorilor de
tezaur, evacuarea valorilor culturale importante şi a bunurilor de patrimoniu, secu-
ritatea şi paza zonelor evacuate, evacuarea fondului arhivistic naţional;
- localizarea şi stingerea incendiilor;
- neutralizarea efectelor materialelor periculoase şi evacuarea populaţiei
existente în interiorul perimetrului de securitate;
În cazul intervenţiei în situaţii de urgenţă, structurile de jandarmi acţionează
pentru:
- stabilirea şi comunicarea, prin efectivele aflate în serviciu, a primelor
date şi informaţii privind efectele situaţiilor de urgenţă produse în zona de
competenţă, precum şi evaluarea posibilităţii de producere a efectelor secundare în
zona afectată şi transmiterea datelor şi informaţiilor către autoritatea competentă
de gestionare a situaţiei;
- participarea cu forţele şi mijloacele disponibile la limitarea şi înlăturarea
efectelor situaţiei de urgenţă, îndeosebi la salvarea persoanelor şi transportul aces-
tora spre punctele de acordare a asistenţei medicale, înlăturarea unor obstacole,
transportul de materiale şi bunuri de prim ajutor.
- restabilirea ordinii publice când aceasta a fost tulburată prin orice fel
de acţiuni sau fapte care contravin legilor în vigoare şi ulterior menţinerea acesteia
prin proceduri specifice;
- paza sau protecţia şi apărarea obiectivelor, a bunurilor şi valorilor de
importanţă deosebită, stabilite de Guvern, inclusiv a documentelor din Fondul
Arhivistic Naţional şi a obiectivelor aparţinând M.A.I. şi intensificarea activităţilor
de pază şi protecţie a obiectivelor din competenţă;
- organizarea dispozitivelor de blocare a zonei afectate pentru interzice-
rea pătrunderii autovehiculelor şi persoanelor, în scopul diminuării pierderilor;
- participarea, cu efectivele aflate în misiuni de ordine publică, la îndru-
marea populaţiei spre cele mai apropiate adăposturi, în funcţie de situaţia creată;
- participarea la evacuarea populaţiei (fluidizarea circulaţiei, paza zonelor
evacuate şi a celor în care se face evacuarea populaţiei, menţinerea ordinii în raio-
anele de evacuare);
- asigurarea pazei şi apărării unor căi de comunicaţie şi transporturi de-
venite importante în situaţia creată;
La solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, structurile de jan-
12
darmi intervin în sprijinul populaţiei afectate prin:

- informarea, înştiinţarea şi avertizarea populaţiei în zonele în care nu
există instalate mijloace specializate sau acestea nu sunt în stare operativă de
funcţionare;
- participarea la determinarea şi evaluarea efectelor situaţiilor de protecţie
civilă;
- planificarea şi pregătirea resurselor umane, materialelor şi tehnicii;
- participarea la acţiuni de căutare şi salvare a persoanelor;
- evacuarea şi transportul persoanelor afectate la unităţile medicale spe-
cializate;
- participarea la evacuarea persoanelor şi bunurilor materiale ale aces-
tora;
- neutralizarea efectelor materialelor periculoase;
- asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de intervenţie, per-
soanelor evacuate şi altor resurse;
- asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau evacuate;
- participarea la distribuirea către populaţie a ajutoarelor de primă necesi-
tate şi a celor oferite de alte state, în cadrul asistenţei umanitare internaţionale;
- asigurarea măsurilor de pază a bunurilor din zonele afectate, precum şi
asigurarea ordinii publice pe timpul operaţiunilor de evacuare şi salvare.
3. Măsuri întreprinse de efectivele de jandarmi participante la limita-

rea sau/şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţe civile
a. Acţiunile întreprinse de Jandarmerie în caz de accident chimic:
- participă la delimitarea zonei şi asigură paza şi protecţia bunurilor din
zonă;
- asigură protejarea şi, la nevoie, participă la evacuarea colectivităţilor
aflate în pericol;
- asigură punerea în practică a măsurilor de protecţie a personalului de
intervenţie şi participă la implementarea măsurilor de protecţie a persoanelor din
zona afectată;
- participă la înlăturarea efectelor şi restabilirea situaţiei anterioare.
În situaţia în care se asigură protecţia transportului unor materiale periculoa-
se sau substanţe toxice, iar pe timpul transportului are loc un accident sau incident
rutier, personalul aflat în pază acţionează pentru:
- avertizarea autorităţilor competente, informându-le de natura şi canti-
tatea pierderii;
- îndepărtarea, dacă este posibil, a autovehiculului de pe partea carosabilă;
13
- acordarea primului ajutor victimelor;

- delimitarea zonei accidentului pe o rază mai amplă, în funcţie de pro-
dusul scurs, pentru a evita apropierea curioşilor sau a amatorilor.
b. Acţiunile întreprinse de Jandarmerie în caz de inundaţii:
- participă la căutarea şi salvarea persoanelor şi animalelor afectate;
- participă la crearea căilor de acces către zonele afectate;
- participă la limitarea efectelor cauzate de inundaţii şi refacerea măsurilor
de protecţie împotriva apelor (refacerea temporară a digurilor);
- transportul persoanelor în zone sigure;
- interzicerea intrării în zonele afectate a persoanelor neautorizate.
c. Acţiunile întreprinse de Jandarmerie în caz de incendii de pădure:
- participă la operaţiunile de stingere a incendiului;
- participă la crearea căilor de acces sau la benzi (breşe) de oprire a focu-
lui;
- participă la supravegherea focarelor stinse;
- participă la intervenţia în zone inaccesibile;
- participă la formarea de celule de criză şi coordonare.
d. Acţiunile întreprinse de Jandarmerie în caz de gripă aviară, epizootii:
- participă la izolarea strictă a focarelor;
- participă la distrugerea tuturor păsărilor bolnave;
- participă la curăţarea şi dezinfecţia riguroasă a adăposturilor şi a tu-
turor spaţiilor de cazare;
- participă la controlul traficului de persoane.
e. Acţiunile întreprinse de Jandarmerie în caz de alunecări, prăbuşiri de
teren şi cutremure:
- participă la realizarea / debarasarea căilor de acces;
- participă la căutarea şi salvarea persoanelor şi animalelor afectate sau
izolate;
- asigură izolarea zonei pentru a preveni pătrunderea persoanelor neau-
torizate.
Având în vedere faptul că beneficiarii oricărui serviciu executat de forţele

din sistemul naţional de securitate şi ordine publică sunt cetăţenii, este normal
ca Jandarmeria, învestită de către societatea civilă ca forţă de asigurare a ordinii
constituţionale şi a securităţii naţionale, să fie implicată în limitarea şi înlăturarea
efectelor situaţiilor de urgenţă civilă, fără ca prin acest lucru să se suprapună
atribuţiilor instituţiei nominalizate să prevină şi, la nevoie să înlăture aceste efecte,
respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. În aceste situaţii, Jan-
14
darmeria participă, alături de I.G.S.U. şi de celelalte forţe nominalizate în actele

normative, în strânsă cooperare, pentru realizarea interesului general al societăţii,
de protecţie împotriva oricăror pericole care ar putea pune sub semnul întrebării
viaţa ori proprietatea cetăţeanului.
BORULEA NICOLAE SORIN - Instructor militar, profesor de pedagogie
Bibliografie:
• Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române;
• Legea nr. 481 din 08.11.2004, privind Protecţia Civilă;
• Legea nr. 15 din 28.02.2005, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 21 din
15.04.2004, privind Sistemul Naţional de Management al Situaţilor de Urgenţă;
• Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21 din 15.04.2004, privind Sistemul Naţional de Management al
Situaţilor de Urgenţă;
• Hotărârea nr. 2288 din 09.12.2004, pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care
le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale, privind prevenirea şi
gestionarea situaţiilor de urgenţă;
• Hotărârea nr. 547 din 09.06.2005, pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Protecţie Civilă;
• Lt.col. Emanoil Tucă, „Locul şi rolul structurilor jandarmeriei în desfăşurarea acţiunilor de limitare şi
înlăturare a efectelor situaţiilor de urgenţă”, B.I.D. M.A.I., nr. 3/2006, pag. 209-214;
15
VIOLENŢA ÎN SPORT
O PROBLEMĂ A LUMII
CONTEMPORANE
Violenţa este una dintre marile probleme ale lumii contemporane. Presa,
scrisă sau audio-vizuală, informează în permanent cu privire la manifestări di-
verse ale acestui fenomen. De la formele cele mai agresive, precum războaie ori
crime terifiante, bătăi, violuri, furturi, distrugeri de bunuri şi până la cele mai
puţin şocante (dar nu mai puţin nocive), cum ar fi violenţele verbale, toate aces-
tea susţinute de o abundenţă de imagini violente, se perindă zilnic în faţa ochilor
noştri. In acest context, apariţia diferitelor forme de violenţă pare aproape o fatali-
tate şi devine, adesea, un lucru obişnuit, cu care semenii coexistă fără măcar a se
mai sesiza asupra pericolului. Chiar dacă reprezintă o problemă delicată, luarea
în stăpânire a fenomenului violenţei nu se poate face decât dacă îi sunt cunoscute
cauzele, originile, formele de manifestare şi posibilităţile de prevenire. Problema
violenţei poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toţi cei implicaţi în
actul educaţional. In ceea ce priveşte înţelesul asociat conceptului de violenţă, tre-
16
buie remarcat că el a fost deseori discutat în relaţie cu conceptele de agresivitate

şi conflict. Agresivitatea este considerată un „comportament distructiv şi violent
orientat spre persoane, obiecte sau spre sine” (Popescu-Neveanu). Cei mai mulţi
dintre autori accentuează intenţionalitatea atunci când definesc agresivitatea. Ast-
fel, R.A. Barron (1977) defineşte agresivitatea drept „orice act ce are ca intenţie
producerea unui prejudiciu fiinţei vizate”. Istoric şi cultural, violenţa este o noţiune
relativă, dependentă de codurile sociale, juridice şi politice ale societăţii în care
se manifestă. In absenţa unei definiţii precise a violenţei, unii autori cred că este
mai potrivit un inventar al faptelor violente. Numai că faptele brute, private de
semnificaţia lor socială, nu spun nimic. Calificarea unui fapt ca fiind violentă, de-
pinde de convenţiile sociale în vigoare. Multă vreme, de pildă, corecţia fizică pe
care părinţii o aplicau copiilor (sau soţul soţiei) erau considerate lucruri fireşti care
făceau parte din actul educaţional. De asemenea, sunt populaţii, comunităţi, care
aproape că nu cunosc agresivitatea, în timp ce altele se manifestă destul de agresiv.
In prezent, de o atenţie aparte se bucură violenţa la manifestările sportive. Ea tre-
buie determinată luând în calcul contextul şi cultura socială.
In mediul manifestărilor sportive pot fi reperate două tipuri de violenţe:
(a) violenţele „obiective”, care sunt de ordin penal (crime şi delicte) şi asupra
cărora trebuie să intervină instituţiile abilitate si
(b) violenţele „subiective”, care sunt forme mai subtile de violenţă, de ati-
tudine (dispreţul, umilirea, jignirea), ceea ce unii autori numesc „atitudini antiso-
ciale”.
Fenomenul violenţei la manifestările sportive se întinde pe o scara largă la
ale cărei capete se află violenţa fizică (extrem de mediatizată, de altfel, dar fără
analize temeinice ale cauzelor care o provoacă), respectiv incivilităţile (care sunt
foarte numeroase şi pot afecta grav ambianţa la manifestările sportive).
De asemenea, s-a constatat că, deşi presa a atenţionat în numeroase rân-
duri asupra creşterii violenţelor la manifestările sportive, la nivelul populaţiei nu
există o sensibilizare deosebită cu privire la prezenţa şi nocivitatea fenomenu-
lui. Manifestări precum: violenţele verbale dintre suporteri şi jucători, suporteri
şi conducători de cluburi, suporteri şi forţele de ordine (înjurături, jigniri, umil-
iri), deteriorarea bunurilor din interiorul şi exteriorul locului unde se desfăşoară
competiţia sportivă, refuzul de a se supune regulilor impuse de organizatorii
competiţiilor şi organele de ordine, am putea spune că au început să facă parte
din cotidianul manifestărilor sportive. Din acest motiv, deşi recunosc frecvenţa
unor astfel de manifestări, atât preşedinţii de cluburi cât şi sportivii, nu apreciază
ca fiind vorba de o creştere sensibilă, în ultimii ani, a fenomenului violenţei la
manifestările sportive (în special la meciurile de fotbal).
17
Măsurile de prevenire pot fi de mare diversitate: măsuri educative şi sociale,

ameliorarea relaţiilor dintre club şi suporteri, promovarea dialogului cu cluburile
rivale, controlul spectatorilor prin camere de supraveghere, intervenţia promptă
a organelor de ordine, investiţii în infrastructură, întărirea rolului social al clu-
burilor, organizarea caselor de bilete, legislaţie adecvată (Legea nr. 4 din 2008,
privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor
sportive). In România ultimilor ani numeroase conflicte au avut loc între suporterii
fanatici ale cluburilor de fotbal, în special cele bucureştene. Orice aşa-zis derby
este întâmpinat cu acte de huliganism, în care fiecare suporter are dreptatea lui.
Lupte de stradă, înjurături şi folosirea materialelor pirotehnice nu au cu siguranţă
ce căuta pe stadioanele şi arenele sportive. Mentalitatea suporterilor, ura pe care
şi-o poartă de atâţia ani, sunt ingredientele nelipsite de la derby-uri, devenind un
loc de lupte sângeroase, nu de întreceri sportive şi de fair-play. Duelul huliganilor
s-a mutat de la sportul rege, spre handbal, rugby şi alte sporturi, fenomenul deve-
nind îngrijorător.
În România, organizatorii competiţiilor şi jocurilor sportive şi forţele de or-
dine angrenate au obligaţia de a asigura protecţia şi siguranţa spectatorilor, sportiv-
ilor şi oficialilor şi de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea oricăror inciden-
te ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire şi în interiorul arenelor sportive,
înainte, pe timpul şi după terminarea competiţiei sau a jocului sportiv.
Menţinerea ordinii publice pe traseele de deplasare către bazele sportive,
în localităţi sau în afara acestora, până la limita exterioară zonei apropiate, se
realizează în mod nemijlocit de către organele de poliţie competente teritorial.
Asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a bazelor sportive
şi în alte locuri destinate desfăşurării competiţiilor şi jocurilor sportive cu grad de
risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente
teritorial.
Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul
arenelor sportive revine organizatorului, care poate încheia în acest sens contracte
de prestări de servicii, în condiţiile legii, cu societăţi specializate de protecţie şi
pază.
În situaţia desfăşurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc este
necesară prezenţa în arena sportivă a prefectului sau a reprezentantului acestuia,
precum şi a unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei
circumscripţie se află arena sportivă. Înştiinţarea acestora se realizează de către
unitatea de jandarmi competentă teritorial.
Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se execută de către
efectivele de jandarmi, din iniţiativa comandantului acestora, cu aprobarea, după
18
caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constată că, în

urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea
corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi
siguranţă sau a celorlalţi participanţi.
Evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanţi, în situaţia în care,
prin faptele săvârşite de către aceştia, se pune în pericol siguranţa desfăşurării
competiţiei sportive, se face, după caz, la dispoziţia prefectului sau a reprezentan-
tului acestuia ori la solicitarea responsabilului de ordine şi siguranţă al organiza-
torului, care cere, în scris, intervenţia forţelor de ordine.
În cazul producerii de incendii, distrugeri, catastrofe, al tulburării grave a or-
dinii publice sau al altor situaţii care pun în pericol viaţa, integritatea corporală ori
sănătatea persoanelor sau când nu s-a reuşit restabilirea ordinii publice, comandan-
tul forţelor de ordine poate decide evacuarea parţială sau totală a participanţilor.
Spectatorilor le este interzis:
a) să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după
caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale
de acces stabilite de organizator;
b) să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente
de acces individualizate care nu le aparţin şi care, potrivit normelor stabilite de
organizator, pot fi folosite doar de către titular;
c) să pătrundă în stare de ebrietate sau să consume băuturi alcoolice în arena
sportivă;
19
d) să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena

sportivă;
e) să introducă în arena sportivă inscripţii, embleme, pancarte, bannere,
afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu
conţinut obscen;
f) să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de iden-
titate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi
siguranţă;
g) să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al
bagajelor de către forţele de ordine;
h) să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, urmat
de refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii
specializate de protecţie şi pază sau al forţelor de ordine;
i) să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor,
asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor
mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de
joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;
j) să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile inte-
rioare de separare a sectoarelor;
k) să se caţere pe gardul care delimitează spaţiul de joc de tribună;
l) să pătrundă pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră;
m) să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze
injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de
violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
n) să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vul-
gare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
o) să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine
şi siguranţă;
p) să îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii, cu intenţia
de a împiedica identificarea;
r) să scrie sau să deseneze pe pereţii imobilelor, pe garduri sau pe alte obiecte
amplasate în baza sportivă sau în arena sportivă;
s) să dezlipească sau să distrugă reclamele, anunţurile şi afişele expuse de or-
ganizator în incinta bazei sau a arenei sportive, precum şi să deterioreze, să ridice
sau să mute semnele ori indicatoarele amplasate de organizator, pentru facilitarea
accesului în arenă, sau a celor care semnalează existenţa unui pericol pentru viaţa
persoanelor;
ş) să ridice sau să mute, fără drept, barajele, gardurile ori alte obstacole amp-
20
lasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor

de tribună ori peluză, pentru separarea grupurilor de suporteri şi a terenului de joc
de tribună, inclusiv pe cele amplasate cu caracter temporar;
t) să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte
mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;
ţ) să nu respecte regulile stabilite de organizator privind deplasarea spectato-
rilor în incinta arenei sportive;
u) să nu respecte măsurile de ordine dispuse de organizator sau de coman-
dantul forţelor de ordine, în cazul producerii unor catastrofe, calamităţi naturale
sau al altor pericole;
v) să refuze părăsirea imediată a arenei sportive, dacă măsura evacuării a fost
dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine.
Fapta unei persoane, căreia i s-a interzis accesul la unele competiţii sau jo-
curi sportive, de a se afla în arena sportivă unde se desfăşoară o competiţie sau un
joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicţia constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Opunerea cu violenţă faţă de personalul de ordine şi siguranţă sau faţă de
forţele de ordine ori împiedicarea acestora de a-şi exercita atribuţiile specifice, cu
ocazia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv, constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu con-
stituie o infracţiune mai gravă.
Portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive cuţit, pumnal,
şiş, box, castet ori alte asemenea obiecte, fabricate sau confecţionate anume pen-
tru tăiere, împungere ori lovire, precum şi a dispozitivelor pentru şocuri electrice
constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 1^1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Deţinerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive substanţele
iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte asemenea materiale, substanţe
sau obiecte constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 29 alin. (1) din Le-
gea nr. 60/1991, republicată, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Încercarea de a introduce, deţinerea sau folosirea în incinta arenei sportive a
obiectelor artizanale şi de distracţie, pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele
II - IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria “obiecte zburătoare lumi-
noase” şi a pocnitorilor din clasa I constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit
art. 31 alin. (2^1) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu
modificările şi completările ulterioare.
Utilizarea în arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe,
răspândirea ori deţinerea, în vederea răspândirii, de asemenea simboluri în arena
21
sportivă constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 4 din Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor
cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate
de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, săvârşite în
incinta arenei sportive, asupra unui alt spectator, care au pricinuit o vătămare ce nu
necesită îngrijiri medicale sau necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel
mult 20 de zile, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
Uciderea unei persoane în arena sportivă ori a unui spectator constituie
infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a scaunelor
sau a altor elemente de mobilier, a instalaţiilor de orice fel, a amenajărilor interio-
are, a cablajului electric, a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau de
supraveghere video din incinta arenei sportive, precum şi distrugerea, deteriorarea
sau degradarea imobilelor din incinta bazei sportive constituie infracţiune şi se
pedepseşte potrivit legii penale.
Portul de armă, fără drept, în incinta arenei sportive constituie infracţiune şi
se pedepseşte potrivit legii penale.
Manifestările săvârşite în arena sportivă prin care se exprimă dispreţ pen-
tru însemnele României sau pentru emblemele sau semnele de care se folosesc
autorităţile constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
Fapta spectatorului care săvârşeşte în incinta arenei sportive acte sau gesturi,
proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se
aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal ori se tulbură în alt mod
ordinea publică constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
Participarea la o încăierare între mai mulţi suporteri în incinta arenei sportive
constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale.
Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă
împotriva unui reprezentant al forţelor de ordine, lovirea sau orice alte acte de
violenţă, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a acestuia, dacă
acesta se află în exerciţiul funcţiunii pe timpul asigurării ordinii publice cu oca-
zia desfăşurării unei competiţii sau a unui joc sportiv ori pe timpul intervenţiei
pentru restabilirea ordinii publice în astfel de situaţii sau pentru fapte îndeplinite
în exerciţiul funcţiunii, anterior prezentate, constituie infracţiune şi se pedepseşte
potrivit legii penale.
Dacă în alte ţări cu o cultură sportivă de excepţie, violenţa a fost combătută
în timp, de exemplu în Anglia, în ţara noastră semnele ameliorării acestui fenomen
22
abia încep să apară.

In concluzie, perceperea competiţiei sportive ca pe un act de educaţie prin
intermediul căruia se dezvoltă spiritul de întrecere, promovarea bunului simţ,
schimbarea mentalităţii suporterului roman, o bună informare şi o mai mare fer-
mitate în aplicarea legii poate ajuta enorm la îmbunătăţirea spectacolului în cadrul
competiţiilor sportive, dus într-un con de umbră de aceste manifestări extra sport-
ive.
POP ILIE – profesor de educaţie fizică şi sport
Bibliografie:
• Popescu - Neveanu Paul, Dicţionar de psihologie, Editura „albatros” Bucureşti. 1978;
• Legea nr. 4 din 9 ianuarie 2008privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a
jocurilor sportive publicată în Monitorul Oficial nr. 24 din 11 ianuarie 2008;
• Ordinul nr. 269 din 6 iunie 2008 privind obligaţiile aflate în sarcina organizatorului de competiţii sau jo-
curi sportive desfăşurate în eşaloanele inferioare, precum şi pentru sporturile la care participă un număr
redus de spectatori şi care de regulă nu sunt generatoare de violenţă.
23
CARIERA ŞI
MANAGEMENTUL CARIEREI
„Oamenii care au ţeluri izbândesc, fiindcă ei ştiu
încotro se îndreaptă”
Earl Nightingale
Trăim într-una dintre cele mai frumoase epoci din istoria omenirii. Niciodată
oamenii ambiţioşi n-au avut mai multe oportunităţi şi posibilităţi de a-şi atinge
obiectivele din carieră şi din viaţa privată ca în prezent.
Cariera, denumire care provine din limba franceză, este înţeleasă în limba
română ca profesie, ocupaţie, iar prin extensie, fie ca situaţie bună, fie ca poziţie în
societate. Ea se deosebeşte de carierism, perceput ca tendinţa de a parveni cu orice
preţ şi prin orice mijloace. Dicţionarul englez de resurse umane o defineşte drept
slujbă pentru care ai fost pregătit şi pe care te aştepţi să o faci toată viaţa.
Înţelesul curent al conceptului de carieră este pus în legătură cu ideea de
evoluţie sau de avansare a unui individ într-un anumit domeniu de activitate cu
scopul de a obţine mai mulţi bani, o responsabilitate mai mare, mai mult prestigiu
24
şi mai multă putere.

Termenului de carieră i se atribuie de către diferiţi autori înţelesuri multi-
ple: „avansare“, „o succesiune de posturi de-a lungul vieţii“ sau o „succesiune de
funcţii”.
Dezvoltarea carierei profesionale nu este o problemă de sine stătătoare, ci
trebuie privită în contextul vieţii şi al dezvoltării de ansamblu a unei persoane şi
nu doar în calitatea sa de angajat.
Revenind la conceptul de carieră, să ne punem întrebarea „ce este o carieră?”
şi să încercăm să dăm şi răspunsul.
„O carieră este o succesiune de activităţi şi poziţii profesionale pe care le
atinge o persoană, ca şi atitudinile, cunoştinţele şi competenţele asociate, care se
dezvoltă de-a lungul timpului” (G.Jons, 1998). În aceeaşi accepţiune, alţi specialişti
(D.Torrington, 1995) definesc cariera ca pe o succesiune de roluri în muncă ale
unui individ sau ca pe o succesiune de experienţe separate, corelate între ele, prin
care orice persoană trece de-a lungul vieţii. O definiţie asemănătoare este dată de
D.Cherrington, în 1991, care înţelege cariera ca pe o succesiune de experienţe in-
dividuale legate de muncă şi câştigate de-a lungul vieţii.
Hall vede cariera ca pe „o percepere individuală a succesiunii de atitudini şi
comportamente, asociată cu experienţele şi activităţile de muncă de-a lungul vieţii
personale”. A. Manolescu vede cariera ca un cadru dinamic în care o persoană
îşi percepe viaţa în întregul ei şi interpretează semnificaţia diferitelor calităţi
personale,acţiuni şi lucruri care i s-au întâmplat.
Trei elemente sunt importante pentru o înţelegere deplină a ceea ce înseamnă
cariera.
În primul rând, cariera înseamnă parcurgerea în timp a unui drum. Acest
drum are două laturi. O latură vizează succesiunea obiectivă de poziţii în ierarhie,
sau cariera obiectivă. Cariera obiectivă este succesiunea de poziţii, ierarhii din
care este formată cariera cuiva. Acest tip de carieră poate fi planificat şi ordonat
sau poate să iasă la iveală în timp, cu discontinuităţi majore în care îndatoririle
unui post nu exploatează de la sine abilităţile achiziţionate în posturile anterio-
are. A doua latură vizează interpretarea individuală subiectivă a acestor experienţe
profesionale sau cariera subiectivă. Cariera subiectivă este interpretarea pe care
o dă individul experienţelor profesionale obiective înţelese numai prin măsura
subiectivă a evenimentelor externe. Ea vizează modul în care individul îşi percepe
propria carieră, cu împlinirile şi neîmplinirile ei. A fi şeful unui birou la 30 de ani
nu este tot una cu a fi şef la 40 de ani, când vezi că nu s-a petrecut nicio schim-
bare de statut. O poziţie asociată iniţial cu sentimentele optimiste şi cu un viitor
promiţător poate mai târziu să sugereze sentimentul încremenirii şi al ratării.
25
Al doilea element important este interacţiunea dintre factorii organizaţionali

şi cei individuali. Reacţiile oamenilor care ocupă un post depind de potrivirea din-
tre conceptul ocupaţional de sine (combinaţia de nevoi, aptitudini, preferinţe) şi ti-
purile de constrângeri, ocazii şi solicitări pe care le oferă rolurile lor în organizaţii.
Cineva poate considera o slujbă ca fiind interesantă şi promiţătoare, altcineva o
poate considera sufocantă. Înţelegerea acestor diferenţe este esenţială pentru a-ţi
conduce eficient cariera, cât şi pentru a-i ajuta pe ceilalţi, pe subordonaţi de pildă,
să o facă.
Al treilea element important al carierei este că ea oferă o identitate ocupaţională.
Ce anume fac oamenii în societatea modernă este în mare măsură elementul cheie
al identităţii lor. Când ni se face cunoştinţă cu cineva, prima întrebare este ad-
eseori „Cu ce te ocupi?”. Oamenii diferă în privinţa importanţei pe care identitatea
ocupaţională o are pentru identitatea lor în general, dar pentru mulţi este primul
factor în autodefinirea lor.
Orientarea carierei unui individ este importantă atunci când o raportăm la
profesia pe care acesta o are. Din compatibilitatea celor două rezultă consecinţe
importante pentru individ, pentru comportamentul şi atitudinile sale la serviciu,
cât şi pentru starea sa de echilibru şi de satisfacţie. Este esenţial ca individul să
îşi aleagă cu atenţie profesia; trebuie să se gândească pe termen lung ce ar în-
semna aceasta mai concret, care sunt activităţile specifice, tipurile de organizaţii,
oportunităţile, posibilităţile de a-şi valorifica potenţialul natural; este posibil să
existe o diferenţă între percepţia despre ce înseamnă profesia respectivă din afară
şi ceea ce presupune de fapt.
O teorie legată de tipurile de carieră este teoria lui Holland care identifică
şase tipare distincte de orientare în carieră: convenţional, artistic, realist, social,
întreprinzător şi investigativ.
Persoana care aparţine tipului convenţional preferă în general activităţile
ordonate, în care există reguli. Este vorba, de obicei, de activităţi ce presupun
organizarea informaţiei scrise sau numerice, analize ce utilizează algoritmi şi în
general proceduri standard stabilite dinainte cu precizie. Acest tip cere persoane
conformiste, ordonate, eficiente şi practice; acestea fiind părţile pozitive. Cealaltă
faţă a acestui tip de persoană, şi care completează prima parte, presupune: lipsa
de imaginaţie, inhibiţia, inflexibilitatea. Ca domeniu, este vorba probabil despre
contabilitate şi finanţe.
Persoana ce aparţine tipului artistic este total opusă ca personalitate tipului
convenţional. Astfel, aceşti oameni preferă activităţile ambigue şi nesistematice
implicând forme expresive de scriere şi de exprimare verbală sau vizuală. De cele
mai multe ori, sunt oameni imaginativi, intuitivi, independenţi; în acelaşi timp,
26
sunt dezordonaţi, emotivi, nepractici. Cele mai probabile sunt grafica şi reclama.
Tipul realist presupune implicarea în activităţi de manipulare fizică a obi-
ectelor. Calităţile pozitive caracteristice sunt: spontaneitatea, stabilitatea, simţul
practic. Părţile mai puţin bune sunt: timiditatea, conformismul, lipsa de intuiţie.
Domeniile compatibile cu acest tip de persoana sunt cele în care se cer puţine
prestaţii sociale, negocieri, persuasiuni.
Tipul opus celui realist este tipul social. Persoanele aparţinând acestui gen
se implică în activităţi ce presupun informare, ajutorare, dezvoltarea altora. Sunt
persoane sociabile, prietenoase, amabile, diplomatice, de aceea este puţin probabil
să se simtă bine în medii profesionale ordonate, sistematizate, cu reguli rigide şi
activităţi structurate, previzibile. Domeniile cele mai potrivite pentru astfel de per-
soane sunt: marketingul, vânzările, instruirea, sistemul militar.
Cariera este un aspect important al vieţii multor oameni. Ea este influenţată de
tipurile de nevoi, interese şi preocupări asociate cu evoluţia vieţii adulte. Există o
legătură între stadiile carierei şi stadiile vieţii adulte. Fiecare etapă din carieră duce
la un nivel superior de înţelegere de sine, ca urmare a succeselor sau eşecurilor,
iar fiecare experienţă de viaţă modifică atât aspiraţiile, preferinţele, cât şi dorinţele
individului privind cariera.
Donald Super (1957) a identificat patru faze ale debutului în carieră. Iată cum
le-a văzut şi definit acesta:
1. explorarea atât a sinelui, cât şi a lumii profesiunilor pentru a clarifica con-
ceptul de sine şi pentru a identifica ocupaţiile ce i se potrivesc. Vârstele, când întâl-
nim această căutare, sunt între 15 şi 24 de ani.
2. fixarea asupra unei cariere, poate după unul sau două începuturi nereuşite,
persoana realizând eforturi în a-şi dovedi valoarea carierei alese. Vârstele la care
au loc acestea sunt între 25 şi 44 de ani.
3. păstrarea profesiei pentru care a optat. Acest lucru poate fi o cerinţă
considerabilă, în special în faţa schimbărilor tehnologice şi a competiţiei riguroa-
se din partea personalului muncitor tânăr. Vârstele la care se manifestă această
tendinţă sunt între 45 şi 64 de ani.
4. detaşarea, caracterizată prin scăderea implicării în muncă, tendinţa fiind
aceea de a fi mai degrabă un observator decât un participant. Vârsta la care se
declanşează acest fapt este de la 65 de ani înainte.
După D.Hall, 1976, principalele stadii ale carierei sunt:
• 16 – 28 ani – explorarea; individul explorează diferite roluri
ocupaţionale şi testează o identitate ocupaţională iniţială. Pentru mulţi, acesta este
primul serviciu după terminarea studiilor şi are o influenţă persistentă asupra cari-
erei. Probabilitatea ca influenţa să fie pozitivă creşte, dacă subiectul îndeplineşte
27
trei „misiuni” importante:

- stabileşte reţele de relaţii sociale;
- obţine o slujbă incitantă;
- se adaptează la cultura organizatorică a locului de muncă (climatul in-
formal în special), îşi dezvoltă abilităţile, stabileşte o reţea socială şi o relaţie cu un
MENTOR dând piept cu solicitările emoţionale de la începutul de carieră;
• 22 – 32 de ani – stabilizarea; individul devine un contribuitor indi-
vidual în organizaţie, cu o arie specifică de expertiză. Trece prin conflictele dintre
rolul profesional şi cel non-profesional şi pregăteşte un plan pentru atingerea obi-
ectivelor profesionale. La început, oamenii sunt înclinaţi „să-şi facă mâna” în mai
multe activităţi. Stabilirea identităţii carierei implică desemnarea priorităţilor şi
focalizarea pe activităţile esenţiale pentru planuri şi obiective.
• 32 – 55 de ani – avansarea şi menţinerea; individul se concentrează
pe atingerea obiectivelor profesionale şi pe menţinerea progresului în organizaţie.
Reanalizează planurile de carieră în lumina progreselor făcute. Recalculează
importanţa relativă a rolului non-profesional. Pentru mulţi, devine clar că poziţia
prezentă este cea mai înaltă în carieră şi puţine promovări mai sunt posibile. Devine
mentor. Pe durata acestui stadiu, de obicei, mulţi oameni percep începutul crizei
carierei lor, care se manifestă printr-o perioadă de dezamăgire prelungită în care
se înregistrează şi o diminuare a performanţelor. Această situaţie nedorită poate fi
determinată de unele decizii nerealiste, în unele situaţii, de evenimente din afara
organizaţiei sau a postului, ca de exemplu: boală, familie, alcool etc.
• 55 ani – pensionare, cariera târzie. De obicei, a fost atinsă cea mai înaltă
poziţie, şi oamenii încep să aloce mai multă energie în scopuri extraprofesionale.
Principala sursă a contribuţiei lor este întinderea cunoştinţelor şi a experienţei lor.
Rolul de mentor poate continua şi acum. Pentru câţiva, finalul carierei este timpul
unei creşteri continue în statut şi influenţă în interiorul organizaţiei, dar pentru cei
mai mulţi este momentul când au atins sau sunt pe punctul de a atinge cel mai înalt
nivel de responsabilitate şi de statut. Semnele îmbătrânirii sunt evidente acum şi
unii sunt confruntaţi cu probleme serioase de sănătate. Oamenii îşi fac planuri de
pensionare şi decid cum să petreacă timpul. Gândul la pensie şi diminuarea veni-
turilor pot fi o sursă de anxietate. Adesea, oamenii îşi retrag o parte din eforturile
profesionale, devenind mai preocupaţi de factorii non-profesionali.
O altă etapizare a stadiilor carierei a fost făcută de Erikson (1968) care, lu-
crând iniţial dintr-o perspectivă psihoanalitică, a identificat patru stadii ale vieţii
adulte, fiecare cu propriile specificaţii ce trebuie rezolvate în mod satisfăcător
înainte ca persoana să treacă la o fază următoare:
1. adolescenţa - vârstele ce reprezintă această fază sunt între 15 şi 24 de ani.
28
Îndatorirea de bază este câştigarea unui sens al identităţii. Pericolele sunt fie de a
rămâne nesigur în legătură cu conceptul de sine sau, la polul opus, de a-şi dezvolta
o identitate rigidă şi inflexibilă.
2. prima tinereţe - vârstele ce reprezintă această fază sunt cuprinse între
25 şi 34 de ani. Aici, datoria şi preocuparea majoră sunt de a manifesta o anumită
intimitate şi de a avea o legătură cu o altă persoană, cu o organizaţie sau o cauză.
Pericolele sunt pe de o parte de a rămâne singur şi izolat în cazul nereuşitei şi,
pe de altă parte, de a-şi pierde propria individualitate din cauză că va apărea o
dependenţă prea mare faţă de o altă persoană sau de alţi oameni.
3. vârsta adultă - vârstele ce reprezintă această fază sunt între 35 si 64 de
ani. Principala preocupare în cadrul acestei faze este de a realiza ceva de valoare
care să reziste , de preferat şi după decesul persoanei în cauză. Pericolul principal
este aici de a nu realiza nimic care să dureze.
4. vârsta maturităţii - vârstele ce reprezintă această fază sunt de la 65 de
ani în sus. Ideea de bază este să te simţi satisfăcut cu viaţa pe care o ai, cu alegerile
şi cu acţiunile tale. Pericolul principal este acela de a avea prea multe regrete în
legătură cu lucruri pentru care este prea târziu să fie schimbate.
În mod clar, există unele paralele între Erikson şi Super. Amândoi au per-
ceput sfârşitul adolescenţei şi vârsta de 20 de ani ca o perioadă de explorare şi de
clarificare a conceptului de sine, a identităţii. Amândoi au perceput anii ce urmează
după vârsta de 20 de ani ca fiind o perioadă când oamenii se împotmolesc şi devin
indispensabili. Dar, există şi diferenţe. Super a văzut perioada de împotmolire ca
orientată spre realizare, în timp ce Erikson s-a gândit mai mult la implicare. Părerea
lui Super legată de vârsta mijlocie se bazează esenţial pe păstrare, în timp ce Erik-
son a subliniat lupta creativă.
Unele cercetări au examinat dacă preocupările oamenilor în legătură cu car-
iera, chiar se potrivesc stadiilor lui Super (Veiga, 1983; Isabella, 1988). Rezultatele
sugerează unele distincţii între stadii, dar acestea nu sunt foarte clare. Hall (1986)
a arătat că este dificil să identifici în ce stadiu a carierei se află o persoană, mai ales
dacă, de exemplu, aceasta îşi începe cariera relativ târziu în viaţă. De asemenea,
schimbarea rapidă a carierelor face mult mai dificilă relaţia stadiilor cu vârstele.
De fapt, Super (1980, 1990) şi-a dat seama de acest lucru şi a dezvoltat un cadru
mult mai flexibil pentru a realiza o hartă a carierei şi a vieţii unei persoane. El a
identificat şase roluri pe care oamenii şi le asumă în societăţile vestice: gospodină,
muncitor, cetăţean, fără ocupaţie, elev şi copil. Importanţa fiecărui rol în viaţa unei
persoane poate oscila în importanţă de-a lungul timpului. De asemenea, oricând,
o persoană se poate afla în diferite stadii, având în acelaşi timp diferite roluri. Cu
alte cuvinte, stadiile carierei au devenit acum priorităţi, griji pe care un individ le
29
21
poate avea în orice moment al vieţii sale de adult. Aceste analize nu creează ele
însele o teorie, dar îi ajută pe oameni să îşi ia în considerare vieţile în mod siste-
matic (Super, 1990).
Bibliografie:
• Dicţionar enciclopedic, vol. I, A-C, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1993,Mathis, R.L., Nica, P.C., Rusu,
C.,
• Managementul resurselor umane, Bucureşti, Editura Economică, 1997,
• Armstrong, Michael, Managementul resurselor umane: manual de practică, Bucureşti, Editura CODECS,
2003,
• Klatt, L.A., Murdich, R.G., Schuster, F.E., Human Resource Management, Charles E. Merrill Publishing,
A Bell Howell Company, Columbus, Toronto, London, Sydney, 1985,
• Parkinson, Mark, Ghidul carierei, Bucureşti, Editura All Beck, 2002,
• Holdevici, I., Psihologia succesului, Editura stiintifica si tehnică, Bucuresti, 1999
• Ralea, M., Hariton, T., Sociologia succesului, Editura ştiinţifică, Bucuresti, 1996
• Revista de psihologie nr. 1 si 4/1993, p. 14 si 22
• Schein, E., Sa învatam sa ne construim o cariera, apud Vlasceanu, M., Managementul carierei, Comuni-
care. R
• Sillamy, N., Dictionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, 1995
• Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coordonatori), Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993
28
30
19
ROLUL FEMEII ÎN ARMATĂ

„Don’t ask, don’t tell”
III
„Cei care lucrează în armată, mai ales în zonele fierbinţi, cunosc
importanţa femeilor în cadrul forţelor armate”
Gennady Dzyuba, Colonel în cadrul Ministerului Apărării din Rusia, 2005
LIBIA
Libia este singura ţară islamică
care le permite femeilor să facă parte
din armată. Astfel, colonelul Kadafi are
o unitate militară formată din femei in-
struite pentru a fi bodyguard-ul lui per-
sonal. Această unitate este denumită
„Green Nuns” sau „The Amazonian
Guard”.
29
31
Kadafi1 are mai multă încredere în femei, considerând că este mult mai puţin
probabil ca acestea să îl trădeze sau să fie mituite. Folosirea femeilor drept gărzi
este un obicei străvechi în Africa. Pentru o astfel de „slujbă”, loialitatea este mai
importantă decât puterea fizică. O armată formată din astfel de femei poate că nu
se va descurca foarte bine într-o luptă pe teren deschis, dar în palat şi în apropierea
acestuia, femeile instruite pot fi mortale pentru inamici.
NEPAL
Peoples Liberation Army, forţa armată a partidului comu-
nist din Nepal, este formată din femei în proporţie de 30%.
Armata nepaleză consideră că o dezvoltare multi-
dimesională a ţării este posibilă doar dacă bărbaţii şi femeile
beneficiază de oportunităţi egale şi, de aceea, armata nepaleză
recrutează femei de 40 de ani.
Cel mai mare grad deţinut de o femeie (doctor) este de
general de brigadă.
NORVEGIA
În timpul celui de-al doilea război mondi-
al, unele femei, ofiţeri şi soldaţi, şi-au servit ţara
făcând parte din toate structurile armatei. Totuşi,
în 1947, schimbările politice au adus modificări,
în sensul că femeile au putut face parte din armată
doar ca civili, nu şi în calitate de cadru militar.
În 1995, Norvegia a devenit prima ţară care le-a permis femeilor să muncească
pe submarine şi au avut chiar şi o femeie comandant de submarin.
Femeile între 18 şi 20 de ani au posibilitatea de a fi recrutate. Guvernul
din Norvegia şi-a propus ca 15 % din armată să fie formată din femei până la finele
anului 2008.
În Norvegia, în 1999, în funcţia de ministru al apărării a fost numită o femeie
(foto) şi de asemenea tot în acelaşi an o femeie a fost ridicată la gradul de colonel.
OLANDA
Aproximativ 4.000 de femei reprezintă 7,2% din armata olandeză. În ultimii
ani, forţele navale au promovat prima femeie în gradul de căpitan şi prima femeie
___________________________
1
1969: Lt. Col. Moammar Kadafi, în vârstă de 27 de ani, preia puterea;
1979: administraţia Carter plasează Libia pe lista statelor care sponsorizează terorismul;
1998: Libia devine prima ţară care emite un mandat de arestare pe numele Osama bin Laden;
2004: preşedintele Bush ridică majoritatea sancţiunilor împotriva Libiei.
32
a absolvit cursul de ofiţer în cadrul forţelor aeriene.
POLONIA
Încă din timpul războaielor împotriva lui Napoleon femeile
au luat parte la bătăliile pentru independenţă. În timpul ocupaţiei
naziste, între 1939-1945, femeile au făcut parte din mişcarea de
rezistenţă denumită „armata de acasă”. Nemţii au fost obligaţi să
stabilească tabere speciale pentru prizonierii de război femei.
În aprilie 1938, legea care prevedea serviciul militar obliga-
toriu pentru femei a inclus serviciul militar voluntar pentru femei în cadrul serviciu-
lui medical, artilerie şi comunicaţii. Un an mai târziu a fost înfiinţată Organizaţia
de Pregătire a Femeilor din Armată sub comanda Mariei Wittek (foto).
În aprilie 2004, s-a stabilit prin lege ca toate femeile care au diplomă de soră
medicală sau de veterinar trebuie să se înregistreze pentru serviciul militar.
În anul 2007, erau 800 de femei în armată dintre care 471 erau ofiţeri. În plus,
225 de femei se aflau în şcoli militare.
PORTUGALIA
Femeile reprezintă aproximativ 5% din forţele armate portugheze. Femeile
fac parte din forţele navale portugheze începând cu 1993, dar încă le este interzis
accesul în unităţile combatante.
RUSIA
În prezent, femeile reprezintă 10% din puterea militară
a Rusiei.
În timpul primului război mondial, înfrângerile masive
au dus la pierderea a milioane de soldaţi ruşi. În mai 1917,
a fost ordonată crearea Batalionului de Femei care, după 3
luni de luptă, a rămas cu 250 de persoane din 2.000, ceea ce a dus la dizolvarea lui.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a avut o armată
compusă dintr-un milion de femei. Totuşi, foarte
puţine dintre acestea erau promovate ca ofiţeri.
În 1942, au fost create 3 regimente de femei
piloţi pentru a zbura pe timp de noapte pentru a bom-
barda Germania. Regimentul, cunoscut germanilor
drept „vrăjitoarele nopţii” a efectuat peste 24.000 de
zboruri şi a câştigat 23 de medalii de „erou al Uniunii
Sovietice”. Cele mai talentate femei pilot au primit
33
misiuni pe timp de zi. “Lily” Litvak şi Katya Budanova au fost desemnate cele mai
bune aviatoare, într-un clasament alături de bărbaţi.
În acelaşi timp, la sol, Lyudmila Pavlichenko (foto) a ucis 309 inamici dintre
care 36 erau lunetişti. Ea a fost unul dintre lunetiştii femei ai armatei sovietice.
În 1967, legea privind serviciul militar a precizat că femeile au constituit o
mare sursă de soldaţi în timpul perioadelor de mobilizare la scară mare.
Anual, în armata rusă se desfăşoară concursul de Miss Armata Rusă pentru
soldaţii ruşi de sex feminin.
S.U.A.
Prima femeie soldat american a fost Deborah Sampson din Massachusetts.
Ea s-a înrolat sub numele „Robert Shurtlief”. Ea a servit timp de 3 ani în armată
şi a fost rănită de 2 ori; şi-a îndepărtat singură un glonţ din partea dorsală pentru
ca doctorii să nu descopere că este femeie. La finalul ostilităţilor, secretul ei a fost
descoperit, totuşi, George Washington i-a asigurat o lăsare la vatră onorabilă. Ea a
devenit o luptătoare pentru drepturile femeii.
Corpul Auxiliar de Armată al Femeilor a fost creat în Statele Unite în 1941.
Totuşi, presiunile politice au împiedicat implicarea activă a femeilor în armată.
Acestea au fost implicate în luptă în timpul celui de-al doilea război mondial ca
asistente medicale. Rezerva Navală a Femeilor şi Rezerva de Femei a Corpului
Maritim au fost de asemenea create în timpul acestui conflict. În iulie 1943, prin-
tr-un act normativ a fost îndepărtat termenul „auxiliar” din Corpul Auxiliar de
Armată al Femeilor. În timpul războiului, 67 de asistente medicale din armată şi 16
din marină au fost capturate şi şi-au petrecut 3 ani în închisori japoneze. 350.000
de femei americane şi-au servit ţara în timpul celui de-al doilea război mondial
şi 16 au murit în misiune; în total, femeile au câştigat 1.500 de medalii, citări şi
mulţumiri. După război majoritatea femeilor s-au întors la viaţa civilă.
Prin legea 625 din 1948, Preşedintele Truman le-a permis femeilor să
servească în forţele armate în timp de pace, doar Corpul de Armată al Femeilor
rămânând o unitate distinctă formată din femei.
Între 1950–1953, în timpul războiului coreean, 12.000 de femei au servit în
Coreea.
În războiul din Vietnam, 600 de femei au făcut parte din Forţele Aeriene
împreună cu 500 de membre ale Corpul de Armată al Femeilor şi 6.000 de femei
care compuneau personalul medical şi auxiliar.
200 de femei au luat parte indirect la participarea Americii în Grenada în
1983 şi alte câteva sute au participat la operaţiunile din Panama în 1989, din nou,
nu în roluri combatante.
34
Colonel Kelly Hamilton, pilot, a spus despre războiul din Golf din 1991:
„conflictul a fost o trezire pentru oamenii din Statele Unite. Aceştia au realizat
dintr-o dată că erau multe femei în armată”. Peste 40.000 de femei serveau în
toate posturile pe care armata le putea oferi.
Sergent Leigh Ann Hester (foto) a fost prima femeie
care a primit Steaua de Argint (a treia decoraţie americană,
ca importanţă, pentru acţiuni de război). Deşi, surori medi-
cale au mai primit acestă decoraţie, Hester a fost prima fe-
meie care a primit decoraţia pentru participarea directă la
luptă.
Cea mai mare problemă privind femeile în poziţii de luptă este că femeile nu
au aceeaşi putere fizică şi psihică precum bărbaţii, ceea ce le-ar pune în dezavantaj
atunci când se luptă cu aceştia. Sistemul scheletic al femeii este, de asemenea, mai
puţin dens decât al bărbatului ceea ce înseamnă că se rupe mai uşor. Există temerea
că, în aviaţie, corpul femeii nu este adaptat pentru a manipula forţele gravitaţionale.
Mulţi bărbaţi consideră că nu pot avea încredere într-o femeie aşa cum ar avea în-
credere şi s-ar baza pe partenerul lor de luptă, bărbat. Există şi temerea că se vor
înfiripa relaţii romantice între bărbaţii şi femeile aflate în linia întâi ceea ce va
duce la ruperea capacităţii de luptă a unităţii deoarece multe femei ar putea rămâne
însărcinate. O altă idee este că femeia nu este mental suficient de puternică pentru
a ucide soldaţi inamici. De asemenea, dacă sunt capturate, există posibilitatea să fie
torturate şi agresate sexual şi să cedeze presiunilor mai rapid decât bărbaţii. Într-
un Raport al Comisiei Prezidenţiale, se precizează că, în timp ce bărbaţii capturaţi
au fost întotdeauna abuzaţi psihic, femeile capturate au fost apropape întotdeauna
abuzate şi fizic. Maior Rhonda Cornum a fost chirurg în 1991 în Irak; i s-a ce-
rut, aşa cum a recunoscut mult mai târziu, să nu recunosacă că a fost molestată
în timpul captivităţii. Totuşi, femeile care sunt în poziţii non combative sunt ex-
puse riscului să fie capturate şi abuzate sexual, deşi nu au nici armamentul şi nici
pregătirea adecvată pentru a se apăra (aşa cum sunt echipate şi pregătite cele care
desfăşoară activităţi combative); în plus, femeile care sunt în armată sunt în mod
sigur conştiente de aceste riscuri şi le acceptă.
Mulţi văd excluderea femeilor din poziţiile combative ca pe ultimul bastion
al discriminării sexuale. Mulţi consideră că femeile nu-şi pot servi patria în aceste
roluri numai din cauza modului tradiţional de a vedea armata doar pentru bărbaţi.
În cartea „On Killing: The Psychological Cost of Learning to Kill in War and
Society” lt. col. Dave Grossman menţionează că militarii islamişti foarte rar, dacă
nu chiar niciodată, se vor preda unei femei soldat. Totuşi, în războaiele moderne,
unde inteligenţa este mai importantă decât pierderile umane inamice, orice factor
35
care diminuează puterea de luptă a inamicului trebuie luat în considerare. Deşi

civilii din Irak sau Afganistan nu sunt impresionaţi de femeile soldaţi, acestea sunt
foarte importante în unele misiuni când se percheziţionează civili femei sau anu-
mite zone din moschee.
În 2005, primul avion C-130 Hercules,
al cărui echipaj era format în totalitate din
femei (foto), a servit într-o misiune de război
pentru Forţele Aviatice Americane.
În prezent, femeile îşi pot servi patria
pe nave dar nu sunt admise pe submarine.
În Statele Unite, femeile au început să
fie promovate în grade foarte înalte, în 2001
patru dintre ele au obţinut gradul de general
de corp de armată sau de corp aerian/vice-
amiral.
În speţa United States v. Virginia Curtea Supremă a decis ca Institutul Militar
Virginia să le permită femeilor să se înscrie pentru a urma cursurile institutului şi
pentru a devenit „cadet” (elev de şcoală militară de ofiţeri).
În prezent, 50.000 de femei îşi servesc ţara
în Afganistan şi Irak, reprezentând 15% din ar-
mata S.U.A.
Lt. Keri Lynn Schubert (foto) este prima
femeie selectată de către Marină pentru zboruri
navale pe F/A-18D Hornet.
Sarcina în cadrul armatei a reprezentat
mereu o problemă. Regulile Corpului de Armată
al Femeilor stabileau că „o femeie militar...va fi
trecută în rezervă dacă rămâne însărcinată”. Un
ordin semnat în 1951 de către Preşedintele Harry S. Truman
dădea posibilitatea armatei să treacă în rezervă femeia care
era însărcinată sau devenea părinte prin adopţie sau părinte
vitreg. În 1976, Curtea Districtuală a decis că această regulă
viola al 5-lea Amendament deoarece se presupunea că o fe-
meie însărcinată care făcea parte din armată va fi pentru tot-
deauna incapabilă să-şi facă datoria faţă de ţară. Astfel, au
fost create uniforme special pentru perioada cât o femeie era
însărcinată.
Monica Brown (foto) este medic în cadrul armatei şi a
36
primit Steaua de Argint deoarece a salvat soldaţi răniţi în Afganistan, făcând scut
din trupul său pentru a-i proteja.
Mary V. Bender care a decedat în 2002 a servit timp de 10 ani în armată, in-
clusiv în Vietnam. Ea a fost rănită în timp ce interoga un prizonier al cărui corp a
explodat. Ea a continuat să muncească până când a rămas însărcinată în 1972 şi a
fost trecută în rezervă. Datorită activităţii sale, în 1968, biroul de spionaj din Sai-
gon nu a fost preluat de inamic. A primit drept răsplată o scrisoare de mulţumiri
în care se spunea „acţiunile dvs. sunt demne de Steaua de Argint dar pentru că
sunteţi femeie nu pot să v-o acord”.
În 1988, Firestone şi Richard J. Hurns au realizat un studiu privind hărţuirea
sexuală şi discriminarea împotriva femeilor în armata S.U.A. Conform studiului
51.8 % dintre bărbaţi şi 74.6% dintre femei au raportat că au avut experienţe pri-
vind hărţuirea sexuală sau că au cunoştinţă despre acest comportament printre co-
legi. Dintre femeile intervievate, 70.1% au avut parte de „conversaţii sau com-
portamente de natură sexuală care au creat un mediu de muncă ofensiv, ostil sau
intimidant”. 36.9% dintre bărbaţi au dat acelaşi răspuns. Procentul femeilor care
sunt hărţuite sexual este mai mare decât cel al bărbaţilor. Deşi acest tip de compor-
tament nu este tolerat, el există în pofida consecinţelor.
În 1994, „Ancheta anuală privind personalul din marină” a inclus pentru pri-
ma dată întrebări privind rolul femeii în armata S.U.A. 65% dintre ofiţeri şi 50%
dintre cei înrolaţi au răspuns că femeile nu sunt acceptate complet în activităţile
de luptă. În timp ce aproape 80% au precizat că hărţuirea nu este tolerată sub co-
manda lor aproape 50% au fost de acord că nu toată lumea este tratată egal privind
promovarea şi avansarea.
Caracteristicile fizice şi psihice ale femeilor sunt
considerate necorespunzătoare pentru unele activităţi
militare. De exemplu, se consideră că o femeie nu este su-
ficient de puternică pentru a căra echipament greu sau un
coleg rănit sau că nu poate să realizeze astfel de activităţi
pe o perioadă îndelungată de timp. De asemenea, se
consideră că o femeie nu poate să realizeze activităţi
energice şi obositoare în mod rapid, cum ar fi exemplu
să încarce proiectile într-o armă, iar lupta nu este pentru
cei slabi şi lenţi.
Hărţuirea sexuală este în creştere însă trebuie să se Lt. Col. Eileen Collins a devenit
prima femeie pilot al unei
ţină cont şi de faptul că multe acţiuni de acest gen rămân navete spaţiale Discovery, în
neraportate. Este o ruşine faptul că femeilor le este frică februarie 1995. Fotografie
să raporteze cazurile deoarece se tem să nu fie date fără NASA
37
din armată sau pur şi simplu nu ştiu cui să se adreseze sau ce să facă în astfel de
situaţii. Femeile au senzaţia că nu pot avea încredere în nicio persoană care face
parte din comanda militară deoarece 99% dintre comandanţi sunt bărbaţi şi pen-
tru că este mult mai probabil ca un bărbat să ajute un bărbat decât o femeie. Într-
un raport al Pentagonului se precizează că deşi hărţuirea sexuală este în scădere
totuşi este un fenomen comun care implică mai mult de jumătate dintre femeile din
armată. Începând cu scandalul Tailhook2 se fac eforturi majore pentru a se stopa
hărţuirea sexuală şi pentru a se asigura oportunităţi egale de instruire pentru am-
bele sexe deoarece fiecare persoană este valoroasă pentru armată.
***
„Am fost în marină timp de 4 ani. A fost iadul pe pământ pentru mine. Am
fost tratată atât de rău încât aproape că am avut o cădere nervoasă. Nu am mai
putut suporta abuzurile, hărţuirea şi avansurile sexuale. Am plecat şi astfel am
reuşit să-mi menţin mintea sănătoasă”.
„M-am alăturat marinei sperând să am o cariară şi tot ce am primit a fost
hărţuire şi tortură. Multă. Mi-a plăcut foarte mult munca dar am fost în locul ne-
potrivit într-un moment prost şi am fost violată, iar întreaga comandă s-a purtat de
parcă era vina mea. După 13 luni şi jumătate de anchete şi transferuri am ajuns
la curtea marţială şi a fost achitat în baza faptului că a spus că nu s-a întâmplat
nimic. În acelaşi timp au fost împrăştiate zvonuri că mă vând şi că mă culc cu
oricine. Am ajuns chiar să mă obişnuiesc cu aceste zvonuri deşi la început era
foarte dificil să le fac faţă. Am realizat că armata nu este pregătită pentru femei.
Pot să predice despre hărţuire cât vor dar asta nu va schimba punctul de vedere al
unui bărbat faţă de femeia alături de care munceşte în armată şi care are aceleaşi
___________________________
2
- aprilie 1992: Inspectorul general şi Serviciul de Investigaţii navale emit un raport de 2000 de pagini în care descriu detaliat o
scenă de beţie care a avut loc la Tailhook ‘91 unde o duzină de femei au fost acostate şi molestate sexual;
- august 1992: Inspectorul general al Pentagonului emite un raport extrem de critic privind Marina în care precizează că şefii Mari-
nei au subminat în mod deliberat ancheta proprie pentru a evita publicitatea negativă şi au ignorat participarea ofiţerilor superiori la
Tailhook;
- aprilie 1993: Inspectorul general al Pentagonului emite un nou raport privind 140 de ofiţeri pasibili de sancţiuni disciplinare pentru
expunere indecentă, atac, comportament neadecvat pentru un ofiţer, incapacitatea de a acţiona ca un lider; 51 de persoane au fost
descoperite că au dat declaraţii false în timpul anchetei; niciuna din cele 140 de persoane nu a ajuns în faţa instanţei; aproximativ
jumătate au „scăpat” din lipsă de dovezi, ceilalţi primind penalităţi severe în ceea ce priveşte cariera.
Cariera a aproape 14 amirali şi aproape 300 de aviatori navali a fost compromisă de către acest scandal. A fost implementată o
politică a Marinei astfel încât orice ofiţer care trebuie să fie avansat să semneze o declaraţie privind participarea sa sau a unei per-
soane din subordinea sa la Tailhook ‘91. Dacă răspunsul este „da”, promovarea candidatului este amânată şi se realizează o evaluare
specială.
38
responsabilităţi ca şi el. Sigur, îmi lipseşte munca mea, dar nu aş putea să mai trec
iar prin asta. Sper ca armata să înveţe să se poarte mai bine cu femeile”.3
SRI LANKA
Aviaţia a fost primul serviciu care a acceptat recruţi femei, începând cu 1972.
Sunt câteva restricţii privind participarea femeilor în armată, referitoare mai ales la
forţele speciale sau unităţile combatante.
Având în vedere escaladarea violenţelor în timpul războiului civil multe fe-
mei au murit sau au fost rănite.4
În 2008, erau 3 femei cu grad de general maior şi o femeie comandor.
SUEDIA
Începând cu anul 1989 nu mai există discriminări de gen în armata suedeză
femeile având acces la orice poziţie în cadrul armatei şi oricare tip de instruire.
TAILANDA
Tailanda a început de curând să recruteze şi să
instruiască femei. Un comandant a spus că atunci când
femeile protestează „este mai bine ca o femeie militar să
vorbească. Militarii bărbaţi arată dur şi agresiv. Atunci
când vorbeşte o femeie militar oamenii au tendinţa
să fie mai relaxaţi”.
TURCIA
Sabiha Gökçen (foto) a fost prima femeie pilot
de luptă din lume şi, în acelaşi timp, prima femeie
turcă aviator. Ea a fost unul dintre cei 8 copii adoptivi
___________________________
3
pentru mai multe mărturii privind viaţa femeilor în armata americană accesaţi http://www.militarywoman.org/harass2.htm
4
În timpul guvernelor conduse de Solomon Bandaranaike (1956 - 1959), apoi de către propria soţie, Sirimavo Bandaranaike (1960
- 1965 şi 1970 - 1977), sunt iniţiate o serie de reforme radicale iar noua constituţie, adoptată la 22 mai 1972, proclamă republica Sri
Lanka (noul nume al ţării) şi rupe legăturile instituţionale cu Londra.
Adâncirea disensiunilor interetnice între singhalezi (circa 75% din populaţia insulei, în majoritate covârşitoare budistă) şi tamili,
grupaţi în nord şi est (de religie hindusă, care solicită crearea unei provincii autonome, şi chiar a unui stat independent), degenerează,
după 1978, într-un sângeros război civil de o rară cruzime, soldat până la sfârşitul anului 2000 cu peste 60.000 de victime.
După un armistiţiu propus în decembrie 2000 ostilităţile sunt reluate de ambele părţi, în aprilie 2001, cu o înverşunare sporită, fără
a se întrevedea o soluţie militară a conflictului.
Alegerile prezidenţiale din decembrie 1999 o reconfirmă pe Chandrika Kumaralunga (fiica lui Sirimavo Bandaranaike), pentru un
nou mandat de 6 ani, în funcţia de şef al statului. Reluarea în 2002 a tratativelor de pace cu rebelii tamili sub mediere norvegiană, pe
fondul unui armistiţiu de încetare a focului de ambele părţi, aduce după 19 ani de confruntare, speranţa unui final al războiului civil.
Speranţa se va dovedi însă iluzorie. Rebelii tamili renunţă la proclamarea unui stat independent propriu în schimbul autonomiei
regionale.
În 2008 confruntările continuă.
39
ai lui Mustafa Kemal Atatürk (foto). Pe parcursul carierei în cadrul aviaţiei turce
ea a zburat pe 22 de tipuri diferite de avioane. Ea a fost singura femeie selectată
pentru posterul celor „cei mai mari 20 aviatori din istorie” publicat de către Aviaţia
Statelor Unite în 1996.
ALEXE ILEANA - Ofiţer specialist, consilier juridic
Bibliografie:
• Archives of Family Medicine. “Women Veteran’s Experiences with Domestic Violence and with Sex-
ual Harassment While in the Military.” Vol.4. May 1995
• Capital Online. “Survey Finds Sexual Harassment in the Navy and Other Services Declines”. July 3,
1996
• Military Women Profile. “Military Women by the Numbers.” September 30, 1995
• DoD Marks 50th Year of Military Women’s Integration By Staff Sgt. Alicia K. Borlik, USA, American
Forces Press Service WASHINGTON, June 17, 1998
• NATO Military Women Share Views By Linda D. Kozaryn, American Forces Press Service
• http://userpages.aug.com/captbarb/pregnancy.html
• Military Women Take 200-Year Trek Toward Respect, Parity By Rudi Williams
• http://www.dtic.mil/afps/American Forces Press Service
• http://www.defenselink.mil/news/newsarticle.aspx?id=43226
• http://www.nato.int/issues/women_nato/index.html
• hhttp://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/navy/tailhook/disc.html
• http://www.nepalarmy.mil.np/index.php
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Sri_Lanka
• http://www.realitatea.net/sri-lanka--92-de-rebeli-si-3-militari-au-fost-ucisi-in-luptele-din-nordul-in-
sulei_148601.html
• http://www.militaryphotos.net/forums/showthread.php?t=61201
• http://www.strategypage.com/htmw/htmurph/articles/20051105.aspx
40
DUBLU SAU NIMIC!

Din data de 16.02.2009, o nouă generaţie de ofiţeri proveniţi din rândul
subofiţerilor, desfăşoară activităţi de integrare şi pregătire în cadrul Şcolii de
Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul”.
În cadrul acestui curs, se pune un deosebit accent pe perfecţionarea
cunoştinţelor deja acumulate în timpul cât am fost subofiţeri, dar şi însuşirii şi
asimilării de noi cunoştinţe care sunt specifice atribuţiilor de comandă şi condu-
cere pe care le exercită un ofiţer.
Dintre aceste specialităţi se disting: Metoda de Raţionament Tactic; Strategia
Naţională de Ordine Publică; Pregătirea Juridică la nivel european, în contextul
legislaţiei europene.
În cadrul cursului de iniţiere, ofiţerii au avut parte şi de un stagiu de două
săptămâni la C.P.P.J. Ochiuri, unde sub îndrumarea unor instructori atestaţi au
învăţat şi pus în aplicare, cunoştinţele de Intervenţie Profesională şi Asigurare şi
Restabilire a Ordinii Publice, totul desfăşurându-se cu parcurgerea pistei individ-
uale albastre, a celei colective galbene şi circuitului complex de forţă. Pregătirea la
A.R.O.P. s-a desfăşurat în condiţii cât mai apropiate de realitatea terenului printre
obiecte contondente şi nori de gaz iritant lacrimogen, acestea având un impact psi-
41
hologic deosebit.
Am putea afirma fără să greşim că, pe perioada acestui curs are loc o simbioză
între „forţa şi inteligenţa” de la Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri de la Roşu şi
„repetiţia este mama învăţăturii” de la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Jan-
darmi Ochiuri. Are loc o îmbinare constructivă între studiu şi practică, ceea ce nu
poate fi decât în avantajul cursanţilor, ca jandarmi şi ca ofiţeri.
Când vorbim de noţiunile de jandarm şi de ofiţer, vorbim de profesionalism,
loialitate şi principii solide bine conturate puse în slujba cetăţeanului, aceasta fiind
pentru jandarm pe lângă faptul că este contribuabil şi un partener activ de dialog
social.
Cred că acum, pe perioada acestui curs, conştientizăm mai bine ca oricând că
pregătirea jandarmului nu este o noţiune lipsită de sens în contextul realităţilor, ea
a devenit o necesitate, un imperativ atât la nivelul militarului jandarm cât şi la cel
al instituţiei noastre.
Nici o clipă nu trebuie să ne lăsăm depăşiţi de realitate, să fim nepregătiţi
în misiune. Aici intervine rolul instituţiilor de pregătire din cadrul Jandarmeriei
Române, aşa cum este Şcoala de Aplicaţie pentru Ofiţeri „Mihai Viteazul”.
Cunoştinţele sunt transmise într-un flux permanent, practic şi asimilabil, de-
pinzând numai de atitudinea cursanţilor de a şi le însuşi şi pune mai apoi în practică
la unităţile unde îşi desfăşoară activitatea.
Din această scurtă argumentaţie rezultă o concluzie: Dublu sau Nimic!
Înţelegem că nu putem să fim adevăraţi profesionişti fără să avem cumulativ atât
pregătirea teoretică cât şi deprinderile practice. Pentru noi sunt indisolubile şi vi-
tale.
CONSTANTIN STAICU - Cdt grupa UM 0746 SLATINA
42
SISTEMUL DE LUPTĂ
UNIFIGHT
UNIFIGHT (prescurtarea de la universal fighting), un sistem de luptă mai
puţin cunoscut în peisajul sportului românesc, a fost inventat de războinicii ruşi
care au luptat în Afganistan în anii 1972-976. În anii ’80, Serghei Novicov, deţinător
a patru titluri de campion olimpic la Judo a pus bazele unui sistem de luptă ce
reunea îndemânarea, rezistenţa, forţa şi în acelaşi timp, inteligenţa, competiţia,
presupunând o mare încordare de natură fizică şi psihică. Sportivii participanţi la
competiţia de unifight practicau artele marţiale şi erau sportivi de luptă (karate,
judo, box, kick-boxing, lupte libere şi greco-romane).
Deşi competiţiile internaţionale de unifight au apărut abia după anul 2000,
disciplina unifight a căpătat rapid popularitate şi a atras mii de adepţi, majori-
tatea fiind deja practicanţi ai altor arte marţiale. Pregătirea lor era complexă şi se
desfăşura în sistem unifight.
Fiind, în primul rând, vorba de o disciplină militară, doar 20% dintre sportivi
vin din rândul civililor, restul sunt angajaţi ai trupelor armate sau de poliţie, de
43
pretutindeni, în general militari din rândul trupelor speciale de intervenţie de elită.

Odată cu amplificarea violenţelor stradale, peste tot în lume, antrenamentul
în sistem unifight a devenit unul practicat la scară largă şi, cu timpul, mai ales
datorită, campionatelor organizate între instituţii, s-a transformat într-o disciplină
sportivă.
Lupta în sistem unifight este compusă din două probe complet distincte: par-
curgerea unei piste cu obstacole de aproximativ 70 metri, care include alergarea
printr-un labirint, sărituri peste obstacole, căţărări în forţa braţelor, mers pe bâr-
na de gimnastică, mers târâş prin tunel de sârmă, tir, aruncare la ţină cu cuţitul,
căţărare pe plasa marinărească, coborâre pe frânghie, aceste obstacole imitând fo-
arte bine obstacolele pe care un jandarm sau un poliţist le poate întâlni într-un oraş,
în urmărirea suspectului.
A doua probă este confruntarea propriu-zisă, „full-contact” în ring, între cei
doi sportivi care au parcurs pista cu obstacole. Trebuie menţionat că fiecare sportiv
are traseul său cu obstacole, pe care, trebuie să îl parcurgă în cel mai scurt timp.
În prima şi a doua probă există o pauză de un minut, iar câştigătorul primei
probe are o repriză câştigată în ring.
Traseul cu obstacole trebuie parcurs în maxim 1,25 minute, iar, dacă unul din
sportivi depăşeşte acest timp, este descalificat şi pierde lupta.
În ring, pe parcursul a două reprize a două minute fiecare, putându-se desfăşura
şi patru reprize a două minute (în general în finală şi la propunerea organizatorului
competiţiei), se pot folosi tehnici de judo, box, karate, kick-box, lupte etc., respec-
tându-se regulile stricte ale regulamentului de unifight. În acest sens, sunt permise
lovituri cu membrele, mai puţin lovitura de cot, de genunchi, este interzisă lovitura
cu capul, sunt permise aruncările, luxările braţelor şi ale picioarelor, sunt permise
loviturile în priză şi ştrangulările. Are ceva din Local Kombat, Kick-boxing, numai
că aici se reunesc toate stilurile de luptă. Este o acţiune extrem de dificilă iar ten-
siunea prin care trec combatanţii este greu de imaginat.
În anul 2000, s-a înfiinţat Federaţia Internaţională de Unifight, cu sediul la
Paris, iar un an mai târziu a apărut şi Federaţia Română de Unifight, devenind
membră a FIU în anul 2002.
La iniţiativa românilor, în 2003, a luat fiinţă şi Federaţia Europeană de Uni-
fight ce are sediul la Bucureşti.
În şapte ani, luptătorii din ţara noastră au reuşit să se impună pe plan euro-
pean şi mondial cucerind 8 medalii de bronz şi 4 de argint.
Printre sportivii care au reprezentat cu succes România la disciplina unifight,
se numără şi locotenentul Belu Adrian care a obţinut titlul de vicecampion mondial
la Campionatul Mondial de Unifight desfăşurat în Uzbekistan în noiembrie 2007.
44
Acesta este angajat în cadrul Unităţii Speciale 70 Jandarmi Bucureşti.
BELU ADRIAN - Cdt pluton UM 0530 Bucureşti
45
SUCCESUL ÎN CARIERA
MILITARĂ
Ghidul carierei personalului M.A.I. defineşte conceptul de carieră drept „suc-
cesiunea posturilor şi funcţiilor de-a lungul activităţii profesionale prin care trece
personalul M.A.I., potrivit actelor normative în vigoare, regulilor stabilite prin
Ghid şi opţiunile individuale, în raport de cunoştinţele, aptitudinile, abilităţile,
experienţa şi motivaţiile profesionale şi personale”.
Potrivit acestui ghid putem afirma următoarele:
a) managementul carierei reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate de
Ministerul Administraţiei şi Internelor în vederea asigurării planificării şi dezvoltării
carierei profesionale a personalului instituţiei;
b) planificarea carierei este activitatea desfăşurată individual de către fiec-
are poliţist/cadru militar/funcţionar public/personal contractual/militar angajat pe
bază de contract în vederea dezvoltării propriei cariere profesionale;
c) regulile de evoluţie în carieră reprezintă condiţiile minime obligatorii, pre-
cum şi punctele obligatorii de trecere, stabilite de Ministerul Administraţiei şi In-
ternelor pentru intrarea şi evoluţia în cariera profesională a personalului propriu;
46
Interpretând definiţiile enunţate mai sus, putem spune că nu doar succesiunea

posturilor şi funcţiilor este în raport de actele normative în vigoare, opţiunile indi-
viduale, cunoştinţe, aptitudini, abilităţi, ci şi că opţiunile individuale sunt în funcţie
de cunoştinţele, aptitudinile, abilităţile şi experienţa profesională. Dacă la acestea
din urmă - cunoştinţe, aptitudini, abilităţi, experienţă profesională - adăugăm şi
o dimensiune axio - normativă obţinem elementele constitutive ale unei culturi
organizaţionale. Deci opţiunile noastre, din perspectiva carierei, se nuanţează şi în
raport de cultura organizaţională.
Primii ani în ocuparea unui post reprezintă o perioadă cruciala a învăţării
- învăţarea despre o ocupaţie sau organizaţie, învăţarea despre propria persoană
în relaţie cu cerinţele muncii. În primele etape ale carierei militare, fiecare tânăr
jandarm (absolvent sau angajat) se confruntă cu problema integrării activităţii pro-
fesionale cu interesele familiei şi cu priorităţile personale.
Pe măsură ce militarii acumulează mai multă experienţă de muncă, ei
descoperă şi oportunitatea de a face opţiuni; pe baza acestor opţiuni ei încep să-
şi precizeze ce consideră a fi important cu adevărat. Talentele, motivele şi valo-
rile ajung să se întrepătrundă, ceea ce le permite să obţină performanţe în acele
activităţi pe care le valorizează mai mult. Acestea devin elementele pe baza cărora
militarii ajung să-şi formeze imaginea de sine şi să se poată autoevalua. Preluând
o idee a lui Edgar Schein privind modul de construire a carierei, se poate afirma
că la ofiţeri este bine structurat conceptul de „ancoră a carierei” care reprezintă
imaginea de sine pe care şi-o dezvoltă militarii în jurul carierei lor şi care devine
un ghid orientativ şi o constrângere în deciziile cu privire la carieră.
Este de presupus că pe măsură ce tinerii jandarmi vor dobândi experienţă îşi
vor schimba opţiunile privind posibilitatea obţinerii succesului profesional.
Aşa cum subliniază M. Ralea şi T. Herseni, societatea îi recompensează pe
cei care au reuşit în acţiunile lor sau au învins în confruntarea cu alţii. Lor li se
acordă prestigiu, faimă, o poziţie superioară în ierarhia socială, funcţii, titluri, iar
pe de altă parte şi recompense materiale sub diferite forme. Recunoaşterea socială
reprezintă succesul personal într-un anumit domeniu.
Imaginea socială dominantă a jandarmului de profesie este aceea a unei per-
soane competente, curajoase şi disciplinate, dedicată profesiei sale, având un înalt
simţ al datoriei. În societate, jandarmul este văzut ca un om serios, cinstit şi corect,
o persoană respectuoasă, oricând la datorie şi care oferă sentimentul de siguranţă.
Socializarea profesională este procesul prin care indivizii îşi însuşesc
cunoştinţe specializate, deprinderi, atitudini, valori şi norme necesare îndeplinirii
rolului lor profesional.
Spre deosebire de alte domenii, socializarea profesională în Jandarmerie nu
47
este o activitate comodă, întrucât scopul urmărit este acela de a forma luptători,
presupune exigenţă, ordine, disciplină, precum şi condiţii care să solicite la maxi-
mum rezistenţa fizică şi psihică specifice modurilor de acţiune.
Modelele comportamentale au, alături de norme şi valori, un rol important
în obţinerea succesului profesional. Indivizii supuşi socializării sunt de multe ori
pregătiţi de persoane care au deja statutul pe care nou-veniţii urmează să-l câştige.
Pe de o parte, folosirea modelelor de rol ale cadrelor didactice militare duce
la obţinerea unor comportamente asemănătoare actualilor cursanţi. Când modelele
de rol sunt percepute ca fiind competente şi de succes, jandarmii-cursanţi le vor
copia atitudinea şi comportările.
Pe de altă parte, se vehiculează tot mai des ideea conform căreia profesia de
jandarm este „o slujbă ca oricare alta” şi se abandonează ideea „profesiei militare
ca vocaţie”. Dacă se verifică ipoteza conform căreia există o specificitate a valo-
rilor militare, valori ce asigură o funcţionare eficientă a organizaţiei militare, atunci
răspunsul la această problemă este că, într-adevăr, valorile militare pot fi transfer-
ate cel mai eficient candidaţilor la profesia militară în cadrul instituţiilor militare
de învăţământ, instituţii relativ închise şi separate de societatea civilă dominată de
alte valori.
Un grad mai mare este asociat unei experienţe profesionale mai ridicate,
conferă posibilitatea accesului la o funcţie mai mare, implică o recunoaştere a unei
activităţi de durată desfăşurată în slujba organizaţiei militare. Dacă accesul la un
grad superior este, în esenţă, o chestiune de timp, dobândirea unei funcţii super-
ioare este, în schimb, mai dificilă, fiind condiţionată îndeosebi de existenţa unor
calităţi profesionale deosebite.
Mulţi oameni definesc succesul prin capacitatea de a înfrânge obstacole
imposibile, de a soluţiona probleme nerezolvabile sau de a câştiga în faţa unor
oponenţi extrem de puternici. Pentru unii aceasta înseamnă, de exemplu, căutarea
unor slujbe în care să se simtă confruntaţi cu dificultăţi din ce în ce mai mari.
Atleţii profesionişti, managerii îşi definesc carierele în sensul unei lupte cotidiene
sau al unei competiţii în care „a câştiga” înseamnă totul.
Pentru militarii jandarmi însă, provocarea este definită în termenii relaţiilor in-
terpersonale şi ai competiţiei. Astfel, atât ofiţerii cât şi subofiţerii percep competiţia
ca fiind capacitatea de a fi pregătiţi pentru o confruntare decisivă cu „inamicul”.
Într-o astfel de confruntare „războinicii” îşi dovedesc lor înşişi, dar şi celorlalţi,
superioritatea în condiţii de competiţie.
De altfel, aplicarea Legii 80 privind statutul cadrelor militare, precum şi a
Ghidului carierei personalului M.A.I., a avut efecte benefice atât în ceea ce priveşte
starea moralului, cât şi în reconsiderarea atitudinii personalului Jandarmeriei faţă
48
de succesul în propria activitate şi carieră, precum şi faţă de instituţia militară din

care face parte.
Bibliografie:
• Colectiv de autori, Noţiuni ale managementului în Ministerul de Interne – Editura Ministerului de In-
terne, 1998;
• Costică Voicu, Ştefan Prună, Managementul organizaţional al Poliţiei, Editura Mediauno, 2007;
• Semnificaţia succesului personal în cariera militară - Psiholog Elena Langa, psiholog Cornelia Nicoles-
cu, asistent universitar drd. Claudiu Langa;
• Jigau, Mihai, Consilierea carierei, Ed. Sigma, Bucureşti, 2001;
• Managementul organizaţiilor militare, în Buletinul Învăţământului Militar, Bucureşti, 1966, an. III;
• Moldovan - Scholz, Maria, Iosif, Gheorghe, Psihologia muncii, Ed. Didactica si Pedagogica, R.A., 1996;
• Julie Jansen, Managementul carierei, Editura Polirom, 2007;
• Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare;
• Ghidul carierei personalului M.A.I.
49
CE SPORT VI SE
POTRIVEŞTE?
IV.
YOGA
Pe glob există aproape 100.000.000 de practicieni de yoga.
Nu vom discuta în acest articol despre MISA, Gregorian Bivolaru, intervenţia
jandarmilor şi ceea ce aceştia au găsit în aşa-numitele ashram-uri. Ceea ce ne
interesează este yoga din punctul de vedere al exerciţiului fizic.
Yoga este o tradiţie spirituală extrem de complexă, care are o istorie de mai
mult de cinci mii de ani, o literatură foarte bogată şi o cuprindere exhaustivă.
Yoga autentică implică o confruntare cu misterele fascinante ale propriei no-
astre naturi microcosmice, cu eternele întrebări: Pentru ce m-am născut şi de ce?
De unde vin? Pentru ce trăiesc? Ce se va petrece cu mine după moarte? Cine sunt
eu cu adevărat?
Ca orice domeniu cu o asemenea vechime, yoga are foarte multe şcoli, care
50
au devenit în timp tradiţii. Există ca şi în artele

marţiale diferite curente de opinie, şcoli mai noi
sau mai vechi sau lupte tacite pentru supremaţia
unei metode sau şcoli.
În orice disciplină sau sport, practica
duce la măiestrie. Numai aşa un alergător de
performanţă poate depăşi la alergare o persoană
care de obicei nu aleargă. Astfel, antrenamen-
tul yoga conţine posturi corporale (asana, mu-
dra, bandha), tehnici respiratorii (pranayama)
şi de concentrare pentru a obţine un control cât
mai bun asupra fizicului şi psihicului. În antre-
namentul de arte marţiale, tehnicile de yoga sunt
folosite pentru încălzire şi pentru mobilitate.
Yoga, în forma ei sportivă, are propriile
reguli de practicare conform normelor Federaţiei Internaţionale de Yoga.
Posturile corporale din yoga, asanele, în suma totală ating cifra impresionantă
de 84.000. Aceste posturi prin contractare, relaxare şi conştientizare produc o en-
ergizare specifică a unei zone, muşchi sau o parte din corp, datorită afluxului sporit
de sânge şi de substanţe vitale în acele zone.
În mod tradiţional, Yoga este o disciplină spirituală ce urmăreşte atingerea
controlului asupra corpului şi minţii în vederea utilizării lor ca instrumente ale
cunoaşterii de sine, ale realizării adevărurilor fundamentale ale existenţei şi ale
lumii în care trăim.
Aplicaţiile clinice ale Yoga au început să fie studiate cu multă seriozitate, mai
întâi în spitalele şi aşezămintele de sănătate ale ţării de origine, India şi în ultimele
decade în Statele Unite şi Marea Britanie, mai ales ca urmare a interesului uriaş pe
care Yoga îl suscită în vest şi a răspândirii pe scară largă a medicinii alternative.
Există patru forme fundamentale de Yoga: Raja yoga, Karma yoga, Jnana
yoga, Bhakti yoga.
Cele mai vechi scrieri indiene sunt Vedele.
Acestea sunt structurate sub forma a patru se-
turi de scrieri: Rig Veda - cunoaşterea imnurilor,
Sam Veda - cunoaşterea despre melodii, Yajur
Veda şi Atharva Veda - din care provin atât yoga,
cât şi ayurveda.
Textul de bază al sistemului yoga, Yoga
-sutra, este atribuit lui Patanjali, care în numai
51
194 de sutre, sistematizează o întreagă doctrină. El a trăit cu 200 de ani înainte de

Christos.
Practica yoga este accesibilă oamenilor de toate vârstele, de toate nivelurile,
tineri, bolnavi, gravide etc. Practica yoga se adaptează. Secretul constă în aceea
că fiecare execută la nivelul posibilităţilor sale fizice. Nu se forţează şi fiecare
persoană va fi mulţumită de efortul depus.
Yoga poate fi practicată în mai multe scopuri. Se poate practica pentru toni-
fiere, pentru dezvoltarea vitalităţii şi bunei dispoziţii. Yoga poate fi practicată ca
o căutare spirituală, în sensul că fizicul este vehiculul prin care se ajunge la stări
spirituale avansate.
Yoga mai este practicată şi ca disciplină
kineto-terapeutică, deoarece prin exerciţii de
yoga pot fi ameliorate chiar şi unele afecţiuni
acute, cum ar fi durerile de spate, constipaţia sau
răceala sau chiar afecţiuni cronice. Însă, rolul
principal al exerciţiilor de yoga este cel preven-
tiv.
Nu-i nevoie să stai în cap încercând să te
concentrezi la energiile universului şi nici să
mănânci numai grâu încolţit în speranţa că tru-
pul tău se va purifica, iar bolile vor sta pentru
veşnicie departe de tine. Astfel de exerciţii (care
oricum cer o voinţă şi o dedicare ieşite din co-
mun) sunt destinate doar celor cu vocaţia ascet-
ismului.
Pentru noi, ceilalţi, există destule alte posibilităţi de a beneficia de principiile
yoga. Ne putem îmbunătăţi echilibrul emoţional şi starea de sănătate practicând
cu consecvenţă doar câteva dintre exerciţiile de respiraţie şi relaxare sugerate de
maeştrii acestei discipline.
Pentru început, ar fi bine să te gândeşti că exerciţiile sunt
doar o formă de a te detaşa de problemele din jur. Nu cauţi
să atingi nici o performanţă intelectuală (sau energetică), nu
te obligă nimeni să încremeneşti într-o poziţie dureroasă. Pur
şi simplu e vorba de câteva minute pe care le foloseşti numai
pentru tine.
Odată cu „posturile” (asana), ajungem la aşa numita
„gimnastică corporală” care a asigurat succesul practicii Yoga
în Occident. Cei care au făcut-o însă numai pentru amuzament,
52
vor fi uimiţi să afle că nu ar trebui să aibă acces la această a treia

etapă decât cel care le-a asimilat perfect pe primele două. Aceste
posturi (poziţii) sunt nenumărate. Totuşi, în practică, maeştrii
nu-i învaţă pe discipolii lor decât un număr foarte mic dintre
acestea. Discipolii sunt apoi sfătuiţi să-şi aleagă unele dintre
nenumăratele poziţii (posturi), pe care să le folosească în scopul
de a progresa în etapele următoare. In nouă cazuri din zece,
poziţia aleasă va fi cea mai simplă, cea mai veche (din punct
de vedere al atestării istorice), ca şi cea mai cunoscută:
poziţia Lotusului: cu corpul drept, cu picioarele spri-
jinindu-se pe coapse cu tălpile în aer, în aşa fel încât să
se sprijine în regiunea pubiană.
Prin poziţia corporală pe care o adoptă, yo-
ghinul se exersează în stăpânirea propriului corp, care
altfel ar putea deveni un obstacol în calea evoluţiei sale
spre cele mai înalte discipline. Atunci când yoghinul
este capabil să se aşeze într-o poziţie fără efort şi să stea aşa atât timp cât este
necesar, fără a se mai gândi la cest lucru, înseamnă ca şi-a atins scopul şi poate
trece la învăţarea exerciţiilor următoare. Imobilitatea yoghinului într-o postură
„stabilă” este o primă imagine a stăpânirii căutate, această stăpânire fiind întreru-
perea agitaţiei, care este caracteristică omului de rând.
Atunci când practici yoga este bine să:
- urmezi instrucţiunile exacte ale instructorului sau alt gen de indicaţii şi
să nu te aventurezi la „mai mult”;
- nu te forţezi; relaxează-te treptat şi respiră regulat;
- inspiri prin nas, însă poţi să te abaţi de la regulă dacă ai probleme mici
de respiraţie (dacă pentru tine respiraţia prin nas reprezintă un efort, cel mai bine
ar fi să consulţi un doctor);
- nu practici yoga sub influenţa alcoolului sau a altor droguri;
- nu este necesar să ţineţi nici un gen de dietă pentru a practica yoga; nu
este obligatoriu nici renunţatul la vicii precum tutunul sau cafeaua – dar este dezi-
rabil pentru sănătatea dvs.
Practicarea exerciţiilor yoga solicită foarte multă en-
ergie, dar te învaţă şi cum să te refaci foarte repede şi să-ţi
îmbunătăţeşti calitatea somnului. Este recomandat, mai ales dacă
eşti „începător” în yoga, să mergi la culcare în jurul orei 22.00.
Somnul este cel mai profund între orele 23.00 şi 4 dimineaţa.
Dacă se petrece o întrerupere a somnului, încearcă să te con-
53
centrezi asupra unei imagini foarte relaxante (un acvariu cu

peşti, o floare).
Exerciţiile yoga se fac mereu pe stomacul gol, iar
masa poate fi luată la o oră după acestea. Daca aţi mâncat
deja, aşteptaţi în jur de 3-5 ore până să începeţi rutina yoga.
Părintele Arsenie Papacioc ne spune „Nu vă mai
înşelaţi cu yoga, dragii mei, Biserica o consideră erezie”.
Thalia care îşi dorea să fie asemeni Nadiei Coman-
eci în copilărie este o practicantă Yoga deoarece, după cum
spune ea „îţi dă claritate, poţi să te concentrezi mai mult, te face să te simţi bine,
te face să fii fericită … iubesc yoga”, „yoga este bună pentru corpul meu”, „yoga
este un exerciţiu complet”.
Madonna mărturiseşte că yoga o ajutat-o să-şi găsească echilibrul interior şi
dedică o oră şi jumătate în fiecare zi pentru yoga iar Sting susţine că i-a îmbunătăţit
performanţele sexuale.
Cameron Diaz a învăţat yoga când a început filmările pentru filmul Charley’s
Angels, pentru a fi în stare să-şi execute cascadoriile din peliculă.
Reese Witherspoon mărturiseşte că face foarte mult sport, dar şi yoga. “Mă
trezesc foarte devreme, pe la 6, pentru a-mi face exerciţiile de yoga şi să joc tenis,
dar pe la 8-9 seara deja adorm”.
Gwyneth Paltrow a învăţat yoga de la un instructor de 86 de ani. Se trezeşte
la 4 dimineaţa, şase zile pe săptămână, pentru exerciţii şi spune „Nu evit orele de
yoga decât dacă sunt bolnavă”.
Sharon Stone este o altă iubitoare de yoga care spune că nu înţelege cum de
femeile europene sunt preocupate mai mult de cosmetică decât de condiţia fizică.
„Pot ridica călcâiul până la cap”, se mândreşte ea. De asemenea, ea a fost implicată
într-un accident în care exista riscul să-şi fractureze gâtul, dar datorită flexibilităţii
acestuia, Sharon a scăpat teafără şi nevătămată.
ALEXE ILEANA - ofiţer specialist, consilier juridic

COSTOIU GABRIELA - profesor educaţie fizică
Bibliografie:
• http://www.ziua.ro/
• http://www.yoga-club.ro/
• http://www.gnspy.org/incursiune_in_yoga
• http://www.sfaturiortodoxe.ro/yoga/arsenie-yoga.htm
• http://www.eva.ro/
• http://www.e-sana.ro/
• http://www.holism.ro/yoga
54
COMPETENŢA
PROFESIONALĂ A
EDUCATORILOR
Competenţa reprezintă capacitatea cuiva de a soluţiona corespunzător o
problemă, de a lua decizii potrivite, de a îndeplini o misiune sau de a practica o pro-
fesie în bune condiţii şi cu rezultate recunoscute ca bune. Aceasta se probează prin
cunoştinţe teoretice, prin priceperea şi abilitatea de a se folosi de ele în desfăşurarea
unei anumite activităţi (profesionale, sociale, culturale, sportive etc.) şi de a obţine
rezultate apreciate de cei din jur (colegi, şefi ierarhici, spectatori, cititori, membri
ai unei organizaţii sau colectivităţi umane în general).
Competent este considerat omul bine informat, recunoscut pentru capacitatea
de a face ceea ce face aşa cum trebuie, de a emite păreri şi aprecieri (despre un
obiect, fenomen etc.) în cunoştinţă de cauză, demn de luat în seamă.
De educatorii (profesori, învăţători şi educatoare) care reuşesc să se impună
prin anumite calităţi şi mai ales prin rezultatele obţinute de elevii lor pe parcur-
sul orelor de şcoală şi mai târziu în cariera profesională şi în viaţă, ne amintim
55
cu plăcere şi le suntem recunoscători pentru investiţia de ştiinţă, de cultură şi de

omenie pe care au făcut-o în noi, în timp ce alţii se pierd în negura vremurilor, a
amintirilor.
Pentru acest prestigiu, clădit cu trudă, pe o autoritate de competenţă (nu doar
una de funcţie), îşi „dispută” directorii de şcoli personalul didactic, iar părinţii,
şcolile la care-şi vor da copiii; pe profesorii competenţi se dau adevărate „bătălii”,
deoarece ei sunt cei care determină şi menţin prestigiul unor instituţii de învăţământ
şi dau generaţii de elevi temeinic pregătiţi.
Competenţa profesională a educatorilor este înţeleasă diferit, astfel :
• elevii (mulţi dintre ei) îi consideră buni pe cei toleranţi şi îngăduitori,
preferă profesorii mai puţin exigenţi, deşi, ulterior, le reproşează acest lucru;
• părinţii dimpotrivă, apreciază profesorii care izbutesc să-i determine
pe elevi să înveţe şi să dobândească acele trăsături de voinţă şi de caracter care să
le ofere succesul în viaţă;
• inspectorii de specialitate îi consideră „buni” pe profesorii bine pregătiţi
la disciplina pe care o predau;
• unii directori, pe cei care nu-i incomodează şi nu le pun probleme în
exercitarea atribuţiilor ce le revin.
• cercetătorii consideră că este dificil să se stabilească precis acele
trăsături caracteristice ale profesorilor care influenţează în mod decisiv procesul
de învăţământ al elevilor.
Competenţa profesională a educatorului este acel ansamblu de capacităţi cog-
nitive, afective, motivaţionale şi manageriale, care interacţionează cu trăsăturile de
personalitate ale educatorului, conferindu-i acestuia calităţile necesare efectuării
unei prestaţii didactice care să asigure îndeplinirea obiectivelor proiectate, iar
performanţele obţinute să se situeze aproape de nivelul maxim al potenţialului
elevilor.
Competenţa derivă din rolurile pe care profesorul le îndeplineşte în cadrul
organizaţiilor şcolare şi anume:
- transmite informaţii, le selecţionează şi le prelucrează din punct de vedere
didactic, pentru a le adapta la sistemul de gândire al elevilor, la nivelul lor de
înţelegere;
- creează situaţii de învăţare cât mai favorabile pentru atingerea obiectivelor
pedagogice proiectate;
- imaginează strategii de predare-învăţare care să asigure succesul şcolar;
- învăţarea, o dirijează, controlează şi o evaluează;
- îndeplineşte rolul de consilier: îi îndrumă pe elevi către alte surse de
informaţie, îi familiarizează cu metodele şi tehnicile de muncă intelectuală.
56
Din aceste roluri decurg dimensiunile competenţei profesionale a educato-

rilor. Acestea sunt - competenţa de specialitate;
- competenţa psihopedagogică;
- competenţa psihosocială şi managerială.
Competenţa de specialitate cuprinde trei capacităţi principale:
- cunoaşterea materiei;
- capacitatea de a stabili legături între teorie si practică;
- capacitatea de înnoire a conţinuturilor în consens cu noile achiziţii ale
ştiinţei domeniului(dar şi din domenii adiacente).
Competenţa psihopedagogică cuprinde cinci capacităţi:
- capacitatea de a cunoaşte elevii şi de a lua în considerare particularităţile
lor de vârstă şi individuale la proiectarea şi realizările activităţilor instructiv-edu-
cative;
- capacitatea de a comunica uşor cu elevii, de a-i influenţa şi motiva pentru
activitatea de învăţare, în general, şi pentru învăţarea unei discipline de studiu, în
particular;
- capacitatea de a proiecta şi a realiza optim activităţi instructiv-educative
(precizarea obiectivelor didactice, selecţionarea conţinuturilor esenţiale, elabo-
rarea strategiilor de instruire, crearea unor situaţii de învăţare adecvate, stabilirea
formelor, metodelor si instrumentelor de evaluare etc.);
- capacitatea de a evalua obiectiv programe şi activităţi de instruire, pregătirea
elevilor, precum şi şansele lor de reuşită;
- capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire şi autoeducare.
Competenţa psihosocială şi managerială cuprinde patru capacităţi:
- capacitatea de a organiza elevii în raport cu sarcinile instruirii şi de a stabilii
responsabilităţi în grup;
- capacitatea de a stabili relaţii de cooperare, un climat adecvat în grupul de
elevi şi de a soluţiona conflictele;
- capacitatea de a-şi asuma răspunderi;
- capacitatea de a orienta, organiza si coordona, îndruma şi motiva, de a lua
decizii în funcţie de situaţie.
Există o mare diversitate de caracteristici pe baza cărora este apreciată ac-
tivitatea profesorilor (în prezent sunt necesare noi proceduri de evaluare a profe-
sorilor) –în acest scop e necesar să se răspundă la întrebările: ce se înţelege prin:
- priceperi pedagogice - „mijloacele pe care le folosesc profesorii pentru a
pune în aplicare cunoştinţele lor despre predare. De exemplu: a pune întrebări care
să determine gândirea critică sau evaluativă; a folosi modele/ metode alternative
de predare pentru a familiariza elevul şi pentru a diferenţia subiectele; modalităţi
57
diferite de a câştiga şi menţine atenţia elevilor”.

- competenţa pedagogică – „rolurile, responsabilităţile şi funcţiile cerute ca
profesorul să-şi fundamenteze o anumită poziţie în procesul instruirii. De exem-
plu: pregătirea unor planuri pentru o unitate sau o lecţie; menţinerea elevului în
acea stare stimulativă pentru ca acesta să-şi îndeplinească sarcinile în procesul de
învăţare; lucrul cu administratorii şi colegii; interacţiunea cu părinţii”.
- performanţa profesorului – „este ceea ce face un profesor în profesiunea lui,
mai mult decât ce poate face; ea depinde de competenţa, contextul în care lucrează
şi de capacitatea profesorului de a-şi aplica priceperile în orice moment dat”.
- eficienţa profesorului – „efectul pe care îl are performanţa profesorului asu-
pra elevilor; nu depinde numai de competenţă şi performanţă ci şi de răspunsurile
elevilor. Aşa cum competenţa nu poate anticipa performanţa în situaţii diferite, aşa
şi performanţa profesorului nu poate anticipa rezultatele în situaţii diferite”.
Principalele roluri didactice ale profesorului sunt:
• furnizor de informaţie;
• model de comportament;
• creator de situaţii de învăţare;
• consilier şi orientator;
• evaluator şi terapeut;
• organizator şi conducător.
Pe baza acestora se pot stabili competenţele corespunzătoare şi capacităţile
care le sunt subsumate, putându-se proiecta un profil de competenţă al profesoru-
lui.
Aptitudinile sunt definite ca fiind „componenţe instrumental-operaţionale
ale personalităţii care permit desfăşurarea cu rezultate superioare a anumitor ti-
puri de activităţi”.
Nivelul de dezvoltare a aptitudinilor este dat de indicatori ai performanţei,
cum sunt: rapiditatea, precizia, productivitatea, originalitatea, eficienţa etc.
Aptitudinea pedagogică este definită ca „o formaţiune psihologică complexă
care, bazată pe un anumit nivel de organizare şi funcţionalitate a proceselor şi
funcţiilor psihice, modelate sub forma unui sistem de acţiuni şi operaţii interi-
orizate, constituit genetic conform modelului extern al activităţii educaţionale,
facilitează un comportament eficient al cadrului didactic prin operaţionalizarea
adaptativă a întregului conţinut al personalităţii sale”.
Aptitudini ale profesiunii de cadru didactic (psihograma):
1 - Calităţi senzoriale:
- văz (acuitate vizuală);
58
- auz (sensibilitate absolută şi diferenţială fină).
2 - Calităţi ale aparatului locomotor si al fizionomiei de ansamblu (înfăţişare

agreabilă, posibilitate de deplasare şi utilizării normale a braţelor ).
3 - Calităţi ale limbajului (comunicare verbală normală, exprimare expresivă,

clară, inteligibilă).
4 - Atenţie (concentrată, distributivă, mobilitatea atenţiei, spirit de observaţie).
5-Calităţi intelectuale:
- reprezentări;
- memoria (vizuală, auditivă, memorie imediată, de durată, promptitudine în
recunoaştere şi reactualizare).
- gândire (flexibilitate mentală, raţionament abstract, capacitate de analiză şi
sinteză, priceperi de organizare, gândire creativă, capacitate de ordonare si siste-
matizare).
6 - Aptitudini generale si speciale:

- inteligenţă;
- capacităţi psihopedagogice (capacitatea de a determina gradul de dificul-
tate al materialului de învăţare pentru elevi, de a face materialul de învăţare ac-
cesibil, de a înţelege elevul, de a pătrunde în lumea lui interioară, creativitate în
munca psihopedagogică).
- capacităţi psihosociale (capacitatea de a adopta un rol diferit, de a stabili
uşor şi adecvat relaţii cu elevii, de a influenţa uşor grupul de elevi, de a comunica
uşor şi eficient, de a utiliza în mod adecvat puterea şi autoritatea, de a adopta uşor
diferite stiluri de conducere).
7 - Procese afective şi de voinţă (rezistenţă la situaţii stresante, la oboseală,

echilibru emoţional, blândeţe, promtitudine şi persistenţă în atingerea scopurilor
propuse etc.)
8 - Calităţi ale personalităţii (interes profesional crescut, sociabilitate,

prudenţă şi moderare în reacţii, conştiinciozitate, seriozitate, simţul datoriei, auto-
ritate, perspicacitate, lucid, calm, liniştit, încrezător, conlucrant etc.)
Între aptitudini şi caracteristicile competenţei profesionale exista relaţii de
interdependenţă.
59
Când aptitudinile unor educatori sunt de nivel înalt (calitativ şi sub aspectul
productivităţii), se spune că aceştia au talent pentru profesia de cadru didactic.
Talentul pedagogic, asociat cu ansamblul capacităţilor care determină
competenţa profesională, poate conduce la măiestrie pedagogică - presupune un
şir de măsuri vizând selecţionarea, pregătirea iniţială şi pe parcurs a personalului
didactic, dar si o motivare materială si morală mai puternică a personalului didac-
tic.
POP ILIE – profesor de educaţie fizică şi sport
Bibliografie:
• Jinga Ioan, Manual de pedagogie, 1998 – All Educational
• Mânzat Mihai, Psihopedagogia instruirii, Editura „Pro Transilvania” 2000
60
Redactor şef: Alexe Ileana

Corectură: Săraru Cristiana
Concept grafic: Ciobanu Mihai Ioan
61

Muntean M. (2009) - Succesul in Cariera Militara. În Didactica Magna

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Muntean M. (2009) - Succesul in Cariera Militara. În Didactica Magna

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DIDACTICA MAGNA - 21

• LOCUL ŞI ROLUL JANDARMERIEI ROMÂNE ÎN MANAGEMENTUL SITUAŢII-

• VIOLENŢA ÎN SPORT - O PROBLEMĂ A LUMII CONTEMPORANE de POP

• CARIERA ŞI MANAGEMENTUL CARIEREI de MUNTEAN MARICICA pag. 24

• DUBLU SAU NIMIC! de CONSTANTIN STAICU pag. 41

• SISTEMUL DE LUPTĂ UNIFIGHT de BELU ADRIAN pag. 43

• SUCCESUL ÎN CARIERA MILITARĂ de MUNTEAN MARICICA pag. 45

• CE SPORT VI SE POTRIVEŞTE? - IV - YOGA de ALEXE ILEANA şi COSTOIU

• COMPETENŢA PROFESIONALĂ A EDUCATORILOR de COSTE CORINA pag. 55

O LUME FĂRĂ ROMÂNIA

pentru aceeaşi descoperire, precedentul lui Nicolae Păulescu a fost recunoscut şi

unui sculptor de mare valoare, CONSTANTIN BRÂNCUŞI. El a

MUNTEAN MARICICA - Şef Catedra de pregătire de stat major, militară şi fizică

Comunitatea internaţională, prin instituţiile sale reprezentative, depune efor-

război, în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, se consti-

- în Comisia de Apărare Împotriva Dezastrelor a municipiului Bucureşti

şi a perimetrului zonelor de carantină;

darmi intervin în sprijinul populaţiei afectate prin:

3. Măsuri întreprinse de efectivele de jandarmi participante la limita-

- acordarea primului ajutor victimelor;

Având în vedere faptul că beneficiarii oricărui serviciu executat de forţele

darmeria participă, alături de I.G.S.U. şi de celelalte forţe nominalizate în actele

BORULEA NICOLAE SORIN - Instructor militar, profesor de pedagogie

buie remarcat că el a fost deseori discutat în relaţie cu conceptele de agresivitate

Măsurile de prevenire pot fi de mare diversitate: măsuri educative şi sociale,

caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia, atunci când se constată că, în

d) să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în arena

lasate de organizator sau de către forţele de ordine, pentru delimitarea sectoarelor

sportivă constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit art. 4 din Ordonanţa de

abia încep să apară.

POP ILIE – profesor de educaţie fizică şi sport

şi mai multă putere.

Al doilea element important este interacţiunea dintre factorii organizaţionali

trei „misiuni” importante:

MUNTEAN MARICICA - Şef Catedra de pregătire de stat major, militară şi fizică

ROLUL FEMEII ÎN ARMATĂ

a absolvit cursul de ofiţer în cadrul forţelor aeriene.

care diminuează puterea de luptă a inamicului trebuie luat în considerare. Deşi

ALEXE ILEANA - Ofiţer specialist, consilier juridic

DUBLU SAU NIMIC!

CONSTANTIN STAICU - Cdt grupa UM 0746 SLATINA

pretutindeni, în general militari din rândul trupelor speciale de intervenţie de elită.

Acesta este angajat în cadrul Unităţii Speciale 70 Jandarmi Bucureşti.

BELU ADRIAN - Cdt pluton UM 0530 Bucureşti

Interpretând definiţiile enunţate mai sus, putem spune că nu doar succesiunea

de succesul în propria activitate şi carieră, precum şi faţă de instituţia militară din

MUNTEAN MARICICA - Şef Catedra de pregătire de stat major, militară şi fizică

au devenit în timp tradiţii. Există ca şi în artele

194 de sutre, sistematizează o întreagă doctrină. El a trăit cu 200 de ani înainte de

vor fi uimiţi să afle că nu ar trebui să aibă acces la această a treia

centrezi asupra unei imagini foarte relaxante (un acvariu cu

ALEXE ILEANA - ofiţer specialist, consilier juridic

cu plăcere şi le suntem recunoscători pentru investiţia de ştiinţă, de cultură şi de

Din aceste roluri decurg dimensiunile competenţei profesionale a educato-

diferite de a câştiga şi menţine atenţia elevilor”.

- auz (sensibilitate absolută şi diferenţială fină).

2 - Calităţi ale aparatului locomotor si al fizionomiei de ansamblu (înfăţişare

3 - Calităţi ale limbajului (comunicare verbală normală, exprimare expresivă,

4 - Atenţie (concentrată, distributivă, mobilitatea atenţiei, spirit de observaţie).

6 - Aptitudini generale si speciale:

7 - Procese afective şi de voinţă (rezistenţă la situaţii stresante, la oboseală,

8 - Calităţi ale personalităţii (interes profesional crescut, sociabilitate,

POP ILIE – profesor de educaţie fizică şi sport