Sunteți pe pagina 1din 32

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

CRISTINA JELEASCOV

DANS SPORTIV

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE


CUPRINS

Introducere

Capitolul I - Notiuni generale

Capitolul II – Informaţii de bază în dansul sportiv

Capitolul III – Noţiuni tehnice de bază în dansurile standard

Capitolul IV – Noţiuni tehnice de bază în dansurile latino americane

Capitolul V – Pregătirea şi antrenamentul în dansul sportiv

Capitolul VI – Competiţia de dans sportiv

Capitolul VII – Finalităţi şi valenţe formativ-educative ale dansului în dezvoltarea personalităţii şi a integrării
socio-culturale

Bibliografie

1
INTRODUCERE

Dansul are o semnificaţie deosebită în cultura şi educaţia umană, deoarece crează armonia şi frumosul
prin mişcare. Este mult mai simplu să realizezi un cerc, cu ajutorul dansatorilor care se prind de mâini şi
desenează circumferinţa acestei figuri, decât să-l desenezi sau să îl descrii altfel. Armonia şi frumosul ce rezultă
din mişcarea dansatorilor în ritmul unei melodii, atrage atenţia şi încântă atât pe specialistul în arta dansului, cât
şi pe ceilalţi spectatori nespecialişti. Din aceste motive dansul este considerat „spectacolul total”.
Dansul este o comunicare non-verbală, în care ideile, sentimentele, trăirile sunt codificate şi transmise
prin diferite modalităţi (semne) legate de postura, gestica, mimica şi înfăţişarea subiectului, de stările sale
emoţionale şi calităţile sale psiho-motrice. Mijloacele de exprimare sunt extrem de diverse şi nuanţate, în funcţie
de mesajul care se doreşte a fi transmis şi de caracteristicile individuale. Se poate comunica prin mişcare, într-o
manieră spontană, cu reacţii imediate la diferite emoţii şi stări tensionate sau într-o manieră elaborată, intr-un
proces de instruire special conceput.
Pe ringul de dans dansatorii devin „interlocutorii” dintre muzică şi cei care privesc şi ascultă. Ei crează
şi transmit emoţii care ajung la privitori prin intemediul mişcărilor plastice, armonioase. Spectatorii
recepţionează gesturile şi mişcările dansatorilor printr-un sistem de valenţe şi transpuneri senzoriale personale.
Unifcarea simţămintelor spectator-dansator se realizează prin intermediul mişcării.

CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE

1.1. Clarificări noţionale


Dansul este o artă cu totul particulară, mai veche decât muzica, pictura sau literatura, cu toate că ea se
serveşte de ele într-o sinteză aristică deosebită.
Se poate comunica prin mişcare, într-o manieră spontană, cu reacţii imediate la diferite emoţii şi stări
tensionate sau într-o manieră elaborată, intr-un proces de instruire special conceput, cum ar fi studiile pentru
            
                  
        

Dansul sportiv se distinge de celelalte genuri ale dansului prin caracterul său competiţional. El îmbină
fericit, acea manieră de comunicare elaborată a mişcării artistice în concordanţă deplină cu caracterul liniei
melodice, cu caracterul competiţional.

1.2. Istoricul şi evoluţia dansului sportiv pe plan naţional şi internaţional


Dansul face parte din cultura universală ca toate celelalte arte. Începând cu primele forme ale culturii
primitive, dansul exprima toate trăirile confuze, puternice şi instinctuale ale omului supus unor realităţi care îi
depăşeau puterea de înţelegere. Reuşea să transforme realitatea interioară şi cea exterioară printr-un mod simplu
de exprimare - dansurile primitive-(dansurile imitative dansurile de magie dansurile de divinaţie). În lumea
primitivă comunicarea se realiza şi prin dans.
Dansurile capătă denumiri „tarantella”, „saltarella-romana”, fresca, sau toscana, etc.
În secolul XIV apar dansurile de ceremonie, de curte, în acelaşi timp maeştrii de dans, şi primele
însemnări cu privire la arta dansului (1455 Antonio Carnazzano-Libro dell’arte dell danzzare).
În secolele XVI- XVII apare „Baletul de curte”. În Franţa la curtea regelui dansatorii aveau roluri şi
interpretau diferite personaje.
Mai târziu, baletul de curte se transformă într-o formă vie de dans – „dansul de salon” sau „de curte” - în
care dansatorii erau chiar invitaţii.
În 1661 se înfiinţează Academia Regală de Muzică şi Dans la Londra, instituţionalizează programul de
balet.
Valsul apare după 1750 în Austria, sub forma sa populară numită landler sau spinner.
În contrast cu menuetul, valsul avea o coregrafie simplă cu legănări uşoare ale corpului. Este repede
adoptat în sălile de bal şi din acea epocă până în prezent, a rămas „regele balului” – nu a fost detronat.

1
Neacşu, Gh, 1971, Transpunere şi expresivitate scenică, Bucureşti, Editura academiei
2
Stoenescu, G., 1985, Euritmia forma artistică de exprimare, Editura Sport-Turism

2
După 1850, dansul capătă noi valenţe şi se adaptează schimbărilor intervenite în societate. Îşi diversifică
formele de manifestare – de la baletul cu formele lui clasice, rigide, până la dansul modern, cu mişcări total
opuse dansului clasic. Este perioada marilor dansatori, Loie Fuller ( 1862-1928), Isadora Duncan(1878-1927).
În cursul secolului al XIX-lea în America societatea era cucerită de arta dansului atât cea scenică, cât şi
de cea desfăşurată in sălile de bal. În acele saloane valsul vienez va căpăta inflexiuni lascive şi se va numi valsul
lent (Boston)
După 1900 se conturează Foxtrotul, mai apoi Charlestonul, Slow-fox-ul şi Quick-Step-ul.
Ritmurile dansurilor de salon sau „parchet” se amestecă cu noile ritmuri latino-americane, venite din
America Latină.
În 1910 apare Tangoul de sorginte argentiniană, cu o expresivitate şi un caracter special.
În 1926 apare Rumba, dans provenit din ritmurile cubaneze, cu ritm lent şi elegant, încărcat de sentiment
şi foarte expresiv.
La începutul anilor 1930 „dansurile de parchet” sau „de salon” devin foarte răspândite în toate
capitalele Europene, ale Americii de Nord şi Americii de Sud. Se dansau valsul vienez, valsul boston, slow-fox-
ul, quick-step-ul, charleston-ul, tango-ul - într-o ţinută specială de bal -, şi cu o tehnică specială.
În 1965 cele două federaţii internaţionale de dans sportiv, adică cea a dansatorilor amatori FIDA şi cea a
dansatorilor profesionişti ICBD se unesc sub conducerea strălucitului Detlet Hegeneanu (fost dansator şi
campion al Germaniei) şi realizează mult aşteptata federaţie unică de dans sportiv –IDSF. Din acel moment
dansatorii atât amatori cât şi cei profesionişti şi-au desfăşurat activitatea competiţională pe baza unui regulament
tehnic şi de arbitraj unic.
Din anii 1990 IDSF şi-a intensificat strădaniile pentru a obţine recunoaşterea de către CIO a dansului
sportiv. Aceste strădanii au fost încununate de succes în anii 1992 când IDSF-ului i se recunoaşte dreptul de
membru deplin în Organizaţia Internaţională a Sporturilor Olimpice.
Astăzi IDSF cuprinde peste 70 de ţări membre şi asociaţii auxiliare ale Federaţiei Mondiale a Rock-and
– Roll-ului. Numărul membrilor înscrişi este estimat a fi de peste două milioane.
În România dansul sportiv este foarte tânăr ca ramură de sport. Federaţia Română de Dans Sportiv
(FRDS) a fost înfiinţată în 1991 conform ordinului nr 1737 al Ministrului Tineretului şi Sportului, iar în 1992
FRDS s-a afiliat la IDSF doar cu 9 cluburi de dans din câteva oraşe ale ţării.
La sfârşitul anului 2001 şi începutul anului 2002 la FRDS erau afiliate 90 de secţii (centre şi cluburi) din
21 de judeţe unde activează peste 2500 de sportivi dansatori legitimaţi.

1.3. Caracteristicile dansului sportiv


Caracterul competiţional se regăseşte şi în nenumărate alte domenii de activitate, cum ar fi cel al culturii,
artei (artă plastică, artă muzicală ca interpretare).
Dansul sportiv se află la graniţa dintre sport şi artă, îmbinând în mod fericit atât caracteristicile unei
discipline sportive, cât şi pe cele ale unui domeniu al artei.
1) Caracteristica pricipală a dansului sportiv este desfăşurarea competiţiilor in cadrul a          
 

  

Secţiunea
   

cuprinde 5 dansuri „de salon”: Vals lent, Tango, Vals vienez, Slow-fox, Quick step.
     

Secţiunea cuprinde 5 dansuri cu specific latino-american: Samba, Cha-cha-cha, Rumba, Passo doble, Jive.
     

În dans perechea este totul, iar din acest punct de vedere, pe ringul de dans este urmărită, notată şi evaluată ca
fiind un singur ”corp”.
2)  al dansului sportiv reiese din lupta directă ce se desfăşoară pe ringul de dans
               

între perechile de dansatori sportivi pentru obţinerea unor rezultate şi poziţii cât mai bune în clasament, dar şi din
întreg cadrul organizatoric subordonat regulamentului de dans sportiv care apartine FRDS cât şi IDSF-lui.
Întrecerea pe ring a dansatorilor reprezintă un prilej de manifestare şi comparare a capacităţilor
individuale, dar şi al nivelului tehnic al perechilor. În acelaşi timp constituie un mod de evaluare a eficienţei
pregătirii lor în antrenamente şi nu în ultimul rând ordonează clasamentul perechilor în funcţie de categorie şi de
vârstă.
Caracterul de întrecere pe ringul de dans, nu apare cu nimic mai prejos decât în alte „arene” ale altor
ramuri sportive. El este cel care evidenţiază în primul rând, cele mai bune perechi ale competiţiei şi motivează
fiecare pereche în spiritul sportiv.

3
3) prin care se înţelege o gamă foarte mare, o diversifitate complexă de
                         

mişcare. Această varietate motrică se datorează unui fond artistic foarte larg al dansului în general şi al dansului
sportiv în special.
3
– elementele dansului de caracter sau dansului popular se pierd în negura istoriei.


             

Dansul sportiv a preluat multe din aceste elemente ce subliniază specificul şi caracterul unor popoare (spaniol,
american etc.), le-a prelucrat, a creat tehnici noi de exprimare motrică. Elemente ale dansului de caracter provin
din dansuri populare ale multor popoare.
are şi el influenţe asupra dansului sportiv. În dansul modern elementele tehnice sunt total


        

opuse dasnului clasic, iar elementele corporale aduc în prim plan trăirile personale cu accent pe expresia mişcării
şi gestica motrică.
sunt cele care provin, în principal, din dansurile „de parchet” sau


                           

„de salon”, apărute pe la începutul secolului al XIX-lea în marile capitale europene.


4) este obligatoriu subordonată de particularitatea de formă şi conţinut a


                     

acompaniamentului muzical.

 

sunt Agogica şi Dinamica.


                          

• Agogica se ocupă cu particularităţile de refren, tempo şi cele de interpretare.


• Dinamica este cea care prezintă proprietăţile sunetului muzical – înălţimea, intensitatea, culoarea
şi durata.
Atât agogica cât şi dinamica, sunt componente de bază ale melodiei.
 , este parte integrantă a muzicii, el dând vitalitate, pulsaţie şi fiind din toate punctele de vedere, un
   

element indispensabil conturării ideii muzicale. În domeniul formulelor muzicale, ritmul ocupă un loc important
în realizarea unităţii de mişcare, influenţînd implicit expresia muzicală, proporţia unei porţiuni din bucata
muzicală. Vincent D’Indy propunea următoarea definiţie a ritmului: „Ritmul este origine şi proporţie în spaţiu şi
timp”. Fără ritm nu se poate concepe existenţa, nu numai a muzicii, ci şi a dansului,a pantomimei, a poeziei.



comportă numeroase interpretări, datorită multiplelor relaţii ce se stabilesc între ritm şi


         

alte noţiuni; ritm – tempo, ritm – durată, ritm – periodicitate, ritm – desfăşurare în timp, ritm – dinamică
interioară, ritm – formă muzicală, sau ritm muzical şi ritm psihologic.



, se referă la corelaţia dintre succesiunea diferitelor valori de note. Ritmica se ocupă


           

cu ordonarea sunetelor muzicale într-o anumita succesiune, care are drept scop realizarea expresiei artistice a
sunetelor muzicale. Sub acest aspect ritmica influenţează realizarea acţiunilor motrice; ritmul ,muzical dictează
ritmul motric, ritmul mişcării. Ritmul motric înseamnă modalitatea de a organiza şi efectua actul motric având în
vedere trei dimensiuni:
care presupune timpul în care se aude sunetul. „Durata sunetului determină


•                    

durata actului motric, a gestului, a acţiunii tehnice, deprinderii specifice.” În dansul sportiv, durata
acţiunilor motrice (paşi, deplasări, etc.), se coordonează după durata sunetelor muzicale a măsurilor şi a
frazelor muzicale.
, care reprezintă alternanţa diferitelor forme de contracţii musculare:


•                        

tensiuni şi relaxări la nivelul articulaţiilor şi în acelaşi timp, momentele de accentuare ale unor tipuri de
acţiuni musculare (contractări, relaxări) specifice dansului sportiv (poziţii dificile menţinute 1-2
secunde, menţinerea segmentelor în poziţii de echilibru, etc.), au ca efect un limbaj corporal estetic al
întregului corp. Dinamica acţiunilor muzicale raportată la ritmul bucăţii muzicale, se realizează deci prin
coordonarea motrică cu accentele muzicale.
• 


reprezintă capacitatea de a executa acţiuni în mod succesiv şi


                             

cursiv, într-o adaptare perfectă cu ritmul muzical.


Ritmul este cel ce dinamizează şi „împinge” mişcarea înainte. De exemplu: rimurile de samba sau cha-
cha-cha sunt atractive tocmai prin vioiciunea lor, prin expresivitatea deosebită a melodiei şi îndeamnă să te
adaptezi lor.

reprezintă gradul de mişcare mai rară sau mai accelerată, sau viteza cu care se succed timpii
   

într-o măsură, frază sau bucată muzicală. Se exprimă grafic de către autor, la începutul sau pe parcursul bucăţii
muzicale prin indicaţii specifice.



reprezintă tăria cu care vibrează un sunet şi cum este el perceput (ascuţit,


                   

mediu sau jos). Vibraţiile sonore diferite determină reacţii şi execuţii diferite în mişcare:
- pe sunete înalte se fac ridicări pe vârfuri sau micări în plan înalt.

4
pe sunete joase – acţiuni în planuri joase. -
•  este proprietatea specifică sunetului muzical care face posibilă deosebirea între
               

diferite sunte şi vocea omului, şi alte instrumente. Calitatea sunetului iese în evidenţă prin interpretarea
artistică şi expresivă a mişcării dansatorilor. O muzică lipsită de culoare atrage o mişcare asemănătoare
(fără expresie).
• muzical înseamnă puterea cu care se emite sunetul, ea influnţează direct mişcarea
                   

prin nuanţele bine cunoscute (piano, pianissimo, forte, fortissimo, mezzoforte etc.). Schimbarea
intensităţii cu care vibrează sunetul într-o frază muzicală se produce gradat sau întrerupt, acest lucru se
numeşte dinamica.
Particularităţile de tărie a sunetului muzical se reflectă în mişcarea corporală a dansatorilor care pot avea
diferite grade de contracţii musculare.
- trăsătură foarte importantă a dansului sportiv care se materializează
 

                          

prin expresivitate corporală.


este un mod de formulare, de manifestare a unor idei şi sentimente sau reflectarea unei


         

stări interioare cu ajutorul limbajului specific, plastic „ limbajul corporal”.


Expresivitatea artistică este determinată de îmbinarea reuşită între expresivitatea corporală şi
expresivitatea muzicală; între cele două creându-se o comunicare prin intermediul dansatorului.
6) specifică dansului sportiv are două componente:

                        

• a formelor de expresie;
• calităţii acestor forme.
Plasticitatea corporală trebuie privită ca fiind un ansamblu dintre plasticitatea formei şi a conţinutului
mişcării.
În dansul sportiv plasticitatea mişcărilor este dată de:
• execuţia artistică;
• compoziţia artistică.
7)
                         

Dansul este artă şi mesaj către spectator. Există o legătură strânsă şi directă între cel ce produce arta şi
cel care o „consumă”. În dans mesagerul direct este interpretul, sau perechea de dansatori. Limbajul corporal al
dansatorilor aduce la suprafaţă prin intermediul mişcărilor nuanţe sugerate de muzică şi crează trăiri şi emoţii
spectatorilor.

CAPITOLUL II
INFORMAŢII DE BAZĂ ÎN DANSUL SPORTIV

2.1. Semne convenţionale folosite în descrierea coregrafiilor de dans

Sunt direcţiile de orientare în spaţiu de dans –


pentru Băiat (B)

5
Semne pentru direcţiile de orientare în spaţiu de
dans pentru fată (F)

- corpul dansatorului orientat între punctele 1-2.

Poziţia închisă în care B este orientat cu faţa spre punctul 1, iar


F cu faţa spre punctul 5.

Poziţia deschisă dreapta cu aceeaşi orientare.

Poziţia deschisă stânga, cu aceeaşi orientare.

Poziţia de primenadă, B orientat spre puctul 2 F spre punctul 8.

2.2. Noţiuni muzicale


Muzica este arta de a vorbi prin sunete, este un limbaj specific de exprimare, de care omul se foloseşte
din cele mai vechi timpuri.
Mesajul muzical (imaginea specifică) se compune prin mijlocirea sunetelor într-un univers sonor variat.
Fluidul sonor, sau materia sonoră, constituie imagini vii, gânduri, emoţii pe care le transmite muzica în modurile
de creaţie şi interpretare.
În muzică, sunetele se investesc, se capacitează cu forţa emoţională a compozitorului dar şi a
interpretului.
Sunetul – definire a fenomenului
În ştiinţa fenomenului sonor, atât sunetul cît şi zgomotul, pot fi analizate prin intermediul a trei aspecte,
laturi separate ale sale: fizic, fiziologic şi psihologic.
Ca fenomen fizic sunetul constituie efectul virbraţiilor produse din natură, de către corpurile elastice
puse în mişcare de o forţă oarecare, indiferent starea lor de agregare (sloide, lichide, gaze). La fel sunt sunetele
elaborate pe cale electronică.
Noţiunea de sunet este de natură fiziologică, acesteia fiindui corespondent, din punct de vedere fizic,
vibraţiile corpurilor elastice.
Un sunet se deosebeşte de alt sunet prin intermediul celor patru calităţi specifice (proprietăţi) naturale:
frecvenţa, continuitatea în timp, apmlitudine şi formă vibratorie spectrală. În procesul de prelucrare fiziologică a
vibraţiei de către organul auditiv:
• frecvenţa – este înălţimea sonoră a vibraţiei;
• continiutatea – este durata (timpul);
• amplitudinea – este intensitatea;
• forma vibratorie spectrală – este timbrul.
Din punct de vedere fizic, amplitudinea sunetului (intensitatea) reprezintă depărtatrea maximă pe care o
realizează mişcarea vibratorie faţă de poziţia fixă, zero (de repaus).
Senzaţia fiziologică de intensitate a sunetului se măsoară prin intensitatea auditivă (tăria sunetului).
Nivelul sonor (al intensităţii) se măsoară în belli (de la numele inventatorului telefonului G. Bell 1847 - 1922)
Amplitudinea sunetului este proporţională cu intensitatea (corespondentul fiziologic) acelui sunet: cu cât
amplitudinea creşte, cu atât creşte şi intensitatea şi invers.

 

(după G. Enescu )
 

Sunetul emis din sursa sonoră are un caracter complex. Alături de sunete fundamentale sunt emise
simultan şi armonicele sale. Toate acestea se numesc componentele sunetului.

6
Caracteristica unui sunet care se exprimă pe componentele şi nivelul lui de intensitate sonoră se numeşte
timbru.
Timbrul (după V. Giuleanu) este o calitate a sunetului ptin care acesta se poate distinge după sursa
sonoră care l-a emis (coardă, bară de metal sau lemn, voce, coloană de aer etc).
Un sunet se consideră muzical, când este efectul unor vibraţii periodice (regulate) şi i se poate determina
precis înalţimea. Un sunet se consideră zgomot când este efectul unor vibraţii neperiodice (neregulate) şi nu i se
poate determina înălţimea.
Continuitatea (durata) vibraţiilor se măsoară în unităţi ale timpului: minute, secunde, sau subdiviziuni
ale acestora. Pentru a fi percepute vibraţiile sonore trebuie să se producă într-o anumită durată minimă
admisibilă, pentru că altfel ele nu pot fi auzite, sau se aud difuz.
               

Perceperea suntelor pentru om se realizează prin intermediul urechii. Vibraţiile auditive ajung la nervul
auditiv, de acolo la sistemul nervos central şi sunt transformate în sunete.
Armonia în muzică se compune din sunete de diferite înălţimi, într-o ordine artistică pe verticală (după
V. G.).
Există sunete enarmonice care sunt exprimate la fel cu acelaşi punct de intonaţie din scara sonoră, deci
cu sonoritate identică, însă posedă expresii grafice diferite (diezi, bemoli).
În muzică, sunetul este determinat de vibraţiile corpului sonor, precum şi de rezonanţa acestuia. Sunetul
conţine elementele de expresie ale muzicii numite armonice, care organizate pe verticala sonorităţilor dau
naştere la armonie.

2.3 Sala de dans pentru antrenament şi competiţie


Spaţiul de dans pentru concurs are dimensiunile reglementate de IDSF, şi este acoperiteobligatoriu de
parchet lăcuit şi bine întreţinut.
Sala de antrenament trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele competiţionale, chiar dacă dimensiunile
nu sunt aceleaşi.
În sala de antrenament oglinda este obligatorie – pe un perete, sau pe doi pereţi (o latură sau o lungime
sau ambele), fiind necesară atât pentru studiul individual cât şi pentru perechi.
Sala trebuie dotată cu o staţie muzicală completă – redare înregistrare CD-uri, casete muzicale şi după
posibilităţi un aparat de redare video sau un CD player.
Echipamentul pentru antrenament trebuie să fie: comod, uşor de folosit, suplu şi estetic. Atât
îmrăcămintea cât şi încălţămintea fetei şi băiatului trebuie să fie adaptată dansului standard (încălţăminte pentru
standard) sau latino-americane (încălţăminte latină).
Încălţămintea este foarte importantă, deoarece este cerută de tehnica de execuţie pentru fiecare dans.
Nu se vor folosi pantofi tip adidas, decât pentru încălzire cât şi pentru pregătirea fizică-specifică.

2.4. Costumele competiţionale


COPII I şi II
FETE
Costumaţie: Fusta neagră + bluză, body sau tricou al; Rochie simplă într-o culoare; Body cu fustă
ataşată. Fusta este simplă sau în pliuri, făcută din 2 sau 3 semicercuri.
Este permisă o jupă simplă circulară.
Fusta nu trebuie să fie mai mult de 10 cm deasupra genunchiului şi nu mai lungă decât sub genunchi.
Material: Dacă se utilizează dantela, aceasta trebuie să fie captuşită cu material de aceeaşi culoare.
Pantofi: Pantofi numai cu toc pătrat, tocul nu mai înalt de 3,5 cm. E permisă orice culoare.
Pantofii pot fi purtaţi cu şosete scurte. Se pot purta balerini de culoarea pielii dar nu de plasă.
BĂIEŢI
Costumaţie:
Pantaloni negri, opţional cu elastic la talpă.
Centură neagră opţional, permis cataramă metalică.
Cămaşă albă simplă, cu mâneci lungi (de preferat bumbac sau amestec).
Cravată neagră sau papion trebuie purtate pentru Latino şi Standard.
Este permis acul de cravată. Cămaşa trebuie introdusă în pantaloni.

7
Pantofi: Pantofi din piele neagră sau de lac cu toc jos. Purtaţi cu şosete negre.
Coafura: Este preferat părul scurt. Dacă părul este lung trebuie purtat în coadă.

fig.2.1. Copii (I şi II)


JUNIORI I
FETE
Costumaţie Latino şi Standard:
Rochii de competiţii fără decoraţii (pietre, strasuri, paiete, perle, pene).
Sunt permise combinaţii de culori, material de dantelă, aplicaţii de dantelă sau franjuri.
Pentru regulile privitoare la modelul rochiilor se face referire la secţiunea adulţi.
Culori: Orice culoare cu excepţia culorii pielii. Chiloţii trebuie să aiba aceeaşi culoare cu a rochiei.
Pantofi:Fără toc sau cu toc de 5 cm, purtaţi şi fără şosetă.
Coafură şi machiaj: Se aplică aceeaşi regulă ca şi pentru COPII.

8
BĂIEŢI
Costumaţie Latino:
Ca şi la COPII sau:
Pantaloni negri sau albastru închis.
Centura neagră opţional, cataramă metalică permisă.
Vestă neagră sau albastru închis sau cămaşă albă cu mâneci lungi (nu se suflecă mânecile).
Cămaşa trebuie introdusă în pantaloni.
Vesta neagră sau albastru închis opţional.
Este permis acul de cravată.
Pantofi: Pantofi negri cu toc jos. Se poartă cu şosete negre.
Coafura. Este preferat părul scurt. Dacă părul este lung trebuie purtat în coadă.
Costumaţie Standard:
Pantaloni şi vestă neagră sau albastru închis împreună cu:
Cămaşa albă cu mâneci lungi şi cravată neagră sau papion
Cămaşă şi papion alb
Sunt permişi acul de cravată şi butoni.
Pantofi: Pantofi negri cu toc jos. Se poartă cu şosete negre.
Coafura: Este preferat părul scurt. Dacă părul este lung trebuie purtat în coadă.

Fig.2.2. Juniori I

JUNIORI II
FETE
Costumaţie Standard şi Latino
Ca JUNIORI I sau ca ADULT.
BĂIEŢI
Costumaţie Latino
Ca JUNIORI I sau ca ADULT.
Costumaţie Standard: Pantaloni negri sau albastru închis şi vestă sau pantaloni negri sau
albastru închis şi haină, purtate cu cămaşă albă cu mâneci lungi şi cravată neagră sau cămaşă şi papion
alb. Este permis acul de cravată. Sau: Frac (negru sau albastru închis) cu toate accesoriile (cămaşă,
papion, butoni).
Pantofi: Pantofi negri cu toc jos. Se poartă cu şosete negre.
Coafura: Este preferat părul scurt. Dacă părul este lung trebuie purtat în coadă.

9
fig.2.3. Juniori II – Tineret - Standard

TINERET + ADULŢI + SENIORI


FETE
Costumaţie Latino:
Rochii de competiţie.
Suprafaţa dintre linia şoldurilor şi linia chiloţilor, precum şi zona sânilor trebuie acoperită complet.
Linia şoldurilor este definită ca fiind partea de sus a oaselor şoldului.
În poziţie stând rochia trebuie să acopere chiloţii complet. Este de preferat ca chiloţii să se vadă cât mai puţin
posibil în timpul dansului.
Dacă rochia este din două piese, atunci partea de sus nu trebuie să fie doar sutien.
Culoare: Orice culoare în afara culorii pielii.
Pantofii: Nu sunt restricţii.

fig.2.4. Juniori II – Tineret - Latino


Costumaţie Standard: Rochii de competiţie cu decoraţii.
Culori: Orice culoare în afara culorii pielii.
Pantofii: Nu sunt restricţii.
BĂIEŢI
Costumaţie Latino:
Pantaloni negri sau albastru închis.
Cămaşă sau bluză neagră, albastru închis sau albă.
Orice altă culoare este permisă dacă este culoarea materialului rochiei partenerii.
Cămaşa sau bluza trebuie să fie introdusă în pantaloni.
Cămaşa poate fi decoltată în jos până la baza oaselor pieptului.
Se pot folosi materiale transparente ca decoraţii dar nu ca material de bază.
Sunt opţionale vesta, jacketa sau jacketa bolero, în culoarea pantalonilor.
Cravata, papionul sau eşarfa asortată cu pantalonii sau bluza sunt opţionale.

10
Dacă este purtată eşarfa, aceasta trebuie legată şi introdusă în cămaşă.
Sunt permise combinaţii de materiale diferite de aceeaşi culoare.
Pantofi: Fără restricţii.
Coafura: Este de preferat o tunsoare scurtă. Dacă părul este lung trebuie purtat în coadă.
Costumaţie Standard:
Frac negru sau albastru închis cu toate accesoriile (cămaşă, papion, butoni etc).

fig.2.5. Tineret – Adulţi -Latino fig.2.6. Tineret – Adulţi - Standard

CAPITOLUL III
NOŢIUNI TEHNICE DE BAZĂ ÎN DANSURILE STANDARD
3.1 Tehnica dansurilor standard
Stilul „standard” cuprinde elementele de bază ale stilului englez de dans – după anumite reguli şi criterii
tehnice. Specific dansurilor standard este „poziţia închisă” a perechii de dansatori.
Această poziţie permite celor doi dansatori o contopire a mişcărilor, o coordonare continuă între
parteneri, şi respectarea ritmului, tempoului şi caracterului bucăţii muzicale.

3.1.1 Poziţia în dansurile standard


Poziţia – reprezintă acea atitudine exterioară pe care o au cei doi parteneri unul faţă de altul, înainte de
începerea dansului şi în timpul dansului.

fig.3.1. Poziţia de plecare în dansurile standard


 Poziţia de plecare (aceeaşi pentru toate dansurile) în aşteptarea muzicii. Partenerii stau faţă în faţă,
cu privirea înainte, greutatea corpului egal repartizată pe ambele picioare. Ţinuta trunchiului este dreaptă şi
„înaltă” alungită de-a lungul coloanei vertebrale – însă fără ridicarea umerilor (fig.3.1).
 Verticala corpului este o linie imaginară paralelă cu coloana vertebrală, care uneşte vertexul
(centrul creştetul capului) cu punctul aflat între tălpile dansatorilor.

11
 Linia umerilor şi linia şoldului (bazinului) sunt linii imaginare care unex cu doi umeri şi cele două
creste iliace – şi sunt poziţionate orizontal.
3.1.2 Tipuri de poziţii
Tehnica de realizare a poziţiei închise:
- Corpurile partenerilor stau faţă în faţă şi au punct de contact zonei diafragmului (stomac) fetei şi cu
linia de centură a băiatului.
- Poziţia trunchiului este cât mai înaltă pe verticală.
- Poziţia braţelor.


susţine braţul drept al fetei de la umăr până la cot, mai jos de orizontală spre
                

lateral pe linia spatelui fetei. Cotul este uşor îndoit; încheietura mâinii trebuie să aibă o poziţie normală fără să se
curbeze. Palma este îndreptată înainte – diagonal puţin aplecată spre ... şi prinde palma fetei fără să o strângă.


, de la umăr până la cot coboară spre înainte pe cât posibil este în acelaşi unghi
               

cu cel stâng. Cotul este sus spre înainte pentru ca palma mâinii să ajungă pe spatele partenerei. Cotul nu trebuie
împins înainte prea mult şi nici să coboare. Palma dreaptă trebuie să ajungă sub omoplatul stâng al partenerei, cu
o atingere uşoară şi elegantă.


– cel drept urmează linia braţului stâng al băiatului, iar braţul stâng se odihneşte
              

uşor pe braţul drept al băiatului, fără să se sprijine cu greutate. Degetele palmei stângi sunt unite, şi atingând
zona mai jos de umărul băiatului.

 

– stânga (B) şi dreapta (F) se realizează astfel: degetele se sprijină în


                      

palma băiatului între degetul mare şi cel arătător, degetul mare se îndoaie peste cel al partenerei.
 este în extensie uşoară spre stânga cu privirea îndreptată – diagonal –stânga –faţă –sus.
       

, înălţat în verticală, face o mică extensie şi o răsucire spre stânga.


           




, este cea frontală, uşoară flexie genunchiul drept al fetei se sprijină pe interiorul
              

genunchiului stâng al băiatului.


Poziţia de promenadă sau de plimbare
Este poziţia în care corpurile dansatorilor formează un „V” (fata în dreapta partenerului) – cu deschidere
dintr-un unghi de 90° - în şcoala Engleză de dans unghiul nu depăşeşte 45°.
 deschiderea se modifică în funcţie de paşi:
- când se face pas lateral, cu piciorul exterior (B. cu p. stg. şi F.cu p. dr.) unghiul este cel mai închis;
- când se face pas cu piciorul interior (B.cu p.dr. şi F.cu p.stg.), deschiderea este mai mare.
 Contactul între corpuri la poziţia de promenadă este uşor deviată spre partea dreaptă a fetei şi partea
stângă a băiatului.
 Capul băiatului mereu întors spre stânga.
 Capul fetei se întoarce sau spre dreapta sau spre stânga.
Pasul de promenadă trebuie să fie executat lin, fără oscilaţii ale corpului pe verticală sau orizontală să
dea impresia de plutire.
 Linia umerilor celor doi parteneri rămâne paralelă dar corpurile ajung aproape într-o singură linie.
       

În dansurile standard predominant conduce băiatul, pentru că el se deplasează înainte şi are o bună
orientare în spaţiul de dans.
Paşii sunt cunoscuţi, realizaţi – hotărât, înainte cu întregul corp, atenţionând partenera prin apăsarea
mâinii sale drepte pe spatele acestei, asupra mişcărilor următoare.
- Când urmează o rotare – apasă cu palma dreaptă spatele partenerei spre ceea parte.
- Mişcările spre înainte sunt conduse, din greutatea corpului lăsată în faţă, dar şi cu ajutorul piciorului
care face pasul în direcţia dorită.
Şi fata are momente şi acţiuni în care preia conducerea perechii – atunci menţine o mişcare activă spre
direcţia dorită.
- perechile cu expreienţă îşi cunosc foarte bine rolul în perechi şi colaborarea aceasta interactivă este
aproape invizibilă.
în roluri, unul din parteneri este activ, cel din afara cercului, iar cel din interior este pasiv.


    

Fata principiu trebuie să urmărească mişcările băiatului şi să sublinieze cu mişcările sale pline de
personalitate eleganţă şi graţie stilul dansatorului.
Trebuie să menţină ritmul paşilor, astfel încât mişcarea corpului să fie armonioasă şi sincronizată.

12
3.1.3. Tehnica picioarelor
În dansurile standard, majoritatea paşilor solicită contactul cu podeaua. Poziţia este de uşoară flexie,
pentru a atenua toate şocurile mişcărilor pe verticală.
Paşii înainte încep pe călcâi şi rulează talpa spre vârful degetului mare.
Paşii înapoi încep de la vârful degetului mare, spre călcâi. După mişcare de la călcâi vârf urmează de
obicei o „înălţare”.
Deplasările – trebuie să se realizeze fără mişcări de ridicare sau coborâre – trebuie să fie o deplasare
lină, cu senzaţie de plutire.
În paşii urmaţi de ridicare pe vârfuri, se va face pasul până pe vârful degetului mare, şi apoi se realizează
ridicarea din gleznă.
Greutatea corpului va fi preluată pe vârfuri de celălalt picior iar pasul următor se face cu îndoirea
genunchiului.
Această mişcare se poate realiza înainte, lateral şi înapoi.

3.2. Noţiuni tehnice


3.2.1. Valsul Vienez
Stilul valsului este elegant, sprinten, avântat cu multe învârtiri, făcute într-o continuă deplasare în jurul
ringului de dans. Dansatorii fac aplecări uşoare spre interiorul sălii şi trebuie să acopere în deplasarea lor toată
suprafaţa sălii de dans.
Ritmul valsului este de ¾ (I ● ● ● I )
Tempoul este de o pătrime ( ● ) egal cu 180 -60 măsuri / minut.
                   

 – de dans este cea „închisă”, partenerii aşezaţi faţă în faţă cu zona de contact deviată spre latura
     

dreaptă (fig.3.2).
 sunt tot „închise” (paralele), piciorul drept al unuia din parteneri stă între picioarele celuilalt
        

fără să se atingă.
 ambilor parteneri sunt uşor flexaţi pregătiţi pentru mişcare.
       

 corpului fiecărui partener stă pe partea din faţă a piciorului din faţă, în timp ce celălalt nu este
       

aşezat pe călcâi.



între cei doi parteneri se realizează în zona diafragmului, uşor lateral spre dreapta.
             

Linia umerilor şi a bazinului sunt paralele între ele.


În ansamblu perechea are o postură specifică, astfel încât la fiecare partener linia imaginară verticală
porneşte şi uneşte creştetul capului, cu linia umerilor şi a şoldului cu genunchiul şi mijlocul tălpii piciorului de
bază.



este specifică şi cu rol de echilibrare a corpului aflat în mişcare.


           

fig.3.2. Poziţia de plecare la Vals




                              

Tempoul este de o pătrime (● – ¼ ) având ¾ ● ● ● şi un tact avântat de 180-60 măsuri/minut.

13
Valsul vienez se realizează printr-o grupare de trei paşi fiecare realizat pe câte o pătrime (fig.3.3).



este accentuat, mai lung, făcut pe călcâi –apoi talpă-vârf de băiat (B) pe primul tact al
    

muzicii, cu piciorul drept pe diagonala (pentru rotaţia spre dreapta); primul pas al fetei este la fel de lung cu
aşezarea vârfului şi apoi pe talpă, şi din nou pe vârf. Acest prim pas realizează o jumătate din rotaţia – perechii
(dreapta).



, pentru băiat este foarte mic înainte pe vârf, corpul continuă să se înalţe şi să se rotească.
         

Pentru fată este tot un pas mic (înapoi) pe vârf; continuă înălţarea corpului şi rotaţia.



, pentru băiat este foarte mic, înainte pe vârf, corpul va realiza mişcarea de coborâre.
           

Pentru fată, pasul este foarte mic, înapoi, cu continuarea coborârii corpului.
Cei trei paşi reprezintă o rotaţie completă pentru pereche.
Acelaş grup de trei paşi, se poate executa şi cu întoarcere spre stânga.
Aceste rotaţii realizate de pereche cu ajutorul celor trei paşi descrişi – trebuie să se desfăşoare pe toată
suprafaţa sălii, în sensul de deplasare ... de la început (în sensul acelor de ceasornic sau în sensul invers
acestora).

fig.3.3. „Cei trei paşi” în valsul vienez

Verificaţi-vă cunoştinţele
1. care este poziţia corectă şi ... a dansatorilor în dansurile standard.
2. cum se execută „poziţia închisă” din punct de vedere tehnic?
3. care este poziţia corectă a braţelor, celor doi parteneri în realizarea dansurilor standard?
4. cum se realizează primul pas în valsul vienez?
5. cum se realizează următorii doi paşi în valsul vienez?
6. ce origine are valsul vienez?
7. în ce ritm se dansează valsul vienez?
Răspunsurile în cursul de dans...pg.41-47.

3.2.2 Valsul lent


                  


     

– de dans este cea „închisă”, partenerii aşezaţi faţă în faţă cu zona de contact deviată spre latura
dreaptă.

        

sunt tot „închise” (paralele), piciorul drept al unuia din parteneri stă între picioarele celuilalt
fără să se atingă.
 ambilor parteneri sunt uşor flexaţi pregătiţi pentru mişcare.
       

 corpului fiecărui partener stă pe partea din faţă a piciorului din faţă, în timp ce celălalt nu este
       




între cei doi parteneri se realizează în zona diafragmului, uşor lateral spre dreapta.
             

Linia umerilor şi a bazinului sunt paralele între ele.


În ansamblu perechea are o postură specifică, astfel încât la fiecare partener linia imaginară verticală
porneşte şi uneşte creştetul capului, cu linia umerilor şi a şoldului cu genunchiul şi mijlocul tălpii piciorului de
bază.



este specifică şi cu rol de echilibrare a corpului aflat în mişcare.


           

                              

14
Valsul lent are reguli stricte (precise) este dicil de executat. Perechea va trebui să facă mişcări lungi la
nivelul picioarelor, şi mişcări uşoare de pendulare la nivelul trunchiului. Totul trebuie să fie elegant şi să dea
impresia de plutire.
Ritmul muzicii este de ¾
Tempoul este lent de 93 bătăi /minut.
Figurile specifice acestui dans sunt învârtirile, ridicările (înălţările pe vârfuri) şi coborârile – toate
executate cu amplitudine egală pe tot parcursul dansului.
Împărţirea pe timpi motrici este diferită de timpi măsurii muzicale. Astfel:



începe cu o ridicare treptată pe vârfuri în partea a doua a timpului unu din măsură. Continuă
    

în timpul doi din măsură şi se mai continuă ridicarea pe partea întâi a timpului trei, pentru ca în a doua parte a
timpului trei să se realizeze coborârea.
Este o tehnică greu de executat, de aceea trebuie repetat înălţarea şi coborârea şi în special momentul
final al înălţării din prima parte a timpului trei, când înălţarea este foarte mică, dar mişcarea trebuie subliniată de
o inspiraţie – fără a se ridica umerii, la nivelul muşchiului deafragmei, pentru ca tot corpul să devină mai uşor să
dea impresia de plutire.
Din momentul înălţării corpul coboară scurt şi cursiv prin aşezarea scurtă a călcâiului pe podea.
La realizarea mişcării, primului pas pe prima parte a timpului unu, se îndoaie mult genunchii.
Întinderea lor, se face gradat, concomitent cu trecerea greutăţii corpului pe piciorul din spate, care
împinge podeaua cu pingeaua.
În coregrafia de bază sunt încluşi şi paşi laterali

fig.3.4. Paşii lateral în valsul lent


Verificaţi-vă cunoştinţele
1. care este poziţia de lucru pentru valsul lent?
2. câţi paşi de bază localizează partenerii în valsul lent?
3. cum trebuie să fie priza la nivelul braţelor pentru valsul lent?
4. cu ce picior pleacă primul – la băiat, la fată în valsul lent?
5. care este specificul valsului lent?
6. unde a apărut pentru prima dată valsul lent?
7. în ce ritm se dansează valsul lent?
Răspunsurile în cursul de dans pg...47-50

3.2.3Tangoul
Tangoul are un caracter dinamic cu multe opriri accentuate, schimbări de ritm şi de mişcare. El
subliniază o luptă, un joc de dragoste dansând, fremotator şi incintant.
                 




este închisă, partenerii sunt în contact pe latura stângă a corpului.


        




stau paralele şi piciorul drept al fiecărui partener este aşezat cu o jumătate de lungime de
       

talpă lîngă piciorul stâng al partenerului.





stă atât pe piciorul de bază cât şi pe cel aflat în poziţie lejeră; genunchii sunt flexaţi
             

în poziţie închisă.



al partenerelor este de la nivelul muşchiul diafrag mic până la nuvelul coapsei


             

drepte.

15
          

este paralelă cu cea a bazinului. Nu se vor face mişcări şi oscilaţii pe verticală sau
orizontală.

            

este de echilibrare a liniei umerilor şi în continuarea ei. Partenerii nu vor căuta sprijin
unul pe celălalt.
 a băiatului este aşezată deasupra taliei fetei, cu degetele închise sub braţul ei stâng.
      

a băiatului susţine braţul drept al fetei, formând un unghi drept.


       

Braţele şi coatele sunt depărtate lateral de corp şi îndreptate uşor în faţă.


 ambilor dansatori este peste umărul drept al partenerului spre exterior.
     

Pentru menţinerea legăturii dintre parteneri fata va împinge şoldul spre băiat şi întreaga ei latură dreaptă.
Pe toată durata dansului genunchii sunt flexaţi uşor spre deosebire de celălalte dansuri standard.


                             

Pasul de promenadă (de plimbare sau mers)


Se va executa din poziţie de mers – cei doi parteneri realizând cu linia umerilor un unghi de 90°
(fig.3.5).
Vor porni cu piciorul din exterior – din poziţia în „V”.
(cu piciorul stâng pentru băiat şi piciorul drept pentru fată) se realizează pe latura internă a

     

labei şi apoi se aşează toată talpa.


, realizat încrucişat spre înainte .


       

   

– pe sol – este înş uşor arc de cerc spre interiorul centrului sălii.
       

în tango sunt de 1/16 spre stânga şi se realizează foarte precis la toţi paşii de
                  

mers.m
 – se execută pe direcţia umerilor spre dreapta sau stânga prin paşi adăugaţi, fără răsucire de
           

trunchi.
Când pasul lateral este urmat de un pas apropiat (închis) trunchiul se întoarce repede spre stânga, însă
tălpile rămân pe direcţie.
Toate mişcările rapide de trecere într-o mişcare în alta sunt „subliniate” de mişcări rapide, scurte ale
capului.
În mişcările de mers, capul se menţine pe direcţia de dans, sau să se întoarcă spre stânga.

fig.3.5. Pasul de Promenada în Tangou

Verificaţi-vă cunoştinţele
1. originea tangoului?
2. care este poziţia specifică în tango?
3. care sunt figurile de bază în tango?
4. ce ritm este specific tangoului?
5. cum este realizat contactul între parteneri la tangou?
Răspunsurile în cursul de dans ...pg.50-51.

16
CAPITOLUL IV
NOŢIUNI TEHNICE DE BAZĂ ÎN DANSURILE LATINO AMERICANE

4.1 Tehnica dansurilor latino-americane

4.1.1 Poziţia în dansurile latino-americane


Poziţia – reprezintă acea atitudine exterioară pe care o au cei doi parteneri unul faţă de altul, înainte de
începerea dansului şi în timpul dansului.
 Poziţia de plecare (aceeaşi pentru toate dansurile) în aşteptarea muzicii. Partenerii stau faţă în faţă,
cu privirea înainte, greutatea corpului egal repartizată pe ambele picioare. Ţinuta trunchiului este dreaptă şi
„înaltă” alungită de-a lungul coloanei vertebrale – însă fără ridicarea umerilor.
 Verticala corpului este o linie imaginară paralelă cu coloana vertebrală, care uneşte vertexul
(centrul creştetul capului) cu punctul aflat între tălpile dansatorilor.
 Linia umerilor şi linia şoldului (bazinului) sunt linii imaginare care unex cu doi umeri şi cele două
creste iliace – şi sunt poziţionate orizontal.
4.1.2 Tipuri de poziţii

 

, cu doi dansatori stau apropiaţi, la o distanţă de un braţ Băiatul (B) prinde normal cu
            

mâna stângă, mâna dreaptă a fetei sau cu ambele mâini, pe cele ale fetei – prindere dublă.
 
   

B. prinde normal mâna dreaptă a fetei, cu uşor contact între corpuri.


               

 
   

distanţa de un braţ (B. cu mâna stângă prinde mâna dreaptă a F.).


               

 
  

fata stă orientată spre stânga băiatului, cu mâna dreaptă în mâna stângă a lui.
   


      

 
  

, perechea este orientată în „V”, fata la dreapta băiatului.


        

 
   

perechea este orientată în „V” fata stă la stânga băiatului.


             

 
  

la fel ca la poziţia de promenada, dar cu băiatul şi fata mişcându-se înapoi.


          

 
 

dreapta fata stă în dreapta băiatului, amândoi întindu-se în aceeaşi direcţie.


           

 
  

, fata stă în stânga băiatului amdoi întindu-se în aceeaşi direcţie.


               

 
 

fata stă în dreapta băiatului, ½ talpă în faţă, amândoi întindu-se în aceeaşi direcţie, cu
     

greutatea pe acelaşi picior, băiatul aşează mâna dreaptă pe omoplatul drept al fetei, iar mâna lui stângă a
susţine pe a ei.
 
    

băiatului şi fata se mişcă spre dreapta partenerului, amândoi pe


           
            

acelaşi picior.
 
  

băiatul şi fata se mişcă spre stânga partenerului, amândoi pe acelaşi picior.


             

 
  

acestea se referă la poziţia unui picior faţă de celălalt picior înainte, lateral,
               

înapoi, diagonal înainte sau înapoi, uşor lateral sau înainte, înapoi.
Aliniarea
Se referă la poziţia piciorului faţă de spaţiul de dans (încăpere). Termenii uzitaţi sunt: cu faţa, cu spatele
lateral (unde atitudinea picioarelor diferă de cea a corpului).
Alinierea este necesară în descrierile dansurilor Samba şi Passo-Doble, pentru că ele se desfăşoară în
sensul invers acelor ceasoric.
Rotaţii şi Piruete
Sunt mişcări cu o tehnică specială, care se execută în toate dansurile latino: din acest motiv execuţia
tehnică trebuie să fie mai corectă, cu indicaţia de a menţine continuitatea rotaţiei şi echilibrului pe axa verticală,
atât individual, cât şi pentru pereche.
Conducerea Partenerei
Ori de câte ori paşii fetei nu sunt în mod normali opuşi celor ai băiatului, acesta trebuie să o conducă pe
fată în poziţie.
4.1.3 Tehnica picioarelor
În dansurile latino, majoritatea paşilor solicită contactul cu podeaua. Poziţia este de uşoară flexie, pentru
a atenua toate şocurile mişcărilor pe verticală.
Contactul cu podeaua se face pe vârful degetului mare pentru toţii paşii. Apoi talpa se rulează de la vârf
spre calcâi (amortizarea pasului şi preluarea greutăţii).
Deplasările – trebuie să se realizeze cu senzaţie de plutire.

17
Se lucrează cu vârfurile în exterior (poz.I) se face pasul pe vârful degetului mare, apoi se rulează talpa
spre călcâi cu amortizare în genunchi.
Linia umerilor va depăşi verticala spre înainte tot timpul dansului.

4.2 Noţiuni tehnice


4.2.1 Samba
Tempo 2/4
Caracter de bază – lucru cu genunchii îndoiţi (mişcarea de arc → sus-jos)
          

: poziţia a III-a, greutatea pe P.S., P.D. se sprijină pe vârf, =



 

                         

 
 

genunchii lipiţi (fig.4.1).


T1 – Pas înainte cu P.D. („şi”, „unu”)
• „şi” → ridicare pe vârfuri concomintent cu păşire înainte cu P.D., greutatea pe ambele picioare;
• „unu” → trecerea greutăţii pe P.D. prin îndoirea genunchiului, concomitent cu apropierea P.S. pe vârf,
genunchii lipiţi (poziţia a III-a);
T2 – Pe loc („şi”, „doi”)
• „si” → ridicare pe vârfuri, în poziţia a III-a (genunchii întinşi şi lipiţi), greztatea pe ambele picioare;
• „doi” → revenire pe P.D., genunchii îndoiţi şi lipiţi, poziţia a III-a (P.S. înapoia P.D.);
= : poziţia a III-a, greutatea pe P.D., P.S. se sprijină pe vârf,



                         

    

genunchii lipiţi.
T1 – Pas înapoi cu P.S. („şi”, „unu”)
• „şi” → ridicare pe vârfuri concomintent cu păşire înapoi cu P.S., greutatea pe ambele picioare;
• „unu” → trecerea greutăţii pe P.S. prin îndoirea genunchiului, concomitent cu apropierea P.D. pe vârf,
genunchii lipiţi (poziţia a III-a, P.D. înapoia P.S.);
T2 – Pe loc („şi”, „doi”)
• „si” → ridicare pe vârfuri, în poziţia a III-a (genunchii întinşi şi lipiţi), greutatea pe ambele picioare;
• „doi” → revenire pe P.S., genunchii îndoiţi şi lipiţi, poziţia a III-a (P.D. înapoia P.S.);
Indicaţii metodice:
• cei doi paşi se vor executa cursiv,
• se pot executa şi cu P.S. înainte şi respectiv P.D. înapoi;
• trunchiul se deplasează o dată cu piciorul (înainte şi înapoi).

fig.4.1. Samba
                             

poziţia a III-a


            

greutatea pe P.S., genunchiul îndoit, P.D. întins înapoi, cu sprijin pe vârf, calcâiul


            

orientat în interior-jos.
T1 – Schimbarea greutăţii („şi”, „unu”)

18
• „şi” → ridicarea pe vârfuri (P.S.), concomitent cu apropierea P.D. şi trecerea lui cu jumătate de talpă
înaintea P.S. (vârf P.S. la scobitură P.D.), greutatea pe ambele picioare (poziţia a III-a);
• „unu” → coborârea greutăţii pe P.D., genunchii îndoiţi şi lipiţi, P.S. pe vârf;
T2 – Jumatate pas înapoi („şi”, „doi”)
• „şi” → ridicarea pe vârfuri, greutatea pe P.D., concomitent cu jumătate pas înapoi cu P.S., greutatea la
mijloc (poziţia a III-a);
• „doi” → revenirea cu greutatea pe P.D. (piciorul se retrage cu jumătate de talpă), genunchiul îndoit, P.S.
întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos (fig.4.2)
Indicaţii metodice:
• se respectă descrierea de mai sus şi pentru cu greutatea pe P.D.,             

• trunchiul rămâne tot timpul pe piciorul din faţă,


• se lucrează frontal (individual) şi apoi pe perechi.

fig.4.2. Samba
          

poziţia a III-a


            

orientare pe diagonală stânga, greutatea pe P.S., genunchiul îndoit, P.D. întins înapoi,


            

cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos.


T1 – Deplasare pe direcţie („şi”, „unu”)
• „şi” → ridicarea pe vârf (P.S.), concomitent cu păşire înainte cu P.D. (genunchi pe lângă genunchi),
greutatea pe ambele picioare;
• „unu” → coborârea greutăţii pe P.D. (genunchi îndoit), P.S. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul
orientat în interior-jos (poziţia a III-a cu picioarele depărtate);
T2 – Schimbarea diagonalei („şi”, „doi”)
• „şi” → ridicarea pe vârfuri, concomitent cu întoarcere (schimbarea diagonalei) şi apropierea P.S.,
greutatea pe ambele picioare (poziţia a III-a);
• „doi” → păşire cu P.D. pe direcţie prin împingere în P.S., concomitent cu coborârea greutăţii pe P.D.
(genunchi îndoit), P.S. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos (poziţia a III-a).
Indicaţii metodice:
• se respectă descrierea de mai sus şi pentru cu greutatea pe P.D.,             

• se respectă deplasarea pe diagonale,


• trunchiul merge o dată cu piciorul, 

        

poziţia a III-a


            

greutatea pe P.S., genunchiul îndoit, P.D. întins înapoi, cu sprijin pe vârf, calcâiul


            

orientat în interior-jos.
T1 – Pas lateral („şi”, „unu”)
• „şi” → ridicarea pe vârfuri (P.S.), concomitent cu apropierea P.D. şi trecerea lui în lateral (genunchi pe
lângă genunchi), greutatea pe ambele picioare;

19
„unu” → coborârea greutăţii pe P.D., concomitent cu apropierea P.S., genunchii îndoiţi şi lipiţi, P.S. pe

vârf (poziţia a III-a);
T2 – Jumatate pas înapoi („şi”, „doi”)
• „şi” → ridicarea pe vârfuri, greutatea pe P.D., concomitent cu jumătate pas înapoi cu P.S., greutatea la
mijloc (poziţia a III-a);
• „doi” → revenirea cu greutatea pe P.D. (piciorul se retrage cu jumătate de talpă), genunchiul îndoit, P.S.
întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos.
Indicaţii metodice:
• se respectă descrierea de mai sus şi pentru cu greutatea pe P.D.,             

• trunchiul rămâne tot timpul pe piciorul din faţă,


• la deplasarea lateral trunchiul merge o dată cu piciorul,
• se lucrează frontal (individual) şi apoi pe perechi.
4.2.2 Cha-cha
Tempo 4/4
Caracter de bază – lucru cu genunchii întinşi
                    

= poziţia I


                         

 

T1 – pas diagonal-înainte cu P.D., P.S. dialonal-spate întins cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos;
T2 – pas înainte cu P.S., greutatea pe el, P.D. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos
(poziţia a III-a);
T3 – revenire înapoi cu greutatea pe P.D., P.S. înainte întins sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
T4 – cha-cha (chasse / pas adăugat)
• „cha” – pas lateral cu P.S., greutatea pe el (trecere genunchi pe lângă genunchi);
• „cha” – apropierea P.D. de P.S. si trecerea greutăţii pe P.D.;
T1 – pas diagonal-înapoi cu P.S., P.D. dialonal-înainte întins cu sprijin pe vârf;
T2 – pas înapoi cu P.D., greutatea pe el, P.S. înainte înapoi cu sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
T3 – revenire înainte cu greutatea pe P.S., P.D. înapoi întins sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos
(poziţia a III-a);
T4 – cha-cha (chasse / pas adăugat)
• „cha” – pas lateral cu P.D., greutatea pe el (trecere genunchi pe lângă genunchi);
• „cha” – apropierea P.S. de P.D. si trecerea greutăţii pe P.S.(fig.4.3)
Indicaţii metodice:
• trunchiul se deplasează o dată cu piciorul,
• se accentuează timpul 1 (pauză).

fig.4.3. Cha -Cha


          

= poziţia I


                         

 

T1 – pas lateral cu P.D., P.S. lateral întins cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos;

20
T2 – pas cu P.S. cu întoarcere 90o (la dreapta), greutatea pe el, P.D. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul
orientat în interior-jos (poziţia a III-a);
T3 – revenire înapoi cu greutatea pe P.D., P.S. înainte întins sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
„şi” – întoarcere 90o (la stânga) cu revenire cu faţa spre direcţia principală, greutatea pe P.D., P.S. lipit, pe vârf;
T4 – cha-cha (chasse / pas adăugat)
• „cha” – pas lateral cu P.S., greutatea pe el (trecere genunchi pe lângă genunchi);
• „cha” – apropierea P.D. de P.S. si trecerea greutăţii pe P.D.(fig.4.4).
Indicaţii metodice:
• Se respectă descrierea de mai sus şi pentru pornire cu P.S. (spre stânga),
• trunchiul se deplasează o dată cu piciorul,
• pe timpii 2 & 3, trunchiul este perpendicular pe direcţia principală,
• se accentuează timpul 1 (pauză).

fig.4.4. Cha-Cha
           


 

Varianta I – 
            

= poziţia I


                         

 

Se pleacă pe T1 în pas de bază înapoi


T1 – pas diagonal-înapoi cu P.S., P.D. dialonal-înainte întins cu sprijin pe vârf;
T2 – pas înapoi cu P.D., greutatea pe el, P.S. înainte înapoi cu sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
T3 – revenire înainte cu greutatea pe P.S., P.D. înapoi întins sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos
(poziţia a III-a);
Cha-cha-unu – chasse diagonal-înainte (D-S-D), greutatea pe P.D.;
Cha-cha-unu – chasse diagonal-înainte (S-D-S), greutatea pe P.S.;
Cha-cha-unu – chasse diagonal-înainte (D-S-D), greutatea pe P.D.;
T2 – pas înainte cu P.S., greutatea pe el, P.D. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos
(poziţia a III-a);
T3 – revenire înapoi cu greutatea pe P.D., P.S. înainte întins sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
Cha-cha-unu – chasse diagonal-înapoi (S-D-S), greutatea pe P.S.;
Cha-cha-unu – chasse diagonal-înapoi (D-S-D), greutatea pe P.D.;
Cha-cha-unu – chasse diagonal-înapoi (S-D-S), greutatea pe P.S.
Varianta II –      

= poziţia I


                         

 

T1 – pas lateral cu P.D., P.S. lateral întins cu sprijin pe vârf, calcâiul orientat în interior-jos;
T2 – pas cu P.S. cu întoarcere 90o (la dreapta), greutatea pe el, P.D. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul
orientat în interior-jos (poziţia a III-a);
T3 – revenire înapoi cu greutatea pe P.D., P.S. înainte întins sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
„şi” – întoarcere 90o (la stânga) cu revenire cu faţa spre direcţia principală, greutatea pe P.D., P.S. lipit, pe vârf;
Cha-cha-unu – chasse lateral (S-D-S), greutatea pe P.S.;
Cha-cha-unu – pivotare 90o pe P.S. concomitent cu chasse înainte (D-S-D), greutatea pe P.D.;
Cha-cha-unu – pivotare 90o pe P.D. concomitent cu chasse lateral (S-D-S), greutatea pe P.S.

21
T2 – pas cu P.D. cu întoarcere 90o (la stânga), greutatea pe el, P.S. întins înapoi cu sprijin pe vârf, calcâiul
orientat în interior-jos (poziţia a III-a);
T3 – revenire înapoi cu greutatea pe P.S., P.D. înainte întins sprijin pe vârf (poziţia a III-a);
Cha-cha-unu – chasse lateral (D-S-D), greutatea pe P.D.;
Cha-cha-unu – pivotare 90o pe P.D. concomitent cu chasse înainte (S-D-S), greutatea pe P.S.;
Cha-cha-unu – pivotare 90o pe P.S. concomitent cu chasse lateral (D-S-D), greutatea pe P.D.
Indicaţii metodice:
• se respectă orientările pe direcţie (dialonalele pentru şi lateral-faţă pentru ),              

• trunchiul se deplasează o dată cu piciorul,


• se accentuează timpul 1 (pauză).
4.2.3 Jive
Tempo 2/4
= poziţia I


                         

 

Chasee = pas adăugat


                   

Fata
      

T1 – pas lateral cu P.D. (greutatea pe el)


„si” – apropiat P.S. (greutatea pe el)
T2 - pas lateral cu P.D. (greutatea pe el)
       

T1 – pas lateral cu P.S. (greutatea pe el)


„si” – apropiat P.D. (greutatea pe el)
T2 - pas lateral cu P.S. (greutatea pe el)
      

T1 – pas înapoi cu P.D., greutatea pe el, (se trece genunchi pe lângă genunchi, în poziţia a III-a)
T2 - revenire pe P.S., greutatea pe el, (poziţia a III-a).
Baiat
       

T1 – pas lateral cu P.S. (greutatea pe el)


„si” – apropiat P.D. (greutatea pe el)
T2 - pas lateral cu P.S. (greutatea pe el)
      

T1 – pas lateral cu P.D. (greutatea pe el)


„si” – apropiat P.S. (greutatea pe el)
T2 - pas lateral cu P.D. (greutatea pe el)
      

T1 – pas înapoi cu P.S., greutatea pe el, (se trece genunchi pe lângă genunchi, în poziţia a III-a)
T2 - revenire pe P.D., greutatea pe el, (poziţia a III-a).

fig.4.5. Jive

22
               

Băiatul – pas de bază


Fata
      

T1 – pas lateral cu P.D. (greutatea pe el)


„si” – apropiat P.S. (greutatea pe el)
T2 - pas lateral cu P.D. (greutatea pe el) 

                

    

- pe primul pas al chasee-ului se execută pivotare spre dreapta pe sub măna baiatului
      

T1 – pas înapoi cu P.D., greutatea pe el, (se trece genunchi pe lângă genunchi, în poziţia a III-a)
T2 - revenire pe P.S., greutatea pe el, (poziţia a III-a).   

                  

  

- trecere pe sub mâna baiatului cu pivotare stânga pe primul timp al chasee-ului.


T1 – pas lateral cu P.S. (greutatea pe el)
„si” – apropiat P.D. (greutatea pe el)
T2 - pas lateral cu P.S. (greutatea pe el)
      

T1 – pas înapoi cu P.D., greutatea pe el, (se trece genunchi pe lângă genunchi, în poziţia a III-a)
T2 - revenire pe P.S., greutatea pe el, (poziţia a III-a).

Verificaţi-vă cunoştinţele
1. care este poziţia specifică în dansurile latino?
2. care sunt figurile de bază în Samba?
3. ce ritm este specific sambei?
4. care este ritmul specific Cha-Cha- lui?
5. descrieţi tehnica paşilor de Cha-Cha?
6. descrieţi tehnica paşilor de Jive?
Răspunsurile în cursul de dans...pg.53-65.

CAPITOLUL V
PREGĂTIREA ŞI ANTRENAMENTUL ÎN DANSUL SPORTIV

Pe ringul de dans dansatorii devin „interlocutorii” dintre muzică şi cei care privesc şi ascultă. Ei crează
şi transmit emoţii care ajung la privitori prin intemediul mişcărilor plastice, armonioase. Spectatorii
recepţionează gesturile şi mişcările dansatorilor printr-un sistem de valenţe şi transpuneri senzoriale personale.
Unificarea simţămintelor spectator-dansator se realizează prin intermediul mişcării.
Dansatorii proiectează „valori” prin acţiunile lor, care trebuie să fie percepute, înţelese, de privitori în
funcţie de realităţiile personale.
5.1 Componentele antrenamentului de dans
Conţinutul antrenamentului reuneşte elemente de structură care, pe baza, unor legi şi reguli funcţionale
şi metodoligice, determină în final performanţa sportivă (G. Niculescu 2003).
Componentele (factorii) procesului de pregătire sportivă în dansul sportiv sunt:
• Pregătirea fizică;
• Pregătirea artistică;
• Pregătirea tehnică;
• Pregătirea psihologică;
• Pregătirea muzicală;
Toate aceste componente (factori) se influenţează reciproc şi se află într-o permanentă
interdependenţă.
Relaţiile dintre aceşti factori ai pregătirii se ordonează secvenţial de la fizic la tehnic, apoi de la tactic
la psihologic (Bompa T 2001). Fiecare factor variază în funcţie de faza (stadiul) de pregătire în care se află
sportivul.

23
5.1.1. Pregătirea fizică
Pregătirea fizică în dansul sportiv se realizeză prin cele două componente binecunoscute:
1. pregătirea fizică generală (multilateral);
2. pregătirea fizică specifică.
Pregătirea fizică generală începe imediat după selecţia iniţială şi rămâne o constantă a antrenamentului
de dans.
Pregătirea fizică specifică se realizează în raport direct cu cerinţele tehnice, artistice şi fiziologice ale
dansului sportiv. Ea are următoarele priorităţi:
    

– care vizează formarea ţinutei corecte şi specifice danslui sportiv (poziţia standard, poziţia
          

latino) prin:
• exerciţiile la bara de perete; de către ambele sexe
• exerciţii la centrul sălii.
Pregătirea fizică specifică educă estetica motrică, dezvoltă calităţile motrice de bază.
2) este componenta esenţială în antrenamentul de dans. Prin ea se realizează
            

concordanţa dintre muzică şi mişcare, adică conţinutul tehnic specific se adaptează particularităţilor piesei
muzicale. În acest context, acompaniamentului muzical devine factorul principal care influenţează
comportamentul motric specific.
3) presupunea adaptarea mişcărilor la particularităţile de ritm ale pieselor muzicale
           

prin:
• succesiuni simetrice şi periodice a timpilor accentuaţi şi neaccentuaţi;
• redarea duratelor diferitelor valori de note muzicale;
• execuţia acestor durate în alternanţă, prin evoluţia spaţio-temporală simetrică şi periodică a
mişcărilor.
5.1.2. Pregătirea artistico-coregrafică
Pregătirea artistică în dansul sportiv ocupă un loc foarte important în obţinerea performanţei sportive
şi a calităţii acestei performanţe.
Structurile motrice în dans au caracter artistic-expresiv, comunicativ, iar mişcarea capătă plasticitate şi
eleganţă.
• Pregătirea artistică are ca , atât pentru fete cât şi pentu băieţi următoarele zone               

• Educarea esteticii mişcării:


• Conturarea personalităţii artistice prin:
• Dezvoltarea simţului artistic prin :
• Dezvoltarea expresivităţii corporale prin :
• Dezvoltarea capacităţii de a improviza prin :

5.1.3. Pregătirea tehnică


Pregătirea tehnică este condiţionată de nivelul de dezvoltare a capacităţilor coordinative, calităţilor
motrice şi trebuie să se desfăşoare concomitent cu cea fizică, deoarece învăţarea structurilor tehnice nu se poate
realiza fără suportul fizic al capacităţii de efort al organismului.
În dansul sportiv, pregătirea tehnică presupune învăţarea structurilor simple şi complexe ale mişcării
corporale specifice dansului, necesare sportivilor pentru abordarea celor 10 dansuri obligatorii.
dansului cuprinde :

            

• Structuri tehnice pentru dansurile secţiunii standard.


• Structuri tehnice pentru dansurile secţiunii latino-americane atât pentru băiat cât şi pentru fată.
de dans cuprinde :

                

• Prizele specifice – care se relizează la nivelul mâinilor celor doi parteneri sunt diferite
pentru dansurile standard şi pentru dansurile latino-americane.
• Poziţile celor doi parteneri în realizarea perechii sunt diferite:
- Poziţie „închisă” pentru dansurile standard.
- Poziţie „deschisă” pentru dansurile latino-americane.
• Paşii specifici de dans sunt :
- Paşi standard

24
- Paşi latino-americane.
• Legături de paşi cu denumiri specifice pentru dansurile standard şi dansurile latino-
americane.
• Elemente de echilibru static şi dinamic.
• Întoarceri şi piruete.
• Săltări şi sărituri.
• Dezechilibrările şi valurile de: .    
      
  

• Elemente semi-acrobatice: , etc.        


    
  

• Ridicări şi purtări de către partener.


În procesul învăţării, în dansul sportiv, sunt utilizate următoarele metode :
- Metoda verbală (a antrenorului);
- Metoda explicaţiei şi a demonstraţiei, care împreună crează cele mai bune, trainice
reprezentări despre mişcarea corectă;
- Metoda observaţiei;
- Metoda exersării care cuprinde: exersarea analitică, exersarea parţială, exersarea
globală, exersarea mentală;
- Metoda programării algoritmice.
5.1.4. Pregătirea psihologică
Dansul sportiv se caracterizează prin calităţile artistice cu accent pe expresivitate, comunicare,
spectaculozitate, plasiticitate, ceea ce presupune în pregătirea psihologică a sportivilor dansatori vor fi dezvoltate
calităţile corespunzătoare care pot aduce rezultate maxime. Este nevoie de elaborarea unor strategii şi tehnici
specifice de instruire şi pregătire psihică cu scopul creşterii capacităţilor psihice ale dansatorilor, a
personalităţilor corespunzătoare cu cerinţele performanţei în dansul sportiv.
Pregătirea psihologică a dansatorilor va avea în vedere dezvoltarea sfera cognitivă (procese intelectuale,
mecanismele cunoaşterii, decizia, atenţia, imaginaţia, memoria motrică); sfera afectivă (emoţii, sentimente,
pasiuni etc); sfera volitivă (ambiţie, răbdare, perseverenţă, stăpânire de sine etc.) şi sfera personalităţii (interese,
motivaţii, atitudini, trăsături temperamentale şi caracteriale, conştiinţa de sine etc.).
5.1.5 Pregătirea sub aspectul muzical-motric
Mişcarea nu se poate desfăşura în afara timpului. Din momentul iniţial al porniri mişcării până la
momentul opririi, deplasarea corpului se realizează într-un anumit timp, are o anumită durată.
TIMPUL (DURATA)
O caracteristică a mişcării este , care reprezintă măsura temporală a distanţei parcurse de corpul în     

mişcare. Ea se determină prin diferenţa dintre timpul final şi timpul iniţial.


Valoarea acestei diferenţe o reprezintă durata mişcării.
RITMUL MIŞCĂRII



, este parte integrantă a muzicii, el dând vitalitate, pulsaţie şi fiind din toate punctele de vedere, un
  

element indispensabil conturării ideii muzicale. În domeniul formulelor muzicale, ritmul ocupă un loc important
în realizarea unităţii de mişcare, influenţînd implicit expresia muzicală, proporţia unei porţiuni din bucata
muzicală.
care presupune timpul în care se aude sunetul. „Durata sunetului determină


                   

durata actului motric, a gestului, a acţiunii tehnice, deprinderii specifice.” În dansul sportiv, durata acţiunilor
motrice (paşi, deplasări, etc.), se coordonează după durata sunetelor muzicale a măsurilor şi a frazelor muzicale.
, care reprezintă alternanţa diferitelor forme de contracţii musculare:


                       

tensiuni şi relaxări la nivelul articulaţiilor şi în acelaşi timp, momentele de accentuare ale unor tipuri de acţiuni
musculare (contractări, relaxări) specifice dansului sportiv (poziţii dificile menţinute 1-2 secunde, menţinerea
segmentelor în poziţii de echilibru, etc.), au ca efect un limbaj corporal estetic al întregului corp.

  

reprezintă capacitatea de a executa acţiuni în mod succesiv şi


                           

cursiv, într-o adaptare perfectă cu ritmul muzical.


Ritmul este cel ce dinamizează şi „împinge” mişcarea înainte. De exemplu: rimurile de samba sau cha-
cha-cha sunt atractive tocmai prin vioiciunea lor, prin expresivitatea deosebită a melodiei şi îndeamnă să te
adaptezi lor.

25
TEMPOUL MIŞCĂRII
caracterizează mişcarea prin repetabilitatea ei, prin frecvenţa cu care ea se repetă. Este o

   

măsură temporală, şi se măsoară în secunde (s).Tempoul este invers proporţional duratei. Când el creşte, durata
se micşorează şi invers. Tempoul presupune repetarea mişcărilor cu o anumită viteză (frecvenţă).
reprezintă gradul de mişcare mai rară sau mai accelerată, sau viteza cu care se succed timpii

   

într-o măsură, frază sau bucată muzicală. Se exprimă grafic de către autor, la începutul sau pe parcursul bucăţii
muzicale prin indicaţii specifice.
reprezintă tăria cu care vibrează un sunet şi cum este el perceput (ascuţit,
                    

mediu sau jos). Vibraţiile sonore diferite determină reacţii şi execuţii diferite în mişcare:
• pe sunete înalte se fac ridicări pe vârfuri sau micări în plan înalt.
• pe sunete joase – acţiuni în planuri joase.
este proprietatea specifică sunetului muzical care face posibilă deosebirea între

               

diferite sunte şi vocea omului, şi alte instrumente. Calitatea sunetului iese în evidenţă prin interpretarea artistică
şi expresivă a mişcării dansatorilor. O muzică lipsită de culoare atrage o mişcare asemănătoare (fără expresie).
muzical înseamnă puterea cu care se emite sunetul, ea influnţează direct mişcarea
                   

prin nuanţele bine cunoscute (piano, pianissimo, forte, fortissimo, mezzoforte etc.). Schimbarea intensităţii cu
care vibrează sunetul într-o frază muzicală se produce gradat sau întrerupt, acest lucru se numeşte dinamica.

5.2 Antrenamentul în dansul sportiv


În dansul sportiv, procesul de antrenament se desfăşoară pe aceleaşi coordonate ce caracterizează
pregătirea sportivilor pentru obţinerea performanţelor optime, din orice ramură sportivă.
Pregatirea sportivă în dansul competiţional se adaptează specificului disciplinei – activitatea în pereche –
aspect deosebit de important, care determină structura antrenamentului sportiv. Atât structura antrenamentului
cât şi sarcinile lui sunt continuu adaptate particularităţilor vârstei si sexului sporivilor.
5.2.1 Structura antrenamentului în dansul sportiv
În dansul sportiv structura antrenamentul este determinată de specificul disciplinei - lucrul în
pereche. Toate componentele structurii vor fi direcţionate în vederea omogenizării activităţii artistico-motrice a
celor doi parteneri, în vederea obţinerii rezultatelor optime în concurs.
Structura antrenamentului sportiv este determinată în mare măsură de următoarele principii: caracterul
ciclic, continuitatea, dinamica efortului, relaţia dintre pregătirea generală şi specifică etc.
Pentru obţinerea performanţelor sportive, structura antrenamentului se desfăşoară sub forma unor
marcostructuri sau macrosisteme care au la rândul lor câte trei perioade:         
             

  

, care respectă legităţile şi fazele formei sportive. Macrostructura este alcătuită din sisteme de lecţii
     

concepute calitativ şi numeric în funcţie de obiectivele intermediare existente fiecărei ramuri sportive.
În dansul sportiv, structura antrenamentului este reprezentată de:
• Structura multianuală (unul sau două cicluri olimpice);
• Macrostructura (anual sau multianual);
• Mezostructura (structură de durată medie);
• Microstructura (sisteme de lecţii);
• Lecţia de antrenament.
5.2.2 Planificarea pregătirii în dansul sportiv
Pentru realizarea pregătirii în dansul sportiv, planficarea urmăreşte obiective de instruire şi de
performanţă, folosind metode şi mijloace adecvate scopurilor propuse. Planificarea presupune proiectarea,
realizarea şi controlul procesului de antrenament.
Componentele planului anual în dansul sportiv trebuie să cuprindă:
• obiective anuale;
• calendarul competiţional;
• structura de antrenament;
• dirijarea şi controlul antrenamentului;
• baza materială (suprafaţa de dans, mijloace audio-vizuale);
• formele şi locurile de pregătire (antrenament, competiţie, cantonament, sală, scenă,etc);
• datele controlului medical;

26
• graficul formei sportive;
• aprecieri ale eficienţei antrenamentului.

5.3 Aspecte metodologice în dansul sportiv


5.3.1 Caracteristicile mişcării corporale
În acţiunile motrice ale omului, sincronizarea se realizează între două sau mai multe mişcări, numai
atunci când toate caracteristicile mişcării, cele spaţiale, temporale şi spaţial temporale, sunt prezente şi se
manifestă simultan, se suprapun perfect în desfăşurarea lor şi se termină în acelaşi timp (moment).

         

sunt:
                    

• poziţia (poziţia iniţială, poziţia finală);


• traiectoria (liniară sau rectilinie, curbilinie);
• distanţa (lungimea sau amplitudinea mişcării).
Caracteristicile temporale ale mişcării sunt:
• durata (perioada de timp compusă din faze);
• timpul (frecvenţa cu care se repetă perioada de timp);
• ritmul (repetarea, într-un anumit, a perioadelor dintre fazele mişcării)
Caracteristicile spaţial-temporale ale mişcării:
• viteza (rapiditatea cu care se mişcă un corp într-un anumit timp, viteza medie şi viteza momentană,
viteza unghiulară);
• acceleraţia (variaţia în ficare unitate de timp a vitezei, acceleraţia medie, momentană şi unghiulară).
5.3.2. Sincronizarea mişcării corporale cu muzica
Sincronizarea este criteriul de evaluare, notare şi departajare a perechilor de dansatori între ele, pentru
ocuparea unui loc cât mai bun în clasament.
În dansurile standard sincronizarea segmentară între cei doi parteneri este o cerinţă obligatorie a
evaluării artistico-tehnicea perechii.
Pentru ca perechea să fie omogenă (tehnică de înaltă clasă) sincronizarea segmentară implică nu numai
mişcări cu finalizări simetrice, ci şi cu finalizări asimetrice, diferenţa fiind făcută de amplitudinea şi viteza de
execuţie la nivelul trenului superior, cu menţiunea că poziţia braţelor nu are modificări majore.
La standard sincronizarea este obilgatorie, datorită faptului ca difernţele de execuţie (amortizarea,
lungimea pasului – al nivelul trenului inferior, viteza de execuţie), care nu sunt impuse de tehnică, detemină un
aspect neomogen la nivelul trenului superior, care este depunctat în concurs (ridicări şi coborâri inegale,
apropieri şi depărtări între parteneri = desincronizare).
În cadrul secţiunii latino este prezentă separarea mişcării trenului inferior de cea a trenului superior,
totuşi nu există aceeaşi stricteţe ca în dansurile standard, perechea lucrează în poziţie deschisă.
Cele mai importante aspecte ale sincronizării în latino dunt legate de lucrul liniilor corpului şi raportul
planurilor între parteneri.
Toate elementele tehnice sunt marcate de lucrul liniilor din plan frontal (dreapta sau atânga în raport cu
axul), accentuate în funcţie de caracteristicile fiecărui dans al secţiunii.
Datorită schimbărilor dese de poziţie dintre parteneri pe parcursul unui dans, reperele sincronizării
mişcărilor se schimbă în permanenţă: poziţii simetrice / asimetrice ale corpului, braţelor şi capului, paşi diferiţi
executaţi în acelaşi timp, schimbări de direcţie şi ritm, diferenţe în înălţimea execuţiei etc. Finalizările cu braţele
şi capul marchează accentele muzicale şi subliniază sincronia mişcărilor partenerilor.
În dansul sportiv sincronizarea spaţială şi temporală a mişcărilor celor doi dansatori este un proces şi
un complex, care prezintă următoarele caracteristici:
• de sincronie;
• de structură;
• de formă (traiectorie);
• de durată (timpul de desfăşurare);
• de perioadă;
• de fază şi amplitudinea ei;
• se vor desfăşura după o regulă precisă;
• trebuie să fie în concordanţă deplină cu toate caracteristicile liniei melodice impuse.

27
5.4. Atragerea, depistarea şi selecţia în dansul sportiv
Pentru afirmarea sportivilor pe ringul de dans, la diferite competiţii nu este suficient numai interesul sau
dorinţa acestora pentru participare. Sunt necesare câteva , obligatorii, care trebuie luate în considerare:       

• Selecţie etapizată (cu rspectarea criteriilor de selecţie ale fiecărei etape).


• Dezvoltarea aptitudinilor motrice specifice practicării dansului sportiv.
• Perfecţionarea tehnicii de dans, pentru realizarea expresivităţii artistice şi a virtuozităţii.
• Menţinerea motivaţiei de practicare a dansului sportiv , prin tratarea individualizată a dansatorilor etc.
Atragerea şi depistarea viitorilor dansatori pentru practicarea dansului sportiv trebuie să preocupe în
mod direct pe toţi cei interesaţi în promovarea performanţei în acest sport.
În disciplina dansului sportiv se simte nevoia de aplicare a sistemului criteriilor de selecţie. El trebuie
adaptat tuturor caracteristicilor dansului sportiv, şi corelat cu nivelul actual al performanţei sportive în dansul
competiţional.
În orice ramură sportivă selecţia este de lungă durată, necesită seriozitate, preocupare continuă,
perseverenţă şi exigenţă din partea celor ce o desfăşoară.

Verificaţi-vă cunoştinţele:
                                          

                      
                 
     
                           

                                        

                                           

                                        

                            

CAPITOLUL VI
COMPETIŢIA DE DANS SPORTIV
6.1. Noţiuni generale
Termenul competiţie este derivat din noţiunile .             

Elementul central al competiţiei, ce se află totdeauna în centrul organizării unei competiţii sportive, se
consideră a fi compararea performanţelor sportive.
În dansul sportiv se desting următoarele :            

• Campionatul Naţional al României;


• Campionatul Naţional pe Clase;
• Cupa României;
• Campionatele Naţionale de Formaţii;
• Campionat pe Echipe;
• Concursuri Open Basic;
• Concursuri Open;
Concursurile IDSF Open şi IDSF International Open, precum şi Campionatele sau Cupele Mondiale,
Europene sau Sud-Europene, pot fi organizate pe teritoriul României numai cu aprobarea Biroului Federal şi în
conformitate cu regulamentul IDSF. În afara tipurilor de concursuri enumerate în paragraful anterior, un concurs
este considerat internaţional dacă la el participă dansatori din minim 4 ţări.

6.2 Sistemul organizatoric competiţional


Organizarea concursurilor pe secţiuni
Concursurile de dans sportiv se pot organiza pe următoarele secţiuni:
• standard;
• latino americane;
• 10 dansuri.
Organizarea concursurilor pe clase de dans
În România se pot organiza concursuri de dans sportiv pentru 6 clase, astfel:
• Clasa E până la juniori II inclusiv 6 dansuri;
• Clasa D până la juniori II inclusiv 8 dansuri;

28
• Clasa C (10 dansuri);
• Clasa B (10 dansuri);
• Clasa A (10 dansuri);
• Clasa S (10 dansuri).
Organizarea concursurilor pe vârste
Concursurile de dans sportiv se organizează pe categorii de vârstă după cum urmează:
• COPII I - cel mult 9 ani, impliniţi în anul desfăşurării competiţiei;
• COPII II - 10 sau 11 ani, impliniţi în anul desfăşurării competiţiei;
• JUNIORI I - 12 sau 13 ani, impliniţi în anul desfăşurării competiţiei;
• JUNIORI II - 14 sau 15 ani, impliniţi în anul desfăşurării competiţiei;
• TINERET - 16 - 18 ani, impliniţi în anul desfăşurării competiţiei;
• ADULŢI - 19 - 34 ani, impliniţi în anul desfăşurării competiţiei;
• SENIORI - 35 ani impliniţi în anul desfăşurării competiţiei, sau mai în vârstă.
6.2.1 Competiţii de talie naţională şi internaţională
• Campionate mondiale;
• Campionate continentale;
• Campionate sub-continentale
• Cupe mondiale
• Cupe continentale
• Competiţii internaţioanle pentru formaţii
• Competiţii internaţionale pe echipe
• Competiţii open
• Competiţii internaţionale
• Competiţii cu punctaj în clasamentul mondial:
• Campionatul naţional al româniei
• Campionatul naţional pe clase
• Cupa româniei
• Campionatele naţionale de formaţii
• Campionat pe echipe
• Concursuri open basic
• Concursuri naţionale
• Concursuri zonale

6.3 Participanţii la concurs


Sportivi amatori
• Sunt sportivii care nu obtţin câştiguri materiale de pe urma prestaţiei ca sportivi de performanţă;
Sportivi profesionişti
Sunt sportivii care obţin câştiguri materiale de pe urma prestaţiei ca sportivi de performanţă. La cerere,
Biroul FRDS va decide trecerea unui sportiv amator la profesionism şi invers.
Preşedintele juriului
Urmăreşte respectarea strictă a regulamentului în vigoare de către toţi participanţii la competiţie şi de
arbitri.
Arbitrii
Sunt aceea care au dreptul să evalueze prestaţia concurenţilor din ringul de dans după regulamentul
FIDS.
Secretariatul Tehnic al concursurilor
Este format din câteva persoane care răspund de calcularea corectă a punctajului fiecărei perechi, în
fiecare etapă a concursului.
Prezentatorul concursului
Acea peroană avizată care stabileşte legătura între sportivi, organizatori, secretariat, arbitri şi public.

29
Verificaţi-vă cunoştinţele:
                                

                                 

                                        

                                    

                                           

CAPITOLUL VII
FINALITĂŢI ŞI VALENŢE FORMATIV-EDUCATIVE ALE DANSULUI ÎN DEZVOLTAREA
PERSONALITĂŢII ŞI A INTEGRĂRII SOCIO-CULTURALE
7.1 Sport şi artă
Frumosul în sport este gustat atât de naivul sensibil cât şi de cel experimentat, dar care nu este stăpânit
de „microbul” artei sportive. Spectatorii, în calitate de consumatori de sport, aşteaptă performanţa, dar
apreciează în mod deosebit arta de realizare a acesteia.

7.2 Dansul ca formă de mişcare


Dansul este un gen al artei ale cărei mijloace de exprimare sunt mişcările variate şi ritmice ale corpului
executate în ritmul muzicii. Ca gen al artei dansul transmite privitorilor un mesaj artistic încărcat cu semnificaţii
şi sensuri estetice la fel ca orice oreră de artă. Cu alte cuvinte, dansul este un spectacol grăitor prin mişcările
expresive ale corpului şi segmentelor sale care realizează într-un mod caracteristic comunicarea cu spectatorul.

7.3 Dans şi sănătate


Datorită întăririi sistemului imunitar prin proceselor activitatea musculară şi procesele fiziologice
specifice, dansul întreţine vitalitatea şi starea de bine a organismului. Efectele stresului (tensiuni şi oboseală
cronică) ca şi alte condiţii de boală pot fi evitate sau eliminate cu ajutorul dansului. (Hanna JL, 1995)

7.4 Dans şi educaţie


Dansul este o modalitate de creaţie şi comunicare a unor sensuri, nuanţe, trăiri. Prin aporturile sale
dansul oferă perspective educative unice, având ca finalitate construirea une expresivităţi motrice specifice prin
demararea procesului creaţiei artistice.

7.5 Dans şi aptitudini


Dansul este creaţie artistică, ce presupune o individualitate cu talent. Talentul artistic se dezvoltă printr-o
continuă exersare a resurselor interioare, printr-o continuă depăşire a înzestrării native. El se exprimă pe fondul
aptitudinilor.

7.6 Dansul ca spectacol


Dansul este artă şi mesaj către spectator. Există o legătură strânsă şi directă între cel ce produce arta şi
cel care o „consumă”. În dans mesagerul direct este interpretul, sau perechea de dansatori. Limbajul corporal al
dansatorilor aduce la suprafaţă prin intermediul mişcărilor nuanţe sugerate de muzică şi crează trăiri şi emoţii
spectatorilor.
Verificaţi-vă cunoştinţele:
                                

                              

                               

                           

                                

                       

                             

30
BIBLIOGRAFIE

1. Balanchine, G., 1977, , New York, Editura F. Mason                                       

2. Bughici, D., 1978, , Bucureşti, Editura Muzicală




                          

3. Filoteanu, N., Marian, D., 2000, , Bucureşti, Editura Sigma;




           

4. Gagea, A., 2002, , Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Anuale a




                     

Universităţii Ecologice Bucureşti


5. Giuleanu, V., 2002, Teoria muzicii, Bucureşti, editura Fundaţiei de Mâine
6. Grigore, V., 2002, , Bucureşti 
                                 

7. Holz, P., 1994, Leistunssport 24 


   

       


       


                

8. Ivan, M., 2004,




                                           
        

 

(Lucrare de doctorat), Bucureşti;


       

9. Jeleascov, C., 2000, , Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de Mâine”; 


               

10. Krombholz, G., Leis-Haase, A., 2001, , Munchen, Editura BLV Sportpraxis

    


       

Top;
11. Macovei, S., 2002, Bucureşti,


           
                                   

ANEFS
12. Martin, J., 1965, , New York, Editura Brooklyn;                   

13. Martin, J., 1991, , Roma, Editura Di Giacomo;         

14. Munteanu, A., 1995, , Revista de Psihologie nr. 5; 


                                   

15. Neacşu, Gh., 1971, , Bucureşti, Editura Academiei RSR;

                          

16. Noverre, J.P., 1967, , Bucureşti, Editura Muzicală 


                   

17. Sachs, C., 1994, , Milano, Editura Il Saggiatore Economici 


            

18. Sorell, W., 1994, , Bologna, Editura Il Mulino 


            

19. Todea, S.F., 2001, Bucureşti, Edutura Fundaţiei 


                                  

„România de Mâine”;
20. ANS; 


Bucureşti, 24.10.2003;
                                      

21. ***** , Vol. I, II, III, IV, 1993, Bucureşti, Editura Enciclopedică;


                 

22. ***** FRDS, 2005, , www.dancesport.ro; 


                   

23. ***** FRDS, 2005, , www.dancesport.ro; 


              

31