Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU” DIN ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI, PSIHOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

PSIHOLOGIE MASTERAT

CONSILIERE ŞI EVALUARE PSIHOLOGICĂ

ANUL II SEMESTRUL I

Specificul consilierii la copiii cu CES

Studiu de caz TSA

Coordonator: Masterand:

Conf.univ. dr.Dughi Tiberiu Ghera Mihaela Cristina

Arad, 2020
GHERA MIHAEL A CRISTINA

MASTER CEP 2

PREZENTARE GENERALĂ A AUTISMULUI

Psihipatologia
Pentru început aș vrea să ne familiarizăm puțin cu noțiunea de psihopatologie
și cum a luat ea naștere. Psihopatologia este ramura medicinii care studiază și se ocupă
cu tulburările activității psihice. Psihopatologia s-a dezvoltat prin atitudinea
observaţională, bolnavii fiind asistaţi în azile de catre specialişti. Observaţiile
specialiştilor au fost grupate în unităţi de analiză ce au primit anumite denumiri,
ulterior clinicienii au ajuns la un acord în privinţa lor şi astfel au apărut semnele şi
simptomele. Psihopatologia este astfel afirmată explicit la începutul secolul al XX lea
prin autorii ca Jaspers, Janet și Freud paralel cu dezvoltarea științei psihologice, astfel
au început să se caute răspuns la întrebarea: ce este tulburarea mentală? În accepțiunea
lui Jaspers, scopurile psihopatologiei sunt:

- analiza vieții psihice anormale a persoanei

-studierea mijloacelor expresive ale persoanei

-identificarea cauzelor tulburărilor psihice

-raporturile de ansamblu ale vieții psihice

-interpretarea fenomenelor de anomalie psihică

Una din cele mai răspândite sau cunoscute tulburări mentale este autismul
sau TSA , adică tulburări din spectrul autist, sau tulburări pervazive de dezvoltare
caracterizat prin dezvoltarea insuficientă a abilităților de bază, mai ales a capacităților
de socializare, comunicare sau folosire a imaginației. Sunt sigură că toți ați intrat în
contact direct cu persoane autiste, așa că aș vrea să vorbim puțin despre specificul
acestei tulburări și unde anume în corpul omenesc se petrece această anomalie, și mai
exact, în creier . Este bine de știut că autismul este prezent de la naștere și se păstrează
pe întreg parcursul vieții, cauzele specifice fiind încă necunoscute. Deoarece
persoanele cu autism pot avea o multitudine de manifestari, variind de la individ la
individ, oamenii de stiinta cred ca sunt implicate mai multe gene. Cercetarile care sunt
incă în derulare au ca scop identificarea acestor gene. Unii experti considera, de
asemenea, ca factorii de mediu pot avea un rol in aparitia autismului si, desi, ei au
studiat mai multi astfel de factori, printre care ar fi vaccinurile, nu au gasit pana in
prezent o cauza clara. Cercetarile imagistice ale creierului persoanelor cu autism au
identificat anomalii in anumite zone cerebrale, inclusiv in acelea responsabile de
emotie si de relationarea sociala.

Studiile sugereaza ca persoanele cu autism au niveluri crescute ale


neurotransmitatorului numit serotonina, o substanta chimica care trimite mesaje in
interiorul creierului și care de altfel sunt elemente-cheie pentru buna funcționare a
organismului deoarece prin intermediul lor creierul reușește să comunice cu restul
organelor, iar semnalele sale sunt receptate corespunzător. Totusi, aceste studii sunt
preliminare si in prezent se desfasoara cercetari pentru a se explica modul de afectare a
creierului in autism. Deci, autismul afectează procesarea informației din creier prin
alterarea conexiunilor și organizării neuronilor și ale sinapselor acestora, adică toate
acestea fiind rezultatul unei disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos
central încă din viața intrauterină.

Un studiu arată ca numărul celulelor nervoase a subiecților autiști în comparație


cu alți subiecți cu dezvoltare normală, aveau cu 67% mai mulți neuroni în cortexul
prefrontal, acesta fiind implicat în funcții cum ar fi limbajul, comunicarea,
comportamentul social, atenția, fapt ce explică afectarea acestora la subiecții autiși.

Deci în concluzie, o prezență mai mare a neurotransmițătorilor (serotonina și


dopamina-substanțele chimice) și implicit ale neuronilor și sinapselor (macrocefalia),
afectează transmiterea corespunzătoare a semnalele la creier ceea ce duce la un
comportament confuz la autiști.

Acum că am vorbit puțin de locul unde are loc afecțiunea și în ce constă aceasta
la persoanele cu spectru autist, să vorbim puțin și despre cauzele acestora pt. a înțelege
de ce au loc aceste anomalii:

- deficit al contactului afectiv, lipsa de afecțiune al copilului în primii ani


de viață când aceasta este un lucru primordial în dezvoltarea emoțională;

-părinți reci emoțional, detașați cu nivel ridicat de stres, sau mame ostile
care nu și-au dorit copilul;

-epilepsie, existența rubeolei congenitale-când mama este infectata de


virusul rubeolic în primul trimestru de sarcină;

-genetice-cromozonii 15,5(duplicarea lor) și X

-utilizarea de antidepresive sau alte medicamente interzise în primele 3 luni


de sarcină;

-deficit nutrițional, consumul de alcool în prima parte a sarcinii și lipsa de


acid folic;

-vârsta înaintată a mamei;

-macrocefalia(am vorbit despre ea puțin mai sus)

-iradieri în timpul sarcinii(alfa,beta,gama,raze X)

-icter;

-privarea de oxigen a creierului la naștere.

Tratament:- nu există tratament specific;

-sfătuirea familiei pt a înțelege natura bolii și pt. ai coopta în programul


terapeutic;

-medicamente din clasa anticonvulsinantelor, antipsihoticelor,


antidepresivelor, amfetamine;

-intervenția educației speciale cu un nr mic de copii la profesor;

-terapia comportamentală începută de la vârste mici.


Pentru a veni în întimpinarea și ameliorarea vieții acestora și a
familiilor lor trebuie să identificăm încă din prima etapă a vieții simptomele și să
intervenim cât mai repede.

Simptomele precoce ale autismului sunt:

- 0-6 luni cu : indiferenţă pentru sunete; strabism şi anomalii de privire;


copilul este prea calm sau prea agitat; tulburări de somn şi de alimentaţie; hipotonie şi
hipoactivitate; ţinută corporală neobişnuită;

- 6-12 luni cu : atitudini bizare şi activităţi solitare (flutură degetele şi mâinile


în faţa ochilor); balans, utilizează neobişnuit obiectele (le râcâie, freacă); absenţa
interesului pentru persoane (lipsă de contact, anomalii de comunicare prin mimică,
gesturi); emisii vocale puţine sau absente; nu gângureşte, nu arată cu mâna, nu are
gesturi cu sens la un an;

- 1-2 ani cu : absenţa limbajului la 16 luni (nu spune nici un cuvânt), nu


răspunde când este strigat pe nume, pierde limbajul şi abilităţile sociale; nu ştie cum să
se joace cu obiectele, cu jucăriile (stereotipii şi anomalii în utilizarea jucăriilor);
anomalii de comunicare non-verbală (nu zâmbeşte şi pare să fie surd); apatie şi
indiferenţă dar foarte mare atracţie pentru lumini şi muzică.

În practica clinică s-au identificat două tipuri de patternuri distincte de

dezvoltare precoce în autism :

- instalarea gradată, când părinţii sesizează absenţa unor comportamente

considerate normale dar absente pentru copilul lor. Diagnosticul se pune pe la 3-4 ani
dar părinţii îşi amintesc de anomaliile existente mult mai devreme;

- dezvoltarea aproape normală în primul an şi chiar al doilea de viaţă dar


urmate de o regresie (pierderea limbajului şi a multor abilităţi). Totuşi nu se poate
spune că există o dezvoltare chiar normală, se remarcă deficienţe în jocul imaginativ şi
în limbaj. Regresia tulburărilor din spectrul autist nu urmează chiar unei dezvoltări
normale, apare la copii care au înregistrat deja unele devianţe.

Consilierea copilului cu autism şi a familiei începe cu diagnosticarea


autismului:

- determinarea nivelului cognitiv (nonverbal şi verbal);

- evaluarea abilităţilor de limbaj;

- stabilirea corespondenţei între vârsta mintală, vârsta limbajului şi


comportamentul copilului;

- evaluarea problemelor specifice în joc, comunicare şi social;

- identificarea condiţiilor medicale,

- stabilirea factorilor psihosociali relevanţi.


Diagnosticarea se realizează cu teste specifice pentru detectarea precoce a
autismului: Chestionarul social de comunicare; Lista comportamentelor autiste etc.

Familia uneori acceptă cu greu diagnosticul şi are tendinţa de a


minimaliza tulburarea din variate considerente (ruşine, imagine socială etc). Există
asociaţii naţionale şi internaţionale ale părinţiilor care sunt interesaţi de a realiza
schimb de experienţe. De asemenea sunt cursuri de lungă şi scurtă durată pentru a
abilita specialiştii în activitatea lor cu copii autişti. În centrele specializate pentru copii
autişti se lucrează în echipe multidisciplinare formate din: medic, psiholog, logoped,
pedagog, asistent social etc.; problemele se complică dacă în familie nu sunt condiţii
pentru creşterea copilului autist. În alte situaţii, părinţii au urmat specializarea de
psihologie pentru a afla mai multe despre cum să procedeze în creşterea copilului
diagnosticat cu autism. În România familiile cu copii autişti se lovesc încă de birocraţie
pentru a deschide un traiect viitorului copiilor lor. Părinţii au nevoie aproape
permanent de susţinere psihologică şi mai ales pedagogică. Întâlnirile de grup ale
părinţiilor cu copii autişti se pot constitui în grupe de suport, de schimb reciproc de
informaţii, de sugestii.