Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURSUL:
STRUCTURA CURSULUI
1. FOTOGRAFIA – limbaj pictural.
Domeniul fotografiei şi caracteristicile ei.
2. APARATUL FOTOGRAFIC. CARACTERISTICI.
3. MATERIALE FOTOGRAFICE. Formarea imaginii fotografice.
4. TEHNICA FOTOGRAFIERII. Punctul de staţie şi rolul lui în plastica
imaginii.
5. LUMINA ÎN FOTOGRAFIERE. Proprietăţile şi funcţiile luminii.
6. GENURI DE FOTOGRAFII.
7. ESTETICA IMAGINII FOTOGRAFICE.
8. FOTOGRAFIA DIGITALĂ.
2
Cuvânt înainte
Din albumele de familie sau din cutii si plicuri raspandite prin diverse sertare din casa,
fotografii ale persoanelor dragi sau chiar ale noastre cand eram copii ne ofera placere si
informatii asupra unor evenimente trecute, pe care nu le vom putea vedea, pe viu,
niciodata. Altele ne amintesc de locuri si oameni ce ne-au impresionat in peregrinarile
noastre.
Din aceasta multitudine de fotografii enumerate mai sus, doar o mica parte ne
atrage atentia si sunt retinute in memoria noastra. Oare ce elemente diferentiaza putinele
imagini retinute de foarte numeroasele care vor ajunge in cosul uitarii?
Fotografia este arta de-a comunica “ceva” care ne-a impresionat, care ne-a trezit
curiozitatea.
Pentru generatia studentilor (si a fiilor mei), fotografiile realizate cu camera digitala
sau cu telefonul mobil reprezinta dorinta de a imortaliza aspecte inedited sau amuzante
din cotidian.
Cu ajutorul camerei digitale gasita intr-un sertar la firma au facut cateva fotografii,
amintindu-si rapid de cuvintele repetete de “n “ ori la cursuri. Prin fata ochilor li s-au derulat
momentele cand profesorul le prezenta ,cu ajutorul videoproiectorului, nenumarate
portrete realizate de el, de colegii sai; si-au reamintit dezbaterile care aveau loc dupa
vizionari si raspunsurile oferite instantaneu, in cadru organizat la nenumaratele intrebari.
Si-au amintit de primele lor fotografii- portret pe care le-au facut fetelor din facultate
sip e care le-au disecat impreuna cu colegii de grupa, sub indrumarea competenta a
profesorilor si a profesionistilor invitati la seminariile de Tehnica si Arta Fotografica.
Si-au reamintit ce au scris in referatul predat la finalul cursului, ca “unul din motivele
pentru care au optat pentru admiterea la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice a fost
si pasiunea lor pentru fotografie”, posibilitatea de a descifra in facultate nenumaratele si
fermecatoarele ei taine.
Pasiunea pentru fotografie trebuie dublata de efort propriu individual, cautarea unor
raspunsuri in carti, reviste si pe site-uri specializate. Presupune executarea a nenumarate
fotografii ce vor fi analizate cu colegii si cu unii cunoscatori ai domeniului, practica
permanenta contribuind la asimilarea si dezvoltarea tehnicilor.
Una dintre cerintele examenului final este realizarea unor fotografii de arhitectura si
de portrete; insusirea si aplicarea in practica a acestor cerinte va vor fi folositoare toata
viata, indiferent de domeniul profesional spre care va vor fi indreptati pasii. Perseverand , o
sa obtineti fotografii din ce in ce mai bune si mai apreciate, iar selectia lor exigenta va
imbunatatii calitatea portofoliului personal.
SFATURI (ce pot fi utile cand realizati proiectul pentru examenul la TAF)
Alegeti un loc de statie cat mai judicios, care sa va ajute la o incadrare cat mai
buna; poate fi in apropierea sediului BANC POST, care permite incadrarea pe orizontala a
cladirii. In acelasi timp se pot aplica, in mod natural, cerintele din curs referitoare la
“sectiunea de aur” si “prim plan”.
PORTRETUL unor persoane – membrii familiei, prieteni, colegi, vedete – este genul de
fotografie cel mai practicat, dar sic el mai delicat. Fotografiile imortalizeaza atat infatisarea,
cat si elemente ale caracterului lor. Fotografiile persoanelor pot fi clasificate in 2 categorii:
portrete si instantanee.
Alegeti-va un subiect, tinand cont de faptul ca expresia faciala este cel mai direct si
clar indicator al personalitatii. Gasiti locatia in care doriti sa fotografiati pentru portrete de
prim-plan ale fetelor. Folositi teleobiectivul de la zoom si focalizati pe ochiul persoanei.
Pentru un portret de mediu plastati subiectul in locul sau de lucru obisnuit, analizandu-l
in timpul actiunii pentru a selecta elementele c e ar imbogati compozitional fotografia. La
un portret in natura vom plasa subiectul la o distanta de 1-2m de fundalul unui zid sau un
copac.
Cea de a treia tema este la libera alegere, fara nici-o constrangere din partea
profesorului! Si va fi punctat, in nota finala, ca si subiectele impuse.Va trebui sa cautati
subiecte care sa va atraga si care sa le explorati fotografic. Trebuie sa stiti ca nicio fotografie
nu este o copie perfecta a realitatii. La evaluarea proiectului vom trece peste stangaciile
tehnice, imperfectiunile expunerii. Va fi descoerit si apreciat modul de tranpunere in
fotografie a propriilor sentimente fata de subiect, utilizarea luminii, a compozitiei,
surprinderea momentului important a ceea ce ati incercat sa vizualizati.
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
4
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
5
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
6
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
2. APARATUL FOTOGRAFIC
Caracteristici
7
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
8
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
9
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
10
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
VIZORUL
Executarea unei fotografii necesită să se determine limitele imaginii în
care va apărea pe fotografie subiectul fotografiat. Acest sistem pentru încadrare
se numeşte vizor şi poate fi de mai multe tipuri. Ne vom referi, pe scurt, doar la
vizorul care dotează marea majoritate a aparatelor moderne.
Vizorul cu oglindă este comod deoarece permite efectuarea rapidă şi
facilă a încadrării imaginii, punerea la punct şi observarea subiectului în timpul
fotografierii. Are şi un inconvenient prin faptul că imaginea în vizor este
decalată faţă de imaginea ce se obţine pe materialul foto. Această decalare este
sesizabilă mai ales la fotografierea de la mică distanţă.
Un alt tip de vizor este cel cu oglindă montat în corpul aparatului
fotografic, fiind lipsit de erorile de paralaxă. Acest tip de vizor este comod la
fotografierea cu obiective interschimbabile.
Aparatele foto moderne sunt echipate, de obicei, cu telemetre, cuplate cu
obiectivul şi fixate în corpul aparatului foto.
11
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
2.2. OBTURATORUL
12
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
13
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
3. MATERIALE FOTOGRAFICE
Formarea imaginii fotografice
Pentru a putea înţelege “cum” fotografiem, este bine să ştim “pe ce”
fotografiem.
Materialele fotografice sunt constituite dintr-un strat sensibil depus pe un
suport oarecare. Stratul sensibil se depune pe suport, sub forma unei pelicule
fine de gelatină, cu o grosime de numai câţiva microni şi se numeşte emulsie
fotografică.
Suportul materialelor foto se execută din celuloid, triacetat de celuloză
etc; suportul mai poate fi din mase plastice, sticlă, porţelan, ceramică, metal,
mătase.
Materialele fotografice se clasifică în:
a) negative – pe care se face fotografierea;
b) pozitive – pe care se copiază, după negativ, imaginile fotografice;
c) reversibile – se obţine imaginea pozitivă pe acelaşi material pe care s-a
efectuat fotografierea.
14
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
SENSIBILITATEA
Sensibilitatea la lumină este principala caracteristică a materialelor foto.
Exprimarea cantitativă a sensibilităţii la lumină este necesară pentru
determinarea expunerii, precum şi pentru compararea între ele a diferitelor tipuri
de materiale fotografice.
CONTRASTUL
Constituie o caracteristică importantă a materialului foto şi defineşte
modul în care lucrează stratul sensibil: moale, normal, contrast, extracontrast.
LATITUDINEA DE EXPUNERE
Reprezintă o altă caracteristică importantă a stratului sensibil. Valoarea
practică a latitudinii de expunere constă în faptul că detaliile subiectelor
fotografiate pot fi reproduse pe materialul fotografic în tonalităţi proporţionale
cu strălucirile lor.
Exemple de contraste (intervale de străluciri):
- peisaj deschis pe timp urât …………………………. 1:2 – 1:3
- peisaj deschis cu cer urât …………………………… 1:20 – 1:60
- clădiri luminoase, iluminate de soare ………………. 1:5 – 1:10
- clădiri întunecoase, pe fond de cer …………………. 1:100 – 1:200
- străzi înguste pe timp însorit ……………………….. 1:300 – 1:500
- faţă blondă …………………………………………. 1:10 – 1:20
- faţă brună …………………………………………... 1:30 – 1:100
- obiecte întunecoase pe zăpadă ……………………… 1:500 – 1:1000
- interior de cameră, în faţa ferestrei …………………. 1:1000 – 1:5000
15
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
FILMUL COLOR
16
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
17
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Umbrele sunt iluminate numai de lumina difuză (de către cer); de aceea,
culoarea lor depinde de lumina care are întotdeauna un exces de radiaţii albastre,
comparativ cu lumina solară directă. De exemplu, suprafaţa zăpezii este redată
albă (sau puţin gălbuie), umbrele pe zăpadă apar albăstrui.
La peisaje, culoarea vegetaţiei verzi se schimbă în continuu în timpul
zilei, în funcţie de felul iluminării, de starea atmosferei etc. Realizarea unui
portret echilibrat cromatic pe fond de vegetaţie, crează probleme. Dacă cerul
este albastru, pe imaginea cu vegetaţie va apărea o culoare albastră în exces.
Redând corect culoarea vegetaţiei, faţa persoanei va apare roşiatică,iar cerul
alburiu.
Iluminarea scade atunci când norii acoperă soarele, iar contrastul se
diminuează foarte mult. Lumina difuză uniformă permite redarea mai corectă a
culorilor decât lumina contrastată.
Pe timp închis, scenele în aer liber se redau cu o distorsiune cromatică mai
mică decât în cazurile în care soarele este acoperit de nori albi, transparenţi.
Suprafeţei apei îi sunt imprimate nuanţe de culoare în funcţie de obiectele
care se reflectă şi apar în imagine. În cazul cerului albastru – apa devine
albastră, cerul acoperit de nori – apa devine cenuşie, iar la umbra copacilor, apa
devine verzuie.
O varietate şi mai mare de nuanţe de culoare o provoacă valurile. Toate
aceste elemente crează dificultăţi în realizarea unui raport relativ corect între
culoarea obiectului şi cea a suprafeţei apei. Operatorul va reda cu mai multă
exactitate culoarea părţii importante a subiectului, permiţându-şi distorsiuni
importante în redarea coloritului apei.
Cele mai frecvente şi mai evidente distorsiuni cromatice apar la portrete.
Fiecare element constitutiv al portretului – detaliile feţei, îmbrăcămintea, fondul
de culori – are o influenţă mare asupra perceperii ansamblului.
La redarea diferitelor culor, distorsiunea deteriorează armonia de culoare
a portretului în ansamblu. la fotografierea unui grup de mai multe persoane
există o şi mai mare varietate de culori, determinând mai multe probleme
tehnice la redarea culorilor faţă de portretul individual. Detaliile în culori
strălucitoare, de pe îmbrăcăminte sau décor, apar mult distorsionate în fotografie
datorită necesităţii ca la portret culoarea feţei să fie redată cât mai corect.
18
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
4. TEHNICA FOTOGRAFIERII
Punctul de staţie şi rolul lui în plastica imaginii
19
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Există trei elemente care condiţionează alegerea unui punct de staţie optim:
a) direcţia de fotografiere;
b) distanţa până la subiectul de fotografiat;
c) înălţimea punctului de staţie.
20
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
21
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
22
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
5. LUMINA ÎN FOTOGRAFIE
Proprietăţile şi funcţiile luminii
23
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
24
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
25
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
26
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
27
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
6. GENURI DE FOTOGRAFII
28
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
umbră devin neplăcute ochiului. Această lumină, care vine dintr-o direcţie
perpendiculară pe axa optică, este nefavorabilă, împărţind obiectele prea
simetric în porţiuni de lumină şi de umbră.
Alegerea punctului de staţie este hotărâtoare pentru reuşita fotografiei de
peisaj. În acest gen de fotografie prim-planul este indispensabil, având roluri
multiple:
- produce iluzie de adâncime;
- un joc de tonalităţi şi de forme;
- acoperă unele elemente nedorite;
- dă culoare locală;
- când este întunecos, creează străluciri.
Iată suficiente motive pentru care prim-planul trebuie ales cu mult talent.
29
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
30
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
31
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
FOTOGRAFIA DE ARHITECTURĂ
Fiecare clădire, fiecare ansamblu arhitectural, fiecare ornamentaţie şi
detaliu interior al încăperilor, cuprinde o anumită idee, subordonată destinaţiei
construcţiei respective.
Fotograful are datoria să redea în fotografie ideea fundamentală a
arhitectului. Acelaşi ansamblu arhitectural poate fi redat în moduri diferite. De
aceea, fotoreporterul trebuie, înainte de a fotografia, să studieze subiectul din
diferite puncte şi în diferite condiţii de iluminare.
Punctul de fotografiere trebuie ales în aşa fel încât să redea volumul şi
caracteristicile liniare ale subiectului fotografiat. De cele mai multe ori, clădirile
se fotografiază, astfel încât în imagine să se obţină faţada şi o parte din peretele
lateral. Orientarea se face după partea cea mai importantă, cea mai caracteristică
a clădirii – faţada şi să cuprindă, suplimentar, acel perete lateral care creează
perspectiva maximă în imaginea fotografică.
De cele mai multe ori, construcţiile arhitecturale se fotografiază cu soare
lateral, deoarece la o astfel de iluminare sunt evidenţiate formele clădirii şi
creşte relieful acesteia. Fotografierea pe timp înnourat împiedică redarea
formelor arhitecturale ale construcţiei, rezultând o imagine plată, inexpresivă.
REPORTAJUL FOTOGRAFIC
Trăsătura caracteristică a fotografiei de reportaj, este absenţa oricărei
înscenări, a oricărei “intervenţii organizatorice” a fotoreporterului în
32
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
33
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Fotografia are multe calităţi pentru care este considerată artă, care
îmbrăţişează de la precizia ştiinţifică la viziunea poetică şi lirică.
Fotografia face uz de o tehnică din ce în ce mai rafinată care cere un nivel
înalt de cunoştinţe, atât tehnice, cât şi artistice.
“Capacitatea de prefigurare mintală a imaginii înainte de a o fixa pe
peliculă, permite interpretarea artistică a realităţii. Înainte de a fi o chestiune
de ochi, fotografia este o chestiune de idei, o problemă mintală. Acest lucru
redă fotografiei caracterul intelectual şi nu pe cel mecanic”, afirma criticul de
artă Eug. Schileru.
Principiile specifice de alcătuire estetică a imaginii fotografice:
34
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
formatul este pătrat, pentru că simetria divizează atât atenţia, cât şi privirea, care
este condusă, fie spre o jumătate, fie spre cealaltă a imaginii, tinzând să
ocolească tocmai elementul principal al subiectului. Dimpotrivă, aşezându-l
după una din axele forte ale imaginii (fig.3) efectul sporeşte întrucât privirea
alunecă de la sine către subiect şi rămâne fixată pe el, aşadar: evităm simetria,
folosind liniile şi punctele forte ale cadrului.
Acest fel de a proceda este natural şi logic, nu numai estetic. Să ne
imaginăm că suntem în situaţia de a fotografia scena balconului din Romeo şi
Julieta. Vom suprapune balconul peste punctul forte superior dreapta, iar pe
Romeo, pe punctul forte inferior stânga, sau invers: balconul stânga sus şi
personajul – dreapta jos, folosind astfel diagonala cadrului. Cele două variante
de încadrare propuse nu sunt de egală valoare: - prima (stânga jos – dreapta sus),
după diagonala ascendentă este de un efect mai puternic decât cealaltă (stânga
sus – dreapta jos), diagonala descendentă a cadrului, care este numită şi
diagonala slabă, spre deosebire de cea de a doua – diagonala forte a cadrului
(fig.4).
Linia orizontului
Pentru a evita simetria, linia de orizont a unui peisaj marin sau de câmpie
nu se suprapune niciodată peste axa orizontală de simetrie a cadrului pentru a nu
obliga ochiul să privească sau sus sau jos, în loc de a privi şi sus şi jos, adică
întregul câmp al imaginii. Ea trebuie suprapusă peste linia forte orizontală cea
mai de jos a cadrului. În acest caz, lipsa de detalii – cum sunt norii de exemplu,
în partea de deasupra orizontului, produce un efect dezolant, de gol, care strică
imaginii. Suprapunerea ei pe orizontala forte superioară, produce o impresie de
strivire a detaliilor aflate în partea de jos, exemplu un peisaj marin cu o barcă în
prim-plan, la linia inferioară a cadrului, ar părea copleşită de masa de apă de
deasupra ei.
Subiectul sau elementele principale nu se plasează niciodată la marginile
sau colţurile cadrului imaginii.
a) Primul plan este cel care se vede dintâi când privim imaginea şi
cuprinde elementele compoziţionale ale subiectului situate cel mai în faţă, mai
35
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
aproape de noi, cum sunt frunzişul unor ramuri sau nişte arbori, un grilaj, o uşă
etc.
Primul plan are rolul de a conduce privirea spre planul de mijloc, în care
se situează, de obicei, subiectul. Prezenţa prim-planului în fotografie nu
constituie o condiţie şi nu este nici posibilă şi nici necesară întotdeauna.
b) Planul subiectului conţine elementele compoziţionale principale ale
subiectului, între care există o legătură de idei.
c) Fondul creează spaţiul, ambianţa în care se desfăşoară acţiunea
subiectului. Un subiect interesant, proiectat însă pe un fond nepotrivit, îşi poate
pierde total valoarea artistică. Un fundal este nepotrivit atunci când culoarea lui
este asemănătoare cu a subiectului sau prea contrastant faţă de acesta. Rolul
fundalului este să scoată în evidenţă subiectul şi pentru aceasta trebuie să-i fie
subordonat ca tonalitate, claritate.
3. Perspectiva
Pentru ca fotografia să păstreze şi să redea aceeaşi impresie de relief pe
care o avem privind obiectele în realitate, trebuie ca mărimea relativă, ordinea
spaţială şi coloritul elementelor să respecte anumite reguli care sunt date de
perspectivă. Dacă ne referim la forma şi mărimea relativă a elementelor, avem
perspectiva liniară, iar dacă ne referim la variaţia tonalităţii culorilor, avem
perspectiva aeriană. Perspectiva se poate modifica prin folosirea unor obiective
cu distanţă focală diferită sau modificarea înălţimii punctului de staţie.
36
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
37
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
VOLUMELE
După cum liniile delimitează suprafeţe, suprafeţele delimitează volume pe
care jocul de umbre şi lumini le scoate mai bine în relief, dând valenţe plastice
fotografiei.
Repartizarea lor justă şi echilibrată pe suprafaţa imaginii, este de mai
importanţă, mai ales în fotografiile de arhitectură.
38
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
CULOAREA
Noţiunea de culoare se referă simultan la două fenomene:
- senzaţia subiectivă de culoare;
- proprietatea unui corp de a fi colorat.
Aceste două fenomene, profund deosebite prin mecanismul lor intim, au o
caracteristică comună: depind de lumină, căci în întuneric dispar atât senzaţia
cromatică, cât şi culoarea corpurilor.
Culorile, în afară de senzaţia vizuală, obiectivă, mai produc asupra noastră
şi senzaţii subiective, de ordin afectiv.
După senzaţia pe care o produc, culorile au fost împărţite în:
- culori calde: galben, portocaliu, roşu, numite şi “culori reliefate” şi sunt
asemănătoare cu acelea ale surselor calorice, dând senzaţia de lumină şi
căldură;
- culori reci: albastru, verde, violet, numite şi “culori atenuate”, dau
senzaţia de frig şi obscuritate.
Cerul albastru, senin, însorit, are efect activ, însufleţitor, prin contrast cu
lumina de lună care acţionează pasiv şi trezeşte dorinţe nedefinite.
Chipul roşiatic al unui om poate însemna febră sau mânie, iar o culoare
gălbuie denotă boală. Un cer roşu anunţă o vreme ameninţătoare. Roşul, în
general, este iritant.
Culoarea neagră este apăsătoare, funebră, fiind legată de doliu.
Culoarea albă dă senzaţie de puritate, de optimism.
Tonurile galbene sunt cele mai luminoase şi mai calde.
Tonurile verzi sunt odihnitoare, dar reci.
Fotografia color nu trebuie doar să înregistreze mecanic culorile, ci să le
redea veridic, îmbinându-le armonios, aşa cum sunt şi în natură.
În realizările noastre, începem prin a imita şi dacă perseverăm, sfârşim
prin a creea, într-un stil care ne este propriu şi care va fi cu atât mai personal şi
mai valoros, cu cât mintea şi sufletul ne vor fi mai legate prin cultura şi educaţia
artistică.
“Ce” am vrut să spunem şi “Cum” am făcut-o prin fotografie, o analizează
şi apreciază privitorii lucrărilor noastre.
Fotografia nu este un scop în sine, ci numai mijlocul prin care se
realizează un scop: comunicarea cu oamenii. De aceea, ea trebuie să aibă un
conţinut care să informeze, să educe, să distreze sau să comunice un sentiment, o
stare de spirit. El trebuie prezentat într-o formă clară, inteligentă.
Orice îl interesează, în mod sincer, pe un fotograf, merită să fie
fotografiat. A alege subiectul, înseamnă a vedea în mod creator nu numai cu
ochii, ci şi cu mintea un sens nou, un punct de vedere nou, o noţiune nouă.
39
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
8. FOTOGRAFIA DIGITALA
40
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
CAMERA DIGITALA
Cele mai multe camere digitale functioneaza aproximativ in acelasi mod
ca aparatele traditionale, diferenta fiind ca in loc de film, imaginile sunt captate
si pastrate in memoria camerei digitale, memorie care poate fi incorporata in
aparat sau care poate fi pe un card de memorie care nu este fix.
Numarul de imagini pe care memoria sau cardul de memorie al
aparatului le poate stoca variaza, depinzand de calitatea imaginii si tipul sau
(de exemplu, alb-negru, color sau in tonuri sepia), si de calitatea camerei.
Noua tehnologie pentru imaginea digitala se dezvolta rapid si capacitati de
stocare de mega-pixeli devin rapid mai disponibila cu fiecare generatie de
camere digitale.
In fotografia traditionala, cand faci ultimul cadru de pe un film, derulezi
filmul, il scoti din aparat si il inlocuiesti cu unul nou, neexpus, pentru a putea
continua sa faci fotografii. In fotografia digitala, un proces similar trebuie sa
aiba loc cand memorie este plina. Daca esti obisnuit cu sistemul de operare al
unui computer, stii ca un document sau o imagine poate fi salvata in memorie ca
fisier. O camera digitala salveaza imaginile intr-un mod similar si fisierul cu
imagine poate fi transferat(downloadat) din memoria aparatului pe hard drive-ul
unui computer, pe discheta, zip drive sau CD-ROM. Cand memoria camerei este
plina, fie downloadezi imagine stocata in memorie pe un computer sau, daca
folosesti un card de memorie, il poti inlocui cu un card de memorie nou, nescris,
permitandu-ti sa downloadezi imaginile mai tarziu.
Un mare avantaj al multor camere digitale este faptul ca au un vizor LCD
(un mini monitor). Astfel poti sa vezi imediat sau sa revezi oricand imaginile
stocate in memorie si sa le stergi pe cele pe care nu le doresti, avand libertate
totala de a alege, eliberand astfel spatiu de stocare pentru noi imagini si pastrand
in acelasi timp doar cele mai bune imagini pentru o folosire/downloadare
ulterioara.
DE CE DIGITAL?
Odata capturata, fotografia digitala este deja intr-un format universal. ceea
ce o face incerdibil de usor de distribuit si folosit. De exemplu, poti insera o
fotografie digitala in documente realizate cu procesorul de text, le poti trimite
prietenilor prin e-mail, sau le poti pune pe un site Web unde pot fi vazut de
oricine din lume. Cu multe dintre camere poti vedea imediat imaginea pe un mic
ecran LCD pe spatele aparatului, sau poti conecta camera la un televizor si sa le
afisezi in mare ca o vizionare de diapozitive. Unele camere pot fi chiar conectata
la un microscop sau telescop pentru a afisa imagini marite foarte mult pe un
ecran TV larg. Fotografia digitala este instanta fara a cheltui bani cu filmul sau
hartia fotografica! (Anexa: imaginile 11 si 12)
41
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
42
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Camerele digitale sunt doar o veriga in lungul lant care duce de la scena
originala la imaginea finala care va fi afisata sau distribuita. De fapt, camera nu
esta nici macar absolut necesara in acest lant. Elementul cheie in fotografierea
digitala este o imaginea in format digital, formata din pixeli. Desi camera
captureaza fotografia in format digital, poti scana si diapozotive, negative sau
hartie pentru a converti aceste formate trditionale in acelasi format digital.
(Anexa: imaginea 13)
43
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
CAUTATI COMPLEMENTARITATEA
44
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
fost niciodata mai actuala ca acum cand scannerele care citesc fisiere APS se
vando data cu calculatorul fiind integrate in microprocesorul acestuia ca cititor
traditional de dischete. Chiar daca fotografiei 100% digitale I se prevede un
viitor stralucit acesta este astfel numai in conditii de complementaritate cu
mediile fotografice existente.
45
MIC GLOSAR
PRIORITATE DE TIMP= mod de lucru prin care este setata viteza de inchidere a
obturatorului, iar sistemul regleaza treapta de deschidere a diafragmei pentru care
expunearea este optima, pe baza informatiilor oferite de exponometrul incorporat in
aparatul foto.
CONTRAST = diferenta dintre partea cea mai luminoasa si ce mai intunecata a unei
imagini. Contrastul soprit mareste impresia vizuala de claritate, dar nu mai reda
corespunzator detaliile din ambele zone.
FILTRE = pentru aparate foto evoluate - accesorii din material plastic sau sticla – care
plasate in fata obiectivului, pot evidentia o culoare sau calitate a luminii ce ajunge la
captorul aparatului foto digital.
SLR (Single Lens Reflex) = mod de contructie a aparatului foto care permite
utilizatorului sa priveasca sis a imortalizeze subiectul de fotografiat prin obiectiv.
TIFF= ( acronym pentru Tagged Image File Format) Format de fisier pentru imagini care
poate fi citit de software-urile importante pentru crearea imaginilor. Sistemul marmite o
comprimare moderata fara pierderi evidente.
Obiective:
NORMAL = este considerat obiectivul de 50mm (la aparatele de format 35mm) care
ofera un unghi de vizare de aproximativ 45 de grade, similar ochiului uman.
1816 Joseph Nicephore NIEPCE - Incepe primele sale exerimente de fotografie, care au
putut fi vazute dupa aproape 1 deceniu
1816 Joseph Nicephore NIEPCE - Isi prezinta primele fotografii, realizate pe bitum
1839 Academia Frantei anunta oficial inventarea “daguerotipiei”; 1839 este considerat
data oficiala a inventarii fotografiei.
1844 William Fox TALBOT - Publica prima carte despre fotografie, dupa ce realizase
“desene fotografice” pe o hartie sensibilizata cu clorura de argint si fixate cu iodura de
potasiu.
1847 Abel NIEPCE (nepotul lui Joseph Nicephore NIEPCE) prezinta negativul pe suport de
sticla, iar Louis Desire Blanquart-ECARD realizeaza primele copii pozitive pe hartie cu albumina.
1851 William Fox TALBOT - Realizeaza primele fotografii ale unor subiecti in miscare prin
exunerea la lumina obtinuta in urma descarcarilor electrice printr-un condensator.
La PARIS apare “La lumiere”, considerate a fi prima revista de fotografie din lume.
1857 James MAXWELL reuseste sa obtina primele fotografii color prin procedeul de selectie
tricromatica si recompunere prin tripla proiectie.
1888 George EASTMAN lanseaza primul aparat foto KODAK, insotit de sloganul ce va rezista
mai mult de un secol “TU APESI BUTONUL, NOI FACEM RESTUL”.
KODAK folosea o rola de film, pe care se putea realiza 100 de fotograme. Dupa
expunere, aparatul cu film din interior era trimis la unul dintre laboratoarele KODAK. Aici
filmul era extras, developat si copiat pe hartie, iar aparatul era reincarcat cu un alt film si
returnat propietarului.
1892 Thomas Alva EDISON inventeaza un aparat de luat vederi pentru obiecte sau
oameni in miscare care folosea o banda de celuloid de 35mm cu perforatii pe margine.
1895 Wilhelm Conrad ROENTGEN obtine prima fotografie prin expunere cu raze “X”.
1910 WODD face publice experientele sale fotografice cu radiatii infrarosii si ultraviolet.
1916 Este lansat pe piata AGFACOLOR, primul film negative color realizat de firma AGFA.
1925 SEGUIN inventeaza blitzul (se obtine lumina necesara prin decarcarea unui
condensator in globul de sticla al unui bec cu gaz inert)
1945 BLACKNER, BROWN si KUNZ sunt numele inventatorilor procedeului foto numit instant
POLAROID,
1973 Primul captor CCD de uz comercial este lansat cu o rezolutie de 100x100 pixeli.
1986 Un captor de imagine tip CCD de 1.4 MP este lansat pe piata de catre firma KODAK.
2005 KODAK renunta sa mai produca aparate foto reincarcabile cu film de 35mm.
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
ANEXE
62
TEHNICA SI ARTA FOTO
TEHNICA SI ARTA FOTO
TEHNICA SI ARTA FOTO
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Figura 7
Figura 8
Figura 9
66
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Figura 10
Figura 11
Figura 12
67
TEHNICĂ ŞI ARTĂ FOTO
Figura 13
Figura 14
Figura 15 Figura 16
68
Aventura
Îmi amintesc cum a început această “aventură”. Când a trebuit să aleg la începutul celui
de-al II-lea semestru un nou opţional ştiam ce vreau să fac semestrul acesta chiar înainte să fie
afişat orarul. Am fost puţin dezamăgită de faptul că era programat în după-amiaza de vineri, zi în
care nu mai aveam nici un seminar şi nici un curs, dar nu puteam renunţa la materia pe care
aşteptam cel mai mult să o fac doar pentru simplu fapt că era amplasată într-un interval orar care
nu era deloc avantajos. Aşa că m-am hotărât să mai sacrific încă o zi din săptămână şi am reuşit
să ajung la toate cursurile de Tehnică şi artă fotografică, chiar şi la cele la care nu trebuia, cum s-
a întâmplat pe data de 30 aprilie. Şi a meritat. Pe lângă lungile discuţii despre diagonale şi spaţiul
care trebuie lăsat în direcţia de privire, care mie mi-au fost de foarte mare folos, deoarece
“repetiţia e mama învăţăturii”, îmi amintesc de nu puţinii invitaţi, fotografi, care aveau stiluri atât
de diferite încât pozele lor nu puteau fi comparate, ci doar admirate. Aşa am văzul diferenţele
dintre pozele de jurnalism şi pozele de studio, dintre pozele şocante ale copiilor bolnavi şi cele
ale străzilor din Bucureşti. Diferite nu erau doar pozele, ci şi atitudinea faţă de lume şi viaţa, unii
mai optimişti, alţii mai puţin optimişti, dar toţi sensibili.
Am mai învăţat cât de greu e să îţi reuşească o poză în condiţiile în care eşti la o
conferinţă şi în faţa ta mai sunt zece fotografi care încearcă să obţină aceeaşi poză, cât de
important este să îţi alegi un punct de staţionare cât mai bun şi cât efort fizic presupune această
meserie. Poate că fotografii sunt văzuţi ca nişte persoane boeme şi delicate care se plimbă peste
tot şi fac poze la lucrurile care le atrag atenţia, privită aşa, această meserie pare foarte frumoasă,
dar lipseşte ceva. Nu s-a luat în considerare greutatea aparaturii, pericolul pe care îl presupune
această meserie şi spiritul practic care nu trebuie să îi lipsească niciunui fotograf. Privită şi din
acest unghi pentru mine tot frumoasă pare această meserie, cu toate greutăţile pe care le
presupune.
Dar totuşi, care a fost aventura? Aventura mea a presupus încercărirele disperate de a
realiza poze care să redea cât mai bine realitatea aşa cum o văd eu. Mereu nemulţumită de
umbrele inestetice de pe fotografiile pe care mă străduiam să le fac cât mai bine, obsesia de a
încadra totul cât mai bine şi supărară de falsitatea celor pe care încercam să îi surprind în
fotografii, care cum vedeau camera de fotografiat afişau un zâmbet fals mă făcuseră să cred că
nu o să reuşesc niciodată să fac nişte poze care să satisfacă exigenţele mele, care nu sunt deloc
mici.
69
După primele ore de curs am învăţat cum să rezolv problemele cu umbrele care îmi
“stricau” pozele şi am descoperit că nu îmi alegeam bine ora la care să fac pozele şi nu numai.
Tot la acest curs am învăţat că o fotografie reuşită se realizează cu răbdare, sau
dimpotrivă e nevoie să reacţionezi foarte rapid şi să surprinzi exact momentul pe care îl doreşti.
Aceste două lucruri mi-au fost de folos la realizarea pozelor pentru acest proiect.
Când am realizat pozele cu Palatul Parlamentului, nici vremea nu mă ajuta prea mult şi
eram nevoită să surprind exact acel moment în care se însenina şi nu îmi intra în cadru
acoperindu-l cu totul vreun pieton sau vreo maşină, lucru care nu a fost prea ushor, întrucât mai
aveam o problemă, nişte baterii foarte proaste care se consumau extrem de repede (dupa 1-2
fotografii), aşa că am fost nevoită să cumpăr vreo 4 seturi de baterii. Pe lângă faptul că atunci
când ieşea soarele mi se consumau bateriile şi până le schimbau îmi intra cineva în cadru, mă
urmăreau şi paznicii deoarece am realizat poze şi din parcare şi mă mai claxonau şi maşinile
pentru că furată de peisaj înaintam în stradă. În toată agitaţia asta am şi uitat de setarea orei pe
aparat, dar se poate vedea pe poze că era în jur de ora 11 şi aproape de predarea proiectului,
deoarece pozele au fost descărcate în calculator cu două zile înainte.
O altă provocare a fost să fac o poză cât mai originală unei clădiri pe care o fotografiază
toţi colegii mei, aşa că am ales să o încadrez în partea de sus cu crengiile unui copac.
Mai târziu am hotărât să merg în parc să realizez portretele unor copilaşi, aşa că am mers
în parcul Tineretului în căutarea unor modele, dar fără prea mult succes, deoarece la acea oră
copilaşii nu erau în parc.
AII-a zi, tot în jurul orei 11, mergeam să mă întâlnesc cu o colegă, dar ceva mi-a atras
atenţia. Într-unul din părculeţele din zona în care locuiesc erau foarte mulţi copii cu părinţii lor
care se jucau de zor. Am intrat în parc cu gandul de a face două portrete, dar după ce am realizat
aceste portrete nu am putut să mă abţin să nu le surprind jocul. Aşa că, tema mea la alegere este
“jocul”. După ce am făcut câteva portrete, deoarece s-au arătat foarte dornici să pozeze, am
rămas în parc şi am vorbit cu părinţii lor. Le-am explicat ce voi face cu pozele şi am făcut
schimb de adrese de mail pentru a le da pozele şi lor. După o perioadă, când obişnuiţi cu
prezenţa mea nu au mai dat atenţie aparatului de fotografiat, le-am surprins jocul. Am fost foarte
încântată când am ajuns acasă şi m-am uitat la poze, îmi dădeau o stare foarte bună. Sunt de
părere că am reuşit să surprind şi bucuria lor, dar şi micile certuri.
Deşi înainte să merg în parc setasem data şi ora bine, mă uit acum la poze şi îmi arată altă
dată şi ora, mai exact cea la care le-am dus la printat. Mă gândesc că datorită modificărilor
aplicate pentru încadrare s-a schimbat această dată, sau pur şi simplu nu ştiu eu unde să mă uit.
În continuare voi descrie ideea mea din fiecare fotografie. Menţionez că am făcut mai
multe fotografii şi am ales în faţa ecranului computerului cele şase pe care le-am printat. Când
70
le-am vizualizat acasă am descoperit elemente pe care nu le observasem atunci când le-am
realizat.
Prima fotografie, cea cu Palatul Parlamentului, căreia i-am pus numele “Clasic” este
cum sugerează şi numele o fotografie clasică de arhitectură în care am încercat să respect regulile
pentru acest tip de fotografie. Am încercat să surprind două laturi ale clădirii pentru a se observa
cât de mare este de fapt această clădire. Îmi amintesc că aşa am fost învăţaţi la acest curs, să nu
facem pozele de arhitectură din faţa clădirilor, pentru că acestea par plate, lipsite de volum.
În cea de-aII-a fotografii cu această clădire am încercat să îi dau o notă mai personală, să
îmi pun într-o oarecare măsură amprenta, aşa că, în fotografia “Contrast” am vrut să scot în
evidenţă contrastul dintre natură şi clădire, dar şi dintre natură şi traficul din zonă. Îmi place cum
se reflectă culoarea cerului pe maşinile de pe şosea şi cum se împletesc aceste elemente aparent
fără legătură între ele. Este o fotografie cu foarte multe elemente, plină de elemente aş putea
spune, dar cu toate acestea, tot clădirea acaparează atenţia privitorului, cel puţin pe a mea.
Primul portret pe care l-am realizat se numeşte “Inocenţă”, deoarece este al unei fetiţe a
cărei faţă mie îmi inspiră acest lucru. Mi se pare că aceast copil are un chip proaspăt, senin, pur
şi mai ales inocent. Această fetiţă mi-a făcut munca destul de grea deoarece era foarte atentă la
cameră şi îmi era destul de greu să îi surprind jocul.
Următorul portret este tot al unei fetiţe care pur şi simplu a venit în faţa mea şi a aşteptat
să îi fac o fotografie. Nu a plecat până nu s-a convins că i-am făcut o fotografie şi că o să i-o
trimit şi ei. Mie mi-a dat impresia că este foarte cochetă şi că pe viitor va avea o meserie care o
va aduce în mijlocul reflectoarelor. Era hotărâtă şi vroia să fie în mijlocul atenţiei. Această
fotografie se numeşte “Început” deoarece cred că este doar începutul unui lung şir de alte
fotografii.
După a urmat cea mai frumoasă parte, cea în care şe surprindeam jocul. Încercam să trec
neobservată pentru a nu-i deranja. Vroiam să surprind nişte momente sincere.
Prima fotografie se numeşte “Bucurie” deorece mie asta îmi exprimă. Te uiţi la fotografie
şi îţi dai seama că erau bucuroşi şi profitau de fiecare moment. Este o imagine care pe mine mă
binedispune. Aceşti copilaşi sunt un exemplu pentru noi şi pentru faptul că ar trebui să ne facem
timp să ne bucurăm, cel puţin o dată pe zi.
Ultima poză mi-a amintit de cursul la care ni s-a spus că “sub o poză se poate scrie
orice”. Şi este adevărat. Din câte îmi amintesc eu aceşti copilaşi se jucau cu mingea şi din acest
motiv unul dintre ei era în genunchi. Dar când mă uit la poză şi văd băiatul în genunchi şi fata cu
mâinile în şolduri parcă mă duce cu gândul la o ceartă între cei doi. Îmi dă impresia că băieţelul
îşi cere scuze şi fata nu vrea să îl ierte.
71
Acest curs a fost o experienţă foarte frumoasă din care am învăţat multe şi spun sincer că
îmi pare rău că a durat doar un semestru. Sunt conştientă că nu m-a transformat într-un fotograf
profesionist, dar a dezvoltat în mine ceea ce exista deja: plăcerea de a fotografia.
72
Ce înseamnă o fotografie
73
cadru. Deplasându-se cu viteză, apa ţâşneşte de sub roţile acestora. Astfel, cadrului mohorât ce
domină imaginea i se adaugă culorile alb şi negru, culori ce aparţin maşinilor din prim-plan.
La polul opus, fotografia realizată pe timp frumos cu cer senin redă fidel volumul,
caracteristicile Palatului Parlamentului şi creează senzaţia de spaţialitate datorită modului în care
lumina cade pe elementele de arhitectură ale clădirii, datorită punctului de staţie ales, care este
unul normal împărţind poza în două păţi aproximativ egale, dar şi datorită trunchiului de copac.
Culorile se îmbină armonios, cu precădere tonurile de verde care, deşi sunt odihnitoare, acestea
sunt reci, însă, în combinaţie cu cerul albastru, senin, se creează un efect activ, însufleţitor,
purtându-ne mintea dincolo de potecile imaginaţiei, pentru a ţese noi fire de poveste.
În continuare mă voi opri asupra poveştii portretelor mele. Portretul unor persoane –
membrii familiei, prieteni, colegi, persoane străine- este acel tip de fotografie cel mai practicat,
dar şi cel mai delicat. Acestea imortalizează atât înfăţişarea, cât şi elemente ale caracterului
subiectelor respective. Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu să selectez doar două
fotografii, aşa că pe CD am pus mai multe. Însă aplecându-mă asupra celor două fotografii
selectate, voi începe prin a spune cum le-am denumit. Una dintre ele se numeşte „Eliberare”, iar
cealaltă se numeşte, simplu “Galben”. Fotografiile au fost realizate la mare şi pe drumul de
întoarcere spre casă, la începutul lunii mai. În cazul ambelor fotografii, declanşarea a avut loc la
orele amiezii, iar punctul de staţie fiind inferior, linia orizontului coboară, subiectul din prim-
plan fiind proiectat, într-o oarecare măsură, pe fundalul cerului. În ceea ce priveşte prima
fotografie, intitulată simplu “Eliberare”, acesta este un portret instantaneu al unei persoane
străine. În continuare, ma voi opri puţin asupra cadrului în care a fost realizată. Un baiat îi facea
o poză prietenei sale. Aceasta poza într-un ton de relaxare, libertate, fericire deplină. Stând pe
cearceaf şi observând situaţia, am simţit că mă aflu la momentul potrivit, la locul potrivit. Am
luat repede aparatul, l-am aprins şi am început să le fac poze celor doi. În realizarea fotografiilor
am folosit, bineînţeles zoom-ul. Fără să fi folosit această opţiune a aparatului, zoom-ul, nu aş fi
reuşit să surprind în fotografie expresiile şi gesturile modelului. De asemenea, atât cerul, cât şi
marea joacă roluri extrem de importante, însă am avut grijă ca linia orizontului să nu împartă
cadrul în două jumătăţi egale. Astfel, am acordat o mai mare importanţă cerului, prezenţa
acestuia sugerând libertatea, eliberarea de orice constrângere. De remarcat este faptul că linia
orizontului creşte de la stânga spre dreapta, de la uscat către mare, aratând astfel că marea trece
dincolo de poză, fiind de o imensitate nebănuită. Epava din larg constituie şi ea un element
important în cadrul fotografiei mele, sugerându-ne o altă poveste ce s-a petrecut în acelaşi loc,
însă în alte timpuri. La toate acestea se adaugă diagonala descendentă a cadrului, care sugerează
dorinţa fetei de a apuca cu o mană şi de a coborî pe Pamânt toate stările, sentimentele ce domină
imensitatea cerului, fapt ce este redat şi prin gesturile pe care aceasta le face. De asemenea,
74
paleta de culori alb-mov atrag atenţia privitorului deoarece modelul se distinge astfel de albastrul
mării şi al cerului.
Cea de-a doua poză tip portret, intitulată “Galben” are o poveste asemănătoare
primei, însă, spre deosebire de prima, am realizat-o cu foarte mare uşurinţă deoarece modelul din
poză este o colegă de facultate şi, totodată, o prietenă foarte bună. Astfel, cunoscându-mi
modelul, mi-a fost mult mai uşor să interacţionez cu acesta, să-i vorbesc, să-i spun diverse
lucruri în scopul de a-l relaxa şi, în acelaşi timp, de a-l amuza. În această fotografie, observăm,
opus celei dintâi, o diagonală ascendentă sau forte, care sugerează dinamism şi pe care sunt
plasate o serie de trăiri ce se înalţă, ce se intensifică. Dominanta de culoare este galbenul,
modelul meu este o fată blondă cu pielea de culoare foarte deschisă, toate acestea reprezintă
motive suficiente pentru care am plasat subiectul în centrul fotografiei. Intenţia mea a fost aceea
de a orienta atenţia privitorului către centrul fotografiei în măsura în care culoarea galben, fiind o
culoare caldă, luminoasă, deschisă, acaparează ochiul. A trecut ceva timp de când am realizat
această fotografie, însă acum că o revăd, ba chiar încerc să o analizez, o mulţime de sentimente,
gânduri, imagini îmi inundă mintea şi sufletul doar gândindu-mă la momentul realizării sale.
Această fotografie are o poveste frumoasă pentru care nu sunt de ajuns o mie de cuvinte în
încercarea de a reda cu exactitate maximă momentul respectiv.
Acum mă voi întoarce la ultimul punct al planului meu, acela de a surprinde într-o
singură fotografie un subiect care să merite a fi explorat fotografic. Prin urmare, tema aleasă este
familia. Povestea acestor fotografii, intitulate „Unitate” şi “Aşa tată, aşa fiu”, se petrece pe
litoralul românesc, iar subiecţii sunt necunoscuţi. Ideea fotografiei “Unitate” este aceea de
centru, de punct comun. Spre exemplu, linia orizontului scade de la stânga spre dreapta, de la
uscat spre mare, către un punct comun, foarte jos, numit nivelul zero. Punctul central al
fotografiei îl reprezintă mama, toţi membrii familiei strângându-se în jurul acesteia. Imaginea
sugerează dinamism, dar şi unitate, contopire, fericire. Dinamismul este redat prin poziţia
subiecţilor, aceştia aflându-se în deplasare către mamă, ideea de unitate este redată prin faptul că
toti membrii familiei se află în acelaşi loc, iar ideea de fericire este redată prin expresiile şi
gesturile subiecţilor. Intenţia mea nu era aceea de a surprinde această familie în toată splendoarea
ei, de aceea pot spune că este un tip de fotografie instantanee. Bineînţeles, că zoom-ul a avut un
rol important în realizarea acesteia. În lipsa acestei opţiuni, distanţa la care mă aflam la
momentul respectiv mi-ar fi fost potrivnică în realizarea acestei fotografii.
Fotografia „Aşa tată, aşa fiu” îl prezintă pe tată alături de cei doi fii ai săi. Elementul
de simetrie şi, în acelaşi timp, umoristic constă în distanţa la care se află cei doi subiecţi şi în
poziţia aplecată a acestora. În susţinerea punctului de simetrie se adaugă culoarea galben a
tricourilor subiecţilor. Interpretările acestei poze sunt multiple, acestea variază în funcţie de
75
modul de percepţie al conceptului de familie al fiecăruia dintre noi. Însă, în viziunea mea,
familia este o vatră în care arde veşnic focul dragostei, un acoperiş sub vânt şi ploi, o poartă, o
fântână, un salcâm în prag, un aer de omenie care trece de la părinţi la copii, o deosebită relaţie
de comunicare cu versul, cu slova înţeleaptă a cărţii, cu duiosul cântec, cu fiorul bucuriei şi al
durerii. O familie înseamnă o comunitate de la inimă la inimă. Bineînţeles, că acesta este doar
modul în care eu percep conceptul de familie.
Acestea fiind spuse, sunt de părere că nu există poze bune sau poze rele şi nu este
nevoie de talent pentru a face poze. Este nevoie de câteva noţiuni în domeniul tehnicii şi artei
fotografice şi de multă practică pentru că numai exersând fiecare dintre noi va reuşi să facă la un
moment dat fotografii performante şi de calitate. O fotografie care nu este indiferentă are “putere
de impact”, fenomen ce forţează privitorul să observe conştient fotografia. Puterea de impact se
poate obţine prin procedee grafice, subiecte speciale sau chiar din subiecte obişnuite prezentate
într-o manieră specială. Imaginea trebuie să aibă şi un mesaj, mai exact să reuşească să transmită
ceva. Acest "ceva" reprezintă conţinutul imaginii şi trebuie prezentat într-o formă inteligentă,
simplă şi clară pentru a putea fi înţeles şi asimilat. Sunt de părere că mesajul transmis de un
fotograf prin intermediul unei imagini va fi întotdeauna interpretat diferit de fiecare privitor în
parte deoarece, aşa cum bine ştim cu toţii, o fotografie poartă o mulţime de interpretări, gânduri,
idei, cu alte cuvinte, o fotografie poartă nu doar o poveste, ci mai multe.
În ceea ce priveşte opţionalul de tehnică şi artă fotografică, am văzut în acesta mai
mult decât un simplu curs, am văzut şi am cunoscut un profesor calm, răbdător, deschis, gata să
ne împărtăşească oricând din tainele şi din poveştile fotografiei. Însă, mai mult decât atât, la
acest curs am învăţat lecţii de viaţă, pe care, mai mult ca sigur, le voi purta cu mine pentru o
bună bucată de vreme.
76
Fotografia materializarea memoriei noastre
77
Cum spuneam mai sus, nu am fost de acord cu totalitatea fotografiilor alb-negru, de
aceea se va putea observa cu uşurinţă în fotografiile mele, dorinţa de a exprima bucurie, energie,
fericire, vitalitate, toate acestea cu ajutorul culorilor. Însă, nu este de ajuns să vrei să exprimi
ceva, trebuie să ştii şi CUM să exprimi acel ceva. Până acum, noţiunea de “punct de staţie” îmi
era total străină. O dată ce am aflat-o datorită cursului, iarăşi toate concepţiile mele au fost date
peste cap. Atâta importantă să aibă locul de unde fac fotografia? Ajunsă acasă, am redeschis
cursul şi am citit mult mai atentă capitolul referitor la “Punctul de staţie şi rolul lui în plastica
imaginii”. Apoi, m-am uitat iarăşi peste pozele făcute de mine şi mi-am dat seama că în toate
există un alt punct din care puteam face poza, astfel încât ar fi fost una cu adevărat reuşită. De
fiecare dată mi-a părut rău ca nu am ştiut toate aceste informaţii mai din timp, ca acum să nu le
mai analizez atât de critic pe fiecare. Însă nici semestrul al II-lea al primului an de facultate nu
este prea târziu. Niciodată nu este prea târziu.
Însă, după atâtea informaţii, a venit dorinţa de a pune în practică tot ceea ce învăţasem.
Aici a apărut problema. Aparat foto personal ? Da, un Olympus foarte vechi, de doar 4MP, iar
calitatea fotografiilor făcute cu el nu atingea idealul meu de fotografie după tot ce am învăţat de
la curs. Ce era de făcut în această situaţie? Salvarea a venit din partea prietenei fratelui meu. Un
Sony Cyber-shot DSCH50 9.1 MP. O adevărată plăcere să îl am în mână şi să-l folosesc. Însă
iarăşi a apărut o problemă. Atâtea butoane, opţiuni, posibilităţi de setare. M-am limitat la strictul
necesar şi astfel am început să fac primele mele fotografii adevărate, în care să ţin cont şi de
reguli. Primele fotografii făcute cu acest aparat Sony au fost făcute într-o mică escapadă făcută
împreună cu fratele meu şi câţiva prieteni, pe un lac 60 de km de Bucureşti. Lacul este format de
râul Profira, lângă Lehliu. Din zeci, sute de fotografii, fotografiile cu lebedele mi s-au părut
extraordinare, am fost atât de încântată de ce am reuşit să imortalizez, încât m-am decis că
acestea vor reprezenta “Tema la libră alegere”, parte din proiectul final la cursul de TAF. Însă
această temă va avea şi un nume : Libertate. Ba nu ! Linişte. Ba nu! Primăvară! Escapadă! Cum
mă decid ? Dar având în vedere ca fotografiile au fost făcute pe 29 aprilie 2010, titlul temei s-a
schimbat de zeci de ori până astăzi. Titlul final ? Vroiam o combinaţie între libertate, bucurie,
linişte. Până la urmă, titlul final al temei la liberă alegere este “Oaza de linişte în 2010”. Bun,
deci o treime din proiect am finalizat-o încă de la finalul lunii aprilie. Dacă imortalizarea acestor
fotografii s-a desfăşurat fără nici o peripeţie, nu acelaşi lucru pot spune referitor la realizarea
celorlalte două teme. (Pentru tema la libera alegere, am ales 3 fotografii cu lebedele, şi încă una
cu nişte copii, despre care însă voi vorbi la final.)
Pentru realizarea portretelor şi a Palatului Parlamentului, am preferat să aştept să mai
treacă un timp, pentru a învăţa alte lucruri noi despre cum să le fac cât mai reuşite. Însă nu au
trecut decât 10 zile de la realizarea fotografiilor cu lebadele, că mi-am dat seama cât sunt de
78
nerăbdătoare să fac fotografiile pentru portret. Idei aveam foarte multe, vremea de afară parcă
ţinea cu mine si mă îndemna să ies din casă să realizez două portrete. După îndelungi dezbateri
m-am decis cui să fac portretele : două prietene foarte bune, care s-au arătat foarte încântate de
faptul că le voi fotografia. Am stabilit câte o dată separată cu fiecare pentru a ne întalni şi am
reintrat pe forum, pentru a citi condiţiile pentru proiect. “Temele se vor realiza începând cu data
de 29 martie 2010 doar cu un singur tip de cameră foto digitala”. Toate fotografiile cu acelaşi
aparat? Aparat care nu este al meu? Şi de aici au început problemele. Trebuia să realizez
fotografiile tot cu acel Sony Cyber-shot DSCH50 9.1 MP sau să găsesc alt aparat, dar asta
însemna să renunţ la tema la liberă alegere, deoarece fotografiile cu lebedele erau deja realizate.
După lungi telefoane şi rugăminţi, am primit aparatul foto pentru o zi. Însă vroiam să mă
întâlnesc cu ambele prietene, în două zile diferite ☺. Am profitat de ocazie, şi o dată ce am avut
aparatul în mână, pe 10 aprilie 2010 m-am întâlnit cu prima prietenă în vederea realizării
fotografiilor.
Totul părea să decurgă minunat. Ne-am întâlnit în Herăstrău, am găsit un loc mai retras,
unde nu trecea foarte multă lume şi ne-am apucat de fotografiat. Printre râsete, voie-bună,
portretele mele prindeau contur şi deveneau din ce în ce mai interesante, mai expresive. Nu are
rost să menţionez că am făcut aproximativ 250 de fotografii, pentru că altceva trebuie amintit.
După circa jumătate de oră de pozat, a început ploaia. Noi, două fete singure în parc, cu un
aparat foto care nici nu era al meu, şi cu un laptop (am cărat şi laptopul după mine deoarece îmi
doream să descarc fotografiile de îndată ce le-am realizat, ca să îmi dau seama exact dacă sunt
mulţumită sau nu). Cât de repede am putut, ne-am strâns tot ce aveam şi am încercat să ne
ascundem pe unde puteam de ploaie, mai ales că eu eram foarte stresată să nu ud laptopul, dar
mai ales aparatul foto, care nu era al meu. Supărată din cale afară de faptul că vremea mi-a jucat
feste, mă gândeam deja cum va trebui să mă decid asupra unei fotografii din doar cele
aproximativ 30 făcute până atunci. DAR, după 20 de minute de ploaie, soarele a reieşit brusc
dintre nori, ploaia a încetat, iar noi am putut continuă fericite sesiunea de fotografiat, care s-a
încheiat târziu, pe seară. Ajunsă acasă, am fost pe de o parte extraordinar de fericită că am
realizat portretul unei prietene, dar pe de altă parte contrariată. Cum mă voi decide eu din 250 de
fotografii doar asupra unei singure fotografii ? Drept care, nici până în ziua de azi nu m-am putut
decide, şi am selectat 3 fotografii cu prima prietenă.
De ce am ales-o pe ea pentru primul portret ? Oare culoarea ochilor, a tenului, faptul că o
ştiam o fată plină de viaţă? Ochii ei verzi mi se păreau că pot să transmită o multitudine de
sentimente, iar zâmbetul ei natural la fel. Ne-am distrat pe cinste în timp ce am realizat încă o
parte din proiectul meu. Proiect care, spre deosebire de cele de la alte materii, l-am realizat în
79
totalitate din plăcere, şi de nenumărate ori mi-a părut rău că ne sunt cerute doar două fotografii
din fiecare categorie în parte. Cum să mă decid din sute de fotografii la doar 6 ?
Acum, îmi doream să o fotografiez şi pe cea de-a doua prietenă, chiar a doua zi. Am
sunat şi am rugat să-mi mai fie lăsat aparatul cu împrumut încă o zi şi… am reuşit. Incă o zi,
aparatul era al meu. Imediat, mi-am contactat prietena, care din păcate, nu putea decât peste 4
zile. Atfel că ar fi trebuit a doua zi să duc aparatul înapoi, însă cu condiţia să îl iau iaraşi peste
două zile ☺ Noroc că posesoarea lui nu avea nevoie aşa mare de el, astfel încât mi l-a lăsat pe o
perioadă de 4 zile. Timp de 4 zile am imortalizat orice vedeam pe unde mergeam, însă de fiecare
dată aveam în vedere regulile învăţate la TAF : diagonala (ascendentă/descendentă), în direcţia
privirii/rotirii capului se lasă loc liber, care este locul de staţie optim etc. Cu cea de-a două
prietenă am ieşit în parcul Ioanid, unde de asemenea au ieşit nişte fotografii minunate, şi cu greu
m-am decis la una singură pe care să o pun în proiect.
Şi acum, partea care mi s-a părut cea mai grea. Palatul Parlamentului. Am preferat să
aştept să se termine toate cursurile de TAF, în speranţa că voi acumula cât mai multe informaţii
despre cum să realizez o fotografie cât mai reuşită asupra acestei clădiri. De ce am lăsat-o tocmai
ultima, şi tocmai despre fotografia de arhitectură vroiam să acumulez cele mai multe informaţii ?
Având în vedere că fotografia de arhitectură va fi punctul comun al tutror proiectelor care vor fi
predate în ziua examenului, îmi doream foarte mult ca ale mele să fie cele mai reuşite. Încă de
vineri am început să dau telefoane pentru a face rost în weekend de aparatul de fotografiat. Din
păcate, nu l-am obţinut decât duminică după-amiază, timp de aproape 3 ore. M-am întâlnit cu
posesoara aparatului în parcul Kiseleff. De îndată ce l-am avut în mână, am fugit în Piaţa
Constituţiei, pentru a găsi punctul de staţie optim. Exact cum ne-aţi spus şi la curs, singurul
punct optim era cel din faţa băncii Bancpost. Mi-a părut foarte rău că doar de acolo puteam să
execut fotografiile, deoarece mă gândeam că toţi colegii mei vor face din acelaşi unghi şi
fotografiile mele nu vor avea nimic special faţă de celelalte. Am tot aşteptat în faţa blocului de la
Bancpost să vină vreun locatar, pe care poate îmi fac curaj să îl rog să mă lase să fotografiez
Casa Poporului de la balconul lui. Însă fiind o zi foarte liniştită de duminică, timp de aproape 40
de minute cât am stat acolo, nu a venit nimeni. M-am resemnat şi am început să imortalizez
Palatul Parlamentului, ţinând cont de tot ce am învăţat de la curs. M-am implicat foarte mult,
deoarece era prima fotografie de arhitectură pe care simţeam că o realizez “ca la carte” . Nu mai
fac o fotografie din faţă, ci din lateral, ca să surprind volumul impresionant al clădirii. Mare
greşeală a fost că nu mi-am luat laptop-ul după mine, să descarc imediat fotografiile să văd care
îmi place şi care nu. Uitându-mă pe aparat, majoritatea fotografiilor mi se păreau reuşite. O dată
ajunsă acasă, şi descărcând fotografiile în calculator, am constatat că din zecile de poze, era
UNA singură care îmi satisfăcea exigenţa. Iar pentru proiect trebuiau două fotografii. M-am
80
supărat foarte tare, dar nu puteam să fac selecţia decât foarte exigent, altfel proiectul meu nu s-ar
fi ridicat la nivelul celor învăţate la curs. Drept care, joi seară am făcut iarăşi rost de aparat (de
data asta, cu chiu cu vai, căci deja se săturase posesoara lui să mă audă la telefon rugându-mă de
ea să îmi împrumute IARĂŞI aparatul - însă regula era ca toate fotografiile să fie făcute cu
acelaşi apărat, şi nu vroiam să mă abat de la această regulă) . Am reuşit să realizez şi cea de-a
două fotografie care să se ridice la nivelul aşteptărilor mele, am fugit repede la un centru de
printat şi.... Iată, proiectul este terminat !
Însă, mai este ceva de spus. Pe drumul din Parcul Kiseleff, de unde luasem aparatul, până
la metrou, am trecut pe lângă nişte copii, unde am imortalizat o fotografie care mi s-a părut
demnă de a fi trecută în proiectul meu. Dar deja aveam tema la liberă alegere, era cea cu
lebedele, iar fotografia aceasta era cu nişte copii care pictau. Cum includeam şi fotografia cu
copii în proiect ?Ce m-a impresionat la aceasta? În timp ce mă plimbăm în parc, fericită că am
aparatul, am trecut pe lângă nişte măsuţe foarte mici, cu nişte scaune la fel de mici, unde foarte
mulţi copii pictau nişte obiecte din lut. Mi-a atras atenţia scaunul acela albastru liber, care parcă
te invită să te aşezi, să fii parte din lumea lor, chemându-te să pictezi toate acele vase de lut.
Timp de 20 de minute, am stat şi i-am privit cât de fericiţi pictau toţi, iar fotografia am decis că
trebuie neapărat inclusă în proiectul meu. Şi consider că se potriveşte titlului ales pentru tema la
liberă alegere “Oaza de linişte în 2010”. Să stai să îi priveşti în timp ce ei îşi văd de treabă, a fost
o adevărată plăcere.
Dar trebuiau şase fotografii, iar eu am zece. În loc de două la portret, am patru, în loc de
două pentru tema la liberă alegere, am patru. La portret nu m-am putut decide sub nici o formă,
la tema la liberă alegere la fel. Însă, am sperat din tot sufletul să nu fie nici o problemă că am cu
patru fotografii în plus, dar mi-a fost imposibil să mă decid.
Fiecare temă am reprezentat-o printr-o altă culoare. Palatul Parlamentului l-am încadrat
pe o coală roşie, deoarece roşul captează atenţia, şi am vrut să accentuez volumul impresionant al
clădirii. Pentru portrete, am ales culoarea verde, deoarece este o culoare ce exprimă bună
dispoziţie, siguranţă, încredere, şi simbolizează speranţa. Toate acestea am vrut să le transmit cu
ajutorul portretelor realizate de mine. De ce albastru pentru tema la liberă alegere? Pentru că este
o culoare liniştitoare, şi se potriveşte perfect cu titlul temei mele. Exprimă odihnă, relaxare, şi
îndeamnă la meditare. Însă, pentru fotografia cu copii am ales culoarea galbenă, deoarece este
culoarea caracteristică tipului activ, iar copii se ştie că dau dovadă de o energie aproape
interminabilă. Galbenul evocă sentimente plăcute, revigorante ; exact ce transmite fotografia cu
copii care pictează în parc.
Nu vreau, refuz să cred că orele de curs la TAF s-au încheiat. Deşi sunt încântată de
proiectul meu, nu îl pot aprecia suficient de critic încât să îmi dau seama dacă este un proiect
81
reuşit sau nu. Dar ştiu că am învăţat o mulţime de lucruri noi, de care acum ţin cont în realizarea
oricărei fotografii, făcute chiar şi cu telefonul (chiar dacă nu se compară cu cele făcute cu un
aparat). Dar gândul că nu am un aparat bun, pe care să exersez tot ce am învăţat, mă întristează
foarte tare.
Mama m-a urmărit pe parcursul realizării întregului proiect, şi a fost uimită de faptul că
exista un curs la care mă duceam de fiecare dată din plăcere, şi că nu am lipsit decât o singură
dată. A văzut cât m-am implicat în realizarea fotografiilor, mereu îi arătam încântată ce am făcut
şi îi povesteam cum le voi pune în proiectul final şi ce voi scrie despre ele. De asemenea, a văzut
ce greu mi-a fost să nu am un aparat al meu şi să fiu mereu condiţionată de aparatul altora. Drept
care, mi-a promis că la finalul sesiunii îmi va cumpăra un aparat al meu, cât mai bun, pe care să
exersez tot ce am învăţat la acest minunat curs. Totuşi, este şi o strategie de a ei. Mi-l va lua
tocmai la finalul sesiunii pentru a mă motiva să iau note cât mai mari la fiecare examen. Dar
acum, sunt foarte, foarte hotărâtă să obţin notele cele mai mari pentru a avea propriul meu aparat.
Mulţumesc pentru acest curs, pentru cele două ore săptămânale de delectare, pentru
faptul că am învăţat cum să realizez nişte fotografii cât mai reuşite, pentru faptul că acum privesc
cu alţi ochi orice fotografie, dându-mi seama de tot ce este dincolo de ea, de toată munca care
trebuie depusă pentru ca acea fotografie să ajungă în faţa ochilor mei.” Oare ce elemente
diferenţiază puţinele imagini reţinute de foarte numeroasele care vor ajunge în coşul uitării?”
Această primă întrebare din curs mi-am pus-o şi eu în luna februarie, când am început acest
opţional. Acum, nu mi-ar ajunge un proiect întreg pentru a răspunde la această întrebare. De
acum încolo, ştiu că fotografiile mele se vor diferenţia de cele ale prietenilor mei care nu au avut
norocul să participe la cursul de TAF. Abia aştept să am aparatul meu, să “scap” de fostul meu
Olympus de doar 4MP, şi să mă pot bucura de punerea în practică a tot ceea ce am învăţat la
curs. La anul, voi recomanda tuturor studenţilor de anul I să participe la acest opţional, deoarece
“merita toţi banii”, cum spune o vorbă. Mi-a schimbat concepţiile despre cum să privesc o
fotografie, şi într-un final, am înţeles diferenţa între poză şi fotografie. Însă e nevoie de multă
exersare, şi de multe fotografii şterse şi refăcute, pentru a rezolva problema stângăciei pe care
încă o am în folosirea aparatului de fotografiat Dar de îndată ce voi primi aparatul promis de
mama, pozele din vechile mele albume vor fi înlocuite cu fotografii mai reuşite, care vor
cuprinde şi elemente de tehnică, vor transmite mesaje, vor fi mult mai expresive. Şi toate astea
doar cu ajutorul cursului de Tehnică şi Artă Fotografică.
82
Fotografia - o stare de spirit
Fotografia însăşi este o stare de spirit. Pentru mine, totul a început ca o necesitate, necesitatea
de a exprima acea parte sensibilă, de a surprinde sensibilul ce vine în acord cu mine, necesitate ce
ulterior se traduce prin pasiune. Este fotografia ca fereastră, acel colţ de lume pe care-l surprinzi, pe
care-l creezi deopotrivă şi pe care poţi să-l împărtăşeşti.
Ceea ce-mi place în fotografie sunt: lumina, jocul de lumină şi umbră, culoarea, aspectul
misterului, măreţia, dar şi simplitatea, încerc să explorez, să cunosc.
După cum prea bine exprima Beatrice Abbott „I didn’t decide to be a photographer; I just
happened to fall into it” (Nu am decis să fiu un fotograf; s-a întâmplat să cad în „fotografie”) tot astfel
găsesc şi eu fotografia, ca o forţă care atrage, te copleşeşte, te cucereşte pentru ca în final să i te dedici.
Ca artă, din punctul meu de vedere, fotografia te ajută nu doar să cunoşti lumea, ci să te şi
cunoşti, căci surprinzi într-o viziune unică lumea, după cum este propria stare, fotografia devenind ea
însăşi o stare de spirit, o cuvântătoare.
În ceea ce priveşte realizarea temelor, am pornit încă de la început ştiind ce anume vreau să
urmăresc şi ce subiect. Am ales tema care să mă reprezinte, am ales ca subiect o persoană pe care să o
cunosc şi am plasat subiectul în contextul în care se simte cel mai confortabil, şi anume gara. Însă,
până la detalierea pozelor de tip portret şi cea cu temă la alegere, se cuvine pentru început o aplecare
asupra pozei cerute, şi anume fotografie de arhitectură, imaginea Palatului Parlamentului Bucureşti.
Am pornit la drum cu mai multe colege pentru realizarea unor fotografii de arhitectură, pentru
a ne confrunta un pic ideile despre cum ar trebui să arate şi cu privire la corectitudinea tehnică a pozei.
Iniţial, ne-am dorit să realizăm fotografii de pe acoperişul unei clădiri din lateral, însă nu am reuşit,
întâmpinând probleme cu portarul care fie nu avea cheie pentru ieşirea de pe acoperiş, fie ne trimitea
la un administrator care nu se afla în clădire. Am renunţat la idee, după ce am încercat două zile la
rând, în zadar. În schimb, am reuşit să iau cadre bune şi de la sol.
Într-una din zile, observând că este timpul înnourat, am avut ideea de a merge să fotografiez
Palatul Parlamentului, în speranţa că pe vreme de ploaie o să redau caracterul impunător al clădirii şi
83
sobrietatea acesteia. Am renunţat totuşi la această fotografie pe care am ataşat-o in folderul cu poze
suplimentare. Am revenit în ziua următoare pentru a realiza fotografii pe timp cu soare. Una dintre
fotografii este realizată cu punct de staţie normal, poza fiind împărţită în două jumătăţi aproximativ
egale, iar cealaltă are un punct de staţie inferior ceea ce a dus la o mică exagerare dimensională a părţii
inferioare a fotografiei. Fiindcă punctul de fotografiere este ales din lateral, acest aspect face ca
fotografia să redea volumul şi caracteristicile liniare ale clădirii.
Lumina are o importanţă deosebită, ea putând fie să uniformizeze, să redea o fotografie
monotonă şi inexpresivă, fie dimpotrivă să pună în valoare caracteristici, contururi. În amble poze
lumina solară vine din lateral dreapta. Această alternanţă de umbră şi lumină asigură profunzimea,
exprimarea spaţiului, se pune în evidenţă structura clădirii.
Pentru pozele portret şi cele a căror temă a corespuns liberului nostru arbitru, am ales ca un
cadru de referinţă gara, un loc expresiv, din punctul meu de vedere, prin faptul că este un mijloc în
care atâtea destine se pot întâlni, este un loc care prilejuieşte spunerea de poveşti, în care viaţa efemeră
este cel mai bine redată, căci oamenii vin şi pleacă, aşteaptă sau îşi găsesc adăpost.
Pentru poza portret, am ales, ca prim subiect, o bună prietenă care mi se pare foarte expresivă
şi care are şi un atu. A făcut teatru şi deci ştie să se pună în valoare, să fe dezinvoltă în faţa aparatului
şi ceea ce e cel mai important să fie naturală. Căci, îmi place ca pozele să exprime naturaleţea, firescul,
pentru a fi adevărate, reale, credibile. I-am spus subiectului meu să fie el însuşi, să nu se preocupe de
aparat, ceea ce nu i-a fost foarte dificil. Am vorbit despre liceu şi despre amintirile care ne leagă, i-am
indus astfel o stare de binedispunere. Fiind şi o fire care zâmbeşte mult a avut o luminozitate specifică
a feţei, împritenindu-se repede cu aparatul de fotografiat.
În poza portret în care subiectul se uită suspicios în aparat şi totuşi, cu un zâmbet onest, dar şi
tolerant, ceea ce şi dă numele pozei, „Accept”, este de remarcat faptul că predomină albastrul. Nu
găsesc totuşi acest aspect deranjant în măsura în care albastrul este distribuit uniform în fotografie, în
partea dreaptă, prin scaunele din gară, în stânga prin tren şi în centru, prin culoarea tricoului
subiectului. Tehnic vorbind, subiectul se află pe linia forte stânga, iar şuviţa de păr îi cade pe
diagonala descendentă. Privitorul are de multe ori certitudinea că este superior fotografiei, prin faptul
că încearcă s-o desluşească şi totuşi, la rândul său este „privit”, ceea ce ar trebui să-l reducă la tăcere
chiar şi în gând.
Pentru cea de-a doua fotografie portret, numită „Regăsirea destinaţiei” mi-am pus subiectul să
privească un pic în lumină pentru a prinde ecel afect dat de jocul lumină-umbră. Subiectul se află
situat pe linia forte dreapta, iar spaţiul este lăsat liber în direcţia privirii, de altfel în direcţia dinspe care
pătrunde în cadru lumina solară. Fotografia vorbeşte de la sine, căci gara nu este doar locul de
aşteptare, ci şi locul de contemplare, de recuperare a unei idei pierdute, recuperarea, inspiraţia venind
dinspre lumină.
84
În ceea ce priveşte fotografiile pe tema gării, cea aleasă de mine, m-am gândit să redau prin
acelaşi cadru, acelaşi obiect de referinţă, dar prin două persoane diferite, două fotografii care transmit
stări diferite.
Prima fotografie, denumită „O singură cale/One way” înfăţişează un peron gol, fără tren pe
şine sau în îndepărtare, un singur ghiozdan pe post de bagaj pentru un drum care se vrea lung. Şi totşi,
personajul meu pentru destinaţia sa nu are nevoie de bagaj, îmbrăţişează infinitul după cum este redat
de calea de linie ferată. Am vrut să redau prin pustietatea peronului, solitudinea personajului, pentru
care nu exista decât o singură cale, cea dreaptă, iar ceea ce lasă în urmă poate fi la fel de bine cuprins
într-un singru bagaj. Am avut pentru această fotografie avantajul ca pe peron să nu se afle nimeni,
astfel ca ideea mea să fie îmbunătţită. Am folosit opţiunea „sepia” a aparatului, care mi s-a părut mie
că reda mai bine acest cadru al singurătăţii.
La polul opus se află cealaltă fotografie, denumită de mine „În aşteptare”, căci transmite o
stare contrară primei fotografii. Întâmplător şi de data aceasta, peronul este gol, dar ceea ce am vrut să
redau prin această fotografie este că aşteptarea nu trebuie să fie o corvoadă. Subictul exprimă
tinereţea şi voia bună, care nu se lasă încorsetat de norme, de timp, această atitudine fiind redată rpin
aşezarea direct pe peron, cu ghiozdanul undeva în spate, fără griji. Privirea în lumnă redă aceeaşi notă
de tinereţe şi lipsă a grijilor. Diagonala ascendentă este dată de linia de cale ferată, atât subiectul, cât şi
ghiozdanul situându-se pe linia forte dreaptă.
Poate că pozele au o idee mai profundă, dar în esenţă sunt simple, fără regizări ale gesturilor.
Am învăţat cât de necesară este deopotrivă şi tehnica, ce vine în completarea ideii, şlefuind-o, căci
numai alături de creativitate poate exista arta. Au fost şi momente când am urmărit excesiv
diagonalele şi o încadrare cât mai bună a fotografiei, dar în final, sper că am reuşit să inspir un anumit
sentiment sau o stare de spirit.
După cum Henri Cartier-Bresson afirma „Primele tale 10 000 de fotografii sunt cele mai
îngrozitoare”, interveind aici masiv şi spiritul critic, fotografia cerând o continuă practică, ştiu că mai
am multe de învăţat.
În ceea ce priveşte cursul de tehnică şi artă fotografică, mi s-a părut dintre cele mai interactive
şi practice. M-a ajutat să înţeleg şi să asimilez baza în fotografie. În plus, faptul că invitaţii de la curs
atât fotografi profesionişti, cât şi studenţi (colega noastră din anul II), au avut disponiblitatea de a-şi
împărtăşi experienţa, la fel ca şi domnul profesor, m-a ajutat să am o perspectivă globală asupra a ceea
ce presupune fotografia. Este impresionant să asculţi poveştile fiecăruia şi să-i asculţi vorbind despre
arta în care cred atât de mult. Acest aspect, al invitaţilor la curs, este o idee foarte bună, care zic eu,
prinde bine stdenţilor.
85
Fotografia - o viata prin lentile
„Pentru că fotografia îmi oferă posibilitatea să gândesc cu ochii şi văd cu mintea”
Roman Mădălina
Acesta nu un eseu, un referat sau un proiect, ci este un back-up pentru mesajul pe care îl
am de transmis şi pentru care am tot căutat metoda potivită. De altfel, de când mă ştiu tot caut
câte ceva. Am căutat oamenii din jurul meu, pe care să îi pot numi ulterior ”prieteni”, am căutat
libertatea, deşi adesea am confundat-o cu nebunia, am căutat să fiu eu şi să aflu care este lumea
mea, iar pe la mijlocul drumului, m-am rătăcit şi am început să caut imagini. Doar prin imagini,
printr-un set de lentile şi un buton digital, am înţeles că nu aparţin numănui şi totuşi aparţin lumii
întregi, nu aparţin timpului în care trăiesc, deşi doar pe el îl cunosc şi îl pot manevra. Printr-un
vizor, am aflat cum e să te simţi în acelaşi timp şi străină şi prezentă în lumea în care trăieşti şi
după ce am privit clipe şi am îngheţat secunde într-un cadru, mi-am asumat şi riscul de a fi
judecată şi etichetată nu doar prin acţiunile mele, dar şi prin imaginile mele .
Fiecare dintre noi trăieşte într-o lume proprie, iar eu, pentru a mă intersecta cu o altă
lume, trebuie întâi să sparg zidul invizibil de la intrare. Până atunci, încerc să nu judec, dar
rămân departe. Privind viaţa printr-un obiectiv, am învăţat că zidul nu este chiar atât de gros, sau
uneori el nici măcar nu există, însă precum orice fotografie necesită un timp de expunere, la fel şi
noi oamenii, avem nevoie de un timp pentru a ne forma o imagine clară. Din păcate, adesea
imaginile supraexpuse sau subexpuse sunt aruncate la gunoi, neglijând posibilitate unei
frumuseţi abstracte. Însă timpul ne învaţă şi acest lucru.
i tot timpul ne învaţă ca este nevoie de răbdare şi pasiune pentru a te simţi împlinit.
Răbdarea de a te înţelege pe tine însuţi, abia apoi pe cei din jur şi răbdarea de a învăţa.
Sentimentul dezamăgirii apare adesea pe acest drum, taie orice elan, te lasă să te prăbuşeşti şi îţi
lasă o puternică impresie că renunţarea este cel mai scurt drum. Eu nu am vrut să aleg nici
drumul cel mai uşor, nici cel mai scut şi m-am ridicat şi am pornit pe drumul cel lung... şi încă
mă aflu pe el, cu speranţa că mă va învăţa mai multe şi voi ajunge la capătul lui cu sentimentul
împlinirii.
Pentru că m-am născut într-o zi ploioasă de aprilie, am ajuns să iubesc norii şi ploaia şi
puterea lor de a transmite mesaje. Când alţii se ascund de ploaie, eu mă plimb prin ea şi mă
gandesc că nici noi nu suntem decât nişte picături de oameni ce ne-am scurs în viaţa asta iar într-
o zi ne vom evapora, întorcându-ne de unde am plecat. Când lumea caută căldura soarelui, eu
caut puterea norilor de a se face auziţi peste un oraş întreg. Îniţial, renunţasem la ideea de a poza
clădirea parlamentului, însă cum port aparatul ca pe un accesoriu, norocul a făcut să fie nori şi să
nu mai stau pe ganduri; aşa că am plecat să bântui Bucureştiul. Desigur, pentru că ar fi fost prea
86
simplu să respect cerinţele şi să fac o poza dintr-un anumit punct, am decis că este din nou cazul
să încalc regulile şi să fac ceea ce ştiu eu mai bine şi cum ştiu eu mai bine. Ochii mei văd
altceva, fiecare imagine o văd într-o anumită culoare, într-un anumit fel, într-un stil propriu şi
atunci ea sfârşeşte prin a fi ceea ce vreau eu să fie.
87
88
89
i cu toate acestea, culoarea, norii i momentul încă nu mă mul umesc. Eu vreau o perspectivă mai largă, vreau un drum care
să indice trecerea timpului în opozi ie cu rezsisten a clădirii, pentru care mii de oameni au s-au batut cu frigul, cu foamea i într-o
90
Şi în absenţa timpului firav între lentile sfărâmat, ca în vise de pove ti, mai beau... i iar mă rătăcesc în lumea în care regulile nu au prioritate.
Astăzi clădirea a luat din nou viaţă. Maine va intra în tăcere sau, cine ştie, poate în
obiectivul altui trecător curios.
Viaţa asta mi-a oferit multe lucruri frumoase, clipe de răgaz, clipe de fericire, clipe de
tristeţe, clipe de nebunie, însă tot ea a fost cea care mi-a furat ce mi-a oferit preţ de câteva
secunde. Într-o zi, ea mi-a oferit nebunia creativităţii şi a imaginii, urmând ca apoi să mi le ia
inapoi, aşa cum mi-a luat şi oamenii dragi de lângă mine sau clipele de fericire. Ea crede că dacă
îmi oferă secundele prin care respir şi apoi mi le ia inapoi pentru a îmi oferi altele, depinzând
astfel de ea, îmi poate lua absolut orice. Dar s-a înşelat. Ea mi-a oferit secundele, iar eu le-am
glorificat. Mi-a oferit creativitatea, iar eu mi-am implantat-o bine în interiorul meu pentru a
înflori pe parcurs. Şi mi-a oferit nebunia de a mă îndrăgosti de imagini, lăsându-mă să mă pierd
în aceată artă. Ea a crezut că îmi va lua înapoi şi acest dar, dar din nou s-a înşelat şi a uitat că
omul îşi poate transforma ochii în lentile şi mintea într-un senzor ce stochează fiecare lungime de
undă ca fiind unică. i aşa, încetul cu încetul am sfidat-o, iar astăzi continui să mă droghez cu
vise, ca apoi să le transform în realitate şi să nu regret că vor deveni amintiri.
În timp înveţi toate aceste lucruri. În timp înveţi că un cadou nu înseamnă o promisiune,
că viaţa trebuie privită cu curaj, că trebuie să şti să îţi ceri iertare, că prezentul nu se repetă şi că
propriul suflet ţi-l plantezi singur. şi tot în timp am învăţat că o fotografie nu înseamnă o
amintire, ci înseamnă eternitate! O fotografie înseamnă putere prin frumuseţea ei. Durerea trece,
fericirea jongleză, dar frumuseţea este de nesuportat. Doar ea îţi poate oferi preţ de câteva
secunde nimbul eternităţii de care n-ai vrea să te mai desparţi niciodată. i atunci, din fotografii
învăţăm cum putem să devenim şi noi oamenii frumoşi, pentru a trece în nemurire.
Până a ajunge la frumuseţe însă este drum lung, dar nu imposibil, atâta timp cât clipele de
fericire sunt stimulenţi suficient de puternici. Însă, adesea, adevărata fericire o posedă doar omul
sărac în cuvine, lipsit de prejudecăţi, ce nu se târăşte ca un vierme prin vise, ridicând ipocrizia la
rang de ţel. Adevărata fericire se ascunde într-un zâmbet sincer, într-o privire aruncata
accidental, în bucuria de a privi un curcubeu sau a mânca o îngheţată cu ciocolată şi cel mai des
în lipsa de raţiune.
„Nimicul e nimic şi
Totul e tot.
Dar şi totul poate fi nimic,
La fel cum
Nimicul e adesea tot.„
Pentru că de cele mai multe ori noi căutăm totul, fără să ştim că fericirea o găsim în nimic.
91
Fericire într-un zâmbet acceidental
92
Fericire ascunsă în îngheţată
93
Posibilitatea de a alege ne oferă în general sentimentul libertăţii, însă pe mine nu mă
mulţumeşte. Pentru mine libertatea de-a alege dintr-o multitudine de variante nu înseamnă
libertate, ci libertatea înseamnă creativitate şi posibilitatea de a combina elementele existente
pentru a transforma ceva sau pentru a transmite ceva; înseamnă indedit, unic şi gravat cu propria
personalitate. Caut ca în tot ceea ce fac să-mi pun eu amprenta, să nu devin o marionetă pătată de
amprentele altora şi să îmi desenez propria viaţă cu proprile instrumente. Când ne naştem,
primim în dar nu doar gândirea, ci şi imaginaţia. Ea este instrumentul puternic prin care ne
difenţiem de ceilalţi. Nu este suficient să gândeşti dacă nu şti să ieşi din tipar, să aduci ceva unic,
ceva nou; iar societatea din păcate ne învaţă doar cum să urmărim o schemă deja desentă.
Fotografia ne învaţă ineditul, ne gâdilă imaginaţia şi ne dă puterea de a vedea lucrurile nu
doar dintr-o perspectivă, ci din două, trei, un milion de perspective în aceeaşi zi, clipă sau minut.
Pornind la drum fără nici o direcţie, am observat cum lumea este dependentă de linii şi
paralelism, exacticitate şi raţionalitate. Totul în jurul nostru e construit din linii, oblice, paralele,
perpendiculare şi atât de rar din cercuri, curbe sau alte forme ce sfidează logica. Surprinsă de
alegerea omului de a se complace în a trăi într-un mediul al linilor, am început să privesc în jurul
meu, observând că doar natura nu respectă nici o regulă. Oricât ar fi încercat omul să planteze
zece copaci pe o linie dreapă, fiecare în parte, va creşte în voia lui şi nu se va alinia niciodată
dorinţei omului. Apoi, am început să caut în jurul meu elemente care ilustreaza paralelisul şi
simetria sub diverse forme şi manifestări. Simetria, mai mult sau mai puţin perfecă, este peste tot
în jurul nostru şi adesea se îmbină cu paralelismul reuşind uneori să formeze o frumoasă
armonie.
După ce am mers la stânga, la dreapta, înainte şi iar la stânga şi din nou diverse
combinaţii, nu am ajuns undeva, dar nici nu căutam acest lucru. Apoi, când am obosit, m-am
întors acasă, renunţând a mai urmări orice element. Cu mintea proaspătă de imagini şi cu cardul
plin, am încercat să îmi aştern gândurile, dar paralelismul şi perfectiunea linilor camerei mi-ai
omorât orice gând. În următoarele zece minute mă aflat în parc, întinsă pe iarba proaspăt tunsă,
dând frâu liber gândurilor şi în acelaşi timp amuzându-mă cum cei din jur mă priveau ciudat,
întrucât eram singura din tot parcul stând întinsă pe iarbă şi în jurul meu se tot învârteau vreo
cinci porumbei.
În această lume a ordinii, eu caut dezordinea sau ordinea abstractă ce încă mai are puterea
de a fugi de raţionalitatea omului. Paralelismul şi simetria sunt frumoase, mai ales atunci când
sunt sfidate de alte elemente.
94
95
96
Mi cări abstracte
i pentru că orice gând trebuie să aibă şi un sfârşit, voi încheia printr-un sincer „Mulţumesc”.
Poate că pe durata acestui semestru nu am învăţat mai multe lucruri despre fotografie, dar am
învăţat lucruri mai importante dintr-o experienţă directă, şi anume, lecţii de viaţă ce valorează
mai mult decât orice cunoştinţe despre un filtru sau un obiectiv. Am învăţat că uneori e bine să
vorbeşti, alteori să taci, dar de cele mai multe ori, contează să ştii să vorbeşti. Nimeni nu-mi va
cunoaşte gândurile, atâta timp cât nu vorbesc. Norocul, sau ghinionul, depinde de situaţie, face
ca eu să nu ştiu să tac, dar cu toate acestea, am învăţat să ascult! Pentru aceste experienţe şi lecţii
vă mulţumesc!
Acum, nu mai rămâne să mă ridic de pe iarbă, să respir uşor şi să mă întorc la realitate,
bucurându-mă însă pentru fiecare clipă şi continuând să privesc viaţa prin reflexia lentilelor,
pentru a observa toate detaliile.
97
Aventura realizării fotografiilor
Ţin să încep prin a spune că încă din octombrie am aşteptat cu nerăbdare cursul de Artă
Foto. Asta pentru că de mai mulţi ani sunt pasionată de fotografie, însă nu am avut niciodată
ocazia să particip la un curs pe acestă temă. Pot spune că am avut noroc de mulţi prieteni care
erau şi ei pasionaţi de acest domeniu, de la care am avut ce învăţa de-a lungul timpului. Nu pot
zice că aş vrea să fac o profesie din fotografie, dar este un mod minunat de aţi petrece timpul
luiber. Şi nu numai atât, după aceea rămâi cu pozele care vor spune mai mult de 1000 de cuvinte
despre acele amintiri.
Cursul de Tehnică şi Artă Foto este unul dintre cele la care am venit mereu cu plăcere,
fiind o atmosferă liniştită în cadrul lui. Nu doar atât, dar am şi avut de învăţat câte ceva la fiecare
oră, chit că este vorba de diagonale sau cum să încadrăm bine o fotografie. A fost mereu plăcut şi
chiar relaxant, ceea ce am apreciat. Acum, la sfârşitul anului, chiar simt că m-am ales cu ceva şi
nu regret că am ales acest opţional.
Ce pot să spun despre „aventura realizării fotografiilor” este că a fost o experienţă cât se
poate de plăcută, după cum mă aşteptam, şi reprezintă o alternativă inspirată la clasicele teme şi
proiecte pe care elevii trebuie să le facă la facultate. Chiar am perceput-o ca o oportunitate de a
ieşi mai des cu aparatul foto după mine, mai ales pentru că în ultimul timp „îl cam neglijasem”.
Am căutat să încep colecţionarea fotografiilor pe cât de repede posibil de la data oficială
anunţată, pentru că o ocazie bună de fotografiat nu apare în orice moment şi trebuie aşteptată cu
răbdare şi necesită şi multă atenţie la mediul înconjurător din partea celui care fotografiază.
Desigur că deşi am luat acest fapt în calcul şi am încercat să mă ţin constant de treabă,
acum la final tot simt că ultimele zile au fost cele mai productive. Poate contează faptul că ştiam
că astea sunt ultimele mele ocazii de a face o poză reuşită sau poate că am fost mai inspirată
odată cu venirea verii şi a timpului mai cald, nu ştiu ce sa zic... În orice caz, asta îmi aminteşte de
Ioana Chiriţă, cea care ne-a asistat la unul din cursuri, împărtăşindu-ne din experienţa ei legată
de domeniul fotografiei. Unul dintre lucrurile spuse de Ioana Chiriţă (invitata la un curs) pe care
le-am reţinut cel mai clar şi cu care pot spune că m-am identificat a fost faptul că, într-o şedinţă
foto, deseori cea mai reuşită fotografie este ultima facută, deoarece atunci concentrarea este
maxima ştiind că nu mai este timp de pierdut şi trebuie să ne dăm cât mai mult silinţa în acele
minute pentru ca rezultatul să fie cât mai aproape de aşteptările noastre sau poate chiar să le şi
depăşească.
98
Asta îmi aminteşte şi de carismaticul invitat Cristian Movilă ce cu siguranţă a mişcat într-
un fel sau altul pe fiecare din sală când a venit la unul dintre cursurile TAF. Pe mine personal m-
a impresionat cel mai mult dăruirea necondiţionată pe care o are pentru acest domeniu, fără să se
închisteze în cine ştie ce reguli. Şi-a facut treaba aşa cum a simţit, fapt care i-a adus aprecierea.
În final voi mai spune o dată că am realizat cu plăcere acest proiect, ceea ce se întâmplă
mai rar şi este foarte important. Mulţumesc pentru oportunitate şi sper că fotografia va rămâne
mereu printre hobby-urile mele.
99