PERIOADA INTERBELICĂ

BALTAGUL – Mihail Sadoveanu

Caracterizarea personajului – Vitoria Lipan

Romanul „Baltagul” a fost publicat de M. Sadoveanu în anul 1930 si ilustreaza perfect formula
tradițională a romanului realist de observație socială și de problematică morală.
Tema romanului o reprezinta calatoria, aflarea adevarului si infaptuirea justitiei.
Titlul exprima simbolul dualitatii, baltagul fiind un topor cu 2 taisuri ceea ce sugereaza in planul firului
narativ faptul ca devine arma a crimei, cat si instrument al infaptuirii actului justitiar.
Perspectiva narativa este obiectiva, evenimentele fiind relatate la persoana a III-a de catre un narator
omniscient si omniprezent, avand o viziune de tip „par derrière” și cu focalizare 0.
Vitoria Lipan este protagonista romanului Baltagul, o figură reprezentativă de erou popular, având
cultul pentru adevăr și dreptate, respectarea datinilor străvechi și a legilor strămoșești. Statutul social al
Vitoriei este conturat în primele capitole ale romanului: o femeie simplă din Măgura Tarcăului, mamă a doi
copii și soția lui Nechifor Lipan. În ceea ce privește statutul moral și psihologic, Vitoria este o femeie
puternică, hotărâtă și curajoasă: ”N-am să mai am hodină, cum n-are pârâul Tarcăului, până ce l-oi găsi pe
Nechifor”. De asemenea, ea se dovedește o femeie lucidă întrucât, dându-și seama de faptul că pe Nechifor
l-au răpus răii, acceptă această nouă realitate, reusind sa anticipeze drama care îi va schimba viața încă de
la începutul călătoriei sale.
Inteligența nativă și stăpânirea de sine sunt evidențiate pe drum, dar, mai ales, la parastas, când
demască ucigașii, Vitoria regizând magistral scena. Cu o logică impecabilă, prin vorbe înțelepte și aluzive, ea
îi constrânge pe făptașii crimei să mărturisească adevărul. Pentru Vitoria, datoria creștinească se află
înainte de toate, lucru reliefat și de către narator: trebuia ca să-l găsească pe cel drag, să-l ridice din locul
pieirii și să-l puie în pământ sfânt, cu rânduielile știute. Dărzenia femeii este sugerată de atitudinea pe care
o adoptă atunci când realizează adevăratul motiv al neîntoarcerii lui Nechifor din călătoria prelungită: nu se
lamentează, nu așteaptă rezolvarea dramei personale din partea nimănui, nu se pleacă în fața destinului.
Fiind inteligentă, Vitoria reconstituie cu măiestrie drumul parcurs de bărbatul ei cu câteva luni în urmă.
O secvență semnificativă care surprinde inteligența femeii este cea în care, aflând că la Sabasa turmele
avuseseră trei stăpâni, iar la Suha doar doi, concluzionează că Nechifor și-a găsit sfârșitul între aceste două
sate. Cu ajutorul câinelui lui Nechifor pe care îl găsește într-unul dintre sate, femeia dă de urma rămășițelor
bărbatului său, prăpădit în râpa de sub Crucea Talienilor.
O altă trăsătură dominantă a Vitoriei este spiritul conservator, acesta rezultând în mod indirect, din
vorbele și faptele protagonistei. În secvența în care o ceartă pe Minodora pentru tendințele ei moderniste,
„îți dau eu ție coc, valț și bluză, arză-te para focului să te arză”, Vitoria se dovedește o apărătoare a
obiceiurilor de la care nu se abate și nu acceptă ca fiul sau fiica ei să facă acest lucru.
Limbajul, unul dintre procedeele de caracterizare, reprezintă un element de structură care contribuie la
realizarea unui portert complex al Vitoriei. Limbajul femeii se potrivește cu mediul rural căruia îi aparține,
felul ei simplu de a vorbi și plin de tâlc dovedind inteligența și înțelepciunea personajului. Se pot remarca în
limbajul ei unele zicători populare, cum ar fi: „cel ce spune multe, știe puține”.
În majoritatea situațiilor, Vitoria este prezentată într-o ipostază meditativă, specifică unui puternic
conflict interior, un alt element structural important în conturarea personajului. Zbuciumul lăuntric al
Vitoriei se ameliorează odată ce datina înmormântării și pedepsirea ucigașilor au fost înfăptuite, eroina
întorcându-se la toate câte a lăsat, finalul devenind semnificativ în construcția protagonistei. Acesta conține
monologul femeii care i se adresează fiului, conștientă că viața nu se încheie cu evenimentul tragic al morții
soțului ei. Mesajul pe care-l transmite evidențiază faptul că pentru Vitoria rânduiala rămâne cuvântul de
ordine și că tradițiile trebuie respectate.
Reprezentativ pentru literatura română interbelică, romanul Baltagul de Mihai Sadoveanu este o
parabolă despre datorie și iubire în egală măsură.