Curs 15

8. ÎMBINĂRI PRIN ELEMENTE ELASTICE

8.1. Definiție. Clasificare
Între două organe de mașină, de multe ori, se interpun elemente elastice (arcuri). Acestea (arcurile)
sunt tot organe de mașini, care asigură legătura elastică între alte elemente ale sistemelor mecanice. Arcurile
suportă deformații mari, datorită formei lor sau a materialelor, cu caracteristici speciale, din care sunt
realizate.
Arcurile transformă lucrul mecanic efectuat de solicitarea exterioară în energie potențială, pe care o
înmagazinează elastic, cu posibilitatea de a o reda, în perioada de revenire la forma inițială.
Rolurile pe care arcurile le îndeplinesc, în diverse structuri pot fi sintetizate astfel:
 preluarea și amortizarea energiei vibrațiilor, la suspensii, de exemplu;
 acumularea de energie și redarea în timp a acesteia (cronometre);
 exercitarea de forțe elastice permanente (arcul ambreiajului auto);
 reglarea și limitarea forțelor (supape de presiune, prese);
 măsurarea forțelor și momentelor (manometre, dinamometre);
 modificarea pulsațiilor proprii ale sistemelor mecanice, când este nevoie.
O clasificare unică a arcurilor este mai greu de acceptat. Cel mai adesea se folosesc două criterii:
forma constructivă a arcului și natura solicitărilor. Tabelul 8.1 cuprinde o clasificare cuprinzând ambele
criterii.
Tabelul 8.1.
8.2. Materiale pentru arcuri
În principiu, arcuri se pot realiza
din foarte multe materiale. Uzual, aceste
materiale sunt:
 oțeluri (în majoritatea situațiilor);
 aliaje neferoase (alamă, bronzuri);
 materiale nemetalice (cauciuc, aer
–pentru arcuri cu gaz).
Materialele pentru arcuri, nu
trebuie să ajungă la deformații plastice.
Deci, tensiunile nu trebuie să depășească
limita de curgere (la oțeluri, de exemplu).
În același timp, pentru a asigura deformații
mari, sunt necesare tensiuni mari. Adică, util este să se asigure (mai cu seamă la oțeluri) o limită de rupere
ridicată, dar și o limită de curgere mare, adică cele două limite trebuie să fie cât mai apropiate. Concluzie:
oțelurile pentru arcuri sunt, prin excelență, oțeluri de mare rezistență.
Oțeluri pentru arcuri
Cele mai folosite oțeluri sunt oțeluri carbon de calitate și oțeluri aliate.
Pentru construcții ieftine, cu diametrul sârmei arcului de cel mult 10 mm, se folosesc oțeluri carbon de
calitate cu conținut de carbon de 0,4…1,25%. Temperatura de funcționare se limitează la 1800 C.
Pentru construcții pretențioase, cu rezistență la oboseală și deformații mari, se folosesc mai ales oțeluri aliate,
conținutul de carbon fiind de 0,36…0,9%. Principalele elemente de aliere sunt: Si, Cr, Mn, V. Aceste
1
 elemente de aliere au influențe pozitive precum: Si - crește rezistența și tenacitatea; Mn și Cr – cresc
călibilitatea și rezistența la rupere, în timp ce V – crește rezistența la oboseală.
Așa cum s-a menționat, se folosesc și alte materiale, mai ales aliaje neferoase. Tabelul 8.2 cuprinde
exemple referitoare la câteva materiale utilizate pentru construcția arcurilor.
Tabelul 8.2
Exemple de materiale pentru arcuri
Limita de curgere,
Material Simbol sau precizări R , [ MPa ] Limita de rupere, Rm , [ MPa ]
p 0, 2

OLC 55 A 880 1000

Oțel carbon
OLC 85 A 980 1130
Oțel aliat 60 Si 15 A 1270 1470
Bronz Bz cu Be 1000 1300

8.3. Caracteristicile arcurilor

Arcurile suportă deformații sub acțiunea forțelor exterioare sau a momentelor de torsiune aplicate.
Deformațiile provocate depind de material, de forma arcului și de solicitare.
Prima caracteristică a arcurilor este dependența solicitare-deformație.
Forța exterioară F produce dedormație liniară, de tip săgetată, f, în timp ce momentul exterior M are ca efect
deformația unghiulară φ sau θ.

a) b) c) d) e)
Fig. 8.1. Dependența solicitare-deformație: a) caracteristică liniară fără sarcină inițială; b) caracteristică
liniară cu sarcină inițială; c) caracteristică neliniară fără sarcină inițială; d) caracteristică neliniară cu sarcină
inițială; e) caracteristică neliniară cu histerezis.
Figura 8.1 cuprinde curbe de dependență a deformației în funcție de solicitare, a) - liniară, chiar de la
apariția solicitării; b) - tot liniară, dar de la o anumită valoare a solicitării; c) - neliniară, cu pornire din
origine; d) - tot neliniară, dar sarcină inițială; e) - pentru arcuri de cauciuc, la care, datorită frecărilor interne,
revenirea se face pe o altă curbă față de cea de încărcare.
Rigiditatea arcurilor
Parametrul numit rigiditate se definește prin:
dF dM
K sau K (7.1)
df d
după cum solicitarea este forță sau moment.

2
 Pentru situația în care se utilizează doar o porțiune aproximativ liniară a caracteristicii (porțiunea de
lungime l a curbei din figura 8.2) sau dacă arcul are caracteristica liniară, atunci rigiditatea se poate exprima
prin:
F M
K  și K (8.2)
f 
Tensiunile din arc se determină prin calcul, pentru solicitările
care se manifestă, producând tracțiune, forfecare, încovoiere sau
torsiune. Calculul tensiunilor folosește relațiile și ipotezele din
rezistența materialelor.

Energia acumulată în procesul de deformare

Prin definiție, energia înmagazinată într-un arc deformat
poate fi exprimată prin:
f  Fig. 8.2. Caracteristică neliniară,
E   F  df sau E   M  d (8.3)
0 0
cu zonă aproximativ liniară l.
dar F  K  f și M  K   și deci, pentru arcul solicitat de o forță:
f K f2 F f
E   K  f  df   (8.4)
0 2 2
expresie valabilă doar pentru arcuri cu dependență liniară între forță (moment) și deformație.
Energia înmagazinată în arcuri se mai poate exprima prin (8.5):
 max
2
V  2 V
E  V  sau E  V  max (8.5)
2E 2G
în care tensiunile maxime caracterizează arcul, V este volumul arcului, E și G reprezintă modulele de
elasticitate longitudinal, respectiv transversal al materialului arcului, în timp ce, V este coeficientul de
utilizare volumetrică al arcului, este subunitar și reprezintă procentul din volumul arcului care participă la
acumularea de energie (la deformare).

OBSERVAȚII
1) Coeficientul de utilizare volumetrică reprezintă un indice de calitate al arcurilor, arcurile de
calitate având coeficienți mari.
2) Cazul ideal este acela pentru care V  1 , dar, în realitate V  0,5 .

Gruparea arcurilor
Când se pune problema modificării rigidității arcurilor, se folosește gruprea lor. Montarea a două
arcuri poate fi realizată în paralel sau în serie, așa cum sugerează figura 8.3. Gruparea în paralel, ca în fig.
8.3. a) face ca forța exterioară F să se distribuie pe cele două arcuri, deci: F  F1  F2 dar deformațiile vor
fie gale : f  f1  f 2 . Deoarece cele două rigidități sunt K1 , respectiv K 2 , rezultă:

3
f  K  f 1  K1  f 2  K 2
unde K este
rigiditatea sistemului. Urmează:
K  K1  K 2 sau, generalizând,
rigiditatea sistemului va fi:
K   Ki (8.6)
Deci, pentru un sistem în
paralel, rigiditatea sitemului este
suma rigidităților componentelor
elastic.
b)
Gruparea în serie, ca în fig.
Fig. 8.3. Arcuri grupate: a) în paralel; b) în serie
8.3 b), arcurile grupate sunt solicitate
de aceeași forță, F  F1  F2 , dar
deformațiile sunt diferite, adică f1 și
f 2 pentru cele două componente și f  f1  f 2 pentru sistem. Cum rigiditățile sunt tot K1 , respectiv K 2 ,
F
rezultă, știind că, generic, f  :
K
F F F
 
K K1 K 2 sau, prin generalizare:
1 1
 (7.7)
K Ki

OBSERVAȚII
1) Gruparea arcurilor în paralel face ca rigiditatea sistemului să fie mai mare decât rigiditatea
oricărui arc din grupaj.
2) Gruparea în serie face ca rigiditatea sistemului să fie mai mică decât a oricărui arc component.

8.4. Arcul elicoidal de tracțiune-compresiune

8.4.1. Construcții. Geometrie.
Arcul elicoidal este realizat din bară sau sârmă cu secțiune dreptunghiulară sau circulară, înfășurate,
cel mai adesea, pe suprafețe cilindrice sau conice. Are o extrem de largă aplicabilitate, din cauza rigidității
reduse pe care o poate asigura (la pixuri, de exemplu), dar, dacă este fabricat din sârmă groasă, arcul
elicoidal poate intra în componența suspensiilor auto sau a vagoanelor, dată fiind capacitatea de a rezista la
solicitări variabile, calitate asigurată și prin caracteristicile materialelor folosite.
Geometria arcurilor elicoidale poate fi urmărită în figura 8.4. Diametrul sârmei este d, iar diametrul
mediu al arcului este Dm. Raportul
D
i m (8.8)
d

4
se numește indicele arcului sau coeficientul de înfășurare și are minim valoarea 4. Arcurile înfășurate la rece
au acest indice limitat la 14, diametrul sârmei nu depășește 17 mm și sunt supuse unui tratament de revenire,
după formarea la rece, în vederea micşorării tensiunilor remanente. La arcurile înfășurate la cald, indicele

Fig. 8.4. Arcul elicoidal de compresiune

poate fi mai mare. În fig. 8.4 sunt
reprezentate arcuri elicoidale
cilindrice de secţiune circulară,
formate la cald şi tratate ulterior.
Până la d=14 mm arcurile se
execută, în general, conform
reprezentării din fig. 8.4 a) și b), adică
au capetele prelucrate prin teșire,
pentru a obține suprafețele plane de
așezare. În cazul în care arcurile sunt
executate cu capete neprelucrate (fig.
8.4 c) ele se reazemă în piese de
formă corespunzătoare (talere, fig.
8.4. d). Pentru arcurile din fig. 8.4
numărul total de spire este: nt  n  nr
, în care, n este numărul de spire
active (care se deformează) iar Fig. 8.5. Coeficientul x pentru arcuri formate la rece
nr  1,5 - numărul de spire de
reazem. Toate arcurile elicoidale de compresie sunt înfăşurate, de obicei, spre dreapta.
5
 Abaterile admisibile se referă la diametrele de înfăşurare (exterior - De, interior - Di mediu - Dm), la
lungimea arcului în stare nedeformată (L0) şi la cotele e1 şi e2. Dacă arcul lucrează prin dispunere pe un
dorn, se prescrie abaterea admisibilă pentru diametrul Di, funcţie de diametrul dornului, Dd, iar dacă
lucrează într-un alezaj, se prevede abaterea admisibilă pentru diametrul De, funcţie de Dh (fig. 8.4 a). Arcul
comprimat total, prezintă totuși o săgeată de siguranţă (până la blocarea arcului spiră pe spiră), egală cu suma
distanţelor minime dintre spire (fig. 8.4 a):
fa  x  d  n [mm] (8.9)
unde: x - coeficientul distanţei minime dintre spire (din figura. 8.5 pentru arcurile formate la rece, respectiv
x=0,02(i+1) pentru arcurile
formate la cald).
Figura 8.6 prezintă un
arc elicoidal de tracțiune, cu
ochiuri de prindere.
Caracteristica fiind liniară,
alungirea arcului este
proporțională cu forța
aplicată. Există arcuri
elicoidale de tracțiune
nepretensionate, care se
deformează imediat ce forța
Fig. 8.6. Arcul elicoidal de tracțiune
de tracțiune Fn depășește
valoarea 0, dar există și arcuri pretensiunate, care lucrează dacă Fn  F0 (ca în fig. 8.6), F0 fiind forța de
pretensionare, indusă în arc la montaj.

8.4.2. Elemente de calcul

a) Solicitări și tensiuni
Pentru calcul, se consideră o jumătate de
spiră, ca în figura 8.7, iar arcul solicitat la
compresiune de către forța F. Descompunerea
forței exterioare conduce la forța normală
F  sin  , cu efect de îndoire a spirei, forța
tăietoare F  cos  , cu efect de forfecare, la
Dm
momentul încovoietor M i  F   sin  și la
2
Dm Fig. 7.7. Arc elicoidal de compresiune. Solicitări
momentul de torsiune M t  F   cos  . Cum
2
forfecarea se neglijează iar, din cauză că unghiul  este mic (   6...90 ), se poate considera sin   0 și
cos   1 , rezultă că se consideră doar solicitarea de torsiune a sârmei arcului, adică:

6
 M t F  Dm  16
t   (8.10)
Wp 2   d 3
Dm
expresie din care, introducând și indicele arcului i  , se obține tensiunea de torsiune din sârma arcului:
d
8 F i
t  (8.11)
 d2
Din cauza rulării sârmei, pentru a obține elicea
arcului, distribuția de tensiuni de torsiune nu mai este cea
obișnuită, ci se modifică, așa cum arată figura 8.8, în sensul
că, în locul liniei AOB, care ar limita distribuția standard,
aceasta este limitată de curba AOC, cu o creștere evidentă la
interior, ca urmare a rulării. Distribuția neuniformă permite
exprimarea tensiunii maxime, la interior prin:
8 F i
 i max  k1  (8.12)
 d2
1,6
cu coeficientul de majorare: k1  1  .
i
b) Deformația arculului elicoidal de compresiune
Deformația sârmei fiind aceea de torsiune, deși arcul
Fig. 8.8. Distribuția reală de tensiuni de
este comprimat, înseamnă că, dacă se consideră arcul
torsiune în sârma arcului
desfășurat, acesta va fi o grindă încastrată, supusă la torsiune.
Figura 8.9 sugerează arcul desfășurat. Lungimea l  n    Dm este dată de cele n spire active. Forța F
Dm
provoacă deformația unghiulară θ care definește săgeata f a arcului: f    . Cum deformația este cea
2
specifică torsiunii:
M l
 t (8.13)
G  Ip
Dm
cu M t  F  , lungimea l a grinzii, definită
2
anterior, iar momentul de inerție polar scris prin:
 d4
Ip  , se poate exprima deformația arcului:
32
M l D D n    Dm 32 Dm
f  t  m F m   
G  Ip 2 2 G  d4 2
sau:
8 F n 3
f  i (8.14)
Gd
Fig. 8.9. Arc elicoidal desfășurat
OBSERVAȚIE
Deformația unui arc elicoidal este proporțională cu forța exterioară, cu numărul de spire active și
cu raportul de înfășurare, în timp ce aceeași deformație este invers proporțională cu diametrul sârmei,
pentru un material impus (prin G).
7
 c) Rigiditatea arcului
Expresia (8.14) permite exprimarea rigidității, prin raportul dintre forță și deformație:
F Gd
K  (8.15)
f 8  i3  n
Deci arcul este cu atât mai rigid, cu cât sârma este mai groasă și mai puțin rigid dacă are spire mai
multe.
d) Energia înmagazinată la deformare
F f
Energia potențială de deformare este dată de (8.4): E p  , în care se fac înlocuirile:
2
   d 2    d 2 8  n 3
F (din 8.11) și f   i (obținută prin substituirea expresiei precedente în (8.14).
8i 8i G d
Energia este deci:
1 2
Ep   V (8.16)
2 2G
 d2
volumul V al arcului fiind: V   n    Dm .
4
OBSERVAȚIE
Expresia (8.16) se compară cu (8.5). Se observă că, pentru arcul elicoidal de compresiune,
1
coeficientul de utilizare volumetrică este V  . Deci 50% din materialul arcului participă la
2
deformare și deci la înmagazinarea energiei. Arcul elicoidal este un arc de calitate.

e) Proiectarea arcurilor elicoidale de compresiune

Un algoritm admis pentru calculul de proiectare a arcurilor elicoidale de tracțiune-compresiune
urmărește etapele:
 Date inițiale
Forța exterioară F, [N], deformația f, [mm], material, gabarit –eventual- (cu referință la Dm);
 Date alese
D
Raportul de înfășurare, i  m ; de regulă, i  10 .
d
 Date calculate:
 diametrul sârmei se determină din condiția de rezistență la torsiune, tensiunea efectivă maximă fiind
8 F i
dată de (8.12):  i max  k1    a , de unde:
 d2
8  F  i  k1
d (8.17)
  a
 numărul de spire active se determină cu expresia următoare, rezultată din (8.14):
G d  f
n (8.18)
8  F  i3

8
  Elemente constructive:
 numărul de spire de reazem: nr  1,5...3,5 pentru n  7 ;
nr  1,5 pentru n  7 .
 numărul total de spire: nt  n  nr ;
Dm 2
 pasul spirelor în stare liberă: 0,2   t   Dm și, simultan: t  1,5  d ;
4 3
 lungimea arcului în stare liberă: L0  nr  d  ( n  1)  t  n  d
Calculul de proiectare este unul iterativ, cu reluarea sa, dacă este necesar.

EXEMPLU NUMERIC
D.I. F  1000 N ; f  100 mm;  a  500 MPa .
D.A. i=10
8  1000  10  1.16
D.C. k1  1,16 ; rel. (8.17): d   7.69 mm  d  8 mm
  500
0.8  105  10  100
rel. (8.18): n   10
8  1000  103
nr  3
nt  13
Dm  10  8  80 mm
22  t  53.3 și t  12 t  22 mm
L0  3  8  9  22  10  8  302 mm
Lungimea minimă a arcului comprimat este: Lc  nt  d  13  8  104 mm .
Arcul poate funcționa, dar permite o săgeată prea mare. Urmează creșterea rigidității, cu (8.15).

8.4.3. Flambajul arcurilor elicoidale de compresiune

Un arc cilindric elicoidal de compresie, subţire şi lung, flambează
(fig. 8.10). Fenomenul este unul de instabilitate. În calculul arcurilor, se
introduce un coeficient de zveltețe, definit prin:
L
 0 (8.19)
Dm
Valorile lui  dictează comportarea arcului. Astfel, dacă   4 ,
arcul prezintă instabilitate, deci există pericolul de flambaj.

9 Fig. 8.10. Flambajul arcurilor

elicoidale de compresiune
 Evitatrea flambajului necesită fie o redimensionare a arcului, fie apelarea la soluții de montaj care să
împiedice deformarea suplimentară nedorită. Figura 8.11 sugerează 3 astfel de soluții. În fig. 8.11 a),
capetele arcului sunt plasate în piese de rezem exterioare iar în fig. 8.11 b), piesele de rezem sunt interioare;
în ambele situații, de fapt se limitează lungimea de flambaj. Fig. 8.11 c) prezintă o soluție folosită frecvent la
suspensiile auto, unde amortizorul este el însuși tija pe care se ghidează arcul elicoidal, pentru a nu flamba.
Vibrațiile pot, însă, provoca atingeri ale amortizorului și arcului, cu efecte de limitare a durabilității, datorită
uzării, a mișcărilor parazite, de oscilație a amortizorului și a pierderii calităților materialelor, în timp, prin
apariția deformațiilor remanente.

8.5. Arcul bară de torsiune

a) b) c)
Fig. 8.11. Evitarea flambajului arcurilor

8.5.1. Aspect și utilizare

Arcul bară de torsiune este, de fapt, o bară cu secțiunea plină sau inelară, care se deformează prin
torsiune, momentul fiind exercitat pe capete.

10

Fig. 8.12. Suspensie cu arc bară de torsiune

 Astfel de arcuri sunt folosite la suspensii ale mașinilor grele (tancuri, de exemplu), dar și la suspensii
auto la unele mașini obișnuite. Figura 8.12 prezintă o suspensie auto, construită cu arc de torsiune în care: 1
este arcul (canelat la extremități) care face legătura între batiul 2 și sistemul de rulare (roțile) 3, prin
intermediul manivelelor 4. Arcul se sprijină în lagărul 5, pentru a nu fi solicitat suplimentar la încovoiere.
Arcuri de tip bară de torsiune se mai folosesc la cuplaje elastice și la măsurarea momentelor de
torsiune (chei dinamometrice).
8.5.2. Elemente de calcul
Arcul se consideră încastrat, ca în
figura 8.13, are diametrul d, lungimea
deformabilă l, forța exterioară este F și are
brațul R. Momentul de torsiune este
Mt  F  R .
 Tensiunea maximă din arc se scrie:
M 16  F  R
 max  t  (8.20)
WP  d3
 Deformația unghiulară:
Fig. 8.13. Arc bară de torsiune
M t  l 32  F  R  l F  R  l  2 2   max  l
    (8.21)
G  IP  G d4 G  WP  d G d
2  IP
deoarece WP  .
d
 Rigiditatea arcului:
Mt Mt G  IP
K  
 Mt  l l (8.22)
G  IP
OBSERVAȚIE
Arcul este cu atât mai rigid cu cât are diametrul mai mare și cu cât este mai scurt.
 Energia înmagazinată
M  2   max  l
În relația generală EP  t se operează înlocuirile M t   max  WP și   și se obține:
2 Gd
1 2  d2 1 2
EP   max  (  l )  EP   max  V (8.23)
2 2G 4 2 2G

OBSERVAȚIE
1
Rezultă că pentru arcul elicoidal de compresiune coeficientul de utilizare volumetrică este V  ,
2
adică 50 % din volumul arcului participă la deformare, foarte bine, prin urmare.

7.5.3. Proiectarea arcurilor bară de torsiune

 Date inițiale: F ; R;  cu : f  R   si M t  F  R .
 Materialul (oțel), cu rezistența admisibilă la torsiune,  at .
11
  Date calculate:
16  M
 diametrul arcului, din:  max   at  d  3    t ; (8.24)
at

se alege bară de diametru standardizat.

M l 32  F  R  l
 lungimea activă a arcului, l, din (8.21), scrisă sub forma:   G  I    G  d 4 , adică:
t

G   d 4 
l (8.25)
32  M t
 Pentru arcuri, dar mai ales pentru arcul bară de torsiune, importantă este verificarea la solicitări
variabile, din cauza deformațiilor mari și a concentratorilor de tensiuni care sunt canelurile.

EXEMPLU NUMERIC
Să se determine lungimea activă a unui arc bară de torsiune, din oțel, care suportă o deformație
unghiulară de 100, la un moment de 1000 Nm. Diametrul sârmei este de 20 mm. Să se verifice
rezistența statică (materialul arcului).
Rezolvare:
G   d 4    204  10   / 180
l  0,8  105   219,32 mm  220 mm
32  M t 32  106
M 16  M t 16  106
 max  t    636,62 MPa
WP  d3   20 3
Rezultă necesitatea utilizării unui oțel 60Si15A, conform tabelului 8.2.

8.6. Arcul elicoidal de torsiune

Un astfel de arc, precum și
un mod de montare, apar în figura
8.14. Arcul 1, aflat pe tija 2, este
deformat prin torsiune, de către
momentul Mt, exercitat prin rotirea
manivelei 3 sau 4 (una este fixă).
Deformația unghiulară este θ.
Elemente de calcul
 Solicitarea exterioară
Solicitarea exterioară este de
torsiune, dar aceasta se manifestă
Fig. 8.14. Arc elicoidal de torsiune
prin încovoierea suplimentară a
spirelor. Momentul încovoietor va
fi:
M i  c  M t (8.26)

coeficientul de corecție c este introdus din cauza creșterii solicitărilor la interiorul spirelor, datorită curburii
 D D
suplimentare, și este: c  f ( m )  1,03...1,5 și are valori mai mari pentru rapoarte i  m mai reduse.
d d
 Tensiunea maximă din sârma arcului
Tensiunea maximă (la interior) de încovoiere din spire este:

12
 Mi M 32  M t
 i max 
 c  t  c  (8.27)
WZ WZ  d3
această tensiune fiind limitată la valoarea admisibilă  a i .
 Deformația unghiulară a arcului:
M t  l 64  M t  l
  (8.28)
E  IZ   d 4  E
lungimea l referindu-se la sârma arcului.
 Energia înmagazinată în arcul deformat:
M 
EP  t (8.29)
2
în care, înlocuind momentul M t cu valoarea obținută din (8.27), în funcție de tensiune, rezultă:
1  i max
2

EP   V (8.30)
4 2E
1
cu V- volumul arcului și coeficientul de utilizare volumetrică: V  , adică, la acest arc, materialul este
4
folosit pentru deformare în proporție de 25%, comportare mai puțin favorabilă decât aceea atinsă de arcul
1
elicoidal de compresiune (V  ).
2

8.7. Arcuri lamelare

Aceste arcuri sunt lamele elastice încastrate, supuse la
încovoiere. Aparatura electrică folosește din plin aceste arcuri,
de exemplu la contactori, ca în figura 8.15, în care sunt
reprezentate arcuri lamelare cu secțiune dreptunghiulară
constantă pe lungime.
Materialele utilizate sunt, la arcuri de dimensiuni reduse,
bronzuri și alame, dar, pentru arcuri de dimensiuni mari,
folosite, așa cum se va vedea, la suspensii, se întrebuințează
Fig. 8.15. Arcuri lamelare simple oțeluri de arc carbon și aliate, cu tratamente termice de
îmbunătățire.
8.7.1. Arcul lamelar dreptunghiular
Arcul lamelar dreptunghiular are secțiunea constantă, ca în figura 8.16, este considerat încastrat și
este solicitat la încovoiere.
Parametri importanți
 Tensiunea de încovoiere din arc se determină, în
secțiunea x, ca pentru o grindă încastrată:
M i ( x ) 6  F  (l  x )
i x   (8.31)
WZ ( x ) b  h2
cu valorile extreme:
  0 pentru x  l si

(8.32)
i min

 6 F  l
 i max  pentru x  0.
 b  h2

 Deformația:
 f min  0 la x  0 si

(8.33)

 F  l3 b  h3
 f max  3  E  I cu I Z 
12
la x  l .
 Z

 Energia înmagazinată:

13 Fig. 8.16. Arc lamelar dreptunghiular

 F  f max   b  h2
EP  în care se înlocuiesc: (8.33) și F  i max provenită din (8.32). Rezultă:
2 6l
1  i max
2

EP   V (8.34)
9 2E
OBSERVAȚIE
1
Arcul lamelar simplu dreptunghiular prezintă un coeficient de utilizare volumetrică V  , adică
9
doar 11% din volumul arcului participă la deformare. Arcul lamelar dreptunghiular este, prin
urmare, un arc de calitate redusă, ineficient. De aici aplicațiile limitate pentru această construcție.

8.7.2. Arcul lamelar triunghiular

O altă variantă constructivă a arcului lamelar este cea din figura 8.17, unde se observă că arcul are
grosime constantă, dar lățimea nu mai este constantă.
 Tensiunile din arc:
În secțiunea x, tensiunea poate fi scrisă prin:
6  F  (l  x ) b lx lx
i x  dar x   bx  b  , adică:
bx  h 2
b l l
6 F l
 i x  const    i max (8.35)
b  h2
Deci tensiunea este constantă în lungul lamelei triunghiulare.
 Deformația arcului:
Săgeata arcului este maximă în punctul de aplicație a
forței:
F  l3
f max  (8.36)
2  E  IZ
 Energia înmagazinată:
F  f max  i max  b  h 2 Fig. 8.17. Arc lamelar triunghiular
Admițând că EP  și F (din
2 6l
(8.35)), după înlocuiri rezultă:
1 
2

E P   i max  V (8.37)
3 2E

OBSERVAȚII
1) Se observă că arcurile lamelare triunghiulare sunt caracterizate printr-un coeficient de utilizare
1
volumetrică V  , adică de 3 ori mai mare ca cel specific arcurilor lamelare dreptunghiulare. Deci arcul
3
triunghiular este recomandat pentru aplicații practice.
2) Tensiunea constantă în lungul arcului este o caracteristică pozitivă în plus, referitoare la eficiența
utilizării materialului.

8.7.3. Arcuri cu foi multiple

14
 Arcul cu foi multiple (figura 8.18) este realizat prin suprapunerea mai multor arcuri lamelare simple,
prinse cu o bridă. Unul din avantajele principale ale acestui tip de arc, de forma solidului de egală rezistenţă,
o reprezintă capacitatea de amortizare a vibraţiilor, prin frecarea dintre lamele (foi).
Din acest motiv arcul cu foi este utilizat în componența suspensiilor vehiculelor grele. În fig. 8.18 se
observă arcul nedeformat (arcul "arcuit") și arcul deformat sub sarcină (arcul "întins"). De asemenea, se pot
evidenția forța preluată (2F) și săgeata f a arcului.

Fig. 8.18. Arc cu foi multiple Fig. 8.19. Forme de arcuri cu foi

Forma lamelelor poate fi observată în figura 8.19. Brida 1 solidarizează foi triunghiulare 2 sau foi
rotunjite 3, sau, cel mai adesea, foi trapezoidale 4, mai ușor de prelucrat și de montat. Brida 1 asigură
preluarea solicitării de către
toate lamelele arcului, iar figura
8.20 cuprinde trei forme de
prindere centrală: a) - cu dorn
central, b) - cu prindere dublă,
cu găuri și c) - cu prindere
exterioară, fără găurirea
a) b) c)
lamelelor, soluție care
Fig. 8.20. Bride centrale de prindere a foilor
micșorează concentratorii de
tensiune.
Împotriva deplasării
transversale a lamelelor se pot
utiliza prinderi cu cleme elastice
sau rigide (figura 8.21 a) sau
diferite secţiuni profilate ale
a)
foilor (fig. 78.21 b).
În timpul funcționării,
datorită frecării dintre lamele,
arcurile cu foi se pot încălzi și
se pot impune sisteme de răcire. b)
De asemenea, frecarea uzează Fig. 7.21. Prinderea laterală a foilor
lamelele și cresc jocurile, cu

15
efecte negative asupra capacității de amortizare. Sunt utile, în această situație, sisteme de strângere
suplimentare, plasate lateral, dar arcurile cu foi pot funcționa și unse, pentru reducerea frecărilor.
Funcționarea mai poate provoca deformarea foilor, tot cu efecte de pierdere a capacității de
amortizare și de modificare a poziției relative a sistemului de rulare față de șasiu.
Calculul arcurilor cu foi se face la încovoiere.

8.8. Arcuri de cauciuc

Arcurile din cauciuc sunt caracterizate prin:
- au capacitate foarte mare de deformare elastică;
- au capacitate deosebită de amortizare (față de celelalte tipuri de arcuri);
- au caracteristică neliniară.
Arcurile de cauciuc pot amortiza până la 40% din energia de
deformare, datorită frecărilor interne foarte mari. Prin frecare se degajă
căldură și, deoarece conductivitatea termică a cauciucului este redusă,
temperatura crește și caracteristicile mecanice (mai cu seamă rezistența
la oboseală) scad semnificativ. Pierderea de energie este sugerată de
suprafața hașurată din figura 8.22. Din acest motiv, uneori se impun
soluții tehnice de răcire a suspensiilor cu arcuri de cauciuc.

OBSREVAȚIE
Arcul de cauciuc deformat are același volum ca și arcul
nedeformat (materialul este incompresibil).
Fig. 8.22. Caracteristica
Există multe tipuri de arcuri de cauciuc, diferite și ca aspect și arcurilor de cauciuc
din punctul de vedere al solicitărilor. Câteva variante vor fi descrise,
după abordarea problemelor de calcul.

8.8.1. Elemente de calcul

Arcurile de cauciuc au comportare diferită, la aceleași dimensiuni, din cauza evoluției neuniforme a
cauciucului.
Arcul cilindric de
compresiune, numit și arc bloc de
cauciuc, se armează, prin
vulcanizare, pe discurile de
capăt, din oțel (aspectul este
vizibil în figura 8.23).
Arcul are înălțimea
inițială h, diametrul D și, în
urma aplicării forței exterioare de
compresiune F, apare deformația

a) b)
Fig. 8.23. Arc bloc de cauciuc: a)-nedeformat; b)-deformat.
16
(săgeata) f. Vulcanizarea pe discurile de la extremități crește rigiditatea arcului, mai cu seamă la deformații
mari.
8.8.1.1. Arcuri din cauciuc destinate deformațiilor reduse
Categoria se referă la arcuri bloc, adică tampoane și discuri din cauciuc destinate rezemării, de
exemplu, a mașinilor unelte. Aceste arcuri suportă deformații caracterizate prin: f / h  0,1 .
În principiu se respectă legea lui Hooke, adică:
f
F   A  E A E A (8.38)
h
f EA
expresie din care se deduc: tensiunea maximă  max    E   E și rigiditatea K  .
h h
Materialul (cauciucul) și vulcanizarea fețelor plane conduce la modificarea rigidității, față de cele
cuprinse în (8.38) și expresiile tensiunii și rigidității. Prin urmare, este necesară introducerea unui coeficient
de rigiditate β, care modifică relațiile de calcul:
f
F EA (8.39)
h
cu:
h
4,9 
 D (8.40)
h h
4,9   th (4,9  )
D D
sau, valori pentru β pot fi apreciate și din figura 8.24.
Se obțin valorile:
8  h3
f    2 (8.41)
3 G D
cu:
4F
 și E  3  G (8.42)
  D2

8.8.1.2. Arcuri din cauciuc pentru deformațiil mari

Se consideră că arcurile bloc suportă deformații
mari, dacă: f / h  0,1 , adică referirile se fac la arcuri de
tip bucșă sau blocuri de diametre reduse.
Forța preluată de arc se exprimă prin:
 1
F   E  A ( 2  ) (8.43)
3 
h Fig. 8.24. Coeficientul de rigiditate
în care   1    1  este gradul de scurtare al
D
arcului.

Pentru funcționare este necesar să se asigure expansivitatea laterală a arcului, deoarece volumul
arcului se menține. În caz contrar, arcul se comportă ca un rigid.
7.8.2. Alte tipuri de arcuri de cauciuc
17
 a) b) c)
Fig. 8.25. Arcuri de cauciuc: a) – arc cilindric armat cu plăci metalice;
b) – arc cilindric armat cu tuburi metalice solicitat la forfecare;
c) - arc cilindric armat cu tuburi metalice solicitat la torsiune

Figura 8.25 a) se referă la același arc bloc de cauciuc, solicitat la forfecare. Unghiul γ, definit de
tangenta la axa deformată, definește, pe lungimea s a arcului, săgeata f.
Tensiunea de forfecare τf și deformația (săgeata) f se determină cu expresiile 8.44.
F
f    G
A
(8.44)
F
f  s  tg
AG
Arcul cilindric armat poate fi solicitat la forfecare (fig. 8.25 b) sau la torsiune (fig. 8.25 c). Pentru
arcul de forfecare, tensiunea și deformația se pot exprima prin:
F
 f max 
  Di  h
(8.45)
F De
f   ln
2   G  h Di
iar pentru arcul solicitat la torsiune, la care cauciucul este forfecat, se pot folosi expresiile (8.46).
2M t F
 t max    f max  t
  h  Di 2
Aforfec
(8.46)
Mt 1 1
 (  ) 1
  G  h De2 Di2
Valorile tensiunilor se compară, pentru dimensionare sau verificare, cu tensiunile admisibile, care,
pentru cauciuc se pot alege din tabelul 8.2.
Tabelul 8.2
Tensiuni admisibile pentru arcuri de cauciuc, [MPa]
Solicitări statice Șocuri întâmplătoare Solicitări dinamice
σcompresiune 3…5 2,5…5 1…1,5
τforfecare 1…2 1…2 0,3…0,5
18
τtorsiune 2…2,5 2…2,5 0,3…1

8.9. Amortizoare
Amortizoarele au rolul de a disipa energia șocurilor și mai ales a vibrațiilor, în sisteme mecanice
aflate în interacțiune directă cu mediul. De regulă, amortizoarele se interpun între componentele care
vibrează și batiul sistemului mecanic, pentru diminuarea efectelor vibrațiilor. În costrucția sistemelor
mecanice există amortizoare:
 cu frecare uscată;
 cu frecare fluidă;
 cu curenți turbionari;
 hidropneumatice.
În continuare se va discuta despre primele două tipuri de amortizoare, dată fiind aplicabilitatea în
sisteme mecanice solicitate semnificativ.

8.9.1. Amortizoare cu frecare uscată

Amortizoarele cu frecare uscată folosesc fenomenul de frecare, care transformă energia vibrațiilor în
căldură. Sunt folosite la regimuri grele de lucru, dar nu la viteze ridicate și în medii nefavorabile. Figura 8.26
cuprinde schița unui amortizor unidirecțional (folosit pentru amortizarea vibrațiilor rectilinii).
Corpul superior alamortizorului este alcătuit din lamelele 1, montate alternativ cu distanțierele 2 prin
intermediul șuruburilor 3. Lamela din mijloc are practicat ochiul 10, de pridere la sistemul vibrator. Corpul
inferior cuprinde lamelele 4, care alternează cu distanțierele 5, montate prin șuruburile 6. Distanțierul centarl
este cuplat la batiul sistemului mecanic.
Amortizarea se realizează prin frecarea dintre lamele, apărută datorită deplasării pe verticală a unuia
dintre corpuri, sau a ambelor corpuri. Forța de amortizare va fi:
Fa  F f    p  A (8.47)
adică forța de frecare dintre lamele, care depinde de coeficientul de frecare μ, de aria de contact A, dintre
lamele și de mărimea presiunii dintre lamele, p.
Presiunea de contact este realizată (și reglată) prin intermediul strângerii controlate a piulițelor
șuruburilor 8, forța de strângere fiind transmisă prin intermediul arcurilor elicoidale 9, care mențin lamelele
în contact. Uzarea lamelelor este, de asemenea, compensată, periodic, prin strângerea controlată a șuruburilor
8, de reglaj.

19
 Fig. 8.26. Amortizor liniar cu frecare uscată
Astfel de amortizoare, dar în variantă cilindrică, se folosesc pentru amortizarea energiei vibrațiilor
torsionale, la arborii cutiilor de viteză ale mașinilor grele.

8.9.2. Amortizoare cu frecare fluidă

Amortizarea este determinată de forţa de frecare creată la forfecarea straturilor unui fluid vîscos între
două suprafeţe care se deplasează cu viteze diferite,sau de forţa rezistentă, realizată la deplasarea forţată a
fluidului vîscos printr-o conductă sau printr-un orificiu.
Vâscozitatea este principala proprietate a fluidelor, care determină caracteristicile amortizoarelor cu
frecare fluidă:
Ff  c  v i (8.48)
în care c este coeficientul de amortizare; v = viteza relativă a elementelor rigide ale amortizoarelor, legate de
masa care vibrează şi batiu; i = exponent care dictează caracteristica amortizorului:
- i = 1 ⇒ caracteristică liniară;
- i 1 ⇒caracteristică regresivă;
- i 1 ⇒caracteristică progresivă.
8.9.2.1. Amortizor hidraulic bazat pe curgerea prin conducte
20
 Construcția din figura
8.27 este un exemplu de astfel
de amortizor. Pistonul 1, de arie
Ap, se deplasează cu tija 2, de
care este legat rigid, iar tija,
prin ochiurile din extremități,
este legată la batiu și la sistemul
vibrator. Astfel, este forțată
curgerea fluidului 3 (uleiului)
prin canalul 4, de arie Ac, în
funcție de sensul deplasării
Fig. 8.27. Amortizor cu curgere prin conductă (canal) tijei. Canalul este practicat în
carcasa 5, iar etanșările axiale 6
asigură împiedicarea pierderilor de ulei. Amortizarea se produce datorită pierderii de presiune din restrictorul
4. Curgerea trebuie să fie laminară, iar frecvența vibrațiilor trebuie să fie redusă, așa cum sugerează
condițiile următoare:
 vD
 Re   2300
 
 D2  
   2 (8.48)

 8 

-numărul lui Reynolds nu trebuie să depășească valoarea 2300, pentru a avea curgere laminară prin canal; v
este viteza de curgere (de deplasare a pistonului); D reprezintă diametrul canalului; ρ este densitatea
fluidului iar η este vâscozitatea dinamică a fluidului de lucru;
-a doua condiție este cea care limitează, de fapt, pulsația ω și, prin urmare, frecvența vibrațiilor.
Forța de amortizare se exprimă prin:
8   l
Fa    v
Ac 2 (8.49)
( )
Ap
în care, apar, pe lângă notațiile anterioare: l - lungimea canalului; Ap – aria pistonului; Ac – aria secțiunii
canalului.
Coeficientul de amortizare este deci:
8   l
c  
A (8.50)
( c )2
Ap
caracteristica fiind liniară.
OBSERVAȚIE IMPORTANTĂ
Ac
Coeficientul de amortizare și, implicit forța de amortizare, cresc dacă raportul scade. Prin
Ap
urmare, pentru a obține amortizare semnificativă, este necesar să se micșoreze diametrul canalului sau,

21
menținându-l, trebuie crescut diametrul pistonului. Evident, trebuie respectate condițiile de circulație a
fluidului, date de (8.48).

8.9.2.2. Amortizoare telescopice

Aceste amortizoare hidraulice funcționează pe baza
rezistenței la curgerea fluidelor prin orificii de diametre reduse.
Funcțional, aceste amortizoare sunt caracterizate prin cursa de
comprimare și prin cursa de destindere, respectiv prin coeficienții
de rezistență a curgerii fluidului, la comprimare, cc, respectiv la
destindere, cd. Valorile caracteristicilor impart amortizoarele
astfel:
- cc  0; cd  0 - amortizor cu simplu efect, pe
comprimare;
- cc  0; cd  0 - amortizor cu dublu efect;
- cc  c d - amortizor simetric;
- cd  2...5  cc - amortizor auto asimetric.
a) Amortizorul telescopic monotubular (figura 8.28) se leagă
la sistemul vibrator și la batiu prin cele două inele.
Amortizorul este, de fapt, un cilindru, 11, în care se
deplasează pistonul mobil 1, dotat cu supapele 7 (de dstindere) și
8 (de comprimare). Deplasarea în sus a tijei 10 (tija 9 rămânând
fixă) cu pistonul 1, provoacă deschiderea supapei 7, permițând
accesul fluidului sub piston. Pistonul fix 2 conține și supapele 5
(separator) și 6 (de comprimare), deschise de presiunea fluidului.
Capacul 4 conține și etanșarea axială 12. Camera de compensare 3
conține gaz (aer), care, fiind compresibil, preia diferența de volum
de fluid provocată de volumul tijei care pătrunde în corpul
amortizorului. Camera de compensare poate fi separată de fluid
printr-o membrană elastică, pentru a preveni emulsionarea
fluidului de lucru. Fig. 8.28. Amortizor
Construcția prezintă avantajul simplității, dar și dezavantajele monotubular
legate de lungimea amortizorului și de suprasolicitatrea etanșării
12.
Supapele sunt o construcție mai complicată, așa cum se va vedea în continuare.

22
 b) Amortizorul telescopic bitubular
Pentru a reduce lungimea amortizorului și pentru a micșora presiunea pe etanșare, a fost realizat

a) b)
Fig. 8.29. Amortizor bitubular: a) – amortizorul; ansamblu; b) – pistonul mobil
amortizorul telescopic bitubular, cu aspectul din figura 8.29 a). Tija amortizorului, 1, este legată, prin
intermediul arcului de cauciuc 13 de batiu (șasiu). Pe tijă, pistonul mobil 2 este dotat cu supape și poate glisa
în cilindrul principal 3. Tubul rezervor 4, împreună cu capacul 7, limitează spațiul ocupat de lichidul de lucru
(uleiul) 5, în timp ce pistonul – capac 6 este dotat, de asemenea, cu supape. Capacul 7 este legat de sistemul
vibrator 8. Pistonul inelar 9 delimitează camera de compensare (perna de aer) 10. Cilindrul protector 11 se
montează pe capacul superior 12, pe care se reazemă arcul de cauciuc.
Pistonul plasat pe tija 1 are, în corpul 16, practicate orificiile calibrate 21 și 22, dispuse circular, cu rol de
rezistențe hidraulice. Deplasarea în jos a pistonului deschide orificiile 22, prin deformarea arcului disc stelar
14, iar uleiul ajunge deasupra pistonului, prin desprinderea rondelei 15 de pe piston. Deplasarea în sus a
pistonului face să se deschidă orificiile 21 prin desprinderea supapei (rondelei) 17 de corpul 16 al pistonului,

23
datorită comprimării arcului elicoidal 18. Discul 19 și arcul 20 permit reglarea forței de apăsare a supapelor
pe orificii.
Arcul disc stelar este reprezentat în figura 8.30 a), ramurile sale permițând circulația fluidului.

a) b)
Fig. 7.30. Arc disc stelar (a) și rondele din oțel (b).

În fig.8.30 b) sunt reprezentate două tipuri de rondele

din oțel de arc, care blochează în poziția închis orificiile
calibrate din piston. Rondelele se montează astfel încât, de
exemplu orificiile (duzele) 21 să se găsească pe direcția
canalelor radiale din prima rondea sau pe canalul circular din
cea de a doua.
c) Amortizorul hidropneumatic
În acest amortizor, aerul se află sub presiune (circa 2,5
MPa în camera de compensare). Figura 8.31 prezintă un astfel
de amortizor, în reprezentare schematică.
Camera de compensare 1 este limitată de carcasa 5 și de
pistonul flotant 2, cu etanșarea dintre cele două piese.
Deplasarea pistonului flotant este provocată de deplasarea tijei
4, care este solidară cu pistonul mobil 3, prevăzut cu supape
flotante (permit circulația fluidului în ambele sensuri).
Ghidajul 6 conține și etanșarea 7 și permite alunecarea tijei 4.
Tubul protector 8 este legat de tijă, zona filetată 9 și ochiul 10
asigurând legătura cu elementele vibratoare.
Elementele componente ale amortizoarelor tubulare sunt
realizate: din țeavă din oțel (tuburile), din fontă (pistoanele),
din cauciuc (inelele de etanșare) iar lichidul de amortizare –
trebuie să aibă un indice de viscozitate (I V) ridicat: 3,6,…3,9 cSt
la 100C, minimum 12 cSt la 50C şi 6500 cSt la 40C.
Încălzirea amortizoarelor implică scăderea vîscozităţii, scădere
urmată de diminuarea performanţelor. De exemplu, încălzirea Fig. 8.31. Amortizor hidro-pneumatic
amortizorului de la 20 la 120C conduce la reducerea cantităţii de
energie disipate cu 35%.

24