Senzația și percepția

Sunt procesele de reflectare a realității

- senzația refelctă caracteristici izolate ale stimulului
- percepția reflectă imaginea ”de ansamblu” a stimulului

Procesarea senzorială
Definiție: transformarea energiei unui stimul – informația din mediul extern –
în modalităţi specifice de activitate neuronală, care asigură identificarea
caracteristicilor fizice ale stimulului respectiv.
Presupune mai multe etape:
 Colectarea şi transformarea stimulilor
o este caracteristică analizatorului vizual și celui auditiv.
o se realizează la nivelul structurilor accesorii
o exemple:
 analizatorul vizual: lumina este focalizată de cornee, iris și
cristalin pe retină
 analizatorul auditiv: sunetele sunt captate de pvilionul urechii
→ membrana timpanică → ciocan nicovală și scăriță →
membrana ferestrei ovale → endolinfă → celulele cu cili
(receptorii auditivi)
 Translaţia
o se realizează la nivelul receptorilor
o constă în transformarea energiei stimulului în activitate neuronală
o proprietăţile fizice ale stimulului sunt reprezentate prin activitate
neuronală specifică sub forma unor “coduri senzoriale”
o codurile senzoriale transmise pe traectul căilor ascendente sunt
specifice fiecărui analizator indiferent de modalitatea (fiziologică sau
nefiziologică) de stimulare a receptorilor
 exemplu: apăsând ușor globii oculari se generează activitate
neuronală transmisă prin nervul optic care va genera percepția
unor puncte luminoase
 Transmisia
o se realizează pe căile senzoriale ascendente

1
 o constă în transferul activităţii neuronale la nivelul cortexului
 Reprezentarea
o senzaţiile se formează la nivelul ariilor corticale senzoriale primare
o reprezentarea corticală respectă relațiile topografice ale stimulilor
existente în mediul extern
o infromația din partea dreaptă a câmpului senzorial este reprezentată
la nivelul emisferei cerebrale stângi și viceversa

Caracteristici ale stimulilor și senzațiile corespondente

 Analizatroul auditiv:
o Stimulii auditivi sunt fluctuații repetitive ale presiunii unui mediu
(precum aerul)
 amplitudinea undelor sonore corespunde intensirății sunetului
 frecvența undelor sonore corespunde tonalității sunetului
(oamenii percep sunete cu frecvențe 20 – 20.000 de Hertz)
 Analizatorul vizual:
o Lumina (stimulii vizuali) este o radiație electromagnetică – lumina
vizibilă are lungimea de undă de la 400 la 750 nanometrii
 intensitatea undelor radiației elecromagnetice luminoase
corespund strălucirii / luminozității
 lungimile de undă diferite corespund unor culori diferite
 Analizatorul olfactiv:
o detectează sunbstanțele volatile care vin în contact cu receptorii
olfactivi de la nivelul cavităților nazale
 Analizatorul gustativ
o detectează substanțe chimice ce vin în contact cu receptorii gustativi
de la nivelul limbii și al altor regiuni ale gurii
 gustul (dulce, sărat, acru, etc) este determinat de distribuția
receptorilor specifici care sunt stimulați de substanțele chimice
pe zone diferite ale limbii
 exemple: gustul dulce la vârful limbii, gustul amar la baza limbii
 Analizatorul tactil:
o Sensibilitatea tactilă și temperatura

2
  terminații nervoase de la nvelul pielii generează senzația de
atingere când sunt stimulate mecanic
 există la nivelul pielii terminații nervose sensibile la
temperatură, dar și terminații nervose sensibile atât la atingere
cât și la temperatură
o Sensibilitatea dureroasă
 durerea ascuțită, respectiv durerea persistentă, cronică sunt
transmise prin fibre nervoase diferite
 Analizatorul proprioceptiv:
o furnizează informații referitoare la corp:
 senzațiile Kinestezice furnizează informații despre poziția
părților corpului și relațiile dintre ele
 senzațiile vestibulare furnizează informații despre poziția
capului în spațiul tridimensional

Percepţia
Definiție: Percepţia constă în: reunirea senzaţiilor provenite de la un obiect cu
formarea imaginii de ansamblu, imagine care este comparată cu datele din
memorie, făcând posibilă recunoașterea și eventual denumirea obiectului
perceput.
Percepţia este dependentă de ariile corticale de asociaţie care integrează
informațiile primite de la ariile corticale primare făcând posibilă transformarea
senzațiilor în experiențe cu sens.

Caracteristicile percepţiei
Percepţia are 6 caracteristici esenţiale. Unele dintre aceste caracteristici ne
pot conduce la erori în percepţie
 Este bazată pe cunoştiinţe: depinde de informaţiile existente în memorie
 Caracter inferenţial: reprezentarea imaginii de ansamblu a unui obiect pe
baza unei părţi limitate a acestuia, parte care este accesibilă analizatorilor
(exemplu: desenarea pe tablă a unui cub este însoțită de posibilitatea
reprezentării fețelor cubului care nu sunt accesibile văzului)

3
 Caracter categorial: plasarea reprezentărilor obiectelor în categorii pe baza
unor caracteristici comune (exemplu: o melodie necunoscută, la prima
audiție, este precepută ca fiind muzică)
 Caracter relaţional: influenţarea percepţiei unui obiect de alte obiecte aflate
în vecinătate (exemplu: o persoană este percepută ca scundă dacă stă
alături de jucătorii unei echipe de baschet și înaltă dacă stă în mijlocul unui
grup de copii)
 Caracter adaptativ: percepţia este centrată pe informaţiile relevante la un
moment dat (exemplu: percepția mai degrabă a vitezei unei meșini dacă
aceasta se îndreaptă spre tine decât a mărcii sau culorii acesteia)
 Adesea automată: operează fără control voluntar

Integrarea percepției în interpretarea corectă a realității

 Principii de bază ale percepției
o Percepția vizuală și auditivă se bazează pe discriminarea stimulilor de
fundal
o Sistemul perceptual grupează automat stimulii în funcție de factori
multiplii
 proximitate – percepția grupată a stimulilor apropiați
(exemplu:
ʘ ʘ ʘʘ ʘʘ
cele două perechi de cercuri apropiate sunt percepute ca un
singur stimul, spre deosebire de prima pereche care sunt
percepute ca stimuli diferiți)
 similaritate – percepția simultană a stimulilor care aparțin
aceleași categorii (exemplu: percepția simultană a fețelor într-o
fotografie chiar dacă ele nu se alfă în proximitate)
 continuitate – percepția succesivă ca un continuum a stimulior
(exemplu: vorbirea este percepută continuă, separarea pe
cuvinte fiind dedusă din cotext)
 închidere – tendința de umplere a golulilor pentru a forma
reprezentarea completă a unui obiect (exemplu: o mașină care
este parcată în sppatele unui copac este reprezentată în
totalitate datorită necesității de ”închidere” a imaginii
percepute)

4
  orientare – percepția grupată a stimulilor cu aceași orientare
(exemplu: percepția grupată a persoanelor aflate în picioare în
timpul vizionării unui film)
 dispunerea pe un plan drept (exemplu: mai mulți oameni
depărtați pot fi comparați prin translatarea intuitivă pe același
plan)
o Principiul constanței
 srălucirea, mărimea și forma obiectelor sunt percepute
constante chiar dacă percepția acestora este diferită la
momente diferite (exemplu: persoanele care se îndepărtează
sau se apropie sunt percepute ca fiind la fel de înalte)
 constanta mărimii și formei obiectelor depinde de relația
dintre imaginea lor pe retină și percepția depărtării
acestora
 constanța strălucirii obiectelor depinde de percepția
relației dintre un obiect și fundal

 Percepția depărtării
Este dependentă în parte de factori legați de stimul și în parte de factori
legați de analizatorul vizual
o Factori legați de stimul
 mărimea relativă (înălțimea / mărimea în câmpul vizual):
obiectele percepute ca fiind mai mari sunt considerate fi mai
apropiate
 suprapunere: obiectele acoperite parțial de alte obiecte sunt
percepute ca fiind mai depărtate
 claritatea imaginii: obiectele care au o claritate redusă sunt
perepute ca fiind mai depărtate decât cele percepute clar
 umbrire: obiectele percepute în umbra altora sunt percepute în
general mai depărtate (se ține cont și de direcția luminii)
o factori legați de analizatorul vizual
 disparitatea binoculară: distanța dintre globii oculari (efortul de
suprapunere a imaginilor provenite de la fiecare glob ocular
creează senzația de apropiere)

5
  convergența globilor oculari. mișcarea globilor oculari pentru a
se focaliza pe un obiect (deplasarea convergentă a gobilor
oculari este evidentă pentru obiectele apropiate și aproape
absentă pentru cele îndepărtate)
 accomodarea: modificarea curburii corneei și a cristalinului
(efortul crescut pentru acomodare prin creșterea curburii
corneei și a cristalinului crează senzația de apropiere a
obiectelor)
 Percepția mișcării
o Este dependentă de mișcarea imaginii obiectelor pe retină
 exemplu: creșterea suprafeței retinei care este stimulată este
percepută ca un obiect aflat în mișcare care se apropie
o Stimularea retinei de obiectele aflate în mișcare este corelată cu
informații despre mișcarea capului, a globilor oculari sau a altor părți
ale corpului, făcând posibilă diferențierea deplasării obiectelor în
câmpul vizual de mișcările proprii