Hariuc Alexandru

Capitolul 1. Cuptorul de distilare atmosferică

1.1. Transferul termic

Transmiterea căldurii se face prin trei modalităţi: prin conducţie, prin radiaţie şi prin convecţie. În
instalaţiile industriale, transmiterea căldurii se realizează prin două sau prin toate cele trei mecanisme
enumerate mai sus [1].

Transferul de căldură prin conducție are loc in medii solide imobile sau fără mișcari la fluide,
realizăndu-se din aproape în aproape între două corpuri diferite sau în interiorul aceluiași corp cu
ajutorul unor purtători de căldură microscopici precum molecule, atomi, ioni, electroni liberi, etc. Prin
ciocniri elastice între molecule, moleculele cu energie cinetică mai ridicată cedează o parte din aceasta
moleculelor mai sărace în energie, ajungându-se în final la egalizarea energiilor cinetice, deci şi a
temperaturii [1].

Transferul de căldură radiant se realizeză sub formă de energie radiantă. Orice corp aflat la T >
0 K emite energie radiantă sub formă de undă electromagnetică. La întâlnirea cu un corp această undă
se poate transforma parţial sau total în căldură. Transferul de căldură prin radiaţie se realizează de la
distanţă. Acest fenomen are sens dublu: un corp radiază energie către altele, dar la rândul său primeşte
energie emisă sau reflectată de corpurile înconjurătoare . Energia radiant este energia transferată prin
radiații electromagnetice sau fotoni, pe un anumit interval al lungimilor de undă. Solidele și lichidele
emit energie radiantă de pe suprafață și au un spectru de radiație continuu, pe toate lungimile de undă.
Gazele și vaporii sunt caracterizați de un spectru de radiație discontinuu, sub formă de benzi de
radiație. Radiațile termic, sunt puternic dependente de temperatură. Ca urmare, la temperaturi înalte,
radiația devine modul dominant de transfer de căldură [1].

Tranasferul de căldură convectiv se bazează pe un mecanism macroscopic fiind specific

lichidelor și gazelor. Transferul termic realizăndu-se prin mișcarea mesei de fluid calde în interiorul
aceleaşi faze, sau între faze diferite aflate în contact. Acest tip de transfer de căldură se realizează
concomitent cu mişcarea unei mase de fluid. Transferul se realizează ca efect al deplasării
macroscopice a fluidelor calde în interiorul aceleaşi faze, sau între faze diferite aflate în contact. În
practică, mişcarea fluidelor are loc într-un aparat sau într-o conductă. În funcție de natura mișcării se
7
poate observa că există convecție libără și forțată. Convecţia liberă se bazează pe diferența de densitate
din masa de fluid ca urmare a diferenței de temperatură, în timp ce convecţia forţată se realizează sub
acţiunea unor gradienţi de presiune produşi de acţiunea mecanică a unui dispozitiv de transport
(pompă, ventilator, compresor), sau a unui dispozitiv de amestecare (agitator, injector) [1].

1.2. Noțiuni generale despre cuptoare

Cuptoarele tubulare sunt utilaje din rafinării și combinate petrochimice, întâlnite în instalațiile
tehnologice cu scopul de obținere a gazelor de ardere cu temperatură ridicată care transmit căldură
materiei prime care circulă prin tuburi, prin arderea de combustibil [2-3].

Cuptoarele conţin o secţie de radiaţie, în care modul principal de transmitere a călduri este radiația,
fiind focarul ecranat cu tuburi al cuptorului și o secție de convecție, în care transferul termic are loc
prin convecție, gazele de ardere circulând transversal pe un fascicul tubular [3].

Căldura absorbită de materia primă poate asigura [2]:

încălzirea,
încălzirea şi vaporizarea,
vaporizare totală a materiei prime;
realizarea unor reactii endotermice.

La cuptoarele paralelipipedice orizontale, injectoarele pot fi plasate pe peretele frontal, sau eventual
pe cei doi pereţi laterali. În secţia de radiaţie tuburile se plasează la perete pe un singur şir [3].

Coşul cuptorului se găseşte amplasat deasupra SC sau ca un corp separat al cuptorului, pe sol [2].

Cuptoarele au fundaţie, schelet metalic şi suporturi pentru susţinerea tuburilor. Pereţii cuptorului se
compun obişnuit dintr-un strat de cărămidă refractară, rezistentă la temperaturi ridicate, la interior, un
strat izolator termic şi un strat de cărămidă obişnuită la exterior. Zidăria cuptorului are rolul de a
transmite căldura, prin radiaţie, tuburilor şi de a izola termic aparatul. Peretele cuptorului este construit
din mai multe straturi, formate uzual din: torcret, cărămidă refractară (şamotă, magnezită, alumină,
crom-magnezită), cărămidă termoizolatoare şi vată minerală sau de sticlă. Grosimea stratului de izolaţie

8
este determinată de temperatura peretelui şi de nivelul pierderilor de căldură prin pereţi, admise în
dimensionarea cuptorului. Liantul dintre cărămizi are rol de etanşare şi de rigidizare [3].

Majoritatea tipurilor de cuptoare tubulare utilizate în prezent sînt cuptoare paralelipipedice verticale
sau cilindrice verticale, cu arzătoare verticale plasate în podea (flacără ascendentă) şi, pe cît posibil,
numai cu circulaţie ascendentă a gazelor de ardere [4].

Cuptoarele sunt prevăzute cu:

vizoare şi clapete de închidere;

gurii de vizitare;
ştuţuri pentru suflarea cu abur;
ştuţuri pentru conectarea manometrelor de măsurare a presiunii gazelor de ardere;
ştuţuri pentru colectarea probelor de GA;
termoculpluri pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere în diferite puncte pe înălţimea
cuptorului;
termocupluri pentru măsurarea temperaturii peretelui tuburilor; etc [2].

1.3. Tipuri de cuptoare

1. Cuptoarele paralelipipedice orizontale, cu o secție de radiație (a) şi o secție de convecție (c) (sau cu
două secții de radiație şi o secție de convecție comună) care prezintă un tavan orizontal sau înclinat,
şi cu un canal de fum (d) care se leagă la baza coşului (e). Între secție de radiație şi secție de
convecție se află pragul (b), cum se poate observa in figura 1.2., [2].

9
 Figura 1.2. Schema unui cuptor paralelipipedic orizontal[2].

2. În figura 1.3.este prezentat un cuptor paralelipipedic vertical , fiind un tip de cuptor tubular utilizat
și în prezent.

Tipul „a” - are umerii de legătură dintre o secție de radiație şi secție de convecție obişnuit cu o
înclinaţie de 45°. De regulă sunt ecranaţi toţi cei patru pereţi laterali ai SR printr-o serpentină continuă,
în plan orizontal.

Tipul „b” - se utilizează în cazul sarcinilor termice mari sau în cazul în care se încălzesc două
fluxuri de materii prime diferite (ex. DAV) [2].

Figura 1.3. este reprezentat un cuptor tubular perpendicular vertical:

Figura1.3.-Schema unui cuptor perpendicular vertical [2]

a) cu o secție de radiație şi o secție de convecție;

b) cu două secții de radiație şi o secție de convecție comună;

10
 Pereţii laterali radianţi ai tipului de cuptor „c” sunt arzătoare cu ardere fără flacără. Aceste cuptoare
lucrează cu tensiuni termice mari fiind întâlnite îndeosebi în instalaţiile de piroliză. Se pot utiliza şi
arzătoare cu flacără, plasate vertical în podea, în apropierea pereţilor laterali.

Cuptoarul de tip „d” are secție de convecție redusă, lungimea tuburilor din această secţie fiind mai
mică decât diametrul secție de radiați [2].

3. Cuptor paralelipipedic vertical cu un singur circuit de materie primă în secție de radiație

Caracteristicile cuptorului sunt:

Materia primă circulă printr-un singur circuit atât în secție de convecție cât şi în secție de
radiație;
în secție de radiație, tuburil sunt montate orizontal, pe două şiruri decalate plasate central în
această secţie;
flacara este uşor deviată către pereţii laterali pentru a se evita contactul acesteia cu suprafaţa
tuburilor [2].

Figura 1.5. este reprezentat un cuptor paralelipipedic vertical cu un singur circuit de materie primă
în secție de radiație:

Figura1.5.-Schema unui cuptor perpendicular vertical cu un singur circuit de materie primă în secție de
radiație [2]

4. Cuptor paralelipipedic vertical cu două circuite în paralel în secție de convecție și un circuit în

secție de radiație
11
Caracteristicile cuptorului sunt:

materia primă circulă pe două ciruite în paralel în secție de convecție şi pe un circuit în secție de
radiație;
tuburile în SR sunt dispuse pe un şir plasat în apropierea pereţilor laterali.

Figura 1.6. este reprezentat un cuptor paralelipipedic vertical cu două circuite în paralel în secție de
convecție și un circuit în secție de radiație:

Figura1.6.-Schema unui cuptor perpendicular vertical cu două circuite în paralel în secție de

convecție și un circuit în secție de radiație [2].

5. Cuptoarele cilindrice sunt transportabile şi nu necesită zidarie; ele se torcretează (cu tencuială
refractară şi izolantă), întâlnindu-se în special în instalaţiile de RC, de hidrofinare şi de hidrocracare
şi au sarcini termice brute de 60·106 kJ/h.

12
 În figura (a) se observă plasarea tuburilor în pozișie verticală sub formă de serpentină continuă,
în apropierea suprafeșei interioare, iar in figura (b) serpentina cuptorului este elicoidală [2].

2.1. Cuptorul instalației de distilare atmosferică

Cuptorul pentru încălzirea şi vaporizarea ţiţeiului, poate fi cilindric vertical, tip cabină sau
paralelipipedic vertical. Cele mai uzuale sunt cele de formă paralelipipedică verticale şi pot fi prevăzute
cu o cameră sau două camere de ardere, cu serpentină de încălzire aşezată sub diferite forme, pentru a
realiza o simplă sau o dublă expunere faţă de arzătoare [5].

Se foloseşte de asemenea sistemul de recuperare a căldurii prin intermediul unui fluid purtător de
căldură, care este utilizat apoi la preîncălzirea aerului. Utilizarea unor materiale rezistente la coroziune
(ţevi din titan, sticlă specială de borosilicaţi, teflon) în construcţia preîncălzitoarelor de aer a permis
creşterea randamentului şi a timpului de funcţionare a cuptorului [5].

Dimensiunile de gabarit ale cuptoarelor au fost reduse prin utilizarea în zona de convecţie a ţevilor
cu suprafaţă extinsă (aripioare). Pe lângă recuperarea adâncă de căldură din gazele arse, controlul strict
al arderii prin realizarea unui raport aer/combustibil aproape de cel stoechiometric necesar, corelat cu
conţinutul de O2 sau CO din gazele arse, conduce la realizarea unor economii de combustibil, cu
beneficii în ansamblul energiei unei instalaţii [5].

2.2. Instalația de distilare atmosferică

Distilarea reprezintă procesul de separare fizică bazat pe diferenţele dintre punctele de fierbere ale
componenţilor dintr-un amestec format din 2 sau mai mulţi componenţi [5].

Ţiţeiul este un amestec complex de hidrocarburi cu puncte de fierbere foarte apropiate care se
separă în amestecuri cu domenii de fierbere înguste numite fracţiuni petroliere. Prin distilarea ţiţeiului,
proces care implică una sau mai multe coloane se obţin fracţiuni cu limite de distilare bine precizate :
benzină, white-spirit, petrol, motorină, reziduu (păcură).

13
 Deoarece această fracţionare se realizează la o presiune apropiată de cea atmosferică, procesul este
denumit distilare atmosferică (DA). Fiind primul proces dintr-o serie vastă de transformări fizice şi
chimice la care este supus ţiţeiul, el se numeşte şi distilare primară [5].

Distilarea atmosferică a ţiţeiului se realizează în coloane de fracţionare de diverse tipuri (U,A şi R).

În acest scop ţiţeiul este încălzit în cuptoare tubulare până la temperatura de 280 – 330oC.

Instalaţiile de DA a ţiţeiului sunt prevăzute cu o coloană, cu 2 coloane, cu o coloană şi un

vaporizator sau cu mai multe coloane funcţie de conţinutul de substanţe corozive (mai ales compuşi cu
S). In instalaţia de distilare cu 2 coloane, prima treaptă de vaporizare se realizează într-o coloană de
dimensiuni mai mici numită coloană zero în care se separă benzina uşoară [5].

Figura 1.8. se poate observa schema instalației de distilare atmosferică:

Figura1.8.- Schema instalației de distilare atmosferică

În instalaţiile de distilare prevăzute cu o singură coloană, ţiţeiul care vine de la instalaţia de

desalinare electrică este preîncălzit prin schimb de căldură cu fracţiile laterale și apoi în cuptorul
tubular, unde se încălzeşte în continuare şi se vaporizează parţial, după care intră în zona de vaporizare
a coloanei de DA.

14
În urma distilării ţiţeiului din coloană se separă:

vaporii de benzină uşoară ce se obţin la vârful coloanei şi care apoi sunt condensaţi într-un
condensator tubular cu apă. Benzina se acumulează apoi în vasul de reflux împreună cu apa
rezultată din condensarea aburului introdus în coloană pentru striparea păcurii şi în stripere
pentru striparea fracţiunilor laterale. La partea superioară a vasului de reflux se separă gazele
existente în ţiţei, iar benzina uşoară rezultată este trimisă o parte ca reflux rece la vârful
coloanei, iar restul se trimite la depozit;
fracţiile de benzină grea, petrol, motorină care se extrag lateral din coloana de distilare în fază
lichidă se stripează în stripere cu abur sau cu refierbător. Fracţiile laterale extrase fac apoi
schimb de căldură cu ţiţeiul şi se răcesc cu aer sau cu apă înainte de a fi trimise la depozit;
păcura stripată care după ce preîncălzeşte ţiţeiul este răcită şi trimisă la depozit.

15