MARTA DRAGOS LUCIAN

O intalnire cu Leonardo da Vinci

-Marta Dragos Lucian

“De cei plecati nu-ti fa idei/ Respecta-i, dar cu detasare/ Si nu-I blama far-de-ncetare/
Gandind c-om fi si noi ca ei […]”- Dan Capruciu.
“Istoria este un pact între cei morţi, cei vii şi cei nenăscuţi încă.”- definiţie clasică de
Edmund Burke.
Posibilitatea unui dialog cu renumitul artist Leonardo da Vinci ar fi un vis devenit
realitate pentru multi pasionati de arta, inginerie, estetic, istorie, botanica, poezie sculptura si nu
numai.
Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci - d. 2 mai 1519, Amboise),
cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a cărui abilitate și inteligență, poate mai mult decât a
oricărei alte figuri, au reprezentat idealul umanist renascentist, a fost cel mai de seamă
reprezentant al Renașterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor,
sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor.
Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.
“Cina cea de Taina” (1495–98) și “Monna Lisa” (c. 1503–19) se numără printre cele mai
populare și influente picturi ale Renașterii. Caietele sale dezvăluie un spirit de cercetare
științifică și o inventivitate mecanică care erau cu secole înaintea timpului lor.
Leonardo da Vinci a fost descris ca având o personalitate grațioasă, dar rezervată și un
aer elegant. Se știa că era minutios în îngrijirea personală, păstra o barbă îngrijită și tunsă în
epoca ulterioară și se îmbrăca în haine colorate în stiluri care respingeau obiceiurile actuale.
Scriitorul din secolul al XVI-lea, Giorgio Vasari, a indicat că lui Leonardo îi păsa puțin de bani,
dar era foarte generos față de prietenii și asistenții săi. Avea o minte extrem de curioasă și
depunea eforturi intense pentru a deveni erudit în limbi, științe naturale, matematică, filozofie și
istorie, printre alte subiecte. Scrierile din caietele sale sugerează că ar fi putut fi vegetarian.
Faima unică de care s-a bucurat Leonardo în timpul vieții sale și care, filtrată de critica
istorică, a rămas nedumerită până în prezent se bazează în mare măsură pe dorința sa nelimitată
de cunoaștere, care i-a ghidat toată gândirea și comportamentul. Artist prin dispoziție și
înzestrare, și-a considerat ochii drept principala sa cale către cunoaștere; pentru Leonardo,
vederea a fost cel mai înalt simț al omului, deoarece ea singură a transmis faptele experienței
imediat, corect și cu certitudine. Prin urmare, fiecare fenomen perceput a devenit un obiect al
cunoașterii, iar “saper vedere” („știind să vadă”) a devenit marea temă a studiilor sale. El și-a
aplicat creativitatea în fiecare tărâm în care este utilizată reprezentarea grafică. Dar a mers chiar
dincolo de asta. El și-a folosit intelectul superb, puterile neobișnuite de observare și stăpânirea
artei desenului pentru a studia natura însăși, o linie de cercetare care a permis înflorirea dublei
sale căutări de artă și știință.
 MARTA DRAGOS LUCIAN

Privind o ipotetica intalnire cu artistul, consider ca urmatorul set de intrerbari mi-ar

satisface curiozitatea in legatura cu viata, creatia modul acestuia de a gandi:
1. Cum ati descrie cel mai bine peisajul Florentei la vremea copilariei dumneavoastra?
2. Studiind jurnalele dumneavoastra cu schite tehnice, cum considerati ca ar fi aratat
lumea de astazi daca ati fi avut la dispozitie tehnica moderna si o finantare suficienta pentru
realizarea proiectelor ?
3. Care este povestea Giocondei?
4. Raportat la modele de fitness actuale, credeti ca “Omul vitruvian” poate fi ajustat sau
ar trebui ca imaginea sa ramana aceeasi din punct de vedere estetic, bio-mecanic si fizic?
5. Ce aspecte, teorii, dezbateri sau concepte ati aduce in plus in detrimentul arhitecturii
moderne raportandu-va la propriul stil?
O opera de arta ce apartine lui Leonardo da Vinci care m-a impresionat prin compozitie,
complexitate, estetic, si mister este Bătălia de la Anghiari (1505). Bătălia de la Anghiari (1505)
este un tablou pierdut, denumit adesea „Leonardo pierdut”, despre care unii comentatori cred că
este încă ascuns sub una dintre frescele de mai târziu din Salone dei Cinquecento (Sala celor
Cinci) Sute) în Palazzo Vecchio, Florența. Scena centrală a acestuia înfățișa patru bărbați
călărind cai de război furioși angajați într-o bătălie pentru deținerea unui etalon, la bătălia de la
Anghiari din 1440.
Multe studii pregătitoare ale lui Leonardo există încă. Compoziția secțiunii centrale este
cunoscută cel mai bine printr-un desen de Peter Paul Rubens în Luvru, Paris. Această lucrare,
datând din 1603 și cunoscută sub numele de “Bătălia standardului”(“Battle of the standard”), a
fost bazată pe o gravură din 1553 a lui Lorenzo Zacchia, care a fost preluată din pictura în sine
sau posibil derivată dintro schita a lui Leonardo. Rubens a reușit să descrie furia, emoțiile intense
și sentimentul de putere care erau prezente probabil în pictura originală. S-au observat asemănări
între această bătălie de la Anghiari și vânătoarea de hipopotam pictată de Rubens în 1616.
Scena picturii reprezinta trei bărbați călărind cai de război, care, furioși s-au angajat într-
un conflict feroce pentru posesia etalonului care ar marca victoria bătăliei.
Tema picturii fiind conflictul, emotia principala, tensiunea luptei care consta in greutate,
dinamism, viteza, indemanare si ce presupune o cursa pentru viata, se poate observa din expresia
faciala a calaretilor angajati intr-un duel pe viata si pe moarte care le masoara talentul de
spadasini.
Disperarea si apasarea luptei reies din ipostazele redate de soldatul cazut ce urmeaza a fi
injunghiat de un halebardier ce si-a scapat halebarda si s-a napustit asupra celui aflat la pamant
cu un pumnal desfasurand o lupta sub caii angajati in duel. Defensiva este reprezentata de
soldatul ce se apara instinctiv cu un scut aflat la picioarele calului primului soldat ce manuieste o
sulita a carei coada este inclestata in duelul celorlalti doi.
 MARTA DRAGOS LUCIAN

Printul lui Gerard Edelinck descrie Bătălia Standardului, secțiunea centrală a unui
ambițios proiect mural comandat lui Leonardo pentru a comemora victoria florentină asupra
armatei milaneze în timpul bătăliei de la Anghiari din 1440.
Designul Leonardo a fost destinat să decoreze un perete în Sala del Gran Consiglio (Sala
Mare a Sfatului) din Palazzo della Signoria din Florența - împreună cu o frescă orientată către
Michelangelo în bătălia de la Cascina. Înainte de execuția lor, cele două desene animate
pregătitoare pe scară largă ale lui Leonardo și Michelangelo au fost expuse și foarte admirate de
generația tânără de artiști și aclamate de Benvenuto Cellini „școala pentru lume” (scuola del
mondo). Niciunul nu a supraviețuit testului timpului.
Michelangelo a abandonat proiectul după finalizarea desenului său animat. Leonardo a
început să execute compoziția adoptând o tehnică experimentală care s-a dovedit a fi
dezastruoasă. Inspirat de metoda romană de pictură encaustică. Aceasta a implicat un sol de
ceară de albine încălzită pe care s-au aplicat pigmenți de ulei. Pentru a accelera timpul de uscare
a secțiunilor finalizate, Leonardo a instalat brațe sub frescă. Dar, după cum a descris Vasari,
pigmenții pe bază de ceară nu au putut susține căldura și fresca „a început să picure, în așa fel,
încât Leonardo a abandonat-o foarte repede”. În câțiva ani, bătălia lui Leonardo a fost atât de
deteriorată, încât aproximativ 1563 Vasari a acoperit zidurile cu un ciclu monumental de scenă
de luptă din istoria florentinului.
În martie 2012, s-a anunțat că o echipă condusă de Maurizio Seracini a găsit dovezi că
pictura există încă pe un perete interior ascuns în spatele unei cavități, sub o secțiune din fresca
lui Vasari din cameră. [1] Căutarea a fost întreruptă în septembrie 2012, fără a mai fi făcut
progrese, din cauza conflictului dintre părțile implicate. [2]
Considerand aceste intrebari si aspecte discutate anterior, legate atat de viata personala,
de misterul din spatele operelor sale si domeniile de activitate in care acesta profesa, un dialog cu
o asemenea personalitate m-ar intriga si cu siguranta m-ar uimi prin firea sa umana si gandirea
supra-umana a acestei personalitati demult apuse care traieste inca prin lucrarile, capodoperele si
misterul sau.

„După cum o zi bine întrebuinţată ne dă un somn liniştit, tot astfel o viaţă bine folosită
ne dă un sfârşit ferici” — Leonardo da Vinci