Sunteți pe pagina 1din 2

Activitate 1.2.

2: Profilul de formare, prezentat părinților

Începând cu anul 2017-2018 programele de studiu pentru disciplinele de la gimnaziu


sunt unele noi și se urmărește în mod deosebit centrarea pe elev și pe pregătirea acestuia
pentru societate și pentru piața muncii. De aceea specialiștii au configurat un profil de formare
al absolventului care să răspundă realităților sociale și care este bazat pe dezvoltarea unor
competențe cheie necesare acestuia, în număr de 8 : competența de comunicare în limba
maternă, competența de comunicare într-o limbă străină, competența matematică, științe și
tehnologii, competența digitală, a învăța să înveți, competențe social-civice, spirit de
inițiativă și antreprenoriat, sensibilizare și exprimare culturală.
Indiferent de disciplina pe care o predă, orice profesor poate și trebuie să contribuie
într-o mai mică sau mai mare măsură, la dezvoltarea fiecăreia dintre aceste competențe cheie
De aceea mă adresez astăzi dumneavoastră în speranța că voi reuși să explic cât și cum
voi contribui prin predarea limbii franceze la dezvoltarea acestor competențe cheie, începând
cu clasa a V-a și finalizând cu a VIII-a.
Atât limba română, cât și limba franceză sunt limbi romanice, având un strămoș
comun – limba latină- și se aseamănă atât la nivel lexical , cât și gramatical. Limba franceză
poate veni uneori în sprijinul limbii române , ajutând la înțelegerea unor probleme de
gramatică și asigurând astfel dezvoltarea competenței comunicare în limba maternă.
Comunicarea într-o limbă modernă – cunoașterea limbii franceze poate reprezenta
un atu pentru viitorul elevului, fiindu-i de folos în viața de zi cu zi. Prin activitățile didactice
desfășurate la clasă ( jocuri didactice, jocuri de rol, realizarea de proiecte, etc) elevul își va
dezvolta capacitățile de exprimare, de participare la conversații
Competența matematică, științe și tehnologii – Chiar dacă într-o mai mică măsură,
limba franceză își poate aduce aportul și în dezvoltarea acestor competențe: operarea cu
numere, prețuri, date, ani, adrese, forme geometrice, completarea de tabele, aspecte
geografice, unități de măsură, procese tehnologice, diverși inventatori etc.
Competența digitală – utilizarea la clasă a dicționarului sau a manualului digital sau a
diferitelor site-uri cu exerciții online contribuie în mod deosebit la dezvoltarea acestei
competențe. De asemenea activitatea de căutare de informații, fotografii, etc necesare
realizării unui proiect, editarea acestora, crearea unei prezentări Power Point sau Prezi , a unui
blog sau site sunt elemente importante în aprofundarea cunoștințelor digitale.
A învăța să înveți - limba franceză contribuie la dezvoltarea memoriei,
concentrării, poate ajuta la gestionarea stresului și ajută la creșterea încrederii în sine,
contribuie la cunoașterea și înțelegerea strategiilor de învățare preferate, a punctelor tari și
slabe, la dezvoltarea spiritului de inițiativă și a adaptabilității.
Competențe social-civice – desfășurarea proiectelor și activităților în grup în timpul
orelor de franceză, diferite concursuri între echipe, jocuri de rol, etc - toate acestea ajută
elevii să relaționeze unii cu ceilalți, să își asume responsabilități, să se respecte unul pe
celălalt și să se ajute reciproc.
Spirit de inițiativă și anteprenoriat – implicarea elevilor în timpul orelor de franceză
în diferite proiecte de grup le va dezvolta acestora spiritul de inițiativă, să își pună ideile în
practică, să își organizeze singuri activitatea și să fie creativi.
Sensibilizare și exprimare culturală - în ceea ce privește dezvoltarea acestei
competențe este de la sine înțeles că numai prin învățarea limbii franceze putem să cunoaștem
cultura, obiceiurile , istoria, stilul de viață al acestui popor. Iar în timpul orelor de limba
franceză acest lucru se întâmplă foarte des prin vizionarea de filmulețe, documentare,
reportaje, videoclipuri etc.
Închei aici prezentarea mea cu speranța ca v-am convins că limba franceză înseamnă
mult mai mult decât conjugarea unor verbe și învățarea unor expresii uzuale: predarea limbii
franceze va asigura pe deplin dezvoltarea competențelor cheie pe care vi le-am prezentat mai
sus, competențe ce vor ajuta formarea copiilor dumneavoastră pe tot parcursul vieții.

Cu respect,
Luiza Roșca

S-ar putea să vă placă și