Tehnica săriturii în înălţime cu răsturnare dorsală

► Elanul se compune din două părţi distincte respectiv:

- fază de accelerare constituită din 4-5 paşi de alergare rectilinie sau uşor arcuită, cu
punct de plecare 4-6 m, în exteriorul stâlpului care sprijină ştacheta;
- curba de impulsie cu o rază de curbură de 5-10m, constituită din 3-5 paşi de alergare.

Elanul la săritura
în înălţime cu răsturnare dorsală

Plecarea pe elan se efectuează de pe loc sau cu elan preliminar de 4 paşi de mers;

intrarea în elan se face la un semn de control. Viteza optimă atinsă în alergarea pe elan atinge
valori de peste 8,5 m/s la săritori şi de peste 8,0 m/s la săritoare.
Curba de impulsie, parte care pregăteşte bătaia are următoarele caracteristici tehnice:
- alergarea este activă, fără oscilaţii verticale evidente;
- contactul cu solul se efectuează cât mai activ, pe pingea;
- axa umerilor este înclinată spre interiorul curbei;
- ultimii 3-4 paşi sunt egali ca lungime, fapt ce favorizează menţinerea vitezei acumulate
în paşii anteriori;
- penultimul pas proiectează corpul în cea mai mare înclinaţie în plan frontal, cu centrul
general de greutate cu 10-12cm mai coborât; rezultă faptul că centrul de greutate coboară nu
atât datorită amortizării genunchilor, cât mai ales depăşirii proiecţiei acestuia de către
picioare, printr-o înclinare accentuată a trunchiului înapoi;
- urmele paşilor trebuie să urmeze traiectoria elanului fără a călca cu piciorul de bătaie
spre exterior (în partea piciorului de bătaie).
- piciorul de bătaie se aşază pe sol la o distantă de 80-120cm faţă de planul ştachetei şi
pe aceiaşi direcţie cu traiectoria elanului.

► Bătaia Ultimul contact cu solul este cel în care începe şi declanşarea bătăii. Este
momentul în care piciorul de bătaie realizează contactul pe toată talpa pe ultimul pas,
efectuând instantaneu, rularea completă, de pe călcâi pe toată talpa.
 Săritura în înălţime cu răsturnare dorsală - bătaia

Acţiunile bătăii
- genunchiul piciorului de bătaie este flexat realizând înaintea începerii amortizării un
unghi de 175 o-178 o;
- contactul pe toată talpa începe momentul de amortizare (pretensiune) flexia
genunchiului ajungând până la un unghi de 1400-1430;
- piciorul de avântare urcă cu genunchiul îndoit spre înainte sus şi interior, spre partea
piciorului de bătaie; acţiunea genunchiului angrenează după sine şi şoldul de aceiaşi parte,
determinând şi rotaţia trunchiului în axul longitudinal, favorizând întoarcerea cu spatele spre
ştachetă;
- braţele se avântă simultan sau asimetric; braţul dinspre ştachetă este blocat sus, fiind
segmentul care trece primul peste ştachetă;
- concomitent cu acţiunea de descărcare favorizată de avântarea segmentelor pendulante,
piciorul de bătaie începe accelerarea mişcării de impulsie printr-o extensie rapidă a
genunchiului şi finalizată de impulsia completă a gleznei;
- desprinderea săritorului trebuie să imprime corpului atât o rotaţie în axul longitudinal,
cât şi în axul transversal - ambele fiind rotaţii reale.

► Zborul începe în momentul în care piciorul de impulsie întrerupe contactul cu solul. Şi la

acest procedeu zborul trece prin faza ascensională şi trecerea peste ştachetă.
În prima fază săritorul aşteaptă liniştit cu piciorul de avântare îndoit din genunchi,
până când „simte” că inerţia generală se apropie de punctul maxim al traiectoriei.
În momentul în care capul, umerii şi uneori braţul dinspre ştachetă depăşesc nivelul
ştachetei, începe mişcarea de ridicare a bazinului deasupra planului genunchiului piciorului
de avântare, astfel încât coapsa piciorului de impulsie să se apropie de coapsa piciorului de
atac. Dacă se grăbeşte ridicarea genunchiului piciorului de bătaie lângă cel de avântare, apare
pericolul ca săritorul să nu mai efectueze impulsia completă şi să nu mai poată realiza nici
extensia, tendinţa generală, fiind de ghemuire.
 Săritura în înălţime cu răsturnare dorsală - zborul

După ce au depăşit ştacheta, capul, umerii şi braţul de pe partea piciorului de atac

basculează peste aceasta spre înapoi în jos, realizând poziţia de “punte” (Figura 5.18.) şi
urcarea bazinului deasupra ştachetei. In acest moment se realizează punctul maxim al
arcuirii.
Bazinul trece de planul ştachetei şi printr-o flexie a articulaţiei coxo-femurale urmează
să coboare sub nivelul ştachetei permiţând ridicarea genunchilor, ca acţiune compensatorie şi
apoi a gambelor deasupra ştachetei (rotaţii compensatoare).

În faza de zbor deosebim două tipuri de abordări:

- În prima abordare se foloseşte aşa-zisa “eschivă” cu o bruscare a mişcării de extensie -
flexie a bazinului la trecerea peste ştachetă. Tehnica este folosită mai ales de săritorii care au
o viteză mai mică pe elan, efectuează bătaia mai aproape de ştachetă şi au o traiectorie a
zborului mai scurtă.
- În a doua abordare săritorul aşteaptă cu răbdare ca segmentele corpului să treacă
succesiv peste ştachetă, fără a brusca mişcarea. Tehnica este folosită în special de săritorii cu
o viteză mare pe elan, efectuează bătăi mai departe de planul ştachetei şi au o traiectorie de
zbor mai lungă.

Poziţia de „punte dorsală” în zbor

► Aterizarea se efectuează pe partea superioară a trunchiului, cu un tonus controlat al

flexiilor articulare ale membrelor inferioare. Datorită materialelor de calitate superioară, din
care sunt confecţionate sectoarele nu se ridică probleme în legătură ce aterizare săritorilor la
acest procedeu tehnic.