UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
STUDII DE MASTERAT
MANAGEMENTUL PRODUCȚIILOR ANIMALE

PROIECT
LA DISCIPLINA

ETICĂ ȘI INTEGRITATE
ACADEMICĂ

Coordonator
Conf. univ. dr. Carmen-Mariana Diaconu

Masteranzi
Dodoloi (Bojoga) Dana
Dobrincu Alexandra- Maria
 CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………...……3
Cap.1 Cadrul legislativ…………………………………………….……………………............. 5
1.1 Reglementarea eticii în Codurile de etică universitare............................................................5
1.2 Carta universitară potrivit Legii educației nationale nr. 1/2011..............................................5
1.3 Etica în Carta universitară a USAMV Iași..............................................................................7
1.4 Codurile de etică ale USAMV Iași..........................................................................................9
1.6.Abordarea Universității Transilvania din Brașov privind etica și integritatea
academică.......................................................................................................................................11
Cap.2 Drepturile și obligatiile actorilor implicați în actul de educatie…………….........…...…. 13
2.1 Drepturile și obligațiile cadrului didactic…………………………..………..………..……13
2.2 Drepturile și obligațiile studentului…………………………………………………...……20
Cap.3 Forme de răspundere juridică……………………………………………...……..……….28
3.1 Răspundere disciplinară………………………………………………………..………..….28
3.2 Răspundere contractuală …………………………………………....………………...……28
3.3 Răspundere patrimonial contractuală……………………………………...…….............….31
3.4 Răspundere penală…………………………………………………….….……….....…….35
Cap. 4 Există sau nu o conexiune între formele de răspundere juridică prezentate mai sus și
autonomia universitară?.................................................................................................................37
Cap. 5 Concluzii personale. Studiu de caz…………………………………………….…......… 40
5.1 Politica abordată în materie de etică și integritate academică este corectă, îmbunătățită,
adaptată la necesitățile comunității academice și piața muncii?....................................................40
5.2 Tipologia lucrărilor de cercetare științifică...........................................................................40
5.2.1 Rezultatul cercetării..................................................................................................42
5.2.2 Reguli privind lucrarea de finalizare a studiilor și abilitarea....................................43
5.2.3 Prezentarea şi susţinerea rezultatelor unei cercetări................................................ 45
5.2.4 Preluări, împrumuturi (citate, expresii, date, exemple, idei, interpretări şi
argumentaţii)..................................................................................................................................47
5.2.5 Bibliografia.............................................................................................................. 49
5.3 Conceptul de plagiat și autoplagiat......................................................................................50
Bibliografie…………………………………………………………………………………...… 52
 INTRODUCERE

  Etica reprezintă totalitatea normelor de conduită morală.

Dicționarul explicativ al limbii române definește morala ca fiind ”ansamblul normelor de
conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate, și a căror
încălcare nu este sancționată de lege, ci de opinia publică”.
În dicționarul limbii francize morala este definite ca fiind: ”știința binelui și răului; teoria
acțiunii umane în calitatea ei de a fi supusă datoriei și având ca scop binele; ansamlul de reguli
de conduit considerate de o manieră absolută”. La baza morale stau principiile: deminității,
responsabilității, libertății, solidarității, dreptății și carității.
Unul dintre obiectivele tradiționale ale eiticii este cel de a identifica tipurile de criterii în
funcție de care putem distinge între cee ace este ”moral” și cee ace este ”imoral”.
Spunem adesea, despre lucruri diferite, că sunt morale sau imorale (desi de cele mai
multe ori nu folosim neaparat aceste cuvinte). Ne referim astfek la acțiuni, la intențiile din
spatele acțiunilor sau chiar la persone (”e un om imoral”).
De ce oamenii obișnuiți, ”ca noi”, fac uneori acțiuni imorale? Uneori, răspunsul poate fi
dat de lipsa cunoașterii relevante. Pur și simplu, nu știu că prin acțiunea lor încalcă o regulă sau o
cerință morală. Din păcate însă, nu aceasta este situația cel mai des întâlnită. Deficitul de
moralitate nu este, de cele mai multe ori, generat de un deficit de cunoaștere. Dacă așa ar sta
lucrurile, problema s-ar rezolva simplu prin accesarea informației.
Experința comună, ca și rezultatele psihologiei morale, indică însă către o altă direcție.
Cel mai adesea, atunci când oamenii nu fac ”ce trebuie” din punct de vedere moral, explicația
rezidă mai curând în lipsa motivației decât în cea a cunoașterii.
Pentru mulți oameni etica se reduce la religie, pentru că primii pași în educașia morală au
fost învățarea celor zece porunci. Cum aceste imperative își au sursa în Biblie, e la îndemână să
credem că religia reprezintă un sistem de reguli etice.
Să nu minți, să nu ai alți dumnezei, să nu ucizi, să nu-ți faci chip cioplit, să nu fii
desfrânat, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, să nu iei în desert numele Domnului.
În timp ce etica răspunde la întrebări precum ”ce acțiuyni sunt bune în sine?”, ”ce datorii
morale avem?”, ”cum arată un om virtuos?”, religia răspunde la întrebări existențiale de tipul ”ce
se întâmplă cu noi după moarte?”, ”există o divinitate dincolo de lumea în care trăim?”, ”cime
3
este adevaratul Dumnezeu?”. Desigur, și religia răspunde la întrebări de tipul cum trebuie să ne
comporăm, dar scopul ultim nu este totuși acela de a indica ce trebuie să facem în sine, ci cum să
ne purtăm pentru a evita iadul.
Moralitatea nu este același lucru nici cu legalitatea. La fel ca în cazul religiei, e foarte
ușor să le confundăm. Asta pentru că ne așteptăm ca legile să fie drepte și în conformitate cu
valori morale universal. În general, legile condifică și impugn prin sancțiuni juridice o serie de
reguli considerate a fi esențiale pentru bunul mers al unei societăți. De exemplu, legile în vigoare
ne spun că nu trebuie să violăm, să furăm, să ucidem. Sfera mortalității este însă mult mai largă,
iar reguli morale precul ”să nu minți” nu sunt prinse în sistemul de legi decât în măsura în care
generează anumite prejudicii de natură financiară sau judiciară. În condiții ideale, ceea ce este
legal este și moral, dar în viața reală legile sunt convenții ce pot fi schimbate într-un mod în care
valorile morale nu pot fi schimbate.
În cazul eticii universitare problema care se spune că este aceea de a distinge între cee ace
este (moralmente) correct și incorect în cazul acțiunilor pe care le întreprindem ca membri ai
comunității academice.

Cap.1 Cadrul legislativ

4
 1.1 Reglementarea eticii în Codurile de etică universitare

Valorile societății din aceste timpuri pe care le trăim în prezent sunt aplicate în Carta
universitară și Codurile universitare, având ca punct de plecare Legea educației naționale.
Autonomia universitară este cea care, prin lege, a deschis pentru Universități calea
afirmării celor mai importante valori în care acestea cred și pe care le-au dezvoltat în
documentele proprii.
De aceea, un punct comun îl au toate aceste documente la nivelul universităților, cadrul
general legal, însă, mult mai mult, s-au identificat chestiuni care le diferențiază, atât sub aspectul
întinderii reglementării cât și al elementelor specific valorilor acelor universități.
Acesta este motivul pentru care în unele documente ale unei facutăți regăsim, cu privire
la subiectul etică și integritate academică doar prevederi minime, iar la alte universități, pagini
întregi cu explicații și exemplificări, procedure, cee ace din punct de vedere legal, este correct în
ambele situații

1.2 Carta universitară potrivit Legii educației nationale nr. 1/2011

Unul din cele mai importante documente care trebuie să se regăsească la nivelul fiecărei
universități este Carta universitară.
Potrivit art.128 din Legea educației nationale, Carta universitară:
(1) Carta universitară prezintă opțiunile majore ale comunității universitare și se aplică în
tot spațiul universitar.
(2) Carta universitară se referă, în mod obligatoriu, cel puțin la:
a) Modalitățile de desemnare și revocare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de
conducere sau care fac parte din structurile și organismele de conducere a universității, în
conformitate cu legislația în vigoare;
b) Codul de etică și deontologie profesională universitară;
c) Modul în care se realizează gestiunea și protecția resurselor universității;
d) Condițiile în care se constituie fondurile proprii și stabilirea destinației acestora și a
condițiilor în care sunt utilizate;

5
e) Condițiile în care se pot încheia contractele cu instituțiile publice și cu alți operatori
economici în vederea unor programe de cercetare fundamental și aplicativă sau a creșterii
nivelului de calificare a specialiștilor cu studii universitare;
f) Condițiile în care universitatea se poate asocial cu alte instituții de învățământ superior
sau cu alte organizații pentru îndeplinirea misiunii sale;
g) Modalitățile în care se pot construi, deține și folosește elementele aferente bazei material
a universității, necesare educației și cercetării științifice;
h) Modalitățile în care se derulează acțiunile de cooperare internațională ale instituției de
învățământ superior, încheierea de contracte și participarea la organizațiile europene și
internaționale;
i) Modalitățile de colaborare dintre structurile de conducere ale universităților și sindicatele
personalului didactic, de cercetare, ethnic și administrative și organizațiile studențești
legal constituite;
j) Orice alte aspecte considerate relevante de către senatul uniuversitar și care corespund
legistației în vigoare.
(3) Carta universitară se elaborează și se adoptă de către senatul universitar, numai după
dezbaterea cu conunitatea universitară.
(4) Carta universitară nu poate conține prevederi contrare legislației în vigoare.
Nerespectarea legilor în conținutul Cartei universitare atrage nulitatea de drept a
actului respective.
(5) Carta universitară se adoptă numai dupa rezoluția pozitivă a Ministerului Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului privind avizul de legalitate asupra Cartei
universitare. Rezoluția privind avizul de legalitate se emite de către Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în termen de maximum 30 de zile de la
data solicitării instituției de învățământ superior.
(6) În cazul în care trermenul prevazut la alin. (5) nu este respectat, Carta universitară se
consider avizată potrivit procedurii aprobării tacite.

1.3 Etica în Carta universitară a USAMV Iași

6
Art. 1. (1) Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din
Iaşi, denumită în continuare USAMV Iaşi, a fost evaluată şi acreditată de ARACIS cu
calificativul maxim„grad de încredere ridicat”, ultima evaluare fiind în 2018.
(2) USAMV Iaşi este o instituție de învăţământ superior de stat, cu caracter deschis,
autonomă, cu personalitate juridică, consolidată în cei peste 100 de ani de existenţă ca o entitate
europeană a sistemului de învăţământ românesc, în continuă dezvoltare şi modernizare, care
funcţionează în conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale legislaţiei din domeniul
învăţământului şi ale prezentei Carte.
Art. 2. În relaţiile sale instituţionale şi cu membrii societăţii, identitatea Universităţii de Ştiinte
Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi se distinge prin:
(1) Denumire: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de
la Brad" din Iaşi (USAMV Iaşi);
(2) Emblemă, sigiliu şi ţinută de ceremonie, stabilite de Senat;
(3) Sediu: USAMV Iași are sediul în Aleea Mihail Sadoveanu, nr. 3, Iaşi, România,
Cod:700490; tel. 0232/213.069, 0232/407.407; fax: 0232/260.650; e-mail: rectorat@uaiasi.ro;
web: www.uaiasi.ro
Art. 3. Carta este documentul care stabileşte misiunea universităţii, principiile academice,
obiectivele, structura şi organizarea acesteia, cu respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului, exprimă aderarea la „Magna Charta a Universităţilor Europene" semnată la Bologna
(1988), Declaraţia de la Bologna privind aria europeană a învăţământului superior şi este
elaborată în concordanţă cu Constituţia României şi legislaţia în vigoare.
Art. 4. (1) USAMV Iaşi cuprinde: facultăţi, departamente, institute/centre/laboratoare de
cercetare, baze de practică, stațiune didactică și alte structuri pentru îndeplinirea misiunii
asumate şi poate înfiinţa asociaţii profesionale, culturale sau sportive, societăţi comerciale,
fundaţii, clustere ș.a.
Art. 5. (1) În baza prevederilor prezentei Carte, cu respectarea prevederilor Legii Educaţiei
Naţionale nr. 1/2011, Senatul adoptă regulamente specifice, privind organizarea şi funcţionarea
universităţii, care constituie Anexe ale Cartei şi fac parte integrantă din aceasta.
(2) Principalele regulamente care completează prevederile Cartei se referă la:
R1 - Alegerea membrilor structurilor de conducere;
R2 - Ocuparea posturilor didactice şi de cercetare;
7
 R3 - Organizarea admiterii studenţilor;
R4 - Iniţierea, aprobarea, monitorizarea şi evaluarea periodică a programelor de studii;
R5 - Examinarea şi notarea studenţilor;
R6 - Ordine interioară;
R7 - Activitatea profesională a studenţilor;
R8 - Acordarea titlurilor ştiinţifice şi onorifice;
R9 - Acordarea burselor şi a altor forme de sprijin pentru studenţi;
R10 - Organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat;
R11 - Organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat;
R12 - Organizarea sistemului de credite transferabile;
Organizarea şi funcţionarea:
R13 - Universităţii;
R14 – Consiliului de administraţie;
R15 – Senatului universitar;
R16 - Comisiei de etică şi deontologie profesională;
R17 - Sistemului de asigurare a calităţii în universitate;
R18 - Serviciilor administrative din universitate;
R19 - Bibliotecii universităţii;
R20 - Activităţii de cercetare ştiintifică;
R21 - căminelor şi cantinei universităţii;
R22 - Departamentului de Educaţie Permanentă şi Învăţământ la Distanţă;
R23 - Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.
(3) La propunerea Consiliului de administraţie sau a Senatului, pot fi elaborate şi alte
regulamente care, după consultare, dialog, dezbatere, inclusiv cu participarea reprezentantului
sindicatului reprezentativ, aprobare în Senat şi avizul juridic de legalitate, vor fi incluse ca Anexe
la prezenta Cartă.
Art. 6. (1) Învăţământul în cadrul USAMV Iaşi se desfăşoară în limba română. Pot fi organizate
module sau programe de studii în limbi de circulaţie internaţională, compatibile cu cerinţele
internaţionale necesare exercitării profesiunilor vizate de aceste programe. Învăţământul din
USAMV Iaşi este compatibil cu cel din universităţi de prestigiu din ţară şi străinătate, fiind bazat
pe sistemul creditelor transferabile.
8
 (2) Programele de studiu ale USAMV Iaşi sunt deschise tuturor cetăţenilor români şi
străini, fără discriminări, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi prezenta Cartă.

1.4 Codurile de etică ale USAMV Iași.

Codul de etică precizează natura și tipul relațiile membrilor comunității academice cu
instituțiile și persoanele din afara sa.
Codul de etică funcționează ca un contract moral între membrii comunității universitare și
comunitatea universitară ca întreg. Codul nu se substituie legilor si altor regulamente interne și
nici nu poate contravene acestora.
Art. 1. Codul de etică și deontologie universitară cuprinde ansamblul de idealuri, principia și
reguli ce reprezintă valori fundamentale în baza cărora se desfășoară activitatea din USAMV
Iași.
Art. 2. Codul de etică și deontologie universitară al universității are drept principal scop:
a) Apararea dreptului fundamental al educației de calitate;
b) Respectarea obligațiilor profesionale ale membrilor comunității academice;
c) Apărarea demnității și a prestigiului USAMV Iași;
d) Asigurarea responsabilității morale a cadrelor didactice, a personaluli nedidactic,
studenților și tututor categoriilor de cetățeni care se află în relații directe și indirecte cu
universitatea și, totodată, să contribuie la creșterea calității serviciilor educaționale și
cercetare oferite publicului.
Art. 3. (1) În activitatea de învățământ și cercetare USAMV Iași furnizează servicii specializate
studenților și societății, fără nici un fel de discriminare.
(2) Relațiile dintre membrii comunității universitare și beneficiarii servicii specializate
studenților și societății, fără nici un fel de discriminare.
(3) Această încredere oblige membrii comunității academice ca, de-a lungul întregii lor
cariere, să asigure și să mențină la cel mai înalt nivel performanțele și conduit lor profesională și
personal, să-și actualizeze permanent cunoștințele profesionale din sfera lor de activitate.
Art. 4. Principiile fundamentale în baza cărora se desfășoară activitatea universitară sunt
următoarele: libertatea academică, autonomia personal; dreptatea, echitatea și onestitatea
intelectuală; profesionalismul și meritul; transparența; calitatea; colaborarea profesională;

9
respectful și toleranța; bunăvoința și grija; dreptul la confidențialitate; nediscriminarea și
egalitatea de șanse.
Art. 5. În situațiile în care în rezolvarea unei problem alegerea soluției nu este prevăzută în
normele legale, membrii comunității academice trebuie să ia o decizie concordonată cu etica
universitară și să-și asume responsabilitatea.
Art. 6. USAMV Iași garantează menținearea standardelor profesionale la cel mai înalt nivel
posibil, în scopul asigurării dreptului la educație de calitate, prin supravegherea respectării de
către membrii comunității academice a îndatoririlor profesionale și a eticii universitare, precum
și prin apărarea prestigiului, onoarei și demnității profesionale.

1.5 Abordarea Universității de Vest din Timișoara privind etica și integritatea

academică
În Codul de etică al Universității de Vest, regăsim prevederi cu privire la conceptele de
corectitudine intelectuală şi onestitate, redate în continuare.
.Universitatea de Vest respectă şi apără dreptul la proprietate intelectuală. Toţi membrii
comunităţii academice care deţin calitatea de autor în sensul Legii 8/1996, a actelor normative
conexe precum şi a celor care reglementează şi stabilesc regimul juridic al proprietăţii
industrialetrebuie să se abţină de la a întreprinde orice fel de demersuri de natură a leza dreptul
de proprietate intelectuală şi să facă tot ceea ce este legal şi moral în a recunoaşte acest drept.
Beneficiile şi recompensele vor fi acordate celor care se află la originea proprietăţii
intelectuale.
Toţi cei care au participat la diferite stadii ale cercetării, indiferent dacă
rezultateledemersului intelectual au fost sau nu făcute publice trebuie menţionaţi, în spiritul
onestităţii profesionale, al recunoaşterii dreptului de autor şi/sau de proprietate industrailă.
Este interzisă orice formă de fraudă intelectuală şi /sau de contrafacere indiferent de
modulde realizare, prin aceasta înţelegându-se cu titlul exemplificativ dar nelimitativ: plagiatul,
copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor, contrafacerea rezultatelor
cercetărilor,substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate, preluarea lucrărilor de
la colegi sau profesori fără acceptul acestora, ca şi tentativele de corupere spre fraudă.

10
 1.6. Abordarea Universității Transilvania din Brașov privind etica și integritatea
academică
În Carta Universității Transilvania din Brașov se definesc abaterile de la buna-conduită în
cercetare-dezvoltare, incriminarea plagiatului plagiatului și procedura de soluționare a acuzațiilor
de încălcare a eticii academice.
Art. 22. Fabricarea datelor- Constituie o abatere gravă de la buna conduit în cercetare atât în
cazul cadrelor didactice și al cercetărilor, cât și al studenților, următoarele fapte: utilizarea unor
date nereale într-o cercetare sau experiment, modificarea intenționată a datelor unei cercetări sau
unui experiment, citarea unor articole inexistente.
Art. 23. Plagiatul
(1) Cunoaşterea reglementărilor legale cu privire la proprietatea intelectuală şi a normelor
descriere academică este o obligaţie profesională a cadrelor didactice, a cercetătorilor,
adoctoranzilor și a studenților. Necunoașterea acestor reglementări și norme nu constituie o
scuză pentru plagiat.
(2) În scopul unei bune diseminări a cerinţelor legale generale şi specifice domeniului,
universitatea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011, cu modificările şi
completărileulterioare, şi a Legii nr. 206/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a
actelor de punere în aplicare, asigură măsurile educaţionale, administrative şi tehnice, care
contribuie lagarantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice
sau a altorasemenea lucrări.
(3) În cadrul măsurilor educaţionale sunt incluse:
i. Obligativitatea profesională și morală acadrelor didactice de a face explicite normele
scrierii academice studenţilor și doctoranzilor și dea asigura respectarea lor în toate
împrejurările;
ii. Informarea Comunităţii UTBv asupra cazurilor de plagiat şi a situaţiilor ce pot genera
suspiciuni de plagiat;
iii. Informarea periodică aComunităţii UTBv cu privire la normele de etică şi deontologie
în cercetarea ştiinţifică.
(4) Plagiatul se definește ca preluare integrală sau parţială a unui material realizat de un
altautor şi prezentarea acestuia ca aparţinând propriei persoane fie într-o lucrare scrisă, de tipul

11
 articolelor, cărţilor, cursurilor universitare, referatelor, lucrărilor de
licenţă/diplomă/master/doctorat etc., fie într -o prezentare orală.
(5) Exemple de plagiat pot fi considerate:
a) compilaţia de fragmente din mai multe surse/autori, fără referinţe clare la textele sursă;
b) întrepătrunderea dintre fragmentele de texte plagiate şi materialul propriu;
c) preluarea unui text fără referinţe clare, cu modificarea unor expresii din text, şi/sau
inversarea unor paragrafe/propoziţii/capitole;
d) omiterea marcajelor clare de citare în text şi a menţionării corecte şi complete a lucrării sursă
în bibliografie;
e) prezentarea aceleiaşi lucrări în mai multe publicaţii – acest tip de plagiat poartă numele de
autoplagiat; tema poate să fie reluată, conţinutul lucrării nu;
f) plagiatul poate fi intenţionat (plagiat propriu-zis) sau prin neglijenţă (folosirea greşită
asistemul de citare sau neindicarea corectă şi completă a sursei unui material).

12
 Cap.2 Drepturile și obligatiile actorilor implicați în actul de educație

2.1 Drepturile și obligațiile cadrului didactic

Universitatea este o instituţie ale cărei scopuri, valabile pentru fiecare membru al său,
includ dezvoltarea şi afirmarea profesională, evoluţia cunoaşterii şi cercetării în condiţiile
respectării statului de drept şi a drepturilor omului.
Universitatea respectă demnitatea fiecăruia dintre membrii săi şi promovează integritatea
academică. Membrii săi se angajează să contribuie la dezvoltarea democratică şi la prosperitatea
societăţii. Valorile şi principiile pe care le promovăm în mod deosebit şi a căror realizare efectivă
încercăm să o asigurăm sunt: libertatea academică, autonomia personală, dreptatea şi echitatea,
meritul, profesionalismul, onestitatea şi corectitudinea intelectuală, transparenţa, respectul şi
toleranţa, responsabilitatea, bunăvoinţa şi grija.
1. Libertatea academică
Universitatea este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni şi constrângeri politice, religioase
şi de putere economică, exceptând constrângerile de natură ştiinţifică, legalăşi etică. Membrii
universităţii sunt protejaţi faţă de cenzură, manipulări, persecuţii, în condiţiile respectării
standardelor ştiinţifice şi a responsabilităţilor profesionale. Orice membru al comunităţii
universitare trebuie să evite lezarea libertăţii celorlalţi, pe baza respectului pentru diferenţe.
Încurajăm abordarea critică, parteneriatul intelectual şi cooperarea, indiferent de opiniile
politice sau de credinţele religioase.
2. Autonomia personală
Universitatea este nominalizată în fiecare caz în parte.Universitatea promovează un
mediu propice exercitării autonomiei personale.
În acest scop asigurăm exercitarea consimţământul informat în privinţa programelor,
concursurilor şi oportunităţilor de studiu şi cercetare şi oferim oportunităţi pentru ca fiecare
membru al universităţii să poată lua şi aplica decizii în privinţa proprie cariere academice şi
profesionale .
3. Dreptatea şi echitatea
Membrii universităţii vor fi trataţi drept, corect şi echitabil. Nu permitem discriminarea
sau exploatarea, indiferent că acestea sunt directe sau indirecte, şi aderăm la ideea că dreptatea se
bazează pe împărţirea corectă şi echitabilă a puterii şi prevenirea abuzului de putere.
13
Universitatea adoptă măsuri ferme pentru nediscriminare şi egalitate de şanse în acces la studii,
angajare şi la programe, pentru eliminarea conflictelor de interese, pentru prevenirea şi
combaterea oricărei forme de corupţie, favoritism şi nepotism.
4. Meritul
Universitatea noastră asigură recunoaşterea, cultivarea şi recompensarea meritelor
personale şi colective care conduc la împlinirea menirii sale instituţionale. Printre acestea se
numără dedicarea faţă de profesie şi studiu, faţă de instituţie şi membrii comunităţii academice,
creativitatea şi talentul, eficienţa şi performanţa.
5. Profesionalismul
Universitatea noastră se angajează să cultive un mediu propice pentru cercetare şi
competitivitate. În acest scop, dezvoltăm programe academice la standarde înalte, capabile să
conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor competitivi şi la creşterea prestigiului
nostru în cercetare. Încurajăm şi recompensăm orientarea spre calitate ştiinţifică, pedagogică, în
mod deosebit spre excelenţă, a profesorilor, cercetătorilor, studenţilor şi a programelor de studii
şi cercetare. Cultivăm iniţiativa şi curiozitatea ştiinţifică. Încurajăm şi recompensăm eficienţa,
calitatea şi excelenţa 3profesională la nivel managerial şi administrativ. Aţionăm împotriva
imposturii amatorismului, superficialitatii, dezinteresului şi plafonarii.
6. Onestitatea şi corectitudinea intelectuală
Universitatea apără dreptul la proprietate intelectuală. Beneficiile şi răsplăţile vor fi
acordate celor care se află la originea proprietăţii intelectuale. Toţi cei care au participat la
diferite stadii ale cercetării ale cărei rezultate devin publice trebuie menţionaţi, în spiritul
onestităţii profesionale, al recunoaşterii şi recunoştinţei.
Este interzisă orice formă de fraudă intelectuală: plagiatul total sau parţial,
copiatul în cadrul examenelor sau concursurilor, “fabricarea” rezultatelor
cercetărilor, substituirea lucrărilor sau a identităţii persoanelor examinate, preluarea
lucrărilor de la colegi sau profesori, ca şi tentativele de corupere spre fraudă.
7. Transparenţa
Universitatea respectă principiul transparenţei tuturor categoriilor de
informaţii care interesează membrii comunităţii universitare, potenţialii candidaţi,
absolvenţii, instituţiile cu care colaborează şi publicul larg, asigurând o informare consistentă şi
corectă. Prin aceasta facilităm egalitatea de şanse în competiţie şi asigurăm accesul echitabil la
14
resursele universitare. Universitatea interzice ascunderea, falsificarea sau denatura informaţiilor
la care au dreptul membrii săi şi publicul larg.
8. Responsabilitatea profesională şi socială
Universitatea noastră îşi încurajează membrii să se distingă prin activism şi implicare în
problemele profesionale şi publice, prin colegialitate şi cetăţenie responsabilă. Programele şi
activităţile universitare vor fi orientate către nevoile societăţii.. Atunci când membrii săi
reprezintă public Universitatea, trebuie să respecte standardele etice şi profesionale.
Garantăm membrilor universităţii dreptul de a critica public, întemeiat şi argumentat
încălcările standardelor profesionale şi de calitate, ale drepturilor membrilor comunităţii
universitare şi colaboratorilor. Nu sunt permise : dezinformarea, calomnierea, denigrarea publică
a programelor şi persoanelor din instituţie de către membrii propriei comunităţii academice.
9. Respectul şi toleranţa
Universitatea promovează existenţa unei comunităţi academice şi rezidenţiale în cadrul
căreia este respectată demnitatea fiecăruia într-un climat liber de orice manifestare şi formă de
hărţuire, exploatare, umilire, dispreţ, ameninţare sau intimidare. Universitatea aderă la valoarea
toleranţei faţă de diferenţele între oameni, între opinii, credinţe şi preferinţe intelectuale. Nu
permitem manifestări misogine, rasiste, şovine, xenofobe, homofobe şi hărţuirea sexuală.
10. Bunăvoinţa şi grija
Universitatea noastră consideră dezirabile bunăvoinţa şi grija. În acest sens încurajează
aprecierea, mândria şi recunoştinţa faţă de cei merituoşi, empatia, compasiunea, sprijinul faţă de
cei aflaţi în nevoie, amabilitatea, politeţea, altruismul, înţelegerea, solidaritatea, solicitudinea,
promptitudinea şi optimismul faţă de toţi membrii comunităţii academice. Totodată descurajăm
şi socotim indezirabile comportamentele care denotă invidie, cinism, vanitate, lipsă de
amabilitate, dezintres. Universitatea noastră este recunoscătoare faţă de toţi cei care, în situaţii de
crize majore sau calamităţi, sunt dispuşi la autosacrificiu.
Art. 116. Personalul didactic, de cercetare, didactic auxiliar şi nedidactic din USAMV Iaşi are
drepturi şi îndatoriri care decurg din legislaţia în vigoare, din prezenta Cartă şi din prevederile
contractului colectiv de muncă.
Art. 117. Personalului didactic are garantate de prezenta Cartă următoarele drepturi:
a) de afirmare profesională şi perfecţionare;

15
 b) de a utiliza baza materială şi resursele universităţii în vederea realizării îndatoririlor
profesionale;
c) de exercitare a proprietăţii intelectuale asupra prelegerilor şi oricăror rezultate ale
activităţii didactice şi de cercetare;
d) de a pune în practică idei novatoare pentru modernizarea procesului de învăţământ, cu
avizul departamentului;
e) de evaluare a performanţelor profesionale ale studenţilor, pe baza unui sistem validat;
f) la cercetare ştiinţifică, în conformitate cu libertatea academică, cu respectarea normelor
deontologice ale cercetării ştiinţifice;
g) la libera comunicare a rezultatelor cercetării, în cadrul universitar şi în afara lui, cu
respectarea legislatiei în vigoare;
h) de a discuta rezultatele cercetării ştiinţifice din domeniul de competenţă şi de a
propune standarde de validare a cunoştintelor;
i) de a exprima liber opinii profesionale în spaţiul universitar şi de a iniţia acţiuni în nume
propriu, în afara acestui spaţiu, dacă aceasta nu afectează prestigiul universităţii şi demnitatea
profesiei;
j) de a participa la activitatea de conducere a departamentului, facultăţii sau universităţii;
k) de a alege şi de a fi ales în funcţii de conducere, cu respectarea criteriilor de
eligibilitate;
l) de a contesta cu argumente, justificate prin documente, orice decizie pe cale ierarhică,
la Comisia de etică şi deontologie academică şi la instantele judecătoreşti;
m) de a avea postul rezervat, în condiţiile prevăzute de lege;
n) dreptul de a face parte din asociaţii şi organizaţii sindicale, profesionale şi cultural-
sportive, organizate sub egida USAMV Iaşi sau în afara acesteia;
o) dreptul de a participa la viata publică şi socială în propriul interes şi în beneficiul
universităţii.
Art. 118. (1) Îndatoririle personalului didactic decurg din prezenta Cartă şi regulamentele
stabilite în conformitate cu aceasta, din statul de funcţiuni şi din fişa postului, şi se referă, în
principal, la:
a) îndeplinirea integrală şi la nivel optim a obligaţiilor profesionale prevăzute în statul de
funcţii și fișa postului, pentru a contribui la realizarea misiunii USAMV Iaşi;
16
 b) respectarea în orice împrejurare a prevederile Codului de etică şi deontologie
profesională universitară, precum şi pe cele ale legislaţiei în vigoare;
c) respectarea Cartei universităţii şi regulamentelor stabilite în conformitate cu aceasta;
d) reprezentarea la nivel naţional şi internaţional a universităţii, la standarde ştiinţifice şi
etice corespunzătoare;
e) respectarea sarcinilor ce decurg din legislaţia în vigoare şi a reglementărilor
universităţii.
f) obligaţia de a se evalua periodic, în conformitate cu metodologia internă şi în condiţiile
legii;
g) obligaţia de a efectua controlul medical periodic, în condiţiile legii;
(2) Pe lângă îndatoririle prevăzute la aliniatul (1), personalul didactic are obligaţia de a
respecta următoarele norme de conduită în spatiul universitar:
a) să-şi acorde respect reciproc şi sprijin în îndeplinirea îndatoririlor profesionale;
b) să facă observaţii critice asupra competenţelor profesionale ale unui alt cadru didactic
numai în prezenta celui în cauză;
c) să aibă o ţinută demnă şi civilizată în relaţiile cu colegii, studenţii şi celelalte categorii
de personal.
Art. 119. (1) Drepturile şi îndatoririle personalului de cercetare, didactic auxiliar şi nedidactic
decurg din legislaţia generală a muncii şi din fişa individuală a postului.
(2) Prezenta Cartă garantează categoriilor de personal menţionate la aliniatul (1)
dreptul de:
a) a întreprinde acţiuni în nume propriu, în afara spaţiului universitar, dacă acestea nu
afectează prestigiul universităţii;
b) perfecţionare profesională în forme instituţionalizate;
c) a fi respectat în cadrul comunităţii universităţii;
d) a face parte din asociaţii şi organizaţii sindicale, profesionale şi cultural-sportive
organizate sub egida universităţii.
(3) Categoriile de personal mentionate la alin. 1, au obligatia de a respecta aceleaşi norme
de conduită prevăzute pentru personalul didactic.
Art. 120. Activitatea merituoasă a cadrelor didactice poate fi recompensată prin:

17
 a) adresarea de mulţumiri publice în şedințe de departament, ale consiliilor facultăţilor,
Consiliu de Administrație şi ale Senatului;
b) scrisori de apreciere din partea Rectorului;
c) diplome de merit emise conform Cartei;
d) acordarea de premii și alte stimulente;
e) acordarea gradaţiei de merit, conform dispozitiilor legale şi metodologiei proprii
aprobate de Senat.
Art. 121. (1) Neîndeplinirea, din culpă sau din rea vointă, a unor îndatoriri profesionale de către
personalul didactic, prevăzute în statul de funcţii sau din fişa postului, sau încălcarea normelor de
comportare în dauna interesului învăţământului şi prestigiului USAMV Iaşi, se sancţionează
disciplinar, în raport cu gravitatea abaterilor, cu:
a) avertisment;
b) diminuarea salariului de bază, cumulat, după caz, cu indemnizaţia de conducere, pe o
perioadă determinată, conform dispoziţiilor legale;
c) suspendarea pe o perioadă de până la trei ani a dreptului de înscriere la un concurs
pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare, ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi
control, ca membru în comisii de doctorat, de disertaţie sau licenţă în USAMV Iaşi;
d) destituirea din funcţia de conducere;
e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
(2) Răspunderea materială a personalului didactic şi administrativ se stabileşte potrivit
legislatiei muncii. Decizia de imputare, precum şi celelalte acte pentru recuperarea pagubelor şi a
prejudiciilor, se face de către Consiliul de administraţie, în afara cazurilor când, prin lege, se
dispune altfel.
Art. 122. (1) Propunerea de sancţionare se face de către directorul de departament sau de unitate
de cercetare, de către Decan, Rector sau de către cel puţin 1/3 din numărul total al membrilor
departamentului ori al structurilor de conducere.
(2) Sancţiunea disciplinară se aplică în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 123. (1) Cercetarea prealabilă a faptelor înaintea aplicării sancţiunii este obligatorie şi nu
poate depăşi 30 zile de la formularea propunerii. Dreptul la apărare al persoanei incriminate este
garantat.

18
 (2) În baza rezultatului cercetării şi în funcţie de gravitatea faptei, sancţiunile se aplică
de:
a) Decan, pentru sancţiunile prevăzute la art. 121 punctele a) şi b);
b) Rector, pentru sancţiunile prevăzute la art. 121 punctele
c) - e). Art. 124. Activitatea merituoasă a cercetătorilor, personalului didactic auxiliar şi
nedidactic poate fi recompensată prin: a) adresarea de mulţumiri publice de către şeful direct; b)
acordarea de premii și alte stimulente; c) acordarea de salarii diferenţiate, conform dispoziţiilor
legale şi metodologiei proprii, aprobate de Senat.
Art. 125. Neîndeplinirea, din culpă sau din rea voinţă, de către categoriile de personal
menţionate la art. 119, a unor îndatoriri profesionale, prevăzute în fişa postului, sau încălcarea
normelor de conduită prevăzute în prezenta Cartă se sancţionează disciplinar, în raport cu
gravitatea abaterilor, cu:
a) avertisment;
b) diminuarea salariului şi/sau, după caz, a indemnizaţiei de conducere, pe o perioada
determinată, conform dispoziţiilor legale;
c) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Art. 126. Propunerea de aplicare a unei sancţiuni este, în principiu, o atribuţie a şefului direct.
Art. 127. (1) Cercetarea prealabilă a faptelor înaintea aplicării sancţiunii este obligatorie şi nu
poate depăşi 30 zile de la formularea propunerii. Dreptul de apărare al persoanei incriminate este
garantat.
(2) În baza rezultatului cercetării şi în funcţie de gravitatea faptei, sancţiunile se aplică de
către şeful direct sau de şefii ierarhici, conform structurii organizatorice din universitate.

2.2 Drepturile și obligațiile studentului

Art. 135. (1) Au calitatea de studenţi aflaţi sub incidenţa prezentului Cod, persoanele
înmatriculate la programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat din USAMV Iași.
(2) O persoană poate fi admisă şi înmatriculată ca student, concomitent, la cel mult două
programe de studii, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă. Orice subvenţie
financiară sau bursă din fonduri publice se acordă, conform normelor legale în vigoare, numai
într-o singură instituţie de învăţământ superior, pentru un singur program de studii. În cazul
19
studenţilor care se transferă între universităţi sau programe de studii, subvenţia urmează
studentul.
(3) O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de
licenţă, pentru un singur program de masterat şi pentru un singur program de doctorat.
(4) Studenţii, cercetătorii-postdoctorat şi cursanţii sunt parteneri în procesul formării
specialiştilor. Opinia lor, exprimată individual, prin reprezentanţi sau prin sondaje efectuate cu
metodologii consacrate, constituie o modalitate de autocontrol, de evaluare şi perfecţionare a
activităţii academice.
Art. 136. Studenţii sunt membri cu drepturi depline ai comunităţii universitare, fiind parteneri în
managementul USAMV Iaşi, inclusiv în procesul de asigurare a calităţii activităţii.
Art. 137. Activitatea studenţilor în cadrul comunităţii are la bază:
(1) Principiul nediscriminării – conform căruia toţi studenţii beneficiază de egalitate de
tratament din partea instituţiei, orice discriminare directă sau indirectă faţă de student bazată pe
criterii de sex, orientare sexuală, vârstă, rasă, etnie, religie, opţiune politică, origine socială,
dizabilităţi, situaţie familială, apartenenţă ori activitate sindicală fiind interzisă;
(2) Principiul participării la luarea deciziei: toate deciziile adoptate de structurile de
conducere ale USAMV Iaşi sunt luate cu participarea reprezentanţilor studenţilor;
(3) Principiul transparenţei şi al accesului la informaţii – conform căruia studenţii au
dreptul la acces liber şi gratuit la informaţii care privesc propriul parcurs educaţional şi viaţa
comunităţii academice din care fac parte;
(4) Principiul dreptului la asistenţă de specialitate şi la servicii complementare gratuite,
constând în consilierea şi informarea studentului de către cadrele didactice, în afara orelor de
curs, seminar sau laboratoare; consilierea în scopul orientării profesionale pe parcursul studiilor;
consilierea psihologică la nevoie; acces la lucrările de specialitate şi publicaţiile ştiinţifice aflate
în bibliotecile USAMV Iaşi; acces la propria situaţie şcolară.
(5) Principiul libertăţii de exprimare – conform căruia libertatea de exprimare a opiniilor
este garantată în cadrul USAMV Iaşi, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(6) Principiul angajabilităţii – conţinutul teoretic şi practic al studiilor trebuie să fie
relevant pentru domeniul studiat şi cu aplicabilitate în viaţa socială şi economică, rezultatele
învăţării trebuind să fie strâns corelare cu competenţele date de către programele de studii şi cu
Cadrul Naţional al Calificărilor; procesul educaţional trebuie să fie centrat pe student într-un
20
mod în care să îi ofere dezvoltare personală, integrare în societate, capacitatea de a fi angajat şi
mobilitate pe piaţa muncii;
Art. 138. La propunerea reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar, cu avizul
Consiliului de administraţie, Senatul universitar adoptă sistemul de monitorizare a respectării
prevederilor Codului universitar al drepturilor şi obligaţiilor studenţilor şi cursanţilor. Liga
Studenţilor din USAMV Iaşi prezintă un raport anual privind respectarea codului, care este
public.
Art. 139. La momentul înmatriculării, studenţii şi cercetătorii postdoctorat încheie cu USAMV
Iaşi un contract de studii valabil pe toată durata ciclului de pregătire. Eventualele modificări ale
prevederilor lui se stipulează în acte adiţionale.
Art. 140. Evaluarea cunoştinţelor studenţilor şi cursanţilor pe parcursul studiilor se face conform
metodologiilor elaborate de Consiliul de Administraţie şi aprobate de senatul universitar.
Art. 141. (1) Studenţii sunt reprezentaţi în toate structurile consultative, deliberative şi de
conducere din USAMV Iaşi.
(2) Studenţii au dreptul să îşi aleagă reprezentanţii în structurile de conducere ale
USAMV Iaşi, conform legii. Studenţii au un reprezentant în consiliul de administraţie, comisiile
de etică, de avizare a rezultatelor cazării, de asigurare a calităţii, precum şi în alte comisii.
(3) Studenţii reprezentanţi sunt aleşi în mod democratic, prin vot universal, direct şi
secret, la nivelul tuturor formaţiunilor, programelor şi ciclurilor de studii. Aceştia sunt
reprezentanţii legitimi ai intereselor studenţilor din cadrul USAMV Iaşi.
(4) Modalităţile de exercitare a drepturilor privind reprezentarea studenţilor se vor stabili
prin metodologii elaborate de Consiliul de administraţie şi aprobate de Senat.
Art. 142. Liga Studenţilor din USAMV Iaşi, prin intermediul organismelor sale de la nivelul
facultăţilor şi cel de la nivelul universităţii, exprimă interesele studenţilor din USAMV Iaşi în
raport cu universitatea, facultăţile, departamentele şi structurile tehnico-administrative.
Art. 143. Studenţii USAMV Iaşi au următoarele drepturi şi libertăţi:
− să beneficieze de prevederile Legii educaţiei naţionale, Cartei USAMV Iaşi şi Regulamentelor
universităţii;
− să aibă acces neîngrădit la hotărârile luate de către structurile de conducere ale facultăţilor şi
universităţii;

21
− să beneficieze de finanţare de la buget, în urma concursului de admitere şi a evaluării anuale a
performanţelor profesionale;
− să beneficieze de finanţarea taxelor de studii sau de burse, în baza unor contracte încheiate cu
agenţi economici ori cu alte persoane fizice sau juridice;
− să aibă dreptul la liberă alegere a cursurilor şi specializărilor, în conformitate cu normele
legale în vigoare şi cu planurile de învăţământ;
− să fie informați, în primele ore de curs, în legatură cu programa analitică (curriculum),
structura şi obiectivele cursului, competenţele generate de acesta, precum şi modalităţile de
evaluare şi examinare;
− dreptul de proprietate intelectuală asupra diverselor lucrări/materiale publicate pe parcursul
programului de studiu în care sunt înmatriculaţi;
− să beneficieze de mobilitatea programelor de studii, în conformitate cu regulile creditelor
transferabile;
− să folosească laboratoarele, amfiteatrele, sălile de cursuri şi seminarii, sălile de lectură,
bibliotecile, punctele informatice, spaţiile de cazare, sălile de gimnastică, bazele sportive şi
celelalte spaţii sau servicii puse la dispoziţia lor de către USAMV Iaşi, gratuit sau contra unui
tarif aprobat de Senatul universitar;
− să participe la concursurile organizate de USAMV Iaşi şi de minister pentru selecţia
beneficiarilor de mobilităţi sau burse în străinătate;
− să participe la concursurile de alocare a locurilor de desfăşurare a practicii de specialitate,
prevăzută în planul de învăţământ (curriculum);
− să primească şi să completeze chestionarele de evaluare academică a cadrelor didactice,
cursurilor, seminariilor şi lucrărilor practice;
− să participe la activităţi ştiinţifice studenţeşti, concursuri profesionale, activităţi cultural-
sportive;
− să aleagă şi să fie aleşi în structurile consultative, deliberative şi de conducere de la nivelul
facultăţilor şi al universităţii;
− să facă parte din organizaţii studenţeşti;
− să înfiinţeze în USAMV Iaşi ateliere, cluburi, cercuri, cenacluri, formaţii artistice şi sportive,
organizaţii, precum şi publicaţii, conform legii;

22
− să desfăşoare acţiuni extracurriculare care contribuie la dezvoltarea lor profesională şi/sau
moral-civică şi să primească, în baza efortului depus, un număr de credite de studii transferabile,
ce se consemnează în suplimentul la diploma de studii, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare;
− să primească burse şi alte forme de ajutor material în conformitate cu actele normative în
vigoare şi în baza regulamentelor şi a metodologiilor aprobate de senatul universitar;
− să beneficieze de tratament pentru refacerea sănătăţii în staţiunile balneoclimaterice sau de
odihnă, în taberele studenţeşti, în condiţiile stabilite de ministerul de resort;
− să beneficieze de servicii de informare şi consiliere academică, profesională şi socială, fără
plata de tarife sau taxe;
− să beneficieze de asistenţă medicală şi psihologică gratuită în cabinete medicale şi psihologice
universitare ori în policlinici şi unităţi specializate, conform legii;
− să beneficieze de cazare, în condiţiile legii şi ale regulamentelor interne ale USAMV Iaşi;
− să beneficieze de protecţie în spaţiul universitar din partea autorităţilor responsabile cu ordinea
publică. Protecţia poate fi solicitată de către orice student membru al comunităţii universitare;
− să primească gratuit toate actele de studii eliberate de USAMV Iaşi, precum şi cele care atestă
statutul de student, conform prevederilor legale;
− să beneficieze de tarife reduse pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă,
film, la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, în limita bugetelor
aprobate, conform legii;
− să aibă acces neîngrădit la informaţii privind numărul, tipul şi cuantumul fiecărei taxe
practicate de către USAMV Iaşi;
− să beneficieze de alte drepturi şi libertăţi prevăzute în Carta USAMV Iaşi şi în alte
reglementări interne.
Art. 144. Studenţii etnici români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român, beneficiază
de gratuitate la toate manifestările care se desfăşoară pe teritoriul României, conform legii.
Art. 145. Candidaţii proveniţi din medii cu risc socioeconomic ridicat sau marginalizate din
punct de vedere social – romi, absolvenţi ai liceelor din mediul rural sau din oraşe cu mai puţin
de 10.000 de locuitori – pot beneficia de un număr de locuri bugetate garantate, în condiţiile
legii.
Art. 146. Studenţii au următoarele îndatoriri:
23
− să se pregătească şi să participe activ la orele de curs, seminar şi laborator, precum şi la
verificările periodice prevăzute în planurile de învăţământ (curriculum);
− să întocmescă şi să susţină proiectele şi probele practice;
− să promoveze formele de evaluare a cunoştinţelor în cadrul sesiunilor prevăzute de regulament.
− să-şi verifice situaţia şcolară la sfârşitul fiecărui semestru şi an universitar;
− să manifeste comportament civic şi respect faţă de colegi, precum şi faţă de cadrele didactice şi
personalul administrativ;
− să păstreze şi să utilizeze cu grijă baza materială pusă la dispoziţia lor de către USAMV Iaşi;
− să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi de apărare civilă;
− să nu fumeze în spaţiile USAMV Iaşi, cu excepţia locurilor amenajate în acest scop.
În caz contrar, vor suporta sancţiunile stabilite de senatul universitar, în conformitate cu
legislaţia în vigoare; − să achite la timp obligaţiile financiare faţă de USAMV Iaşi; − să respecte
orice alte obligaţii prevăzute în prezenta Cartă şi în alte reglementări interne.
Art. 147. (1) USAMV Iaşi acordă premii, burse, locuri în tabere şi alte asemenea stimulente
studenţilor cu rezultate bune în educaţia şi formarea lor profesională, în alte activităţi benefice
dezvoltării personale şi profesionale ale studenţilor sau care aduc prestigiu USAMV Iaşi, celor
cu situații materiale precare, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat. USAMV Iaşi poate
acorda astfel de stimulente şi din venituri proprii.
(2) Fondurile pentru burse şi protecţie socială a studenţilor se alocă în funcţie de numărul
de studenţi de la învăţământul cu frecvenţă, cu finanţare de la buget.
(3) Studenţii beneficiază de burse de performanţă și de merit pentru stimularea
excelenţei, precum şi de burse sociale, pentru susţinerea financiară a celor cu venituri reduse, în
limita fondurilor alocate de la buget, conform legii.
(4) Studenţii care beneficiază de burse sociale pot primi şi burse pentru performanţe
universitare, în condiții prevăzute în regulamentele specifice.
(5) USAMV Iaşi susţine studenţii cu probleme şi nevoi sociale, precum şi pe aceia cu
cerinţe educaţionale speciale, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat.
(6) USAMV Iaşi acordă burse sociale studenţilor proveniţi din familii defavorizate,
precum şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
(7) USAMV Iaşi poate suplimenta fondul de burse din venituri proprii extrabugetare.

24
 (8) USAMV Iaşi poate aproba studenţilor, reprezentând cazuri sociale, reducerea taxei de
şcolarizare în schimbul efectuării unor activităţi în interesul universităţii.
Art. 148. Studenţii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază de un sistem de
împrumuturi bancare pentru efectuarea studiilor, garantate de stat, în condiţiile legislaţiei în
vigoare.
Art. 149. (1) USAMV Iaşi acordă anual spaţii de cazare studenţilor, în limita locurilor
disponibile, după criteriile stabilite prin regulamente specifice.
(2) Cazarea studenţilor în cămine se face ţinând cont de performanţa profesională şi
situaţia socială.
(3) Funcţionarea căminelor studenţeşti se face în baza regulamentelor interne. (4) Unele
cămine pot funcţiona în regim hotelier, cu tarife stabilite de senat, conform legislaţiei în vigoare,
în perioada vacanţelor.
(5) USAMV Iaşi asigură studenţilor condiţii pentru servirea meselor la cantina-restaurant
aflată în administrare.
(6) Cheltuielile de întreţinere a căminelor şi a cantinelor administrate de USAMV Iaşi se
acoperă din veniturile proprii ale acestora şi din subvenţii de la buget, alocate cu această
destinaţie.
(7) Tarifele practicate de USAMV Iaşi pentru studenţi la cămine şi cantine sunt cel mult
egale cu diferenţa dintre costurile de funcţionare, cuprinzând cheltuielile de personal, cheltuielile
cu utilităţile, 35cheltuielile cu materiile prime şi consumabile şi cheltuielile de întreţinere curentă
şi subvenţiile de la bugetul de stat.
(8) În vederea asigurării transparenţei, USAMV Iaşi publică periodic balanţa de venituri
şi cheltuieli pentru fiecare cămin studenţesc.
(9) USAMV Iaşi poate acorda subvenţii pentru cazare şi studenţilor care aleg altă formă
de cazare decât căminele proprii, în limita fondurilor alocate de la buget.
(10) Studenţii care provin din centre de plasament sau sunt orfani de ambii părinţi pot fi
scutiţi de la plata regiei de cămin, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 150. În timpul anului universitar, studenţii beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pe
mijloacele de transport local în comun, de suprafaţă şi subteran, transportul intern auto, feroviar
şi naval. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru
categoriile de transport stabilite prin ordin al ministrului de resort.
25
Art. 151. Copiii personalului didactic aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la
concursurile de admitere la programele de licenţă, masterat şi doctorat, în conformitate cu
prevederile legale şi cu metodologia de admitere, şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine.
Art. 152. (1) USAMV Iaşi încurajează activităţile cultural-educative şi sportive ale studenţilor.
În acest scop, se pot organiza manifestări culturale, sportive, conferinţe profesionale şi ştiinţifice,
acţiuni de educaţie sanitară, cenacluri etc.
(2) Activităţile pot fi organizate numai în afara programului de studiu, respectiv, de lucru,
fără a prejudicia, direct sau indirect, activitatea profesional-ştiinţifică.
(3) Responsabilitatea organizării şi desfăşurării activităţilor cultural-educative şi sportive
revine iniţiatorilor.
(4) Folosirea pentru manifestări cultural-educative şi sportive a spaţiilor USAMV Iaşi se
autorizează de către Consiliul de administraţie.
Art. 153. USAMV Iaşi este membru fondator al Asociaţiei absolvenţilor – Alumni – şi susţine
activitatea acesteia, prin intermediul căreia obţine informaţii cu privire la inserţia absolvenţilor
pe piaţa muncii, în vederea creşterii calităţii procesului de învăţământ şi cercetare, dezvoltă
relaţii cu mediul de afaceri, obţine finanţări suplimentare etc.
Art. 154. (1) Încălcarea obligaţiilor regulamentare atrage după sine sancţionarea celor vinovaţi,
în funcţie de gravitatea abaterilor, conform reglementărilor interne.
(2) Contestaţiile la sancţiunile aplicate se adresează organismului ierarhic superior celui
care a aplicat sancţiunea. Deciziile acestuia sunt definitive.

26
 Cap.3 Forme de răspundere juridică

3.1 Răspundere disciplinară - constă într-un ansamblu de norme legale, care privesc
sancţionarea faptelor de încălcare cu vinovăţie de către orice persoană încadrată, indiferent de
funcţie sau locul pe care îl ocupă, a obligaţiilor asumate prin contractul de muncă. Aceste fapte
constituie abateri disciplinare şi pot atrage sancţiuni cum sunt: mustrarea, avertismentul,
reducerea salariului, desfacerea contractului de muncă.
Asadar răspunderea disciplinară intervine în legatură cu executarea contractului de
muncă. Pentru antrenarea răspunderii disciplinare nu este necesară producerea unui prejudiciu
material ca rezultat direct sau indirect al abaterii disciplinare săvârsite de angajat, ci este
suficient ca abaterea să se fi produs ca faptă concretă ce constă în încalcarea cu vinovație a
obligațiilor de muncă sau a normelor de comportare. Reabilitarea disciplinară poate interveni în
cazul în care cel ce a savârsit abaterea da dovezi temeinice de îndreptare și nu a savârsit altă
abatere într-un anume interval de timp.
Există astfel reglementări în materie de răspundere juridică ce acoperă toate ramurile de
interes ale societății. Toate aceste norme juridice au ca și scop orientarea faptelor ilicite înspre
fapte licite, deși este recunoscut deja în istorie faptul că nu există popoare fără abateri, așa cum
nici aceste norme juridice nu au putut să ajungă în forma actuală, și să evalueze mai departe, fără
existența faptelor ilicite.
Modelul american de justiție este, din acest punct de vedere, unul extrem de eficient –
atata timp cât utilizează faptele ilicite soldate cu o sentință judecătorească, drept argument și
sursa de netăgăduit pentru analiza și judecarea unei fapte ilicite similare petrecute ulterior. În
modelul european de justiție există de asemenea principiul în baza căruia normele juridice
reprezintă consecința adaptării în fapt a experienței acumulate în urma analizării faptelor ilicite,
cu alte cuvinte evoluția este asigurată cu certitudine din procesul de auto-învățare și auto-analiză
a propriului sistem de justiție.

3.2 Răspundere contractuală - Conform principiului care stă la baza dreptului comun,
contractul reprezintă legea părților. Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor
articolului 1166 Cod civil, Legea nr. 287/2009, reactualizat prin Legea nr. 71/2011 pentru
punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2009, acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane
27
cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Dispoziţiile legii amintite se
aplică raporturilor dintre profesionişti, dar şi raporturilor dintre aceştia şi oricare alte subiecte de
drept. Tocmai datorită reglementărilor, convențiile care au fost încheiate în mod legal trebuie sa
fie respectate întocmai de către părțile contractante.
Însă, în practică, iau naștere și situații în care cel puțin una dintre părți nu își execută de
bunăvoie obligațiile l-a care s-a angajat în momentul încheierii contractului, si, tocmai datorită
acestor evenimente, apare răspunderea contractuală, precum și efectele exercitate de aceasta.
Făcând trimitere la art. 988 din Codul civil, respectiv “Orice faptă a omului, care
cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cazionat, a -l repara.”,
răspunderea contractuală implică faptul că debitorul se obligă să ducă spre executare toate
obligaţiile stabilite în momentul încheierii contractului, iar în cazul neexecutării, a unei executări
necorespunzătoare sau cu întârziere ce provoacă creditorului un prejudiciu pe care debitorul este
obligat să îl repare. Mai mult decât atât, răspunderea contractuală a debitorului nu reprezintă un
efect al obligației ce rezultă din derularea contractului, ci din încălcarea cauzelor contractuale.
Doctrina definește răspunderea contractuală drept obligația debitorului unei obligații
contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea acestei obligații, adică
a executării ei cu întârziere, ori în mod necorespunzator, sau prin neexecutarea ei în înțeles
restrâns, întrucât această violare a contractului îi este imputabilă.
Prin intermediul unei convenții, părțile contractante pot realiza modificări limitative ale
dispoziţiilor cu privire la consecinţele neexecutării în tot sau în parte a obligaţiilor ce decurg din
contract. Această modificare poate avea drept urmare limitarea, înlăturarea sau agravarea
răspunderii, situaţie în care neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere nu
provine din dolul ori culpa gravă a celui ce se obligă. Modificarea răspunderii contractuale cu
ajutorul unei convenţii poate fi atât cu privire la condiţiile acesteia, cât şi la efectele ce se
desprind din aceasta.
Se disting două tipuri de despăgubiri, respectiv despăgubiri compensatorii, fiind întâlnite
sub forma prejudiciului înregistrat de creditor pentru neexecutarea în totalitate sau parțial a
obligației, fie sub forma despăgubirilor moratorii. În ceea ce privesc aceste despăgubiri
moratorii, ele sunt echivalentul prejudiciului înregistrat de către creditor în urma realizării cu
întârziere a obligațiilor. Spre deosebire de tipul despăgubirilor compensatorii, care dețin atribuția

28
de a ține loc executării în natură, acest tip de despăgubiri pot fi însoțite de executarea în natură a
obligațiilor.
Pornind de la necesitatea tratării unitare a răspunderii contractuale, în vederea angajării
răspunderii contractuale sunt imperative o serie de condiții. O primă condiție este reprezentată de
prezența faptei ilicite, respectiv nerespectarea dreptului de creanță a celeilalte părți contractante
datorită neexecutării obligațiilor contractulale. Alte condiții necesare în vederea existenței
răspunderii contractulale sunt prezența prejudiciului suportat de către creditor, existența unei
raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, și, nu în ultimul rând, vinovăția debitorului.
Noțiunea de prejudiciu este considerată premisa situației de răspundere. Deoarece nu
reprezintă un element al situației de răspundere și nu derivă din aceasta, orice analiză realizată
asupra condițiilor de răspundere contractuală nu trebuie să plece de la premisa faptei ilicite, ci de
la prejudiciu.
Se simte nevoia realizării unei distincții între doi termeni ce par sa se confunde în
limbajul juridic curent, respectiv între prejudiciu și pagubă. Paguba reprezintă o leziune simplă,
fie o pierdere de valoare, fără a putea fi identificată în bunuri sau o anumită persoană și fără a
exista problema răspunderii. Prejudiciu vine în a completa expresia juridică pagubei, existând o
parte contractuală ce resimte efectele, dar și o parte contractuală desemnată în a remedia efectele.
Mai mult decât atât, pentru a lua naștere obligația de reparare a efectelor, este necesară
existența certă și neîndoielnică a prejudiciului. Sunt certe atât prejudiciile actuale cât și cele
viitoare, în masura în care pot fi evaluate sau prezintă suficiente elemente pentru a fi
determinate.
Încălcărea unei obligații contractuale care poate fi neexecutare totală sau parțială a
obligației asumate prin contract, executare necorespunzătoare sau executare cu întârziere a
obligației.
Raportul de cauzalitate dintre neexecutarea obligațiilor contractuale și prejudiciul suferit
de creditor rezultă expres din art. 1086 Cod civil. Potrivit acestuia, daunele interese nu trebuie sa
cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației. Drept
urmare, cauzalitatea cerută de lege este una directă iar existența ei este prezumată de lege.
Un al fapt dedus din interpretarea legii, respectiv a articolelor 1080, 1082, 1083 Cod civil
este condiția culpei, subliniindu-se faptul că gravitatea culpei avută în vedere nu este în toate
cazurile aceeași. Problema care trebuie analizată este dacă trebuie dovedită culpa debitorului. În
29
ceea ce privește vinovăția debitorului, această reprezintă latura subiectivă a faptei debitorului, în
sensul că neexecutarea sau executarea necorespunzatoare, executarea cu întârziere a obligației îi
este imputabilă. De regulă, până în momentul identificării probei contrarii, neexecutarea
obligației este imputabilă debitorului.
Scopul fundamental al răspunderii contractuale îl reprezintă repararea prejudiciului pe
care l-a înregistrat victima, astfel că, de cele mai multe ori, simpla neexecutare a obligației
contractuale naște obligația de indemnizare a victimei, fără să se pună vreodată în practică
problema de a se dovedi dacă și în ce condiții debitorul a prevăzut sau ar fi trebuit să întrevadă
rezultatul păgubitor la care victima a fost expusă. În foarte puține cazuri dozarea culpei este
necesară în vederea identificării dimensiunii reparației.
Din dorința de a consolida disciplina în ceea ce privește încheierea contractelor,
legiuitorul, a dat naștere Legii nr. 469/2002 în care sunt surprinse o serie de reguli cu caracter
special în ceea ce privește răspunderea în cazul nerespectarea obligaţiilor contractuale din
domeniul comercial.
Conform art.3 alin (1) din legea nr. 469/2002, “părţile contractante au obligaţia efectuării
tuturor plăţilor la data scadenţei, stabilită conform contractelor.” Altfel spus, în cazul neplății
unei sume de bani la scadență, creditorul are dreptul să ceară daune moratorii, de la momentul
scadenţei până în momentul în care se va realiza plata, în cuantumul convenit de părţi sau, în
cazul în care părțile nu au convenit, în cel prevăzut de lege, fără a fi necesar să se facă dovada
vreunui prejudiciu.

3.3 Răspundere patrimonial contractuală – Răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca

temei contractul individual de muncă şi se întemeiază pe normele şi principiile răspunderii civile
contractuale.
Astfel, răspunderea patrimonială în dreptul muncii este caracterizată prin următoarele
trăsături care o individualizează faţă de răspunderea civilă contractuală, care se regăsesc atât în
cazul răspunderii salariatului cât şi a angajatorului:
 este o răspundere specială,  se poate angaja numai în măsura în care autorul faptei este
încadrat în muncă în baza unui contract individual de muncă;
 este o răspundere integrală, în sensul că persoana sancţionată este obligată să repare atât
prejudiciul efectiv şi actual, cât şi cel nerealizat;
30
  este o răspundere limitată sub aspectul executării silite, efectuându-se numai asupra unei
părţi din salariu;

 are ca temei vinovăţia celui în cauză, întrucât angajarea răspunderii se face pentru
prejudiciul suferit din culpa angajatorului, sau pentru pagubele produse angajatorului din
vina salariaţilor şi în legătură cu munca lor;

 este o răspundere individuală, excluzând, în principiu, solidaritatea. În cazul în care

prejudiciul a fost produs de mai mulţi salariaţi, dar nu se poate stabili proporţia în care
fiecare a contribuit la producerea acestuia, răspunderea patrimonială se stabileşte
proporţional cu salariul său net de la data constatării pagubei şi, atunci când este cazul şi
în funcţie de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar, în situaţia celor care au calitatea
de gestionari;

 recuperarea prejudiciul cauzat se face, de regulă, prin echivalent bănesc;

 este guvernată de norme legale cu caracter imperativ.

Angajarea răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator are drept scop:

 întregirea patrimoniului angajatorului;

 prevenirea producerii altor pagube;
 ocrotirea intereselor salariaţilor prin stabilirea unor reguli determinate de
particularităţile răspunderii patrimoniale în raport cu contractul individual de muncă.
Pentru a exista răspunderea patrimonială este necesar să fie îndeplinite următoarele
condiţii:
1. Calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, respectiv persoana care este
parte a unui raport juridic de muncă tipic, stabilit pe perioada nedeterminată sau determinată,
respectiv pentru timp normal sau parţial de muncă.
2. Fapta ilicită a salariatului să fie săvârşită în legătură cu munca sa. Pentru stabilirea
răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligaţiile de
serviciu, ce decurg din contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil
sau regulamentul intern. Un reper esenţial este, din acest punct de vedere, fişa postului. Unitatea

31
trebuie să facă dovada sarcinilor de serviciu ale salariatului a căror neîndeplinire sau îndeplinire
necorespunzătoare au cauzat prejudicii. Salariatul răspunde personal pentru fapta proprie.
3. Prejudiciul, adică acea modificare a patrimoniului care se realizează atât prin
diminuarea activului, urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, sau prin creşterea pasivului. Valoarea
prejudiciului cuprinde prejudiciul efectiv dar şi beneficiul nerealizat. 
Pentru ca salariatul să răspundă patrimonial, prejudiciul trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
 să fie real, adică determinat pe baza unor analize economice concrete, salariatul nefiind
ţinut să răspundă pentru valori pierdute din patrimoniul angajatorului din alte cauze;
 să fie cert, atât în ceea ce priveşte existenţa cât şi evaluarea sa;

 să fie cauzat direct angajatorului. În situaţia prejudiciului produs indirect, angajatorul

răspunde în calitate de comitent pentru prepusul său, faţă de terţul prejudiciat;

 să fie material, condiţie care rezultă din cuprinsul art.270 alin.1 din Codul muncii, unde
se prevede expres ca salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele materiale produse
angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. Nu este operabilă regula potrivit căreia
repararea prejudiciului se face în natură, soluţie care reiese din interpretarea art.273 alin.1
si 2 din Codul muncii, ce se referă la reţinerile din salariu. În materia răspunderii
patrimoniale, este admisibilă clauza referitoare la răspunderea angajatorului pentru daune
morale, aceeaşi clauză fiind nulă în măsura în care ar privi răspunderea salariatului faţă
de angajator.

 să nu fi fost reparat. În situaţia în care salariatul deteriorează un bun al firmei, care este
asigurat şi pentru care s-au solicitat despăgubiri, salariatul nu va mai putea fi ţinut să
repare prejudiciul.

Evaluarea prejudiciului se face potrivit normelor speciale, acolo unde acestea există, iar în
absenţa unor astfel de reglementări, pentru evaluarea prejudiciului, se vor avea în vedere normele
dreptului civil, în raport de preţurile la momentul în care se realizează acordul de voinţă sau se
sesizează instanţa de către cel păgubit.
În cazul degradării de bunuri, evaluarea pagubelor se face în toate situaţiile ţinându-se seama
de gradul real de uzură a bunului.
32
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat. Răspunderea patrimonială presupune un
rezultat dăunător care să se concretizeze într-o pagubă cu valoare economică generată de salariaţi din
vina şi în legătură cu munca lor. În unele situaţii determinarea raportului de cauzalitate este anevoioasă,
fiind necesară analiza, pentru a stabili, de la caz la caz, fapta sau faptele care au determinat
transformarea posibilităţii prejudiciului în realitate. 
5. Vinovăţia este o condiţie a răspunderii patrimoniale fără de care aceasta nu există.
Vinovăţia constituie elementul subiectiv al răspunderii, care constă în atitudinea psihică a
persoanei faţă de fapta sa şi consecinţele ei păgubitoare. Vinovăţia presupune discernământul
salariatului, respectiv capacitatea acestuia de a-şi reprezenta fapta şi efectul ei păgubitor şi voinţa
liberă, existentă în momentul săvârşirii faptei prejudiciabile. Răspunderea patrimonială este
angajată în egală măsură pentru toate formele vinovăţiei. Codul muncii stabileşte, cu titlu de
excepţie, situaţiile în care gradul de vinovăţie produce efecte diferite, respectiv producerea
prejudiciului de mai mulţi salariaţi.
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei sunt acele situaţii legale, care exonerează
de răspundere, deşi în fapt, prejudiciul s-a realizat. Salariaţii nu răspund de pagubele provocate
de forţa majoră sau de alte cauze care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se
încadrează în riscul normal al serviciului.
Pot fi cauze de exonerare:
 forţa majoră şi cazul fortuit;
 starea de necesitate;
 riscul normal al serviciului;
 executarea ordinului de serviciu.

  Codul muncii prevede că salariatul care a primit de la angajator o sumă nedatorată, este
obligat să o restituie. De asemenea, dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care
nu mai pot fi restituite în natură sau i s-au prestat servicii la care nu era îndreptăţit este obligat să
suporte contravaloarea lor.

33
 Obligaţia de restituire poate interveni atunci când salariatul a primit o sumă de bani cu
titlu de salariu, premiu sau indemnizaţie la care nu era îndreptăţit, bunuri, fără a avea dreptul sau
i s-au prestat servicii, fără să fi fost îndreptăţit.
Dacă răspunderea patrimonială se întemeiază pe o faptă săvârşită cu vinovăţie, obligaţia
de restituire are la bază plata lucrului nedatorat.

3.4 Răspundere penală - se înscrie în sfera răspunderii infracţionale pentru încălcarea normelor
de drept. Pentru a constitui infracţiune, abaterea trebuie:
- să aibă un pericol social ridicat;
- să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor societăţii.
Diferenţa principală între infracţiune şi contravenţie constă în periculozitatea socială a
încălcării normelor de drept.
Răspunderea penală poate fi angajată doar prin fapte ilicite declarate prin lege infracțiuni,
adică fapte care prezintă o anumită doză de pericol social. Temeiul obiectiv al răspunderii
juridice penale este conduita ilicită definită prin lege ca infracțiune. Răspunderea penală se
întemeiază totdeauna pe vinovația autorului faptei ilicite, ceea ce înseamnă că are un caracter
subiectiv. În consecință, nu este suficient să se fi produs o faptă în mod obiectiv, ci fapta trebuie
să fi fost săvârșită cu vinovăție, iar vinovăția constituie criteriul principal de stabilire și
individualizare a pedepsei.
Raspunderea penală este personală și limitată în sensul că vizează numai persoana
autorului infracțiunii și se referă în exclusivitate la fapta comisă. Numai autorul infracțiunii va
putea fi obligat să suporte pedeapsa și să o execute, legea neadmițând substituirea celui
condamnat în executarea pedepsei cu o altă persoană. De aceea moartea inculpatului împiedică
continuarea procesului penal și moartea condamnatului întrerupe executarea pedepsei.
În cazul răspunderii penale ființează prezumția de nevinovăție a inculpatului ca prezumție
relativă care poate fi răsturnată de către acuzare prin proba contrară.
Codul penal român, în partea generală, prevede trei categorii de sancțiuni de drept penal:
• pedeapsa.
Legea penală prevede urmatoarele categorii de pedepse: principale - detențiunea pe viață,
închisoarea și amendă, complementare interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani și degradarea

34
militară și accesorii care constau în interzicerea tuturor drepturilor care fac obiectul pedepsei
complementare.
• măsurile educative. Această sancțiune se aplică minorului care a săvârșit o infracțiune;
• măsurile de siguranță. Aceste sancțiuni au drept scop înlăturarea unei stări de pericol și
preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de lege.
Punerea în executare a acestor sancțiuni este reglementată în Codul de Procedură penală.

35
 Cap. 4 Există sau nu o conexiune între formele de răspundere juridică prezentate
mai sus și autonomia universitară?
Pentru început, este esențial a preciza că ”autonomia universitară” reprezintă o
dimensiune constituțională a dreptului la învățătură, potrivit fizionomiei juridice atribuite acestui
din urmă drept de către legiuitorul derivat în articolul 32, prin Legea de revizuire a Constituției
nr. 429/2003.
Textul constituțional se limitează la a preciza, în alineatul (6) al articolului 32, faptul că
”Autonomia universitară este garantată”,  neexistând nicio deosebire, nici sub aspectul
conținutului, nici sub aspectul formei, față de reglementarea trasată de puterea constituantă
originară. Analizând acest text, observăm că autonomia universitară este tratată la nivel de
principiu fundamental, revenind legiuitorului organic sarcina de a defini și de a dezvolta
conținutul său, astfel încât să fie garantate instrumente juridice și administrative în vederea
realizării ei efective.
Exista o conexiune între formele de răspundere juridică și autonomia universitară,
totodata mai degraba ar fi o raspundere judiciară.
În acest punct al analizei este imperativ să menționăm că exercitarea autonomiei
universitare este indisolubil legată de asumarea răspunderii publice. Conform jurisprudenței
statuate Curtea Constituțională, ”autonomia universitară se poate exercita doar cu condiția
asumării răspunderii publice, care obligă orice instituție de învățământ superior să asigure
eficiența managerială”.
 În acest sens, legiuitorul primar, prin articolul 124 din Legea nr. 1/2011, a stabilit
obligațiile de răspundere publică ale universităților astfel:
a) să respecte legislația în vigoare, carta proprie și politicile naționale și europene în
domeniul învățământului superior;
b) să aplice și să se supună reglementărilor în vigoare referitoare la asigurarea și
evaluarea calității în învățământul superior;
c) să respecte politicile de echitate și etică universitară, cuprinse în Codul de etică și
deontologie profesională aprobat de senatul universitar;
d) să asigure eficiența managerială și eficiența utilizării resurselor, în cazul universităților
de stat, și a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituțional;

36
 e) să asigure transparența tuturor deciziilor și activităților sale, conform legislației în
vigoare;
f) să respecte libertatea academică a personalului didactic, didactic auxiliar și de
cercetare, precum și drepturile și libertățile studenților.
Sancțiunea pentru nerespectarea obligațiilor de răspundere publică este revocarea
rectorului, conform art. 125 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011. Textul instituit prin acest din
urmă articol generează câteva teme de reflecție.
Drept urmare, o primă problemă care se pune este de ce sancțiunea nerespectării
răspunderii publice se aplică exclusiv rectorului, în condițiile în care o serie dintre obligațiile
prevăzute de art. 124 vizează și Senatul universitar, respectiv pe președintele Senatului. În acest
sens, delege ferenda, statul, prin Ministerul Educației Naționale, ar trebuie să poată aplica și
președintelui Senatului aceeași sancțiune, în funcție de stabilirea in concretoa vinovăției pentru
fiecare faptă imputabilă care încalcă răspunderea publică.
O a doua problemă pe care o naște conținutul articolului 125 din Lege constă în atribuirea
Consiliului de etică și management universitar (denumit în continuare ”CEMU”) a calității de
titular al acțiunii de revocare a rectorului, acesta fiind un consiliu consultativ al Ministerului
Educației Naționale, potrivit art. 217 alin. (1) din Legea nr. 1/2011. Conform art. 125 alin. (1)
din Lege, sancțiunea revocării este aplicată de către Ministerul Educației Naționale, definit drept
organ de specialitate al Guvernului responsabil de domeniul educației prin HG nr. 26/2017.
Ambele prevederi amintite înfrâng autoritatea ministrului Educației asupra funcțiilor de
control și coordonare pe care le exercită în calitate de membru al Guvernului. Absurdul este cu
atât mai accentuat cu cât, potrivit Legii nr. 1/2011 și HG nr. 26/2017, ministrul este cel care
coordonează activitatea tuturor consiliilor consultative, el fiind însă ținut de decizia propriului
organism consultativ pentru a putea angaja răspunderea publică a universității.
Este unanim acceptat că serviciul educațional – deci și activitatea universităților– face
parte din ceea ce Constituția numește ”politica internă” a țării, prerogativă conferită Guvernului,
or Guvernul asigură politica internă prin miniștri de resort, în temeiul art. 102 alin. (3) din
Constituție. 
Implicit, vegherea la respectarea răspunderii publice a universităților și sancționarea lor,
după caz, trebuie să fie o prerogativă exclusivă a ministrului, nu a unui organ consultativ. Sigur,
acest aspect nu conduce inerent la concluzia că ministrul Educației nu poate sau trebuie, după
37
caz, să ceară un aviz de la un organism de specialitate, dar sub nicio formă un astfel de organism
tehnic nu poate înfrâna prerogativa constituțională de putere publică pe care o exercită ministrul.
Pentru considerentele reținute, de lege ferenda, apreciem că ministrul Educației Naționale
trebuie să fie titularul declanșării procedurii de revocare a rectorului, fiind condiționat de
solicitarea unui aviz consultativ din partea CEMU și a altor organisme de specialitate.
În concluzie, dimensiunea constituțională a autonomiei universitare este bine definită atât
în legea organică, cât și prin interpretările jurisprudențiale ale Curții Constituționale,
cuprinzând o componentă administrativă și financiară, precum și un drept de determinare a
organelor de conducere, de stabilire a misiunii proprii, a strategiei instituționale, a structurii și a
activităților.
De asemenea, tot jurisprudența constituțională face o distincție clară între autonomie și
independență și, din dorința de a o garanta și evidenția pe prima, impune condiționarea
exercitării ei de asumarea răspunderii publice de către universitate. Răspunderea publică
reprezintă astfel setul de obligații imperative pe care universitățile trebuie să le respecte pentru a-
și putea exercita autonomia în cadrul legal trasat de legiuitorul organic.
De asemenea, credem că sancționarea exclusivă a rectorului pentru nerespectarea de către
universitate a răspunderii publice este inechitabilă și neîndestulătoare, fiind imperativ să vizeze
și activitatea Senatului universitar. În orice caz, fie că vorbim de actuala dimensiune a
autonomiei sau de posibile și viitoare modificări ale limitelor ei, autonomia universitară trebuie
exercitată cu bună-credință, în folosul tuturor membrilor comunității universitare și, în niciun
caz, în scopul eludării sau al sustragerii de la respectarea normelor legale. Ea trebuie văzută drept
o oportunitate de dezvoltare a universităților, nu drept un generator de conflict între mediul
universitar și stat.

38
 Cap. 5 Concluzii personale. Studiu de caz
5.1 Politica abordată în materie de etică și integritate academică este corectă,
îmbunătățită, adaptată la necesitățile comunității academice și piața muncii?
In principiu, da, este corecta, imbunatatibila mereu va fi, deoarece suntem intr o continua
dezvoltare si mereu e loc de mai bine. Totodata, comunitatile academice ofera oportunitati, in
schimb teoria cu practica sunt cam diferite. Consider ca politica abordata in materie de etica si
integritate e buna, corecta, adaptata la comunitatile academie si piata muncii, dar si
imbunatatibila, deoarece universitatile ar putea oferi (macar pe timp de vara) oportunitati de
cariera, locuri unde se poate face practica (pe baza unui contract de colaborare intre universitate
si angajator / institutie)
Asta ajutand mult mai mult atat studentii cat si universitatea sa aiba colaborari fructuoase
cu alte institutii.
5.2 Tipologia lucrărilor de cercetare științifică
Deşi nu sunt uşor de sistematizat şi caracterizat, tipurile de lucrări ştiinţifice rezultate
dindiferite cercetări pot fi încadrate, mai mult sau mai puţin logic, în câteva categorii
reprezentative
Vom considera doar lucrările destinate publicării sau destinate prezentării la
manifestăriştiinţifice.
În prima clasă putem considera tipurile de lucrări consacrate, în conformitate cu
standardeleinternaţionale în domeniu:
Monografia: lucrare ştiinţifică publicată în editură (dimensiuni variabile, putând
atingechiar peste 1000 de pagini), cu caracter exhaustiv, ce abordează o anumită problemă,
otemă punctuală sau o zona delimitată geografic, economic, social, conţinând concluziile,
direcţiile şi perspectivele evoluţiei, ca şi aspectele de lămuriri aledomeniului. Acest tip de lucrare
prezintă obligatoriu elemente de originalitate,contribuţii ale autorului.
Tratatul:lucrare de mari dimensiuni (de la câteva sute la câteva mii de pagini), publicată
în edituri specializate, abordând unitar şi coerent aspectele fundamentale(concluzii, principii,
teorii, metode şi strategii de cercetare) ale unei ştiinţe, ramuri deştiinţă. Acest tip de lucrare
caracterizează nivelul de dezvoltare al respectivei ştiinţe sauramuri ştiinţifice şi cuprinde
elemente de contribuţie ale autorului, mai ales în materiede sistematizare şi interpretare.

39
 Manualul:lucrare sintetică, publicată în edituri specializate, cu volum variabil, înfuncţie
de domeniu şi destinaţie (manualul universitar se apropie, în unele privinţe detratat), prezentând
sintetic şi structurat didactic cunoştinţele, tezele, concluziile, principiile, teoriile unei ştiinţe sau
ramuri de ştiinţă, destinată formării profesionale aspecialiştilor. Acesta surprinde ceea ce a
devenit deja clasic în domeniul abordat. Unelemanuale universitare deoarece aduc şi contribuţii
ale autorului devin tratate.
Enciclopedia şi dicţionarul de specialitate:lucrări de referinţă în domeniul lor, publicate
în edituri specializate, sintetizând informaţia de bază pentru o anumită zonăştiinţifică sau
aplicată, compilaţii ştiinţifice sintetizând acumulările dintr-un anumitdomeniu într-o formă
structurată şi după criterii epistemiologice selectate în funcţie de preferinţele autorilor sau de
cerinţele destinatarului.
Studiul de cercetare:lucrare ştiinţifică propriu-zisă care aduce rezolvări,
soluţii,recomandări într -un anumit domeniu, în mod natural bine delimitat, în urma unor
cercetări de nivel; formulează noi probleme şi direcţii de cercetare, ipoteze şi strategii de
cercetare. Studiul de cercetare este de dimensiuni relativ reduse (câteva zeci de pagini) şi apare
în reviste de specialitate sau volume consacrate.
Articolul ştiinţific:o formă scurtă (5-20 de pagini) a unui studiu de cercetare, publicatîn
reviste de specialitate recunoscute în domeniul respectiv; surprinde aspectele esenţiale ale
cercetării şi propune celor avizaţi soluţii, recomandăi şi, mai ales,interpretări, idei sau teorii noi,
metode şi instrumente de cercetare.
Raportul de cercetare:lucrare cu caracter rezumativ şi sintetic privind constatările,
concluziile unei cercetări întreprinse; se referă, de regulă, la cercetările pe bază decontract
realizate pentru agenţi economici; pot fi publicate numai cu avizul beneficiarului şi cu
respectarea anumitor condiţii de fidelitate şi confidenţialitate.
Comunicarea ştiinţifică:lucrare, susţinută de regulă oral, surprinzând rezultate
sauconcluzii parţiale sau finale ale unor studii sau rapoarte (numai cu acordulbeneficiarului) de
cercetare. Recomandată ca formă de „pretestare” a poziţieispecialiştilor faţă de abordare,
rezultate şi metodologia utilizată.
Referatul ştiinţific:lucrare ce prezintă rezultatele unui studiu de cercetare într-odezbatere
cu o tematică focalizată (simpozion, conferinţă), pentru a obţine soluţii şiconcluzii cu caracter
aplicat, acceptate de specialişti şi autorităţile domeniului, şi aimpune decizii pentru întreprindere,
40
sector, regiune, ţară sau la nivel mondial. Aceste rezultate sunt expuse oral, deseori fiind însă
necesară punerea la dispoziţia organizatorilor a unui material scris (10-15 pagini) care poate fi
publicat.
Eseul ştiinţific:lucrare prezentând concluzii şi reflecţii ale autorului într-o problemă
importantă ca şi opinii ale unor specialişti din domeniu, în formă accesibila şi realizatăarmonios
lingvistic. Acest tip de lucrare ştiinţifică urmăreşte formarea unui curentfavorabil de opinie, atât
printre specialişti, cât şi pentru publicul larg, faţă de ideile,recomandările, soluţiile, concluziile
autorului. Eseul ştiinţific este de dimensiuni reduse (câteva pagini).
Articolul de popularizare: lucrare de mici dimensiuni, scrisă într-un stil curat şi
generalaccesibil, care sensibilizează publicul larg faţă de o problemă sau un subiect anume,
deinteres comun, pentru lărgirea accesului la cultura de specialitate pregătitoare într-un domeniu,
anticipând, de regulă, schimbări viitoare.
Note de lectură, comentarii şi recenzii:lucrări prin care specialiş tii în domeniu marchează
apariţii editoriale sau în reviste de specialitate prin comentarii, opinii pentrua avertiza lumea
ştiinţifică sau cea a practicienilor asupra respectivelor lucrări; sunteficace lucrările specialiştilor
recunoscuţi în domeniu
5.2.1 Rezultatul cercetării
Rezultatele cercetării se pot concretiza în:
-Confirmarea sau infirmarea ipotezelor;
-Obţinerea de soluţii formale sau practice;
-Conturarea de recomandări, sugestii, linii de acţiune;
-Identificarea de contradicţii, neconcordanţe, lacune sau limite ale teoriei sau soluţiilor
anterior propuse;
-Sesizarea de noi direcţii de cercetare.
Concluziile la cercetare vor urmări:
▪Sublinierea rezultatelor cercetării întreprinse;
▪Sistematizarea într-un subsistem coerent, integrat structurii generale a domeniului
(ştiinţei, ramurii de ştiinţă), a rezultatelor obţinute;
▪Marcarea diferenţelor faţă de ceea ce se realizase anterior, deci a contribuţieiefective a
cercetătorului;

41
 ▪Evidenţierea unor limite, dificultăţi şi direcţii posibile de cercetarece ar putea fi parcurse
pentru o dezvoltare a teoriei, pentru ameliorarea şi completarea soluţiilorsau găsirea altor soluţii.
Elementele importante în concluzii:
•Rezultatele obţinute prin cercetarea întreprinsă, pornind de la scopul propus iniţial;
Dificultăţile întâlnite în timpul demersului de cercetare, modalităţile de depăşire
aacestora, aspectele care nu au putut fi clarificate şi pentru care pot fi propuse cercetări
ulterioare;
•Contribuţia autorului, prin sublinierea aspectelor teoretice şi aplicative pe care acesta le-
a pus în evidenţă, a dezvoltărilor conceptuale, metodologice sau aplicative realizate,raportate la
cunoştinţele anterioare;
•Aspectele neabordate ale temei, motivele care au determinat o asemenea poziţie
acercetătorului;
•Recomandările cercetătorului pentru încadrarea rezultatelor în teoria economică
(cazullucrărilor de sinteză sau a acelora care propun abordări teoretice cu caracter degeneralitate)
sau pentru aplicarea soluţiilor propuse în activitatea practică a întreprinderii, a organismelor
publice şi private vizate prin abordarea propusă; acesterecomandări trebuie însoţite de
argumentele potrivite, eventual de evaluări aleconsecinţelor, efectelor economice, sociale sau de
altă natură;
•Consideraţii personale privind impactul posibil al cercetării întreprinse pe plan teoretic
sau aplicativ.
Concluziile cercetării trebuie formulate concis, precis şi argumentat, cu trimiteri la
textulde bază al lucrării sau la referinţele bibliografice folosite.

5.2.2 Reguli privind lucrarea de finalizare a studiilor și abilitarea

Prin redactare trebuie atinse obiectivele propuse iniţial şi, în primul rând, făcut
înţelesmesajul, respectiv realizările cercetării şi modul în care acestea au fost atinse.
Textul obţinut prin redactare este esenţial în actul comunicării rezultatelor
cercetării.Combinare între artă şi ştiinţă, har, experienţă, abilitate a mânuirii condeiului şi
stăpânirea unor reguli precise, textul ştiinţific trebuie să realizeze o comunicare corectă a
mesajului.
42
 Condiţii în redactarea unui text ştiinţific:
Rigurozitatea, realizată prin enunţuri exacte, corecte şi conforme cu sensul avut în
vedere prin mesajul dorit. Rigoarea presupune o bună stăpânire şi folosire a elementelor
conceptuale şi metodologice, o interpretare corectă şi precisă a datelor, determinărilor şi
rezultatelor obţinute înfiecare fază şi în finalul cercetării.
Coerenţa priveşte atât logica de fond a tratării problemei, cât şi aspectele de
ordinlingvistic ale lucrării. Redactarea textului trebuie să respecte structura logică, raţională
ademersului, astfel încât să se asigure comprehensibilitatea mesajului.
Linvistic (cuvinte, expresii, succesiuni de fraze), textul trebuie să ajute la
înţelegereamesajului ştiinţific, pe de o parte, şi să fie în acord cu principiile şi normele lingvistice
şi gramaticale ale limbii române.
Completitudinea (integralitatea) este o condiţie care impune textului obligativitatea de
arealiza o abordare integrală a cercetării întreprinse, de la alegerea temei şi lansarea primelor
ipoteze până la obţinerea şi interpretarea rezultatelor.
În acest fel, lucrarea poate fi analizată şi apreciată ca un tot, furnizând
ansamblulelementelor prin care poate fi susţinută.
Eleganţa stilului prin care se realizează combinarea între estetica textului şi caracterul
personal (original), concret, focalizat şi adaptat ale acestuia.
Corectitudinea textului se raportează la elementele de fond, pe de o parte, şi la cele
deformă ale prezentării, pe de altă parte.
Pentru aspectele de fond, corectitudinea se referă la folosirea şi definirea
conceptelor,scrierea şi interpretarea simbolurilor şi relaţiilor de calcul, sistematizarea ideilor,
tipologizarea unor elemente structurale sau de ordine.
Onestitatea este complementară stilului, apărând ca o dimensiune
a caracterului cercetătorului. Acesta trebuie să aibă discernământul şi buna credinţă
necesare sublinieriiantecedentelor în domeniu, contribuţiilor autorilor, indiferent de afinităţi şi
prestigiu.
Onestitatea se traduce printr-o corectă trimitere la surse, chiar şi atunci când acestea
suntde domeniul oralului sau a comunicărilor directe (dialog cu specialiştii, comunicări
lasimpozioane, congrese sau conferinţe), extrase din experienţă, etc.

43
 Onestitatea, împreună cu rigoarea şi corectitudinea, obligă la marcarea elementelor
dedificultate a aspectelor pentru care nu s-au găsit soluţii sau interpretări, precum şi precizarea
poziţiilor divergente, totdeauna cu argumente, şi nu cu patimă şi răutate.
Redactarea trebuie astfel realizată încât textul să aibă acurateţe, sobrietate şi eleganţă,
săfie inteligibil şi să comunice cu claritate rezultatele la care s-a ajuns.
Textul este recomanadat a prezenta elementele proprii ale demersului, argumentele
şiinterpretările, precum si rezultatele originale, prin recursul la pesoana I plural.
Formulele cu caracter pasiv („s-a realizat”, „s-a demonstrat”, „s-au adus argumente”),
precum şi invocarea directă a propriei persoane („eu am realizat”, „am demonstrat”) trebuie
evitate, ele sugerând infatuarea autorului, fiind deseori neconforme cu realitatea, de cele
maimulte ori, antecedende mai laudabile

5.2.3 Prezentarea şi susţinerea rezultatelor unei cercetări

Prezentatarea sau expunerea trebuie dezvoltată,în principal, pe trei etape succesive:
introducerea (exordiul),tratarea subiectului şi concluzia (peroraţia). Prin introducere autorul
realizează o punere în temă ce previne asupra subiectului propus.
Este o expunere de motive ce previne alegerea făcută, caracterizarea problemei şi
plasarea ei în domeniu.
În această etapă, cercetătorul urmăreşte şi orientarea atenţiei publicului către anumite
dimensiuni mai importante ale demersului întreprins.
Tratarea subiectului cercetării se realizează prin descrierea succintă a metodei,formularea
ipotezelor de lucru şi prezentarea ştiinţifică şi precisă a rezultatelor obţinute.
Această componentă a expunerii trebuie să fie în acelaşi timp simplă, competitivă
şifoarte convingătoare. Rezultatele obţinute trebuie subliniate şi susţinute prin argumentele forte
ale demersului întreprins.
Prin tratarea subiectului, cercetătorul trebuie să convingă cititorul sau auditoriul de
forţaargumentelor, raţionamentelor şi faptelor dovedite, precum şi de rigoarea, corectitudinea
şirealismul utilizării metodelor de cercetare.
Concluzia lucrării este, în acelaşi timp, o sinteza a principalelor aspecte ale cercetării şi
oîncercare de a impune rezultatele, opiniile şi convingerile autorului
În expunerea lucrării este necesara o anumită artă a retoricii, prin care se realizează o
44
 exprimare corect
ă, un discurs coerent şi un stil elegant şi armonios al discursului.
Bibliografia: Reconstituie sistematizat şi exhaustiv lista surselor bibliografice folosite de
autor în elaborarea lucrării de licenţă sau de disertaţie.
Sursele bibliografice, indiferent de caracter, moment şi loc de apariţie sau origine,
suntlistate, de regulă, alfabetic şi rareori în ordinea importanţei (apreciată de autor) sau invocării
în lucrare, prin precizarea următoarelor elemente:
- prenumele, iniţiala şi numele autorului lucrării, aşa cum sunt înscrise pe pagina de titlu
a acesteia;
-titlul complet al lucrării (însoţit eventual de subtitlu), aşa cum apare în pagina de titlu;
-editura şi locul (oraşul) apariţiei lucrării. În cazul editurilor de mare prestigiu
(Dunod,Editions d’Organization, Economica), locul (oraşul) poate fi omis; pentru lucrările
needitate sau aflate în manuscris în biblioteci, arhive, trezorerii, se precizează caracterul şilocul
de deţinere;
-anul apariţiei; atunci când lucrarea a apărut în mai multe ediţii se precizează şi
numărulediţiei.
Pentru articole, studii, recenzii apărute în reviste de specialitate, cotidiane, periodice,locul
editurii, va fi luat în listarea bibliografică de numele complet al publicaţiei. Pentru
studiile,rapoartele de cercetare, sintezele documentare, colecţiile de date şi alte materiale
elaborate lacerere şi din raţiuni speciale, cu caracter de unicat sau în număr redus, se va face
precizareanecesară în listă.
Astfel de materiale, ca şi unele lucrări speciale cu caracter şi importanţă deosebite, pot fi
incluse cu precizări suplimentare în note de referinţă distincte sau în rezumatele la capitolele
lucrării.
Lucrările elaborate de colective mari, sunt înscrise prin precizarea prenumelui, iniţialei şi
a numelui coordonatorului sau editorului principal, însoţit de precizarea „sub coordonarea”
sau„sub redacţia”.
Pentru lucrările elaborate de colective mari, în cadrul unor instituţii specializate
(genanuare,dicţionare, enciclopedii, studii şi cercetări, rapoarte, liste bibloigrafice la care nu se
menţionează numele coordonatorului, editorului sau îngrijitorului ediţiei), locul numelui
autorului (coordonatorului sau editorului coordonator) este luat de trei steluţe (***).
45
 În general, chiar dacă nu este vorba de lucrări de autori, se va identifica numele unui
îngrijitor de ediţie care va poziţiona în lista bibliografică lucrarea aflată într-o astfel de situaţie.
Dacă în lucrare contribuţia autorilor este precizată (pe capitole, părţi, subcapitole sau
studii autonome), referirea se va face direct la aceastea, cu precizarea volumului în care se
găseşte.

5.2.4 Preluări, împrumuturi (citate, expresii, date, exemple, idei, interpretări şi

argumentaţii)
Citatele apar ca preluări integrale ale unor părţi de texte din lucrări aparţinând altor
autori(cercetători).
Folosirea citatelor este recomandată în următoarele situaţii:
•când se fac referiri la idei, relaţii, enunţuri foarte importante care au fost cuprinse într-o
lucrare a altui autor şi sunt esenţiale în precizarea poziţiei proprii, conturarea unui punct de
vedere personal, dezvoltarea unor idei, verificarea unor ipoteze,descrierea unei soluţii.
• pentru a se oferi integral elementul asupra căruia este concentrată critica
ştiinţifică,atunci când există motive ştiinţifice pentru a anula, amenda sau ameliora o idee,
unenunţ, o relaţie a altui autor sau reluate până la momentul respectiv ca valabile fărăalte
demostraţii (argumentaţii).
•dacă textul surprinde o idee, formulă sau dezvoltare grafică fundamentală pentru careau
fost găsite argumente suplimentare pentru a o impune în raport cu alta referitoarela acelaşi
domeniu (aceeaşi secvenţă, parte sau problemă).
Citatele sunt redate între ghilimele, eventul scrise cu alte caractere (cursive sau italice de
exemplu) cu trimitere obligatorie la sursă.Identificarea sursei citatelor se face între paranteze
pătrate, cu trimitere la lucrarea cefigurează cu numărul de ordine respectiv din lista referinţelor
bibliografice şi la numărulrespectiv al paginilor. De exemplu [8, p. 45] precizează faptul că
citatul după care a fost plasatărespectiva paranteză este reprodus din lucrarea ce figurează la
poziţia 8 în lista bibliografică, la pagina 45. Pentru citatele care trec pe două pagini succesive, se
menţionează ambele pagini (exemplu, [8, pp. 45-46]).
Preluările de idei sunt recunoscute în note sau casete speciale care marchează
începutullucrării, al unui capitol sau subcapitol, şi nu prin simple trimiteri, precum citatele (care
sunt preluări integrale de secvenţe de text).Preluările de idei presupun împrumutul sau adoptarea
46
întregului sistem raţional aldemersului pe care se bazează o concluzie ştiinţifică, un raţionament,
o soluţie, o relaţie de calcul a altui autor. Este vorba de premise, restricţii, ipoteze.
Deseori, precizând punctul de plecare, prin invocarea autorului de origine şi eventual a
întregului sistem al acestuia, se procedează laintroducerea sau considerarea unei noi condiţii,
restricţii sau ipoteze de bază, pentru a lărgidemersul, a extinde generalizarea sau a consolida o
anumită concluzie sau soluţie la o problemăcunoscută.
Dacă astfel de preluări nu presupun şi o prezentare sumară sau una exhaustivă (caz în
care casetele de text devin obligatorii), trimiterile în text se realizează ca şi citatele
obişnuite,eventual cu sublinieri din partea autorului, între paranteze pătrate, în subsolul paginii
sau lasfârşitul capitolului (dacă apar şi comentarii succinte). În mod similar sunt invocate
comentarii, raţionamente şi argumentaţii speciale, oferite prin aspecte critice sau ca suport al
propriilordezvoltări.
Exemplele, datele, graficele şi prelucrările preluate din alte surse vor fi obligatoriu
menţionate corespunzător prin invocarea sursei: o carte de autor, un studiu sau raport
decercetare, un raport static, un anuar etc.
Trimiterea la sursă este obligatorie ca şi în cazul în care datele sau exemplele iniiale
aufost modificate, adaptate sau prelucrate. Astfel de trimiteri se realizează, de regulă, direct în
text,imediat înainte sau imediat după preluare.
Invocarea se poate face prin diverse modalităţi:„...Exemplul este preluat din ... (autor,
titlu lucrare, volum, articol etc. cu precizarea locului şianului publicării sau pagina din lucrare şi
numărul de ordine al acesteia în lista referinţelor bibliografice) ...’’; „Datele folosite sunt preluate
(adaptate) după... (autor, lucrare ş.a.m.d.)”; „Graficul, evoluţia apare ca o sinusoidă, aşa cum
sugerează... (autor, lucrare etc.)”.
Utilizarea datelor preluate, preluate şi prelucrate sau numai prelucrate după diferite
surseeste totdeauna marcată prin trimiteri corespunzătoare (datele au fost preluate, preluate şi
prelucrate sau prelucrate după – sursa).
Menţiunea respectivă se faceşi sub tabelele ce fac parte din textul de bază sau suntfolosite
ca anexă la lucrare.
Expresiile reproduse în text sunt rareori invocate prin sursă dacă ele au intrat în
uzulcomun.

47
 Expresiile care sunt de dată mai recentă, cu caracter de parabolă sau metaforă, pentrucare
autorul este cunoscut (fie că expresia este parte integrantă a unui text cunoscut, fie căaceasta
poate fi pusă pe seama acestuia ca fiind rostită cu o anumită ocazie), trebuie prcizate
prinmenţionarea autorului, a textului acestuia sau a circumstanţelor în care ea a fost propusă.
În cazul expresiilor celebre, anonime, nu se fac precizări suplimentare. Pentru cele
alcărui autor este cunoscut, sub motto, de regulă, în dreapta, se înscriu numele acestuia şi, mai
rar, sursa.Expresiile împrumutate sunt marcate prin scris cu bold sau între ghilimele şi o
precizaremenită a sugera faptul că nu aparţin autorului lucrării

5.2.5 Bibliografia
Poate fi realizată şi prezentată în două forme, după amploarea, frecvenţainvocărilor
(citărilor, preluărilor, trimiterilor) şi importanţa atribuită lucrărilor folosite:
▪după fiecare capitol, caz în care se poate opta pentru o ordonare după importanţaatribuită
lucrărilor sau în ordinea invocării (trimiterilor); în ultimul caz, bibliografia devine o listă a
tuturor trimiterilor ce se realizează în lucrare, eventual însoţită deexplicaţii succinte sau lămuriri.
Sistemul este recomandat pentru lucrările decercetare de anvergură, cu foarte multe trimiteri
bibliografice şi contrapuneri de opinii pentru subiecte controversate; este greoi şi mai puţin
pretabil pentruelaborarea lucrărilor de licenţă, dar de preferat pentru lucrările de disertaţie;
▪la sfârşitul lucrării, după prezentarea concluziilor şi înaintea anexelor şi
indexurilor,situaţie în care se recomandă listarea exhaustivă, în ordine strict alfabetică,
dupăiniţiala numelui autorilor principali (primi autori), aşa cum sunt aceştia înscrişi în pagina de
titlu. Lucrările fără autor principal, marcate prin „*** ”, vor fi listate alfabetic, după litera iniţială
a titlului figurând pe pagina de titlu a lucrării, intercalatcu lucrările precizate şi prin numele
autorilor principali.
Actele normative,elementele de legislaţie, hotărârile şi deciziile cu caracter operativ
folosite vor fi înscrise alfabetic, după iniţiala primului cuvânt şi succesiunea următoarelor litere,
prin marcarea iniţială a celor trei steluţe, după încheierea listei lucrărilor bibliografice principale.
5.3 Conceptul de plagiat și autoplagiat
În ultima perioadă, există tendința, atunci cȃnd se pune problema încălcării normelor
carereglementează buna conduită în cercetarea științifică, de a reduce această situație la plagiat.
Însă,nu toate abaterile de la normele de conduită sunt situații de plagiat sau doar de plagiat.
48
 În doctrina juridică au fost exprimate păreri multiple, dar niciuna dintre ele nu
oferărăspunsuri atotcuprinzătoare la întrebări cum ar fi:
→Unde să fie sediul materiei plagiatului, în legea cadru ori în legi speciale prin care
se protejează juridicanumite creații de proprietate intelectuală?
→Care să fie modul în care ar trebui să fie definit plagiatul?
→Ce criterii trebuie utilizate pentru stabilirea creațiilor plagiate?
→Care ar fi natura juridică a răspunderii ce trebuie angajată în sarcina plagiatorului?
Cuvȃntul “plagiat” provine din limba latină ( plagiarius= persoană care fură sclavi
orirăpitor sau negustor de oameni, vȃnduți ca sclavi)
Termenul de plagiat, conform Dicționarului explicativ al limbii romȃne, are
următoareasemnificație: Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau
parțial) și prezentată drept creație personală.
Potrivit dicționarului Larousse-plagiatul este “acțiunea cuiva care, în domeniul
artisticsau literar își dă pentru sine ceea ce a luat de la altul” sau “ceea ce este împrumutat,
copiat,demarat”.

Cu alte cuvinte, a plagia înseamnă “a-ți însuși integral sau parțial ideile, textele, creațiile
altora, fără a cita”.
În literatura de specialitate s-a arătat că “prin plagiat se înțelege prezentarea operei ori
aunei părți din opera altui autor, fără a menționa sursa de inspirație, astfel încȃt să se înțeleagă
căopera respectivă, ori părți din aceasta, preluate ar aparține celui ce le face publice”
În concluzie, plagiatul presupune, însușirea fără drept a ideilor altora și prezentarea
cafiind ale tale, cu intenție sau involuntar, din necunoașterea regulilor de citare.De aceea,
problema plagiatului este o chestiune extrem de sensibilă și, deși pare simplă la prima vedere,
diagnosticul de plagiat pus cu ușurință unor lucrări de cercetare științifică, făcute publice, trebuie
analizat extrem de atent de la caz la caz, autorul beneficiind de prezumția denevinovăție pȃnă la
demostrarea vinovăției sale.
Cȃt privește cadrul legal al reglementării plagiatului, potrivit legislației în vigoaretrebuie
reținute următoarele aspecte:

49
 •Noțiunea de plagiat nu este definită de Legea educației naționale nr. 1/2011, dareste
considerat în art. 310 abatere gravă de la buna conduită în cercetarea științifică și activitatea
universitară;
•Noțiunile de plagiat și de autoplagiat sunt definite de Legea nr. 206/2004 privind
buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare;
•Pe de altă parte Legea nr. 206/2004, privind buna conduită are aplicabilitatenumai
asupra categoriilor de personal ce desfășoară activități de cercetare-dezvoltare prevăzute în
Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului decercetare-dezvoltare, precum și de către alte
categorii de personal din mediul public sau privat, ce beneficiază de fonduri publice de cercetare-
dezvoltare”;
Un alt termen des întȃlnit în ultimul timp este autoplagiatul sau autocitarea. Dicționarul
explicativ al limbii romȃne nu definește însă autoplagiatul și autocitările.

Bibliografie
 Miroiu, Mihaela & Blebea Nicolae, Gabriela, Introducere în etica profesională, Editura «
Trei », Bucureşti, 2001
 Miroiu, Mihaela, Politici ale echităţii de gen în învăţământul superior, Politeia, Bucureşti,
2003
 Mureşan, Valentin, Valorile şi adevărul moral, (ed), Alternative, Bucureşti,1995 Singer, P.
(ed.), A Companion to Ethics, Blackwell, 1996
 https://www.scribd.com/document/398289192/REFERAT-ETICA-
UNIVERSITARA
 http://e-juridic.manager.ro/articole/clauze-de-modificare-a-raspunderii-contractuale-
9504.html,
 http://www.euroavocatura.ro/articole/620/Deosebirile_intre_Raspunderea_contractual
a_si_Raspunderea_Delictuala
 348767452-Plagiat-Frauda-Academica-Licenta-Diploma-Master (1).pdf
 https://www.juridice.ro/660447/limitele-constitutionale-ale-autonomiei-
universitare.html?fbclid=IwAR2QRA_6Bb9fMxH7T__Fh55VRgPjktOb8atz1_O-
8ZK2JK76pnxr9EwrFiY
 file:///C:/Users/Nou/Downloads/Cod-etica%20(1).pdf
50
 file:///C:/Users/Nou/Downloads/CARTA_USAMV_IASI%20(1).pdf
 https://ro.scribd.com/document/397850957/Sinteza-Etica-Si-Integritate-
Academica

51