Sunteți pe pagina 1din 15

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINA VETERINARA IASI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE
STUDII DE MASTERAT
NUTRIȚIA ȘI ALIMENTAȚIA ANIMALELOR

PROIECT
LA DISCIPLINA
METODE DE CONSERVARE ȘI PREPARARE A
NUTREȚURILOR COMBINATE

METODE DE CONSERVARE ȘI PREPARARE A NUTREȚURILOR


MURATE

Coordonator,
Şef lucr. dr. Cristina Gabriela Radu-Rusu

Masterand,
Alexandra- Maria DOBRINCU

2021
CUPRINS

Introducere.................................................................................................................

Cap. 1 Tipuri de silozuri.............................................................................................

Cap. 2 Tehnologii de murare.....................................................................................

Cap. 3 Aprecierea valorii nutritive a nutrețurilor murate..........................................

Cap. 4 Folosirea nutrețurilor murate în hrana animalelor.........................................

Bibliografie...............................................................................................................
INTRODUCERE

Maximizarea producţiilor animaliere este dependentă într-o mare măsură de modul cum
sunt produse şi depozitate furajele. Valoarea nutritivă şi implicit calitatea acestora este
determinată de însuşirile fizico-chimice şi biologice pe care acestea le posedă. Diversele metode
de preparare şi conservare a nutreţurilor au drept scop modificarea sau menţinerea acestor
însuşiri fizico-chimice şi biologice care nu corespund mereu necesităţilor animalelor. Odată ce
plantele au fost recoltate, pierderile în substanţe nutritive pot apărea prin simpla nerespectare a
felului cum acestea sunt depozitate.
Însilozarea reprezintă una din metodele cele mai eficiente de conservare a nutreţurilor
suculente, precum şi a celei mai mari părţi din produsele secundare şi subprodusele cu destinaţie
furajeră. Nutreţurile însilozate asigură furajarea animalelor mai ales în perioada de stabulaţie.
Această tehnologie este folosită în majoritatea ţărilor lumii, însă în mod special în cele din
emisfera nordică, unde condiţiile pentru producerea fânurilor nu sunt favorabile.
1.TIPURI DE SILOZURI

Termenul de siloz provine din grecescul siros (σιρός), definit în antichitate ca groapă pentru
deţinerea cerealelor, iar în ziua de azi ca structură pentru depozitarea materiilor prime în vrac.
Silozurile sunt folosite în agricultură pentru depozitarea cerealelor (fig.1) şi pentru fermentarea
nutreţurior murate (fig.2). Silozurile sunt grupte în trei mari categorii:
 silozuri de suprafaţă;
 silozuri îngropate;
 silozuri semiîngropate.

Figura 1. Siloz cereale Figura 2. Siloz nutreţ murat


1. Silozurile de suprafaţă sunt cele mai utilizate, acestea la rândul lor fiind grupate în două
tipuri: verticale şi orizontale.
1.a. Silozurile verticale sau tip turn sunt uşor de recunoscut acestea având de obicei formă
cilindrică, înălţimi cuprinse între 8 şi 20 de metri şi sunt construite din diverse materiale. În
marea lor majoritate acestea sunt construite din beton, cărămidă sau tablă. Cele mai apreciate
însă sunt cele care sunt construite din oţel galvanizat cu căptuşeală interioară pentru protejarea
oţelului de efectele corozive ale acizilor de însilozare. Acest tip de silozuri au o capacitate de
depozitare de aproximativ 100-500 de tone şi au la bază guri şi bazine de colectare pentru
evacuarea excesului de umiditate. La rândul lor silozurile verticale pot fi divizate în două tipuri:
silozuri verticale ce au partea superioară deschisă şi silozuri închise ( atmosferă controlată)
(fig. 3).
Figura 3. Silozuri verticale
1.b. Silozurile orizontale. Acestea sunt cele mai răspândite fiind mult mai practice dar şi mai
economice faţă de cele verticale. În funcţie de tipul de construcţie acestea pot avea caracter
temporar sau permanent şi capacităţi de circa 500-1500 de tone.
Cel mai întâlnit siloz de tip orizontal este cel de tip platformă (fig.4). Unele au pereţi laterali
din materiale durabile (cărămidă, beton, lemn) sau din panouri demontabile ce se detaşează după
terminarea silozului. Dimensiunile acestor silozuri sunt de circa 6-12 m lăţime, 40-50 m lungime
şi 2-3 m înălţime.
Celula de siloz reprezintă o suprafaţă de însilozare cu pereţii de cel puţin 1 metru înălţime.
Aceasta poate fi deschisă la ambele capete sau numai la unul dintre ele. Se recomandă să aibă
ambele capete deschise întrucât creşte flexibilitatea golirii silozului şi se îmbunătăţeşte
posibilitatea de tasare a furajelor pe toată suprafaţa, atunci când nu există colţuri.

Figura 4. Silozuri de tip platformă

În gospodării se mai utilizează un tip de siloz, unul foarte simplu de forma unei stive (fig.5).
Acest tip de siloz se clădeşte sub formă paralelipipedică sau trunchi de piramidă, dimensiunile
acestuia depinzând de cantitatea de nutreţ ce se însilozează (lungime 20-40 cm, lăţime 6-12 m,
înălţime 3-5 m).
Figura 5.
Siloz tip stivă

2. Silozurile îngropate (fig.6). Sunt un tip de silozuri


întâlnite mai rar, acestea fiind amplasate doar pe terenuri unde apa
freatică este la o adâncime mai mare de 3-4 m. Din punct de
vedere constructiv acestea pot avea următoarele dimensiuni: 10-40
m lungim, 2-3 m înălţime, lăţimea 4-5 m la bază şi 6-7 m la
suprafaţă. Acestea pot avea capacităţi de 50-500 de tone.

Figura 6. Silozuri îngropate

3. Silozurile semiîngropate (fig.7). La fel ca şi cele îngropate se construiesc pe terenuri cu


apă freatică la o adâncime suficientă. Acestea au forme de celule sau de tranşee având deasupra
solului pereţi confecţionaţi din păci prefabricate, lemn sau baloturi de
paie. Dimensiunile acestor silozuri sunt de 20 – 30 m lungime, 5 m latime la baza si 6 m
la suprafata, iar inaltimea de 2 – 2,5 m, din care 1 m la suprafata.
Pe lângă aceste tipuri de silozuri, odată cu intensivizarea tehnologiilor moderne în
agricultură s-a dezvoltat tendinţa folosirii maşinilor performante de balotat ce pot însiloza
nutreţul direct în saci sau în tunele din
material plastic (fig. 8).
Figura 8 Siloz în saci sau tunele din material plastic
Sacii pentru depozitarea nutreţuilor murate sunt confecţionate din 3 straturi (2 albe şi unul
negru) de înveliş ce au capacitatea de protecţie împotriva acţiunii razelor ultraviolete şi a apei.
Aceştia sunt confecţionaţi din materii prime de ultimă generaţie şi au diametrul cuprins între 2,4
şi 3,6 m şi lungimi de la 60 până la 100 de metri.
2.TEHNOLOGII DE MURARE

Conservarea furajelor prin însilozare ocupă un loc important în cadrul tehnologiilor moderne
de pregătire a furajelor. Obţinerea unui furaj calitativ cât şi diminuarea pierderilor de substanţe
nutritive este dependentă de respectarea strictă a verigilor tehnologice de producere a acestei
categorii de nutreţuri. O tehnologie corectă presupune respectarea următoarelor etape tehnologice
(fig. 9).

1. REPARAREA ŞI 2. FAZA OPTIMĂ 3. RECOLTARE


CURĂŢIREA DE RECOLTARE ŞI TRANSPORT
SILOZURILOR

4. METOA DE ÎNSILOZARE:

- Însilozare la cald, la rece, prin folosirea de aditivi furajeri, cu umiditate


scăzută

Figura 9. Etapele tehnologice pentru obţinerea nutreţurilor murate


1. Repararea şi curăţirea silozurilor
Înainte cu câteva săptămâni de începerea campaniei de însilozare se efectuează curăţirea şi
dezinfectarea silozurilor unde urmează să fie depozitate nutreţurile cu var stins într-o
concentraţie specifică de 5% şi cupru 1% .
2. Faza optimă de vegetaţie pentru recoltare
Obţinerea unui furaj de bună calitate şi conservarea în bune condiţii a acestuia depinde de
momentul când se face recoltarea plantelor, momentul ideal fiind cel când plantele au conţinutul
în substanţe nutritive cel mai ridicat. Faza optimă de recoltare este diferită în funcţie de specie
(tab. 1).
Tabelul 1
Faza optimă de recoltare pentru însilozare pentru diverse culturi
Nr.crt Cultura Faza optimă pentru recoltare
.
1. Porumb, planta Faza de lapte ceară (30-40 % SU)
întreagă
2. Porumb, ştiuleţi Începutul fazei de ceară ( > 50% SU)
- coasa I, începutul înfloririi (10 % din plante)
3. Lucernă - coasa II, înflorit deplin (25 – 50% din plante)
4. Trifoi Plantele sunt înflorite 25 – 50 %
5. Borceag Înfloritul leguminoaselor şi faza de burduf la
cereale
3. Recoltarea şi transportul
Recoltarea se face mecanizat, fiin preferate utilajele care execută concomitent tăierea şi
tocarea nutreţurilor. Transportul nutreţului se recomandă să se facă în timp cât mai scurt pentru
evitarea pierderilor în substanţe nutritive, spre exemplu un siloz de 500-1000 tone trebuie
încheiat în circa 5-10 zile (fig. 10).

Figura 10. Recoltarea şi transportul nutreţului murat

4. Metode de însilozare
În funcţie de conţinutul plantelor în glucide solubile şi în apă, precum şi în funcţie de
posibilităţile fermierului se pot practica mai multe metode de însilozare: însilozarea la cald, la
rece, prin folosirea de aditivi şi însilozarea cu umiditate scăzută.
a) Însilozarea la cald. Este o metodă puţin utilizată ce prezintă următoarele
dezavantaje: pierderile de substanţe nutritive sunt de 20-30 %, datorită temperaturii
ridicate (> 300) se dezvoltă bacteriile de fermentaţie butirică.
b) Însilozarea la rece (cea mai utilizată). Tehnologia presupune recoltarea plantelor
cu combine speciale, care execută taierea şi mărunţirea cât mai fină, iar produsul
rezultat în final final se aşează în siloz în straturi succesive. Odată cu aşezarea se face
nivelarea şi tasarea pentru eliminrea aerului din masa însilozată. Temperatura din
siloz este de 25-30 0C iar pierderile faţă de însilozarea la cald sunt mai mici cu 12-17
%.
c) Însilozarea prin folosirea aditivilor. Este o metodă practicată în cazul furajelor ce
au un conţinut în glucide solubile scăzut. Tehnologia este la fel ca cea obişnuită cu
deosebirea că în masa nutreţurilor însilozate se adaugă aditivi furajeri (zahar furajer;
melasă; uruieli de porumb, orz, ovăz), chimici ( acid formic, propionic, clorură de
sodiu, formiat de sodiu, Microacid) sau biologici ( Lactosil, Biocons). Utilizarea
acestora are drept rezultat creştere conţinutului în zaharuri fermentescibile şi scăderea
acidităţii din masa însilozată.
d) Însilozarea cu umiditate scăzută. Este o metodă modernă ce presupune reducerea
umidităţii prin ofilire şi este practicată în cazul nutreţurilor bogate în proteine dar cu
un conţinut redus în glucide fermentescibile. Prin această metodă se obţin semisilozul
şi semifânul. Principala deosebire în metoda de preparare a celor două este timpul
necesar de ofilire, respectiv 4-28 de ore pentru semisiloz şi 24-48 de ore pentru
semifân.
3.APRECIEREA VALORII NUTRITIVE A NUTREŢURILOR MURATE

Calitatea nutreţurilor murate este dependentă de o serie de factori precum:


1) valoarea nutritivă a materialului folosit la însilozare;
2) tipul de siloz;
3) tehnologia aplicată;
4) metoda de însilozare.
Determinarea calităţii nutreţurilor murate se face urmărind o serie de indici prin analiza
chimică şi organoleptică a acestora. Aprecierea calităţii unui siloz presupune analiza următorilor
indicatori:

1. Culoare 2. Miros 3. Gust 4. Structură 5. Ph

5. Conţinut în
acizi

Figura 12. Indicii calitativi ai nutreţurilor murate


Se consideră ca fiind un nutreţ murat bun în momentul în care prezintă următoarele
caracteristici:
 culoarea – apropiată de cea a plantelor din care a provenit;
 miros – plăcut de mere coapte sau pâine proaspătă;
 gust – acrişor aromat;
 structura – iniţială a plantelor din care provine;
 ph – între 3,8 şi 4,5;
 acizi – între 1,5 şi 2,5 % din total, dintre care 2/3 să fie acid lactic, 1/3 acid acetic
şi acidul butiric să fie absent.
Tabelul 2
Valoarea nutritivă a unor nutreţuri murate
Denumire furaj SU UFL PDIN PDIE UIDL Ca P
(g/kg)

Siloz ierburi 1000 0,84 60 56 1,35 3,5 3


209

Siloz porumb 1000 0,60 53 64 1,22 3 2


25 % SU 250

Siloz porumb 1000 0,90 50 68 1,03 3,5 2,5


35 % SU 350

Siloz lucernă 1000 0,78 117 71 1,04 16,5 3


350
4. FOLOSIREA NUTREŢURILOR MURATE ÎN HRANA
ANIMALELOR

Utilizarea nutreţurilor murate ca principală sursă de hrană pentru animalele


rumegătoare este de principală actualitate datorită multiplelor avantaje de ordin tehnologic pe
care acestea le prezintă: pierderile mici; timpul îndelungat de păstrare; mecanizarea totală a
producerii, formării şi distribuirii la animale; reducerea folosirii nutreţurilor concentrare;
creşterea producţiei de lapte şi carne.
Acesta se poate folosi în alimentaţia tuturor animalelor de fermă însă se pretează mai
bine în alimentaţia erbivorelor în special a rumegătoarelor.
Consumul de nutreţ murat este influenţat de calitatea lui. Este redus in cazul unui
continut ridicat in acizi, mai ales in acid acetic (porumb recoltat in faza de lapte).
Nutreţul însilozat se introduce treptat în hrana animalelor, începand cu cantitati mici
astfel incat dupa 10 – 15 zile de obisnuire sa se ajunga la cantitatile recomandate in ratii.
Apoi, intre nutretul fibros si cel insilozat se va respecta un anumit raport si anume pentru 5 –
7 kg nutret insilozat se va administra 1 kg fan, iar la taurine la ingrasat 1 kg paie sau coceni
de porumb tocati. Administrarea in hrana se va face dupa nutreturile concentrate si fan. In
ratia zilnica, nutretul insilozat se recomanda in urmatoarele cantitati: la tauri de reproductie 6
– 15 kg, taurasi de prasila 4 – 8 kg, berbeci de reproductie 1 – 2 kg, armasari de reproductie 3
– 6 kg, vieri de reproductie 1 – 3 kg.
La femelele adulte si tineretul de reproductie in functie de specie, categoria de varsta,
stare fiziologica si calitatea nutretului insilozat, se pot administra urmatoarele cantitati
zilnice: pana la 10 – 15 kg la vacile in gestatie avansata; 15 – 35 kg la vacile in lactatie, 30 –
40 kg la taurine adulte la ingrasat; 10 – 20 kg la tineret taurin la ingrasat; 5 – 15 kg la
tineretul taurin de reproductie; 1 – 2 kg la oile de reproductie; 3 – 12 kg la iepe de
reproductie; 2 – 3 kg la scroafe de reproductie si 0,5 – 2 kg la tineretul porcin de reproductie.
La pasari, mai ales la palmipede si curci, se recomanda 50 – 100 g/zi. La vacile de lapte,
semifanul se poate da in cantitate de 6 kg/zi, iar semisilozul 10 – 12 kg/zi.
In hrana femelelor gestante, nutretul insilozat va fi scos cu 3 – 4 saptamani inainte de
fatare. Se recomanda ca in ultima parte a gestatiei sa fie utilizate nutreturi insilozate de foarte
buna calitate. Pentru tamponarea aciditatii se foloseste 1,5 – 2 g calciu nutreturir/1 kg nutret
insilozat.
Necesarul anual de nutret insilozat pentru o vaca de lapte este de 4 – 5 t la o productie
de pana la 3 000 l/an; 5 – 6 t la o productie de 4 000 – 5 000 l/an si 6 – 7 t la o productie
anuala de 6 000 – 7 000 l/an.
La folosirea nutretului insilozat trebuie avut in vedere sa nu se scoata din siloz decat
cantitatea necesara unei singure administrari, maximum a unei zile. Trebuie indepartate
resturile neconsumate de la tainul anterior, iar nutreturile inghetate se administreaza numai
dupa dezghetare.
Administrarea nutreţurilor murate (fig. 13) se face folosind o serie de reguli generale
precum:
 se scoate din siloz doar cantitatea pentru un tain;

 nu se lasă în iesle resturile neconsumate anterior;

 introducerea în raţie se face treptat;

 cele îngheţate se administrează după dezgheţare;

 pentru femelele în ultima parte a gestaţiei se folosesc doar nutreţuri de


foarte bună calitate.
BIBLIOGRAFIE

1. Frederiksen H., Daniel D., Măşinistru M., Greculescu A., 2010. Sisteme pentru
depozitarea furajelor, standarde de fermă. Editura Danish Agricultural Advisory
Service, Aaarhus, Danemarca
2. Pop M. I., Halga P., Avarvarei T., 2006. Nutriţia şi alimentaţia animalelor, volumul
II.Editura Tipo Moldova, Iaşi
3. Pop M. I., Halga P., Avarvarei T., 2006. Nutriţia şi alimentaţia animalelor, volumul
III.Editura Tipo Moldova, Iaşi
4. Samuil C., 2010. Producerea şi conservarea furajelor. Editura Ion Ionescu de la
Brad, Iaşi
5. Simeanu D., Teuşan V., Ionesu C., Ţubulcă R., 2006. Prepararea furajelor şi
producerea nutreţurilor combinate. Editura Alfa, Iaşi
6. www.corn.agronomy.wisc.edu/Silage/S004.aspx
7. www.extension.psu.edu/business/ag-safety/confined-spaces/silo-safety
8. www.fastonline.org/CD3WD_40/LSTOCK/001/LSFeed/Silos%20and%20Silage

/silage04.html

9. www.rasfoiesc.com/business/agricultura/INSILOZAREA-FURAJELOR46.php
10. www.silobagsinternational.com/home
11. www. usaid.gov/pdf_docs/Pnadq897.pdf

S-ar putea să vă placă și