Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA DE STAT DIN REPUBLICA MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DREPT PENAL
Examen: Respectarea drepturilor omului în dreptul penal

Ulianovschi Gheorghe, dr. Drept


Conferențiar Universitar

SUBIECTUL I: Caracterul subsidiar al mecanismului de garantare a drepturilor omului


prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
1.1. Relataţi despre caracterul subsidiar al mecanismului european de garantare a
drepturilor omului în raport cu sistemul naţional de garantare a drepturilor omului.  
Principiul subsidiarităţii în contextul sistemului european de protecţie a drepturilor şi
libertăţilor omului, instituit în virtutea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO),
trebuie de subliniat faptul că principiul dat este aplicat în mod particular de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, mandatul său limitându-se la monitorizarea respectării
Convenţiei de către statele semnatare. Prin urmare, subsidiaritatea în acest context are un
caracter complementar, iar competenţele de intervenţie ale Curţii sunt limitate la cazurile în care
instituţiile locale sunt incapabile de a asigura eficient protecţia drepturilor omului. Principiul
subsidiarității se deduce din prevederile art. 35 al Convenției E.D.O. conform căruia Curtea
E.D.O. poate fi sesizată numai după epuizarea căilor de recurs intern și într-un termen de 6 luni,
începând cu data deciziei interne definitive. Astfel, această înseamnă că dacă persoana consideră
că ei autoritățile statului respectiv i-au încălcat vre-un drept garantat de Convenția E.D.O.,
această persoană trebuie mai întâi să i-a toate măsurile prevăzute de lege pentru restabilirea
dreptului încălcat la nivel național. Numai după ce hotărârea instanței naționale devine
definitivă, pretinsa victimă este în drept să se adreseze la Curtea E.D.O. în baza art. 34 din
Convenție cu cerere pentru a verifica dacă judecătorul național a respectat sau nu Convenția
E.D.O.
Principiul subsidiarității astfel constă în faptul că Curtea E.D.O. este competentă să
examineze o cerere privind încălcarea Convenției E.D.O. de către un stat contractant și să
verifice modul în care statul respectiv a interpretat și aplicat dreptul intern și dacă a fost sau nu
încălcat dreptul garantat de Convenția E.D.O. În acest context, rolul Curții E.D.O. este nu de a
substitui judecătorul național și ea nu este a 4 instanță, care rejudecă cauza. Curtea E.D.O. doar
controlează dacă așa cum a fost aplicată legea națională ea respectă dreptul garantat de
Convenția E.D.O. Controlul Curții E.D.O. are ca obiect verificarea compatibilității măsurilor
luate de state la nivel național cu drepturile protejate de Convenția E.D.O.
Astfel, fundamentul principiul subsidiarității mecanismului de protecție a drepturilor
omului instituit de Convenția E.D.O. constă în faptul că înseși statele contractante în sistemele
lor de drept trebuie să prevadă căi de atac interne efective care să permită redresare eventualelor
încălcări ale Convenției E.D.O. la nivel național. Din acest punct de vedere art. 13 din Convenția
E.D.O. impune statelor să asigure oricărei persoane, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de
Convenție au fost încălcate, dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale. Numai după
epuizarea căilor de atac naționale pretinsă victimă a încălcării drepturilor ei garantate de
Convenția E.D.O. este în drept conform art. 34 și 35 din Convenție să se adreseze Curții E.D.O.
Controlul Curții E.D.O. are ca obiect doar verificarea compatibilității măsurilor luate de state cu
Convenția E.D.O.
1.2.  Clasificaţi drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din
punct de vedere al regimului juridic de aplicare a lor de către state.

 Drepturile și libertățile garantate de Convenția E.D.O. sunt fundamentale ca fiind cele


mai ”importante” sau ”esențiale” sau ”determinate” pentru viața individului în societate, sunt
considerate ca atare și protejate prin mecanismul de apărare a lor instituit de Convenție.
Exercițiul unor din aceste drepturi poate fi circumstanțiat sau chiar limitat în funcție de
alte interese generale sau individuale ce au a fi luate în considerație. Ele presupun exercițiul lor
în cadrul unor relații sociale. De aceea ele pot fi limitate pentru a proteja unele valori colective
sau alte drepturi recunoscute individului. Astfel, din acest punct de vedere unele drepturi
garantate de Convenția E.D.O. și protocoalele adiționale la ea sunt considerate intangibile iar
altele ca drepturi ce admit limitarea lor de către state.
Drepturile intangibile sunt acele drepturi care nu pot fi suprimate, suspendate sau limitate
sub nici o formă, denumite și drepturi absolute.
Art. 15 alin. (2) din Convenția E.D.O. direct prevede care sunt acele drepturi de la care nu
se îngăduie nici o derogare. Acestea sunt: dreptul la viață (art. 2), dreptul de a nu fi supus
torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (art. 3), dreptul de a nu fi ținut în
sclavie sau în condiții de aservire, de a nu fi supus muncii forțate sau obligatorii (art. 4), dreptul
la neretroactivitatea legii penale (art. 7) și dreptul de a nu fi judecat și condamnat de mai multe
ori pentru aceeași faptă penală (art. 4 a Protocolului nr. 7 la Convenția E.D.O.)
Celelalte drepturi pot fi limitate de către statele contractante în scopul protejării securității
colective, a ordinii, sănătății sau moralei publice sau a drepturilor și libertăților altor persoane.
1.3. Indicaţi drepturile a căror exercitare conform Convenţiei Europene a Drepturilor
Omului   poate fi limitată şi condiţiile în care se admit aceste limitări.

Drepturile care pot fi limitate de către statele contractante sunt drepturile prevăzute de
Convenția E.D.O. cu excepția celor prevăzute de art. 15 alin.(2) din Convenția E.D.O. Aceste
restricții sunt expres prevăzute în articolele Convenției și protocoalele adiționale la ea, care
garantează aceste drepturi. De exemplu, art. 9§1 din Convenția E.D.O. prevede dreptul oricărei
persoane la libertatea de gândire, de conștiință și religie, iar în §2 al acestui articol este expres
indicat că acest drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,
constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția
ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Asemenea restricții sunt prevăzute și la drepturile garantate de art. 8, 10, 11 ale Convenției
E.D.O., art. 2 al Protocolului 4 la Convenția E.D.O., etc.
Din prevederile normelor Convenției E.D.O. care reglementează drepturile menționate
rezultă că pentru limitarea lor statele trebuie să respecte 3 condiții esențiale:
 restrângerea să fie prevăzută de legea națională în materie; care trebuie să fie
accesibilă și previzibilă;
 să urmărească un scop legitim, adică fie să urmărească protejarea unor interese de
ordin general fie să apere drepturile și libertățile altora;
 limitările aduse exercițiului acestor drepturi trebuie să fie necesare într-o
societate democratică, adică limitarea recunoscută și aplicată trebuie să fie
proporțională cu scopul legitim urmărit prin instituirea ei.
Unele drepturi por fi supuse unor restricții specifice, raportate strict la condițiile lor de
exercitare. De exemplu, art. 6 din Convenția E.D.O. limitează dreptul la publicitatea dezbaterilor
judiciare ca unul din componentele dreptului la un proces echitabil sau dreptul la libertatea de
întrunire și de asociere garantat de art. 11 din Convenția E.D.O. este compatibil cu restrângerile
impuse în exercitarea lui de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat.
De asemenea art. 15§1 al Convenției E.D.O., în caz de război sau de alt pericol public ce
amenință viața națiunii, permite statelor contractante să ia măsuri care derogă de la obligațiile
prevăzute de Convenție, în măsură strictă în care situația o cere cu condiția că aceste măsuri să
nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional. În aceste cazuri art.
15§2 din Convenție nu admite nici o derogare de la drepturile intangibile.
O altă limitare care poate fi adusă drepturilor omului de către state este prevăzută de art. 5
din Convenția E.D.O. Astfel art. 57§1 din Convenția E.D.O. permite oricărui stat în momentul
semnării Convenției sau al depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în
legătură cu o dispoziție anume a Convenției, în măsură în care o lege atunci în vigoare pe
teritoriul său nu este conformă cu această dispoziție.
Din art. 57§1 din Convenția E.D.O. direct rezultă că rezerva trebuie să corespundă la 2
condiții:
1. Rezerva trebuie să vizeze o lege concretă în vigoare pe teritoriul statului la momentul
formulării ei;
2. Rezerva trebuie să vizeze o normă concretă a Convenției E.D.O.
De exemplu, Republica Moldova, ratificând prin hotărîrea Parlamentului nr. 1298 in
24.07.1997 Convenția E.D.O., a formulat o rezervă la art. 5§3 al Convenției E.D.O., care a avut
drept efect continuarea eliberării mandatului de arest de către procuror, care a produs efecte pe
parcursul a 6 luni de la data întrării în vigoare a Convenției pentru Republica Moldova. Prin
rezervele făcute la ratificarea Convenției E.D.O. statul respectiv, în perioada de timp indicată în
rezervă este eliberat de obligațiunea de a respecta dreptul concret indicat în rezervă, însă este
obligat să-și aducă legea respectivă în conformitate cu exigențele dreptului garantat de Convenția
E.D.O. La expirarea termenului indicat în rezervă statului devine obligat să respecte acest drept
și este responsabil pentru încălcarea lui.

SUBIECTUL II: Aspectele dreptului la un proces echitabil în materie penală

2.1. Formulaţi  criteriile jurisprudenţiale ale Curţii EDO de determinare  a acuzaţiei penale în
sensul art. 6 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 6 al Convenției E.D.O. în paragraful 1 folosește expresia ”acuzație in materie


penală”, în paragraful 2 ”persoana acuzată de o infracțiune”, iar în paragraful 3 folosește expresia
”acuzat”. Curtea E.D.O. în jurisprudența sa a menționat că aceste expresii au înțelesul de
persoană care este acuzată de săvârșirea unei fapte penale.
În afară de cele menționate, Curtea E.D.O. în jurisprudența sa a statuat că noțiunea de
”acuzație în materie penală” în sensul art. 6 din Convenția E.D.O. are un caracter autonom.
Convenția E.D.O. permite statelor în îndeplinirea funcțiilor lor de apărători ai interesului public
să stabilească distincții între diferite categorii de delicte definite în legea internă ca infracțiuni
penale, contravenții administrative, fapte disciplinare etc. și să stabilească linia de demarcare
dintre acestea. Însă această clasificare făcută de către statele contractante nu este decisivă pentru
scopurile Convenției E.D.O.
De aceea Curtea E.D.O. trebuie să stabilească dacă fapta săvârșită de reclamant constituie
infracțiune penală în sensul art. 6 din Convenția E.D.O. În acest scop Curtea E.D.O. a adoptat
criterii în baza cărora constată dacă fapta imputată reclamantului constituie infracțiune penală în
sensul art. 6 din Convenția E.D.O.
Aceste criterii au fost rezumate de către Curtea E.D.O. în hotărârea sa din 01.02.2005 în
cauza Ziliberberg c. Moldovei. În această hotărâre Curtea E.D.O. a reamintit că pentru a
determina dacă fapta comisă poate fi calificată ca având un caracter penal trebuie de determinat
următoarele chestiuni:
 dacă textul normei de drept care definește fapta săvârșită aparține în sistemul
legal al statului reclamant, legii penale;
 natura faptei săvârșite;
 natura și gradul de severitate al pedepsei, care poate fi aplicată persoanei care se
face vinovată de comiterea faptei.
Toate aceste aspecte trebuie examinate, luând în considerație obiectul și scopul art. 6 al
Convenției E.D.O., sensul termenilor articolului respectiv, precum și legislația statelor
contractante.
2.2. Indicaţi garanţiile la un proces echitabil în materie penală.

Articolul 6 al Convenției E.D.O. cuprinde garanțiile procedurale ce asigură dreptul oricărei


persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale,
de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî, fie asupra
încălcării drepturilor și obligaților sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în
materie penală îndreptate împotriva sa.
Aceste garanții procedurale privesc toate drepturile consacrate de Convenția E.D.O. și au
o aplicare generală pentru toate procesele civile și penale, formând astfel dreptul general la un
proces echitabil în materie civilă și penală.
În ce privește paragrafele 2 și 3 ale art. 6 din Convenția E.D.O. ele cuprind garanții
procedurale specifice numai dreptului la un proces echitabil în materie penală.
Textul art. 6 din Convenția E.D.O. oferă garanțiile unui proces echitabil ”oricărei
persoane”. Reieșind din art. 34 al Convenției E.D.O. rezultă că în primul rând titularii dreptului
la un proces echitabil garantat de art. 6 al Convenției E.D.O. sunt persoanele fizice și
organizațiile neguvernamentale sau orice grup de particulari lipsit de autoritate publică.
După cum am menționat deja art. 6 §1 din Convenția E.D.O. cuprinde garanții
procedurale ce au o aplicare generală pentru toate procesele civile și penale, însă în cele ce
urmează, vom enunța garanțiile procedurale ce au o aplicare generală în materie penală.
Astfel aceste garanții sunt:
a) Dreptul la o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.
b) Principiul egalității armelor.
c) Principiul contradictorialității.
d) Publicitatea procesului.
e) Judecarea cauzei într-un termen rezonabil.
Luând în vedere specificul procesului penal Convenția E.D.O. în art. 6 §§2 și 3 prevede și
unele garanții aplicabile numai in materie penală. Pe de o parte art. 6 §2 garantează fiecărei
persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni prezumția de nevinovăție, iar pe de altă parte, art.
6 §3 instituie unele drepturi acuzatului menite să-i asigură dreptul de a se apăra împotriva unei
acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.
În concepția Curții E.D.O. aceste garanții sunt aplicabile atât la faza urmăririi penale cât
și la cea de judecare a cauzei până la rămânerea definitivă a hotărârii instanței de judecată asupra
temeiniciei acuzației penale îndreptate împotriva acuzatului.
Articolul 6 al Convenției E.D.O. în paragraful 1 folosește expresia ”acuzație in materie
penală”, în paragraful 2 ”persoana acuzată de o infracțiune”, iar în paragraful 3 folosește expresia
”acuzat”. Curtea E.D.O. în jurisprudența sa a menționat că aceste expresii au înțelesul de
persoană care este acuzată de săvârșirea unei fapte penale.
Prezumția nevinovăției în dreptul procesului penal. (art. 6 §2 al Convenției E.D.O.)
Conform art. 6 §2 din Convenția E.D.O. orice persoană acuzată de o infracțiune este
prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
Curtea E.D.O. în jurisprudența sa a menționat că prezumția nevinovăției garantată de art.
6 §2 al Convenției E.D.O. este unul din elementele unui proces echitabil prevăzut de art. 6 §1 din
Convenția E.D.O.
Ea cere, inter alia, ca atunci când își îndeplinesc atribuțiile membrii unei instanțe
judecătorești nu ar trebui să pornească de la ideea preconcepută că persoana acuzată a comis
infracțiunea de care este învinuită. Sarcina probațiunii aparține acuzării, iar orice dubiu urmează
a fi interpretat în favoarea acuzatului (in dubio pro reo). În plus ”acuzarea” este cea care trebuie
să-i indice persoanei acuzate faptele ce i se impută, pentru ca, astfel, această să fie în măsură să-
și pregătească apărarea. De asemenea acuzarea trebuie să ofere suficiente probe, care să
fundamenteze o eventuală declarație de nevinovăție.
În ceea ce privește drepturi garantate acuzatului în procesul penal. (art. 6 §3 al Convenției
E.D.O.)
Drepturile enumerate în art. 6 §3 lit. a) - e) al Convenției E.D.O. împreună cu prezumția
de nevinovăție constituie toate componente ale noțiunii de proces echitabil în materie penală. De
aceea drepturile enumerate în art. 6 §3 lit. a) - e) al Convenției E.D.O. nu au un scop prin sine
însăși ci trebuie interpretare prin prisma funcțiilor pe care ele îndeplinesc în contextul general al
procedurii penale. Atunci când examinează un capăt de cerere bazat pe o dispoziție cuprinsă în
art. 6 §3 al Convenției E.D.O., Curtea E.D.O. analizează cererea atât pe terenul acestui temei cât
și prin raportarea la principiul general înscris în art. 6 §1 al Convenției – asigurarea respectării
dreptului la un proces echitabil.
Articolul art. 6 §3 al Convenției E.D.O. garantează acuzatului în procesul penal 5 drepturi
și anume:
a) Primul drept înscris în art. 6 §3 lit. a) al Convenției E.D.O. garantează acuzatului
dreptul de a fi informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod
amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzații aduse împotriva sa.
b) Al doilea drept înscris în art. 6 §3 lit. b) al Convenției E.D.O. este dreptul acuzatului să
dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.
Însăși titulatura acestui drept arată că el privește posibilitatea ce trebuie acordată unei
persoane împotriva căreia există o acuzație penală de a-și asigura apărarea fiindu-i puse la
dispoziție atât timpul necesar, cât și mijloacele materiale și juridice adecvate. După cum a
menționat și Curtea E.D.O. acest drept semnifică posibilitatea acuzatului de a avea cunoștință de
rezultatul investigațiilor care sunt făcute pe parcursul întregii proceduri, pentru a-și pregăti
apărarea sa.
c) Al treilea drept înscris în art. 6 §3 lit. c) al Convenției este dreptul acuzatului să se
apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele
necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu,
atunci când interesele justiției o cer.
d) Al patrulea drept înscris în art. 6 §3 lit. d) al Convenției E.D.O. este dreptul acuzatului
să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor
apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
Acest drept constă în posibilitatea acuzatului de a participa la audierea martorilor acuzării
și în așa mod de a contesta declarațiile lor făcute în defavoarea lor, precum și în posibilitățile de
a putea cere să fie audiați martorii săi care să-l dezvinovățească în aceleași condiții în care sunt
audiați și interogați martorii acuzării.
e) Al cincilea drept înscris în art. 6 §3 lit. e) al Convenției E.D.O. este dreptul acuzatului
de a fi asistat de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere.
3. Potrivit jurisprudenței Curții E.D.O., cum am mai menționat anterior, pentru a
determina dacă fapta comisă poate fi calificată ca având un caracter penal trebuie de determinat
următoarele chestiuni:
1. dacă textul normei de drept care definește fapta săvârșită aparține în sistemul legal al
statului reclamant, legii penale;
2. natura faptei săvârșite;
3. natura și gradul de severitate al pedepsei, care poate fi aplicată persoanei care se face
vinovată de comiterea faptei.
Aceste criterii au fost rezumate de către Curtea E.D.O. în hotărârea sa din 01.02.2005 în cauza
Ziliberberg c. Moldovei.
Dacă la evaluarea faptei în baza primului criteriu se constată că fapta imputată
reclamantului este prevăzută în dreptul intern ca infracțiune, art. 6 din Convenția E.D.O. este
aplicabil și au nu numai este necesar de a o evalua sub aspectul celorlalte 2 criterii.
Însă dacă în dreptul intern al statului contractant fapta comisă nu este prevăzută ca
infracțiune, reglementările dreptului intern al statului contractant au o valoare relativă. În acest
caz este necesar de a examina fapta comisă prin prisma celui de-al 2 și al 3 criteriu menționate
mai sus. În acest sens Curtea E.D.O. în această hotărâre de asemenea a reamintit că aceste 2
criterii sunt alternative și nu cumulative. Pentru că art. 6 al Convenției E.D.O. să fie aplicat, este
suficient că fapta comisă să fie de natura ”penală” în sensul Convenției, sau ar trebui ca
persoanei declarate vinovate de comiterea faptei să-i fie aplicată o sancțiune, care prin natura și
gradul de severitate, să se refere la sfera ”penală”. Acest lucru nu exclude să fie luat în
considerație aspectul cumulativ al acestor două criterii, în cazul în care o analiză separată a
fiecărui criteriu nu face posibilă elaborarea unei concluzii clare cu privire la existența unor
”acuzații de natură penală”.
La concret, în această cauză reclamantul fusese sancționat pentru participare la o manifestare de
protest neautorizată calificată ca contravenție de art. 174/1 alin. (4) al fostului Cod cu privire la
contravenție administrativă al R.M. (CCA) Aplicând criteriile menționate supra Curtea E.D.O. a
menționat că în principiu, caracterul general al contravențiilor din CCA și scopul pedepselor,
care are un caracter de prevenire și pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul că reclamantul
a fost găsit vinovat de săvârșirea unor acțiuni cu caracter penal în sensul art. 6 din Convenția
E.D.O.
Astfel, Curtea reiterează că lipsa gravităţii pedepsei în cauză nu poate înlătura caracterul penal
inerent al unei contravenţii. Totuşi, în această cauză, severitatea pedepsei efective şi potenţiale ar
putea fi, în principiu, considerată un alt argument în favoarea aplicabilităţii articolului 6. În acest
sens, trebuie notat că reclamantul a fost amendat cu MDL 36 (echivalentul a EUR 3.17 la acea
dată), care a constituit mai mult de 60% din venitul său lunar şi că în privinţa sa putea fi aplicată
pedeapsa maximă de MDL 90 (echivalentul a EUR 7.94 la acea dată).
Mai mult, dacă nu ar fi plătit amenda în circumstanţele prevăzute în articolul 26 § 4 al CCA, el ar
fi putut fi arestat pentru o perioadă de douăzeci de zile (a se vedea, paragraful 22 de mai sus).
Este important de notat în acest sens că, în conformitate cu Codul de procedură civilă în vigoare
la acea perioadă, omisiunea de a se conforma hotărârilor judecătoreşti civile nu putea avea drept
urmare încarcerareapersoanei.
Având în vedere legislaţia Republicii Moldova şi practica care rezultă din hotărârile prezentate
de către părţi, Curtea nu poate conchide dacă în circumstanţele specifice ale acestei cauze
reclamantul risca să fie arestat în conformitate cu articolul 26 § 4 al CCA. Totuşi, chiar dacă
amenda nu ar fi putut fi înlocuită cu arest în această cauză, acest lucru nu ar fi fost decisiv pentru
calificarea unei contravenţii ca fiind „penală” în sensul articolului 6.
Analizând diversele aspecte ale cauzei, Curtea notează că predomină elementele care sugerează
că a fost vorba de acuzaţii penale. Deşi nici unul din ele nu este decisiv de sine stătător, luate
împreunăşi cumulativ ele aduc „acuzaţiile” în sfera penală, în sensul articolului 6 § 1, astfel
putem menționa că respective cauză este o cauză în care Curtea EDO a inclus în sfera materiei
penale în sensul art. 6  §1 din Convenţie o normă juridică ce nu se regăseşte în dreptul penal al
RM.

S-ar putea să vă placă și