Definirea întreprinderii şi caracteristicile ei

Întreprinderea este o unitate instituţională de bază a economiei naţionale care se

caracterizează printr-un gen specific de activitate, funcţionalitate, organizare
tehnologică, prin capacitatea de a produce bunuri, de a se conduce şi gestiona raţional,
precum şi prin autonomia sa financiară.

Întreprinderea, ca celulă de bază a economiei, este un rezultat al diviziunii sociale a

muncii şi al autonomizării proprietăţii.

Asupra gradului de dezvoltare a întreprinderii influenţează următorii factori:

 nivelul înzestrării tehnice a întreprinderii;

 nivelul de calificare şi măestrie a angajaţilor;
 gradul de autonomie de care dispune întreprinderea;
 gradul de integrare a întreprinderii în sistemul pieţei interne şi internaţionale;
 competenţa şi flexibilitatea conducerii întreprinderii;
 modul de realizare a factorilor de producţie.

Întreprinderea ca unitate economică răspunde la întrebările fundamentale: Ce de

produs? Cum şi cât de produs? Pentru cine de produs?, determinând astfel volumul de
factori de producţie care pot fi atraşi în procesul de producţie.

Întreprinderea ca unitate instituţională are următoarele trăsături:

 întreprinderea prezintă o organizaţie socială, care cuprinde un ansamblu de

activităţi umane, o comunitate de oameni ai muncii interacţiunea cărora contribuie
la funcţionarea acesteia;
 întreprinderea prezintă un organism tehnico-productiv, care include un
ansamblu de mijloace materiale, tehnice şi tehnologice, care contribuie la
desfăşurarea activităţii umane în cadrul întreprinderii;
 întreprinderea reprezintă un organism economic, care dispune de
independenţă şi autonomie deplină şi care participă la circuitul economic naţional şi
internaţional. Ea intră în relaţii cu alte întreprinderi, desfăşoară un schimb de
activităţi, se aprovizionează, vinde, obţine mijloace financiare, plăteşte dobândă
pentru credit, taxe, impozite etc.;
 întreprinderea reprezintă un organism dinamic, fiind influenţată de progresul
tehnico-ştiinţific, de factori interni şi externi;
 scopul final al întreprinderii este obţinerea profitului, care este principala
pârghie economică şi condiţia de bază a funcţionării şi dezvoltării întreprinderii.

Întreprinderea ca unitate economico-juridică îndeplineşte următoarele funcţii:

  funcţia de cercetare-dezvoltare, care prevede: cercetarea şi proiectarea
produselor; elaborarea programelor de investiţii; perfecţionarea sistemului
informaţional;
 funcţia de producţie, care prevede: combinarea raţională a factorilor de
producţie; producerea de bunuri şi servicii; efectuarea controlului calităţii
produselor fabricate şi a serviciilor prestate; obţinerea profitului;
 funcţia comercială, care prevede: aprovizionarea întrepriderii cu materii prime şi
materiale; realizarea produselor fabricate; activitatea de reclamă şi publicitate;
 funcţia financiar-contabilă, care prevede: comensurarea cheltuielilor şi a
veniturilor întreprinderii; exercitarea controlului financiar; folosirea raţională a
resurselor financiare ale întreprinderii;
 funcţia de personal, care prevede: angajarea şi asigurarea cu forţă de muncă
calificată a subdiviziunilor întreprinderii; selectarea şi promovarea în funcţii de
activitate a personalului de producţie;
 funcţia de prelucrare a datelor şi activitate juridică, care prevede: elaborarea
informaţiei statistice referitor la activitatea întreprinderii; argumentarea juridică a
contractelor şi deciziilor întreprinderii;
 funcţia strategică de previziune a pieţei, care prevede: cercetarea tendinţelor de
evoluţie a mecanismelor pieţei (cererea, oferta, preţul); elaborarea programelor de
implementare în piaţă a produselor noi ale întreprinderii;
 funcţia strategică a activităţii de marketing, care prevede: cercetarea nevoilor şi
cerinţelor consumatorilor; căutarea noilor pieţe de realizare a produselor fabricate;
lansarea produsului pe piaţă, însoţită de informaţie suplimentară şi a unor servicii
consumatorului (împachetarea, asigurarea cu transport); studierea gradului de
satisfacere a cerinţelor consumatorului.

Fiecare întreprindere în procesul activităţii sale economice, prin intermediul pieţei,

procură mijloace de producţie, forţă de muncă, înfăptuieşte procesul de producţie,
realizează mărfurile fabricate. În urma acestei activităţi întreprinderea îşi reîntoarce
cheltuielile băneşti, ce sunt destinate recuperării mijloacelor de producţie consumate şi
remunerării muncii. Acest proces se repetă continuu şi e numit circuit al capitalului
întreprinderii.

În procesul circuitului are loc transformarea consecutivă a capitalului din formă

bănească în formă productivă, iar din formă productivă – în marfară. În procesul
circuitului capitalul întreprinderii trece treptat prin trei etape:

 la prima etapă are loc procurarea mijloacelor de producţie necesare şi

angajarea forţei de muncă, ce crează condiţii de organizare a producţiei;
 la a doua – are loc procesul de consum productiv al mijloacelor de producţie
şi a forţei de muncă, ce se încheie cu fabricarea mărfii;
 la a treia – se realizează marfa produsă şi se transformă în bani. În fiecare
moment dat capitalul întreprinderii se află în trei stări de existenţă: bănească,
productivă şi marfară.
Formele bănească şi marfară ale capitalului funcţionează în sfera de circulaţie şi luate
în ansamblu formează capitalul de circulaţie. Forma productivă a capitalului
funcţionează în sfera de producţie şi constituie capital de producţie.

Circuitul capitalului analizat ca proces neîntrerupt de repetare a lui se numeşte rotaţia

capitalului din întreprindere. Rotaţia capitalului include timpul de producţie şi timpul de
circulaţie.

În timpul de producţie intră:

 timpul în decursul căruia materia primă, materialele de producţie şi utilajul se află

în stare de rezervă de producţie;
 perioada de lucru, adică timpul în care obiectele muncii sunt supuse schimbării şi
modificării de către lucrător;
 timpul de influenţă a naturii asupra fabricării produselor (în agricultură);
 timpul de repaus în procesul de muncă (repaus între schimburi, zile de odihnă,
lipsă de materii etc.).

Timpul de circulaţie presupune timpul cheltuit pentru realizarea mărfurilor şi a

serviciilor şi pentru procurarea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă. Pentru a
accelera rotaţia capitalului întreprinderii e necesar de folosit eficient timpul de producţie
şi timpul de circulaţie.

Clasificarea întreprinderilor
În economia de piaţă contemporană există o mare diversitate tipologică de întreprinderi,
care pot fi grupate după anumite criterii:

a. după gradul de răspundere patrimonială întreprinderile pot fi divizate în

întreprinderi persoane fizice şi persoane juridice;
b. după obiectivul urmărit în activitatea lor, există întreprinderi cu scop lucrativ
sau nonlucrativ;
c. după forma de proprietate se disting întreprinderi private, publice sau mixte;
d. după ramura de activitate există întreprinderi industriale, agrare, de transport
etc.;
e. după dimensiunea lor (numărul de personal, mărimea capitalului social şi a
cifrei de afaceri) se disting întreprinderi mari, respectiv mici şi mijlocii;
f. după forma de asociere întreprinderile pot fi divizate în societăţi pe acţiuni,
societăţi cu răspundere limitată, cooperative, asociaţii de întreprinderi.

În dependenţă de condiţiile social-economice în fiecare ţară există diferite forme de

întreprinderi. În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare există
următoarele forme organizatorico-juridice de întreprinderi:

Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine unei persoane, cu drept

de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună.
Patrimoniul întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor persoanei (familiei)
şi altor surse legale. Întreprinderea individuală este persoană fizică, iar posesorul
acesteia (membrii familiei) poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiunile acesteia cu
întreg patrimoniul său. Întreprinderea individuală este prezentă în astfel de domenii
cum ar fi: activităţile de fermă, vânzarea cu amănuntul, construcţiile şi serviciile pentru
populaţie.

Societate în nume colectiv reprezintă o întreprindere, aflată în posesiunea a două şi

mai multe persoane, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei
activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza contractului de constituire încheiat
între acestea. Societatea în nume colectiv se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca
persoană fizică. Pentru obligaţiunile societăţii toţi asociaţii poartă răspundere solidară
nelimitată cu întreg patrimoniul lor.

Societate în comandită reprezintă o întreprindere aflată în posesiunea a două sau mai

multe persoane, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei
activităţi de antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza contractului de constituire încheiat
între acestea. Societatea în comandită are în componeneţa sa cel puţin un comanditat
şi un comanditar. Comanditatul răspunde pentru obligaţiunile societăţii cu întregul
patrimoniu, iar comanditarul răspunde numai în limita sumei cu care a contribuit la
formarea capitalului societăţii. Societatea în comandită se prezintă în cadrul raporturilor
de drept ca persoană fizică.

Societate pe acţiuni, societate cu răspundere limitată reprezintă întreprinderi aflate

în posesiunea a două şi mai multe persoane juridice şi (sau) persoane fizice, care şi-au
asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub
aceeaşi firmă, în baza contractului de constituire (de societate) şi a
statutului. Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată poate fi de tip
închis sau deschis.

Conform legislaţiei în vigoare, în societăţile de tip închis numărul participanţilor (cu

excepţia societăţilor din sectorul agrar) nu trebuie să depăşească 50. Capitalul statutar
(social) subscris al societăţilor este divizat în cote (părţi) subscrise ale asociaţilor. Drept
documente ce confirmă drepturile asociaţilor asupra cotelor subscrise sunt: în cadrul
societăţii pe acţiuni – acţiunea, în cadrul societăţii cu răspundere limitată – adeverinţa
cotei de participaţie.

Societatea pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată sunt persoane juridice şi

poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul lor. Acţionarii,
precum şi asociaţii societăţii cu răspundere limitată, poartă răspundere pentru obligaţiile
întreprinderii numai în limitele valorii acţiunilor (cotelor) care le aparţin.

Acţiunile sau cotele ale unei socităţi închise nu pot fi oferite spre vânzare populaţiei şi
astfel nu pot fi tranzacţionate la bursă. Ele , de asemenea, nu pot fi transferate fără
acordul celorlalţi acţionari. Acţiunile unei societăţi deschise pot fi oferite spre vânzare
publicului. Acţiunile se vând şi se cumpără, de regulă, la bursa de valori. Preţul la care
se vând şi se cumpără acţiunile unei societăţi la un moment dat se numeşte cursul
acţiunilor. Cursul acţiunii poate fi determinat după formula:

CA = (D / d') * 100% ,

unde: CA – cursul acţiunii;

D – dividendul obţinut de posesorul acţiunii;

d' – rata dobânzii.

Cooperativă de producţie este o întreprindere aflată în posesia a trei şi mai mulţi

cetăţeni, care şi-au asociat bunurile în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de
antreprenoriat sub aceeaşi firmă în baza statutului semnat de aceştia. Cooperativa de
producţie este persoană juridică şi răspunde pentru obligaţiunile asumate cu patrimoniul
întreprinderii.

Cooperatorii poartă răspundere pentru obligaţiile cooperativei de producţie în limitele

cotelor care le aparţin din patrimoniul cooperativei, iar dacă aportul respectiv este
insuficient, poartă răspundere suplimentară cu averea lor personală.

Întreprindere de arendă este întreprinderea înfiinţată de membrii colectivelor de

muncă ale întreprinderilor de stat (municipale) sau ale subdiviziunilor lor structurale ce
se reorganizează în scopul desfăşurării în comun a unei activităţi de antreprenoriat sub
aceeaşi firmă în baza statutului şi contractului de arendare a bunurilor statului
(municipiului).

Întreprinderea de arendă este persoană juridică şi poartă răspundere pentru obligaţiile

asumate cu patrimoniul întreprinderii. Membrii întreprinderii poartă răspundere pentru
obligaţiile lor în limitele cotelor (părţii) din patrimoniul întreprinderii care le aparţin.

Întreprindere de stat şi municipală . Întreprinderea de stat se înfiinţează şi se dotează

cu bunuri de Guvern sau de organul administraţiei de stat împuternicit pentru acest
lucru. Întreprinderea municipală se înfiinţează şi se dotează cu bunuri de organul de
autoadministrare locală. Întreprinderea de stat şi întreprinderea municipală sunt
persoane juridice şi poartă răspundere pentru obligaţiile asumate cu întreg patrimoniul
lor.

În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare întreprinderea are dreptul

de a constitui filiale şi reprezentanţe cu drept de a deschide subconturi. Filială se
consideră subdiviziunea separată a întreprinderii care este situată în altă parte şi care
exercită unele din atribuţiile acesteia. Reprezentanţă se consideră subdiviziunea
separată a întreprinderii care este situată în altă parte şi care apără şi reprezintă
interesele întreprinderii, încheie în numele acesteia tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni
de drept. Filialele şi reprezentanţele nu sunt persoanele juridice.
Acestora li se atribuie bunuri din patrimoniul întreprinderii şi activează în baza
regulamentului aprobat de întreprindere. Şeful filialei (reprezentanţei) este numit de
întreprindere şi activează în temeiul mandatului ce i s-a eliberat. Filialele au balanţe
proprii care fac parte din balanţa centralizată a întreprinderii care le-a
constituit. Întreprinderea poartă răspundere pentru obligaţiile asumate de filiale şi
reprezentanţe, iar ultimele poartă răspundere pentru obligaţiunile întreprinderii.

Pentru coordonarea activităţii de antreprenoriat şi în scopul creării condiţiilor favorabile

pentru realizarea şi apărarea intereselor de producţie, tehnico-ştiinţifice, sociale şi alte
interese comune întreprinderile se pot uni în diverse forme de asociaţii, uniuni,
concerne ş. a.

Crearea şi funcţionarea acestor uniuni de întreprinderi prevede:

 intrarea şi ieşirea liberă din asociaţie în conformitate cu contractul şi statutul

acesteia;
 respectarea legislaţiei antimonopol şi a altor acte normative;
 exercitarea relaţiilor dintre întreprinderile asociaţie în bază de contract.

Asociaţia este persoană juridică şi activează în baza contractului şi a statutului

respectiv.

Asociaţia dispune de denumire, patrimoniu, balanţă, conturi în instituţiile financiare,

ştampilă şi alte atribute necesare. Întreprinderile, care sunt participante ale asociaţiei,
îşi păstrează autonomia şi drepturile de persoană juridică sau fizică. Asociaţia nu poartă
răspundere pentru obligaţiunile întreprinderilor asociaţiei, iar întreprinderile nu poartă
răspundere pentru obligaţiunile asociaţiei.

Statul crează tuturor întreprinderilor condiţii juridice şi economice egale de gospodărire,

garantează respectarea drepturilor şi intereselor lor legitime, contribuie la dezvoltarea
concurenţei libere, asigură posibilităţi egale în utilizarea resurselor tehnico-materiale, de
muncă, financiare şi informative.

Orice întreprindere, indiferent de forma de organizare juridică şi de tipul de proprietate,

poate da faliment. Întreprindrea ca persoană juridică sau persoană fizică, care nu este
în stare să-şi achite creanţele în urma activităţii economice şi administrative nereuşite şi
termenul cărora a expirat, se declară falită. Întreprinderea falită poate fi vândută,
reorganizată sau unită cu alte întreprinderi, ce desfăşoară o activitate eficientă.

În anii de tranziţie la economia de piaţă s-au produs schimbări esenţiale în structura

întreprinderilor, ce rezultă din tab. 4.1.

Tabelul .1 Numărul întreprinderilor în Republica Moldova pe forme organizatorico-

juridice
  1998 1999 2000 2001 2002
Total , din care: 173020 193882 193814 285149 314370

Întreprinderi cu dreptul de persoană fizică 129022 145435 148146 236459 262012

din acestea: 48807 55081 57226 58031 58473

întreprinderi individuale 80026 90148 90701 178208 203319

gospodării ţărăneşti
alte întreprinderi 189 206 219 220 220

Întreprinderi cu dreptul de persoană 34470 37733 40753 43284 46267

juridică 6492 6569 6561 6448 6307

din acestea: 22915 25790 28659 31642 34578

societăţi pe acţiuni 3027 3335 3496 3213 3319

societăţi cu răspundere limitată 146 120 116 115 114

cooperative de producţie 1587 1590 1544 1496 1439

întreprinderi de arendă 119 145 208 257 307

întreprinderi de stat 184 184 169 113 203

întreprinderi municipale 387 425 635 683 774

alte întreprinderi

Uniuni de întreprinderi (necomerciale)
Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, Statistica 2002, p. 262.

În condiţiile economiei de piaţă pentru a rezista la lupta de concurenţă şi a obţine

profituri mari are loc procesul de concentrare a capitalului în baza integrării
întreprinderilor. Integrarea economică a întreprinderilor (firmelor) se manifestă în
următoarele forme:

 integrare orizontală, care prevede gruparea întreprinderilor din ramura

respectivă ce produc acelaşi produs şi vizează o specializare pe plan tehnologic.
Astfel de integrare are ca scop reducerea costurilor de producţie şi utilizarea
raţională a capacităţilor de producţie;
 integrare verticală, care prevede reunirea întreprinderilor complementare (de
ex., întrunirea întreprinderilor ce produc legume cu fabricile de conserve);
  integrare prin conglomerat prevede reunirea întreprinderilor ale căror activităţi
nu sunt legate direct, în scopul cuceririi noilor pieţe de desfacere, ameliorării
situaţiei financiare şi minimizării riscurilor în afaceri. În ultimii ani în ţările dezvoltate
a crescut numărul de conglomerate de tip companie de holding, care controlează o
gamă largă de subunităţi.

Concentrarea capitalului şi integrarea întreprinderilor duce la formarea întreprinderilor

mari (businessului mare). Întreprinderile mari, în raport cu cele mici şi mijlocii, au
anumite avantaje:

 ele pot aborda cu succes rezultatele progresului tehnico-ştiinţific;

 primesc credite privilegiate;
 dispun de capital voluminos necesar pentru investiţiile capitale;
 au posibilitatea de a se aproviziona cu factori de producţie deficitari în condiţii
avantajoase;
 dispun de resurse financiare proprii şi atrase ş. a.

În acelaşi timp, întreprinderile mari au şi unele dezavantaje:

 ele în unele cazuri contribuie la formarea monopolurilor;

 aceste întreprinderi mai greu se acomodează la cererea pieţei;
 în întreprinderile mari are loc restrângerea unor libertăţi şi drepturi pe care
întreprinderile mici şi mijlocii le exercită (în astfel de întreprinderi aceste libertăţi şi
drepturi sunt cedate întreprinzătorilor şi managerilor).

În economia de piaţă actuală creşte rolul întreprinderilor mici şi mijlocii (micul business)
în asigurarea consumatorilor cu mărfuri şi servicii necesare.

Avantajele micului business:

 pentru formarea micilor întreprinderi se cere capital relativ mic;

 rotaţia capitalului în astfel de întreprinderi este accelerată;
 aparatul administrativ în aceste întreprinderi este redus;
 aceste întreprinderi uşor se adaptează la modificările cererii şi ofertei pe pieţele
respective.

Dezavantajele micului business:

 întreprinderile mici, de regulă, nu pot regenera în întreprinderi mari;

 aceste întreprinderi adeseori nu pot concura cu întreprinderile mari;
 întreprinderile mici nu se bucură de facilităţi în atragerea creditelor pentru
investiţiile capitale.

Despre structura şi activitatea micului business în Republica Moldova ne mărturisesc

următoarele date statistice (tab. 2).
  

Tabelul 2 Principalii indicatori ai activităţii micului business în Republica Moldova

în anul 2001

  Numărul întreprinderilor Numărul mediu scriptic de salariaţi Cifra de afaceri

unit. structura,% persoane structura,% mln.lei structura,%
Total, din care: 20518 100,0 122954 100,0 9164,5 100,0

agricultura 774 3,8 9803 8,0 188,5 2,1

industrie 2583 12,6 21165 17,2 1248,5 13,6

construcţii 1224 6,0 10451 8,5 508,7 5,6

comerţ 9977 48,6 45209 36,8 5941,1 64,8

trasporturi 1241 6,0 7644 6,2 484,7 5,3

tranzacţii imobiliare 2197 10,7 12162 9,9 449,7 4,9

alte activităţi de servicii 1289 6,3 6109 5,0 84,1 0,9

Sursa: Anuarul statistic al Republicii Moldova, 2002. Chişinău, Statistica 2002, p. 264.

După cum rezultă din tab. 2, aproape jumătate din întreprinderile mici funcţionează în
sfera de comerţ cu ridicata şi amănuntul, repararea autovehiculelor, motocicletelor, a
bunurilor casnice şi personale.

Indicatorii de bază ai activităţii întreprinderii

Rezultatele activităţii economice a întreprinderii se manifestă în bunuri materiale şi
servicii şi se exprimă în două forme: în formă natural-fizică şi în formă bănească
(valorică). Exprimarea fizică se face prin intermediul unităţilor de măsurare natural fizice
(metri, litri, perechi, tone etc.). Exprimarea bănească (valorică) a rezultatelor activităţii
economice a întreprinderii se manifestă prin intermediul volumului de încasări băneşti în
urma realizării mărfurilor şi serviciilor.

Principalii indicatori în expresie bănească a activităţii întreprinderii sunt:

Cifra de afaceri , indicator care măsoară rezultatele la nivel microeconomic,

reprezentând volumul încasărilor întreprinderii din activitatea proprie într-o perioadă de
timp, încasări efectuate la preţul pieţei. Cifra de afaceri însumează încasările obţinute
din acte de comerţ:

 vânzări de bunuri materiale;

  prestări de servicii;
 depuneri la banci şi instituţii financiare;
 acordarea de credite;
 operaţiuni bursiere.

Prin intermediul acestui indicator se apreciază dimensiunea întreprinderii şi puterea

economico-financiară.

Valoarea adăugată , indicator care măsoară eficienţa economică la nivel micro şi

macroeconomic. La nivelul întreprinderii valoarea adăugată se determină ca diferenţă
între încasările ei totale din vânzarea bunurilor materiale şi a serviciilor către clienţi şi
consumurile de factori de producţie, respectiv plăţile făcute către furnizori.

În componenţa valorii adăugate a întreprinderii intră: salariile plătite; impozitele şi

taxele; amortizarea; profitul. Cu alte cuvinte, acest indicator cuprinde consumul
factorului muncă şi a factorului capital fix şi nu include consumul intermediar. La nivel
macroeconomic valoarea adăugată se determină prin scăderea consumului intermediar
din produsul global brut.

Profitul brut sau profitul total este un indicator ce exprimă mărimea profitului obţinut de
către o întreprindere într-o anumită perioadă de timp. El se determină prin scăderea din
cifra de afaceri a întreprinderii a costului de producţie.

Profitul net este indicatorul care reflectă partea din profitul brut al întreprinderii, care
rămâne după scăderea din acesta a impozitelor şi a altor plăţi prevăzute de legislaţia în
vigoare (dobânda la capitalul investit, chiria plătită pentru clădiri, arenda, partea
destinată rezervelor, donaţiile pentru scopuri umanitare ş. a.).

Share on







Teoria economica

 Microeconomie
 Macroeconomie
 Geoeconomia
 Doctrine Economice
 Relatii Economice Internationale

Stiinte Economice
  Management
 Marketing
 Finante
 Contabitlitate
 Merceologie si comert
 Teoria economica
 Turism

Echipa conspecte.com, cred