Cât de sustenabilă mai este datoria Guvernului României ?

După cum este cunoscut, datoria Guvernului României a crescut foarte mult în ultimii cinci ani. Astfel,
după ce la sfârșitul anului 2008 datoria internă și externă a Guvernului României era de 69,020
miliarde de lei (18,729 miliarde de euro), la sfârșitul lunii martie a acestui an valoarea aceluiași
indicator macroeconomic s-a majorat până la 229,278 miliarde de lei (51,065 miliarde de euro). Datele
prezentate în continuare reflectă acestă creștere fără precedent istoric a îndatorării Guvernului
României.

Produsul intern brut Datoria guvernamantală

miliarde lei miliarde euro miliarde lei miliarde euro
2008 514,700 139,765 69,020 18,729
2011 556,709 131,327 193,157 45,570
2012 587,499 131,747 222,211 49,800
2013 623,391 138,843 229,278* 51,065
Notă: * - valoarea datoriei guvernamentale la 31 martie 2013. Surse de date: 1. Eurostat, National accounts, GDP and main
components; 2. Eurostat, Macroeconomic Imbalance Procedure (MIP), General general government gross debt; 3.
Ministerul Finanțelor Publice, Buletin MFP, Datoria guvernamentală.

Într-adevăr, comparând nivelul datoriei guvernamentale din 31 decembrir 2008 cu cel din 31 martie
2013 rezultă că în perioada menționată valoarea în lei a indatorării a crescut cu 232,2%, respectiv cu
172,6% pentru valoarea în euro a aceluiași indicator. Desigur, în condițiile acestei creșteri explozive
ne putem întreba: Oare nu cumva actuala datorie a Guvernului României a crescut prea repede și prea
mult astfel încât a devenit nesustenabilă ?

La prima vedere lucrurile nu par scăpate de sub control, deoarece potrivit datelor precedente ponderea
datoriei guvernamentale în produsul intern brut era la sfârșitul lunii martie a cestui an cu mult mai
mică (36,8%) decât pragul critic al acestui indicator reglementat de instituțiile Uniunii Europene
(60%). În acest context, majoritatea experților români sau străini, ca să nu mai vorbesc de opiniile
politicienilor din România și din Uniunea Europeană, consideră că actualul nivel de îndatorare al
Guvernului României este perfect sustenabil ca să spun așa ? În opinia mea, însă,, actualul nivel de
înadorare al Guvernului României nu este nici pe departe atât de sustenabil așa cum susțin acești
factori decizionali atât de influenți și de interesați. Sunt convins că cei care vor analiza argumentele
prezentate în continuare imi vor da dreptate.

Pentru început, să calculăm ponderea veniturile curente ale Guvernului României în produsul intern
brut pentru perioada menționată. Rezultatele acestui calcul sunt prezentate în continuare.

VG (miliarde lei) PIB (miliarde lei) VG / PIB (%)

2008 59,125 514,770 11,49
2011 77,058 556,708 13,84
2012 83,577 587,499 14,23
2013* 19,814 154,887 12,79
Notă: * - primele trei luni. Notații: VG – veniturile curente ale guvernului; PIB – produsul intern brut. Surse de date: 1.
Eurostat, National accounts, GDP and main components; 2. Ministerul Finanțelor Publice, Buletin MFP,Bugetul de stat,
Execuții bugetare.

Să calculăm acum pe baza datelor precedente valorile raportului dintre datoria guvernamentală și
veniturile curente ale Guvernului României. Rezultatele acestei evaluări sunt deosebit de importante
deoarece indicatorul datorii per venituri este un indicator cheie în ceea ce privește estimarea
fezabilității financiare la nivel microeconomic sau macroeconomic. Evident, între valoarea acestui
raport și cea a riscului de insolvență există o relație directă.
 DG (% din PIB) VG (% din PIB) DG / VG
2008 13,4 11,49 1,17
2011 34,7 13,84 2,51
2012 37,8 14,23 2,66
2013 36,8 12,79* 2,88
Notă: * - valorea din primul trimestru a fost anualizată .

Fără îndoială, creșterea de aproape 2,5 ori a raportului dintre datorii şi venituri în doar cinci ani
reflectă o acutizare alarmantă a riscului de insolvență suverană în cazul României. De ce ? Pentru că o
creștere cu un procent a ratei dobânzii implica în 2008 o creștere marginală a cheltuielilor de 1,17%,
pe când acum aceeași creștere ar insemna o majorare a cheltuielilor guvernamentale cu 2,88% ! Ori,
așa cum se poate observa în studiul de caz prezentat în continuare, creșterea datoriei guvernamentale a
generat o deteriorare periculoasă a raportului dintre veniturile curente şi cheltuieli guvernamentale de
strictă necesitate (salarii; serviciul datoriei; subvenții pentru pensii, sănătate, autorități locale,
companii și instituții guvernamentale; asistență socială).

miliarde lei
VG Salarii SD Subvenții AS CGSN VG-CGSN
2008 59,125 15,835 5,051 15,266 16,085 52,210 6,915
2011 77,058 15,682 10,155 35,904 15,008 66,594 10,464
2012 83,577 17,142 11,863 32,255 13,645 74,905 8,672
2013 19,814 5,018 3,349 8,713 3,350 20,492 -0,678
Notații: SD – serviciul datoriei (dobânzi și rambursări); AS – asistență socială; CGSN – cheltuieli guvernamentale de strictă
necesitate. Sursa datelor: Ministerul Finanțelor Publice, Buletin MFP, Bugetul de stat, Execuții bugetare.

Pe de altă parte, deteriorarea fezabilității financiare a Guvernului României în perioada 2008-2013

poate fi evidențiată mai ales prin intermediul raportului dintre serviciul datoriei și veniturile
guvernamentale curente (SD/VG). Astfel, valoarea indicatorului menționat era de 8,5% în 2008, de
13,2% în 2011, de 14,2% în 2012 și de 16,9% în primul trimestru al acestrui an. Cu alte cuvinte, în
doar cinci ani ponderea serviciului datoriei în veniturile Guvernului României a crescut de aproape
două ori: de la 8,5% în 2008, până la 16,9% în primele trei luni ale acestui an ! Din cauza creșterii
serviciului datoriei, deci, actualul guvern nu a reșit să-și finanțeze din veniturile curente colectate în
primul trimestru al acestui an nici măcar cheltuielile de strictă necesitate ! Ar mai fi de adăugat că rata
medie a dobinzii la datoria Guvernului României a fost în perioada menționată de aproximativ 4,1%.

Dar ce se va întâmpla dacă rata medie a dobânzii la datoria Guvernului României va crește în anii
care vin până la 5%, valoarea acestei datorii va urca până la 60% din PIB, iar ponderea veniturilor
guvernamentale în PIB se va menține la același nivel ca și în ultimii cinci ani ? Într-o asemenea
situație, cu o foarte mare probabilitate de apariție, ponderea dobânzilor în veniturile guvernamentale ar
fi de 23%, iar ponderea rambursărilr în contul datoriei, calculată pentru o perioadă medie de
rambursare de două decenii, ar fi tot 23%. Mai clar, serviciul datoriei pentru o rată medie a dobânzii
de 5% pe an, un nivel de indatorare de 60% din PIB, o pondere a veniturilor guvernamentale de 13,1%
din PIB și o durată medie de rambursare de două decenii ar atinge un nivel nesustenabil: 46% din
veniturile guvernamentale. Din acest motiv, în ipoteza că actualul nivel al veniturilor guvernamentale
se va menține și în anii următori, o eventuală creștere marginală a ratei anuale a dobânzii la datoria
publică cu doar 2% coroborată cu o creștere a indatorării publice peste pragul critic de de 50% ar
determina o iminentă insolvență a Guvernului României !

Dar care sunt cauzele care au deteriorat intr-o asemenea măsură fezabilitatea financiară a Guvernului
României ? Ce s-ar mai putea face pentru evitarea insolvenței suverane a României ?

Desigur, deteriorarea acută din ultimii cinci ani a fezabiltății financiare a Guvernului României
reprezintă un fenomen extrem de complicat, iar identificarea cauzelor care au determinat această
disfuncție extrem de periculoasă implică dificultăți majore. În aceste circumstanțe, studiul de caz
precedent reflectă suficient de clar în opinia mea următoarele cauze principale ale actualului colaps al
finanțelor publice care afectează atât de acut și de atâta timp România: slaba calificare a forței de
muncă; ponderea extrem de scăzută a veniturilor guvernamentale în PIB.

În ceea ce privește nivelul scăzut de calificare al forței de muncă din România, această disfuncție
poate fi relativ ușor evidențiată prin intermediul următorului indicator: produsul intern brut raportat la
cantitatea de materii prime utilizate în economia reală. Acest indicator, denumit în mod uzual
productivitatea resurselor, reflectă, deci, nivelul valorii adăugate (salarii, profit și amortizare) per
kilogram de materii prime procesate în economia reală. Evident, un nivel ridicat al acestui indicator
implică un grad înalt de calificare al forței de muncă și invers. În aceste condiții, datele prezentate în
continuare reflectă cu claritate slaba calificare a forței de muncă din economia României în perioada
2000-2010.

Productivitatea resurselor (euro per kg)

2000 2008 2010
UE 27 1,34 1,48 1,68
Polonia 0,39 0,45 0,48
Estonia 0,42 0,38 0,38
România 0,35 0,18 0,23
Bulgaria 0,17 0,18 0,22
Sursa datelor: Eurostat, Sustainable devlopment indicators, Resource productivity.

Într-adevăr, din clasamentul anterior rezultă că principala disfuncție a procesului de creștere

economică a României din perioada 2000-2010 o reprezintă slaba calificare a forței de muncă. Astfel,
cu o valoare adăugată per kg materii prime de 7 ori mai mică decât media UE 27 a acestui indicator,
economia României ocupă, alături de economia Bulgariei, ultimul loc într-un clasament al statelor din
Uniunea Europeană alcătuit în funcție de nivelul productivității resurselor. Mai mult, este de menționat
că în 2008 nivelul productivității resurselor a scăzut în cazul României la aproape jumătate comparativ
cu nivelul din anul 2000 a acestui indicator, ceea ce inseamnă că procesul de creștere economică din
acea perioadă a fost un proces pregnant extensiv și nesustenabil. Cu alte cuvinte, creșterea economică
pe termen lung implică în mod necesar un mix de factori de creștere intensivi și extensivi . Creșterea
economică bazată pe proliferarea muncii slab calificate este inevitabil nesustenabilă, oricât de exploziv
ar fi ritmul acestei creșteri în anumite perioade.

Acest deznodământ dramatic al creșterii economice din perioada 2000-2008 era predictibil. În ce mă
privește, am publicat la sfârșitul anului 2007 o lucrare în care evidențiam caracterul extensiv și
nesustenabil al procesului de creștere economică din România acelor ani. Evident, au mai fost și alți
autori care au semnalat aceeași disfuncție. Din păcate, aceste avertismente nu au fost receptate nici de
factorii de decizie și nici de opinia publică. Același lucru se întâmplă și acum. Există în acest moment
un cor imens de pseudoexperți și de politicieni români care vorbesc la nesfârșit despre necesitatea
creării unor noi locuri de muncă. Se vorbește în acest context chiar și despre reindustrializarea
României. Să fim serioși, reindustrializarea României prin proliferarea muncii slab calificate ar genera
subdezvoltare și nu dezvoltare economică. Colapsul economiei românești din 2008 a fost o consecință
a multiplicării subdezvoltării în detrimentul dezvoltării economice. Din acest motiv, depășirea
actualului colaps economic din România implică, pe termen scurt, o creștere semnificativă a gradului
de ocupare al forței de muncă calificate. Iar pe termen lung este nevoie de investiții semnificative în
procesul de calificare și de recalificare a forței de muncă.

În sfârșit, ponderea extrem de scăzută a veniturilor guvernamentale în PIB reprezintă cea de a doua
cauză majoră a creșterii explozive din ultimii cinci ani a riscului de insolvență suverană a României.
Dar de ce colectează atât de puţini bani Guvernul României ? Pe de o parte, pentru că nivelul unor
impozite şi taxe este prea mare, mai ales taxa pe valoarea adăugată. Din acest motiv, evaziunea fiscală
reprezintă un fenomen de masă în România. Pe de altă parte, există în România destui oligarhi care îşi
folosesc cu mare succes puterea şi influenţa pentru a se exonera de obligaţiile fiscale. Şi există foarte
mulţi alţi locuitori ai României care supravieţuiesc în condiţii dramatice muncind în economia de
subzistenţă. Cum ar putea fi soluţionate aceste probleme ? În primul rând, ar fi necesară o nouă
paradigmă fiscală, o paradigmă bazată pe obligativitatea declarării de către toţi contribuabilii a tuturor
veniturilor din muncă şi din capital. Apoi, ar fi necesară legiferarea unor deductibilităţi fiscale pentru
veniturile strict necesare pentru creşterea şi educarea copiilor şi a altor venituri similare. Nu în ultimul
rând, ar fi strict necesară o simplificare a procedurilor fiscale şi o reducerea substanţială a unor
impozite şi taxe prohibitive.

Am scris aceste rânduri cu speranţa că factorii de decizie şi opinia publică vor conştientiza cât de mare
este în acest moment riscul de insolvenţă suverană a României. Pe lângă riscurile specifice explicitate
anterior, există multe alte riscuri de ordin general la fel de mari, riscuri generate de actualele
turbulenţe de pe pieţele monetare şi financiare globale. De exemplu, în acest moment rata anuală a
dobânzii la bondurile cu scadenţa la 10 ani emise de Guvernul SUA a depăşit pragul critic de 2,5%,
după ce acum câteva luni nivelul aceleiaşi variabile era de numai 1,39%. Evident, din acest moment
costul îndatorării publice şi private va creşte semnificativ pe plan global. Ori, aşa cum am arătat, orice
creştere a ratei dobânzilor reprezintă un risc major pentru Guvernul României şi pentru multe alte
Guverne. Cu toate acestea, până în acest moment liderii actualului guvern au tergiversat soluţionarea
celor două probleme cheie menţionate anterior: creşterea semnificativă şi rapidă a productivităţii
factorilor de producţie, respectiv creşterea rapidă şi semnificativă a ponderii veniturilor
guvernamentale în PIB. Mă tem că la toamnă va fi prea târziu. În mod sigur va fi prea târziu..

22 iunie 2013 Dr. Ing. Nicolae Ţăran