Sunteți pe pagina 1din 11

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

AL REPUBLICII MOLDOVA
COLEGIUL „IULIA HASDEU”
SECȚIA CONTABLITATE
CATEDRA DE ECONOMIE

Lucru individual
la disciplina Auditul Intern

Elaborat: Botezatu Ștefan


Verificat: Donea Sofia

Cahul 2018

Tema nr.1: Aspecte generale de organizare a auditului


Problema nr. 1
Auditorul care a încheiat un contract cu privire la acordarea serviciilor de audit pe termen lung,
nu a fost remunerat pentru efectuarea verificării de audit pe anul anterior. El a propus condiția că
dacă lucrul nu va fi plătit, atunci el nu va începe verificarea raportului financiar pe anul curent.
Clientul a răspuns că rezultatele verificării pe anul curent au o importanță esențială, deoarece
în cazul obținerii întârziate a raportului de audit cu mențiuni, compania nu va fi în stare să
primească o finanțare suplimentară și promite că după efectuarea verificării pe anul curent,
auditorul va primi plata totală pe 2 ani. Este necesar de determinat care va fi problema ce va
afecta îndeplinirea auditului dacă el va decide să îndeplinească verificarea în aceste condiții.
Răspunsul:
În primul rând se observă o suspeciune asupra întreprinzătorului care într-un fel sau altul
încearcă să ascundă ceva și anume o verificare ar trebui efectuată asupra faptului dacă au existat
în precedent alți auditori și care a fost părerea lor despre clientul dat. O altă problemă este
influența asupra independenței auditorului din cauza unei oferte de lung timp.

Problema nr. 2
Din convorbirea cu clientul, auditorul a aflat că în cazul când întreprinderea va obține
pierderi, drept rezultat al activității economice acestea îi vor fi acordate subvenții. Determinați ce
acțiuni va întreprinde auditorul și asupra căror compartimente își va concentra atenția auditorul
pentru a împiedica întreprinderea să inducă în eroare situațiile financiare, referitor la pierderile
inexistente.
Răspunsul:
Auditorul trebuie să verifice situația financiară pe anul precedent și curent și situația de
profit și pierderi. Acesta observând care este situația va sfătui clientul să-și sporească veniturile
din vânzări și ca în perioada de gestiune să efectueze cât mai puține cheltuieli, astfel aceasta va
reuși să scape de pierderi.

Problema nr. 3
În scopul extinderii activității de producere, firma „K” s-a adresat băncii în ianuarie 2018
cu cererea de a i se acorda un credit. Banca a solicitat situațiile financiare ale entității pe anul
2017 și rapoartele de audit privind autenticitatea acestora. Firma „K” în conformitate cu
prevederile privind criteriile obligatorii de confirmare cu a situațiilor financiare nu urmează a fi
supusă obligatoriu unei verificări de audit. În anul 2017 în cadrul organizării a fost efectuată
verificarea documentară de către inspectoratul fiscal. Firma „K” propune de a utiliza actul
verificării documentale, eliberat de inspectoratul fiscal în calitate de confirmare autenticității
situației financiare. Determinați dacă banca va accepta astfel de propunere pentru acordarea unui
credit comercial în scopul dezvoltării activității de producere a firmei „K”.

Răspunsul:
Banca în nici într-un caz nu va accepta această propunere, deoarece principala cauză este
„verificarea documentară de către inspectoratul fiscal”. Inspectoratul fiscal verifică doar ceea ce
este legat doar de impozite și buget, în rest această nu-și exercită activitatea pe alte
compartimente. În acest caz verificarea trebuie efectuată în contabilitatea financiară.

Problema nr. 4
La verificarea unui magazin, auditorul a obținut informația privind inventarierea
organizării recente. Conducerea i-a oferit următoarele date:
1) Responsabilitatea materială este atribuită de către 2 gestionari.
2) În fișele de evidență a mișcărilor valorice de mărfuri și materiale nu este indicat fluxul de
mărfuri intrate pe data anterioară a zilei de efectuare a inventarierii. Prin urmare aceste date nu
au fost accesibile persoanelor ce au îndeplinit inventarierea.
3) Compararea rezultatelor inventarierii cu reflectarea documentară este înfăptuită de către
contabil.
4) Stocurile de mărfuri și materiale deteriorate sunt înregistrate în documentație ( inclusiv și în
lista de inventariere și nu-s evidențiate )
Determinați asupra căror momente auditorul urmează să acorde cel mai mult atenția.

Răspunsul:
O atenție deosebită, auditorul o va acorda situației 2, deoarece atunci când există fluxul
de mărfuri intrate în momentul inventarierii, gestionarul împreună cu președintele comisiei de
inventariere trebuie să fie prezenți în așa moment și să le menționeze ca „Primit în urma
inventarierii” . Aici trebuie verificate din nou fișele de evidență a mărfurilor.
Un alt moment este 4. În acest caz bineînțeles că stocurile de mărfuri și materiale
deteriorate trebuie evidențiate. Dacă ele s-au deteriorat, trebuie de efectuat o observație asupra
acelor stocuri și de verificat din nou documentația privind SMM.

Problema nr. 5
Auditorul a efectuat următoarele proceduri:
I. A verificat documentele privind înregistrarea mijloacelor de transport.
II. A verificat documentele privind procurarea lor.
III. A verificat existența reală a mijloacelor de transport.
IV. A obținut confirmarea orală din partea vânzătorului mijloacelor de transport.
Determinați care din procedeele menționate ar oferi date privind drepturile de proprietate
entității asupra mijloacelor de transport.
Răspunsul:
Problema nr. 6
Conform datelor jurnalului order pe contul 242 soldul la data de 31 martie 2017 pe jurnal
constituie 24 818 lei, iar conform extraselor bancare, 30 088 lei. În procesul verificării, auditorul
a depistat următoarele greșeli:
a) Intrările din numerar în sumă de 5450 lei au fost reflectate în credit 242.
b) Suma procentelor bancare reflectate în jurnalulu order, constituie 752 lei, iar conform
extraselor bancare aceasta constituie 572 lei.
Înregistrați recomandările pe care poate să le de-a auditorul contabilului pentru a efectua
corectări pe contul 242.
Răspunsul:

Problema 7:
În procesul verificării de audit pentru anul 2017 a depistat că producția livrată în
decembrie 2017 a fost reflectată în registrul de livrări. În ianuarie 2018 la suma de 240 lei
inclusiv TVA. Determinați cu astfel de reflectare va influența asupra situațiilor financiare și
comentați acțiunea auditorului.
Răspunsul:

Tema 2: Etica în audit


Problema 1:

Un client al firmei de audit este întreprindere agricolă și propune firmei de audit să se


achite pentru serviciile de audit prestate cu producția agricolă. Determinați dacă trebuie să
accepte asemenea propuneri firma de la clientul său.
Răspunsul:

Problema 2:
Conform hotărârii instanței de judecată i s-a propus firmei de audit în persoana auditului
Florea Ion să efectueze auditul situației financiare la o fabrică de încălțăminte, în procesul
verificării a ieșit la iveală cum că auditul în perioada anterioară a fost efectuat de către o rudă a
auditorului Florea. Determinați dacă este în drept auditorului Florea să efectueze auditul la
fabrica de încălțăminte.
Răspunsul:

Problema 3:
Compania de audit duce evidența contabilă a S.A „X” pentru perioada 2016. Conducerea
S.A „X” s-a adresat companiei de audit cu propunerea de a efectua auditul situațiilor financiare
pentru 2016. Determinați dacă poate firma de audit să accepte asemenea propunere.
Răspunsul:
Problema 4:
Un client al Firmei de audit nu s-a achitat pentru serviciile de audit prestate în 2016, însă
s-a adresat firmei de audit cu rugămintea de a efectua auditul situațiilor financiare pentru anul
2017, promițând că se va achita pentru serviciile de audit pe 2 ani. Determinați din punct de
vedere a normelor codului etic, dacă poate firma de audit să accepte clientul.

Răspunsul:
Problema 5 :
În procesul verificării de audit asupra situaților financiare auditului a aflat că clientul se
planifică să procure acțiunile SA ,,Aurica anterior efectuând auditul a SA ,, Aurica și cunoscând
bine situația financiară complicate la această întreprindere.

Este în drept auditorul sa efectueze auditul clientului actual.?


Răspunsul: Auditorul nu are dreptul să efectueze procesul de audit la entitatea dată deoarce
acesta cunoaște foarte bine situația finaciară la întreprinderea anterioară.

Tema 3: Planificarea auditului


Problema 1:
Un auditor se familearizează cu bussinesul unui client , rămâne să determine
activitatea pentru:
a) A face sugestii privind înbunătățirea sitemului controlului intern al clientului ;
b) A dezvolta o atitudine aferentă conduceri vizavi de situațiile finaciare
c) A evalua dacă totaliatea erorilor constatate cauzează denaturarea semnificativă a situației
financiare .
d) A înțelege evenimentele și operațiile economice ce pot avea un efect asupra situației
financiare a clientului.

Răspunsul:

Problema 2:
Date inițiale:
1) Rapoartele financiare nu pot fi corectate 100%
2) Riscul propriu poate fi redus în rezultatul verificării de audit.
3) Activitatea conducerii firmei exercită influență asupra riscului propriu
4) Riscul propriu se modifică în dependență de genul firmei.
5) Auditorul poate micșora riscul conducătorului prin intermediul înaintării propunerilor de
perfecționare în scrisorile de către conducere. Dacă riscul propriu și riscul controlului sunt
înalte, atunci sunt înalte și riscurile nedescoperirii.
Dacă riscul propriu este scăzut, atunci auditorul poate reduce gradul detalierii verificării. Este
necesar de determinat dacă afirmațiile sunt corect.

Problema 3:
Firma de audit a primit 2 ofert2:
- De la firma Albatros
- De la firma Epsilon
Firma Albatros activează 10 ani pe piață și propune de a efectua auditul în domeniul
fiscalității. Drept pricină a servit verificarea firmei de inspecția fiscală și calcularea unei sume
mari de acțiuni. Firma Epsilon activează pe piață 3 ani și propune de a efectua auditul, însă
propune că achitarea pentru serviciile prestate va depinde de nr. greșelilor depistate pentru a
elibera din funcție contabilul-șef. Determinați care propunere trebuie acceptată de firma de
audit, dacă ea este limitată în nr. de angajați
Răspunsul:

Tema 4: Aspecte generale privind deosebirile dintre auditul intern


și extern

Problema 1 : Pe parcursul a mai multor ani , auditorul exercită verificarea situațiilor anuale a unui
client, în tot acest răstimp între auditorul superior și contabil-Șef s-a menținut o strânsă
colaborare.În componența grupului de audit intră colaboratori care pe parcursul a mai multor ani s-
au specializat în verificarea unei poziții a rapoartelor . ce avantaje și dezavantaje apar în cazul
verificării rapoartelor financiare anuale.

Problema 2: : Apreciați Sistema controlului intern în urma situației :


a) Dreptul de a semna documentele bănești aparține Directorului adjunct și casierului
b) Șeful depozitului îi aparține dreptul de a încasa numerar, de a vinde mărfuri și de a
elibera mărfuri de la depozit.
c) Răspunzătorul material – Șeful depozitului , întocmește darea de seamă privind
micșcarea Produselor la depozit odată pe lună , necătând la faptul că mișcarea produselor
are loc zilnic.
d) Salariul muncitorului din secția de reparație se calculează în baza documentelor întocmite
de șeful secției
e) Angajatorilor întreprinderii li se acordă împrumuturi cu acordul contabilului Șef.

Problema 3 :
Dispunem de date primite din următoarele surse :

a) De la persoana a treia,
b) De la clienți în baza datelor externe,
c) De la clienți în baza datelor interne,
d) Colectate de la auditor în baza înregistrărilor contabile a firmei clientului,

Apreciați aceste date din punct de vedere al siguranței.

Răspunsul:

Problema 4:

Scopul principal al auditului este verificarea situației financiare cu scopul de a exprima


opinia pe marginea acestora. Reieșind din aceasta, lămuriți de ce auditorul îndepilineste
următoarele proceduri:

1) Apreciază sistemul controlului intern


2) Verifică sistemul aferent înregistrărilor în evidență
3) Verifică documentele privind autorizarea acestora și reflectarea în conturi
4) Caută dovezi privind diferite regulamente
5) Întocmește teste de corespundere în esență,

Răspunsul:

Tema 5: Misiunea de audit intern și etapele auditului intern

Problema 1:
Ceea ce urmează sunt exemple de proceduri de audit:
1) Analizați creațele clienților cu șeful departamentului pentru a evalua probabilitatea
încasărilor
2) Observați aparatul de pontaj pentru a determina dacă vreun angajat pontează mai mult de o
singură dată.
3) Obțineți o scrisoare de la avocatul clientului în care se menționează că avocatul nu-i
informat despre un litigiu în curs de execuție
4) Înmulțiți costul unitar cu cantitatea unui anumit articol de stoc pentru a determina dacă
valoarea înregistrărilor în contabilitate este înregistrată
5) Examinați polița de asigurare în care se menționează suma cu care sunt asigurate
întreprinderile împotriva riscului de incendiu.
6) Obțineți informații despre controlulu intern solicitând clientului să răspundă la un
chestionar.
7)Observați modul în care angajatul efectuează inventarul stocurilor pentru a determina dacă
procedurile sunt respectate.
8) Adunați sumele înregistrărilor în jurnalul vânzărilor pentru a determina dacă totalul a fost
corect calculat
Se cere: Clasificați fiecare din elementele de mai sus în funcție de următoarele categorii
de audit.
a) Examinarea fizică
b) Confirmarea 3
c) Documentarea 5, 1
d) Observarea 2, 7
e) Chestionarea 6
f) Reconstruirea 4, 8
g) Proceduri analitice

Problema 2:
Dați 2 exemple de probe de audit pe care le-ar putea utiliza un auditor pentru a justifica
fiecare dintre următoarele elemente:
I. Existența fizică a stocurilor
II. Exactitatea creanțelor
III. Drept de proprietatea asupra MF
IV. Obligațiile față de furnizori
V. Uzura morală a stocurilor
VI. Existența numerarului în casierie
Exemple:

Problema 3:
Conform jurnalului order pe contul 242, soldul la 31 martie 2017 constituie 24 818 lei, iar
conform extraselor bancare 30 088 lei. În procesul verificării, auditorul a depistat următoarele
greșeli:
1) Încasările bănești în sumă de 5450 lei, au fost întregistrate în Ct 242
2) Suma dobânzii bancare calculate a fost reflectată conform extraselor bancare, ea constituind
572 lei. E necesar să pregătim recomandările privind corecțiile pe contul 242 pe care le poate da
auditorul contabilului și concomitent regulamentelor de îmbunătățirii a evidenței pe contul 242.
Răspunsul:
5450 – 5270 = 180
750 – 180 = 572

Tema 6: Controlul Intern

Problema 1 : Întreprinderea Astra a solicitat un credit bancar pentru procurarea mijloacelor


circulante pe 3 luni , însă a cheltuit aceste mijloace pentru finalizarea unei construcții de
depozit , dobânda achitată băncii , entitata le-a reflectat în costul depozitului .
Comentați situația și ce indicații vor fi date de auditor .
Răspuns:

Problema 2 : Contabilul societății SA ,, X ” a calculat amortizarea Mijloacelor fixe în situațiile


financiare utilizând instrucțiunea din codul fiscal.

Comentați activitatea contabilului .


Răspuns:

Problema 3 : Entitatea a calculat amortizarea mijloacelor fixe după metoda liniară , în caz că
valoarea utilit. - 10 000 lei , valoarea probabil ramasă - 500 lei , termenul de explotare -5 ani.

Calcularea sumei anuale a amortizării?

Răspuns :
1900 lei.
Problema 4 : Se permite spre diminuare , în scopuri impozabile , valoarea rămasă a unui mijloc
fix lichidat ?
Răspuns:

Problema 5 : La procurarea utilajului ,din vina clientului în drum, ( în proces de transport ) ,


utilajul a fost deteriorate .
Contabilul entității a înregistrat în costul utilajului cheltuiele privind reparația utilajului
Comentați dacă acțiunile contabilului sunt corecte.

Răspuns:

Problema 6 : În urma verificării asupra creanțelor , auditorul a descoperit următoarele erori:


1) Încasările privind recuperarea unor creanțe din vânzările ulterioare , sunt reflectate ca
încasări a exercițiului în curs.
2) Câțiva clienți creanțieri sunt în litigiu cu entitatea , ca urmare a reclamațiilor depuse
pentru recepția unor mărfuri defecte,
3) Câțiva clienți creanțieri nu se regăsesc în balanța de verificare ,
4) O creanță este inclusă de două ori în balanța de verificare ,
5) Totalul balanței de verificare la compartimentul crențe nu este egal cu totalul din evidența
analitică

a) Pentru fiecare eroare , identificați un mechanism al controlului intern c ear trebui să o


prentâmpine,

b) Pentru fiecare eroare eferntă crențelor , enumerați o procedură de audit pe care ar


putea s-o utilizeze pentru a descoperi eroarea.

S-ar putea să vă placă și