RĂZBOIUL RUSO-TURC din 1877-1878 aka Războiul de independență

În urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, în anul 1859, este creat statul român modern.
Statul român modern a fost consolidat în plan intern atât prin politica de reforme din timpul
domniei lui Cuza, cât și prin reformele și măsurile luate în timpul domniei lui Carol I. Una dintre
acestea a fost adoptarea primei Constituții a românilor în anul 1866. Carol I a avut meritul de a
consolida și poziția internațională a României prin participarea statului român la
Chestiunea Orientală, dar și prin aderarea la Puterile Centrale în 1883.

Știm că, odată cu venirea la tron a lui Carol I și, odată și cu adoptarea primei Constituții din
1866, următorul obiectiv pe care îl urmărea României era obținerea independenței.

Într-o primă etapă, am încercat să obținem independența pe cale pașnică. Astfel, am început
negocierile cu Imperiul Otoman. În condițiile în care negocierile au eșuat, singura posibilitate
rămasă era războiul.

România nu putea lupta singură împotriva Imperiului Otoman, avea nevoie de o alianță
militară cu Imperiul Rus care intenționa să redeschidă criza orientală în momentul în care
se va crea un context favorabil (știm că Imperiul Rus se erijase de ceva timp în puterea
protectoare a țărilor creștine din Balcani, tocmai de aceea își tot băga nasul în chestiunea orientală).
Această ocazie favorabilă îi este oferită Imperiului Rus și, implicit și României, odată cu
izbucnirea revoltelor din Bosnia, Herzegovina, Muntengru și Bulgaria, în 1875-1876.

Trupele otomane au intervenit pentru a restabili situația, Imperiul Rus urma să intervină și el, dar
în favoarea popoarelor balcanice.

România a fost neutră față de aceste conflicte din Balcani pentru că voia să evite o eventuală
ocupație străină. ÎNSĂ:

- În septembrie 1876, o delegație din România, condusă de I.C.Brătianu, se deplasează la

Livadia pentru a discuta cu țarul Alexandru al II-lea chestiuni legate de un eventual război
ruso-turc. NEGOCIERILE NU DUC NICĂIERI.
 - În decembrie 1876 a fost promulgată o Constituție otomană, potrivit căreia, România
era o provincie privilegiată - acest lucru a nemulțumit autoritățile române;
- În aprilie 1877, Mihail Kogălniceanu, ministru al Afacerilor Străine, a semnat
Convenția de trecere a armatei ruse – prin această convenție erau stabilite condițiile prin
care armata rusă avea să tranziteze teritoriul românesc; se mai stabilea și faptul că toate
cheltuielile legate de armata imperială îi reveneau guvernului rus, care se obliga să respecte
integritatea teritorială a statului Român - NU ESTE SEMNATĂ ȘI O CONVENȚIE
POLITICĂ TOTUȘI, IMPERIUL RUS EVITĂ/REFUZĂ.

La scurt timp după, tot în luna aprilie a anului 1877, Imperiul Rus va declara război
Imperiului Otoman.

În drum spre Balcani (adică spre zona de conflict), armata rusă a trecut Prutul, situație în care, la
26 aprilie/8 mai 1877, au început ciocnirile de artilerie între România și Imperiul Otoman,
instaurându-se astfel starea de război cu Poarta.

În aceste împrejurări, la 9/21 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a declarat, în Parlamentul

României, independența statului român. Pe 10 mai, Carol I semnează actul de independență.

În lunile mai-iulie au avut loc puternice dueluri de artilerie la Calafat, Olteniţa, Islaz, Corabia,
Bechet, Rast, Gârla Mare, Ciupergeni, au fost respinse vasele de război otomane, armata română
a cooperat cu cea rusă pentru distrugerea flotilei otomane de pe Dunăre.

Însă, în iulie, trupele ruse încep să întâmpine dificultăți; înaintarea armatei ruse este oprită la
Stara Zagora, dincolo de Balcani și, de asemenea, trupele ruse vor întâmpina dificultăți și în
încercarea lor de a cuceri Plevna.

În aceste condiții, la 19/31 iulie 1877, marele duce Nicolae I, a trimis domnitorului Carol I o
telegramă prin care îi solicita ajutorul. Din ordinul lui Carol I, trupele române trec Dunărea
și vor lupta alături de armata rusă în fața Plevnei. CAROL ACCEPTĂ SĂ INTERVINĂ ÎN
SPRIJINUL RUSIEI FĂRĂ SĂ ÎNCHEIE O CONVENȚIE POLITICĂ, primește doar o
promisiune verbală.
Trupele româno-ruse de la Plevna erau comandate de către Carol I, secondat de generalul rus
Zotov. La 30 august/11 septembrie 1877 are loc atacul general asupra Plevnei; armata
română trebuia să cucerească redutele Grivița I și Grivița 2 (cheile Plevnei)

În noiembrie 1877 este cucerită Rahova; Plevna se afla sub blocadă din octombrie 1877. În cele
din urmă, la 28 noiembrie/10 noiembrie 1877 are loc asaltul final asupra Plevnei. Rănit, Osman
Pașa, comandantul militar al Plevnei, vrea să îi predea sabia colonelului Cerchez deoarece armata
română a fost cea care a cucerit Plevna. Ofițerul român a refuzat, spada îi este predată generalului
rus Ganețki.

Armata română a mai cucerit Vidinul, Smârdanul și a ținut sub foc continuu Belogradcikul,
în timp ce trupele ruse s-au îndreptat spre Sofia și Adrianopol.

Războiul se va încheia în februarie 1878 cu înfrângerea Imperiului Otoman și cu tratatele

de la San Stefano și Berlin.

Imperiul Rus a refuzat participarea României la tratativele de pace pe motiv că Poarta ar fi

fost umilită să negocieze cu un fost vasal, precizând, de asemenea, că nu a existat un tratat de
cooperare ruso-român. Mai mult, a anunțat că va cere retrocedarea Sudului Basarabiei, revenit la
România în 1856.

Tratatul de la San Stefano – februarie/martie 1878

- Semnat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman

- Tratatul prevedea, în articolul 5, că Poarta „recunoștea independența României”;
- Imperiul Otoman îi ceda Imperiului Rus, ca parte a despăgubirilor de război, Dobrogea,
Delta și Insula Șerpilor; Rusia își rezervă dreptul de a le schimba cu Sudul Basarabiei;
- Bulgaria devine autonomă și este organizată ca mare principat

Tratatul nemulțumeste Marile Puteri, ceea ce determină organizarea unui nou congres de
Pace (tratatul nemulțumește și Ro: eram supi pt partea aia cu Sudul Basarabiei);

Așadar, este organizat un nou congres de pace, în vara anului 1878, la Berlin:

Tratul de la Berlin iunie/iulie 1878

 - România nu este admisă nici la acest congres. Totuși, la 19 iunie/1 iulie a fost admisă la o
ședință a Congresului pentru a își apăra cauza.
- României îi este recunoscută independența condiționat: trebuia să-I retrocedeze S.
Basarabiei Rusiei și să modifice articolul 7 din Constituție;
- Primea Dobrogea

Obținerea independenței a permis evoluția mai rapidă a statului român pe calea

modernizării. De asemenea, I-a permis României ca, în 1881, să devină regat, moment care
a contrbuit la întărirea instituției monarhice și la creșterea prestigiului statului român. De
asemenea, după 1877, România a putut încheia tratate economice avantajoase cu alte state,
au fost stabilite relații la nivel diplomatic, iar în 1883 a putut adera la Tripla Alianță.

Deci:

- Crește prestigiul țării

- Au fost create condițiile necesare consolidării instituțiilor statului: România este
proclamată regat în 1881, ceea ce atestă o consolidare a instituției monarhice