Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial

2014 / C.I./ Rezumat

Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București

Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului

postindustrial
Teză de doctorat
2014
REZUMAT

Conducător științific Doctorand

Prof. Em. Dr. Arh. Alexandru M. Sandu arh. Cătălina Ioniță

Activitate susținută prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, axa prioritară1, domeniu major de interventie 1.5.
Proiect POSDRU 107/1.5/S/80765.

1
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

Titlul tezei “Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului

postindustrial” anunță ca obiect al studiului: golul și ca subiect investigarea organicității
orașului postindustrial într-un parcurs de înțelegere a sa din punct de vedere conceptual.

Argument. Lucrurile care se văd și lucrurile care nu se văd

În orașul postindustrial (caracterizat de delocalizarea producției și de consumul de nișă)

constatăm procese care se situează oarecum în opoziție cu cele care au caracterizat perioada
industrială (producție localizată și consum de masă), declinul și contracția urbană fiind două
dintre cele mai evidente. Dinamica economică, ritmul cu care tehnologia se uzează moral,
migrația populației, aspirațiile grupurilor sociale și alți asemenea factori se manifestă la sfârșitul
sec al XX-lea prin noi moduri de organizare spațială și socială, evidențiind un raport dinamic
între schimbări programate și schimbări organice în procesul de transformare a spațiului urban;
orașul și teritoriul său guvernate, din ce în ce mai mult, de alte legi1 decât cele derivate din
necesitățile reale și naturale, sunt supuse dispersiei, fragmentării2 în plan spațial și metisării în
plan social, punând profesionistul (arhitect-urbanist) în fața unui obiect nedeterminat: orașul
difuz, generic3, în care comunitatea este dezactivată, ”suspendată”.
Gândirea postmodernă specifică ultimelor decenii ale sec. al XX-lea evidențiază continua
ambiguizare a relației dintre mediul social și spațiul urban. Citirea orașului ca “text” prin
intermediul metaforelor4 conturează o multitudine de reprezentări ale orașului din perspective
diferite, simultane și întrucâtva subiective; pentru grupuri diferite, orașul este mereu altul.

1
dezindustrializarea, consumerismul și schimbarea stilului de viață încurajează expansionismul teritorial și aruncă domeniul
urbanismului într-o criză a planificării. “Moda” specializării socio-spațiale: orașe private, gated communities, periferii cookie
cutters, și schimbarea modului de locuire din mediul rural odată cu schimbarea aspirațiilor locuitorilor (în România: fenomenul
caselor făloase documentat în studiul „Gospodarii și gospodari în România sec. XXI. Un inventar de bunuri și valori” în perioada
2008-2012 de antropologul Vintilă Mihăilescu) corespunde unor legi socio-economice puțin abordate în urbanism.
2
văzută ca o împrăștiere a orașului în teritoriu cu o nouă formă, diluată, dispersia este considerată adesea cauza unei posibile
dispariții a orașului, însă supraviețuirea, ba mai mult, proliferarea orașelor în secolul al XXI-lea este o dovadă în plus a capacității
de adaptare a acestui organism viu. Orașul dispersat este, oarecum, opusul orașului compact, plin de spații goale, consecință
directă a dezvoltării. Prin fragmentare spațială înțelegem situarea simultană în interior și în exterior datorată unei combinații de
descentralizare cu recentralizare, periferializare a centrului și centralizare a periferiilor cu fenomenele asociate mai puțin
abstracte de tipul: periferializare (în Europa) și SPRAWL (în SUA) precum și expansionism teritorial al economiilor emergente
(în China ).
3
orașul difuz (termen umbrelă propus de profesorul Bernardo Secchi) indică o stare (de difuzie) determinată de un proces de
transformare socio-economică, cu efecte spațiale evidente, în trecerea de la o societate industrială la una informațională.
Termenul difuz, indică o reconsiderare a proceselor de transformare spațială în termeni de procese de răspândire, propagare,
împrăștiere în mai multe părți dar și de întrepătrundere, juxtapunere, simultaneitate de forme, spații, activități, timpuri, etc.
4
Orașul este asociat organizării de tip colaj, babilon, organism, fractal, rizom, ecosistem, spumă, etc.

2
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

Această formă de urbanitate definită prin scara local-antropologică5 se traduce în noi feluri de
organizare (grupuri, comunități, inclusiv virtuale) și noi tipuri de spații urbane, restructurate prin
utilizare. În plus, o privire asupra fragmentării spațiale și a metisării sociale este cu atât mai
justificată în contextul actual, într-o vreme în care umanitatea pare a-și schimba și cantitativ
modul de viață, de la rural la urban, și în care o nouă paradigmă se conturează: percepția
creativității umane ca fiind integrată, într-un mod organic, ecosistemelor în care trăim:
considerarea orașelor, prin locuitorii lor, producători de „inovație”, ca fiind „creative”,
„deștepte”, „evolutive”, susținută, suplimentar, de generalizarea conștiinței ecologice care
amplifică trecerea, repoziționarea accelerată la o societate postindustrială.

Golul - spațiu în așteptarea mobilizării înspre o coeziune socio-ecologică

În acest contextul descris succint mai sus se evidențiază nevoia de reconsiderare a

elementelor și ideilor constitutive referitoare la spațiul urban spre o mai bună înțelegere a
existenței urbane contemporane. Cum în perioade de repoziționare intimă: post-criză sau post-
dezvoltare de tipul deindustrializare, periferializare, suburbanizare sau post-socialism, apare cu
recurență nevoia de reconsiderare a locurilor stranii, vacante, deosebite, neîntreținute, fără
funcție instituită, aflate între stadii de dezvoltare, în afara structurilor, spații suspendate, aflate
în așteptarea unei (re)utilizări, în teza de față abordăm subiectul golului ca spațiu în așteptare
(re)descoperit prin experimentare în realitatea spațială a alcătuirii urbane.
Chiar dacă golul este un subiect nelipsit din studiul alcătuirii urbane, acesta este, de cele
mai multe ori, abordat într-un sens fie preponderent economic, fie preponderent social, sau mai
recent, preponderent ecologic. Această constatare ne-a îndreptat către investigarea organicității
ca o formă de sustenabilitate a orașului care deschide posibilitatea mobilizării golului ca spațiu
în așteptare spre o coroborare a sensului economic cu cel social și cel ecologic într-o abordare
sustenabilă de tipul coeziunii socio-ecologice.
Chiar dacă în arhitectură și urbanism procesul organic de evoluție și constituire a orașului
este considerat firesc și implicit înțelegerii profesionistului, nu am identificat o abordare bazată
pe gol ca spațiu resursă pentru dezvoltarea organică. În plus, avem, prea puțin, obișnuința de a
chestiona lucrurile obișnuite, evidente, apărute organic, iar privirea excesivă prin prisma

5
“Instituționalizarea, întemeierea și reîntemeierea a ceea ce constituie condiția noastră de ființe vorbitoare, sînt oare posibile fără
mijlocirea unui mediu articulat după regulile contiguității și edificat la scara umană?” “Dezvoltarea hegemonică a rețelelor
tehnice și a scărilor de amenajare teritorială tinde să înlocuiască și să condamne punerea în operă a scării constructive de
proximitate și de urbanitate, a căror desfășurare contribuia la la întemeierea identității și legitimității noastre antropologice”
Francoise Choay. 2011/2006. Pentru o antropologie a spațiului. București: Revista Urbanismul p. 71. respectiv p. 191

3
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

științifică a lucrurilor vizibile face ca, de multe ori, raportarea la oraș să fie liniară, în sensul
programat al progresului (legiferat, reglementat, stabilit științific, analizat și obiectivat) și mai
puțin un exercițiu al profesionistului (un exercițiu al experienței și al creației, deopotrivă, un
exercițiu episodic, autodiferențiat). O asemenea considerare dă seama de unilateralitatea cu care
este abordat, adesea, spațiul urban.

În contextul descris sintetic mai sus se structurează:

(a) preocuparea pentru problematica golului, în legătură cu organicitatea orașului,
condusă de întrebarea principală de cercetare a tezei:

În ce măsură golul contribuie la evidențierea organicității orașului?

(b) scopul prim al acestui studiu: înțelegerea, definirea și studierea spațiilor în așteptare
(suspendate în gol) în raport cu potențialul lor de dezvoltare dincolo de recuperarea lor,
imediată, prin proiect. Sensul pe termen lung al cercetării, poate mai important, este de
a deschide direcții de acțiune ale arhitectului-urbanist spre medierea și „repararea”
structurii urbane prin mobilizarea tactico-creativă a golurilor.

În același timp, urmărim și un scop practic: identificarea relației transformatoare în

legătură cu capacitatea cadrului fizic de a reacționa în timp real la nevoile imediate, actuale ale
societății pentru o mai bună articulare a omului în spațiu, iar pentru a răspunde, parțial, întrebării
principale abordăm problematica golului ca problemă procesual-funcțională, ca experiență, dar și
ca formă spațială ghidându-ne după câteva întrebări secundare:

Ce este organicitatea și care sunt principalele transformări ale orașului postindustrial

relevante pentru organicitate?
Cum se definește starea de gol și în ce forme este ea prezentă la nivelul orașului?
Cum se evidențiază golul în procesele de transformare urbană? Care sunt procesele
care conduc în mod direct sau indirect la formarea de goluri la nivelul orașului?
Cum contribuie starea de gol la catalizarea unor procese organice?

4
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

Schema abordării subiectului | sursa: C.I.

Probleme de metodă
Considerând urbanismul ca știință a orașelor, dar mai ales ca formă de cunoaștere,
cercetare și acțiune care face să se vadă6 mecanisme și sisteme specifice ale orașului -acea
manifestare colectivă a aspectelor culturii, loc al comunității7, revelator al culturii umane aflată
în continuă schimbare - credem că, cercetarea de arhitectură și urbanism nu înseamnă numai
transfer de cunoștințe și explorarea de metode din poziția de specialist, ci și identificarea și
punerea în discuție a unor aspecte relaționale ale orașului ale unor forme instabile ale sale,

6
Prin analogie cu funcția camerei de fotografiat sau a camerei de filmat, faire-voire este o modalitate politico-estetică și plastică
prin care artistul confruntă realitatea pentru a revela diverse aspecte.
7
În ideea că o comunitate se constituie în jurul unei nevoi și apare dintr-o nevoie de celălalt. În condițiile în care societatea este
tot mai atomizată, mai individualizată iar spațiul intim relațional devine din ce în ce mai important, raportul omului cu regula, cu
norma, cu ordinea, cu puterea, cu instituțiile devine din ce în ce mai tensionat și mai instabil.

5
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

demers în care se înscrie și tema prezentă, facilitând înțelegerea evidenței printr-o interpretare
nouă și dintr-o perspectivă teoretică.
Studiul se situează la intersecția unei explorări morfologice cu o explorare
psihogeografică a golului ca instrument conceptual de investigare a spațiilor în așteptare
(suspendate în gol), apelând la o înțelegere obiectiv-subiectivă a spațiului prin prisma
experienței personale și a experienței locurilor, iar natura subiectului se apropie de domeniul
sociologiei sau al antropolgiei, explorarea sa bazându-se pe metoda chestionării teoretice cu
ipoteză deschisă: o punere a problemei în limitele unei relaționări.
Poziționăm și urmărim problematica la intersecția dimensiunii materiale (cadru urban) cu
dimensiunea socială (viață urbană) sprijinindu-ne, uneori, și pe dimensiunea narativă (discursuri
din artă și literatură) a orașului. În secundar urmărim identificarea relației prin care locuitorii,
înțeleși mai ales ca descriptori de conexiuni și nu doar ca simpli utilizatori ai spațiului, contribuie
la dezvoltarea organică.
Metodologia de cercetare este alcătuită dintr-o diversitate de metode și modalități de
abordare care țin de investigația empirică și evaluarea teoriilor în baza dovezilor și a
argumentului logic, tipologia lor variind de la observație directă și prezumții firești în planul
percepției, la cercetarea riguroasă și corelativă a bibliografiei8, la asocieri, interpretări și
coroborări în baza similitudinilor sau analize punctuale, vizite de studiu în majoritatea oraşelor la
care facem referire în teză, documentare prin film, interviuri și, nu în ultimul rând, experiența
proprie de “experimentare” a orașului difuz cât și o minimă experiență de proiectare de
arhitectură și urbanism.

8
Natura subiectului a făcut ca parcurgerea bibliografiei să meargă simultan în două direcții: (a) polisemantismul și
multiplele declinări ale subiectului, determinate de direcția din care este abordată problema, precum și de
nuanțareadată de unii autori manifestării sale spațiale, a impus cercetarea bibliografiei care tratează diferite forme
ale subiectului și relaționarea acestora. (Dincolo de dificultatea de a categorisi spațiile în chestiune constatăm și o plăcere
creativă cu care autorii nuanțează denumirea acestora, în pofida tentei negative, în asociere cu o varietate de domenii care
deopotrivă îngreunează și înfrumusețează explorarea noastră: terenuri vagi, puncte moarte, decoruri abstracte, terenuri colonizate
de natură, locuri noi, locuri nenumite, tărâmul nimănui, spații reziduale, spații abandonate, peisaj superflu, spații ale
incertitudinii, al trei-lea peisaj, zone albe, avene, ponoare, pori, viduri, drosscape, SLOP, etc. ) (b) urmărirea aspectelor care
apar indirect sau tangențial în lucrările de istorie și teorie a orașului care explică mecanisme de creștere și declin
din punct de vedere morfologic.

6
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

Structura tezei
Lucrarea este structurată în patru părți(capitole) și 11 puncte după cum urmează:
În prima parte a lucrării urmărim înțelegerea unor transformări de context, atât de
ordin perceptiv cât și de ordin socio-economice și implicația acestora asupra înțelegerii
reprezentării orașului postindustrial prin prisma individului care trecând de la o izolare impusă la
o coizolare creativă pune în evidență o organicitate specializată. Prin investigarea organicității ca
atribut posibil de reactualizat în gândirea urbanistică identificăm ca tendință o nouă latură a
urbanismului: “neo-urbanismul organicist”

În partea a doua lucrării, cea mai importantă, urmărim o definire a stării de gol după
trei dimensiuni: după funcționalitate (constatativ), după circumstanță (rezolutiv) și după
percepție (semnificație) dintr-o perspectivă multiplă: filosofică, terminologică, științifică etc. O
etapă importantă a studiului este alegerea descriptorului potrivit pentru categoria de spații
studiată: în așteptarea unei utilizări, o categorie ignorată, negată, desconsiderată sau doar uitată
în teoria și practica curentă de arhitectură și urbanism. Umărind câteva criterii precum: suficient
de general încât să cuprindă toate cazurile identificate, mai puțin contaminat de aspectul negativ
care domină percepția acestor spații și mai aproape de o înțelegere operațională, un înțeles care
situează subiectul la granița dintre teorie și practică și totodată explorând înțelesurile termenilor
folosiți pentru a desemna conceptual sau obiectual aceste spații, decantați din marea de cuvinte
care denumesc spațiile în chestiune (interstițiul urban, terenul vag, spațiul vrac și spațiul liber)
am optat pentru sintagma cuprinzătoare: gol ca spațiu în așteptare (suspendat în gol) asociat
termenului agricol pârloagă; referindu-ne la situarea într-o meta-stare în procesul de re-
cultivare, re-culturalizare. (DEX 98; PÂRLOÁGĂ, pârloage, s. f. Teren arabil lăsat necultivat
unul sau mai mulți ani, pentru refacerea fertilității lui. ♦ (Colectiv) Ierburi crescute pe un teren
arabil necultivat).
Rafinând înțelesul rolului golului ca spațiu în așteptare în sensul considerării sale ca
resursă pentru dezvoltare organică, explorăm conceptul și în raport cu trei grade de manifestare
asociate cu dimensiunile definitorii. Aceste trei grade sunt: porozitatea ca o manifestare a
structurii sale (legată de dimensiunea funcțională), atopia ca o manifestare a temporalității sale
(legată de dimensiunea circumstanțială) și liminalitatea ca o manifestare a transformării sale
(legată de dimensiunea perceptivă).

7
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

În partea a treia a lucrării investigăm corpul urban, fragmentarea acestuia, prin

fenomene de dispersie, fragmentare, declin, producătoare totodată de gol la nivelul orașului,
pentru a evidenția importanța golului în procesul de transformare urbană, în revelarea unui
anumit comportament al orașului, vizibil în starea de gol;

În partea a patra a lucrării punem în discuție un mod de lectură a golului, așa cum este
evidențiat de una din condițiile sale esențiale – temporaritatea și temporalitatea vizibile atât în
timpul scurt cât și în timpul lung. Sunt astfel expuse, prin intermediul porozității, noi posibilități
de asociere oraș-natură, precum și noi tipuri de experiență urbană, posibile prin utilizări
temporare și revelatoare a unor procese de dezvoltare endogenă. Observăm porozitatea totală ca
o caracteristică morfologică a orașului la o scară mare și microporozitatea ca o caracteristică
antropologică observabilă la scara redusă a experienței spațiale directe prin intermediul
utilizărilor temporare.
Pentru a rezuma aspectele identificate în plan teoretic, prezentăm o exemplificare de caz
care a indus dezvoltare endogenă: Centura feroviară minoră, Paris, recuperarea căii ferate
industriale a Parisului.

Lucrarea cuprinde în total 256 de pagini, 77 de figuri (inclusiv imagini și tabele) și 7

anexe și se încheie, în mod firesc cu concluziile tezei (punctul 11) din care le redăm în
continuare pe cele mai importante:

Teza pune în evidență necesitatea depășirii unei desconsiderări a stării de gol - golul
privit adesea sa ca rest întâmplător – pledând pentru considerarea sa ca rezervă, necesară și
productivă, deosebit de importantă ca obiectiv al planificării spațiale.

(1) Înțeles ca spațiu în așteptare, teren vag, zonă moartă, interstițiu etc, golul este
martor al dinamicii urbane, o realitate care pune în evidență momentele de creștere și sau declin,
momentele în care corpul urban se fragmentează sau se reconectează, fiind din acest punct de
vedere un instrument de investigație, dar și un indicator al organicității orașului, înțeleasă ca
proces transformativ, sensibil la factorii externi.
(2) O nouă paradigmă a golului, confirmată și de știință, îl califică drept plin de
înțeles și semnificație, ca element care pune în valoare continuitatea și, chiar și, totalitatea. În
consecință, ne situăm într-o înțelegere a golului în care este văzut ca un plin, ca un loc în care se

8
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

manifestă dinamica orașului și acțiunea, în care se operează o parte a transformărilor orașului; o

prezență a unei absențe care revelează caracterul de intermediaritate, de negociere cu norma,
între un moment trecut, a cărui memorie o păstrează, uneori, și un moment viitor ca loc al
proiecției unei idei, deci al unei anumite fecundități.
(3) Dinamica, proprie organismului urban, se opune programării permanente,
raportul static plin-gol fiind constant alterat, dinamic și complex, în timp ce schimbarea
permanentă (deschiderea și închiderea porilor) pune în evidență și este pusă în evidență în/prin
temporalitatea și dinamica golului. În raportarea la urban, golul, dincolo de faptul că este
suportul experienței urbane este și locul evoluției, al experimentării, al unei multiplicități de
finalități (succesive sau simultane), al facilitării creației și creativității, revelând acțiunea
timpului asupra structurii urbane, atât la nivel particular, cât și la nivel global sub formă de
porozitate. Acolo unde, la nivelul porozității, este facilitată și conectivitatea porilor – acest lucru
putând reveni practicii de urbanism – constatăm o vocație suplimentară a golului: contribuția la
permeabilitatea orașului, în sensul de organicitate globală determinată prin capacitatea de
răspuns la stimuli și la nevoi noi.
(4) Calificând golul ca spațiu al deschiderii de posibilități către experiențe “noi”
înrădăcinate în esența locului, îi atribuim apartenența la experiența cotidiană; oferă libertate de
alegere, în ea rezidă și oportunitatea transgresiunii normei sau a evitării ei, condiția de gol
oferind tocmai în acest sens șansa unei expresii neîngrădite, directe, autentice creatoare de
identitate. Această multiplicitate posibilă face ca golul să permită o stratificare a experiențelor,
contribuind astfel la o înțelegere profundă a utilizării spațiului urban, atribuindu-i o valoare de
depozitar al experiențelor (succesive și/sau simultane).
(5) Privirea orașului prin conceptul de gol, ca instrument de investigare, pune în
evidență potențialitatea unor relaționări complexe, și, astfel, legătura organică a unui tot dinamic,
ca o vastă unitate de interacțiuni. Acceptarea unei potențialități, latente sau manifeste, a golului
se înscrie în considerarea orașului ca organism, în care nimic nu are o existență cu totul izolată,
insulară, ci intră într-un fel sau altul într-o relaționare. Golul se eliberează de ideea de ruptură și
de discontinuitate odată ce este privit și ca o componentă sistemică vitală și nu doar ca
problemă, chiar dacă utilitatea sa, în forma de componentă, devine aparentă mai târziu în
evoluția sistemului.
(6) Evidența golului la nivel urban pune în evidență factorul timp, o anumită
condiție a efemerității în care pot interveni transformări provocate de apariția unor noi nevoi ale

9
 Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial
2014 / C.I./ Rezumat

societății, constând din acest punct de vedere un punct de plecare important în înțelegerea
dezvoltării organice, mergând chiar până la conceptul de regenerare.
(7) Intervenind în însăși condiția golului, cea de temporaritate, utilizările temporare
precum colonizarea naturii, pot constitui un instrument de mobilizare, de catalizare a intereselor
care nu își găsesc locul în zone în care normele sau reglementările impun anumite limitări sau
conduite. Rezultatul, opus unei abordări mecanice, este o abordare organică înțeleasă ca formă
de mobilizare în raport cu un spațiu plin de potențialitate care contribuie în unele cazuri la
declanșarea unor procese de regenerare urbană.
(8) Din perspectiva construirii sale, golul, ca spațiu între (finalități, programări,
determinări), ca spațiu în așteptare, se dovedește în unele cazuri, un teren de experimentare și,
astfel, de descoperire a unor nevoi comunitare care, preluate apoi sub formă programată, și sub
forma construirii, pot conduce la o mai bună articulare între nevoi și spațiul afectat lor, deci, la
sustenabilitate.
(9) Investigarea urbanului, pornind de la conceptul de gol, pune în evidență
necesitatea depășirii unei abordări a organicității în sensul de mimetism al naturii sau al unei
forme de idealizare, și orientarea cu precădere către proces, către o finalitate deschisă, către
adaptare, subliniind totodată rolul continuității ca sumă de realități posibile.

10