-ULTIMUL TEOLOG RECUNOSCUT UNANIM ÎN TOATĂ BISERICA RĂSĂRITEANĂ

- A FOST DOCTOR ÎN TEOLOGIE

-S-A AFIRMAT CA UN MARE GÂNDITOR AL BISERICII ȘI A REALIZAT SINTEZA GÂNDIRII PATRISTICE A
PRIMELOR 7 SECOLE
A DAT CULTULT ICOANELOR ACEL FUNDAMENT DOGMATIC PE BAZA CĂRUIA S-A CLĂDIT
ICONOLOGIA RĂSĂRITEANĂ

S-A NASCUT ÎN ANUL 650 A DECEDAT ÎN ANUL 749

VIAȚA
S-A NĂSCUT ÎN DAMASC, DINTR-O FAMILIE CREȘTINĂ ARABĂ ÎN DAMASC.

TATĂL SĂU ERA MINISTRU DE FINANȚE LA CURTEA CALIFULUI, MOTIV PENTRU CARE SF. IOAN
A BENEFICIAT ÎMPREUNA CU FRATELE SĂU ADOPTIV ( VIITORUL EPISCOP DE MAIUMA ÎN
GEZA), DE O EDUCAȚIE ALEASĂ; ASTFEL ÎNCAT DUPĂ CÂȚIVA ANI, SF. IOAN A AJUNS ȘI EL PRIM
MINISTRU AL CALIFULUI DIN DAMASC.

CALIFII ABDEL MALEK (685-705) ȘI OMAR AL II-LEA (717-720) NU AU MAI TOLERAT CREȘTINI,
IAR, DIN ACEST MOTIV, SF IOAN A RENUNȚAT LA FUNCȚIA S-A , ȘI IMPREUNA CU FRATELE SĂU
S-AU RETRAS LA MĂNĂSTIREA SF. SAVA DIN IERUSALIM, INAINTE DE ANUL 700.
A FOST HIROTONIT PREOT DE CĂTRE PATRIARHUL IOAN AL V-LEA (705-735) AL
IERUSALIMULUI , SLUJIND BISERICA CU DĂRUIRE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VIEȚII SALE.

ICONOCLAȘTII L-AU ANATEMIZAT LA SINODUL DE LA HIERIA DIN ANUL 754, SFÂNTUL IOAN A
FOST REABILITAT LA SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC DE LA NICEEA DIN ANUL 787, FIIND
VENERAT CA SFÂNT, ȘI CA APĂRĂTOR AL ICOANELOR .

SINTEZA PRIMELOR 7 SECOLE CONSTITUIE UN SISTEM TEOLOGIC BINE ÎNCHEGAT

UNA DINTRE CELE MAI IMPORANTE SCRIEI ALE ACESTUI SFÂNT ESTE IZVORUL CUNOȘTIINTEI

PRIMA PARTE : DIALECTICA ESTE O INTRODUCERE FILOSOFICĂ ÎN ISTORIA

DOGMELOR

A DOUA PARTE: ISTORIA EREZIILOR TRATEAZĂ EREZIILE CARE AU TULBURAT VIAȚA

BISERICII ÎN PRIMELE 7 SECOLE

ULTIMA PARTE: EXPUNERE EXACTĂ A ESTE UN MANUAL DE DOGMATICĂ, ESTE O

EXPUNERE COINCISĂ A EVOLUȚIEI ISTORICE
CREDINȚEI ORTODOXE
CREȘTINE PÂNĂ LA SFÂRȘITUL EPOCII PATRISTICE
ÎN ALTĂ LUCRARE IMPORTANTĂ DE-A S-A , SFINTELE PARALELE (UN MANUAL DE MORALĂ)
EXPUNE CONSIDERATE DESPRE MODUL ÎN CARE AR TREBUI SĂ DECURGĂ O VIATĂ CREȘTINĂ
AUTENTICĂ.

“ CELE TREI TRATATE

LUCRAREA

CONTRA ICONOCLAȘTILOR”

 EL DEZVOLTĂ O ICONOGRAFIE APARTE CARE ÎN SENS NEPLATONIC CONCEPE ICOANA CA

SIMBOL SI MIJLOCITOR
 ICOANA LUI HRISTOS O FUNDAMENTEAZĂ ÎNSĂ PE DOGMA ÎNTRUPĂRII ȘI UNEȘTE
PROBLEMA CULTULUI ICOANELOR CU ÎNVĂȚĂTURA DESPRE MÂNTUIRE
 CELE TREI TRATATE DESPRE ICOANE SUNT PRIMELE SCRIERI DAMASCENIENE
 CÂND A ELABORAT TRATATELE DESPRE ICOANE EL A TREBUIT “SĂ MEARGĂ CU ZEUL ALBINEI
DE LA O FLOARE LA ALTA, DE LA UN SFÂNT PĂRINTE LA ALTUL” PENTRU A CERCETA FIECARE
AFIRMAȚIE, ASEMĂNARE SAU ALUZIE PE CARE SĂ LE ȚEASĂ CA ÎNTR-UN ÎNTREG
 TRATATELE CONTRA ICONOCLAȘTILOR AU FOST SCRISE ÎN ANII 726-730/731. PRIMUL A
REPREZENTAT PREPONDERENT O SCRIERE TEORETICĂ ȘI COMBATE MANIFESTĂRILE
ICONOCLASTE ALE ÎMPĂRATULUI LEON AL III-LEA (717-741). CEL DE-AL DOILEA A FOST
SCRIS DUPĂ CE A AVUT LOC EDICTUL ICONOCLAST DIN 730, DEOARECE AMINTEȘTE DE
ÎNLĂTURAREA PATRIARHULUI GHERMAN I AL CONSTANTINOPOLULUI. CEL DE-AL TREILEA
TRATAT, A FOST SCRIS LA SCURT TIMP DUPĂ AL DOILEA.

Definirea și descrierea noțiunilor “icoană” și “venerare” au pentru Sf Ioan un rol foarte

important, pentru că, în felul acesta poate fi deosebită icoana de idol și venerarea de
adorare.

ICOANA ESTE O ASEMĂNARE

CARE ÎNFĂȚIȘEAZĂ ICOANA ESTE O ASEMĂNARE, UN
ORIGINALUL, DAR MODEL, O ÎNTIPĂRIRE A CUIVA,
DEOSEBIREA ESTE CĂ ICOANA CARE ARATĂ ÎN EA PE CEL CARE
NU SE ASEAMĂNĂ ÎNTRU ESTE ÎNFĂȚIȘAT ÎN ICOANĂ
TOTUL CU ORIGINALUL

ICOANELE SUNT FĂCUTE SPRE FOLOS ȘI

MÂNTUIRE “PENTRU ORICE ICOANĂ SCOATE
LA IVEALĂ ȘI ARATĂ CEEA CE ESTE ASCUNS
 INTRE ICOANĂ SI PROTOTIP EXISTĂ O
OARECERE ASEMĂNARE: ATÂT ICOANA
CÂT ȘI PROTOTIPUL TREBUIE CÂNDVA ȘI
CUMVA SĂ FIE VIZIBILE
ICOANA NE ARATĂ TRĂSĂTURILE
EXTERIOARE ALE PROTOTIPULUI
ICOANA NE DESCOPERĂ PROTOTIPUL
EA NU REDĂ ÎNSUȘIRILE SUFLETULUI .
NU ESTE NECESAR CA EA SĂ
VORBEASCĂ, SĂ SIMTĂ SAU SĂ SE
MIȘTE.
ACEASTA REPREZENTÂND ȘI
DIFERENȚA DINTRE ICOANĂ SI CEL
REPREZENTAT ÎN ICOANĂ DAR ȘI
DIFERENȚA DINTRE TIP SI PROTOTIP.
EI ȘI NE DETERMINÎ SA-L PRIVIM CU
OCHI SUFLETEȘTI.

SF. I , DIFERENȚEAZĂ 6 TIPURI DE ICOANE:

1. ICOANA NATURALĂ ȘI VIE A TATĂLUI
- ÎȘI ARE ORIGINE ÎN FIINȚA PROTOTIPULUI, AJUNGÂND LA ICOANA
PROPRIU-ZISĂ ,CA ICOANĂ A FAPTELOR TRECUTE CARE NE
AJUTĂ SĂ NE AMINTIM DE O MINUNE SAU O CINSTE, DE O RUȘINE
SAU O VIRTUTE, SAU DE UN VICIU, SPRE FOLOSUL CELOR CARE O
VOR PRIVI MAI TÂRZIU

ESTE DE 2 FELURI

CUVÂNT SCRIS ÎN CĂRȚI SIMBOLURILE

(TABLELE LEGII) (VASUL CU MÂNA, TOIAGUL
LUI AARON)

CINE POATE FI ZUGRAVIT ÎN ICOANE ? CINE NU POATE FI? CE

POATE FI ZUGRAVIT ?
SF. IOAN VREA SĂ DEMONSTREZE CĂ ÎNAINTE CA IISUS SĂ FIE
DESCOPERIT DE CĂTRE OAMENI, ERA DE NECONCEPUT CA ACESTA
SĂ FIE REPREZENTAT ÎN ICOANĂ, FIINDCĂ PE DUMNEZEU NU L-A
VAZUT NIMENI ȘI POPORUL LUI ISRAEL A AUZIT NUMAI GLASUL LUI
SF. IOAN DAMASCHIN ESTE CONVINS CĂ FRUMUSEȚEA LUI DUMNEZEU NU
POATE FI ILUSTRATĂ PRIN NICI O FORMĂ SAU CULOARE CĂCI DUMNEZEU E
DUMNEZEU ȘI NU POATE FI ZUGRĂVIT ÎN ICOANĂ.

CE POATE FI ZUGRAVIT ÎN ICOANĂ?

ICOANELE TREBUIE ZUGRĂVITE SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU ȘI CINSTIREA

SFINTILOR LUI , SPRE MANTUIREA NOASTRĂ ȘI ALUNGAREA DEMONILOR

ICOANEI, PE LANGĂ FUNCȚIA DIDACTICĂ ÎI ESTE ATRIBUITĂ ȘI O

DIMENSIUNE HARICĂ CARE REZULTĂ DIN RELAȚIA DINTRE ICOANĂ ȘI
PROTOTIP. TREBUIE SĂ EXISTE ÎNTOTDEAUNA UN SCOP BUN.
 B. ADORARE ȘI VENERARE

PRIN ACESTE NOȚIUNI SE POATE DELIMITA ADORAREA ADUSĂ NUMAI LUI

DUMNEZEU DE VENERARE CARE SE ADUCE PURTĂTORILOR DE DUMNEZEU
SAU LUCRURILOR ÎNCHINATE LUI DUMNEZEU.
ACTUL INTERN ESTE MOMENTUL DECISIV: dacă avem de a face cu un act intern
atunci închinarea devine adorare. Dacă el lipsește, închinarea rămâne o simplă
venerare.
Venerarea este simbolul supunerii și al cinstirii, adică semnul smereniei și al
umilinței. Dacă cinstirea și supunerea sunt aduse lui Dumnezeu, atunci
venerarea devine adorare.
În timp ce adorarea este acea închinare pe care o aducem lui Dumnezeu,( și
poate fi de slujire, de admirație sau de dor), venerarea este simbolul fricii , al
dorului, al cinstei , al supunerii și al smereniei, însă nimănui nu trebuie să ne
închinăm ca lui Dumnezeu.
Venerarea se aduce celor în care se odihnește Dumnezeu, ființelor sau lucrurilor
prin care s-a făcut mântuirea noastră.

C. ICOANĂ ȘI PROTOTIP
SF. IOAN EXPLICĂ LEGĂTURA DINTRE ICOANĂ ȘI PROTOTIP, FĂCÂND CA
EXEMPLU CHIPUL ÎMPĂRATULUI. AȘA CUM D-ZEU TATĂL ȘI D-ZEU FIUL SUNT 2
PERSOANE, ÎNSĂ NU DOI DUMNEZEI, PENTRU CĂ AU ACEEAȘI FIINȚĂ
DUMNEZEIASCĂ, TOT AȘA ÎMPĂRATUL ȘI CHIPUL ÎMPĂRATULUI SUNT NUMAI
UN ÎMPĂRAT, PENTRU CĂ SUNT LA FEL ȘI AMBELE SUNT NUMITE ÎMPĂRAT.
DACĂ CHIPUL ÎMPĂRATULUI ESTE ÎMPĂRATUL, ATUNCI ȘI ICOANA LUI HRISTOS
ESTE HRISTOS, IAR ICOANA SFÂNTULUI ESTE SFÂNTUL. PUTEREA NU SE
SCINDEAZĂ ȘI NICI SLAVA NU SE ÎMPARTE.
PENTRU A RELIEFA REALAȚIA DINTRE TIP ȘI PROTOTIP, SF. IOAN APELEAZĂ LA
UN CITAT AL SF. ATANASIE CEL MARE AL ALEXANDRIEI “EU SI REGELE SUNTEM
UNA, CEEA CE VEZI LA MINE, ACEEAȘI VEZI ȘI LA EL “ , ADICĂ ICOANA ȘI
PROTOTIPUL SUNT UNA, DUPĂ FORMĂ ȘI ASEMĂNARE DAR NU DUPĂ FIRE.
NUMELE ESTE ACELA CARE UNEȘTE ICOANA CU PROTOTIPUL EI. PRIN ACESTA,
ICOANA PRIMESTE ȘI PUTEREA FĂCĂTOARE DE MINUNI.
ICOANA NU SE TRANSFORMĂ ÎN IDOL, DEOARECE NU SE CINSTEȘTE MATERIA
ICOANEI, CARE NU ESTE DEMNĂ DE VENERARE, CI PERSOANA ZUGRĂVITĂ ÎN
ICOANĂ. DEOARECE PRIN EA S-A FACUT MÂNTUIREA NOASTRĂ PRIN HARUL ȘI
PUTEREA SF. DUH, ATUNCI EA ESTE DEMNĂ DE CINSTIRE. (SF IOAN SPUNEA CA
EL NU CINSTEȘTE MATERIA CI SE ÎNCHINA CREATORUL MATERIEI). PRIN
PĂCATUL LUI ADAM MATERIA S-A DEGRADAT, DAR PRIN ÎNTRUPAREA LUI
HRISTOS ÎNTREAGA CREAȚIE S-A SFINȚIT ȘI S-A UMPLUT DE HARUL SFÂNTULUI
DUH. SF. IOAN COMBATE CONCEPTIA MANIHEICĂ, PENTRU CĂ ICONOCLAȘTI
CONSIDERAU MATERIA REA ȘI DETAȘABILĂ.

D. ÎNTRUPAREA LUI HRISTOS- FUNDAMENTUL

TEOLOGIC AL ICONOLOGIEI CREȘTINE

Sf. Ioan încearcă să demonstreze că Dumnezeu însuși s-a folosit de imagini

pentru a se I se descoperi lui Adam (fac. 3,8) și altor oameni: însă nimeni nu a
văzut ființa Sa dumnezeiască.
Când cel fără de corp s-a făcut pentru tine om, vei face icoana chipului Lui
omenesc. Cinstirea adusă icoanei se îndreaptă spre cel zugrăvit în icoană. Când
ne închinăm lui Hristos întrupat, nu ne închinăm firii trupului , ci dumnezeirii,
unită ipostatic cu trupul. Respingând cultul icoanelor, se respinge chiar adorarea
lui D-zeu.
Sf. Ioan adoptă o poziție calcedoniană, care învață despre unirea ipostatică în
neschimbabilitate. Neschimbabilitatea ambelor firi în ipostasul unic al lui Hristos
face posibilă zugrăvirea icoanei Lui fără a anula dogma Întrupării lui Hristos.
Sf. Ioan Damaschinul mai adaugă la iconologia sa și conceptul antropologic: omul
este alcătuit din trup și suflet, el poate fi abordat ca ființă materială, dar poate
intra în contact și cu ființele spirituale.