Sunteți pe pagina 1din 5

Cei patru pasi de urias, Identitatea – Dan Noane. pag.

Identitatea de Sine – Primul pas de uriaş

Lecţia 3: Duhul nostru este neprihănit

2 Cor 5:7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.


Galateni 5:25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

Dacă ne uităm cu ochii de carne la viaţa nostră, vom vedea multe lucruri
care sunt departe de desăvârşire. De aici această atitudine a majorităţii
credincioşilor de autoflagelare spirituală. Ne uităm la viaţa noastră fizică şi
nu prea seamănă a neprihănire. De ce? Pentru că ne-am deformat mersul în
minte şi chiar şi după ce am fost vindecaţi, născuţi din nou, mintea noastră
neregenerată mai şchipătează.

Dar depinde în care oglindă te uiţi. Dacă te uiţi în oglinda Cuvântului te


vei vedea aşa cum te vede Dumnezeu; dacă te uiţi la viaţa ta fizică, vei
vedea schiopătatul tău şi vei zice: ,,Eu neprihănit ?!”
Dacă te bazezi pe ceea ce spune Dumnezeu despre tine, poate toată
lumea să se destrame: tu rămâi statornic în credinţă şi te bucuri în Domnul.
(o mie să cadă alături de tine şi 10 000 la dreapta ta dar de tine nu se va
apropia. Psalmul 91:7)

Cheia stă în înoirea minţii

Când ai fost născut din nou, duhul tău a fost adus la viaţă şi a devenit
sfânt şi neprihănit.
Efeseni 4:24 Omul cel nou este creat ,,după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. Prin naşterea din nou noi am
fost creaţi în felul acesta: neprihăniţi şi sfinţi.
sfinţi O nouă Creaţie.

Sabatul lui Dumnezeu

Genesa 1: 31 Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau


foarte bune.
2:2 În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse;
şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
Dumnezeu a creat toate lucrurile în mod desăvârşit. Când l-a creat pe
om, l-a creat desăvârşit fără să mai fie nevoie să intervină cu reparaţii. Dacă
Adam nu ar fi păcătuit, el nu ar mai fi avut nevoie de intervenţia lui
Dumnezeu pentru ajustări ulterioare. După ce Dumnezeu constată că toate
lucrurile erau foarte bune (desăvârşite), El se pune şi se odhineşte în ziua a
Cei patru pasi de urias, Identitatea – Dan Noane. pag. 2

şaptea. Acest sabat ar fi trebuit să fie veşnic în cea ce priveşte intervenţia în


creaţia Sa.
Evrei 3 şi 4 vorbeşte despre o odihnă pe care a pregătit-o Dumnezeu
pentru copii Săi şi ne provoacă să intrăm în ea. 4:9-11 spune: Rămâne, deci,
o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în
odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-
S-a odihnit Dumnezeu de
lucrările Sale. Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta
Ce înseamnă să intri în odihnă şi să te odihneşti de lucrările tale? Să
crezi că prin Noua Lucrare de creaţia a Domnului Isus tu eşti neprihănit,
desăvârşit în El şi să te odihneşti în această lucrare terminată de El cum s-a
odihnit Dumnezeu Tatăl la sfârşitul creaţiei. Cât trebuie să ţină acest Sabat?
O zi? Nu! O veşnicie!
Unii spun: ,,dar tu nu ştii ce am făcut eu” iar eu le răspund: ,,dar tu nu
ştii ce a făcut Dumnezeu!”. Dacă te uiţi la ceea ce aşti tu în exterior vei fi
dezamăgit, şi nu vei obţine biruinţa care îţi este asigurată în Cristos.
Umblarea în duhul înseamnă să umbli în ceea ce eşti tu în Cristos Isus.

Două alternative

- să te străduieşti să sfinţeşti omul cel vechi. Din păcate mesajul care se


predică în Biserici este tocmai în direcţia aceasta. ,,Să nu mai păcătuim
fraţilor, să ne sfinţim fraţilor”. De multe ori predicile sunt bicuiri pe spatele
omului cel vechi. Firea se ,,pocăieşte” şi ea şi vrea să se sfinţească. Romani
8.7 spune că firea nici nu vrea, nici nu poate să se supună legii lui
Dumnezeu.
- Să trăim prin Cristos care locuieşte în iminile noastre. Poate vei spune: ,,eu
ştiu bine cum sunt eu, eu sunt timid, eu sunt slab, eu nu mă pot abţine să
nu păcătuiesc, eu sunt nervos, sau sunt bolnav ... etc” pentru că acestea
sunt oglinzile în care te uiţi. Biblia spune că omul tău cel vechi a fost
răstignit împreună cu Cristos.
Depinde cine crezi că este adevăratul tu. Dacă crezi că tu eşti o făptură
nouă asta vei trăi. Dacă crezi cu mai eşti încă păcătos, tu dezgropi mortul.
De aceea păcatele pocăiţilor miros aşa de tare!
Noi obişnuim să spunem că suntem sinceri şi recunoaştem că suntem
slabi şi păcătoşi. Credem că este o dovadă de smerenie să ne recunoaştem
cât suntem de slabi şi neputincioşi. Rugăciunile noastre sunt de cele mai
multe ori rugăciuni de victimă în care ne plângem pe noi înşine călcând în
picioare toate afirmaţiile Noului Testament despre noi.

Duhul tău nu pierde niciodată realaţia cu Dumnezeu.

Ioan 4:23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se
vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi
Cei patru pasi de urias, Identitatea – Dan Noane.
Noane pag. 3

Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în


duh şi în adevăr.”
În duhul tău, tu eşti identic cu Isus şi ai devenit total sfânt.
Sfinţenia ta exterioară, personală are de de-a
a face cu oamenii din jur. Ei se
relaţionează cu tine pe baza a ceea ce eşti în suflet şi în trup. Dacă faci ceva
rău, poliţia te va aresta chiar dacă eşti neprihănit în duhul tău. Dar
Dumnezeu te vede neprihănit cchiarhiar şi atunci când păcătuieşti, chiar şi atunci
când o iei razna, Dumnezeu continuă să te iubească şi să te aştepte să te
întorci să trăieşti pe baza omului cel nou din tine şi nu pe baza omului cel
vechi.

Romani 5:1 - Deci, fiindcă Suntem socotiţi


socotiţi neprihăniţi, prin credinţă,
avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos Hristos.
Datorită neprihănirii lui Cristos care ne
ne-a
a fost imputată (a pune în
contul cuiva) noi ne putem relaţiona cu Dumnezeu într într-o
o pace desăvârşită. V.
9 Deci, cu atât mai mult acum, când Suntem socotiţi neprihăniţi, prin
sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.
Dumnezeu
Noi ne relaţionăm cu Dumnezeu pe baza neprihănirii imputate nu pe
baza neprihănirii manifestate.
Noi ne relaţionăm cu lumea pe baza neprihănirii mani manifestate
festate nu pe
baza neprihănirii imputate. Oamenii nu cred că noi suntem sfinţi până nu
văd neprihănirea manifestată în faptele noastre, cum spune şi Iacov (2:18)
„Arată-mi credinţa (neprihănirea) ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta
credinţa(neprihănirea) mea din faptele mele.
mele
Neprihănirea manifestată curge din neprihănirea imputată.

1 Ioan 4:17 – ,,Cum


Cum este El, aşa Suntem şi noi în lumea aceasta
aceasta”

Când Dumnezeu a creat lumea spune Biblia că era întuneric, dar


Dumnezeu a creat lumina iar apoi ss-a uitat la a lumină şi a spus că este bună.
El nu a ales să se uite la întuneric ci doar la lumină. La fel, Dumnezeu se uită
la cee a ce a creat El desăvârşit în tine şi nu la partea întunecată.
Dacă mereu te vei uita la partea întunecată din tine şi vei spune ,,eu
trebuie să îndepărtez din viaţa mea problema aceasta şi problema aceea
Cei patru pasi de urias, Identitatea – Dan Noane. pag. 4

înainte ca Dumnezeu să mă poată binecuvânta sau folosi ”, atunci nu vei


experimenta niciodată adevărata putere şi prezenţă a lui Dumnezeu în viaţa
ta. 2 Corinteni 3:18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă,
slava Domnului, (Slava Lui în Noi: Cristos) şi Suntem schimbaţi în acelaşi
chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Dumnezeu se relaţionează cu tine şi te foloseşte în lucrarea Lui nu pe
baza a ceea ce eşti tu în fire ci pe baza a ceea ce eşti în duhul . În duhul tău,
tu eşti lucrarea Lui, capodopera Lui ne spune Pavel în Efeseni 2:10. În duhul
tău tu eşti perfect.

Firesc vs. duhovnicesc

Tu te simţi vinovat şi condamnat pentru că nu ştii cine eşti cu adevărat


în Cristos. ,, Acum, deci, nu este nici o osîndire pentru cei ce Sunt în Hristos
Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile
Duhului.”
A fi firesc nu înseamnă să mergi şi să faci păcate fără să-ţi pese de
Dumnezeu. A fi firesc sau carnal, înseamnă să te bizui pe simţurile cărnii şi
pe puterea umană ca să te relaţionezi cu lucrurile spirituale. Ieremia 17:5
„Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se
sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Cuvântul folosit de
Ieremia tradus cu ,,om” este ,,carne” sau ,,fire”. Acelaşi lucru îl spune Pavel
în Galateni 5:4. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi
despărţit de Hristos; aţi căzut din har.
Dacă continui să te uiţi în oglinda firii, te vei simţi descurajat şi
neputincios, dacă te uiţi în oglinda Cuvântului te vei vedea plin de putere şi
de resurse.
Este imposibil să fii depresiv când ştii cine eşti în Cristos, este
imposibil să fii timid, intimidat şi fricos atunci când ştii cine eşti cu adevărat
în Cristos. Atunci nu mai ai complexe de inferioritate ci de superioritate. Nu
mai poţi să fii sărac şi bolnav când eşti o făptură nouă în Cristos. Unii
oameni cred că lucrul acesta este adevărat doar pe hârtie sau că va fi
adevărat când vom merge în cer dar în practică lucrurile stau altfel.

O treime din tine este total desăvârşită.

Duhul tău nu va fi mai sfânt când vei merge în cer decum este acuma.
Tu nu ai nevoie de schimbare ci ai nevoie să crezi schimbarea,
schimbarea, ceea ce
spune Scriptura despre tine, că eşti o făptură nouă în Cristos şi toate cele
vechi s-au dus. Mintea ta este în procesul transformării şi va fi total
transformată la venirea lui Isus.
Şi trupul tău va fi transformat la venirea lui Isus, dar duhul tău va fi la
fel cum este acum şi peste 1 milion de ani. Tu eşti acum la fel de sfânt ca şi
Cei patru pasi de urias, Identitatea – Dan Noane. pag. 5

Isus. Tu eşti complet şi matur în duhul tău. Tu eşti la fel de iubit de


Dumnezeu ca şi Isus. Când Biblia vorbeşte despre maturizarea noastră se
referă la maturizarea în suflet. Sufletul nostru se maturizează pe măsură ce
se subordonează duhului.
1 Ioan 2:27 cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El,
rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea
Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată... . În duhul nostru noi
ştim toate lucrurile şi nu avem nevoie să ne înveţe cineva. Când umblăm
călăuziţi de Duhul noi suntem călăuziţi şi învăţaţi de el.
1 Corinteni 2:9. Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu
le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa Sunt
lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Dacă te
opreşti la versetul acesta vei spune că Dumnezeu ţine ascuns pentru noi
lucruri minunate până vom ajunge în ceruri, dar dacă citeşti un verset mai
jos, în vs. 10 spune că Dumnezeu ni le-a descoperit aceste lucruri prin Duhul
Sfânt. În vs. 16 spune că noi avem gândul lui Cristos.

Părtăşia lui Dumnezeu cu noi nu se bazează pe fire ci pe omul cel nou.

Galateni cap. 4:6 spune că Dumnezeu a pus Duhul Său în noi care
strigă ,,ava – tată”. Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos nu este al lui (rom
8). Dumnezeu este spirit şi se relaţionează cu tine pe baza a ceea ce eşti în
duh.
Chiar şi atunci când păcătuieşti, tu eşti văzut de Dumnezeu sfânt şi
fără prihană. Asta nu înseamnă că păcatul nu te afectează, dar nu afectează
relaţia nostră cu El. Dacă te rogi prin credinţă, Dumnezeu te ascultă chiar
dacă nu eşti desăvârşit pentru că nu meritele tale îl fac pe Dumnezeu să
acţioneze, ci credinţa ta în Numele Lui Hristos.
Bazat pe propria ta neprihănire nu vei putea niciodată să fii implinit şi
satisfăcut pentru că întotdeauna este loc de mai bine. Diavolul va veni la
tine şi te va acuza că nu ai luat 10, chiar dacă ai luat nota 9.
Oamenii spun: apoi, Isus a făcut acele lucrări pentru că el este Fiul lui
Dumnezeu dar eu sunt un om slab şi neputincios. Tu poţi să trăieşti ca El, tu
poţi să iubeşti ca El, tu poţi să vii în faţa Tatălui la fel ca şi Domnul Isus. Ioan
16: 26 În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu, şi nu vă zic că voi ruga pe
Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit, şi aţi
crezut că am ieşit de la Dumnezeu.
Galatians 4:6 – Şi pentru că Sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă
Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!”

S-ar putea să vă placă și