UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA

AFACERILOR
SPECIALIZAREA: ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI
ŞI SERVICIILOR

TURISMUL RURAL – FORMĂ MODERNĂ A

TURISMULUI ÎN REGIUNEA BRAN – MOECIU

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. univ. Dr. ADRIANA SCRIOŞTEANU

ABSOLVENT:

CRAIOVA
2011

2
 CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................3
CAPITOLUL 1............................................................................................5
ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL ŞI TURISMUL
RURAL.......................................................................................................5
1.1. Definirea noţiunilor fundamentale şi istoricul activităţii de turism.......................5
1.1.1. Abordări recente ale noţiunilor fundamentale din turism..................................6
1.2. Forme de turism.....................................................................................................7
1.2.1. Tipologia formelor de turism..............................................................................8
1.2.2. Caracterizarea formelor moderne de turism....................................................11
1.3. Potenţialul turismului rural românesc..................................................................17
1.3.1. Potenţialul natural al turismului rural românesc............................................17
1.3.2. Potenţialul antropic al turismului rural...........................................................21
1.4. Componentele produsului turistic rural românesc...............................................22
CAPITOLUL 2..........................................................................................24
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC RURAL.......................24
AL REGIUNII BRAN – MOECIU..............................................................24
2.1. Prezentarea generală a regiunii Bran – Moeciu...................................................24
2.2. Prezentarea potenţialului turistic al regiunii Bran - Moeciu................................26
2.2.1. Potenţialul turistic natural...............................................................................26
2.2.2. Potenţialul turistic antropic..............................................................................30
2.3. Prezentarea bazei tehnico-materiale existente.....................................................35
2.3.1. Oferta ospitalieră a localităţii Bran.................................................................35
2.3.2.Circulaţia turistică în cadrul unităţilor de cazare............................................36
2.4.Propuneri de valorificare a potentialului existent.................................................39
CONCLUZII.............................................................................................42
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................44

3
 INTRODUCERE

Activitatea turistică reprezintă călătoria efectuată de plăcere, având ca scop

final inducerea unei stări de bună dispoziţie şi recreere. Această noţiune a fost
extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva
trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate. Turismul
se numară printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană,
dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică secolelor XX si
XXI.
Termenul de turism are un conţinut cât se poate de complex, specialiştii
atribuindu-i sensuri diferite. Plecând de la originea sa (de la cuvintele latineşti
turnare – a se întoarce şi turnus – mişcare circulară), termenul desemnează o
călătorie (deplasare circulară a oamenilor) cu întoarcere în punctul de plecare (de
rezidenţă), acesta regăsindu-se (cu acelaşi sens) în majoritatea limbilor de largă
circulatie (în franceză – tourisme, în engleză – tourism, în italiană – tourismo, în
germană – tourismus, în rusă – turizm etc.)
În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în
mod deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa permanentă constituind una dintre
principalele tendinţe ale secolului nostru şi în special, a celei de-a doua jumătăţi a
acestuia, când se poate vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”. Ca mijloc de
utilizare în mod plăcut şi în condiţii de confort a timpului liber, turismul a devenit în
zilele noastre o activitate social-culturală şi economică de mare importanţă, fiind un
element esenţial care contribuie la echilibrarea balanţei de plăţi a unei ţări.
Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent
printre altele de condiţiile meteo, dar mai ales de starea mediului înconjurator. Astfel
întreg materialul turistic, materie primă a “industriei calatoriei şi ospitalităţii”, este
parte integrantă a mediului înconjurator şi drept urmare, depinde în mod direct şi
obiectiv de calitatea şi ospitalitatea zonelor turistice.
Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin
care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară( pentru a vizita
oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale,
pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament), iar în al doilea rând
industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de
destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor
turistice, în special şi a mediului înconjurător în general.
România dispune de un important potenţial turistic, atât natural cât şi cultural-
istoric. Potenţialul natural este dat de marea varietate a peisajului (de la peisajul
marin şi fluvial la cel montan – împădurit, cu pajişti întinse sau, din contră, cu creste
ascuţite şi stânci golaşe) şi deasemenea de marea bogaţie a izvoarelor minerale şi
termale ce o plasează pe unul din primele locuri în Europa. Potenţialul cultural este
dat de varietatea vestigiilor (ale culturilor neolitice, greceşti, romane, dacice),
monumentelor istorice, arhitectonice, de artă şi de bună conservare a civilizatiei
populare (folclor, etnografie, artă populară). Turismul românesc dispune în prezent
de cca. 300 000 locuri de cazare. Unităţile de cazare cuprind hoteluri (56% din
totalul locurilor de cazare), vile, hanuri turistice, moteluri, campinguri, cabane,
pensiuni. Din totalul locurilor de cazare cea mai mare pondere o deţin unităţile de 1-2
stele (46% din total), dar exista şi unităţi de 3-4 stele (6% din total). Staţiunile
montane, marine sau balneoclimaterice, precum şi cabanele, motelurile şi alte forme
de cazare, oferă posibilităţi variate de petrecere a vacanţei: alpinism, excursii,
sporturi de iarnă sau nautice, vânatoare, pescuit.

4
 Pentru a-şi satisface nevoia de mişcare fizică, oamenii doresc să petreacă o
perioadă cât mai mare din timpul lor liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru
natural cât mai pitoresc şi cât mai puţin poluate. Aceste zone se găsesc cu precădere
în spaţiul rural, turismul rural afirmându-se ca o soluţie de evadare a orăşenilor din
mediul urban deosebit de stresant.
Din 1990, în România a început să se dezvolte o formă modernă de turism
reprezentată de turismul rural. Nucleul l-a constituit zona Bran – Moeciu. Apoi,
încetul cu încetul fenomenul s-a extins în toată ţara. Pe de o parte turiştii au început
să prefere liniştea şi aerul nepoluat din mediul rural în locul hotelurilor. Pe de altă
parte, ţăranii sunt din ce în ce mai interesaţi de această nouă îndeletnicire – turismul
rural. Turismul rural oferă turiştilor străini posibilitatea de a cunoaşte direct tradiţiile
poporului român, ospitalitatea acestuia şi bucătăria autentică din fiecare zonă.
Frumuseţea cadrului natural şi monumentele istorice de valoare naţională şi
internaţională, crează premisele obţinerii unui important aport economic din sfera
turismului rural.
Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de
Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), organizaţie
non-guvernamentală înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism
Rural – EUROGITES. ANTREC are 31 de filiale judeţene, un numar de 2500 de
membrii, pensiuni turistice şi agroturistice în 770 de sate româneşti.
Turismul rural se desfăşoară în ariile extraurbane, utilizează pensiunile şi
fermele agroturistice pentru cazare şi servirea mesei, beneficiază de un mediu
nepoluat şi de atracţiile turistice atât naturale cât şi antropice. Ca formă de „loisir” el
se practică pentru odihnă şi recreere, cură de aer, sporturi, instrucţie şi educaţie,
tratament balnear etc.
Date fiind varietatea şi valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea,
dispersia în teritoriu cu precadere în spaţiul rural a patrimoniului cultural-istoric,
această forma de turism cuprinde peste 60% din teritoriul tării, conducând la
deconcentrarea marilor aglomerari turistice şi la evitarea degradării mediului
înconjurator şi a resurselor turistice. De aceea, contribuie la introducerea în circuitul
turistic intern şi internaţional a unor variate condiţii naturale şi la valorificarea
tezaurului de cultură tradiţională sau contemporană, a întregului potenţial cultural-
istoric din spaţiul rural. Pe de altă parte, oferă populaţiei cu venituri reduse
posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber în vacanţă sau în
week-end, în peisajul pitoresc al mediului rural, de la munte pâna la litoralul Marii
Negre sau în mirifica Delta a Dunǎrii.
Satul românesc – prin specificul etnocultural şi etnografic, prin originalitate şi
bogaţia resurselor proprii spaţiului geografic aferent reprezintă un produs turistic
inedit pentru piaţa naţională, dar mai ales pentru cea mondială. Pe de altă parte, satul
turistic românesc poate contribui la descoperirea ţării noastre, ca posibilă destinaţie
turistică, crescând interesul faţă de România ca loc ce oferă o gama largă de
experienţe, de vacanţe de calitate şi chiar oportunităţi de afaceri.

O terapie anti-stres în mijlocul naturii nu poate fi decât benefică pentru

sănătate şi chiar pentru prosperitatea afacerilor.

Această lucrare îşi propune să evidenţieze dezvoltarea din ce în ce mai

accentuată a activităţii turismului rural ca modalitate de petrecere a timpului liber în
zone cât mai nepoluate şi benefice sănătăţii turiştilor, descoperirii vechilor obiceiuri
şi datini străvechi precum şi savurarea diferitelor preparate culinare specifice
bucătăriei tradiţionale româneşti obţinute din ingrediente naturale, toate aceste
acţiuni şi activităţi având loc într-un cadru turistic natural care prin intermediul
5
conservării şi interesului acordat din partea localnicilor poate reprezenta o oază de
linişte atât pentru turiştii actuali cât şi pentru generaţiile viitoare.
CAPITOLUL 1
ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL ŞI
TURISMUL RURAL

1.1. Definirea noţiunilor fundamentale şi istoricul activităţii de turism

Deşi este considerat de cei mai mulţi dintre specialişti ca un fenomen

propriu perioadei contemporane, prin care se valorificaă potenţialul turistic al unui
spaţiu, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi ca atare,
primele încercări de definire şi caracterizare a acestuia datează din acea perioadă.În
prima jumătate a sec. al XIX-lea turismul era considerat ca fiind sinonim cu
călătoria. Călătoria sau sejurul de agrement devin inseparabile de noţiunea de turism
odată cu înmulţirea staţiunilor termale şi balneare.
Turismul este considerat, în primul rând, „o formă de recreere alături de alte
activităţi şi formule de petrecere a timpului liber” 1; el presupune „ mişcarea
temporară a oamenilor spre destinaţii situate în afara reşedinţei obijnuite şi
activităţile desfăşurate în timpul petrecut la acele destinaţii” 2 de asemena, în cele mai
multe situaţii el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor
zonelor vizate3.
O primă încercare de definire a turismului ca fenomen social şi economic
aparţine lui E. Guy Freuler şi datează din 1896. Potrivit părerii lui turismul este „un
fenomen al timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a sănătăţii
şi schimbare a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate faţă de
frumuseţile naturii... rezultat al dezvoltării comerţului, industriei şi perfecţionării
mijloacelor de transport”.
Prima încercare de apropiere a părerilor experţilor datează din 1937, când
Consiliul Societăţii Naţiunilor a recomandat definirea turistului internaţional ca
„acea persoană care călătoreşte pentru cel puţin 24 de ore într-o ţară decât cea în care
se află reşedinţa sa permanentă”. Conform acestei acestei definiţii, sunt incluşi în
categoria turiştilor: persoanele care călătoresc pentru propria plăcere, din motive
familiale, sau de sănătate; cei care participă la diferite manifestări internaţionale sau
misiuni de orice natură; persoanele care călătoresc în interes de afaceri; cei care
efectuează croaziere maritime, indiferent de natura sejurului.
O definiţie mai expresivă este formulată în 1938, de Leville-Nizerolle,
potrivit căruia „turismul este ansamblul activităţilor nonlucrative ale omului, în
afara ariei de reşedinţă”4
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra turismului şi călătoriilor internaţionale,
desfăşurată la Roma, în 1963, a recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru
a desemna „orice persoană ce vizitează o ţară, alta decât cea în care se află reşedinţa
sa obijnuită, pentru orice alt motiv decât desfăşurarea unei ocupaţii remunerate în
interiorul ţării pe care o vizitează”. Această definiţie se referă la două categorii de
vizitatori:

1
J. Ch. Holloway, The Bussiness of Tourism, ed. IV, Pitman Publishing, London, 1994, citat de Minciu
R. în Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p. 11.
2
St. F. Witt, M. Z. Brooke, P. J. Buckley, The Management of Internaţional Tourism, Unwin Hyman
Ltd., London, 1991, citat de Minciu R. În op.cit. p. 12.
3
J. Ch. Hollway, op. cit. în loc cit.
4
Cândea M., Erdeli G., Peptenatu D., Simon Tamara – Potenţialul turistic al României şi amenajarea
turistică a spaţiului, Editura Universitară, Bucureşti, 2003, p. 13.
6
 a) turişti - vizitatori temporari ce stau cel puţin 24 de ore în ţara vizitată şi ale
căror motive de călătorie pot fi grupate în: loisir (recreere, sănătate, sport, odihnă,
studii sau religie), afaceri, familie, misiuni şi reuninuni;
b) excursionişti – vizitatorii temporari ce călătoresc pentru propria plăcere şi
stau mai puţin de 24 de ore în ţara vizitată.
Cu acelaşi prilej a fost definit şi călătorul (turistul) în tranzit, considerat a fi
orice persoană care traversează o ţară, chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore pe
teritoriul ţării respective, cu condiţia ca şederea să fie de scurtă durată sau să aibă alte
scopuri decât cele turistice.
Prin asemănarea cu turistul internaţional, turistul intern este considerat „acea
persoană care vizitează un loc, altul decât acela unde îşi are domiciliul stabilit, în
interiorul ţării sale de reşedinţă, pentru orice alt motiv decât acela de a exercita o
activitate remunerată, efectuând un sejur de cel puţin 24 de ore”.

1.1.1. Abordări recente ale noţiunilor fundamentale din turism

În 1991 Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), organism major care

crează cadrul general de desfăşurare a activităţii turistice în lume, a adoptat un set de
rezoluţii cu privire la conceptele utilizate în turism, printre care şi definiţiile
turismului şi turistului1:
În privinţa turismului, potrivit noilor precizări, aceasta se referă la activităţile
desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în
afara reşedinţei obijnuite, pe o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12
luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Corespunzător accepţiunii prezentate, pot fi identificate formele fundamentale
ale turismului şi anume:
a) turism intern: rezidenţii unei ţări date care călătoresc în interiorul acesteia;
b) turism receptor: non- rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
c) turism emiţător: rezidenţii ţării date care călătoresc în alte ţări.
Aceste trei forme de bază pot fi asociate în moduri diferite dând naştere altor
categorii ale turismului şi anume:
• turism interior, format din turismul intern şi turismul receptor;
• turism naţional, constituit din turismul intern şi turismul emiţător;
• turismul internaţional, alcătuit din turismul receptor şi turismul emiţător.
În ce priveşte turistul, acesta este reprezentat de orice persoană care se
deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei sale obijnuite, pentru o perioadă
mai mică de 12 luni iar motivul principal al călătoriei este altul decât exercitarea
unei activităţi remunerate în locul vizitat.
În acest context, sunt menţionate trei criterii esenţiale pentru a distinge
vizitatorii (în sensul de turişti) de alte categorii de călători. Potrivit acestor criterii:
- voiajul trebuie efectuat într-un loc situat în afara reşedinţei obijnuite, ceea ce
exclude deplasările între domiciliu şi locul de muncă sau de studii;
- sejurul nu poate depăşii 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul
având, statut de rezident;
- motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei
activităţi remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migraţia legată de locul de
muncă.
Vizitatorii sunt grupaţi, după rezidenţă, în vizitatori internaţionali şi vizitatori
interni, iar fiecare categorie este, la rândul ei, subdivizată în turişti (cei care petrec
cel puţin o noapte în locul vizitat) şi excursionişti (vizitatori de o zi).

1
Băltăreţu A. – Turism internaţional. De la teorie la practică, Editura Sylvi, Bucureşti, 2004, p. 13.
7
 Legat de durata voiajului este propusă şi noţiunea de vacanţier pentru cei care
realizează o călătorie de cel puţin 4 zile, se face astfel, o delimitare între turismul de
week-end (1-3 zile) şi turismul de vacanţă.
În privinţa motivelor călătoriei este necesara menţionarea acestora în scopul
evidenţierii comportamentului de consum şi de cheltuiere al vizitatorilor. Asfel sunt
structurate pe grupe şi subgrupe principale motive ale călătoriilor turistice şi anume:
- loisir, recreere şi vacanţă (odihnă): vizitarea oraşelor, participarea la
diverse manifestări culturale şi sportive, efectuarea cumpărăturilor, plajă (cură helio-
marină), practicarea diferitelor sporturi, croaziere, jocuri de noroc, voiaje de nuntă
etc.;
- vizite la rude şi prieteni: vizitarea părinţilor, concedii în familie, participarea
la funeralii, participarea la programe de îngrijire persoanelor cu dezabilităţi etc.;
- afaceri şi motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecţii, vânzări
şi cumpărări în contul întreprinderilor străine, participarea la reuniuni, conferinţe şi
congrese, târguri şi expoziţii, participarea la activităţi sportive, profesionale, misiuni
guvernamentale, studii, cursuri de limbi străine sau de pregătire profesională etc.;
- tratament medical: staţiuni balneare, fitness, talazoterapie, kinetoterapie,
staţiunile termale şi alte tipuri de cure şi tratamente (slăbire, înfrumuseţare);
- religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;
- alte motive: echpajele aeronavelor şi vaselor destinate transportului public
(personalul însoţitor de bord), tranzit, alte activităţi.
Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o serie de
activităţi sau ramuri a căror funcţie comună o reprezintă satisfacerea nevoilor
turiştilor1. Din industria turistică fac parte sectoarele:
• locuinţă şi alimentaţie („Hoteluri şi restaurante): hoteluri, moteluri, case de
oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele, camping-uri, proprietăţi time-share,
reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific, fast-food),baruri, cafenele.
• transport: sectorul comercial reprezentat de liniile aeriene, curse navale, căi
ferate, autocare, firme de închirieri de automobile, operatori de taximetre şi sectorul
noncomercial constituit din automobile proprietate personală, aeronave proprii,
iahturi;
• organizatorii de călătorii: agenţiile de voiaj şi touroperatorii;
• atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, gradini, parcuri, lacuri
etc.) şi elemente antropice (biserici, catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de
artă, teatre, parcuri de distracţii, facilităţi sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi
evenimente cultural-artistice);
• organizatorii,administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale,
regionale, locale.

1.2. Forme de turism

În activitatea turistică internă şi internaţională se practică o gamă largă de

forme şi aranjamente turistice, determinate de modalităţile de satisfacere a nevoii de
turism, de necesitatea de realizare a echilibrului ofertă-cerere, de particularităţile
organizării călătoriei.
În general forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl
îmbracă asocierea dintre serviciile oferite (transport, cazare, alimentaţie, agrement)
ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.
Delimitarea fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea,
pe de o parte a comportamentului turistului în materie de consum şi cheltuieli şi pe

1
Minciu R. – Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2004, p. 20.
8
de altă parte a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe
(touroperatori şi agenţii de voiaj ) sau ale prestatorilor de servicii (societăţi de
transport, hoteluri, restaurante etc.)

1.2.1. Tipologia formelor de turism

Există numeroase criterii de structurate a formelor de turism, din categoria

celor mai importane pot fi menţionate: motivul de călătorie, gradul de mobilitate al
turistului, originea sa, periodicitatea plecărilor în vacanţă, caracterul voiajelor,
modalitatea de comercializare etc.
Astfel, în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se disting:
- turismul intern practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor
naţionale;
- turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor
ţării lor de reşedinţă.
Turismul internaţional se împarte la rândul său, în funcţie de orientarea
fluxurilor de turişti în:
- turism emiţător care se referă plecările turiştilor autohtoni peste graniţă;
- turism receptor ce cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea
vacanţei în ţara primitoare.
Unul dintre cele mai importante şi complexe criterii de grupare a formelor de
turism, în sensul că sunt avute în vedere şi efectele în plan economic şi organizatoric,
este modalitatea de comercializare a vacanţelor sau de angajare a prestaţiei
turistice. Din acest punct de vedere, turismul poate fi: organizat, pe cont propriu şi
semiorganizat sau mixt. Fiecare dintre aceste forme prezintă o serie de trăsături
proprii precum şi o serie de avantaje şi dezavantaje, atât pentru turişti cât şi pentru
organizatorii de voiaje.
Turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei,
respectiv a principalelor sau a tuturor serviciilor legate de călătorie şi sejur.
Turismul pe cont propriu numit frecvent şi neorganizat, nu presupune
angajarea prealabilă a unor prestaţii turistice. Turistul hotărăşte singur asupra
destinaţiei, durata deplasării perioada de realizare a acesteia, mijlocul de transport
utilizat, modalităţile de agrement etc.; de asemenea el apelează direct, pe parcursul
călătoriei şi sejurului, la serviciile unităţilor prestatoare ( societăţi de transport,
hoteluri şi restaurante) din zona sau ţara pe care o vizitează. Această formă de turism
este practicată, în mod deosebit de turiştii cu mai multă experienţă, de turiştii ce
posedă un automobil, de persoanele cu venituri mari, costul vacanţei fiind, în acest
caz superior celui întâlnit în formele organizate.
Turismul semiorganizat sau mixt se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor
specifice celor două forme deja prezentate; în această situaţie, o parte a serviciilor (în
mod deosebit, (cazare şi alimenaţie) sunt angajate în prealabil, iar o altă parte sunt
este obţinută direct, pe măsura derulării călătoriei (serviciul de transport şi de
agrement), în principal.
Fiecare din formele de turism prezentate anterior se adresează, în mod egal
tuturor grupurilor de turişti sau persoanelor individuale ca urmare, aplicarea lor în
practică se exprimă, la rândul ei, printr-o mare diversitate.
În privinţa avantajelor şi limitelor, se impun a fi menţionate câteva dintre cele
mai importante1. Astfel, turismul organizat şi cel semiorganizat oferă posibilitatea
unei planificări prealabile a acţiunilor, asigurând utilizarea raţională a capacităţii de

1
Minciu R., Zadig R., – Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publică şi turism, Editura Lito
ASE, Bucureşti, 1984, p. 262-264.
9
cazare şi a mijloacelor de transport, managementul resurselor umane şi materiale
precum şi certitudinea încasărilor. De asemenea, prin intermediul acestor forme, mai
exact prin facilităţile de preţ, acordate turiştilor, se stimulează mişcarea turistică
astfel se atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii.
Din punct de vedere al turistului, opţiunea pentru aranjamentele organizate şi
semiorganizate prezintă garanţia realizării vacanţei, a primirii serviciilor în condiţiile
de confort stabilite, priorităţi în obţinerea unor servicii, eliberarea de grija organizării
călătoriei şi concentrarea atenţiei asupra petrecerii cât mai plăcute a timpului, o mai
bună organizare a bugetului de vacanţă.
Principalele dezavantaje ale turismului organizat şi într-o anumită măsură şi a
celui semiorganizat se reflectă asupra organizatorilor de vacanţe şi prestatorilor de
servicii prin încasări zilnice mai mici pe turist, datorită facilităţilor acodrate şi prin
obligativitatea respectării cu rigurozitate a condiţiilor convenite prin contractele
încheiate.Asupra turistului, dezavantajele solicitării unui aranjament organizat le
reprezintă îngrădirea libertăţii de mişcare, în sensul acceptării şi participării la un
program ce nu răspunde în totalitate dorinţelor sale şi îndeplinirea unor cerinţe legate
de modalităţile de plată, perioada de organizare a vacanţei.
Turismul pe cont propriu prezintă, pentru organizatorii şi prestatorii de
servicii, avantajul unor încasări zilnice mai mari pe turist, ca urmare a eliminării
sistemului de reduceri acordate, dar şi diversităţii serviciilor, îndeosebi
complementare, solicitate de turişti. Această formă asigură, totodată, valorificarea
mai bună a potenţialului turistic, prin orientarea turiştilor către zonele de
atracţie.Pentru turist sunt create condiţiile de organizare a vacanţei după propria
voinţă, se asigură o mai mare mobilitate a acestuia, precum şi vizitarea mai multor
locuri şi obiective turistice într-un timp relativ redus.
Turismul pe cont propriu prezintă şi unele inconveniente ce decurg din
sezonalitatea accentuată a manifestării cererii şi respectiv a reacţiei ofertei. Se
înregistrează astfel, o suprasolicitare, în unele perioade, a bazei materiale a
turismului, capacităţii de cazare, alimentaţie şi agrement, a mijloacelor de transport a
forţei de muncă implicată în turism precum şi incompleta utilizare a acestora în
extrasezon, cu efecte negative asupra eficienţei economice şi calităţii serviciilor
prestate.
În privinţa turiştilor, apare riscul imposibilităţii satisfacerii cererii sau al
satisfacerii ei la parametrii inferiori exigenţelor lor, datorită concentrării acesteia în
anumite perioade şi capacităţii limitate a ofertei (de spaţii de cazare şi unităţi de
alimentaţie, de mijloace de transport, de instalaţii de agremet), dar şi a condiţiilor
naturale cum ar fi suprafaţa plajelor, suprafaţa de schi, debitul izvoarelor minerale
sau termale, în plus oferta trebuie să acopere în paralel şi cerinţele turismului
organizat, acesta având de regulă prioritate.
Cu toate acestea, turismul organizat rămâne mijlocul cel mai solicitat de
turiştii cu mai puţină experienţă, pentru segmentele de populaţie cu venituri mai
reduse precum şi pentru unităţile turistice cu dotări mai modeste, de asemenea
această formă este solicitată şi în cazul deplasărilor în străinătate şi reprezintă forma
principală a turismului social, de masă.
Activitatea turistică poate fi structurată şi în funcţie de gradul de mobilitate a
turistului se poate vorbi în acest context de:
- turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate
ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri (localităţi, zone sau
chiar ţări), cu popasuri temporarev(1-2 zile)în acelaşi perimetru;
- turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea
vacanţei în aceeaşi localitate sau staţiune, indiferent de durata acesteia.

10
 Turismul de sejur, se împarte la rândul său în:
- turism de sejur scurt, vizând, în principal deplasările ocazionale
(participarea la un eveniment cultural, artistic sau sportiv) şi cele la sfârşit de
săptămână;
- turism de sejur mediu, ce coincide cu durata standard a călătoriilor ( 12-15
zile);
- turismde sejur lung sau rezidenţial, în cadrul acestei categorii timpul de
rămânere într-o localitate depăşeşte, de regulă, 30 de zile, acesta este specific
turismului de tratament balneo-medical sau persoanelor cu venituri ridicate şi
disponibilităţi mari de timp.
Turismul de sejur răspunde, mai ales, motivaţiilor de călătorie ale persoanelor
mature sau de vârsta a treia, care preferă zonele de linişte, vacanţe de odihnă, în timp
ce turismul itinerant estespecific segmentelor de populaţie mai tânără, dornică de a
cunoaşte mai multe locuri.
Din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii,
se disting:
- turismul continuu, organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de ex.,
cură balneară, turismul cultural, de afaceri);
- turismul sezonier, legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau
evenimente culturale, artistice, sportive etc. Sezonalitatea activităţii turistice este
generată de cauze multiple: existenţa unor condiţii naturale adecvate pentru
practicarea unor sporturi – alpinism, schi, iahting, organizarea unor manifestări
(târguri, expoziţii, festivaluri) sau a unor sărbători tradiţionale, generând
particularizarea formelor de turism în funcţie de aceste cauze. Se înâlneşte astfel:
turism de iarnă, deplasarea fiind motivată de practicarea sporturilor specifice sau din
dorinţa unor cure helio-terapeutice montane; turism de vară, asociat, în principal,
zonelor de litoral şi motivat de cura helio-marină, dar el poate avea ca destinaţie şi
muntele pentru drumeţii şi alpinism; turism de circumstanţă sau ocazional,
determinat de participarea la diverse manifestări: ştiinţifice, cultural-artistice,
sportive, tradiţii, obiceiuri etc.
Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport utilizat în
efectuarea călătoriei, formele de transport pot fi grupate în:
- drumeţie, cuprinzând deplasările pedestre în zone nepoluate, cu scop
recreativ şi de îngrijire a sănătăţii, excursiile montane şi alpinismul, vânătoarea şi
pescuitul, acestea din urmă sunt forme predominante ale agrementului;
- turismul rutier, incluzând mai multe variante cum ar fi: cicloturismul,
motociclismul şi mai ales automobilismul, se caracterizează prin evoluţii
specatculoase, ca rezultat al creşterii gradului de motorizare a populaţiei, dezvoltării
şi modernizării căilor de comunicaţie;
- turismul feroviar, una din cele mai vechi forme de călătorie, practicat în
diverse variante de un număr mare de turişti, datorită avantajelor în privinţa
comodităţii, siguranţei şi costurilor;
- turismul naval, întâlnit mai ales sub forma croazierelor şi mai recent sub
forma turismului nautic sportiv;
- turismul aerian, considerat de unii autori ca o formă auxiliară de turism, este
practicat cu succes pe distanţe lungi, ca urmare a vitezei mari de deplasare şi
confortului călătoriei.
Dorinţa turiştilor de a efectua călătorii rapide şi comode pe distanţe lungi a
condus la folosirea combinaţiilor între mijloacele de transport: avion + automobil,
vapor + automobil, vapor + avion, avion + vapor + automobil.

11
 Un alt criteriu de divizare a formelor de turism, poate unul dintre cele mai
importante, este motivaţia călătoriei. Din cadrul acestui criteriu se pot identifica o
serie de grupe principale:
- loisir, recreere şi vacanţe (odihnă);
- vizite la rude şi prieteni;
- afaceri şi motive profesionale;
- tratamente medicale;
- religie/pelerinaje;
- alte motive.
Formele de turism se pot grupa şi în funcţie de caracteristicile socio-
economice ale cererii şi respectiv, ale clientelei, în:
- turism particular,
- turism social.
Turismul particular se referă, în principal, la cei care călătotresc pe cont
propriu şi este specific segmentelor de populaţie cu venituri mai mari, cu experienţă
în domeniul călătoriilor, celor ce preferă să-şi organizeze singuri voiajul şi
modalităţile de petrecere a timpului liber, celor dispuşi să-şi asume anumite
responsabilităţi şi riscuri. Aceşti turişti manifestă mai multă exigenţă faţă de calitatea
şi diveritatea serviciilor, ca urmare unele forme ale turismului privat se identifică cu
cele ale turismului de lux.
Turismul social este o formă specifică turismului de masă şi se adresează
categoriilor de populaţie cu venituri modeste (persoane de vârsta a treia, tineri,
studenţi, şomeri, locuitori ai satelor), de aceea serviciile solicitate sunt de nivel
mediu din punct de vedere al calităţii şi într-o gamă mai restrânsă. Turismul social
presupune şi promovarea unui sistem de facilităţi reprezentate de reduceri de tarife,
acordarea de subvenţii, sponsorizări. Prin trăsăturile sale turismul social asigură
accesul la vacanţe unor categorii defavorizate ale populaţiei, având şi un rol
important de protecţie socială.

1.2.2. Caracterizarea formelor moderne de turism

În structura circulaţiei turistice, în funcţie de motivaţia deplasării, chiar şi în

ţara noastră s-au produs modificări importante, în principal, în sensul diversificării
obiectivelor călătoriilor şi al modificării priorităţilor în topul preferinţelor turiştilor.
Aceste transformări au condus la apariţia unor noi forme de petrecere a vacanţei, la
îmbogăţirea conţinutului celor existente cu noi aspecte, la reierarhizarea lor în
structura ofertei. Toate acestea au determinat consacrarea unor forme moderne de
călătorie. Dintre acestea, cele mai apreciate de clientelă şi cărora organizatorii le
acordă o atenţie deosebită se numără: turismul de afaceri, turismul cultural ca
principală componentă al turismului urban şi turismul rural.

Turismul de afaceri priveşte, în sens larg, călătoriile oamenilor pentru scopuri

legate de munca lor1, mai exact, deplasările în interes oficial, comercial sau de altă
natură, participările la diverse manifestări organizate de întreprinderi sau organisme
pentru reprezenanţii lor. Deşii aceste călătorii presupun desfăşurarea unei activităţi
remunerate, ele sunt asimilate turismului deoarece organizarea şi realizarea lor
implică utilizarea dotărilor turistice de cazare, alimentaţie agrement, cât şi consumul
unor servicii specifice furnizate de organizatorii de vacanţe2.

1
Snak O., – Turismul în economia naţională, Editura Sport- Turism, Bucureşti 1981, p. 93.
2
Minciu R., Zadig R., op. cit., p. 272.
12
 Turismul de afaceri deţine astăzi, în lume aprox. 20% din totalul călătoriilor
internaţionale şi aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o
ţară la alta, în funcţie de dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare economică.
Călătoriile de afaceri pot avea caracter intern sau extern în funcţie de
beneficiarul nemijlocit şi rezultatele acestora. Formele turismului de afaceri având
caracter intern se adresează salariaţilor unei întreprinderi şi au ca obiectiv motivarea
personalului ăn scopul creşterii productivităţii muncii şi îmbunătăţirea
performanţelor. Ele se concretizează în: seminarii sau întâlniri ale conducerii firmei
cu salariaţii - pentru instruire, pentru rezolvarea unor probleme, pentru schimb de
experienţă – acţiuni de formare a personalului şi actualizare a pregătirii,
desfăşurate, de regulă, în afara întreprinderii, în instituţii specializate (universităţi,
institute de cercetare, centre de pregătire profesională), în unităţi hoteliere adecvate
sau într-un cadru pur turistic şi călătorii-recompensă sau stimulent. Acţiunile având
caracter extern au ca obiectiv buna desfăşurare a activităţii şi profitabilitatea firmelor
în ansamblul lor şi constau în deplasări cu caracter profesional (prospectarea pieşei,
acordarea de asistenţă, administrarea sau supravegherea unor lucrări) şi participarea
la târguri, expoziţii, congrese sau cologvii.
Din punct de vedere al conţinutului, cea mai frecvent utilizată grupare a
formelor de turism ale turismului de afaceri este formată din:
- turism general de afaceri sau delegaţiile,
- reuniuni şi întruniri,
- târguri şi expoziţii,
- călătorii-stimulent.
Turismul general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucreză,
pentru o scurtă perioadă de timp, în afara spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea
(ex., reprezentanţi de vânzări, ziarişti, reporteri etc.).
Turismul de reuniuni şi întruniri este reprezentat de participarea la un
eveniment de tipul întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor,colocviilor, congreselor
şi este considerat una din cele mai obijnuite forme ale călătoriilor de afaceri. De
asemenea turismul de reuniuni este în plină expansiune ca urmare a intensificării
necesităţii schimbului de informaţii în toate domeniile..
Târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii,
destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau o informare a
vizitatorului. Ca formă de turism, acestea stimulează două categorii de persoane:
- expozanţii - ce sunt reprezentaţi de angajaţii diferitelor întreprnderi sau
instituţii cultural- artistice, persoane individuale;
- vizitatorii – reprezentaţi la rândul lor de specialişti, a căror deplasare este
motivată de interese profesionale cât şi publicul larg, a cărui motivaţie este
curiozitatea.
Călăroriile-stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar cu un nivel de
confort foarte ridicat, chiar de lux, oferite anumitor categorii de angajaţi şi foarte
frecvent familiilor acestora, cu accent pe distracţie sau relaxare, ca recompensă
pentru performanţele deosebite obţinute în activitatea profesională. Recent asemenea
călătorii se acordă şi clienţilor celor mai fideli.
Călătoriile-stimulent sunt percepute, de asemena ca o tehnică a
managementului modern, folosite în proporţie destul de mare pentru motivarea
angajaţilor şi ca o formă a turismului prin modalităţile de realizare şi consumare a
serviciilor.

Turismul urban se referă, în general, la petrecerea timpului liber, a vacanţelor

în oraşe, pentru vizitarea acestora şi pentru desfăşurarea unor activităţi de diversă
natură, cum sunt: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole,
13
expoziţii, efectuarea de cumpărături etc. Potrivit acestei accepţiuni, el are o sferă de
cuprindere extrem de largă şi ca urmare este greu de particularizat în raport cu alte
forme de turism.
Asupra clarificării conţinutului acestuia puncte de vedere serios argumentate
susţin necesitatea abordării lui prin prisma celor două aspecte definitorii: turismul şi
elementul urban. Din punct de vedere turistic, se impune respectarea condiţiilor cu
privire la durata şi motivul călătoriei. Cu toate acestea, în sfera turismului urban, sunt
acceptate şi deplasările de o zi (excursii), în acest caz luându-se în calcul distanţa de
deplasare care, după unii autori, ar trebui sa fie de cel puţin 100 km. Aspectul urban
se referă, în principal, la mărimea localităţilor, considerându-se că aglomeraţiile de
cel puţin 20 000 de locuitori oferă garanţia existenţei unor elemente cu valoare
turistică cum ar fi arhitectura aşezării,evenimente, instituţii cultural-artistice etc.
În privinţa motivelor de călătorie, deşii opiniile sunt uneori contradictorii, pe
primul loc se situează agrementul şi programele având conţinut cultural, urmate de
întâlnirile cu familia, întâlnirile cu prietenii, afaceri şi motive profesionale, la care se
mai pot adăuga vizitele cu conţinut gastronomic, cumpărăturile, participarea la
evenimente cultural-artistice.
Analizând structura motivaţională a călătoriilor urbane, se poate observa că o
pondere destul de mare, în totalul vizitelor, revine turismului cultural, particularizat
prin conţinutul specific al deplasării.
Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural, trebuie să
îndeplinească trei condiţii:
- să fie determinată de dorinţa de cunoaştere, de cultivare;
- să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie culturală
(monument, operă de artă, spectacol, schimb de idei);
- să presupună intervenţia unui mediator reprezenatat de o persoană,
document scris material audio-vizual, care să pună în valoare produsul cultural.
Afirmarea şi dezvoltarea turismului cultural sunt stimulate de curiozitatea
oamenilor, de creştere a nivelului de instruire, de civilizaţie.
Multitudinea formelor de turism cultural se concretizează în:
- vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric: vestigii arheologice, istorice,
monumente, castele, edificii religioase, aşezări urbane şi rurale, parcuri şi grădini;
- vizitarea muzeelor: pinacoteci, de arheologie, istorie, ştiinţe naturale,
specializate sau tematice, naţionale sau regionale, grădini botanice, parcuri zoo;
- participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru,
concerte, festivaluri de muzică, dans, film, folclorice, sărbători tradiţionale, expoziţii,
târguri;
- turism industrial şi tehnic – situat, în opinia specialiştilor, între cel cultural
şi de afaceri - ,caracterizat prin vizitarea unor obiective economice sau industriale,
construcţii specifice (baraje, viaducte, poduri, tunele, canale), ansambluri
arhitectonice urbane – moderne sau tradiţionale, cunoaşterea organizării vieţii sociale
etc.

Turismul cultural, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi

modul de organizare, se integrează celui urban şi se interferează cu cel de loisir
(agrement) şi cel de afaceri. La acestea se adaugă şi faptul că, produsul turistic
cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de elemente:
- cele culturale: dorinţă , obiect, ghid
- cele turistice: mijloace de transport, de primire, de găzduire, de alimentaţie.
Turismul cultural, prin conţinutul şi caracteristicile sale, prezintă o sumă de
avantaje, cum sunt: independenţa faţă de un anumit sezon; posibilitatea dezvoltării în
zone diferite pe teritoriul ţării, asigurând astfel o mai bună valorificare a resurselor;
14
larga adresabilitate – interesează toate categoriile de clientelă. El are însă şi
dezavantaje, între care faptul că este mai costisitor comparativ cu turismul de
agrement şi că unele dintre formele sale se adresează unui public avizat, cu un înalt
nivel de cunoştinţe şi cultură; aceste dezavantaje îngustează dimensiunile pieţei şi
necesită eforturi mai mari de promovare. Cu toate acestea, turismul cultural
reprezintă o formă modernă de vacanţă, o formă în plină expansiune.

Turismul rural reprezintă una din cele mai eficiente soluţii de armonizare a
cerinţelor turismului cu exigenţele protejării mediului şi dezvoltării durabile.
Motivat, în general, de dorinţa de întoarcere la natură, la viaţa şi obiceiurile
tradiţionale, turismul rural se defineşte, în sens larg, prin petrecerea vacanţei în
spaţiul rural. Imprecizia acestei abordări a generat opinii diferite cu privire la
conţinutul şi caracteristicile turismului rural, opinii distribuite pe o scară foarte largă,
de la cele care reduc această formă de turism la o simplă şedere în zonele rurale, până
la cele care impun o listă lungă de criterii legate de comportamentul consumatorilor,
cum sunt: şederea în gospodăria ţărănească, consumul de produse agricole proaspete,
participarea la activităţile gospodăreşti specifice etc. - şi particularităţile aşezărilor
(poziţie geografică, suprafaţa aferentă, densitatea construcţiilor, numărul şi densitatea
locuitorilor, tipologia activităţilor).
În practica uzuală, pentru desemnarea vacanţelor petrecute în spaţiul rural se
folosesc noţiunile de turism rural şi agroturism. Cele două concepte se suprapun într-
o anumită proporţie, au un numitor comun, dar şi elemente particulare1.
“Turismul rural reprezintă forma de turism concentrată pe destinaţii în spaţiul
rural, dispunând de o structură funcţională de cazare şi de alte servicii eterogene.”2
O altă definiţie a fost dată de Organizaţia Mondială a Turismului. Acestă
defineşte turismul rural ca fiind “o formă a turismului care include orice activitate
turistică organizată şi condusă în spaţiul rural de către populaţia locală, valorificând
resursele turistice locale (naturale, cultural-istorice, umane), precum şi dotările,
structurilor turistice, inclusiv pensiunile şi fermele agroturistice.”3
În general, turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de
petrecerea unei perioade de timp determinate în mediul rural, mijlocul de găzduire
putând fi gospodăria ţărănească – pensiune, fermă agroturistică – cât şi spaţii turistice
de factură generală reprezentate de: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul este mai strict din punctul de vedere al condiţiilor vacanţei; în
plus, ia în calcul aspecte legate de efectele economice asupra gospodăriilor ţărăneşti
şi localităţilor rurale în ansamblul lor.
“Agroturismul reprezintă forma de turism, practicată în mediul rural, bazată
pe asigurarea, în cadrul gospodăriei ţărăneşti, a serviciilor de: cazare, masă, agrement
şi altele. Prin agroturism se valorifică, astfel, în mod superior, resursele naturale şi
antropice ale zonei, contribuind la ridicarea nivelului de trai al populaţiei rurale. Spre
deosebire de turismul rural, agroturismul presupune: cazarea în gospodaria
ţărănească (pensiune, etc.); consumarea de produse agricole din gospodaria
respectivă; participarea într-o masură mai mare sau mai mică, la activitatile agricole
specifice.”4

1
Mitrache Şt., Manole V., Bran F., Stoian M., Istrate I. – Agroturism şi turism rural, Editura Fax-
Pres, Bucureşti, 1996, p. 11.
2
Stănciulescu G., Lupu N., Ţigu G., Ţitan E., Stancioiu F. – Lexicon de termeni turistici, Editura
Oscar Print, Bucureşti, 2002, p.180.
3
Nistoreanu P. coord. – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p.190.
4
Stănciulescu G., Lupu N., Ţigu G., Ţitan E., Stancioiu F. – Op.cit., p. 14– 15.
15
 Fie că este vorba de agroturism sau de turism rural, conţinutul activităţii se
circumscrie coordonatelor5:
- spaţiu rural – cu aspecte referitoare la aşezare din punctul de vedere al
mărimii, densităţii populaţiei, structurii sociale, modului de utilizare a terenului, dar
şi la mijloacele de găzduire: tipul, confortul, poziţia;
- locuitori – populaţia ca păstrătoare a unor tradiţii, obiceiuri, dar şi ca
deţinătoare a terenurilor, a spaţiilor de găzduire şi chiar ca ofertant de servicii
(spaţiul şi populaţia dau conţinut, conceptului de ruralitate);
- produse – pe de o parte, produsele agro-alimentare consumate de turişti cu
prilejul şederii în gospodăria ţărănească şi pe de altă parte, produsele turistice –
atracţiile ce motivează deplasarea turiştilor.

Satul turistic este o aşezare rurală, pitorească, bine constituită, situată într-un
cadru natural nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un bogat trecut istoric, care în
afara funcţiilor politico-administrative, economice, sociale şi culturale îndeplineşte
temporar funcţia de primire şi găzduire a turiştilor pentru petrecerea unui sejur cu
durată nedeterminată2.
În funcţie de caracteristicile geografice ale zonelor în care sunt amplasate, de
categoria valorilor turistice existente şi specificul activităţilor economice, satele
turistice se grupează în3:
Sate turistice etnofolclorice (Bogdan Vodă, Vaideeni, Lereşti, Sibiel, Vama).
În această categorie se pot încadra satele în care portul tradiţional, arhitectura,
mobilarea şi decorarea interioară, muzica populară şi coregrafia populară predomină
şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv. În aceste sate pot fi oferite
turiştilor servicii de cazare şi masă în condiţii autentice (mobilier, decor, echipament
de pat în stil popular, meniuri tradiţionale servite în veselă şi cu tacâmuri specifice –
farfurii şi străchini de ceramică, linguri de lemn, ceea ce nu exclude, posibilitatea
utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne). În aceste sate, se pot organiza expoziţii
artizanale permanente cu posibilitate de achiziţionare a unor obiecte tradiţionale, iar
pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot amenaja una
sau mai mute gospodării, cu muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste
sate pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozii populari (vocali sau instrumentali),
nelipsitele hore duminicale şi la sărbători, alte obiceiuri şi tradiţii locale, la care să
participe efectiv şi turiştii.
Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală (Tismana, Marga). Sunt
cunoscute interesele numeroşilor turişti pentru creaţia artistică artizanală, cât şi
dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la
producătorul însuşi. Până în prezent, în aceste localităţi se practică doar turismul de
circulaţie. În cel mai bun caz, unele din ele sunt incluse în itinerariile turistice.
Aceste sate oferă, însă, posibilitatea practicării unui turism de sejur, în cadrul căruia
în atelierele special amenajate şi cu îndrumarea unor artişti şi meşteri populari
renumiţi, turiştii sunt iniţiaţi în arte şi tehnici arhaice populare: icoane pe sticlă,
pictură naivă, sculptură în lemn şi piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături
populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc.
Există numeroase sate în care preocupările de bază ale gospodarilor sunt
ţesutul la războiaie ţărăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care pot
fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea
lor de marcă, ar urma să fie producţia artistică şi artizanală, valorificată turistic.
5
Bran F., Marin D., Simon T. – Turismul rural – modelul european, Editura Economică, Bucureşti,
1997, p. 7.
2
Mitrache Şt., Manole V., Bran F., Stoian M., Istrate I, op. cit., p. 13.
3
Erdeli G., Istrate I. – Amenajări turistice, Editura Universităţii Bucureşti, 1996, p. 139-140.
16
 Sate turistice climaterice şi peisagistice (Fundata, Bran, Moeciu, Şirnea).
Caracteristicile predominante ale acestor sate, adecvate turismului de sejur ( pentru
amatorii de linişte, de plimbări solitare, într-un cadru natural pitoresc) sunt cadrul
natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi de marile artere de
circulaţie. Satele de deal şi de munte, casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare
distanţă unele faţă de altele, cu pajişti, fâneţe sau livezi, satisfac motivaţia
fundamentală a numeroşilor turişti şi exprimă sentimentul de ”reîntoarcere la natură”.
Sate turistice pescăreşti şi de interes vânătoresc (satele de pe văile Vişeului şi
Bistriţei, Gurghiu şi din Delta Dunării). În afara posibilităţilor de cazare, în aceste
sate se pot oferii servicii culinar-gastronomice pescăreşti şi vânătoreşti. De
asemenea, populaţia locală poate organiza, pentru turşti, unele forme de agrement
specifice.
Sate turistice viti-pomicole (Recaş, Agapia, Vânători – Neamţ). În aceste
localităţi predomină activităţile de cultivare a pomilor fructiferi şi a viţei de vie;
activităţile turstice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării cât
şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor obţinute din
acestea. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune
sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie deosebită şi în acelaşi timp,
o sursă principală de venituri, poate să o constituie băuturile răcoritoare şi
reconfortante preparate din fructe.
Sate turistice pastorale (Vaideeni, Jina). În această grupă pot fi incluse, în
general, satele de munte, în care preocuparea de bază a localnicilor este creşterea
oilor şi a vitelor şi care pot să atragă turiştii prin meniuri bazate pe produse lactate.
Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine şi de bovine, iar
pentru divertisment, pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (batal la proţap, berbec
haiducesc, balmuş, urdă şi jiniţă), petreceri specifice şi tradiţionale.
Sate turistice pentru practicarea sporturilor (Fundata, Moeciu, Şirnea).
Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor
de iarnă (sate montane sau de deal) şi nautice pe râurile interioare, lacuri de
acumulare, fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă
două categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi amatori, iniţiaţi în
practicarea sporturilor respective; turişti neiniţiaţi sau maipuţin iniţiaţi, dar dornici să
se iniţieze şi să le practice. Pentru această din urmă categorie pot exista instructori
de schi, bob, înot etc., recrutaţi din rândul populaţiei locale. De asemenea, în aceste,
pot funcţiona puncte de închiriere a echipamentului sportiv.
În concordanţă cu tipul satului, se dezvoltă dotările turistice şi activităţile
având caracter distractiv-recreativ.
Turismul rural are, aşa cum se poate deduce din tipologia satelor, o bază
motivaţională largă, reprezentată prin: reîntoarcerea la natură, cunoaşterea tradiţiei,
culturii, creaţiei unor colectivităţi, îngrijirea sănătăţii, practicarea unor sporturi
(vânătoare, pescuit, alpinism, schi etc.), consumul de alimente şi fructe proaspete –
fapt reflectat de o multitudine de faţete, de forme de manifestare. Turismul rural
răspunde astfel unei diversităţi de gusturi şi preferinţe, adresându-se unor segmente
largi de consumatori. Acestor caracteristici li se adaugă numeroase avantaje, atât
pentru clienţi, cât şi pentru comunităţile locale, exprimate prin: costuri mai mici
comparativ cu alte forme de vacanţă; sezonalitate mai redusă; ineditul, originalitatea
călătoriilor; absenţa aglomeraţiei, ca urmare a fluxurilor reduse de vizitatori, precum
şi stimularea economiilor zonelor rurale, prin crearea de noi locuri de muncă,
obţinerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole, protejarea
mediului şi conservarea tradiţiilor etc.1
1
Nistoreanu P. – Turismul rural. O afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 4.
17
 1.3. Potenţialul turismului rural românesc

România a rămas o ţară mai puţin agrară, dar în mod sigur mai mult de 50%
rurală. Cadrul natural şi modul de viaţă la ţară s-au conservat cel mai bine în
România. În plus comunităţile umane, aparent scoase din filele cărţilor de istorie sunt
vii. Satul, indiferent de spaţiul geografic în care se situează, constituie expresia
legăturii omului cu natura, reprezentând un cadru de aşezari umane cu o multitudine
de posibilităţi turistice.
Aceste aspecte sunt relevate şi din vizitarea celui mai mare muzeu în aer liber
din Europa, Muzeul Satului din Bucureşti ori ecomuzeele din Dumbrava Sibiului,
Râmnicu Vâlcea şi Baia Mare; sau de către exponatele prezentate în acele unice
muzee din Câmpulung Muscel (lemnului) şi Sighetul Marmaţiei (măşti şi artă
polulară).

1.3.1. Potenţialul natural al turismului rural românesc

Aceast potenţial, alcătuit din componente naturale de peisaj, reprezintă

principalele resurse turistice şi joacă un rol determinant în dezvoltarea turismului în
general şi a celui rural în mod special.
Elementele care trebuie puse în valoare în mod special sunt:
- valoarea recreativă, estetică şi peisagistică, nu în puţine rânduri deteriminată
de alegerea destinaţiei (munte, deal, câmpie, litoral sau deltă);
- valoarea curativă (balneoclimaterică) a bioclimatului sau a factorilor naturali
ai zonei;
- cadrul de derulare a unor momente de destindere sau a unor hobbyuri
(oglinzi de apă, masive muntoase, peşteri, torente, resurse cinegetice, strat de zăpadă
etc);
- valoarea cognitivă în cazul componentelor desemnate ca parcuri, grădini
botanice sau zoologice, rezervaţii ştinţifice sau monumente ale naturii etc.
Toate aceste elemente se află într-o strânsă interdependenţă, formând „natura
mamă” şi cadrul de viaţă pentru tot ce „mişcă-n ţară” şi pe planeta albastră.
Prezentare generală a resurselor turistice naturale. România este situată în
Europa, la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord (45’latitudine nordică) şi
aproximativ la jumătatea distanţei dintre Oceanul Atlantic şi Munţiii Urali
(25’latitudine estică). Aşezat la răspântia dintre părţile estică, vestică şi meridională a
Europei, teritoriul ţării noastre este fomat în proporţii egale din munţi (31%), dealuri
şi podişuri (36%), câmpii şi lunci (35%), respectând şi din acest punct de vedere
regulile echilibrului şi armoniei.
Clima temperat-continentală, reţeaua radiară de râuri ce izvorăsc din lanţul
carpatic, apele minerale şi termale cu proprietăţi curative, păşunile şi fâneţele,
pădurile de răşinoase şi foioase, lacurile şi iazurile, Dunărea şi Delta sa, luncile şi
câmpiile constituie separat sau la punctul de întâlnire peisaje cu puternică
personalitate, pline de căldura oamenilor ce le însoţesc.
Spaţiul rural românesc este denumit carpato-danubiano-pontic deoarece este
carpatic prin relief, dunărean prin reţeaua lui hidrografică şi pontic prin deschiderea
sa la Marea Neagră, implicit la Oceanul Planetar.
Lanţul Munţilor Carpaţi prezintă un rol deosebit pentru climă, ape, bogăţii,
vegetaţie faună, soluri etc. El are poziţie centrală şi formă de cetate sau inel, din
preajma acestuia succedându-se celelalte forme de relief. Dar ceea ce îi conferă locul
de frunte în patrimoniul turistic al ţării sunt peisajele impresionante, în forme carstice

18
din regiunile calcaroase, circuri şi văi glaciare, piscuri golaşe, forme inedite sau
ciudate ale stâncilor.La adăpostul acestora apar vechile vetre de locuire – ţările:
Maramureşului, Bârsei, Făgăraşului, Haţegului, Vrancei, Almaşului etc. Porţiunea
vestică este reprezentată de lanţul eruptiv unde manifestările postvulcanice au
contribuit la apariţia localităţilor balneare în preajma mofetelor, apelor hipotermale
sau izvoare bicarbonate. Lanţul vulcanic a condus la apatiţia unor depresiuni, în
cadrul cărora s-au dezvoltat numeroase aşezări: numim aici Depresiuena
Maramureşului, cea a Dornelor, a Gurghiului, a Ciucului.
Porţiunea cea mai spectaculoasă şi impunătoare a Carpaţilor Româneşti o
constituie, fără urmă de dubiu, Carpaţi Meridionali- între culoarul Timiş-Cerna ( la
vest) şi Valea Prahovei (la est). Aici, între masivii muntoşi ai Bucegilor şi Pietrei
Craiului, între Transilvania şi Muntenia legate de Culoarul Rucăr-Bran se află
leagănul turismului românesc şi începuturile turismului rural din ţara noastră.
Între Olt şi Jiu, întâlnim culmile Parângului, Şireanului şi Cândrelului cu
creste pitoreşti, căldări şi văi galciare, culmi netede împestriţate de lacuri acoperite
de pajişti. Retezatul – cu întreaga lume de basm înglobată în parcul naţional şi
rezervaţia ştiinţifică cu acelaşi nume - Godeanu şi Ţarcu atrag în afara caprelor negre
şi numeroşi turişti. Spre sud, dincolo de Depresiunea Petroşani, ne întâmpină culmile
Munţilor Vâlcan, Mehedinţi şi Cerna, unde avem ocazia să admirăm adevărate
bijuterii săpate în calcar -peşteri, poduri, doline.
A treia latură a Cetăţii Carpaţilor se deschide între Defileul Dunării şi Valea
Şomeşului, este numită de geografi Carpaţii Occidentali. Prăbuşirile tectonice au
creat aici un aspect insular şi largi culoare; în acelaşi timp o mare variaţie a peisajului
şi reliefuri spectaculoase. Bazaltele de la Detunata, cheile, abrupturile, dolinele şi
peşterile (Cetăţile Ponorului, Peştera Urşilor, Peştera Scărişoara, Peştera Meziad etc.)
sunt doar câteva dintre atracţiile turistice al zonei.
Depresiunea şi Podişul Transilvaniei este porţiunea aflată în interiorul arcului
carpatic, cu relief ce variază între 700-800 m şi respectiv 350-500 m. În estul
Depressiunii Transilvaniei întâlnim o centură de dealuri înlate, care închid mici
depresiuni ce seamănă cu Subcarpaţii aflaţi în exteriorul arcului carpatic.
Subcarpaţii sunt dispuşi în exteriorul lanţului carpatic, dublând parcă zidul de
apărare al „cetăţii”. Formaţi din trei subdiviziuni - Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii
Curburii şi Subcarpaţii Getici - ei sunt o asociere de culmi înlate (1000 – 1200 m) și
dealuri joase (400- 800 m ),ce închid depresiuni mai mult sau mai puțin întinse,
brăzdate de ape, bine populate şi cultivate cu cereale sau lievzi; tot în acestă zonă
viţa de vie este la ea acasă şi a făcut renumite localităţi ca: Odobeşti, Panciu,
Pietroasele, Ştefăneşti, Valea Călugărească etc.
În străfundul lor, culmile subcarpatice păstrează bogăţia „aurului negru”,
cărbunilor, sării şi a izvoarelor de ape minerale. Populaţia se ocupă cu pomicultura,
creşterea vitelor, prelucrarea lemnului, extragerea minereurilor şi, mai nou, cu
turismul rural.
Podişurile din afara lanţului carpatic. Pe cuprinsul acestor locuri o anumită
agricultură - pomi şi viticultură – se află la mare cinste; drept urmare de renume sunt
viile de la Cotnari, Iaşi şi Huşi sau cele de la Niculiţel, Murfatlar şi Ostrov, cum nu
mai puţin vestite sunt cele din preajama Piteştiului, , Drăgăşaniului sau Strehaiei.
Dată fiind bogăţia şi frumuseţea zonelor de podiş, acestea sunt bine populate,
iar tradiţiile, obiceiurile populare transmise din generaţi în generaţie, ca şi legendele
şi poveştile localnicilor sunt tot atâtea atracţii - alături de vinuri, rachiuri ori
preparate gastronomice tradiţionale - ca şi chiemări, cărora cel ce a avut şansa de a le
cunoaşte, cât şi cel ce este în trecere prin zonă, nu le poate rezista.
Litoralul Mării Negre reprezintă un loc fără pereche şi cu o puternică
personalitate. Între Chilia şi capul Midia prezintă plaje şi grinduri întinse, iar întreaga
19
zonă este foarte scundă. În schimb, la sud vom întâlni o faleză de 15-20 m ce
adăpoşteşte plaje cu nisip fin.
Delta Dunării constituie partea cea mai joasă de pe teritoriul ţării noastre, o
câmpie în formare prin aluvionare. Porţiunile de uscat, la cotele obişnuite ale
fluviului, reprezintă circa 13%, cea mai mare parte a Deltei fiind acoperită de
mlaştini, lacuri, gârle şi ape permanante. O atracţie deosebită pentru turism o
constituie peisajul exotic, unic în felul lui pe întreg teritoriul european, adevărat
sanctuar pe care 280 de specii de păsări şi l-au ales ca lăcaş.
Principalele resurse ale Deltei Dunării sunt: fauna piscicolă, stuful şi pădurile
în deosebi de esenţe moi. Pentru a conserva şi păstra această lume uimitoare,
teritoriul prezentat constituie în momentul de faţă Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării1.
Câmpiile se întind în sudul şi vestul ţării noastre.
Cea mai mare - Câmpia Română - se află la nord de Dunăre, de la Drobeta
Turnu-Severin până la Galaţi. Ea asigură aproximativ 40% din producţia agricolă a
României. Partea sa estică se numeşte Bărăgan şi prezintă - prin lacurile sale sărate:
Lacul Sărat (în apropiere de Brăila), Lacul Amara (lângă Slobozia), Movila Miresii,
Balta Albă - interes nu numai agricol ci şi turistic (utilizarea apelor în scopuri
terapeutice).Câmpia de Vest este o altă zonă agricolă importantă; ea îşi are limitele
fixate de Valea Someşului şi cea a Timişului.
Clima. Urmare a plasării în centrul Eurasiei pe de o parte şi a reliefului său şi
pe de altă parte, România are un climat temperat aflat sub influenţa maselor de aer
umed dinspre Atalntic, a maselor de aer uscat, continental, provenind din răsăritul
continentului, cât şi de aer mediteranean ce vine dinspre sud. Rezultă deci un climat
continental-moderat cu nuanţări locale influenţate de formele de relief şi succesiunea
anotimpurilor. Toate acestea sporesc culoarea şi atracţiile peisajului, diversificând în
acelaşi timp factorii naturali de cură şi tratament, sporturi practicate, activităţiile
localnicilor, şi nu în ultimul rând, regimul alimentar.
Hidrografia ţării noastre se află sub influenţa climatului, fiind, cu excepţia
câtorva mici râuri din Dobragea, colectată de Dunăre. Dunărea străbate ţara noastră
pe o lungime de 1075 km, fiind naviagbilă pe întreg parcursul şi colectând, direct sau
indirect, prin intermediul Tisei, toate râurile româneşti. Apele colectate sunt vărsate
prin cele trei braţe în Marea Neagră, care întregeşte astfel hidrografia patriei şi
permite legătura cu toate ţările riverane Oceanului Planetar. Având o salinitate de 17-
21% şi o temepratură medie de 25-27’C vara, sectorul românesc al Mării Negre are
un potenţial balnear cu excepţionale calităţi.
Izvoarele şi lacurile. Izvoarele minerale, aflate în număr de peste 2000, multe
fiind termale, sunt cunoscute şi apreciate de peste 2000 de ani (Herculane sau
Geoagiu-Băi). Cele mai multe izvoare se află de-a lungul Carpaţiilor şi
Subcarpaţiilor, iar valoarea terapeutică a apelor a condus la apariţia a peste 160 de
staţini.
Lacurile din ţara noastră deţin, 1,2% din suprafaţa României, cele mai mari
fiind lagunele Razim şi Sinoe. Numeric lacurile sunt peste 3400 - dintre care 2300
sunt naturale; marea majoritate se găsesc în zonele de câmpie şi prezintă atât
impotanţă piscicolă cât şi de agrement. Deosebite sunt lacurile de munte formate în
circurile glaciare aflate în masivele muntoase Rodna, Făgăraş, Parâng, Retezat, cât şi
lacurile unicat: Lacul Roşu - lac de barej natural şi Lacul Sfânta Ana - adăpostit în
craterul unui vulcan. Celor prezente anterior li se adaugă lacurile artificiale realizate
pentru valorifiacrea potenţaialului energetic: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru,
Fântânele, Văliug etc.

1
Monitorul Oficial al României, H.G. 983/1990 şi H.G. 264/1991.
20
 Vegetaţia şi fauna, împreună, formează potenţialul biogeografic. În forma ei
actuală, vagetaţia ţării noastre este relativ recentă şi prezintă trăsăturile caracteristice
ale Europie Centrale.
Astfel, vom observa diferenţieri generate de altitudine cât şi de etajele
climatice ce însumează peste 400 de specii. Dintre aceste predominante sunt
pădurile, de stejar în mare parte în zonele de câmpie, de fag - în Subcarpaţi şi pe
munţii mai scunzi , conifere - molidul, bradul, pinul etc. - la limita superioară a
altitudinilor. Urmare a interferenţelor, în zonele de tranziţie a reliefului, rezultă
prezenţe juxtapuse, ale diferitelor specii care generează toamna o bogată paletă
coloristică care permanentizează peisajul românesc. În urma marilor defrişăti
efectuate de-a lungul timpului, pe teritoriul României pădurile mai ocupă
aproximativ 26% din suprafaţa totală.Suprafeţele despădurite au fost alocatate
culturilor agricole, liveziilor şi podgoriilor. La mare altitudine - pe munţii înalţi,
întâlnim vegetaţie alpină şi subalpină formată din pajişti cu tufişuri de ienupăr şi
jneapăn, afin etc.
Alte forme de vegetaţie caracteristice suportului de relief găsim în sud-estul
României, Câmpia Bărăganului şi Podişul Dobrogei de Sud, unde s-a dezvoltat
vegetaţie de silvostepă şi stepă. De-a lungul cursurilor de apă, în lunci şi în special în
Delta Dunări, găsim forme de vegetaţie specifice regiunilor cu umiditate abundentă
(stuf, papură, rogoz, salcie şi plop etc)1.
Zonele de vegetaţie oferă hrană şi adăpost unei variate faune, dispusă pe etaje
de vegetaţie şi zone. Fauna cuprinde peste 3600 de specii provenite din cele trei mari
provincii europene: animale mari - Europa Centrală, rozătoarele şi păsările rare -
Europa Răsăriteană, vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, scorpionul, dihorul -
Europa de Sud.Fauna cinegetică - reprezentată prin ursul cafeniu, capra neagră,
căpriorul, râsul, cerbul carpatin, mistreţul, iepurele etc. - prezintă o importanţă
deosebită. Nu trebuie să uităm a aminti nici păsările: cocoşul de munte, cocoşul de
mesteacăn, egreta mare, lopătarul, pelicanul creţ şi pelicanul comun, călifarul alb,
raţa sălbatică şi altele.
Din rândul numeroaselor specii de peşte ce populează Dunărea şi râurile, la
loc de frunte se află: păstrăvul, lostriţa, lipanul - în apele de munte; crapul, cleanul,
mreana - în apele de şes; şalău, ştiucă, biban - în Dunăre; morunul, niserul,
scrumbiile - la gurile Dunării şi în mare.
Factori naturali de cură. O schiţare a principalilor factori de cură scoate în
relief: apele minerale (în rândul cărora multe sunt termale), lacuri tearpeutice,
nămolurile, mofetele, salinele, factorii climatici, aeroionizarea, plante minerale.
Aceşti factori sunt răspândiţi pe întreaga suprafaţă a ţării, unii necesită instalaţii sau
amenajări pentru utilizare, alţii impun recoltarea sau captarea, dar absolut toţi cer
păstrarea, conservarea şi protejarea pentru o cât mai îndelungată utilizare.
Revenind la izvoarele minerale dispuse în spaţiul rural, majoritatea nu sunt
captate şi protejate corespunzător. Aceste resurse sunt cantonate mare parte în catena
vulcanică Oaş – Călimani - Harghita, zona dealurilor subcarpatice şi de podiş, şi nu
în ultimul rând în câmpie. Apele sunt: oligominerale, alcaline (bicarbonate), alcalino-
feruginoase, clorurate, sodice, iodurate, sulfuroase, sulfatate, carbogazoase,
arsenicale, radioactive, termale etc. Sursele minerale pot fi utillizate în terapia
curativă şi recuperatorie.
Plantele medicinale au revenit în forţă ca factori naturali de cură, fiind
utilizate atât în prepararea unor medicamente pe cale naturală cât şi în fitoterapie. În
tradiţia românescă s-au păstrat numeroase reţete ale unor preparate utilizate ca

1
Şandru I., Cucu V. – România prezentare geografică, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,
1994, p.58.
21
leacuri sau elixiruri, ceaiuri sau băi de plante. Pe de altă parte, multe din plantele
medicinale sunt utillizate în produsele culinare pentru aromele, gustul sau calităţile
de condimentare pe care le posedă.
Mai puţin puşi în valoare în ţara noastră sunt factorii climatici ce pot fi
utilizaţi în menţinerea, ameliorarea sau recuperarea stării de sănătate a organismului
uman prin: aeroterapie, helioterapie sau cure de teren - prin ceea ce generic este
numită climatoterapie. Maladiile ce pot fi tratate sunt: anemiile, nevrozele astenice,
afecţiunile respiratorii, stresul, surmenajul fizic şi intelectual.
Identificarea, punerea în valoare şi utillizarea în cunoştiinţă de cauză a acestor
factori naturali vor contribui la dezvoltarea şi promovarea turismului balnear în
spațiul rural românesc.

1.3.2. Potenţialul antropic al turismului rural

Potenţialul antropic al unei zone, regiuni sau ţări este identic cu oferta
turistică potenţială a respectivului spaţiu geografic. Încercând o subdiviziune a
potenţialului antropic vom constata că el se compune în principal din fondul cultural-
istoric al zonei şi din obiectivele economice care prezintă interes turistic.
Analizând spaţiul rural românesc, vom constata că acesta este păstrătorul şi
conservatorul unui inestimabil tezaur de monumente istorice, de arhitectură sau de
artă, vestigii istorice, cât şi al unui veritabil patrioniu etnofolcloric de o valoare şi o
puritate neasemuită. Cele mai reprezentative componente cultural-istorice ale
spaţiului rural le constituie:
Vestigiile arheologice legate de geneza poporului român şi continuitatea sa
în spaţiul carpato-danubiano-pontic: format din cetăţi dacice (Costeşti, Blidaru,
Grădiştea Muncelului), cetăţi medievale (Târgu Neamţ, Poenari, Suceava,
Târgovişte, Sighişoara, Alba Iulia, Oradea, Timişoara etc.).
Monumente istorice de arhitectură şi de artă: bisericile pictate din Nordul
Moldovei (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, etc.), Moldova de Mijloc (Neamţ,
Agapia, Secu, Sihăstria), bisericile de lemn maramureşeme (Ieud, Rozavlea, Bogdan
Vodă), cetăţile ţărăneşti şi bisericile fortificate din Transilvania (Hărman, Cisnădie,
Dara, Prejmar), monumentele stilului brâncovenesc (Mogoşoaia, Hurezi, Polovragi),
cetăile medievale (Făgăraş, Bran, Hărman, Sighişoara, Rupea etc.).
Muzee, colecţii, case memoriale: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Artă
Populară ”Mina Minovici”, „Muzeul Satului”din Bucureşti, „Muzeul Tehnicii
Populare” din Dumbrava Sibiului, Complexul Muzeal Goleşti, Muzeul Etnografic în
aer liber din Bujoreni (Vâlcea), Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Dealul
Florilor (Maramureş - Negreşti – Oaş) etc. Enumerarea a prezentat doar câteva dintre
muzeele cele mai bine conturate, majoritatea incluse în rândul obiectivelor turistice
de interes internaţional. În afara acestora, în zonele rurale practicante ale turismului
rural au apărut în ultimii ani mici muzee de interes local, regional sau naţional.
Mărturii ale culturii şi civilizaţiei populare (elememte de etnografie şi
folclor), din rândul cărora amintim: tehnica populară şi arhitectura tradiţională,
creaţia artistică populară (port popular, folclor: muzical, literar şi coregrafic,
meşteşuguri, ceramică, artizanat); manifestări populare tradiţionale (târguri,
festivaluri, iarmaroace, concursuri). Aceste elemente le vom regăsi în principalele
zone etnografice ale ţării: Moldova, Oaş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Oltenia de
Sub Munte, Bihor, Banat etc.
Un alt element al potenţialului antropic al turismului rural îl reprezintă satele
turistice menţionate şi exemplificate anterior.

22
 1.4. Componentele produsului turistic rural românesc

Produsul turistic rural românesc, asemenea produselor turistice rurale

existente pe piaţa turistică mondială cuprinde:
- componente de bază (numim aici cazarea, alimentaţia publică şi
transportul);
- componente auxiliare (balneoterapie, agrement, activităţi sportive etc.).
Ceea ce atrage şi determină în mare parte alegerea unei destinaţii turistice sau
a alteia sunt:
- factorii naturali: aşezarea geografică, relieful, peisajul, vegetaţia, fauna şi
clima;
- factorii generali ai existenţei şi activităţii umane trecute şi prezente: limba,
mentalitatea, ospitalitatea, obiceiurile, folclorul, cultura (religia, arta, ştiinţa),
politica, economia.
- elementul uman – atitudinea populaţiei locale faţă de turişti, a prestatorilor,
administraţiei şi reprezentanţilor pazei şi ordinii publice etc.;
- infrastructura generală: transporturi şi comunicaţii, structura şi imaginea
aşezărilor, aprovizionarea cu apă şi energie, canalizarea, telecomunicaţiile etc.;
- echipamentele turistice: transporturile turistice, mijloacele de cazare, de
alimentaţie, activităţile sportive, distracţiile etc.
toate acestea fiind componente ale ofertei turistice generale.1

Principalele motivaţii pentru care alegem o destinaţie turistică

Analiza ofertei de principiu a turismului rural românesc este efectuată prin

prisma motivaţiilor în alegerea unei destinaţii. În opinia lui Jost Krippendorf, apar
enunţate 20 de motivaţii, prezentate în continuare:
1. atracţia peisajului;
2. calitatea mesei;
3. atmosfera generală (populaţie indigenă, renumele regiunii,
curăţenia);
4. curiozităţile regiunii;
5. calitatea climatului în legătură cu sănătatea;
6. odihnă şi destindere;
7. itinerar (dus şi întors);
8. condiţiile de cazare;
9. preţ avantajos;
10. probleme de limbă;
11. contacte de simpatie cu populaţia indigenă;
12. atracţiile culturale;
13. starea drumurilor;
14. distracţii de zi sau de noapte;
15. sosire şi recepţie;
16. folclor local;
17. posibilităţi de practicare a activităţii sportive;
18. pregătirea călătoriei şi formalităţi;
19. posibilităţi de cumpărături;
20. alte pasiuni sau distracţii.

Activităţile de vacanţă specifice turismului rural

1
Minciu R. – Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.147-151.
23
 Turismul în mediul rural permite desfăşurarea următoarelor categorii de
activităţi:
- studierea naturii de aproape (observarea plantelor şi a animalelor sau
păsărilor, fotografiatul, filmatul);
- vânătoarea, călăritul, pescuitul;
- cunoaşterea valorilor ancestrale;
- participarea la festivaluri, tradiţii, obiceiuri şi datini rurale;
- practicarea unor sporturi ce solicită mediul natural: orientarea turistică şi
sportivă, automobilism şi motociclism în teren variat etc.;
- organizarea de convenţii, simpozioane, conferinţe, seminarii la scară mică
sau medie;
- vizite în atelierele meşterilor populari;
- participarea la diverse activităţi şi munci casnice sau agricole, învăţarea de
meşteşuguri;
- participarea la prepararea şi degustarea de produse gastronomice specifice
zonei.
Turismul rural în formă pură, compus din:
- produsele turistice localizate în spaţiul rural;
- activităţi sprijinite de mici ateliere sau întreprinderi specifice rurarului;
- caracterul tradiţional, dezvoltat lent şi organic;
- amprenta complexă a mediului, economiei şi istoriei locale, completată cu
etnofolclorul specific zonei şi varietatea gastronomiei populare;
- liniştea şi calmul civilizaţiei rurale;
compun nota care particularizează produsele turistice din spaţiul rural.
Privind din alt unghi lumea spaţiului rural se constată că puritatea sa este
datorată distanţelor mari faţă de piaţa oraşelor, fermelor mari şi mijlocii ce nu au
nevoie de diversificare, fermelor mici care menţin căldura caselor ţărăneşti,
peisajelor, activităţilor cât şi valorilor culinare deosebit de atractive.

CAPITOLUL 2
VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC RURAL
AL REGIUNII BRAN – MOECIU

24
 2.1. Prezentarea generală a regiunii Bran – Moeciu

Cu o poziţie centrală în cadrul ţării, teritoriul judeţului Braşov pe latitudine se

extinde pe o suprafaţă de 88,6 km (extremitatea sudică fiind situată în masivul
Leaota, iar cea nordică în dealurile Homoroadelor, la nord-vest de satul Drăguşeni),
iar pe longitudine se întinde pe o suprafaţă de 112,6 km (extremitatea vestică se află
în lunca Oltului lângă Ucea de Jos, iar cea estică în Munţii Tătarului, la izvoarele
Buzoielului.
Situat în partea sudică a judeţului Braşov Culoarul Rucăr - Bran reprezintă o
zonă cu o poziţie de la nord la nord-est la sud-sud-vest, cuprinsă între Munţii Piatra
Craiului la vest şi Munţii Leaota şi Bucegi la est. Acest spaţiu carpatic are o
suprafaţă de circa 775 km2 şi se desfăşoară pe o lungime de 45 km, între localităţile
Stoeneşti şi Sohodol, având lăţimea maximă de 14 km în dreptul comunei Moieciu.
Sectorul nordic al Culoarului Rucăr-Bran se încadrează în judeţul Braşov în timp ce
sectorul sudic aparţine judeţului Argeş.
Culoarul Rucăr - Bran are configuraţia unui amfiteatru ce coboară în trepte de
la sud spre nord, de circa 1350 m (cumpăna apelor dintre bazinul Oltului şi al
Dâmboviţei cu pasul Giuvala - 1240 m) până la circa 900 m în apropiere de Bran.
Acest ansamblu prezintă trăsăturile unei suprafeţe de nivelare, denumită şi Platforma
Branului, adânc fragmentată de reţeaua hidrografică a râului Turcu împreună cu
afluenţii acestuia.
Comuna Bran este una din cele 44 de comune ale judeţului Braşov. Situat
într-un loc pitoresc, la 24 de km de Braşov pe DN 73, care uneşte Braşovul de
Câmpulung Muscel, Branul este un punct de atracţie pentru turiştii români şi străini.
Bran, împreună cu localităţile din jur, este leaganul turismului rural românesc.
Aşezat la intrarea în culoarul Bran - Rucar, vechi drum comercial şi strategic între
ţara Bârsei şi Ţara Românească, Branul este preţuit pentru frumuseţile naturii
înconjurătoare. O staţiune climaterică de interes local, azi este o staţiune în plină
dezvoltare, centru naţional al turismului rural, ecologic şi cultural.
Prima atestare documentară a Branului o întâlnim numai în momentul în care
spaţiul locuit de românii din sud-estul Transilvaniei, intra în sfera de interes a
regalităţii maghiare. În acest context, în Ţara Bârsei sunt aduşi cavalerii teutoni, a
caror misiune era asigurarea unui punct de sprijin pentru supravegherea drumurilor
peste Carpaţi şi expansiunea maghiară în Ţara Românească, acordând feude unor
nobili credincioşi. Astfel, în anul 1367 este atestată, pentru prima data comuna Bran,
prima menţiune documentară a celorlalte sate brănene datează din anul 1729, iar în
anul 1732 şi satul Fundata.
Branul este compus din trei comune, totalizând un număr de 14 sate. Aceste
sate se grupează în funcţie de altitudine în: "Satele Branului de Jos" şi "Satele
Branului de Sus".
Satele Branului de Jos sunt: Cheia, Moeciu de Jos, Şimon, Predeluţ, Sohodol,
Bran şi Poarta. Satul situat la altitudinea cea mai joasă este Sohodolul (710 m), iar
cel situat la altitudinea cea mai înaltă este Moeciu de Jos (1200 m).
Satele Branului de Sus sunt: Peştera, Măgura, Moeciu de Sus, Drumul
Carului, Fundata, Fundăţica şi Şirnea. Aceste sate ocupă partea cea mai înaltă a
Platformei Branului formând un areal de sate risipite, în formă arcuită de-o parte şi
de alta a şoselei principale, dominând satele Branului de Jos cu circa 200 m. Satul
situat la altitudinea cea mai joasă din această grupare este satul Măgura (900 m), iar
cel situat la altitudinea cea mai mare este Fundata (1360 m), de altfel situat la cea
mai mare altitudine din ţară.

25
 Este de remarcat faptul că între satele Branului de Sus şi satele Branului de
Jos există o întrepătrundere care dă un caracter omogen întregii risipiri sub forma
unei mari aşezări rurale.
Comuna Moeciu se întinde de la centrul Branului spre sud-vest, la o distanţă
de 32 km de municipiul Braşov şi la 16 km de oraşul Râşnov, având un relief muntos
şi ocupând o suprafaţă de 103,4 km2. În componenţa comunei intră următoarele sate:
Moeciu de Jos, Cheia, Drumul Carului, Măgura, Peştera şi Moeciu de Sus. Sediul
comunei Moeciu se află la Moeciu de Jos, celelalte sate fiind dispuse faţă de aceasta
la următoarele distanţe: Cheia la 3 km, Drumul Carului la 6 km, Măgura la 7 km,
Moeciu de Sus la 9 km şi Peştera la 12 km.
Accesul în zona Moeciu se realizează pe calea principală de acces din zonă:
D.N. 73 Braşov-Câmpulung. El urmează în parte vechiul drum natural al
negustorilor şi al armatelor. Modernizarea acestei căi de legătură s-a făcut pentru
prima dată între anii 1878-1880, serpentinele ce atenuează pantele fiind tăiate în
1895.
De fapt, şoseaua nu urmăreşte satele brănene aşezate pe coastele văilor care
se adună către râul Turcului, ci trece printre ele, lăsând în stânga la urcare şase sate,
iar în dreapta patru sate.
Intrând în centrul Branului, trecem podul peste Valea Porţii, apoi întâlnim
drumul spre satul Poarta, risipit la poalele Velicanului. Imediat după acesta întâlnim
drumul prin Valea Şimonului care vine pe partea stângă şi duce spre satul cu acelaşi
nume.
La circa un kilometru mai sus întâlnim Valea Moeciului ce se întrepătrunde la
rândul ei, cu Valea Măgura. La această răscruce intrăm în centrul comunei Moeciu
de Jos. Puţin mai sus, pe partea stângă se întâlneşte o ramificaţie de drumuri:
Drumul comunal Moeciu de Jos - Moeciu de Sus, cu o lungime de circa opt
kilometri, ce se bifurcă din centrul comunei Moeciu desprinzându-se din D.N. 73 şi
urmărind îndeaproape Valea Moeciului spre amonte. Este dificil de străbătut iarna,
îndeosebi sectorul care duce spre Fundăţica, sector ce nu poate fi străbătut decât cu
piciorul;
Drumul comunal Moeciu de Jos - Măgura, de şase kilometri care este
nemodernizat însă bine întreţinut, permitând accesul în Platforma Branului şi
apropierea de Cheile Prăpastiei din Munţii Piatra- Craiului.
Din Moeciu de Jos şoseaua începe să urce în serpentine culmea de deal dintre
Valea Moeciului şi Valea Zbârcioarei. Pe o distanţă de 14 kilometri nu se mai
întâlnesc case de-a lungul şoselei, dar după ce urcuşul se domoleşte intrăm în
Fundata, ultimul sat brănean de pe acest drum. De aici se desprind două drumuri
comunale:
Drumul comunal Fundata-Şirnea cu o lungime de cinci kilometri, care se
desprinde din D.N. 73 în apropierea popasului Şirnea. Drumul este accesibil aproape
tot timpul anului, este bine întreţinut şi reprezintă calea de acces spre pitorescul sat
Şirnea, precum şi spre creasta Pietrei Craiului;
Drumul comunal Fundata-Fundăţica, de trei kilometri se desprinde tot din
D.N. 73 în centrul comunei Fundata, fiind unul din drumurile auto situate la cea mai
mare altitudine din Carpaţii Meridionali, însă iarna este dificil de parcurs.
O altă cale de acces în zona Bran o reprezintă drumul D.N. 73 A: Predeal -
Pârâul Rece - Râşnov - Bran, ce derivă din drumul deschis traficului european E 60
(Bucureşti - Braşov), a cărui bifurcaţie are loc la Predeal. D.N. 73 A se racordează
apoi la Râşnov cu D.N. 73 (Piteşti - Câmpulung - Braşov).
În cadrul teritoriului adminstrativ al comunei există zece staţii de autobuze,
transportul cu mijloace auto asigurând legătura comunei cu oraşele Braşov, Râşnov,
Zărneşti şi Câmpulung. Principala legătură cu municipiul Braşov este cursa regulată
26
Braşov - Moieciu şi retur, care are staţie la Autogara 2 din Braşov. Această cursă
circulă din oră în oră.
Cea mai apropiată staţie CFR este Gara Râşnov, situată la 16 kilometri faţă de
centrul comunei Moieciu.
Serviciile prestate populaţiei sunt asigurate de unităţi specializate. Reţeaua
comercială a comunei este formată din magazine alimentare, magazine mixte, unităţi
de alimentaţie publică şi librărie, întreaga comună fiind electrificată.

2.2. Prezentarea potenţialului turistic al regiunii Bran - Moeciu

Patrimoniul turistic reprezintă un dar al naturii şi un rezultat al creaţiei,

efortului şi inteligenţei umane, constituind o condiţie fără de care turismul nu poate fi
practicat, deoarece alcătuieşte oferta turistică de bază şi determină mărimea atracţiei
justificând astfel circulaţia turistică.

2.2.1. Potenţialul turistic natural

Relieful

Relieful Branului reprezintă forme destul de variate, produse în cea mai mare
parte de agenţii externi, îndeosebi de eroziunea apelor care au sculptat dealuri în
clinele munţilor Bucegi şi Piatra Craiului, apoi în dealuri au ros văi şi au nivelat
terase largi. Astfel putem împărţi relieful Branului în trei platforme:
Platforma Branului;
Platforma Fundata;
Platforma Peştera-Simon.

Platforma Branului cu aşezări şi gospodării risipite până sub abrupturile

Pietrei Craiului şi Bucegilor.
Complexele carstice precum Şirnea, Peştera, Măgura şi Fundata situate parţial
pe masivele calcaroase ne întâmpină cu lumea misterioasă a peşterilor, avenelor,
dolinelor şi cheilor, elemente de certă polarizare a fluxului turistic.
Platforma Fundata este mai înaltă şi mai împădurită şi constituie componenta
sudică al platformei brănene.
Platforma Peştera-Şimon este situată în partea nordică a platformei brănene şi
este mult mai netedă. Relieful acesteia este reprezentat de doline, mici chei, peşteri şi
este foarte bine conservat.
Astfel, când vii pe D.N.73 Braşov-Câmpulung şi te apropii de Bran ai în
stânga la est dealurile Sohodolului, avangarde ale munţilor care alcătuiesc Masivul
Bucegi, iar la dreapta, la vest, impozanta Măgura (1375 m în vârful Măgura Mică).
Dintre dealurile Sohodolului cele mai însemnate sunt: Bradul înalt - 1012 m, Malu
lui Iacob - 861 m, Muchia Bălţatului - 815 m şi Dealul Iorgii - 853 m. Tot pe partea
stângă avem Dealul Castelui -879 m, Dealul Văii Grajdului -942 m şi Dealul Văii
Reci - 915 m acesta din urmă fiind pe teritoriul satului Poarta.
Satului Şimon îi aparţin următoarele dealuri: Balabanul - 1019 m, Muchia
Scorţii - 1102 m şi Secătura - 1194 m.
Satului Fundata îi aparţin: Grădişte -1263 m, Colţul Ars -1293 m şi Colţul
Şoimului - 1362 m.
Comunei Moeciu îi aparţin Dealul Cremenei -1208 m şi La Bisericuţă -1335
m.
27
 Toate aceste dealuri locuite, sunt prelungiri ale munţilor care se leagă de
Masivul Bucegi. În partea dreaptă a şoselei, dealurile sunt la fel, atât în ceea ce
priveşte originea cât şi înfăţişarea lor de culmi paralele, despărţite prin pâraie. Toate
sunt prelungiri ale munţilor ce se leagă de Piatra Craiului.
Măgura -1395 m este izolată de Masivul Piatra Craiului prin crăpătura
"Prăpastiei" şi Râul -1238 m, acoperit cu păduri de fag pe versantul nordic şi un gol
stâncos, sau păşuni şi fâneţe presărate pe alocuri cu păduri de molid pe versantul
sudic. De asemenea, în această zonă se mai află dealurile Munteanul -1018 m,
Prislopul, Colţul cu Afini, Gâlma şi Merelul, care se află pe teritoriul satului Măgura;
Dealul Bisericii -1103 m, Vârful lui Stravă -1188 m şi Poiana Stânii, aflate în satul
Peştera; Dealul Voineştilor-1168 m, Podul Paltinului -1145 m şi Dealul Vârful
Micului -1185 m aflate pe teritoriul satului Şirnea.
Munţii care fac parte prin natura lor din Masivul Bucegi şi care teritorial
aparţin Branului sunt: Zănoaga-1642 m, Ciubotea, Clincia -1746 m, Noaghea -1705
m, Preduţul -1393 m, Vlădoaia, Gaura, Guţanul -2246 m, Grohotişul -2168 m şi
Pleaşa -1455 m.
În proprietatea comunei Moeciu sunt: Bucşa -1848 m, Bărbuleţul -1600 m,
Clăbucetul -1450 m şi Stănicioaiei - 1510 m.
Pe versantul de est al Pietrei Craiului sunt munţii: Curmătura, Mărtoiu şi
Vlăduşca care se întind până în creasta Pietrei Craiului - 2240 m, Zănoaga -1423 m,
şi mai departe până pe tăpşanul Pietrei Craiului.
Formele carstice din zonă se constituie în obiective turistice remarcabile.
Astfel, amintim: Cheile de Sus ale Dâmboviţei, în care se află Peştera Colţul Surpat.
Mai amintim: Peştera Liliecilor, Peştera Dracilor, Curmătura Groapelor şi Peştera
Dâmbovicioarei, ca un plus de atracţie pentru turişti.

Clima

Condiţiile climatice la nivelul regiunii sunt influenţate mai ales de relief,

relief care antrenează o deplasare a maselor de aer de la vest către est şi dezvoltă
centrii barici de mică şi maximă presiune atmosferică care introduc modificări în
deplasarea acestora.
Relieful influenţează clima prin altitudine şi orientarea culmilor, introducând
modificări în valorile elementelor climatice care în mod obişnuit se desfăşoară astfel:
temperatura scade cu cât urcăm în altitudine, iar precipitaţiile cresc în acelaşi sens.
Clima care domină regiunea Branului se încadrează prin particularităţile sale
climatului montan moderat, fiind influenţat de masivele înalte ale Carpaţilor
Meridionali. Clima se caracterizează prin veri relativ călduroase, toamne lungi calde
şi uscate, ierni mai moderate decât pe culmile montane din jur şi primăveri scurte şi
reci.
Regimul termic se caracterizează prin valori medii anuale de 4°- 8°C. Astfel
temperatura medie a iernii este de -4°C, primăvara având o temperatură medie de
5°C, vara de 17 °C, iar toamna - un anotimp constant, are temperatura medie de 7°C.
Precipitaţiile anuale sunt abundente, această umezeală având drept cauză
apropierea munţilor acoperiţi de păduri întinse.
Interesant pentru fluxul turistic este durata medie a stratului de zăpadă. În
timp ce în Poiana Braşov se înregistrează în medie 130-140 zile cu strat de zăpadă, la
Fundata stratul de zăpadă rezistă până la 160 de zile, de unde rezultă reale posibilităţi
de practicare a sporturilor de iarnă pe o perioadă foarte îndelungată. La Fundata
stratul de zăpadă se menţine de la mijlocul lunii noiembrie până în luna aprilie.
Vânturile întâlnite în această zonă sunt următoarele:

28
 "Vântul din Sus", care bate dinspre sud şi este un vânt cald şi aducător de
ploaie ce bate regulat din aprilie până în octombrie;
"Vântul din Jos", care bate de la nord, un vânt rece ce aduce vara vreme
uscată, iar iarna zăpadă;
Vânturi cu caracter local, care se simt mai ales în gura văilor.
"Vântul de nord-vest şi de nord-est" numit şi "Nemere", care bate mai ales
primăvara după topirea zăpezii. Legendele spun că de obicei când bate acest vânt,
producţia pomicolă din toamnă va fi săracă;

Topoclimatul Platformei Fundata, la altitudinea de 1100-1400 m se

caracterizează prin temperaturi medii anuale cuprinse între 4° - 6°C, numărul mediu
al zilelor de iarnă fiind de 50 - 70 anual, al zilelor cu îngheţ de 150 - 160, iar al
zilelor de vară 25 - 30 zile pe an. Se remarcă o permanentă mişcare de aer sub forma
unor curenţi pe direcţia nord-est şi sud-vest. Precipitaţiile sunt bogate, cu ploi
torenţiale frecvente, iarna stratul de zăpadă nedepăşind în medie 50 cm. Este climatul
cel mai uniform din tot culoarul depresionar, favorabil păşunatului, dezvoltării
pajiştilor, fondului forestier şi chiar favorabil culturii cartofului.
Topoclimatul pantelor nordice este cuprins între 650 - 1100 m, fiind specific
Platformei brănene. Astfel, zona pe care am analizat-o se caracterizează prin
temperaturi medii anuale cuprinse între 5° - 7°C cu precipitaţii puţine. Acest
topoclimat permite dezvoltarea deosebită (alături de creşterea animalelor) a
pomiculturii precum şi cultura pe agroterase a cartofului, orzului şi porumbului
furajer.
Deci pe ansamblu condiţiile climatice ale zonei Branului sunt favorabile
activităţilor turistice pe întreaga perioadă a anului.

Hidrografia

Atracţia turistică nu o constituie numai relieful cu care natura a fost foarte

darnică, ci şi văile scăldate de ape repezi şi zgomotoase de munte sau cele ce susură
unduindu-şi domol scurgerea, atrase fiind de alţi afluenţi.
Ţinutul fiind muntos şi cantitatea de precipitaţii ce cade fiind foarte mare,
întâlnim multe izvoare, pâraie care se adună spre artera principală - râul Turcu.
Numele acesta se dă râului de la împreunarea Şimonului cu Moeciu şi până la
vărsarea lui în Bârsa. Cei mai însemnaţi afluenţi sunt: Şimonul care izvorăşte de sub
vârful Omu, din Cătunul Mare, înainte de a se vărsa în Turcu primeşte pe dreapta ca
afluent valea Tisei care îi aduce apele de sub Noaghea, apoi primeşte Moeciul tot pe
dreapta care la izvoare este format din Valea Bângălească şi Valea Popii. El curge
liniştit printr-o vale longitudinală paralelă cu munţii şi dealurile, la Cheia trece
printre stâncile calcaroase ce formează un mic defileu, după care albia i se lărgeşte
formând terase pe care s-au aşezat locuitorii. Primeşte apoi pe dreapta Valea Lungă
iar din stânga Valea Zbârcioarei, de asemenea în Zbârcioara se scurg toate pâraiele
care vin din Şirnea, Măgura şi Peştera: pârâul Cambului, Valea Coacăzei, pârâul
Carboşeştilor.
În râul Turcu se mai varsă din dreapta Valea Rece, Valea Grajdului şi Poarta.
Râul Turcu este principala apă curgătoare a Branului ce se scurge spre
depresiunea Braşovului, aparţinând sistemului hidrografic Olt. Bazinul hidrografic al
Turcului drenează Platforma brăneană pe o lungime de 25 km, suprafaţa bazinului
său fiind de 200 km2. Direcţia de curgere a râului se suprapune înclinării generale a
Platformei brănene pe direcţia nord-este, sud-vest.
Zona Branului este mărginită în partea de est de afluentul Şimon, în partea de
sud de afluentul Valea Lungă şi în partea de nord-vest de Râul Turcu.
29
 Peisajul este deosebit de atractiv pentru turiştii ce vor poposi pe aceste
meleaguri.

Vegetaţia

Având în vedere relieful variat şi deosebirile de altitudine, precum şi

varietatea alcătuirii geologice, în zona Moeciu găsim reprezentanţi ai florei
mediteraneene, alături de cei ai florei baltice şi pontice. Uneori plantele pontice
frunzoase cum este "Ochiul Boului" sau "Brusturele Amar", înaintează în regiunea
florei baltice reprezentată prin pădurile de brazi, iar flora alpină este reprezentată de
Cătină şi Coacăze. Reprezentanţi ai florei mediteraneene sunt: nucul, liliacul şi
alunul. Ca o curiozitate, tot aici se întâlneşte Garofiţa Pietrei Craiului - monument al
naturii, acesta fiind sigurul loc din ţară şi din lume unde se întâlneşte această specie
de floare.
Pădurea este forma preponderentă de vegetaţie.
Stejarul, care aparţine florei pontice este mai rar, întâlnind mai mult soiuri
înrudite cu el: Platinul, Ulmul, Frasinul, Teiul, Arţarul şi Fagul. În locurile mai joase
şi umede sau de-a lungul văilor întâlnim: Plopul, Răchita şi Salcia. Până la înălţimi
de 200 m se pot întâlni Fagul, singur sau însoţit de Mesteacăn, Paltin sau Brad. De la
1200 m predomină Bradul spre poalele munţilor Bradul Alb, iar înspre vârfuri Bradul
Roşu.
La marginea pădurilor, începe zona alpină unde se întâlneşte foarte des afinul.
Pe unele feţe expuse la soare, cum este partea de sud-est a Măgurei în loc de pădure
întâlnim tufişuri de plante mărăcinoase cu caracter de stepă cum ar fi: Păducelul,
Porumbarul şi Măceşul.
Flora coastelor, poienelor, fâneţelor şi livezilor, încadrate de pădurea de fag,
împestriţat cu mesteacăn, o formează specii felurite ca: muşeţelul, urzica crăiască,
izma creaţă, urzica moartă şi loboda. Pe alocuri, pe solurile mai grase cresc: spanacul
stânilor, ştevia, măcrişul, coada calului, nalba mare. Prin livezi întâlnim: ciuboţica
cucului, coada şoricelului, iarba lăptoasă, ochiul boului, macul roşu, sunătoarea; în
locurile mai stâncoase cresc: violetele şi stânjenelul.
Printre pâlcurile de pădure cresc mulţi bureţi comestibili: ciuperca,
mânătarca.
În pădurea de brad găsim: coada mielului, iarba roşie, bujorii de munte, iar pe
lângă poteci: pliscul cocorului, papucul doamnei, gălbenelele de munte.
Poienile şi potecile regiunilor alpine sunt populate de plante cu frunze mici şi
tari: păiuşul, iarba aspră şi inul sălbatic.
Sunt considerate monumente ale naturii: floarea de colţ, garofiţa Pietrii Craiu-
lui, bulbucii de pădure, sângele voinicului.

Fauna

Fauna ţinutului este tot la fel de variată ca şi flora. Prin apele de munte, prin
luminişul poienelor, prin frunzişul şi desimea codrilor, forfotesc o mulţime de vietăţi
mari şi mici.
Fauna pădurii în frunte cu ursul, lupul, mistreţul, căprioara, capra neagră, este
cea care predomină. Alături de acestea mai întâlnim: râsul, pisica sălbatică, iar pe
marginea apelor vidra.
Prin apele reci ale pâraielor şi râurilor se întâlnesc păstrăvii şi zglăvocile.
Prin poiene, livezi şi fâneţe trăiesc diferite insecte cum ar fi lăcusta, greierele,
coropişniţa. Alături de ele întâlnim insectivore ca de exemplu: sobolul, ariciul şi

30
rozătoarele: şoarecele de pădure, cloţanul; carnivorele: dihorul, nevăstuica, jderul şi
vidra.
La limita pădurii de fag putem întâlni veveriţa, iepurele, lupul şi vulpea, iar
prin pădurea de fag şi brad: mistreţul, ursul, râsul şi pisica sălbatică. La marginea
zonei alpine trăiesc căprioara, cerbul şi capra neagră.
Păsările cele mai numeroase sunt: uliul, gaiţa, şoimul, vulturul negru, găinuşa,
prepeliţa, porumbelul sălbatic, cucul, privighetoarea, mierla, bufniţa, sticletele,
piţigoiul şi ciocănitoarea.
Prin frunzişul pădurilor sau prin crăpăturile stâncilor de pe coastele însorite se
târăsc: şopârla verde, guşterul, şarpele de casă, tritonul şi vipera cu corn.

2.2.2. Potenţialul turistic antropic

Zona turistică Bran - Moeciu prezintă numeroase resurse antropice pentru

turiştii ce poposesc aici. Astfel ea se suprapune sub aspect geografic platformei
brănene, acelor locuri situate între abruptul Bucegilor şi creasta Pietrei Craiului
având ca centru polarizator Branul, poartă larg deschisă de pătrundere în culoar
dinspre depresiunea Braşovului.
Astfel intrarea şi ieşirea din ţinutul Tării Bârsei sunt păzite de Castelul
Cetatea Turcului ("Turts-fest") nume sub care mai este cunoscut Castelul Bran, ce
reprezintă şi principalul obiectiv turistic al zonei.
Castelul Bran, întâlnit în documentele medievale sub numele de Cetatea Bran,
a fost construit de către braşoveni în urma privilegiului din 19 noiembrie 1377, cu
scopul de a supraveghea şi de a apăra aceste locuri pe unde trecea unul din cele mai
importante drumuri de legătură dintre Transilvania şi Ţara Românească. În acelaşi
timp în apropierea cetăţii s-a construit un punct de vamă unde se percepea taxa de
3% din valoarea mărfurilor care erau tranzitate pe drumul Branului.
Pentru veniturile necesare întreţinerii, castelului i-a fost atribuit un domeniu
alcătuit din 12 sate din Ţara Bârsei şi aşezările brănene, risipite pe dealurile dintre
Munţii Bucegi şi Piatra Craiului.
Conducerea castelului şi domeniul Bran a fost încredinţată de către Voievodul
Transilvaniei unui castelan, care pe lângă funcţia militară de comandant al
garnizoanei îndeplinea şi atribuţii administrative şi jurisdicţionale.
Din anul 1498 castelul şi domeniul Branului au fost atribuite Braşovului care
le-a stăpânit cu titlu de posesor până în anul 1651 când cu aprobarea Dietei
Transilvaniei, oraşul de la poalele Tâmpei, devine propietar "cu drept de veci şi în
mod irevocabil" asupra acestor bunuri.
După revoluţia de la 1848, desfiinţându-se deci şi domeniul feudal al
Branului, castelul rămas în continuare în propritetatea Braşovului v-a îndeplini
funcţia de a administra pădurile din împrejurimi.
După primul război mondial, la 1 decembrie 1920, Cetatea Castel a fost
donată familiei regale, devenind reşedinţă de vară până la 30 decembrie 1947. Din
anul 1956 Cetatea Castel a fost amenajată ca muzeu de istorie şi artă feudală şi a fost
deschis spre vizitare.
Muzeul de etnografie în aer liber aflat în imediata apropiere a Castelului
Bran, a fost deschis pentru public în anul 1961 şi ocupă un pitoresc teren la poalele
stâncii pe care se înalţă Castelul Bran. Muzeul etnografic cuprinde 14 gospodării
ţărăneşti şi instalaţii tehnice cum ar fi: Casa de Colibaşi (1840), Casa Musceleană
(1900), Casa cu curte, fântână cu cumpănă şi troiţă, Casa cu ocol (1843), hodaia,
hodăiţa, stâna, joagărul, dârsta şi vâltoarea, piua şi maşina de lână, cuptorul cu var.

31
Monumentele au fost selecţionate şi grupate pe baza cercetărilor efectuate între anii
1958-1960.
Pe serpentinele ce se înşiruie pe coama dealului Sasului se văd ruinele unei
vechi cetăţi medievale construită în secolul al XIII-lea, constituind în veacurile
următoare una din importantele fortificaţii care apărau Ţara Românească la nord. A
fost dărâmată în secolul al XVI-lea.
Din suita monumentelor religioase din zona Branului remarcăm câteva ce pot
fi considerate importante din puncte de vedere arhitectonic şi al vechimii: bisericile
din Şimon, Cheia, Bran şi Fundata.
Biserica din Şimon construită în 1790 cuprinde în plan naosul şi pronaosul
care se înscriu într-un dreptunghi acoperit cilindric. Sistemul de acoperire se
compune dintr-o boltă cilindrică cu calotă mică la pridvor, boltă cilindrică cu
penetraţii la naos şi pronaos şi boltă cilindrică la altar. Acoperişul este din ţiglă în
solzi.
Biserica din Cheia este un monument de arhitectură la care se remarcă cornişa
acoperişului, deosebit de frumoasă, decorată cu zimţi dispuşi în trei rânduri sub
streaşina foarte evazată. Sub cornişă, o friză cu picturi murale decorează biserica pe
toate faţadele. În forma actuală biserica a fost construită în anul 1818 deşi se pare că
exista din 1700 sub forma unei biserici de lemn.
Existenţa Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Fundata este atestată
documentar de la 23 august 1777, dar actuala construcţie a fost ridicată între anii
1835-1837, pictura fiind executată de dascălul Ion Vartolomeu din Şimon.
Biserica din Bran a fost construită în 1820 şi pictată în 1836, păstrând
construcţia iniţială.
În Muzeul Sătesc din Fundata, cu profil etnografic, se pot vedea frumoase
sculpturi din lemn, întrebuinţate ca tipare pentru caş sau unt, cuiere şi alte obiecte de
uz casnic, costume populare specifice, ţesături de casă cu un admirabil colorit.
Muzeul etnografic din satul Şirnea, prin exponatele sale (de artă populară şi
etnografice), conturează o frumoasă tradiţie a muncii şi creaţiei de pe aceste
meleaguri, transmise din generaţie în generaţie de-a lungul timpului.
Portul popular brănean a evoluat lent, păstrându-şi specificitatea, unitatea
stilistică şi armonia, dar fiind în acelaşi timp influenţat de portul din Muscel. Epoca
sa de maximă înflorire este considerată a fi a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
şi până în primele decenii ale secolului nostru. Portul popular din zona Branului,
înrudit cu cel al zonelor învecinate – Muscel şi Dâmboviţa, relevă unele trăsături
specifice, explicabile pe de o parte prin natura ocupaţiilor, iar pe de alta prin asimi-
larea şi redarea în forme locale a unor elemente de fond transilvănean. Diferenţierile
portului pe bază de vârstă, sex, anotimp, condiţii sociale, au dus la o creaţie populară
deosebit de interesantă prin varietatea pieselor componente ale costumului, bogăţia
coloristică şi ornamentală.
Din piesele costumului femeiesc se remarcă iile cusute sau alese cu lână sau
bumbac în tonuri de roşu şi negru cu fire aurii şi argintii, fota largă cu pulpane în
vărgi, încreţită în spate, ştergarul de cap din bumbac sau borangic, lăibărica de
catifea neagră.
Costumul bărbătesc este mai redus ca număr de piese. Cămaşa largă din
pânză de in sau bumbac, coarecii şi lăibăricele lucrate din zeghii, pieptare, cojocele,
căciulile şi gluga definesc structura portului păstoresc deosebit de bine păstrat în
toată zona.
Zona Branului, bine cunoscută din punct de vedere geografic, istoric, social -
economic a constituit pentru populaţia autohtonă o adevărată vatră de conveţuire de
continuitate etno- culturală şi de legătură între Transilvania şi Ţara Românească.

32
 Majoritatea satelor brănene: Fundata, Fundăţica, Şirnea, Sohodol, Moeciu de
Sus, Moeciu de Jos, Măgura, Peştera s-au format prin aşezarea populaţiei din satele
submontane şi din văile apropiate. Satele se înscriu în tipul "risipit" fie sub formă de
hodăi sau sălaşe, fie sub forma unor grupuri de gospodării constituite în sate
crânguri.
Din ansamblul ocupaţiilor de bază se detaşează prin ponderea pe care au avut-
o în economie: păstoritul, datorită căreia zona Bran - Moeciu a fost caracterizată ca
una din principalele rezervoare pastorale ale României.
În prezent, datorită schimbărilor profunde care au loc în viaţa satelor brănene,
ponderea activităţii păstorale a scăzut, făcând loc unui tip de gospodărie
multidirecţională din punct de vedere al activităţilor economice, profilată pe creşterea
animalelor, pomicultură, cultura cartofului, apicultură.
O viaţă pastorală, în condiţiile actuale, nu mai duc decât ciobanii; propietari
de oi şi de vite, au un efectiv redus de animale, apărând "stânele de strânsură" care
adună animalele micilor propietari de prin sate. Păstoritul se menţine la forma lui
tradiţională, de stână de munte, dar ca mod de viaţă el s-a restrâns la un număr redus
de persoane.
Agricultura, este considerată pentru majoritatea zonelor din ţara noastră, pe
prin plan în ierarhia ocupaţiilor tradiţionale, în zona Bran - Moeciu a ocupat un loc
secund din cauza climatului şi din cauza specificului geografic. Datorită acestor
factori, agricultura a fost mai dezvoltată în economia satelor Branului de Jos
(Sohodol, Poarta, Predeluţ, Moeciu de Jos). În această parte a zonei, natura solului a
favorizat cultura cartofului, a pomilor fructiferi şi în mică măsură cultura cerealelor.
Alt aspect al vieţii satelor din acest spaţiu îl constituie târgurile de ţară bianu-
ale (la 9 august Târgul Pantelimonului, la 21 noiembrie Târgul Arhanghelului), unde
participă alături de brăneni şi locuitorii din zonele Muscel, Sibiu, Ţara Oltului, Ţara
Bârsei.
O altă ocupaţie a locuitorilor este "lucrul la pădure". Mărturiile descoperite în
zonele arheologice aflate pe teritoriul satelor brănene atestă permanenţa preocupare a
locuitorilor de extindere a teritoriilor pentru păşuni, fâneţe şi agricultură, în
detrimentul suprafeţelor împădurite. Ca şi în alte părţi apariţia uneltelor de fier a
favorizat defrişarea pădurilor şi totodată a făcut posibilă dezvoltarea meşteşugurilor
legate de prelucrarea materialului lemnos.
În ţinutul Branlui au existat instalaţii de prelucrare a lemnului atestate
documentar încă din sec. al XVI-lea-. Lucrul la pădure, ca ocupaţie tradiţională a fost
preluat din generaţie în generaţie şi diversificat, în raport cu cerinţele vieţii. Paralel
cu satisfacerea nevoilor gospodăreşti, materialul lemnos a fost prelucrat şi pentru
piaţă, constituind o sursă de venituri.
Un fenomen caracteristic zilelor noastre îl constituie migrarea profesională. A
apărut muncitorul - ţăran care se ocupă de gospodăria lui, dar practică şi o profesiune
într-unul din centrele industriale din zonă: Zărneşti, Râşnov, Codlea sau Braşov. O
parte a populaţiei este ocupată în activităţile legate de turism care a devenit o a doua
ocupaţie ca importanţă economică în zonă.
Tot în cadrul muncilor agricole, o pondere însemnată o au ocupaţiile specifice
industriei artizanale, prin care se valorifică bogata moştenire de artă populară din
această parte a ţării.

Meşteşugurile ţărăneşti
Meşteşugul, ca îndeletnicire specifică, reprezintă o îmbinare organică între
tehnici şi artă şi îşi are originea la începuturile istoriei. De la forma lor primară de
manifestare, la gradul superior atins în zilele noastre, meşteşugurile au parcurs un

33
drum lung pe linia perfecţionării tehnicilor, a diversificării produselor şi al ridicării
nivelului artistic.

Prelucarea lemnului. Pentru brăneni, lemnul pădurilor înconjurătoare a

constituit o sursă de trai şi un mijloc de rezolvare a multor probleme de viaţă,
deoarece cu ajutorul acestui material se construiau casele gospodăreşti, instalaţiile
tehnice şi uneltele, mobilierul şi obiectele de uz casnic.
Construcţiile din lemn şi instalaţiile tehnice (mori, piue, joagăre, teascuri),
sunt expresia moştenirii unei îndelungate tradiţii în prelucrarea lemnului, ridicată la
nivelul meşteşugului. Din categoria uneltelor de muncă întâlnim numeroase unelte şi
obiecte folosite în domeniul creşterii animalelor: vase pentru muls, tipare de caţ,
linguri de diferite forme, cerinţe, linguri de jintiţă, putinele pentru bătut untul, cupele
pentru muls şi răvarele pentru frământat caşul.
Din categoria obiectelor legate de viaţa păstorească, instrumentele muzicale
folosite în zona Bran - Moeciu - fluierele, cavalele şi tilincile - se remarcă şi prin
accentuarea calităţii artistice. De asemenea calităţile estetice se remarcă la uneltele
agricole, la juguri şi codiştile de bici.
În domeniul confecţionării de mobilă, meşteşugul s-a dezvoltat numai în
limita strictă a satisfacerii cerinţelor din zonă.

Fierăritul. Meşteşugul fierăritului a fost practicat în cadrul atelierelor săteşti,

în aproape toate aşezările brănene şi s-a dezvoltat în corelaţie cu practicarea
ocupaţiilor de bază. Un atelier ce încă mai funcţionează se află la Şirnea unde se
realizează o serie de produse şi obiecte manufacturate în atelier: serii de ciocane,
nicovală, bardă, vătrai pentru cărbuni.

Cojocăritul. Prelucrarea pieilor în Bran era efectuată aproape în fiecare

gospodărie. Cojocăritul s-a practicat în trecut mai ales în Branul de Sus (Fundata şi
Şirnea). La Şirnea, se menţine până în zilele noastre cojocăritul în formele sale
tradiţionale.

Încondeierea ouălor. Arta încondeierii ouălor, extrem de veche, este foarte

răspândită în zona Branului excelând printr-o măiestrie a execuţiei desenului şi
printr-un bogat repertoriu de motive ornamentale.

Instalaţiile tehnice ţărăneşti

Situată în plin munte, zona Bran - Moeciu este străbătută de râuri, propice
dezvoltării şi amenajării instalaţiilor tehnice atât de necesare economiei autohtone.
Branul, Moeciul de Jos şi Moeciul de Sus sunt localităţi în care s-a dezvoltat cu
precădere industria ţărănească a morăritului. Industriile ţărăneşti legate de
prelucrarea textilelor (piue, dârste şi vâltori), dezvoltate ca urmare a practicării
intensive a creşterii oilor şi a cerinţelor de prelucrare a lânei, constituie o activitate
importantă. Aceste instalaţii au fost amplasate cu precădere în partea de jos a zonei.

Gospodăria ţărănească
Gospodăria cu ocol întărit, specifică Branului, este amplasată într-un mare
patrulater unde sunt ridicate toate anexele unei gospodării, viaţa desfăşurndu-se, la
adăpostul pereţilor înalţi din lemn, în curtea interioară. Astfel întâlnim: casa mică,
casa mare, Şura şi grajdul. Construcţia este din lemn: din bârne lungi de brad, aşezate
pe bolovani de piatră.
Aceste tipuri de gospodării erau aşezate de preferinţă pe pantele muntoase,
fără să ţină seama de orientarea către drum sau către altă direcţie; criteriul de
34
orientare este poziţia faţă de soare, cu faţa către răsărit sau către sud. Această
locuinţă specifică Branului este dezvoltată pe orinzontală cu un singur nivel.
Astăzi aceste gospodării clădite în formă de cetate sunt destul de rare, locul
lor fiind luat de case construite în incinta unor curţi mari. În interiorul locuinţelor
întâlnim: ţesături (ce reprezintă elemente specifice de decor), icoane pe sticlă,
ceramică (ce se impune mai mult prin formă decât prin decor) şi sculptură în lemn.

Obiceiurile
Zona Moeciu se manifestă ca zonă etnografică distinctă, cu trăsături proprii
păstrate până în zilele noastre, datorită valorii lor umane şi sociale, precum şi
interesului omului contemporan faţă de acestea.
Se mai păstrează obiceiurile familiale: obiceiuri legate de naştere, legate de
nuntă, de moarte; obiceiuri de iarnă (colindele, pluguşorul, capra), obiceiuri legate de
primăvară (lăsatul secului, paştele).
Datând de mai puţin timp, Zona Branului mai găzduieşte şi aşa numitele
manifestări etno- folclorice contemporane. În ultima duminică a lunii august are loc
la Fundata "Nedeia munţilor", între 28 iunie şi 5 iulie are loc "Măsurarea laptelui"
străveche datină păstorală reactualizată; "Răvăşitul oilor", "Târgul de vară de la
Moeciu", între 26 - 30 iulie "Serbările Şirnei" între 20 - 25 iunie.

Evenimente şi sărbători
Obiceiul sorcovitului - 1 ianuarie,
Serbările Zăpezii - Pârtia Zănoaga:
- Cupa Salvamont, 19-20 ianuarie,
- Cupa Bran, 26-27 ianuarie.
"Balul Îndrăgostiţilor" 23-24 februarie,
Expoziţie Canină 21 martie,
Târgul Internaţional de Turism aprilie,
Pleacarea oilor la munte Expoziţie Gastronomică 1-3 mai,
Festival de Folclor pentru Tineret "Flori de Mai" 23 - 24 mai,
Masuratul laptelui - Stana Zanoaga 12 - 13 iulie,
"Nunta de Aur" 20 iulie,
Zilele Branului, 6 - 15 august:
- Târgul Pantelimonului,
- Târgul Meşterilor Populari
- Întâlnire cu fii şi prietenii Branului,
- Simpozionul Internaţional de Sculptură Bran
- Şcoala de vară pentru arhitectură şi urbanism .
Bran Castle Fest - Festival de cultură actuală în decor de basm:
muzică, film, teatru, arte vizuale, handmade, balon, parapanta, camping
7-9 august,
"Răvăşitul oilor" şi "Festivalul brânzei şi a pastramei" 1 - 3 octombrie,
Focul lui Samedru 25 octombrie,
Halloween la Bran 29 octombrie,
Târgul arhanghelilor Mihail şi Gavril 21 noiembrie,
Datini şi  Obiceiuri din ciclul Sărbătorilor de Iarnă 20 decembrie -31
decembrie.
Astfel zona Bran - Moeciu este o zonă cu multe posibilităţi de alegere pentru
turişti, acestea constituind unul din punctele de atracţie.

35
 2.3. Prezentarea bazei tehnico-materiale existente

2.3.1. Oferta ospitalieră a localităţii Bran

Fondată în 1992, societatea română de turism rural, ecologic şi cultural,

denumită semnificativ “Bran-Imex”, a reprezentat de-a lungul timpului un model de
agenţie profesională specializată în cazarea turiştilor în gospodării. În acelaşi timp,
agenţia Bran-Imex este şi iniţiatoarea constituirii ANTREC.
Iniţial s-au făcut cazări la 4-5 case situate în imediata vecinătate a Branului,
ulterior extinzându-se posibilităţile de cazare şi în satele şi comunele limitrofe. Baza
materială a societăţii este constituită din 224 gospodării expertizate de firmă, ele
fiind evaluate după mai multe caracteristici:
 capacitatea de cazare, număr de camere, locuri;
 capacitatea de asigurare a condiţiilor igienico-sanitare;
 spaţiile destinate preparării şi servirii meselor;
 posibilitatea de asigurare a hranei şi bună depozitare;
 dotările facultative în camerele de cazare (televizor, radio, telefon, frigider)
 dotări facultative în gospodării (parcări, spaţii de recreere, terenuri de sport)
Din aceste gospodării identificate, primele (din România) au fost omologate,
primind la data de 18 ianuarie 1996 primele certificate de clasificare pe stele a
fermelor agroturistice. La aceste gospodării se mai adaugă un număr de ferme şi
pensiuni care au fost verificate de către reprezentanţii Ministerului Turismului şi cu
ajutorul specialiştilor din cadrul ANTREC – Braşov care fac parte din Comisia
Tehnică de Omologare, acestor gospodării întocmindu-li-se dosare, fiind verificate
conform criteriilor de omologare elaborate de către Ministerul Turismului.
Dezvoltarea turismului rural şi ecologic, în ultimii ani, iniţiat chiar în Bran, de
Societatea Bran-Imex – a determinat apariţia unui număr însemnat de pensiuni
ţărăneşti, număr în continuă creştere (71 în 2008 şi 224 în 2010), cu număr de locuri
de cazare variind între 2 şi 40. Toate aceste pensiuni sunt omologate, ele figurând în
catalogul ANTREC.

Tabel 2.1
Evoluţia numărului pensiunilor din zona Bran-Moeciu în perioada 2008-2010

Localitatea 2008 2009 % 2009/2008 2010 % 2010/’2009

Moeciu-Cheia 4 6 + 50 11 + 83,3
Moeciu de Jos 21 34 + 61,9 41 + 20,6
Predeluţ 2 6 + 200 14 + 133,3
Moeciu 4 6 + 50 24 + 300
Bran Poarta 1 4 + 300 9 + 125
Bran 24 23 - 4,16 41 + 78,3
Sohodol 2 8 + 300 33 + 333,3
Şimon 5 12 + 140 19 + 58,3
Poarta 4 6 + 50 17 + 183,3
Şirnea 3 2 - 33,3 12 + 500
Peştera 1 1 0 3 + 200
TOTAL 71 103 +49,27 224 + 98,06
Sursa: Bran-Imex (2010)

36
 Tabel 2.2
Evoluţia numărului locurilor de cazare din zona Bran-Moeciu (2008-2010)

Localitatea 2008 2009 % 2009/2008 2010 % 2010/2009

Moeciu-Cheia 16 79 + 393,75 124 + 56,96
Moeciu de Jos 167 263 + 57,49 299 + 13,69
Predeluţ 8 33 + 312,5 65 + 96,97
Moeciu 9 39 + 333,3 96 + 146,15
Bran Poarta 6 35 + 483,3 79 + 125,71
Bran 112 166 + 48,21 267 + 60,84
Sohodol 6 29 + 383,33 42 + 44,83
Şimon 28 110 + 292,85 192 + 74,54
Poarta 16 35 + 118,75 63 + 80
Şirnea 11 9 - 18,18 39 + 333,3
Peştera 3 8 +166,66 20 + 150
TOTAL 376 806 +114,36 1286 + 62,67
Sursa: Bran-Imex (2010)
Numărul de pensiuni şi implicit de locuri de cazare a crescut în fiecare an
(cea mai mare creştere a fost înregistrată în 2009 în Şirnea unde numărul pensiunilor
a crescut cu 500% faţă de 2008, an în care, faţă de anul precedent, acest număr
scăzuse cu 33,3%), aceasta datorită încurajării dezvoltării acestei forme de turism
prin acordarea de facilităţi pentru persoanele care investesc în turismul rural.

2.3.2.Circulaţia turistică în cadrul unităţilor de cazare

Cele mai multe locuri de cazare aparţin pensiunilor încadrate agenţiei Bran-
Imex. Acestea reprezintă, de altfel, cea mai reprezentativă formă de cazare pentru
turismul rural. De la înfiinţarea agenţiei, numărul turiştilor care au apelat la serviciile
de cazare şi masă oferite de pensiunile acesteia a crescut din ce în ce mai mult, o dată
cu creşterea numărului gospodăriilor ce fac parte din agenţie.
În Bran a fost construit în 1970 un hotel al Cooperaţiei – Hanul Bran – menit
să atragă turiştii şi, în acelaşi timp, să descurajeze cazarea la fermele particulare.
Astăzi el funcţionează concurând cu pensiunile şi fermele agroturistice. Totuşi,
numărul turiştilor este destul de ridicat, mai ales în timpul sezonului de vară.
In tabel este prezentata situaţia statistică a turiştilor cazaţi în pensiunile Bran-
Imex, în Hanul turistic Bran şi în fermele agroturistice, pentru a ilustra creşterea sem-
nificativă a numărului lor, în paralel cu creşterea numărului pensiunilor ce
colaborează cu agenţia Bran-Imex pentru oferirea serviciilor de cazare şi masă.

Tabel 2.3
Numărul turiştilor în turismul rural - zona Bran-Moeciu (2008-2010)

An Tip echipament Români Străini Total turişti

2008 Pensiuni turistice 2987 1316 4303
Han turistic Bran 3002 707 3709
2009 Pensiuni turistice 3031 1548 4579
Han turistic Bran 2775 412 3187
2010 Pensiuni turistice 3214 1624 4838
Ferme agroturistice 874 171 1045

37
 Han turistic Bran 2163 328 2491
Sursa: Bran-Imex (2010)

În anul 2008 au fost cazaţi în pensiunile turistice din zona Bran-Moeciu un

total de 4303 turişti din care 2987 români şi 1316 străini, iar în Hanul turistic Bran au
fost cazaţi un total de 3709 turişti, din care 3002 români, iar 707 străini, aceştia din
urmă fiind cu 46,27% mai puţini decât în pensiunile turistice atestate ANTREC.
Media sejurului a fost de 2 zile în trimestrele I, II şi IV şi de 6 zile în trimestrul III,
această medie rămânând valabilă şi pentru anii următori (2009,2010).
În anul 2009, ca urmare a creşterii numărului de locuri în pensiunile turistice,
a crescut şi numărul de turişti, acesta ajungând la 4579 (3031 români şi 1548 străini),
cu 6,41% mai mare decât în anul precedent. Numărul turiştilor cazaţi în Hanul
turistic Bran a cunoscut o scădere cu 14,07% faţă de anul precedent, o creştere mai
mare constatându-se în cazul turiştilor străini, care au fost cu 41,73% mai mulţi decât
în anul precedent, în comparaţie cu numărul turiştilor români care au fost doar cu
7,56% mai puţini în 2008 comparativ cu 2007.
În anul 2010 se observă modificări în totalul turiştilor cazaţi în pensiuni –
3214 români şi 1624 străini, ambele categorii cunoscând creşteri, iar în cadrul
fermelor agroturistice au fost cazaţi în total 1045 turişti (874 turişti români şi 171
turişti străini).
După 2008, fluxul de turişti a început să crească şi să nu mai fie concentrat
doar în trimestrul III, ci şi în trimestrele I şi IV când satele din zona Bran-Moeciu
sunt solicitate pentru diversele manifestări tradiţionale.

Tabel 2.4
Evoluţia în timp a numărului de turişti cazaţi în pensiunile turistice din zona
Bran-Moeciu (2008-2010)
An Turişti români % Turişti straini % Total turişti %
2008 2987 - 1316 - 4303 -
2009 3031 1,47 1548 17,63 4579 6,41
2010 3214 6,03 1624 4,9 4838 5,65
Sursa: Bran-Imex (2010)
Numărul turiştilor români şi străini cazaţi în pensiunile turistice, ca urmare a
creşterii numărului unităţilor de cazare, a cunoscut o creştere continuă în perioada
2008-2010. Astfel, ponderea în 2009 a numărului de turişti cazaţi în pensiuni
turistice (faţă de 2008) a crescut cu 6,41% (creşterea mai mare a cunoscut-o numărul
turiştilor străini cazaţi), iar în 2010 creşterea a fost de 5,65%, numărul turiştilor
străini cazaţi în pensiuni fiind în creştere, dar nu atât de semnificativă ca în anul
precedent. În 2010 o creştere semnificativă a cunoscut numărul turiştilor români
cazaţi în pensiunile din zona Bran-Moeciu – 6,03%.

Calculul coeficientului de utilizare a capacităţii de cazare:

Nr. înnoptări turist

CUC = ---------------------------------- x 100 %
Nr. locuri disp. x 365 zile
Tabel 2.5
Calculul indicatorului ofertei de locuri de cazare (nr. locuri):

2008 2009 2010

Nr. înnoptări turist 13.727 22.893 24.190
Nr. locuri cazare 376 806 1286
38
 CUC 10% 7,76% 5,15%
Sursa: Bran-Imex (2010)
Calculul duratei medii a sejurului:

Nr. înnoptări turist

Durata medie a sejurului = ------------------------- zile
Nr. total al turiştilor

Tabel 2.6

Durata medie a sejurului (zile):

2008 2009 2010

Nr. înnoptări turist 13.727 22.893 24.190
Nr. total turişti 4303 4579 4838
Dms [zile] 3,19 4,99 5
Sursa: Bran-Imex (2010)

Calculul indicatorului densităţii turistice:

a. în raport de populaţie:
Nr. turişti
dp = ---------------------- %
populaţia totală

b. în raport de suprafaţă
Nr. turişti
dt = ---------------------- km2
suprafaţa totală
Tabel 2.7

Calculul indicatorului densităţii turistice în raport cu populaţia şi cu su-

prafaţa comunei Bran:

2008 2009 2010

Nr. total turişti 4303 4579 4838
Populaţia Branului 5669 5752 5794
Suprafaţa Branului 6218 6218 6218
dp 0,759 0,796 0,835
dt 0,692 0,7364 0,778
Sursa: Bran-Imex (2010)

Începând cu 1997, ANTREC a editat anual un catalog ce include oferta

turistică rurală la nivelul întregii ţări. Broşura cuprinde oferta turistică din cele 5
zone ale ţării (Moldova şi Bucovina, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, Maramureş,
Crişana şi Banat, Transilvania). Fiecare echipament turistic este prezentat cu ajutorul
unor pictograme ce include:
 număr persoane ce pot fi cazate
 suprafaţa
 număr camere cu 1,2,3 paturi
 număr de băi
39
  număr de duşuri
 telefon
 încălzire
 mic dejun
 toaletă
 televizor
 maşină de spălat
 acceptare animale
 curte
 limba străină vorbită de gazdă (F; G; E; R;I;S)
 distanţa la cel mai apropiat oraş din zonă

O centralizare a tuturor datelor privind gospodăriile clasificate din satul

turistic Bran, evidenţiază următoarele: suprafaţa minimă de cazare a unei gospodării
este de 23 m2 cu posibilitatea de a caza 4 persoane, iar suprafaţa maximă de 304 m 2
putând caza 30 persoane. Gospodăriile au în general camere cu 2 paturi şi cu baie.
Pentru sezonul rece, majoritatea gospodăriilor sunt prevăzute cu încălzire.
Cazarea în cadrul zonei Bran – Moeciu se poate face în pensiuni şi ferme
agroturistice clasificate conform normelor în vigoare practicate în turism de la 2 la 4
sau chiar 5 stele, predominând cazarea în pensiuni de 3 sau 4 stele.
Aproape toate echipamentele au în dotare maşini de spălat, oferă mic dejun şi
au curte. Proprietarii vorbesc limbi străine de circulaţie internaţională: franceza,
germana şi engleza, dar şi italiana sau spaniola.

Din punctul de vedere al tarifelor practicate în zona Bran, societatea Bran-

Imex, care este singura specializată în turismul rural din acest perimetru, avea
următoarea ofertă la nivelul anului 2010:

Tabel 2.8

Ofertă de preţuri în turismul rural – zona Bran 2010 ( tarif/cameră.)

Cazare ** *** ****

Single 50 lei/noapte 100 lei/noapte 120 lei/noapte
Dublă 80 lei/noapte 120 lei/noapte 140 lei/noapte
Apartament 90 lei/noapte 140 lei/noapte 180 lei/noapte
Mic-Dejun – 15 lei Mic-Dejun – 20 lei Mic-Dejun – 25 lei
Masa Dejun - 25 lei Dejun - 30 lei Dejun - 35 lei
Cină -20 lei Cină -25 lei Cină – 30 lei

Sursa: Oferta ANTREC, Bran-Imex (2010)

Faţă de alte zone (exemplu litoral sau Bucovina), în Bran nu sunt practicate
diferenţieri de tarife pentru turiştii străini şi români, acest lucru fiind în concordanţă
cu recomandările Ministerului Turismului, de practicare a unor tarife nediferenţiate.

2.4.Propuneri de valorificare a potentialului existent

Nu puteţi pleca din Bran fără sa vedeţi o stână autentică: oi, vaci, măgari,
porci, găini şi să călăriţi caii din centrul de echitaţie. Aici aveţi posibilitatea să vedeţi
40
cum se desfăşoară o zi din existenţa unei stâne, să asistaţi şi să participaţi la
prepararea produselor tradiţionale: brânzeturi - telemea, brânză de burduf, urdă dulce
sau sărată, caş dulce sau afumat, jinţită, bulz ciobănesc, lapte bătut, friptură de miel,
pastramă de oaie.
În ceea ce priveştre posibilităţile de agrement şi programele de divertismrnt în
zonă la pensiuni se pot întâlni:
- Locuri de joacă pentru copii, : topogan, leagăne, roată, „Casuţa Copiilor”
- Echitaţie (cai şi ponei);
-Parcuri naturale cu pomi fructiferi, hamace şi băncuţe, căprioare, cerb,
iepuraşi, fazani, păuni;
- Terenuri de tenis de câmp, miniterenuri de baschet;
- Petanque;
- Miniterenuri volei;
- Mini-golf;
- Biliard, ping - pong;
- Tiroliană - dispozitiv ce permite alunecarea pe o coardă, dintr-o parte într-
alta a unei văi;
- Panouri de alpinism;
- Concursuri de tir cu arcul ;
- Tenis de picior;
- Darts;
- Piscine exterioare - sezonul de vara;
-Piscină interioară, jacuzzi, saună, aparate de fitness, mese de şah şi ping-
pong;
- foc de tabară cu muzică folk şi vin fiert;
- dansuri populare româneşti/greceşti;
- recital de muzică sud - americană;
- petreceri cu dj, karaoke, discotecă.
- concursuri de tras la ţintă cu arma de tir;
- plimbări cu sania sau cu căruţa (în funcţie de anotimp);
- plimbări cu bicicleta;
- petrecere cu şi pentru copii.
Pentru petrecerea timpului liber se pot organiza şi drumeţii cu trasee de
dificultate şi particularităţi diferite.
Dintre motivele cele mai importante avute în vedere în alegerea ca destinaţie
a pensiunilor turistice, enumerăm:
 confortul din ce în ce mai ridicat pe care îl oferă fermele şi pensiunile
agroturistice pe fondul preocupării constante şi permanente a gazdelor
pentru satisfacerea cerinţelor clientului;
 în staţiunile tradiţionale, de tip citadin, turistul se simţea doar o parte a
unei mase de turişti în timp ce în sate el este privit individual şi tratat
aparte; de dorinţele lui se ţine cont în alcătuirea meniului, spre exemplu;
 intimitatea sporită conferită de faptul că pensiunile sunt de dimensiuni
incomparabil mai reduse decât hotelurile;
 crearea unor relaţii de prietenie cu familia gazdă şi menţinerea legăturilor
ani de zile, cu revenirea în aceeaşi pensiune mai mulţi ani la rând;
 oferta de produse proaspete din gospodăria ţărănească, preparate de turişti
sau de gazdă la cererea turiştilor;
 un mediu mai puţin poluat.

41
 Turişti care vin pentru prima dată în Bran sunt impresionaţi de buna
organizare a localităţii din punct de vedere turistic. Cel mai clar poţi afla neajunsurile
sau lucrurile bune din Bran-Moeciu, de la turiştii care se opresc în Bran cu ocazia
petrecerii vacanţelor sau de la cei care doar tranzitează zona; sunt mulţi cei care vin
aici special pentru a vizita Castelul Bran.
Pentru îmbunătăţirea imaginii staţiunii, precum şi pentru înlesnirea accesului,
mai ales în zona muzeului, se sugerează construirea unei parcări şi a unei şosele late-
rale, ce ar diminua traficul în localitate. De asemenea, se simte importanta necesitate
de construireva unei pieţe agroalimentare pentru asigurarea unei mai bune aprovizio-
nări, cu atât mai mult cu cât, o parte a turiştilor nu au asigurată masa în unităţile de
cazare. Crearea unei pieţe ar oferi turiştilor posibilitatea să cumpere renumitele
brânzeturi de Bran.
O diversificare a paletei de servicii a firmelor de turism din localitate ar avea
un efect benefic pentru dezvoltarea turismului. Vecinătatea munţilor nu poate
constitui decât un factor extrem de favorabil pentru diversificarea ofertei prin
organizarea unor excursii, numeroşi turişti neîncumetându-se să pornească singuri pe
cărări de munte, necunoscând zona.
Se constată nevoia orientării ghizilor şi către un alt segment de vârstă al vizi-
tatorilor Castelului Bran și anume asupra copiilor.
Zona Branului este o zonă turistică care se bucură de un cadru natural foarte
pitoresc şi sănătos, de o bogăţie cultural-istorică inestimabilă şi de o bază materială
de cazare şi alimentaţie bine pusă la punct. Ceea ce nu este încă bine pus la punct la
Bran este modalitatea de petrecere a timpului liber al turiştilor într-un mod care să îi
facă pe aceştia să cheltuiască mai mult. Pentru aceasta propun:
 amenajarea unui parc de distracţii cu dimensiuni medii în apropierea
Castelului;
 organizarea în incinta Castelului Bran a unor întâlniri pe înserat cu
Contele Dracula (legenda care a adus atât de mulţi turişti la Bran, mai ales
străini);
 amenajarea unui centru de echitaţie regional, unde turiştii urmează să
înveţe să călărească şi totodată să aibă posibilitatea realizării unor
plimbări călare în împrejurimi;
 prezenţa abundentă a zăpezii o perioada semnificativă din an
presupune o mai bună amenajare a pârtiilor de schi existente;
 valorificarea Cetăţii Râşnovului aflată la 14 km de Bran;
 asigurarea serviciului de ghid în zonă;
 dezvoltarea căilor de acces (mijloace de transport care să asigure un
nivel calitativ mai ridicat al serviciului de transport);

Branul va continua să atragă turiştii atâta timp cât va şti să le ofere noi
atracţii. Priceperea şi talentul conducătorilor din turism se vor demonstra prin
determinarea turiştilor care au fost deja în Bran să revină, nu prin faptul că vin turişti
pentru prima dată, căci aceştia din urmă sunt atraşi în special de renumele castelului
sau de calităţile naturale ale zonei.

42
 CONCLUZII

Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială, acţionează ca

un element dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a
structurii economice, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor inter-regionale sau
un mijloc activ de educare, de ridicare a nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al
oamenilor. Turismul prezintă o complexitate în continuă creştere, în plan economic
sintetizează rezultatele unui mare număr de activităţi, în plan psiho-social, se
constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber.
Deşi produsul turistic rural este consacrat şi din ce în ce mai solicitat atât pe
piaţa internă,cât şi pe cea externă, el face încă parte din clasa noilor produse turistice.
Satul românesc, caofertă turistică, este încă insuficient valorificat la sară naţională,
ceea ce se constată şi în cazul localităţilor rurale din judeţul Brașov.
Aspectele turismului în ariile rurale se încadrează cel mai bine turismului
cultural, cu accent pe înţelegerea stilurilor de viaţă contrastante şi a interschimbului
de cunoştinţe şi idei. De aceea, turismul rural îi atrage pe cei în căutare de contact
personal şi interacţiune cu diverse culturi, medii şi grupuri de oameni. Printre aceste
manifestaţii se numără: turismul recreaţional cu accent pe solicitare fizică şi pe
activităţi legate de mediu (ciclism sau drumeţii montane), turism ecologic cu accent
pe natură şi vizitarea peisajelor contrastante (vizite în parcuri şi rezervaţii naţionale),
turismul moştenirii istorice care se concentrează pe locuri sau evenimente istorice,
adesea cu scop educaţional. Turismul rural poate, de asemenea, să includă călătorii
de o zi dintr-un loc în altul, într-o manieră secvenţională, în contrast cu turismul
urban unde accentul cade pe destinaţia urbană ca focus pentru activităţi turistice
urbane.
În ţările Europei Occidentale, destinaţiile rurale ocupă o pondere tot mai mare
din totalul destinaţiilor de vacanţă. Stresul cotidian al vieţii citadine îi îndeamnă pe
locuitorii marilor metropole să caute liniştea mediului încă netransformat radical de
civilizaţie. Şi dacă în ţările superdezvoltate din vest acest mediu rural a început să se
modernizeze din ce în ce mai mult, la noi în ţară, tradiţia şi obiceiurile sunt încă
foarte bine conservate. În încercarea de a cunoaşte o altă ţară şi oamenii săi, alte
tradiţii, numeroşi turişti străini aleg ca destinaţie România, mai ales ca urmare a
promovării ofertei turstice rurale efectuate de ANTREC la târgurile şi expoziţiile
organizate peste hotare.
Condiţiile socio-economice actuale au dus la degradarea bazelor de cazare ale
staţiunilor de tradiţie de pe litoral sau din zona montană. Dar în timp ce hotelurile
altădată moderne sunt lăsate să se paraginească, au apărut alte baze de cazare, în
mediul rural, de dimensiuni mai mici dar mai uşor de întreţinut şi adaptat la nevoile
actuale ale turismului. Casele ţărăneşti au luat locul complexelor hoteliere în topul
preferinţelor turiştilor.
Amenajarea turistica a satelor montane din zona rurală Bran - Moeciu are
influenţe şi asupra conservării mediului înconjurător. Este necesară, astfel, o
delimitare a zonelor de protecţie a peisajului, delimitare legată de existenţa unei
zonări turistice a întregului teritoriu. În aceste zone de protecţie toate construcţiile,
drumurile şi orice amenajare trebuie supuse unor aprobari speciale. Protecţia
peisajelor include nu numai aspecte legate de sursele de poluare, ci şi de degradarea
peisajelor pe plan estetic.
În ţara noastră, patrimoniul turistic este insuficient valorificat, iar produsul
turistic rural este în curs de cristalizare. În momentul de fata, produsul turistic rural

43
îmbracă forma unor gospodarii sau a unor aşezări care oferă prestaţii turistice
primare, dăruind în acelaşi timp, cu generozitate bogăţia valorilor satelor româneşti.
Un turism rural de calitate presupune servicii şi prestaţii de calitate. Se
subîntelege că echipamentele turismului rural trebuie să dispună de o dotare sanitară
modernă, de condiţii de confort atât pentru găzduire, cât şi pentru alimentaţie
publică, de căi de acces şi mijloace de comunicaţie civilizate.
În zona Bran – Moeciu trebuie acordată o atenţie deosebită promovării
produsului turistic  rural, care necesită: publicarea unor buletine informative,
înfiinţarea unui ziar sau a unei reviste de profil, editarea anuala a unui catalog, la
standarde europene, elaborarea unor programe de media şi realizarea unui oficiu de
informare şi difuzare.
Se impune, pe de alta parte:
·  formarea în cadrul asociaţiilor profesionale a unui corp de experţi capabili
să acorde asistenţă tehnică;
·  prezentarea unor cursuri pe probleme de marketing, amenajare şi
compartimentare a spaţiilor de cazare, pregătirea şi servirea mesei, clasificare,
omologare şi standarde de calitate;
·  prezentarea noţiunii de catering şi a unor reguli de servire a mesei;
·  stabilirea condiţiilor de igienă şi ecologie ce trebuie respectate;
· realizarea unui sistem informaţional (evidenţa operativă, sistem de
rezervări);
·  precizarea comportamentului ce trebuie adoptat în relaţiile cu turiştii  şi a
unor principii de comunicare.
Rezervarea unor locuri de cazare într-o pensiune din zona Bran – Moeciu se
poate face fie printr-un sistem direct de rezervare, când turiştii care au mai fost
găzduiţi îşi aduc rudele, prieteni, care la rândul lor, sunt potenţiali clienţi stabili, fie
prin intermediul unei centrale de rezervări. Rezervarea reprezinta serviciul prin care,
în baza unei oferte ferme şi clare, se asigură şi apoi se confirmă clientului
posibilitatea de prestare a serviciilor comandate. Gazda îşi anunţă disponibilitatea de
ofertă turistică numai dupa ce a  finalizat pregătirea condiţiilor de primire  a
oaspeţilor.
În ceea ce priveşte noţiunea de preţ, aceasta se foloseşte pentru serviciile de
masă, iar pentru cazare se foloseşte termenul de tarif.
În stabilirea preţurilor şi tarifelor, pentru zona Bran - Moeciu trebuie avute în
vedere preţurile şi tarifele celorlalte unităţi de cazare din apropiere şi din sate,
cheltuielile implicate, inclusiv cele de promovare, preţurile la care se pot vinde
produsele din gospodăriile, servite sau vândute oaspeţilor, munca pentru a crea
servicii de şedere optime pentru oaspeti şi, nu în ultimul rând, condiţiile oferite
acestora.
Din punct de vedere arhitectural, pensiunile turistice din zona Bran - Moeciu
sunt fie construcţii moderne, amenajate în stil modern, fie autentice case ţărăneşti,
amenajate şi aranjate păstrând specificul zonei. Fiecare tip de casă se adresează unui
anumit gen de turişti, cei mai pretenţioşi alegând casele moderne, străinii şi iubitorii
de natură şi folclor simţindu-se foarte bine în case vechi, autentice.
În zona Bran – Moeciu turismul rural are o baza motivationala larga,
reprezentată prin: reîntoarcerea la natură, cunoaşterea tradiţiei, culturii, creaţiei
populare, practicarea unor sporturi, consumul de alimente şi fructe proaspete.
Turismul rural corespunde unei varietăţi de gusturi şi preferinţe, adresându-se unui
segment larg de consumatori.
Ceea ce nu trebuie să uităm, şi consider a fi de importanţă vitală în perioada
următoare, este pregătirea şi convingerea populaţiei din zonă pentru a înţelege
importanţa colaborării cu organele care doresc să fructifice aceste daruri ale naturii
44
cu care a fost înzestrată zona Moeciu - Bran, totodată aceasta contribuind la
bunăstarea lor, la deschiderea spre cunoaştere, spre un trai mai bun, mai decent.
BIBLIOGRAFIE

1. Băltăreţu A. – Turism internaţional. De la teorie la practică, Editura

Sylvi, Bucureşti, 2004;
2. Bran F., Marin D., Simon T. – Turismul rural – modelul european,
Editura Economică, Bucureşti, 1997;
3. Cândea M., Erdeli G., Peptenatu D., Simon Tamara – Potenţialul turistic
al României şi amenajarea turistică a spaţiului, Editura Universitară,
Bucureşti, 2003;
4. Erdeli G., Istrate I. – Amenajări turistice, Editura Universităţii Bucureşti,
1996;
5. Minciu R., Zadig R. – Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie
publică şi turism, Editura Lito ASE, Bucureşti, 1984;
6. Minciu R. – Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000;
7. Minciu R. – Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2004;
8. Mitrache Şt., Manole V., Bran F., Stoian M., Istrate I. – Agroturism şi
turism rural, Editura Fax- Pres, Bucureşti, 1996;
9. Nistoreanu P. – Turismul rural. O afacere mică cu perspective mari,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999;
10. Nistoreanu P. coord. – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti,
2003;
11. Prahoveanu I. – Aşezările brănene. Satul, gospodăria, locuinţele, Braşov,
Editura Transilvania Expres, 1998;
12. Prahoveanu I. – Platforma Bran-Ghid, Braşov, Editura C2 Design, 2004;
13. Snak O. – Turismul în economia naţională, Editura Sport- Turism,
Bucureşti 1981;
14. Snak O., Baron P., Neacşu N. – Economia Turismului, Bucureşti, Editura
Expert, 2001;
15. Stănciulescu G., Lupu N., Ţigu G., Ţitan E., Stancioiu F. – Lexicon de
termeni turistici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002;
16. Stoian G,. Mocanu O. – Zona etnografică Bran, Bucureşti, Editura Sport
- Turism, 1990;
17. Şandru I., Cucu V. – România prezentare geografică, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1994;
18. Monitorul Oficial al României, H.G. 983/1990 şi H.G. 264/1991.
19. www.antrec.ro
20. www.statiunea-turistica-bran.ro
21. www.primariabran.ro
22. www.turistinfo.ro
23. www.turism-bran.ro

45