Sunteți pe pagina 1din 2

CONCLUZIE

Baruch Spinoza (1632- 1677) consideră că între Dumnezeu şi natură există un raport
de identitate. La nivelul lucrurilor, Dumnezeu este în natură, se confundă cu ea; altfel spus,
Dumnezeu este imanent lumii: Deus sive Natura (Dumnezeu sau Natura). Natura divină nu
poate fi decât necesară. Datorită raportului de imanenţă, natura, adică lucrurile create, sunt
guvernate de necesitate. Omul este supus unei necesităţi inexorabile: necesitatea divină.
Dacă prin libertate se înţelege a nu fi determinat de o cauză externă, atunci omul în
concepţia lui Spinoza nu este liber. Dacă prin libertate se înţelege cunoaşterea cauzei
determinante şi acordul dintre propria voinţă şi voinţa divină, atunci omul, în cadrul
necesităţii divine, este nemărginit de liber. Pentru Spinoza, toate lucrurile create, deci şi
omul, sunt determinate de cauze externe să existe, să acţioneze. Însă numai omul poate
cunoaşte natura, adică pe Dumnezeu.