Această monografie a fost tipărită cu sprijinul

CONSILIULUI LOCAL AFUMAȚI și PRIMĂRIEI AFUMAȚI

în vederea promovării și aducerii în actualitate a trecutului istoric
al comunei AFUMAȚI.

Un popor dăinuie prin păstrarea cu sfințenie

a trecutului său istoric
CONSTANTIN Șt. PREDA FLOREA Șt. CEAUȘU

AFUMAȚII DE DOLJ
PAGINI DE CIVILIZAȚIE RURALĂ
DIN CENTRUL CÂMPIEI BĂILEȘTI

Editura GRAFIX
Craiova, 2015
Coperta: Maria Dunavățu
Corectarea: Gheorghe Gheorghișan
Fotografii: Costinel Goiceanu
Grafica: Maria Dunavățu
Redactare computerizată: Maria D. Preda

© 2015 Autorii
Toate drepturile asupra acestei ediții sunt rezervate autorilor.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

PREDA, CONSTANTIN Șt.
AFUMAȚII DE DOLJ. PAGINI DE CIVILIZAȚIE RURALĂ DIN
CENTRUL CÂMPIEI BĂILEȘTI / Constantin Șt. Preda, Florea Șt.
Ceaușu. -Craiova: Grafix, 2015
Bibliogr.
ISBN 978-606-8728-83-4

I. Ceaușu, Florea Șt.

371.212.71

Editura GRAFIX, România

Str. C. D. Fortunescu, nr. 20
Tel.: 0763 356 496

ISBN 978-606-8728-83-4
 CUPRINS

PREFAȚĂ ......................................................................................... 7

INTRODUCERE ............................................................................ 12

Capitolul I. PRINCIPALELE DATE CU PRIVIRE LA

CADRUL GEOGRAFIC NATURL AL SATULUI AFUMAȚI .. 15
1. Așezare .................................................................................... 15
2. Relieful și solurile ................................................................... 18
3. Clima ....................................................................................... 22
4. Hidrografia ............................................................................. 24
5. Flora ........................................................................................ 28
6. Fauna ....................................................................................... 30

Capitolul II. TOPONIMIE ............................................................ 33

Capitolul III. ATESTARE DOCUMENTARĂ ............................. 38

Capitolul IV. DIN ISTORICUL SATULUI AFUMAȚI ȘI RO-

LUL REFORMELOR AGRARE ÎN CRISTALIZAREA
ȘI DEZVOLTAREA LOCALITĂȚII RURALE DE ASTĂZI ... 43

Capitolul V. CONSOLIDAREA ECONOMICĂ A SATULUI

AFUMAȚI ..................................................................................... 108
1. Îndeletniciri, portul .............................................................. 108
2. Comerț, industrie, transport ............................................... 116
3. Agricultura și zootehnia (Întovărășiri, G.A.C.-uri,
G.A.S.-uri, A.E.S.C. și Asociații agricole) ......................... 128

Capitolul VI. INSTITUȚII........................................................... 159

1. Școala. Învățământul – factor determinant în formarea
și dezvoltarea conștiinței locuitorilor ................................. 159
2. Căminul cultural. ................................................................. 237
2.1. Activitatea culturală ........................................................ 238
2.2. Activitatea sportivă ......................................................... 252

5
 3. Biserica. Obiceiuri tradiționale ........................................... 265
4. Dispensarul uman. Starea de sănătate a locuitorilor
satului Afumați, de-a lungul dezvoltării sale istorice ....... 295
5. Primăria. Administrația comunală ..................................... 304
6. Poștă, telefon, radio .............................................................. 315
6.1. Poșta ................................................................................ 315
6.2. Serviciul de telefonie ...................................................... 317
6.3. Radio ............................................................................... 318

Capitolul VII. PERSONALITĂȚI .............................................. 320

Capitolul VIII. ANEXE ................................................................ 364

Anexa 1. Istoria satului Afumați în 123 de puncte ................ 364
Anexa 2. Mulțumiri .................................................................. 375
Anexa 3. Tabel nominal............................................................ 377
Anexa 4. Despre porecle și oameni cu harul umorului ......... 381
Anexa 5. Colecție numismatică ............................................... 383
Anexa 6. Biografie Florea Șt. Ceaușu ..................................... 384
Anexa 7. Biografie Constantin Șt. Preda................................ 385

BIBLIOGRAFIE .......................................................................... 390

6
 PREFAȚĂ
AFUMAȚII DE DOLJ ÎNTR-O MONOGRAFIE LĂUDABILĂ

A scrie monografia unei localități este o acțiune deosebit de

lăudabilă din punct de vedere istoric, dar și patriotic. Locuitorii aces-
tei localități ca și urmașii urmașilor lor iau cunoștință de trecutul
strămoșilor, al înaintașilor de la începuturi și până la data scrierii și
apariției, se familiarizează cu istoria scrisă și nescrisă a locurilor și a
celor care le-au populat de-a lungul vremii.
Este vorba de o pagină bogată și strălucită de istorie cu oameni,
fapte și evenimente, demnă de laudă și care rămân în conștiința colectivă.
În Dicționarul limbii române literare contemporane, editat
de Academia Română, monografia este definită ca un „studiu științi-
fic asupra unui subiect anumit, tratat din toate punctele de vedere”.
În acest scop și în această accepțiune au conceput și au scris
autorii Constantin Șt. Preda și Florea Șt. Ceaușu, lucrarea monogra-
fică Afumații de Dolj. Pagini de civilizație rurală din centrul
Câmpiei Băilești, care se constituie ca un document de valoare in-
contestabilă, ancorat în istoria și în existența comunei doljene.
Am fost rugat de autori, fapt care mă face să mă simt onorat,
de a prefața această monografie. Probabil că autorii au avut în vedere
că, la rândul meu, am redactat o monografie a comunei mele natale,
pe care am intitulat-o Comuna Goicea cu oameni și fapte, apărută
în anii anteriori, cât și faptul că în perioada 1968-1977, am îndeplinit
funcția de Președinte al Consiliului Popular al județului Dolj și aveam
prerogative de coordonare a comunei Afumați pe care am cunoscut-o
foarte bine în acei ani.
De asemenea, printr-o circulară pe care am semnat-o și am
transmis-o celor 105 comune și orașe ale județului Dolj, am indicat și
am rugat ca autoritățile locale să întocmească prin personalul de spe-
cialitate monografii și să înființeze o Cronică a comunei în care să
se consemneze permanent, chiar zilnic, evenimentele mai importante
din localitatea respectivă.
Parțial acest lucru s-a realizat într-o serie de localități. Așa că
sunt legat de aceste activități, ceea ce mă determină să prezint cu
mare plăcere monografia comunei Afumați, folosind și experiența

7
mea de scriitor cu 45 de volume și peste 18 000 de pagini publicate,
precum și prefețe, sinteze și sute de articole diferite.
Lucrarea monografică Afumații de Dolj. Pagini de civilizație
rurală din centrul Câmpiei Băilești este structurată în 8 capitole,
incluzând și anexele cuvenite. Autorii mărturisesc cu dezarmantă
sinceritate că, gândindu-se la locul nașterii dăruite de Dumnezeu,
simt ca și marele nostru povestitor Ion Creangă în celebrele sale
Amintiri din copilărie, hazul și farmecul copilăresc și că le „saltă și
acum inima de bucurie”.
Monografia are în centrul său satul Afumați cu satul Amzulești,
iar, sporadic, și aspecte din satele Boureni și Covei aparținătoare de
comuna Afumați. Așezarea geografică a localității cuprinde coordo-
natele geografice, relieful și solurile, cu o descriere amănunțită, chiar
minuțioasă, repere cu nume intrate în tradiție prin moștenire firească,
precum și clima, hidrografia și fauna locului. Referitor la atestarea
documentară a localității, autorii consemnează un document din 31
august 1596, Târgoviște, emis de Mihai Voievod, „domn a toată țara,
fiul lui Pătrașcu Voievod” și un hrisov din 2 martie 1618 în care se
pomenește de „jupânița lui Prodan din Afumați”, documente contestate.
Constituirea satului Afumați are la bază neamuri băștinașe purtând
numele de Odagiu, Popa, Păgilă, Preda, Enache, Tuță, Nuță, Tudorică,
Radu, Ionică, Noană și altele, precum și neamuri de oameni care au
venit și s-au stabilit aici, cum ar fi neamurile Țărineanu și Zamfir venite
din comuna Padea, județul Dolj, neamul Furiș venit de la Coșova,
județul Mehedinți, neamul Dudu venit din comuna Negoi, județul Dolj,
neamul Ceaușu venit de peste Jiu, neamul Vică provenind din comuna
Bârca, județul Dolj, precum și din alte localități: Târnava (Dolj),
Pătule (Mehedinți) etc.
Până în prezent, localitatea Afumați a făcut parte succesiv din
plășile Câmpul, Balta, Băilești, Bârca, Segarcea, apoi din raionul Băi-
lești, iar din anul 1968, din județul Dolj.
Din structura comunei Afumați au făcut parte, în anumite perioade,
satele Boureni, Covei, Amzulești.
De-a lungul timpului, principalele ocupații ale locuitorilor au fost
agricultura și zootehnia, mijloc fundamental de producție și de existență.
În monografie se consemnează participarea cetățenilor din
comuna Afumați la principalele evenimente istorice – Războiul de
Independență, Primul Război Mondial și Al Doilea Război Mondial.

8
 Un loc aparte este rezervat participării cetățenilor din localitate
la Răscoala din 1907, când s-au confruntat cu mari dificultăți. În
semn de respect și prețuire superlativă, de recunoștință pentru faptele
lor pilduitoare, autorii consemnează cu legitimă mândrie numele
participanților la respectivul eveniment de la începutul secolului al
XX-lea și al conducătorilor din timpul răscoalei, oameni aleși care
rămân în memoria urmașilor.
Întrucât agricultura și zootehnia constituie ocupația de bază a
locuitorilor comunei, autorii prezintă în detaliu agricultura și desfășu-
rarea acestor activități tradiționale, moștenite din moși-strămoși. Deve-
niți proprietari de pământ prin reformele agrare din secolele al XIX-lea și
al XX-lea, apoi prin moșteniri filiale, în comună își face apariția pro-
prietatea particulară, care a constituit începutul activității agricole, iar
pe lângă aceasta, regimurile social-politice au avut în vedere ca familiile
din Afumați să se organizeze în „Întovărășiri”, „Gospodării Agricole
Colective”, „Gospodării Agricole de Stat”, pentru ca după evenimente-
le din Decembrie 1989, să se revină la proprietatea personală și să se
înființeze Asociații agricole pe bază de arendă.
În monografie sunt prezentate tabele cu inginerii-șefi, inginerii
agronomi și zootehniști, președinții Gospodăriilor Agricole Colecti-
ve, cu contabilii-șefi, cu șefii de fermă și alte responsabilități înde-
plinite în cadrul agriculturii locale. O analiză atentă este făcută acti-
vității agricole complexe care s-a desfășurat în cadrul Gospodăriei
Agricole de Stat și sunt inserate bunele rezultate obținute în creșterea
producției agricole și zootehnice.
Dintre formele noi de organizare agricolă sub forma asociațiilor
agricole, autorii menționează: A.S. GOSPODARUL, Asociațiile mem-
brilor familiei Lixandra, Asociația S.C. AGRONEX S.R.L., Asociația
AGRINATURA, Asociația S.C. ADRIDOR S.R.L., Asociația P.F.A.
Zdrâncă Ștefan Cătălin.
Fac obiectul monografiei activitățile desfășurate în comună în
domeniile comerțului cu animale, al industriei mici și al transportu-
lui, punându-se accent pe faptul că rolul morilor țărănești și al mese-
riașilor a fost deosebit de important în dezvoltarea serviciilor locale
și, mai ales, în asigurarea alimentării cu pâine și ulei a populației.
Dragostea față de satul natal și față de pământul strămoșesc este
generatoarea iubirii față de familie, de oameni și a celei față de patrie.

9
 Învățământul s-a constituit în factor determinant în formarea și
dezvoltarea conștiinței locuitorilor din așezarea prezentată. Cu evi-
dentă emoție sunt scrise paginile legate de școală, de programa școla-
ră, de cadrele didactice-promotoare ale pregătirii intelectuale a elevi-
lor, ale modelării sufletelor și conștiințelor. Este adus un meritat și
mișcător omagiu cadrelor didactice – educatoare, învățători, profeso-
rilor, preoților pentru aportul lor la luminarea minților și sufletelor de
la cei mici până la vârstnici.
Cititorul ia cunoștință de baza materială a învățământului și a
culturii, de contribuția directorilor de școli și ai unităților de cultură,
a publicațiilor, respectiv revistele elevilor.
Un capitol important este rezervat personalităților care au vă-
zut lumina zilei pe meleagurile afumățene, din rândul cărora sunt
amintiți cu mândrie magistratul Ioan Ionescu-Dolj, instructorul spor-
tiv Venus Ionică, actorul Emil Bozdugescu, inginerul George Dudu –
specialist în aviație, economistul Marin Poenaru – specialist în activi-
tatea de comerț exterior, economistul Ilie Deca, magistratul Grigore
Ociocioc, inginerul Ion Zdrâncă, poetul și epigramistul Laurian Ionică,
inginerul Timotei F. Zdrâncă – specialist în mașini unelte și auto,
apreciat de multe firme străine, inginerul Alexandru Radu – director
general al Întreprinderii de Transformatoare Filiași, inginerul proiec-
tant în construcții Dumitrel A. Furiș, actorul de mare respirație Marcel
Iureș, inginerul Ion Șt. Enache – specialist în echipamente electrice,
inginerul proiectant Dumitrel Ionescu, cu deosebite realizări în țară și
străinătate, Eugen Deca – specialist renumit în etnografie, ofițerul de
Marele Stat Major Nicușor Deca, doctorul neurolog Marin Țapu,
recunoscut pentru priceperea și pasiunea profesională, Dumitru Toma
– poet apreciat.
Fiecare dintre aceștia este prezentat cu un Curriculum vitae care
atestă pregătirea profesională, activitățile desfășurate și poziția ocu-
pată în societatea românească, în slujba țării, precum și rezultatele
deosebite obținute.
Capitolele consacrate sănătății, culturii, bisericii și sportului
sunt prezentate cu acribie și creează momente pline de emotivitate.
Nu este uitată nici administrația locală, conducătorii comunității și
aportul acestora la dezvoltarea multilaterală a localității.
Monografia cuprinde o serie de fotografii semnificative, inte-
resante și sugestive, menite a prezenta imagini convingătoare ale
multiplelor activități și realități sociale ale comunei.

10
 Se poate spune pe drept cuvânt că autorii acestei monografii
complexe și deosebit de interesante și de valoroase, profesorul de
matematică Constantin Șt. Preda, directorul longeviv al școlii din
comună, membru al Cenaclului Epigramiștilor Olteni, autor de cărți
și învățătorul fruntaș Florea Șt. Ceaușu, director de școală și inspec-
tor școlar, au depus o apreciabilă muncă științifică de cercetare socio-
logică asiduă, reușind să realizeze o monografie de importantă valoa-
re istorică și socială, cu o expresie elevată.
Sunt suficiente motive pentru a-i felicita din toată inima pentru
realizarea acestei lucrări memorabile.
Recomand cu căldură această izbutită monografie cetățenilor
legați de comuna Afumați, dar și istoricilor și cercetătorilor interesați
de evoluția și dezvoltarea localităților românești.

Craiova, martie 2015 Petre GIGEA-GORUN

Ambasador, ministru, scriitor,
Vicepreședinte al Uniunii Epigramiștilor din România,
Președinte al Cenaclului Epigramiștilor Olteni.

11
 INTRODUCERE

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii me-
le, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o
șfoară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul
vetrei cel humuit de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la
cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi băieții de-a mijoarca,
și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi
saltă și acum inima de bucurie!

Acestea sunt câteva gânduri ale marelui nostru povestitor, Ion

Creangă, cel care, în dulcele grai moldovenesc, reușește să înfățișeze
în povestirile sale frumoasele amintiri din anii copilăriei și să descrie
frumusețile naturale ale zonei în care s-a născut și a crescut.
Zona în care se află situat satul nostru nu are frumuseți naturale
deosebite, dar are mari bogății. Dintre toate bogățiile sale, considerăm
că două sunt cele mai valoroase: oamenii satului și solul binecuvântat
din câmpia mănoasă a Dunării, în centrul căreia se află satul nostru.
Despre locuitorii satului se poate afirma că în marea lor majoritate sunt
oameni muncitori, harnici, prietenoși, gata să-ți sară în ajutor când
nevoia impune, sprinteni, ageri, vorbitori ai graiului specific oltenesc,
pasionați de utilizarea perfectului simplu în vorbirea curentă.
Despre calitatea solului din această zonă credem că nu este
nevoie a insista prea mult, deoarece producțiile de pe aceste locuri
sunt producții record, dacă se asigură tehnologia completă a unei
anumite culturi. Am adăuga noi că pentru pământul din această zonă
este suficient să semeni și rodul nu se va lăsa așteptat.
De-a lungul existenței sale, fiecare om este preocupat a lăsa în
urma sa mărturii ale trecerii prin această viață. Fiecare încearcă să asigure
copiilor lui o bună educație, să ridice o casă, să planteze cât mai mulți
pomi și, nu în ultimul rând, a lăsa și o brumă de avere pentru urmași.
Alături de toate acestea, am considerat că este necesar a lăsa pentru
locuitori și pentru urmașii lor o modestă lucrare, Istoria satului nostru.
Noi am fost acele cadre didactice din localitate, care aproape
toată viața am lucrat la Școala Afumați, și am considerat că este de
datoria noastră să lăsăm consemnate pentru generațiile viitoare unele
date esențiale din dezvoltarea localității Afumați de-a lungul evoluției

12
sale istorice. Pentru aceasta, am folosit o serie de informații de la
Arhiva Națională, filiala Craiova, date din Arhiva Școlii Afumați,
mărturisiri ale celor mai vârstnici cetățeni din localitate și însemnări
proprii făcute de-a lungul carierei noastre. S-ar putea ca unii dintre
acei ce vor citi această lucrare să considere ceva, nelalocul său, fap-
tul că am acordat un spațiu prea mare capitolului despre învățământ.
Nu este însă nimic anormal dacă luăm în calcul că acesta a fost do-
meniul de activitate pe care l-am cunoscut cel mai bine și am benefi-
ciat, datorită specificului profesiei, de cele mai multe și de cele mai
veridice date. Elaborarea lucrării nu a fost un lucru simplu dacă vom
ține cont de faptul că nu am beneficiat de o precedentă astfel de lu-
crare specifică localității Afumați.
Pentru sprijinul primit în elaborarea acestei lucrări, îi mulțu-
mim domnului Venus Ionescu, care ne-a pus la dispoziție o serie de
documente, lăsate moștenire de către tatăl său, Alexandru G. Ionescu,
cel care a fost o perioadă primar al localității Afumați, fost consilier
județean în perioada interbelică și care a strâns o serie de date pentru
a elabora o monografie a satului Afumați.
De asemenea, îi mulțumim domnului Niță Constantin, fost și
actual primar al comunei Afumați, cel care ne-a sprijinit prin punerea
la dispoziție a unor date din Arhiva Primăriei Afumați. Apariția aces-
tei lucrări nu ar fi fost posibilă fără acordul majorității membrilor
Consiliului Local Afumați de a sponsoriza această lucrare din bugetul
local al Primăriei Afumați, fapt mijlocit de contabilul-șef Gheorghe
Coșoveanu. Aceasta este o dovadă a maturității în gândire a celor ce
sunt aleși a conduce treburile comunității în perioada 2012-2016.
Consilierii din această legislatură sunt: Cornel Teodorescu, Cornel
Furiș, Constantin Tunaru, Florin Ciută, Marian Ciută, Albert-Tase
Ionică, Margareta Goiceanu, Ion-Tudor Berceanu, George-Irinel
Popa. În același timp, au dovedit prin această hotărâre luată că nu le
sunt indiferente nici evenimentele culturale din cadrul localității
noastre. Ba mai mult, sunt inițiatorii unor acțiuni de anvergură, cu
implicații culturale la nivelul comunei Afumați. Astfel, pe 12 septembrie
2015 se desfășoară Zilele comunei Afumați. Cu această ocazie este
organizată o emoționantă întâlnire cu Fii comunei Afumați, prezenta-
rea unui reușit program artistic susținut de artiști profesioniști de la
ansamblul „Maria Tănase” din Craiova și lansarea acestei monografii
- prilej de intrare în posesie a acestei monografii, de către un număr

13
destul de mare de locuitori ai comunei. La acest spectacol sunt invi-
tate a participa alături de formațiile artistice ale Căminului Cultural
Afumați, formații artistice din localitățile din zonă (Băilești, Urzicu-
ța, Siliștea-Crucii etc.). Meritul deosebit al primarului comunei, Con-
stantin Niță, este de a fi găsit la nivelul comunității, sumele necesare
în vederea organizării și desfășurării acestui complex eveniment
cultural.
Sincere și recunoscătoare mulțumirii polivalentei personalități,
domnul Petre Gigea Gorun, pentru amabilitatea de a citi această lu-
crare, în vederea exprimării opiniei cu privire la valoarea intrinsecă a
lucrării, opinie ce ne onorează. Mulțumim și pentru observațiile făcu-
te și sugestiile date pentru ca în urma editării, lucrarea să apară într-o
prezentare agreabilă.
Pentru o viitoare ediție a acestei lucrări, le mulțumim anticipat
tuturor celor ce ne vor da unele sugestii și ne vor putea furniza date
de care noi nu am beneficiat. Sperăm ca această lucrare să fie citită cu
plăcere de către toți cei interesați, de către acei ce vor să știe cât mai
multe date despre satul în care s-au născut și au crescut, și nu numai
de către aceștia. Menționăm că prezenta lucrare prezintă date numai
despre Afumați și fostul sat Amzulești, care din anul 1968, când a avut
loc ultima împărțire administrativă a țării, face parte din satul Afumați.
Sporadic, vor fi menționate unele date despre Boureni și Covei, sate
aparținătoare de comuna Afumați, dar acestea sunt prezentate numai
pentru a lămuri mai bine un anume aspect.

Autorii

14
 Capitolul I
PRINCIPALELE DATE CU PRIVIRE LA CADRUL
GEOGRAFIC NATURL AL SATULUI AFUMAȚI

1. Așezare
Încă de la 1968, când a avut loc ultima împărțire administrati-
vă a țării, comuna Afumați se compunea din satele: Afumați, Bou-
reni, Covei și tot de atunci, fostul sat Amzulești a fost alipit satului
Afumați. Comuna Afumați se află în mănoasa Câmpie Română, la 20 km
spre N de fluviul Dunărea și mai exact în Câmpia Băilești. Este situa-
tă în partea de SV a județului Dolj, satul Afumați având coordonatele
geografice: 44º latitudine nordică și 23º29' longitudine estică.

15
 Dispunerea celor trei sate componente în teritoriu

Satele Boureni și Afumați sunt străbătute de-a lungul, de la V

la E de drumul județean 561A, Băilești – Segarcea – Craiova, între
ele existând o distanță de doar 2 km, iar satul Covei se află pe dru-
mul județean 552A, la S de satul Boureni, cele două drumuri se inter-
sectează perpendicular chiar în centrul satului Boureni, între ele exis-
tând o distanță de 4 km. Satul Afumați se află la o distanță de 10 km
față de Băilești, la 30 km de Segarcea, la 47 km de portul Calafat, la
57 km de reședința de județ – Craiova și la 287 km de capitala țării –
București. Comuna Afumați se învecinează cu:
– La V, cu municipiul Băilești;
 La S, cu satele Catane și Bistreț, la distanța de 15 km și, res-
pectiv, 23 km;
 La E, cu Urzicuța, la distanța de 6 km;
– La N, cu localitățile Siliștea-Crucii și Întorsura, la o distanță
de 7 km și, respectiv, 30 km Toate distanțele menționate reprezintă
depărtarea dintre localitățile respective, măsurate pe drumurile de acces.
Satul Afumați este situat la altitudinea de 56 m.
Atât în Afumați, cât și în Boureni, locuințele sunt situate aproape
simetric, de o parte și de alta a drumului județean 561A, Băilești – Se-
garcea – Craiova și pe străzi paralele cu aceasta, iar satul Covei are locu-
ințele așezate de o parte și de alta a drumului județean 552A, Cioroiași –
Catane – Bistreț și pe străzi perpendiculare pe aceasta.
16
 Iată forma vetrelor de sat ale celor trei sate componente ale
comunei Afumați.

17
 2. Relieful și solurile
Satul Afumați, fiind așezat în zonă de câmpie, are un teren ne-
ted, monotonia fiind infirmată din loc în loc de câteva dealuri, movi-
le și văi. Movilele de pe moșia satului Afumați sunt:
La S, Movila Turcului, situată în preajma gospodăriei cetățea-
nului Dumitru Șt. Furiș (Iedu), Movila Desculțanilor, către partea de
V a satului, în vecinătatea gospodăriilor cetățenilor: Aron F. Zamfir
(Tita lui Mâțu) și Ștefan C. Zamfir (Fănică al lui Codin).
La N, Movila Brăzdata, Movila Măliei, Movila cu știr și Movila
Oltenilor. Movila, valea și balta Brăzdata se află peste râul Baboia.
Pe drumul către izlaz și care trece pe lângă biserica din Afumați, se
trece podul peste Baboia, se continuă drumul, luând-o la dreapta, la
câteva sute de metri apare Valea Brăzdata, o porțiune de teren de 4-5
ha, care este acoperită o mare parte din an cu apă, formând Balta
Brăzdata. Foarte aproape de acest loc, mergând către Gara Afumați,
există Măgura Brăzdata.

18
 La NE de centrul satului, la o distanță de aproximativ 3 km se
află Movila Boilor sau Dealul Maciului, Dealul Cățelu și Valea Boz-
neagului. Aceste ultime două forme de relief se află aproape una de
alta și sunt situate peste calea ferată din porțiunea Siliștea-Crucii –
Afumați.
În fostul sat Amzulești, spre E, chiar în curtea locuinței cetă-
țeanului Iulian Nedelcu, s-a aflat movila Bercenilor, dar în perioada
1960-1965, C.A.P. Afumați pentru a asigura nevoia unei mari canti-
tăți de pământ pentru unele construcții din C.A.P. a folosit pământul
din această măgură, și astfel movila respectivă nu mai există.
La V, se găsește Dealul Mare, deal ce este traversat de drumul
județean 561, Băilești – Afumați – Segarcea – Craiova, și care por-
nește din vecinătate Dispensarului Veterinar Afumați, prima con-
strucție din partea de V a satului Afumați, se îndreaptă către S, la
aproximativ 300 m, își schimbă direcția către E și se întinde până în
apropierea Movilei Bercenilor. Pe toată desfășurarea sa, atinge înăl-
țimea de cel mult 2 m față de nivelul câmpiei.
Restul terenului, ce aparține moșiei din partea de sud a satului
Afumați, este o întinsă câmpie, cu dealuri puține, a căror înălțime,
față de nivelul câmpiei, nu depășesc 6 m, cel mai înalt deal fiind
Dealul de la Braniște, punctul „Fântâna lui Anghel Deca” (Lană).
Datorită acestei situații, de a ne afla într-o zonă de șes, aproape nete-
dă, în zilele senine, se văd destul de clar Munții Balcani din Bulgaria,
aflați la depărtarea de aproximativ 25-30 km.
Teritoriul satului Afumați este o formațiune aluvionară cu un
sol fertil, un cernoziom propriu-zis, foarte bun pentru agricultură. Nu
este o legendă, este un adevăr faptul că nemții, în cel de-Al Doilea
Război Mondial, au trimis de la Afumați, Boureni și Băilești trenuri
de pământ, pentru a-l folosi la grădinărit și în parcuri la amenajarea
spațiilor verzi. Pe izlazul satului Afumați, la E de „Ostrov”, se află
„Sărăturile”, un sol ce conține diverse săruri solubile, în special,
săruri de sodiu. Pe acest sol este o vegetație săracă și în timpul verii,
când, de regulă, sunt perioade prelungite de secetă, din cauză că apa
se evaporă, pe sol rămâne un strat de culoare albă, acestea fiind săru-
rile din solul respectiv. Tot pe izlaz, la NV de „Cișmea”, în punctul
numit „Pite”, se află o porțiune de teren, unde se întâlnește solul
„Lăcoviște”. În această zonă, pânza freatică este aproape la suprafață.
Până prin anii 1960-1965, era organizat la nivel satului pășunatul

19
vitelor pe izlaz și din această cauză, cei care erau plătiți de localnici
pentru a avea grijă de vite, trebuia să fie foarte atenți, ca să nu se
întâmple ca vreo vită să se ducă în această zonă, că imediat rămânea
imobilizată și apoi cu mare greutate ar mai fi fost scoasă de acolo. În
extremitatea sudică a moșiei satului Afumați, în punctele „Crucea de
piatră” (la granița cu moșia satului Bistreț), „Sărăceaua”, „Cărbune”
și în partea de SE, spre Urzicuța, există un cernoziom degradat, iar în
partea de S a satului, spre Covei, în zona pe unde trece canalul ma-
gistral Basarabi – Băilești – Bechet, unde se află pădurea satului și
Crucea lui Buchi, se găsește un sol nisipos, cu nisipuri zburătoare.
Lățimea acestor nisipuri zburătoare este de peste 500 m, pe o lungime
cât lungimea satului și continuându-se câtva spre Urzicuța. Pentru
fixarea acestor terenuri, încă din 1898, numai proprietarii de moșii
C.C. Păianu, Traian Djuvara, Lucia Demetriadis și câțiva cetățeni din
Amzulești aveau o braniște (pădure rară, parte de pădure cu arbori
bătrâni, rămășiță a codrilor de odinioară, pădurice de stejari, termen
care în limba slavonă înseamnă loc oprit, rezervație), pădure de peste
85 ha pe moșia fostului sat Amzulești. Ulterior, această braniște a
fost defrișată și terenul a fost folosit pentru agricultură. Mult mai
târziu, când a avut loc împroprietărirea din 1924, locuitorii satului
Afumați au înființat în zona Nisipuri, în apropiere de satul Covei, o
pădure de salcâmi și plantație de vii, în suprafață totală de 25,5 ha.
Viile din această zonă au fost desființate în anii 1960-1962, când a
avut loc colectivizarea, iar pădurea a fost defrișată irațional în 1990-
1991, după evenimentele din 1989. Nici după o perioadă de aproape
25 de ani, această pădure nu a fost reînființată, rămânând o suprafață
aridă. Această zonă de nisipuri zburătoare mai este cunoscută și sub
denumirea „La vulpi”, deoarece structura solului, bun pentru a-și
sapa cu ușurință vizuini, vulpile s-au înmulțit considerabil și cetățenii
comunei i-au atribuit acest nume.
Urme ale existenței acelei păduri de gorun, din 1898, le-au
constituit ultimii tufani rămași răzleți în câteva locuri și care au fost
tăiați în 1952. Numărând inelele din structura acelor arbori, s-a ajuns
la concluzia că aveau vârsta de peste 120 de ani. Printre ultimii ste-
jari au fost cel de pe terenul lui Ștefan Florescu, cunoscut sub numele
de Ciolpan (arbore bătrân) și altul în apropiere de fântâna lui Anghel
Deca (Lană).

20
 În sat, stejari seculari au fost în parcul din curtea fostei Grădi-
nițe cu program săptămânal Afumați (fostul parc al moșierului colo-
nel Gheorghe Dinopol). În acest parc, se mai aflau o pepinieră de
pomi fructiferi, seră pentru flori, popicărie, copaci ornamentali, tei
etc și la ora actuală se mai află în această curte doar 2 stejari seculari
(peste 150 de ani) care pot fi tăiați oricând, deoarece această curte și
clădirea aferentă sunt proprietate a fraților Gheorghe și Eleodor Nuță.
În fața curții lui Alexandru M. Deca (Fulgu) au mai existat doi
stejari seculari, care au ieșit din ghindele puse în pământ de către Ion
Sandu Ceaușu – socrul lui Alexandru M. Deca. Acești stejari au fost
tăiați în anul 2005, din lemnul rezultat făcându-se mobilă, iar cea mai
mare parte s-a folosit ca lemn de foc.

Vedere generală din satul Afumați

Cei doi stejari sunt surprinși în fotografia de mai sus, în partea

stângă, partea de început a fotografiei, ce reprezintă o imagine de
ansamblu din localitate. Umbra aruncată pe pământ de cei doi stejari
sugerează înălțimea mare pe care o aveau. Unii cetățeni au susținut
că acești doi stejari erau prinși ca puncte de orientare în cadrul jude-
țului Dolj.

21
 3. Clima
Datorită poziției geografice a țării noastre pe glob și a poziției
satului nostru în partea sudică a țării, în câmpia Dunării, clima este
temperat continentală. Comuna Afumați este așezată în apropierea
Europei sudice, a țărilor mediteraneene, având aproximativ 450 km
până la Marea Neagră, 450 km până la Marea Adriatică și 350 km
până la Marea Egee.

Europa

Cele patru anotimpuri se diferențiază clar între ele și tempera-

tura medie pe parcursul unui an este de aproximativ 12º. Cele mai
călduroase luni din an și în același timp cele mai secetoase luni sunt
iulie și august. Pentru aceste două luni, temperatura medie este de
aproximativ 22º-24º, ajungând chiar și la temperatura maximă de 39º-40º.
Cu multe zeci de ani în urmă, temperaturile erau cu unu-două grade
mai mici, aceste temperaturi crescând ulterior ca urmare a desecării
bălților din zonă și defrișării pădurilor existente. Cantitatea de preci-

22
pitații pe parcursul unui an este de aproximativ 550 mm Aceasta
înseamnă că de-a lungul unui an, precipitațiile sub formă de ploaie și
zăpadă ar forma un strat de apă cu o grosime de 55 cm. Timp de un
an sunt 70-80 de zile cu ploi și aproximativ 20-22 de zile cu zăpadă.
Temperatura minimă ajunge în lunile ianuarie-februarie la (-4º) – (-25º).
Anul 2014 a fost un an aparte, în sensul că au fost, în mod si-
gur, mult mai multe zile ploioase. Numai în lunile octombrie-
decembrie 2014 a plouat peste 30 de zile și tot în această perioadă,
mai exact în intervalul11 noiembrie-10 decembrie 2014 a fost zilnic
cerul acoperit cu nori. A fost perioada când în partea de S a județului
Dolj, Soarele nu s-a arătat în intervalul menționat. Această situație a
provocat oarecare stări neconfortabile cu privire la sănătate, în speci-
al în rândul copiilor și al persoanelor mai în vârstă. Tot în această
ordine de idei, menționăm și faptul că în zilele de 25-26 decembrie
2014, au fost temperaturi de (+15º) – (+16º), iar la o săptămână de
zile, pe 1 și 2 ianuarie 2015 au fost temperaturi de (-15º) – (-17º).
Din informațiile meteo de la televizor s-a reținut faptul că aceste
fenomene dețin recordul în ultimii 50 de ani, (pentru datele mențio-
nate). În anul 2014, în comuna Afumați, datorită faptului că au fost
multe ploi, la culturile de porumb, floarea-soarelui și păioase s-au
obținut producții foarte bune, iar la vița-de-vie și la culturile legumi-
cole s-au obținut producții scăzute, deoarece după unele ploi se pro-
ducea și mană.
După cum se știe, luna octombrie se numește în popor Brumă-
rel, iar luna noiembrie se numește Brumar, și de pe la sfârșitul lunii
octombrie, începe și în satul nostru să cadă brumă și temperatura să
scadă atât, încât pământul îngheață. Arcul Carpatic, Arcul Balcanic și
cursul inferior al Dunării sunt elemente esențiale în variația climei
de-a lungul unui an în această zonă. Carpații și Balcanii sunt adevă-
rate ziduri în calea vânturilor, iar Dunărea este o sursă aproape inepu-
izabilă pentru practicarea și dezvoltarea agriculturii.
Vânturile predominante sunt:
– Crivățul, care bate din direcția NE, ce aduce iarna frig și
ninsori, iar vara, căldură, ploi și chiar furtună cu grindină.
– Austrul, care bate din direcția V sau NV și din cauza efecte-
lor sale negative mai este numit Traistă goală sau Sărăcilă.
– Mai era și Băltărețul, dar ca urmare a desecării bălților din
zonă, și în special, a celor din apropierea Dunării, și care bătea pe

23
direcția S-SE, acesta se manifestă acum foarte rar. Atunci când sunt
ploi însoțite de furtună, fulgere și grindină, în special în lunile iulie –
august, se produc și unele pagube materiale și umane. Astfel în ziua
de 17 iunie 1968, în Afumați a fost trăsnită o femeie, în punctul Dea-
lul Maciului și alte trei femei au rămas paralizate, iar în Boureni, în
punctul Gara Boureni, au fost trăsnite 5 femei și încă o persoană a
rămas paralizată (Mitiță Stănoi). Pagube materiale mari s-au produs
în ziua de 15 august 1956, când furtuna a smuls copaci din rădăcină,
au fost luate acoperișuri de pe case, de pe acareturi și au fost răstur-
nate care încărcate cu snopi de grâu. În vara anului 1975, a fost trăs-
nită șira de furaje a C.A.P. Afumați, care nu a putut fi stinsă nici în
urma intervenției pompierilor de la Băilești și Calafat. În 1988, a fost
trăsnit transformatorul electric de la moara din Afumați. Fenomene
deosebite au avut loc și în iarna 1954-1955, când zăpada a fost așa de
mare, încât cei care mergeau pe o parte a satului, pe lângă curțile
cetățenilor, iar alții pe cealaltă parte, nu se vedeau. A fost nevoie ca
fiecare locuitor să dea jos de pe casă zăpada depusă.

4. Hidrografia
La aproximativ 1,5 km de sat, către S, se află Valea Largă, o
zonă sub nivelul altitudinii satului. Deoarece în timpul ploilor aici se
acumulau cantități mari de precipitații și culturile erau compromise,
s-a săpat un canal secundar, ce era folosit la irigarea culturilor, iar
acum captează surplusul de ape din zonă. Mai la S de această denive-
lare, la aproximativ 2-2,5 km de aceasta se află o altă vale mai adân-
că decât Valea Largă, numită Sărăceaua. Avea o suprafață de 5 ha. În
această vale s-a format Balta Sărăceaua. Cu mulți ani în urmă, în
această baltă se vărsau apele pârâului Balasan, dar în anii 1972-1973, a
fost săpat un canal de dirijare a apelor, în cadrul lucrărilor de îmbu-
nătățiri funciare și astfel s-au retras apele și o mare suprafață de teren
a fost redată agriculturii. Acest pârâu ce trece prin Băilești și care își
continuă cursul spre Covei și apoi spre Afumați, unde se varsă în
balta Sărăceaua, mai este cunoscut sub numele de Cilieni și chiar de
Sărăceaua, deoarece își vărsa apele în balta numită Sărăceaua. Datorită
lucrărilor succesive de adâncire a albiei, din anii 1930, 1960 și apoi
din 1970-1972, pentru a prelua apele bălților din zonă, este cunoscut
sub denumirea de Canal, își continuă cursul către Bistreț, vărsându-se în

24
balta Călugăreni. Apa sa este poluată din cauza deversării apelor
menajere ale municipiului Băilești în acesta, iar până în 1990, apele
sale erau și mai poluate, din cauza scurgerii dejecțiilor de la comple-
xul de porci de la Băilești. O altă baltă ce a existat pe teritoriul co-
munei a fost balta din Valea Mandii, situată la N de satul Afumați, la
aproximativ 1 km distanță.
O altă baltă a fost Balta Brăzdata, situată în partea de NE de
satul Afumați. Aceasta era în apropierea satului Afumați, se scurgea
pe lângă Cotul lui Onea și se vărsa în Baboia.
Balta Cânepiștea își trage denumirea de la pârâul ce o alimenta
cu apele strânse din partea de N a satului Boureni. Era în partea de N
a satului, în imediata vecinătate a acestuia, începea din extremitatea
vestică a satului și se întindea pe o lungime egală cu lungimea satului.
Balta Izvoarele era în partea de N a satului, în zona bisericii,
aduna apele din Balta Cânepiștea, se întindea pe marginea satului, în
partea de N, își continua cursul prin partea de N a fostului sat Amzu-
lești și se vărsa în Baboia, în apropiere de „Măgura tăiată”, de pe
teritoriul comunei Urzicuța.
Balta Neagră se afla în partea de N, pe izlazul comunal, la
aproximativ 550 m de biserică. Această baltă, deoarece nu era ali-
mentată de vreo apă curgătoare, în timpul verii seca. Unii susțin că
apa acestei bălți avea efecte terapeutice, dar nefiind îngrijită și ex-
ploatată rațional, nu au fost valorificate efectele ei. La un moment
dat s-au luat la analize probe de sol și de apă pentru a se determina
conținutul de substanțe, dar lucrurile au rămas la acest stadiu și nu au
fost luate măsuri pentru a beneficia de efectul curativ al apei și al
nămolului din această baltă. Culoarea aparte a apei, cea care a și dat
numele acestei bălți, constituie un argument că în acel loc este un
conținut bogat de substanțe cu efect curativ.
Spre N de această baltă, la aproximativ 1,5 km, se afla Balta
Ostrovul, care în timpul verii, adesea seca.
Despre toate aceste bălți se vorbește la trecut, deoarece în urma
aplicării Planului Național de Regularizare a Apelor din 1972, nea-
vând debite considerabile, cu timpul au secat. Atunci când aveau
volum de apă suficient, în ele se găsea pește, iar o parte dintre ele, în
special apele bălților Cânepiștea, Izvoarele și Brăzdata erau folosite
de locuitorii satului la topitul cânepii și al inului.

25
 Ape curgătoare pe teritoriul satului Afumați au fost Cânepiștea
și Baboia. Cânepiștea izvora din parte de NV a satului Boureni, își
continua cursul prin partea de N a satului Boureni și partea de N a
satului Afumați și se vărsa în balta cu același nume. Cursul său era
aproape paralel cu vetrele satelor Boureni și Afumați, la distanța de
aproximativ 300 – 500 de metri de casele din extremitatea nordică a
celor două sate. În urma lucrărilor de regularizare a cursurilor apelor,
acest pârâu a secat.

Planul satului Afumați

Baboia izvorăște de la Verbița-Călugărei, trece prin Vârtop,

Caraula, Galicea Mare, Siliștea-Crucii, trece prin partea de NE a
satului Afumați, prin partea de E a fostului sat Amzulești și se varsă
în Desnățui, pe teritoriul comunei Bârca. Este apa curgătoare din
zonă ce are apă pe tot parcursul anului, adâncimea apei fiind funcție
de anotimp.

26
 Cursul pârâului Baboia

Adesea, în apele sale, copiii și tinerii, în special vara, merg la

scăldat și la prins pește. Baboia, în aval, trece și pe teritoriul comunei
Urzicuța și aici este cunoscut sub numele de Brobințari, Moranca, iar
în amonte, la Siliștea-Crucii, este cunoscut sub denumirea de Eruga.
În satul Afumați, pânza freatică este la 5-6 m. În special în pe-
rioada interbelică, oameni cu o stare materială mai bună au săpat pe
câmp, în capul locului fiecăruia, fântâni pentru a asigura aprovizio-
narea cu apă a oamenilor ce erau la muncile câmpului și adăpatul
vitelor. Printre cele mai cunoscute și mai vechi fântâni au fost: Fân-
tâna de piatră (Îi spune așa deoarece este făcută din lespezi de piatră.
Este cea mai veche fântână din sat. Are în jur de 150 de ani. După
numele celui care a făcut-o, se mai numește fântâna lui Dunavățu),
situată în partea de S a satului, chiar la intrarea în sat, Fântâna Ilenei,
Fântâna lui Lidă, Fântâna lui Gogu Nuță, Fântâna lui Ristea, Fântâna
lui Foață, Fântâna lui Lană, Fântâna lui Sendica, Fântâna lui Budu-
roi, Fântâna lui Dinu Sfântu, Fântâna lui Traian, Fântâna lui Daja. În
interiorul satului, cele mai vechi fântâni sunt: Fântâna lui Cojocaru,

27
Fântâna lui Boncea, Fântâna lui Măciucana, Fântâna lui Fâscu, iar
mult mai târziu, după 1979, s-au mai forat, la o adâncime de peste 20
de metri, următoarele fântâni: Fântâna de la Poliție, Fântâna de la
Dispensarul uman, Fântâna de la localul vechi de școală, Fântâna de
la localul nou de școală, Fântâna lui Mihai Noană (Tucă), Fântâna lui
Mitu Stoica, Fântâna lui Ștefan Șt. Preda (Buchi), Fântâna de la Că-
minul Cultural. Toate acestea sunt fântâni publice, dar mai sunt multe
alte fântâni forate în curțile unor cetățeni. La ora actuală, acele fân-
tâni, ce au fost făcute în capul locului, în marea lor majoritate au fost
abandonate și ajunse în starea de a nu mai putea fi folosite și, în plus,
nu se mai află la margine de drum, în capul locului, deoarece în urma
executării canalelor de irigații, s-a făcut o nouă tarlalizare a suprafe-
ței agricole a satului, nemaiexistând posibilitatea trecerii dincolo de
magistral, decât prin două locuri, folosindu-se cele două poduri construite
peste magistral.

5. Flora
Având în vedere faptul că pe raza satului Afumați există o rela-
tivă varietate de soluri, există o diversă floră spontană sau naturală și
dirijată sau cultivată, precum și o faună diversă, specifică zonei de
câmpie. Plantele de bază cultivate sunt: grâul, porumbul, orzul, ovă-
zul, mazărea, soia, floarea-soarelui, sfecla de zahăr și există condiții
foarte bune pentru cultura cânepii, inului, bumbacului, ricinului,
rapiței, precum și pentru plante legumicole ca roșii, ardei de toate
soiurile, vinete, cartofi, varză, ridichi, ceapă, morcovi, castraveți,
spanac etc. Pomii fructiferi cel mai des întâlniți sunt: mărul, părul,
prunul, vișinul, corcodușul, zarzărul, caisul, nucul, iar în ceea ce
privește vegetația lemnoasă, cel mai des întâlniți sunt: salcâmul,
dudul, oțetarul, stejarul, plopul, salcia etc. Și azi se văd în partea de
N a satului, în zona pârâului Baboia și a bălții Izvoarele, plopi și
sălcii, rămășițe ale unui frumos zăvoi ce exista cândva și care se
întindea în partea de N a satului Amzulești. Aici, și în partea de N a
satului Afumați, pe izlazul comunal, se găsește papură, trestie, pipi-
rig, stânjenelul galben, crinul de baltă, brândușa, lintița, cămașa
broaștei etc. Pe marginea drumurilor și în culturile agricole cresc o
serie de plante sălbatice care constituie o sursă de hrană pentru ani-
male. Dintre acestea amintim: loboda, știrul, iarba găii, barba caprei,

28
talpa gâștei, lăptuca, pălămida, macul, pirul, bozul, costreiul, măzări-
chea, mătrăguna, dracila, ciulinul, scaiul măgăresc, laurul etc. Rapița
cultivată pentru semințele ei folosite în industrie câștigă tot mai mult
teren deoarece este și o bună bază meliferă, de-a lungul timpului
fiind mulți locuitori care se ocupau cu creșterea și îngrijirea albine-
lor. Printre cei ce au practicat sau practică apicultura amintim pe: Ion
Poenaru, Iulian Berceanu, Timotei Popa, Nicolae Stănescu. Florea
Toma, Florea Iancu, Florea Nuță, Florea Pena, Constantin Preda,
Cornel Furiș, Dumitru Toma, Nicolae Pena etc. .Se mai cultivă vița-
de-vie și diverse plante medicinale ca: izmă, gălbenele, mușețel,
rostopască etc. Florile de grădină cel mai des întâlnite sunt: laleaua,
trandafirul, bujorul, macul de grădină, gladiole, crizanteme, tufănica,
garoafe etc. Este tot mai mare numărul celor care încearcă să aclima-
tizeze smochinul și lămâiul (plante ce cresc și în țara noastră, dar
care nu sunt specifice acestei zone). An de an crește numărul agricul-
torilor care obțin recolte deosebite de legume și zarzavaturi în spații
protejate (sere și solarii). Dintre locuitorii cu rezultate foarte bune în
acest domeniu amintim pe: Florea Nuță, Florea Pena, Alina și Sorin
Popa, Titel Stoenescu, Marin Constantin Zdrâncă, Florica Preda (a
lui Gâlă), Ion Enache, Valeriu Gh. Tudorică, Florea Gh. Tudorică etc.
Pe izlazul comunal cresc și diverse soiuri de ciuperci, majori-
tatea comestibile.

O combinație fericită între grădina de legume și grădina de flori

a familiei Alina și Sorin Popa

29
 Locuitorul Florea Nuță în solarul lui

6. Fauna
Animalele sălbatice întâlnite sunt: vulpea, iepurele, hârciogul,
șoarecele de câmp, popândăul (numit în zonă șuiță), dihorul, nevăstu-
ica, ariciul, șopârla, șarpele de casă și șarpele de baltă, gușterul etc.
Dintre păsări amintim: vrabia, cioara, cucul, sticletele, ciocârlia – pe
cale de dispariție din această zonă și care până prin anii 1950-1960,
când erau în număr foarte mare, îți umpleau sufletul de bucurie cu al
lor cântec din zori de zi, pițigoiul, stăncuța, barza, turtureaua (din ce
în ce mai rar), guguștiucul, prepelița, potârnichea. În urmă cu foarte
mult timp, atunci când existau bălți pe teritoriul satului avifauna era
reprezentată de speciile acvatice din lunca Dunării: rața sălbatică,
gâsca sălbatică, stârcul, țigănușul, lișița, nagâțul, pescărușul, bâtla-
nul, găinușa de baltă, egreta etc., iar bălțile erau populate cu scoici,
raci, plătici, țipari, crapi, caracude, bibani, fâțe, specii de pești pe
care localnicii le prindeau cu undița, cu vârșele sau cu năvodul. Bar-
za este pasărea care anual poposește la noi în perioada călduroasă. În
urmă cu foarte mult timp, atunci când lucrările din agricultură nu
erau mecanizate și când existau suficiente păduri, se aflau în această
zonă, dropiile, fazanii și căprioarele. Dintre păsările și animalele din
gospodărie amintim găina, curca, rața, gâsca, bibilica sau câța, po-
rumbelul, iar ca animale: bovine, cabaline, suine, ovine și cel mai

30
credincios prieten al omului, câinele domestic, iar prin anii 1830-
1900 se creșteau bivoli și măgari, animale foarte rezistente la intem-
perii și nepretențioase în ceea ce privește alimentația. De-a lungul
timpului au existat mai mulți împătimiți ai vânatului. Dintre aceștia
evidențiem pe: înv. Grigorie Gr. Deca, înv. Florea Bojin, Ștefan Deca
(Buduroi), Alexandru Matei, prof. Dumitru F. Toma, Ștefan Ștefan
(Stan Sfântu), Selea Iacob, Gheorghe N. Mitrică, Marin P. Țărineanu,
Ion C. Zamfir etc. Vânau în mod organizat și individual în perioadele
când vânatul era legal. Organizau partide de vânat iepuri, gâște sălba-
tice, rațe sălbatice etc. De cele mai multe ori, după aceste partide de
vânătoare organizate, urmau petreceri ce se prelungeau destul de mult.
În apele curgătoare și bălțile de pe teritoriul comunei Afumați,
cu mult timp în urmă au existat mari cantități de pește. Anumiți oa-
meni mergeau la pescuit din pasiune, iar cei mai mulți pentru a asigu-
ra consumul de pește în familie. Pescari pasionați au fost: înv. Florea
Bojin, înv. Constantin Tica, Roman Leancă, Alexandru M. Țărineanu
(Țăranu) Ion Măciucă (Nini lui Germanu), Gheorghe Tudorică, prof.
Dumitru F. Toma, Remus Tudorică etc.
Ca o pasiune și totodată o modalitate de a satisface anumite
nevoi în alimentația familiilor, menționăm că mulți cetățeni din sat se
ocupă cu creșterea porumbeilor, rase mixte și rase de carne, pentru
calitatea deosebită a cărnii de porumbel în obținerea a diferite prepa-
rate culinare În afară de aceștia, mai sunt cetățeni care se ocupă cu
creșterea porumbeilor, exclusiv din pasiune. Sunt aceia care se ocupă
cu creșterea porumbeilor rase de ornament și rase de curse. Dintre
aceștia se evidențiază Cornel T. Furiș și Sorin D. Stănilă, care au
participat de mai multe ori, cu mai mulți porumbei la diverse zboruri
de pe teritoriul țării și chiar de pe teritoriul altor țări, și de fiecare
dată, indiferent de distanța de la care au zburat, majoritatea porumbei-
lor înscriși în curse au venit acasă. Rareori s-au înregistrat pierderi în
astfel de concursuri, dar convingerea proprietarilor era că cel mai
probabil au fost prinși de diferite păsări răpitoare și nicidecum nu a
fost de vină capacitatea lor de a se orienta. La începutul lunii iunie
2015, Sorin D. Stănilă a participat cu 32 porumbei la o cursă care a
avut ca loc de lansare în Ucraina și i-au venit acasă un număr de 28
porumbei. Pasiunea de a participa cu porumbeii la diferite zboruri
este costisitoare. Nu sunt de neglijat sumele cheltuite cu procurarea
unui ceas special care înregistrează ora sosirii fiecărui porumbel din

31
cursă, plata pentru deplasarea porumbeilor la locul stabilit, sumele
necesare pentru asigurarea unei hrane adecvată etc.
Din pură pasiune, cei doi crescători de porumbei de curse, îm-
prumută cu 2-4 porumbei cetățenii din Afumați ai căror copii se căsă-
toresc și au ceremonia de cununie civilă într-o localitate cât mai în-
depărtată de satul Afumați, pentru a fi eliberați după cununie. Li se
dă telefon proprietarilor pentru a fi anunțată ora plecării și atunci
când porumbeii respectivi ajung acasă, li se calculează viteza de de-
plasare.

32
 Capitolul II
TOPONIMIE

În legătură cu locuitorii din Afumați, persoanele în vârstă folo-

sesc următoarele denumiri:
 Locuitorii din loturile menționate cu cifrele 2 și 3, adică
pentru locuitorii de la strada „Fântâna de piatră”, până la extremita-
tea vestică a satului, sunt numiți „Susuleni”.
 Cei de la „Fântâna de piatră” către E, până la începutul lotu-
rilor notate cu cifrele 1 și 4, sunt numiți „Josuleni”.
 Cei din loturile notate cu cifrele 1 și 4 formează „Satul nou
Afumați”. Această parte a satului a apărut după realizarea împroprie-
tăririi din 1945, când în această zonă nu erau construite case. Această
zonă a fost atunci parcelată și porțiunile respective au fost împărțite
ca vetre de case. Casele din loturile notate cu cifrele 1 și 4 au făcut
legătura între Amzulești de Sus și Amzulești de Jos.
 Locuitorii din loturile notate cu cifrele 5 și 6 reprezintă fos-
tul sat Amzulești, alipit satului Afumați în 1968 și care mai înainte s-
a numit „Amzuleștii de Jos”.
 Locuitorii din lotul notat cu cifra 7 reprezintă „Amzulești –
Satul nou”, trup de locuințe care a luat ființă tot în urma împroprietă-
ririi din 1945.

33
 În legătură cu numele actual al localității, iată două legende:

1) Legendă
(Din lucrarea: Legende populare istorice românești de la Dragoș-Vodă
la Cuza Vodă)

Să vezi…Unii vorbesc și în alte chipuri, dar eu unul am auzit

că odată s-a dat de veste că are să treacă pe drumul Bercii, către Băi-
lești un pomajnic (ajutor de zapciu, șef de birou la subprefectură). Și
cum drumul trecea printre niște bordeie ce erau făcute pe vatra satu-
lui, Afumații de astăzi, un deputat de pe vremurile acelea le-a porun-
cit clăcașilor să dea foc gunoaielor și bălegarelor, să nu le vadă stă-
pânirea… Când să treacă cu trăsura printre bordeie, pomajnicul abia
răzbi!...
 Da' ce afumați aici voi, oameni buni?...îi întrebă pomajnicul.
 Ce să afumăm?... n-afumăm nimic, am dat foc la bălegare, zic ei.
 Ca să vă afumați voi, bătu-v-ar Maica Domnului; nu vedeți
ce-aveți pe voi?...
Iar către vizitiu:
– Dă bice băiete, și, mână să nu ne afumăm și noi ca ăștia…
Se uită bieții oameni unii la alții și văd că așa cum erau: plini
de fum, afumați, parcă ar fi stat numai la coșuri…
Și de-atunci le-a rămas cioporului aceluia de bordeie numele
de Afumați, nume ce-l poartă satul de astăzi.

2) Legendă
Această legendă se mai păstrează și azi de către o mare parte
dintre bătrânii satului. Această legendă, din cele spuse, este sigur din
anul 1864.
Se spune că pentru punerea clăcașilor în posesia suprafețelor
cuvenite, ca efect al Reformei agrare din timpul lui Alexandru Ioan
Cuza, în 1864, pentru parcelarea pământului (suprafața agricolă) și a
vetrelor de casă, a venit inginerul hotarnic și pretorul (care aveau
reședința la Bârca) și aceștia au fost găzduiți în cea mai bună locuin-
ță, socotită la acea vreme, cea a lui Dinu Furiș, dar și aici din cauza
fumului scos de soba improvizată și a traiului rău pe care l-au văzut,
au rămas rău impresionați și au numit pe locuitori – afumați, dând și
satului denumirea de Afumați.

34
 Dinu Furiș locuia în condiții similare cu majoritatea locuitori-
lor din acea perioadă, dar era un om muncitor, cu vite mai multe și
acestea făceau să fie apreciat și să se bucure de respectul celor din
localitate. Este înmormântat în cimitirul comunal, în imediata vecină-
tate a bisericii actuale din Afumați. Crucea de la mormântul său se
află și la ora actuală într-o stare destul de bună, turnată din beton și
foarte robustă.

Crucea lui Dinu Furiș, situată la 4 m în partea de N a bisericii Afumați

În legătură cu numele fostului sat Amzulești, sat ce face parte

din satul Afumați începând cu anul 1968, când a avut loc ultima îm-
părțire administrativă a țării, tot legendele spun că mai întâi s-a numit
Păianca, după numele proprietarului Constantin Păianu, pe moșia
căruia s-a constituit satul respectiv. Apoi, acest sat și-a schimbat nu-
mele în Amzuleștii de Jos, după numele unui cioban care se numea
Amza, a venit de la munte și s-a stabilit în această zonă. Actualul sat
Afumați s-a constituit pe lângă satul Amzuleștii de Jos și se numea
Amzuleștii de Sus. De la 1864, satul Amzuleștii de Sus a luat numele
de Afumați, iar Amzuleștii de Jos a rămas cu numele Amzulești și de
la 1968 face parte din satul Afumați.
35
 Iată legendele sau purul adevăr în legătură cu denumirea unor
dealuri, măguri, văi, bălți etc
Dealul Maciului sau Dealul Boilor, sau Dealul lui Onea
Se numește Dealul Maciului deoarece pe această măgură
cândva creșteau foarte mulți maci, atât de mulți, încât vara se părea
că este acoperit cu o mantie de culoare roșie. I se mai spune și Măgu-
ra Boilor deoarece, atunci când se practica pășunarea animalelor
locuitorilor în cireadă pe islazul comunal, la prânz, atunci când cei
doi paznici se retrăgeau pentru a mânca, toate vitele din cireadă se
strângeau pe această măgură pentru a rumega. Numele unuia din cei
care a păzit vitele o perioadă mult mai mare era Onea și de la acest
nume al unui om a rămas numele de Măgura lui Onea și chiar o su-
prafață mare din preajma acestei măguri poartă numele de Cotul lui
Onea (zona în care, de regulă, erau păscute animalele).
Movila cu știr
Este măgura din parte de NE a fostului sat Amzulești. Se nu-
mește Măgura cu știr, deoarece cu mulți ani în urmă, aici creștea
foarte mult știr, acea plantă – dăunător al culturilor, dar foarte bună
în hrana animalelor.
Movila Oltenilor
Este situată în parte de N a satului Afumați. Pentru a ajunge
din satul Afumați în satul Siliștea-Crucii există mai multe posibilități.
Dacă din centrul satului Afumați se merge pe strada Fântâna de pia-
tră, pentru a ajunge la Siliștea-Crucii, la un moment dat există vari-
anta a o lua la stânga sau la dreapta. Exact în acest loc când pentru a
ajunge la destinație se ia la stânga, în partea dreaptă, înainte de a
merge la stânga, la 20-30 m de la marginea drumului, se află Măgura
Oltenilor. De ce se numește a oltenilor? Cu foarte mult timp în urmă,
până prin 1950, în a doua și a treia zi de Sf. Paști, cei din Afumați,
Siliștea-Crucii și cei din Boureni se întâlneau la această măgură,
unde se juca și se împărțeau coșuri cu bucate. Cei mai hazlii spuneau
că se întâlnesc oltenii să se și distreze și a rămas numele de Măgura
Oltenilor. Ulterior, acest loc de întâlnire s-a mutat pe Izlazul din
Afumați, în punctul „Fântâna lui Nițișor”, unde, pe lângă cei din
satele menționate anterior, veneau adesea și cei din Urzicuța.
Măgura Mieilor
Este situată în partea de S a satului, pe partea stângă în direcția
de mers spre satul Boureni, la mijlocul distanței dintre aceste două sate

36
ale comunei Afumați. Îi spune Măgura mieilor deoarece acei ciobani
care își stabileau cătunul în această zonă, atunci când mieii ajungeau la
vârsta de înțărcat, îi închideau într-un țarc pe care îl construiau pe
această măgură spre a putea să-i supravegheze de la distanță.
Dealul Cățelu
Bătrânii satului susțin că se numește astfel, deoarece aici, un
pașă turc și-ar fi îngropat cățeaua ce îl însoțea în lupte și care a murit
în timpul luptei duse pe aceste locuri.
Valea Bozneagului
Denumirea provine de la planta ce este întâlnită și la ora actua-
lă în această vale, numită Boz, ca plantă în stare sălbatică și care în
trecut creștea din abundență, inclusiv prin culturi.
Valea și Balta Mandii
Legenda spune că această baltă și valea respectivă au luat
numele de Mandii de la numele unei fete ai cărei părinți aveau locuin-
ța-bordei în apropiere, iar fata s-a dus să prindă pește, deoarece se
spune că era o baltă cu mult pește și din greșeală s-a înecat. Bătrânii
satului povestesc că prin această vale, cu foarte mult timp în urmă,
trecea o apă al cărei nume nu se cunoaște și că acea apă curgătoare
era afluent al Dunării.
Pârâul Cânepiștea
Locuitorii din Afumați și Boureni, care aveau terenuri agricole
ce ajungeau cu un cap la această apă curgătoare, cultivau câte o buca-
tă din terenurile acestea cu cânepă, deoarece observaseră că aceste
terenuri erau prielnice culturii de cânepă, plantă de care aveau mare
nevoie pentru a obține fibra necesară țesutului de saltele, saci, cergi
etc. De la această plantă a rămas numele Cânepiștea.
Movilele de pe teritoriul satului Afumați sunt dispuse în linie
dreaptă, de o parte și de alta a satului, pe toată lungimea sa și din
această cauză, s-a acceptat ideea că acestea au servit drept puncte de
observare în îndepărtata vreme a năvălirilor. După unii cetățeni mai
în vârstă, aceste măguri ar fi făcute din timpul cumanilor și susțin că
acestea ar fi morminte ale unor căpetenii dispărute în timpul luptelor.
Ca argumente sunt osemintele umane și cenușa găsită în timpul unor
săpături făcute pe unele din aceste măguri.

37
 Capitolul III
ATESTARE DOCUMENTARĂ

Numele satului Afumați apare mai întâi în documentul datat

7104/31 august 1596, emis la Târgoviște de Mihai Voievod, domn a
toată țara, fiul marelui și preabunului Pătrașcu Voievod prin care se
întărea vânzarea-cumpărarea a 155 stânjeni de moșie.
Un alt document este un hrisov de la 2 martie 1618 în care se
pomenește de „jupânița lui Prodan din Afumați”.
Acestea sunt două documente pe care unii cetățeni ai satului
Afumați, dornici de a cunoaște documentele care atestă existența
satului Afumați, le-au considerat ca fiind veridice. Realitatea este
alta, și această realitate se bazează pe identificarea făcută de editorii
Volumului XI din Corpusul Documenta Romaniae și Historica, seria
B, care au identificat satul ca fiind Afumați de Ilfov, spre deosebire
de cei care în Documente privind Istoria României, seria B, vol. VI,
care au susținut pentru Afumați o „localizare probabilă”.

38
 Satele comunei noastre sunt așa de vechi, încât ele pot fi alătu-
rate toponimic primelor așezări cunoscute de documentele cancelariei
Țării Românești. Astfel Covăcița din Hrisovul de la 1369 se pare să
aibă raportare la satul Covei. Unii consideră că acest sat, Covei ar fi
partea de nord a acelei vechi și mari localități rurale de pe valea Du-
nării, și care, arheologii au stabilit că se numea Covăcița. De aceea
noi socotim că zona satelor noastre este dintotdeauna și istoria lor se
leagă de satele cu vechime de dinainte de constituirea statului Țara
Românească. Dovada cea mai grăitoare este faptul că toate au fost
inițial sate moșnenești, și datează din străvechime.

Localitatea Afumați mai este menționată și în alte docu-

mente din anii 1672, 1731, 1831 și consemnată cartografic la 1833,
1835, 1853, 1864...
Documentele medievale ale Țării Românești nu sunt suficiente
istoricilor în identificarea satului Afumați din județul Dolj. Este greu
de apropiat satul menționat în 1618 cu Afumații din Dolj, din mo-
ment ce informațiile documentului se referă la zona de Răsărit a Țării
Românești.
În consecință, atestarea documentară propusă de autorii Dicțio-
narului Toponimic al României. Oltenia, Vol. I, s.v., rămâne doar o
ipoteză neargumentată.
Se pare că rămâne ca certitudine mențiunea din 1672 (Do-
cumentul din fondul Mănăstirii Cozia de la serviciul Arhivelor
Naționale Centrale) și Catagrafiile din epoca premodernă (sec.
18-19), unde satul Afumați Dolj este inclus între așezările moșne-
nești (megieșești).
Urme ale existenței vieții pe actuala vatră a satului Afumați au
fost descoperite în urma efectuării unor cercetări arheologice. Acestea
dovedesc că teritoriul pe care azi se află satul Afumați a fost locuit
încă din secolele II-III e. n.
Printre descoperirile arheologice de pe acest teritoriu se numă-
ră și o stelă funerară din calcar cu următorul text:
D (is) M (anibus)/ C. Quintin – / ius
Victor/ Iunior vixit/ onnis VIII. Po.- /suit
C. Quin -/tinius Vic/tor, pater/ filio caro.
Despre această stelă funerară istoricul Gr. Tocilescu scria în
A.E.M. 11,1887, pag. 21, următoarele:

39
 „…la Afumați s-a descoperit o stelă funerară ridicată fiului său
C. Quintinius Victor. Și acesta a fost cu siguranță stăpânul unui mic
domeniu agrar”.
Acest lucru este menționat și în lucrarea C.I.L. III. 8022 (Catalo-
gul inscripțiilor latine), o lucrare valoroasă și voluminoasă (16 volume).
În prezent, nu se știe unde este această stelă funerară. Din spu-
sele unor cetățeni vârstnici, aceasta ar fi stat foarte mult timp în fața
Primăriei Afumați și la un moment dat a dispărut. Mulți au crezut că
a fost ridicată pentru a fi expusă la vreun muzeu. Directorul Căminu-
lui Cultural din Afumați a luat legătura în 2014 cu Muzeul Olteniei
Craiova și cu Muzeul de Istorie a României, București, dar informații-
le primite au fost negative.
O altă descoperire arheologică certă de pe teritoriul satului Afu-
mați o reprezintă un topor din piatră, descoperit în anul 1957, de către un
grup de cetățeni din Afumați, la o adâncime de aproximativ 2,5 m, cu
prilejul săpării unei fântâni în Dealul Maciului, în vederea folosirii sale
ca sursă de apă pentru irigarea grădinii fostului C. A. P. Afumați. Acest
topor a fost expus în 1974 în Expoziția muzeală din Afumați, iar în pre-
zent este expus la Muzeul civilizației sătești din Afumați.

Toporul de piatră de la Afumați, Dolj

În satul Covei, destul de aproape de satul Afumați, în punctul

„La cărămizi”, s-au descoperit materiale ceramice de epocă romană
(secolele II-III e. n.), care au aparținut unei așezări rurale. Tot în
acest loc au mai fost descoperite două monede de argint de la Egala-
balus și un denar de la Antonius Pius, constituind astfel un tezaur
care este expus la Muzeul de Istorie a României, cunoscut sub nume-
le de Tezaurul de la Covei, Afumați.

40
 Continuitatea vieții pe aceste teritorii o susține descoperirea al-
tui tezaur, ale cărui piese au fost datate de specialiști ca fiind din
secolele al XII-lea și al XVI-lea. Este vorba de un tezaur compus din:
- O monedă de argint 25,5 g;
- Un vas de argint asemănător cu o mică fructieră cu un diame-
tru la gură de 0,118 m și 0,065 m la bază;
- Un colier de argint cu o greutate de 243,50 g și o lungime de
0,794 m.
Tezaurul a fost descoperit întâmplător de către locuitorul Ștefan
P. T. Preda (Buchi, bunicul profesorului Constantin Preda), între anii
1952-1955, în punctul „Pământuri”. Acest tezaur a fost expus inițial în
Expoziția muzeală din Afumați, în anul 1974, an în care acest punct
muzeistic a fost înființat de către Constantin Preda și Florea Ceaușu cu
sprijinul specialiștilor de la Muzeul Olteniei, printre care și directorul
instituției din acea perioadă, muzeograful Corneliu Tătulea. După o
perioadă de expunere în această expoziție, s-a intervenit de către Mili-
ția economică Craiova din acea perioadă, în anul 1977, prin persoana
locotenentului colonel Stan, și proprietarul a fost nevoit a-l preda, sub
presiunea unei amenzi consistente. După această situație, tezaurul res-
pectiv a intrat în posesia Muzeului Oltenia, unde a fost expus o bună
perioadă de timp și ulterior, datorită valorii sale, acest tezaur a intrat în
posesia Muzeului de Istorie a României din București, unde a fost
expus și este expus și la ora actuală, fiind cunoscut sub denumirea de
Tezaurul de la Afumați. Iată imagini cu piesele acestui tezaur.

Tezaurul medieval de la Afumați. Colier de argint

41
 Tezaurul medieval de la Afumați. Piesele de prindere ale colierului

Tezaurul de la Afumați. Vas de argint

În legătură cu acest tezaur medieval, profesorul universitar Dinică

Ciobotea a făcut o comunicare științifică și a publicat-o în Arhivele
Olteniei din 1981.
Iată un fragment din respectiva comunicare:
„… cum se explică prezența a două tezaure, atât de valoroase
în această zonă ? …Descoperirea în ultima vreme a încă două tezau-
re, de obiecte și podoabe, în zona de la sud de Craiova, cel de la
Afumați și cel de la Verbița, ne îndreptățește convingerea că aceste
bunuri au fost tezaurizate local, ele aparținând unor boieri din această
zonă”.

42
 Țăranul e veșnic treaz,
deși multe secole a simulat că doarme.
Vasile Ghica

Capitolul IV
DIN ISTORICUL SATULUI AFUMAȚI ȘI ROLUL
REFORMELOR AGRARE ÎN CRISTALIZAREA
ȘI DEZVOLTAREA LOCALITĂȚII RURALE DE
ASTĂZI

La început, satul Afumați a mai purtat denumirea de Amzuleștii

de Sus. Cu mult timp înainte, prin 1831, strămoșii actualului sat Afumați
formau un sat moșnenesc. Cu timpul s-au detașat câțiva dintre ei și
alții de aiurea, au pus stăpânire pe moșia satului. Mulți săteni au de-
venit ulterior clăcași. De aceea, în prima mare lucrare statistică din
1831 (Catagrafia obștească a Țării Românești), satele comunei Afu-
mați sunt consemnate astfel: satul Amzulești, pe moșia Amzulești,
stăpânită de moșneanul (boiernaș de neam) Teodor Iota; satul Amzu-
leștii, pe moșia Amzuleștii de Jos, stăpânită de praporgicul Miliției
pământești Ioniță Riioșanu și casa răposatului medelnicer Fotache
Păianu; satul Afumați pe moșia Urzicuța de Sus a lui Teodor Iota
moșneanul (boiernaș de neam); satul Boureni, pe moșia cu același
nume, stăpânită de-a valma de moșneni pe șase moșii: popa Barbu,
Iordache Roșca, Mitrică al Ioanei, Florea sin Preda Vâlcan, Marco
sin Dincă, Teodor Iota și alți moșneni; satul Coveiu de Sus, pe moșia
Coveiul a marelui boier, banul Grigore Brâncoveanu; și Coveiul de
Jos, pe moșia Coveiu, megieșească stăpânită de-a valma pe două
moșii: popa Barbu Boureanul și Stoica, fratele popii Bratu, moșneni.
Mențiunile din Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831,
publicată de istoricii Ion Donat, Ion Pătroi, Dinică Ciobotea, sunt
edificatoare a opina că zona satelor comunei Afumați multă vreme au
fost sate moșnenești.
Structura socială moșnenească a satelor comunei noastre s-a
păstrat până după 1864. In acest sens, documentele au consemnat că
în satul Amzuleștii de Jos, în 1855 erau 29 moșneni proprietari (toți
birnici), în 1899, 14 moșneni-răzeși care posedau 62 ha pământ în

43
cuprinsul trupurilor de moșie Amzulești, iar în 1912, 4 răzeși, 6 îm-
proprietăriți, 33 fără pământ, la un total de 633 locuitori. În acest sat,
în 1899 sunt menționate și proprietățile căpitanului Dinu Păianu și
Traian T. Djuvara, moștenitorii decedatului Costică Păianu.
În satul Boureni, în 1855 erau 95 de moșneni proprietari (94
birnici și 1 mazil); în 1899, 130 de moșneni-răzeși, care stăpâneau
toată moșia așezării în suprafață de 469 ha; în 1912, 98 răzeși, 119
împroprietăriți, 59 fără pământ, la o populație de 1458 de locuitori.
În satul Coveiu, în 1855, erau 61 moșneni-proprietari (61 bir-
nici); în 1864/1899, 200 de locuitori moșneni stăpâneau întreaga moșie
de la moșii, strămoșii lor, într-un singur trup, care constituia această
comună, de 138 ha; în 1912, 61 răzeși, 50 împroprietăriți, 87 fără pă-
mânt, la o populație de 1141 de locuitori. Toate aceste informații puse
în circulație științifică de Dinică Ciobotea în lucrarea Istoria moșneni-
lor, I/1 (1829-1912), Craiova, 1999, pag. 126-128, sunt mărturia incon-
testabilă a stării de moșnenie a satelor aparținătoare comunei Afumați.
Cu timpul, în stratificarea socială a satelor, au apărut clăcașii
(1746-1864). După marea reformă agrară înfăptuită de domnitorul Ale-
xandru Ioan Cuza, diferențele dintre săteni au rămas doar cele materiale.
Clăcașii aveau case-bordei pe moșia proprietarului, iar când
aceștia nu mai erau în bune relații cu proprietarul pe moșia căruia
aveau locuința, erau alungați. Așa pățeau și cei din alte sate și așa se
explică faptul că alături de cei din partea locului au venit și alți cetă-
țeni din alte părți. Din mărturiile celor în vârstă, pe actuala suprafață
a teritoriului Afumați au venit următoarele neamuri:
Neamurile Țărineanu și Zamfir de la Padea, Dolj;
Neamul Furiș de la Coșova, Mehedinți;
Neamul Dudu de la Negoi, Dolj;
Neamurile Tunaru și Pena, de origine sârbi, de la Târnava, Dolj;
Neamurile Stănilă și Ionică de la Boureni;
Neamul Ceaușu de peste Jiu;
Neamul Badea de la Pătule, Mehedinți;
Neamul Vică de la Bârca, Dolj;
Neamul Neacșu din Gorj.
Neamuri băștinașe: Odagiu, Popa, Păgilă, Preda, Enache, Tuță,
Nuță, Tudorică, Radu, Noană etc. Ca argument că aceste neamuri
sunt băștinașe este faptul că locuiesc și la ora actuală grupat. Iată un
exemplu:

44
 Pe strada „Fântâna de piatră”, din centrul satului către N, abso-
lut toate familiile de pe o parte și alta a acestei străzi și chiar terenuri-
le din extravilan, până la pârâul Cânepiștea, se numesc și aparțin
neamului Preda sau provin din familii care s-au numit Preda, chiar de
nu se mai numesc acum Preda, din cauză că unii nu au mai avut copii
de sex masculin pentru a duce mai departe acest nume, fie că alții au
vândut gospodăria unor persoane cu un alt nume. Este ușor de dedus
faptul că aceste suprafețe, pe care se află aceste gospodării la ora
actuală, au aparținut la început unui strămoș comun, care se numea
Preda, ce a trăit aproximativ în perioada 1780-1840 și căruia i se
cunoaște arborele genealogic. Iată acest arbore genealogic: Preda –
Tudoran – Pătru – Ștefan – Ștefan (mai există alte 3 generații în via-
ță). Acest arbore genealogic a fost inscripționat în 1946 pe doagele
unui butoi de către ultimul descendent menționat în arborele respec-
tiv, după ce s-a întors din Al Doilea Război Mondial.
Până la 1864 locuitorii clăcași nu aveau teren în proprietate pentru
muncă și pentru a-și construi locuința. Erau nevoiți să cadă la învoia-
lă cu proprietarii de moșii pentru a le da voie să-și construiască locu-
ința-bordei. Situația de a locui în bordeie era și rezultatul strategiei
de a nu fi descoperiți de către năvălitori, dar și din cauza stării de
înapoiere, a lipsei de mijloace materiale pentru a-și construi locuințe
durabile, trainice. Zona de câmpie în care ne aflăm, datorită unei
clime mai blânde, a făcut suportabilă locuirea în bordei și cort, deoa-
rece acestea, vara aduceau răcoare, iar iarna, bordeiele erau călduroa-
se, dar condițiile ar fi de neacceptat la ora actuală. Bordeiul era o
locuință subterană care îi determina să suporte o mulțime de privați-
uni. În esență, bordeiul era o groapă săpată la o adâncime de 2-2,5 m
ale cărui dimensiuni (lungime și lățime) erau funcție de numărul
membrilor ce locuiau în acel bordei. Pentru o familie mai numeroasă,
bordeiul avea lungimea de 5-6 m și lățimea de 4 m, de regulă, așezat
cu lățimea către S, parte pe unde se făcea intrarea în bordei. Această
parte a bordeiului era încăperea principală și se numea ogeac sau
celar. Cei care erau mai săraci, atunci când săpau bordeiul, lăsau de o
parte și de alta a intrării anumite porțiuni nesăpate, de forma patului,
pe care le foloseau la dormit, iar la cei care aveau ceva posibilități
materiale, în locul acestor așa-zise paturi, se aflau lavițe, pe care le
foloseau și la păstrarea brumei de țoale pe care le aveau. Accesul în
bordei se făcea printr-un gârlici având dimensiunile de 2/2 m, prevă-

45
zut cu o scară săpată înclinat și acoperit în același mod ca întreg bor-
deiul. De regulă, intrarea se afla în partea dinspre S a bordeiului.
Pentru a se asigura acoperirea astfel încât apa provenită din ploi și
din topirea zăpezii să nu pătrundă în locuință, pe mijlocul și de-a
lungul celarului și gârliciului, erau înfipți în pământ 2-3 pilaștri de
lemn pentru susținerea acoperișului, numiți mârtaci, care să aibă o
lungime suficientă pentru a depăși nivelul suprafeței pământului cu
cel puțin 1 m. Peste acești stâlpi de susținere se fixa un lemn lung
numit coamă, iar apoi se puneau mai multe bârne ce aveau rolul de a
forma acoperișul, în două ape, adică apa să se scurgă pe ambele părți,
de-a lungul acoperișului. Se punea apoi un strat de stuf, trestie sau
coceni, peste acestea se punea un strat gros de paie și în final, de
regulă, se punea încă un strat de trestie. De cele mai multe ori, peste
acest ultim strat se punea un strat de pământ argilos pentru a nu per-
mite să pătrundă apa, iar peste acest strat de pământ se punea chiar și
un strat de brazde cu iarbă pentru a mări gradul de siguranță împotri-
va pătrunderii apei și simultan cu aceasta, a asigura un camuflaj mai
bun al așezărilor, spre a nu putea fi descoperite de la distanță de către
eventuale popoare năvălitoare. Pentru ca scările gârliciului să nu se
degradeze prea repede, erau protejate în partea din față cu nuiele,
proptite de țăruși din lemn. Ușa bordeiului se numea praftoriță.
Aceasta era formată din nuiele subțiri, împletite pe un cadru dreptun-
ghiular din spărturi de lemn. Iarna, pentru a ține cât de cât căldură,
praftorița era căptușită cu piei de animale. Lângă peretele opus celui
de la intrare era vatra prevăzută cu un coș de evacuare a fumului.
Acest coș era împletit din nuiele, avea forma unei târne fără fund, dar
de o înălțime mai mare și care era tencuit pe interior și exterior cu
pământ, pentru a nu lua foc atunci când era făcut focul în vatră. Co-
șul avea la partea superioară o deschidere circulară, cu o rază de
aproximativ 30-50 cm. De-a curmezișul coșului, deasupra vetrei, era
pus un lemn de esență tare, cu secțiunea circulară sau în formă de
pătrat, de care se prindea lanțul pentru țest și ceaun. Țestul era de
formă concavă, din lut uscat la soare timp de aproximativ 10-12 zile
și rareori era din metal, un tuci, folosit la coacerea pâinii și uneori a
fripturii de pasăre, porc, oaie și destul de rar de vită.

46
Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

47
 Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

In centrul fotografiei, profesoara Cornelia Văduva, cea care a

coordonat activitatea persoanelor implicate în realizarea documenta-
rului: „Ropotinul Țestelor”, care face partea din seria de documentare
„Zestrea Românilor”, difuzat la TVR 1, TVR 2 și TVR HD.

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

48
 Pentru coacerea pâinii, se puneau sub aceasta frunze de hrean
pentru ca pâinea să nu se murdărească de cenușă. De regulă, nu con-
sumau pâinea dospită, ci azimă unsă pe deasupra cu un gălbenuș de
ou, iar vara era stropită cu o roșie zdrobită și întinsă pe întreaga supra-
față a pâinii. Lemnul de care era agățat lanțul respectiv se numea zălar.
Deasupra vetrei, împrejurul coșului, se afla o poliță ce avea o lățime de
aproximativ 0,4 m. și servea drept suport pentru păstrarea unor obiecte
specifice bucătăriei, gătitului și se numea corlată. Pe vatră se mai aflau
pirostiile, diverse vase din lut, oale și cratițe de pământ nesmălțuit,
ulcele și străchini din pământ, iar în apropiere de vatră se găsea o masă
de formă circulară, cu trei picioare scurte (pentru a se realiza echilibru
stabil al mesei, deoarece interiorul bordeiului era denivelat și dacă ar fi
avut patru picioare, masa nu s-ar fi fixat), iar în jurul mesei, cel puțin
atâtea scaune câți membri erau în familia respectivă. Din același motiv,
scaunele erau tot cu trei picioare. În interiorul coșului erau fixate câte-
va cârlige de care erau agățate bucăți de carne pentru afumare. În unul
dintre pereții bordeiului, de regulă cel din partea dreaptă, la intrarea în
bordei, era săpată o firidă, unde era pus opaițul (un vas mic în care se
găsea o feștilă de cânepă ce ardea în grăsime, de obicei seu de oaie),
care realiza iluminatul în interior. Tot aici se mai păstra cremenea,
amnarul și iasca pentru aprins focul. Alte obiecte nelipsite din bordei
erau blidele de lemn, troaca în care păstrau sarea, lingurile de lemn,
vase mari de lut în care preparau borșul sau murăturile, covata (jumă-
tate din coaja unui dovleac) în care de regulă se păstra ardeiul, o sită,
un ciur, căpisterea – covata din lemn de esență moale, o doniță și ul-
cior pentru apă. Din acestea, apa era luată cu un cauc – o lingură mare
din lemn. Unii foloseau drept paturi acele ridicături de pământ, lăsate
anume la săpatul bordeiului, acoperite cu paie, peste care puneau rogo-
jini, iar peste acestea erau puse piei de oaie. În loc de plapumă, foloseau
cerga și în loc de perne, foloseau căpătâiul (era o pernă mult mai lungă
decât lată, din țesătură de in sau cânepă și umplut cu fân sau paie).
În peretele lângă care se afla vatra, era săpată o scobitură de
formă paralelipipedică și de dimensiuni variabile, funcție de nevoile
familiei respective, care folosea la păstrarea alimentelor necesare pe
timpul iernii: ceapă, ardei, morcovi, cartofi, fasole, mălai etc. și care
se numea zăboaică sau zâmnic.
În interiorul bordeiului, se mai găsea și hornul, o sobă făcută
din pământ, amplasată în apropiere de vatră, spre a se folosi același

49
coș pentru evacuarea fumului. Acesta era tipul de bordeie de la înce-
putul folosirii lor. Dacă se poate spune că a existat o evoluție în mo-
dul de petrecere a vieții în bordei, menționăm că mai târziu, respec-
tând modul prezentat de construire a unui bordei, a avut loc o evolu-
ție, în sensul că bordeiul săpat în pământ a fost îmbunătățit prin adă-
ugarea unui zid de cărămidă deasupra pământului, având loc astfel o
înălțare cu aproximativ un metru. În acest zid, se putea amplasa o
mică fereastră datorită căreia luminozitatea creștea, aerisirea se îm-
bunătățea, implicit condițiile de viață și în consecință se ameliora
starea de sănătate. Pentru iernarea animalelor, săpau un bordei, sepa-
rat de cel în care locuiau oamenii, sau un bordei comun mult mai
mare. Mai era și varianta ca animalele să ierneze afară, în ocoale.
În Afumați, chiar și în perioada interbelică, au existat mai multe
bordeie. Ultimul bordei a fost cel al lui Marin Gană (Bâz), distrus în
1946, an în care și-a construit casă din cărămidă, rezistentă și spațioasă.
Din dorința ca și generațiile ulterioare să cunoască o parte din
aceste obiecte folosite de locuitori de-a lungul timpului în bordei și
chiar mai târziu în locuințele țărănești, am organizat în 1974, cu spri-
jinul locuitorilor, al elevilor și al majorității cadrelor didactice din
perioada 1973-1974, o Expoziție muzeală cu obiecte păstrate în di-
verse gospodării, expoziție muzeală ce a existat doar trei ani, din cauza
faptului că s-a dorit ca elevii și cadrele didactice să funcționeze într-o
singură tură, expoziția muzeală fiind amplasată în localul vechi de
școală. Obiectele din această expoziție au fost păstrate, conservate în
diverse spații disponibile ale școlii. Mult mai târziu, în 2009, un grup
de cadre didactice și tineri de la nivelul comunei a folosit aceste obi-
ecte și completându-le cu altele noi, adunate din diverse gospodării
țărănești, au pus bazele Muzeului Culturii și Civilizației Sătești Afu-
mați. În fruntea acestei lăudabile acțiuni au fost: Ancuța Croitoru,
Daniela Căpinaru, Costinel Goiceanu, Vasilica Dobrogeanu, muzeo-
graf Constantin Câșlaru, Alin Croitoru, Marin Constantin Zdrâncă,
Florin Dobrogeanu, Geta Stănilă, Mihaela Zdrâncă, Alina Popa, Elena
Vicu etc. Acest muzeu a fost inaugurat la data de 26 iulie 2009, aproxi-
mativ 80% din obiectele expuse făcând parte din precedenta expozi-
ție muzeală, realizată în 1974.

50
 Primarul Cornel Teodorescu participând la inaugurarea
Muzeului Culturii și Civilizației Sătești Afumați

Iată câteva imagini din acest valoros așezământ cultural:

51
52
53
54
55
 Cu ocazia inaugurării acestui muzeu sau cu prilejul vizitării ul-
terioare de către diverși cetățeni din localitate sau din satele vecine,
s-au făcut diverse consemnări. Iată câteva dintre acestea:

„Inaugurăm azi 26 iulie 2009 o altă dovadă a prezenței românești

pe aceste meleaguri. Afumați oferă atât românilor, cât și Uniunii Euro-
pene un crâmpei din tezaurul spiritual românesc, din cultura și civilizația
tradițională a satului. În acest muzeu se detașează reconstituirea unei
locuințe țărănești, adevăratul atelier în care s-a născut folclorul româ-
nesc, tradițiile, obiceiurile și întreaga cultură și civilizație românească”.
Primar,
Cornel Teodorescu

„Azi 26 iulie 2009, am participat cu multă plăcere la inaugurarea

Muzeului Satului al comunei Afumați. Am întâlnit personalități de sea-
mă ale culturii locale, ca de exemplu fostul director al Școlii Generale
Afumați, Ceaușu Florea, care a modelat generații de tineri ai comunei și
actualul director, profesor Preda Constantin, om de o mare pregătire în
domeniul științelor exacte. Felicit grupul de inițiativă care a muncit neo-
bosit pentru înființarea acestui muzeu, cât și pe muzeograful Câșlaru
Constantin. Aștept o implicare mai mare a conducerii comunei”.
Ionică Laurian,
Boureni, Afumați.

„Ce minunat! A mai apărut un muzeu. Cu dragoste și pasiune

se pot realiza lucruri negândite câteodată. Ferice de satul care are
asemenea conducere, asemenea cadre didactice și asemenea fii! Ad-
mir și felicit grupul de inițiativă pentru tot ce a realizat. Promit pe
viitor întregul meu sprijin”.
Constantin Câșlaru,
muzeograf, Băilești.

„Cu deosebită satisfacție am participat azi 26 iulie 2009 la rei-

naugurarea Muzeului Afumați. Felicitări celor care s-au implicat în
mod deosebit și domnului Constantin Câșlaru, care a coordonat în-
treaga activitate. Cu astfel de oameni comuna va prospera. Dacă
Primăria Afumați și Consiliul local vor înțelege în continuare rolul pe

56
care îl au, comuna Afumați, cu oamenii ei va ajunge departe. Prevăd
că în 5 – 6 ani, acest muzeu va fi foarte bogat”.
Cu recunoștință,
Profesor Constantin Preda,
director, Școala Afumați.

„Azi 5 august 2009, am vizitat Muzeul Satului din comuna

Afumați, ocazie de aducere aminte a timpului petrecut al copilăriei me-
le. M-au impresionat obiectele expuse care păstrează și în prezent amin-
tirea vremurilor trecute și transmit generațiilor noi, măiestria populară”.
Ing. Dumitru Bojin

„Azi 26 mai 2011, am vizitat Muzeul Satului. Sunt impresio-

nat și voi căuta să realizez un muzeu și în comuna Urzicuța. Trăinicia
unui popor rămâne în păstrarea spațiului rural, iar noi avem obligația
să lăsăm generațiilor următoare zestrea strămoșilor noștri”.
Florea Grigorescu,
primar al comunei Urzicuța, Dolj

Iată și câteva imagini din Expoziția muzeală organizată în 1974:

Elevii participând la strângerea de obiecte pentru

Expoziția Muzeală Afumați

57
58
59
60
 Directorul școlii, profesor Constantin Preda vorbindu-le elevilor despre
dovezile existenței vieții pe acest teritoriu, încă din perioada dacică.

Cei care locuiau pe moșia proprietarului erau obligați să dea

dijmă, să presteze câte 14 zile de muncă pe moșia proprietarului de
pământ, să presteze o zi de muncă cu plugul, să aducă lemne de foc,

61
să plătească ierbărit pentru vite, să dea din recolta de fân a cincea
parte etc. Actualul sat Afumați, până la 1864 a purtat numele de Am-
zuleștii de Sus. După ce au primit teren pentru casă și teren pentru
muncă, locuitorii au început să-și construiască locuințe stabile. Înce-
pând cu 1867 s-au construit case din pământ bătut. Printre cei care și-
au construit astfel de case au fost: Florea Zdrâncă, Roman Plotogea,
Dinu Neacșu, Decă Vică, Marin Nuță Țărineanu, Pătru Preda, Barbu
Ceaușu, Ion Sârbu etc. Mai târziu, s-a început construcția caselor din
lemne sparte și umplute cu pământ în amestec cu paie. Aceste case se
numeau „Case din lănțuială”. Ulterior, acestea au fost învelite pe
exterior cu așa – zisele cotețe din trestie, au fost tencuite pe exterior
și interior. Ele erau destul de călduroase și rezistente la cutremure.
Astfel de case mai există și azi în sat. Printre cei care mai au astfel de
case sunt: Constantin Noană (Minucelul), Ștefan I. Enache, Constantin
Gană (Pișcan) etc. În timp ce majoritatea locuitorilor trăiau în astfel
de case sau chiar în bordeie, proprietarii de moșii: Tudor Iota, Pavel
Iota și cumnatul lor, Costache Popa aveau la conac case din cărămidă
arsă. Satul Afumați de acum a luat ființă prin construirea de case în
preajma caselor proprietarilor de moșii. Prima casă din cărămidă arsă
acoperită cu olane s-a făcut pe proprietatea locuitorului Florea Dinu
Țărineanu de către Constantin Ionescu (Boagiu), care a închiriat o
suprafață de teren de 800 m p de la Florea Dinu Țărineanu. Această
casă s-a păstrat până în anul 1914. Constantin Ionescu era venit din
zona Sibiului. Era de origine român din Poiana Sibiului. Acesta a
venit pentru a face comerț cu cereale și animale, pe care le ducea
pentru a le vinde la Viena. Ulterior, au venit în zonă și părinții lui,
care s-au stabilit în Băilești. Tatăl lui Constantin Ionescu se numea
Ion Prodan. Constantin Ionescu, văzând că în Afumați se simte nevo-
ia de aprovizionare a populației cu cele necesare, a deschis o primă
prăvălie în Afumați, așa încât se poate spune că acesta este începutul
comerțului în Afumați. Și-a adus ca parteneri de afaceri și pe frații
săi, Gheorghe și Pătru Ionescu. Gheorghe Ionescu s-a născut în Băi-
lești în anul 1845, a rămas și s-a stabilit definitiv în Afumați. S-a
căsătorit în 1870 cu Ruxandra, fiica lui Florea Dinu Dinulescu din
Segarcea și pentru a-și construi o locuință a cumpărat de la Costache
Pârvu Țărineanu o suprafață de teren de 800 mp, pentru suma de 65
galbeni, un galben valorând la acea dată 11 lei. Tranzacția a avut loc
la data de 20 iulie 1871, iar casa a fost construită în anul 1873.

62
Alexandru Ionescu și soția sa, Ioana Ionescu

Familia Ionescu

63
 Casa Venus Ionescu

Este casa din curtea morii, construită în

1934 în care a trăit și pe care a moștenit-o, ulte-
rior, fiul său, Alexandru Ionescu, iar în prezent
este proprietatea lui Venus Ionescu, fiul lui Ale-
xandru Ionescu. Apoi, mai mulți cetățeni și-au
construit case din cărămidă arsă, case ce erau
ridicate de meșteri autohtoni, dar și de meșteri
bulgari, italieni, austrieci, care veneau adesea în
perioada interbelică în Afumați și alți cetățeni Venus Ionescu
bulgari pricepuți în ale grădinăritului. Acești
grădinari bulgari veneau în Afumați primăvara și plecau înapoi
toamna, după ce valorificau produsele de pe terenurile închiriate.
Localnicii care lucrau alături de grădinarii bulgari au devenit cu tim-
pul cei mai pricepuți grădinari din comuna Afumați. Iată două dintre
casele ridicate de meșterii bulgari în perioada 1900-1905, una dintre
acestea devenind proprietatea Cooperativei de Credit Afumați, prin
cumpărare de la urmașii proprietarului de drept, învățătorul Dumitru
Vică.
64
65
Iată și alte case construite ulterior, dar ridicate de meșteri locali:

66
 Aceasta este locuința din manualul de geografie de clasa a III-a,
prezentată ca locuință specifică zonei.

De-a lungul dezvoltării sale istorice, satul cu denumirea actua-

lă Afumați a făcut parte din următoarele unități administrative:
Plasa Câmpul (1831, 1840, 1842, 1844, perioade în care s-a
numit Amzuleștii de Sus, până la 1864)
Plasa Balta (1864-1908, în perioada 1904-1908, reședința
plășii a fost la Afumați, administrator de plasă fiind Gheorghe
Stănescu din Brabova, fost coleg cu Nicolae Titulescu. Ulterior,
Gheorghe Stănescu a lucrat ca avocat în Craiova).
Plasa Băilești (1908 – 1930)
Plasa Bârca (1930 – 1941)
Plasa Segarcea (1941 – 1950)
Raionul Băilești (1950 – 1968)
Județul Dolj (1968 – prezent)

67
 Plasa Câmpul (după C. Câșlaru)

Plasa Balta în anul 1897 cu reședința la Bârca (după C. Câșlaru)

68
 Plasa Balta (după C. Câșlaru)

Plasa Segarcea (după C. Câșlaru)

69
 Plasa Băilești (după C. Câșlaru)

Raionul Băilești (după C. Câșlaru)

70
 Județul Dolj

- De la constituirea sa ca unitate administrativ-teritorială în

1864 și până în prezent, comuna Afumați a avut următoarea compo-
nență:
- 1864 – 1865 Afumați
- 1865 – 1873 Afumați, Boureni
- 1873 – 1887 Afumați, Boureni, Amzulești
- 1887 – 1930 Afumați, Amzulești
- 1930 – 1939 Afumați, Boureni, Amzulești
- 1939 – 1950 Afumați
- 1950 – 1965 Afumați, Amzulești, Boureni
- 1965 – 1968 Afumați, Boureni, Satul Vechi, o altă denumire
a satului Amzulești.
- 1968 – prezent (2015), Afumați, Boureni, Covei. Începând cu
1968, satul Amzulești face parte din satul Afumați.

71
 Amzulești
Din spusele bătrânilor, satul Amzulești a luat acest nume de la
numele unui cioban, pe numele său Amza, care ar fi venit în această
zonă. Satul Amzulești se compunea din: Amzuleștii de Jos, viitorul sat
independent Amzulești și Amzuleștii de Sus, viitorul sat Afumați. Am-
zulești este atestat documentar pentru prima dată, prin menționarea în
Catagrafia din 1828. Până la 1864, s-a numit Amzuleștii de Jos, (partea
ES a actualului sat Afumați). Amzuleștii de Jos era sat adunat. Datorită
acestui aspect este considerat Satul vechi și cu siguranță că fiind un sat
adunat, actualul sat Afumați s-a numit la început Amzuleștii de Sus, în
sensul că era o parte componentă a acestui sat fixat, stabil.
Locuitorii acestui sat trebuiau să dea către proprietarii de mo-
șie anumite dări. Printre altele, trebuia să dea: câte 3 lei pentru o vită
mare, 20 de parale și o litră de brânză pentru o oaie sau o capră, 60
parale pentru un porc etc.
Potrivit Catagrafiei din 1828, sătenii dețineau: 46 boi, 114
vaci, 6 cai, 189 oi, iar după o altă sursă din 1832, dețineau: 40 boi, 42
vaci, 20 bivoli, 56 cabaline, 137 ovine și 40 porci. În ceea ce privește
agricultura, potrivit Catagrafiei din 1831 au fost însămânțate: 5 po-
goane cu grâu, 29 de pogoane cu orz și ovăz, 51 de pogoane cu po-
rumb, 23 de pogoane cu mei. În1832, au fost însămânțate: 147 de
pogoane cu grâu, 826 de pogoane cu porumb, 45 de pogoane cu orz
și ovăz, iar în 1835 au fost însămânțate: 68 de pogoane cu grâu, 141
de pogoane cu porumb, 82 de pogoane cu orz și ovăz, 8 pogoane cu mei.
Iată și evoluția populației:
Anul Nr. familii Locuitori
1828 - 701
1831 56 -
1833 62 -
1912 119 633
1930 169 728
1940 151 740
1956 - 795

Locuitorii din Amzuleștii de Sus și Amzuleștii de Jos, adică

din Afumați și Amzulești au participat la evenimentele din 1840-1842,
incendiind șirele de fân ale proprietarilor. În timpul Revoluției de la
1848, locuitorii din Afumați și Amzulești s-au răzvrătit, încălcând

72
monopolul proprietății. Războiul de Independență a fost un eveniment la
care locuitorii din Afumați și Amzulești au avut o contribuție importan-
tă. Un număr apreciabil de bărbați a participat la Războiul de Indepen-
dență din 1877, participarea constând, în special, în înființarea de mori și
cuptoare de pâine pentru aprovizionarea armatei cu alimente. La acest
război au participat ca militari următorii cetățeni: Ion Coșoveanu, Pătru
Tunaru, Costache Constantinescu, Roman Iovănel, Costache D. Furiș,
Ilie Păgilă, Mihai F. Vică, Marin Țărineanu și Constantin Țărineanu –
acesta a pierit pe câmpul de luptă, singurul locuitor din Afumați ce a
pierit în luptele din timpul Războiului de Independență. Soldatul Țări-
neanu Constantin era contingentul 1875, înrolat în Regimentul 1 Do-
robanți și a pierit în luptele de la Smârdan – Bulgaria. În acest război
au mai participat ca milițieni următorii cetățeni din comuna Afumați:
Mitran Iovănel, Radu Florescu. Niță Șerban, Mihai Decă, Stancu Gană,
Florea M. Deca, Ion F. Vică, Mitrică Tudorică, Constantin Radu, Mitrache
Vrăjitoru, Costache Sandu, Marin Mitru, Ștefan T. Preda, Stan Florea,
Mitran Durlă, Stan D. I. Radu, Stoica Nuță. În total au participat 27 de
cetățeni. În afară de participarea directă în lupte, cetățenii din Afumați
au contribuit la susținerea armatei cu diverse donații și rechiziții. Au
fost rechiziționate 5 care trase de câte 4 boi și 2 boi, 162 de oi și ber-
beci, 15 vaci și boi, 1232 hl grâu, 40 hl orz, 1600 hl porumb, 3120 kg de
pâine și făină etc. În ceea ce privește rechizițiile și donațiile, comuna
Afumați a fost printre comunele fruntașe, contribuind alături de cele-
lalte localități ca județul Dolj să fie în această privință pe locul I pe
țară, iar comuna Afumați, pe locul II în cadrul județului. Din lucrarea:
Rechizițiunile și ofrandele pentru trebuințele armatei române în resbe-
lul din 1877-1878, București, 1879, pag. 2-14, a lui Alexandru Penco-
vici, aflăm că locuitorii din Afumați au mai contribuit cu 425,15 lei, 25
de perechi de ciorapi, 35 de perechi de mănuși, 11 cojoace, 2 cămăși, 5
prosoape, 6 perechi obiele etc.
Ca și Amzuleștii de Sus, de-a lungul existenței sale, Amzuleștii
de Jos a făcut parte din:
Plasa Câmpul (1831, 1840, 1842, 1844) și Plasa Balta (1845, 1861)
În perioada 1939-1950, satul Amzulești a avut statut de comu-
nă independentă, iar în perioadele 1864-1939 și 1950-prezent (2015)
a făcut și face parte din comuna Afumați. În anul 1939, când satul
Amzulești a devenit comună independentă, a avut ca primar pe locui-
torul Gheorghe Toma.

73
Primarii din plasa Segarcea, împreună cu prefectul. Rândul al II-lea, de la
dreapta la stânga, Florea Furiș – primarul comunei Afumați,
Toma Gheorghe – primarul comunei Amzulești

De-a lungul dezvoltării istorice, în țara noastră au fost elabora-

te mai multe catagrafii. Începând cu 1804, au mai fost elaborate ca-
tagrafii în anii 1810, 1811, 1814, 1819, 1828, 1829, 1831, 1838. Ca-
tagrafiile acestea erau recensăminte ale populației, împărțite pe cate-
gorii socio-fiscale și a bunurilor pe care le deținea fiecare familie.
Erau întocmite, probabil, de către ispravnicul județului cu ajutorul
zapciului de plasă. Județul Dolj era împărțit în 1826 în zece plăși, iar
în 1831 era împărțită în șase plăși.
Voit sau nu, majoritate catagrafiilor au fost întocmite defectuos,
în sensul că nu reflectau realitatea cu privire la numărul și numele per-
soanelor, precum și numărul animalelor din perioada respectivă. Cata-
grafia din 1831, pentru satele componente ale comunei Afumați, se pare
că exprimă cât mai fidel situația existentă. Catagrafia din 1831 este valo-
roasă și pentru faptul că oferă date importante privind onomastica și
toponimia. Această catagrafie atestă și faptul că numele de familie erau
deja formate și datele conținute permit să se deducă și gradele de rude-
nie între anumite familii din satele componente ale comunei.
Înainte de a prezenta consemnările pentru satele Amzuleștii de
Sus (Afumați) și Amzuleștii de Jos (Amzulești), menționăm că popu-
lația era împărțită în:

74
 – „Familii birnice”, cele care erau obligate a da bir și cuprin-
dea țăranii clăcași (cei care erau dependenți de moșieri) și moșnenii
(țăranii liberi).
– „Alte orânduieli de oameni” (preoți, diaconi, slujitori –
cei care lucrau pe lângă ispravnicul județului, făceau parte din potera
locală, administrația de plasă etc., poslușnici și scutelnici – exceptați
de la sarcinile publice în beneficiul particular al moșierilor, al dregă-
torilor, boierii, medicii etc.).
Familiile birnice erau împărțite în trei grupe:
-de frunte
-de mijloc
-de coadă.
Această clasificare era făcută în funcție de averea posedată, în
vederea realizării unei contribuții fiscale echilibrate. Avuția unei
familii era reprezentată de numărul de pogoane de pământ, de numă-
rul de animale, stupi etc.
Iată ce cuprindea Catagrafia din 1831 relativ la cele două fos-
te sate ce compun actualul sat Afumați:

I. Satu Amzulești pă moșia Amzuleștii de Sus (Afumați),

stăpânită de Teodor Iota, boiernașu dă neam moșnean.

Preoți în slujbă:
1. Popa Mitrică sin Popa Iordache, rumân (sin – fiu)
2. Popa Gheorghe sin Urziceanu, rumân.

Ertați de sate:
3. Radu sin Ștefan Împăratu, rumân, pentru bătrânețe
4. Stan sin Dinu Bumbu, rumân, ipac
5. Tănase sin Golea, rumân, ipac

Scutiți pentru militari:

6. Casa Barbului Biban, pentru Stan, fii-său militar rumân.

Țârcovnici:
7. Ilie sin Manea Nedelcuț, cu bună știință de carte și de sluj-
bă bisericească, rumân.

75
Birnici pământeni:
8. Dinu sin Radu Împăratu, rumân
9. Stan sin Radu Împăratu, rumân
10. Necolaie sin Necolaie Colțea, rumân cu un fecior de muncă.
11. Ion sin Plotogea, rumân, ce-i zice și sin Nedelco.
12. Florea sin Florea al Paraschivului, rumân.
13. Ion sin Nedelco Plotogea, rumân, cu un fecior de muncă.
14. Ion sin Mațogă, rumân.

Birnici streini:
15. Pîrvu sin Gane, rumân.
16. Ivan sin Voicu, rumân
17. Călin sin Voicu, brat Ivan, rumân.
18. Stan sin Mihai Măciucă, rumân.
19. Gane sin Pârvu, rumân.
20. Preda sin Voinea Dăsculțu, rumân.
21. Necolaie sin Voinea, brat Preda, rumân (brat – frate)
22. Andrei sin Dina, rumân.
23. Mitrică sin Dinu Tristu Dăsculțu, rumân.
24. Pătru sin Ion Bățilă, rumân.
25. Neagoe sin Trandafir Saltire, rumân.
26. Ghiță sin Trandafir Saltire, rumân.
27. Neculaie al lui Gheorghe Brânzan zet Moțoagă, rumân.
28. Gheorghe sin Penea, rumân.
29. Ion sin Vasile Gârleanu, rumân
30. Vasile sin Manea Nedelcuț, rumân.
31. Mihai al Predii Dăsculțu, rumân.
32. Dumitru sin Neagoe Maglavia, rumân.
33. Pârvu sin Stancu isprăvnicelu, rumân.

Scutelnici:
34. Florea sin Paraschivu Măciucă, rumân
35 .Ianache sin Sava Prebegeoia, rumân
36 .Nedelco sin Deca Plotogea, rumân, cu un fecior de muncă
37. Pârvu sin Ilie Mațogă, rumân
38. Mihai sin Dobre Măciucă, rumân cu un fecior de muncă.
39. Ion sin Ilie Mațogă.

76
 Poslușnici:
40. Florea sin Ion Plotogea, rumân
41. Pârvu sin Ganea, rumân.

Slujitori:
42. Tudor sin Gheorghe Sârbu dă isprăvnicatu streinilor
43. Gheorghe Papugiu sin Mitroi Berceanu, rumân dă isprăv-
nicatul străinilor
44. Trifan sin Ion Ardeleanu, de plasă birnicilor, cu un fecior
de muncă.

Oameni neintrați la nicio orânduială:

45. Dumitru sin Gheorghe, sârbu

Iar piste tot numărul familiilor acestui sat cincizeci,

Prezidiul comisiei:
46. Titu Bengescu, prezidentu Comisiei
47. Sărdaru Iordache Otetelișanu (zapciu, subprefect)
48. Dimitrie Polizu.

Deputați:
49. Petrache Obedeanu,
50. Secretaru Comisiei, Andrei Bozianu, biv. vtori. log. (biv-logofăt)
51. Popa Gheorghe sin Stan
52. Teodorache Popa Stan, moșnean
53. Pârvu sin Stancu pârcălabă
54. Florea sin Paraschivu
55. Decă sin Nedelco Plotogea
56. Mihai sin Dobre Măciucă
57. Dinu sin Radu Împăratu
58. Pârvu sin Ilie Mațogă
59. Preda sin Voinea.

77
 II. Satu Amzulești, pă moșia Amzuleștii de Jos (Amzulești),
stăpânită dă praporgicul al miliții pământenești Ioniță Riioșanu
și de casa răposatului medelnicer Fotache Păianu.

Văduve:
1. Marica lui Toma sin Toma scutelnicu, rumân, cu un fecior
de muncă.

Birnici pământeni:
2. Ștefan sin Ilie Mațogă, rumân,
3. Radu sin Ionele Cocoșatu, rumân,
4. Dincă Moțorlicu, rumân,
5. Chivu sin Paraschivu, rumân,
6. Radu sin Banu Cârciumaru, rumân.

Birnici streini:
7. Tică sin Stan Bercianu, rumân,
8. Ion sin Stan Bercianu, rumân,
9. Pătru al Băi Șăgârceanu, rumân,
10. Radu sin Antonie Cârneanu, rumân,
11. Voinea sin Burcă, rumân, cu un fecior de muncă,
12. Iordache sin Toma, rumân,
13. Florea sin Vintilă Țapu, rumân,
14. Nicolae Urâtu, rumân.

Scutelnici:
15. Mihai sin Stan Bercianu, rumân, cu un fecior de muncă,
16. Mihai sin Toma Amzulescu, rumân.

Poslușnici:
17. Stan sin Mitroi Albu, rumân.

Oameni neiertați la nicio orânduială:

18. Ion sin Toma Amzulescu, rumân,
19. Ion Brană Ciobănoiu, rumân,

78
 Iar piste tot numărul familiilor acestui sat douăzeci și două

Prezidiul comisiei:
20. Titu Bengescu, prezidentu Comisiei,
21. Sărdaru Iordache Otetelișanu, ispravnic,
22. Dimitrie Polizu.

Deputați:
23. Petrache Obedeanu,
24. Secretaru Comisiei, Andrei Bozianu biv. vtori. log.
25. Anastasie L., arendașu,
26. Florea sin Stan Bercianu, pârcălabu,
27. Mihai sin Stan Bercianu.
28. Dinu Moțârghie,
29. Mihai sin Stanciu.

În epoca feudală, cârmuitorul țării era domnitorul. El era cel

mai înalt for de judecată și comandantul armatei. Putea dărui moșii și
sate celor ce se distingeau în lupte, precum și celor care îl slujeau cu
credință. Aceștia erau de obicei slugile domnești și constituiau cel
mai important sprijin al domnului în timp de război. Formarea și
cristalizarea satelor Afumați și Amzulești sunt strâns legate de nume-
le familiilor Teodor și Nicolae Iota și al medelnicerului Constantin
Păianu care în 1812, au primit de la stăpânirea din acea vreme urmă-
toarele suprafețe:
 Teodor și Nicolae Iota 2323 ha
 Constantin Păianu 1100 ha
Total 3423 ha
Acest teren făcea parte din moșiile mănăstirii Bistrița și, mai
târziu, ale mănăstirii Govora, ce forma același trup cu moșia Catanele,
numită Strâmba. Teodor și Nicolae Iota erau de origine româno-
macedoneană și aveau ca preocupare principală negoțul cu vite, în
special cu berbeci, pe care îi trimiteau la Constantinopol. Pe moșia
familiei Iota s-a cristalizat actualul sat Afumați, anterior numindu-se
Amzuleștii de Sus. iar pe moșia lui Constantin Păianu, a luat ființă
satul Amzuleștii de Jos, care la început s-a numit Păianca, după nu-
mele moșierului Păianu. Aceste terenuri ce au aparținut mănăstirii

79
Bistrița și apoi mănăstirii Govora, cu foarte mult timp înainte, au
aparținut mănăstirii Cozia. Deoarece satele s-au format pe moșiile
mănăstirii, făceau parte din categoria „sate mănăstirești”.
În afară de acestea, mai existau: „Sate domnești” – situate pe
moșia domnitorului; „Sate boierești” – situate pe moșia boierului sau
moșierului.
Până la 31 martie 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dat Legea
așezărilor rurale, țăranii nu aveau în proprietate pământ, nici pentru
muncit, nici pentru casă. Trăiau în bordeie, corturi, pe terenul moșieru-
lui la care munceau, iar când îi alunga, erau nevoiți să se mute pe o
altă moșie, ceea ce dovedește că nu erau condiții propice pentru a for-
ma o așezare statornică. De regulă acești țărani, numiți clăcași, trăiau
în adunări pe neamuri. Deplasarea clăcașilor de pe o moșie pe alta și
implicit legarea lor de locurile pe care se aflau, a fost rezolvată prin
înfăptuirea Reformei agrare din 1864, de către domnitorul Alexandru
Ioan Cuza. Pe moșiile boierilor din această zonă, la 1864, existau 91
de familii în Amzuleștii de Sus și 34 de familii în Amzuleștii de Jos.
Aceste familii erau împărțite în trei categorii:
Fruntași – cei care dețineau patru vite de muncă;
Mijlocași – cei care aveau două vite de muncă;
Toporași – cei care nu aveau vite de muncă.
Cele 91 de familii din Amzuleștii de Sus și cele 34 de familii
din Amzuleștii de Jos, în funcție de criteriul menționat anterior,
aveau următoarea structură:

În Amzuleștii de Sus:
Fruntași – 32 de familii;
Mijlocași – 56 de familii;
Toporași – 3 familii.

În Amzuleștii de Jos:
Fruntași – 6 familii;
Mijlocași – 24 de familii;
Toporași – 4 familii.

Prin Legea agrară din 1864, fiecare familie de fruntaș a primit

câte 11 pogoane, cea de mijlocaș, câte 7 ¾ pogoane, iar fiecare familie
de toporaș, a primit câte 4 pogoane. În afară de suprafețele menționate

80
pentru fiecare categorie, au mai primit câte 0,16 ha, drept loc de casă.
Aceste suprafețe au fost date pentru sătenii din Amzuleștii de Sus din
moșiile fraților Iota, iar pentru cei din Amzuleștii de Jos din moșia
lui Constantin Păianu, rămânându-le celor trei proprietari, după
această împroprietărire, suprafața totală de 1773 ha, iar terenul pe
care l-au primit locuitorii acestor teritorii a fost plătit statului, timp
de 60 de ani, cu 40 lei pentru fiecare pogon. Cele 1773 ha ce au ră-
mas proprietarilor în urma înfăptuirii Reformei agrare de la 1864, au
fost împărțite în două trupuri, ca moștenire între frații Pavel și Tache
Iota, descendenți ai familiei Iota. Pavel Iota avea 826 ha, iar Tache
Iota avea 947 ha. La început, suprafața de 947 ha a fost dată în aren-
dă lui Ion Trăistaru (din Poiana Mare). Apoi, pentru perioada 1887-
1897, adică timp de 10 ani, a fost dată în arendă lui Sterie Staicu, ace-
lași care a luat în arendă, pentru aceeași perioadă, și suprafața de 826
ha a lui Toader B. Davidescu. După Sterie Staicu, Tache Iota le-a dat
în arendă, întreaga suprafață de 947 ha, lui Alexandru Teodorescu
(din Băilești) și lui Ion Ciupag (din Calafat) până în 1908. În perioada
1908-1914, această suprafață a fost exploatată de cei 4 moștenitori ai săi
și care au hotărât în 1914 să împartă întreaga suprafață între ei astfel:
căpitan Mina Iota – 236 ha, maior Demetru Iota – 236 ha, general
Constantin Vorvoreanu – 236 ha, general Constantin Manolescu – 239 ha.
Pavel Iota era un pasionat al jocurilor de noroc și la aceste jocuri a
pierdut sume importante. Pentru a scăpa de datorii, și-a vândut întreaga
suprafață de 826 ha lui Toader B. Davidescu, cu aproximație în anul
1887. Toader B. Davidescu a dat această suprafață lui Sterie Staicu,
în arendă, timp de 10 ani (1887-1897) și apoi, timp de 3 ani, a fost
dată tot în arendă lui Jan Papazoglu, iar din 1900 până în 1912, Toader
B. Davidescu și-a muncit întreaga suprafață în regie. În 1906, în comună
erau 6 proprietari: Toader B. Davidescu – 900 ha, Dinu Păianu – 367 ha,
Tache Iota – 1000 ha, I. P. Guran – 100 ha, T. T. Djuvara – 367 ha, I.
D. Gabroveanu – 367 ha, adică o suprafață totală de 3101 ha, iar 269 de
familii de țărani dețineau doar 573 ha. Suprafețele moșierilor erau aren-
date de A. P. Teodorescu, I.D. Gabroveanu și S. Țoculescu.
În anii 1904 și 1905, în Câmpia Dunării (implicit în comuna
Afumați, jud. Dolj) și în zona Moldovei a fost o secetă cumplită,
populația și animalele confruntându-se cu o mare foamete. Această
situație a determinat, alături de alte cauze cunoscute, izbucnirea Răs-
coalei din 1907, cu cele mai mari evenimente în Moldova și în Oltenia.

81
 Cu toate că acum familiile aveau pământ pentru a munci, si-
tuația lor se îngreuna cu fiecare zi din cauza birurilor ce aveau să le
dea, muncii grele și prost plătite pe moșiile marilor latifundiari. În
1907, în toată țara au avut loc mișcări țărănești puternice, în Afumați
culminând cu noaptea de 9 spre 10 martie 1907, când țăranii au de-
vastat conacele arendașilor și ale moșierilor. Au spart pătulele și ma-
gaziile de cereale, au luat porumb și grâu, pe care l-au împărțit tutu-
ror nevoiașilor. Din Afumați au participat aproximativ 400 de locui-
tori. Dintre cei care au participat la această revoltă amintim pe: Mihai
Căldărin (Hantea), Stan Cojocaru (Cioacă), Ion Dudu (Miei), Zdrâncă
Ion (Măciucana), Preda Ion (Boncea), Durlă Dumitru (Toaie), Stănilă
Ion (Oneancă), Stănilă Ion (Barabancea), Odagiu Ion (Ciocu), Deca
Florea (Plotogea), Stoian Sârbu, Țărineanu Matache, Durlă Mitran,
Sandu Costache, Șerban Tache, Furiș Pavel, Filișan Costache, Pătru
Coșoveanu, Midan Pătru, Stoian Țenea, Bălașa Marin, Vică Mirion,
Ion Vasile, Furiș Florea etc.
(Numele acestor participanți la Răscoala din 1907 au fost fur-
nizate de Florea Furiș, din Afumați și Gheorghe Toma din Amzulești).
Capii răscoalei, Mihai Căldărin (Hantea), Ion Dudu (Miei),
Stan Cojocaru (Cioacă), pentru a scăpa nepedepsiți, au trecut Dună-
rea și au stat în Bulgaria o mare perioadă de timp, Mihai Căldărin nu
s-a mai întors niciodată.
Alături de țărani, au participat la această răscoală și învățătorii
Petre Stănescu și Grigore F. Deca, arătând astfel solidaritatea intelec-
tualilor satelor cu țărănimea răsculată. Alături de țărani a mai fost și
preotul I. Dumitrescu (Afumați), care în zilele premergătoare răscoa-
lei, i-a adunat pe țărani și le-a spus:
„A sosit vremea să vă luați pământul care din totdeauna era de
drept al vostru. Destul ați fost oprimați”.
La început, a existat acuzația că și preotul Mihai Amzulescu ar
fi contribuit la răzvrătirea locuitorilor, dar, ulterior, o comisie depla-
sată la Afumați a conchis că acest preot „nu a avut amestec în mișcă-
rile țărănești din această comună.”

82
83
 Pentru a potoli mișcarea țăranilor din comuna Afumați-Dolj,
moșierii și arendașii au cerut intervenția armatei. Guvernul de atunci
a trimis la Afumați Batalionul 5 Vânători și o baterie de artilerie, care
au fost puse sub comanda maiorului Constantin Sănătescu și care au
ajuns în Afumați în ziua de 14 martie 1907. Capii răscoalei au fost
bătuți groaznic cu nuiele de dud și ținuți în genunchi în stradă. În
urma bătăilor aplicate, cetățeanul Mirion Vică a leșinat și a fost dus
acasă de către părinți cu pătura. Din ordinul colonelului Constantin
Sănătescu, capii mișcării trebuiau duși la marginea satului, în partea
de N, pe izlazul comunal, la balta Cânepiștea, unde urma să fie îm-
pușcați. În drumul lor spre locul fixat erau așa de rău bătuți, de că-
deau din picioare unul câte unul. Printre aceștia au mai fost: Tache
Șerban și Mitran Durlă. Când plutonul de execuție se pregătea să-i
împuște, s-a primit ordin să nu se mai împuște nimeni, căci mișcarea
a fost înăbușită. Despre desfășurarea evenimentelor în Afumați a
lăsat mărturie caporalul Constantin Apostolescu din Pietrarii de Sus,
județul Vâlcea, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Marea Răscoală
din 1907:
„Față de zilele omenești de azi și față de răscoalele țărănești
din 1907, de acum 50 de ani, unde am fost și am văzut măcelul sân-
geros, cu arme, bătăi și incendieri ce se făceau pe timpul de atunci,
depun acest istoric: Eram militar activ în Batalionul 5, vânători,
aveam gradul de caporal, secretar și delegat cu primirea și predarea
oricărei corespondențe adresate Batalionului 5, vânători era domnul
maior Sănătescu Constantin și executam permanent ordinele primite
de la Corpul II armată, urmate după ale Domnului Ministru de război
și ale Ministrului de Interne și i s-a dat direcția de comandă unde să
meargă pentru oprire, incendierea și arestarea țăranilor răsculați con-
tra asupritorilor și marilor moșieri. I s-a pus la dispoziție și o baterie
din Regimentul de artilerie, comandată de căpitan Moscu Aurel și
sergentul major Gorun, iar din partea Ministerului de Justiție a fost
Domnul procuror Ciocâlteu, care era fiu de moșier din comuna Plenița,
județul Dolj. Direcția a fost dată pentru comunele Segarcea, Cerătu,
Urzicuța, Afumați, Băilești, Galicea Mare, Rudari, Corlate, Vârtop,
Caraula, Plenița, căci așa a cerut domnul procuror, iar în comunele
Giurgița, Bârca, Goicile, Bistrețul, Negoi și Rastu a fost domnul
căpitan Tanțul, comandantul Companiei I .Sectorul 1 erau companiile
a II-a, a III-a și a IV-a și cu bateria din Regimentul I Artilerie, adică

84
trei companii și o baterie de artilerie. Avea de mers direct la moșie și
la casele Prințului din Băilești (n.n. Barbu Știrbei). Ajunși în Băilești,
au început grozav bombardamentul de artilerie, apoi grozave împuș-
cături către armata vânătorilor. S-a ales cei mai cruzi domni ofițeri,
care erau fii de proprietari și moșieri, Domnul căpitan, ajutorul co-
mandantului Lupescu Gheorghe, Domnul căpitan Vasiliu Năsturel,
ambii fii de moșieri. Domnul căpitan Bali Alexandru, fiu de moșier din
Pitești, alt căpitan Fărcășanu Nicolae, locotenent Velescu Gheorghe,
fiu de moșier din comuna Ionele, Dolj, sublocotenent Țăranu Ion, fiu
de moșier, Costescu Ștefan, fiu de moșier din Calafat, Spireanu Iulian,
fiu de moșier din Băilești, aceștia erau foarte cruzi și mai cu seamă
Domnul căpitan Lupescu, căci fusese comandant la o companie pas-
torală la Băilești, nu numai că îi împușca, dar le punea și foc la casele
de locuință, cum s-a făcut la Galicea Mare, Rudari și alte comune.
Domnul procuror le spunea că „pământ au cerut țăranii, în pământ
să-i bage Să nu aibă o teamă căci știe mister Sturza, Marghiloman,
Cantacuzino și alții”.
După ce s-a făcut grozav măcel de sânge schingiuiri și arestări
la comunele sus amintite, în comuna Plenița, unde stătuseră două zile
s-a dat ordin ca la fiecare comună să se lase posturi de avangărzi, iar
Domnul Sănătescu Constantin, împreună cu Domnul procuror și
Domnul comandant al batalionului să se înapoieze la Băilești și la
Afumați. La Băilești, a doua zi, s-a dat ordin să meargă la comuna
Afumați, căci era stăruința administratorului de plasă Predescu Re-
pezi și Domnul căpitan Lupescu și Domnul locotenent Velescu, fiul
moșierului Pantelie Velescu din satul Ionele, Dolj.
La comuna Afumați, când au mers, mai de grabă să mute tru-
pa, bătăușii care băteau cu ciomege „ca ciobani de oi la lupi”, erau
Niță Ene, Pătulescu Constantin, Vladimir Constantin și alții. Eu am
fost numit la postul operatorului telefonic, cu un soldat și un vătășel
al comunei, fiindcă la primărie nu era nici primar, nici notar, nici
secretar, fiindcă erau și ei mobilizați. Au început imediat bătăi, ares-
tări și până la ora 10 din zi, s-au declarat pentru a fi împușcați un
număr de 26 de țărani pe care îi socotise domnul proprietar, capi de
revoltă, iar ca arestați care erau bătuți aproape mortal, erau trecuți
70-80 de țărani. Ora de executarea celor care erau pentru moarte era
fixată ora 12 și 30 de minute din zi. În plutonul de trupă pentru exe-
cutarea celor osândiți la moarte eram și eu, căci așa dăduse ordin

85
domnul căpitan Lupescu, ajutorul comandantului, căci eu nu împușca-
sem pe nimeni în comunele unde fusesem. Printre cei 26 de țărani care
erau să-i împușcăm era și învățătorul Petre Stănescu din Boureni. După
rânduiala celor la moarte și celor arestați, aproape morți, a dat ordin ca
toți să fie puși cu fața la pământ. Pământul era nămolos, umed, dar ei
nu mai simțeau nimic. Era ceasul 10 și 30 de minute din zi. Plecaseră
toți la popotă pentru a servi masa, care era la Petre Rudăreanu, nu
departe mult de primărie și în acel timp, după plecarea domnilor
ofițeri și procuror, a sunat la aparatul telefonic, întrebând de domnul
maior Sănătescu Constantin, comandantul batalionului. Eu am spus
că plecaseră în sat, a întrebat de notarul și secretarul de acolo, eu am
spus că sunt mobilizați. Mi s-a cerut numărul matricol, i l-am dat, Nr.
270/1906, apoi numele și prenumele și locul natal. Am spus că sunt
Apostolescu Constantin din comuna Pietrarii de Sus, județul Vâlcea
și mi-a spus că dacă voi întârzia și nu voi da telegrama voi fi împușcat.
Atunci mi-a comunicat următorul ordin: Domnul Sănătescu Constantin,
comandantul Batalionului 5, vânători, încetați imediat, dar încetați de
a mai face uz de arme, liniștea fiind puțin restabilită. Dată din Craiova
la ora 10 și 30 minute.
Mi s-a cerut și mie ordin de primire, eu am dat la ora 10 și 45
minute, când a fost primită la Afumați.
Semnează Comandantul Diviziei a II-a, General Giugurtu.

După primirea telegramei, eu am plecat cu ea imediat și am

dat-o personal Domnului maior Sănătescu, care m-a întrebat dacă am
dat ora de primire a ei? Eu am spus da! În acel timp vai de mine, am
fost bătut foarte rău cu palmele și cu pumnii și pus jos și jucat în
picioarele maiorului. Am plecat amețit la primărie și acolo am spus la
țăranii care mai auzeau, că s-a dat ordin de a nu se mai împușca.
După ce am fost bătut foarte rău, la vreo trei zile m-am îmbolnăvit
grav și am fost izolat la Sălcuța, în casele lui Pripesceanu. Văzând că
nu am pe nimeni, căci toți prinsese ură grozavă pe mine, am cerut o
învoire de 5 zile (permisie) la domnul sublocotenent Mârțu Ion și mi-a
dat drumul, dar a spus că la 5 zile să comunic spitalul unde voi fi ca
să nu mă dea dezertor. Rezumatul este acesta: Eu am stat în spitalul
militar de la Constanța 65 de zile. Am fost bătut și persecutat în orice
timp, mai mult de către căpitanul Lupescu și locotenentul Pantelie
Velescu de la satul Ionele, județul Dolj. Am scris aceasta la rugămin-

86
tea tovarășului președinte M.G. Bujor. pentru a face cunoscut ceva la
cei ce i-am salvat în comuna Afumați, jud. Dolj, azi raionul Băilești.
Eu sunt foarte mulțumit în fața lui Dumnezeu, că nu am împușcat și
nu am bătut pe nimeni în timpul revoluției. După trei ani de la elibe-
rarea mea am venit pe aici la Afumați și am stat de vorbă cu învățăto-
rul Petre Stănescu și alții care mi-au spus ce au pățit la închisoare.
Toate cele ce s-au făcut aici la Afumați ca: schingiuiri, arestări, s-au
făcut mai mult după stăruința procurorului Ciocâlteu, a aghiotantului
plășii, Predescu Repezi și, locotenentului Velescu și alții de sub co-
manda Domnului căpitan Lupescu Gheorghe, căci după cum auzeam
erau toți moșieri. Eu am fost bătut că de ce am dat ordinul telegrafic
imediat după primire și de ce nu l-am întârziat câteva minute, ca cei 26
de țărani să fie executați – împușcați.
Aici am arătat numai ce s-a făcut la Afumați, iar la Băilești,
Galicea Mare, Corlate, Vârtop, Caraula și Plenița am arătat deosebit
de amănunțit populației din Pietrarii de Sus, raionul Horezu, Regiu-
nea Pitești, fiindcă așa s-a cerut de tovarășul președinte al Comitetu-
lui pentru Răscoalele Țărănești din 1907, tovarășul M. Gh. Bujor.
Rămâne ca dumneavoastră să transmiteți cele scrise de mine și să le
dați citire în fața oamenilor din comună pentru a-și aduce aminte de
faptele și suferințele răsculaților din 1907, din care cred că puțini mai
există în viață, cărora le urez să trăiască ani mulți și fericiți și să nu-
mai întâmpine niciodată în viața lor nimeni asemenea vremuri grele,
iar pentru cei care au fost împușcați și omorâți în acest an din cauza
bătăilor și mizeriei, lăsându-și familiile nenorocite, rămase pe dru-
muri fără adăpost, eu le zic, Dumnezeu să-i ierte.
Dată la 10 martie 1957
Constantin Apostolescu, Comuna Pietrari, satul Pietrarii de
Sus Raionul Horezu, Regiunea Pitești

Învățătorii Petre Stănescu și Grigore F. Deca, au luat parte la

răscoală alături de țăranii răsculați, dar au constituit și sprijin moral
pentru aceștia. Intervenția armatei în Afumați se soldează cu înăbușirea
răscoalei și arestarea capilor ei. Se raporta la Ministerul de Interne:

87
 Nr. 4367/1907, martie, 20

Domnului Ministru de Interne și Război ……………….

„La Afumați au fost prinși toți capii de revoltă, între care pri-
marul, ajutorul de notar, învățătorul (n.n. Petre Stănescu)și un învăță-
tor de cătun (n.n. Grigore F. Deca, învățător la Școala Amzulești) a dis-
părut”.

Grigore F. Deca Petre Stănescu

Învățătorul Grigore F. Deca era din Afumați și era învățător în

satul aparținător Amzulești, unde în 1913, cu mari eforturi a ridicat
primul local de școală în Amzulești. A funcționat la această școală
până în 1916 când s-a transferat la școala din Afumați. Învățătorul
Grigore F. Deca n-a putut fi arestat deoarece a reușit să scape de sub
ochii autorităților și a fost fugit timp de două luni de zile. La data de
16 mai 1907, s-a prezentat de bună voie în fața Parchetului. La aceas-
tă dată, lucrurile se mai liniștiseră și astfel a fost pus în libertate,
asupra sa negăsindu-se indicii de culpabilitate, așa cum raporta către
Minister revizorul școlar al județului Dolj, C. Alessandrescu.
Învățătorul Petre Stănescu, unul din cei șapte copii ai familiei,
nu era agreat de boierii din localitate și a ajuns învățător în Afumați
în 1905, după 17 ani de funcționare prin alte școli din zonă.Ca învă-

88
țător și diriginte la Școala din Afumați, a reușit să înființeze o grădi-
nă școlară frumoasă, a învățat mulți elevi să altoiască, a construit cu
sprijinul locuitorilor satului fântână în curtea școlii, iar pentru cetățe-
nii comunei a pus bazele unei bănci populare deosebit de necesară
pentru ajutorarea locuitorilor. Pentru sentimentele sale de simpatie pe
care le avea față de țăranii din Afumați, în 1921 a fost ales președinte
al comisiei locale de împroprietărire.
Învățătorul Petre Stănescu, odată depus în arestul preventiv și
mandatul său fiind confirmat, este suspendat din învățământ. În ceea
ce îl privește pe învățătorul Petre Stănescu, acesta a stat în arest până
în octombrie 1907. După ce a ieșit din arest, a încercat să își ceară
unele drepturi salariale și pentru că nu ar fi fost vinovat. Mișcările
țărănești au luat amploare în majoritatea localităților din țară, numai
în Dolj au fost peste 20 de localități. Printre acestea enumerăm:
Afumați, Băilești, Galicea, Plenița, Radovan, Terpezița, Bodăiești,
Mierea Bisericii etc. În tentativa de înăbușire a revoltei au fost folosi-
te și tunurile, iar din cauză că au fost folosite și tunurile, localitățile:
Bodăiești, Terpezița, Mierea Bisericii, pur și simplu, au fost complet
distruse, așa cum era menționat în ziarul „Voința Poporului”, din 7
aprilie 1907. Revolta din 1907 a îmbunătățit într-o oarecare măsura
situația țăranilor, însă câștigul important a fost că la data de 23 de-
cembrie 1907, a fost dată Legea învoielilor agricole, care, printre
altele, prevedea:
 Contractele de arendare se înregistrează în registre speciale.
 Reglementează prețul minimal și maximal al învoielilor.
 Pământul era dat în arendă doar pentru un an de zile.
 Arendarea în bani putea fi transformată în muncă.
 Posibilitatea plății muncii prin salarizare și astfel apar argații
(efectuau muncă cu brațele și primeau salariu).
 Înființarea Obștilor sătești (acestea iau ființă prima dată în
1910). Aveau misiunea de a contribui efectiv la încheierea contracte-
lor de arendare. Obștea satului era condusă în Amzuleștii de Jos de o
comisie formată din primarul comunei (pe atunci Florea Bănică)și
notarul (Gheorghe V. Sandu), iar în Amzuleștii de Sus, de învățătorul
Ilie Deca. Aceștia, pentru a evita nemulțumirile țăranilor cu privire la
calitatea terenurilor, când aveau de realizat împărțirea anumitor su-
prafețe de teren, făceau repartizarea prin tragere la sorți.

89
  Tot ca urmare a mișcărilor țărănești din 1907, în 1908 a fost
dată o altă lege de expropriere a moșierilor și de împroprietărire a țăra-
nilor. Așa se face că în 1912, locuitorii din Afumați au primit 104 ha.
de izlaz, proprietate comunală. Acest teren a fost plătit proprietarului
de către comună cu 1000 lei/ha, timp de 12 ani, adică o sumă totală de
124800 lei, la care s-a mai adăugat suma de 6240 lei pe an sub formă
de dobândă. Cele 104 ha au fost luate de la Toader B. Davidescu, aces-
tuia mai rămânându-i în proprietate suprafața de 722 ha care în 1912
a intrat în posesia ginerilor săi: general Iancu Seulescu și colonel
Gheorghe Dinopol.
La 25 februarie 1908, arendașul Ion Gabroveanu reclama pre-
fectului de Dolj pe primarul comunei care a alungat pe țăranii din
Covei, veniți să lucreze pe moșia lui. Aceștia erau alungați deoarece
locuitorii din Afumați nu acceptau condițiile împovărătoare impuse
de moșieri. (Arhivele Statului Craiova, Fondul Prefecturii Dolj, ser-
viciul administrație, dosar 109/1908, fila 21).
Nu la mult timp după problemele țăranilor legate de pământ, în
seara zilei de 14-15 august 1916, ora 21, s-a comunicat Decretul de
mobilizare a armatei române, pentru a participa la Primul Război
Mondial. Între primii mobilizați din Afumați a fost învățătorul de la
Școala Amzulești, sublocotenentul Ilie D. Deca. La luptele din Primul
Război Mondial, au participat mulți cetățeni din Afumați și din satele ce
aparțineau de comuna Afumați. Mulți dintre ei și-au dat jertfa supremă
pentru apărare țării. Mulți cetățeni din Afumați au participat la luptele de
la: Mărășești, Poiana Padeșului, Dealul Babei, Valea Crucii, Valea Cer-
nei, Argeș, Câineni, Lupeni, Mărăști, Dragoslavele, Târgul Ocna, Iași,
Turtucaia, Defileul Jiului, iar o parte dintre ei a luptat și pe frontul din
Ungaria. Iată lista cu tinerii din Afumați și Amzulești, în total 54 de eroi,
dintre care 51 au plătit cu viața, iar 3 au fost răniți și sunt consemnați în
Cartea de Aur a Eroilor Neamului. Ca un omagiu adus eroilor, pe prima
pagină este scrisă următoarea poezie (autor necunoscut):

90
Nu v-am uitat

Nu v-am uitat în groapa voastră Vă este sufletul o floare

Loviți de schije sau de plumbi Ce stă pe plaiul românesc
Căci voi ne-ați dat holdele toate Când le privim ne-aduc aminte
Și lanurile de porumbi Că ochii voștri ne privesc.

În fiecare spic de grâne Nu v-am uitat în groapa voastră

E osul vostru măcinat Ci vă cinstim în slove sfinte
În fiecare poamă dulce Căci limba dulce românească
E sânge din voi picurat. Este făcută din morminte.

Iar pâinea ce-o ducem la gură Nu v-am uitat în groapa voastră

E crucea noastră de hotar Când ne-nchinăm lui Dumnezeu
Căci fără firul vieții voastre Ci luăm aminte-n rugăciune
Era cu gustul mai amar. Că mâine poate-i rândul meu.

Și tihna noastră lângă vatră

E-o mărturie de om nou
Nu v-am uitat că e făcută
Din nopțile fără de somn.

91
92
93
94
95
96
97
98
99
100
101
102
103
 În memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial și în Războiul
de Independență a țării, prin contribuția cetățenilor din Afumați și Am-
zulești, s-a ridicat Monumentul Eroilor, amplasat în curtea bisericii,
unde sunt puse în vecinătatea monumentului de către familii și pietrele
funerare ale celor căzuți în aceste războaie. Monumentul-obelisc, pe
care se află un vultur, a fost ridicat în perioada 1920-1922, în special
din contribuția cetățenilor celor două sate, Afumați și Amzulești, fiind
opera sculptorului P. Carasidis. Monumentul este realizat din piatră,
are înălțimea de 2,80 m și soclu are dimensiunile 1,40 m/1,25 m, iar la
partea superioară are dimensiunile 0,40 m/0,45 m.

Monumentul eroilor din Afumați

La ora actuală nu există la nivelul comunei Afumați o evidență

clară și completă a eroilor căzuți în Al Doilea Război Mondial. Cel
puțin de acum înainte, organele competente credem că se vor implica
în realizarea acestei evidențe. Această acțiune va reprezenta respectul
urmașilor pentru jertfa eroilor, iar în final, și sperăm că nu peste mult
timp, se vor găsi sumele necesare pentru ridicarea unui monument
dedicat eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Iată o listă a
eroilor din satul Afumați, cu siguranță incompletă, care au depuse
pietre funerare în Cimitirul Eroilor din curtea bisericii din Afumați,

104
pentru care putem prezenta doar numele și anul când au căzut la datorie.
Acolo unde nu este menționat pe piatra funerară anul, nu este trecut în
situația de mai jos: Marin I. Munteanu, 1942; Emilian M. Badea, 1942;
Constantin D. Zdrâncă, 1943; Marin I. Badea, 1944; Ion N. Stănilă,
1942; Grigore Ociocioc, 1942; Ștefan Tudorică, 1942; Constantin N.
Zamfir, 1942; Titică Șerban, 1943; Ilie Gheorghe, 1944; Constantin
Zdrâncă, 1945; Dumitru A. Zamfir; Dumitru Stănescu; Marin Dudu; Ilie
Preoteasa; Florea I. Colan, 1942; Nicolae I. Vică; Dragomir Măciucă;
Constantin Marica; Alexandru D. Enache, 1941; Dumitru Firănescu;
Cornel G. Deca, 1942; Ion R. Florescu, 1942; Pantelimon Marin;
Ștefan I. Odagiu; Fănel M. Sava; Mihai C. Preda, 1945; Ion A. Velcu,
1944; Nicolae A. Velcu, 1944; Florea Enache, 1943; Mihai I. Tunaru,
1944; Dumitru M. Tudor, 1941. Presupunem că a fost mult mai mare
numărul eroilor, dar din diverse motive nu au depuse pietre funerare
în cimitirul respectiv.
În plus, au fost și trei răniți, cărora, la doi li s-a amputat câte un
picior, iar al treilea, Dumitru Dumitrașcu a fost împușcat în braț. Cei
care au avut un picior amputat au fost Ilie Iordache și Ion Dumitrașcu
(Concaru).

Biserica și monumentul eroilor din Afumați

105
 În urma Primului Război Mondial, prin Decretul lege Nr. 3697
din decembrie 1918, pentru țăranii îndreptățiți la împroprietărire cu
loturi de 4 ha, au fost împărțite 286 ha de teren, expropriat de la ge-
neralul Iancu Seulescu și de la colonel Gheorghe Dinopol, rămânân-
du-le acestora suprafața de 436 ha, împărțită între ei astfel: Iancu
Seulescu – 198 ha, Gheorghe Dinopol – 238 ha. Aceste suprafețe le-
au avut în proprietate până în anul 1945. Pentru a împroprietări țăra-
nii cu drept de împroprietărire cu câte 4 ha, în afară de cele 286 ha
expropriate de la Iancu Seulescu și Gheorghe Dinopol, au mai fost
luate câte 54 ha de la fiecare moștenitor al lui Tache Iota, adică a mai
fost luată încă o suprafață de 216 ha. După această expropriere, fie-
care din cei 4 moștenitori a rămas cu câte 182 ha., în afară de general
Constantin Manolescu, care a rămas cu 185 ha. După expropriere,
căpitan Mina Iota și-a vândut întreaga suprafață de 182 ha locuitori-
lor din Afumați, Boureni, Covei pentru suma de 3800 lei/ ha. Expro-
prierea făcută prin Decretul Nr. 3697, din decembrie 1918, s-a reali-
zat în două etape:
 prima etapă, până în martie 1920;
 a doua etapă, până în mai 1921.
Pământul expropriat trebuia plătit de țărani în funcție de calita-
tea acestuia. Astfel, pentru calitatea I, trebuia achitată suma de 1600
lei/ ha, pentru calitatea a II-a, trebuia achitată suma de 1240 lei/ ha.
Legiferarea împroprietăririi s-a amânat până în 1924, pentru ca
pământul expropriat să fie integral achitat de către cei ce l-au primit în
posesie. În 1919, a fost înființată o obște de împroprietărire a țăranilor
la nivelul fiecărei localități, iar învățătorul Ilie Deca din Afumați a
făcut parte din Comisia Județeană de Expropriere. Atât timp cât pă-
mântul a fost expropriat de la moșieri, dar nu a intrat în posesia celor
îndreptățiți, adică în perioada 1919-1924, aceste suprafețe au fost
lucrate de către țărani prin arendă, la prețul de 100 lei/ ha/ an.
În 1924, s-a făcut măsurarea loturilor de către serviciul cadas-
tral prin inginerul Romulus Petria, iar pentru executarea pe teren a
parcelelor a fost delegat D. Sârbulescu. În Afumați, această împro-
prietărire s-a făcut în timp ce era primar Alexandru Gh. Ionescu.
Cu ocazia împroprietăririi, în Afumați s-au repartizat în punc-
tul Nisipuri – Braniște, pentru 51 de persoane câte 0,50 ha, spre a
completa suprafața de 4 ha., deoarece primiseră în altă parte lot de

106
3,5 ha. Pe aceste terenuri, cei 51 de împroprietăriți au hotărât să plan-
teze salcâmi și în felul acesta a rezultat pădurea de la Covei care
după decembrie 1989, chiar în primele luni ale anului 1990, a fost
exploatată irațional, aceste suprafețe rămânând necultivate, nefolosite
peste 25 de ani.
Prin împroprietărirea din 1924 s-a realizat, printre altele, și o
așa-zisă egalizare a cetățenilor din Afumați, în sensul de a fi făcut ca
fiecare familie să aibă câte 4 ha de pământ în proprietate. Pentru
aceasta, cetățenii din Afumați cu drept de împroprietărire au fost
împărțiți în 3 categorii:
Categoria I, 119 capi de familie care nu aveau pământ sau
aveau până la 1,5 ha.
Categoria a II-a, 30 capi de familie care aveau până la 3 ha.
Categoria a III-a, 10 capi de familie care aveau între 3 ha și 4 ha.
Prin această împroprietărire, fiecare a primit restul de suprafa-
ță până ce a completat suprafața de 4 ha, iar cei care aveau peste 4 ha
nu au beneficiat de împroprietărire.

107
 Capitolul V
CONSOLIDAREA ECONOMICĂ A SATULUI
AFUMAȚI

1. Îndeletniciri, portul
De-a lungul dezvoltării istorice, locuitorii satului Afumați s-au
ocupat cu agricultura și creșterea animalelor. Cu sute de ani în urmă,
oamenii practicau agricultura și creșterea animalelor pentru nevoile
proprii, pentru asigurarea celor necesare traiului zilnic, iar mult mai
târziu au dezvoltat comerțul cu produsele agricole și cu animalele, în
special, cu berbecuții pe care îi creșteau, îi îngrășau și îi vindeau la
Constantinopol și la Viena. Transportul grâului și al animalelor se
făcea pe Dunăre, încărcarea pe șlepuri făcându-se la Bistreț și la Ca-
lafat. De la oi, oamenii foloseau pieile și lâna pentru a-și face haine.
Din pieile de oaie își făceau cojoace, le foloseau la îmblănitul haine-
lor, își făceau bundițe (cojoacă), iar din pielea tăbăcită își făceau
opinci și nojițe pentru opinci (un fel de șireturi). Din părul de capră și
din lâna de la oi femeile țeseau pânză pentru acoperirea corturilor.
Oamenii instalau cortul atunci când mergeau la muncă și luau copiii
cu ei, cortul asigurându-le umbra în timpul foarte călduros, protecție
de dogoarea soarelui atunci când mâncau, iar când locurile erau prea
departe de sat, nu mai veneau acasă și noaptea dormeau în cort.
Doar din lâna de oaie se obținea o pânză groasă, pe care o du-
ceau în anumite localități de la munte, unde existau instalații speciale
(pive) pentru a fi transformată în dimie. Din dimie își făceau haine,
pantaloni și ipingea cu chepeneag (un fel de pelerină). Aceasta ținea
foarte bine de cald în caz de vânt, ger și proteja de ploaie, Chepenea-
gul era acel accesoriu prins de ipingea, de regulă prin trei nasturi, și
care se punea pe cap. Atunci când nu era nevoie de chepeneag, acesta
se detașa de la ipingea prin desfacerea celor trei nasturi. Dimia putea
fi folosită la confecționarea hainelor și pantalonilor, fie alb, culoarea
naturală a lânii, fie vopsită negru prin fierberea în apă cu izmă sălba-
tică, coji de alun și de arin. Locuitorul cel mai priceput în confecțio-
narea îmbrăcămintei din dimie era Nițu lui Tilică (Pena).

108
Rândul al II-lea, de la dreapta la stânga: învățător Ovidiu Deca cu soția sa
Maria Deca, (împreună cu părinții și frații)

1924, familia Alexandru Deca (rândul al II-lea, de la stânga la dreapta –

Alexandru Deca, elevul Ovidiu Deca, clasa aIV-a la Școala Normală
Craiova, fiul lui Alexandru Deca), Stana – soția lui Alexandru Deca (primul
rând, de la dreapta la stânga, a doua) și tatăl lui Alexandru Deca (primul rând,
în centru)

109
 Anul1940, diferență între modul de a se îmbrăca vârstnicii și tinerii

Ștefan Neacșu la vârsta de 81 de ani 1940. Tendințe clare ale adoptării

unei ținute moderne

110
 În afară de porumb, grâu, orz, ovăz și mei, locuitorii din aceas-
tă zonă mai cultivau pe suprafețe mai mici in și cânepă. Din fibra de
in și cânepă, femeile țeseau o pânză rezistentă, pe care o foloseau la
confecționatul cămășilor și al pantalonilor pentru vară. Vara, bărbații
purtau pantaloni din in sau izmene din pânză de bumbac și cămașă
lungă, cusută cu arnici sau muline. Din pânza de in și cânepă, femei-
le confecționau lenjerie pentru pat, fețe de masă și alte obiecte nece-
sare în locuința lor. Din fibra de cânepă, bărbați mai pricepuți împle-
teau funii pe care le foloseau la legarea încărcăturii din car sau căruțe
(paie, fân, coceni). Era nevoie de a lua astfel de măsuri de siguranță a
încărcăturii, pentru a nu se răsturna, fiindcă aveau unele locuri foarte
departe de sat și drumurile erau destul de rele. Din fibra de cânepă se
mai făceau guri de ham, ștreanguri pentru înhămarea cailor, funii pen-
tru priponitul animalelor pe pajiști etc. Din pânza pe care o obțineau
din fibra de cânepă, mai făceau saci pentru păstratul și transportul
produselor agricole, iar mai târziu, din acea pânză își făceau saltele pe
care le umpleau cu paie, pentru a dormi pe ele, și această „invenție”
reprezenta un pas înainte în îmbunătățirea condițiilor de dormit. Din
nevoi precise, oamenii se mai ocupau și cu creșterea albinelor și a
viermilor de mătase. Din gogoșile de mătase se trăgeau firele de bo-
rangic, specialiste în această operațiune fiind: Stana Deca (a lui Fulgu)
și Florina Sandu (a lui Schiorcea). Din firele de borangic se obținea o
pânză foarte fină, folosită în special la confecționarea iilor și cârpelor
cu alesături, pe care femeile și fetele le purtau în special în zilele de
sărbători și la evenimente ca: nunți, hore, botezuri etc. O astfel de pân-
ză se mai folosea și la confecționarea de rochii cu alesături pentru
femei și la confecționarea de cămăși cu șebac pentru bărbați, cămăși ce
erau îmbrăcate doar în situații speciale, la diverse sărbători. În ceea ce
privește accesoriile folosite ca îmbrăcăminte și încălțăminte, locuitorii
din Afumați au dovedit că au fost conservatori, respectând cu sfințenie
portul moștenit din moși-strămoși și care era întrucâtva deosebit de cel
al locuitorilor din satele învecinate (deosebiri mai evidente existând în
portul bărbaților).

111
 Iată care era portul bărbaților și al femeilor până prin 1950,
după aceea existând o perioadă de tranziție, în special în rândul celor
mai în vârstă și apoi, după 1960, atât cei tineri cât și cei în vârstă au
trecut la portul existent în zilele de azi, adică acel port în care se fo-
losesc ca îmbrăcăminte diverse produse cumpărate din comerț, rar de
tot mai existând produse lucrate în casă. Ba mai mult decât atât, după
1990, tinerii și maturii cu oarecare situație materială își cumpără
diverse accesorii de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și podoabe
ca: inele, lănțișoare din aur, cercei etc., din diverse țări (Turcia, Italia,
Spania, Anglia, Germania etc.).
Atât în rândul bărbaților, cât și în rândul femeilor, era diferen-
ță între portul din timpul anotimpurilor friguroase (toamna – iarna) și
cel din anotimpurile călduroase (primăvară – vară), ca de altfel între
portul folosit în zilele de muncă și cele obișnuite și portul din zilele
de sărbătoare. Erau unele diferențe chiar și între portul tinerilor și cel
al vârstnicilor. Astfel: Toamna – iarna, bărbații în vârstă purtau nă-

112
dragi (ițari) de culoare albă, largi jos și lungi, încât să acopere încăl-
țămintea (în zilele de sărbătoare când își permiteau și foloseau ca
încălțăminte – ghete), iar în zilele celelalte, lungi abia până la gleznă,
iar ca încălțăminte foloseau opinca din piele de porc sau de vită. Erau
două modele de opinci: opinci cu nojițe (un fel de șiret din piele),
care serveau la legarea pe deasupra tălpi, încrucișându-le și apoi con-
tinuând cu înfășurarea lor pe partea inferioară a pulpei piciorului,
opinci cu curele și cataramă, care se deosebeau de celelalte prin fap-
tul că aveau spate, pe lateral aveau niște găici și pe mijlocul labei
piciorului, deasupra, aveau o limbă prin care era trecută cureaua ce
făcea prinderea pe picior cu ajutorul cataramei. Indiferent de model,
întreținerea opincilor se făcea prin ungere cu grăsime de pasăre sau
untură de porc nesărată. Astfel, apa nu se prindea de ele și rezistau
mai mult timp. În picioare purtau ciorapi din lână, împletiți de către
femei. Purtau cămăși lungi, lăsate peste nădragi, cu mâneca largă,
încinși cu un brâu lat de culoare neagră sau roșie. Peste această că-
mașă purtau mintean sau cojoc din piele de oaie, cu mâneci lungi pe
care îl țineau pe umeri, fără a introduce mâinile în mâneci. Mintean
era o haină scurtă din dimie cu sau fără mâneci și care se mai numea
și tunică. Varianta de mintean fără mânecă era împodobită cu găitane
și era folosit în portul popular. În loc de nasturi, atât la cojoc, cât și la
mintean erau folosiți un fel de nasturi rezultați prin înnodarea într-un
anume mod a unei curelușe late de aproximativ un centimetru și cu o
lungime de 8-10 cm. Pe cap, purtau căciulă din pielicele de miel. Spre
deosebire de aceștia, copiii și persoanele tinere purtau nădragi de di-
mie de culoare neagră, jos erau strâmți, prevăzuți cu o panglică de 30-
40 de centimetri care permitea înfășurarea pe picior de 2-3 ori. În pici-
oare purtau ciorapi din lână, împletiți de soții sau mame, împodobiți cu
flori de diverse modele. Aceste flori, modele naționale, erau din lâniță
de diverse culori. Ciorapii erau trași peste pantaloni, iar cele care îi
lucrau se întreceau a fi cât mai inventive. Ca încălțăminte foloseau
opinca. Maturii care foloseau acest model de pantaloni purtau în plus
tuslugi. Acest accesoriu era un fel de cizmă din dimie de culoare nea-
gră, fără ornamente florale, acoperea piciorul până sub genunchi, talpa
intra în opincă și astfel talpa piciorului nu mai simțea frigul. El avea
rolul și de a proteja piciorul, dar și îmbrăcămintea ca să nu se murdă-
rească în timpul muncii. Atunci când nevoia o impunea, aceștia erau
spălați foarte ușor și pantalonii rămâneau relativ curați. Brâul folosit

113
peste cămașă avea rolul de a încinge cămașa pe corp, dar avea și rol de
siguranță atunci când era nevoie să ridice anumite greutăți. Pe timpul
verii, purtau indispensabili, legați în apropierea gleznei cu o bentiță și
pe deasupra cămașă lungă, strânsă pe corp cu un brâu lat. Pe cap pur-
tau pălărie din pai, cu boruri mari, lucrată de oameni pricepuți la îm-
pletituri din diverse tipuri de pai sau pălărie de postav. Indiferent de
vârstă și sex, vara umblau desculți, folosind opincile atunci când mer-
geau la muncă. Bărbații purtau, de regulă, un briceag mic, legat la brâu
cu un lănțișor sau cu o curelușă și care era folosit la masă, atunci când
mâncau la câmp. Doar copiii purtau în picioare pe timpul verii cipici
din dimie sau împletiți din lână și care aveau aplicați tălpici din piele
de vită, pentru a rezista mai mult timp.
Femeile purtau zăvelci sau boscele și cămașă lungă, împodobită
pe poale cu diverse modele .Pe cap, în funcție de anotimp, purtau iarna
tulpan (broboadă cumpărată din comerț), cu un colț lung lăsat pe spate,
iar vara purtau maramă (o fâșie lungă din bumbac sau borangic, împo-
dobită pe margini cu diverse flori, în culori stridente). Această maramă
se mai numea năframă. După căsătorie, respectau legea nescrisă de a nu
mai sta cu capul descoperit și nici cel puțin să se pieptene în fața soțului
sau a socrului. Mijlocul era încins cu un brâu, iar în picioare purtau cio-
rapi din lână de culoare neagră și inimei (pantofi de culoare neagră, cu
trei barete). La muncă, în special toamna, se încălțau în tălpici din lână,
împletiți cu cârligul, iar pe picioare purtau carâmbi (ciorapi fără tălpi). În
zile de sărbătoare și la evenimente deosebite, purtau iile din borangic
cusute în casă, împodobite cu diverse modele de flori, fructe, motive
naționale, iar pe cap purtau cârpa de borangic, împodobită cu cele mai
alese modele și care o reprezenta pe cea care o purta în ceea ce privește
priceperea sa la lucrul de mână. Tinerele, până să se căsătorească, în loc
de zăvelci, purtau șoarțe, unul în față și altul în spate, legate la mijloc cu
un brâu din catifea neagră, împodobit și el ca și cele două șorțuri, cu
diverse motive, în culori vii. Iile din bumbac sau borangic erau obiecte
vestimentare de o deosebită frumusețe. Hora satului reprezenta un prilej
de expunere a frumoaselor obiecte de îmbrăcăminte, de constatare a
priceperii celor ce le purtau și un prilej de încântare a ochiului. În scopul
obținerii culorilor dorite pentru pânza de bumbac sau de borangic, erau
folosite diverse procedee, care mai de care mai interesant.

114
 Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

Prin fierberea în foi de ceapă, în urzică, în coji de alun, de arin,

vopsirea cu ajutorul unei vopsele din comerț numită lulachiu, prin
folosirea calaicanului și a altor diverse substanțe, dovedeau nu numai
pricepere, dar și stăpânirea unor procedee transmise din generație în
generație. Firele de bumbac sau de borangic vopsite în diverse culori
se foloseau la obținerea unei pânze în dungi, din care își făceau fuste și
taioare de o deosebită frumusețe, pe care le foloseau în special femeile
mature atunci când ieșeau la plimbare. Cu timpul, acest mod tradițio-
nal de a se îmbrăca atât bărbații, cât și femeile a fost înlocuit cu produ-
se ale tehnicii moderne, iar obiectele de îmbrăcăminte folosite în trecut
au devenit în fiecare familie prețioase obiecte de muzeu.
Locuitorii din Afumați s-au ocupat cu agricultura și creșterea
vitelor și alte diverse activități aducătoare de venituri pentru familie.
În ceea ce privește animalele, în mod deosebit s-au ocupat cu crește-
rea și valorificarea cărnii, a lânii și a pieilor de miei și oi. Parte dintre
locuitori se ocupa exclusiv cu creșterea oilor. Printre aceștia s-au nu-
mărat: Ștefan D. Stănilă (Lică Pane) și descendenții lui – Cornel Șt.
Stănilă, Toma Șt. Stănilă, Cristian T. Stănilă, Cornel C. Stănilă, Ion
Flueran și descendenții lui – Mihai I. Flueran, Ion M. Flueran, Oprică
I. Flueran, Nicolae Coșoveanu, Ștefan N. Coșoveanu, Nicolae Măciu-
că, Constantin N. Măciucă, Constantin F. Leancă, Aurel C. Leancă,
Gheorghe Zdrâncă (Ghițica), Venus Gh. Zdrâncă, Nicolae Vicu, Alin
N. Vicu, Marin Enache, Tudor M. Enache, Constantin M. Radu, Marin
Radu, Mircea Mirigioiu, Năstase Mitrică, Iulian Nedelcu etc. Dintre
115
aceștia, Toma Stănilă, Constantin Leancă, Nicolae Vicu, Ștefan Coșo-
veanu, Oprică Flueran, Venus Zdrâncă ajunseseră să dețină 100-200 de oi.

Toma Șt. Stănilă și câteva exemplare de oi

2. Comerț, industrie, transport

Sute de ani, locuitorii au practicat agricultura și creșterea vite-
lor ca activități pentru subzistență. Cu timpul, nevoile de diverse
produse pentru gospodărie au crescut și atunci produsele agricole și
animalele ce reprezentau surplus pentru familii au început să fie va-
lorificate, pentru a face rost de cele necesare în gospodărie. Au apă-
rut comercianții de produse agricole și animale pe care le exportau în
special la austrieci și la turci, iar din rândul locuitorilor au apărut
meseriașii. Din Catagrafiile de la 1828, 1831, și din Marele Dicționar
geografic al României, Vol. I, București, 1898, paginile 20-22, aflăm
de existența și evoluția numărului meseriașilor și comercianților. Cu
mult timp înainte de Primul Război Mondial, în Afumați existau un

116
cojocar și cinci fierari, iar în Amzulești erau un cojocar, un cizmar și
doi fierari. Tot din aceste documente ale vremii, aflăm că în 1898, în
Afumați existau 4 cârciumi și în Amzulești erau 2 cârciumi, 14 co-
mercianți din care 6 erau cârciumari și restul erau comercianți de
produse agricole și animale. Locuitorii își duceau produsele la sche-
lele (locuri de îmbarcare pe vase fluviale) de la Calafat, Bistreț sau
Craiova. Drumurile erau aproape impracticabile, iar transportul se
făcea cu carul sau cu căruța cu boi sau cu cai. În schimbul produselor
predate, primeau cherestea, fierărie pentru construcții, diverse unelte
agricole etc. Se poate spune că în Afumați, comerțul a început odată
cu venirea în sat, din zona Sibiului, a lui Constantin Ionescu (zis
Boagiu, fiul lui Ion Prodan, ce venise de mai mult timp și se stabilise
în Băilești) și a lui Constantin Șufanu, care s-a stabilit definitiv în
Afumați, în anul 1878. Acesta a luat o bucată de pământ de la locui-
torul Ilie Manea, unde și-a construit din pământ bătut o frumoasă și
impunătoare casă cu etaj. La etaj era spațiul pentru locuit, iar la par-
ter era spațiul în care funcționa cârciuma. Pe locul locuinței sale,
ulterior a fost Magazinul Universal Afumați, construit în anul 1963
de către C.P.A.D.M Afumați, după 1990, acest magazin a fost cum-
părat și este proprietate particulară a lui Valentin Enache, din Afu-
mați și respectiv a lui Petre Voicu din Băilești, iar în prezent este un
restaurant (al lui V. Enache) și, respectiv, un magazin cu produse
alimentare și nealimentare, patroni fiind proprietarii.

Magazinele din comuna Afumați

117
 În afară de aceste două magazine, au mai fost deschise maga-
zine mixte, cu predilecție pentru produse alimentare, de către Marin
Macamete (în Afumați) și Margareta Sandu (în fostul sat Amzulești).
Constantin Ionescu, după ce și-a deschis în Afumați o primă prăvălie,
văzând că se simte nevoia de aprovizionare a locuitorilor cu diverse
produse, aduce ca parteneri de afaceri pe frații săi, Gheorghe și Pătru
Ionescu. Gheorghe Ionescu se stabilește definitiv în Afumați și este
primul care în 1873, după ce a cumpărat o suprafață de teren de 800 mp,
construiește casă din cărămidă, acoperită cu olane, în afară de cele
existente ale moșierilor. Mult mai târziu, în această curte este instalată
moara Ionescu.

Moara lui Alexandru Gh. Ionescu

Printre primii meseriași au fost: Florea F. Nuță (Hector), Alexandru

Savu, Toma Iureș, Dumitru Stoica, Ion Enache, Nicolae Toader –
cizmari, Constantin Pena, Florin Tudorică, Adam Nuță, Nicolae Tuță
– cojocari, Cornel Deca, Radu Midan, Constantin Midan, Ion Midan
– fierari, Marin Lozan, Florea Bănică, Ion Nicolae, Gheorghe Tudorică,
Gheorghe Mitrică – tâmplari, Gheorghe Sinescu (al lui Minică), Nicolae
Mitrică, Marian Ursan – dogari, Ludovic Kontz, fiul lui Iosif Kontz –
arhitect cu diplomă, rămas în Afumați după cel de-Al Doilea Război

118
Mondial, Toma Furiș, Gheorghe Pena, Gheorghe Vățu, Ion Poenaru,
Eugen Morcov, Nicolae Smarandache, Ion Deca (Cerchezu) și fiul său,
Dumitru Deca – zidari, Constantin Pena (Păcală), Marin F. Zamfir,
Gheorghe F. Nuță – croitori, Elena Giubegeanu, Floarea Olaru, Mari-
ana Tuță, Mariana Oprea – croitorie pentru dame etc. De un real fo-
los au fost zugravii. S-au ridicat tot mai multe case noi și era nevoie de
meseriași pentru a realiza confortul intern al locuințelor. Printre cei
mai renumiți zugravi au fost: Ștefan I. Enache, Oprea I. Tuță, Marin
Păgilă, Gheorghe I Preda, Ștefan M. Mirigioiu, Constantin I. Tunaru,
Ștefan I. Preda etc. Produsele pe care acești meseriași le valorificau
în târguri sau la domiciliu erau: ghete, sandale, pantofi, haine, panta-
loni, șepci, cipici, perne, fuste, sobe din tablă, grătare pentru curățit
încălțămintea, grătare pentru prăjit carne, curători pentru porumb,
pieptene pentru animale, butoaie, hârdaie, roți pentru care și căruțe,
războaie pentru țesut, tocuri pentru uși și ferestre, ornamente din
ipsos pentru case etc.

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

119
Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

Foto Marian Nicolae – Din arhiva C.J.P.C.P.C.T Dolj

120
 În această perioadă, drumurile erau greu de parcurs, mai ales
în perioadele cu ploi sau zăpadă. Din acest motiv, Gheorghe Dinopol,
în perioada cât a fost Prefect al județului Dolj și membru în Senat, a
făcut posibil ca pe drumul dintre Afumați și Amzulești să pună mai
multă piatră și a plantat de-a lungul acestui drum 77 puieți de stejar,
iar pentru izlazul comunal a pus la dispoziție 277 puieți de nuc, care
au fost plantați cu tinerii de la premilitară. Aceasta s-a realizat în
timp ce era primar Alexandru Gh. Ionescu. Pentru negustorii din co-
mună, din lipsa mijloacelor de transport, aprovizionarea se făcea greu,
mărfurile aducându-se de la Craiova sau Calafat cu căruțele, distanță
de 50-60 km. Drumurile fiind neasfaltate, transportul dura 3-4 zile,
negustorii fiind nevoiți să treacă prin pădurea Radovanului, vestită
pentru jafurile făcute de răufăcători. Din această cauză, negustorii se
înțelegeau pentru a se deplasa cu un convoi de căruțe, oamenii având
asupra lor bâte, furci, topoare, spre a-i descuraja pe cei ce ar fi în-
drăznit să îi atace. Când încărcătura din car era prea mare, înaintea
boilor se înhămau la un chișer special unul sau doi cai. Când era
nevoie de efectuat un transport rapid, pentru transportul mărfurilor
sau al oamenilor, se folosea transportul cu ajutorul cailor. Chiar și la
nunți, transportul nuntașilor se făcea cu trăsura trasă de cai. Printre
cei mai căutați locuitori pentru a realiza transportul nuntașilor erau
Timotei Popa și Nicolae Coșoveanu, care aveau cele mai frumoase
trăsuri și cei mai frumoși cai, cu harnașamente împodobite cu panglici,
ciucuri și clopoței. În afară de cei doi comercianți veniți din zona Sibiului,
mai târziu și-au deschis prăvălii următorii localnici: Alexandru M.
Deca, Grigorie Păgilă, Elena și Ștefan Ionică, Ion Dinulescu, Marin
A. Mirea, Ștefan Stănilă etc. Transportul populației și al mărfurilor a
cunoscut o îmbunătățire substanțială, odată cu darea în folosință a
liniei ferate Calafat – Craiova, în anul 1895, și mai ales după anul
1965, când a luat avânt transportul auto, prin înființarea de unități
specializate pentru deservirea populației. La nivelul comunei erau
mult mai multe nevoi și atunci a apărut o serie de alte oportunități.
Ocupația de bază a locuitorilor fiind agricultura, cea mai grea pro-
blemă era scoaterea boabelor de grâu din spice. În cele mai îndepăr-
tate timpuri, obținerea boabelor de grâu, orz, secară și ale altor păioa-
se se făcea cu caii la arie, adică se învârteau caii în jurul unui stâlp și
sub copitele lor se zdrobeau spicele, iar boabele rezultate erau trecute
printr-un ciur special, apoi erau vânturate de mai multe ori, până se

121
aduceau la stadiul de a putea fi măcinate. Ulterior, această grea mun-
că a fost simplificată, în sensul că anumiți cetățeni, singuri sau asoci-
ați, au cumpărat batoze de treierat. Printre cei care au cumpărat bato-
ze cu locomobil au fost: Gheorghe Dinopol, Ilie Deca, iar în 1910, a
cumpărat batoză cu locomobil Florea Barbu Ceaușu, care o vinde în
1920 lui Nicolae Țapu, din Amzulești. În 1916, Gheorghe Seulescu a
cumpărat o batoză de treierat cu tractor Lantz Boldog, iar Gheorghe
Dinopol cumpără a doua batoză de treierat tot cu locomobil. Cu toate
că la acea oră erau suficiente batoze pentru nevoile locuitorilor din
Afumați și Amzulești, în 1935, Ștefan Florescu (Cotigă) în asociere cu
Ionel Crețu a cumpărat batoză de treierat cu locomobil. Simultan cu
aceste batoze de treierat, în vederea ușurării muncii de secerat, unii
cetățeni au cumpărat secerători cu tracțiune animală. Plata pentru
lucrările de secerat și treierat se făcea fie în natură, fie în bani. Ulte-
rior, prin 1950, au apărut combinele acționate mecanic care efectuau
în același timp seceratul și treieratul. Îmbunătățindu-se condițiile de
efectuare a seceratului și treieratului, suprafețele semănate cu păioase
cresc, producțiile la hectar cresc de la an la an și, simultan cu acestea,
se dezvoltă și sectorul morărit. Prima moară din Afumați a fost moa-
ra lui Simion. Era moară cu pietre, acționată cu un motor pe motori-
nă. Această moară se afla amplasată la marginea satului pe locul unde
se află locuința lui Constantin Dudu (Tică al lui Schinteanu). Din moti-
ve necunoscute, a luat foc și și-a încetat activitatea. În 1910, Alexan-
dru Gh. Ionescu a instalat o moară cu motor pe benzină, în partea de
NV a satului, pe locul actualei locuințe a lui Marin Enache (Uță).
Ulterior, Alexandru Gh. Ionescu realizează un schimb de teren cu
Ciocu Odagiu și Nicolae Odagiu și în 1927 duce moara în centrul
satului, pe locul unde se află în prezent și este proprietatea locuitoru-
lui Venus Ionescu – fiul lui Alexandru Gh. Ionescu. Această moară
este transformată în moară cu valțuri, acționată la început de un mo-
tor cu doi cilindri pe motorină, cu motor Diesel de 70 CP, adus din
Suedia. Cu acest motor se asigura iluminatul morii, atunci când ne-
voia impunea a funcționa și noaptea, precum și iluminatul locuinței.
La această moară au fost mecanici Pantelimon și George Ionescu, iar
morar a fost Dumitru Mitru (Mitran). Motorul pe motorină este dis-
locat și în 1984, s-a făcut reparație capitală, iar moara a fost racordată
la rețeaua electrică a comunei. La această moară au mai lucrat Florea
Guluț, Ionel Balica, Constantin Nicola de la Siliștea Crucii, Gheorghe

122
Jilavu, de la Siliștea Crucii și Emil Țalea de la Băilești, Marin Constantin
Zdrâncă, Florea Mitre, Aurel Tuță. Moara și-a încetat activitatea în
anul 2008.
În anul 1919, Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu au in-
stalat în Afumați încă o moară cu pietre, acționată de un motor de 83
C.P. – motor Diesel, adus din Anglia și care realiza și iluminatul mo-
rii și al locuinței. În 1925, este transformată în moară cu valtz pentru
grâu, iar în 1939 este dotată și cu valtz pentru porumb. Această moa-
ră se afla pe terenul care acum este proprietatea inginerului Florin
Niculescu (vecinul din partea de V a Dispensarului uman).
Moara funcționează până în anul 1957, când este dezafectată și
componentele sunt luate la Craiova. La această moară a lucrat ca
mecanic Iosif Comori, iar ca morar a lucrat Constantin Măciucă.
O altă necesitate la nivelul satului era existența unor dărace
pentru lână, deoarece era nevoie să se țese în gospodărie dimia pen-
tru haine și pantaloni, pentru țesut covoare, așternuturi, căpătâie – ce
țineau locul pernelor pentru dormit, pânză pentru fuste și costume
naționale, să se confecționeze ciorapi și pulovere, prin împletirea
firelor de lână toarsă. În Amzulești au avut dărac pentru lână, Toma
Macamete și Olintă Bojin. Acestea, acționate cu ajutorul cailor, erau
dărace de mică productivitate. Se realiza maxim 10 kg/zi de lână
făcută caiere.
Când au intrat în C.A.P., din cele două dărace s-a pus în func-
țiune de către C.A.P. doar un dărac, din lipsă de piese de schimb și
care era acționat de un grup electrogen, lucru ce a făcut să crească
productivitatea de 3-4 ori. Această asamblare și readaptare a dăracu-
lui au fost realizate de către Marin Mirea și Teofil Gană.
Nevoile pe care oamenii le aveau pentru a construi case și alte
acareturi au impus necesitatea unui banțing pentru despintecat arbori,
în vederea obținerii scândurii pentru construcții diverse. Un astfel de
utilaj a cumpărat în 1956 locuitorul Nicolae Mitrică, atât pentru ne-
voile cetățenilor, dar mai ales pentru nevoile proprii, deoarece practi-
ca tâmplăria și dogăria. În 1972, C.A.P. Afumați a cumpărat o insta-
lație mult mai eficientă, atât pentru rezolvarea nevoilor unității, cât și
pe ale locuitorilor din sat.
Prăvăliile cetățenilor particulari, înființate pentru satisfacerea
anumitor nevoi ale cetățenilor, fiind în același timp surse de venituri
pentru proprietari, au funcționat până în anul 1948, când au dispărut

123
din lipsă de randament, dar și din cauza faptului că în 1947 se înfiin-
țează la nivelul comunei Afumați Cooperativa de Consum Afumați,
cu magazine de desfacere a produselor în toate satele componente ale
comunei. La data înființării acestei Cooperative de consum, în vede-
rea formării unui fond de rulment, fond necesar procurării de produse
agroalimentare, fiecare cetățean al comunei, care dorea să aibă o
anumită contribuție, depunea o anumită sumă, iar în schimbul sume-
lor depuse primeau cupoane de participare la constituirea fondului
Cooperativei de Consum, asemănător celui din fotografie:

În perioada interbelică, erau cetățeni ca Dicu Șerban, Niță

Preda (al lui Trăchină), Gogu Nuță (al lui Crețu), care se ocupau cu
vânzarea de pește și carne de vită. În comună veneau și așa-zișii cer-
celari, care vindeau: cercei și inelușe pentru fete, nasturi, perii, muli-
neuri pentru cusut ii, instrumentul numit drâmbă etc. Marfa o vin-
deau, de regulă, pe păr de la porc, pe care îl foloseau la făcut perii
pentru ghete, perii pentru văruit.
De la înființare, în 1947 și până în 1989, Cooperativa de Con-
sum Afumați a avut ca președinți pe: Constantin M. Nuță, Constantin
Coșoveanu, Florea Văduva, Ion Enache, Venus Preda și Stelian Nechita

124
– în perioada 1978-1997 – din Covei, (nimeni altul decât tatăl han-
dbalistei Ada Nechita, un mare nume în handbalul românesc și euro-
pean, calități datorită cărora, Sala de sport a municipiului Băilești
poartă numele Ada Nechita, componentă de bază a echipei naționale
a României,), iar în funcția de contabil au fost: Mariana Mitre – con-
tabil șef, Ecaterina Tudorică, Anica Bădele, Daniela Mutilă. În 1997
a avut loc reorganizarea la nivelul întregii țări a cooperativelor de
consum. În 1997 a avut loc unificarea mai multor unități de profil și
de atunci Cooperativa de Consum Afumați s-a unificat cu unitatea
similară din Băilești, al cărei președinte a rămas tot Stelian Nechita.
În timpul cât a fost președinte Venus Preda, Cooperativa de consum a
cunoscut cea mai mare dezvoltare din existența sa. Exista o echipă de
constructori zidari, patru ateliere de croitorie, un atelier pentru repa-
rații radio – televizoare, ceasornicărie, frizerie, fabrică de încărcat
sifoane, brutărie și laborator de cofetărie. Ca volum de circulație a
mărfurilor, cea mai mare dezvoltare s-a simțit după 1965, când în
Afumați, Amzulești și Boureni, se construiesc magazine ale C.P.A.D.M.
Afumați. În Afumați este cel construit în locul casei fostului proprie-
tar Alexandru Șufanu – fiul lui Constantin Șufanu, iar la Amzulești și
Boureni, au fost construite pe fostele localuri ale primăriilor din
aceste sate. După 1965, în satul Afumați erau două magazine univer-
sale, un magazin alimentar, o librărie, două bufete. Prin 1950, locui-
torul Marin Fojică a cumpărat o instalație de sifoane și sucuri, care a
funcționat până la ieșirea sa la pensie, în 1983. O bună perioadă de
timp, cu 7-8 ani înainte de pensionare, Marin Fojică a avut o mică
brutărie, în care cocea cozonaci, colaci etc. Dat fiind că avea preocu-
pări la domiciliu, plătea impozitul stabilit și astfel a beneficiat de
pensie.
În 1948, a fost înființată o secție D.C.A. în satul Boureni, subor-
donată centrului D.C.A. Băilești, cu scopul de a colecta de la popula-
ție gogoși de mătase, piei de animale, lână, deșeuri de textile, hârtie,
sticlă. La acest centru, a fost angajat Gheorghe A. Tudorică, din
Afumați. C.P.A.D.M. Afumați a cumpărat o fabrică de sifoane, pe
care a instalat-o într-o construcție improvizată pe terenul unde în
prezent se află Stația de alimentare cu benzină, motorină, butan, de-
servită de Ilie Preda și apoi de Dumitru Furiș. Mai târziu, au mai
cumpărat instalație pentru sifoane și sucuri, Ion Gană și Dumitru
Furiș care, în principal, făceau sifoane pentru nevoile de la nunți și

125
botezuri, iar în prezent există stația de încărcat sifoane a lui Cristian
Nedelcu. Din dorința de a satisface unele nevoi ale locuitorilor satului
Afumați, unii cetățenii mai avuți și-au construit cazane pentru țuică.
Proprietarul suporta un impozit către stat, iar oamenii se duceau la cel
care avea cazanul mai bun și își făceau țuică, de regulă, pentru nevoile
gospodăriei. Plăteau căzănitul, adică chirie că-și preparau țuica. Aceas-
tă plată putea fi în bani sau cu o anumită cantitate de țuică pretinsă de
proprietar. Printre cei care au avut cazan menționăm pe Ilie Deca, Ște-
fan Neacșu, Alexandru și Vicențiu Șerban, Ștefan Ionică, Florea Ocio-
cioc, Toma și Gheorghe Macamete, Lucian Tudorică etc. Aproape în
toată perioada cât a existat C.A.P. Afumați, această unitate a avut un
cazan ce era instalat pe izlazul comunal. Din partea C.A.P. Afumați,
perioade mai lungi de lucru la acest cazan au avut Ion F. Enache, Ște-
fan Căldărin, Alexandru Stănilă (a lui Lică Pane) și Lita Badea.
La 1 decembrie 1905, învățătorul Petre Stănescu a înființat în
Afumați banca populară „Avuția satului”, care s-a desființat în 1947,
când a avut loc Reforma monetară. Cei care doreau să facă mai târziu
anumite împrumuturi, trebuiau să-și realizeze un fond. Pentru aceasta
depuneau ce sumă considerau și primeau la fiecare depunere câte un
Cupon de participațiune.
În anul 1957, se reînființează banca populară, dar în concordanță
cu noile condiții social-politice își schimbă numele în Cooperativa de
credit Afumați, având membri din comunele Afumați și Urzicuța.

Cooperativa „Mihai Viteazul”, filiala Afumați

126
 Aceasta acordă împrumuturi în scopuri productive, face plăți
pentru produsele contractate cu statul etc. De la înființare și până în
prezent, ca președinți au fost angajați: Ion F. Enache, Petre Stănilă,
Dumitru Furiș, Stan I. Gană, Dumitru S. Badea, Robert Durac, Cornel
I. Teodorescu, în calitate de contabili lucrând: Gheorghe Tuță, Florea
M. Nuță, Maria S. Nuță, Paraschiva Enache, Cornel I. Teodorescu,
iar casieri au fost: Ion Teodorescu, Florea Țărineanu (Tudorică), Maria
Noană, Nicole Militaru și Sorinel Iancu. Organul colectiv de condu-
cere al Cooperativei de credit este Biroul de conducere, iar cel care a
avut cea mai îndelungată activitate, avea următoarea componență:
Dumitru S. Badea – președinte, Paraschiva Enache – contabil, Nicolae
Militaru – casier, Iulia Sava și Nicolae Nedelcu – membri, iar Comisia
de cenzori a avut componența: Mihai Ionescu, Stan Gană, Miron Iliescu.
Acum, numărul cetățenilor care își trimiteau copiii la școli era
de la an la an mai mare, trebuiau să se gospodărească, astfel încât să
poată realiza și ceva economii, și astfel se înființează în 1960 Agenția
C.E.C. Afumați. La început, această unitate a avut sediul în localul ce
era spațiul pentru Grădinița Nr. 1 Afumați, camera de la etaj, din
partea de S a construcției, iar operator a fost până ce a ieșit la pensie
Alexandru Mitru. Acesta, în afară de sarcinile zilnice pe care le avea,
mai avea și sarcina de a veni la intervale scurte prin fiecare școală,
pentru a distribui în rândul elevilor timbre pe care le lipeau pe un
carnet și diverse fotografii cu personalități ale țării noastre. Aceste
fotografii erau predate atunci când dorea cel care le avea, iar carnetul
cu timbre se preda atunci când era completat tot carnetul. Acestea
erau modalități de insuflare în rândul tinerilor a deprinderilor de a
economisi de la o vârstă fragedă.

127
 3. Agricultura și zootehnia (Întovărășiri,
G.A.C.-uri, G.A.S.-uri, A.E.S.C.
și Asociații agricole)
Un alt eveniment cu profunde implicații în viața și activitatea
țăranilor din țara noastră, și implicit în viața și activitate locuitorilor
din Afumați și Amzulești, a fost Reforma agrară din 1945. Această
reformă a avut loc în urma desfășurării celui de-Al Doilea Război
Mondial, din care România a ieșit în mare dezavantaj. În acest răz-
boi, au fost și mari pierderi de vieți omenești, inclusiv satul Afumați
a avut adevărați eroi.
Mulți vârstnici au afirmat și istoria a consemnat că în timpul
celui de – Al Doilea Război Mondial, datorită faptului că noi suntem
într-o zonă cu un pământ foarte bun, nemții au cărat din zona Afu-
mați – Boureni – Băilești zeci de trenuri cu pământ care a fost dus în
Germania. Pentru înfăptuirea reformei din 1945, pământul necesar
împroprietăririi a fost cel rezultat prin exproprierea celor 9 moșieri ce
existau pe raza comunei Afumați:
 General Constantin Manolescu poseda 200 ha;
 General Constantin Vorvoreanu poseda 200 ha;
 Colonel Gheorghe Dinopol poseda 238 ha;
 General Iancu Seulescu poseda 198 ha;
 Ion Niculescu poseda 70 ha;
 Eliza Ionescu poseda 250 ha;
 Vasile Țoculescu poseda 125 ha;
 Estera Djuvara poseda 250 ha;
 Ion Țoculescu poseda 150 ha
În urma exproprierilor făcute, fiecărui moșier i s-a mai lăsat în
proprietate suprafața de 50 ha. Suprafețele expropriate și folosite la
împroprietărirea țăranilor nu au mai fost plătite de către țărani, ca la
alte împroprietăriri anterioare. Cu ocazia acestei împroprietăriri, te-
renul pe care nu erau construite case, terenul de pe o parte și de pe
alta a drumului ce trece de-a lungul localității Afumați, a fost parcelat
ca vetre de sat și astfel a apărut Satul Nou Afumați și se face unirea
celor două sate, Afumați și Amzulești. De asemenea, o parte dintre
cetățenii din Amzulești au primit vetre de casă, în partea de NE a
șoselei Băilești – Urzicuța, și astfel a apărut Satul Nou Amzulești.

128
 Iată xerocopia unui Titlu de proprietate de la 1945.

Acum, a avut loc și atribuirea de terenuri agricole pentru fie-

care școală. Școala Afumați și Școala Amzulești au primit în total
suprafața de 9,6850 ha, din care Școala Afumați a primit 5,1600 ha,
iar Școala Amzulești 4,5250 ha.
Conform Legii Nr. 16 din 1990, conducerea Școlii Afumați a
întocmit documentația pentru intrarea în posesia suprafeței de 9,685
ha, dar nu s-a eliberat nici până în 2015 Titlu de proprietate pentru
suprafața solicitată. Nici după desfășurarea unui proces la Judecătoria
Băilești, nu s-a reușit intrarea în posesia suprafeței cuvenite. Nu s-a
eliberat Titlu de proprietate pentru suprafețele corespunzătoare, nici
pentru Școala Boureni și Școala Covei.

129
 Titlu de proprietate 1991

La 3 ani de la Reforma agrară din 1945, mai precis la data de

11 iunie 1948, a avut loc un alt eveniment major, Naționalizarea
principalelor mijloace de producție. În Afumați, au fost naționalizate
cele două mori, ale lui Gheorghe Dinopol și Alexandru G. Ionescu,
iar în satul Boureni a fost naționalizată moara lui Gheorghe Duță
(Drugă). Tot acum a avut loc și naționalizarea locuințelor moșierilor,
a tuturor construcțiilor de la fiecare conac.

130
 În urma încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, datori-
tă conjuncturii internaționale, România a urmat calea socializării
agriculturii. A fost declanșată o amplă campanie de unire a suprafețe-
lor agricole ale tuturor țăranilor. Prima formă de organizare au fost
Întovărășirile agricole. În Afumați, Boureni și Covei, acestea au fost
înființate în anul 1950. În prima etapă, în Afumați, în întovărășiri, s-
au înscris 32 de familii. În aceste întovărășiri, țăranii aveau pământul
comasat pentru a înființa culturi pe suprafețe mai mari, dar fiecare
familie își realiza lucrările de însămânțare și întreținere a culturilor,
și în final fiecare își lua producția rezultată de pe suprafața muncită.
Aceste întovărășiri nu au rezistat decât 2-3 ani și s-a trecut la înființa-
rea Gospodăriilor Agricole Colective, care ulterior au fost transfor-
mate în Cooperative Agricole de Producție. Astfel, la 18 ianuarie
1953 a luat ființă G. A. C. Afumați, cu numele „30 Decembrie”. La
început, s-au înscris în G. A. C. „30 Decembrie” Afumați 23 de fami-
lii cu o suprafață totală de 77,15 ha. Odată cu intrarea în G. A. C.,
fiecare membru trebuia să aducă și propriul inventar agricol. La înfi-
ințare au existat: 14 atelaje de muncă (pluguri și grape), 11 care, o
căruță, 16 boi, 2 vaci de lapte și 4 cai. Primii țărani ce au intrat în
Gospodăria Agricolă Colectivă, la acea dată au fost:
1) Stănilă Petre 13) Florescu Constantin
2) Nuță M. Constantin (Panduru) 14) Florescu Ștefan
3) Oprea M. Ion 15) Deca Elvira
4) Noană M. Constantin (Colivaru) 16) Daja Constantin
5) Dinu Marin 17) Pena P. Constantin
6) Nuță M. Oprea 18) Deca Gr. Teodor
7) Guluț Florea 19) Coșoveanu N. Ștefan
8) Ceaușu Ș. Alexandru 20) Sava Marin
9) Ceaușu Ș. Florea 21) Deca M. Alexandru
10) Durlă M. Ion 22) Deca A. Constantin
11) Durlă M. Florea 23) Dinu I. Elena
12) Lozan Marin

Un rol determinant în înființarea Gospodăriei Agricole Colec-

tive Afumați l-a avut Nuță M. Constantin (Panduru). I se spunea
Panduru, deoarece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a
căzut prizonier la ruși. În Rusia s-a constituit Divizia Tudor Vladimi-
rescu, alcătuită din prizonierii care au hotărât să plece din lagărele de

131
prizonieri din Siberia cu intenția de a lupta pe frontul de apus și după
terminarea războiului, să se întoarcă în localitățile de domiciliu ca să
contribuie la înființarea Gospodăriei Agricole Colective în localitățile
de domiciliu.
Primul Consiliu de Conducere a G.A.C. „30 Decembrie” Afumați
a avut următoarea componență:
1) Nuță M. Constantin – Președinte
2) Noană M. Constantin – Vicepreședinte
3) Deca Leneta – membru
4) Ceaușu Pavel – membru
5) Sava Marin – membru
6) Lozan Marin – contabil
7) Daja Constantin – membru
Mai târziu, în 1962, întreaga populație a satului Afumați a intrat în
G.A.C., fiind declarată încheierea colectivizării în Afumați. În 1959 s-a
încercat a se realiza înscrierea în G.A.C a unui număr cât mai mare de
cetățeni, lucru ce s-a înfăptuit, dar în același an, nu după mult timp, a avut
loc la nivel local un protest al țăranilor din Afumați, care doreau să se
retragă. Pentru stingerea acestui conflict, a venit de la București Vladimir
Gheorghiu, care a dat dovadă de tact pentru a stinge din fașă acest con-
flict. S-a acceptat ca o parte din protestatari să se retragă din G.A.C, dar nu
după multe zile, s-au reînscris, ca urmare a presiunilor și amenințărilor
făcute asupra celor ce s-au retras. Acest eveniment s-a soldat cu arestarea
a patru protestatari, anchetarea lor, iar după trei luni au fost eliberați.
În satul Amzulești, G.A.C. a luat ființă la data de 14 februarie
1954. Pentru început s-au înscris 17 familii, cu 7 ha de teren și 7
atelaje. Și în acest sat, a fost încheiată colectivizarea în 1962. Acest
G.A.C. a existat ca unitate de sine stătătoare până în 1968, când oda-
tă cu noua împărțire administrativă a țării, satul Amzulești a fost
alipit satului Afumați și cele două G.A.C.-uri au fost unificate, având
conducere unică.
În satul Boureni, G.A.C. a luat ființă în anul 1957, având loc
și aici încheierea colectivizării tot în 1962. În satul Covei, G.A.C. a
luat ființă în 1959, în prima etapă înscriindu-se 92 de familii, cu o
suprafață de 349 ha și 82 de atelaje. Și aici, încheierea colectivizării a
fost declarată în 1962.
Membrii tuturor celor trei G.A.C. aveau ca activitate de bază
agricultura, grădinăritul, dar și zootehnia, sector ce aducea mari veni-

132
turi membrilor unității. În cadrul zootehniei, realizau creșterea vaci-
lor de lapte, tineret taurin la îngrășare, creșterea porcilor și creșterea
oilor. În alimentația acestor animale, se foloseau mare parte din sub-
produsele realizate în procesul de producție (borhot, paie, coceni,
colete de la sfecla de zahăr etc.) Cu mult timp înainte, se ocupau și
cu creșterea păsărilor (rațe, cocoși). Pentru a avea o imagine cu privire
la ponderea zootehniei, iată efectivele de animale de la C.A.P. Afu-
mați, din anul 1987, cu puțin timp înainte de desființarea sa: taurine
744, din care vaci de lapte 282, ovine 1214 și porcine 206. În agricul-
tură, se obțineau producții destul de bune și datorită contribuției Sis-
temului de irigații, amenajat pe suprafețele comunei Afumați în anul
1968. Efectul irigațiilor a fost vizibil în mod deosebit pe tarlalele
nisipoase, exact pe unde a fost amenajat Canalul Magistral pentru
irigații. Înainte de colectivizare, locuitorii cultivau aceste suprafețe
cu vii, pădure, cultură mixtă de bumbac-bostan, plante furajere etc.
Vara, în perioada de coacere a pepenilor, copiii de vârste apropiate,
14-18 ani, își construiau pe aceste locuri coverci pentru adăpost în
timp de vreme rea, și timp de o lună-două, mergeau zilnic la păzit,
dar această activitate o foloseau ca pe o modalitate de a-și petrece
timpul în mod recreativ. Aici se întâlneau câte 10-12 băieți și practi-
cau o mulțime de jocuri Osul, Bâza, Pitulușul, Fotbal cu minge făcu-
tă din ciorap de damă, tricotat, umplut cu diverse cârpe etc. Cei mai
mulți, atunci când era căldura cea mai mare, aveau o carte de citit, pe
care o citeau în liniște, protejați de covercă de razele soarelui.
Pentru a asigura o îngrijire corespunzătoare, atât pentru anima-
lele celor trei C.A.P.-uri, dar și pentru animalele din gospodăriile
cetățenilor, în urma încheierii cooperativizării agriculturii, în 1962 s-a
înființat Dispensarul Veterinar Afumați, cu sediul în Boureni, în locuința
fostului proprietar Dănescu, dispensar ce deservea satele din comuna
Afumați și comuna Urzicuța. Ca medic veterinar era Paul Popescu,
alături de care au lucrat:
 Traian Berceanu – agent veterinar în satul Afumați;
 Vasile Voinea – agent veterinar în satul Boureni;
 Ion Puiu – agent veterinar în satul Covei;
 Emil Știrbulescu – tehnician veterinar în comuna Urzicuța.

133
 Clădirea în care a funcționat Dispensarul veterinar, la înființare

Spre a asigura condiții mai bune pentru îngrijirea animalelor, dar

și condiții optime de locuit pentru medicul veterinar, care era obligat să
locuiască în localitate pentru a asigura permanență atunci când nevoia
impunea, Primăria Afumați, cu resurse proprii, a construit și a dat în
folosință în 1964 un local pentru Dispensarul veterinar și, alături, o clă-
dire pentru a fi folosită drept spațiu de locuit pentru medicul veterinar.

Noul sediu al Dispensarului veterinar Afumați

134
 Odată cu darea în folosință a noului local pentru dispensarul
veterinar, încadrarea existentă a fost îmbunătățită și a avut următoa-
rea componență:
 Paul Popescu – medic veterinar;
 Criveanu Ecaterina (Cati) – tehnician veterinar II, pentru
activități în dispensar;
 Traian Berceanu – agent veterinar, Afumați;
 Marin Petria – tehnician veterinar II, Boureni;
 Ion Puiu – agent veterinar, Covei;
 Emil Știrbulescu – tehnician veterinar I, Urzicuța.
Pentru deplasarea angajaților la diverse intervenții, se folosea
o șaretă cu un cal și pentru aceasta era angajat îngrijitor și vizitiu
Ștefan Măciucă (Germanu).
În 1966, au venit ca medici veterinari Dorel Radu și soția sa,
Alexandra Radu (Cocofichi), care au lucrat cu personalul angajat din
perioada medicului Paul Popescu, până în anul 1969, an în care are
loc o nouă încadrare. Modificarea încadrării a constat în faptul că
Marin Petria a plecat la Goicea, satul său natal, și în locul său a fost
încadrat Dan Furiș – tehnician veterinar II, cu mențiunea că au fost
păstrate circumscripțiile precedente.
Îngrijitor curățenie și vizitiu a fost Venus Șerban.
Medicul Dorel Radu a fost angajat la acest dispensar până în
anul 1973, când a venit medicul veterinar Marius Colcea care s-a
stabilit cu familia în Afumați, locuind în casa medicului veterinar.
Soția sa a lucrat ca economist la C.A.P. Afumați, având doi băieți. Și
acest medic a dovedit că este un medic pasionat de meseria aleasă și
că este un bun specialist în relația cu necuvântătoarele.
Medicul Marius Colcea a lucrat în cadrul acestui dispensar pâ-
nă la data de 1 octombrie 1981, când a venit medic veterinar medicul
Alexandru Dan Predoi. Anterior, medicul Alexandru Dan Predoi a
lucrat ca medic șef în perioada 16 februarie 1979 – 1 octombrie 1981
la C.U.A.S.C. Băilești, unitate care doar ce se înființase în 1979.
Odată cu venirea noului medic, s-a schimbat încadrarea, având urmă-
toarea componență:
 Dan Predoi – medic veterinar
 Dan Furiș – tehnician veterinar I, Afumați
 Traian Berceanu – agent veterinar, Boureni
 Ion Goiceanu – tehnician veterinar II, Covei.

135
 În 1986, agentul veterinar Traian Berceanu se pensionează și
în locul său este angajat tehnicianul veterinar II, Nicolae Ciută. Cu
această încadrare s-a lucrat până la evenimentele din 1989 și o scurtă
perioadă după aceasta. În 1992, a avut loc privatizarea dispensarului
și medicul în funcțiune, Dan Predoi a devenit angajator. Dispensarul
veterinar Afumați a avut următoarea structură:
 Dan Predoi – medic angajator;
 Dan Furiș – tehnician pentru Afumați;
 Nicolae Ciută – tehnician pentru Boureni;
 Ion Goiceanu – tehnician pentru Covei;
 Nicușor Iovănel – vizitiu și îngrijitor curățenie. Acesta a lu-
crat până în anul 1996, când angajatorul a renunțat la serviciile sale.
După evenimentele din 1989, medicul Alexandru Dan Predoi a
concesionat Dispensarul Veterinar Afumați, la data de 1 septembrie
1990. Conform Contractului de concesionare Nr. 2068 / 1990, activi-
tatea s-a desfășurat în aceste condiții până în 2010, când Dispensarul
Veterinar Afumați a fost cumpărat de medicul în funcțiune, Alexan-
dru Dan Predoi.
În locul lui Nicolae Ciută a fost angajată pentru satul Boureni
tehnicianul veterinar Florina Bobolocu, la data de 1 mai 2001. În
anul 2005, se pensionează tehnicianul veterinar Dan Furiș, așa încât
alături de medicul veterinar Alexandru Dan Predoi au mai rămas să
lucreze doar Ion Goiceanu și Florina Bobolocu. În 2012, se pensio-
nează și Ion Goiceanu, nu se mai fac angajări și încadrarea este una
simplă: medicul Alexandru Dan Predoi și tehnicianul veterinar Florina
Bobolocu. Printr-o bună organizare, medicul veterinar Alexandru
Dan Predoi și tehnicianul veterinar Florina Bobolocu reușesc să re-
zolve problemele curente ale comunei.
Cele trei Cooperative Agricole de Producție de pe raza comunei
Afumați s-au unificat la începutul anului 1989. În urma acestei unificări,
Cooperativa Agricolă de Producție „30 Decembrie” Afumați deținea:
4218 ha teren agricol, din care: 4168 ha teren arabil, 31 ha fânețe, 14 ha
vii și 5 ha livezi de pomi fructiferi. În urma acestei unificări, condu-
cerea operativă a fost formată din:
1) Albu Angela – Președinte;
2) Popa Cornel – Contabil;
3) Vlădoianu Ion – Inginer șef.

136
 Această unificare a celor 3 C.A.P.-uri de pe raza comunei a re-
zistat doar până la începutul lunii decembrie 1989, când fiecare
C.A.P. din cele 3 sate se reorganizează și fiecare unitate își alege
Consiliul de Conducere.
La C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, ultimul Consiliu de Con-
ducere a avut următoarea componență:
1) Stoenescu Constantin – Președinte;
2) Rusoiu Dumitra – Contabil șef;
3) Balica Toma – Inginer șef;
4) Ionică Maria – membru;
5) Zdrâncă Floarea – membru;
6) Enache C. Gheorghe – membru;
7) Durlă Gheorghe – membru;
8) Mitru Ștefan – membru;
9) Enache Petre – membru;
10) Nuță C. Marin – membru;
11) Mitru Bădița – membru;
12) Furiș Ion – membru;
13) Nicolae O. Nicu – membru;
14) Matei Toma – membru;
15) Neacșu Constantin – membru;
16) Firănescu Constantin – membru;
17) Durlă Dumitru – membru;
18) Coconoiu Laura – membru;
19) Enache F. Gheorghe – membru.
Acest Consiliu de Conducere a funcționat o perioadă foarte
scurtă, deoarece odată cu Revoluția din Decembrie 1989, s-au desființat
toate formele de proprietate colectivă și de stat. În urma desființării
C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, are loc o așa-zisă despăgubire a
membrilor acestei unități, având ca bază de calcul, în special, inven-
tarul avut la intrarea în G.A.C. și suprafața pe care a avut-o la intrarea
în G.A.C. În perioada premergătoare evenimentelor din 1989, în majori-
tatea localităților din țară, se punea problema restrângerii vetrei sate-
lor, în vederea realizării modernizării. Această modernizare consta în
definitivarea centrelor civice în fiecare localitate, demolarea unor
locuințe din mediul rural și construirea în fiecare localitate a unor
blocuri de locuințe. Această idee nemulțumea pe majoritatea celor
din mediul rural și, mai ales, pe cei care erau implicați direct. Nemul-

137
țumire a ajuns și în rândul locuitorilor din alte țări. Pentru aceasta,
după Revoluția din 1989, unele țări au organizat aducerea unor aju-
toare pentru locuitorii din țara noastră, și mai ales pentru cei din me-
diul rural. În acest sens, în iulie 1990, au venit astfel de ajutoare și în
comuna Afumați din parte locuitorilor din localitatea Saint-Martin-
de-Crau, din Franța. Au sosit două camioane cu produse alimentare,
îmbrăcăminte și rechizite școlare. Aceste camioane au fost însoțite de
patru bărbați, care au fost cazați timp de două zile la preotul din sat,
Ilie Iordache și la directorul școlii de la acea dată, profesor Constantin
Preda. Autoritățile locale s-au implicat, în sensul că au stabilit care
sunt persoanele îndreptățite a primi astfel de ajutoare. La plecare a
fost organizată o masă comună la care au participat cei patru delegați
din Franța și câțiva reprezentanți ai comunității locale. La sosirea în
localitatea noastră, cei patru delegați ai comunității din Saint-Martin-
de-Crau au adus următoarea scrisoare:

Locuitori din Afumați,

La 30 mai 1989, cei 33 membri ai Consiliului Municipal au
votat în unanimitate adoptarea comunei Afumați, propusă de către
Coordonarea organizației „Villages Roumainns – Sate românești”.
Noi voiam atunci să evităm distrugerea satelor prevăzute de Planul
de sistematizare al lui Ceaușescu. Revoluția din 1989 ne impune să
adaptăm sprijinul nostru la noua voastră situație. În colaborare cu
„Lion Club – Clubul leilor” din regiunea noastră (organizație umani-

138
tară) am invitat locuitorii comunei noastre să facă pachete cu alimen-
te, care vă sunt destinate în semn de prietenie. Pentru a ne cunoaște
mai bine vă prezentăm pe scurt comuna noastră.
Poziție geografică:
Saint-Martin-de-Crau se află în departamentul Bouches du
Rhone – Gurile Ronului, în sudul Franței, în câmpia denumită „Crau”,
la 30 km de mare și în apropierea Ronului.
Agricultura:
Cultura fânului de Crau în asociație cu creșterea oilor – transhu-
manță în Munții Alpi, în timpul verii. Fructe și legume în câmp și în sere.
Industrie și comerț:
O zonă industrială modestă se află la 4 km de comună.
Câțiva meseriași și comercianți acoperă nevoile locale de consum.
Tinerii:
Saint-Martin-de-Crau este o comună tânără, 2500 de copii sunt
școlarizați în:
4 grădinițe pentru copiii de 2 – 5 ani;
5 școli primare pentru copiii de 6 – 10 ani;
1 colegiu pentru adolescenții de 11 – 15 ani;
1 creșă se ocupă de copiii mai mici de 2 ani;
1 centru în aer liber primește în timpul vacanțelor copiii de 5 –
14 ani.
Mai multe asociații sportive antrenează adesea fără plată tineri
pentru fotbal, handbal, judo, karate, natație etc.
Asistență socială:
Un centru de acțiune socială pentru persoanele în dificultate
sau în vârstă;
Un restaurant și club pentru cei din vârsta a 3-a;
Mai mulți doctori și infirmiere.
Cultura:
1 bibliotecă
1 sală de spectacole aptă pentru teatru, cinema, conferințe,
1 școală de muzică.
Locuitorii din Saint-Martin-de-Crau fac parte din numeroase
asociații sportive, culturale, umanitare și alte ocupații plăcute.
Populația este în majoritate catolică. Biserica este veche și un
preot locuiește în parohia noastră.

139
 La Saint-Martin-de-Crau trăiesc circa 700 de persoane emigrate.
Mai mult de jumătate sunt musulmani, alții de origine asiatică. Ca
urmare există un lăcaș de cult și un cimitir musulman.
Folklorul provensal este foarte viu. Echipa noastră se compu-
ne din numeroși tineri dansatori și muzicanți. O altă asociație învață
limba provensală. Regiunea noastră este de asemenea foarte marcată
de apropierea deltei Ronului – „La Camargue”- și se interesează mult
de jocuri în arenă cu tauri și cai. În numele locuitorilor din Saint-
Martin-de-Crau, noi vă încurajăm în noua cale pe care ați ales-o.
Sperăm că gestul nostru concret va contribui să dezvoltăm legături
amicale între comunele noastre.
Consiliul Municipal
S.S. Indescifrabil.

Iată numele majorități acelora care au avut o anumită răspun-

dere în cadrul C. A. P. „30 Decembrie” Afumați de la constituirea ei
în 1953, până în 1989:

Președinți C. A. P.
Nuță M. Constantin Stancu Iulian
Noană M. Constantin Ceaușu Ion
Preoteasa Aurică Albu Angela
Rașcă Nicolae Stoenescu Constantin
Ociocioc Ilie
Ingineri șefi
Rașcă Nicolae, Ciocan Oprea, Stancu Iulian, Ionică Ion și Ba-
lica Toma.
Ingineri agronomi și zootehniști
Ghinea Orest Ciocan Oprea
Rașcă Nicolae Stancu Iulian
Rașcă Caliopi Buncea Marin
Chiriachița Marin Ionică Maria
Marin Petre Balica Toma
Piscati Ion Niță Ileana
Ionică Ion Berbecea Marin
Rădulescu Maria Gligor Cornel
Popescu Daniel Vică Gheorghe

140
 Contabili șefi
Lozan Marin, Stănilă Petre, Ionescu Mihai, Ceaușu Alexandru,
Tudorică Ecaterina, Stancu Aneta, Popa Cornel, Rusoiu Dumitra.

Alte responsabilități
Berbecaru Marin, inginer, Șef Ferma Nr. 1; Ionică Maria, ingi-
ner, Șef Ferma Nr. 2; Enache Gheorghe, Șef Ferma Nr. 3; Tudorică
Ion – casier; Neagoe Constantin – magazioner; Ionică Agripina –
tehnician hidro; Andrei Elena – contabil prevederi sociale; Vică Ileana
– statistician; Zdrâncă Floarea – economist; Ceaușu Elena – econo-
mist; Tudorică Iulia – economist; Eugenia Gană, Paula Ionică, E.
Colcea – contabilitate; Neacșu D. Constantin – șef fermă zootehnică;
Balica Ștefan – economist; Pelea Timotei – șef echipă construcții și
merceolog; Tudorică Anghel – electrician; Furiș Ion – șofer; Ion Lau-
rian – șofer; Chircu Constantin – șofer; Florescu Constantin – șef
parc auto; Gană Teofil – mecanic; Mirea Marin – mecanic; Măciucă
Alexandru – șofer; Tudorică Dumitru – șofer; Stănilă Marian – șofer;
Iordache Ștefan – tractorist.
De-a lungul timpului, în cadrul C. A. P. Afumați a mai existat
o echipă de tâmplari, o echipă de fierari și o echipa de construcții
(zidari). Echipa de tâmplari era formată din: Enache Petre, Tudorică
Gheorghe, Bănică Florea, Bănică Vasile, Ionică Nicolae, Velcu Constantin,
Cismaru Marin, Iancu Constantin. Echipa de fierari era formată din
Midan Constantin (Moș Tică), Midan Ion și Ursan Marian, iar echipa
de zidari era alcătuită din Rizan Florea, Mitru Florea, Vățu Gheorghe,
Pena Gheorghe, Dudău Marin etc.
Toate muncile mecanizate ale C. A. P. „30 Decembrie” Afumați
au fost executate cu mijloacele mecanice și lucrătorii de la Secția Nr. 1
Afumați, din cadrul S. M. A. (Stațiunea de Mașini Agricole) Băilești.
În cadrul acestei secții, exista și atelier pentru reparații. Această sec-
ție a avut pe Oprea Anghel șef de secție; Nicolae O. Nicu – mecanic
șef; Velcu Valentin – maistru mecanic; Furiș Alexandru – pontator și
magazioner; Teodorescu Ștefan – sudor electric și autogen. În cadrul
acestei secții erau încadrați și 14 tractoriști. Dintre aceștia, amintim pe
Sava Alexandru; Badea D Vasile; Badea Vasile (Vâcă); Odagiu Ștefan;
Știrbu Nicolae; Furiș Alexandru; Matei Toma; Matei Constantin; Hau
Florea etc.

141
 G.A.S. Afumați
După Reforma agrară din 1945, prin aplicarea Legii 187/
1945, când fiecăruia dintre cei 9 proprietari de pe raza satelor Afu-
mați și Amzulești li s-au mai lăsat în proprietate câte 50 ha, suprafețe
agricole luate de la acei moșieri au fost alipite fostelor ferme ale
Ministerului Agriculturii și Domeniilor. La început au fost organizate
ca Regia Exploatărilor Agricole, Zootehnice Industriale și Mașini
Agricole (R.E.A.Z.I.M.), transformate ulterior în Administrația Fer-
melor de Stat și a Stațiunilor de Mașini (A.F.S.S.M.). Ulterior, aces-
tea au fost transformate în Gospodării Agricole de Stat (G.A.S.) și
devin unități de sine stătătoare. A mai avut loc o altă expropriere, ca
efect al Plenarei din 3-5 martie 1948, și astfel s-au mai pus la dispo-
ziția comunei încă 450 ha, ultimele de la cei 9 proprietari. Această
suprafață a fost trecută în proprietatea statului și împreună cu alte
suprafețe de la stat, ca efect al Decretului Nr. 83/1949, s-a constituit
G.A.S. Afumați (Gospodăria Agricolă de Stat). Patrimoniul G.A.S.-ului
nou constituit era format din proprietățile agricole de pe teritoriul
satului Afumați, dar și din suprafețe rezultate în același mod pe teri-
toriul satelor Boureni, Siliștea-Crucii, Cioroiași, Urzicuța și Portă-
rești. La 11 iunie 1948, când s-a realizat Naționalizarea principalelor
mijloace de producție, s-a produs și naționalizarea clădirilor ce apar-
țineau celor 9 proprietari, o parte din ele au devenit sedii ale fermelor
din cadrul G.A.S. Afumați. În aceste localități, funcție de suprafețele
agricole, funcție de construcțiile aferente, au fost organizate pentru
început Brigăzi de producție independente sau Brigăzi organizate în
Secții de producție. Suprafața totală a brigăzilor de pe raza comunei
Afumați a fost de 1857 ha. La început, condițiile de exploatare a
acestor suprafețe erau foarte grele, din cauza dispersării terenurilor și
a construcțiilor, dar și a lipsei de mijloace mecanice pentru desfășu-
rarea lucrărilor agricole. Ulterior, la aceste localități, au fost arondate
și circa 300 ha teren agricol și mai multe construcții din orașul Băi-
lești, teren ce a aparținut moșierului Gheorghe Știrbei. Această unita-
te din Afumați a devenit astfel una dintre cele mai mari unități de
profil din țară, dacă nu chiar cea mai mare, la aceasta fiind arondate
ferme din Bârca, Nădejdea (azi-Balasan) și Moțăței. La început aceste
ferme purtau denumirea de brigăzi. Terenul agricol de pe raza comu-
nei Afumați a rezultat în cea mai mare măsură din exproprierea mo-
șierului Dinopol, fost prefect al județului Dolj, înainte de 1945. De
îndată ce această mare unitate a fost reorganizată și a avut sediul la
Băilești, fermele din Afumați au aparținut de I.A.S. Băilești, iar con-

142
ducerea unității a fost asigurată de ingineri agronomi, în funcția de
directori.
Sediul G.A.S. Afumați a fost stabilit într-una dintre clădirile
din apropierea stației C.F.R. Afumați. La început, conducerea unității
a fost formată din cadre luate din industrie, mare parte dintre aceștia
fiind muncitori – membri de partid, de regulă, nu din zonă ci din
localități ale Regiunii Oltenia cât mai departe de satul Afumați. Abia
mai târziu, odată cu primele promoții de ingineri de la Facultatea de
Agronomie din Craiova, în jurul anilor 1950, au venit la I.A.S. Afu-
mați ingineri agronomi din alte localități și mai târziu și din Afumați.
Au îndeplinit funcția de directori și ingineri șefi următorii:
- Sandu Vasile, din Vâlcea, promovat în funcția de director de
Trust G.A.S. Regional.
- Inginerul Aurel Tudor din Prahova, căsătorit cu Maria Amzu-
lescu, colega sa. A fost ales Deputat raional la data de 5 martie 1961
și apoi promovat în funcția de inginer șef la Trustul Regional Oltenia
al G.A.S.- urilor, începând cu data de 6 martie 1961.
- Inginerul Aurelian Fieroiu din Vâlcea, a fost numit inginer
șef al G.A.S. Afumați, promovat ulterior în funcția de Inginer șef la
Trustul G.A.S. Oltenia.
- Inginerul George Stoian, director la G.A.S. Afumați, promo-
vat într-o funcție de conducere la Departamentul Agriculturii de Stat
București.
- Inginerul Constantin (Jan) Stănescu a avut același parcurs ca
și predecesorul. A fost căsătorit cu Marieta Mitre, fiica lui Dan Mitre
(Boureanu).
- Inginer Constantin Gheonea din Perișor, Dolj, director al
G.A.S. Afumați, promovat apoi în funcția de director la Direcția
Agricolă a județului Dolj.
- Inginer Vasile Dulgheru, inginer șef cu foarte bune rezultate
în producție și care a muncit cu pasiune în toată perioada și a fost
ales membru supleant în C.C. al P.C.R.
Ca directori ai I.A.S. Băilești au mai lucrat următorii ingineri:
Petculescu, ales deputat în M.A.N., Ion Bora, Gheorghe Tudora,
ultimul director fiind inginer Florin Niculescu, sub coordonarea căruia
s-a realizat lichidarea unității (1990). Pe teritoriul comunei Afumați
au existat următoarele ferme:
Ferma Nr. 1
Această fermă a avut sediu în zona Gării Afumați și a fost o fer-
mă cu specific zootehnic, mai precis, avea ca obiect de activitate crește-

143
rea vacilor de lapte. Pe serie, în această fermă era îngrijit un efectiv de
400 de capete. Pentru a asigura hrana efectivelor de vaci existente, deți-
nea în exploatare suprafața de 360 ha. De la înființare până când și-a
încetat activitatea, au fost repartizați ca șefi de fermă următorii: medic
veterinar, Eugen Bakoș, inginer zootehnist; Alfred Deditz, inginer zoo-
tehnist; Ion Iordache, medic veterinar; Teodor Ceaușu, inginer zooteh-
nist; Venus Sandu, iar ca economiști au fost: Ion Teodorescu și Alexan-
drina Iordache. În vecinătatea acestei ferme, a mai fost o altă fermă cu
profil vegetal și o suprafață foarte mare ale cărei subproduse erau folosi-
te de către Ferma Nr. 1 la furajarea vacilor de lapte.
Ferma Nr. 2
A avut sediul în clădirea vecină cu fosta Grădiniță cu program
săptămânal Afumați, în incinta actualei societăți AGRINATURA
Group, unde sunt imensele silozuri pentru cereale. Această fermă a
deținut suprafața de 270 ha, fiind condusă la data înființării de către
brigadierul Luca, tehnician agricol, iar așa-zișii specialiști au fost
cetățenii Ion Dinu (Nănău), Florea Pena (Tilică)și Gană Mihai (Paiu),
țărani pricepuți în ale grădinăritului, deprinderi pe care le-au dobân-
dit lucrând cu mult timp în urmă pe suprafețele de grădini pe care le
organizau niște bulgari pe actuala suprafață a curții școlii și pe tere-
nurile din vatra satului ce au fost repartizate drept vetre de sat în
1945, când, de altfel, a apărut zona satului Afumați, cunoscută sub
numele de Satul Nou Afumați. Nu peste mult timp de la înființare, au
fost numiți ca șefi de fermă adevărați specialiști – ingineri agronomi.
De-a lungul existenței acestei ferme, au îndeplinit funcția de șefi de
fermă următorii ingineri: Dan Ștefănescu, Gheorghe Dogaru, Con-
stantin Brătulete, Călin Iordache, Magda Julea, Geta Truță, iar ca
economiști au lucrat: Florea Pena, Florea Nuță și Ion Teodorescu.
Specificul acestei ferme era producerea de legume și zarzavaturi, în
special semințe de plante legumicole. Produceau: roșii, ardei gras,
ardei capia, ceapă, morcovi, vinete, pepeni, castraveți, dovlecei, mă-
rar etc. și semințe pentru aceste legume. Dintre mecanizatorii care au
lucrat la această fermă menționăm în primul rând pe Victor Popescu,
vâlcean, căsătorit cu Badea Elena din Afumați, oameni de o deosebi-
tă calitate umană, iar Victor Popescu era unul dintre cei mai price-
puți, unul dintre specialiștii în reglarea semănătorii pentru plantele cu
semințe mici. Ferma doar primise această semănătoare performantă,
de producție R.D.G., printre puținele existente la acea dată în țara
noastră. Alți mecanizatori au fost Florea (Relu) Tudorică și Gheorghe
Toma (al lui Gionu).

144
 În Afumați au fost și sunt oameni harnici, conștienți în marea
lor majoritate că numai prin muncă cinstită pot prospera, în sensul de
a asigura condiții decente de viață pentru ei și pentru membrii famili-
ilor lor. Faptul că pământul din această zonă este cu adevărat o bogă-
ție, iar pe de altă parte și existența Fermelor Agricole de Stat au con-
stituit o sursă suplimentară de aducere de venituri pentru locuitori, la
nivelul județului Dolj, localitatea Afumați era considerată o comună
fruntașă, mai ales în perioada 1970-1980. Acestea sunt, probabil, și
considerentele pe care autorii manualului de Geografie de la clasa a
treia le-au avut în vedere când au inclus chiar în prima lecție din
partea a doua a manualului date referitoare la Afumați, acest manual
fiind folosit în județul Dolj peste 15 ani.
Iată conținutul integral al lecției respective, care concentrat
prezintă starea localității Afumați de la acea dată.

145
146
147
148
 Ferma Nr. 3
Și această fermă a avut sediul tot în zona Gării Afumați, la N
de sediul Fermei Nr. 1 și deținea suprafața de 1127 ha. Această fermă
era profilată pe cultura porumbului, a grâului, a culturii de soia și a
culturii de mazăre și, simultan, erau și loturi pentru obținerea semin-
ței de porumb și de grâu. La început, aceasta a funcționat ca o briga-
dă agricolă, fiind condusă câțiva ani de către brigadierul Constantin
Odagiu. Ulterior, au fost repartizați ingineri agronomi cu o bună pre-
gătire de specialitate, mărturie fiind rezultatele foarte bune pe care le
obțineau în cadrul fermelor I.A.S. Băilești. Inginerii agronomi care
au îndeplinit funcția de șefi de fermă au fost: Constantin Ghionea,
Dan Ștefănescu, Alexandru Năstase și Viorel Alexiu, iar ca econo-
miști au lucrat: Tiberie Ociocioc, Doru Bobocică, Florea Nuță, Ion
Cocora, Florea Pena și Nicu Constantinescu.

I.S.C.I.P. Băilești, Ferma Afumați. În imediata vecinătate a

Fermei Nr.1 s-a mai aflat o fermă de porcine care a aparținut de I. S. C.
I. P. Băiești. Era o fermă pentru îngrășarea porcilor de carne și în acest
scop se primea tineret porcin de la I. S.C.I.P. Băilești. Această fermă
avea o capacitate de 3000 de capete de porci, pe serie. De la înființare
până la desființarea acestei ferme, conducerea a fost asigurată, în ordine
de: inginerul zootehnist, Iordache, tehnicianul veterinar, Marin Ștefanache,
tehnicianul veterinar Ilie Mirea. Aici se ținea doar o evidență primară,
evidența de bază era ținută la sediul I.S.C.I.P. Băilești.

Ferma Nr. 17
Avea sediul în clădirea de lângă Dispensarul Uman Afumați, la
V de acest dispensar, în prezent, proprietate particulară a inginerului
agronom Florin Niculescu.
Această fermă a fost înființată mult mai târziu în comparație
cu celelalte ferme ale I.A.S. Băilești, prin luare de suprafețe de la
Ferma Nr. 2 și de la Ferma Nr.3. Chiar la înființare, a fost adus tehni-
cianul horticol Teodor Noană, ca șef de fermă și Ociocioc Tiberie,
economist. Aceștia erau deja salariați ai I.A.S. Băilești, dar au fost
transferați la această nouă fermă. Ferma a deținut o suprafață de 280
ha. Această fermă a fost înființată atunci când era inginer șef al I.A.S.
Băilești, inginerul Vasile Dulgheru. De numele acestui inginer este
legată dezvoltarea sectorului de producere a semințelor de legume,

149
care se obțineau și la Ferma Nr. 2, condusă de inginera Geta Truță,
fiică a comunei Afumați.

Sediul Fermei nr. 17, actuala proprietate a inginerului Florin Niculescu

O discuție cu inginerul șef de la acea dată, Vasile Dulgheru, a

impresionat prin exprimarea sentimentelor și aprecierile pe care le
avea referitor la vrednicia multor femei ce lucrau la aceste ferme, în
timpul când acestea nu aveau de lucru la C.A.P. Spunea că a văzut
femei care, pentru a nu pierde timp cu masa și pentru că erau plătite
la numărul de rânduri plantate cu ceapă pentru sămânță, țineau buca-
ta de pâine și puținele bucate ce le aveau asupra lor învelite într-o
coală, mușcau și aruncau pachetul mai departe și tot așa când ajun-
geau la pachetul în care aveau așa-zisa mâncare. În timp ce era ingi-
ner șef al I.A.S. Băilești inginerul Vasile Dulgheru, Ferma nr. 17 a
ocupat primul loc pe țară, merite pentru care inginerul șef a fost pre-
miat și decorat. Tot în același timp, a fost premiat pentru locul întâi
pe țară și S.M.T. Bârca, condus de Ion Delcea, deputat în Marea
Adunare Națională a României, primul Erou al Muncii Socialiste din
agricultura României. A venit apoi ca șef de fermă inginer Florin
Niculescu, iar ca economist Florea Pena. Această fermă avea ca obi-
ect de activitate producerea de legume și zarzavaturi, producerea de
semințe de legume și zarzavaturi dar și culturi de porumb, grâu, și,
nu în ultimul rând, obținerea de semințe de porumb și grâu.

150
 La fermele agricole din I.A.S. Băilești au mai lucrat următorii:
Inginer Ionică Ion, contabil Valeriu Neacșu, contabil Florea
Bojin, tehnicianul Teodor Olaru, Mihai Petrescu,

A.E.S.C. Boureni
A.E.S.C. (Asociația Economică de Stat și Cooperatistă) Bou-
reni a luat ființă în 1981 prin punerea la dispoziție a anumitor supra-
fețe agricole de către C.A.P.- urile din zonă și 410 ha din partea statu-
lui. C.A.P.-urile care au contribuit la înființarea acestei unități au fost
cele din: Afumați, Boureni, Covei, Siliștea –Crucii și Cioroiași. În
acest fel, unitatea deținea o suprafață de 1476 ha, din care 319 ha au
fost puse la dispoziție de către C.A.P. Afumați. Sediul era în zona
gării Boureni. Această unitate producea în special legume și zarzava-
turi: varză, ceapă, usturoi, pepeni, ardei, roșii, vinete, cartofi, mor-
covi, castraveți etc. Se mai producea grâu și orz și imediat după re-
coltarea acestor produse, suprafețele erau eliberate și pregătite pentru
a fi plantate cu varză, tomate pentru gogonele, castraveți de toamnă,
fasole pentru păstăi, ardei etc. Lucrările de însămânțare, întreținere și
recoltare erau în marea lor majoritate efectuate cu personalul angajat.
Se ajunsese ca această unitate să aibă 410 angajați cu carte de muncă.
Mai lucrau și oameni din localitățile din zonă ca zilieri sau luau o
anumită suprafață dintr-o anumită cultură, efectuau toate lucrările de
întreținere și pentru munca prestată primeau 20% din producție. Aceasta
era o altă modalitate de a completa sumele primite de la C.A.P.
Iată personalul de conducere al acestei unități:
 Inginer Constantin Stănescu – director. Este nepotul fostu-
lui învățător și cap de răscoală în Afumați, în anul 1907;
 Inginer Nicolae Antonovici – inginer șef. Exigent cu sine și
cu subalternii;
 Economist Alexandru Ungureanu – contabil șef. Un bun
profesionist, preocupat de dezvoltarea unității și un bun
comunicator în relațiile cu muncitorii;
 Inginer Stelian Stana – Plan organizare și retribuire. Dotat
cu multe calități, dar calitatea cea mai evidentă era modestia;
 Inginer Constantin Șaramet – Calibrare, valorificare;
 Inginer Gabriel Olteanu – inginer hidro;
 Inginer Ion Vlădoianu – Șef secție mecanizare;

151
  Maistrul Gheorghe Ignat – Șef atelier reparații.
Întreaga suprafață a A.E.S.C. Boureni era împărțită în 14 ferme,
conduse după cum urmează:
 Ferma Nr. 1: Titel Manta – inginer, șef de fermă, Floarea
Preda – economist;
 Ferma Nr. 2: Mihaela Magdalena – inginer, șef de fermă,
Valentina Furiș – economist;
 Ferma Nr. 3: Floarea Antonovici – inginer, șef de fermă,
Iulian Roșu – economist;
 Ferma Nr. 4: Ion Teică – inginer, șef de fermă, Marga
Popescu – economist;
 Ferma Nr. 5: Florin Ghiță – inginer, șef de fermă, Ileana
Efrem – economist;
 Ferma Nr. 6: Gabriela Manta – inginer, șef de fermă, Tudorița
Popa – economist;
 Ferma Nr. 7: Sergiu Mândruță – inginer, șef de fermă, Ștefan
Guluț – economist;
 Ferma Nr. 8: Nelu Truță – inginer, șef de fermă, Tiberie
Ociocioc – economist;
 Ferma Nr. 9: Gheorghița Mândrilă – inginer, șef de fermă,
Marian Bolovan – economist;
 Ferma Nr. 10: Aurelia Mitrache – inginer, șef de fermă, Mița
Bălăcescu – economist;
 Ferma Nr. 11: Ion Săceanu – inginer, șef de fermă, Agapia
Albu – economist;
 Ferma Nr. 12: Violeta Voicu – inginer, șef de fermă, Valerian
Militaru – economist;
 Ferma Nr. 13: Ion Ionescu – inginer, șef de fermă, Marian
Neacșu – economist;
 Ferma Nr. 14: Steliana Chilom – inginer, șef de fermă,
Gheorghe Voicu – economist.

152
ASOCIAȚIILE AGRICOLE

153
 În urma evenimentelor din 1989, pentru agricultură principala
problemă a fost lichidarea proprietății cooperatiste și de stat și conse-
cință imediată a fost intrarea în posesia suprafețelor agricole moște-
nite din moși – strămoși de către proprietarii de drept ai suprafețelor
respective. Simțul de proprietar al suprafețelor de pământ i-a făcut pe
mulți locuitori ai satelor să trăiască sentimente care în urmă cu puțin
timp păreau ceva de domeniul imposibilului. Această stare euforică a
fost de scurtă durată, deoarece acum erau proprietari ai suprafețelor
de pământ, dar nu aveau utilajele necesare pentru a munci pământul.
Pentru cei mai mulți, având în vedere și faptul că populația era îmbă-
trânită, calea de urmat a fost asocierea în societăți agricole.

1. În Afumați, prima asociație agricolă constituită a fost A.S.

Gospodarul. Aceasta a luat ființă în 1992. La început, au consimțit a
face parte din această asociație 61 de familii, cu o suprafață de 264
ha. Ca președinte a fost aleasă inginera agronom, Maria Ionică, iar în
funcția de contabil a fost aleasă economista Dumitra Rusoiu, de fapt,
cele două persoane care au luat inițiativa de a înființa o asociație
agricolă pe acțiuni. În 1995, făceau parte din această asociație 186 de
familii, cu o suprafață de 736 ha. Pentru efectuarea lucrărilor necesare,
asociația avea cinci tractoare, două discuri, două semănători, două
combine, două cultivatoare, trei pluguri etc. În 2007, A.S. Gospodarul
se desființează și intră în procesul de lichidare. De-a lungul existenței
acestei asociații, funcția de președinte a mai fost îndeplinită de: Tudorel
Dudu, Victoria Titirigă, Nelu Truță și Ionică Răduț. Această situație i-a
determinat pe unii tineri cu inițiativă și cu un dezvoltat simț al busi-
nessului să organizeze asociații agricole familiale care au strâns su-
prafețe apreciabile și, întocmind proiecte eligibile, au reușit să obțină
sume apreciabile pentru procurarea de utilaje și construirea de diverse
anexe pentru păstrarea cerealelor.

2. Familia Lixandra Dumitru este una dintre acele familii care

a înțeles că înființarea unor asociații agricole constituie o cale de
obținere de venituri importante care să asigure prosperitate familiei.
Așa se face că membrii acestei familii – tata, fiul și ginerele – au
înființat fiecare câte o asociație agricolă.

154
 a) P.F.A. Lixandra Dumitru (Persoană Fizică Autorizată
Lixandra Dumitru)
A luat ființă în anul 2004, prin asocierea a 180 de persoane cu
o suprafață totală de 360 ha. Principalele culturi cultivate în fiecare
an sunt: porumb, grâu, orz, floarea-soarelui și lucernă. Sumele reali-
zate an de an le-a folosit la procurarea de utilaje, mașini agricole atât
de necesare la obținerea de producții mai mari în anii următori. La
ora actuală posedă un tractor de 197 C.P., un tractor de 290 C.P., plug
reversibil, disc, semănătoare și instalație pentru erbicidat.
b) I.I. Lixandra Silvian Dorin (Întreprinderea Individuală
Lixandra Silvian Dorin). Lixandra Silvian Dorin, fiul lui Lixandra
Dumitru, a absolvit Facultatea de Agronomie și imediat după absol-
virea facultății a perfectat formele pentru punerea pe picioare a pro-
priei afaceri, în anul 2004. Un număr de 45 familii i-au încredințat
aproximativ 100 ha pe care le cultivă cu porumb, grâu și floarea-
soarelui. A întocmit un proiect pentru finanțare de la U.E., pe măsura
1.1.2., a obținut suma de 13 500 de euro și a procurat o instalație
pentru fertilizare, o cositoare și greblă pentru furaje.

155
 c) I.I. Enache Constantin Bogdan
Enache Constantin Bogdan este ginerele lui Lixandra Dumitru
de la care probabil s-a molipsit de îndeletnicirea, de a lucra în agri-
cultură. A înființat asociația respectivă în anul 2012. Pe măsura 1.1.2.
a întocmit un proiect de finanțare de la U.E. Astfel a obținut suma de
31 000 de euro, sumă pe care a folosit-o în mare măsură pentru pro-
curarea unui tractor de 95 C.P. Are în folosință o suprafață de 80 ha
de la 35 familii, suprafață pe care o cultivă an de an cu porumb, grâu,
orz și floarea-soarelui.
Familia Lixandra Dumitru a reușit să comaseze o suprafață de
540 ha de la 260 de familii și în felul acesta a izbutit să rezolve parți-
al problema lipsei de utilaje pentru lucrarea suprafețelor proprii ale
unor locuitori din Afumați și capacității celor în vârstă de a-și lucra
suprafețele respective.

3. Asociația AGRINATURA

Silozurile de la asociația AGRINATURA

Această asociație s-a înființat în satul Afumați în anul 2013, în

urma cumpărării bunurilor de la o asociație agricolă care era înființa-
tă de către un investitor francez pe teritoriul comunei Urzicuța și
Asociația din Afumați condusă de ing. Târbă. În anul 2014 au fost
construite silozurile de depozitare a produselor la Afumați și s-a rea-
lizat o totală modernizare a spațiului din curtea asociației. Această

156
asociație dispune de o bază tehnică deosebită, realizată, în special, cu
fonduri de la U.E. Are utilaje performante și suficiente. Producțiile
sunt la înălțimea investițiilor făcute. Are surse proprii pentru efectua-
rea irigațiilor culturilor. Deține o mare suprafață de teren rezultată
prin arendarea suprafețelor de la locuitorii din Afumați, Boureni,
Urzicuța și Siliștea-Crucii. Sumele datorate către Administrația Fi-
nanciară ca urmare a tranzacționării afacerii, au fost depuse la buge-
tul comunei, iar Consiliul Local Afumați le-a folosit la rezolvarea
unor nevoi ale comunei. A reabilitat localul Primăriei Afumați, a
amenajat câte un teren de joacă în fiecare sat al comunei, a amenajat
parcuri în Boureni și Covei, a modernizat localul Dispensarului
Uman, a modernizat spațiul pentru Muzeul Civilizației Rurale Afu-
mați etc.

4. S.C. ADRIDOR S.R.L.

Absolvent al Facultății de Medicină și ulterior medic de fami-
lie la Dispensarul uman Afumați, tânărul Cornel I. Poenaru s-a hotă-
rât să înființeze în 2007 o societate agricolă, pentru a veni în sprijinul
celor care aveau nevoie a da pământul în arendă. Această asociație
are o suprafață de peste 200 ha, pământ strâns de la aproape 80 de
persoane. Pentru lucrarea pământului, a achiziționat următoarele
utilaje: 4 tractoare, 2 combine, 3 semănători, 2 discuri, 2 cultivatoare,
4 remorci etc. Unele din aceste utilaje au fost noi, le-a procurat din
țară, dar cele mai multe sunt aduse din Germania. Cele 200 de ha
teren arabil sunt cultivate cu porumb, grâu, floarea-soarelui, orz,
ovăz și rapiță. Are un număr mic de angajați, dar an de an reușește să
obțină producții bune la hectar. Frecvent realizează 3 t /ha. la rapiță,
3 t / ha la floarea-soarelui, 5 t/ ha la grâu etc.

5. Asociația P.F.A. Zdrâncă Ștefan Cătălin

Ștefan Cătălin Zdrâncă, fiul lui Floarea și Iulian Zdrâncă, un
tânăr cu respect pentru pământ, cu dragoste pentru acest domeniu de
activitate, cu sentimente insuflate, cu siguranță, de părinții săi, a înfi-
ințat în anul 2009 o asociație agricolă cu o suprafață de peste 160 ha,
din care, peste jumătate, este proprietatea familiei.
Pământul pe care îl are în arendă este de la peste 50 de locui-
tori. Pentru a munci în bune condițiuni această suprafață, și-a procu-
rat 3 tractoare, 3 remorci, 3 semănători, două discuri, un plug rever-

157
sibil, o greblă, o cositoare pentru plante de nutreț, o mașină de îm-
prăștiat îngrășăminte, o glorie etc. O parte din aceste utilaje le-a pro-
curat cu sume obținute de la U.E., pe măsura 1.1.2.
În urma proiectului depus i s-a aprobat suma de 25 000 de Euro.
An de an, suprafețele sunt cultivate cu porumb, grâu, orz,
floarea-soarelui, rapiță și plante pentru nutreț. Producțiile obținute
sunt pe măsura efortului depus, iar oamenii sunt răsplătiți cu produse
de calitate. În anul 2014, a reușit să obțină 7 t/ha la porumb (boabe)
și 5 t/ha la grâu. Are un număr mic de angajați, deoarece atunci când
este nevoie, pe utilajele din dotare lucrează și alți membri ai familiei.

6. Asociația AGRONEX S.R.L.

Acționar unic al acestei asociații este inginerul agronom Florin
Niculescu, cel care în urmă cu mai mulți ani a fost inginerul șef de la
fosta Fermă Nr. 17 din cadrul I.A.S. Băilești și directorul I.A.S. Băi-
lești. Această asociație a fost înființată în anul 2000, prin comasarea
suprafețelor proprii și ale celor peste 40 de locuitori din zonă. A re-
zultat astfel o suprafață totală de peste 300 de ha.
Pentru efectuarea lucrărilor de întreținere are o dotare tehnică
destul de bună: 3 tractoare, 3 pluguri, 3 discuri, 4 remorci, 2 semănă-
tori, 1 selector, 1 M.E.T. 2500,1 M.A. etc.
Ca inginer șef la Ferma 17 s-a ocupat în special cu diverse cul-
turi pentru obținerea semințelor de plante legumicole. Acum realizează
culturi de grâu, orz, floarea-soarelui, porumb etc. An de an obține pro-
ducții mari la toate culturile, cu un număr redus de persoane angajate.

158
 Capitolul VI
INSTITUȚII

1. Școala. Învățământul – factor determinant în

formarea și dezvoltarea conștiinței locuitorilor

Mai bine să-ți rămână copiii educați decât bogați,

căci mai mult sunt prețuite perspectivele celor educați
decât mijloacele celor bogați.
Epictet

159
 La sate, învățământul s-a introdus mult mai târziu față de peri-
oada când învățământul se înfiripa în așezările urbane. Cele mai
vechi documente la nivelul țării cu privire la introducerea învățămân-
tului în așezările rurale le avem din timpul Regulamentului Organic.
Între 1834 și 1843 era domn în Țara Românească Alexandru
Ghica.
Acesta este primul domnitor care consideră necesară introdu-
cerea învățământului la sate, este acela care pune bazele învățămân-
tului rural, unitățile înființate fiind considerate școli începătoare, sub
conducerea dascălilor de biserici. În anul 1838, Mihail Ghica – Vor-
nicul cel Mare al Țării Românești – trimite ocârmuirilor o circulară
prin care îndeamnă „să se treacă la îndeplinire, luând mai întâi înțe-
legere cu proprietarii și cu arendașii moșiilor ca să hotărască în ce
casă se va ține școala sau să se chibzuiască prin ce mijloace ar putea
clădi o încăpere, în acest scop. Se poruncește ca circulara să fie citită
din cuvânt în cuvânt în toate satele, iar cântăreții să fie trimiși să
urmeze câtva timp la Școala publică (cea din capitala de județ) ca
după ce se vor deprinde să fie datori a ține școală în sat, învățând
copiii sătenilor carte și cântări, numai pe vreme de iarna’’.
În Catagrafia Episcopiei Râmnicului, jud. Dolj, plasa Bălți,
plasa în care se afla și satul Afumați, din 1831, când satul Afumați de
azi era cunoscut sub denumirea de Amzulești pe moșia lui Teodor
Iota, la pag. 13 îi găsim menționați ca preoți în slujbă pe:
- Popa Mitrică sin Popa Iordache, rumân
Popa Gheorghe sin Stan Urziceanu, rumân, iar ca țârcovnic es-
te menționat Ilie Manea Nedelcuț cu bună știință de carte și slujbă
bisericească și care mai târziu devine popă.
Aflăm că la data de 14 septembrie 1839, la biserica-bordei slujesc:
Popa Gheorghe sin Stan Urziceanu, din 1817 și Popa Ilie sin
Manea Nedelcuț, de la data de 3 octombrie 1817, cântăreț era de la
aceeași dată, Mihai sin Ionică, iar paracliser era Florea sin Ivan, toți
din actualul sat Afumați.
De numele lui Mihai Ionică este legat învățământul din Afu-
mați. Regulamentul Organic, articolul 8 prevedea: „Toți cântăreții de
la biserică sunt datori a ține scoală în sat’’. În urma circularei trimise
de Vornicul cel Mare, ocârmuirea comunei Amzulești de la acea dată
îl trimite la pregătire, la școala publică de la Craiova, pe locuitorul
satului Mihai Ionică.
160
 Numele lui Mihai Ionică figurează în tabelul cu toți cetățenii
din satele din Dolj, trimiși pentru pregătire, tabel ce se află la Arhivele
Naționale, Filiala Craiova, Dosar 6/1836-1837, fila 214, document
scris cu litere chirilice.

În dreptul său se menționează că este pentru Afumați și Amzu-

leștii de Jos. (Penultimul din tabelul de mai sus).
Așa că în 1840, Mihai Ionică este elevul Școlii centrale din
Craiova, unde a primit lecții de la Ion Maiorescu – directorul școlii
centrale și de la Gr. Mihăescu. În arhiva Școlii cu cls. I-VIII din
Afumați din anul 1905, în dosarul 3, pag. 7 se află adresa 9/15 oct.
1905, trimisă Revizoratului școlar de către învățătorul școlii de la
acea dată, Petre Stănescu în care menționează că învățământul în
această localitate a fost început în 1841 sub conducerea lui Mihai
Ionică. În arhiva școlii însă se află cataloage, matricole școlare, înce-
pând abia din 1876. Ca argumente pentru inexistența cataloagelor,
registrelor matricole enumerăm următoarele:
 În perioada 1841-1876, cursurile erau ținute de anumite per-
soane cu știință de carte, selecționate la nivelul comunei și trimise la
cursuri la Craiova, unde erau pregătiți timp de 2-3 luni. La Școala
Afumați vine pentru prima dată o persoană cu studii de specialitate în
1876. Este vorba de învățătorul Dumitru D. Rusescu, absolvent cu
diplomă al Școlii Normale Craiova.
 Școala nu avea un local special, și din această cauză, cursu-
rile s-au desfășurat ani de zile în casele unor cetățeni cu oarecare
stare materială, dar, în primul rând, cu dragoste pentru ridicarea nive-

161
lului de cultură și civilizație al locuitorilor comunei. Cursurile școlare
erau ținute în casele anumitor cetățeni și din cauză că în 1849, imedi-
at după Revoluția din 1848, printr-un ordin s-au suspendat cursurile
din mediul rural.
Probabil că a existat o oarecare evidență a celor care urmau
cursurile în casele anumitor cetățeni, în mod gratuit, prin bunăvoința
unor oameni cu mult respect pentru propășirea comunității, dar nu a
existat suficientă grijă pentru păstrarea arhivei.
Ani de zile, cei care predau elevilor nu erau plătiți. Cei ce ți-
neau aceste cursuri desfășurau o nobilă activitate din proprie inițiativă.
Peste toate acestea, nu exista un control sistematic și de spe-
cialitate din partea Eforiei școalelor.
Nu exista un spațiu special pentru păstrarea arhivei și, chiar
presupunând că a existat evidența rezultatelor la învățătură ale elevi-
lor, nu s-a dat atenția cuvenită îndosarierii și păstrării documentelor
respective.
Sunt multe argumente ce susțin că învățământul a început în
1841, fapt pentru care în 1991 s-a sărbătorit împlinirea a 150 de ani
de existență a învățământului în Afumați. La acest eveniment au
participat cadre didactice, elevi, fii ai satului, conducerea comunei,
iar din partea I.S.J. Dolj a participat Inspectorul școlar general ad-
junct, Florea Găină.
Mihai Ionică a deschis întâiul curs de școală în casa de sfat
(cum i se spunea atunci primăriei), iar după un an, sătenii au ridicat
școală. A fost construită din nuiele, lipite cu pământ, acoperită cu
scândură. Această construcție a avut trei încăperi: una pentru școală
și două pentru învățător.
La cursuri erau primiți elevi din satele Afumați, Amzulești și
Boureni. Urmau cursurile câte 10-15 elevi.
Învățătorul Mihai Ionică era plătit cu produse din pătulele de
rezervă ale satului: 50 de stambole a 20 de ocale vechi, indiferent
câți elevi urmau cursurile. Multă vreme, învățătorii erau plătiți din
rezervele satului și mult mai târziu au fost plătiți de stat. Astfel, în
1873, un învățător era plătit cu 25,5 lei/lună, în 1874 cu 30 lei/lună,
în 1879 cu 68 lei/lună iar în 1908 cu 129,60 lei/lună. Abia în anul
școlar 1904/1905, s-a introdus în bugetul primăriei o indemnizație de
160 lei/an, pentru întreținerea locuinței învățătorului (în special pentru
procurarea lemnelor pentru încălzit), iar post de îngrijitor s-a înființat

162
începând cu anul școlar 1891/1892, fiind plătit cu 120 lei/an. De-a
lungul existenței școlii, au fost angajate ca îngrijitori curățenie urmă-
toarele persoane: Gheorghe Sârbu, Ioniță Deca, Gheorghe Mitru, Ana
Tudorică, Ecaterina Nicolae, Ștefan Enache, Vasilica Enache, Mariana
Păgilă, iar Sorin Stănilă a fost angajat ca muncitor, având ca princi-
pală sarcină întreținerea centralei termice și remedierea defecțiunilor
inerente de la nivelul școlii. Mihai Ionică a ținut cursuri la această
școală până în anul 1862 și activitatea școlară se desfășura doar iarna
în perioada 1 noiembrie-31 martie, pentru a fi asigurate condițiile ca
elevii să-și poată ajuta părinții la muncile câmpului.
Iată ce raporta învățătorul Petre Stănescu în anul 1905 către
Revizoratul școlar în legătură cu începutul învățământului în Afumați:
9 /15 octombrie 1905
„…Din comuna Afumați, Mihai Ionică, în anul 1840 este ele-
vul Școalei Centrale din Craiova unde a primit lecții de la Ion Maio-
rescu, directorul Școalei Centrale și de la Grigore Mihăiescu. A învă-
țat un an, după care a fost numit învățător în comuna Afumați și plătit
cu sâmbrie de către sătenii comunei. La această școală învățau copii
din Afumați, Amzulești și Boureni. Mihai Ionică a deschis I- iul curs
de școală în Afumați, în casa de sfat, cum i se zicea pe atunci. După
un an sătenii au făcut casă de școală. Au făcut-o din nuiele îngrădite,
lipite cu pământ, acoperită cu blană și avea trei încăperi: una pentru
școală și două pentru învățător”.
Printre primii elevi pe care i-a avut Mihai Ionică (și menționați în
adresa trimisă de învățătorul Petre Stănescu către Revizorat) au fost:
1. Ioan Iordache Zdrâncă (n-a ocupat nicio slujbă);
2. Ioan Odagiu (n-a ocupat nicio slujbă);
3. Dinu Neagoe Vătafu (n-a ocupat nicio slujbă);
4. Ștefan Amzulescu. Acesta și-a completat învățătura la școală
publică (cea din reședința de județ), la Ion Maiorescu și la protopopie.
Cu recomandare de la protopopie către episcopie, s-a făcut
preot și la început a activat ca preot în Craiova, ulterior devenind
protopop al județului Dolj.
5. Florea Zdrâncă și-a completat învățătura la Craiova, la Ioni-
ță Pârvulescu. Cei care mergeau să-și completeze învățătura erau mai
mulți, iar pentru a-i determina să meargă, li se oferea câte 100 de lei
pe lună. Cei care erau selecționați trebuiau să aibă cunoștințe de:
lectură, gramatică, geografie și aritmetică (chestiuni elementare).

163
 La completarea învățăturii la școala din capitala județului, stu-
diau următoarele obiecte: citirea pe tablele lancastice, scrierea cali-
grafică, aritmetica (cele patru operații) și catehismul.
Florea Zdrâncă a fost învățător la școala din Afumați în perioada
1862-1873. Acesta primea drept plată anuală din partea Eforiile școa-
lelor câte 10 galbeni austrieci, iar din partea comunei, din pătulele de
rezervă, primea anual câte 1000 ocale vechi de porumb.
Localul în care se desfășurau cursurile devine din ce în ce mai
necorespunzător. Localul este dărâmat și pentru o perioadă scurtă activi-
tatea se desfășoară în localul primăriei. Acest aspect perturbă activitatea
primăriei și primarul suspendă cursurile în 1873, în sensul că nu mai
permite ca activitatea școlară să se desfășoare în localul primăriei.
Se impunea găsirea unei alte soluții pentru continuarea activi-
tății școlare.
În perioada 1873-1876, adică timp de trei ani, copiii erau
strânși în casa locuitorilor Pătru Ionescu și Florea Zdrâncă. Se țineau
cursuri în perioada 1 octombrie-15 iunie. Anul școlar era împărțit în
două semestre. La sfârșitul fiecărui semestru se dădea examen în fața
unei comisii la care erau invitați primarul, consilierul comunal și 1-2
părinți. Pătru Ionescu și Florea Zdrâncă îi învățau să scrie cu litere
slavone, să scrie pe pământ și la ladă cu nisip.
Aceștia îi învățau carte pe copii fără a cere să fie plătiți. Se
impune a sublinia faptul că în Afumați, în perioada 1841-1876, copiii
erau învățați carte de către locuitori selecționați a urma la Craiova
cursuri de pregătire, câte 2-3 luni.
În 1876, vine ca învățător la școala din Afumați, Dumitru Ru-
sescu, absolvent cu diplomă al Școlii Normale Craiova.
Odată cu venirea acestui învățător, se desfășoară cursurile în
mod regulat, iar elevii erau înscriși în cataloage și în registre matricole.
De menționat este faptul că în 1842, către sfârșitul domniei lui
Alexandru Ghica, de numele căruia este legată înființarea învățămân-
tului la sate, în județul Dolj erau 150 de școli cu 5125 de elevi.
În această perioadă, școlile erau împărțite pe grade:
1. La sate – Scoli comunale.
2. La plasă – Școli preparande
Începând cu 1838, Eforia școalelor a înființat funcția de revi-
zor școlar de plasă care avea drept rol controalele activității școlare
în școlile din plasă. Revizorul de plasă locuia în localitatea reședință
de plasă.
3. În reședința de județ – Școli normale.

164
 4. În capitala țării, la București existau Școli complementare.
După Alexandru Ghica vine domnitorul Gheorghe Bibescu și
în timpul domniei sale, Eforia școlară sub conducerea lui Petrache
Poenaru, cel care era unul din cei ce au influențat măsurile din timpul
lui Alexandru Ghica, alături de Mihai Ghica (fratele domnitorului) și
Alexandru Filipescu, își concentrează activitatea pe îmbunătățirea
învățământului la sate.
Așa se face că în 1847, se dă o nouă lege a învățământului care,
printre altele, prevede o nouă clasificare a școlilor:
1.Școlile de la sate – comunale;
2.Școlile de la oraș – elementare;
3.Școlile din reședința de județ și de la București – desăvârși-
toare, iar ca discipline erau:
a. Citirea slobodă;
b. Scrierea;
c. Aritmetica (cu cele patru operații);
d. Cunoștințele practice cu privire la lucrarea pământului și la
creșterea animalelor;
e.Catehismul ortodox.
Această nouă lege prevedea să se desfășoare cursuri în perioada
1 octombrie-23 aprilie, pentru ca fiecare copil să poată apoi participa
la lucrările câmpului.
Participarea învățătorilor și profesorilor la evenimentele din
timpul Revoluției de la 1848 a făcut să crească ura burgheziei față de
această pătură, dar pe de altă parte, prestigiul intelectualilor creștea
în ochii poporului.
Odată cu îndepărtarea guvernului revoluționar, au urmat o se-
rie de măsuri împotriva celor care au participat la revoluție.
Faptul că cineva era învățător sau profesor constituia o dovadă
de apartenență la ideologia revoluționară. Din această cauză, o peri-
oadă de timp, școlile nu mai funcționează, iar printr-un ordin din
1849 se prevede desființarea școlilor de la sate și implicit a celei din
Afumați.
La această dată învățător era Mihai Ionică, cel care a fost ne-
voit să închidă școala și astfel copiii clăcașilor din Afumați, Amzu-
lești și Boureni, timp de 13 ani au fost nevoiți să îngroașe rândul
celor analfabeți sau să învețe carte cu anumiți oameni, care erau ani-
mați de dorința de a răspândi cultura la sate.

165
 În 1855, Domnitorul Barbu Știrbei dă ordin să se deschidă șco-
lile sătești și precizează ca învățătorii să fie recrutați prin concurs și
să fie plătiți cu suma de 300 de lei pe an, prevedere ce nu-i stimula
pe cei ce vor fi învățători, așa încât nu erau mulți doritori.
Tocmai din această cauză, așa cum s-a menționat anterior, la
școala din Afumați, pentru copiii clăcașilor din Afumați, Amzulești și
Boureni, abia în 1862, este angajat ca învățător Florea Zdrâncă, ele-
vul lui Ioniță Pârvulescu.
Ulterior, Ion Maiorescu-conducătorul eforiei, transmite un me-
saj Domnitorului Alexandru Ioan Cuza prin care susținea necesitatea
învățământului în toate așezările omenești.
Legea învățământului din 1864, dată de A.I.Cuza și fundamen-
tată de progresiștii: Petrache Poenaru, Vasile Boerescu, A. T. Laurian
aduce progres învățământului românesc.
Conform acestei legi se realizează următoarele:
 Învățământul primar devine obligatoriu și gratuit;
 Se înființează școli primare și comunale în satele țării;
 Se înființează școli pentru fete;
 Se înființează școli normale;
 Se prevede extinderea învățământului universitar.
S-a arătat anterior că primul învățător cu diplomă repartizat la
Școala Afumați, absolvent al Școlii Normale din Craiova, a fost D.
Rusescu, numit învățător în 1876. Aici, a găsit condiții improprii
pentru desfășurarea învățământului și, în plus, conducerea comunei
din acea perioadă nu era interesată a sprijini învățământul. Din aceste
motive, este determinat a se adresa subprefectului plășii Balta, cu
reședința la Băilești:
D-lui subprefect al plășii Balta
Nr. 1, Anul 1876 decembrie 8
„În privința odăii necesare locuinței mele vin a vă face cunoscut că:
După cererea ce am făcut Domnului Primar respectiv, pentru a
închiria odaia necesară, mi s-au răspuns că D-lui n-are nici un articol
asupra acestei chestiuni de a închiria odaie învățătorului cu toate că
D-vstră în revidia de la 6 ale curentei luni, disu consilierului și ajuto-
rului ce se aflau presinte ca se facă aceasta, însă Domnul Primar dice
că nu va face până când D-vst nu veți da resultatul asupra acestei
chestiuni.

166
 Nefiind cu putință a locui în cancelaria primăriei, va rog D-le
Subprefect a chibdui cele de cuviință’’.
(SȘ) Înv. D. Rusescu
(Arhiva Școlii Afumați; Dosar 1/1876, pag. 1)

Dintr-un alt document al aceluiași dosar, pag. 5 aflăm că inter-

vine la Primăria Afumați:
„…să se confecționeze bănci fiindcă elevii stau în picioare și
nu pot să scrie, să se facă o tablă pentru a scrie cu creta pe ea, să se
pună geamuri la sala de clasă ce mi-a fost repartizată fiindcă este 11
ianuarie și este ger de nu poți sta decât puțin în sala de clasa fiindcă
frigul nu iartă”.
A repetat aceste doleanțe de mai multe ori, dar primarul de
atunci, Florea Berceanu, nu le lua în seamă, cu toate că era și preșe-
dintele Consiliului școlii. Și în anul următor, învățătorul D. Rusescu
se adresează primarului și subprefectului cerând să se mărească spa-
țiul de școlarizare, deoarece efectivele crescuseră vertiginos.
Iată efectivele pe 3 ani școlari din acea perioadă:

Anul Elevi de vârsta Înscriși la Frecventează

școlar școlară școală școala
1876-1877 136 136 30
1877-1878 163 163 43
1878-1879 125 125 15

Această situație statistică dovedește necesitatea măririi spațiu-

lui de școlarizare.
Lista cu elevii de vârstă școlară era dată de către primar învă-
țătorului.
Pentru cei care nu veneau la școală se aplica drept pedeapsă-
amenda, dar și așa din cauza condițiilor vitrege, frecvența era foarte
slabă. Pentru elevii care nu învățau se aplicau pedepsele: nuiaua la
palmă, punerea în genunchi, mustrarea, oprirea la arest etc.
Iată disciplinele ce se studiau în fiecare clasă și numărul de ore
pe săptămână:

167
 Nr.
crt. Obiectul Cls. I Cls. II Cls. III Cls. IV
1. Aritmetica 3 2 2 2
2. Geometria - 2 2 3
3. Geografia - - - 2
4. Fizica - - - 2
5. Gramatica 1 2 3 2
6. Lectura și științele 3 3 4 3
naturii
7. Religia 3 1 3 3
8. Caligrafia 2 2 2 2
9. Muzica vocală - 1 1 2
10. Exerciții militare - 1 1 1
11. Istoria patriei - - 2 2

Iată situația statistică a efectivelor de elevi începând cu anul

înființării 1841:

Anul 1841 1842 1843 1844 1845 1846 1847 1848 1849 1850
Clasa I II I II I II I II I II I II I II I II I II I II
Nr. 10 - 2 8 5 7 2 6 10 5 4 6 3 4 4 3 4 4 2 2
elevi

1850-1861 cursuri suspendate.

Anul 1862 1863 1864 1865 1866 1867 1868 1869 1870
Clasele I II I II I II I II I II I II I II I II I II
Nr. elevi 8 5 20 4 16 2 31 8 24 3 12 4 18 5 21 6 23 8

Anul 1871 1872 1873 1874 1875

Clasele I II I II I II I II I II
Nr .elevi 29 8 30 9 13 3 19 5 14 6

După D. Rusescu au venit următorii învățători:

D.S. Lungulescu
Acesta se confruntă cu aceleași probleme ca și precedentul în-
vățător, cere ajutor primarului Florea Berceanu, dar văzând că nu
primește niciun sprijin din partea primăriei, s-a adresat revizorului,
iar acesta l-a asigurat că o să primească ajutor material, financiar.

168
 A primit în schimb încurajări și, printre altele, în scrisoarea
răspuns i se spunea:
„…să nu părăsească postul de dascăl, luminător al satelor, chiar
de nu primește sprijinul autorităților comunale. Să se gândească că
înalta și nobila profesiune de dascăl nu trebuie privită ca numirea
unui funcționar care muncește pentru a căpăta o leafă ci ca niște ade-
vărați apostoli ai civilizației satelor care se ocupă cu creșterea și diri-
jarea viitoarelor generații’’.
Văzând acestea, învățătorul D. S. Lungulescu prin adresa 27/2
octombrie 1879 se adresează revizorului școlar solicitând sprijin în
ceea ce privește repararea mobilierului, dotarea cu noi bănci și mări-
rea spațiului de școlarizare, deoarece efectivele au ajuns la 164 de
copii de vârsta școlară (114 băieți și 50 de fete), dintre care iarna,
când părinții nu au nevoie de ajutorul lor la munca câmpului, ar frec-
venta școala aproape 60 de elevi, dar din lipsa spațiului de școlarizare,
majoritatea părăsesc școala, frecventând cursurile doar 15-20 de elevi.
Datorită muncii depuse la clasă, dar și datorită activităților din
afara școlii, revizorul B. I. Popescu îl înaintează pe învățătorul D.S.
Lungulescu, la gradul II, iar Școala din Afumați devine scoală de
gradul II.
D. S. Lungulescu funcționează la Școala Afumați până în 1881.

Ion Barbu Momârleanu

La data de 21 ianuarie 1881 la Școala de gradul II Afumați, vine
ca învățător I. B. Momârleanu din Bârca, absolvent al Școlii Normale
din Craiova, promoția 1879-1880. Pentru a evidenția și mai clar dota-
rea precară a învățământului din Afumați, redăm integral procesul-
verbal de primire a inventarului de la învățătorul
D. S. Lungulescu:
 Una odaie în localul primăriei;
 Una mașină pentru încălzit;
 Una grădină în jumătatea terenului de
pământ al școlii, împrejmuită cu șanț, cu pomi
fructiferi și ne fructiferi;
 Un trapez imobil de gimnastică;
 Cinci bănci în bună stare;
 O catedră în bună stare;

169
  Cinci hărți geografice: Europa, Dacia Mare, Dacia Mică,
Africa și America;
 O basculă cântăritoare de 10 kilograme împreună cu greută-
țile de la 1g până la 5 kg;
 Un dublu decalitru din lemn (baniță);
 Un litru cu submultiplii săi până la centilitru;
 O tablă de calcul fără picioare.
Arhiva Școlii:
 Două registre, unul de intrare și unul de ieșire;
 Una condică de inspecțiune;
 Una condică de prezență;
 Un portofoliu expeditor;
 Cinci dosare referitor anilor: 1876, 1877, 1878, 1879, 1880;
 Un regulament de ordine și disciplina;
 Toate cataloagele lunare și semestriale de la noiembrie 1876
până la octombrie1880/1881;
 O programă școlară;
 Matricola anului 1879/1880;
 O matricolă prezență pentru înscrierea copiilor.
(SȘ) D. S. Lungulescu

În anul școlar 1879/1880, la această școală funcționau 4 clase,

după următorul orar:

Cls. I, în perioada: 8-9; 13-14;

Cls. II-a, în perioada: 9-10; 14-15;
Cls. III-a, în perioada: 10-11; 15-16;
Cls. IV-a, în perioada: 11-12; 16-17.

Iată și disciplinele de studiu pentru fiecare clasă și numărul de

ore pe săptămână:

170
Nr. Disciplină Cls. I Cls. II Cls. III Cls. IV
crt.
1. Religiunea 3 1 3 3
2. Lectura și științele 3 3 4 4
naturii
3. Gramatica 1 2 3 2
4. Caligrafia 2 2 2 2
5. Aritmetica 3 2 2 2
6. Geometrie - - - 3
7. Istoria patriei - - 2 2
8. Geografie - 2 2 2
9. Fizică - - - 2
10. Muzica vocală 1 1 1 1
11. Exerciții militare - 1 1 1

În anul școlar 1880/1881 se înființează comitetele școlare.

Comitetul școlar de la Școala Afumați avea următoarea com-
ponență:
 Florea Berceanu (fostul primar al comunei);
 Costache Ionescu;
 Preda Stănescu.
Printre multe altele, acest comitet avea sarcina să participe la
ținerea examenelor semestriale și la cele de sfârșit de an. Din acest
comitet făcea parte și primarul de la acea dată, Constantin Radu.
La data de 3 noiembrie 1883, ministerul Cultelor și Instrucțiu-
nii Publice prin ordinul nr. 16581 introduce o nouă programă școlară,
sunt stabilite șapte luni pentru cursurile școlare și la sate, învățămân-
tul se prelungește până la clasa a VI-a, se face legătura învățământu-
lui cu practica, introducându-se noțiuni de agricultură, horticultură și
zootehnie.
Clasele I-IV încep cursurile la 15 septembrie, iar clasele V-VI,
la 1 octombrie.
Activitatea zilnică a învățătorului se desfășura după următorul
orar:
Clasa I, intre orele 8-9;
Clasa II, intre orele 9-10;
Clasa III, intre orele 10-11;
Clasa IV, intre orele 11-12;
Clasa V, intre orele 14-15;
Clasa VI, intre orele 15-16.

171
 Învățătorul I. B. Momârleanu a funcționat la această școală
până la data de30 septembrie 1884, când își încetează activitatea și
pleacă la Bârca, satul natal. Anul 1907, anul mișcărilor țărănești, îl
găsește învățător la Școala Goicea Mică, situată la 3 km de satul
natal. Este acel dascăl ce a trăit din plin drama țăranilor din rândul
cărora provenea. În timpul Răscoalei din 1907 se afla în fruntea țăra-
nilor răsculați, situație din cauza căreia a avut multe de suportat.

Gheorghe Trănculescu
La data de 1 octombrie 1884, este numit învățător la această
școală Gheorghe Trănculescu din comuna Coțofenii din Față, absol-
vent al Școlii Normale Craiova, promoția 1880/1881.

De îndată ce a venit, a dovedit că are pasiune pentru misiunea

de dascăl și acest aspect se poate deduce și din adresa pe care o îna-
intează revizorului școlar doar la câteva zile de la instalare, mai pre-
cis pe data de 7 octombrie 1884:
„Odată început cursul, cu onoare vă declar d-le revizor că nu
voi pregeta nici un minut de a fi la înălțimea demnității misiunei ce-
mi este încredințată.
În limitele legii și posibilităților, tot ce-mi va sta în putință re-
lativ de prosperitatea progresului va deveni cea mai sacră a mea ocu-
pațiune’’.
La data de 9 octombrie 1884, deschide cursurile într-un cadru
festiv la care au luat parte conducerea comunei și părinții elevilor
cărora li s-a prelucrat din Regulamentul Școlii partea referitoare la
obligativitatea învățământului.
După numai un an de activitate la această școală, învățătorul
Gheorghe Trănculescu este chemat pentru a efectua stagiul militar în
perioada 1 septembrie 1885-1 martie 1886.
În această perioadă a fost suplinit de învățătorul Ion Constantinescu. În
anul școlar 1886/1887, când vine la post învățătorul Gheorghe Trănculescu,
în listele de înscriere nu mai apar elevi de la Boureni deoarece cătu-
nul Boureni a devenit comună.
Întrucât comuna Boureni era la început, nu putea să organizeze
procesul de învățământ și de aceea, primarul comunei Boureni a
înaintat lista cu elevii ce urmau a fi școlarizați. Lista cuprindea 75 de
copii de vârstă școlară. Ar fi fost imposibil de realizat școlarizarea

172
elevilor de la Afumați și Boureni și de aceea primarul din acea vreme
i-a trimis învățătorului Gh. Trănculescu, adresa nr. 122/4.III.1887,
prin care îi interzicea a școlariza mai mult de 40 de elevi, așa cum
stabilise anterior comitetul școlar.
Și așa, efectivele de elevi de la nivelul satelor Amzulești și
Afumați creșteau de la an la an, iar starea spațiului în care învățau era
sub orice critică. Toate acestea l-au făcut să fie și mai insistent pe
lângă puterea locală și pe lângă revizoratul școlar și după o bună
perioadă de timp i se acordă suma de 4400 de lei, pentru construirea
unui local nou de școală și prin adresa nr. 18/1 noiembrie 1890, învă-
țătorul Gheorghe Trănculescu anunță revizoratul școlar că este con-
struit un nou local de școală din cărămidă și acoperit cu tablă.
Noua școală era compusă din cancelaria și clasa de cele mai
mici dimensiuni, înglobate în localul de școală ce se află în imediata
vecinătate a actualului post de poliție Afumați. Acestui nou local de
școală i-au fost adăugate ulterior alte trei clase.
Cea care ulterior a devenit cancelarie, inițial era împărțită în
două încăperi: una reprezenta cancelaria și una camera de locuit a
învățătorului.

Localul vechi de școală, cu cele patru săli de clasă și cancelarie

173
 Tot la insistențele acestui învățător, comuna și județul au dotat
noul local de școală cu două sobe pentru încălzit, 1 mașină pentru
bucătărie, 1 dulap pentru arhivă (și care există și în prezent la școala
Afumați), 1 catedră, 13 bănci, 2 scaune cu spătar și tabla de calcul.
Învățătorul Gh. Trănculescu are multe merite pentru tot ceea
ce a făcut cât a fost învățător la această școală.
Iată numai câteva dintre ele:
 În martie 1887, Consiliul Comunal Afumați a hotărât să fie
excluse fetele din școală, pentru a putea frecventa cursurile cât mai
mulți băieți. Se considera că ei trebuie să fie instruiți, dar învățătorul
s-a opus, a avut intervenții la toate nivelele și în final, propunerea sa
a fost acceptată;
 A îndeplinit simultan și funcția de agent poștal, pentru a
îmbunătăți condițiile din comună și primea în schimb doar 5 lei/lună;
 Pentru a micșora numărul celor analfabeți și pentru a ridica
nivelul de cunoștințe al adulților, a înființat curs școlar pentru adulți
(începând cu ianuarie 1898);
 A realizat în curtea școlii o grădină model pentru acele
vremuri, pentru școlile din zonă și pentru aceasta, în 1902, revizora-
tul școlar îl evidențiază pe învățătorul Gh. Trănculescu. Elevii erau
învățați și să altoiască pomii.
 Copiii care doresc să urmeze cursurile școlare sunt din ce în
ce mai mulți, iar spațiul este insuficient. Insistă pe lângă revizoratul
școlar și obține cel de-al doilea post de învățător și astfel copiii din
Amzulești vor avea învățătorul lor. Pe acest post este numit învățătorul
Grigore F. Deca din Afumați care funcționa în Galiciuica. Pentru a fi
adus, acest învățător s-a angajat în scris în fata primarului că va procu-
ra localul, mobilierul și tot ceea ce este necesar pentru al doilea post de
învățător, timp de doi ani, cu începere din anul școlar 1902/1903. Astfel
la 1 septembrie 1902, vine la Amzulești învățătorul Grigorie F. Deca,
dată la care ia ființă Școala Primară în cătunul Amzulești.
Învățătorul Gh. Trănculescu se pensionează la 1 septembrie 1905,
rămânând pentru locuitori un adevărat dascăl.
Iată câteva nume care au urcat prin propriile forțe, chiar dacă
erau copii de țărani:
 Magistrat Ion Ionescu Dolj, fost președinte al Consiliului
Legislativ București, fiul lui Ion Mitre Mic din Boureni. A făcut 5
clase la Școala Afumați;

174
  Colonelul Dumitru Amzulescu, fost comandant al Regimen-
tului 4 din Deva, fiul preotului Mihai Amzulescu;
 Învățător Grigore Deca;
 Ilie Deca;
 Ion Amzulescu;
 Dumitru Vică.

Petre Stănescu
Începând cu data de 1 octombrie 1905, ca urmare a eliberării
postului de învățător prin pensionarea învățătorului Gh. Trănculescu,
este numit la Școala Afumați învățătorul Petre Stănescu din Boureni,
născut la 29 iunie 1868, absolvent al Școlii Normale din Craiova.
Lipsa de spațiu și creșterea numărului copiilor doritori a frec-
venta cursurile, fac ca abia la 1 septembrie 1911, prin ordinul numă-
rul 49852/1911 sa fie aprobat cel de-al doilea post de învățător la
Școala Afumați și pe acest post a fost numit prin transfer Grigore F.
Deca din Afumați, născut la data de 14 septembrie 1875, absolvent al
Școlii Normale din Craiova.
Pentru a înființa cea de-a doua sală de curs, s-a recurs la desfi-
ințarea peretelui despărțitor dintre cancelarie și camera de locuit a
învățătorului.
Acest lucru a fost posibil datorită faptului că cei doi învățători erau
din localitate, căci altfel nu ar fi avut voie să facă această modificare deoa-
rece legea prevedea clar ca învățătorul să aibă domiciliu în localitate.
Învățătorul Petre Stănescu a mai funcționat la școlile din Cioroiu
Nou, Boureni și Covei, de unde s-a transferat la Afumați și a lucrat
până la pensionare.
S-a preocupat de procesul de învățământ, dar era preocupat și
de îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor din comună.
În acest sens menționăm că la 1 decembrie 1905, înființează
Banca Populară din comuna Afumați cu numele „Avuția Satului’’.
Datorită încrederii de care se bucura din partea cetățenilor, a fost ales
președinte al acestei asociații sătești al cărei sediu era în cancelaria
Școlii Primare Afumați.
Deoarece școala nu avea sursa de apă, prin contribuție perso-
nală (287,65 lei) a construit în curtea școlii fântâna din piatră la care
au mai contribuit: Constantin Șufanu (280 lei), iar câțiva săteni con-
tribuie cu suma de 152,35 lei.

175
 Nemulțumirile țăranilor, mai ales din satele din Câmpia Dună-
rii și din zona Moldovei i-au determinat să-și exprime doleanțele,
culminând cu Răscoala din luna martie 1907. Nemulțumirile constau
în faptul că țăranii nu mai puteau face față birurilor, munca le era
prost plătită, și în plus, nu aveau suficient pământ pentru asigurarea
celor necesare traiului zilnic. La toate acestea s-au adăugat și efectele
secetei din anii 1904 și 1905 din Moldova și din Câmpia Dunării. A
fost o secetă cumplită, iar oamenii și animalele s-au confruntat cu cea
mai mare foamete din istoria acestor zone, până în anul 2015.
Situația grea a țăranilor i-a determinat pe intelectuali a se ală-
tura acțiunilor acestora. Printre aceștia s-a aflat și învățătorul Petre
Stănescu.
A fost acuzat că i-a învrăjbit pe țărani și a fost arestat 6 luni și
9 zile (20 martie-29 septembrie 1907).
Menționăm că anterior, în luna februarie 1907, a venit în co-
muna Afumați prim-procurorul de pe lângă Tribunalul Dolj care i-a
dat ordin învățătorului Petre Stănescu să comunice învățătorilor din
Boureni, Siliștea Crucii și Urzicuța să povățuiască cetățenii la liniște.
A ascultat ordinul primit și le-a făcut cunoscute oamenilor solicitările
din adresa nr. 47/12.II.1907 a Tribunalului Dolj.
La venirea sa din arest, înaintează revizoratului școlar o adresă
prin care încearcă să se dezvinovățească și solicită să-i înapoieze sumele
ce i s-ar fi cuvenit pe toată perioada cât a fost în arest. Solicită aceste
sume și din cauza faptului că familia trecea printr-o perioada foarte grea.
Atât cât a fost învățător la Școala Afumați, are meritul că a
luptat foarte mult pentru a se realiza mărirea spațiului de școlarizare.
Prin adresa nr. 9/17 septembrie 1908, învățătorul Petre Stănescu
roagă primarul comunei Afumați să intervină la moștenitorii Teodor
Davidescu, să aprobe ca în partea de V a bisericii din Afumați, adică
pe actuala suprafață a curții cetățeanului Iancu Gr. Florea și curtea
localului nou de școală din Afumați, să se clădească un local de școa-
lă cu 4 săli de clasă pentru copiii din satele Afumați și Amzulești,
susținând că acesta ar fi locul ideal, deoarece școala s-ar afla la dis-
tanță egală pentru copiii din Afumați și cei din Amzulești.
Cu această ocazie, învățătorul Petre Stănescu a desenat planul
satelor Afumați și Amzulești, pentru a convinge că amplasamentul ar
fi ideal.

176
 Planul satelor Afumați și Amzulești

Porțiunea hașurată din desen reprezintă suprafața solicitată

pentru școală.
Răspunsul a fost negativ și atunci a recurs la o altă variantă cât
de cât mai bună decât cea existentă. În acest sens, ia personal legătu-
ră cu proprietarul Dumitru T. Iota și căpitan Mina T. Iota, ambii frați
și le cere sprijinul material, financiar, pentru a adăuga la cele două
săli de clasă existente încă două săli de clasă. Cei doi proprietari au
acceptat propunerea făcută și au donat toată cărămidă necesară, va-
rul, nisipul, olanele, material lemnos, fierărie și geamuri.
Donația respectivă a însemnat o sumă considerabilă pentru
acea perioada  3500 lei.
Sătenii au făcut în mod gratuit transporturile de materiale și au
lucrat ca salahori. O sală este cea din localul vechi de școală din par-
tea de E, iar cea de-a doua este cea din partea de V.
Astfel se asigurau condițiile pentru a se crea cel de-al III-lea
post de învățător.
Revizoratul îi cere învățătorului Petre Stănescu să facă un ra-
port de necesitate relativ la înființarea celui de-al III-lea post de învă-
țător până cel mai târziu la data de 15 martie 1915.
Implicarea învățătorului Petre Stănescu în toate domeniile
vieții sociale, a făcut să fie apreciat, stimat și așa se face că în 1920
este ales deputat de Cameră și Senat, având candidatura depusă la
județul Dolj, ca reprezentant al țărănimii, a fost ales în Consiliul
Județean Dolj în funcția de consilier, a făcut parte din comisia de
împroprietărire a țăranilor din Afumați, a contribuit la aprobarea

177
celui de al patrulea post de învățător la Școala Afumați, începând cu
data de 1 septembrie 1922.

Maria Georgescu
Cel de-al III-lea post de învățător a fost aprobat abia în 1919
prin ordinul 105023/1919 și a fost ocupat de domnișoara învățătoare
Maria Georgescu. Cu toate că nu poseda o mare experiență profesio-
nală și de viață, fiind la începutul carierei, a dat dovadă de o bună
pregătire profesională, era apropiată de elevi și ținea o strânsă legătu-
ră cu familiile elevilor.
Prin circulara nr. 32413/21 octombrie 1909, administrația Casei
Școalelor pune în vedere învățătorilor ca ședințele cercurilor cultura-
le să nu se mai desfășoare în cadru intim, ci în prezența sătenilor, din
dorința de a le ridica nivelul de cunoștințe.
Pentru sprijinirea acestor cercuri au fost cooptați șapte confe-
rențiari de o valoare de necontestat: George Coșbuc, St. Octavian
Iosif, M. Sadoveanu, Al. Vlahuță, O. Goga, A. Gorovei și Dr. Iliescu.
În principal, supravegheau modul în care aceste cercuri își în-
deplinesc îndatoririle, să dea sfaturi și îndrumări, când este cazul.
La Afumați, Boureni, Covei a participat în 1910 Octavian Goga,
lucru ce i-a onorat foarte mult pe învățătorii din acea perioadă.

Dumitru M. Vică
Pe acest post a venit prin transfer de la Școala Bistreț la data
de 19 octombrie 1922 învățătorul Dumitru M. Vică, născut în Afu-
mați. S-a implicat permanent în soluționarea problemelor școlii. A
fost cadrul didactic preocupat de ridicarea nivelului de pregătire al
elevilor și ridicarea prestigiului școlii. Insista la părinți a se implica
în asigurarea condițiilor pentru copii, în vederea continuării studiilor.

Constantin Nicola
La data de 1 septembrie 1922, învățătoarea Maria Georgescu a
fost transferată la Școala Maglavit, Dolj și pe postul devenit liber, a
venit învățătorul Constantin Nicola din Siliștea-Crucii, venind prin
transfer de la Școala Galicea Mare.
Deci la data de 1 septembrie 1922, Școala Afumați avea 4 posturi
de învățător, director fiind învățătorul Petre Stănescu, unul din cei patru
învățători (Petre Stănescu, D. M. Vică, C. Nicola, Grigore F. Deca).

178
 Regiunea Agrară Băilești este anunțată de Revizoratul Școlar
Dolj, prin adresa nr. 73/iulie 1922, că s-au repartizat Școlii Afumați 4
hectare de teren agricol și Școlii Amzulești, 4 hectare de teren agri-
col, pentru ca aceste suprafețe să fie lucrate cu elevii.
În 1928, localul de școală a ajuns într-o stare gravă, în pericol
de prăbușire și în lunile martie-aprilie, localul a fost părăsit de învă-
țători și elevi, iar cursurile s-au desfășurat în case particulare, la d-na
Floarea Nicolae, Șt. F. Marinică și la Grigore F. Deca, clasele I și
a II-a funcționând în localul fostei primarii (unde acum se afla Postul
de Poliție Afumați)
Directorul școlii anunța în 1928 că la Școala Afumați, a fost
aplicat ordinul 11645/1928 al M.I.P. și C. și confirmă faptul că au
fost înființate clasele complementare a V-a, a VI-a și a VII-a, arătând
că există următoarele efective:

Clasa I a II-a a III-a a IV-a a V-a a VI-a a VII-a I-VII

Nr. 48 40 35 30 16 30 30 229
elevi
Clasele V-VII – Curs complementar

După o îndelungă și valoroasă activitate, învățătorul Petre Stănescu

se pensionează la data de 11 noiembrie 1928.

Laurian P. Stănescu
Postul de învățător de la Școala Afumați, devenit vacant prin
pensionarea învățătorului Petre Stănescu, este ocupat de Laurian P.
Stănescu, fiul învățătorului pensionat, care a venit prin transfer de la
Școala din comuna Păltiniș – Dârnoiasca – Câmpu Lung-Bucovina.
Prin pensionarea învățătorului Petre Stănescu, funcția de direc-
tor a fost îndeplinită de învățătorul D. M. Vică.

Grigore Gr. Deca

În 1929, învățătorul Grigore F. Deca era unul din cei 4 învăță-
tori existenți la Școala Afumați. Învățătorul Grigore F. Deca avea un
fiu, Grigore Gr. Deca, învățător în comuna Fântâna, județul Târnava
Mare.
La 1 septembrie 1929, Ministerul Instrucției Publice și al Cul-
telor aprobă schimbul de posturi între tată și fiu.

179
 Prin Legea Învățământului din 1924, învățământul era organi-
zat astfel:
Grădinița de copii  5-7 ani;
Curs primar elementar  7-12 ani;
Curs primar superior  12-16 ani;
Curs pentru adulți  16-18 ani.
Iată o situație statistică a efectivelor de elevi din care se con-
stată dezinteresul elevilor și al părinților de a frecventa cursurile și,
în special, de a parcurge clasa a VII-a. Acest fenomen se datora mai
multor factori: lipsa de interes, lipsa de manuale, situația materială
precară a părinților, dar cel mai important era faptul că după absolvi-
rea clasei a VII-a, tinerii nu mai aveau nicio perspectivă.
Nr. Crt. Anul școlar Clasa a V-a Clasa a VI-a Clasa a VII-a
1. 1925/1926 36 - -
2. 1926/1927 30 20 -
3. 1927/1928 43 22 -
4. 1928/1929 17 26 -
5. 1929/1930 17 11 -
6. 1930/1931 16 - -
7. 1931/1932 31 - -
8. 1932/1933 29 24 -
9. 1933/1934 - - -
10. 1934/1935 - - -
11. 1935/1936 18 - -
12. 1936/1937 33 28 -
13. 1937/1938 52 15 4
14. 1938/1939 29 5 -
15. 1939/1940 39 27 5
16. 1940/1941 58 33 11
17. 1941/1942 25 13 -
18. 1942/1943 33 49 30
19. 1943/1944 15 12 12
20. 1944/1945 15 40 18

Localul de școală a fost reparat ultima dată în 1913, însă lucră-

rile și materialele nu au fost de bună calitate și acestea au făcut ca
școala să necesite în 1932 o reparație capitală. Clădirea avea doar 3
săli de curs. Cu această ocazie, clădirii de școală i s-a mai adăugat

180
marchiza din fața școlii. Pentru aceste lucrări de reparație și adăugire
a fost necesară suma de 60000 de lei, ce au fost suportată de colone-
lul Gh. Dinopol, prefect al județului Dolj.
Deoarece școala avea doar trei săli de clasă, cele 7 clase de
elevi nu puteau să-și desfășoare cursurile nici măcar în două ture. Era
nevoie de cel puțin încă o sală.
De aceea a început acțiunea de strângere de fonduri de la cetă-
țeni și cu sprijinul de la județ, s-a reușit să se realizeze suma totală de
78000 de lei.
Cu această sumă, în 1937, s-a mai adăugat localului și a patra
sală de curs, cea din partea de sud a clădirii.
Merit deosebit în această acțiune l-a avut Alexandru Gh. Io-
nescu, pe atunci președinte al Comitetului Școlar Afumați și consilier
județean. Tot în 1937, s-au mai realizat: repararea fântânii din curtea
școlii, împrejmuirea curții cu ștacheți din brad.
În 1937, erau la Școala Afumați 232 de elevi din care 123 de
băieți și 109 fete.
În anul 1933, s-a introdus în școli Străjeria, o organizație care
cuprindea copiii de vârstă școlară, și Premilitara, pentru tinerii în
vârstă de 18-20 de ani. Menționăm că aceste activități s-au desfășurat
doar câțiva ani. Raportat la scopul pentru care au fost introduse, se
poate spune că acestea nu și-au atins ținta, mai ales Străjeria, deoare-
ce învățătorii de atunci au manifestat pasivitate, lipsă de interes în a
se implica în desfășurarea unor astfel de activități. Ca instructori erau
încadrați oameni din Afumați, Boureni sau Covei, din rândul celor
care aveau gradul de sergent, iar comandanții se recrutau din rândul
ofițerilor în rezervă. Centrul de Premilitară era la Afumați, unde ve-
neau și tinerii din Boureni și Covei. Instrucția se desfășura pe izlazul
din Afumați și la fiecare ședință de instrucție participa și un cadru
didactic.
Iată un grup de tineri surprinși într-o pauză la o astfel de șe-
dință de instrucție.

181
 În 1939, la Școala Afumați și la Școala Amzulești ia ființă can-
tina școlară, din nevoia de a veni în sprijinul copiilor cu cea mai pre-
cară situație materială. Dimineața se servea o cană de ceai cu pâine
cu o bucățică de unt sau marmeladă. Sumele necesare erau asigurate
de comunitate. Zilnic, luau micul dejun la școală 30-50 de copii.
Cantina școlară a funcționat până în 1942.

Imagine de la cantina școlară. De la stânga la dreapta:

Preotul Constantin Popescu, primarul comunei Amzulești, Gheorghe Toma

182
 În 1945, au luat ființă Gimnaziile Unice în care intrau fără
examen de admitere toți cei care doreau să-și continue studiile după
școala primară. Un asemenea gimnaziu a fost înființat în Băilești, o
parte dintre elevii din Afumați, Amzulești, Boureni, Covei mergând
la acest gimnaziu, iar restul elevilor din cele 4 sate și-au continuat
studiile, pentru a absolvi 7 clase, în Școala Afumați.
Numărul mare de elevi a determinat construirea unui nou local
de școală, mai ales că se ajunsese să existe serii paralele.
Începând cu anul 1956, se înființează și la Boureni ciclul II,
adică se organizează învățământul pentru clasele V-VII.
Chiar și în aceste condiții, spațiul este insuficient și pentru că
în 1962-1963 s-a trecut la generalizarea învățământului de 8 clase,
iar la Afumați, s-a trecut la învățământul de 8 ani în 1964-1965. Alte
aspecte din această perioadă care merită a fi menționate sunt:
 organizarea „Zilei învățătorului’’ pentru prima dată în 1957;
 la 1 septembrie 1954 s-a introdus sistemul de stat pentru per-
fecționarea cadrelor didactice într-o perioadă de 5 ani;
 s-au introdus la 30 iulie 1959, prin Hotărârea Consiliului de
Miniștri 1059/1959 gradele didactice: stagiar, definitiv, gradul II și
gradul I și pe baza gradelor se realizează salarizarea.
Această hotărâre prevedea, printre altele, a se acorda gradul
didactic definitiv la toate cadrele didactice (educatori, învățători,
profesori) care aveau o vechime de cel puțin 5 ani în învățământ sau
4 ani efectiv lucrați în învățământ până la 1 august 1959 și la cursuri-
le de perfecționare au obținut calificativul Foarte Bine.
De la Școala Afumați au primit gradul didactic definitiv din
oficiu următorii: Deca Maria, Deca Grigore, Ceaușu Florea, Cismaru
Florea, învățătorului Mutilă Emil i s-a recunoscut gradul II, iar învă-
țătorilor Ovidiu Deca, Curcă Constantin, Curcă Irina  gradul I.
Au primit distincția de învățător evidențiat, respectiv profesor
evidențiat, următoarele cadre didactice: Ovidiu Deca, Ceaușu Florea,
Ceaușu Marinela, Cismaru Florea, Cismaru Oprița. Învățătorul
Ceaușu Florea a primit și „Medalia Muncii’’.
Începând cu anul 1961, elevii din clasele I-VII primesc gratuit
manuale școlare.
S-a dat în folosință în 1966 noul local de școală, construcție
modernă.

183
 Acest local a fost dat în folosință la 1 septembrie 1966. Direc-
tor de școală era Grigore Gr. Deca, primar era Constantin Ceaușu, iar
președinte de C.A.P. – Constantin Nuță. Deoarece nu exista un teren
corespunzător pentru a construi școala, primarul comunei și preșe-
dintele C.A.P. au luat legătura cu inginerul Gheonea Ion-directorul
I.A.S. Afumați pentru a fi de acord să se facă un schimb de teren.
Trebuia ca I.A.S. să cedeze terenul ce reprezintă curtea actualei școli,
în suprafață de 5 hectare, iar C.A.P. Afumați să ofere alte 5 hectare în
extravilan.
S-a insistat pentru a se obține acest teren, așa încât școala să
fie la distanță egală pentru elevii din Afumați și cei din Amzulești.
Acest schimb de terenuri s-a realizat în 1962.
După ce s-a obținut terenul respectiv, primarul comunei,
Ceaușu Constantin și Ceaușu Florea-inspector școlar la Raionul Băi-
lești au mers la județ spre a solicita sprijin financiar pentru construi-
rea localului. S-a luat legătura cu vicepreședintele Sfatului Popular
Județean Dolj  Stancoveanu Ioana și cu Inspectorul General al I.S.J.
Dolj-Dumitru Voicu. Aceștia au aprobat sumele necesare și în anul
1964 a început construcția localului.
Pentru construcția localului, C.A.P. Afumați, prin președintele
Constantin Nuță, a asigurat: cărămida, varul și meseriașii iar Primă-
ria Afumați a asigurat materialul lemnos pentru acoperiș.
Sprijinul I.S.J. Dolj a constat în repartizarea sumelor necesare
pentru procurarea de: ciment, țiglă, ferestre, uși, mobilier.
Munca necalificată a fost asigurată de cetățenii comunei prin
rotație și numai abnegația primarului Constantin Ceaușu și a preșe-
dintelui C.A.P. Afumați au făcut posibil ca în 2 ani, localul să fie
realizat la înalți parametri.
Proiectul a fost pus în aplicare sub supravegherea celui mai pri-
ceput meseriaș din comună, Ludovic Kontz, având o echipă de meseri-
ași și ei foarte pricepuți, formată din: Guluț Florea, Mitru Dumitru, Radu
Aurel, Pena Gheorghe, Vățu Gheorghe, Morcov Jeni, Mitru Florea,
Poenaru Ion, Deca Dumitru, Rizan Florea, Vicu Florea (Manolea).
Șef de șantier a fost Știrbu Constantin, salariat al primăriei, iar
gestiunea, aprovizionarea și distribuirea materialelor au fost realizate
de Marin Tudorică – referent al Consiliului Popular Afumați.

184
 Noul local de școală

Cadre didactice și părinți la inaugurarea localului de școală

Localul de școală după reabilitare (cu acoperiș din tablă Lyndab, ferestre
Termopan, anexă pentru centrala termică)

185
 Grigore Gr. Deca ieșind la pensie odată cu darea în folosință a
noului local de școală, a fost numit director de școală, învățătorul
Florea Ceaușu. Acesta, animat fiind de realizarea unor activități im-
portante, a organizat alegerea Comitetului de Părinți pe Școală.
S-a aprobat în următoarea componență:
 Șerban Șt, Jan  președinte;
 Noană M. Mihai  casier;
 Noană M. Teodor – secretar;
 Ceaușu P. Ion  contabil;
 Poenaru Șt. Ion  membru;
 Deca F. Ion  membru;
 Ionică Constantin  membru;
 Deca A. Ionel  membru;
 Deca C. Ion  membru;
 Dudu C. Ion  membru;
 Neagoe F. Constantin  membru;
 Tudorică N. Constantin  membru;
 Tudorică A. Gheorghe  membru;
 Păgilă C. Vasile  membru.
Cu sprijinul acestora au stabilit parcelarea curții și de pe supra-
fața agricolă s-au obținut sume importante ce au fost folosite la dez-
voltarea bazei materiale a școlii.

Părinții ajutând la rezolvarea unor probleme ale școlii

186
 Învățătorul Florea Ceaușu cu elevii din clasa a II-a participând la
efectuarea curățeniei de primăvară în curtea școlii

Profesoara de Biologie-Agricultură, Maria Pena (Cristescu) recepționând

produsele din Grădina de legume, împreună cu președintele Comitetului de
părinți pe școală, Mihai Gană

S-a realizat gardul din partea de Sud a curții, au construit magazia

pentru lemne și s-a construit o fântână cu buduroaie, s-au trasat aleile de
circulație și pe ele s-a turnat beton, s-a amenajat baza sportivă.
La nivel de județ s-a organizat un concurs între școli, relativ la
bazele sportive.
187
 În 1968, Școala Afumați a câștigat locul I și cu această ocazie,
s-a primit mult și divers material sportiv.
Începând cu anul 1968, directorul școlii, învățător Florea Ceaușu,
a îndeplinit și funcția de director coordonator, până la 31 august 1971
când a fost numit director al școlii, profesor Constantin Preda.
Iată o situație statistică ce prezintă efectivele de elevi, în perioada
1948/1949-1970/1971, situație din care se poate constata numărul
relativ mare de elevi, dar și perioada când școala a funcționat cu clasele
IX-X.

Nr. Anul școlar Clasele Efectivele Nr.

Crt. absolvenților
Clasa
terminală
1. 1948/1949 I-VII 219 21
2. 1949/1950 I-VII 262 32
3. 1950/1951 I-VII 235 32
4. 1951/1952 I-VII 248 45
5. 1952/1953 I-VII 239 40
6. 1953/1954 I-VII 219 19
7. 1954/1955 I-VII 224 51
8. 1955/1956 I-VII 180 20
9. 1956/1957 I-VII 217 20
10. 1957/1958 I-VII 239 29
11. 1958/1959 I-VII 254 27
12. 1959/1960 I-VII 250 31
13. 1960/1961 I-VII 257 36
14. 1961/1962 I-VII 254 42
15. 1962/1963 I-VII 268 36
16. 1963/1964 I-VIII 268 32
17. 1964/1965 I-VIII 288 32
18. 1965/1966 I-IX 288 42
19. 1966/1967 I-X 276 38
20. 1967/1968 I-X 272 48
21. 1968/1969 I-IX 268 28
22. 1969/1970 I-IX 261 24
23. 1970/1971 I-X 268 24

188
 În trimestrul II 1969/1970, clasa a X-a se desființează, elevii
pleacă la școli cu profil industrial și de specialitate.
Pe marginea aleilor trasate și betonate, conform schiței întoc-
mite de directorul școlii, Ceaușu Florea, în 1967, s-au plantat plopi,
s-a înființat o livadă de pomi fructiferi, o plantație de nuci, iar baza
sportivă conținea: teren de baschet, handbal, volei, groapa de sărituri,
portic pentru gimnastică, pista de alergare.
La toate aceste activități au participat alături de directorul șco-
lii Ceaușu Florea toate cadrele didactice din acea perioadă, elevii și
părinții, mobilizați de Comitetul de părinți.
Efectivele fiind în creștere, începând cu 1968, a fost nevoie de
folosirea spațiului de la localul vechi de școală. Pentru aceasta, direc-
torul școlii, cu sprijinul primăriei și al I.S.J. Dolj a realizat în 1967
reparația capitală a acelui local, (înlocuit țigla, pus burlane din tablă
galvanizata, turnat beton de jur împrejurul școlii, înlocuirea sobelor
de tablă cu sobe din teracotă, înlocuit ferestrele, ușile și s-a pus par-
chet de stejar).
Organizația de pionieri, prin comandantul instructor de unitate,
Moțârlichie Valeria, și-a adus contribuția la toate activitățile organi-
zate la nivelul școlii într-un mod cât mai plăcut. În organizația de
pionieri erau primiți elevi din clasa a II-a – a VIII-a, iar cei din clasa
I și cei de la grădiniță făceau parte din organizația Șoimii Patriei.
Cercurile existente la nivelul școlii au fost: Cercul de pirogra-
vură (Ceaușu Florea), cercul de fizică-chimie (profesor Firuț Stela),
cercul de biologie (profesor Zamfir Atena), cercul de istorie (profesor
Oroviceanu Ana), cercul de gimnastică (profesor Pena Lucia) etc.
Dintre cadrele didactice care au îndeplinit funcția de Comandant
instructor de unitate ai Organizației pionierilor au fost: înv. Ilie Teia-
nu (din Urzicuța), prof. Marcel Roșu (din Băilești), prof. Constantin
Triculescu (din Băilești), prof Valeria Moțârlichie (din Craiova),
prof. Maria Preda (din Afumați). În vacanța de vară a anului 1984, s-
a organizat la București Forumul Național al Organizației Pionierilor
la care au participat sute de pionieri din întreaga țară. În desfășurarea
activităților acestei ample manifestări de la nivelul țării, a fost impli-
cată și Organizația de pionieri Afumați, în sensul că în ziua de 2 iulie
1984, am primit vizita unui număr de 80 de participanți de la acest
Forum, pionieri din toate colțurile țării. A fost o activitate care a im-
plicat o mare responsabilitate asupra tuturor cadrelor didactice și

189
chiar a conducerii comunei de la acea dată, dacă se are în vedere
răspunderea ce era asupra tuturor, mai ales dacă ținem cont de stan-
dardul ce trebuia îndeplinit cu privire la igiena necesară pentru servi-
tul mesei celor 80 de elevi vizitatori și minim 20 de pionieri din
Afumați. Menționăm că, de exemplu, pentru servitul mesei s-au folo-
sit tacâmuri neutilizate până atunci, produsele au fost asigurate de la
nivelul localității și verificate de medic, iar pe tot timpul cât a avut
loc pregătirea hranei, medicul nu a părăsit spațiul în care s-au pregă-
tit toate produsele. Printre puținele școli din țară ce au fost nominali-
zate pentru astfel de activități a fost și Școala Afumați, deoarece aici,
procesul de învățământ era organizat pe cabinete și laboratoare, toate
acestea erau dotate la nivelul maxim al standardelor în vigoare, dis-
puneam de o complexă bază sportivă, bazin de înot, seră didactică,
crescătorie de iepuri, nutrii, cocoși, solar pentru creșterea viermilor
de mătase și un teren agricol experimental deosebit, fiecare cultură
având tăblițe cu denumirea științifică și populară a diverselor plante
și, mai ales, de un minunat colectiv de dascăli (adevărați profesioniști
în domeniul lor, uniți, inimoși, dornici de afirmare și cu mult simț de
răspundere). Fiecare dintre cei 80 de pionieri vizitatori și fiecare
comandant care i-a însoțit au primit câte o cusătură realizată de ele-
vele din cadrul Cercului de cusături, condus de profesoara Lucia
Pena și câte o plăcuță de placaj pirogravată, realizată de pionierii de
la Cercul de pirogravură, condus de către înv. Florea Ceaușu. Fiecare
plăcuță pirogravată avea aplicată în centru o fotografie cu imaginea
Școlii Afumați. La încheierea activității, conducerea Inspectoratului
școlar și conducerea Casei pionierului Craiova, au felicitat întreg
colectivul didactic și au mulțumit conducerii comunei pentru modul
exemplar în care s-au implicat în asigurarea reușitei acestei activități
de nivel național.
Toate aceste deprinderi practice, elevii le-au însușit în cadrul
cercurilor aplicative organizate la nivelul școlii dar și de la Casa Pio-
nierului Băilești, unde timp de 2-3 ani, o mare parte din elevii școlii
noastre a participat la activitățile cercurilor preferate. Elevii erau
transportați săptămânal, conform protocolului încheiat de conducerea
Școlii Afumați cu direcția unității respective, fără ca elevii să suporte
cheltuielile de deplasare. Tot în acea perioadă, s-a materializat și
realizarea unui film, cu sprijinul conducătorului Cercului FOTO, Ilarion
Anghel, de la Casa Pionierului Băilești, protagoniști fiind absolut toți

190
elevii școlii surprinși la activitățile extrașcolare desfășurate pe par-
cursul unei săptămâni.
Pentru organizarea procesului de învățământ în bune condiți-
uni, s-a înființat funcția de secretar școală. Cea mai mare perioadă,
au îndeplinit această funcție diferite cadre didactice, învățători sau
profesori, pentru munca prestată primind o indemnizație lunară. Din-
tre aceștia amintim pe: înv. Emil Mutilă, înv. Gheorghe Văduva, prof.
Roman Radu etc. Mai târziu s-a aprobat normă întreagă de secretar
școală și ulterior s-a redus la ½ normă de secretar școală. Această
funcție a fost îndeplinită de Nicolae Berceanu, Constanța Teodorescu
și Adela Teodorescu. Din octombrie 2002, s-a aprobat o normă de
contabil pentru toate structurile școlare și preșcolare de pe raza co-
munei Afumați, deoarece Guvernul României aprobase alocarea su-
melor necesare pentru acoperirea cheltuielilor, în vederea derulării
proiectului „Cornul și laptele”. Acest post a fost ocupat de ec. Maria-
na Moise prin concurs de competență la Craiova, concurs organizat
de Consiliul Județean Dolj.

Școala Amzulești
Cum s-a menționat anterior, primul învățător la Școala Amzu-
lești a fost învățătorul Grigore F. Deca, numit la data de 1 septembrie
1902. Instituția nu avea clădire specială și nici măcar terenul necesar
pe care să se construiască școala. De aceea, o lungă perioadă de timp
(11 ani), cursurile școlare se desfășurau în casele unor localnici, care
aveau case din lemn umplute cu pământ. În casele cetățenilor: Ion
Șeicaru, Preot Mihai Amzulescu, Florea M. Ociocioc, Alexandru R.
S. Enache s-a desfășurat învățământul. Aceștia aveau case mai mari
și apreciau necesitatea actului de cultură.
Abia în 1913, după ce s-a strâns de la cetățeni câte 2 lei, (re-
zultând suma de 200 de lei) pentru cumpărarea terenului, a început
construirea localului de școală și clădirea pentru locuința învățătoru-
lui, care rezistă și azi. Iată cum arătau aceste două construcții, imedi-
at după ce au fost date în folosință.

191
 Școala Amzulești, 1940

Casa învățătorului de la Școala Amzulești

Ulterior, localului de școală i-a fost adăugată terasa de la intrare,

au fost construite sobe de teracotă, a fost mărită curtea școlii prin
strămutarea locuitorului Marin Mirea, căruia i s-a dat în loc un alt
teren și fiind ajutat să își construiască o altă casă, a fost construit
gard din beton, s-a amenajat teren de joacă, au fost plantați și alți
pomi etc.
Învățătorul Grigore F. Deca înființează banca populară „Pluga-
rul Roman’’.

192
 La această școală, au funcționat de-a lungul timpului peste 20
de învățători. Dintre aceștia evidențiem: Grigore F. Deca, Ilie D.
Deca, Curcă Gheorghe, Bojin Florea, Tica Constantin, Cismaru Flo-
rea, Durac Petre, Curcă Constantin, Curcă Irina, Roșu Angela, Vădu-
va Gheorghe, Cioboiu Iulia, Teodorescu Constanța etc.
După absolvirea a patru clase, elevii continuau clasele V-VII la
Școala Afumați.
La 1 septembrie 1971, școala Amzulești, prin ordinul I.S.J. Dolj,
se desființează și se unifică efectivele de elevi cu cele de la Afumați.
Grădinița de la Amzulești a funcționat mai întâi în fosta casă a
învățătorului (în curtea școlii) și apoi o perioadă îndelungată într-o
clădire a C.A.P. Amzulești, fosta casă a proprietarului Constantin
Păianu și începând cu anul școlar 1990-1991, grădiniță a funcționat
în fostul local de Școală Amzulești. După 1998, grădinița Amzulești
se desființează și există o singură grădiniță pentru satele Amzulești și
Afumați. La Grădinița Amzulești au funcționat mai multe educatoare,
dar cel mai mult au funcționat: Tica Nadejda, Cismaru Oprița și Ioana
Pomponiu. Au mai funcționat: Aurelia Cismaru, Stancu Cristina-Gabriela,
Sița Berceanu, Ionela Enache etc.
Deși ordinul de înființare a grădinițelor la sate exista cu mulți ani
înainte, la Afumați prima grădiniță s-a înființat în 1949, având ca educa-
toare pe Tica Nadejda. La început, Grădinița Afumați a funcționat în
casa proprietarului Gh. Dinopol, construită în anul 1902, vis-a-vis de
Dispensarul Uman. În curtea acestei clădiri există doi stejari seculari.

193
 1960. Primul local cu destinație pentru grădiniță

Stejarii seculari din curtea grădiniței

De-a lungul existenței sale, Grădinița Afumați a funcționat în

mai multe localuri și anume: în casa învățătorului Dumitru D. Vică,
în clădirea sediului C. A. P. (unde este actuală primărie), la etaj, în

194
prima încăpere, pe stânga, cum se urcă scările, în prezent aici se află
centrala automată telefonică a comunei. Apoi a funcționat tot în sediul
C. A. P., dar în localul cel mare, unde în prezent este sediul Primăriei
Afumați, iar la etaj erau birourile C. A. P. În această perioadă era
educatoare Catană Ioana, din Băilești.
Începând cu 1960, s-a înființat la Grădinița Nr. 1 Afumați cel
de-al doilea post de educatoare și activitățile se desfășurau în spațiul
special amenajat de către C. A. P., în clădirea cea mică din curtea
C.A.P., unde copiii aveau la dispoziție 2 săli de curs, sală de mese,
bucătărie, dormitor și sala de material didactic. S-a mutat apoi în
spațiul special amenajat în 1960, după o perioadă s-a mutat în localul
vechi de școală, apoi în primul local unde a funcționat grădinița,
atunci când s-a înființat, adică vis-à-vis de dispensar și din 2007,
funcționează în incinta școlii, în spațiul special amenajat în fostele
ateliere de școală.

Localul atelierelor școală transformat în spațiu pentru preșcolari

195
 Din interiorul unei săli de activitate pentru preșcolari

De-a lungul existenței sale, la această grădiniță au mai funcți-

onat ca educatoare: Șerban Elena, Cismaru Oprița, Condeescu Elena,
Brătulete Florica, Tudorică Constanța, Preda Cornelia, Preda Vergi-
nia, Cioboiu Iuliana, Mitre Marcela, Catană Ioana, Bădescu Constan-
ța, Horobeanu Luminița, Furiș Geta, Cristina Enache, Gabriela Nuță,
Liliana Săceanu, Doina Mustăța etc.
Grădinița de la Amzulești era numită Grădinița Nr. 2 Afumați.
În afară de aceste două grădinițe a mai funcționat și Grădinița cu
program săptămânal I.A.S. Afumați, care ulterior a fost transformată
în grădiniță cu program prelungit, unde copiii erau aduși dimineața și
erau luați seara, iar când era cu program săptămânal, copiii erau
aduși luni dimineața și erau luați sâmbătă seara. Aceasta grădiniță a
luat ființă în 1957, când Căminul de Copii al I.A.S. Afumați – Gară
este mutat în localul de vis-a-vis de Dispensarul uman. Era în grija
Fermei Nr. 3 a I.A.S. Afumați și dispunea de următorul personal:
două educatoare, administrator, bucătăreasă și supraveghetoare de zi,
supraveghetoare de noapte, birjar pentru aducerea copiilor de la Gara
Afumați, unde existau mai mulți salariați ai I.A.S. Afumați.

196
 Educatoarea Marcela Mitre în timpul unei activități

Printre educatoarele ce au funcționat aici se numără: Popa

Elena, Becherescu Maria, Terheci Ligia, Șerban Elena, Ceaușu Con-
stanta, Mitu Polixenia, Ceaușu Doina, Mitre Emilia, Furiș Geta.
De-a lungul timpului, toate cele trei grădinițe au avut condiții
foarte bune pentru activitățile la clasă și pentru activitățile libere
(terenuri de joacă bine amenajate). Au avut mobilier corespunzător și
suficiente mijloace didactice.
An de an, grădinițele au dat copii bine pregătiți pentru școală.
La 1 septembrie 1971, este numit în funcția de director de școală
profesorul Constantin Șt. Preda. La această dată era cel mai tânăr cadru

197
didactic din toate cele ce alcătuiau colectivul didactic. Acest moment,
coroborat cu faptul că venea într-o școală nouă, cu o dotare modestă și
cu un grup de cadre didactice devotate meseriei, l-au determinat să se
implice foarte serios în îndeplinirea actului educațional. Pentru soluțio-
narea problemelor de etapă și a celor de perspectivă, și-a propus să insu-
fle o emulație în rândul cadrelor didactice, al elevilor și al părinților.
Marele merit al cadrelor didactice este că au îmbrățișat ideile
menite să propulseze învățământul din Afumați.
În tot ce a urmat nu a fost nimic simplu, în această etapă învă-
țământul era condamnat să rezolve o problemă destul de grea, parti-
ciparea elevilor și a cadrelor didactice la muncile câmpului și ulterior
recuperarea materiei.
De multe ori, elevii și cadrele didactice erau nevoite să lucreze
de la 15 septembrie până aproape de 15 noiembrie la strângerea re-
coltelor de pe câmp de la unitățile C.A.P și de la diverse ferme ale
I.A.S. Afumați sau A.E.S.C. Boureni.
Cel mai mult se mergea la recuperat știuleți de porumb, la re-
coltat de cartofi, roșii, ardei, căpșuni, struguri etc.
În aceste condiții, fiecare cadru didactic trebuia să-și adapteze
planificarea pentru a recupera orele pierdute. Nu a fost simplu deloc,
dar de fiecare dată au dovedit că sunt pasionați de meseria de dascăl,
că sunt oameni de toată isprava.
Prin ordinul nr. 25/11 ianuarie 1971, ministerul Învățământului
prevede introducerea pregătirii tehnico-productive a elevilor la nive-
lul tuturor claselor. La Școala Afumați, la clasele V-VIII fetele efec-
tuau ore de croitorie și lucru de mână, iar băieții efectuau ore de ate-
lier de lăcătușărie, tâmplărie.
Printre cele care au lucrat cu fetele au fost: Giubegeanu Elena,
Furiș Florica (Sită), Olaru Floarea.
Cu băieții au lucrat la tâmplărie: Tudorică Gheorghe, Bănică
Florea, Ionică Ion și Iulian Mitoi, de la Boureni, iar la lăcătușărie acti-
vitățile erau desfășurate de Neagoe Marian și apoi de către Toma Furiș.
Nu erau cadre didactice pregătite pentru aceste activități prac-
tice cu elevii, cei care erau angajați erau selectați dintre cele mai
bune croitorese, cei mai buni tâmplari sau cei mai buni muncitori de
la diverse întreprinderi, pentru activitățile de lăcătușărie.
La clasele IX-X, orele de pregătire erau însă desfășurate de că-
tre profesorii: Zamfir Atena, Neacșu Marioara și Radu Roman.

198
 Pentru organizarea acestor activități în bune condițiuni, se im-
punea asigurarea condițiilor materiale.
Astfel, în 1972, cu sprijinul Primăriei Afumați, se construiește
clădirea specială pentru lăcătușărie și tâmplărie.
Prin proiect, construcția a fost prevăzută cu instalație de curent
trifazic și cu magazii, câte una pentru fiecare atelier, pentru materiale
și scule. Atelierele au fost bine dotate prin sume de la primărie dar și
prin donații de utilaje de la C.A.P. și Cooperativa de Consum Afumați.
S-au primit cu titlu de donație: tejghele pentru tâmplărie, scule
și dispozitive diverse, iar de la Cooperativa de Consum, prin preșe-
dintele Traian Preda și contabila Ecaterina Tudorică, mașini de cusut,
bust pentru femei, bust pentru bărbați etc.
Atelierele au fost construite din cărămidă rezultată din demolarea
de către Primăria Afumați a localului de moară a fostului proprietar Gh.
Dinopol, țigla, materialul lemnos, cimentul au fost asigurate de primărie
iar meseriașii au fost puși la dispoziție de către C.A.P. Afumați.
Pentru pregătirea în domeniul agriculturii, a fost amenajat un
teren experimental model. Cuprindea câte 12-15 culturi, dar întreți-
nute ca la carte, cu tăblițe cu denumirea științifică a plantelor etc.
În plus, în 1975 a fost construită o seră din beton, vinclu și
geam, pentru producere de material săditor, pentru nevoile din grădi-
na școlii, dar și pentru cetățenii din comună. Ulterior sera a fost pre-
văzută cu instalație de apă cu alimentare de la hidrofor. Pe timp de
iarnă, încălzirea se făcea cu sobă pe rumeguș.
În perioada 1977-1979, sera didactică a fost folosită și la creș-
terea în sistem intensiv a ciupercilor comestibile, valorificarea făcân-
du-se la cetățenii din comună și la Cooperativa de Consum.
Pentru asigurarea sursei de apă pentru nevoile școlii, atât la lo-
calul nou de școală, cât și la localul vechi s-a forat câte o fântână, la
adâncimea de 20-21 m, în anul 1979.
În anul 1979, s-a realizat introducerea apei curente în școală,
în laboratorul de fizică-chimie și laboratorul de biologie. Totodată, în
laboratorul de fizică-chimie s-a realizat instalație de curent transfor-
mat, cu prize la fiecare masă și s-a realizat instalația de gaze, cu
aprovizionare de la butelie, pentru alimentare celor două Becuri
Teclu de la fiecare masă din acest laborator.
Pentru diversificarea condițiilor în vederea desfășurării în bune
condițiuni a activităților practice, în 1976, s-a amenajat în curtea
școlii, în plantația de nuci un solar pentru creșterea viermilor de mă-

199
tase. Era acoperit cu un prim strat de folie, apoi cu un strat de carton
gudronat și cu încă un strat de folie. Astfel se asigura și temperatura
necesară și condițiile ca soarele să nu ajungă la viermii de mătase.
După ce erau predate gogoșile de mătase, acest solar era utili-
zat la uscarea plantelor medicinale (mușețel, coada șoricelului, men-
tă), ce erau strânse de elevi pe timpul verii.
Mai târziu, în 1980, s-a realizat din cărămidă o construcție
pentru creșterea cocoșilor (40-50 pe an și erau predați la Cooperativa
de Consum) și pentru creșterea nutriilor (15-20 nutrii pe an, crescute
doar pentru plăcerea de a le avea). Toate aceste păsări și animale erau
îngrijite de către cei mai harnici elevi: Zamfir Lavinia, Căpinaru
Dan, Știrbu Irina, Mitre Geta etc.
Pentru elevii claselor IX-X, s-a luat legătura cu S.M.T. Băilești
și cu sprijinul președintelui C.U.A.S.C. Băilești, Mihai Petrescu, s-a
obținut de la S.M.A. Băilești un tractor în stare de funcționare, atât
de necesar desfășurării orelor de Educație tehnologică a elevilor din
clasele IX-X. Acesta a fost obținut în 1982.

Directorul școlii, prof. Constantin Preda, împreună cu una din primele

generații de elevi din clasele IX – X

Se poate aprecia că activitatea la nivelul școlii a fost gândită

pe trei domenii distincte:

200
 1. Pregătirea teoretică (ore de curs, ore de laborator);
2. Pregătirea practică;
3. Pregătirea pe linie sportivă (expusă mai în amănunt la capi-
tolul „Mișcarea sportivă la nivelul localității’’).
Legat de pregătirea fizică a elevilor, prin orele de educație fizică,
subliniem și faptul că, deoarece școala avea o bună bază sportivă, în ziua
de 20-06-1973 școala noastră a primit vizita unei părți din șefii Comisii-
lor de Sport, Turism și Apărarea Patriei, organizată în județul Dolj.
Iată ce s-a scris în Cartea de Onoare a Organizației Pionierilor
din Școala Afumați: „Cu ocazia instruirii șefilor Comisiilor Sport,
Turism și Apărarea Patriei, organizată în județul Dolj, în zilele de 19
și 20.VI.1973 s-a vizitat și școala dumneavoastră.
Am rămas plăcut impresionați de întreaga școală și în mod speci-
al de baza sportivă a unității de pionieri care ne-a lăsat o impresie deo-
sebită. Sperăm că în viitorul apropiat veți primi sprijinul necesar pentru
a o acoperi cu zgură și sperăm că veți participa cu succes la concursul
organizat de revista noastră pentru cea mai bună bază sportivă. În nume-
le colegilor care v-au vizitat școala, vă dorim mult succes’’.
20.VI.1973 Lector Universitar
(s.s.) indescifrabil

Începând cu 1966, când s-a dat în folosință noul local de școală,

această instituție beneficiază de o curte de aproape 5 ha ceea ce îți per-
mite să transpui practic tot ce este necesar pentru elevi, pentru tineri. În
plus, există și marele avantaj că prin curtea școlii, în partea de N, trece
pârâul Cânepiștea care avea apă suficientă, aproape pe tot timpul anului,
datorită ridicării unui baraj pe cursul său de către Ferma Nr. 2 a I.A.S.
Afumați. Acest pârâu inunda o suprafață de aproximativ 5000 m2 din
curtea școlii și astfel se forma o baltă de peste 1 m adâncime.
Directorul școlii, împreună cu toate cadrele didactice stabilise-
ră ca aici să fie înființat un lac de agrement. Conducerea școlii luase
deja legătura cu cei de la Ferma 2 (vecină cu școala), să îndiguiască
aceasta baltă de jur-împrejur cu un dig de pământ, pentru a se asigura
debitul necesar pe tot timpul anului și directorul școlii luase deja
legătura și cu Administrația Parcului Poporului din Craiova pentru a
se dona două bărci care să fie folosite pe lacul ce se intenționa a fi
creat.

201
 Iată o întâmplare hazlie din vara anului 1972.
În una din zilele lunii iulie, directorul școlii intră în curtea șco-
lii și vede în zona bălții din curte o serie de utilaje ce lucrau de zor la
adâncirea cursului pârâului Cânepiștea. Se duce direct la inginerul ce
supraveghea lucrările și pe un ton foarte autoritar îl întreabă de ce fac
acest lucru, ce se întâmplă, că școala dorea să facă aici un lac de
agrement.
Pe un ton de câteva ori mai autoritar, acesta se adresează direc-
torului: „Tovule, dumneavoastră ați auzit de Planul Național de Mo-
dernizare a Cursurilor de Apă în vederea măririi suprafețelor agricole?’’
Directorul nu a mai răspuns nimic și a plecat foarte dezamăgit
că una din ideile la care ținea foarte mult s-a năruit.
Tot în ideea asigurării condițiilor optime pentru petrecerea re-
creațiilor și a timpului liber, după ore, într-un mod cât mai plăcut,
majoritatea cadrelor didactice a aderat la ideea ca și școala noastră să
se înscrie la Concursul Național „Cel mai frumos Teren de Joacă’’.
Conducerea școlii a asigurat materialele necesare și unele ca-
dre didactice, dar în mod deosebit, învățătorul Florea Ceaușu, s-au
implicat în construirea obiectivelor T.J. (teren de joacă). În final,
Școala Afumați a câștigat Locul I pe țara la acest concurs și în ziua
de 17 decembrie 1976, poetul Irimie Străuț a fost delegat pentru a
înmâna diploma și premiul – constând într-o cameră de filmat.
Iată ce a consemnat acest poet în Cartea de Onoare a Organi-
zației Pionierilor:
„Un gând de aur și lumină
Să înflorească pentru cei
Ce împliniră vis și cântec
Prin muncă și prin cutezanță
Pentru prietenii olteni
Dintr-o comună inimoasă
Pentru copii, flori de iubire
Și pentru profesori-făclie
Cu dragoste să-i văd mereu
Mai sus urcând pe schela vieții
Mii de-mpliniri și noi victorii
Să-ncuie asta carte, viu’’

202
 Irimie Străuț
17 decembrie 1976
Cu prilejul acordării Premiului I
la concursul național T. J.

La ora actuală, este un lucru de apreciat că în perioada când

funcționa sera, solarul pentru viermii de mătase și plantele medicina-
le, construcția pentru creșterea păsărilor și animalelor, bazinul de
înot, T. J., școala nu a suferit în niciun an stricăciuni sau sustrageri de
bunuri ale școlii din partea așa-zișilor răufăcători, cu toate că nu era
asigurată paza școlii nici ziua, și nici noaptea.
În legătură cu aprovizionarea cu apă a școlii, menționăm că în
1980, în contul a două-trei zile de muncă pe an efectuate cu elevii
școlii la Fermă 2 a I.A.S. Afumați, conducerea acestei ferme permite
racordarea la instalația de apă a fermei, fiindcă aveau o fântână forată
la adâncime mult mai mare și un bazin de apă, la înălțimea de 5-6
metri, și astfel se asigura o presiune constantă în orice moment a
jetului de apă la instalația de apă din interiorul școlii.
În 1987, școala ia hotărârea și își forează o altă fântână, a
cumpărat un hidrofor și a montat în podul școlii un bazin de 800-
1000 litri de apă, instalație ce funcționează până în 2007, când școala
beneficiază de o altă fântâna necesară pentru aprovizionarea cu apă a
instalației de încălzire centrală. Această instalație de aprovizionare cu
apă rezistă și acum și va mai rezista încă mult timp de acum înainte,
convinși fiind că va fi mereu nevoie de asigurarea încălzirii localului
de școală.
Tot în 1987, s-a forat o fântână și s-au plătit doar tuburile de
azbociment, forarea fântânii fiind executată de părinți în partea de
Sud a bazinului, pentru aprovizionarea cu apă a acestuia.
Până în 1989, când rețeaua de irigații trecea chiar pe lângă
curtea școlii, bazinul de înot era umplut cu apă săptămânal și era un
loc foarte îndrăgit de elevi și tineri și în special de către cei care nu
aveau posibilități de a merge la mare. După 1989, a mai fost umplut
cu apă doar de câteva ori și de fiecare dată s-a văzut că este un loc
îndrăgit de elevi și de tinerii din comună.
Pentru elevii și cadrele didactice, anul 1991 a fost un an de re-
ferință și mândrie, a fost anul când școală, primăria, locuitorii au
sărbătorit existența a 150 de ani a învățământului în Afumați. De

203
menționat faptul că la data de 20 octombrie 1991 a avut loc sărbători-
rea evenimentului, în sensul că directorul școlii, primarul comunei și
încă trei cadre didactice, în prezența elevilor, a părinților și a tuturor
cadrelor didactice, au avut intervenții legate de existența școlii în
Afumați. S-a prezentat apoi un program artistic și a fost amplasată
placa comemorativă
Cu ocazia Zilei de 1 Iunie 1992, au fost organizate manifestări
ample prin care s-a marcat existența în comuna Afumați a 150 de ani
de învățământ.
La această sărbătoare a participat din partea I.S.J. Dolj profesor
Florea Găină – Inspector general adjunct. Cu această ocazie s-a orga-
nizat întâlnire cu fiii satului, formațiile artistice ale școlii au prezen-
tat un program artistic, au avut loc întreceri sportive, s-a organizat
concurs de desene pe asfalt etc.

Toate cadrele didactice s-au implicat în activitățile sportive,

recreative și de pregătire a elevilor și, în mod deosebit, fiecare cadru
didactic a depus eforturi generoase și oneste în scopul asigurării cali-
tății activităților de la clasă.
Prin 1972-1973, era la „MODĂ” organizarea procesului de în-
vățământ pe cabinete și laboratoare.
Primele cabinete care au apărut în județ erau cele de arte plasti-
ce și cele de limbi moderne. Acestea au început să apară mai întâi în
licee de specialitate, mai ales acolo unde conducerile de școli găseau
resurse financiare pentru a organiza aceste cabinete. Atât directorul, cât
și cadrele didactice din școala noastră, participând la cercurile pedago-

204
gice ale profesorilor și la diverse schimburi de experiență, puteau con-
stata cu ușurință avantajele amenajării de cabinete și laboratoare.
În 1973, s-a hotărât amenajarea de cabinete și laboratoare și în
Școala Afumați. Marele merit al cadrelor didactice din acea perioadă
este că au îmbrățișat această idee și apoi, pas cu pas, fiecare cabinet,
laborator a fost creat, îmbunătățit, dezvoltat.

S-a hotărât să se înființeze:

Laboratorul de Fizică-Chimie;
Laboratorul de Biologie;
Laboratorul de Educație tehnologică pentru clasele IX-X (acesta
este amenajat mai târziu, în 1983);
Sala de sport.

Cabinete pentru: Limba română, Istorie-Geografie, Matematică,

Informatică (acesta a fost creat începând cu anul școlar 1984-1985).

Imediat, după ce s-a luat această hotărâre, directorul școlii,

Constantin Preda, a mers la I.S.J. Dolj și a luat legătura cu contabilul
I.S.J. Dolj, Grigore Isail. Cu această ocazie, contabilul I.S.J. Dolj a
fost informat asupra intențiilor cadrelor didactice de la această școa-
lă, iar directorul a întrebat dacă se poate conta pe sprijinul I.S.J. Dolj,
în sensul de a se repartiza mobilier nou, vitrine, dulapuri, mijloace de
învățământ. Acesta nu a promis nimic, într-un târziu a zis:
„Este frumos, dar o să fie greu. Dați-i drumul la treabă. Succes!’’
Pentru început ne-am bazat pe ce aveam.
Din construcție, prin proiect, localul de scoală are laborator de
fizica-chimie, dar până în 1973, această încăpere avea rolul de a asi-
gura securitatea mijloacelor de învățământ. Aici se găseau toate ma-
terialele pe care școala le avea: planșe, instrumente de desen, eprube-
te, mulaje, scheletul omenesc etc.
S-au distribuit în 1973, toate materialele din această clasă, toa-
te materialele corespunzătoare pentru cabinetul, laboratorul fiecărui
cadru responsabil de spațiu repartizat (câte o clasă pentru fiecare
laborator și cabinet) și a început treaba. S-a îmbogățit fiecare spațiu
de învățământ pe parcurs și se poate afirma că în anul școlar 1979-
1980, au fost finalizate lucrările de dotare a fiecărui spațiu de învă-
țământ.

205
 De-a lungul acestor 6-7 ani de acțiuni de amenajare, au fost
create multe materiale de către fiecare cadru didactic care a antrenat
și mulți elevi, dar, fără nicio exagerare, în această perioadă au fost
aduse de la I.S.J. Dolj – mese, scaune, vitrine, substanțe, aparatura
electrică și electronică, planșe, hărți, globuri geografice, atlase școlare
etc. – care ar încăpea în 9-10 remorci de materiale pe care directorul
era nevoit să le încarce cu șoferul camionului repartizat.
Pentru a constata efortul depus de către fiecare cadru didactic
în acțiunea de amenajare și dotare a cabinetelor, laboratoarelor și a
altor spații de învățământ, dar și pentru a deduce gradul de dotare a
fiecărui spațiu de învățământ prezentăm dotarea cu principalele mij-
loace de învățământ din cadrul fiecărui cabinet, laborator:

Laboratorul de fizică chimie  profesor Iordache Floarea

Interior din laboratorul de fizică-chimie

Iată cele mai importante mijloace de învățământ din dotare:

mese speciale pentru laborator, îmbrăcate în faianță și prevăzute cu
câte două chiuvete și robinet de apă, câte două becuri Teclu la fiecare
masă alimentate de la o butelie de aragaz, câte două prize pentru

206
curent transformat, aparat de proiecție cinematografică obținut în
1990 de la Direcția Județeană a Cinematografiei, aparat de filmat
primit drept premiu pentru Locul I pe țara la concursul T.J. (terenuri-
le de joacă), aparate de fotografiat (3 bucăți), aparat de mărit, planșe
diverse pentru fizică și chimie, transformatoare de curent, truse pen-
tru fizică și chimie, tabelul lui Mendeleev, sute de eprubete, mojare,
pahare Berzelius, diastar, rotoproiector, suporți pentru eprubete, re-
troproiector, cameră specială pentru materiale diverse de fizică, ca-
meră specială pentru păstrarea în siguranță a substanțelor chimice,
halate pentru fiecare elev în vederea folosirii la orele de fizică și
chimie etc.
Cu aparatul de filmat, în 1983, a fost realizat un film în care
protagoniști au fost toți elevii școlii surprinși la câte una din activită-
țile desfășurate pe parcursul unei săptămâni, ceea ce a constituit o
mare satisfacție pentru elevi.

Laboratorul de biologie  profesor Zamfir Atena

În principal, avea dotarea: mese speciale pentru doi elevi pre-
văzute cu scaune individuale, câte o chiuvetă și robinet la fiecare
masă, truse de disecție, mulaje cu organele de simț, mulaj-corpul
omenesc, schelet corpul omenesc, schelet broască, schelet iepurele,
microscoape pentru fiecare masă, dispozitiv – circulația sângelui la
om, diverse preparate microscopice, planșe din plastic, colecția –
probe sol, stup de observație fixat în interiorul laboratorului și cu
adaptare pentru ca urdinișul să asigure ieșirea și intrarea albinelor în
stup, fără a exista posibilitatea să aibă loc evenimente nedorite, (pre-
văzut cu pereți de sticlă), planșa de 2x2 m – ecosistem apă, mulaje rase
de oi, rase de păsări, rase de vaci, rase de porci, produse lactate, truse
pentru diverse experiențe, trusă pentru determinarea PH din sol, planșe
pe sticlă cu dăunătorii culturilor, mulaje fructe, mulaje legume etc.

Cabinetul pentru limba romană  profesor Moțârlichie Valeria

Prin dotarea ce o avea, asigura posibilitatea desfășurării de ac-
tivități zilnice reușite la fiecare clasă, activități ce se desfășurau, în
special, integrând diverse mijloace de învățământ. În principal, pro-
fesorul se putea bizui pe: mese pentru doi elevi, scaune individuale,
pe 1/3 din suprafață a fost amplasată biblioteca școlii, expoziție – galeria

207
poeților și scriitorilor romani, 70-80 de planșe cartonate pentru gra-
matică, gazeta de perete a cabinetului, aparat de proiecție, diapozitive
și diafilme, ladă pentru păstrarea planșelor, camuflaj pentru realiza-
rea proiecțiilor etc.

Cabinetul de istorie-geografie  profesori Oroviceanu Ana și

Ilie Micu
Dotarea acestui cabinet asigura un spațiu adecvat desfășurării
orelor de geografie și istorie și printre altele cuprindea:
Mese pentru doi elevi, scaune individuale, bibliotecă pentru
tratate, atlase, colecții de fotografii, vitrină cu diverse materiale, glob
geografie la fiecare masă, câte patru atlase geografice pentru fiecare
masă, diverse panouri din sticlă expuse pe pereți, cuprinzând perio-
dizarea istoriei, hărți diverse și foarte multe diafilme, epirex (aparat
expunere de desene), aparat de proiecție cinematografică (în școala
existau două astfel de aparate), camuflaj (perdele la fiecare fereastră)
pentru a ajuta la realizarea proiecțiilor anumitor filme cu caracter
istoric și pe care le împrumutam de la I.S.J. Dolj. Tot aici se realizau
proiecțiile și pentru alte discipline.
După ieșirea la pensie a profesoarei Ana Oroviceanu în anul
1991, a fost transferat profesorul Micu Ilie, care a avut o contribuție
esențială la îmbunătățirea dotării acestui cabinet.
A realizat pe pânză de 2x2 m o hartă cu „România Mare’’, pe
tavanul cabinetului a fost pictată pe pânză bolta cerească cu principa-
lele constelații (Ursa Mare, Ursa Mică, Steaua Polară, Pleiadele); a
fost reprezentat sistemul solar (elevii având posibilitatea să vadă cum
sunt amplasate planetele în raport cu soarele), a fost reprezentată
eclipsa de soare, eclipsa de lună, la intrarea în cabinet, pe culoar au
fost expuse pe material textil planiglobul, harta Europei, vulcanul.
În cabinet, pe fiecare masă se află câte două contururi-harta
României, spre a fi folosite atunci când era nevoie să fie trasat rapid
conturul României, suport reglabil pentru expunerea hărților, vitrină
asigurată cu lacăt pentru cele aproximativ 100 de diafilme cu caracter
istoric, aparat de proiecție diapozitive, diastar (aparat pentru proiecția
diapozitivelor și diafilmelor) etc.

208
 Cabinetul de matematică – profesori Maria Preda și Constantin
Preda
Iată dotarea acestui cabinet: mese pentru doi elevi, scaune in-
dividuale, planșe cartonate, 20-30 de planșe pe suport de plastic, 40 –
50 de planșe realizate de către elevi, pe întreaga suprafață a pereților,
de jur-împrejurul clasei au fost realizate 20 de table, câte una pentru
fiecare elev și care erau folosite în etapa de fixare a cunoștințelor sau
la realizarea unor evaluări periodice, elevii primind subiecte individua-
le, în funcție de capacitatea fiecăruia, instrumente de desen la tablă
pentru fiecare elev, instrumente de desen pe caiet pentru fiecare elev,
truse cu figurile geometrice din plastic, truse cu toate corpurile geome-
trice din plastic, corpuri geometrice din lemn, zeci și zeci de corpuri
geometrice din fier-beton realizate de elevi, culegeri de probleme pre-
zentate în diapozitive, diafilme, colecția „Gazeta Matematica’’, tablă
rotativă-folosită pentru efectuarea de calcule de către elevii de la tablă
și care era întoarsă pentru confruntare atunci când terminau calculele
majoritatea elevilor, tabla „File de carte”, compusă din patru table de
dimensiuni 0,8x0,6 m suprapuse și care permite folosirea pe rând a
fiecărei „file”, pe ambele fețe. Această tablă era folosită de profesor
când erau predate noile cunoștințe. Pe parcurs nu se ștergea absolut
nimic și, în final, când se realiza fixarea cunoștințelor, cele patru „file’’
erau parcurse și astfel lecția putea fi reluată rapid și în totalitate.
La acest cabinet mai exista: instalație de curent transformat cu în-
trerupător la masa fiecărui elev, întrerupător pe care putea să-l foloseas-
că atunci când solicita ajutor sau trebuia să anunțe că a terminat lucrarea
(când pentru etapa fixare, fiecare elev primea fișă de lucru individual).
Legat de aceste întrerupătoare, la catedră se află un panou cu câte un bec
corespunzător locului fiecărui elev. La aprinderea becului, profesorul se
deplasa la elevul respectiv pentru a constata care este situația.
La fiecare masă se aflau câte două-trei culegeri de probleme,
rigle de calcul etc. Generații la rând, în cadrul orelor Cercului de
matematică din școală, au fost inițiate să utilizeze rigla de calcul.
Pentru realizarea camuflajelor s-a folosit un motoraș de la
ștergătoarele de parbriz de autoturism și printr-o simplă apăsare de
buton, perdelele sunt trase și date înapoi tot cu ajutorul acestui moto-
raș, panoul pe care se realizează proiecția este lăsat mai jos sau ridi-
cat atunci când nevoia o impune. Aici mai este o cabină din sticlă
pentru proiecție, unde sunt grupate: aparatul de proiecție Diastar,

209
Epidiascopul, diapozitive cu probleme, diafilme, mașina centrifugă
pentru generarea corpurilor de rotație, aparatul – Grafometru, folosit
la activitățile practice pentru trasarea liniilor pe teren și a dreptelor
paralele etc.
Pe fiecare masă este expusă în folie o lucrare practică. În total
sunt 15 lucrări practice, diferite din punct de vedere al conținutului,
care pe parcursul unui an sunt efectuate prin rotație de către fiecare
elev. Pe pereți sunt planșe pe sticlă cu principalele formule, reguli,
teoreme. Mai există expoziția – galeria marilor matematicieni, gazeta
de perete pentru expunerea săptămânal a unor probleme propuse de
elevi, trusa de unități de măsură pentru capacitate, metrul demonstrativ
cu toate diviziunile sale, metrul pătrat împărțit în decimetri pătrați etc.

Laboratorul de informatică – profesori Constantin Preda și

Ciocoescu Georgeta

Învățătoarea Ancuța Croitoru cu un grup de elevi în

Cabinetul de informatică

Este o bijuterie, poate fi considerat mândria școlii.

Dar să vedem cum a început amenajarea sa. În școală se reali-
za pregătirea tehnico-practică a elevilor prin diverse modalități: ore
de croitorie, lăcătușărie, tâmplărie, cerc de pirogravură și alte cercuri
cu aplicații practice.

210
 În anul școlar 1984-1985, unii elevi au dorit mai mult, voiau
un cerc de electrotehnică. Cei mai pricepuți erau elevii Balica Con-
stantin, Balica Doru, Stoenescu Titel, Stoenescu Felix etc. Era nevoie
a se asigura cadru organizat prin școală pentru a li se putea procura
materialele necesare.
S-a organizat „Cercul de Electrotehnică’’, s-au cumpărat mate-
rialele necesare și după două-trei săptămâni s-a reușit a se realiza cu
elevii diverse instalații, precum: căței care lătrau, imitator de armă
automată, sonerii etc. Cei din clasele mici, atunci când veneau în
vizită la colegii lor mai mari, erau foarte impresionați de realizările
acestora.
Mai târziu, în multe școli de la oraș a început să se introducă,
în cadrul disciplinelor opționale, ore de informatică.
La noi nu se putea trece la așa ceva, deoarece nu aveam asigura-
tă baza materială (calculatoarele) și școala nu dispunea nici de cadru
didactic calificat. Atunci, profesorul Constantin Preda a luat în obliga-
ția sa de catedră câte o oară de „Opțional’’, transformând cercul de
electrotehnică în oră de informatizare la fiecare dintre clasele V-VIII.
În cadrul acestor ore s-a asigurat pregătirea teoretică, în vede-
rea asimilării cunoștințelor necesare pentru a fi capabili să lucreze
efectiv cu un calculator, elevii aveau posibilitatea să afle, să învețe,
să-și imagineze (în școala nu exista niciun calculator) ce este un cal-
culator, din ce se compune, în ce bază de numerație lucrează un cal-
culator, ce este acela un program, care sunt principalele tipuri de
limbaje și care este modalitatea să realizeze programe pentru rezol-
varea unor probleme de aritmetică și algebră.
Au avut posibilitatea să afle ce este o etichetă, cu ce se notează
o etichetă, cum se corectează un program când i se dă o instrucțiune
eronată și cum se completează un program atunci când a fost uitată o
instrucțiune etc.
În Craiova, Școala Nr. 2 avea 30-40 de calculatoare.
În anul școlar 2000-2001 s-a intrat în posesia a 5 calculatoare
prin transfer de la această școală.
Deși aceste calculatoare erau destul de neperformante, elevii
erau încântați, când, pe baza a ceea ce învățaseră doar teoretic în anii
precedenți, acum aveau posibilitatea să ruleze programul pentru o
anumită problemă și erau fascinați atunci când prin apăsarea tastei
ENTER, în fracțiuni de secundă, calculatorul afișa rezultatul final.

211
 Elevii lucrau și alcătuiau programe în cel mai simplu limbaj –
BASSIC  pentru că nici profesorul nu știa să lucreze în limbaje mai
„sofisticate’’. Încet, încet, pretențiile au crescut și an de an dotarea s-a
îmbunătățit.
Ulterior, prin „Fundația Dan Nicolae’’, școala a primit un cal-
culator mult mai performant. Pe acest calculator elevii au învățat să
folosească diverse jocuri procurate din comerț, pe dischete și ulterior
de pe CD-uri.
După acest calculator, cu sprijinul concetățeanului Venus Ionescu,
prin nepotul său Corneliu Ciontu, am obținut prin transfer de la Par-
lamentul României, cu aprobarea parlamentarului Corneliu Vădim
Tudor, un calculator folosit, dar destul de performant.
Tot în această perioadă, fosta elevă a Școlii Afumați, Claudia
Ceaușu, căsătorită în Austria, a venit în țară împreună cu soțul și a
donat școlii un calculator, un aparat video, diverse jucării pentru
grădiniță etc.

Directorul școlii, profesor Constantin Preda, profesoara Floarea Iordache,

muncitorul Toma Furiș, Maria Păgilă – îngrijitor curățenie și un grup de
elevi primind materialele donate de Claudia Ceaușu

212
 De la dreapta la stânga: profesor Floarea Iordache, preotul Ilie Iordache,
Toma Furiș, un cetățean austriac, Mariana Păgilă, Claudia și soțul ei,
Constantin Preda, alte două persoane din Austria, la intrarea în curtea
școlii

Despre fosta noastră elevă, Claudia Ceaușu, menționăm că a

absolvit Facultatea de Teatru de la București și că ulterior a îndurat
suferințele unei crunte boli. În urma căsătoriei cu un tânăr din Aus-
tria, a rezultat o fetiță deosebită, pe nume Sarah. Dându-și seama că s-
ar putea ca nu peste mult timp să nu mai poată să-și ajute fiica pentru
a absolvi în viitor o facultate, s-a înscris în vederea selecției la emisi-
unea „Dansez pentru tine”, sperând să obțină o sumă consistentă. I s-
a aprobat, a concurat la respectiva emisiune TV. și într-adevăr a obți-
nut o importantă sumă, cu specificație, pentru susținerea studiilor
fiicei sale, în viitor. Nu după mult timp, la 25 decembrie 2014, nemi-
loasa boală a răpit-o pe frumoasa Claudia, lăsând o mare durere în
sufletul părinților, dar și a celor ce au cunoscut-o.
Școala a cumpărat cu sume din bugetul Primăriei Afumați alte
două calculatoare pentru secretariat și pentru cabinetul directorului,
în vederea executării lucrărilor ce reprezentau corespondența cu
I.S.J. Dolj și cu alte instituții.
În anul 2003, profesorul Constantin Preda a participat la un
curs de instruire privind întocmire unor proiecte eligibile și nu după

213
mult timp, în urma depunerii a trei proiecte, Școala Afumați a câștigat în
2004 două proiecte, unul pentru Școala Afumați și unul pentru Școala
Boureni. Cu sumele obținute prin acest proiect, la Școala Afumați s-au
pus bazele viitorului cabinet de informatică. Cu această sumă s-a realizat:
 Parchetarea sălii cu parchet melaminat;
 Procurarea a 10 mese speciale pentru calculatoare;
 Instalația electrică cu două prize pentru fiecare calculator
(în total 20 de prize);
 S-a zugrăvit sala;
 S-au cumpărat două calculatoare;
 S-a cumpărat imprimantă;
 S-a cumpărat camera de luat vederi;
 S-a cumpărat un casetofon;
 S-au cumpărat albume pentru fotografii din activitățile de
amenajare etc.
Proiectul s-a numit „Amenajarea unei Săli T.I.C.” (tehnica in-
formațională de calcul)
Nu la mult timp de la amenajarea acestei săli, în 2006, am fost
dotați prin „Proiectul Național de Dotare a Școlilor’’ cu o rețea de 10
calculatoare. Numărul de calculatoare din rețea era proporțional cu
numărul de elevi existenți în școală. Odată cu această rețea am mai
primit și un fax, telefon, imprimantă, un foarte performant xerox și
un laptop. Tot în cadrul acestui program, la un an de zile distanță,
Școala Boureni a primit o rețea cu 15 calculatoare iar Școala Covei,
o rețea cu 5 calculatoare.
De îndată ce am primit rețeaua de calculatoare, ne-a fost reparti-
zat primul cadru didactic specializat, profesoara Ciocoescu Georgeta
din Cioroiași. O tânără profesoară bine pregătită profesional, cu foarte
mare aplecare asupra problemelor învățământului. Orele de informati-
că erau așteptate de elevi cu foarte mare bucurie. Având profesor cali-
ficat pentru orele de informatică, s-a introdus câte o oră pe săptămână
și la clasele I-IV și rețeaua de calculatoare a fost racordată la internet.
Deseori, profesorii și învățătorii interesați participau în orele
libere la lecțiile desfășurate de profesoara Ciocoescu Georgeta.
În perioada 2005-2008, Școala Afumați a avut repartizate de
către Inspectoratul Școlar Județean Dolj sume importante în vederea

214
dotării celor trei școli și trei grădinițe de pe raza comunei Afumați,
cu mobilier școlar modern, cu diverse mijloace de învățământ, cărți
pentru bibliotecile școlare etc.
După realizarea sălii de informatică, Școala Afumați a mai be-
neficiat de alte două proiecte. Ambele au fost derulate în urma par-
curgerii etapelor de „Licitație prin internet’’. Licitația a fost făcută de
Comisia de licitație ce exista în cadrul Primăriei Afumați.
Acestea au fost atribuite astfel:
1. Reabilitare școală  250000 lei, S.C. MAZFLOR COM
S.R.L. Băilești.
S-a încheiat Contractul Nr.4880/24-10-2007 și au fost realizate
următoarele lucrări:
- înlocuit toate ferestrele cu ferestre termopan;
- pus uși metalice la toate sălile de curs și cabinete;
- pus jgheaburi și burlane tip lyndab;
- introdus încălzire termică în școală
- instalat centrală termică;
- înlocuit polata de la școală cu polata din material melaminat.
2. Reparații capitale  250000 lei, S.C. Termotip SRL, Craiova.
S-a încheiat Contractul Nr. 2234/08-08-2008, în sumă de
250000 lei.
Au fost realizate următoarele:
- înlocuit acoperișul școlii cu tabla lyndab;
- reabilitat bază sportivă.
Pentru obținerea sumelor repartizate și implementarea celor
două proiecte, rol important a avut primarul de la acea dată, inginer
Constantin Niță. În timpul cât a fost primar inginerul Constantin
Niță, în urma depunerii a mai multor referate de necesitate de către
directorul coordonator al unităților școlare și preșcolare de pe raza
comunei Afumați, Școala Afumați a fost propusă de către Inspectora-
tul Școlar Județean Dolj, pentru ca Ministerul Educației, Cercetării și
Tineretului să repartizeze un microbuz, în vederea soluționării transpor-
tului elevilor din clasele V-VIII din Covei la Boureni. Pentru autobu-
zul repartizat în 2006, primăria Afumați a angajat ca șofer pe tânărul
Leontin Bălăcescu, un bun profesionist și preocupat de întreținerea în
bune condițiuni a microbuzului, din dorința de a-i prelungi perioada
de funcționare și de a asigura deplasarea zilnică în siguranță a elevilor.

215
 Esențial pentru dezvoltarea bazei materiale și crearea condiții-
lor foarte bune de muncă și de viața a fost sponsorizarea făcută pe
21-XI-2001 de către CESAROM București.
Aceasta sponsorizare a constat în punerea la dispoziție a:
- 500 m2 de gresie;
- 10 chiuvete;
- 5 vase WC.
Ne-a facilitat această sponsorizare domnul Nicolae Turcitu,
nepotul îngrijitoarei de curățenie de la Școala Afumați, Maria Păgilă.
Nicolae Turcitu lucra la CESAROM și ajutorul său a constat în faptul
că a informat conducerea școlii că unitatea la care lucrează a sponso-
rizat mai multe unități școlare din țară și s-ar putea să ne sponsorize-
ze și pe noi dacă vom depune la conducerea unității CESAROM un
memoriu bine documentat și avizat de către Primăria Afumați. S-a
depus documentația la CESAROM București și într-o săptămână s-a
primit aprobarea materialelor solicitate. Lucrările au fost demarate
imediat și s-au realizat următoarele:
Placarea pereților până la înălțimea de 1,2 m din toate clasele,
cancelarie, cabinet director, cabinet secretariat, culoarul de la parter etc.

Plantația de pomi fructiferi realizată de profesorul Ilie Micu,

la doi ani de la reabilitarea școlii

216
 Din interiorul școlii

Învățătoarea Ancuța Croitoru în timpul unei ore de curs

Lucrările au fost finalizate la data de 10-03-2002. S–a reușit fina-

lizarea acestor lucrări într-un timp foarte scurt și datorită implicării pri-
marului de la acea dată, Constantin Niță, cel care a găsit și modalitatea
de transportare imediată a materialelor donate de către CESAROM
București. Plata lucrărilor a fost făcută de către Primăria Afumați. Tot cu
sumele de la primărie s-a reușit acoperirea pereților până la înălțimea de
1,2 m pe culoarul de la etaj cu material de parchet melaminat.

217
 Cu ocazia anumitor zile de sărbătoare și mai ales cu ocazie zi-
lelor de începere a anului școlar și de sfârșit de an școlar, toate cadre-
le didactice participau la pregătirea unor instructive programe artisti-
ce. Aceste programe erau prezentate pe o scenă metalică, amplasată
în curtea școlii, care a fost construită în anul 1991.

1987. Învățătoarea Marinela Ceaușu cu elevii clasei a II-a

De la stânga la dreapta: înv. Florea Cismaru, prof. Ana Oroviceanu,

prof. Marioara Becherescu, prof. Floarea Iordache, prof. Constantin Preda,
prof. Maria Preda, înv. Marinela Ceaușu, Prof. Dumitru Toma

218
1986. Învățătorul Gheorghe Văduva și directorul școlii, profesor Constantin
Preda împreună cu elevii din clasa I și o parte din părinții elevilor

Directorul școlii, profesor Constantin Preda în mijlocul părinților, la trecerea

clasei, iar pe primul rând, una din generațiile de aur a dascălilor, dintre
multele ce au fost la această școală de-a lungul existenței sale. De la stânga
la dreapta: înv. Constanța Teodorescu, înv. Iuliana Cioboiu, înv. Marinela
Ceaușu, înv. Gheorghe Văduva, înv. Florea Cismaru, înv. Florea Ceaușu,
prof. Maria Preda, prof. Valeria Moțârlichie, prof. Lucia Pena, prof. Floarea
Iordache, prof. Livia Căpinaru, prof. Dumitru Toma. Lipsesc din fotografie
profesoarele Atena Zamfir și Ana Oroviceanu. (1983)

219
Directorul școlii, profesor Constantin Preda cu un grup de elevi premianți

De la stânga la dreapta: învățătorii Florea Cismaru, Marinela Ceaușu,

Florea Ceaușu, inginer Florin Stănoi, profesor Constantin Preda,
profesor Maria Preda, Cristian Stănoi, profesor Atena Zamfir
și profesor Ana Oroviceanu. (Iunie 1984)

220
 Clasa a VIII-a, împreună cu o parte din cadrele didactice. De la stânga la
dreapta, primul rând: educ. Doina Ceaușu, prof. Atena Zamfir, prof. Valeria
Moțârlichie, prof Maria Preda, prof. Constantin Preda, prof. Floarea Iordache,
Prof. Lucia Pena, prof. Livia Căpinaru, înv. Constantin Mitre, iar în rândul al
doilea: înv. Gheorghe Văduva, înv. Constanța Teodorescu

Profesorii: Floarea Iordache, Ana Oroviceanu, Constantin Preda,

Maria Preda

221
Absolvenții clasei a VIII-a, împreună cu diriginta clasei,
prof. Maria Preda

Elevii claselor I-IV pregătesc un program artistic

222
 1979. Elevii clasei I, împreună cu o parte din părinții elevilor respectivi
și un grup de cadre didactice

Constant, foști elevi ai școlii țin legătura cu dascălii lor, își ex-
primă respectul și aprecierea pentru munca depusă de dascăli spre a
le asigura o bună pregătire. Sunt generații de elevi care organizează
reîntâlniri după zeci de ani de la absolvire. Iată un grup din promoția
1981, clasa a VIII-a, care în anul 2001, au organizat o reîntâlnire în
cadrul școlii.

223
 În permanență, Primăria Afumați a fost alături de școală în so-
luționarea problemelor specifice școlii și în mod deosebit a acordat o
atenție specială problemelor de dotare a școlii.
Așa se face că în 2008, primăria Afumați, în perioada în care
era primar Constantin Niță, a aprobat sumele necesare pentru delimi-
tarea curții școlii și a bazei sportive, în sensul că s-a construit pentru
spațiul respectiv o bordură din beton și s-a amplasat un gard metalic
tip METRO, înalt de 2 metri, iar în fața școlii, gardul din scândură a
fost înlocuit cu unul din beton, modern și durabil. Primarul Cornel
Teodorescu este cel care a demarat lucrările de amenajare a unui
spațiu adecvat pentru piața din Afumați, a demarat lucrările de repara-
ție capitală și modernizare a Dispensarului uman, dar lucrările la acest
dispensar au fost finalizate abia în anul 2014, primar fiind Marian
Belu. Cu acest prilej, dispensarul a beneficiat de un acoperiș nou, din
tablă tip Lyndab, de introducerea încălzirii centrale, de înlocuirea
ferestrelor și a ușilor cu cele tip termopan etc. Toate cele trei sate de
pe raza comunei Afumați au beneficiat de mari sume de la bugetul
local, sume pe care primarul Marian Belu, împreună cu întreg Consi-
liu Local le-au direcționat pentru realizarea a câte unui parc în fieca-
re sat, a unor terenuri de joacă, înlocuirea gardurilor de la unele insti-
tuții de pe raza comunei cu altele din metal. Tot în această perioadă,
s-a realizat reabilitarea localului vechi de școală, unde s-a amenajat
Muzeul Civilizației Sătești. Așa cum face un bun gospodar, primarul
Marian Belu a avut grijă să se aprobe sume suficient de mari pentru
reabilitarea clădirii Primăriei Afumați. Cu această ocazie s-a realizat
și încălzirea centrală a clădirii primăriei.
Primăria Afumați, în timp ce era primar Cornel Teodorescu, a
asigurat sumele necesare pentru transformarea clădirii atelierelor
scoală în spațiu pentru cele două grupe de preșcolari de la Grădinița
cu program normal Afumați. Aceasta a fost o necesitate, deoarece
efectivele de la Grădiniță Nr.1 și cele de la Grădiniță Nr.2 au fost
unificate anterior și astfel grădinița este la o distanță egală pentru
preșcolarii din Afumați și cei din Amzulești.
Aici copiii au condiții deosebite: încălzire centrală, apă curen-
tă, grup sanitar în interior, ferestre termopan, uși metalice etc.
Fiecare grupă de preșcolari beneficiază de calculatoare proprii,
televizor, ca orice clasă de elevi, din clasele I-VIII, nu numai din
Afumați, ci și din Boureni și Covei încă din anul 2007. În 2007, a

224
fost amplasată în curtea școlii o construcție metalică realizată pe o
platformă de remorcă, care joacă rolul unei stații meteo. Aici se afla o
giruetă, un pluviometru, un anemometru și o gazetă, unde elevii res-
ponsabili afișează temperatura zilnică și eventualele cantități de preci-
pitații, inclusiv grosimea stratului de zăpadă. Începând cu 2007, a fost
fixată ziua de 1 iunie ca fiind „Ziua scolii’’, 2007 fiind primul an când
s-a sărbătorit ziua Școlii Afumați. La această sărbătoare au participat
cu programe artistice, cu echipe sportive școlile din Urzicuța, Siliștea
Crucii, Cioroiași, reprezentanți ai I.S.J. Dolj, reporter de la Gazeta de
Sud și, în plus, am fost onorați de prezența valoroasei formații artistice
compusă din soliști, dansatori a A.M.R. (Asociația Macedonenilor din
România), conduși chiar de doamna Constanța Dumitrescu – președin-
ta A.M.R., care le-a oferit tuturor elevilor prezenți prăjituri, dulciuri.
Cu ocazia acestui eveniment, profesorul Constantin Preda și
învățătoarea Ancuța Croitoru au reînființat revista școlii „LUMINA’’.

Copertă - Revista Lumina

225
 Toate realizările menționate au darul să arate grija cadrelor di-
dactice de la această unitate pentru asigurarea condițiilor optime
studiului, pentru realizarea unui învățământ de calitate, pentru a răs-
punde doleanțelor și aptitudinilor diverse ale elevilor.
Iată efectivele de elevi pe clase, pentru perioada 1971/1972-
2007/2008:

Nr. Anul Școlar Clasele Total Nr. absolvenți

Crt. efective Clasa terminală
1. 1971/1972 I-VIII 206 37
2. 1972/1973 I-IX 236 22
3. 1973/1974 I-IX 237 12
4. 1974/1975 I-VIII 229 22
5. 1975/1976 I-VIII 245 43
6. 1976/1977 I-VIII 224 36
7. 1977/1978 I-VIII 206 25
8. 1978/1979 I-VIII 217 22
9. 1979/1980 I-VIII 203 19
10. 1980/1981 I-VIII 125 17
11. 1981/1982 I-VIII 112 22
12. 1982/1983 I-IX 166 32
13. 1983/1984 I-X 184 27
14. 1984/1985 I-VIII 165 23
15. 1985/1986 I-VIII 167 22
16. 1986/1987 I-VIII 154 13
17. 1987/1988 I-VIII 143 21
18. 1988/1989 I-VIII 134 19
19. 1989/1990 I-IX 140 17
20. 1990/1991 I-VIII 120 14
21. 1991/1992 I-VIII 119 14
22. 1992/1993 I-VIII 99 10
23. 1993/1994 I-VIII 82 12
24. 1994/1995 I-VIII 85 8
25. 1995/1996 I-VIII 86 16
26. 1996/1997 I-VIII 65 10
27. 1997/1998 I-VIII 68 9
28. 1998/1999 I-VIII 72 8
29. 1999/2000 I-VIII 95 17
30. 2000/2001 I-VIII 82 14

226
31. 2001/2002 I-VIII 81 9
32. 2002/2003 I-VIII 75 10
33. 2003/2004 I-VIII 74 12
34. 2004/2005 I-VIII 71 11
35. 2005/2006 I-VIII 64 10
36. 2006/2007 I-VIII 61 11
37. 2007/2008 I-VIII 63 8

Analizând această situație statistică, se constată că efectivele

de elevi scad dramatic începând cu anul școlar 1980/1981, acesta
fiind primul an când efectivele scad sub 200 de elevi, iar anul
1992/1993, este primul când efectivele de elevi scad sub 100 de
elevi, ajungând în 2007/2008 la 63 de elevi.
Ulterior s-a introdus la nivelul țării ca modalitate de evaluare
a elevilor susținerea după absolvirea ciclului gimnazial a unor probe
scrise, cunoscute sub numele de Examen de capacitate.
Mediile obținute de către fiecare elev la aceste probe de evalu-
are reprezentau 50% din media de admitere, iar media generală obți-
nută în clasele V-VIII reprezenta și ea 50% din media de admitere,
deoarece până în anul școlar 1997-1998 pentru a merge la liceu, se
susțineau probe de evaluare în cadrul liceului respectiv. Începând cu
următorul an școlar, admiterea în liceu se face centralizat și compute-
rizat la nivel național, adică repartizarea fiecărui candidat o face cal-
culatorul, în funcție de opțiunea proprie și de media de intrare, medie
care se compune din media de la examenul de capacitate și media de
absolvire a claselor V-VIII.
Probele scrise de evaluare se desfășurau pe centre, în care par-
ticipau elevi din mai multe școli din zonă.
În primul an școlar, 1998-1999, când s-au susținut aceste probe,
elevii de la Școala Afumați au susținut probele de evaluare la „Centrul
Bârca’’. Apoi elevii absolvenți ai clasei a VIII-a de la Școala Afumați au
fost repartizați a susține aceste probe de evaluare la diverse școli din
Băilești și anume: Grupul Școlar Agricol „Ștefan Anghel” Băilești, Li-
ceul Industrial „Mihai Viteazul” Băilești și la Școală Nr. 5 Băilești.
În anul școlar 2006/2007, când absolvenții clasei a VIII-a de la
Școala Afumați au susținut probele de evaluare la Băilești, la Liceul
„Mihai Viteazul”, absolventul Iancu Ilie Cătălin a obținut media 9,56
(Matematică – 10, limba română – 10, istorie – 8,70), cea mai mare
medie din centrul acesta și astfel a fost pe locul I.

227
 Nu peste mult timp, aceste probe nu s-au mai desfășurat pe
centre, ci s-au desfășurat în fiecare scoală, lucrările scrise fiind duse
la Centrul Județean de corectare. Deci în Craiova, la două-trei licee
erau repartizate toate școlile din județ, pentru a fi aduse lucrările
scrise, în vederea aprecierii unitare a lucrărilor. Apoi, mediile obținu-
te de fiecare elev și media de absolvire obținută în clasele V-VIII
reprezentau parametrii pentru repartizarea computerizată la liceu.
Repartizarea se făcea la nivel național, în funcție de doleanțe și de
media de intrare (media aritmetică a mediei de absolvire a claselor V-
VIII și media obținută la probele de evaluare prin lucrări scrise).
De-a lungul anilor, denumirea de Examen de capacitate (din
perioada 1999-2005) a fost înlocuită cu denumirea de Testare Națio-
nală (2006-2007), ulterior (2008-2009) cu denumirea Teze cu Subiect
Unic (T.S.U.), iar începând cu 2010, aceste probe poartă numele de
Evaluare Națională.
Urmărind cu atenție efectivele de elevi, se constată că acestea
sunt în permanență diminuare ca efect al îmbătrânirii populației satu-
lui, dar și din cauza faptului că înainte de 1989, majoritatea tinerilor
din localitate plecau la Băilești, Craiova sau în alte orașe, pentru a
munci în diverse fabrici, întreprinderi industriale din cadrul județului.
În anul școlar 1989 -1990 a fost înființată clasa a IX-a, curs se-
ral, dar odată cu evenimentele din 1989, cetățenii de la învățământul
seral au renunțat la continuarea studiilor, cu toate că erau suficient de
mulți ce dovedeau interes și preocupare pentru studiu.

Școala Afumați în presa vremii

De-a lungul timpului, diverse publicații locale și centrale au
avut cuvinte de laudă pentru activitatea cadrelor didactice și a elevi-
lor de la Școala Afumați. Iată câteva dintre menționări:

Ziarul „ÎNAINTE” din data de 10 ianuarie 1976.„Căminul

cultural o tribună a educației”
„...În acest context, menționăm simpozionul „Modernizarea
învățământului – condiție a cincinalului revoluției tehnico-științifice”,
la reușita căruia au contribuit cadrele didactice: Constantin Preda,
directorul școlii, Florea Ceaușu, Constantin Mitre, Radu Roman...”
Puica MONDOC

228
 Ziarul „ÎNAINTE” din data de 12 aprilie 1985.
„Unic și mobilizator îndemn: Tot înainte!”
„...În această vastă și importantă acțiune, cu puternice valențe
educative s-au remarcat unitățile pionierești de la Liceul de matema-
tică-fizică „Frații Buzești” școlile nr. 30 și 32 din Craiova, cele din
Afumați, Plenița nr. 2, Maglavit, Cercul din cadrul Casei pionierilor
și șoimilor patriei din Poiana Mare...”
George POPESCU

Revista „TRANSILVANIA” nr. 1/ ianuarie 1987.

„Personalitatea profesorului”
„...Am cunoscut un asemenea spirit de echipă la toți dascălii,
indiferent de specialitate, de unitatea școlară, din mediul rural sau
urban, în mai multe județe ale țării. Dar mi-a reținut atenția în mod
deosebit atitudinea față de răspunderea lor la dascăli – învățători și
profesori – din județul Dolj. A devenit o bucurie reușita școlară. Pe
lângă condițiile bune și foarte bune materiale – școala fiind cea mai
bună carte de vizită a colectivității –, dascălii vorbesc cu responsabi-
litate, cu siguranță despre „cum au făcut” și „cum vor face” în conti-
nuare pentru a elimina eșecul școlar, pentru a da societății tineri pre-
gătiți. S-a creat o adevărată emulație în rândul elevilor de toate vâr-
stele, pentru studiul limbii și literaturii române, al matematicii, al
celorlalte obiecte. Am întrebat într-o zi de duminică, elevii Școlii
generale din comuna Afumați, jud. Dolj – care se găseau pentru acti-
vități cultural-educative la școală – dacă sunt de acord să „luăm cu
noi” pe profesorul lor de matematică și director al școlii – Preda
Constantin. Un cor de voci puternic a strigat, scrutându-ne cu priviri-
le, parcă disperate: Nu! După ce am văzut sala de clasă specializată
în predarea matematicii, am înțeles această opoziție categorică. Vari-
atul, multiplu și ingeniosul material didactic în predarea matematicii
și, mai presus de toate, cele peste 20 de table, grija și atenția profeso-
rului de a selecta problemele, de a le repartiza micuților săi elevi,
pentru ca fiecare să le rezolve, nu numai să se „împotmolească”,
câștigând încredere în capacitatea lor și întrecându-se pentru a lucra
mai mult și mai bine, au condus la eliminarea unor complexe de ti-
pul: „ numai unii elevi pot la matematică”. Ce mare câștig pentru
acei elevi care lucrează oră de oră cu toții, independent! Care discută
oră de oră, mai multe soluții – și mai simple, și cu un grad de dificul-

229
tate sporit! Am citit în ochii copiilor bucuria unei munci împlinite,
bazată pe o colaborare activă între profesor și elevi, pe acel respect
între cei doi parteneri la care succesul se asigură numai și numai dacă
atitudinea dascălului este simțită ca fiind favorabilă pentru copil.
Desigur, aceasta nu trebuia să ducă la lipsa exigenței....În condițiile
în care, însă, profesorul stăpânește bine domeniul profesional, disci-
plina – programa-manualul sunt ușor de transpus în clasă, diferențiat
și esențial. Aceasta înseamnă, de fapt, aplicarea cerințelor disciplinei,
deschizând orizontul științific și cultural al elevilor noștri, dându-le
acel suport tonic care să-i ajute toată viața, acele cunoștințe pe baza
cărora să se poată clădi profesia aleasă și întreaga lor personalitate.
Dar, ca să putem face acest lucru, avem nevoie și de o pregătire me-
todică, de o informare pedagogică, pentru a ne situa mereu în actuali-
tate în științele educației. Numai în acest mod putem îndeplini corect
misiunea noastră...
...Un asemenea interes pentru pregătirea de specialitate com-
plexă a devenit comun cadrelor didactice, indiferent că acestea sunt
dascăli la liceele: pedagogic, „Electroputere”, nr.1, 2, 3, 6, 7, 8, 9, 10,
„N. Titulescu”, „Filologie-Istorie”, „N. Bălcescu”, „Frații Buzești”,
Școlile generale: nr. 23, 29, 31, 32 din Craiova, sau școlile generale:
nr. 3, 5, Liceul Industrial și Școala Profesională din Băilești, sau
școlile din comunele Giurgița, Goicea, Afumați, Amărăști de Jos,
Coșoveni, Daneți, Puțuri, liceele agroindustriale din Cârcea și Malu
Mare, precum și din alte localități ale județului Dolj”.
Prof. dr. Constanța Bărboi

Ziarul „ÎNAINTE” din data de 29 aprilie 1987.

„Cadru optim de stimulare a cercetării pedagogice și per-
fecționării învățământului”
„...Există o legătură directă între rezultatele bune și foarte bune
obținute de colectivele didactice de la liceele N. Bălcescu, Pedagogic,
Industriale nr. 1, 2, 7, 10, Electroputere din Craiova, Malu Mare, Filiași,
Băilești, de la Școlile nr. 12, 23, 18, 29, 33, 32, 31, 36, 21, 19, 30 din
Craiova, școlile de la Amărăști de Jos, Afumați, Goicea, Mârșani, Da-
neți, Maglavit etc. și climatul de muncă, de emulație creat de noua
ediție a acțiunii „Creativitate și eficiență în învățământ”...”
Prof. Gh. CĂLBUREANU,
Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean Dolj

230
 Ziarul Cuvântul Libertății din data de 12 ianuarie 1995.
Accente bacoviene la Afumați
„...La școala din sat, cu clasele I-VIII, în două schimburi, prima zi
a trimestrului II se derulează normal, din cei 94 elevi lipsind numai trei.
Atmosfera sălilor e încă rece, deși lăzile sunt pline cu lemne, iar sobele
ard. Zidurile înalte, albe de var, par o prelungire a zăpezii. Fără a avea
ceva de ascuns, directorul coordonator, dl. Constantin Preda, ne deschi-
de larg ușile laboratoarelor de fizică-chimie, biologie, istorie, ale cabine-
tului de matematică și sălii de sport, îngrijite cu un adevărat spirit gos-
podăresc. Sub un strat gros de nea, descoperim terenul de joacă pentru
copii, cu balansoare și tobogane, iar pe baza sportivă – terenuri betonate,
de baschet, handbal, volei, tenis de câmp și o pistă aplicativă. Expoziția
de la intrarea în școală, cu vechi vase de ceramică, costume naționale și
obiecte de uz gospodăresc din lemn, donate de cetățenii satului, prezintă
elevilor câteva repere ale existenței strămoșești. Liniștea satului este
tulburată, pentru câteva momente de râsetele copiilor ce ies de la ore. Un
bătrân își sprijină sacii cu grâu pe o săniuță prea mică, pe deasupra unui
gard două vecine își dezvăluie cum se pune „războiul”…”
Liliana Lăzărică

Ziarul Gazeta de Sud / 3 mai 2002

O școală ultramodernă va rămâne fără elevi
Școala generală cu clasele I – VIII, din comuna Afumați a fost re-
novată și modernizată în această primăvară. Liderul de sindicat al școlii,
Ilie Micu, a spus că dorea de mult să vadă școala la standarde internațio-
nale: „ Am vrut să avem o școală dotată din toate punctele de vedere. În
luna ianuarie am pus în practică ideea, fără să-i deranjăm pe elevi de la
cursuri. Banii i-am obținut cu sprijinul primăriei și din sponsorizări”.
La curățirea școlii au mai participat elevii și beneficiarii ajuto-
rului social.

Papucei ca la muzeu
În urma lucrărilor de reparații, holurile și sălile de curs au fost
faianțate, podelele acoperite cu gresie și mochetate. Fiecare clasă are
o altă culoare și alt profil, în funcție de materiile de curs. Dotările
sunt cele necesare în fiecare laborator, fiind mai mult material didac-
tic decât are nevoie școala. Pentru obținerea calculatoarelor, condu-
cerea școlii a apelat la Școala generală nr. 2 Craiova, căreia i-a dat la
schimb material didactic. Toți elevii de la clasele I-VIII din Afumați
știu să lucreze la calculator. Laboratorul de limba română are prevă-

231
zut pentru proiecția de filme un panou motorizat tragere-strângere a
draperiilor și a planșei. Pentru a păstra curățenia, copiilor li s-a pus la
dispoziție, înainte de a intra în școală, o încăpere cu rafturi pentru
papuci. Ei și-au confecționat singuri papucei din pânză pe care îi pun
peste încălțăminte. Au fost instalate pe holuri chiuvete cu apă curentă.

Bazin olimpic
Curtea școlii are o suprafață de trei hectare (n.n. cinci hectare).
Aici au fost amenajate terenuri de fotbal, baschet, tenis, o bază spor-
tivă și un bazin de înot. Despre acestea, Ilie Micu susține că este de
dimensiuni olimpice (30 metri / 12 metri / 2 metri). Directorul școlii,
Constantin Preda, spune că școala este o bijuterie: „Avem toate dotă-
rile necesare pe care unele școli din Craiova nu le au. Aici vin în
week-end doctori de la Băilești să joace tenis. Copiii fac curățenie și
de aceea o și întrețin. În recreație nu se aude gălăgie. Am fost la o
școală din Craiova și îmi vuia capul. Copiii de la țară sunt mai liniștiți.
Vrem să le oferim toate condițiile pentru educație. Am obținut rezultate
bune la capacitate, dar nu mai avem copii olimpici ca în alți ani”.

Nu mai sunt bani

Cu toate că aspectul școlii este ireproșabil, au rămas netermi-
nate culoarul de la etajul școlii și punctele sanitare. „Ni s-a aprobat
prin CESAROM București 700 mp de gresie și ne-au fost trimiși 300
mp (n.n. 500 mp). Ni s-a spus că nu ni se mai dă nimic că s-a schim-
bat conducerea firmei. I-am cerut deputatului Corneliu Ciontu să facă
o interpelare pentru noi, dar nu știu dacă se rezolvă. Zilele acestea
așteptăm vizita inspectorului general Constantin Bușoi, care vrea să
vadă școala. Până la sfârșitul anului mai dorim să înființăm o fermă
agrozootehnică de creștere a nutriilor și iepurilor, pentru a le da copi-
ilor o ocupație. Cel mai îngrijorător lucru pentru noi este depopularea
comunei. Numărul copiilor scade de la an la an și ne vom trezi peste
câțiva ani fără elevi”, a precizat Constantin Preda.

Ziarul Gazeta de Sud / 3 februarie 2010

Zeci de școli din Dolj vor dispărea, de Ana Dănescu
„…Clasele de simultan din Afumați și Boureni vor fi comasate,
iar elevi vor învăța la școala din centrul comunei. Și în urmă cu trei
ani, I.S.J. Dolj a încercat o comasare a școlii din Afumați cu cea din
Boureni, însă totul a dus la protestele părinților față de decizia de

232
desființare a școlii gimnaziale din Afumați și transferarea elevilor în
satul vecin, situat la doi kilometri...”
Efectivele de elevi de la învățământul general obligatoriu au scă-
zut, ca un fenomen general pentru majoritatea școlilor din mediul rural,
efective apropriate și de cele din Boureni, dar analizând efectivele pen-
tru anii următori, în Afumați, începând cu anul 2012/2013, vor fi ne-
semnificativ mai mari decât cele din Boureni, dar vor fi totuși mai mari.
Mai multe aspecte conjuncturale au făcut ca începând cu anul
școlar 2007/2008, cu toate că școala din satul Afumați, școală coordo-
natoare care avea un grad sporit de dotare și confort, clasele V-VIII de
la Școala Afumați să fie mutate și să funcționeze la Școală Boureni.
Ne abținem de a face anumite comentarii relativ la această si-
tuație, ce reprezintă o adevărată dramă în evoluția școlii, sperând că
nu peste mult timp, factorii de răspundere vor remedia această ne-
dreptate. A existat o mare opoziție din partea cadrelor didactice, a
părinților și a elevilor. Cadrele didactice au făcut un efort extraordi-
nar: timp de două săptămâni au desfășurat cursuri benevole la clasele
V-VIII de la Școala Afumați, timp în care se aștepta răspunsul Minis-
terului Educației, Cercetării și Tineretului la sesizările părinților și
ale cadrelor didactice. Iată o ultimă adresă a Școlii Afumați către
Inspectoratul Școlar Județean Dolj:
Școala cu clasele I-VIII Afumați, Dolj
Nr. 82 / 11.10.2007

Către,
I.S.J. Dolj
Prin prezenta vă reamintim faptul că în conformitate cu proto-
colul încheiat în seara zilei de 26.09. 2007, la care au participat re-
prezentantul M. Ed. C. T și al Prefecturii Dolj, a trecut termenul de
comunicare către Școala cu clasele I-VIII Afumați relativ la hotărâ-
rea luată cu privire la învățământul simultan în unitatea noastră.
Cu această ocazie vă asigurăm de seriozitatea totală în care s-a
desfășurat în această perioadă procesul de învățământ în unitățile
școlare de pe raza comunei noastre.
Menționăm că începând cu data de 15.10.2007, nu mai putem
desfășura programul acesta în condiții de voluntariat și vă rugăm să
dispuneți cele necesare.
Director,
Prof. C. Preda

233
 Răspunsul la solicitările școlii și ale părinților a fost transmis de
către M. Ed. C. T, către Prefectura Dolj. Iată conținutul actului respectiv.

Nr. 11894/F/ 16.10.2007

Către,
Instituția Prefecturii Județului Dolj

Urmare adresei dumneavoastră nr. 15741/2007, înregistrată la

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului cu numărul de mai sus,
referitoare la solicitarea grupului de părinți ai elevilor care au studiat la
Școala cu clasele I-VIII, comuna Afumați, vă comunicăm că în urma
analizei situației prezentate, conducerea ministerului nu este de acord cu
funcționarea învățământului gimnazial, cu predare simultană, la această
școală. Considerăm că finalizarea restructurării rețelei școlare pentru
anul 2007/ 2008, repartizarea microbuzelor școlare și decizia luată de
Inspectoratul Școlar al Județului Dolj de a transporta elevii la Școala cu
clasele I-VIII Boureni conduc la creșterea calității actului educațional.
SECRETAR DE STAT,
S.S. Indescifrabil

A doua zi, Inspectoratul Școlar Județean Dolj trimite următorul

răspuns către Școala Afumați:

Nr. 7932/17.10.2007

Către,
Școala cu clasele I-VIII Afumați

În atenția domnului director

În baza răspunsului Ministerului Educației, Cercetării și Tine-

retului cu privire la menținerea deciziei luate de I.S.J. Dolj, de desfi-
ințare a învățământului simultan la Școala din Afumați, veți lua toate
măsurile necesare de a transporta elevii la Școala cu clasele I-VIII
Boureni și desfășurarea unor activități de calitate, anunțând părinții
elevilor despre decizia MECT.
Inspector Școlar General
Delegat prin OMECT nr. 1896/ 2007
Prof. Ersilia OPRESCU

234
 Toată baza materială a școlii și prestigiul de care se bucura
această unitate școlară nu au putut să învingă unele interese mărunte
și sigur, în timp, se va dovedi că hotărârea luată nu a fost cea mai
bună, raportată la calitatea actului educațional viitor. Presa locală (de
la Craiova) a publicat în toată această perioadă de incertitudine zeci
de articole, ca reacție la susținerile părinților și ale cadrelor didactice,
relativ la stringenta problemă. Iată titlurile câtorva articole din ziare:
1. Cuvântul Libertății / 13 martie 2007 – Nouă școli doljene
se vor închide, de Ramona Prodea.
2. Ediție specială/ 18 septembrie 2007 – Grevă spontană în
prima zi de școală, de Elena Alexandru.
3. Cuvântul Libertății/ 19 septembrie 2007 – Nu vrem la
Boureni.
4. Gazeta de Sud/19 septembrie 2007 – Elevi între școli,
Părinții refuză să-și lase copiii la școală.
5. Gazeta de Sud/ 10 octombrie 2007 – Elevi fără școală și
fără profesori.
În cele din urmă, atât elevii cât și cadrele didactice au trebuit
să respecte hotărârile Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ale Mi-
nisterului Educației, Cercetării și Tineretului, și nu numai.

De-a lungul existenței școlii, așa cum am menționat de mai multe

ori, conducerile primăriei au asigurat sprijin substanțial pentru școală,
atunci când nevoia a impus-o. A existat o bună conlucrare între cele
două instituții, conștiente fiind ambele părți că numai așa se pot obține
succese. În afară de faptul că majoritatea cadrelor didactice au răspuns
prezent de fiecare dată atunci când a fost nevoie a se implica în acțiuni
ca: recensământul populației, recensământul animalelor, pregătirea spa-
țiilor pentru desfășurarea votării, implicarea în diverse acțiuni sociale,
activitatea profesională a fost pe primul loc. Așa se face că nu s-a întâm-
plat niciodată ca un cadru didactic propus a candida în diverse circum-
scripții comunale ca deputați, să nu obțină foarte multe voturi. Iată nu-
mele câtorva cadre didactice care au fost în mai multe legislaturi depu-
tați comunali: Ovidiu Deca, Grigorie Gr. Deca, Florea Bojin, Florea
Cismaru, Marinela Ceaușu, Florea Ceaușu, Aurel Militaru, Constantin
Preda, Gheorghe Văduva, Valeria Moțârlichie etc.
Progresul, evoluția unei școli este strâns legată de efortul co-
lectiv al cadrelor didactice, dar și de dăruirea directorilor de școală.

235
Avem convingerea că de modul în care se implică în soluționarea
problemelor școlii cei care îndeplinesc funcția de director de școală,
depinde gradul de implicare a celorlalte cadre didactice.
Iată cadrele didactice care au îndeplinit funcția de diriginte al
școlii (în perioadele când în școli erau puține cadre didactice și nu se
instituise funcția de director de școală), director de școală de la 1841,
anul înființării școlii, până în 2015.

Directorii de școală:
La 1841 și încă mult timp după această dată (până la 1924), nu
exista funcția de director de școală. Această responsabilitate era în-
deplinită de către unul dintre învățătorii din școala respectivă care se
numea Dirigintele școlii. De la 1924, s-a înființat funcția de director
de școală. În una dintre aceste situații au îndeplinit funcția de dirigin-
te/director de școală la această unitate, următoarele cadre didactice:
Învățător Mihai Ionică .......................................................1841-1863;
Învățător Florea Zdrâncă ...................................................1863-1873;
Cursurile au fost făcute în case particulare
și lecțiile erau ținute de locuitori cu știință de carte ..........1873-1876;
Învățător Dumitru Rusescu ................................................1876-1879;
Învățător Dumitru S. Lungulescu ......................................1879-1881;
Învățător I.B. Momârleanu ................................................1881-1884;
Învățător Gh. Trănculescu .................................................1884-1886;
Învățătorul Gh. Trănculescu își satisface stagiul militar
și este suplinit de Ion Constantinescu timp de șase luni ....1886-1887;
Învățător Gh. Trănculescu .................................................1887-1905;
Învățător Petre Stănescu ....................................................1905-1928;
Învățător Dumitru Vică ......................................................1928-1947;
Învățător Ovidiu Deca .......................................................1947-1961;
Învățător Grigorie Gr. Deca ...............................................1961-1966;
Învățător Florea Ceaușu .....................................................1966-1971;
Profesor Constantin Preda .................................................1971-1984;
Profesor Valeria Moțârlichie ..............................................1984-1986;
Profesor Constantin Preda .................................................1986-2010;
Profesor Camelia Tica .......................................................2010-2012;
Profesor Cătălin Neța ........................................................2012-2014;
Profesor Camelia Tica ........................................ 2014-prezent (2015)

236
2. Căminul cultural.

237
 2.1. Activitatea culturală
Este domeniul necesar în oricare orânduire socială. Locul și
rolul activităților culturale este determinant în formarea și dezvolta-
rea conștiinței cetățenilor. Un om complet este un om bine instruit,
dar și bine educat. De-a lungul dezvoltării societății, în formarea și
ridicarea conștiinței maselor, un loc important l-au avut cadrele di-
dactice și alți factori. În Afumați, se poate vorbi despre preocupările
pentru activitățile culturale, începând cu data de 1 ianuarie 1898,
când învățătorul Gheorghe Trănculescu ținea conferințe pe diverse
teme, organiza serbări prezentate de elevii școlii. Prin Ordinul Nr.
32318 / 1900 al Ministerului Instrucției Publice și Cultelor se intro-
duc Cercurile Culturale ale învățătorilor, iar prin adresa Nr. 103 / 17
iulie 1900 se face cunoscut școlilor că s-a aprobat un spor de 40 lei
pe lună la salariu pentru cadrele didactice care se implică în desfășu-
rarea de activități culturale și în susținerea de conferințe. Revizoratele
școlare trimiteau către școli o tematică a conferințelor ce urmau a fi
susținute în fiecare lună. Pentru fiecare lună erau transmise titlurile a
4-5 conferințe. La primul cerc cultural din anul școlar 1899/1900, des-
fășurat la data de 8 octombrie 1900, s-au ținut conferințele: „Munca
câmpului” și „Creșterea vitelor”. Cadrele didactice s-au implicat și în
acțiunea de diminuare a analfabetismului în rândul adulților. Prin
Circulara Nr. 32413/21 octombrie 1909, Ministerul Instrucției Publi-
ce și Cultelor face cunoscută școlilor obligativitatea ca în ziua când
are loc Cercul cultural al învățătorilor (actualele cercuri pedagogice
ale cadrelor didactice), să se organizeze diverse activități culturale
pentru părinți, sub formă de conferințe, dezbateri pe diverse teme,
serbări școlare etc. Tot prin această adresă se atrăgea atenția ca aceste
conferințe să fie scurte și să nu se facă aprecieri critice la adresa in-
stituțiilor și a reprezentanților administrației locale. În plus, se reco-
manda a fi puse în dezbatere probleme cu privire la înființarea de
bănci populare care să vină în sprijinul cetățenilor.
Programul Cercului Cultural al învățătorilor cuprindea două
părți: ședința intimă și ședința publică.
Ședința intimă se desfășura între orele 8-12 și cuprindea:
 O lecție practică în spiritul școlii active
 Critica lecției
 Prezentarea recenziei unei cărți

238
 După aceasta, urma o masă comună organizată de școala gaz-
dă, iar după amiaza avea loc ședința publică.
Ședința publică cuprindea:
 Serbare școlară prezentată de școala gazdă
 O conferință ținută în fața cetățenilor din sat. Această confe-
rință era ținută de un cadru didactic sau de către o personalitate re-
partizată de Casa Școalelor. Așa se face că în 1909, în Afumați, Bou-
reni și Covei a ținut conferință nimeni altul decât Octavian Goga.
Serbările școlare și conferințele erau ținute în localurile de
școală, deoarece în satul Afumați, clădirea Căminului Cultural Afu-
mați a fost dată în folosință abia în anul 1957, iar în 1965 în Amzu-
lești, a fost construită o sală pentru festivități, în aceeași curte cu
sediul C.A.P. Amzulești.

Căminul Cultural Afumați

239
 Sala de festivități din Amzulești

Pentru a veni în sprijinul tinerilor, care la acea dată erau destul

de mulți în sat, în cadrul Căminului Cultural, s-a organizat un club
unde mergeau pentru a juca șah, remi, tenis de masă etc., iar în 1964,
din fonduri locale a fost construit Teatrul de vară, în curtea în care în
prezent se află Postul de poliție Afumați.
Cu toate că nu exista local propriu pentru Căminul cultural, au
existat persoane ce au coordonat activitatea culturală. Astfel, au înde-
plinit funcția de Președinte / Director al Căminului Cultural Afumați:
 Învățător Constantin Nicola, 1929 – 1934
 Învățător Ilie Deca, 1934 – 1939
 Preot Marin Firănescu 1939 – 1942
 Învățător Grigorie Gr. Deca 1942 – 1952
 Profesor Vasile Aristotel 1952 – 1954
 Învățător Angela Tudorică 1954 – 1955
– Învățător Florea Ceaușu 1955 – 1960
–Profesor Ilie Micu 1960 – 1962
–Învățător Florea Cismaru 1962 – 1971
 Învățător Aurel Militaru 1971 – 1989
 Profesor Roman Radu 1990 – 1992
 Învățător Gheorghe Văduva 1992 – 1995

240
  În perioada 1995-2007 au fost stabilite diverse persoane
pentru a îndeplini funcția de director de cămin cultural, însă fără a fi
încadrate pe această funcție, sarcinile cuvenite fiind îndeplinite vo-
luntar. (În toată această perioadă a fost angajat director de cămin cul-
tural cu jumătate de normă Felix Stoenescu, o perioadă doar de câte-
va luni)
 Costinel Goiceanu (absolvent Administrație Publică) 2007 –
prezent (2015)
Iată câteva dintre activitățile culturale:
În 1954, învățătorii Florea Cismaru și Florea Ceaușu au înfiin-
țat corul Căminului Cultural pe o singură voce, având ca membri
tineri din sat . Au fost pregătiți și soliști vocali și instrumentiști cu
care au fost prezentate spectacole în Afumați, Boureni, Covei, Urzi-
cuța, Urzica Mare, Băilești etc. Dintre soliștii instrumentiști amintim
pe renumiții Venus Iovănel (cânta din deget), care a reprezentat jude-
țul Dolj în Concursul Național „Dialog pe aceeași scenă”, Alexandru
Țărineanu, Marian L. Kontz (cântau la acordeon), Constantin Ceaușu,
Mihai Sandu, Alexandru Sandu, Florin Odagiu, Anghel Odagiu (cân-
tau la fluier și caval), soliștii vocali: Maria Nuță. Mia Noană, Luța
Iancu, Ștefania Militaru. Soliștii vocali își selectau melodiile pe care
doreau să le cânte dintre cele care circulau prin sat: Oroveanu, Chira
Chiralina, Ghiță Cătănuță, Ion ăl Mare din Poiana, Iancu Jianu, Corbea,
Popoveanca, Rujiță de pe răzor, Titanicul etc. De-a lungul existenței
Căminului Cultural au fost pregătite și formații de dansuri pe trei
generații, brigăzi artistice, formații de teatru, formații de montaj lite-
rar-artistic, cor pe două-trei voci (instructor Valentin Vâlcan) format
din salariați din cele trei sate ale comunei Afumați, dansatori soliști
etc. Dintre cei care au făcut parte din acest cor amintim pe: Elena
Ceaușu, Paraschiva Enache, Oprița Militaru, Nicolae Militaru, Maria
Stoenescu, Constantin Stoenescu, Florea Ceaușu, Marinela Ceaușu,
Ștefania Militaru, Marioara Neacșu, Angela Albu, Valentina Furiș,
Dan Furiș, Roman Radu, Oprița Cismaru, Florea Cismaru, Nicolae
Cocora, Ilie Micu, Elena Micu, Cornelia Văduva, Gheorghe Văduva,
Lucia Pena, Dumitru Toma, Marcela Mitre, Ion Mitre, Floarea Iorda-
che, Maria Preda, Constantin Preda, Geta Furiș, Floarea Zdrâncă,
Nicolae Berceanu, Toma Rusoiu, Oprea Ciocan, Elena Ciocan, Gheor-
ghița Vătafu, Constantin Vătafu etc.

241
 Corul Căminului Cultural Afumați

Educatoarea Cornelia Preda (în partea din dreapta, sus) și bibliotecara

Paula Pascu (în centru fotografiei), împreună cu un grup de tineri din sat,
după spectacol

242
243
 În anii 1956,1962,1970,1980. 1983, căminul Cultural Afumați
a ajuns cu diverse formații artistice la faza județeană.
Dansatorii Florin Odagiu și Anghel Odagiu au câștigat locul II
pe țară.
Începând din anul 1954 până în 1989, organul conducător al
Căminului Cultural a fost Consiliul de conducere, ales din 4 în 4 ani,
format din cetățeni de diverse profesii și de vârste diferite. Iată com-
ponența Consiliului de conducere al Căminului Cultural Afumați din
anul 1954: Florea Cismaru, director Cămin Cultural, președinte Con-
siliu de conducere, iar Luța Iancu, Gheorghe Preda, Gheorghe Durlă,
Geta Gană, Cornelia Văduva, Lucia Pena – membri.
Pe scena Căminului Cultural Afumați au dat spectacole și
formații de profesioniști precum: Teatrul Național Craiova, Teatru de
păpuși din Craiova, Ansamblul „Nicolae Bălcescu”, Ansamblul
„Ciocârlia”, Ansamblul Electroputere Craiova, Casa de Cultură Băi-
lești, Casa de Cultură „Târgu-Jiu” Trupe de circ, soliștii: Maria Lătă-
rețu, Rodica Bujor, Maria Ciobanu, Ion Luican, Florea Cioacă, Ileana
Sărăroiu, Ioana Radu, Geta Sâmbrian etc. Timp de mai mulți ani, în
etapa de dinaintea dării în folosință a localului Căminului Cultural
Afumați, venea așa-numita „Caravana cinematografică” de la Craiova
și se făceau proiecții de filme, în special primăvara-vara, pe unul
dintre pereții unei clădiri mai mari din fiecare dintre cele trei sate ale
comunei. În Afumați, aceste proiecții erau făcute pe peretele din spa-

244
tele localului vechi de școală sau pe peretele din spatele fostei primă-
rii. În această perioadă, și chiar mai târziu, fiecare proiecție a unui
film era precedată de proiecția unui „Jurnal”. Jurnalul era un film
scurt care populariza anumite realizări din diverse domenii economice.
În acțiunile culturale, nu sunt de neglijat activitățile Cinemato-
grafului sătesc. În Afumați, proiecțiile de filme au început a fi făcute
în sala de festivități a Căminului Cultural începând cu 1957 când s-a
dat în folosință localul de cămin cultural, având ca operatori pe Vasi-
le Badea (Vâcă) și apoi pe Gheorghe Durlă.
Începând cu anul 1958, s-a înființat Biblioteca Comunală
Afumați care de-a lungul timpului a avut rol important. Aici, cei
interesați au găsit cărțile dorite, deoarece, încă de la înființarea sa a
avut o foarte bună dotare, iar bibliotecarii au desfășurat diverse acti-
vități cu elevii și cu tinerii din sat. Bibliotecarii au organizat Dimineți
de basm, Recenzii la diferite cărți etc.
Printre cei care au fost bibliotecari amintim pe: Ana Popa (Nina),
Marinela Ceaușu, Xenia Radu, Constanța Ceaușu, Marioara Florescu,
Sofia Berbecaru, Paula Pascu, Sabina Goanță, Alexandra Deca, Nicolae
Berceanu, Maria Preda, Ana Alradului, Floarea Zdrâncă. Floarea
Zdrâncă a funcționat în perioada 1998-2010, fiind angajată cu jumă-
tate de normă ca bibliotecar și jumătate de normă la Primăria Afumați,
având, printre altele, ca responsabilitate gestionarea arhivei Primăriei
Afumați. De cum a fost angajată ca bibliotecar, s-a preocupat de
aranjarea fondului de carte pe domenii, autori, lucrările din inventar
fiind ordonate alfabetic și rafturile au fost aranjate astfel încât era
asigurat accesul cititorului la raft.
Se poate afirma că toți cei care au activat ca bibliotecari s-au
preocupat a desfășura diverse activități, a atrage cât mai mulți cititori
și a întreține în condiții foarte bune fondul de carte.
În ultimul timp, Căminul Cultural este închiriat de diverși ce-
tățeni pentru organizare de nunți și botezuri. În felul acesta, sunt
asigurate condiții foarte bune pentru organizarea unor astfel de eve-
nimente, iar pe de altă parte sunt realizate unele fonduri pentru acti-
vitățile culturale. În tradiția locuitorilor, cu ocazia organizării nunți-
lor, luni dimineața se juca soacra, obicei care poate fi văzut din ce în
ce mai rar.

245
 Începând cu anul 2009, din dorința de a impulsiona și a avea
un cadru instituțional al activităților culturale și sportive, s-a constituit:

Asociația A.B.C. Afumați/Dolj

Această asociație este o organizație neguvernamentală și non-
profit, persoană juridică română de drept privat, apolitică și indepen-
dentă, înființată în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.26/2000
cu privire la asociații și fundații, aprobată prin Legea nr.246/2005.

Scopul Asociației A.B.C. Afumați este dezvoltarea cultural-

educațională, socială, economică, sportivă și de mediu a comunei
Afumați, a zonelor învecinate comunei și județului Dolj.
Membrii fondatori:
o Ciocan (Croitoru) Ancuța-Nicoleta  președinte;
o Dobrogeanu Vasilica  vicepreședinte;
o Căpinaru Nicoleta-Daniela  secretar;
o Goiceanu Costinel – cenzor;
o Popa Alina  cenzor;
o Enache Elena  cenzor;
o Dobrogeanu Florin  cenzor.
S-a înființat juridic (ca asociație) în data de 21 iulie 2009 și fi-
gurează în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor din România cu Nr.
de înregistrare 05 din 21 iulie 2009, acționează însă ca Grup Informal

246
de Inițiativa Locală din noiembrie 2008, când sub îndrumarea Funda-
ției Pact, în cadrul proiectului comunitar „Muzeul în viața satului” s-a
decis să se ia inițiativa în scopul unei dezvoltări rurale durabile.
Membrii și voluntarii (cetățeni de diverse vârste, sex, categorii
sociale, elevi, cadre didactice etc.) ai acestei asociații sunt tineri din
comună și nu numai care împreună în idei și acțiuni, își propun:
1. Creșterea implicării cetățenilor în identificarea și rezolvarea
problemelor comunităților din care fac parte și participarea acestora
la procesul de luare a deciziei cu privire la proiectele de dezvoltare a
localității, inițiate de către autoritățile publice și organismele private;
2. Integrarea socio-economică a grupurilor dezavantajate, prin
inițierea și dezvoltarea unor proiecte destinate unor categorii de per-
soane cum ar fi copii, tineri, persoane cu dizabilități, șomeri, persoa-
ne peste 65 de ani etc.;
3. Promovarea tradițiilor și identității culturale a localității și a
zonei;
4. Protecția mediului și valorificarea durabilă a resurselor natu-
rale din zonă;
5. Atragerea mediului de afaceri în dialogul dintre ONG și au-
toritățile locale asupra problemelor de dezvoltare economică și socia-
lă locală;
6. Sprijinirea dezvoltării unor parteneriate, cooperări și rețele
între diverși actori preocupați de dezvoltarea localității și a zonei;
7. Însușirea celor mai bune practici de dezvoltare organizațio-
nală și dezvoltare comunitară;
8. Promovarea culturii și educației fizice;
9. Sprijinirea activităților și acțiunilor educaționale extracurri-
culare și extrașcolare;
10. Înfrumusețarea și dezvoltarea comunității Afumați în con-
formitate cu cerințele Uniunii Europene.

De ce se numește „Asociația A.B.C. Afumați/Dolj”?

Inițiale:
A = Afumați;
B = Boureni;
C = Covei.
sunt, după cum se poate anticipa, inițialele celor trei sate com-
ponente ale comunei Afumați/Dolj.

247
 Sloganul este:

COMUNIUNE ÎN IDEI ȘI ACȚIUNI

Sigla și culorile reprezentative:

Culorile utilizate sunt:
Roșu – Afumați; Galben – Boureni, Albastru – Covei.
Sigla – cele trei cercuri concentrice definesc unitatea și legătu-
ra dintre cetățenii comunei Afumați, dar și spiritualitatea și identita-
tea noastră națională, aceea de români.

Proiecte derulate până în prezent (2014) și care au avut drept

grup țintă elevii/copiii/tinerii din comunitate-ca grup dezavantajat:

1. „Muzeul în viața satului”- proiect comunitar realizat cu spri-

jinul Fundației PACT București prin proiectul lor „Învățare. Partici-
pare. Încredere.”- Programul de dezvoltare a organizațiilor comunita-
re din sudul României.
2. Consultarea populației cu privire la educația culturală și ci-
vică a copiilor și tinerilor din comuna noastră în cadrul proiectului
„Organizațiile comunitare - centre de mobilizare a comunității”, pro-
iect realizat, de asemenea, cu inițiativa Fundației PACT, București
folosind metoda Cafenelei Publice (Word Café), dezbatere publică ce
a avut ca temă „Educația culturală și civică a copiilor și tinerilor din
comuna Afumați”.
3. Campania de advocacy în cadrul proiectului „Buturuga mică
răstoarnă carul mare” inițiat de Centrul de Resurse pentru participare
publică București având drept scop „Crearea a trei locuri de joacă în
comuna noastră".
Totodată această campanie s-a prelungit într-un alt proiect de
voluntariat prin care s-a încercat atragerea de resurse financiare (cu
sprijinul partenerilor CRONO Craiova).
4. Campania de strângere de fonduri în cadrul proiectului” În-
vățare. Participare. Încredere.”- realizat cu sprijinul Fundației PACT
București.
5. Proiectul internațional Eco – Școala în parteneriat cu Școala
Afumați prin CCDG România în cadrul căruia s-a urmărit crearea
deprinderilor de a proteja mediul înconjurător colectând selectiv

248
gunoaiele din curtea școlii și din împrejurimi, plantând pomi în
curtea școlii și, în general, îngrijind spațiul verde.
6. „Ecologizarea și decolmatarea pârâului Balasan din satul
Covei”, proiect finanțat de compania Rompetrol în cadrul programu-
lui „Împreună pentru fiecare” prin care am urmărit să curățam de
gunoaie zona din jurul pârâului Balasan și să-l decolmatăm de nisipul
și vegetația strânse de-a lungul timpului, având drept voluntari copii
din cadrul școlii, cadrele didactice și părinți ai copiilor.
7. Proiectul „Să crești mare” inițiat de Asociația Vasiliada Craiova.
Activitățile au fost canalizate către dezvoltarea unor abilități de viață
prin tehnici moderne de Educație prin aventură sau Art-terapie și
totodată spre educarea tinerilor și copiilor în sensul conștientizării de
a participa la viața socială a comunei.
Tot cu sprijinul Asociației Vasiliada s-a reușit să se inițieze 20
de tineri șomeri din comunitate în tehnica operării pe calculator;
aceștia obținând un certificat acreditat.
8. Prin programul-proiect de tip „After-school” implementat
de Fundația Terre des Hommes (2011-2014), Asociația ABC Afumați
a reușit să se extindă și să poată valorifica experiența acumulată în
urma proiectelor implementate..
9. Totodată, alături de Terre Des Hommes se derulează în fie-
care vară activități psiho-sociale și sportive, cultural-artistice și edu-
cative cu copiii din comunitate. S-a finalizat proiectul „Explorând
pentru dezvoltarea abilităților de viață ale copiilor noștri ” ce a avut
drept scop oferirea unui sprijin în sensul organizării unei excursii
pentru un grup de 40 de elevi defavorizați din comunitate;
10. Editarea revistei locale „A.B.C. Informativ”- proiect în
cadrul căruia, cu ajutorul finanțatorului PACT, s-a reușit să se reali-
zeze o revista a satului, „VIAȚA SATULUI DE LA A.B.C.”.
Membrii echipei de proiect:
Croitoru Ancuța Nicoleta
Goiceanu Costinel
Croitoru Alin Nicolae
Dobrogeanu Vasilica
Dobrogeanu Florin
Popa Alina
Vicu Elena
Căpinaru Daniela

249
 Sârghiuță Maria
Preda Constantin
Ionică Laurian
Câșlaru Constantin
Zdrâncă Marin Constantin
În această revistă sunt publicate diverse articole, poezii ale
elevilor și ale unor persoane mature, fotografii de la anumite activi-
tăți de la nivelul comunei, integrame, desene ale unor tineri talentați.

250
 În sprijinul unui grup defavorizat, profesorul pensionar Con-
stantin Preda a luat inițiativa înființării Clubului pensionarilor din
Afumați. Acesta a luat ființă la data de 18 iulie 2014. La vârsta pen-
sionării, persoanele respective nu mai sunt antrenate în diverse acti-
vități cultural – recreative, iar acest club a fost înființat cu scopul de
a crea condițiile ca pensionarii să poată participa la anumite activi-
tăți, a le crea posibilitatea de a se întâlni, fie chiar și o singură dată pe
lună, a avea posibilitatea să se organizeze diverse excursii în județ și
în țară, a contribui la petrecerea timpului liber într-un mod cât mai
plăcut. Cu timpul, intenționăm a avea repartizat un spațiu special,
pus la dispoziție de Primăria Afumați, unde cei, care doresc și pot, să
vină pentru a juca remi, table, șah etc. Dorim a schimba atitudinea
pensionarului față de el însuși și a celor din jur față de pensionari, a
ne apropia, cât de cât, de felul în care pensionarii din Spania, Italia,
Franța etc. își petrec timpul liber. Iată grupul de pensionari care a
participat de la prima întâlnire, cei care, de fapt, constituie grupul
membrilor fondatori:

Primul rând, de la stânga la dreapta: Constantin Furiș,

Gheorghe A. Tudorică, Maria Radu, Maria Stoenescu.
Al II-lea rând: Ion Șt. Enache, Elena Ciocan, Maria Tuță,
Vasilica Enache, Dan A. Furiș, Octavian Filip
Al III-lea rând: Florea M. Nuță, Oprea Ciocan, Constantin Niță,
Constantin Șt. Preda, Nicușor Deca, Costel M. Cismaru, Toma A. Furiș

251
 2.2. Activitatea sportivă
Se poate afirma că sportul s-a practicat din timpuri străvechi și
chiar de la vârsta copilăriei sub formă de jocuri. Aceste jocuri pot fi
considerate și modalități de petrecere a timpului liber și ca modalitate
de socializare, în contrast cu multiplele posibilități pe care le au tine-
rii la ora actuală, dacă luăm în calcul numai existența televizorului,
internetului, terenurilor de sport etc.
Cel mai frecvent, băieții jucau Ogoiul, variantă arhaică a jocului
Oina, sportul național al românilor. Alte jocuri pe care copiii le practicau
din cele mai vechi timpuri și în special copiii din mediul rural, inclusiv
cei din Afumați, sunt: Purceaua (o variantă rudimentară a hocheiului),
Țurca, Pitulușul, Țară, țară, vrem ostași!, Omul Negru, Baba Oarba,
Condusul cercului, Coarda, Osul, Lămbița, Batistuța etc.
Începând cu vârsta școlarității, în afară de aceste jocuri, la ni-
velul localității Afumați activitatea sportivă s-a desfășurat în cadrul
fiecărei școli de pe raza comunei prin participare la orele de Educație
fizică, prin participarea individuală și în echipe la diverse concursuri
sportive interșcolare, iar de către maturi, prin practicarea fotbalului,
în cadrul echipelor de fotbal, iar în Boureni, și prin practicarea spor-
tului național, oina.
Venus Ionică și profesorul Ilie Micu au avut o mare contribu-
ție la dezvoltarea sportului la nivelul comunei. S-au făcut cunoscuți
în toată țara, mai ales cu Oina, fapt pentru care, la orice confruntare
județeană sau națională, echipa de oină a satului Boureni era de temut.
Pentru desfășurarea orelor de Educație fizică în cadrul școlii,
conducerile de școală au conștientizat faptul că este absolut necesară
o bună bază sportivă.
Astfel, în timp ce era director al școlii învățătorul Florea
Ceaușu, în curtea Școlii Afumați au fost create o serie de terenuri
sportive: teren de minifotbal, handbal, baschet, volei, pista de atle-
tism, groapă pentru săritură în lungime. Acestea au fost amenajate pe
iarbă sau pe suprafața netedă (suprafața cioplită și curățată de iarbă),
iar porțile, stâlpii de susținere a panourilor de baschet și a plasei de
volei erau confecționați din țeavă metalică. La Școala Boureni, foștii
directori de școală, Ilie Micu, Cornelia Văduva și Constantin Vătafu,
iar mai târziu profesorul de Educație fizică și director adjunct al șco-
lii, Marius Roșca au acordat atenția cuvenită pregătirii sportive a

252
elevilor prin amenajarea unei baze sportive cu terenuri pentru practi-
carea handbalului, baschetului, fotbalului, și, bineînțeles, a oinei.
Terenurile erau marcate cu var și bine întreținute pe întreaga ac-
tivitate a anului școlar. Elevii participau cu mare plăcere la activitățile
sportive datorită faptului că pentru acea perioadă, școala avea o bună
bază sportivă, dar datorită în mod special faptului că orele de educație
fizică au fost predate la Școala Afumați de către o profesoară cu multă
pasiune, pricepere și dornică de a deține succese pe linie sportivă.
Este vorba de profesoară de educație fizică Lucia Pena, care a
predat această disciplină în perioada 1959-1989, când o boală nemiloa-
să, tocmai când era într-o ascensiune evidentă, a răpit-o din cadrul colec-
tivului didactic, a părăsit colegii și elevii chiar în seara izbucnirii eveni-
mentelor din decembrie 1989. Dispariția sa a fost o mare pierdere pentru
școală. Era cadrul didactic ce se implica foarte mult în soluționarea pro-
blemelor specifice școlii. Acorda toată atenția orelor de Educație fizică.
Dacă din anumite motive, un cadru didactic o ruga să-i permită ca într-o
zi, la o anumită clasă, în locul orei de Educație fizică să facă o altă oră,
fie ea și de matematică, nu era de acord în niciun caz. Răspunsul era:
„Eu când voi recupera tema pe care o am planificată în această oră?”
Prin această subliniere, dorim să scoatem în evidență seriozita-
tea de care da dovadă această profesoară în desfășurarea procesului
de învățământ, pasiunea și onestitatea cu care își onora profesia și
specialitatea pentru care se pregătise.
Organizându-se la nivalul județului concursul „Cea mai bună
bază sportivă școlară’’, cu o contribuție esențială a directorului Flo-
rea Ceaușu și a profesoarei Lucia Pena, Școala Afumați a câștigat în
anul 1968 locul I pe județ la acest concurs. Cu această ocazie s-a
primit drept premiu material sportiv suficient și variat care a avut o
contribuție esențială la desfășurarea orelor de educație fizică la un
înalt nivel.
Așa se explică faptul că la majoritatea concursurilor sportive
interșcolare, la nivelul zonei și al județului, elevii școlii noastre câș-
tigau unul dintre primele trei locuri, la diverse ramuri sportive: atle-
tism, gimnastică, handbal, fotbal.
Pentru desfășurarea activităților sportive în bune condiții și pe
timp de iarnă, (timp nefavorabil), încă din 1966 când a fost dat în
folosință noul local de școală, o clasă a fost amenajată drept sală de
sport cu o dotare aproape de baremul maxim.

253
 Aceasta a fost dotată cu: o bârnă pentru gimnastică, opt bănci
pentru gimnastică, bară de tracțiune, ladă, capră, trambulină elastică,
mingi medicinale, extensoare, cutii de șah, stâlpi pentru săritură în
înălțime, mingi de volei, handbal, oină, 5-6 rânduri de echipament
sportiv, pentru a fi folosit la concursurile școlare etc.
La data de 1 septembrie 1971, la conducerea școlii este numit
Constantin Preda. Fiind conștient de nivelul bun la care se găsea școala
pe linie sportivă, noul director împreună cu profesoara de educație fizică
și cu sprijinul celorlalte cadre didactice au făcut un plan de dezvoltare
având ca rezultat îmbunătățirea calității orelor de Educație fizică.
Astfel, în 1972 au fost betonate pe întreaga suprafață terenurile
de minifotbal, handbal, baschet, volei, s-a înființat teren de tenis de
câmp (betonat); s-a săpat și betonat bazin de înot (30m /11m / 2m),
au fost amplasate în curtea școlii 6 mese din beton pentru practicarea
tenisului de masă, cu pământul rezultat din săparea bazinului de înot
s-a făcut o biută care a folosit la amenajarea terenului pentru tragere
cu arma cu aer comprimat de către elevi, în cadrul orelor de P.T.A.P.
(Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei), a fost amenajată
pistă folosită la desfășurarea orelor de P.T.A.P., compusă din: portic
cu funie, lumânare și scară, balansoar, inel, tranșeu, dispozitivul cu
sârmă ghimpată etc., iar la sala de sport s-au procurat: mese de tenis,
panouri pentru baschet, trambulină fixă, trambulină elastică, saltele
pneumatice, mingi și bastoane pentru oină.

254
255
256
257
 Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul material al
Primăriei Afumați prin reprezentanții săi: Mircea Enache-primar,
Tuță Gheorghe-contabil, milițianul Alexandru Găloi, cel care suprave-
ghea utilajele ce participau la lucru, pentru a nu se produce accidente
de muncă, dar și cu ajutorul esențial din partea inginerului Ionișor
Zdrâncă – directorul șantierului Cetate-Galicea Mare-Bechet, fost
elev al acestei școli, de unde s-a procurat betonul, a inginerului șef
Opran și a tehnicianului Constantin Surcel care au supravegheat în
special lucrările de la bazinul de înot (pereții au fost placați cu dale

258
de la șantierul de irigații iar fundul bazinului a fost acoperit cu un
strat de beton de 10-15 cm). Amenajarea bazinului au realizat-o me-
seriașii Enache Petre (a lui Bâtă) și Ion Icur, ajutați de elevii școlii.
Această bază sportivă compusă din obiectivele menționate anteri-
or a fost modernizată, în urma câștigării în 2008, a unui proiect de reabi-
litare a școlii, iar atribuirea lucrărilor s-a făcut prin licitație publică.
Modernizarea a constat în aplicarea pe suprafețele tuturor te-
renurilor a unui nou strat de beton de 10-15 cm, acoperirea cu bitum
a terenului de volei, turnarea peste pereții laterali ai bazinului de înot
a unui strat de beton de 10-12 cm, fundul bazinului a fost acoperit și
el cu un strat de 10-15 cm de beton, în care a fost înglobată o instala-
ție de circulație a apei de la un capăt la celălalt, forarea lângă bazinul
de înot a unei fântâni la adâncimea de 20 de m care este sursă de
umplere a bazinului, cămin pentru securitatea pompei de apă și la
capătul opus al bazinului, încă un cămin pentru securitatea pompei
de circulare a apei, amenajarea în jurul bazinului a unei plaje și aco-
perirea întregii suprafețe a bazinului cu gresie multicoloră de dimen-
siuni 3x3 cm.
Este o bucurie enormă pentru elevii și tinerii din comună, pentru
că atunci când este umplut cu apă, te face să simți plăcerea pe care o
ai atunci când mergi la mare.
În derularea acestui proiect, școala a fost sprijinită de Constantin
Niță-primar, Coșoveanu Gheorghe-contabil șef și Vicuța Mirea-contabil.
De-a lungul timpului, mai ales începând din anul 1966, calita-
tea actului sportiv a crescut. Iată câteva nume din foștii elevi ai aces-
tei școli care au urmat secția sportivă de la Liceul „Nicolae Bălcescu”
din Craiova: Furiș Cornel, Dinu Ștefan (ulterior fotbalist pentru o
perioadă scurtă la Universitatea Craiova), Coșoveanu Ioana, Coșo-
veanu Lizica, Bană Ariton, fost fotbalist la Electroputere Craiova,
Progresul Băilești, Arsenal Reșița, locul 4 la atletism în anul 1978, la
grupa de vârstă 11-12 ani, de mai multe ori, în perioada 1980-1984,
vicecampion la diverse probe din atletism, Sorin Nuță (ulterior profe-
sor de Educație Fizică).
La nivelul tineretului, activitatea sportivă principală a fost fot-
balul și sporadic „Trânta’’ (cu reprezentanții: Nicolae O. Marin, Ni-
colae O. Nicu), boxul (Ciobanu Augustin), oină (Tunaru Constantin,
Tunaru Florian, Pena Constantin, Marinel C. Ceaușu, Radu Alexan-
dru – șerifu, Nuță Sorin etc.)

259
 În anul 1973, echipa de oină a școlilor Boureni și Afumați a
câștigat locul întâi la faza județeană, iar pe țară a ocupat locul patru.

Profesorul Constantin Preda însoțind echipa de oină care a

ocupat locul IV pe țară la Campionatul Național Școlar de Oină.

În ceea ce privește fotbalul, menționăm că în anul 1950, un grup

de tineri, printre care: Fojică Marin, Guluț Florea, Ionescu Venus,
Neacșu Alexandru etc. au înființat Asociația Sportivă „Recolta” Afumați.

260
 În afară de cei menționați anterior, din echipa de fotbal au mai
făcut parte: Ociocioc Tiberie, Pena Florea, Vicu Florea, Stănescu Marin,
Căldarin Venus, Stănila Ion, Coșoveanu Florin, Tudorică Anghel, Șer-
ban Ion, Nicolae Nicu, Stănescu Florin, Noană Teodor, Tupangiu Ma-
rin etc. Această echipă a jucat în campionatul raional până în 1961.
În acest an, a luat ființă campionatul regional intermediar.
Începând cu anul 1961, echipa de fotbal „Recolta” Afumați a
participat în acest campionat, fiind echipa formată din tineri din loca-
litate la care s-au adăugat și câțiva tineri din Craiova (studenți la
diverse facultăți), printre care: Sifiloni, Georgescu, Titi, Mura, Coan-
dă, Gugu. Echipa a fost antrenată de Toni Șorici (de la Craiova).
Meciurile de fotbal se jucau pe terenul de fotbal al comunei, amena-
jat abia în 1963, care este dimensionat conform standardelor specifi-

261
ce stadioanelor, se plantează porți de dimensiuni standard și se îm-
prejmuiește cu plasă de sârmă și stâlpi de lemn. Mai târziu se con-
struiește clădirea pentru echipe și antrenori.
Această echipă a activat în intermediară până la terminarea
campionatului 1963-1964. Începând cu 1964, s-a înființat categoria
„Onoare’’. Recolta Afumați a activat în această categorie începând
chiar din 1964, anul înființării, și s-a format o nouă echipă având
următoarea componență:
Portari: Pătru Dumitru și Poenaru Mircea;
Fundași: Marica Marcel, Zamfir Florea, Dinu Petre, Pena Ni-
colae, Pena Florea, Pena Ion, Berceanu Nicolae ;
Mijlocași: Dinu Ștefan (ulterior a fost component al echipei
de fotbal Universitatea Craiova), Furiș Dan, Furiș Ion (Avion), Chircu
Constantin, Florea Dan, Rizan Marius, Rizan Vasile;
Atacanți: Preda Ion, Andrei Relu, Zamfir Marin, Tunaru Marin.
Pe parcurs, această echipă a fost completată cu jucători de la
Craiova: Ghiță Demetrius, Nedea Dorel, Cuțulescu Ion, Porojan etc.
În 1966, în cadrul Cupei tineretului de la sate, au jucat finala
județeană cu echipa din Siliștea-Crucii, pe care au învins-o cu scorul
de 1 – 0, și astfel au câștigat cupa. Golul a fost înscris de Marin Zamfir.
În campionatul din 1969-1970, această echipă, completată cu 5-
6 fotbaliști din Covei, a participat la „Cupa U.T.C. a tineretului de la
sate” și a ieșit campioană județeană. Despre acest rezultat, foștii com-
ponenți ai echipei, dar și mulți cetățeni din localitate vorbesc cu deo-
sebită mândrie. Dar mai onorați se simt atunci când povestesc despre
faptul că fiind reprezentanții județului Dolj, au avut onoarea să joace
faza pe țara, pe stadionul „23 August’’, unde au reușit să elimine pe
„Ciobanu” Constanța cu scorul de 6 – 0. Golurile celor din Afumați au
fost înscrise astfel: 4 goluri – Marin Zamfir și 2 goluri – Ion Preda.
Apoi au fost eliminați de „Unirea” Tomnatic, județul Timiș cu scorul
de 6 – 1. Unicul gol al echipei din Afumați a fost înscris de Marin
Zamfir. Jucând pentru locurile 3 sau 4 cu Șoimii Sibiu, au fost învinși
cu scorul de 3 -1, și astfel au obținut locul 4 pe țară. Și la acest meci
golul a fost înscris de Marin Zamfir, cel care avea să fie curtat de echi-
pe galonate, dar de fiecare dată a refuzat, invocând motive familiale.
Stimulată de aceste rezultate, echipa a activat în componența
respectivă până în anul 1985, când a fost înlocuită în totalitate cu alta
cu jucători mai tineri, având loc o schimbare de generație.

262
În centrul fotografiei se află Marin Fojică, cel care a înființat
prima echipă de fotbal în Afumați.

263
 Această nouă echipă a avut în componență printre alții pe ur-
mătorii: Păgilă George, Trancă Aurel, Balica Toma, Deca Aron, Ma-
nică Valeriu, Bărbulescu Octavian, Tudorică Sorin, Truță Nelu, Ber-
ceanu Teodor etc.
Președinte al acestei echipe a fost Ion Laurian și a fost sponso-
rizată de C.A.P. Afumați, timp în care președinți de C.A.P. au fost:
Nuță Constantin, Preoteasa Aurica și Ceaușu Ion.
După 1989, echipa „Recolta” Afumați se destrăma și ia naștere
o altă echipă de fotbal”, Viitorul” Afumați. La început, această echipă
a fost condusă de Toader Florin și apoi de Ioniță Stoenescu din Urzicuța.
Această echipă a activat în campionat până în 1994, dar din lipsă de
fonduri pentru deplasare, echipament sportiv etc. se desființează.
În 2004, Zamfir Marin împreună cu Furiș Dan, Tunaru Constan-
tin și Deca Georgică au reînființat echipa de fotbal „Viitorul” Afu-
mați, echipă care a activat în campionat până în 2008.
În perioada 2004-2008, echipa a fost sponsorizată de Zamfir
Marin.
Din 2008, echipa de fotbal este sponsorizată de Primăria Afu-
mați și are denumirea de „Viitorul’’.
Această echipă a avut următoarea componență:
Portari: Angiu Elian, Stănilă Mihai, Știrbu Cristian;
Fundași: Pagilă Dan, Ciobanu George, Zamfir Paul, Pena Ge-
orge, Dudu Alin, Mușat Traian, Stănilă Cornel, Balica Cornel;
Mijlocași: Rotaru Petre, Dinu Ion, Țărineanu Costel, Oprea
Florin, Tunaru Cristian, Dragomir Petre, Păgilă Constantin;
Atacanți: Furiș Florin, Riza Cristian, Kontz Marius.
Din 2011, nici Primăria Afumați n-a mai continuat sponsoriza-
rea și echipa s-a desființat.
A trecut suficient timp de când echipa de fotbal s-a desființat,
dar există speranța că nu va mai trece mult timp și va fi reînființată,
pentru a contribui la petrecerea timpului într-un mod plăcut de către
tineri, dar și pentru a le asigura condiții de a-și manifesta pasiunea,
talentul, pentru unul dintre cele mai îndrăgite sporturi din țara noastră.

264
 Un rol primordial în supraviețuirea și dezvoltarea neîntreruptă a
poporului nostru pe multiple planuri au avut conservarea și îmbogățirea
limbii, precum și creația artistică populară care a cizelat continuu graiul
strămoșesc, a cultivat virtuțile poporului, tradițiile înaintate și obiceiurile
sale, i-au lărgit permanent orizontul de cultură.

3. Biserica. Obiceiuri tradiționale

Secole la rând, strămoșii celor din actuala localitate Afumați au
trăit în bordeie săpate în pământ, ca de altfel majoritatea locuitorilor
ținuturilor strămoșești din zonă. Mult timp, țăranii din Afumați au con-
stituit o localitate aservită, adică ei aveau bordeiele pe proprietatea mo-
șierilor și atunci când nu mai erau în grațiile moșierilor, erau alungați.
Se poate vorbi de constituirea cu adevărat a satelor începând
cu 1864, când a fost dată Legea agrară a lui Alexandru Ioan Cuza și
când fiecare familie a primit locuri de casă și o anumită suprafața de
pământ, pentru a fi lucrată și care să le asigure existența.
Chiar în aceste condiții vitrege, atunci când trăiau în bordeie,
oamenii din această localitate aveau puternic înrădăcinat sentimentul
religios. Ca dovadă este faptul că aveau biserica săpată, adică aveau
biserica-bordei care a servit drept loc de rugăciune până în anul 1863.
Spre deosebire de majoritatea bordeielor în care locuiau țăra-
nii, biserica-bordei avea și zid de pământ ce se ridică deasupra pă-
mântului, la înălțimea de aproximativ 1 metru.
Primele biserici-bordeie din județul Dolj sunt enumerate în re-
vista „Oltenia”, Cartea I – Craiova din anul 1940, pagina 11-14 și 21
și în Cartea a II-a, din 1941, pagina 76.
Acestea au fost în localitățile: Afumați, Amărăștii de Jos, Băi-
lești, Bistreț, Cornu, Covei, Dobridor, Moșneni, Fântâna Banului,
Catane, Cilieni, Poiana Mare, Radovan, Salcia, Seacă de Câmp, Ver-
bița, Vădastra, Moldoveni, Maglavit, Comani și Rotunda.
Spre deosebire de biserica-bordei de la Afumați cea de la Co-
vei nu avea zid de pământ la suprafață și era în totalitate sub nivelul
suprafeței pământului. Biserica-bordei din Afumați a fost amenajată
în 1812 cu ajutorul proprietarului de moșie, Dinu Teodor Iota și con-
struită pe moșia lui Dinu Teodor Iota, după cum reiese din catagrafia
Episcopiei Râmnicului – Noului Severin.
Aici, la biserică, oamenii veneau pentru a găsi sprijin sufle-
tesc, mai ales atunci când familiile erau greu încercate și veneau să
se roage și să asculte Sfânta Evanghelie. Această credință a oameni-
lor s-a transmis de la o generație la alta și cu fiecare zi ce trece se
poate constata că religia este păstrată cu sfințenie în sufletele lor.

265
 În 1863, în locul acestei biserici-bordei, a fost construită o alta
din cărămidă, cu hramul Sfântul Nicolae. În anul 1878 hramul Sfân-
tul Nicolae a fost înlocuit cu hramul Sfântul Cuvios Sava.
Despre acesta aflăm din Marele Dicționar Geografic al Româ-
niei, Ediția 1898 unde sunt menționate următoarele:
„În comună se afla o biserică, care nu se știe de cine este fondată,
dar se cunosc edificatorii săi (de la 1861-1863), care sunt foștii proprietari
locali Iancu Teodor Iota, Stăncuța Păianu, Vasile Stănel, fost arendaș”.
Apoi:
„Ziditu-s-a aceasta Sfântă și Dumnezeiască biserica, unde se
prăznuiește hramul Sfântului Cuvios Sava, Sfintei Cuvioase Paras-
chiva, Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ierarh Nicolae, acum din
nou pe hotarul Domnului Dinu Teodor Iota – Amzuleștii de Sus,
unde fiind alergători și dăruitori din început și până în sfârșit cu aler-
gătura cu dare de bani și altele, preotul Ilie Amzulescu, Iancu T. Iota,
Vasile Stănel – arendașul Amzuleștilor de Sus (satul Afumați de azi),
cucoana Stăncuța Păianu – proprietăreasa Amzuleștii de Jos (Amzu-
leștii de mai târziu) și …ajutând și toți locuitorii din aceste două
cătune: Amzulești și Afumați și alți provoslovnici creștini de prin
orașe și sate, unde înfrumusețându-se cu zugrăveala după cum se
vede, cu binecuvântarea Prea Sfinției Sale D. D. Calinic, Episcopul
Râmnicului – Noului Severin. În zilele preaînălțatului nostru domn
Alexandru Ioan Cuza, întâiul domnitor al Principatelor Unite Valahia
și Moldova, leatul 1863 octombrie 16".
Așa cum reiese din monografia județului Dolj a lui C. S. Nico-
laescu - Plopșor, primii preoți, începând cu cei care au slujit în bise-
rica bordei din Afumați sunt:
1. Popa Mitrică Sin Popa Iordache, rumân;
2. Popa Gheorghe sin Stan Urziceanu, rumân, vine ca preot
la data de 3 octombrie 1817. La data de 3 octombrie 1817 biserica
avea cântăreț pe Mihai Ionică, o personalitate pentru învățământul
din Afumați, deoarece este primul care la 1841, pune bazele învăță-
mântului în Afumați (vezi capitolul Învățământul în Afumați). Ca
paracliser este menționat Florea sin Ivan;
3. Popa Ilie sin Manea Nedelcuț, rumân, locuitor al satului
Afumați, om cu bună știință de carte și de slujba religioasă. Acesta
este menționat ca fiind în 1831 țârcovnic, iar la data de 14 septem-
brie 1839 este preot;

266
 4. Preotul Ilie Amzulescu a slujit la biserică până la data de 21
decembrie 1877;
5. Preotul Mihai Amzulescu născut în Amzulești la data de 28
februarie 1853 și hirotonisit la 21 decembrie 1877, iar la data de 24
decembrie 1877 este numit preot în locul lui Ilie Amzulescu, ieșit la
pensie. Are ca studii seminarul inferior. Biserica aceasta cu hramul
Sfântul Sava a suferit o reparație în anul 1879, adică la 16 ani de la
ridicarea sa. A slujit biserica până la 26 decembrie 1926, când a ieșit
la pensie la vârsta de peste 72 de ani.
Dintr-un document al vremii, aflăm că la data numirii sale ca
preot, în comună existau 353 de familii cu 1688 de suflete (Anuarul
din 1909 – Administrația Casei Bisericii, pag. 152-153). Dintr-un alt
document, o situație a preoților și cântăreților trimisă la Prefectura
județului Dolj în anul 1917 aflăm că în satul Afumați, în timp ce era
preot Mihai Amzulescu, cântăreți erau Constantin F. Berceanu și Ioan
I. Știrbu. La această dată, în satul Boureni, preot era Ștefan Simionescu
și cântăreți Dumitru M. Firan și Ioan Popa Constantin. La Covei,
preot era Petre Petrescu, iar cântăreți erau Mihai Nicolăescu și Petre
D. Popa. (Serviciul județean Dolj al Arhivelor Naționale, fond Pre-
fectura județului Dolj, dosar 23 / 1917, fila 323)
6. Preotul Marin I. Firănescu, născut în Boureni la data de 29
octombrie 1899. Este absolvent al Școalei Normale a Societății Bu-
curești și al Seminarului Teologic, gradul II. Seminarul Central Bu-
curești. A fost hirotonisit la data de 28 mai 1924 la parohia Galiciuica
unde a fost numit preot prin Ordinul de numire Nr. 2815/ 1924 și a
fost transferat la parohia Afumați la data de 1 decembrie 1926, cu
Ordinul Nr. 12366/1926 al Sf. Episcopii a Râmnicului – Noului Se-
verin și angajat preot la această parohie. Aflăm din „Anuarul Mitro-
poliei Olteniei” din 1941 că în sat erau 342 de familii cu 1429 de
suflete și că în sat existau 11 învățători, 1 preot, 5 ofițeri și 15 funcțio-
nari. Biserica avea o bibliotecă ce deținea 715 volume.
În același document se menționează că în satul Boureni erau
564 de familii cu 1900 de suflete, exista Biserica „Sfântul Dumitru”,
construită în 1853 și ctitorită de F. Mitre, I. Firan, Sin Petcu. Pe ace-
leași temelii a fost zidită în 1936 o altă biserică. Preot era Teodor I.
Firănescu, născut la 28 noiembrie 1900 în Boureni, hirotonisit în
1926 și numit preot la data de 1 ianuarie 1927. Cântăreți erau Ion G.
Popa, Ispas I. Ghiță. În 1941 biserica avea cor, bibliotecă cu 350 de
volume și în sat exista Căminul Cultural „Carmen Sylva”, iar preotul

267
Teodor I. Firănescu împreună cu învățătorii de la școală au înființat
în 1938 o cantină școlară.
Tot în 1941, în satul Covei erau 335 de familii cu 1321 de su-
flete, exista biserica cu hramul „Sfântul Dumitru” ctitorită de Angela
și Chiriță Stănescu în 1858. Biserica avea o bibliotecă cu 350 de
volume și cantină școlară. Preot era iconom Anastasie Dinu, născut
în Covei în 1903, hirotonisit în 1927, ajutat fiind în săvârșirea slujbe-
lor de cântăreții Nicolae Popa și Ion Micu.
O lungă perioadă de timp slujește biserica din Afumați preotul Ma-
rin I. Firănescu, pentru cetățenii din Afumați și Amzulești și în acest timp
a fost distins cu rangurile de sachelar și iconom. Împreună cu învățătorii
școlii de la acea dată și cu primăria înființează în 1939, cantina școlară de
la Școala Afumați pentru elevii cu o situație materială precară. Aici, în
fiecare zi, 45 de elevi serveau dimineața o cană cu ceai și o felie de pâine.
Această cantină a funcționat datorită subscripției publice și daniilor filan-
tropice. Inventarul cantinei școlare se compunea din 75 căni pentru ceai,
două mese de brad, două mușamale, un aragaz cu bidon aragaz, cazan
pentru preparat ceaiul, o strecurătoare pentru ceai, patru bănci etc. O astfel
de cantină socială pentru elevii școlii a fost înființată și la Școala din Am-
zulești sub directa îndrumare și supraveghere a preotului Constantin Po-
pescu și a primarului satului Amzulești din acea perioadă, Gheorghe To-
ma. În Afumați și Amzulești nu erau sectanți.

De la stânga la dreapta: preotul Constantin Popescu,

primarul Gheorghe Toma

268
 Acest preot a funcționat la biserica din Afumați împreună cu
cântărețul Enache Florea, din anul 1925 și cu Marin M. Noană din
1935, ca al doilea cântăreț.
Florea D. Enache (bunicul lui Constantin Preda din partea
mamei) s-a născut la data de 28 noiembrie 1885, a fost absolvent al
școlii de cântăreți, iar la parohia Afumați a venit prin transfer de la
Urzicuța, la data de 1 august 1925, cu Ordinul Nr. 5194/ 1925. A ieșit
la pensie în 1950 și apoi a mai lucrat până în 1965. A decedat în anul
1979, la vârsta de 94 de ani.
Marin M. Noană s-a născut la data de 18 mai 1912. Este absol-
vent al școlii de cântăreți și este numit la această parohie pe al doilea
post de cântăreț la data de 20 februarie 1935, cu Ordinul Nr. 1668/1935.
Din 1977, este angajat cântăreț Gh. Firănescu, din Boureni,
absolvent al școlii de cântăreți. După Gh. Firănescu este angajat în
calitate de cântăreț bisericesc Cristian Oprea din Afumați, după ce în
anul 2010, a susținut Examenul de asimilare de cântăreț bisericesc. O
parte din aceste date, relative la cântăreții bisericești, sunt menționate
în Viața Bisericească în Oltenia – Anuarul Mitropoliei Olteniei, pag.
175-176 din 1941.
În 1932, satul Amzulești devine comună independentă prin des-
prinderea de Afumați și astfel la biserica din Afumați apare al doilea
post de preot care este ocupat de un nou preot-Constantin Popescu.
7. Preotul Constantin Popescu s-a născut la data de 26 noiem-
brie 1900 și a fost hirotonisit la 10 aprilie 1932. Este născut la Negoi
și este nepotul preotului Mihail Amzulescu.
8. Preotul Bacinschi, refugiat din Bucovina, a funcționat o pe-
rioadă foarte scurtă, simultan cu preotul Marin Firănescu, la parohia
Afumați. Pe soția lui o chema Larisa și împreună aveau o fată, care a
funcționat la Școala Afumați ca profesoară suplinitoare. Au locuit la
Alexandru Șufanu.
Preoții Marin I. Firănescu și Constantin Popescu au făcut îm-
preună slujbă la biserica din Afumați, fiecare servind parohia sa.
Cimitirul Bisericii din Afumați se afla în curtea bisericii, prin
donarea în 1861 de către proprietarul Teodor Iota a unui loc ce avea
această destinație, în suprafață de un hectar. Suprafața donată pentru
cimitir a devenit neîncăpătoare, iar pentru soluționarea acestei situații,
în anul 1908, având în vedere și faptul că în vecinătate se afla moșia
lui Teodor B. Davidescu, Iulian Vrăbiescu – ginerele moștenitor al lui

269
Teodor B. Davidescu, care în 1908 era prefect al județului Dolj, do-
nează 1000 m2 pentru mărirea cimitirului.
Cu timpul, și această suprafață devine insuficientă și în anul
1924, colonelul Gheorghe Dinopol, al doilea ginere al lui Teodor B.
Davidescu, și el prefect ai județului Dolj, donează pentru lărgirea
cimitirului un loc în suprafața de 1 pogon (5000 m2).
Biserica din Afumați cu Hramul Sfântului Cuvios Sava, cu o
vechime de aproape 60 de ani, din cauza vechimii și a cutremurelor
suferite de-a lungul timpului, a devenit improprie și neîncăpătoare și
în Adunarea Sătească de la 15 februarie 1922 se hotărăște construirea
unei alte biserici mult mai mari și mai rezistente, ridicarea sa făcân-
du-se integral cu contribuția benevolă și din suflet a cetățenilor din
Afumați și Amzulești.
În acest scop, la data de 5 martie 1922, s-a constituit comitetul de
organizare și supraveghere a lucrărilor, având următoarea component:
1. Alexandru Gh. Ionescu – președinte (primar al localității)
2. Stan Florescu – vicepreședinte;
3. Constantin C. Berceanu  vicepreședinte;
4. Preot Mihail Amzulescu  casier;
5. Teofil I. F. Vică – membru;
6. Ilie I. Șerban – membru;
7. Ștefan T. Preda – membru;
8. Gheorghe M. Noană – membru;
9. Mihai C. Pena  membru;
10. Dumitru I. Zdrâncă – membru;
11. Alexandru C. Șerban  membru;
12. Stan St. Badea  membru;
13. Ștefan St. Nuță – membru;
14. Ion P. Gană – membru;
15. Florea F. Dinu – membru;
16. Dumitru C. P. Ionica – membru;
17. Marin M. Toma – membru;
18. Dumitru D. Ciobanu – membru;
19. Gh. St. Riza – membru;
20. Ion M. Ociocioc – membru;
21. Constantin F. Bojin – membru;
22. Gh. I. N. Enache – membru.

270
 De la începerea strângerii sumelor pentru ridicarea noii bise-
rici, au mai trecut apoi 10 ani, așa încât abia în 1932 s-au ridicat de la
băncile unde au fost depuse sumele, suma de 480000 lei, cu toate că
se strânsese suma de 900092 lei. Sumele strânse au fost depuse la:
1. Banca Populară „Avuția Satului’’ din Afumați unde în final
s-a strâns suma de 440092 lei, iar în 1932 s-a ridicat doar suma de
20000 lei datorită efectului legii de conversiune din 1931;
2. Banca Comerțului din Craiova, de unde s-a ridicat suma de-
pusă și dobânzile aferente, în valoare de 460000 lei.
Această sumă de început a fost mărită ulterior cu mici sume
depuse de diverși cetățeni din satele învecinate, dar și prin contribu-
ția unor oameni mai avuți.
Au mai depus:
1. Gh. Dinopol – 2000 lei (în 1932);
2. Nicolae Iovipale – 22000 lei, prefect Dolj;
3. Ion Gârbiceanu – 15000 lei, prefect Dolj;
4. Demetru Iota – 50000 lei, proprietar;
5. General Constantin Manolescu – 50000 lei, proprietar;
6. Constanța Seulescu – 90000 lei, proprietar;
7. Gh. Dinopol-267000 lei, proprietar, socrul lui Marin I. Firănescu.
Din cauza situației materiale precare, cetățenii comunei au
contribuit cu sume modeste, dar au făcut transporturi de materiale în
mod gratuit și au asigurat forța de muncă la zidirea bisericii.
La ridicarea acestei biserici au mai contribuit:
1. Primăria Afumați, de la bugetul local 1932-1933, cu suma
de 15 000 lei.
2. General Victor Dembrovschi a donat clopotul bisericii în va-
loare de 53 000 lei. Era primar general al Capitalei și era legat de Afu-
mați prin alianță, fiind ginerele doamnei Estera D. Giuvara, proprietară
de moșie pe Afumați. Datorită funcției sale, s-a mai primit și suma de
2 000 lei din bugetul județului Ilfov, în timpul când era prefect al județu-
lui Ilfov și suma de 15 000 lei din partea Ministerului de Instrucție.
Lucrările de construcție a bisericii au început în 1933. Angaja-
rea construirii a fost prin licitație publică și în urma desfășurării lici-
tației au câștigat antreprenorii italieni Dalabarba și Peresutti.
Supravegherea tuturor lucrărilor de construire a bisericii și-a
asumat-o inginerul șef al județului Dolj, Ștefan Lepădetescu. Lucrări-
le de zidărie, tencuieli și acoperișul au costat 1 400 000 lei.

271
272
 Lucrarea principală, executarea
picturii, a fost făcută de pictorul Chebăr
și a costat 285 000 lei, iar mobilierul
din lemn de stejar sculptat a fost reali-
zat la Școala de Meserii Băilești de
către maestrul în lemn Doctoreanu și
directorul școlii din acea perioadă, ing.
prof. Constantin Săceanu, pentru care
s-a plătit suma de 170 000 lei.
Astfel la final, ridicarea acestei
biserici a costat 1 855 000 lei.
În etapa de finalizare a lucrărilor,
Gheorghe Dinopol a mai donat, în afară
de cele menționate, și PISANIA, adică Ing.prof. Constantin Săceanu
piatră cioplită pe care este scris hramul
și ctitorii bisericii.
Această nouă biserică a fost sfințită în anul 1941 și i s-a atribuit
hramul „Izvorul Tămăduirii”. La acea dată erau 342 familii cu 1429
suflete.
În toată perioada cât s-au derulat lucrările de construcție la noua
biserică, slujbele religioase s-au desfășurat în vechiul local de biseri-
că ce se afla amplasată la nord de noua biserică, la o distanță de
aproximativ 30-35 metri și ale cărei rămășițe s-au văzut după aceea
zeci și zeci de ani.
Biserica veche avea clopotul în turla de la intrarea în biserică.
Biserica nouă, biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii a fost do-
tată cu o clopotniță din lemn, în fața bisericii la o distanță de aproxi-
mativ 40-50 metri, și ulterior, în anul 1979, s-a construit o altă clo-
potnița din cărămidă de către preotul Leontin Vasile, iar finisările au
fost finalizate în anul 1982 de către preotul Ilie Iordache.
Este mai înaltă, mai rezistentă și amplasată la intrarea în curtea
bisericii unde sunt fixate cele două clopote. În 2014, în timp ce slujea la
această biserică preotul Ilie Iordache, au fost create condițiile ca respec-
tiva clopotniță să fie și capelă. Aceasta este necesară mai ales pentru
familiile ce și-au ales locul de veci în cimitirul din Afumați și care din
diverse motive au plecat în alte localități și și-au vândut locuința.
Odată cu construirea bisericii nu s-a construit casa parohială,
cum prevedea în alte părți.

273
 Prin Legea agrară din 1864, biserica a fost împroprietărită cu
suprafața de 8,5 hectare, însă trei ha au fost acaparate din vremi uita-
te de către vecinii pământului bisericii, existând în 1926 doar 5,5 ha,
fără a se intenta proces de revendicare.
Această suprafață de teren, de-a lungul timpului a fost o valoroasă
sursa de obținere de venituri, folosite la soluționarea problemelor admi-
nistrativ-gospodărești (împrejmuire, reparații curente, dotări etc.).
După pensionarea preotului Marin I. Firănescu a fost numit
preotul Leontin Vasile.
9. Preotul Leontin Vasile este născut la data de 21 iulie 1952
în Perișor, Dolj. Este absolvent al Facultății de Teologie și hirotonisit
în anul 1976. Este numit preot la data de 1 noiembrie 1976.
Fiind animat de dorința de a rezolva multe probleme specifice
bisericii, cu sprijinul consiliului parohial a vrut să se implice în solu-
ționarea acestora. Din cauza faptului că unii cetățeni nu au cunoscut
despre ce este vorba, au apărut suspiciuni și astfel preotul Leontin
Vasile a avut unele reclamații.
În urma cercetărilor făcute de organele ierarhice superioare ale
bisericii, s-a constatat netemeinicia celor sesizate.
Ca urmare a situației create, preotul Leontin Vasile solicită
transferul la Băilești și forul superior îi aprobă solicitarea, începând
cu data de 1 mai 1979.
În urma acestui transfer, singurul post de preot la biserică din
Afumați devine vacant.
Este solicitat acest post de către preotul Ilie Iordache și i se
aprobă transferul de la parohia Sat Nou-Goicea, județul Dolj la Bise-
rica din Afumați, începând cu data de 1 iunie 1979.
10. Preotul Ilie Iordache este născut în Măceșul de Sus la data
de 10 iulie 1953, este absolvent al Facultății de Teologie și a fost
hirotonisit la data de 16 decembrie 1975.
Este căsătorit cu profesoara Floarea Iordache, profesoară de fi-
zica-chimie la Școală cu clasele I-VIII Afumați. Au două fete, fiind
profesoare crescute în credință și respect pentru activitățile religioa-
se, au absolvit Facultatea de Teologie ortodoxă. La rândul lor, fiicele
familiei preotului Ilie Iordache sunt căsătorite, fiecare având soțul
preot și au câte doi copii.
Odată numit la biserica din Afumați, preotul Ilie Iordache,
constatând că sunt multe de realizat (împrejmuirea curții bisericii,

274
construirea unei clopotnițe, consolidarea bisericii, ca urmare a dete-
riorării în urma producerii de cutremur în 1941,1973,1977, repictarea
bisericii), cu sprijinul financiar al locuitorilor comunei și al consiliu-
lui bisericii trece la o muncă susținută, dovedind în acest fel că este
un bun organizator și un slujitor al bisericii cu profundă credință. Pe
de altă parte, era necesară finalizarea lucrărilor începute de către
preotul Leontin Vasile. De îndată ce a fost numit preot la această
biserică și pentru a putea fi sprijinit în mulțimea problemelor pe care
și-a pus în plan a le rezolva, a organizat un nou consiliu al bisericii în
următoarea componență: Gheorghe Firănescu, Ștefan Stănilă, Vasile
Badea, Preot Marin Firănescu, Aurel Radu, Constantin Noană, Enache
Gheorghe, Marin Teodorescu, Timotei Enache, Dumitru Neacșu și Nico-
lae Marinică.
Cu acest consiliu, desfășurând o muncă intensă, s-a reușit
strângerea sumei de 160 000 lei, majoritatea familiilor contribuind cu
suma de 250 lei.
Din această sumă, s-a achitat 60000 lei pentru repictarea inte-
rior și exterior a bisericii de către Vasile Ciugulin din Boureni, iar
restul sumei s-a folosit pentru ridicarea clopotniței, efectuarea repa-
rației capitale a bisericii, împrejmuirea cimitirului și construirea la
curtea bisericii, din partea dinspre șosea, a unui gard din fier și stâlpii
de susținere din metal.
Cimitirul a fost împrejmuit cu gard din plasă de sârmă galva-
nizată, susținută de stâlpi din beton.
Spiritul de bun gospodar al preotului Ilie Iordache se poate de-
duce și din îmbunătățirile aduse Monumentului Eroilor din 1916-1918,
prin amplasarea în această zonă a unei troițe în memoria eroilor din
țară căzuți în timpul Revoluției din 1989. În plus, a fost forată o fântâ-
nă în curtea bisericii, mare parte din această sumă fiind contribuția
personală a preotului Ilie Iordache, a fost închis pridvorul bisericii cu
ferestre termopan și s-au realizat multe îmbunătățiri interioare.
Tot ce a realizat a fost necesar și foarte bine făcut, dar cel mai
important este că în urma lucrărilor de consolidare și repictare a bise-
ricii, cu aprobarea Sfintei Mitropolii a Olteniei, se face sfințirea din
nou a acestei biserici, eveniment primit cu multă bucurie de enoriași.
Acest eveniment în viața creștinilor din Afumați a avut loc la
data de 18 octombrie 1987 și au participat, în afară de locuitorii loca-
lității, și o parte din cetățenii din satele învecinate. Au mai participat:

275
  Preot Ștefan Cotea, din partea Protoieriei Băilești;
 Diacon Ioan Marinescu, din partea Mitropoliei Olteniei, re-
prezentant al I. P. S. Dr. Nestor Vornicescu – Mitropolitul Mitropoliei
Olteniei.
Comportamentul cetățenilor din Afumați de-a lungul timpului
a dovedit că sunt oameni cu credință în suflet, cu înțelegere față de
evenimentele religioase, dar treptat, numărul participanților la slujbe-
le din biserică s-a micșorat.
La ora actuală, părintele Ilie Iordache este sprijinit de un grup
de enoriași, în special de un grup de 4-5 persoane, care contribuie la
desfășurarea slujbelor din biserică. Printre persoanele care contribuie
la desfășurarea slujbelor (cântă la strană), menționăm pe: Ion Șt.
Enache, Elena Enache, Maria Radu și, sporadic, Nicolița Filip, Vero-
nica Deca, Daniela Dudu, profesoara Floarea Iordache, profesoara
Maria Preda etc. Maria Radu, de profesie asistentă medicală, la ora
actuală pensionară, este persoana din comună care se implică în re-
zolvarea problemelor multor cetățeni care se află în dificultate. La
orice oră îi este cerut ajutorul, atunci când o persoană este bolnavă,
se deplasează pentru a ajuta medical, potrivit competențelor, îi vizi-
tează la spital la Băilești sau la Craiova, boteză copii din familii de-
favorizate, ajută material diverse persoane etc. Atunci când este ne-
voie, în situația că este un deces într-o familie, se implică în soluțio-
narea multor probleme ivite ca urmare a tragicului eveniment din
familia respectivă.
Până în decembrie 1989, erau și situații care te determinau să
nu mai participi la slujbe. Erau mulți care aveau probleme chiar și
atunci când aveau cununia religioasă.
În Afumați, până în 1956-1960, cu toate vicisitudinile vremii,
din fiecare familie erau prezenți la slujbele de duminică și la cele din
zilele de sărbătoare câte una-două persoane. Biserica părea neîncăpă-
toare. Erau situații când la Bobotează sau la Sfintele Paște, mulți
oameni rămâneau afară pentru a asculta și a participa la slujbă.
Era o plăcere să-i vezi pe bătrâni îmbrăcați în costume naționale
și apoi la terminarea slujbei să-i vezi ieșind cu fețele luminoase, zâm-
bitoare. Aproape în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare, era o
plăcere să-i vezi pe flăcăi și fete jucând în horă, prinși de mână și foar-
te bucuroși, iar bătrânii stăteau pe margine și savurau clipele frumoase.

276
 Era o mare bucurie și o împlinire sufletească în ziua de Înălțare
când mulți cetățeni făceau un cort comun, mare, în fața bisericii și
femeile veneau cu coșul plin de bunătăți pentru a fi împărțite în me-
moria celor decedați, se plăteau și se jucau hore de pomană, iar copiii
și tinerii erau foarte energici, bucuroși că se dădeau în tiribombă,
ciocneau ouă încondeiate și-și cumpărau vâjâitori.
Era un prilej de pomenire a celor decedați și o satisfacție pen-
tru posibilitatea ca neamurile să se întâlnească și să petreacă cu dem-
nitate și credință în suflet.
Dacă aceste obiceiuri s-au păstrat până prin 1960, se datorează
faptului că participanții la slujbă sunt foștii elevi care după 1932 au
beneficiat de o sistematică și continuă pregătire religioasă.
Începând cu 1932, potrivit articolului 61 din Legea Învățămân-
tului primar, religia era predată în școli de către preoți, care aveau
obligația de a preda la toate cele șapte clase primare câte o oră pe
săptămână, iar la primele trei clase era și câte o oră de educație mora-
lă pe săptămână; în total preotul preda 10 ore pe săptămână în școală,
timp suficient ca elevii să primească educație religioasă.
Pregătirea religioasă a elevilor se continua și în cursul inferior
al învățământului secundar, adică în licee și școli normale (ulterior
pedagogice).
În perioada 1932-1948, fiecare oră de curs la clasă începea cu
rugăciunea rostită în grup de către elevii clasei.
Doamne, doamne, ceresc Tată,
Noi pe tine te rugăm,
Luminează-a noastră minte
Lucruri bune să-nvățăm!
Ca tu ești stăpânul lumii,
Și al nostru Tată ești,
Și pe toate cele bune,
Numai Tu le împlinești!
În Numele Tatălui și-al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

La terminarea fiecărei zile de curs, la sfârșitul orei din ziua

respectivă, se rostea rugăciunea:
Toți cu inima curată,
Ție, Doamne, -ți mulțumim!
Tu, cu darul Tău, Prea Sfinte,

277
 Ne-ajuți oameni buni să fim.
De greșeli să ne ferim,
Țara noastră s-o iubim
Ție, Doamne, -ți mulțumim!

Aceste activități desfășurate în mod sistematic au avut o mare

influență în menținerea credinței în rândul populației.
Prin Reforma Învățământului din 1948, învățământul devine
laic, se suspendă învățământul religios din școală.
După decembrie 1989, este iarăși introdusă la fiecare clasă câ-
te o oră de religie pe săptămână. În primii doi-trei ani de după 1989,
religia este predată de către preoți și apoi apar generații întregi de
cadre didactice specializate în predarea Religiei în rândul elevilor. La
noi în școală, în perioada 1990-1991, religia a fost predată de preotul
Iordache Ilie, apoi pentru o perioadă scurtă, a fost predată de către
profesoara Floarea Iordache, ore cuprinse în obligația de catedră, iar
începând cu 2002, a fost numită ca profesoară titulară pentru orele de
religie profesoara Daniela Căpinaru.
În scurt timp, i s-au introdus în catedră orele de religie de la
toate cele trei școli de pe raza comunei și orele de muzică de la clasele
V-VIII, iar pentru a avea catedră completă în specialitate i-au fost
repartizate de către Inspectoratul Școlar Județean, începând cu anul
școlar 2010/ 2011 și orele de Religie de la Școala Siliștea-Crucii.
Astfel elevii capătă cunoștințele necesare de Istoria Religiei, dar și
îndemnul de a fi credincioși, de a lupta pentru păstrarea ortodoxiei și a
avea mereu treaz exemplul domnitorului nostru, Constantin Brâncoveanu.
După 1989, planurile de învățământ cuprind câte o oră de reli-
gie pe săptămână la fiecare clasă și Ministerul Educației aprobă ma-
nuale speciale de religie pentru fiecare clasă.
În Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția 1973, la pagi-
na 229, se găsește următoarea definiție: Datină – Obicei sau deprinde-
re consfințită în timp și devenită tradițională pentru o colectivitate de
oameni. În vederea scrierii acestei lucrări a fost nevoie de o lungă pe-
rioadă de documentare și cu această ocazie am avut posibilitatea a
cunoaște și tradiții ale unor localități, nu îndepărtate de vatra satului
Afumați, tradiții ale unor localități vecine și s-a putut constata că unele
dintre ele sunt comune, dar cele mai multe sunt specifice fiecărui sat.
Aceste datini sunt funcție de etnia predominantă din localitatea respec-

278
tivă, de religia îmbrățișată de localnici, dar și de nivelul de cultură și
civilizație la un moment dat al comunității respective. Tradițiile pe
care le vom reliefa vin din negura timpului, unele având vechime de
peste o mie de ani. Vom face prezentare sumară a principalelor datini
străbune, în mod cronologic în raport cu timpul scurs de-a lungul unui
an calendaristic. În preajma Anului Nou, a Paștelui și a Crăciunului
există o densitate mai mare de obiceiuri, datini, față de restul anului.
Pentru redarea acestora într-o formă veridică, s-au purtat mai multe
discuții cu persoane vârstnice din localitate.

Buhaiul
Acest obicei se practică în seara premergătoare Anului Nou, zi
în care se sărbătorește Sfântul Vasile. În seara aceasta, cete de 3-4
copii trec pe la casele localnicilor pentru a le face urări de bine pen-
tru noul an. Au o cutie paralelipipedică, confecționată din lemn sau
tablă, de dimensiuni aproximativ 40cm x 20cm x 20cm, fără funduri,
unul fiind înlocuit cu o bucată de piele netăbăcită și curățită de lână,
de care este legat un smoc de păr de cal, smuls sau tăiat din coama
sau coada calului. În timp ce se cântă și se fac urările respective, unul
din tineri udă firele de păr cu apă dintr-o sticlă, iar altul trece prin
mână firele de păr respective și iese un sunet specific. Pe timpul cât
buhaiul scoate acele sunete, toți tinerii din ceată cântă:

Mâine anu’ se-noiește Anul ce vine cu bucurie

Sfânt Vasile, sfânt
Cu Buhaiul se pornește
Sfânt Vasile, sfânt
Și începe a colinda
Sfânt Vasile, sfânt
Pe la case-a colinda
Sfânt Vasile, sfânt
Anul ce vine cu bucurie
Să vă dea Domnul
Tot ce doriți, tot ce doriți
Și-am plecat la vânătoare
Sfânt Vasile, sfânt
La vânat de căprioare
Sfânt Vasile, sfânt
Să vă dea Domnul
Tot ce doriți, tot ce doriți
Căprioare n-am vânat
Sfânt Vasile, sfânt
Și-am vânat un iepuraș
Sfânt Vasile, sfânt
Să facem din blana lui
Sfânt Vasile, sfânt
Haine scumpe Domnului
Sfânt Vasile, sfânt
Anul ce vine cu bucurie
Să vă dea Domnul
Tot ce doriți, tot ce doriți
La anu’ și la mulți ani!

279
 După derularea cântecului, gazda îi servește pe copii cu dul-
ciuri și le oferă sume modeste de bani, le urează multă sănătate și la
anul viitor să vină din nou.

Sorcova

Obiceiul sorcovitului are ca actori principali un grup format

din 2-3 băieți, în vârstă de până la 14-15 ani, iar în ultimul timp merg
cu sorcovitul chiar și grupuri de 2-3 fete, în vârstă de 10-12 ani. Sor-
covitul se desfășoară în prima și a doua zi din noul an. Fiecare grup
de copii își cumpără sorcova din comerț sau și-o confecționează ei
din hârtie creponată de diverse culori, predominând roșu și verde. Se
merge cu Sorcova de regulă la casele unde are loc petrecerea specifi-
că datului la grindă a copiilor de până la 4-5 ani, la noi spunându-se
că fac Moașa. Se mai merge cu Sorcova la rudele apropiate, la prie-
tenii de familie și la vecini. După ce sunt poftiți în casă, cântă pe
melodie transmisă din moși-strămoși, următoarele:
Sorcova vesela
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,

280
 Ca un fir de trandafir,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
La anu’ și la mulți ani!
În timp ce grupul de copii cântă Sorcova, cel care ține sorcova,
atinge ușor capul gazdei și astfel toți membrii familiei respective sunt
sorcoviți. La sfârșitul sorcovitului li se oferă dulciuri și bani.

Plugușorul
Se desfășoară în primele două zile ale Anului Nou. Grupuri de
5-6 tineri necăsătoriți, îmbrăcați in costume naționale, cu o reprodu-
cere din lemn a unui plug, îmbrăcat în hârtie creponată viu colorată,
merg pe la casele rudelor, ale prietenilor, ale vecinilor și le fac urări
de sănătate și belșug în noul an. Doi dintre tinerii din grup trag plu-
gul, ei reprezentând cei doi boi de la jug, al treilea ține de coarnele
plugului, el este cel care spune Plugușorul, iar restul tinerilor stau în
curte și pocnesc din bice atunci când aud Hăi, hăi. După rostirea
Plugușorului sunt cinstiți cu vin, cozonac și bani, iar cei mai apropi-
ați, grade de rudenie cu cei din grup, îi poftesc și la masă. Cu toate că
versurile majorității datinilor au apărut de-a lungul timpului în diver-
se manuale școlare, versurile nu sunt identice pentru toate comunită-
țile, fiind modificate și adaptate la specificul locului. Grupul de ură-
tori își anunță venirea prin pocnete de bici la poarta gazdei și unul
dintre ei adresează întrebarea: Primiți plugușorul? De îndată ce au
fost poftiți, începe ritualul specific acestui obicei. Cel de la coarnele
plugului începe a recita versurile:
Aho, aho, copii și frați, Cu frâul de mătasă
Stați puțin și nu mânați, Cât vița de groasă
Lângă boi v-alăturați Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și cuvântul mi-ascultați: Și sunați din zurgălăi
S-a sculat mai an Hăi, hăi, hăi!
Bădica Traian El în scări s-a ridicat,
Și-a încălecat Peste câmpuri s-a uitat,
Pe-un cal învățat, Să aleagă loc curat
Cu nume de Graur, De arat și semănat.
Cu șaua de aur, În curând s-a apucat

281
Câmpul neted l-a arat
În lungiș și-n curmeziș,
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi,
Boi bourei, în coadă codălbei
În frunte ținteței,
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Hăi, hăi, hăi.
Ziua toată a lucrat,
Brazde negre – a răsturnat
Și prin brazde – a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Dar-ar Domnul să răsară!
Ia mai mânați măi flăcăi
Și sunați din zurgălăi
Hăi, hăi, hăi!
S-a dus apoi ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă,
Și de-i grâul răsărit,
Și de-i spicul aurit,
Era-n pai cât trestia,
Și în spic cât vrabia,
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi,
Hăi, hăi, hăi!
După ce l-au secerat
Și în clăi l-au adunat
Grâul iute-l treiera,
Flăcăii îl vântura
Și la moară că pleca
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi,
Hăi, hăi, hăi!
De urat, am mai ura,
Frică ni-e c-o însera
Că suntem pre mititei
Și ne mușcă câinii răi,
La anul toți să trăiți,
Să vă găsim înfloriți,
Ca merii, ca perii,
În mijlocul primăverii
Ia dați roată, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi,
Hăi, hăi, hăi!
La anul și la mulți ani!

Datul la grindă
Această datină este destinată familiilor care au copii mici, în
vârstă de până la 7-8 ani și are loc în ziua de 1 ianuarie a fiecărui an,
iar petrecerea se continua și a doua zi, și chiar a treia zi. De regulă,
cel care are copii de până la vârsta de 7-8 ani, în dimineața zilei de 1
ianuarie, merge cu copiii la moașă (cea care a fost stabilită la naște-
rea copiilor, aceeași pentru toți copiii familiei respective, cea care a
participat la nașterea copiilor), unde sunt așteptați de gazdă pentru a
da copiii la grindă. În prealabil, gazda a făcut pregătirile necesare în
sensul că a făcut pentru fiecare copil câte un colac. Colacul are înfipt
în el fire de busuioc pentru a purta noroc celui ridicat la grindă, mo-
nede înfipte în colac pentru a nu fi ocolit de bogăție, bancnote legate
cu fir roșu pentru a nu fi deocheat și diverse cadouri pentru fiecare
copil. Soțul moașei, capul familiei, cu picioarele pe un obiect meta-

282
lic, pune câte un colac la gâtul fiecărui copil și, pe rând îl ridică pe
fiecare de trei ori până la înălțimea de deasupra tocului de ușă, sim-
bolizând dezvoltare viguroasă, și la fiecare ridicare la grindă se fac
fiecărui copil și părinților săi urări de sănătate și viață lungă. După
încheierea ritualului, cei care însoțesc copiii stabilesc cu moașa ora
întâlnirii pentru începerea petrecerii. De regulă, petrecerea începe în
jurul orei 13 – 14, continuă până seara târziu și se reia a doua zi și
chiar și a treia zi. Pentru efortul depus de moașă, părinții copiilor
aduc diferite cadouri moașei și soțului acesteia și în fiecare zi câte un
plocon.

Boboteaza
Este sărbătoarea din ziua de 6 ianuarie a fiecărui an. În această
zi se sfințește apa de către preot în biserică și credincioșii participă la
slujbă, iau apă sfințită (aghiazmă), pe care o duc acasă și se spune că
este bine a bea timp de 7 zile la rând și apoi la fiecare sărbătoare câte
trei înghițituri, pentru curățare de păcate și pentru spor în casă. Se
zice că dacă la Bobotează este ger (de crapă pietrele) și cade chidă pe
pomi, va fi un an bogat, vor cădea multe ploi. Se crede că această zi
este ziua cea mai geroasă din an, de aceea se și zice „Gerul Bobotezei”.

Iordănitul
Este o mare sărbătoare creștină, este în ziua de 7 ianuarie a fie-
cărui an. În această zi, începe a se lua câte trei înghițituri de aghiazmă,
se stropește casa cu aghiazmă, precum și păsările și animalele pentru
a fi sănătoase și ferite de rele pe parcursul anului. Este o zi de sărbă-
toare religioasă, dar este și o zi de petrecere. Este ziua onomastică a
celor ce se numesc Ion. În familiile celor care se numesc Ion se orga-
nizează o petrecere și, nu numai, de către aceștia. În această zi, are
loc iordănitul. Acest ritual este organizat de cete formate din 5 – 6
tineri necăsătoriți. Se pleacă în zorii zilei, se ia o găleată cu apă, o
chită de busuioc legată cu fir roșu și fir de beteală și se merge pe la
casele locuitorilor. Se merge în special la cei ce se numesc Ion, la
rudele celor din grupul celor ce iordănesc și la prieteni. Cu busuiocul
sunt stropiți pe cap cei vizitați și li se fac urări de genul: „Să trăiți ani
mulți fericiți, să fiți sănătoși, să aveți spor în toate” etc. Se merge și
la fântâna din sat de unde se ia apă pentru a iordăni pe cele mai multe
fete. Cei care sunt iordăniți îi răsplătesc pe tineri cu bani, băutură,

283
bucăți de carne, cozonaci. La terminarea acțiunii, cu ce au strâns și,
dacă mai este nevoie, cu contribuție personală, organizează petrecere
ce ține până a doua zi. După ce au terminat iordănitul, chita de busu-
ioc pe care au folosit-o o leagă la cumpăna unei fântâni, unde stă luni
de zile, iar apa ce a rămas în găleată o aruncă pe câmp pentru a fi un
an bogat.

Sântoaderul
Sântoaderul este sărbătoarea din prima sâmbătă din postul Paș-
telui. În această zi, în calendarul ortodox se află menționat „Sfântul
Toader”, căruia atunci când trăia îi plăcea să meargă călare pe cal. În
această zi, are loc scoaterea cailor la plimbat de către toți cei care au
cai. După slujba din biserică, cei care au cai vin cu ei în fața bisericii,
sunt botezați de către preot și se desfășoară o scurtă slujbă pentru
sănătatea cailor. În această zi, proprietarul calului împodobește că-
păstrul cu panglici colorate, îi pune un clopoțel și iese cu el în sat să
participe la desemnarea celui mai frumos, celui mai bun cal. Pentru
aceasta se deplasează toți aceia care au venit cu cai la marginea satu-
lui și de acolo, la un semnal, pleacă toți în goană iar cel care ajunge
primul în locul stabilit, de regulă în centrul satului, se va bucura de
aprecierile celor prezenți la desfășurarea acestui obicei. Scoaterea
cailor în sat pentru plimbare este cunoscută sub denumirea de „Încu-
ratul cailor”. În această zi, se face toaleta cozii și a coamei calului,
iar părul rezultat este folosit la împletirea funiilor, zice-se, pentru a
rezista mai mult. Această zi este o zi cu semnificație și pentru oa-
meni. În zorii zilei, toți membrii familiei se spălau pe cap cu „Iarbă
mare”, o plantă a cărei rădăcină seamănă cu rădăcina de țelină, cu
rădăcina de hrean. Bucăți din rădăcina acestei plante se puneau în
apă fierbinte, se spălau pe cap, convinși fiind că tot anul vor fi sănă-
toși, nu vor face paraziți în cap. Când mamele îi spălau cu „Iarbă
mare”, le cântau celor mici:
„Toadere, Sântoadere,
Dă cosiță fetelor,
Ca pe coada iepelor,
Dă părul băieților,
Ca pe coada mânjilor”.

284
 Bucățile de „Iarbă mare” care rămâneau după spălatul pe cap,
erau purtate de fete câteva zile în coada împletită, cu speranța că le
va crește părul mai mare și mai des.

Mărțișorul
Este sărbătoarea din ziua de 1 Martie, este simbolul începerii
primăverii, se derulează în perioada 1 Martie – 8 Martie și se tran-
smite din generație în generație de foarte mult timp. La începuturi,
mărțișorul era o cruciuliță sau o monedă de argint găurită care era
legată cu un șnur împletit în culorile alb și roșu, și spre deosebire de
zilele actuale, era purtat la gât, iar după 8 Martie, era agățat într-un
pom fructifer. Se agăța într-un pom, pentru ca fata care l-a purtat să
fie frumoasă ca florile pomilor. În luna mai, se duceau să vadă dacă
pomul a înflorit și a legat multe fructe, iar dacă acestea erau îndepli-
nite, aveau credința că tot anul va fi sănătoasă și îi va merge bine.
Banul de argint simboliza belșug, culoarea alb din șnur, se zice, că
reprezenta dorința ca cel care poartă mărțișorul să aibă fața frumoasă,
albă ca și crinul, iar culoarea roșie, să fie în obraji rumenă, roșie ca
trandafirul. Sărbătoarea mărțișorului este legată de numele lui Marte,
unul dintre cei doisprezece zei ai Romei despre care se afirmă că
acești doisprezece zei erau cei care participau la luarea hotărârilor.
Dintre acești zei, în onoarea lui Marte, s-a dat și numele uneia din
zilele săptămânii, de marți. Odată cu ziua de 1 Martie, încep zilele
babei și țin până pe data de 9 martie. Se spune că înainte de începe-
rea Babelor, fiecare femeie trebuie să-și aleagă una din aceste 9 zile
și cum este vremea din ziua pe care și-a ales-o, așa este și sufletul
celei ce a ales acea zi. În ziua de1 Martie este Baba Dochia sau Baba
Marta.

Mucenicii
Este sărbătoarea din ziua de 9 martie a fiecărui an. În această
zi, se serbează cei 40 de Mucenici. Femeile pun într-un copac din
curte câteva fire de sfoară albă și roșie. Acest obicei simbolizează
începerea primăverii. În această zi, femeile fac Bradoși, un fel de
covrigi mai mari, împletiți sub formă de 8, care înainte de a fi puși la
copt, sunt înțepați cu o țeavă din trestie. După ce au fost copți sunt
dați pe deasupra cu miere și miez de nucă. Bradoșii se împart la rude
și vecini pentru a fi mâncați, în amintirea celor 40 de Mucenici arși

285
în foc. Au un gust foarte plăcut. Bărbații susțineau că pentru a fi să-
nătoși, pentru ca organismul să producă tot timpul anului sângele
necesar, este bine să bea în această zi 40 de pahare cu vin. Cei mai
„curajoși” nu luau în seamă mărimea paharului și adesea reușeau să
„vorbească în altă limbă”. Tot în această zi, femeile ocolesc casa cu o
strachină în care au pus jar, tămâie și cârpă pentru a arde. Explicația
este că în acest fel vor fi alungați șerpii din preajma curții și gospo-
dăria va fi ferită de rele. Copiii din familia fiecăruia ieșeau în curte și
băteau cu bâtele în pământ, gest ce simbolizează alungarea iernii. În
timp ce băteau cu bâtele, ziceau:
Fugi tu frig și ieși căldură,
Să se facă vremea bună,
Pe la noi pe bătătură.

Buna Vestire
Această sărbătoare este ziua în care Fecioara Maria a primit
vestea că va naște pe Mesia. Se sărbătorește în ziua de 25 Martie a
fiecărui an. Se spune că așa cum este vremea în această zi, așa va fi
și în ziua de Paști. La Buna Vestire se dezleagă limba cucului și a
tuturor păsărelelor, care prin ciripitul lor dau adevărate „concerte”.
Cucul va cânta până în ziua de Sânziene când are loc întărirea țepilor
din spicul orzului. În această zi, se mănâncă pește și nu este bine să
cauți gâlceavă cu cei din jur. Se spune că cei care sunt născuți în
această zi vor fi vioi, energici, încăpățânați, cinstiți, nerăbdători,
îndrăzneți, curajoși și vor beneficia de ridicare prin sine.

Floriile
Sărbătoarea Floriilor are loc în prima duminică de dinaintea
marii sărbători a ortodocșilor, Sfintele Paști. I se zice ziua Floriilor
pentru că se consideră că în această zi toate florile au ieșit din pă-
mânt. Este ziua intrării în Ierusalim a Domnului nostru, Iisus Hristos.
În această zi, credincioșii care merg la slujba din biserică, duc flori și
ramuri de salcie. După ce aceste ramuri au fost sfințite, la plecarea
acasă după slujbă, fiecare din cei prezenți la slujbă ia câteva ramuri
de salcie cu care se va încinge peste mijloc, cu credința că tot anul nu
vor mai avea dureri la spate și că vor fi sănătoși tot anul. Una dintre
ramurile de salcie aduse de la biserică este agățată la icoana din casă,
în speranța de a fi alungate relele din familie. Se spune că cei care

286
vor sădi pomi în această zi au siguranța prinderii de rădăcini într-un
timp foarte scurt. Se mai spune că așa cum este vremea în această zi,
așa va fi vremea și în ziua de Paști. În această zi, se mănâncă pește,
este dezlegare la pește.

Sfântul Gheorghe
Este considerat sfântul cel viteaz care a scăpat omenirea de
scorpie, este cel care, călare fiind, și având o suliță în mâini, a ucis
balaurul cu mai multe capete, adică a învins răul și de aceea este
considerat apărătorul creștinilor la nevoie. Este o sărbătoare impor-
tantă în viața creștinilor. Se consideră că în această zi, cerul se des-
chide și sunt primite rugile nevoiașilor. Este și o zi de petrecere, de
voie-bună, nu numai pentru cei care portă numele Gheorghe și aceas-
tă zi este ziua lor onomastică, dar și pentru toată comunitatea. Pentru
această zi, tinerii perpetuează obiceiul de a merge cu o zi înainte cu
căruțele cu cai sau cu carele trase de boi la marginea satului, la pădu-
re, pentru a tăia crengi și a umple carele cu aceste crengi, cu care a
doua zi, grupuri de 5-6 tineri ce se află în fiecare mijloc de transport
să treacă pe la casele tuturor locuitorilor și să le pună în poartă ra-
muri verzi de liliac, salcie sau stejar. În timp ce merg prin localitate
cu căruțele cu proor, așa cum sunt numite aceste ramuri înfrunzite,
cântă, sunt însoțiți de muzicanți și după ce au terminat de împărțit
proor la casele oamenilor, se strâng la unul din fiecare grup și petrec
până noaptea târziu. Cei mai bătrâni spun că este bine ca în această zi
să te cântărești, pentru ca tot anul să nu se prindă boala, relele și far-
mecele de tine. Agricultorii spun că dacă în ziua de Sfântul Gheorghe
grâul este crescut astfel încât să se poată ascunde cioara în el, sunt
premise pentru o producție mare în acel an. Începând cu anul 1970,
când numărul tinerilor a devenit tot mai mic, au continuat acest obi-
cei câteva grupuri de cetățeni mai în vârstă. Printre aceștia au fost:
Tudorică A Gheorghe, Alexandru Țărineanu, Florea I. Țărineanu,
Gheorghe Enache (Țâr), Constantin Oanță, Constantin (Bebe) Noană,
Eugen M. Nuță, Dan Furiș, Cornel Furiș, Venus Iovănel, Marius
Kontz, Gheorghe Șt. Deca (al lui Buduroi), Gheorghe C. Popa, Con-
stantin C. Nuță (Oblemenco) etc. Iată imagini de la această tradiție și
de la petrecerile organizate:

287
288
 Joimărica
Este obiceiul din joia dinaintea sărbătorii Sfintelor Paști. În
concepția femeilor în vârstă, Joimărica era asemuită cu o femeie nu
prea frumoasă, cu capul mare, despletită, cu dinți mari ieșiți afară,
destul de răutăcioasă, deoarece era cea care pedepsea fetele, tinerele
care nu reușeau să toarcă toată cânepa până la această dată. Astfel se
învredniceau și acest obicei le intra în obișnuință, deveneau vrednice.
În această zi, mai multe grupe de câte 2-3 copii împânzesc satul,
merg pe la casele oamenilor și le cântă Joimărica. Unul dintre copiii
din grup are un clopoțel în mână pe care îl agită mereu și tot grupul
recită sincronizat versurile:
Câțâ, câțâ, tors-ai câlți?
Două ouă-ncondeiete
La lelița pe perete
Dă-mi și mie-un oușor
Să-l ciocnesc la păștișor.
Drept plată primesc câteva ouă și apoi continuă:
Să-ți trăiască găinile
Și să se-nmulțească
Cum se prăsesc furnicile.

Vinerea Paștelui
Este ziua următoare după Joimărica, este vinerea de dinainte de
Paște. În credința ortodocșilor, în această zi Iisus Hristos a fost răstig-
nit pe cruce de către ostașii lui Pilat, după ce a fost schingiuit și batjo-
corit (a fost bătut cu biciul, a fost dezbrăcat de haine, i-au pus pe cap
cunună de spini și Pilat a zis către ostași: „acesta este regele iudeilor”).
După ce l-au pus în mormânt, Pilat a dat ordin să fie păzit pentru a nu i
se fura trupul de către ucenici. Ca să fie siguri că trupul nu va dispărea
din mormânt, ostașii au pecetluit piatra de la intrarea în mormânt. Se
spune că în această zi a avut loc un mare cutremur, iar catapeteasma
templului s-a despicat în două. În această zi, femeile roșesc ouăle pen-
tru Paște, culoarea roșie simbolizând culoarea sângelui vărsat în timpul
răstignirii pe cruce. În această zi, majoritatea femeilor în vârstă postesc
și beau doar apă. În seara acestei zile începe la biserică Slujba de Înviere,
se cântă Prohodul, slujba are loc și în noapte următoare, iar în cea de-a
treia noapte, când are loc cea de-a treia slujbă, se spune că este Noap-
tea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Cei prezenți la slujbă în aceas-
tă noapte vin acasă cu lumânări aprinse.

289
 Paștele
Aceasta, împreună cu sărbătoarea Crăciunului sunt cele mai
importante sărbători în tradiția creștină. Sărbătoarea Paștelui durează
trei zile. Este sărbătorea bucuriei dedicate Învierii Mântuitorului. În
familie, și cei mai mulți împreună cu rude și prieteni petrec timp de
trei zile. Mâncărurile specifice din aceste zile sunt cele preparate din
miel și pasăre și nelipsitele ouă roși. În fiecare din aceste trei zile,
tineri și vârstnici, îmbrăcați în haine de sărbătoare, în urmă cu mulți
ani, îmbrăcați în costume populare, mergeau la slujba din biserică.
Începând cu prima zi de sărbătoare, timp de șase săptămâni, salutul
între persoane era: „Hristos a înviat!”, iar răspunsul: „Adevărat a înviat!”,
obicei care acum este respectat mai ales de către persoanele vârstni-
ce. În prima zi de Paști, în memoria celor decedați se împarte, iar în
celelalte două, femeile merg în zorii zilei la tămâiat. Duminică, în
prima zi de Paști, cei care nu au fost în noaptea de înviere la biserică,
până în prânz merg la lăcașul sfânt pentru a lua Paști, iar cei cu vârstă
de până la 7 ani, însoțiți de un membru al familiei merg la biserică
pentru a lua precestanie, pentru a primi împărtășanie. În fiecare din
cele trei zile de Paști, după masa de prânz, se mergea la Hora satului
pe izlazul comunal, în punctul „La fântâna lui Nițișor”. În timp, acest
obicei s-a încetățenit și aproape în fiecare an, veneau la această horă a
celor din Afumați și oameni din Boureni, Covei, Siliștea-Crucii și chi-
ar din Urzicuța, și petreceau până seara târziu. Familiile care aveau
decedați de curând și în special cei care aveau tineri decedați, veneau
cu ouă roșite, cozonac și vin pentru a împărți celor prezenți la horă.
Cei din alte sate și chiar cei din Afumați mergeau la horă cu căruțele
cu cai împodobiți sau cu carele cu boi (obicei păstrat până prin jurul
anului 1960). La aceste hore comune, de multe ori, cei din satele men-
ționate veneau cu muzicanții lor și încingeau hore deosebite.
Acum, fiecare arăta ce priceput era în ale jocurilor populare.
Erau mulți care te încântau când îi vedeai în joc, dar parcă așa cum
jucau Constantin și Alexandru Ceaușu (ai lui Minică), Ilie și Floarea
Iovănel (ai lui Oiță), Dumitru și Olga Deca (ai lui Cerchezu), Con-
stantin și Mihai Noană (ai lui Minucelu), Anghel și Florea Odagiu (ai
lui Ciocu), Gheorghe și Florea Tudorică (ai lui Lache), Ion și Livia
Furiș (ai lui Băbă), nu prea găseai în împrejurimi. Dintre cei mai în
vârstă, și poate că și mai talentați, amintim pe: Tita Zamfir, Florea
Stoenescu, Florea Tunaru, Ștefan I. Stănilă, Dumitru M. Zamfir, Ștefan

290
D. Stănilă, Grigorie Badea, Alexandru D. Șerban, Florin Gană, Pavel
Zamfir etc. Muzicanții erau plătiți cu bani și cu produse (grâu, po-
rumb). Pentru a se strânge banii și produsele pentru plata muzicanți-
lor, un grup de 4-5 tineri din fiecare sat, numiți garanți, cu una –
două săptămâni înainte de data Sfintelor Paști, treceau pe la casele
locuitorilor care contribuiau, fie cu o târnă de știuleți de porumb, fie
cu o baniță de grâu sau cu bani. Obiceiul de a strânge produse și bani
pentru muzicanți se mai practică și azi, dar hora, jocul, nu mai au
amploarea de altădată. După Paști, credincioșii ortodocși, în special
cei mai în vârstă, țineau joile de la Paști până la Înălțare, în sensul că
nu este bine a munci deoarece este posibil să bată piatra și să fie dis-
truse culturile. Erau socotite adevărate zile de sărbătoare, în sensul că
se organiza chiar și horă în sat în aceste joi de după Paști. Prima joi
de după Paști este numită Joia iepelor. Era bine ca această joi să fie
respectată, pentru ca animalele să nu se îmbolnăvească. A treia zi de
Joi este numită Joia Ropotinii. Este bine a fi respectată, pentru a fi
ferit de grindină, fulgere și trăsnet. Cea de-a noua joi după Paști este
numită Joia Paparudei. În această zi, dacă este cald, este bine să fie
aduse la fântână două-trei fetițe care vor fi udate cu găleata, pentru
ca să nu mai fie secetă și în curând să plouă, deoarece culturile se
află deja în suferință din cauza lipsei de apă. O altă variantă a Papa-
rudelor este următoarea: Un grup de 3-4 fetițe rrome, îmbrăcate foarte
sumar, își acoperă corpul cu plante de bozi. Sunt însoțite de o femeie
adultă, de regulă, mama uneia dintre fetițele paparude și cântă astfel:

Paparudă, rudă, Unde-om da cu plugul,

Vino de ne udă, Să curgă ca untul,
Cu găleata plină, Unde-om da cu sapa,
Ploile să vină, Să curgă ca apa.
Cu găleata rasă, Paparudă, rudă,
Ploile se varsă Vino de ne udă
De joi până joi, Cu găleata plină
Să dea numai ploi. Ploile să vină,
De marți până marți, De joi până joi
Să curgă talaz. Să dea numai ploi.

Această datină se practica având credința că astfel va aduce

ploaie.

291
 Ultima zi de Joi este denumită Joia verde. Cei care muncesc în
această zi se vor îmbolnăvi, vor înverzi. Se zice că vor fi loviți de
Iele, vor fi luați din căluș.

Ispasul
Este sărbătoarea din a 40-a zi de la Paști, este ziua când se
spune că are loc Înălțarea la ceruri a Domnului Iisus Hristos. În
această zi, se împarte, se petrece în familie și cu prietenii. Și pentru
această zi se roșesc ouă, se ciocnesc și se zice: „Hristos s-a înălțat!”,
iar cel de-al doilea răspunde: „Adevărat s-a înălțat!”. Cei care au
purtat Păresimile vor face petrecere mai mare decât cei care nu au
purtat Păresimile. Se spune că au purtat Păresimile cei care au făcut
colaci de la lăsatul postului până la Înălțare. Mai ales cei mai în vâr-
stă, după înălțare se salutau timp de șase săptămâni cu cele zise
atunci când se ciocnesc ouă în ziua de Ispas. Până prin 1955 – 1960,
în ziua de Înălțare, cei care purtau Păresimile, mai multe familii ce
aveau un anumit grad de rudenie, sau pur și simplu vecini sau prie-
teni, organizau în grup masă comună, prin rotație, acasă la câte unul
din acel grup. Cei mai mulți însă și dintre cei care erau cei mai cu-
prinși de sentimentul religios, în ziua de Înălțare, organizau masa
comună (poate că și peste o sută de familii din Afumați și Amzu-
lești), în curtea bisericii, într-un enorm cort. Acesta era construit de
către bărbații participanți, cu 1-2 zile înainte de ziua de Înălțare, fo-
losind drept acoperiș cergile de la fiecare familie. Masa începea la
ora 12 și nu se gusta din bucate până ce preotul nu termina slujba
săvârșită cu această ocazie, în cortul construit. Femeile împărțeau
bucate timp de 15-20 de minute și apoi avea loc masa comună, până
seara târziu. La această masă participa și preotul, și era o cinste pen-
tru familiile la care preotul se oprea și le gusta din bucate.

Rusaliile
Se sărbătoresc la 50 de zile după Paști, durează 7 zile și sunt
numite zilele de căluș. Se crede că Rusaliile ar fi Ielele, niște fete
frumoase, fermecătoare, dar care au duhuri rele în ele și pedepsesc pe
cei ce muncesc în zilele de Rusalii, iar aceștia nu se vor înzdrăveni
decât dacă li se joacă într-o zi călușul. Călușarii sunt un grup de 7
dansatori, îmbrăcați în costume naționale, în picioare poartă opinci
cu pinteni, poartă un steag într-o prăjină de care este legat un prosop,
o piele de iepure și câteva fire de usturoi.

292
 Sunt însoțiți de doi lăutari care cântă melodii specifice. Fiecare
dansator poartă în timpul jocului un baston, folosit ca auxiliar în
timpul jocului, pe cap poartă fes roșu, bete așezate cruciș peste corp,
iar la picioare, sub genunchi au câte un șirag de clopoței. Conducăto-
rul formației de călușari este numit vătaf sau mutul. Cu câteva zile
înainte, cei 7 membri ai formației de călușari se întâlnesc pe un câmp
deschis, departe de privirile celor din jur, depun un jurământ pentru
trei sau șapte ani, semn că sunt legați între ei în acest timp, iar căpe-
tenia, vătaful, timp de 10 zile nu are voie să vorbească și din acest
motiv i se spune mutul. Se crede că dacă se joacă cel puțin într-o zi
Călușul la casa unei familii și se dau copiii să-i joace călușul, nu se
mai îmbolnăvesc de friguri sau de alte boli. Când sunt cântate acele
melodii specifice Călușului, nu are voie să se prindă cineva în jocul
lor, dar în final este cântată o altă melodie și în acest joc au voie să se
prindă și cei de pe lături. Se crede că acei ce joacă în horă cu călușa-
rii tot anul nu se vor îmbolnăvi. În Afumați, a existat o renumită for-
mație de călușari al cărei vătaf a fost Gheorghe T. Titirigă.

Urmează apoi o serie de alte multe sărbători printre care:

Sfântul Ilie, Sfânta Maria, Nașterea fecioarei Maria, Sfântul mucenic
Dimitrie, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril etc.

Crăciunul
Este una dintre cele mai importante sărbători intrate în tradiția
românilor, sărbătoare ce are loc în fiecare an la data de 25 Decem-
brie. Este o sărbătoare așteptată cu bucurie, cu mari dorințe în suflet
și cu gândul către cei trecuți la cele veșnice. Este o sărbătoare bogată
în colinde, urări de sănătate și prosperitate în casele credincioșilor. În
seara de Ajun, după scăpătatul soarelui, grupuri de 3-4 colindători
trec pe la casele locuitorilor și le cântă:
Sculați, sculați, boieri mari, Florile dalbe! Sculați voi români
plugari, Florile dalbe! Că vă vin colindători, Florile dalbe! Noaptea
pe la cântători, Florile dalbe! Nu vă vin cu niciun rău, Florile dalbe!
Ci v-aduc pe Dumnezeu, Florile dalbe ! Dumnezeu adevărat, Florile
dalbe! De raze încoronat, Florile dalbe!
Apoi, în cele trei zile de Crăciun se cântă Steaua. Cete de câte
4-5 copii își fac o stea din carton, o îmbracă în hârtie lucioasă de
diferite culori, în mijlocul stelei lipesc o fotografie cu scena „Naște-
rea Domnului”, trec pe la casele locuitorilor și cântă „Steaua sus
răsare”.

293
Steaua sus răsare
Steaua sus răsare, Și dacă porniră
Ca o taină mare, Îndată-L găsiră.
Steaua strălucește La dânsul intrară
Magilor vestește. Și se închinară
Că astăzi Curata Cu daruri gătite
Prea Nevinovata Lui Hristos menite
Fecioara Maria Având fiecare
Naște pe Mesia Bucurie mare.
Magii cum zăriră, Care bucurie
Steaua și porniră Și aici să fie
Mergând după rază De la tinerețe,
Pe Hristos să-l vază. Pân’ la bătrânețe.

Cei care merg cu Steaua mai cântă: „Trei păstori se întâlniră”,

„Trei crai de la Răsărit” și „O, ce veste minunată!”
După ce cântă și transmit gazdei urări de sănătate, gazda le dă
bani, cozonac, dulciuri și fructe. În cele trei zile, fiecare familie se
pregătește din timp pentru a avea o masă îmbelșugată, funcție de
posibilitățile financiare, o masă cu produse tradiționale: caltaboși,
cârnați, șoric, piftie, cozonac etc.
În satul Afumați, biserica este singurul monument de arhitectură și
în Lista monumentelor de arhitectură este menționată cu următorul înscris:

Dj-II-m-B-08171, biserica „Izvorul Tămăduirii”

sat AFUMAȚI; comuna AFUMAȚI, 1861-1863

294
 4. Dispensarul uman. Starea de sănătate a
locuitorilor satului Afumați, de-a lungul
dezvoltării sale istorice
Așa cum am menționat anterior, în urmă cu peste 200 de ani, și
chiar ulterior, până în jurul anului 1900, strămoșii locuitorilor de pe
actuala vatră a localității Afumați, ca de altfel de pe aproape întreaga
suprafață a țării, din mediul rural, trăiau în corturi și bordeie. Acest
mod de viață era cauzat de un complex de factori negativi din acea
perioadă. Ducerea traiului în bordeie se datora și unei strategii, în
sensul că așezările omenești nu puteau fi descoperite de la distanță de
către năvălitori, fenomen destul de frecvent în acele timpuri. Astfel,
condițiile improprii de viață au dus la apariția a numeroase boli care
au făcut adevărate ravagii în rândul populației. Faptul că în locuințe
nu aveau lumină, căldură, că dormeau pe o rogojină întinsă pe pă-
mânt, că dormeau noaptea în hainele în care erau îmbrăcați ziua, că
nu aveau săpun ca să-și spele rufele și lipsa de asistență medicală au
condus la apariția sistematică a unor nemiloase boli. Cel mai adesea,
oamenii se confruntau cu boli ca: tuberculoza, pelagra, anghina difte-
rică. Cea mai nemiloasă boală din acea perioadă a fost ciuma. Aceas-
tă boală a secerat multe vieți în rândul locuitorilor de pe actuala vatră
a localității Afumați, în anii 1795, 1812 și 1830. Acolo unde erau
cazuri de ciumă, prima măsură era de a se afuma interiorul bordeiu-
lui, se tăia stâlpul din mijlocul bordeiului ce susținea așa-zisul acoperiș,
iar locuitori se mutau într-un alt loc. Începând cu data de 1 mai 1909,
circumscripția medicală Afumați a avut ca medic Dr. N. Enculescu,
iar din anul 1903 a fost agent sanitar Florea Berceanu, postul de
moașă era vacant. Florea Berceanu, în urmă cu mai mulți ani, a fost
primar, iar în timpul când a îndeplinit funcția de primar, a construit
primul local pentru primărie și primul local pentru școala din Afu-
mați. În 1909, comuna Afumați făcea parte din plasa Băilești, iar în
comuna Afumați era sediul Circumscripției medicale Nr. 14 din jude-
țul Dolj care cuprindea un număr de 15 sate. Până în anul 1908, me-
dicamentele se procurau de către comună din fondurile comunale și
se păstrau la primărie. De la această dată se procurau de către medic
de la depozitul regional de medicamente filiala Craiova.

295
 Iată structura acestei circumscripții care avea medic pe N. En-
culescu și agent sanitar pe Florea Berceanu:

Nr. Comuna. Sate Populația Distanța Spital sau Observații

comunei de la infirmerie
în județ reședința
medicului
98 AFUMAȚI Afumați 1689
Medic Amzulești
Agent sanitar
Moașe
99 GALICEA Galicea 4671 15 km. Infirmerie
MARE Mare
Agent
sanitar
Moașe
100 BOURENI Boureni 1432 3 km.
101 RASTU Rastu 22 km. Infirmerie
Agent sanitar
Moașe
102 PERIȘORU Perișoru 2768 20 km.
103 GIBEGA Giubega 2502 18 km. Infirmerie
Agent sanitar
Moașe
104 GALICIUICA Galiciuica 2016 15 km.
105 CIOROIAȘU Cioroiașu 3169 15 km. Infirmerie
Agent sanitar Trochești
Moașe Cioroiu
106 SILIȘTEA Siliștea 2342 7 km.
CRUCII Crucii
107 CATANE Catane 3016 12 km. Infirmerie
Agent sanitar Coveiu
Moașe
108 NEGOIU Negoiu 1879 16 km.

În anul 1909, comuna Afumați avea o populație totală de

1689, din care 832 bărbați și 857 femei. Din totalul populației, în
satul Afumați erau 551 bărbați și 553 femei, iar în Amzulești erau
281 bărbați și 304 femei. În comună erau 195 de locuințe, din care 18
case erau din cărămidă, 87 erau case din nuiele lipite cu lut și 90 case
din pământ bătut. În Afumați exista o școală din cărămidă, compusă
dintr-o clasă, cu un cubaj de 100 m c, în care învățau 50 de elevi și
era și o cancelarie, iar în Amzulești era o școală cu un local impro-
priu, cu un cubaj de 45 m c, în care învățau 30 de elevi. Pentru toți
locuitorii comunei, între cele două sate, pe locul actual al bisericii,
era o biserică într-o stare avansată de degradare și un singur cimitir.
Iată încă o situație statistică ce cuprinde date pentru perioada 1900-1909,
relative la sporul populației pentru fiecare din acești ani:

296
 Anul Nr. născuți Nr. morți Nr. născuți Sporul
morți populației
1900 51 26 - 25
1901 57 25 - 32
1902 56 38 - 18
1903 52 25 - 27
1904 63 42 - 21
1905 69 29 - 40
1906 61 31 - 30
1907 91 28 - 63
1908 60 44 - 16
1909 71 67 - 4
Cu toate că numărul celor născuți este suficient de mare ra-
portat la efectivele populației adulte, sporul populației nu este mul-
țumitor din cauza faptului că în acea perioadă erau diverse epidemii,
dar motivul important era lipsa de rezistență la diverse boli a noilor
născuți, consecință a unei slabe îngrijiri medicamentoase a mamei și
din această cauză numărul deceselor din perioada primei copilării era
mult prea mare. Sperăm ca aceste date să contribuie la formarea unei
imagini asupra stării sociale, stării de sănătate etc. relativ la cetățenii
din Afumați și Amzulești din acea perioadă.
O altă nenorocire s-a abătut asupra locuito-
rilor în 1913, când mai mulți locuitori din Afu-
mați au participat la campania militară din Bulga-
ria, unde au contractat nemiloasa holeră. Cei care
au participat la această campanie și-au făcut dato-
ria cu prisosință, fapt pentru care 9 participanți la
aceste lupte au fost decorați cu „Avântul Țării”.
Iată numele majorității acelora care au
participat la luptele din Bulgaria: Grigorie F.
Deca, învățător, Reg. 31 Infanterie Calafat,
Grigorie N. Deca, Ion Titirigă, reîntors acasă,
moare de holeră, Marin Durlă, reîntors acasă,
moare de holeră, Ștefan Durlă, Ștefan Badea,
Marin Leancă, Ștefan P.T. Preda, Ștefan Medalia
Neacșu, Anghel F. Deca, Gheorghe Nuță, „Avântul Țării”
Ristea T. Florescu, decorat cu „Avântul Țării”,
Florea Mitru, decorat cu „Avântul Țării”,

297
 Ion Gană, decorat cu „Avântul Țării”,
Marin Noană, decorat cu „Avântul Țării”,
Marin Nuță, decorat cu „Avântul Țării”,
Dumitru Zdrâncă, decorat cu „Avântul Țării”,
Năstase Nuță, decorat cu „Avântul Țării”,
Petre P. Stănescu, decorat cu „Avântul Țării”,
Dumitru Țărineanu (îi moare soția de holeră), decorat cu „Avântul
Țării”.

Toți cei care au plecat să-și facă datoria față de țară s-au întors
acasă, dar după un anumit timp, o parte dintre aceștia sau membri ai
familiilor acestora au decedat ca urmare a contractării acestei nemi-
loase boli. Pentru diminuarea și chiar eradicarea efectelor acestei
boli, a fost trimisă în Afumați o echipă sanitară sub conducerea me-
dicului Dumitrescu care a stat în Afumați timp de 90 de zile. Alimen-
tația necorespunzătoare și condițiile de viață insalubre au condus la o
altă boală, în special în rândul copiilor, fiind vorba de tusea convul-
sivă (tusea măgărească). Din cauza acestei boli, în Afumați au dece-
dat doar în 1924, 7 copii. După cel de-Al Doilea Război Mondial,
locuitorii s-au confruntat cu o altă boală destul de periculoasă – Tifo-
sul exantematic. Frecventele confruntări ale populației cu boli care
mai de care mai periculoase au determinat punerea cu acuitate a pro-
blemei înființării de dispensare umane în mediu sătesc. Primii care
au fost implicați, după cel de-Al Doilea Război Mondial în acțiuni de
prevenire a bolilor și luare a unor măsuri de prevenire, au fost acei
cetățeni care au participat în timpul satisfacerii stagiului militar ca
sanitari în spitalele de campanie. Printre cei care au îndeplinit în
Afumați funcția de agenți sanitari au fost Marin Enache (Toșa) și
Pavel Vică din Boureni. În această perioadă, cele mai apropiate spita-
le erau cele din Băilești și Bârca. O zi de spitalizare era foarte scum-
pă, iar consultațiile, de asemenea, erau greu de suportat de către cetă-
țeni, ca să nu mai pomenim de costurile medicamentelor. Până în
1931, comuna Afumați era reședința circumscripției sanitare, după
care aceasta s-a mutat în comuna Urzicuța la cererea medicului de
circumscripție, care și-a luat locuință cu chirie la Urzicuța. După
aceasta, în comună au rămas doi agenți sanitari, dintre care unul era
plătit de la bugetul comunei, iar celălalt, de la bugetul statului. După
cel de-Al Doilea Război Mondial a îndeplinit funcția de moașă co-

298
munală – Victoria C. Dinu (a lui Sticu). Văzând că existența unui
dispensar uman era absolut necesară, generalul Constantin Manolescu
a dat suma de 50 000 lei, pentru construcția unui dispensar, iar Ana
G. Seulescu, moștenitoarea defunctului Gheorghe Seulescu, soțul
Anei G. Seulescu, dăruiește comunei casa ce i-a rămas proprietate, ca
să se instaleze un dispensar uman, și numai în acest scop (clădirea în
care se află actualul dispensar uman). Iată copia documentului respectiv:

Proces-verbal,

Astăzi 16 Noiembrie 1945

Noi, I. Niculescu, mandatar al bunurilor D-nei Ana G. Seulescu,
moștenitoare testamentară a defunctului Gh. Seulescu, proprietar în
comuna Afumați, județul Dolj, și D-l D-r Tudor Sandu, medicul Cir-
cumscripției Sanitare Siliștea-Crucii- Dolj, având în vedere și luând
de bune intențiile sau mai bine zis dorința Doamnei Ana G. Seulescu,
exprimată verbal, atât față de unul cât și de celălalt din susnumiții,
clădirea de locuință, zisă boierească, ce se află în comuna Afumați,
Județul Dolj, care a fost lăsată prin testament de către defunctul Gh.
Seulescu, soției sale Ana G. Seulescu, că o dăruiește comunei, ca în
ea să se instaleze, un Dispensar medical și numai în acest scop.
Având în vedere scrisoarea în manuscris a Dnei. Ana G. Seulescu,
purtând data de 13 noiembrie 1945, anexată în copie prezentului
proces-verbal și pe care Dl. Dr. Tudor Sandu, Medic Circ. Siliștea-
Crucii – Dolj, în raza căruia se află imobilul numit, a fost invitat a
semna că a luat cunoștință de actul prin care Dna. Ana G. Seulescu,
ne autorizează pe noi, Ion Niculescu de a preda Dlui. Dr. Tudor Sandu,
Medicul Circ. Siliștea-Crucii – Dolj, casa numită, pentru instalarea
imediată a Dispensarului comunei Afumați, jud. Dolj, urmând a se
face formalitățile ulterior. Având în vedere această dorință a Dnei.
Ana G. Seulescu, exprimată verbal și în scris, în prezența Dlui. D. I.
Zdrâncă, Notarul comunei Afumați, județul Dolj, au procedat, cel
dintâiu la predare și cel de-al doilea la primirea numitului imobil,
compus din: Două camere dormitoare, un hol mare, una cameră mare
(ce servea de birou), una cameră de serviciu, una cameră de baie,
două camere subsol (una pentru bucătărie și una servind pentru că-
mară)și pivniță cu intrarea de afară. Toate aceste dependințe sunt fără
nicio mobilă, sau alte necesare. Acest imobil este situat într-un părcu-

299
leț și grădină cu pomi fructiferi, care ocupă o suprafață de 5400 m. p.
și este împrejmuit cu gard de blană și ștacheți, la stradă, partea de
sud fără împrejmuire, și având următoarele învecinări: La Nord cu
șoseaua comunală, la Sud – fosta lucernărie, la Răsărit cu Tudor și
Ștefan N. Leancă, la Apus cu conacul moșiei, despărțit prin împrej-
muire. Clădirea, casa se găsește în stare bună, iar împrejmuirea puțin
îmbătrânită. În părculeț se află o fântână cu pompă de mână, ce nu
funcționează. Drept care s-a dresat prezentul proces-verbal, în trei
exemplare, din care unul se v-a înainta, D-nei Ana G. Seulescu, prin
D-nul I. Niculescu, iar două exemplare D-lui Medic al Cir. Siliștea-
Crucii – Dolj, în raza căreia se află comuna Afumați, jud. Dolj, unde
se află imobilul numit.

Am predat, Am primit,
I. Niculescu Dr. T. Sandu
Medic Circ. Siliștea-Crucii, Dolj
Prezentul Proces-verbal s-a făcut azi la data de mai sus, la fața
locului în prezența noastră.
Notarul comunei Afumați
D.I. Zdrâncă

Având spațiu necesar pentru amenajarea Dispensarului medi-

cal, satul Afumați a beneficiat de medici și asistenți medicali, contri-

300
buind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. După
ieșirea la pensie a moașei comunale Victoria C. Dinu, primul medic
repartizat la dispensarul din Afumați, a fost medicul Traian Păcuraru
și apoi medicul Șandru, iar asistenți medicali: Marin Stănescu (fiul
învățătorului de la Școala Afumați, Petre Stănescu, în urmă cu apro-
ximativ 50 de ani, față de data numirii sale ca asistent medical) și
Mutilă Tița. Nu peste mult timp, a fost numit la acest dispensar me-
dicul pediatru Salo și alți asistenți medicali, Ion Mitre, Gheorghe
Pomponiu și Cornel Țerineanu. De-a lungul existenței acestui dis-
pensar, ca medici au mai lucrat Ion Calotă și Cornelia Margan.
La data de 1 noiembrie 1974, sunt numiți ca medici la Dis-
pensarul uman Afumați medicul Marius Ciobanu, transferat ulterior
medic specialist la Spitalul Băilești, pentru secția de boli infecțioase,
și medic Maria Ionică, din Afumați, care a lucrat la această unitate
până în anul 2013, când s-a pensionat. Tânărul medic Marius Cioba-
nu, din dorința de a asigura asistență permanentă locuitorilor, a locuit
în clădirea dispensarului împreună cu soția sa, medic Maria Ciobanu,
angajată la Dispensarul uman Urzicuța. În afara faptului că medicul
Marius Ciobanu a dovedit că este un foarte bun specialist, a dovedit
că este și un bun gospodar. A executat lucrări de renovare a localului
dispensarului, a pus la punct instalația de alimentare cu apă a localu-
lui, s-a preocupat de repunerea în funcțiune a unei vechi fântâni din
curtea dispensarului și chiar a obținut de la Primăria Afumați sumele
necesare pentru a fora o fântână la adâncimea de 20 de metri. A pus
un mare accent pe faptul ca fântânile din care se aprovizionau locui-
torii cu apă să aibă apă de calitate. Pentru aceasta, medicul Marius
Ciobanu împreună cu asistentul Gheorghe Țerineanu efectuau frec-
vent dezinfecția fântânilor, prin tratarea cu substanțe, recoltau perio-
dic probe de apă pe care le duceau la analize la laboratoare de specia-
litate. Atât medicul, cât și asistentul țineau o strânsă legătură cu uni-
tățile școlare și preșcolare de pe raza comunei Afumați. Realizau
periodic controale în unitățile de pe raza comunei și știau cum să se
impună pentru ca deficiențele să fie remediate în cel mai scurt timp.
După ce medicul Marius Ciobanu și soția sa, medicul Maria Ciobanu
au fost transferați la spitalul din Băilești, majoritatea cetățenilor din
Afumați, care ajungeau ca pacienți în saloanele de care răspundeau,
au admirat și calitatea umană a acestui cuplu de medici. Nu a fost
determinantă durata cât au locuit în Afumați, ci determinant a fost

301
felul medicului de a se face apropiat de pacient, pentru a alina și în
acest mod o parte din suferința fiecăruia.
Ulterior a fost încadrat medicul Mircea Poenaru, care a fost
luat peste puțin timp ca medic anestezist la Spitalul Teritorial Băilești
și la spitalul din Calafat. A urmat apoi medicul Cornel Poenaru.
Datorită calităților profesionale, medicul Maria Ionică a fost
medicul de familie al multor cetățeni din Afumați, conform opțiuni-
lor fiecărui asigurat. După pensionare, a lucrat în continuare cu un
sfert de normă, alături de noul medic de familie, Ligia Purnea, care
nu este altcineva decât fiica medicului Maria Ionică. În familia medi-
cului Maria Ionică, frații, surorile, fiica, ginerele, cu toții sunt medici.
Au o bună dotare a cabinetelor medicale, sunt medici de o deosebită
competență profesională, fapt ce face să fie foarte apreciați de către
locuitorii comunei Afumați. Din discuțiile purtate cu mulți pacienți,
am aflat că atunci când nevoia impune ca o parte dintre pacienți să
meargă la Spitalul Regional Craiova, mărturisesc că diagnosticul pus
de acești medici de familie de la Dispensarul Uman Afumați este
confirmat de medicii de la Craiova, dovadă evidentă a profesionalis-
mului, a pregătirii în domeniul pe care l-au ales, în care lucrează ca
adevărați vindecători de traume fizice, dar prin modul în care îți vor-
besc, asigură și un „pansament” pentru psihic. În 2013, localul Dis-
pensarului Uman Afumați a beneficiat de reparație capitală. Cu
această ocazie, s-au înlocuit acoperișul, ferestrele, ușile, au avut loc
lucrări de consolidare, lucrări de zugrăvit, asigurat încălzirea cu aju-
torul unei centrale termice etc.
Ca asistenți au mai lucrat la acest dispensar și: Elena Purcaru,
Elena Ciocan, Gheorghița Preda, Floarea Macamete, Dumitru Că-
nureci, Mihaela Oanță, Marinela Ciută și Camelia Pârvulescu.
Se poate spune că toți medicii care au lucrat la dispensarul din
Afumați au fost buni specialiști, s-au îngrijit de starea de sănătate a
populației, au fost preocupați de creșterea natalității, dar faptul că
după 1960, foarte mulți tineri au plecat să se angajeze în Craiova, în
Băilești sau în alte localități din țară, a avut repercusiune îmbătrâni-
rea populației și acum efectele sunt mai evidente.
Iată numărul de nașteri și de decese la nivelul comunei Afu-
mați în perioada 2004-2013, situație care este de-a dreptul alarmantă
pentru viitorul acestei comune.

302
 Anul Născuți vii Decedați Sporul populației
2004 22 90 -68
2005 23 69 -46
2006 26 73 -47
2007 25 78 -53
2008 15 73 -58
2009 19 77 -58
2010 17 81 -64
2011 22 73 -51
2012 24 63 -39
2013 21 63 -42

Comparând aceste date cu cele din tabelul pentru perioada

1900 – 1909, se constată diferențe enorme. În acel tabel, toate dife-
rențele sunt pozitive, numărul locuitorilor creștea an de an, iar în
acest ultim tabel, toate diferențele sunt negative, numărul locuitorilor
scade dramatic în fiecare an. Dacă se va merge în acest ritm, nu peste
mulți ani, satele comunei Afumați vor rămâne pustii.
Așa să fie? Sperăm să nu fie așa. Românul a fost salvat atunci
când s-a aflat în impas.
Menționăm că datele din primul tabel se referă strict la satul
Afumați, iar cele din precedentul tabel sunt date pentru toate satele
componente ale comunei Afumați. Că populația totală a comunei
Afumați este în continuu scădere se constată cu ușurință și din anali-
za tabelului următor:

Anul Total populație Bărbați Femei

2002 3163 1519 1644
2009 2991 1434 1557
2010 2923 1394 1529
2011 2872 1381 1491

303
 5. Primăria. Administrația comunală
Prin Legea agrară din 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza au fost
puse și bazele administrației comunale. Odată cu înființarea adminis-
trației comunale au fost numiți și primarii. În Afumați, administrația
comunală a luat ființă în anul 1867.
Activitatea primăriei s-a desfășurat într-un local construit în
timpul cât a fost primar Florea Berceanu. Era o clădire mică. A fost
ulterior demolată și în curtea respectivă a fost construit Teatrul de
vară, curte în care s–a construit și local propriu pentru Postul de Poliție
Afumați.

După 1945, sediul Primăriei Afumați a fost într-o casă naționa-

lizată.

304
 După evenimentele din 1989, casa respectivă a fost revendica-
tă și câștigată de fostul proprietar, iar sediul Primăriei Afumați s-a
mutat în clădirea fostului C.A.P „30 Decembrie” Afumați.

În 2013, primar fiind Marian Belu, Primăria Afumați, dispu-

nând de curte suficient de mare, Consiliul Local Afumați a hotărât
înființarea unui teren de joacă pentru copii, un teren pentru minifot-
bal și un mic parc. Tot în acest an, Consiliul Local Afumați a direcți-
onat sume importante pentru realizarea de noi obiective în toate cele
trei sate. Astfel, în Afumați s-a realizat gard metalic la primărie, la
Muzeul civilizației satului Afumați, în preajma Școlii Boureni s-a

305
amenajat un parc, în care au fost fixate diverse aparate de joacă pen-
tru copii, în Covei a fost recondiționat localul în care cetățenii sunt
îngrijiți medical, s-a amenajat în zona bisericii un parc în care se află
terenul de joacă pentru copii etc.

306
 Pentru a reproduce în ordine cronologică șirul primarilor nu-
miți sau aleși în Afumați, s-a cercetat arhiva comunei. Aceasta cu-
prinde documente începând cu anul 1832 care erau scrise de preoți,
în lipsă de administrație comunală iar primele documente sunt scrise
cu litere cirilice. Din lipsa unor legi clare, care să aibă efecte pe peri-
oade îndelungate și din cauză că guvernele erau schimbate foarte des
ca urmare a venirii la conducere a altor partide politice, la nivelul
comunelor, primarii erau schimbați la perioade relativ scurte. În cele
ce urmează vom prezenta numele și prenumele primarilor, al ajutori-
lor de primar, al notarilor și, după caz, al secretarilor de primării. Din
motive care nu este nevoie a fi explicate, nu vom menționa partidele
politice în timpul cărora a activat fiecare primar.
1. Gheorghe Bercea 1867-1868, din Boureni (satul Boureni a
făcut parte din comuna Afumați până în anul 1892, iar satul Amzu-
lești, până în 1932).
2. Florea Zdrâncă, 1869-1870, din Afumați.
3. Ion Mitre Mic, 1871, din Boureni, tatăl viitoarei personali-
tăți a comunei, Ion Ionescu Dolj.
4. Florea Tică, 1872, din Amzulești.
5. Florea M. Deca (Plotogea), 1873, din Afumați.
6. Florea Berceanu, 1874-1877, din Amzulești. A avut ca notar
pe Gheorghe Potangic.
7. Florea M. Deca, 1878, din Afumați. A avut notar pe Dumi-
tru Marinescu.
8. Ion Mitre Mic, 1879, din Boureni.
9. Florea Berceanu, 1880, din Amzulești. Ca notar a venit Ion
Mitrănescu, începând cu data de 1 ianuarie 1880. Ion Mitrănescu, născut
la data de 8 noiembrie 1862, era din Catane și a lucrat ca notar până
la data de 1 septembrie 1882. Pleacă de la Afumați și în perioada 1
septembrie 1882 – 1884 lucrează ca notar în Băilești. De aici pleacă
în armată, după efectuarea stagiului militar, revine ca notar la Afu-
mați, iar după o perioadă, pleacă la Bistreț și apoi ajunge în satul
natal, Catane. În 1895, Ion Mitrănescu renunță la activitatea de notar,
deoarece devenise moșier. În cele din urmă își vinde moșia și cumpă-
ră o mare moșie pe Urzicuța, cu suma de 840 000 lei, și aici va avea
ulterior o mare contribuție în evoluția comunei.
10. Florea al Floarei, 1881.
11. Costică Radu Țerineanu, 1882-1883, din Afumați.

307
 12. Petre Roșca, 1884, din Boureni. Notar a fost S.I. Roșculescu.
13. Marin Badea, 1884, Afumați.
14. Florea Berceanu, 1885-1887, din Amzulești. A avut notar
pe Ion Stănculescu. Este primarul care a construit în 1887 localul de
primărie, care era format din două încăperi și era construit pe locul
unde se află actualul local al Postului de Poliție Afumați.
15. Stan Florea, 1888-1890. A avut notar pe Ion Stănculescu.
16. Tănasie Florea, 1891, din Afumați. Notar a fost Ion Dumi-
trașcu.
17. Ștefan T. Preda, 1894, din Afumați.
18. Stan Florea, 1895-1896, din Afumați.
19. Ștefan T. Preda, 1897-1898, din Afumați. În 1896 s-a
aprobat, iar în 1897 s-a realizat prima plantație de duzi pe drumurile
județene și comunale din perimetrul comunei Afumați.
20. Florea I. Bănică, 1899-1902, din Amzulești.
21. Dumitru I. Deca, 1903-1905, din Afumați. A fost notar
Stan Florescu.
22. Alexandru D. Mirea, 1906-1907, din Afumați. Notar a fost
Petre Teodorescu.
23. Florea I. Bănică, 1908-1912, din Amzulești. Notar a fost
Gheorghe V. Sandu.
24. Stan Florescu, 1913-1 martie 1920, din Afumați.
25. Petre Teodorescu, 1 martie 1920-19 iunie 1920.
În 1919 este promulgată Legea votului universal și totodată
apar partidele politice. Apariția partidelor politice face să apară pofta
de putere, se ascute lupta pentru putere, guvernele se schimbă destul
de des și aceste aspecte conduc la situația ca primarii să fie schimbați
mult mai des.
26. Marin A. Mirea, 19 iunie 1920-13 februarie 1922. Notar a
fost Constantin Iliescu din Siliștea Crucii.
27. Florea D. Berceanu, 14 februarie 1922-10 aprilie 1924.
28. Alexandru G. Ionescu, 10 aprilie 1924-23 aprilie 1926. A
fost primul primar ales prin vot secret în comuna Afumați.
29. Marin A. Mirea, 23 aprilie 1926-10 iunie 1926
30. Alexandru G. Ionescu, 10 iunie 1926-30 decembrie 1928.
A fost notar Ion L. Mitu, din Urzicuța, iar Anghel Florea Tudorică
din Afumați a fost secretar. În acest mandat de primar a realizat în
anul 1928 repararea și renovarea localului primăriei.

308
 31. Cristea M. Văduva, 1 ianuarie 1929-23 mai 1931, din Afumați.
32. Ion Niculescu, 24 mai 1931-15 iunie 1932, din Afumați,
fost administrator al moșiei generalului Gheorghe Seulescu.
33. Florea I. Furiș, 16 iunie 1932-15 noiembrie 1933, din
Afumați.
34. Marin S, Leancă, 16 noiembrie 1933-10 mai 1934. A fost
notar Dumitru I.I. Zdrâncă din Afumați.
35. Ristea T. Florescu, 11 noiembrie 1934-26 iulie 1937, din
Afumați.
36. Pantelimon Ionescu, 27 iulie 1937-31 decembrie 1937 din
Afumați. Secretar a fost Florea F. Tudorică, iar casier comunal a fost
Ilie S. Gană, ambii din Afumați.
37. Florea I. Furiș, 1 ianuarie 1938-15 ianuarie 1938.
38. Gogu T. Nuță, 16 ianuarie 1938-10 februarie 1938 din
Afumați.
39. Dumitru M. Vică, 18 februarie 1938-26 august 1938.
40. Dumitru I. I. Vică, 26 august 1938-12 decembrie 1938.
41. Alexandru G. Ionescu, 10 ianuarie 1939-26 martie 1940.
42. Ștefan Ș. Florescu, 27 martie 1940-5 august 1940.
43. Florea I. Furiș, 5 august 1940-5 septembrie 1940.
44. Constantin M. Pena, 6 septembrie 1940-25 ianuarie 1941,
iar ca ajutor de primar a fost numit Marin M. Noană.
45. Alexandru G. Ionescu, 26 ianuarie 1941-15 august 1943,
iar ca ajutor de primar a fost numit Anghel Florea Tudorică.
46. Florea I. Furiș, 15 august 1943-21 aprilie 1945, iar ca aju-
tor de primar a fost Constantin N. Coșoveanu,
47. Marin Stan Leancă, 21 aprilie 1945-3 noiembrie 1945.
48.Constantin Daja, 4 noiembrie 1945-26 mai 1947.
49. Dumitru I. I. Deca, 26 mai 1947-14 martie 1948.
50. Dumitru M. Tudorică (Costache Tudorică) 14 martie 1948-
24 octombrie 1948.
51.Ștefan Ș. Badea, 24 octombrie 1948 – 31 august 1949. În
timpul când acesta a fost primar au fost înființate Comitetele Provizo-
rii, primarul a luat denumirea de președinte, iar notarul a luat denumi-
rea de secretar al Comitetului Provizoriu Comunal. La data de 5 iulie
1949, Stan Gană este numit secretar al Comitetului Provizoriu Comu-
nal și lucrează pe această funcție până la data de 1 februarie 1953.

309
 52. Petre Toaie, președinte, 3 septembrie 1949-6 octombrie
1949, adus și numit din rândul muncitorilor.
53. Atanasie Duică, președinte, 6 octombrie 1949-5 noiembrie
1949, adus tot din rândul muncitorilor.
54. Alexandru Pavel Furiș, președinte, 6 noiembrie 1949-26
octombrie 1950. Printre succesele sale ca președinte evidențiem rea-
lizarea iluminatului public al șoselei cu ajutorul unui grup electrogen,
instalat la moara lui Gheorghe Dinopol.
55. Vasile Blagu, președinte, 27 octombrie 1950-14 iunie 1952
din Goicea, din rândul muncitorilor.
56. Nicolae Bălan, președinte, 15 iunie 1952-12 februarie 1953
când a decedat. De la 1 februarie 1953 până la 10 august 1955 este
numită secretar al primăriei Elena Ologeanu.
57. Ion Dișa, președinte, 12 februarie 1953-1 februarie 1954.
Era din Băilești, căpitan de vapor. A fost înlocuit ca necorespunzător.
58. Ștefan Glăvan, președinte, 1 februarie 1954-31 decembrie
1956. Era din Băilești și de meserie era mecanic la I.I.L. Băilești. De
la 10 august 1955, până la 31 decembrie 1971 a lucrat ca secretar Ion
Văduva. Ștefan Glăvan este președintele care a realizat radioficarea
satelor Afumați și Boureni și electrificarea comunei prin racordare la
sistemul național. Este președintele care a terminat lucrările la Cămi-
nul Cultural din Afumați și la cel din Boureni, realizând lucrările de
tencuit pe exterior și dotarea fiecărui cămin cultural cu câte 200 de
scaune curbate.
59. Ion (Jane) Pătru, președinte, 1 ianuarie 1957-2 iulie 1964.
Era din Băilești.
60. Constantin Ceaușu, președinte, 3 iulie 1964-23 iulie 1971.
Locuitor al satului Afumați și în timp cât a fost președinte a realizat
următoarele:
– Împreună cu președintele C.A.P. Afumați, Nuță Constantin,
au construit localul nou de școală în Afumați.
– A dalat majoritatea trotuarelor din Afumați și Boureni.
– A construit Teatrul de Vară din Afumați în 1964.
– A amenajat terenurile de fotbal din Afumați și Boureni.
– A amenajat parcul comunei, pe locul unde se află în prezent
piața comunală.
61. Mircea Enache, președinte, 24 iulie 1971-28 aprilie 1975,
locuitor al satului Afumați. De la 1 ianuarie 1972, până la 31 martie

310
1989, a lucrat ca secretar Ion Furiș. Președintele Mircea Enache a
fost cel care a contribuit la realizarea următoarelor:
– A continuat lucrările de la trotuare.
– Se construiește Căminul Cultural de la Covei.
– A întocmit documentația și a obținut aprobările necesare
pentru construirea localului pentru poștă.
– În fostele localuri pentru primăria din Boureni și din Amzu-
lești a înființat magazine de mărfuri.
62. Mihai Petrescu, președinte, 29 aprilie 1975-30 octombrie 1977.
63. Gheorghe Militaru, președinte, 1 noiembrie 1977-30 apri-
lie 1981. La data de 6 octombrie 1979, Constantin Ungureanu este
numit în funcția de vicepreședinte al Consiliului Local Afumați.
64. Constantin Ungureanu ține locul de președinte în perioada
1 mai 1981-7 februarie 1982.
65. Constantin Ungureanu 8 februarie 1982-31 decembrie
1989. În perioada 06.03.1982 – 01.01.1990, îndeplinește funcția de
vicepreședinte Nicolae Cocora, din Covei.
66. Teodor Noană, primar, 1 ianuarie 1990-31 ianuarie 1991, a
fost primar numit, adică nu a ocupat funcția de primar în urma unor
alegeri locale, iar tot cu această dată, funcția de secretar al Primăriei
Afumați a fost îndeplinită de Nicolae Cocora, până la data de
01.02.1997, când s-a pensionat la limită de vârstă.
67. Ion Ionică, primar, 1 ianuarie 1992-24 iunie 1996, primul
primar ales după evenimentele din decembrie 1989. În perioada 1
aprilie 1992-24 iunie 1996, Constantin Niță a fost ales de către consi-
lierii locali a îndeplini funcția de viceprimar. Consilierii din legislatu-
ra 1992-1996 au fost: Constantin Niță, Ilie Micu, Constantin Preda,
Dumitru Badea, Dan Furiș, Roman Radu, Toma Rusoiu, Marin Căl-
dărin, Alexandru Stănilă.
68. Teodor Noană, primar, 25 iunie 1996 – 1 iulie 2000
69. Constantin Niță, primar, 2 iulie 2000 – 2004
70. Constantin Niță, primar, 2004 – 15 iulie 2008
71. Cornel Teodorescu, primar, 16 iulie 2008 – 29 iulie 2012. În
această perioadă, Marian Belu a îndeplinit funcția de viceprimar.
Una dintre cele mai importante realizări pentru comuna Afu-
mați, o constituie șoseaua asfaltată care face legătura între satele
Boureni și Covei, inaugurarea având loc în timp ce era primar Cornel
Teodorescu, la data de 13 octombrie 2010. La inaugurare a fost pre-

311
zent Ion Preoteasa, președinte al Consiliului Județean Dolj. Iată ima-
gini de la acest eveniment.

72. Marian Belu, primar, 30 iulie 2012  11 mai 2015. Odată

cu alegerea ca primar a lui Marian Belu, s-a ales de către consilieri în
funcția de viceprimar, Constantin Niță, una dintre persoanele cu o
îndelungată activitate în cadrul Primăriei Afumați.
În timp ce se finaliza prezenta lucrare, s-a dispus de către Pre-
fectura Dolj încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de
primar al comunei Afumați al domnului Marian Belu, pe motiv de
incompatibilitate, în sensul că pe timpul înde-
plinirii funcției de primar a fost și membru în
conducerea S.C. Salubritatea Băilești SRL și
comerciant persoană fizică autorizată, neexis-
tând alte anumite abateri de la responsabilitatea
de primar. Hotărârea poate fi contestată.
73. Constantin Niță, 12 mai 2015 - prezent,
primar interimar până la alegerile din 2016 sau

312
până la rezolvarea eventualei contestații depusă de fostul primar, Marian
Belu. În puține cuvinte, domnul Constantin Niță poate fi caracterizat
astfel: muncitor, tenace și capabil a se orienta rapid în situații diverse.
Iată imagini de la ședința de constituire a Consiliului Local Afu-
mați și de depunere a Jurământului de către primarul ales, Marian Belu.

În 2013, în timp ce era primar Marian Belu, Consiliul Local

Afumați a aprobat nomenclatorul stradal pentru toate cele trei sate
ale comunei Afumați. Iată reprezentarea schematică a satului Afu-
mați și numele străzilor:

313
 1. Duzilor, 34 locuințe, de la Maria Dudu la Constantin Ceaușu.
2. Principală, 146 locuințe, de la Georgeta Popa la Marin Toma.
3. Cireșului, 19 locuințe, de la Constantin Dudu la Oliver Tunaru.
4. Rozelor, 43 locuințe, de la Cristi Constantin Zdâncă la Marin
Șerban.
5. Aleea rozelor, 4 locuințe, de la Cristi Constantin Zdrâncă la
Antoaneta Daju.
6. Nucului, o locuință, de la Primăria Afumați la Cornel Poenaru.
7. Fântâna de piatră, 20 locuințe, de la Florea Preda la Elena
Pomană.
8. Aleea teilor, 3 locuințe, de la Doru Șoldea la Marin Enache.
9. Aleea vișinului, 2 locuințe, de la Florea Pena la Constantin Pena.
10. Aleea dogarului, 2 locuințe, de la Gheorghe Mitrică la Elena
Nuță.
11. Vișinului, 80 locuințe, de la Constantin Tunaru la Motelie
Pena.
12. Morii, 3 locuințe , de la Ion Constantin la Cristi Stănilă.
13. Narcisei, 21 locuințe, de la Teofil Gană la Gheorghița Mitru.
14. Lalelelor, 66 locuințe, de la Marcel Cismaru la Constantin
Ionică.
15. Aleea zmeurei, o locuință, de la Elisabeta Bona la .
16. Aleea trandafirului, 3 locuințe, de la Ștefan Știrbu la Nelu
Toma.
17. Aleea piersicului, 2 locuințe, de la Cornel Răduț la Dumitru
Vicu.
18. Trandafirului, 80 locuințe, de la Florea Rizan la Iulian Nedelcu.
19. Zambilei, o locuință, de la Gheorghe Vicu la .
20. Lămâiței, 22 locuințe, de la Florea Andrei la Constantin Niță.
21. Salciei, 2 locuințe, de la Iulică Poenaru la Florea Tudorică.
22. Plopilor, 22 locuințe, de la Vasile Bondac la Tiberie Tudor.
23. Trestiei, 5 locuințe, de la Iulică Poenaru la Sabin Enache.
24. Aleea crinului, o locuință de la Stelian Garoiu la –.
25. Crinului, 12 locuințe, de la Elena Voinea la Ioana Stănescu.
26. Bujorului, 22 locuințe, de la Marius Rizan la Maria Cismaru.
27. Brutăriei, 9 locuințe, de la Fana Oprea la Ion Gană.
28. Viorelelor, 30 locuințe, de la Roman Leancă la Ion Predatu.
29. Parcului, - locuințe, de la – la .
30. Stadionului, 15 locuințe, de la Florea Preda la Viorel Negrea.
31. Salcâmului, 7 locuințe, de la Ștefan Iancu la Aurelia Știrbu.
32. Aleea viorelelor,  locuințe de la – la –.

314
 6. Poștă, telefon, radio

6.1. Poșta
Cu foarte mult timp în urmă, corespondența (scrisori, cărți poș-
tale), ziare, reviste erau aduse cu diligența. Toate acestea erau aduse la
primăria din fiecare localitate și de aici erau distribuite destinatarilor
de către un salariat din cadrul fiecărei primării. Corespondența era
distribuită destinatarilor și de anumite cadre didactice, animate de
dorința de a contribui la soluționarea unor probleme ale localității. În
arhiva Școlii Afumați s-au găsit documente care atestă că, de exemplu,
învățătorul Gheorghe Trănculescu din Coțofenii din Față a funcționat
ca învățător la Școala Afumați în perioada 1 octombrie 1881-1 septem-
brie 1905, un dascăl ce a avut deosebite realizări profesionale și, în
plus, o mare perioadă de timp a îndeplinit și funcția de agent poștal,
convins că astfel îi poate ajuta pe cetățenii comunei, primind pentru
aceasta doar 5 lei/ lună. Un dascăl deosebit prin tot ce a realizat. În
Afumați, această situație a existat până în anul 1954. După această
dată, corespondența era adusă de către un poștaș care ridica acea co-
respondență de la Oficiul P.T.T.R. Gara Afumați, și care deservea sate-
le: Afumați, Amzulești, Urzicuța și Urzica Mare. La acest oficiu poștal,
întreaga corespondență era adusă cu trenul de la Craiova unde avea loc
o cartare la nivel de județ a corespondenței. Acesta avea șaretă cu un
cal și era plătit și pentru acestea. Începând cu anul 1954, se înființează
în Afumați Agenția de poștă, unde este adusă întreaga corespondență,
care era distribuită la domiciliu de către un angajat (poștaș) al agenției.
Se pare că primul care aducea corespondența de la Oficiul Poștal Gara
Afumați a fost cetățeanul Tudor Giubegeanu din Amzulești. Apoi co-
respondența era adusă tot de la oficiul din gara Afumați de către poșta-
șul Lucan, de la Urzica Mare și se folosea de același mijloc de tran-
sport – șaretă cu cal. Începând cu anul 1958, corespondența era adusă
de Marin Rizan din satul Amzulești. La început, cel care era poștaș nu
avea un volum mare de muncă deoarece era un număr mic de abona-
mente la diverse ziare și reviste și nu era nici un număr prea mare de
scrisori. Sediul agenției de poștă era în localul fostei primării din Afu-
mați, pe locul unde acum se găsește localul Poliției Afumați. Localul
fostei primării este demolat în 1966 și poșta este mutată într-o încăpere
de la fostul C.A.P. Afumați, în încăperea de la etajul clădirii unde func-

315
ționase Agenția C.E.C., nu în clădirea cea mare, ci în clădirea în care a
funcționat și Grădinița Afumați. Aici a fost sediul agenției de poștă din
Afumați o bună perioadă de timp. De menționat este și faptul că pentru
o perioadă scurtă, poșta a funcționat după demolarea clădirii fostei
primării și în una din camerele cetățeanului Alexandru Ionescu, fostul
proprietar al morii, unde se afla și stația radio. În perioada în care
agenția de poștă a funcționat în această casă particulară, era poștaș
Alexandru Berceanu din Urzicuța. În perioada 1969-1970, agenția de
poștă a funcționat în casa cetățeanului Marin Gheorghe – socrul lui
Florea Iancu, cel care era poștaș în acea perioadă. Treptat a crescut
numărul de abonamente la ziare și reviste, s-a dezvoltat sistemul de
corespondență prin scrisori, vederi și cărți poștale. Cu alte cuvinte a
crescut volumul de muncă și deci era nevoie a se mări numărul de
angajați din cadrul oficiului poștal și implicit era nevoie de un spațiu
mai încăpător. În 1970, se dă în funcțiune noul local de poștă în care va
funcționa totodată și centrala telefonică, și stația de radioficare.

Se mărește numărul de poștași și apare și funcția de diriginte

de poștă. Printre cei care au îndeplinit funcția de diriginte de poștă la
oficiul din Afumați amintim pe: Adrian Stancu din Urzicuța, Con-
stantin Babolea din Bârca, Gheorghe Cismaru din Siliștea-Crucii,
Florea Iancu din Afumați. În această perioadă existau sute de abona-

316
mente la diverse ziare și reviste, încasau abonamentele la aproxima-
tiv 1100 de abonamente la radio și difuzoare, aproape 400 de abona-
mente de televizoare etc. Începând cu anul 1998, oficiul poștal Afu-
mați este transformat în Ghișeu poștal, an în care se desființează
funcția de diriginte de poștă și este numit oficiant ghișeu Sorinel
Iancu din Afumați. În 2013, se desființează cele două posturi de poș-
tași (Sorin Popa și Florin Toma) și rămâne ca agent poștal Florin
Ciută. Iată și numele celor care au îndeplinit de-a lungul timpului
serviciul de factori poștali: Constantin Deca, Constantin Ceaușu,
Florea Iancu, Ștefan Enache, Nicușor Nuță, Toma Toma, Marin Rizan,
Florea Țărineanu, Sorinel Iancu, Florin Toma, Sorin Popa.

6.2. Serviciul de telefonie

În Afumați, serviciul de telefonie a fost înființat în 1953,
având sediul în fosta clădire a primăriei, care se afla pe locul unde la
ora actuală se află sediul Poliției Afumați. Aici a fost instalată o cen-
trală telefonică de doar 5 poziții și avea legătură numai cu centrala de
la Băilești. În ordine, au lucrat ca telefoniste până în 1960: Mirea
Maria (a lui Popa, soția lui Fănel Stănilă), care a rămas cu porecla de
Maria – telefonista, Popa Floarea, din Boureni și Anastasia Barbu. În
acea perioadă, centrala telefonică era deservită de telefonistele anga-
jate, în intervalul orar 8-17. Începând cu anul 1960, serviciul de tele-
fonie s-a unificat cu radioficarea și sediul centralei telefonice și al
stației de radioficare au fost mutate prin abuz de către reprezentanții
raionului Băilești întruna din camerele locuinței lui Alexandru Iones-
cu. Ca personal de deservire a centralei telefonice și a stației de radi-
oficare au fost angajați Marin David, Angela David și Ștefan Tomes-
cu. În această perioadă, a crescut numărul solicitărilor pentru instala-
re de posturi telefonice și astfel a fost luată măsura de a fi instalată o
centrală telefonică de 20 de abonați. A plecat prin transfer Marin
David și în locul său a fost angajată pe postul de telefonistă Titina
Lazarov, începând cu 1963. Ulterior au mai fost angajate alte multe
telefoniste, dar Titina Lazarov avea în memorie sute de numere de
telefon pe care le reținea corect, pentru că atunci când doreai să faci
o comandă pentru o convorbire telefonică, de cele mai multe ori
aproape că nici nu era nevoie să-i spui numărul de telefon la care
intenționai să vorbești și-ți spunea că a luat comanda, ceea ce repre-

317
zenta o mare curiozitate. Avea o memorie grozavă și un simț nemai-
pomenit al umorului. La aproape oricare convorbire, avea o glumă
gustată de cel care făcea comanda. Nu știm ce făcea, dar era acea
telefonistă care reușea cel mai rapid să te servească, atunci când fă-
ceai o comandă. Este clar că atunci când erau aceste centrale neau-
tomate, dacă doreai să vorbești cu o anumită persoană, mai întâi fă-
ceai comanda și în ordinea comenzilor făcute, abonații erau serviți.
Era destul de neconfortabil, dar era o modalitate rapidă de a transmi-
te un mesaj. În 1964, a plecat și Angela David și în locul ei a fost
angajată Maria Balica. A continuat să crească numărul abonaților
telefonici și astfel a mai fost angajată și Margareta Treap. Aceasta a
lucrat la centrala telefonică din Afumați până în 1976, când a plecat
prin transfer, venind pe postul vacant Fima Babeș de la Moțăței.
Odată cu mutarea sediului centralei telefonice în noul local de poștă
și în care s-a mutat și serviciul de telefonie și datorită faptului că
începând cu 1972 a crescut vertiginos numărul de abonați particulari,
au fost aduse două noi centrale telefonice, fiecare având câte o capa-
citate de 100 posturi. În 1990, se pensionează Titina Lazarov și Maria
Balica și sunt angajate Daniela Bârsășteanu și Elena Noană. Tot în
1990, se pensionează și Toma Toma, cel care era încadrat factor poș-
tal și care da liber la telefoniste. În locul lui Toma Toma a fost anga-
jată Mimi Sava. Începând cu data de 1 aprilie 1990, este angajată și
Viorica Iancu, ultima angajată care a plecat când s-a desființat ghișe-
ul de încasări pentru plata abonamentelor telefonice. Simultan cu
Viorica Iancu au lucrat ca telefoniste Iulica Tudorică și Elena Vică.
Pentru realizarea convorbirilor telefonice se folosea transmiterea
semnalului prin fir aerian, cablu susținut de stâlpi de telegraf. Pentru
întreținerea liniei telefonice (pentru remedierea defecțiunilor de pe
rețeaua de cablu) a fost angajat la început Nicolae Marinică (Colică)
și ulterior Florin Noană. Li se spunea liniori, probabil de la faptul că
erau cei care asigurau în stare de funcționare rețeaua de cablu, linia
aeriană. Ulterior, rețeaua de telefonie a fost făcută subteran și postul
de linior s-a desființat.

6.3. Radio
Pe plan local, în 1956 începe realizarea electrificării localității
cu ajutorul unui motor pe benzină instalat în moara fostului proprie-

318
tar de moară, Gheorghe Dinopol. Acum, au fost montate câteva be-
curi în sat. Se realizează electrificarea totală a localității prin inter-
mediul rețelei naționale de electrificare abia în perioada 1965 – 1966.
Comuna fiind electrificată, se pot realiza multe îmbunătățiri la nivelul
localității. Se face radioficarea satului în 1956. Stația de radioficare a
fost instalată la început în una din camerele locuinței lui Alexandru Gh.
Ionescu. La început au fost instalate și două – trei difuzoare în diverse
locuri din sat care aveau și rolul de a face culturalizarea maselor. Stația
de radioficare a funcționat în această locație până în 1965, când a fost
mutată la Băilești. După mutarea stației de radioficare la Băilești, a cres-
cut și numărul de abonați radio. S-a ajuns ca în final să fie un număr de
1100 de abonați în Afumați și Boureni. Începând cu 1985, stația de radi-
oficare a fost adusă de la Băilești la Afumați și a fost instalată în noul
local de poștă. Stația de radioficare era deservită de operatoarele de
telefonie, motiv pentru care, unde era centrala telefonică, era instalată și
stația de radioficare. Pentru întreținerea rețelei radio a fost angajat Con-
stantin Troanță din Siliștea-Crucii și ulterior a fost angajat Florin Toader
din Afumați. Aceștia aveau ca sarcină de serviciu întreținerea linie de
transmitere a semnalului radio la fiecare difuzor, dar și remedierea de-
fecțiunilor la diverși abonați, instalarea de noi receptori etc.

319
 Capitolul VII
PERSONALITĂȚI

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe,

oameni și fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.
Ion Heliade Rădulescu

320
 1. IOAN IONESCU-DOLJ
Ioan Ionescu-Dolj s-a născut la data de
14 septembrie 1875, în satul Boureni, comu-
na Afumați. Abia în 1887, satul Boureni re-
devine comună, iar școală în comuna Boureni
s-a înființat în anul 1886. Datorită acestor
cauze, în anul școlar 1882-1883 este înscris
elev în clasa I la Școala Afumați și frecven-
tează la această școală clasele I-V, în perioada
1882-1887, remarcându-se de la această vâr-
stă ca fiind o minte ageră și capabilă de a
asimila un mare volum de cunoștințe. A avut
noroc de un învățător considerat ca unul din-
tre cei mai buni dascăli ai acestei școli de-a
lungul existenței sale. Este vorba de învățătorul Gheorghe Trănculescu.
Este dascălul de numele căruia se leagă multe realizări pozitive ale
acestei școli. Printre elevii acestui învățător au mai fost: colonel Du-
mitru Amzulescu, fost comandant al Regimentului 4 din Deva, înv.
Grigore Deca, înv. Ilie Deca, înv. Dumitru Vică, Ion Amzulescu etc.
A făcut parte dintr-o familie modestă din punct de vedere material,
ieșind în evidență în societate prin alte calități. Tatăl său, Ion Mitre
Mic, a fost primar al comunei Afumați în 1871 și apoi în 1879. Își
continuă pregătirea școlară și în 1894 a absolvit cursurile Liceului
Carol I din Craiova. Imediat după terminarea liceului, timp de 2-3
luni a lucrat ca ajutor de subprefect la plasa Câlnic, județul Gorj. În
anul școlar 1894/1895 se înscrie la Facultatea de Drept din București
și după doi ani de studiu trăiește plăcerea de a fi posesorul unei di-
plome ce-i dă dreptul a se angaja. A lucrat ca funcționar de bancă la
Creditul Funciar Urban. Simultan, își continuă studiu încă un an de
facultate pentru a putea susține examenul de licență și astfel în 1897
termină facultatea ca șef de promoție. G. Palade, ministrul Justiției
din acea perioadă, dezgustat de faptul că angajase destul de mulți în
magistratură ca urmare a intervențiilor unor oameni politici, solicită
universității să fie recomandați câțiva tineri care au luat licența cu
bile albe. Au fost recomandați trei astfel de tineri absolvenți. Printre
cei trei tineri era Ion Ionescu-Dolj. Această apreciere i-a produs mare
satisfacție sufletească. S-a prezentat la ministrul Justiției și acesta i-a
spus că vrea să numească în magistratură și tineri fără protecție. După
câteva zile a primit ordinul de numire în magistratură și s-a prezentat
la Tribunal pentru a depune jurământ, iar a doua zi s-a și prezentat la

321
Pogoane, reședința judecătoriei unde avea să lucreze. Aici a întâlnit
pe judecătorul Mănciulescu, un specialist deosebit sub toate aspecte-
le și după mărturia tânărului magistrat Ion Ionescu-Dolj, acesta a
avut o puternică influență asupra sa pentru tot restul vieții, pentru
restul carierei sale profesionale. Dând dovadă de deosebite calități
profesionale, fire energică, drept și foarte muncitor, cunoaște o as-
censiune rapidă. A lucrat la tribunalele din Fălciu, Tecuci, Tutova și
la Tribunalul Ilfov, unde succesiv este procuror, judecător, iar în 1910
este chiar președinte al secției de notariat. Începând cu anul 1906,
este angajat ca profesor la Școala Superioară de Științe de Stat, la
Catedra de drept penal și de procedură penală, iar în 1937 este chiar
director al acestei prestigioase instituții. În 1914 devine Consilier la
Curtea de Apel, și rămâne în această funcție chiar și în timpul Primu-
lui Război Mondial. Calitatea de om de o vastă cultură de specialitate
și un adept al lucrului bine făcut, îl recomandă pentru a ocupa în
1921 funcția de consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție. În
1923 este numit în funcția de secretar general al Ministerului de Jus-
tiție, funcție în timpul căreia are probabil, cea mai mare realizare din
timpul activității sale. În cadrul Comisiei pentru Unificare Legislati-
vă, din care făcea parte și al cărei președinte era Manolescu Râmni-
ceanu, numește o subcomisie din care mai făceau parte Iulian Teodo-
rescu, G. Vrăbiescu, și I. Rădulescu, profesori la Universitatea din
București, V.V. Pellea, profesor de drept la Iași și Osvald Teodoreanu,
avocat, cu scopul de a colabora cu parlamentul, în vederea elaborării
unor legi care să armonizeze legislația provinciilor României Mari.
În conformitate cu prevederile Constituției României Mari, din 1923,
a luat ființă Consiliul Legislativ, iar la 12 septembrie 1925, Ioan Io-
nescu-Dolj este numit președinte al Secției de Drept Public a Consi-
liului. După o muncă intensă în această direcție, în 1936, codul de
procedură penală și Codul penal sunt discutate de corpurile legiuitoa-
re și intră în vigoare de la 1 ianuarie 1937. În perioada 1938-1942,
Ioan IonescuDolj îndeplinește funcția de prim-președinte al Consiliu-
lui Legislativ. La Facultatea de Drept, în perioada interbelică, studen-
ții studiau cursurile sale, apreciate pentru substanța și claritatea lor. A
fost redactor al Revistei de Drept Penal și Știință Penitenciară, a fost
membru al Asociației Internaționale de Drept Penal cu sediul la Bru-
xelles. A desfășurat cu adevărat o activitate profesională și științifică
prodigioasă și pentru toate realizările sale a fost apreciat prin alege-
rea sa în 1928, drept membru corespondent al Academiei Române.

322
 2. VENUS IONICĂ
Prin rezultatele obținute de echipa de
oină a satului Boureni la nivel de județ și la
nivelul țării, dar și prin pasiunea pe care
Venus Ionică a avut-o pentru acest sport, l-au
făcut cunoscut în toată țara, fapt pentru
care, la orice confruntare județeană sau
națională, echipa de oină a satului Boureni
era de temut.
Venus Ionică fiind pasionat de sport,
înființează echipa de fotbal „Drum Nou
Boureni” și o echipă de oină. Cu aceste
echipe obține bune rezultate la nivel județean și chiar național. Mai
ales cu echipa de oină a reușit să fie destul de cunoscut în rândul celor
care au practicat acest sport național. A reușit să obțină cu echipa de
oină numeroase diplome și cupe. Este unul dintre cei care s-a implicat
foarte mult în promovarea oinei, atât la nivel județean cât și la nivel
național. Este o adevărată personalitate în promovarea oinei. S-a năs-
cut în satul Boureni, comuna Afumați la data de 10 august 1910, fiul
lui Ion și Voica. În perioada 1930-1933 se află în armată la Constanța,
în cadrul Marinei militare. În 1935 se căsătorește cu Gheorghița Ber-
ceanu, fată din sat și foarte bine apreciată de comunitate. Rodul iubirii
îl reprezintă cei doi copii, Ernestina și Octavian. În același an 1935, se
încadrează ca notar la Primăria Boureni. Aceeași funcție o îndeplinește
succesiv în satele Cioroi, Cioroiași și Ghidici, sate din zona satului
natal, până în 1947. Cu toate că lucra în alte localități, nu a rupt legătu-
ra cu satul natal și cu pasiunea lui  oina. Datorită preocupărilor pe
linie sportivă, a fost promovat pentru a coordona activitatea sportivă la
nivelul raionului Băilești, iar în perioada 1955-1960 a activat ca meto-
dist la U.C.F.S. Craiova. În perioada 1962-1970 a fost antrenor al
echipei de fotbal „Drum Nou Boureni” și al echipei de oină din locali-
tate. Această perioadă a fost etapa când a obținut rezultate de invidiat
cu aceste două echipe. A reușit să furnizeze sportivi (oiniști) pentru
echipe din București, precum „Dinamo București”. Unul dintre acești
sportivi a fost carismaticul Petre Cigulin, fiul pictorului de biserici
Vasile Ciugulin.
În perioada în care a fost antrenor al celor două echipe sportive,
cu sprijinul locuitorilor satului Boureni a amenajat în centrul satului
323
Boureni, un frumos stadion cu terenuri pentru fotbal, volei, oină și han-
dbal, cu tribună, bănci în stare de funcționare și azi (2015). La 25 de-
cembrie 1972 părăsește pe cei dragi cu o mare neîmplinire: neterminarea
unei valoroase lucrări, la care a lucrat peste doi ani, o lucrare despre
oină, la nivel național, dar pe care o va edita în curând fiica sa Ernestina.
Ca semn al respectului pentru tot ce a făcut neobositul și ini-
mosul Venus Ionică, cu siguranță un lucru foarte rar ce se poate în-
tâmpla cuiva, în perioada 2-3 octombrie 2010, s-a desfășurat compe-
tiția națională „Cupa Satelor la Oină”, în satul Boureni. Este cu atât
mai onorant având în vedere faptul că această competiție a fost pa-
tronată de: Federația Română de Oină, Direcția pentru Sport a jude-
țului Dolj, Consiliul Local Băilești, Inspectoratul Școlar Județean
Dolj și Consiliul Local Afumați. La această competiție, au participat
alături de echipa de oină „Inter Boureni”, echipe fanion în lumea
sportului nostru național, precum „Biruința Gherăești”, județul Neamț,
„Victoria Surdila-Greci”, județul Buzău, „C.S. Crasna”, județul Gorj.
Cu acest prilej a avut loc comemorarea omului cu suflet mare pentru
sport, și în mod deosebit pentru Oină - sportul pe care îl aprecia foar-
te mult și îl recomanda tinerilor pentru a-l practica, deoarece dezvol-
tă gândirea și sădește puternice sentimente patriotice. Iată câteva
imagini surprinse de la respectiva competiție, de care a fost mândru
fiecare locuitor al comunei.

324
 Pe timpul desfășurării competiției s-au făcut transmisiuni în
direct de către Radio Antena Satelor și Radio România Actualități.

325
 3. GRIGORE OCIOCIOC
S-a născut în 1914, fiul Mariei și al
lui Florea Ociocioc din satul Amzulești,
comuna Afumați. Clasele primare le-a
făcut în localitate, iar clasele gimnaziale la
Băilești. A absolvit Facultatea de Drept din
București, devenind avocat în Baroul Ilfov.
În perioada 1936-1940 a locuit în Italia,
împreună cu soția (fiica avocatului și sena-
torului Dimitrie Pascu), unde și-a obținut
titlul de Doctor în drept. Era un bun cunos-
cător a patru limbi: franceza, germana,
italiana și greaca. Ca avocat a câștigat mul-
te procese naționale și internaționale, fiind
un colaborator apropiat al ziarului „Gazeta tribunelor”. Pentru a veni în
ajutorul tinerilor avocați și a-i stimula la studiul problemelor de drept,
ziarul a instituit trei premii. Unul dintre aceste premii a fost câștigat de
Grigore Ociocioc. După ce a câștigat acest premiu, a trimis de la Roma
o scrisoare de mulțumire pentru obiectivitatea juriului. Era fiu de țăran și
a luptat greu cu problemele vieții, a răbdat cu stoicism greutățile inerente
luptei în care armele trebuie să ți le făurești singur, cu propriile tale mij-
loace, principalul mijloc fiind pregătirea profesională. În 1939, pledează
pentru România într-un proces la Copenhaga, proces pe care l-a și câști-
gat. În 1940, este chemat în țară de către socrul său. La venirea în țară i
se propune funcția de Ministru al Aeromarinei, funcție pe care o refuză.
Era un flăcău voinic, înalt, tras ca prin inel, inteligent și cu o vastă cultu-
ră. A devenit rapid un avocat cu reputație. Era un logician înnăscut și un
orator de rasă . Având puternice sentimente de patriotism, pleacă pe
front ca voluntar, având gradul de sublocotenent. Oficial, Grig – așa
cum îi spuneau cei apropiați, a decedat pe front în luptele de pe Donețk,
pe data de 16 martie 1942, la vârsta de doar 28 de ani. Neoficial, soția și
unii apropiați au bănuit că după ce a fost împușcat, și-ar fi revenit și ar fi
trăit în Japonia. Soția lui, Letiția Ociocioc, a făcut cercetări prin Crucea
Roșie, scriind Guvernului japonez și cerând informații despre soțul său.
Răspunsul a fost unul scurt: „Grigore Ociocioc, pentru familie și pentru
țară, să fie considerat mort”.
După câteva luni de la trimiterea scrisorii, reprezentanți ai
Ambasadei Japoniei în România, au bătut la ușa apartamentului său

326
și i-au cerut să le înmâneze actele din dosarul procesului susținut la
Copenhaga, indicându-i și locul exact unde se aflau acele acte în
biroul lui Grigore Ociocioc. Această situație a determinat-o să creadă
că se afla în Japonia. Soția și părinții l-au așteptat, dar nu s-a mai
întors niciodată. Au murit cu speranța că Grig este viu și își duce
viața pe alte tărâmuri.

4. EMIL BOZDOGESCU (BUBI)

S-a născut la data de 24.02.1926 în
Afumați, județul Dolj. A urmat cursurile
gimnaziale în Afumați, iar ulterior a ur-
mat cursurile Liceului Gheorghe Chițu
din Craiova și Școala Populară de Artă
din Craiova, la clasa actorului-profesor
Remus Comăneanu. După absolvirea li-
ceului comercial, a lucrat ca funcționar în
comerț, ca actor-mânuitor la Teatrul de
Păpuși. La scurt timp după aceasta, este
angajat ca actor la Teatrul Național din
Craiova și în scurt timp a devenit unul
dintre cei mai iubiți actori datorită șarmului și comicului său irezisti-
bile. A jucat pe scena teatrului și în diverse filme. Atât în teatru, cât și
în cinematografie a interpretat, în marea lor majoritate, roluri secun-
dare, roluri rămase ca adevărate bijuterii artistice, care-i atrag admi-
rația, dragostea publicului și aprecierea criticilor de teatru. Iată câte-
va dintre rolurile interpretate: Brânzovenescu (O scrisoare pierdută),
Crăcănel (D-ale carnavalului), Omul cu idei (Omul cu mârțoaga),
Grămăticul (Tudor din Vladimiri), Pensionarul (Baia romană), Tacu
(Adam și Eva) etc. A jucat în peste 30 de filme. Dintre acestea enu-
merăm: Răscoala, Tudor, Titanic vals, Steaua fără nume, Balul de
sâmbătă seara, Cuibul de viespi, Străzile au amintiri, Sentința, Secre-
tul lui Bachus etc. A publicat în 1991 cartea „Cuplete (fără plete) și
minuturi (fără ospătari)”, de pe scenă adunate și de noi… reînscena-
te, cu „decolteuri” humoristice, croite de Dan Cioacă.
A plecat din această lume în 1995. Pentru talentul de care a dat
dovadă ca actor și datorită modului frumos în care a trăit, a rămas în
inimile oltenilor o adevărată vedetă a Craiovei. Prietenii îl răsfățau
cu numele Bubi.

327
 5. GEORGE DUDU
S-a născut la data de 1 martie
1927 în satul Afumați, județul Dolj,
unde în perioada 1934-1939 a urmat
cursurile Școlii Afumați. Fiind un copil
dotat, părinții au fost de acord cu dorin-
ța sa de a urma cursurile Liceului Carol
I din Craiova, în perioada 1939-1947.
De mic, era fascinat de a cunoaște în-
deaproape plăcerea de a zbura cu un
avion în înaltul cerului. Atunci când era
mic, de câte ori vedea un avion pe al-
bastru cerului, le spunea surorilor sale:
„Când voi fi mare, o să vă plimb eu cu avionul”. Cu acest vis, a urmat
în perioada 1950-1953 Facultatea de Mecanică, la Politehnica Iași.
Pentru rezultatele la învățătură și aptitudinile etalate, în 1953-1954, a
fost recrutat și a urmat cursurile Academiei Tehnice Militare, Facul-
tatea de Mecanică. După absolvirea facultății, a fost repartizat la
M.A.P.N., în domeniul aviației, ca inginer mecanic. A îndeplinit di-
verse funcții de conducere și control în domeniul aviației. Aici a lu-
crat până la pensie, până în 1984, având gradul de colonel. În toți
acești 30 de ani în domeniul aviației, s-a confruntat cu situații diverse
și dintre cele mai importante, din departamentul în care a activat.
Atunci când se întâmpla un accident, era implicat în realizarea exper-
tizei, pentru a determina cauzele ce au condus la producerea eveni-
mentului. Adesea, a fost inginerul specialist care a însoțit delegații la
cel mai înalt nivel, când aveau loc deplasări în diverse țări. Compor-
tamentul corect, prietenos, l-a făcut apreciat și respectat. S-a stins din
viață la vârsta de 82 de ani, la data de 2 iunie 2009, fiind înmormân-
tat în satul natal, alături de părinți.

328
 6. ILIE A. DECA
S-a născut la data de 16 noiembrie
1927 în satul Afumați, jud. Dolj, într-o
familie de țărani, nu bogată, dar suficient
de avută pentru ducerea unui trai decent.
Părinții săi, Anghel și Ioana, erau persoa-
ne muncitoare, foarte harnice și preocu-
pate să aibă animale și păsări suficiente
pentru ca familia să nu ducă mari lipsuri.
Pământul pe care îl aveau, ajungând la un
moment dat să posede o suprafață de 7-8 ha,
era averea lor de preț, căreia îi smulgeau
roadele printr-o muncă asiduă, fiind pen-
tru cei din jur un exemplu. Au fost patru frați, trei băieți și o fată. Ilie
A. Deca este copilul cel mai mic al familiei și părinții văzând că are
preocupări deosebite pentru învățătură, l-au susținut să-și continue
studiile la Liceul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova, în perioa-
da 1941-1948, după absolvirea claselor primare la școala din satul
natal. În 1951, a absolvit Facultatea de Comerț Interior și imediat
după absolvirea facultății, a fost încadrat prin Repartiție guverna-
mentală la Institutul Național de Statistică pe funcția de economist
consultant, unde a lucrat până în anul 1968, cu siguranță, datorită
capacității sale profesionale și seriozității de care a dat dovadă în
rezolvarea multor probleme la nivel de țară, apreciere de care s-a
bucurat din plin din partea acelora care i-au fost colegi sau subalterni.
În 1968, a fost transferat la Ministerul Comerțului Interior pe
funcția de șef serviciu. A lucrat în acest minister, făcând parte din
Corpul de control al Ministerului Comerțului Interior, până în anul
1989, an în care se pensionează.
A fost și este un exemplu de ce poate ajunge în viață un copil,
fie el și fiu de țărani, dacă este dotat cu o mare capacitate intelectua-
lă, dublată de o deosebită muncă pe întreaga perioadă a școlarității.
S-a căsătorit cu economista Alexandrina, împreună având un băiat
care reprezintă cel mai de preț dar al vieții, de care se bucură și sunt
mândri că a moștenit multe calități ale părinților și le calcă pe urme
prin studiile absolvite și rezultatele muncii sale.

329
 7. ȚĂRINEANU L. ILIE
S-a născut la data de 26 iunie 1928
într-o familie de țărani mijlocași, părinții
purtând numele Lidă și Gheorghița. Au fost
trei frați, un băiat și două fete. A făcut clasele
I-IV la școala din satul natal. Din clasele
primare a dovedit că este o persoană foarte
bine dotată intelectual, curios, dornic de a
cunoaște cât mai multe. De aceste calități
erau convinși și părinții, și în ciuda lipsurilor
cu care se confrunta familia, la solicitarea sa,
părinții au fost de acord a-și continua studii-
le. Clasele V-VII și anii de liceu îi face la
prestigiosul liceu „Frații Buzești”, din Craio-
va. Mai ales în anii de liceu a participat adesea la muncile câmpului
pentru a-și ajuta părinții, spre a realiza producții bune, astfel încât, în
urma valorificării produselor agricole să obțină o parte din sumele
necesare pentru întreținere la liceu. Având în vedere faptul că în perioada
1947-1951 a urmat cursurile Institutului de Construcții-București,
Facultatea de Instalații și Utilaje, o perioadă cu destule probleme la
nivel de țară, a fost nevoit ca și în anii de liceu să participe la unele
munci, alături de părinți. După absolvirea facultății, a fost repartizat
pe postul de inginer proiectant la Institutul de Proiectări-București.
Aici a lucrat în perioada 1951-1955. S-a remarcat prin calitatea lu-
crărilor realizate și prin seriozitatea și promptitudinea de care da
dovadă în îndeplinirea sarcinilor primite. S-a căsătorit și rodul iubirii
acestui cuplu este fiica lor Liana, o apreciată profesoară în București.
Semnalăm un amănunt. Nunta a fost la Afumați, la casa părintească.
La celebrarea căsătoriei lor, a fost adusă renumita orchestră de muzi-
că populară din București, condusă de inegalabilul violonist Florea
Cioacă, iar solistă de muzică populară a fost Maria Lătărețu, repre-
zentanta de seamă a cântecului oltenesc.
În perioada 1955-1961, este angajat inginer proiectant instala-
ții, în cadrul Ministerului de Interne. A fost perioada când a realizat
proiecte de o deosebită importanță pentru economia țării.
Așa cum am menționat anterior, era o fire dornică de a cu-
noaște cât mai mult. Așa se explică faptul că în perioada 1961-1974
lucrează la Institutul de Proiectări Miniere, iar în perioada 1974-1979,

330
lucrează la GEOMIN. În timp ce lucra aici, a fost trimis în 1974-1975
în Egipt pentru a desăvârși unele lucrări angajate de statul român.
Din mărturisirile sale, la întoarcerea din Egipt, am aflat că în acest
timp i-a fost dor de familie, de cei dragi, de prieteni, iar dorul de țară,
de graiul românesc, îl determina să verse multe lacrimi, cu toate că
era un bărbat în deplină maturitate. Fiind un bun specialist în dome-
niu era curtat de multe unități economice. Ultimul loc de muncă a
fost la ICITPLCIM Deva. De la această unitate este trimis în 1980-
1981 în Libia pentru a coordona lucrările unui alt contract cu parte-
nerii externi. Venea adesea în Afumați și în discuțiile pe care le avea
cu locuitorii satului se interesa să afle care sunt tinerii cu bune rezul-
tate la învățătură, pentru a îndemna părinții tinerilor respectivi să îi
susțină în demersul lor. S-a pensionat la data de 31.12.1988 și a ră-
mas în conștiința afumățenilor un exemplu de reușită în viață, indife-
rent de mediul din care provii.

8. MARIN D. POENARU
Marin D. Poenaru, fiul lui Dumitru
și Nicolina, s-a născut în satul Amzulești,
comuna Afumați, județul Dolj, la data de
7 aprilie 1933. Clasele I-IV le-a făcut la
școala din satul Amzulești, iar clasele V-VII,
le-a urmat la școala din Afumați. Și-a
continuat studiile la Liceul Economic
„Gheorghe Chițu”, din Craiova și apoi în
cadrul A.S.E București, a absolvit Facul-
tatea de Comerț Exterior în anul 1956. A
făcut parte din grupul de 7- 8 fii de țărani
din Afumați, din perioada imediat pre-
mergătoare celui de-Al Doilea Război
Mondial, care au mers fiecare pe drumul său, având ulterior mari
rezultate profesionale. Cu siguranță că aceasta s-a datorat faptului că
de-a lungul timpului, Școala Afumați a avut generații valoroase de
dascăli. Este de luat în seamă că mereu la această școală au existat
dascăli valoroși, iar printre aceștia erau câțiva care intuiau viitorul
elevilor dotați și insistau foarte mult pe lângă părinții elevilor respec-
tivi de a face tot posibilul să-și trimită copiii la studii. Dintre aceștia
amintim pe soții Ovidiu și Maria Deca, învățătorul Florea Bojin,

331
învățătorul Dumitru Vică, profesoara Lucia Pena, învățătoarea Marinela
Ceaușu, profesoara Maria Preda, profesoara Floarea Iordache, profe-
soara Atena Zamfir, profesoara Ana Oroviceanu etc. După absolvirea
facultății, a lucrat în diverse întreprinderi din Comerțul Exterior:
Tehno import-export, Industrial Import, Mașini Import. Datorită cali-
tăților sale profesionale, este numit în funcția de consilier în Ministe-
rul Comerțului Exterior. După o scurtă perioadă de activitate în
această funcție, este avansat în funcția de director adjunct în cadrul
Ministerului Comerțului Exterior și după o altă scurtă perioadă de
lucru în această funcție, este avansat în funcția de director în Ministe-
rul Comerțului Exterior. Din ordinul conducătorului țării de la acea
dată (Nicolae Ceaușescu) se înființează Direcția Aport Valutar, având
scop declarat crearea fondurilor în valută, pentru a lichida toate dato-
riile țării noastre către partenerii externi, lucru ce s-a și realizat în
câțiva ani de la înființare. Director al acestei direcții nou înființate a
fost numit Marin D. Poenaru care a contribuit la realizarea acestui
deziderat, dar a mărturisit în fața colegului și prietenului său, învăță-
tor Florea Cismaru, că a lucrat în această perioadă cu mare strângere
de inimă, pentru că aceasta a fost o eta-
pă foarte grea în evoluția țării noastre,
populația fiind supusă la unele privați-
uni pentru a se îndeplini acest deziderat,
ca țara să nu mai aibă datorii financiare
către alte țări. După atingerea scopului
pentru care a fost înființată Direcția
Aport Valutar, la scurt timp, a fost desfi-
ințată, iar Marin D. Poenaru a fost trecut
la Întreprinderea de Motoare Electrice
București, unde se ocupa de realizarea
tuturor exporturilor țării noastre cu uti-
laje electrice. Aici a lucrat până la pen-
sionare. Pentru activitatea desfășurată a
primit diverse diplome și medalii.
În 1956, s-a căsătorit cu Maria,
tot absolventă a Facultății de Comerț Exterior și împreună au avut
doi copii, un băiat și o fată, băiatul urmând traseul profesional al
părinților. Soția fiind din zona Beiușului, în 1998 se mută la Beiuș,
alături de fiica lor. La 12 aprilie 2009 a decedat la Beiuș, unde este și

332
înmormântat. De câte ori venea în Afumați, la locuința din care s-a ridi-
cat, avea o bucurie nespusă să vorbească cu localnicii, cu vecinii, iar
consumarea unui pahar de vin în prezența prietenilor era un prilej de a
mai „scăpa” câte un mic secret din ce urma să fie nu peste mult timp.

9. ALEXANDRU M. RADU
S-a născut la data de 10 iunie 1937, în
satul Afumați, județul Dolj. A făcut clasa I la
Școala Afumați, iar în anul 1945, după absol-
virea cursurilor clasei I, s-a mutat în Craiova
cu părinții, Marin și Sofia. Clasele II-VII le-a
făcut la Școala „Traian” din Craiova, iar în
perioada 1951- 1955, a urmat cursurile Școlii
Medii Electrotehnice din Craiova. După ab-
solvirea liceului, în perioada 1955-1960, a
urmat cursurile Institutului Politehnic Bucu-
rești, Facultatea de Electrotehnică și Energetică, devenind inginer în
specialitatea „Mașini și aparate electrice”.
A fost repartizat la Uzina Electroputere Craiova, Fabrica de
Transformatoare, unde a lucrat până în 1971, după cum urmează:
1960 – 1961, inginer stagiar-maistru;
1961 – 1965, inginer tehnolog;
1965 – 1967, inginer proiectant;
1967 – 1971, inginer proiectant principal II.
În 1963, a făcut o specializare în Austria, la firma ELEN UNION
WEITZ, în Construcția de transformatoare. Funcționând la această pres-
tigioasă unitate economică (Electroputere Craiova) a reușit să obțină 5
(cinci) brevete de inovație și 1 (un) brevet de invenție în fabricația de
transformatoare, inclusiv autotransformatoare de 16 MVA – 25 KV,
pentru electrificarea Căilor Ferate Române. Are satisfacția profesională
de a fi participat efectiv la realizarea primului autotransformator de 200
MVA – 220 KV la uzinele Electroputere din Craiova.
În 1971, este transferat în interes de serviciu la noua unitate,
„Întreprinderea de Transformatoare Mici” de la Filiași, la care a lucrat
până în 1981. În perioada 1971-1973 a îndeplinit la această unitate
funcția de șef serviciu tehnic și șef serviciu producție, iar din 1973
până în 1981 a îndeplinit funcția de mare răspundere, director al uni-
tății respective. Aici se produceau lunar peste 1800 de transformatoare,

333
din care, peste 50% mergeau la export, în țări precum R.F.G., Sri-
Lanka, Sudan, Brazilia și majoritatea țărilor din C.A.E.R.
Pentru rezultate deosebite în muncă, „I.T.M”. – Filiași a fost
declarată unitate fruntașă pe ramură în Industria Electrotehnică, cinci
ani consecutiv și a primit „Ordinul Muncii clasa a III-a”, devenind
astfel prima întreprindere industrială din Dolj decorată, până în 1977.
În 1981 revine la Craiova, la Centrala Industrială – Mașini și
Aparate Electrice (C.I.M.A.E.), unde îndeplinește funcția de director
adjunct, până în anul 1987. De aici se transferă la „Institutul de Cer-
cetări Electroputere” și îndeplinește în perioada 1987-1993 funcția de
Inginer proiectant principal II, fiind în toată această perioadă Șef de
colectiv „Echipamente Electromecanice Speciale”.
Fiind apreciat pentru întreaga activitate desfășurată, în perioa-
da 1993 – 1999 a fost parlamentar în Parlamentul României, îndepli-
nind succesiv următoarele funcții: șef birou, consultant parlamentar,
referent de specialitate, expert parlamentar.
În perioada când a lucrat la Filiași, a fost ales deputat în Con-
siliul Orășenesc Filiași.
De-a lungul activității sale a fost în interes de serviciu în dele-
gații în diverse țări, precum: Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Franța,
R.F.G., R.D.G., Siria, Thailanda, Ungaria etc.
În perioada 1992-1996, a făcut parte din primul Consiliu Ju-
dețean ales, după evenimentele din 1989 și reales pentru perioada
2000-2004, iar în anul 2005 a fost trimis ca observator european la
Alegerile Generale din Albania.
Pentru activitatea profesională desfășurată, a primit Diplome
de excelență și aniversare de la: Uzinele Electroputere, I.C.M.E.T
Craiova, Primăria Filiași, Consiliul Local Filiași, Casa de Cultură
Filiași, Primăria Craiova, Consiliul Local Craiova, Consiliul Jude-
țean Dolj, Uniunea Epigramiștilor din România, Medalia Jubiliară –
100 de ani de la Independența României etc.
Este căsătorit cu distinsa doamnă Verginia și au împreună doi
copii. S-a pensionat în 1999, dar fire energică fiind participă la nu-
meroase evenimente culturale din Craiova, cea mai mare satisfacție
având-o, participarea lunară la întrunirile Epigramiștilor Olteni din
Craiova.

334
 10. ION ZDRÂNCĂ
S-a născut la data de 15 iunie 1937, fiind cel mai mare copil al
lui Dumitru și Elena. Clasele I-VII le-a făcut la școala din satul natal,
făcând parte dintr-o generație care manifesta mare interes față de
învățătură. Condițiile grele de viață din acea perioadă pentru marea
majoritate a copiilor din mediul rural și dorința familiilor de la sate, a
acelora care sesizau că fiii lor au interes față de învățătură îi determi-
na să facă eforturi financiare, materiale pentru a susține copiii lor la
școli superioare. Așa se face că și părinții săi s-au implicat pentru a-i
asigura cele necesare, în vederea continuării studiilor la Colegiul
Național „Carol I”, din Craiova.
După terminarea liceului, a continuat studiile în cadrul Institu-
tului Politehnic Iași, Facultatea Hidrotehnică, făcând ulterior și unele
cursuri postuniversitare, în vederea aprofundării cunoștințelor în
specialitatea îmbrățișată.
Nu după mult timp, după absolvirea acelor cursuri postuniver-
sitare, a fost angajat la Șantierul de Irigații, Caracal – Corabia. Aici a
lucrat ca șef de lot, în perioada 1963-1967.
De aici este transferat la Șantierul de Irigații Calafat – Băilești
– Segarcea, unde a îndeplinit funcția de Inginer Șef al respectivului
șantier, pe perioada 1967-1971. Rezultatele obținute până la această
dată, l-au recomandat a fi transferat la noul șantier înființat, Șantierul
de Irigații Cetate – Galicea Mare, șantier ce a avut deosebita sarcină de a
amenaja Canalul Magistral și canalele secundare, pentru transportul apei
din Dunăre, în această mănoasă câmpie a Băileștiului, pentru creșterea
producțiilor agricole de pe suprafețele din sudul Doljului. Și aici a înde-
plinit funcția de Inginer-Șef, în perioada 1971 – 1975.
În această perioadă, s-au definitivat și lucrările de la rețeaua
de aducțiune a apei în vederea irigării suprafețelor agricole de pe
teritoriul comunei Afumați. Beneficiind de sprijinul Primăriei Afu-
mați, în sensul că a repartizat sume importante pentru Școala Afu-
mați și beneficiind de faptul că inginerul șef al acestui șantier era un
fost elev al acestei școli, fiu al satului Afumați, s-a înlesnit contracta-
rea unei lucrări ce va aduce beneficii multe zeci de ani procesului de
învățământ din Afumați, și implicit satului natal, în vederea betonării
bazei sportive a școlii și amenajarea unui bazin de înot, o adevărată
atracție pentru tinerii din localitate. Baza sportivă amenajată se com-
pune din teren de handbal, teren de baschet, teren de volei, teren de

335
tenis de câmp, șase mese de tenis de masă din beton și amplasate în
curtea școlii, precum și bijuteria satului – Bazinul de înot, de dimen-
siuni 30 m x 11 m x 2 m.
Are meritul că a înlesnit contractarea unor lucrări și pentru în-
treprinderile economice de pe raza comunei, cum ar fi C.A.P.-urile și
unele ferme ale I.A.S. Afumați. Recunoștința școlii pentru sprijinul
acordat s-a materializat și prin consemnarea acestui fapt în Monogra-
fia Școlii Afumați și în Carte de onoare a școlii.
După finalizarea lucrărilor la acest șantier, a fost chemat la
județ, în Craiova, și în perioada 1976-1983 a îndeplinit funcția de Șef
Serviciu cu Organizarea și Protecția Muncii. S-a achitat cu deosebită
conștiinciozitate de sarcinile ce i-au revenit în această perioadă și în
perioada 1983-1986 a îndeplinit funcția de Șef Serviciu la Compar-
timentul Tehnic – Producție de Construcții în străinătate, mai precis
în Iraq, Babilon.
După aceasta revine la precedenta responsabilitate, Șef Servi-
ciu Organizarea și Protecția, pentru perioada 1986-1995.
După evenimentele din 1989, când în toată țara au loc lucrări-
le de punere în posesie a proprietarilor de terenuri agricole, îndepli-
nește la Oficiul Cadastral al județului Dolj, funcția de Inginer proiec-
tant în Comisia de punere în posesie a suprafețelor agricole din satul
Afumați. A activat în această comisie în perioada 1992-1995, perioa-
dă în care au fost finalizate în mare măsură sarcinile încredințate.
În 1995, apare o cotitură în viața sa, în sensul că norocul i-a
surâs. La acea Tombolă a vizelor de muncă din S.U.A., a participat,
și cu siguranță că performanțele din țară au contribuit la a i se aproba
să lucreze în America. Pleacă împreună cu familia în S.U.A., unde
lucrează în construcții, pe funcția de Inspector pentru Lucrări de Au-
tostrăzi, Căi ferate, Poduri și Tunele. Cu toate că vârsta de pensionare
a fost îndeplinită în urmă cu mai mulți ani, lucrează în această func-
ție și în prezent (2015), dovadă clară a modului în care a muncit toată
viața. Este căsătorit și au un copil.

336
 11. LAURIAN IONICĂ
S-a născut la 6 mai 1938, în satul
Boureni, comuna Afumați, județul Dolj,
fiul lui Ion și Ecaterina. A urmat cursuri-
le claselor I-IV la Școala Boureni, iar
clasele V-VII la Școala Afumați, în peri-
oada 1949-1952. Își continuă studiile la
Liceul „Carol I” Craiova, pe care îl ab-
solvă în 1957. De pe băncile liceului
începe a scrie poezie și epigrame, și
aceste abilități au contribuit la a-l face
cunoscut în cercurile literare liceene. A
abordat o tematică variată. Această perioa-
dă de ani de liceu a coincis cu perioada când în țară se realiza proce-
sul de colectivizare a populației de la sate. Crescut în acest mediu
rural în care părinții aveau sentimentul proprietății particulare, și
adesea muncind alături de părinți la diverse lucrării ale câmpului, a
fost influențat în a scrie poezii și epigrame „antisociale”, sintagmă
pusă de securitatea de la acea vreme. Din această cauză a fost arestat
în 1957, judecat și condamnat la 4 ani de detenție, de către Tribunalul
Militar, pentru „uneltire împotriva ordinei sociale”. A efectuat doi ani
de detenție, datorită unui Decret de grațiere din 1959, la Craiova,
Jilava, Gherla și Insula Mare a Brăilei. Iată conținutul integral al
uneia din poeziile pentru care a fost condamnat:

Secerișul
Carele trosnesc mereu
De povara-ncărcăturii
Iar țărani, mocnind de-a urii
Stăpânită revărsare,
De obidă și de greu,
Văd tot iadul pe cărare
Când aud de C.A.P.-eu.
Totu-n jur e maladiv,
În pătule bate vântul
Însă ei muncesc pământul
Cu speranță și credință;
Aparatul represiv,
Deși-i ține-n umilință,
Tot nu vor în COLECTIV.
Cotele ce vor să fie
Mai umflate, le achită,
Pare-o lume răzvrătită
În tăcere. Rabdă tot,
Sunt dor trudă și mânie
Și suportă cât mai pot
Dar nu vor TOVĂRĂȘIE.
Ci-mpreună spun că vor
Ciocârlia din înalturi
Să se pitule prin haturi,
Cumpăna de la fântână
S-o zărești peste ogor,
Iar pământul să rămână
Cu tarla și cu răzor.
08.02. 1957

337
 În 1961, a susținut examen de admitere la Școala Tehnică Sa-
nitară Craiova, unde a reușit pe locul I, iar după două săptămâni de la
începerea cursurilor, fiind considerat indezirabil, este transferat la
Filiala Corabia a unității la care susținuse examenul de admitere.
După absolvire, a funcționat ca asistent până în 1971, la Spitalul
Corabia.. În 1971 este transferat la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, pe
funcția de asistent șef la secția „Terapie intensivă” (Reanimare). Aici
și pe această funcție lucrează timp de 32 de ani, până la ieșirea la
pensie în 2003. Calitățile sale de foarte bun specialist au fost cu sigu-
ranță motivele longevității la locul de muncă. Din anul 2000, a fost
ales președinte de sindicat județean pe ramură și membru plin al
Biroului Național „SANITAS”, până la ieșirea la pensie.
În timp ce lucra la Corabia, s-a căsătorit cu o distinsă colegă
din Caracal, și rodul iubirii le este un copil, care la rândul său are un
copil.
A debutat cu versuri în ziarul „Înainte”, iar cu epigrame în
anul 1979, în volumul „ Au plecat olteni la coasă”. A publicat reușite
rondeluri, sonete, fabule și de o frumusețe aparte epigrame, cronici
rimate, motiv pentru care noi considerăm că cel puțin în domeniul
Epigramei și al Cronicii rimate face parte din Top 10, la nivelul țării.
A publicat în următoarele ziare și reviste: „Înainte”, „Informația Bu-
cureștiului”, „Lupta C.F.R”, „Drapelul roșu”, „Păcală”, „Ramuri”,
„Mesaj ceferist”, „Urzica”, „Epigrama”, „Cugetul”, „Hohote”, „Ex-
celsior”, „De la macaz la haz”, „Foaie verde epigramă”, „Turburele”,
„Ag pe rime”, „Spinul” etc., precum și în peste 30 de volume colec-
tive și antologii de epigramă. În 2011, a publicat volumul de epigra-
me „PILULE ILAURIANTE”, Editura „Fundația Scrisul Româ-
nesc”, lucrare ce a fost premiată cu „Premiul I” de către Uniunea
Epigramiștilor din România, iar în 2013, la aceeași editură a publicat
volumul de versuri „Un ficior de plai”.
În 1980, s-a înființat Cenaclul Umoristic „C.S. Nicolaescu-
Plopșor” Craiova, la care a fost membru fondator. Este membru fon-
dator și al Cenaclului Epigramiștilor Olteni și din 1982 este membru
al Clubului Epigramiștilor „Cincinat Pavelescu” București. Ca o recu-
noaștere a calităților de epigramist, a devenit și membru al Uniunii
Epigramiștilor din România. Are peste 60 de premii la Festivalurile
de epigramă organizate în majoritatea reședințelor de județ din țară.
Alături de consacrații: Constantin Păun, Miltiade Ionescu, Valentin

338
Smarand, D.F. Ionescu-Ghindeni etc., au susținut spectacole umoris-
tice la Timișoara, Cluj, Brașov, București, Craiova, Iași etc.
Este o fire veselă, plin de umor, o prezență agreabilă, oricare
ar fi cercul în care se învârte.
Despre poetul și epigramistul Laurian Ionică, iată ce a scris
președintele Clubului epigramiștilor olteni, Petre Gigea Gorun:
„Este un răsfățat al muzelor, are spontaneitate în elaborarea
poantelor și mânuiește cu talent catrenul epigramatic, fiind citit cu
plăcere, rămânând în conștiința cititorului cu o undă de parfum al
mesajului. Este unul dintre cei mai activi, talentați și căutați epigra-
miști din Cetatea Banilor”.

12. TIMOTEI F. ZDRÎNCĂ

S-a născut la data de 5 octombrie 1941
în Afumați, raionul Băilești, într-o familie
de agricultori. Părinții săi, Domnica și Florea
făceau eforturi substanțiale pentru ca cei
doi copii ai familiei, Timotei și George, să
aibă cele necesare pentru satisfacerea pasiuni-
lor tehnice și artistice pe care cei doi copii
le aveau de la o vârstă fragedă. Timotei, încă
din clasele elementare, construia periscop,
binoclu și alte dispozitive care constituiau
pentru cei mai mici adevărate minunății, iar
fratele cel mic, George, era atras de pictură,
desen tehnic și sculptură. În perioada 1948-
1955, a făcut clasele I-VII în satul natal, iar în perioada 1955-1959 a
urmat cursurile Colegiului „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Atât în
perioada claselor I-VII, cât și în perioada cât a urmat cursurile liceu-
lui, a avut rezultate foarte bune la învățătură. Acest lucru făcea ca cei
din jurul său să-l considere un adevărat lider. Cu toate acestea, și în
perioada cât a făcut școală în Afumați, dar și când venea în vacanțe,
atunci când era licean, era în fruntea grupului de copii, la jocurile
copilăriei. Era ingenios, prietenos și iubea locurile din această zonă
binecuvântată. După absolvirea liceului, și-a continuat studiile la Fa-
cultatea de Mecanizarea Agriculturii Craiova, în perioada 1959-1962.
Neapucând să termine cursurile acestei facultăți, deoarece facultatea a
fost transferată la Timișoara, în cadrul Institutului Politehnic, își continuă

339
studiile la Facultatea de Mecanică Agricolă Timișoara, în perioada
1962-1964. După absolvirea facultății, este repartizat la S.M.T. Sâni-
colaul Mare, unde îndeplinește funcția de Inginer Șef de Producție în
perioada 1964-1966, iar în perioada 1967-1970 este transferat la
S.M.T. Tărtășești, Direcția Agricolă București, pe funcția de Inginer-
Șef de Producție. În decembrie 1970, pe cont propriu, pleacă din țară,
ajungând în Elveția. Începând cu ianuarie 1971, primește azil politic în
Elveția, și numai după o lună, în februarie 1971 este angajat ca proiec-
tant pentru mașini unelte, la Oerlikon-Werkzeuugmaschinenfabrik. La
această firmă și la firma Klingelnberg- Oerlikon din Zurich, urmează
Cursuri de specializare pentru Proiectare, Fabricație și Aplicații pe
Mașini Unelte pentru transmisii de automobile. După aceste cursuri,
urmează un alt curs de Specializare Computer și Comenzi Numerice
pentru Mașini Unelte. Vorbește germana, engleza, franceza, italiana și
spaniola. Pregătirea profesională și faptul că vorbește atâtea limbi, fac
dovada capacității intelectuale deosebite. În 1974, este transferat, la
cerere, la Departamentul de Vânzări Spiromatic și funcționează ca
Inginer Consilier tehnic, Inginer pentru calcularea transmisiilor spiro-
conice și fabricație pe mașinile unelte Spiromatic. A realizat instruirea
posesorilor Spiromatic pentru calcule de transmisii spiro-conice și
fabricarea lor, în special, a personalului tehnic din industria de auto-
mobile, camioane și tractoare, de la firme precum Peugeot, Renault,
Volkswagen, Mercedes Benz, Ford, în Europa și America de Sud, în
total peste 100 firme-client pe tot globul, până în anul 1990. Din 1988
este Manager Applications Engineering în același departament, cu
prioritate pentru clienții din America de Nord, precum Ford, GM,
Chrysler, John Deere, Rockwell, Dana Corp.
În 1990, are loc fusiunea Oerlikon-Klingelberg și rezultă firma
Oerlikon Geartec AG, unde îndeplinește aceeași funcție, cu activitate
intensivă în America în Industria de automobile. Lucrând suficient de
mult timp în industria de automobile din America, în 1994 primește
viza de lucru H4 și reședința în MI, U S A, pentru 3 ani, unde înde-
plinește aceeași funcție. Revine în Elveția în 1997 și își continuă
activitatea în același Departament, aparținând integral de firma Klin-
gelnberg AG-Zurich. În 2005, se pensionează, fără să înceteze activi-
tatea, fiind solicitat de Familia Klingelberg. Lucrează până în 2010,
timp în care, în principal, ține cursuri cu ingineri specialiști în tran-
smisii spiro-conice pentru automobile, cu participare masivă a speci-

340
aliștilor din Japonia, China și India. Activitatea profesională desfășu-
rată la înalți parametri îl îndreptățește să aibă satisfacții profesionale
deosebite. Printre altele, a realizat:
Calculul de proiectare și realizarea transmisiilor pentru:
 Peugeot 205, triplu campion mondial și Peugeot 905, dublu
câștigător al cursei de 24 ore Le Mans;
 Formula One, McLaren-Mercedes, Sauber oder fur U S A
Racecars;
 Ford Sterling U S A, 1995, diploma de merit pentru cercetare
și proiectarea transmisiilor;
 Participare la diverse Congrese internaționale pe teme de an-
grenaje și conferențiar la Congresul Angrenajelor din Lyon 1986 și la
Congresul Angrenajelor din Paris, în 1990, lucrări preluate și de pro-
fesorii autori din România.
Are dublă cetățenie, nerenunțând la cetățenia română și dove-
dind cât iubește țara în care s-a născut și s-a format prin desele vizite
făcute după 1990 în țară, în satul natal, în dorința pe care a avut-o de
a veni în ajutorul cetățenilor din Afumați, investind în domeniul agri-
culturii, prin bucuria pe care o arata atunci când vorbea cu foștii ve-
cini, colegi, cu dascălii care l-au pregătit. Când vine în Afumați, este
însoțit de soție – Elena (fostă Calboreanu, absolventă a Facultății de
Horticultură București) și de rodul iubirii – Diana Helena, care lu-
crează ca jurist, Wirtschaftsrecht, Universitat Zurich. Fiica Diana, cu
toate că este născută și crescută în Elveția, vorbește perfect românește și
apreciază frumusețile țării noastre, inclusiv mâncărurile românești.

13. DUMITREL A. FURIȘ

S-a născut la data de 3 martie 1944 în
comuna Afumați, județul Dolj. Clasele I-VII
le-a făcut în satul natal, iar apoi a absolvit
cursurile Liceului „Frații Buzești” din Cra-
iova, în anul 1961. În 1967 a absolvit cursu-
rile Facultății de Construcții Civile și Indus-
triale a Institutului de Construcții București.
Imediat după absolvirea facultății, a fost
angajat inginer proiectant la Institutul pentru
Planuri, Amenajări și Construcții Hidroteh-
nice și, nu după mult timp, este angajat ca

341
inginer proiectant principal la Institutul pentru Sistematizare, Locuin-
țe și Gospodărire Comunală, unde lucrează până în 1985. În acest
timp, a proiectat peste 100 de lucrări de investiții în 30 de orașe din
țară și a elaborat 14 proiecte de structură de interes național. Dintre
cele mai importante proiecte din activitatea sa enumerăm:
 Chesonul plutitor și zidurile de dirijare la priza de apă din
Dunăre pentru Combinatul Siderurgic Galați;
 Stații de tratare a apei pentru combinatele chimice de la Mi-
dia – Năvodari, Săvinești, Turnu Măgurele, Combinatul Chimic
Râmnicu Vâlcea, Combinatul Chimic Arad etc.;
 Decantoare suspensionale cu recircularea nămolului, decan-
toare cu viteză ascensională variabilă și module lamelare;
 A participat la diverse proiecte din țări ca Libia, Algeria. În
perioada 1980-1985, a fost angajat cadru didactic asociat la cursul de
Beton armat, la Facultatea de Hidrotehnică, unde profesor titular era
inginer doctor Ion Mihai.
În perioada 1985-1991, a lucrat ca cercetător la Catedra de in-
ginerie sanitară și protecția apelor a Facultății de Hidrotehnică, din
Institutul de Construcții București, perioadă în care a îndrumat stu-
denții la întocmirea proiectelor de diplomă. Este specialistul care a
elaborat proiecte în premieră națională, este cel care a proiectat pen-
tru prima dată în țară rezervoare de formă ovoidală precomprimate
pe două direcții. Începând cu 1991, este conferențiar și a predat
cursurile: Calculul structurilor, Construcții și structuri hidrotehnice,
Tehnologia lucrărilor hidrotehnice. În 1999, pe bază de concurs, a
obținut titlul de profesor universitar. A îmbinat activitatea didactică
cu cea de cercetare-proiectare. A obținut titlul științific de doctor
inginer în 1979, cu lucrarea „Calculul și concepția structurilor axial
simetrice, aplicate în tehnica tratării și epurării apei, luând în consi-
derare rezemarea lor pe medii elastice”.

342
 Stația de epurare Glina

Decantor suspensional de formă tronconică

343
 Rezultatele cercetărilor le-a publicat în țară și în străinătate în
diverse cărți, articole, comunicări științifice. Dintre cărțile publicate
în colaborare cu alți autori sau individual, enumerăm: Dinamica plă-
cilor plane și curbe, Calculul structurilor pentru transportul apei,
Analiza stării de eforturi și deformații în plăcile curbe cilindrice,
circulare acționate de un câmp termic staționar oarecare, Determi-
narea suprapresiunii hidrotehnice în lichidele cu nivel liber înmaga-
zinate în rezervoare de formă cilindrică și paralelipipedică etc. Dr.
ing. Dumitrel A. Furiș a pus bazele Direcției de protecție antiseismică
din Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, deținând
funcția de director general. Prin toate realizările sale, dr. ing. Dumitrel
A. Furiș este una dintre cele mai de seamă personalități ale științei și
tehnicii din România, așa cum se menționează în lucrarea 100 de
PERSONALITĂȚI ÎN CONSTRUCȚII, autor HRISTACHE
POPESCU. În puține cuvinte poate fi caracterizat astfel: cult, inteli-
gent, perseverent, cu mare intuiție, novator, onest, generos și alar-
mant de modest.

344
 14. ION ȘT. ENACHE
S-a născut la data de 20 decembrie
1944 în satul Amzulești, comuna Afumați,
din părinții Ștefan și Floarea. Primele 4 clase
le-a făcut în satul natal, unde a avut ca învă-
țător pe Florea Bojin față de care a avut și
are un deosebit respect, datorită calității
activităților desfășurate, dar mai ales datorită
faptului că toate disciplinele aveau aceeași
importanță pentru învățătorul clasei. Aștepta
cu nerăbdare orele de matematică, dar și
orele de muzică pe care învățătorul le desfășura cu vioara în mână.
Clasa a V-a a făcut-o la Școala din Afumați, după care s-a mutat la
Craiova, la Liceul „Elena Cuza” unde, de altfel, a urmat și cursurile
liceale pe care le-a absolvit în anul 1962. Imediat după liceu, a satis-
făcut stagiul militar la o Unitatea Militară de la Mangalia, în perioada
1962-1964, unde a lucrat ca operator radiolocație aeriană și navală.
În anul școlar 1964-1965, a lucrat ca profesor suplinitor la Școala
Negoi, iar în perioada 1965-1970, a absolvit cursurile Facultății de
Electrotehnică, din cadrul Universității Tehnice București. În urma
absolvirii facultății, a devenit inginer cu specialitatea proiectant,
specialitate în care a lucrat până în anul 2010, când s-a pensionat. În
această meserie, pe care și-a dorit-o foarte mult, a lucrat la diverse
unități unde a avut proiecte de execuție de anvergură națională și nu
numai. A lucrat la Uzina de Construcții Mașini Reșița, în perioada
1970-1974, la Institutul de Cercetări și Proiectări Electroputere Craiova,
în perioada 1974-1990, la Fabrica de Echipamente Mașini Electrice
de la Electroputere Craiova, în perioada 1990-2000, iar în perioada
2000-2010, a lucrat la mai multe companii germano-anglo-americane,
în Cercetare dezvoltare și proiectare mașini electrice sincrone pe
funcția de inginer proiectant principal, pentru generatoare sincrone.
Aceste companii, la care a lucrat în perioada finală de activitate, sunt:
(A. van Kaich, New Age AvK,) Cummins Generator Tehnologyc. Aici,
în calitate de „inginer senior – proiectant”, a realizat proiecte pentru
generatoare și motoare sincrone pentru echiparea navelor maritime, a
stațiilor de extracție petrol, a ascensoarelor de mare viteză de la blo-
curi zgârie nori pentru diverse țări de pe aproape toate continentele.

345
 La unitățile din țară, unde a fost angajat, a realizat proiecte de
execuție pentru:
i. Echipamente de acționare la transfercare pentru cubilourile
din furnalele de la Reșița.
ii. Echipamente electrice de alimentare și acționare a tramvaie-
lor și troleibuzelor din București, Timișoara, Iași, Cluj etc., precum și
pentru Metroul din București, la magistralele 1 și 2.
iii. Echipament static de autoexcitație necesar motoarelor elec-
trice sincrone din industria chimică (în toate combinatele chimice din
România), pentru stațiile de oxigen și minerit, pentru șantierul Dunăre
– Marea Neagră etc.
S-a căsătorit cu o distinsă colegă de facultate, pe nume Elena,
și rodul iubirii lor sunt doi băieți, dintre care cel mic a îmbrățișat o
meserie apropiată de cea a părinților. La pensionare s-au retras pentru
a locui în satul natal Afumați, au descoperit că au ca hobby comun
grădinăritul, transmis probabil de la bunicul său, Florea Enache, fost
slujitor toată viața la biserica din Afumați, unde a fost primul cântăreț
bisericesc cu studii de specialitate la biserica din Afumați.

15. MIRCEA COȘOVEANU

S-a născut la data de 14 ianuarie 1945, din părinții Ștefan și
Augustina, în satul Afumați, județul Dolj. De la o vârstă destul de
fragedă a rămas fără mamă, ca urmare a decesului cauzat de o boală
nemiloasă. Această situație și-a pus amprenta asupra felului său de a
fi, devenind o fire mai retrasă, obișnuit cu greutățile vieții, conștient
de faptul că numai prin muncă susținută va ajunge unde și-a propus.
A urmat clasele I-VII la școala din localitate, având în fiecare an cea
mai bună situație la învățătură. În 1963 a absolvit cursurile prestigi-
osului liceu „Frații Buzești” din Craiova. În 1964 își satisface sta-
giul militar, iar în 1965, funcționează ca profesor la Școala Bărboși,
județul Mureș. Acești ultimi doi ani au fost anii când a văzut cu ade-
vărat problemele vieții. Se înscrie în 1967 la Facultatea de Drept de
la Universitatea București, pe care o absolvă în 1971, fiind licențiat
cu media zece. După terminarea facultății, funcționează în 1972, ca
jurnalist la „Informația Harghitei”, din Miercurea Ciuc. Această acti-
vitate l-a pus în contact cu probleme concrete de viață, de comportare
a omului în societate. În 1973 este angajat ca judecător la Miercurea
Ciuc, iar de aici pleacă la Judecătoria Băilești, unde lucrează până în

346
1977. Perioada 1977-1983 este o perioadă de timp ce îi oferă o altă
experiență de viață, este angajat consilier juridic, unde și-a adus o con-
tribuție esențială la rezolvarea problemelor unităților la care a lucrat.
Începând cu 1983, până la ieșirea la pensie în 2011, a funcțio-
nat ca avocat la judecătoriile din Calafat și Băilești. Perioada de acti-
vitate la Calafat a coincis cu primii ani de la înființarea Judecătoriei
Calafat, unde a îndeplinit funcția de director la Biroul de avocați,
Calafat. De aici pleacă la judecătoria Băilești ca avocat și îndeplineș-
te și aici funcția de director al Biroului de avocați din Băilești. Satis-
facția personală pe linie profesională o constituie faptul că a militat
pentru dreptate, convins fiind că cel vinovat a fost pedepsit și că
nimeni nu a fost pedepsit dacă nu a fost vinovat. S-a căsătorit în 1967
și rodul iubirii și strădaniei de a le da o educație corectă sunt cei trei
copii, Simona, Dan, Bogdan, care i-au urmat profesia. Un om capa-
bil, modest și cu un comportament civilizat. Prin tot ce a realizat pe
plan profesional și nu numai, a dovedit că este cu adevărat o persona-
litate, un fost elev al Școlii Afumați, care face cinste școlii și colecti-
vului de dascăli care l-au pregătit și educat.

16. DUMITREL IONESCU

Născut la data de 22.07.1945, în satul
Afumați județul Dolj, având ca părinți pe
Sabina și Mihai Ionescu, a dovedit încă din
timpul claselor primare un deosebit interes
pentru învățătură. A absolvit clasele I-VII la
Școala Afumați, iar în perioada 1959-1963 a
absolvit cursurile prestigiosului liceu „Frații
Buzești” din Craiova, iar în perioada 1963-
1968 a absolvit Institutul de Construcții
București.
După absolvirea facultății, a lucrat ca
inginer proiectant construcții civile, indus-
triale și agrozootehnice, Verificator de proiecte pentru exigențele A1,
A2, A3, și Expert tehnic, aceleași exigențe. A îndeplinit funcția de
administrator-director general la S.C. ARPROCON NOUSTIL S.R.L.
Constanța, profesor asociat la Facultatea de Construcții Civile, Indus-
triale și Agricole, de la Universitatea Ovidiu Constanța, în perioada
1969-1991, și profesor la Liceul de construcții Constanța.

347
 Portofoliu de lucrări.
A elaborat proiecte (structură) pentru ansamblurile de locuințe
Tomis 3, Tomis 4, Tomis Plus, Km. 4-5 de locuințe pentru A.N.L. în
Constanța, Cernavodă, Eforie Nord, Eforie Sud, Băneasa, Hârșova etc.
Are deosebite proiecte pentru sănătate: Spitalul Municipal
Hârșova, Spitalul C.F.R. Port Constanța, Spitalul Municipal Manga-
lia, Sanatoriul Balnear din Medgidia, din Techirghiol, Spitalul pentru
copiii infectați cu HIV/ SIDA din Cernavodă și cel din Constanța.
Proiecte deosebite a realizat și în domeniul învățământului. În
acest sens, menționăm proiecte pentru săli de sport, școli, grădinițe în
Constanța și județ.
A realizat proiecte pentru diverse clădiri pentru turism, bale-
nar, restaurante pe litoral (printre care hotelurile Savoy, Albatros,
Dorna – din Mamaia), pensiuni particulare în zona Moeciu – Bran,
lăcașe de cult creștin ortodox și musulman, în Constanța și județ,
cum ar fi: Biserica Sf. Maria de pe bulevardul 1 Mai, Biserica Sf. 3
Ierarhi din Tomis Nord, Biserica de la peștera Sf. Andrei; reparații
capitale la Moscheea Catedrala Carol I din zona peninsulară a orașu-
lui – proiect pentru care a fost nominalizat la Premiul Aga Khan (El-
veția), pe care l-a și primit, construirea unor geamii noi în Eforie
Nord, Ovidiu, Independența și Valul lui Traian.
Rezultate remarcabile are și în domeniul instituțiilor de cultu-
ră, Dintre aceste menționăm: Casele de cultură din Năvodari și Hâr-
șova, Teatrul de Vară din Constanța și din Mamaia.
Cu proiectele sale a reușit să acopere o gamă variată de dome-
nii.. În acest sens, menționăm faptul că a lăsat importante proiecte și
pentru hale de producție pentru IMUM Medgidia, hală în portul Con-
stanța pentru compania PETROSERV, Platforma Petrochimică Midia
– Năvodari, Platforma Centrala Nucleară de la Cernavodă, amenajări
la unele construcții agrozootehnice existente etc.
Cu nimic mai prejos sunt proiectele pentru: Telegondola Ma-
maia, Podul de tramvai din zona BILLA, Pasarela de acces la Poarta
4 a Portului Constanța, Cramele din Basarabi (Murfatlar), Medgidia,
locuințe individuale din Germania, Elveția, Turcia.
În anul 1983, a asigurat în Algeria asistență tehnică pentru
implementarea de programe de calcul și proiectare de centre de cartier.
Experiența dobândită a dorit să o lase moștenire și celor ce
vor lucra în viitor în domeniul construcțiilor și de aceea a scris unele

348
lucrări de specialitate, precum: Manual pentru construcțiile metalice
(1987), diverse articole, în Revista Construcții, cursuri universitare și
îndrumătoare de calcul pentru construcții metalice etc.
Recunoscător fiind și Școli Afumați pentru pregătirea asigura-
tă în clasele I-VII, a trimis o parte din lucrările publicate, pentru a
îmbunătăți dotarea bibliotecii de la Școala Afumați.
O fire veselă, plin de umor reușește să creeze o atmosferă plă-
cută în rândul celor ce sunt în preajma sa. A realizat, considerăm noi,
atât de mult, datorită pregătirii dobândite în școli, dar și faptului că
viața i-a dat să cunoască pe soția sa, Felicia-Stela, o persoană distinsă
și cu rezultate în domeniul învățământului (este profesoară de Limba
română – Limba franceză), pe măsura celor ale soțului. Au format un
cuplu deosebit care a dat naștere unei fete deosebite, cu o educație
aleasă, demnă și mândră de părinții săi.

17. EUGEN DECA

S-a născut la data de 1 iulie 1948 în
satul Afumați, județul Dolj. Părinții săi, Ion
și Floarea au fost oameni cu o stare materi-
ală ce le-a permis să susțină cei doi copii,
Eugen și Marinela, pentru a absolvi o formă
de învățământ superior. Sora sa, Marinela a
absolvit Facultatea de Farmacie, o fată de o
bunătate sufletească deosebită și cu trăsă-
turi fizice de invidiat de multe fete, dar
când era la o vârstă destul de fragedă, o
boală nemiloasă a răpit-o de lângă cei
dragi. Ulterior, toată dragostea părinților s-a revărsat asupra fiului
lor, Eugen. Eugen a urmat clasele I-VII în satul natal, în perioada
1955-1962, iar în perioada 1962-1966, a urmat cursurile Liceului Nr.
3, din Craiova. După aceasta, și-a continuat studiile la Institutul Pe-
dagogic de 3 ani Craiova, Facultatea de Istorie-Geografie, în perioa-
da 1970-1973, iar în perioada 1975-1979, și-a continuat studiile la
Universitatea București, Facultatea de Istorie-Filozofie. În perioada
1973-1984, a funcționat ca profesor de istorie și științe sociale în
județele Vaslui, Dolj și Vâlcea. În perioada cât a activat ca profesor, a
urmat diverse cursuri de perfecționare pentru inițiere și formare în
domeniul muzeografiei și etnografiei românești și a urmat un curs de

349
atestare ca Expert în probleme de patrimoniu cultural etnografic.
După absolvirea acestui curs, a părăsit activitate didactică și, rând pe
rând, a ocupat diverse funcții în domeniul muzeografiei. Astfel, în
perioada 1975-1997, a lucrat ca muzeograf, specialitatea etnografie,
la Muzeul Satului Vâlcean, apoi, în perioada 1997-2000, a fost Șeful
Oficiului Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Vâlcea.
Seriozitatea de care a dat dovadă în permanență în îndeplini-
rea sarcinilor profesionale, l-a recomandat a fi numit, cu delegație,
Director al Muzeului Județean Vâlcea, în perioada octombrie 2000 –
martie 2001, iar din martie 2001 până la ieșirea la pensie în 2010, a
fost director cu drepturi depline al Muzeului Județean Vâlcea. În
perioada cât a lucrat ca muzeograf și director al muzeului a participat
la diverse acțiuni precum:
 Elaborarea tematicii și organizarea expoziției permanente a
Muzeului Satului Vâlcean.
 Coordonarea și organizarea a peste 80 de expoziții tematice.
 A fost coordonator științific în perioada 20 aprilie 2000-25
mai 2000 la expozițiile tematice: Cerurile Oltului și Arta creștină în
lumea satului, organizate la Cluj.
 A contribuit la organizarea Consfătuirii Naționale privind Pa-
trimoniul Cultural, de la Râmnicu Vâlcea, desfășurat în data de 22
septembrie 2000.
 A organizat expoziția Valori de patrimoniu cultural în colec-
țiile Episcopiei Râmnicului.
 A participat la diverse sesiuni științifice pe teme muzeografi-
ce la București, Pitești, Golești, Craiova, Slatina, Drobeta Turnu-
Severin, Sibiu, Bran și la reuniuni științifice internaționale organizate
la București, Sibiu, Bran. A făcut parte din diverse jurii de specialita-
te la multe concursuri și festivaluri etnofolclorice.
 A făcut multe și valoroase comunicări în diverse publicații,
precum: Anuarul Buridava, numerele 3-5, 1979-1984, revista Studii
Vâlcene, numărul VI, 1983, Anuarul Oltenia – Studii și comunicări,
Craiova, vol. VII/ 1996, vol. VIII/1997, vol. IX/1999. Și-a adus con-
tribuția la elaborarea și derularea unor proiecte-programe culturale de
nivel regional, național și internațional, în cadrul Programului Euro-
pean „Cultura 2000”. A realizat și a menținut contacte și schimburi
culturale internaționale cu o serie de instituții, fundații și personalități
ale vieții științifice și culturale: Hoover Institution Stanford University

350
SUA, Resurce Group Integrator Italia, Center For Construction
Loghouto, din Torsa – Suedia, Centrul de Studii Ortodoxe din Cali-
fornia SUA, Asociația Internațională a muzeelor în aer liber din Eu-
ropa, colaborarea cu ICOM – organism internațional al muzeelor din
întreaga lume. Soția lui are pregătire apropiată de domeniul muzeo-
grafiei și atunci când a fost mai greu a fost sprijinit de soție și împre-
ună și-au dozat timpul pentru a crește și educa frumos și eficient pe
cele două fiice care nu le-au urmat pasiunea, având însă studii su-
perioare în domeniul economic.

18. ȘTEFAN I. DINU

S-a născut în Afumați, județul Dolj, la
data de 28 septembrie 1948, fiind unicul
copil al familiei. În perioada 1955-1962 a
urmat cursurile școlii din Afumați, fiind în
fiecare an premiantul clasei. După absolvi-
rea cursurilor elementare, conștient fiind de
nivelul său de pregătire, a urmat în perioada
1962-1966, cursurile prestigiosului liceu
„Nicolae Bălcescu”, din Craiova, actualul
liceu „Carol I”, iar după absolvirea liceului,
și-a satisfăcut stagiul militar în perioada
1966-1968. Bunicul său a fost Ion Dinu (moș Nănău), cel care a de-
prins de copil tainele grădinăritului de la bulgarii ce au venit o mare
perioadă în Afumați pentru a închiria anumite suprafețe, în vederea
practicării grădinăritului. Atunci când în localitate s-a constituit
I.A.S. Afumați, în ciuda faptului că nu era școlit, el a fost acela care a
căpătat girul conducătorilor unității, de a se implica în dezvoltarea
lotului semincer legumicol, și cei care i-au acordat această încredere
nu au greșit. Chiar și atunci când fermele legumicole au fost încadra-
te cu specialiști cu studii, moș Nănău era consultat în luarea anumitor
măsuri, și a lucrat la fermele respective până la pensionare. Această
prezentare se vrea a demonstra că bunicul a avut influență în alegerea
profesiei pentru viață de către nepotul său Ștefan I. Dinu. În perioada
1968-1972, Ștefan I. Dinu a urmat cursurile Facultății de Horticultu-
ră, din cadrul Universității Craiova. Devenind inginer horticol, a fost
repartizat la femele IPILF Caracal, unde a lucrat în perioada 1974-
1987. Bine pregătit profesional și ambițios, a obținut rezultate deose-

351
bite cu fermele repartizate, motiv pentru care a fost selectat la nivelul
județului pentru a fi trimis la specializare în California-U.S.A. Aici a
lucrat în perioada 1977-1978, prilej de a cunoaște metodele moderne
de obținere a legumelor, și nu numai. Cunoștințele căpătate i-au fost
de folos în perioada (1983-1985) de cooperare la societatea mixtă
Româno-Libiană de producere a legumelor și a materialului săditor,
prin Romagrimex. Și aici, rezultatele au fost deosebite. Cu siguranță
că rezultatele pozitive obținute au fost determinante a fi numit în
funcția de Director la cunoscuta și renumita UNISEM ROMÂNIA,
filiala Dolj. A îndeplinit această onorantă și responsabilă funcție în
perioada 1987-2002, iar din 2002-până în prezent (2015), este Asociat
unic - Administrator al S.C. DINAGRI’S S.R.L. Are mai multe loca-
ții, de unde se poate procura o paletă largă de semințe, atât pentru
grădinărit cât și pentru cultura mare. Bun specialist și tot atât de va-
loros în domeniul sportului. A fost o bună perioadă de timp compo-
nent al lotului îndrăgitei echipe de fotbal a oltenilor, „O IUBIRE
ALB-ALBASTRĂ”, dar și al echipei de fotbal „Recolta Afumați”,
argument că iubește și respectă satul natal. Este căsătorit cu o colegă
de facultate și au doi reușiți copii.

19. DUMITRU F. TOMA

S-a născut în Afumați, județul Dolj la data
de 24 iunie1950 și este fiul lui Florea și Ioana.
Clasele I-VII le-a făcut la școala din localitate, a
urmat ulterior cursurile Colegiului Național Carol I
din CRAIOVA și apoi Facultatea de Filologie a
Universității Craiova.
Ca elev la Liceul Carol I din Craiova, a
activat în fanfara școlii, cântând la trombon. Le-
gat de acest aspect, profesorul Constantin Preda,
în lucrarea sa, Ca sarea și piperul în bucate,
Editura Sitech Craiova, 2013, i-a dedicat următo-
rul catren:
În fanfară ai cântat,
La trombon ne-ai încântat
Și nici nu ai pomenit
Câte fete ai trombonit.

352
 În perioada 1974-1990, a funcționat ca profesor de Limba ro-
mână la Școala cu clasele I-X din Afumați, unde împreună cu profe-
sorul Constantin Preda, directorul școlii de la acea dată, au scos re-
vista școlii „LUMINA”. După o apariție de numai doi ani, revista și-
a încetat apariția. După 1990, funcționează ca profesor titular pe
catedra de Limba și literatura română la Școala gimnazială „Gheor-
ghe Bibescu, Craiova. De tânăr a fost pasionat de a scrie poezie, însă
a început să publice mult mai târziu. Până în prezent a publicat patru
volume de poezie:
Fereastra dinspre lume, Editura SimArt, Craiova, 2009;
Umbra și fumul, Editura Aius PrintEd, Craiova, 2010;
Marginile lumii, Editura Aius PrintEd, Craiova, 2011;
Sitarul străveziu, Editura PrintEd, Craiova, 2013.
Despre poezia sa se poate spune că este o poezie profundă, fi-
lozofică, o poezie ce te îndeamnă la o îndelungă reflecție asupra exis-
tenței vieții pe pământ. Grăitoare și suficiente pentru a scoate în evi-
dență valoarea acestui poet din Afumați sunt cele scrise de renumitul
critic literar Ovidiu Ghidirmic din Craiova, cu ocazia apariției volu-
mului Umbra și fumul, în 2010. Iată numai fraza de încheiere a criti-
cului menționat și care spune foarte mult despre personalitatea poetu-
lui Dumitru Toma: Dumitru Toma rămâne unul dintre cei mai valo-
roși poeți ai generației sale, ajunsă, astăzi, la o deplină maturitate
creatoare. Profesorul Dumitru Toma, ani la rând a fost profesorul de
Limba română la Școala Afumați al unor generații care manifestau
interes pentru învățătură și se bucura de un respect deosebit din par-
tea elevilor, nu numai datorită calității activităților desfășurate, ci și
datorită limbajului elegant și politicos folosit în relația profesor-elev.

353
 20. MARCEL IUREȘ
S-a născut la data de 2
august 1951, la Băilești, Dolj.
Părinții se numesc Constanța
și Dumitru Iureș. Firesc, se
pune întrebarea: De ce este
considerat o personalitate a
satului Afumați, județul Dolj?
Sinceri să fim, cunoscând
situația reală, ne-am gândit la
acest lucru și ne exprimăm
regretul că nu a făcut măcar o
clasă la Școala Afumați. Eram
conștienți că era o onoare
pentru noi să includem câteva date despre un așa mare actor, dar nu
am îndrăznit să cerem acest favor. Norocul nostru a fost că în ianua-
rie 2015, reporterii Laurențiu Ungureanu și Monica Andronescu au
publicat în ziarul „Adevărul” un interviu ce ne-a dat curajul să luăm
telefonic legătura cu acest mare actor și să-i adresăm rugămintea de a
ne permite să inserăm câteva date relative la viața și activitatea sa.
Răspunsul și limbajul folosit în acea scurtă convorbire a fost unul
direct, sincer și îmbucurător pentru noi, iar expresiile și cuvintele
folosite au fost pe măsura valorii unui mare OM și ACTOR.
Iată o parte din interviul respectiv, ce are menirea să convingă
și pe cei ce vor citi această lucrare că includerea acestor rânduri este
ceva normal, corect:
„...– Dar în comuna Afumați, unde ați copilărit, cum era?
– Satul unde am copilărit (n.n. până la 18 ani) era inclus în
comuna Afumați, care este la 12 kilometri de Băilești, locul unde m-
am născut. Amzulești se chema (n.n. – din 1968 s-a alipit satului
Afumați și deci, acum se numește Afumați) și cuprindea Amzuleștiul
Vechi și Amzuleștiul Nou (n.n. – situat la N de șoseaua Băilești –
Afumați – Craiova, porțiune de sat ce a apărut după împroprietărirea
din 1945, an în care a apărut și porțiunea de sat numită Afumațiul
Nou, apărută tot după împroprietărirea din 1945  porțiune ce a rea-
lizat legătura dintre satele Amzulești și Afumați). În Amzuleștiul Nou
și-au făcut casa bunicii mei dinspre mamă, iar eu acolo am petrecut
toate verile, toate vacanțele.
354
 – Participați și la activitățile rurale? Mergeați cu vaca pe
câmp, la culesul viei?
– Normal, la țară nu puteam sta degeaba. Mă luau la secerat, la
porumb. Când m-am mai mărit, mergeam și chiar câștigam bani și la
ferma legumicolă. Mergeam la cules de sămânță de ceapă, la cules de
legume, la lubenițe. Câștigam 20 de lei pe zi.
– Erau bani la vremea aceea.
– Bani destul de mulți. Și asta era doar la scos de sămânță de
lubenițe.
– Și ce v-ați luat cu primii bani?
– Strângeam bani să-mi iau o bicicletă, care era la mare căutare
în vremea aceea. Am participat și la o tombolă sătească. Acolo, luai
bilete de participare cu un leu și jumătate și puteai câștiga o coasă
sau un pachet de biscuiți sau o pompă de bicicletă sau chiar o bicicle-
tă. Se putea întâmpla să câștigi bicicleta, de pildă, dar fără pompă.
Trebuia să le săruți mâna părinților.
– Erați un copil cuminte?
– Nu prea. Stăteam numai în apă la gârlă. În zonă, era un pârâu
(n.n. – Baboia) în care se scăldau și vacile, și caii. Și cornute mari, și
cornute mici, și cabaline. (Râde)
– Cum vă raportați la autoritatea din familie?
– Toată lumea avea o relație specială cu bătrânii, față de care
trebuia să fim foarte respectuoși. Trebuia, de exemplu, să le săruți
mâna bătrânilor. Bunicilor și părinților le vorbeam cu „dumneavoas-
tră". Nu ne permiteam să-i tutuim.
– Vă spuneau povești?
– Când aveam 3-4 ani, bunicul meu îmi povestea pasaje din
Biblie. Folclorizate și, bineînțeles, pe oltenește. Multe povești am
aflat și de la unchiul meu, fratele mamei, (n.n. – Iulică Poenaru, o
mare perioadă salariat la Apele Române, lua cotele apelor pentru
apele curgătoare din zonă, și zilnic le transmitea la Centrul de moni-
torizare a cursurilor apelor), care a făcut tot războiul. A luptat și la
Odesa, și în vest. Ochitor de tun. El a fost decorat cu „Virtutea Mili-
tară” și cu „Mihai Viteazul”. A ajuns până în munții Tatra”.
Răspunde apoi la foarte multe întrebări ale celor doi reporteri,
și din răspunsurile date aflăm că a trăit de la o vârstă mică în Craiova,
pe atunci o palmă de pământ, dar totuși, un oraș cosmopolit. A locuit
la subsolul unei case, proprietatea unei turcoaice, pe numele său Pa-

355
șalega, o femeie tare drăguță. Era o casă cu o curte frumoasă și mare,
unde putea să îngrijească unele animăluțe, pe care le salva de la hin-
gheri. Apoi, când au fost construite primele blocuri în Craiova, s-au
mutat în unul din aceste prime blocuri, în centrul Craiovei. Legat de
acest eveniment important din viață, mărturisește: „ Păi, dacă venea
apa pe țeavă la robinet și aveai căldură în calorifere, da, era un pas
înainte. Nu mai spărgeai lemne, nu mai trebuia să ai grijă de focul
din sobă. Acum înțeleg că e un pas să te muți la curte. ”
Clasele elementare și liceul le-a făcut la Colegiul Național
„Frații Buzești”. În legătură cu dascălii de la această unitate de pres-
tigiu la nivel județean și nu numai, povestește:
„Învățătoarea mea, cea care ne-a învățat să scriem, să caligra-
fiem, care ne-a spus primele povești, era doamna Dugăișescu. La
Liceul „Frații Buzești”, erau profesori emeriți. Aveau activitate di-
dactică formidabilă, făceau parte din comisiile pentru olimpiade,
publicau în culegerile pentru materiile lor, „Gazeta matematică”,
„Gazeta literară”. Ei făceau subiectele de examen pentru admitere la
liceu sau pentru Bacalaureat. Profesorul de istorie, de exemplu, fuse-
se pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial. L-am iubit enorm.
Pe lângă faptul că era excepțional profesor, el chiar depunea mărturie
la orele lui. Aproape corecta istoria”. În timp ce era în liceu a activat
într-o trupă rock, în cadrul Casei de Cultură a Studenților. Trupa res-
pectivă se numea „Atracția vidului”. Majoritatea pieselor ce le cântau
erau creații proprii ale viitorului actor, Marcel Iureș. Imediat, după
liceu a făcut armata, un an și patru luni, o perioadă despre care are
numai amintiri neplăcute.
A urmat cursurile Școlii populare de artă din Craiova, timp de
doi ani, timp în care a jucat lupul moralist din fabula „Lupul mora-
list”, și în piesa „Război cu Troia nu se face”, de Jan Giraudoux.
Înainte de a da la Facultatea de Teatru, avea în gând să devină psiho-
log sau doctor. În cele din urmă a ales ce a simțit că îl atrage, că este
născut pentru așa ceva. A dat examen la Institutul de Artă Teatrală și
Cinematografică din București, I.L. Caragiale, secția actorie. A reușit
din prima, la clasa profesorului Marin Moraru. Era fascinat de actorii
craioveni: Petre Gheorghiu-Dolj, Vasile Cosma, Valer Delacheza,
Tudor Gheorghe, Ion Pavelescu, Paula Culiță etc., și de cei de la
teatrele din București: Amza Pellea, Mariana Mihuț, Ștefan Iordache,
Gina Patrichi, George Constantin etc. Talentatul actor Marcel Iureș a

356
activat la: Teatrul Național Cluj (1978-1980), Teatrul Bulandra (1980
– 1992), Teatrul Odeon (1992-1993). A mai jucat pe scena Teatrului
Național București, Teatrul de Comedie București și la copilul de
suflet, Teatrul Act. Fundația Cultural Artistică Teatrul Act, înființată
în 1995, pune bazele celei de-a doua scene independente de teatru
din România, al cărei președinte este. A debutat în teatru cu piesa
Menajeria de sticlă, de Tennesse Williams, în rolul lui Tom, la Tea-
trul Național din Cluj, iar în cinematografie a debutat în 1977, în
filmul Aurel Vlaicu. Iată titlurile altor filme în care a jucat: Vis de
ianuarie (1978), în regia lui Nicolae Oprițescu, Castelul din Carpați
(1981), Sezonul pescărușilor (1985), Vacanța cea mare (1988), Fii
cu ochii pe fericire! (1999), Aventurile unei zile (2004), Logodnicii
din America (2007), Goal! 3 (2009) etc. De la debut până în 2015, a
jucat într-o mulțime de filme și piese de teatru, reușind să creeze
roluri memorabile. A jucat în peste 50 de filme în țară și la Hollywood,
iar în teatrul românesc a creat roluri de o mare valoare interpretativă.
Iată și titlurile câtorva piese, din mulțimea celor în care a jucat până
în 2015: Cetatea Soarelui, O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă,
Camera de Hotel, Absolut! Trei surori, iar Hamlet, Henric al IV-lea și
Richard al III-lea sunt trei dintre cei mai importanți eroi shakespearieni
pe care i-a interpretat cu mare talent.
În 1994, odată cu turneul susținut în Marea Britanie, cu spec-
tacolul Richard al III-lea, în regia lui Mihai Mănuțiu, începe adevă-
rata sa carieră internațională. De aici înainte urmează o carieră de
invidiat. A jucat alături de mari actori, precum: Bruce Willis, Tom
Cruise, Brad Pitt etc. Activitatea teatrală și cinematografică este sufi-
cientă pentru a scrie o întreagă carte.
Pentru activitatea teatrală din România a primit de două ori titlul
de cel mai bun actor de teatru. În plus, din 2004, este președintele
Festivalului Internațional de Film Independent „Anonimul”, în 2006
a dublat în limba română vocea lui Doc Hudson, în producția Pixar /
Disney Mașini, iar în 2007 semnează lectura audiobook-ului Humanitas
„Remember – Mateiu Caragiale”. Iată o serie de nominalizări și pre-
mii primite pentru prodigioasa activitate desfășurată:
 Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor, stagiunea
1992-1993, pentru rolul „Richard al III-lea”, de W. Shakespeare;

357
  Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, stagiunea 1997-
1998, pentru rolul din „Richard al doilea”, de W. Shakespeare;
 Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, stagiunea 2000-
2001, pentru rolul Bruscon, din spectacolul „Creatorul de Teatru”, de
Thomas Bernhard;
 Premiul UNITER de excelență, stagiunea 2002-2003, Marcel
Iureș – fondatorul Teatrului Act;
 Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, în 2009,
pentru rolul din spectacolul „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu;
 Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Festiva-
lul Comediei Românești – festCO, ediția a X-a, în 2012, pentru rolul
Cațavencu, din piesa „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, în
regia lui Alexandru Dabija, și pentru one man show din spectacolul
„Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă”, în regia lui Alexandru
Dabija;
 Nominalizare British Theatre Awards în TNA – Manchester
și Manchester Eving Awards.
Privind cariera artistică, pentru a justifica de ce am evidențiat
atât de puține aspecte din multitudinea celor care există, punem în-
trebarea retorică: Ce actor nu-și dorește să filmeze pe platourile de la
Hollywood și să aibă atâtea articole laudative, numai în revista Variety,
din America?
Este căsătorit, are un copil și despre soție și copil spune:
„…am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat abso-
lut normal, un om”.

21. MARIN ȚAPU

S-a născut la data de 25.10.1951 în
satul Amzulești, comuna Afumați, județul
Dolj, din părinții Constantin și Maria Țapu.
Clasele I-IV le-a făcut la Școala Amzulești,
iar clasele V-VII le-a făcut la Școala Afu-
mați. În perioada 1966-1970 a urmat cursu-
rile Liceului Teoretic din Băilești și ulterior
a urmat cursurile Școlii Postliceale Sanitare
Craiova, pe care a absolvit-o în 1975. După
o scurtă perioadă de practicare a meseriei

358
de asistent medical, s-a înscris la Facultatea de Medicină Generală
Craiova, pe care a absolvit-o în 1982. Imediat după absolvirea facul-
tății, a funcționat în perioada 1982-1984 ca medic stagiar la Spitalul
Clinic Județean Craiova, iar în perioada 1985-1990 a funcționat ca
medic generalist la Dispensarul medical Celaru. Activitate ulterioară
ca medic rezident neurolog la Spitalul Nr. 3 Craiova în perioada
1991-1993, a constituit un bun prilej de a se perfecționa în pretențioasa
meserie de medic neurolog. De aici se transferă la Policlinica Nr. 2
Craiova, unde activează ca medic neurolog în perioada 1994-1998,
iar de la această unitate se transferă la Spitalul Clinic de Neuropsi-
hiatrie Craiova, unde lucrează și în prezent (2015) ca medic primar
neurolog. Pacienții care au ajuns la doctorul Marin Țapu au numai
cuvinte de laudă cu privire la probitatea lui profesională și atașamen-
tul față de cel care se află în suferință. Este unul din specialiștii apre-
ciați în delicata meserie de medic neurolog. În 2009, devine doctor în
științe medicale, susținând lucrarea Studiul manifestărilor neuro-
fiziologice și vasculare cerebrale în sindromul parkinsonian. Este
membru al următoarelor Societăți Științifice: Societatea Română de
Neurologie, Societatea Română de Stroke, Societatea Română pentru
studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității, Federația Europeană a
Societăților de Neurologie (EFNS). Individual sau în colaborare cu
alți specialiști în domeniu a prezentat diferite lucrări la numeroase
simpozioane naționale și internaționale, publicate în volume rezuma-
te sau în reviste de specialitate. Sunt peste 30 de astfel de lucrări,
dintre care enumerăm câteva: Corelații clinico-etiologice în sindro-
mul Garcin, M. Țapu, R. Diaconescu, U.S.S.M. Dolj, Miastenia –
concept diagnostic, încadrare nosologică, M. Țapu, U.S.S.M. Dolj,
Contribuții clinico- electromiografice la studiul polineuropatiei peri-
ferice paraneoplazice, I. Stoica, M. Țapu, Corelație între hiperglice-
mie și accidentul vascular cerebral, M. Țapu, D. Bicu, F.C. Țapu,
U.M.F. Craiova – Clinica de Neurologie, A X-a Conferință națională
de Stroke etc.
Perseverent în ceea ce privește propria perfecționare, a partici-
pat la peste 40 de Congrese Naționale și Internaționale pe probleme
medicale. În străinătate a participat la congresele de specialitate de la
Atena, Geneva, Paris, Lisabona, Viena, Roma, Praga etc. După ab-
solvirea cursurilor universitare, a mai absolvit următoarele:
 Asistența complexă în Boala Alzheimer, Craiova, 2006;
359
  Noi frontiere în managementul Durerii Neuropate și Epi-
lepsiei, Poiana Brașov, 2006;
 Neurosonologie I, II, Neuroimagistica și Neuropatologie
desfășurate în cadrul celei de-a X-a Conferința Națională de Stroke
cu participare internațională, Sinaia, 2007;
 Prevenția în Stroke, desfășurat în cadrul celei de-a XI-a
Conferințe Naționale de Stroke cu participare internațională, Bucu-
rești, 2008;
 Masterat, Managementul unităților sanitare, UMF Craiova,
2007 – 2008;
 Formare profesională pentru implementarea noilor tehnolo-
gii în sistemul de sănătate, Craiova, 2011.

Tot în perioada 2006-2011, simultan cu parcurgerea cursurilor

menționate, a realizat următoarele studii clinice:
 Orfiril în Epilepsia generalizată – Siguranță și tolerabilitate,
2006;
 Cerebrolizin – eficiența în demența mixtă, 2007;
 Pramistar – eficiența în tulburările cognitive, 2008;
 Stalevo în Boala Parkinson – îmbunătățirea calității vieții
pacientului, 2009;
 Plavix în accidentul vascular ischemic, 2010;
 Prooran – administrare și eficiență în sindromul extrapira-
midal, 2011;
 Aflen – alternativa terapeutică la aspirina în AVC ischemic, 2011.
Printre pacienții doctorului Marin Țapu au fost și mulți afumă-
țeni și nu a existat unul dintre aceștia să nu aibă cuvinte de laudă la
adresa concetățeanului specialist, cel care e capabil să vindece nu
numai boala, ci și sufletul celui în suferință.
Așa cum adesea se întâmplă în lumea științei, doctorul Marin
Țapu este un adept al artei, culturii și muzicii. Această calitate este
specifică spiritelor alese, iar doctorul Marin Țapu are din plin această
calitate.
Este căsătorit cu o distinsă colegă, Christiana Ludmila – me-
dic primar medicină de familie, și au doi copii, Florin Cristian – me-
dic specialist boli interne și Adrian Ștefan – medic rezident pe recu-
perare și reabilitare medicală.

360
 22. NICUȘOR D. DECA
Este fiul lui Dumitru și Olga
Deca și este născut la data de 30 ianua-
rie 1957 în Afumați, jud. Dolj. În peri-
oada 1964-1972 a urmat cursurile cla-
selor I-VIII la Școala Afumați, iar în
perioada 1972-1976, a urmat cursurile
Liceului „Radu Greceanu”, din Slati-
na, jud. Olt. După terminarea liceului,
a frecventat alte școli și cursuri diver-
se, toate având drept scop perfecționa-
rea profesională. În ordine cronologi-
că, acestea au fost:
 Școala militară de ofițeri activi de artilerie antiaeriană și ra-
diolocație „Leontin Sălăjan” Brașov, în perioada 20 septembrie 1976
– 19 august 1979. În prima zi după absolvirea acestei școli, a fost
numit în funcția de locțiitor comandant baterie artilerie antiaeriană și
nu după mult timp, a fost numit în funcția de comandant baterie arti-
lerie antiaeriană, ofițer de stat major la Divizionul 52 Artilerie Antia-
eriană de la Ianca, jud. Brăila, până la data de 12 septembrie 1984.
 În perioada 1 octombrie 1979-1 iulie 1983 a parcurs cursuri-
le de specializare în domeniul militar.
 În perioada 12 septembrie 1984-23 august 1986, a absolvit
Academia Militară București, fiind licențiat în științe militare – spe-
cialitatea rachete și artilerie antiaeriană.
După absolvirea cursurilor acestei înalte școli militare, a în-
deplinit funcția de Șef de stat major al Divizionului 52 Artilerie Anti-
aeriană, de la Ianca, jud. Brăila, în perioada 23 august 1986-1 iunie
1996, iar în perioada 1 iunie 1996-1 februarie 2002, a fost numit
Comandant al Divizionului 52 Artilerie Antiaeriană, la aceeași unita-
te de la Ianca, jud. Brăila. În perioada când a îndeplinit funcția de
comandant a mai frecventat următoarele cursuri:
 Curs capacitate, în cadrul Academiei Militare București, în
perioada 18 octombrie 1999-17 decembrie 1999.
 Curs de utilizarea tehnicii de calcul, specializarea operator
calculator, în perioada 4 iulie 2001-1 august 2001.

361
 Din funcția de Comandant al Divizionului 52 Artilerie Antiae-
riană de la Ianca, Brăila, este transferat în funcția de Comandant al
Divizionului 1 Rachete Artilerie Antiaeriană din Regimentul 12 Ra-
chete Antiaeriene de la Galați, în perioada 1 februarie 2002-1 mai
2002 și în continuare, până la 4 octombrie 2004, îndeplinește funcția
de Comandant al Regimentului 149 Artilerie Antiaeriană. În perioada
în care a îndeplinit importante funcții de răspundere, a urmat urmă-
toarele cursuri:
 Curs postuniversitar de perfecționare în conducerea marilor
unități operative din Forțele Aeriene, în cadrul Academiei Militare
București, în perioada 1 martie 2002-12 iulie 2002.
 Curs de limba engleză, în perioada 12 mai 2003-31 octom-
brie 2003.
Cu fiecare an care a trecut, datorită profesionalismului său, a
ocupat funcții de mare responsabilitate. Astfel, în perioada 4 octom-
brie 2004-1 februarie 2006, a îndeplinit funcții de conducere la nivel
de brigadă, divizie, Statul major al Forțelor Aeriene București, iar
până la data de 20 noiembrie 2008, a fost șef de birou la Direcția
operații/ Statul Major General (Marele Stat Major), București. De la
data de 20 noiembrie 2008, până la 1 februarie 2010, a ocupat funcția
de Șef de secție la Direcția operații din Statul Major General (Marele
Stat Major), București, iar după această dată, până la data de 23 iunie
2010, data la care se pensionează, a îndeplinit funcția de Șef serviciu
la Direcția Operații/ Statul Major General București.
Acesta este parcursul școlar și profesional al unuia dintre fiii
acestui sat, care, cu siguranță, va fi o ștachetă greu de trecut de către
alți tineri ce vor dori să îmbrățișeze o carieră militară.
De-a lungul carierei, ca urmare a școlilor militare și a cursuri-
lor absolvite, a parcurs scara gradelor militare; a obținut încă din anul
2000 gradul de colonel, după ce anterior, în 1990 a obținut la excep-
țional gradul de maior. Ca recunoaștere a meritelor sale în îndeplini-
rea sarcinilor profesionale, i-au fost conferite:
 Emblema de onoare a Statului Major General;
 Emblema de onoare a Statului Major al Forțelor Aeriene;
 Semnul Onorific „În Serviciul Patriei pentru ofițerii cu 25
de ani de activitate”;

362
  Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a, pentru 20 de ani de
activitate;
 Ordinul Militar clasa a III-a pentru 15 ani de activitate;
 Plachete, diplome, insigne – de la diferite eșaloane militare.
Este căsătorit cu o distinsă doamnă doctor și au împreună doi
copii, cărora le-au asigurat o bună educație și pregătire profesională.

*
* *

Fiecare familie, cel puțin în Afumați, își păstrează adevăra-

tele valori într-o ladă de zestre. Noi nu am făcut altceva decât să
deschidem „lacătul” unei astfel de lăzi cu valoroasele comori ale
satului și să scoatem la lumină valorile autentice, care să strălu-
cească peste timp.
Analizând repartizarea pe domenii a personalităților satului
Afumați, constatăm că este o variată paletă de profesii, dar din care
lipsesc cadrele didactice. Ne-ar fi fost foarte greu a ne opri la anume
cadre didactice, deoarece avem convingerea că majoritatea cadrelor
didactice care au activat la Școala Afumați, ele însele au fost adevă-
rate personalități de îndată ce au dat astfel de mari specialiști în do-
meniile prezentate.
În plus, credem că am oferit o variantă pentru viitor, de a în-
lesni posibilitatea ca organul competent de la nivelul comunei să
acorde alte nume străzilor satului nostru, eliminând denumiri ca:
Prunului, Vișinului, Plopului, Trestiei, care nu au nicio legătură cu
străzile respective.

363
 Capitolul VIII
ANEXE

Anexa 1
Istoria satului Afumați în12 de puncte3
1. Satul Afumați s-a constituit pe moșia fraților Tudor și Tache
Iota care au primit de la ocârmuitor, în anul 1812, suprafața totală de
2323 ha.
2. Satul Amzulești s-a constituit pe moșia medelnicerului
Constantin Păianu care a primit de la ocârmuitor suprafața de 1100
ha. O bună perioadă de timp, satul Amzulești s-a mai numit Păianca,
de la numele moșierului Păianu. Ulterior a căpătat numele de Amzu-
lești, de la numele unui cioban care a venit în această zonă, pe care îl
chema Amza.
3. Prima biserică în Afumați a fost o biserică-bordei, făcută în
1812 pe moșia lui Dinu Teodor Iota. Spre deosebire de locuințele-
bordei ale locuitorilor și de la alte biserici din zonă, Biserica-bordei
din Afumați a avut înălțat un zid de aproximativ un metru înălțime de
jur-împrejur. Primii preoți ce au slujit la această biserică au fost:
Popa Mitrică sin Popa Iordache, Gheorghe sin Stan Urziceanu, Ilie
sin Manea Nedelcuț, (sin = fiu).
4. În 1841, ia ființă Școala Afumați. Primul învățător a fost
Mihai Ionică, cântăreț bisericesc. A funcționat ca învățător la această
școală până în 1862.
5. În perioada 1861 – 1863, se construiește biserica din cără-
midă, cu hramul „Sfântul cuvios Sava”, „Sfânta cuvioasă Paraschi-
va”, „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul ierarh Nicolae”.
6. Fostul sat Amzuleștii de Sus, actualul sat Afumați, poartă
acest nume din 1864, când a fost legiferată Reforma agrară a lui A.I.
Cuza.
7. În 1867, s-a construit prima casă din cărămidă în Afumați
(în afară de casele moșierilor) de către Constantin Ionescu (zis Boa-
giu), venit din Poiana Sibiului.
8. Primul primar al comunei a fost numit Gheorghe Bercea,
din Boureni și a activat ca primar în perioada 1867 – 1868.

364
 9. În 1887, s-a construit primul local de primărie cu două încă-
peri pe locul unde la ora actuală se află Postul de Poliție Afumați, în
timp ce primar era Florea Berceanu din Amzulești.
10. La 1 noiembrie 1890, se dă în folosință primul local de
școală din cărămidă, acoperit cu tablă, în timpul învățătorului Gheor-
ghe Trănculescu. Localul avea doar două încăperi: o sală de clasă
(cea mai mică sală din cele 4 săli de clasă ale școlii vechi) și o altă
încăpere și mai mică (cea care a fost cancelarie la localul vechi de
școală), încăpere ce era împărțită în două încăperi mult mai mici (una
servind drept cancelarie, iar a doua era locuința învățătorului). Ulte-
rior, aceste două încăperi, prin adăugiri succesive a altor trei săli de
clasă, au fost înglobate în localul școlii vechi, în care la ora actuală
se află amenajat Muzeul Afumați și Biblioteca comunală Afumați.
11. La 1 decembrie 1895, se inaugurează calea ferată Calafat –
Băilești – Craiova și astfel se ușurează deplasarea locuitorilor din
aceste localități.
12. În 1896, timp în care era primar Ștefan T. Preda, pe strada
principală și pe șoseaua dintre Afumați și Boureni au fost plantați
duzi. Cei mai în vârstă cunosc faptul că acești duzi au existat până în
1950 – 1952. Ulterior, în locul duzilor, s-au plantat plopi și nuci.
13. În 1898, pădurea de la Nisipuri avea o suprafață de 86 ha și a
aparținut moșierilor C.C. Păianu, Traian Djuvara și Lucia Demetriadis.
14. La 1 septembrie 1902, ia ființă Școala Amzulești, prin nu-
mirea învățătorului Grigore F. Deca din Afumați. Nu exista local de
școală, dar prin efortul învățătorului au fost strânse sumele necesare
pentru cumpărarea terenului pentru școală și procurarea materialelor
necesare ridicării localului. Localul de școală este ridicat în 1911 și
lucrările sunt finalizate în 1913. Odată cu ridicarea localului de școa-
lă, se ridică și o locuință a învățătorului.
15. În perioada 1903 – 1931, sediul Circumscripției medicale
Nr. 14, din Județul Dolj a fost comuna Afumați. Din această circum-
scripție medicală au făcut parte 15 sate.
16. În perioada 1904 – 1908, comuna Afumați a fost reședința
plășii Balta, având ca administrator pe Gheorghe Stănescu din Bra-
bova, fost coleg de școală cu Nicolae Titulescu.
17. La 1 decembrie 1905, învățătorul Petre Stănescu înființea-
ză Banca populară, cu numele „Avuția poporului”.

365
 18. În noaptea de 9-10 martie 1907, a izbucnit răscoala țărani-
lor din Afumați. Capii răscoalei au fost învățătorii Grigore F. Deca,
Petre Stănescu, primarul din acea perioadă și ajutorul de primar,
mulți țărani, în frunte cu Mihai Căldărin (care a fugit în Bulgaria și
nu s-a mai întors niciodată), Stan Cojocaru etc.
19. În 1910, locuitorul Alexandru Gh. Ionescu a instalat o
moară cu pietre și cu motor pe benzină.
20. În 1915, la localul de școală de la Afumați au fost adăuga-
te două săli de clasă: cea dinspre E și cea dinspre V., în timpul învă-
țătorului Petre Stănescu.
21. În 1919, Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu au in-
stalat o moară cu pietre și motor pe benzină și astfel în Afumați exis-
tau două mori.
22. La 15 februarie 1922, a avut loc adunarea sătească pentru a
stabili un comitet de organizare și strângere a sumelor necesare pen-
tru înălțarea unei noi biserici, cea care și azi este în stare de funcțio-
nare. Construcția bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii” începe în
1933 și este sfințită în 1941.
23. Monumentul eroilor din Afumați din Războiul de Indepen-
dență și din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost ridicat în perioa-
da 1920-1922 și este opera sculptorului P. Carasidis.
24. În 1924, în timp ce Alexandru Gh. Ionescu era primar al
comunei Afumați, a contribuit din poziția pe care o deținea, ca un
număr de 51 de familii să primească fiecare câte 0,5 ha, în zona Ni-
sipuri, suprafață pe care proprietarii au plantat-o cu salcâmi și astfel a
rezultat pădurea comunală de la Nisipuri – Covei.
25. În perioada 10 aprilie 1924-23 aprilie 1926, a funcționat ca
primar Alexandru Gh. Ionescu, cel care a fost primul primar ales.
Până la această dată, toți primarii precedenți au fost numiți de parti-
dele care ajungeau la guvernare.
26. În 1925, moara lui Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu
este transformată în moară cu valtz de grâu.
27. În 1927, moara lui Gheorghe A. Ionescu este transformată
în moară cu valtzuri pentru măcinat grâu și porumb.
28. În 1932, satul Amzulești devine comună independentă.
Acum apare al doilea post de preot la Parohia Afumați, postul de
preot fiind ocupat de preotul Constantin Popescu, nepotul bătrânului
preot, Mihail Amzulescu.

366
 29. În 1937, la localul de școală de la Afumați, s-a adăugat cea
de a patra sală de clasă, cea din parte de S.
30. În 1939, ia ființă cantina școlară și funcționează până în
1942. La această cantină, elevii cu o situație materială precară, ser-
veau în fiecare dimineață, micul dejun.
31. În 1939, moara lui Gheorghe Dinopol și Gheorghe Seulescu,
ce fusese transformată în moară cu valtzuri pentru măcinat grâu, este
transformată și în moară cu valtz pentru măcinat porumb.
32. Căminul Cultural Afumați, ca instituție, este înființat în
1940 și președinte este preotul Marin Firănescu.
33. În 1945, terenul intravilan dintre satele Afumați și Amzu-
lești a fost parcelat în vetre de sat și ulterior a apărut Satul Nou
AFUMAȚI (grupul de case de pe strada principală, dintre biserică și
extremitatea vestică a satului Amzulești, pe ambele părți ale șoselei
ce trece de-a lungul satului, și astfel cele două sate au devenit un tot
unitar) și Satul Nou AMZULEȘTI (grupul de case din parte de N a
șoselei Băilești – Afumați – Urzicuța până la râul Baboia).
34. La data de 15 noiembrie 1945, prin donația unui deosebit
local arhitectonic, făcută de Ana Seulescu, soția defunctului Gheor-
ghe Seulescu, satul Afumați are local corespunzător pentru Dispensa-
rul uman.
35. În 1947, s-a înființat Cooperativa de Consum Afumați.
36. În 1948, în urma Reformei învățământului din 1948, școli-
le de șapte clase capătă titulatura de „Școli elementare”.
37. Ca efect al Decretului 83/1949, s-a înființat în 1949 G.A.S.
Afumați.
38. În perioada 6 noiembrie 1949-27 octombrie 1950, îndepli-
nește funcția de primar Alexandru Pavel Furiș, primar ce a realizat
iluminatul public pe strada principală cu ajutorul unui grup electro-
gen pe care l-a instalat în moara lui Gheorghe Dinpol
39. 1950, este anul când se trece de la unitățile administrative
comună și plasă la noile unități administrative comună, raion și re-
giune. Comuna Afumați a făcut parte până în 1968 din raionul Băi-
lești, regiunea Oltenia
40. În 1950 au fost înființate Întovărășiri agricole ale unor
grupuri de țărani din Afumați, Boureni, Covei, forme premergătoare
fostelor Gospodării Agricole Colective de comasare a suprafețelor
agricole.

367
 41. Prima echipă de fotbal „Recolta” Afumați a luat ființă în
1950.
42. În perioada 1951-1955, a fost descoperit întâmplător de
către Ștefan P.T. Preda (Buchi), un tezaur, în timp ce era la arat. Te-
zaurul se compune dintr-un colier din argint, o fructieră din argint și
o monedă. Tezaurul este depus la București, în Muzeul de Istorie a
României.
43. În perioada 1951-1960, grădinița Nr. 1 Afumați a funcțio-
nat în casa fostului învățător Dumitru Vică și în actualul local al Pri-
măriei Afumați, în încăperea de la etaj, din extremitatea estică a con-
strucției și unde în prezent se află instalată centrala telefonică auto-
mată a comunei.
44. La 17 ianuarie 1953 a luat ființă C.A.P. Afumați. În prima
etapă s-au înscris 23 de familii. Primul președinte al C.A.P. Afumați
a fost Constantin Nuță, (C.A.P. Amzulești a luat ființă la dat de 14
februarie 1954, C.A.P. Boureni în 1957 și C.A.P. Covei în 1959)
45. În perioada 1953-1957, s-a construit localul pentru Cămi-
nul Cultural Afumați.
46. În 1954, ia ființă Agenția de poștă Afumați.
47. La 1 septembrie 1954, s-a introdus sistemul de stat pentru
perfecționare cadrelor didactice, într-o perioadă de 5 ani.
48. La 15 august 1956, a avut loc una dintre cele mai puternice
furtuni de-a lungul timpului, din această zonă. Au fost scoși copaci
din rădăcină, au fost dărâmate coșuri de la case, au fost răsturnate
care încărcate cu snopi etc.
49. În 1956, are loc radioficarea comunei Afumați și electrifi-
carea satului pe plan local.
50. În 1956, se înființează și în satul Boureni școală cu clasele
I-VII.
51. În 1956, ia ființă Cooperativa de Credit Afumați, având
membri din satele Afumați, Boureni, Covei, Urzicuța, Urzica Mare.
52. Prin Ordinul Ministerului Învățământului Nr. 1929/august
1956, la nivelul fiecărei școli generale, activitatea metodică a cadre-
lor didactice se desfășoară în cadrul comisiilor metodice.
53. Cinematograful sătesc Afumați a fost înființat în 1957.
54. La 10 martie 1957, cetățeanul Constantin Apostolescu din
comuna Pietrari, satul Pietrarii de Sus, Vâlcea a trimis o scrisoare
(care se află în original la Muzeul Liceului „Carol I” din Craiova)

368
prin care mărturisește cum a fost posibil să se evite vărsarea de sânge,
lucru rar întâmplat în comunele în care au fost răscoale țărănești.
55. În anul 1957, în punctul Dealul Maciului, cu ocazia săpării
unei fântâni pentru aprovizionarea cu apă pentru irigarea culturilor
din grădina de legume și zarzavaturi a C.A.P. „30 Decembrie” Afu-
mați, la adâncimea de aproximativ 2,5 m, a fost găsit un ciocan de
piatră, dovadă a existenței vieții în această zonă, cu mii de ani în
urmă.
56. În 1957, s-a înființat Căminul de copii, prin aducerea co-
piilor de la Căminul de copii de la Gara Afumați, funcționând în
spațiul în care a funcționat la început Grădinița Nr. 1 Afumați, sub
administrarea Fermei Nr. 3 Afumați a I.A.S. Afumați.
57. În 1958, a luat ființă biblioteca comunală.
58. În 1959, s-a demarat acțiunea de electrificare a comunei.
După efectuarea lucrărilor de la rețeaua electrică, cei mai mulți cetă-
țeni s-au racordat la rețea în perioada 1965 – 1966.
59. La 30 iulie 1959, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri
Nr. 1059/ 1959, s-au introdus gradele didactice.
60. În 1960, s-a înființat Agenția C.E.C. Afumați.
În 1960, grădiniței Nr. 1 Afumați i s-a repartizat localul din
curtea fostului C.A.P. „30 Decembrie” Afumați, unde au fost amena-
jate două săli de activități, bucătărie, dormitor, o sală pentru material
didactic și tot la această dată, s-a înființat al doilea post de educatoa-
re pe care a fost numită educatoare Elena Șerban.
61. La 1 septembrie 1961, se dau tuturor elevilor din clasele I-VII
manuale gratuite.
62. În 1962, a fost încheiată cooperativizarea agriculturii în
Afumați.
63 În anul școlar 1962-1963, se legiferează trecerea la învă-
țământul obligatoriu de 8 ani. La Școala Afumați, se trece la învăță-
mântul de 8 ani în anul școlar 1964-1965.
64. În 1963, se dă în folosință Magazinul universal din Afu-
mați.
65 În 1963, a început turnarea trotuarului în Afumați, pe strada
principală.
66. În 1963, s-a amenajat terenul de fotbal al satului Afumați.
67. În 1964, s-a construit localul pentru Teatrul de Vară, din
satul Afumați. S-a construit în curtea actualului Post de Poliție Afu-

369
mați. La ora actuală, din clădirea respectivă mai este una din cele
două camere pentru actori, fiind demolate una din cele două camere
și scena. Datorită faptului că în anii 1964 – 1965 efectivele de elevi
erau mari și spațiul de învățământ era insuficient, cele două încăperi
ale clădirii Teatrului de Vară au fost folosite drept săli de clasă până
în 1966, când s-a dat în folosință noul local de școală.
68. În 1965, motorul și valtzurile de la moara lui Gheorghe
Dinopol și Gheorghe Seulescu au fost ridicate și duse la Craiova.
69. În 1965, prin intermediul Autobazei Nr.9 Băilești, se intro-
duce transportul auto al populației pe traseele Băilești – Goicea, Băi-
lești – Urzicuța.
70. În 1966, echipa de fotbal „Recolta” Afumați a câștigat la
nivel de județ, Cupa tineretului de la sate.
71. La 1 septembrie 1966, s-a dat în folosință un nou local de
școală cu 8 săli de clasă, laborator și o curte de 5 ha.
72. La 1 septembrie 1966, a fost numit director la Școala
Afumați învățătorul Florea Ceaușu.
73. În 1966, s-a demolat primul local de primărie, compus din
două camere, situat pe locul unde se află Postul de Poliție Afumați.
74. În 1967, au fost efectuate lucrări de reparație capitală a lo-
calului vechi de școală, deoarece începând cu anul școlar 1968/ 1969,
din cauza insuficienței spațiului de școlarizare, s-a recurs și la utiliza-
rea acestui local.
75. În 1968, cu ocazia ultimei împărțiri administrative a țării,
satul Covei face parte din comuna Afumați.
76. În 1968, Școala Afumați a obținut locul I pe județ în cadrul
concursului „Cea mai frumoasă bază sportivă”.
77. În 1968, când a avut loc noua împărțire administrativ-
teritorială a țării și satul Amzulești s-a alipit satului Afumați, C.A.P.-
urile din cele două sate s-au unificat.
78. 1968, este anul când se desființează unitățile administrati-
ve raionul și regiunea și apare județul, unitate administrativ – terito-
rială care cuprinde mai multe comune și orașe. Comuna Afumați a
făcut parte, de la această dată, din județul Dolj.
79. Din anul 1968, directorul de la școala de centru din fiecare
comună îndeplinește și funcția de director coordonator.
80. În 1968, s-a prelungit durata obligatorie a învățământului
de la 8 ani la 10 ani.

370
 81. În 1968, se introduce o cursă pentru transportul de persoa-
ne, pe traseul Bistreț – Boureni – Afumați – Craiova și această facili-
tate există până în 1974.
82. În 1969, comuna Afumați a câștigat locul I pe județ la în-
frumusețare. Cu această ocazie, Primăria Afumați a primit un premiu
substanțial, constând în aparatură diversă pentru instituțiile din co-
mună.
83. În 1969-1970, echipa de fotbal „Recolta” Afumați a câști-
gat pentru a doua oară la nivel de județ Cupa tineretului de la sate, iar
în urma desfășurării fazei naționale, s-a clasat pe locul patru.
84. În 1970, pârâul Cânepiștea a fost adâncit, pentru elimina-
rea inundațiilor ce se produceau primăvara, în special în urma topirii
zăpezii și pentru a reda mari suprafețe agriculturii.
85. În 1970, se înființează Oficiul Poștal Afumați și totodată se
dă în folosință noul local de poștă.
86. La 1 septembrie 1971, școala Nr. 2 Afumați (Școala Amzu-
lești) a fost desființată, iar elevii și cadrele didactice s-au mutat la
Școala Nr. 1 Afumați.
87. În ziua de luni, 17 iunie 1968, au fost ploi însoțite de fur-
tună și fulgere și au fost trăsnite în Boureni 5 persoane și în Afumați
o persoană, care se aflau la muncile câmpului.
88. În 1972 s-a terminat turnarea trotuarului pe străzile laterale.
89. În 1972, conducerea I.A.S. Afumați, cu sprijinul Direcției de
Îmbunătățiri Funciare Dolj, a realizat adâncirea cursului râului Baboia,
cu scopul de a avea apă suficientă pentru irigarea culturilor din zonă.
90. Centrala telefonică din Afumați își mărește capacitatea și
începând cu anul 1972, se trece la instalarea de posturi telefonice de
către toți locuitorii care doresc.
91. În 1972, s-a construit localul pentru atelierele școală.
92. În 1972, s-a construit în curtea școlii, anexa pentru crește-
rea iepurilor, a nutriilor și a păsărilor.
93. În 1972, se realizează betonarea bazei sportive a școlii și
amenajarea bazinului de înot al școlii, prin sprijinul substanțial al
inginerului Ionișor Zdrâncă.
94. În 1972, din cărămida rezultată prin demolarea clădirii de
la moara lui Dinopol și Seulescu s-au construit clădirea atelierelor
școală de la Afumați și anexa pentru creșterea iepurilor, a nutriilor și
a păsărilor.

371
 95. În 1973, s-a introdus apă curentă în școală, alimentarea fă-
cându-se cu un hidrofor.
96. În 1974, a fost amenajată Expoziția muzeală Afumați, în
localul vechi de școală.
97. În 1975, în timpul unei ploi puternice, însoțite de violente ful-
gere, a fost trăsnită șira de furaje a C.A.P. „30 Decembrie” Afumați.
98. În 1975, s-a construit sera didactică a școlii.
99. La 17 decembrie 1976, școala Afumați a câștigat locul I pe
țară la concursul „Cel mai frumos Teren de Joacă”. Premiul a fost
înmânat de către poetul Irimie Străuț.
100. În 1979, s-a construit o fântână în curtea localului vechi
de școală și o alta în curtea localului nou de școală.
101. La Școala Afumați, începând cu 1 septembrie 1980, s-a
trecut la desfășurarea procesului de învățământ pe cabinete a princi-
palelor discipline de studiu.
102. În 1981, s-a înființat A.E.S.C. Boureni, cu o suprafață de
1476 ha, președinte fiind inginerul Constantin Stănescu din Boureni.
103. În 1983, moara lui Alexandru Gh. Ionescu a fost moder-
nizată, A fost racordată la rețeaua electrică a comunei, fiind înlăturat
motorul pe benzină.
104. În 1987, preotul Ilie Iordache finalizează lucrările de con-
solidare, reparare și repictare a Biserici cu Hramul „Izvorul Tămădu-
irii”, lucrări începute de preotul Leontin Vasile, iar sfințirea are loc la
data de 18 octombrie 1987. Repictarea a fost realizată de Vasile Ciu-
gulin din Boureni.
105. În 1988, a fost trăsnit transformatorul electric din zona
morii din Afumați.
106. În 1989, cele trei C.A.P.-uri de pe raza comunei s-au uni-
ficat.
107. Începând cu anul 1989, sunt desfășurate activități metodi-
ce semestriale în cadrul cercurilor pedagogice, pe fiecare disciplină
de studiu.
108. În 1989-1990, a funcționat în cadrul Școli Afumați prima
clasă a IX-a, seral, pentru adulți.
109. În 1991, pentru prezentarea programelor artistice în
curtea școlii a fost amplasată o scenă din metal, concepută astfel
încât poate fi împodobită cu covoare realizate de cele mai pricepute
femei din Afumați.

372
 110. După evenimentele din 1989, în 1992, prima asociație
agricolă înființată a fost A.S. Gospodarul.
111. La 21 decembrie 2001, Școala Afumați a primit de la
CESAROM București o sponsorizare ce a constat în 500 m p de gresie
și faianță pentru placarea lamperiilor și a culoarelor școlii, 10 chiuvete
etc. Lucrările au fost executate până la data de 10 martie 2002.
112. În 2004, s-a implementat proiectul „Amenajarea unei săli
T.I.C. (Tehnică Informațională de Calcul)”, a cărui valoare a fost de
aproape 10 000 Ron, această sală a fost cea în care s-a amenajat ulte-
rior Cabinetul de informatică.
113. Cei doi stejari seculari din fața fostei locuințe a cetățeanu-
lui Constantin Deca au fost tăiați în anul 2005.
114. În 2006, Școala Afumați a fost dotată cu 10 calculatoare,
în cadrul Proiectului Național de dotare a școlilor cu rețea de calcula-
toare. Cu această ocazie s-a mai primit un fax, un telefon, un xerox și
un laptop.
115. În 2007, data de 1 Iunie a fost stabilită Ziua Școlii Afu-
mați. Sărbătorirea pentru prima dată a Zilei Școlii Afumați a avut loc
la data de 1 Iunie 2007.
116. La 1 iunie 2007, s-a reeditat Revista școlii „Lumina”, s-a
dat în folosință Platforma meteo a școlii (dotată cu pluviometru,
anemometru, termometre, gazetă pentru afișarea datelor meteo ale
zilei, consemnate constant la ora 11 a zilei).
117. Prin licitație publică și încheierea Contractului Nr. 4880 /
24 octombrie 2007, s-au efectuat lucrări de reabilitare la Școala
Afumați, în sumă de 250 000 Ron (înlocuit ferestrele și ușile cu alte-
le tip termopan, au fost înlocuite jgheaburile și burlanele de la școală,
s-a înlocuit polata cu una din material plastic, s-a realizat încălzire
centrală în școală, s-a realizat platformă pentru recuperarea pe sorti-
mente a deșeurilor etc.)
118. La 18 octombrie 2007, clasele V-VIII, de la Școala Afu-
mați au fost mutate la Școala Boureni, iar în localul Școlii Afumați
au rămas doar clasele I-IV. Cu toate că elevii din clasele V-VIII au
fost mutați în localul de școală de la Boureni, Școala Afumați a ră-
mas singura școală de pe raza comunei cu personalitate juridică,
toate celelalte unități fiind structuri ale Școlii Afumați.
119. Prin licitație publică și încheierea Contractului Nr. 2234/
8 august 2008, s-a realizat reabilitarea Școlii Afumați, în valoare de

373
250 000 Ron (înlocuit țigla cu acoperiș din tablă tip Lyndab, rebeto-
nat terenurile bazei sportive a școlii, a bazinului de înot, placarea
bazinului de înot cu gresie și acoperit terenul de volei cu bitum).
120. La 26 iulie 2009, s-a inaugurat Muzeul Culturii și Civili-
zației Afumați.
121. În 2008, s-a delimitat suprafața de joc din curtea școlii
printr-un gard tip Metro, fixat într-o bordură de beton armat.
122. În 2013, Consiliul Local Afumați a propus și a aprobat
numele străzilor din cele trei sate ale comunei Afumați.
123. În 2013, primar fiind Marian Belu, la nivelul comunei
Afumați au fost realizate următoarele: reabilitarea Dispensarului
uman, reabilitarea localului vechi de școală din Afumați, amenajat
parc în Afumați, în Boureni și în Covei, terenuri de joacă în fiecare
sat al comunei etc.

374
 Anexa 2
Mulțumiri
Așa cum se menționează în introducere, în afară de materialul
informativ pe care l-am acumulat de-a lungul timpului pentru elabo-
rarea acestei lucrări s-au folosit și informații importante date de unii
cetățeni în vârstă, au fost folosite anumite documente și fotografii
puse la dispoziție de către cei care au considerat că fac un lucru util.
Fără acest sprijin, Monografia satului Afumați ar fi fost mai săracă și
nu ar fi exprimat realitatea în măsura în care noi avem convingerea
că este o lucrare ce reflectă dezvoltarea comunității noastre de-a lun-
gul existenței sale. Pentru acest nobil gest, le exprimăm cele mai
sincere și recunoscătoare mulțumiri.
1. Venus Ionescu
2. Constantin Niță
3. Costinel Goiceanu
4. Cornel Teodorescu
5. Dinică Ciobotea
6. Constantin Câșlaru
7. Titina Lazarov
8. Vasile Dulgheru (fostul inginer șef al I.A.S. Afumați)
9. Alin Croitoru
10. Florea Pena
11. Florea Nuță
12. Tiberie Ociocioc
13. Dan Furiș
14. Marin Zamfir
15. Gheorghe Popa
16. Miluța Stoenescu
17. Leneta Deca
18. Aurel Militaru
19. Constanța Stănilă (Odagiu)
20. Iuliana Constantin (Neacșu)
21. Elisabeta Zdrâncă
22. Marin Constantin Zdrâncă
23. Cornel Furiș
24. Florea Gr. Iancu

375
25. Florian Țărineanu
26. Alexandru Gh. Ionescu
27. Ioana F.B. Ceaușu
28. Stan Florescu
29. Constantin Furiș
30. Gheorghe Noană
31. Dumitru Durlă (Toaie)
32. Ion Stănilă (Oneancă)
33. Florea Furiș (Băbă)
34. Gheorghe Toma
35. Dumitru M. Vică (Utiță)
36. Grigore Deca (Gorcea)
37. Ștefan Neacșu
38. Alexandru C.Șufanu
39. Ștefan Ionică
40. Alexandru M. Deca (Fulgu)
41. Ilie Manică
42. Anghel M. Deca (Lană)
43. Ștefan D. Stănilă
44. Paraschiv Pena (Tilică)

376
 Anexa 3

Tabel nominal
cuprinzând cadrele didactice care au funcționat la unitățile
școlare și preșcolare de pe raza satului AFUMAȚI.
Învățător Mihai Ionică
Învățător Florea Zdrâncă
Învățător Pătru Ionescu
Învățător Dumitru Rusescu
Învățător Dumitru S. Lungulescu
Învățător I.B. Momârleanu
Învățător Gh. Trănculescu
Învățător Petre Stănescu
Învățător Ion Constantinescu
Învățător Grigorie F. Deca
Învățător Laurian P. Stănescu
Învățător Maria Georgescu
Învățător Dumitru Vică
Învățător Constantin Nicola
Învățător Ilie D. Deca
Învățător Ovidiu Deca
Învățător Grigorie Gr. Deca
Învățător Gheorghe Curcă
Învățător Vena Șufanu
Învățător Eugenia Călin
Învățător Maria L. Stănescu
Învățător Maria Andrei
Profesor Aristotel Codreș
Profesor Angelica Codreș
Profesor Eugen Marcău
Profesor Eugenia Popescu
Profesor Maria Cernitu
Profesor Maria Deca
Profesor Elisabeta Chifu
Profesor Ion Dorobanțu
Învățător Titișoara P. Ceaușu (Vilău)
Profesor Aristotel Vasile
Profesor Elena Vasile
Profesor Aura Fulga

377
Învățător Florea Ceaușu
Învățător Marinela Ceaușu
Învățător Viorica Nicola
Învățător Ilie Teianu
Profesor Marcel Roșu
Profesor Carolina Lemneanu
Profesor Xenia Panteliciuc
Profesor Angela Triculescu (Văduva)
Profesor Ana Ciulavu
Profesor Florel D. Bălașa
Profesor Roșca Ion
Profesor Valeria Mirică
Profesor Florea Ionescu
Învățător Pătru Durac
Învățător Emil Mutilă
Învățător Elena Roșu
Învățător Marga Ciobanu
Învățător Drăguț Bebe
Învățător Iuliana Cioboiu
Profesor Maria Tomoiu
Profesor Maria Pena (Cristescu)
Profesor Dumitru-Felician Preda
Educatoare Cornelia Preda
Profesor Constantin Preda
Profesor Maria Preda
Profesor Valeria Moțârlichie
Profesor Mariana Teică
Profesor Lucia Pena
Educatoare Geta Furiș
Învățător Mariana Berceanu
Învățător Sița Berceanu
Educatoare Ioana Pomponiu
Profesor Livia Căpinaru
Educatoare Ioana Catană
Profesor Ioana Ciuciulete
Educatoare Constanța Odagiu (Stănilă)
Educatoare Maria Radu
Profesor Roman Radu
Educatoare Verginia Preda
Profesor Floarea Iordache

378
Profesor Atena Zamfir
Profesor Ana Oroviceanu
Profesor Ilie Micu
Învățător Elena Micu
Profesor Angela-Marieta Roșu
Profesor Marius Roșca
Profesor Aurelia Roșca
Profesor Cornelia Văduva
Învățător Gheorghe Văduva
Învățător Constantin Mitre
Învățător Emilia Mitre
Învățător Florea Cismaru
Educatoare Oprița Cismaru
Educatoare Eugenia Căldărin
Învățător Florea Bojin
Învățător Constantin Tică
Educatoare Nadejda Tică
Învățător Constantin Curcă
Învățător Irina Curcă
Educatoare Elena Șerban
Educatoare Elena Popa
Profesor Sebastian Deca
Educatoare Maria Becherescu
Educatoare Ligia Terheci
Educatoare Constanța Ceaușu
Învățător Aurel Militaru
Profesor Marioara Neacșu
Profesor Dumitru Toma
Profesor Alida Troacă
Profesor Eliza Moraru
Profesor Marioara Becherescu
Profesor Nina Stănoiescu
Profesor Stela Firuț
Profesor Iaroslava Venohranschi
Profesor Maria Berceanu
Profesor Liliana Alexandru
Profesor Maria Sârghiuță
Educatoare Florica Brătulete
Educatoare Constanța Păun
Educatoare Ioana Vasilescu (Pană)
Învățător Ancuța Croitoru

379
Învățător Constanța Teodorescu
Profesor Dana Căpinaru
Profesor Ioan Codreș
Profesor Adela Câșlaru (Untaru)
Profesor Ștefania Militaru
Profesor Carmina Leu
Profesor Paula Lucan (Călugăru)
Profesor Ioana Lucan (Lazăr)
Educatoare Polixenia Mitu
Educatoare Marcela Mitre
Educatoare Doina Ceaușu
Educatoare Elena Condeescu
Educatoare Constanța Bădescu
Educatoare Luminița Horobeanu
Profesor Angela Amzulescu (Popa)
Educatoare Liliana Săceanu
Profesor Lavinia Stoica
Profesor Viviana Bădiță
Profesor Florin Niță
Profesor Toma Balica
Profesor Gheorghe Mateucă
Profesor Iuliana Manică
Profesor Ramona Ionescu
Profesor Grațiela Ghiță
Profesor Alina Nistor
Profesor Irina Stancu
Învățător Gheorghe Petrișor
Profesor Ilioara-Oana Dimian
Învățător Ionela-Iuliana Lățea
Profesor Adela Teodorescu
Educatoare Nadia Piciu
Profesor Geta Mitru
Profesor Cornelia Nicolae
Educatoare Liliana Săceanu
Educatoare Doina Mustăța
Educatoare Gabriela Nuță
Educatoare Cristina-Gabriela Săceanu
Educatoare Cristina Enache
Educatoare Aurelia Cismaru
Educatoare Ionela Enache

380
 Anexa 4
Despre porecle și oameni cu harul umorului

Poreclă – supranume dat unei persoane, de obicei în legătură

cu o trăsătură psihică, fizică sau a activității persoanei respective.
După părerea noastră, porecla este un „nume hazliu”, mult mai
cunoscut în comunitate, decât după numele și prenumele persoanei
respective.
Iată câteva porecle din satul nostru purtate de anumiți cetățeni,
porecle care de cele mai multe ori se transmit de la o generație la
alta: Păcală, Târcol, Fulgu, Mânzu, Țapu, Trăpașu, Cerchezu, Ciocu,
Câtâc, Mâțu, Buchi, Lană, Băbă, Gorcea, Tilică, Colivaru, Panduru,
Buduroi, Paiu, Bursuc, Ciorbiță, Cheleșteanu, Furnica, Oțet, Cotigă,
Toaie, Șerifu, Avion, Pasăre, Țăranu, Garantu, Țibrache, Păpușica,
Duroiu, Bruciu, Câța, Oiță, Sisa, Câțoi, Buzita, Barză, Moțoi, Bâz,
Târcăleanu etc.
Aceste porecle sunt atribuite de regulă bărbaților și destul de
rar sunt atribuite femeilor. Atât bărbaților cât și femeilor, aceste po-
recle li se atribuie la vârsta copilăriei, le poartă toată viața și de cele
mai multe ori sunt purtate și de către urmași.
Păcală, Costică (al lui Ciocu), Lache (al lui Ciocu), Târcol,
Avion, Țăranu, Pasăre, Ali Baba, Șerifu, Buzita, Marin Radu (al lui
Sandu), Ion Coconoiu, Alexandru Enache (al lui Marcu) etc au fost
persoanele cu harul de a te face să râzi. Ei nu arătau niciodată că sunt
supărați, erau capabili de a face dintr-o întâmplare o situație savuroa-
să pentru cei din jur. De peste o sută de ani, de regulă seara, după ce
își termină treburile în gospodărie, bărbații mai în vârstă se întâlnesc
în anumite puncte din sat, puncte în care sunt prezenți 10-12 cetățeni
și folosesc aceste întâlniri pentru a-și povesti ce au mai realizat, pen-
tru a afla întâmplările de la nivelul localității și în mod special pentru
a se întâlni cu cei capabili de a-i face să se simtă bine. Unii dintre ei
au un har aparte în a spune bancuri, sau pur și simplu, a îmbrăca într-
o haină hazlie o întâmplare din viața lor. Mai nou, subiectele de dis-
cuție sunt evenimentele politice de la nivelul țării, motiv pentru care
spun că se întâlnesc în „Parlament”.
Printre aceștia au existat și cetățeni ce au făcut „glume” ma-
cabre. În această categorie, menționăm acțiunea cetățeanului Nicolae

381
Toader (Nicu lui Cheagu) de a simula înmormântarea sa. A spus că a
luat această hotărâre pentru a vedea, înainte de a pleca de pe această
lume, cine l-a iubit și cine nu. A parcurs aproape toate etapele unei
înmormântări reale. În final a organizat o masă comună cu partici-
panții (zice-se pomana), care a durat până a doua zi. Pentru el, cel
mai greu lucru a fost că nu se putea abține să nu râdă atunci când
„prietenii” veneau cu flori, coroane și îl boceau. De această întâmpla-
re a aflat în timp util TVR, care a trimis un operator pentru a înregis-
tra câteva scene și seara au fost prezentate pe post. Tot el este acela
care din timpul vieții și-a comandat o statuie, care reprezintă un băr-
bat cizmar – meseria sa. În primele zile după ce a primit-o de la cel
care a executat-o, a pus-o în căruță cu cai și a plimbat-o prin tot satul.
După deces, această statuie a fost fixată la cavoul său.
Iată imagine de la cavoul familiei lui:

Mare parte din glumele reușite, de bun gust, realizate de acești

hâtri autohtoni, sunt prezentate în lucrarea Un actor de neuitat a pro-
fesorului Constantin Preda, publicată în 2014. Așa cum este mențio-
nat în lucrarea respectivă, întâmplările prezentate aparțin unor cetă-
țeni din Afumați și nu numai, dar sunt atribuite personajelor celebre
ale lui Nea Mărin, Sucă și Sache a lu’ Zăpăcitu. Toate acestea sunt
prezentate sub forma unor monologuri, după modelul celor ale lui
Nea Mărin, fără pretenția mărturisită de a avea farmecul celor ale
„Actorului de neuitat, Amza Pellea”.

382
 Anexa 5
Colecție numismatică
(Colecția Costinel Goiceanu)

383
 Anexa 6
Biografie Florea Șt. Ceaușu
Florea Ceaușu, fiul lui Ștefan și Florica, s-a născut la data de 15
martie 1928, în Afumați într-o familie în care au crescut 6 copii. A făcut
primele patru clase la școala din localitate, iar următoarele opt clase le-
a urmat la Școala Normală „Ștefan Velovan” din Craiova, pe care a
absolvit-o în iunie 1949, obținând diploma de învățător. A fost reparti-
zat la Școala Primară din Ceanul Mare, unde a funcționat ca învățător
în perioada 24 octombrie 1949-24 octombrie 1950, dată la care a fost
încorporat în armată. După satisfacerea stagiului militar, a fost reparti-
zat în februarie 1954 ca învățător la Școala Primară din Afumați. A
funcționat la această școală până la data de 19 ianuarie 1960, când a
fost angajat ca inspector la Secția de Învățământ a raionului Băilești,
regiunea Oltenia. Ca inspector, a realizat foarte multe inspecții pentru
susținerea examenului de definitivat de către cadrele didactice tinere
din zona de acțiune. În anul 1958, s-a căsătorit cu distinsa învățătoare
Marinela Iordache, și împreună au o fiică, ce în prezent lucrează ca
inginer chimist la laboratorul de chimie de la „Electroputere”, Craiova.
Prin Ordinul Ministerului Învățământului Nr. 3519/ 1966, este numit
director la Școala Afumați, începând cu data de 1 septembrie 1966, data
la care este dat în funcțiune un nou local de școală, la construirea aces-
tui local de școală având o mare contribuție din postura de inspector al
raionului Băilești. Ca director de școală s-a implicat într-o foarte mare
măsură în dezvoltarea bazei materiale a școlii, a realizat împreună cu al
său coleg și fost elev, Constantin Preda, Expoziția muzeală din Afu-
mați, a avut un rol determinant în amenajarea unui Teren de Joacă în
curtea școlii și nu au existat acțiuni la nivelul școlii în care să nu se
implice. Pentru rezultate deosebite în muncă, prin Decretul Nr. 480/
1972 al Consiliului de Stat, i s-a acordat „Medalia Muncii”. Anterior, la
data de 20 iunie 1967, i s-a acordat diploma de „Învățător fruntaș”.
Îndeplinește funcția de director de școală până la data de 1 septembrie
1971, când revine la catedră ca învățător, și, simultan, începând cu
această dată, îndeplinește funcția de director de cămin cultural, funcție
în care a desfășurat o bogată activitate culturală. Activitățile culturale
cu elevii și mai ales cu tinerii din comună au constituit o pasiune, fapt
pentru care, încă din anul 1958, i s-a acordat insigna „Evidențiat în
munca culturală de masă”. După o bogată activitate de 35 de ani la
catedră, se pensionează în anul 1988.

384
 Anexa 7
Biografie Constantin Șt. Preda
Este fiul lui Ștefan și Elena și s-a născut la data de 25 martie
1946, în comuna Afumați, județul Dolj, într-o familie cu patru copii.
În ordine, aceștia au fost: Xenia devenită ulterior învățătoare și a
decedat în martie 1961 la vârsta de 23 de ani, Constanța, care a dece-
dat la vârsta de un an și patru luni, secerată de boala timpului – tuse
convulsivă, Constantin, Cornelia, devenită ulterior educatoare.
În perioada 1953-1960 a absolvit șapte clase la școala din lo-
calitate, iar în perioada 1960-1964 a absolvit cursurile Liceului „Fra-
ții Buzești”, din Craiova. După absolvirea liceului, a continuat studii-
le la Facultatea de Matematică de la Institutul Pedagogic de 3 ani din
Craiova. Începând cu data de 1 septembrie 1967 a fost repartizat
profesor titular, pe catedra de matematică de la Școala Urzicuța. În
perioada 1 august 1967-19 ianuarie 1968, a satisfăcut stagiul militar
la Școala de ofițeri în rezervă de la Radna – Lipova, județul Arad,
obținând gradul de sublocotenent, iar după mai multe concentrări
succesive, i s-a acordat gradul de căpitan în rezervă. Vine la catedră,
la Școala Urzicuța la data de 20 ianuarie 1968. După armată, în anul
școlar următor, se înscrie pentru continuarea studiilor la Facultatea
de Matematică de la Universitatea București, pe care a absolvit-o în
1972. În septembrie 1971, este numit membru în Comisia de admite-
re la Liceul „Mihai Viteazul” Băilești, atât la cursurile de zi, cât și la
cursurile de la seral, și tot cu această dată, este numit director la
Școala Afumați și director coordonator al unităților școlare și preșco-
lare de pe raza comunei Afumați. În 1972, se căsătorește cu profesoa-
ra de matematică, Maria Măceșanu din Urzicuța, având împreună doi
copii, Dumitru-Felician, profesor de matematică și Alexandra – Feli-
cia, absolventă a Facultăți de Științe Economice Craiova, secția In-
formatică economică. A îndeplinit funcția de director la Școala Afu-
mați timp de 37 de ani după cum urmează: 1971 – 1984 și 1986 –
2010. Ca profesor de matematică a publicat probleme, articole și note
matematice în revistele: „ Gazeta matematică”, seria B, „Revista de
Matematică Timișoara” (R.M.T.), Revista de fizică-chimie, Sfera,
Epsilon, Alfa, Cardinal, Penta, Școala vâlceană, Gama, Omega, Re-
vista micilor matematicieni din Grințieș. Revistele Sfera și Epsilon
au fost revistele de matematică ale elevilor și cadrelor didactice din
Sectorul metodic Băilești, reviste înființate și coordonate împreună

385
cu distinsul profesor Ion Pătrașcu. Tot împreună cu profesorul Ion
Pătrașcu au reușit să publice culegerea de probleme „Complemente
de matematică pentru gimnaziu”, culegere ce se adresează în special
elevilor cu aptitudini pentru matematică. A fost responsabilul Cercu-
lui pedagogic al profesorilor de matematică în perioadele 1981-1985,
1987-2007, din care o scurtă perioadă coresponsabil alături de profe-
sorul Aurel Curea. În perioada 1981-2007, a fost metodist al Inspec-
toratului Școlar Județean Dolj, perioadă în care a realizat inspecții de
specialitate la cadrele didactice repartizate, în vederea înscrierii pen-
tru susținerea Examenului de definitivare în învățământ, iar în peri-
oada 1992-1994 a fost membru al Consiliului Consultativ al Inspec-
toratului Școlar Județean Dolj, Inspector Școlar General fiind profe-
sorul Octavian Podeanu. Pentru activitatea didactică desfășurată i s-a
acordat în 1979, distincția „Profesor evidențiat”, iar în 1974 și 1979 i
s-a acordat Diploma de onoare, „Organizația Pionierilor”. Este iniția-
torul apariției și reapariției în 2007 a revistei școlii din Afumați,
„Lumina”, precum și inițiatorul organizării, împreună cu învățătorul
Florea Ceaușu, în 1974, a Expoziției muzeale din Afumați. În iulie
2014, considerând că pensionarii constituie o categorie de cetățeni
mai puțin în atenția societății, a celor din jur și convins fiind că nu
peste mult timp această atitudine a celor din jur se va schimba față de
pensionari, a organizat Clubul pensionarilor din Afumați la data de
18 iulie 2014. Una din primele acțiuni și de o foarte mare valoare
sentimentală, acțiune unanim acceptată și îmbrățișată de către mem-
brii clubului, a fost procurarea de mai multe drapele românești și
distribuirea acestora cetățenilor din comună, cu ocazia zile de 1 De-
cembrie 2014, cu intenția ca pe tot parcursul anilor viitori, această
acțiune să fie continuată, astfel încât, ulterior, mai mulți locuitori ai
satului Afumați să aibă drapelul românesc pe care să-l poată arbora
cu ocazia oricărui eveniment național și, nu numai, model în acest
sens fiind pentru cei din Afumați românii din Banat și Ardeal. Se
pensionează la data de 1 septembrie 2010. Fiind o fire ageră, obișnuit
a munci, atât intelectual cât și fizic, ieșirea la pensie a reprezentat un
bun prilej de a-și satisface dorința de a scrie ce simte, activitate de
care s-a simțit atras din tinerețe, dar încercările precedente le-a con-
siderat simple întâmplări, neavând grijă a le strânge, a le păstra. Oda-
tă cu ieșirea la pensie, a început să colaboreze la ziarul „Gazeta de
Băilești”, unde a publicat proză scurtă (Iubirea de țară, La bunici),
diverse materiale pentru rubrica „Din istoria științei și tehnicii româ-
nești”, Catrene cu dedicație, Integrame și Teste de evaluare la mate-

386
matică pentru elevii din clasa a VIII-a. Simultan a publicat și în re-
vista „Foaia bibliotecii”, din Băilești: articole cu conținut pedagogic,
poezii, epigrame, integrame, extragrame. Începând cu 2011, a parti-
cipat la activitățile Clubului pensionarilor din Băilești, unde a cunos-
cut oameni valoroși, cu diverse preocupări, iar începând cu ianuarie
2013 a participat și la activitățile lunare ale Clubului Epigramiștilor
Olteni, din Craiova. Participarea la aceste activități a avut un rol
esențial pentru persoana sa, a descoperit un mediu în care a avut
posibilitatea să cunoască persoane foarte capabile, cu mare experien-
ță de viață, persoane cu mult talent. În cadrul Clubului pensionarilor
din Băilești a lansat în 2012, placheta de versuri Dor călător, Editura
Sitech, Craiova, cu o amănunțită prefață făcută de profesorul Gheorghe
Gheorghișan din Băilești. În 2013, a lansat lucrarea Ca sarea și piperul
în bucate, 222 epigrame, Editura Sitech, Craiova, lansarea făcându-se
atât la Clubul pensionarilor din Băilești, cât și la Clubul Epigramiști-
lor Olteni, din Craiova. După un an de activitate în cadrul Clubului
epigramiștilor olteni, în mai 2014, cu ocazia „Zilelor Municipiului
Craiova”, Ediția a XVIII-a s-a organizat concursul de epigramă cu
temă, la care a obținut pentru prima dată o evidențiere, „Mențiune –
Petrache Poenaru”. În 2014, a lansat la Clubul Epigramiștilor Olteni,
lucrarea Un actor de neuitat, Editura Contrafort, Craiova, lucrare
apărută cu acceptul Doamnei Oana Pellea, actriță de o mare valoare,
ce moștenește talentul tatălui său, Amza Pellea, actor cu adevărat de
neuitat. Această lucrare a fost premiată cu Locul III la Festivalul-
Concurs „Alexandru Macedonski” în data de 13 martie 2015, iar
autorul a primit diploma și trofeul cuvenit, precum și o anumită su-
mă. În perioada 1 martie 2014 – 1 martie 2015, a publicat săptămânal,
în fiecare vineri, în ziarul „Ediție Specială” Craiova, câte o integramă
sau extragramă și tot în acest interval, sporadic, au fost publicate câte
două catrene, în aceeași zi cu integrama/extragrama publicată în ziar,
în rubrica „Catrene contra migrene”.
A mai publicat în revista localității Afumați, intitulată „Viața
de la A.B.C”. (A  Afumați, B – Boureni, C  Covei) diverse poezii,
epigrame, integrame, probleme de matematică recreativă etc. Tot
poezie a publicat și în revista „Femeia mileniului III”, revistă a Aso-
ciației Macedonenilor din România, iar în revista „Macedoneanul” a
publicat Sudoku.

387
 INTERVIU IMAGINAR

Personaje:
R – Reporter al anului 2222
C. P. – Constantin Preda, unul din autorii lucrării Afumații de Dolj.
Pagini de civilizație rurală din centrul Câmpiei Băilești.
*
R – Sunt urmaș al urmașilor generației 2015, anul în care a fost
scrisă Monografia satului Afumați. Vreau să pun câteva întrebări. În primul
rând, vreau să întreb: Ce v-a determinat să scrieți această lucrare?
C. P. – Îmi exprim bucuria că există urmaș al afumățenilor
care știe de existența istoriei afumățenilor, cei care, la fel ca locuitorii
altor sate din zonă au înfruntat vitregiile vremii, ale timpului, au
contribuit la scrierea istoriei poporului român, au participat efectiv la
evenimentele istorice.
Am iubit mult aceste locuri, oamenii satelor comunei Afu-
mați. Ca dovadă este și faptul că toată viața mi-am desfășurat activi-
tatea în comuna mea, deși, aș fi putut să lucrez în alte localități care
te tentau să pleci. Am respectat locuitorii satului, comunei. Am apre-
ciat la ei hărnicia, seriozitatea, comportamentul sănătos de țărani
adevărați. Am apreciat la ei frumusețea și acuratețea graiului, credin-
ța pe care au avut-o în suflet de-a lungul timpului, legătura lor cu
locul în care s-au născut, portul popular de altădată.
Mai ales după evenimentele din 1989, mulți români au plecat
să muncească în alte țări, tentați fiind de banii mulți ce se câștigau
acolo. Din Afumați au plecat foarte puțini. Eu cred că a fost vorba de
legătura lor cu locul străbun.
R – Ce altceva a fost la mijloc, mai ales, având în vedere
că ați fost profesor de matematică și nu om al literelor sau al
științelor sociale?
C. P.  Sincer? Poate și dorința părinților mei să muncesc în
satul natal și nu în altă parte. Mândria pe care le-am descoperit-o în
suflet ca fiul lor să fie dascăl în sat, să fie folositor comunității.
Acest aspect m-a ținut într-un contact permanent cu locuitorii și
atunci, împreună cu distinsul învățător Florea Ceaușu, unul din das-
călii mei din primele clase, ne-am străduit să scriem istoria acestor
locuri, hărăzite cu un sol formidabil pentru agricultură, activitatea de
bază, chiar, și a dacilor.
388
 Nu a fost ușor, dar am făcut acest lucru cu mare plăcere și cu
simțul datoriei de a prezenta lucrurile cât mai aproape de realitate.
R – Este o lucrare completă?
C. P.  Ne-am dorit acest lucru, dar cu siguranță au mai scă-
pat unele fapte neconsemnate. Nu vă rămâne decât să le descoperiți
și să le adăugați. Noi, (eu și învățătorul Florea Ceaușu) avem satis-
facția că v-am lăsat adunate la un loc informațiile scrise, mărturiile
bătrânilor satului, evenimentele la care noi am participat efectiv.
R – Ce doriți a transmite în plus?
C. P. – Să iubiți poporul român, locurile străbune și să nu pre-
getați atunci când țara are nevoie.

389
 BIBLIOGRAFIE
1. Dicționar istoric al localităților din județul Dolj, Editura Alma,
Craiova, 2004, Cezar Avram, Emanoil-Paul Barbu, Dinică Ciobotea,
Vladimir Osiac, Editura Alma, Craiova, 2004.
2. Istoria moșnenilor I/1 (1829-1912), Ciobotea Dinică, Editura
Universitaria, Craiova, 1999.
3. Dicționar geografic al județului Doljiu, Ana Cumbary, Maria
Manoil, Mihail Canianu, Aureliu Candrea, București, 1896.
4. Catagrafia obștească a Țării Românești din 1831, Ion Donat,
Ion Pătroiu, Dinică Ciobotea, Editura Helios, Craiova, 2000.
5. Bibliografia localităților și monumentelor feudale din România,
I, Țara Românească, Nicolae Stoicescu, Mitropolia Olteniei,
Craiova, 1970.
6. Monografie sanitară. Sănătatea în Dolj, Laugier H. Charles,
Editura INFO, 2010.
7. Arhiva Școlii Afumați, jud. Dolj.
8. Monografia Școlii Afumați, (manuscris), Florea Ceaușu.
9. Arhivele Olteniei, Editura Academiei R.S.R., București, 1981.
10. Contribuția intelectualilor la Marea Răscoală, Nicolae Andrei,
Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984.
11. Marele Dicționar Geografic al României, George Ion Lahovari,
Ediția 1898, pag. 20-21.
12. Urzicuța, străveche și actuală vatră românească, Constantin
Câșlaru, Editura Scrisul Românesc, 2011.
13. Istoria Românilor de la primele începuturi până în timpurile de azi,
C. C. Giurăscu și Dinu C. Giurăscu, Editura Albatros, București.
14. Monografia satului Afumați, (manuscris), Constantin Preda.
15. Istoria României, compendiu, C. Daicoviciu, Editura Didactică
și Pedagogică, 1969.
16. Istoria poporului român, A. Oțetea, Editura Științifică, Bucu-
rești, 1970.
17. Urzicuța, Monografie, Gheorghe M. Ioncea, Mihaela-Ermina
Mare, Editura Macedoneanul, 2009.
18. Scrieri istorice, Vol. I, Nicolae Iorga.
19. Țăranii sub regimul Regulamentului Organic în Studii și artico-
le istorice, Vol. I, București, 1956.

390
20. Ziarul Voința poporului din 7 aprilie 1907.
21. Relații agrare și mișcări țărănești în România, București, 1967.
22. Monografia județului Dolj. Catagrafia din 1831, C.S. Nicolăescu
Plopșor.
23. Monografia comunei Afumați, (manuscris), Alexandru Ionescu,
1939.
24. 100 de personalități în construcții, Hristache Popescu, Editura
H.P., București, 2006.
25. Istoria Românilor, vol. II, V.A. Ureche, București.
26. Documente: Catagrafia Episcopiei Râmnicului – Jud. Dolj,
plasa Bălți, 1845.
27. Viața Bisericii în Oltenia, Anuarul Mitropoliei Olteniei, Craiova,
1941.
28. Istoria învățământului românesc, N. Iorga, București, 1928.
29. Școalele sătești din România, V.A. Ureche, București, 1928.
30. Elemente din Historia românilor în Dacia și România, I.H. Ră-
dulescu.
31. Contribuții la studiul legislației școlare românești. Legea instruc-
ției din 1864, Ilie Popescu Teiușan, București, 1963.
32. Oltenia, studii și comunicări. Științele naturii, Craiova, 1974
33. Oltenia Romană, D. Tudor, Editura Academiei R.S.R., Bucu-
rești, 1968.
34. Istoria critică, vol. I, B. P. Hașdeu.
35. Sursă electronică: ro.wikipedia.org

391