Sunteți pe pagina 1din 16

CUPRINS

1. PIAŢA DE CAPITAL – CONCEPT, STRUCTURA, FUNCTII SI ISTORIC

2. PIATA DE CAPITAL A ROMANIEI

3. INSTRUMENTELE FINANCIARE

4. PARTICIPANŢII PE PIAŢA DE CAPITAL

5. OPERAŢIUNILE DE PIAŢĂ

6. COTAREA VALORILOR MOBILIARE

7. MECANISME DE TRANZACŢIONARE PE PIEŢELE REGLEMENTATE DIN ROMÂNIA

8. TRANZACTIILE BURSIERE

9. INDICII BURSIERI

10. CRIZELE BURSIERE


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Diana Sabau-Popa, Daniela Zăpodeanu, Introducere in studiul pieţei de capital, Editura Universităţii
din Oradea, 2008

2. Paul-Gabriel Miclăuş&Radu Lupu Piaţa instrumentelor financiare derivate, Editura Economică


,Bucureşti, 2008

3. Leonardo Badea&Florina Mocanu Pieţe de capital.Analiza şi gestiunea plasamentelor financiare,


Editura Economică, Bucureşti, 2007

4. Mihaela Dragotă Decizia de investire pe piaţa de capital , Editura ASE, Bucureşti, 2006

5. Gabriela Anghelache Piaţa de capital. Caracteristici, Evoluţii, Tranzacţii, Editura Economică, 2004

6. Ion Stancu Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, Ediţia a III-a, Editura Economică 2004
7. Gabriela Anghelache Piaţa de capital în context european, Editura Economica 2009
8. WWW.BVB.RO
9. WWW.KMARKET.RO
10. WWW.AAF.RO
CAPITOLUL I : PIAŢA DE CAPITAL. CONCEPT,
STRUCTURA, ISTORIC SI FUNCTII
1.1. Definire.

1.2. Structură.

1.3. Funcţii.

1.4. Retrospectiva istorica.


1.1. DEFINIRE
Sursele de finanţare ale companiilor se împart, în esenţă, în două categorii:
surse interne şi surse externe.

Tradiţional, întreprinderile româneşti au apelat la bănci pentru a-şi acoperi


nevoile de finanţare.

Băncile sunt intermediari financiari care se interpun între agenţii economici cu


capacitate de finanţare de la care sunt colectate resursele şi agenţii economici
cu nevoie de finanţare care apelează la credite.

Piaţa de capital are ca misiune punerea faţă în faţă, într-o confruntare directă a
celor care economisesc cu cei care investesc.
Motivele celor care apelează la piaţa de capital pot fi extrem de variate.

Companiile apelează la piaţa de capital atât pentru a-şi forma şi majora capitalul
social, precum şi pentru a obţine capital sub formă de împrumuturi pentru
diferite perioade de timp.

Societăţile care desfăşoară activităţi de interes public apelează la piaţa de capital


mai ales în scopul obţinerii de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.

Pentru a-şi putea desfăşura activităţile generale, administraţiile de stat centrale şi


locale apelează la piaţa de capital în scopul contractării de împrumuturi pe
termen scurt, mediu şi lung.
Piaţa de capital = ansamblul mecanismelor prin care capitalurile disponibile din economie sunt dirijate
către entităţile publice sau private care au nevoie de ele.
Piaţa de capital = emitenţii --->SSIF--->investitori
Piaţa de capital = întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu şi lung.

2 conceptii: concepţia anglosaxonă şi concepţia continental-europeană.


Conform concepţiei anglo-saxone piaţa financiară se clasifica în :
1. piaţa monetară
2. piaţa de capital
3. piaţa asigurărilor.

În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital cuprinde:


1. piaţa monetară,
2. piaţa ipotecară
3. piaţa financiară.
Pe piaţa monetară au loc tranzacţii cu active monetare pe termen scurt sau foarte scurt,
având loc plasarea activelor monetare temporar disponibile de către deţinătorii de
fonduri şi distribuirea activelor financiare sub formă de credite către solicitanţii
acestora.
Operatori pe piata monetara: băncile comerciale, banca centrală, guvernul, autorităţile
locale, societăţile de asigurare, alte instituţii financiare, întreprinderile, societăţile
comerciale, persoanele fizice
Instrumente principale: cambiile, certificatele de depozit, biletele de trezorerie, cecurile,
bonurile de tezaur, depozitele la vedere şi la termen.

Piaţa ipotecară are în vedere transferurile pe termen mediu şi lung de economii în schimbul
valorilor mobiliare (ipotecile) care atestă dreptul de creanţă asupra acestor economii.
Prin intermediul pieţei ipotecare se mobilizează fondurile necesare construcţiilor de
locuinţe
Operatori: băncile specializate, societăţile comerciale, persoanele fizice.
Instrumente: obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul
obţinerii de lichidităţi.
Pe piaţa financiară, se vând şi se cumpără active financiare fără a fi schimbată natura lor.
Ea exprimă o legătură directă între deţinătorul de capitaluri şi cel care are nevoie de
ele.

În anumite ţări europene nu se face o separaţie clară între piata monetara si piata de
capital.
Piaţa financiară din România, construită după modelul anglo-saxon, a adoptat principiul
separaţiei obligatorii dintre piaţa monetară şi cea de capital.

Piaţa de capital facilitează legătura dintre emitenţi şi investitori a căror decizie urmăreşte
două ţinte: rentabilitatea cât mai mare şi lichiditatea cât mai ridicată.
Piaţa de capital = emisiunea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare pe termen mediu
şi lung.
Piaţa de capital are următoarele caracteristici:
1. este o piaţă deschisă tuturor investitorilor.
2. instrumente financiare sunt tranzactionate pe termen mediu şi lung;
3. valorile mobiliare tranzacţionate aici sunt negociabile şi transferabile;
4. riscul investiţiei aparţine întotdeauna investitorilor şi nu emitenţilor.

Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital, fiind totodată condiţionată de
un proces real de economisire.

Cererea de capital --->societăţi comerciale, instituţii financiare, bancare şi de asigurări, instituţii


şi administraţii publice, organisme de pe piaţa internaţională
Cererea de capital:cerere structurală şi cerere conjuncturală.
Cererea structurală --->nevoia finanţării unor activităţi economice, finanţarea obiectivelor de
investiţii, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale organismelor naţionale şi
internaţionale.
Cererea conjuncturală --->restricţiilor intervenite în acordarea creditelor, absenţei
autofinanţării, deficitului bugetar şi a deficitului balanţei de plăţi externe.
1.2. STRUCTURA PIETEI DE CAPITAL
I. Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacţiilor, piaţa de capital se structurează
în:
- piaţa la vedere - este cea în care instrumentele fin. sunt tranzacţionate cu livrare şi plată
imediată
- piaţa la termen-este cea în care finalizarea tranzacţiei se realizează la o dată ulterioară.

II. Dpdv al obiectului tranzacţiei, avem:


- piaţa acţiunilor
- piaţa obligaţiunilor
- piaţa contractelor la termen- unde valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea
şi plata ulterioară.
- piaţa opţiunilor- unde se tranzacţionează valori mobiliare cu livrare condiţionată.
III.Dpdv al modului de formare a preţului instrumentelor financiare, piaţa de capital se
împarte în:
- piaţă de licitaţie – este o piaţă impersonală, organizată cu reguli de tranzacţionare fixate
unde cel care tranzacţionează este obligatoriu agent pentru servicii de investiţii
financiare.
- piaţă de negocieri-este o piaţă informatizată, localizată la sediile intermediarilor, în care
cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul instrumentelor
financiare, fie direct, fie indirect prin intermediari.
IV. Dpdv al producerii şi comercializării valorilor mobiliare: piaţa primară şi piaţa secundară.
Pe piaţa primară noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima dată
iar pe piaţa secundară sunt tranzacţionate instrumente financiare deja aflate în circulaţie.

• Piaţa primară de capital reprezintă emisiunea petru prima dată a valorilor mobiliare
pentru atragerea capitalurilor disponibile, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa
internaţională.
Pe piaţa primară, emitentul original obţine bani cash, iar cumpărătorii intră în posesia valorilor
mobiliare care nu existau anterior.

Emitentul trebuie să stabilească natura juridică a instrumentului financiar emis si preţul de


vânzare asumându-şi riscul rezultat din lipsa de atractivitate a finanţării.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, emitentul poate să se bazeze pe expertiza proprie sau
poate apela la serviciile unei organizaţii specializate în plasamentul valorilor mobiliare pe
piaţa primară.

Piaţa secundară de capital este piaţa pe care instrumentele financiare îşi schimbă deţinătorii, prin
vânzare-cumpărare, fără ca emitentul să mai încaseze vreo sumă de bani din această
operaţiune.
Cursul bursier al instrumentelor financiare listate la bursă se stabileşte prin confruntarea cererii
cu oferta de instrumente financiare.

Obiectivele pieţei secundare sunt: protecţia investitorilor, lichiditatea pieţei şi stabilitatea


cursului.
Între piaţa primară de capital şi piaţa secundară de capital există o strânsă
interdependenţă, deşi ele au funcţii specifice.

Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea pieţei
primare este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea
instrumentelor financiare şi transformarea lor în lichidităţi.

Piaţa secundară de capital este reprezentată în principal de bursa de valori, ca piaţă


organizată, reglementată şi publică, dar cuprinde şi piaţa extrabursieră (OTC),
informatizată şi neorganizată, nelocalizată, care prelucrează de fapt automat şi electronic
tranzacţiile încheiate (NASDAQ – S.U.A).

Piaţa extrabursieră este formată dintr-o reţea de dealeri/brokeri care negociază între ei şi
încheie tranzacţii prin telefon, telex, fax, şi prin reţele de calculatoare conectate între ele.

Ponderea capitalizării bursiere este diferită de la ţară la ţară în funcţie de natura pieţei şi
de gradul de dezvoltare economică a ţării respective.
1.3. FUNCTIILE PIETEI DE CAPITAL
Modul în care au apărut şi au funcţionat pieţele de capital reflectă contribuţiile importante
pe care acestea pot să le aibă la dezvoltarea economică a unei ţări:

1. Asigură centralizarea tranzacţiilor, prin concentrarea ordinelor de vânzare şi


cumpărare şi permite accesul direct şi continuu la informaţiile de piaţă;
2. Facilitează obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;
3. Evidenţiază starea conjuncturală a economiei (barometru al vieţii economico-
financiare). Cursul bursier al actiunilor şi indicii bursieri sunt consideraţi barometre
ale stării ec. şi politice a ţării respective;
4. Asigură eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sistemului financiar.
5. Garantează lichiditatea economiei, prin transformarea rapidă a valorilor mobiliare în
capital bănesc.
6. Motor al vieţii economice prin faptul că valorile ajung de la cei care au surplus la cei
care au nevoie de ele.
 Piaţa de capital implică totodată şi anumite costuri şi alte dezavantaje pentru
emitenţi şi investitori:
- inevitabilitatea crizelor economice;
- costurile de intermediere ale instituţiilor pieţei de capital,
- perioadele de rată înaltă a dobânzii după perioade lungi de rate real negative,
- instabilitatea preţurilor şi ratelor dobânzii etc.

 Pieţele de capital eficiente obligă companiile să concureze pentru fondurile


investitorilor, preţurile fiind privite ca o „etichetă” pentru valoarea pe care
investitorii o asociază investiţiei lor.