Sunt deseori întrebat, de către studenți, masteranzi, doctoranzi, bibliotecari și librari despre eventuala

reeditare a lecțiunilor de drept roman. Invariabil, răspund cu argumentul editorilor: cartea urmează un
destin al ideilor, dar îl parcurge și pe acela, mai trivial, al economiei; un manual, așijderea, mai ales că
trebuie să urmeze și volatilitățile înțelegerii lectorilor... (Pro captu lectoris, habent sua fata libelli) 3 . La
aceste argumente neutre, în spatele cărora, precum în dosul unui scut, al unei egide, adaug unul de ordin
pur subiectiv: vizita în ”cimitirul” muncii mele de cândva nu mă atrage nici măcar atunci când imperative
”istorice” reclamă îngrijirea ”mormintelor” degradate ale ideilor mele. În tot acest timp, viața, atât de
cinetică, a noeticii juridice, mai ales în arealurile imperiale, precum ale dreptului roman, dar și
contemporane nouă, ale dreptului privat comparat și ale filosofiei dreptului european, mă cheamă cu o
irepresibilă forță, zădărnicind orice zăbavă pe alcătuirile vesperal-sepulcrale ale trecutului meu
intelectual și didactic. Iată, însă, după 24 de ani de la primele mele alcătuiri și compilațiuni pe tematică
romanistă revin, precum Hölderlin pe tărâmul mitologic al ”altei Grecii”, care este, pentru mine,
fundamentul esențial al dreptului european, acest fascinant și din ce în ce mai renăscând drept roman,
izvorul primordial al noeticii juridice europene în următoarele secole. O fac dintr-o nevoie concretă,
aceea de-a respecta exigențele metodei comparativ-istorice pe care mi-am impus-o în urmă cu 24 de ani,
atunci când am pornit în căutarea Graal-ului romanist... Prin nomos (pământul măsurat, sau norma, după
K. Schmitt4 ), se modifică și nous (ideea, noema, sau noosfera juridică, cultura, grădina ideilor juridice),
iar vârful euristic (arta creației, a noului, a propunerilor de lege ferenda prin raportare la lege lata) al
cunoașterii noastre juridice nu mai este sustenabil. Fundamentele, sursele formale ale dreptului roman
nu s-au modificat; codul matriceal al familiei de drept romano-germanice, nici măcar în ipostaza sa
continental-europeană, așijderea; al treilea element al comparațiilor noastre diacronice și sincronice,
verticale și orizontale, însă, s-a modificat (în bine, din fericire); este vorba despre Codul civil actual care s-
a desprins din cel originar în urmă cu doar trei ani (timp suficient pentru reflecții și comentarii). Ca atare,
la aparatul meu comparativ a trebuit să adaug în eșafodajele-mi argumentative toate aferentele norme
civile actuale pentru a aduce la zi manualul. Munca aceasta a fost (iertată să-mi fie temeritatea
afirmației) herculeeană. O fac, apoi, și dintr-o anumită frondă față de spiritul decadent al dreptului,
mecanicist, cazon, ultra-punitivist în sensul primitiv aquilian, etatist-colectivist, inflaționist, inflexibil,
frust, etnicist, tribalist, vendetist, deseori oximoronic, perplex, observând cum, în doar cuprinsul acestui
an, s-a petrecut, atât de aproape de Europa (...) aneantizarea brutală și retrotribală a dreptului
internațional (jus gentium, ultima palisadă a rațiunii de cândva...)5 și ridiculizarea drepturilor
fundamentale ale Omului în favoarea unor puteri etatice nedemne de această metafizică înaltă care este
Statul, dar și din dorința de-a arbora un surâs relativizant față de acest trist destin pentru spiritul scolastic
și nobil de altădată al școlilor juridice (ce exaltau nevoia de înțelegere organică a științelor și a tuturor
măiestriilor); astăzi, din nefericire, manualele nu mai au nici o prețuire în decadenta noastră lume
juridică, în acest abis al necontenitei degringolade care a cuprins-o odată cu instaurarea unui practicism
materialist, reificant, îngust, în care toți veleitarii comunizanți se simt răsfățați de o boare a bolgiei
dezarticulărilor imorale, promiscue, într-un mediu juridic lipsit de subtilitate, reducționist, non-
individualist. Un articol mai pasager ca o efemeridă de-o zi poate fi o icoană falsă și periculoasă mai
”valoroasă” în ”scientometria” ignobilă și antiștiințifică de azi decât sacra datorie a oricărui profesor,
aceea de-a-și dota disciplina cu marea ei sinteză, adică, cu propriul său manual. Un profesor universitar
(nefăcând, aici, vreo prosografie cuiva) fără manualul prin care să devoaleze care-i sunt egeriile științifice,
muzele inspiratoare, fontanele di Bandusia, modelele de seminar, sinopticele, schemele logice și
exemplele, lecturile din autori sapienți, conexiunile științifice și culturale sagace, etimologiile, tiparele
mitologice, teologice și suma imensă a canoanelor, impresionanta producțiune relativizant-filosofică,
sursele științei sale și metodologiile de dobândire a minimalelor reflexe mnemonice de către discipolii săi
este deja o contradictio in terminis. 3 Grosso modo : ”Destinul operei depinde de înțelegerea
lectorului...”, Terentianus Maurus (guvernator de provincie în timpul domniei împăratului Traian), De
litteris, syllabis et metris Horatii, poem, apud Giorgios Galbiatus, 1497. 4 K. Schmitt, Le Nomos de la Terre
dans le droit des gens du jus publicum europaeum, PUF, Paris, 2008. 5 Valerius M. Ciucă, A. Ciucă, Jus
naturae et gentium fondements romains du droit international (jus naturae et gentium the roman
foundations of international law), http://econpapers.repec.org/paper/riiriidoc/164.htm, consultat la data
de 06.IV.2014 și în Cahiers du LAB.RII, Univ. Du Littoral, France, nr. 164/2007.7 După cum se profilează
viitorul juridic al civilizației noastre, acum, după degringolada ridicolă a utopiilor nevrotice din secolul
sacrificiului abatorial al omenirii, damnatul veac XX (în care, intuitiv, teribilii antropodemoni de sorginte
leninist-stalinistă cereau și au obținut interzicerea dreptului roman ca știință juridică dup