Sunteți pe pagina 1din 8

Predica din Joia cea Mare

Elev: Pasniciuc Florin

" Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a


frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.
Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi,
Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor." ( Matei 26,26-28)
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.Amin

Iubiţi credincioşi si credincioase,dreptmăritori creştini, fraţi întru Hristos.


Mare este sfânta zi de Joi. Că mai înainte de patima Sa cea de bună voie, prea Bunul
nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar
Cina aceasta nu este o simplă masă cu mâncare, cu pâine şi vin. Cina cea de Taină este
o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creştină săvârşită de însuşi
Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui
Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de
vorbire şi de despărţire a lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi
porunci.

Aici nu mai sunt mulţimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici cărturari iscoditori, nici
bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mântuitorul lumii, înconjurat de
cei doisprezece ucenici, stă în cămară de taină, unde spală picioarele cele obosite de
drum ale apostolilor, apoi se roagă, mulţumeşte Tatălui, binecuvintează pâinea şi vinul
şi le împarte, ca pe o împărtăşanie, celor ce sunt de faţă. Lipseşte de aici însăşi Maica
Domnului, căci Cina are un caracter strict euharistie, iar foişorul închipuieşte altarul
Bisericii, unde se jertfeşte tainic Iisus Hristos de către preoţi şi episcopi.

Numai Iuda trădătorul şi vânzătorul este primit la Cina Domnului, din următoarele
pricini: mai întâi ca nu cumva să se deznădăjduiască de a sa mântuire, dacă nu ar fi
fost primit la Cină. Apoi, ca să nu-i silească libertatea, care este cel mai mare dar
firesc al omului, căci fiecare este liber să creadă şi să vină la Hristos sau să se lepede
şi să fugă de Hristos. Iuda a fost primit la Cină, deşi a făcut cel mai mare păcat posibil,
ca prin aceasta să ne arate Dumnezeu că primeşte la pocăinţă pe cel mai mare păcătos,
de se va căi de păcatele sale. Iuda a fost primit la Cină, deşi purta la sine argintii
vânzării, ca să primească şi el spălarea picioarelor, ca să guste din Trupul şi Sângele
Domnului, şi prin aceasta să scape de satana, care îl chinuia.

1
Dacă Iuda s-ar fi căit de greşeala sa şi ar fi aruncat banii diavolului, atunci spălarea
picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curăţit, iar Pâinea şi Vinul ce i s-au dat, ca o
împărtăşanie, l-ar fi sfinţit. Dar pentru că nici de trădare nu s-a lăsat, nici pe arginţi nu
i-a lepădat, spălarea şi Cina nu i-au folosit nimic. Căci în clipa când a întins mâna în
blid cu Hristos şi a gustat cu nevrednicie din Pâinea Domnului, a şi intrat satana în el
şi a fugit afară.

Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cină a fost acela ca să fie arătat înaintea
tuturor că el este vânzătorul. Şi, în sfârşit, a fost primit ca un semn de taină, că
întotdeauna între slujitorii lui Hristos vor fi şi trădători, vor fi şi vânzători, vor fi şi
eretici, vor fi şi ucigaşi, vor fi şi apostaţi, vor fi şi iubitori de argint care vor sfâşia
cămaşa lui Hristos şi vor încerca, fără de toiag, să păstorească oile Domnului numai
pentru bani.

Iubiţii mei fraţi,

Două lucruri importante deosebim la Cina cea de Taină: mai întâi spălarea picioarelor
ucenicilor şi apoi întemeierea Tainei Sfintei împărtăşanii, numită şi Sfânta Euharistie.
Deci, săvârşind Iisus Hristos propovăduirea Sfintei Evanghelii, mai înainte cu o zi de
patima Sa şi de Paştele evreiesc, a rânduit să mănânce Paştele după obiceiul Legii
Vechi, într-o casă din Ierusalim.

Acolo, mergând din vreme ucenicii, au gătit Paştele şi venind Domnul, au mâncat
împreună pascha Legii Vechi, după porunca dată de Moise. Adică au mâncat pâinea
nedospită numită azimă şi miel fript, stând cu toţii în picioare, încinşi cu brâu, încălţaţi
şi cu toiegele în mână, gata de drum.

Acesta era Paştele evreiesc, pe care Iisus Hristos l-a respectat şi de data aceasta, ca să
se arate până la moarte ascultător şi necălcător de lege (După Sinaxarul din Joia
Mare).

Iar când s-a făcut seară, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici (Matei 26, 20)
şi a mâncat Paştele Legii Noi. Aşadar, în această mare zi, două legi a îndeplinit Iisus şi
de două ori a prăznuit. Mai întâi a mâncat Paştele lui Moise, care era chipul lui
Hristos, ca să Se arate păzitor al Legii Vechi. Apoi a mâncat Paştele nostru creştinesc,
ca să Se arate întemeietor al Legii Noi. Două Testamente astăzi a unit: cel Vechi, care
acum s-a sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două Liturghii a săvârşit: liturghia
Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de taină, nici putere sfinţitoare, şi Liturghia
Paştelui creştinesc, care prin Taina Sfintei împărtăşanii are putere să sfinţească şi să
mântuiască pe toti cei care cred. Şi din două pâini a mâncat în această zi Hristos; din
pâinea Legii Vechi, care era azimă uscată, lipsită de fermentul dătător de mântuire al
Duhului Sfânt, şi apoi din pâinea cea dospită, proaspătă şi caldă a Legii celei Noi, care
este Trupul tainic al lui Iisus Hristos, adică Sfânta împărtăşanie, prin care dobândim
iertare de păcate şi viată nemuritoare.

Dar pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru ce se cheamă „de
taină”? Se cheamă „Cină” pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit, adică spre
2
asfinţitul veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se cheamă „de
taină” pentru că Cina are un caracter liturgic de Taină, de Jertfă, de prefacere
euharistică a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cina se mai cheamă
masă de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi,
mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când tot Ierusalimul şi
inimile tuturor erau pline de multe taine. Mai poartă acest nume şi pentru faptul că
Cina a durat mult mai mult decât o masă obişnuită, în care timp Iisus Şi-a împărtăşit
ucenicii cu Sfânta împărtăşanie, mai înainte de despărţire, ca să poată rezista marilor
ispite ce le stăteau înainte. De aceea, la sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a rugat pentru
ei cu cea mai înaltă rugăciune şi a rostit cele mai frumoase şi mişcătoare cuvinte de
învăţătură şi mângâiere pentru ucenici.

Dacă citim cu atenţie Sfânta Evanghelie de astăzi, înţelegem că îndată ce ucenicii s-au
aşezat la masă, mai înainte de a gusta din pâine şi din vin, Iisus S-a sculat de la cină,
S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în
vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu
care era încins (Ioan 13, 4-5).

Mare este taina acestei dumnezeieşti spălări şi necuprins este adâncul smereniei lui
Hristos. în noaptea aceasta târzie, când arhiereii mândri se sfătuiau cum să-L prindă şi
să-L omoare pe Iisus, când tot Ierusalimul tulburat era în aşteptare, acolo sus, în
foişorul de taină, era linişte şi tăcere multă. Acolo vedem pe Iisus cum Se dezbracă de
haine, cum Se pleacă până la pământ, cum spală cu apă picioarele cele lovite cu pietre
ale ucenicilor Săi, cum le sărută cu dragoste şi şterge cu ştergarul picioarele
Apostolilor Săi, ale acelora care vor duce vestea Evangheliei până la marginile lumii.

Mare este adâncul smereniei lui Hristos. Că primul care şi-a întins picioarele şi a fost
spălat de Domnul, a fost Iuda vânzătorul. Spălându-i picioarele, Iisus îl cheamă
înapoi, îi arată dragoste, îi dă nădejde, îi întinde mâna, îi spală păcatul, numai să-l
mărturisească, numai să-l părăsească. Dar Iuda nu se căieşte, Iuda nu se pocăieşte,
Iuda nu aruncă arginţii, Iuda nu-şi spune păcatul, Iuda nu se smereşte, Iuda nu se
foloseşte. Pentru care pricină Iuda nu se mântuieşte? Deoarece picioarele îi sunt în
mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Hristos îi curăţă picioarele, iar satana îi
spurcă inima. Pentru aceea Iuda nu se poate mântui, că picioarele sale îndată şi le
arată, iar păcatele inimii şi le tăinuieşte. Cu picioarele stă în apă, iar cu mâinile ţine
argintul vânzării. Mare este dragostea Mântuitorului nostru Hristos. Că El şterge
picioarele trădătorului, iar acela nu se căieşte, nici se smereşte. Iisus, sărutându-i
picioarele îl primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-l pe obraz, îl vinde la arhierei.

Singurul care s-a împotrivit spălării a fost Petru cel fierbinte râvnitor. Dar Domnul i-a
zis: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine (Ioan 13, 8). Atunci plecându-se Petru,
L-a lăsat, ca să aibă parte cu Hristos. Că taina aceea a spălării închipuia Taina
Spovedaniei, fară de care nimeni nu se poate mântui, nici petrece cu Hristos. Fără
spălarea păcatelor prin spovedanie, nimeni nu se poate nici împărtăşi; că iată, Iisus
stând la masă, mai înainte de a frânge pâine, şi a le da să mănânce, să se

3
împărtăşească, îi spală cu apă, îi pregăteşte prin smerenie şi prin spovedanie şi abia la
urmă îi împărtăşeşte.

Iar pe când mâncau ei - spune Sfânta Evanghelie Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a
frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând
paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele
Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26,
26-28).

În clipa aceasta s-a săvârşit cea mai mare minune euharistică, mistică. Că odată cu
rugăciunea şi binecuvântarea Domnului, Iisus preface pâinea şi vinul în însuşi Trupul
şi Sângele Său. în clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază Taina Sfintei împărtăşanii şi
săvârşeşte prima Liturghie creştină înaintea ucenicilor Săi. Aşadar, Mântuitorul este
primul Arhiereu şi Preot care săvârşeşte cea dintâi Liturghie, întemeind Taina Sfintei
împărtăşanii, iar Apostolii sunt primii credincioşi care iau parte la această mare taină
şi care se împărtăşesc cei dintâi cu Trupul şi Sângele Domnului. Iar prin porunca
Mântuitorului: Aceasta faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19), Apostolii capătă
putere divină să binecuvinteze şi ei pâinea şi vinul şi să le prefacă în Preacuratele şi
Mântuitoarele Taine.

Iată deci originea şi importanţa Sfintei Liturghii. Ea a început din acel mic foişor şi
prin Sfinţii Apostoli a ajuns să se săvârşească astăzi până la marginile lumii.

Sfânta Liturghie se deosebește de celelalte slujbe ale bisericii deoarece ea nu este doar
un șir de rugăciuni care urmează o regulă prestbilită și are ca scop convorbirea cu
Dumnezeu și sfințirea vieții, ci ea este prin excelență slujba desăvârțită a Bisericii în
care nu doar că ne întrunim cu Domnul dar și mâncăm Trupul și Sângele Lui. 
Liturghia își are originea în Cina cea de Taină pe care Domnul Hristos a luat-o cu
ucenicii Săi în foișor și după care a fost prins și răstignit. Acest moment se află relatat
de către toți cei patru evangheliști cu detalii. Este foarte important ceea ce Domnul dă
poruncă după săvârșirea ei: „Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor,
zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre
pomenirea Mea.” (Luca 22:19) și „căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi
bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni (I Cor. 11:26).”
Vedem că Domnul Hristos dă poruncă expres ca acest lucru să se repete și după
moartea Lui și tot El accentuează că mâncând acea pâine de fapt mâncăm însuși
Trupul și dacă bem, bem însuși Sângele Lui. Apostolii s-au dovedit fii ascultători, iar
după învierea Domnului punctul central al întrunirilor și rugăciunilor comune era
”frângerea pâinii”. Cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament face nu de puține
ori referiri la acest obicei nou care capătă un loc deosebit în derularea vieții de creștin.
În literatura duhovnicească Sfânta Liturghie a fost numită în multe feluri încercând să
se arate importanța ei pentru noi. Uni o numesc: ospățul credinței, sfânta jertfă, alți o
numesc taina tainelor. Toate cu scopul de a ne arăta nouă măreția ei.
Noi astăzi avem trei sfinte Liturghii,anume
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (f 407);

4
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociel (f 379);
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie cel Mare (Dialogul),
Episcopul Romei (f 604).
Aceste trei sfinte Liturghii se săvârşesc numai în anumite momente din an, spre
exemplu  Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se face în toate celelalte zile de
Duminici şi sărbători din timpul anului în care nu se săvârşeşte vreuna din celelalte
două Liturghii. Ea este Liturghia obişnuită în Biserica Ortodoxă, săvârşindu-se de cele
mai multe ori în cursul anului bisericesc.
Liturghia Sfântului Vasile se săvârşeşte numai de 10 ori pe an, şi anume:
-  în primele cinci duminici din Postul Mare;
-  în joia şi sâmbăta Patimilor;
-  în ajunul Crăciunului (24 decembrie) şi ajunul Bobotezei (5 ianuarie);
-  în ziua Sfântului Vasile ( 1 ianuarie)
Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se slujeşte (în mânăstiri) în tot timpul Postului
Mare, înfară de următoarele zile din postul acesta:
-toate sâmbetele (când se săvârşeşte Liturghia Sf. Ioan, iar în Sâmbata Patimilor, a Sf.
Vasile);
-toate Duminicile (când se săvârşeşte Liturghia Sf. Vasile, iar în Duminica Floriilor, a
Sf. Ioan;
-   sărbătoarea Bunei-Vestiri (când se face Liturghia Sfântului Ioan);
-  Joia Patimilor (când se face Liturghia Sf. Vasile);
-   Luni şi marţi din prima săptămână şi Vinerea Patimilor (zile în care nu se face nici
o Liturghie).
în bisericile de mir, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite se slujeşte de obicei numai
miercurea şi vinerea din Postul Mare (mai ales în prima săptămână).

În cadrul Sfintei Liturghii darurile credincioșilor de pâine și vin, pe care le aduc la


Sfântul Altar înaintea începerii Liturghiei, se prefac în Trupul și Sângele Domnului.
Este foarte important să subliniem că tradiția  mărturisește că toți creștinii care veneau
la adunarea duminicală își aduceau darul lor arătând astfel grija pentru ca în timpul
slujbei să aibă cu ce se împărtăși. Credinciosul oferă pâinea și vinul care simbolizează
viața lui, ele fiind elemente exclusiv ale omului, și în schimbul lor primește viața
veșnică.
Sfânta Liturghie ne sfințește trupurile și sufletele prin împărtășirea (mâncarea)
Trupului și Sângelui lui Hristos.

5
Sfânta Liturghie actualizează, aduce în prezent, jetfa Mântuitorului Iisus Hristos de pe
Cruce. Prin jertfa Lui, Hristos s-a oferit, din iubire pentru om, ca mâncare și băutură
pentru a ne sfinți viața noastră. Fără să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui suntem
morți chiar dacă suntem vi „și le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi
mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel
ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua
cea de apoi.” (Ioan 6, 48-54). Fără jertfa de pe Cruce, Raiul ar fi rămas închis iar
oamenii nu ar fi putut să se bucure de prezența veșnică a lui Hristos. Era necesar ca
Hristos să sfințească trupul omenesc pe care îl are, pentru ca și noi în acest trup să ne
putem câștiga mântuirea. El a luat condiția noastră materială pentru a o duce la
perfecțiune prin împreuna lucrare cu Harul său. De aici și sensul împărtășirii   cu
Trupul și Sângele Domnului,  ca slăbiciunile noastre fizice, trupești  să fie depășite
prin primirea în trupul nostru a Trupului lui Hristos și a Sângelui Lui.

Rânduiala Sfintei Liturghii este compusă din două şi cele mai importante părţi,şi
anume: Proscomidia care este săvârşită de către preot în taină şi Liturghia propriu-
zisă, care se săvârşeşte în auzul credincioşilor. La rândul ei, liturghia propriu-zisă se
împarte în două părţi, dintre care cea dintâi poartă numele de Liturghia catehumenilor,
iar a doua, Liturghia credincioşilor.

Cu siguranţă nu toţi stiţi foarte bine ce înseamnă Proscomidia,ei bine, Proscomidia


( „a aduce, a pune înainte, a oferi, a face dar") este rânduiala pregătirii darurilor de
pâine şi de vin, care alcătuiesc materia jertfei. Această primă parte a Liturghiei se
săvârşeşte întreagă în taină, în timpul slujbelor premergătoare Liturghiei (Utrenia sau
Ceasurile), înăuntrul altarului, şi anume în latura lui dinspre miazănoapte, pe o masă
mică sau în scobitura făcută înadins în perete şi numită proscomidiar, care la unele
biserici mai mari are chiar forma unei încăperi aparte, din stânga altarului. Miezul
Proscomidiei îl alcătuieşte alegerea şi pregătirea materiei de jertfă din darurile de
pâine şi de vin aduse de credincioşi.

Atâta vreme cât rămân la Proscomidie, Sf. Agneţ de pe Disc şi vinul din Sf. Potir nu
se prefac încă în Trupul şi Sângele Domnului, ci sunt numai un simbol, o icoană sau o
închipuire a Sfântului Trup şi Sânge. Ele nu mai sunt însă nici pâine simplă şi vin
obişnuit, ca oricare altul, ci, datorită binecuvântării şi rugăciunii săvârşite asupra lor,
au devenit «cinstitele Daruri», consfinţite, hărăzite, afierosite sau închinate lui
Dumnezeu. Toate cele săvârşite până acum la Proscomidie sunt numai simboale .

Prefacerea Sf.Agneţ în Tupul lui Hristos şi vinul în Sângele Său se produce în timpul
în care credincioşii (corul) cântă «Pre Tine Te lăudăm...» şi când preotul citeşte
epicleza, adică acea parte din rugăciunea de aducere, în care imploră pe Dumnezeu să
trimită pe Sfântul Duh spre a sfinţi şi a preface Darurile. Atunci e clipa cea mai sfântă
din tot cursul Sfintei Liturghii, căci Sfântul Duh coboară şi sfinţeşte pâinea şi vinul,
prefăcându-le în Sfântul Trup şi Sânge. De aceea, credincioşii îngenunchează, la unele
biserici se bate în toacă sau sună clopoţelul din altar, sau chiar clopotul cel mare,
pentru c să audă şi cei ce nu sunt în biserica şi să se roage.

6
De aici înainte cinstitele Daruri devin «Sfintele Daruri». Ele nu mai sunt doar nişte
simboluri sau închipuiri ale firii omeneşti a Mântuitorului ca până acum -, ci însuşi
Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, păstrându-şi doar înfăţişarea văzută de pâine şi de
vin. Ele sunt adevăratul Trup şi Sânge cu care Mântuitorul S-a născut din Sfânta
Fecioară, cu care a trăit pe pământ, cu care a pătimit şi S-a îngropat, cu care a înviat şi
S-a înăltat întru slavă
Sfânta Liturghie, slujba Jertfei creştine, este cea mai însemnată dintre toate slujbele
sfânte ale Bisericii noastre. Aşa precum Jertfa de pe cruce a Mântuitorului a fost
punctul culminant al lucrării Mântuitorului şi totodată faptul cel mai de capetenie din
istoria mântuirii lumii, tot aşa şi Sf. Liturghie care înveşniceşte pe pământ acea Jertfă
este miezul, încoronarea şi desăvârşirea celorlalte slujbe prin care aducem laudă şi
mulţumire lui Dumnezeu.
Rânduiala Sfintei Liturghii este, pentru cine o urmăreşte cu luare aminte, o adevărată
şcoală de învăţătură creştină, o bogată comoară de învăţăminte, la îndemână şi pe
înţelesul tuturor. într-însa creştinul găseşte învăţătura de credinţă a Bisericii, fie sub
formă prescurtată a Crezului, fie sub forma cântărilor şi a rugăciunilor din care e
alcătuită rânduiala Sfintei Liturghii.
Dar, mai presus de orice, găsim în rânduiala Sfintei Liturghii însăşi istoria sfântă a
mântuirii noastre, arătată prin semnele văzute care alcătuiesc sfânta slujbă. Am văzut
cum toate cele ce se săvârşesc, se cântă şi se rostesc în timpul Sfintei Liturghii ne duc
cu gândul la Hristos Domnul, pentru că în ele Îl vedem arătat pe El şi întreaga Lui
lucrare mântuitoare. Luând deci parte la Sfânta Liturghie, petrecem împreună cu Iisus,
ascultăm glasul Lui, suntem aproape de Dânsul; iar dacă ne împărtăşim, ne unim cu
El: El petrece întru noi şi noi întru El (Ioan 6, 56).
Când vrei să iei parte la Sfânta Liturghie, adu-ţi aminte că biserica este „casa lui
Dumnezeu", de care se cuvine „să ne apropiem cu inima curată, în deplinătatea
credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău şi spălându-ne trupul cu
apă curată... ", cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Evr. 10, 22). încetează deci
din ajun lucrul şi obişnuitele îndeletniciri zilnice; spală-ţi trupul şi curăţeşte-ţi sufletul
cu rugăciune, cu înfrânare de la păcate şi cu împăcarea inimii, alungând din ea orice
ură şi orice vrăjmaşie (Matei 5, 23-24 şi I Tim. 2, 8), mai ales atunci când vrei să te şi
împărtăşeşti. Dacă poţi, bine este să iei parte la slujba de seară (Vecernia). Iar a doua
zi dimineaţă, îmbracă-te în haine curate şi îngrijite, de sărbătoare, dar nu cu găteală
prea multă şi lux; îndeosebi femeile să lase obişnuitele podoabe, dresuri şi sulemeneli
şi să vina cu capul acoperit (I Cor. 11, 5 şi I Tim. 2, 9 şi Aşezămintele Sf. Apostoli II,
57). Şi pentru că nu e cuviincios să ne înfăţişăm înaintea Domnului cu mâinile goale
(Ies. 22, 15), dacă poţi pregăteşte din vreme darul tău pentru altar: lumânări, tămâie,
prinoase din rodurile pământului, dar mai ales prescura, vinul şi pomelnicul cu numele
viilor şi celor adormiţi ai casei şi neamului tău.
Bun şi folositor lucru este să fii de faţă la întreaga Liturghie, în toate duminicile şi
sărbătorile (porunca I a Bisericii). Sârguieşte-te deci să fii din vreme în biserică. De
poţi, bine este să iei parte şi la slujba dimineţii (Utrenie şi Ceasuri), căci în timpul ei
se săvârşeşte de fapt Proscomidia, care face parte din Liturghie, şi atunci se cade să

7
dăm preotului prescurile pentru Liturghie. Dar dacă nu poţi veni mai devreme, caută
să te îndrepţi spre casa Domnului cel puţin atunci când auzi clopotul sau toaca de
Liturghie.
Iar la sfârşitul Liturghiei, închină-te şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu şi tot restul zilei
petrece-l în cuviincioase îndeletniciri spre folosul şi îmbogăţirea sufletului.
Făcând aşa, vom putea spune că am luat parte cu adevărat la sfânta slujbă şi vom
ieşi din biserică mai luminaţi, mai buni şi mai apropiaţi de Dumnezeu, coborându-ne
fiecare mai îndreptat la casa sa, cum spune Mântuitorul despre vameşul cel smerit din
Sfânta Evanghelie (Luca 18, 14).
De vom face aşa, casele noastre vor deveni un fioşor sfânt, iar Domnul Hristos
hrănească cu Însuşi Trupul şi Sângele Său şi să ne mântuiască în vecii vecilor. Amin.

S-ar putea să vă placă și