Coevolutie :

Originea organelor în eucariote

Unul dintre cele mai importante evenimente din evoluția vieții a fost inovația
celulei eucariote. Acestea se caracterizează prin faptul că au un nucleu
adevărat delimitat de o membrană plasmatică și care prezintă
compartimente subcelulare sau organite.

Există dovezi foarte robuste care susțin originea acestor celule prin
coevolutia cu organisme simbiotice care au cedat locul mitocondriilor
actuale. Această idee este cunoscută sub numele de teoria endosimbiotică.

Același lucru este valabil și pentru originea plantelor. Conform teoriei

endosimbiotice, cloroplastele au apărut datorită unui eveniment de
simbioză între o bacterie și un alt organism mai mare care a ajuns să-l
înghită pe cel mai mic.

Ambele organite - mitocondriile și cloroplastele - au anumite caracteristici

care amintesc de bacterii, cum ar fi tipul de material genetic, ADN circular
și mărimea lor.

Relații coevolutive între păsările și puiul

La păsări există un fenomen foarte particular, legat de depunerea ouălor în

cuiburile altor persoane. Acest sistem de coevoluție este alcătuit din crialo
(Clamator glandarius) și specia gazdă a acesteia, piciul (Pica pica).

Depunerea oului nu se face la întâmplare. În schimb, vițeii aleg perechile

de magpi care investesc cel mai mult în îngrijirea părintească. Astfel, noul
individ va primi o îngrijire mai bună de la părinții săi adoptivi.

Cum o faci? Utilizarea semnalelor legate de selecția sexuală a gazdei, cum

ar fi un cuib mai mare.
Ca răspuns la acest comportament, cocoșii și-au redus dimensiunea
cuibului cu aproape 33% în zonele în care există puii. În același mod, au și
o apărare activă a îngrijirii cuiburilor.

Puietul este, de asemenea, capabil să distrugă ouăle de iepure, pentru a

favoriza creșterea puilor. Ca răspuns, cocoșii au crescut numărul de ouă
pe cuib pentru a le crește eficacitatea.

Cea mai importantă adaptare este posibilitatea de a recunoaște oul parazit

pentru a-l expulza din cuib. Deși păsările parazite au dezvoltat ouă foarte
asemănătoare cu cea a cucului.

Feedback
6.5.1 Efectul de portofoliu (avutie)
Acest efect se manifesta ca urmare a cresterii avutiei reale din
economie, fapt pentru care se mai numeste si efect de avutie.
Acumularea de avutie schimba permanent structura portofoliului
detinut de fiecare gospodarie din economie. Pe ansamblu, aceasta
acumulare schimba deci portofoliul la nivelul întregii economii.
Evident ca cea mai volatila componenta a acestui portofoliu sunt
banii, în consecinta acumularea de avutie reala duce la cresterea
balantelor monetare reale ale populatiei.
Avutia se acumuleaza la nivelul gospodariilor prin
intermediul activelor financiare (obligatiuni, actiuni, bonuri de
tezaur s.a.) sau a partilor din investitiile directe detinute în
proprietate. Cresterea balantelor monetare reale va duce la cresterea
cererii de astfel de instrumente de economisire si, în consecinta, la o
crestere a ratei dobânzilor pe piata financiara.
Gospodariile vor reactiona la cresterea avutiei financiare
concomitent cu cresterea dobânzilor economisind mai putin si
cheltuind mai mult pentru bunuri de consum si pentru bunuri de
investitii. Un nivel mai înalt al avutiei reduce deci nevoia de a
economisi pâna când se atinge un plafon al avutiei, care permite
consumatorilor sa cumpere mai multe bunuri de consum curent.
Cresterea cheltuielilor de consum si de investitii, unele dintre ele
facute pe seama creditelor duce la cresterea cererii agregate care
determina, la rândul sau, cresterea productiei (outputului).
Efectul de avutie se poate exercita si în alte moduri. Daca Banca
Centrala reduce rata dobânzii, atractivitatea obligatiunilor ca
investitii financiare se reduce. In schimb, creste atractivitatea
actiunilor diferitelor firme. Multi investitori încep sa cumpere mai
multe actiuni si mai putine obligatiuni. Cresterea cererii de actiuni
sporeste pretul acestora pe piata de capital. Dar preturi mai mari
pentru actiuni înseamna o avutie financiara mai mare a
gospodariilor. Aceasta avutie mai mare duce la cresterea cheltuielilor
pentru bunuri de consum. Cresterea pretului de piata al actiunilor
are efecte si asupra cheltuielilor de investitii. Dupa teoria lui Tobin, o
firma îsi poate extinde capacitatea de productie în doua moduri
principale: cumparând noi bunuri capitale sau cumparând capacitati
de productie deja existente. Dar costul unei firme reprezinta tocmai
pretul de piata al actiunilor firmei respective, iar costul unei noi
investitii reprezinta costul noilor bunuri capitale introduse în firma.
Pe masura ce pretul actiunilor creste, costul firmelor care sunt de
vânzare creste. Deci întreprinderile care doresc sa-si extinda
capacitatea de productie sunt mai tentate sa investeasca în bunuri
capitale nou produse decât sa cumpere firme deja existente.
Schematic, efectul de transmisie exercitat de avutie poate fi
reprezentat astfel:

6.5.2 Efectul de venit disponibil

Un ultim efect pe care îl vom prezenta este cel de venit disponibil.
Acesta se constituie la nivelul gospodariilor din venitul total dupa
plata taxelor si scaderea efectelor pe care le are inflatia asupra avutiei
gospodariilor. Dar rata curenta a inflatiei nu este înca cunoscuta în
momentul utilizarii venitului disponibil, de aceea gospodariile îsi
determina venitul disponibil utilizând rata asteptata a inflatiei, pe
care o estimeaza pe baza evolutiei preturilor observate pe piata
bunurilor si serviciilor. De aceea o crestere a preturilor pe aceasta
piata duce la cresterea ratei asteptate a inflatiei, dar si la o scadere a
venitului disponibil. Ca o consecinta directa a acestui lucru,
cheltuielile pentru bunuri de consum vor diminua, ceea ce va duce,
în timp, la scaderea nivelului activitatii economice. Drept urmare,
oferta de bunuri de pe piata bunurilor si serviciilor se va reduce,
ducând la o noua crestere a preturilor, deci la o rata crescatoare a
inflatiei asteptate.
Desi efectul pare destul de simplu, el are consecinte profunde
asupra alocarii resurselor destinate reluarii ciclului economic.
Aceasta deoarerce din venitul disponibil se constituie fondul destinat
cheltuielilor de consum, dar si cel destinat economisirii. Daca venitul
disponibil scade, atunci si economisirea se va reduce, facând ca, în
decursul timpului, cheltuielile destinate investitiilor sa se reduca.
Aceasta va afecta, evident, nivelul activitatii economice, determinând
o noua reducere a venitului/outputului realizat.
Se observa existenta a doua bucle de reglare, una multiplicator,
prin mintermediul cheltuielilor de consum, iar cealalta accelerator
prin intermediul economisirii si acheltuielilor de investitii. Mai sus T
repreezinta impozitele si taxele iar Wn este avutia nominala.
Modelarea acestor mecanisme feedback trebuie sa porneasca
de la existenta în cadrul loe a unor bucle feedback ce determina
lanturi de efecte observabile asupra activitatii economice.
Influentarea nivelului activitatii economice, reprezentat în modelele
dinamice prin evolutia venitului/outputului se poate face utilizând
interactiunile puse în evidenta dr fircare mecanism în parte.
Studiul efectelor feedback fundamentale si a influentei lor
asupra modelarii sistemelor economice este destul de recent, desi
efectele respective se cunosc de multa vreme. Daca în modelele
initiale ele apareau isolate, încercând sa introduca anumite procese si
fenomene observate în realitatea economica, dupa anul 2000 s-a
înteles din ce în ce mai clar ca ele fac parte din mecanismul generalde
reglare si autoreglare al economiei nationale si ca neglijarea lor
atunci când se elaboreaza modele macroeconomice nu face decât sa
simplifice nepermis de mult aceasta realitate.
De aceea, a aparut o tendinta de a reformula multe dintre
modelele dinamicii macroeconomice prin prizma descoperirii si
reprezenntarii în aceste modele a mecanismelor feedbakc
fundamentale si a derivatelor acestora. Asocierea dintre o structura
clara a sistemului economic, în care sa apara principalele subsisteme,
conexiunile dintre acestea si mecanismele feedback asociate lor, duce
la un avans însemnat în cercetarea sistemelor cibernetice din
economie. Pot fi întelese astfel mai bine anumite legitati si principii
de functionare, se pot reprezenta si modela mai corect principalele
influente care exista la nivelul sistemelor respective si se deschide o
noua perspectiva asupra modalitatilor prin care se pot orienta si
influenta diferitele sisteme si procese.

Interdependenta si conectivitate

4.2.4 Retele biologice

Un mare numar de sisteme biologice pot fi reprezentate ca
retele complexe. Un exemplu îl reprezinta reteaua metabolica, în
care vârfurile sunt diferite substante, iar arcele unesc acele vârfuri între care exista o reactie
metabolica ce duce la aparitia unui produs.
Individul este alcatuit dintr-o retea gigantica de tip metabolic.
O alta retea este cea genetica. O gena, care contine un cod
genetic dat de ordinea proteinelor continute, poate fi controlata de
prezenta altor proteine, care sunt activatori sau inhibitori, astfel încât
genomul însusi formeaza o retea ale carei vârfuri sunt reprezentate
de proteine si arce reprezinta dependenta de productia de proteine
din celelalte vârfuri. Retelele genetice reprezinta înca un domeniu de
studiu si cercetare pentru viitor, deoarece înca nu sunt clarificate
toate dependentele dintre proteinele ce alcatuiesc codul genetic.
Un alt tip de retea biologica este reprezentat de ecosisteme în
care vârfurile sunt speciile din cadrul ecosistemului iar arcele
orientate de la specia A la specia B indica faptul ca A îl hraneste pe
B.

4.2.2 Retele informationale

O alta categorie de retele este cea a retelelor informationale
(sau de cunoastere). Exemplul cel mai des întâlnit este cel al retelei
citarilor între articolele stiintifice. Vârfurile acestei retele sunt
articole, iar un arc orientat de la articolul A la articolul B arata ca A
citeaza pe B. Retelele de acest tip sunt aciclice deoarece o lucrare
citata nu poate, la rândul sau, sa citeze o alta lucrare în care este
citata deoarece ea nu este înca scrisa. Retelele de citari sunt o sursa
importanta de date pentru studiile statistice ale retelelor datorita abundentei si acuratetei
datelor oferite. Astfel de date l-au condus pe
Alfred Lotka la descoperirea, în 1926 a asa-numitei Legi a
Productivitatii Stiintifice. Conform acestei legi, distributia numarului
de lucrari stiintifice scrise de un om de stiinta urmeaza o lege de tip
putere. Deci numarul de oameni de stiinta care au scris k lucrari
scade cu k-O pentru o anumita constanta O. Aceasta lege s-a constatat
ca se aplica nu numai în acest domeniu, dar si în alte domenii cum ar
fi artele sau medicina.
Un alt exemplu de retea inforrmationala o reprezinta World
Wide Web care este o retea de pagini Web continând informatii,
legate între ele prin hiperlinkuri de la o pagina la alta. WWW nu se
confunda cu Internetul, care reprezinta reteaua fizica de calculatoare
legate împreuna prin fibre optice si alte tipuri de conexiuni. WWW este o retea ciclica; nu
exista o relatie de ordine
naturala între site-uri si nici o regula care sa previna aparitia de bucle
închise. În ultimul timp, WWW este intens studiat, având o serie de
proprietati interesante.
Tot în categoria retelelor informationale se includ si retelele
peer-to-peer care sunt retele virtuale de calculatoare ce împart între
ele fisiere apelate de utilizatori plasati într-o retea locala. Reteaua
relatiilor între clasele de cuvinte dintr-un tezaur este utilizata în
definirea de ontologii si gasirea sensului celui mai potrivit al unui
concept care reprezinta o idee. Retelele semantice (Semantic Web)
sunt astazi intens studiate deoarece ele permit reprezentarea
structurii unui limbaj si, prin aceasta, ajuta la realizarea
corespondentelor dintre limbaje în traducerea automata.
Retelele preferentiale reprezinta retele informationale
bipartite. O retea preferentiala este reteaua care are doua tipuri de
vârfuri reprezentând indivizi si obiecte preferate, cum ar fi carti,
filme etc., cu o latura conectând fiecare individ cu cartile sau filmele
preferate. Laturile acestor retele preferentiale sunt ponderate în
functie de intensitatea acestor preferinte. Prin intermediul
algoritmilor de filtrare colaborativa si a sistemelor de recomandare
se pot determina liste de obiecte preferate de doi sau mai multi
indivizi în acelasi timp. Astfel de retele au multiple aplicatii în
comertul electronic.

Emergenta si autoorganizarea
Organizarea partilor sau constituentilor unui sistem este
rezultatul relatiilor care se creeaza între componentele lumii fizice
(reale) sau virtuale. De exemplu, emergenta sistemului
macroeconomic se produce ca urmare a relatiilor materiale,
energetice, informationale, umane etc. care exista între subsistemele
componente ale sistemului respectiv si între acestea si alte
componente aflate în mediul înconjurator. Proprietatile emergente
ale sistemelor simulate pe calculator (de exemplu, în cazul
automatelor celulare) deriva din regulile stabilite ca existând
(virtuale) între componentele sistemelor respective. Asadar, emergenta depinde de aceste
relatii reale sau virtuale
care exista între partile componente ale unui sistem si de modul în
care acestea induc o anumita ordine în sistem. Trebuie spus, însa, ca
ordinea indusa în procesul de emergenta difera de ordinea
preexistenta în sistemul emergent. Este necesar ca aceassta ordine sa
determine sau sa impuna aparitia unui nou nivel ierarhic care sa se
comporte coerent în continuare si care sa fie clar delimitat de vechea
structura a sistemului respectiv. De asemenea, acest nou nivel
trebuie sa aiba limite clar stabilite si sa dezvolte regiuni de stabilitate
în cadrul carora perturbatiile care afecteaza elementele sau limitele
sa nu duca la disolutia nivelului nou aparut.
Aceasta stabilitate în integritate este cea care asigura
sistemului conditiile de aparitie a emergentei, altfel spus, o noua
ordine la un nivel ierarhic superior.
Relatiile organizatoare care apar în procesul de emergenta
reprezinta retele complexe de interdependente între partile sau
componentele sistemului, mergând de la relatiile care se stabilesc
între entitatile bio-chimice (retele din cadrul unei celule si pâna la
raporturile complexe dintre indivizi din cadrul unei societati (retele
sociale complexe). Studiul unor astfel de retele, indiferent de locul în
care apar si de natura lor fizica, poate duce la întelegerea mai
profunda a emergentei ca procesul fundamental prin care în natura,
economie sau societate apar noi sisteme, având proprietati si
comportamente distincte, ceea ce confera lumii în care traim infinita
sa varietate si diversitate.