Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Criza financiară din Asia, 1997-1998, implică patru aspecte principale: un defecit
de schimb valutar din Thailanda, Indonezia, Coreea de Sud, sectoare insuficient
dezvoltate financiar și mecanisme pentru alocarea de capital din economiile
asiatice tulbure, efecte ale crizei de pe ambele Statele Unite și in lume, rolul
operațiunilor și completarea fondurilor de la Fondul Monetar Internațional. Criza a
fost inițiată de două runde de depreciere a monedei.
Criza a fost resimțită atât pe plan regional cât și pe plan mondial, afectând
economiile altor țări mai îndepartate și mai puternice. Astfel aceasta criză a fost de
interes pentru guvernul Statelor Unite din mai multe motive. În primul rând, piețele
financiare sunt interconectate, probleme cu care se confruntă Asia pe piața pot ușor
afecta și piețele din SUA. În al doilea rând băncile, investitorii și companiile
americane sunt semnificative ceea ce privește împrumuturile bancare și a
investițiilor în instrumente financiare. În al treilea rând criza financiarâ din Asia
afecteazâ importurile și exporturile americii. Piața SUA nu fiind unica piață care a
fost afectată de criza asiatică, au avut de suferit Rusia, Uniunea Europeana și alte
economii importante pe plan mondial.
Efectele au fost devastatoare pentru toate ţările din regiune: în 1998, de exemplu,
PIB-ul Coreei de Sud a scăzut la 33% din PIB-ul din anul 1997, PIB-ul/locuitor a
scăzut în 1998 cu 42% în Indonezia, 21% în Tailanda. Această furtună pornită din
Asia și-a lăsat amprente puternice și pe arena mondială, chiar și în așa state cum a
fost și SUA, care a suportat foarte dureros criza, ca Rusia și mulți alți colegi
europeni. Deprecierea monedei a multor state, șomajul ridicat, inflația pe alocuri
ireală a stârnit o adevărată furtună în lumea economică de atunci. Impactul global
al crizei financiare asupra economiei reale s-a resimţit puternic, iar economia, în
ansamblul său, a fost afectată de o încetinire substanţială a creşterii, care a afectat
populaţia, întreprinderile şi locurile de muncă. Turbulenţele din sectorul imobiliar,
transferate în sectorul financiar, au dus la o diminuare a investiţiilor, iar anticiparea
unui nivel redus al cererii a dus la o diminuare a producţiei industriale.
Woody Allen fiind doar un regizor și comedian a descris din plin situația în care se
afla atunci lumea, fiind în fața unei potențiale crize mondiale aveau de ales din ‘’
disperare și către amarnica lipsa de speranță’’ și ‘’ distrugere totală’’ . Astfel a fost
nevoie de introducerea unor inovații, cum ar fi: o creștere a ratei dobânzii care
poate determina atragerea capitalurilor străine. A fost nevoie și de intervenția FMI
prin acordarea creditelor în valoare de 40 miliarde USD. FMI a fost actor-cheie în
coordonarea pachetelor de sprijin pentru economiile cu probleme din Asia. FMI a
învățat din criza Pseo Mexican din 1995 și au instituit procedure de urgență, care
au permis să răspundă la fiecare criză in fiecare țară din Asia, în timp record.
Obiectivele majoare ale FMI sunt de a promova stabilitate, dezvoltare echilibrată a
schimburilor comerciale.
Criza Asiatică din 1997-1998 fiind iăca o lecție pentru piețele mondiale, o lecție
care va fi folosită util în fața crizei din 2008.
3. OMC – in prisma relatiilor China-SUA
În aprilie 2018, Trump a negat că disputa era de fapt un război comercial, spunând
că "războiul a fost pierdut acum mulți ani de oamenii nebuni sau incompetenți care
au reprezentat S.U.A." El a adăugat: "Acum avem un deficit comercial de 500 de
miliarde de dolari pe an, cu furtul de proprietate intelectuală (IP) de încă 300 de
miliarde de dolari. Nu putem lăsa asta să continue". În ianuarie 2018, Trump a spus
că dorește ca Statele Unite să aibă o relație bună cu China, dar a insistat să trateze
în mod corect Statele Unite.
5. Balante Comerciale
În ciuda titlului care oferă senzația unei cărți de povești, care presupune eseuri, și
care anunță o lectură ușoară, cartea este plină de formule matematice care par
dificile și sunt prezente aproape pe fiecare pagină a cărții. Unul din eseuri prezentat
în carte și primul de fapt Piața ‘’ Țepelor’’: Incertitudinea Calității și Mecanismul
Pieței a adus autorului premiul Nobel pentru economie în 2001, pentru articolul din
1970 pentru primul pas făcut în direcția economiei behavioriste.
Eseurile au fost publicate de-a lungul a peste zeci de ani, din 1970 – 1983, ele
țintesc spre redirecționarea modului de analiză și abordarea economică, prin
considerarea de noi ipoteze.
O altă temă abordată de autor este cea a șomajului. Akerlof prin pagini întregi de
exerciții, calcule și grafice demonstrează rolul convențiilor sociale în apariția
șomajului involuntar. Concluzia la care ajunge Akerlof este că muncitorii
necalificați riscă cel mai mult să rămână șomeri.
Laureații din acest an au introdus o nouă abordare pentru a obține răspunsuri fiabile despre cele
mai bune modalități de combatere a sărăciei globale. Pe scurt, implică divizarea acestei probleme
la întrebări mai mici, mai ușor de gestionat – de exemplu, cele mai eficiente intervenții pentru
îmbunătățirea rezultatelor educaționale sau a sănătății copilului. Ei au arătat că aceste întrebări
mai mici, mai precise, își găsesc răspunsul cel mai bine prin experimente atent concepute în
rândul persoanelor care sunt cele mai afectate.
La mijlocul anilor 1990, Michael Kremer și colegii săi au demonstrat cât de puternică poate fi
această abordare, folosind experimente realizate pe teren pentru a testa o serie de intervenții care
ar putea îmbunătăți rezultatele școlare în vestul Keniei. Abhijit Banerjee și Esther Duflo au
efectuat curând studii similare care au vizat alte probleme și în alte țări. Metodele lor de
cercetare experimentală domină acum în întregime economia dezvoltării.
Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de 9 milioane coroane suedeze (908.000 de dolari
americani).
Premiul Nobel pentru Economie a fost înființat în 1969 de Banca Centrală a Suediei, pentru a
marca împlinirea a 300 de ani de la înființarea Băncii Suediei.
Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat pentru prima oară în 1969 economiștilor Jan
Tinbergen și Ragnar Frisch pentru „descoperirea și utilizarea modelelor dinamice în analiza
proceselor economice”. Anul trecut, Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat americanilor
William Nordhaus și Paul Romer, „pentru integrarea schimbării climatice în analiza
macroeconomică pe termen lung” și „pentru integrarea inovațiilor tehnologice în analiza
macroeconomică pe termen lung”.