Sunteți pe pagina 1din 2

PROIECT NR.

E1. ANALIZA SOSIRII AUTOVEHICULELOR ÎNTR-UN PUNCT


Obiective:
• Însuşirea metodicii culegerii datelor de trafic;
• Înţelegerea instrumentelor statistice în analiza datelor experimentale;
• Dobândirea de noi cunoştinţe în utilizarea programului Excel;
• Competenţe noi privind interpretarea datelor experimentale.
Enunţul problemei:
În scopul stabilirii dispozitivelor de control al traficului rutier se propune identificarea
modelului matematic care descrie sosirea autovehiculelor într-un punct (sau într-o
anumită locaţie) cu ajutorul instrumentelor teoriei probabilităţilor şi statisticii
matematice, pe baza datelor experimentale colectate în traficul real. Se propune
înregistrarea sosirii vehiculelor într-o anumită secţiune a unui drum pe o bandă de
circulaţie, pentru o perioadă de o oră, la intervale de timp de ∆t=10 secunde, ∆t=20
secunde, respectiv ∆t=30 secunde. Pentru a se verifica modelul matematic,
culegerea datelor va fi repetată de trei ori. Propuneţi o metodologie de culegere a
datelor, justificând alegerea făcută.
METODA DIDACTICĂ FOLOSITĂ
In scopul acumulării unui volum mare de cunoştinţe şi al rezolvării unei probleme
reale se propune lucrul în echipă, respectând toate etapele impuse de metoda
învăţării prin probleme.
Studenţii vor forma grupuri de lucru, ţinând cont de locaţia identificată ca situaţie
problemă, deci în funcţie de numărul benzilor de circulaţie (Număr membrii echipă =
număr benzi de circulaţie + un observator cu cronometru).
Grupul va simula lucrul într-o echipă reală, astfel că va debuta cu distribuirea
responsabilităţilor pe care le vor avea membrii ei pe toata durata elaborării.
Studenţii vor organiza „brainstorming” în care vor adresa întrebări de tipul:
• „Ce se întâmplă” asociate, de exemplu stării reţelei rutiere la diferite niveluri:
zone, tronsoane de drum şi intersecţii.
• „De ce s-a întâmplat” cere diagnosticarea cauzelor care explică de ce
problemele se petrec în mod curent.
• „Ce trebuie să se întâmple” cu privire la estimarea evoluţiei reţelei pe termen
scurt sau pe termen lung în anumite condiţii specifice de mediu sau ca un
impact al unei anumite aplicaţii a unui anumite acţiuni de control.
• „Ce să se facă” sau „Cum să se acţioneze” cere propunerea unor acţiuni de
control care vor îmbunătăţii situaţiile curente sau predictibile luând în
considerare scenarii diferite privind disponibilitatea de resurse.
Întrebările anterioare pot fi urmate de întrebarea „De ce”, pentru a cere explicaţii
care sprijină rezultatele oferite de aplicaţie.
Generarea răspunsului la aceste întrebări necesită patru tipuri de cunoştinţe:
• Cunoştinţe de clasificare, utilizate pentru a identifica starea actuală a
sistemului rutier exprimată în termeni ai congestiei şi riscului de accident,
depăşirea cererii de transport sau performanţe scăzute ale dispozitivelor de
control activ ale traficului care pot cauza începutul congestiei într-un scenariu
pe termen scurt.
PROIECT NR.1

• Cunoştinţe de diagnosticare, sprijină diagnosticarea problemelor de congestie


a traficului şi performanţele scăzute ale semnalelor de trafic. Aceasta include
cunoştinţe despre modelele evoluţiei care conduc la congestie şi un model de
evaluare a traficului.
• Cunoştinţe de predicţie. Dacă nu s-a observat nici o aglomerare, dar au fost
identificate în starea curentă anumite cauze ca aceasta să se întâmple,
trebuie analizată evoluţia pe termen scurt în scopul confirmării sau infirmării
problemei apărute.
• Abilităţi privind măsuri de control. Atunci când pot să apară problemele de
trafic, în prezent sau în viitor, prin performanţele scăzute ale sistemului de
reglare, există o varietate de măsuri de control ce ar putea fi aplicate (de ex.
Modificarea temporară a duratei ciclului de semaforizare a unei intersecţii).
Stabilirea listei de cuvinte cheie
Materiale necesare:
• Clipboard şi creion
• Cronometru (ceas cu cronometru)
• Fişe de colectare a datelor.

1: CULEGEREA DATELOR DE TRAFIC


Ce implică?
1. Alegerea unei locaţii de interes pentru analiza de trafic
• Identificarea caracteristicilor specifice:
- locaţia (strada, un reper important, schiţa);
- compoziţia traficului (categoriile de vehicule– autoturisme, autocamioane,
autobuze, etc.);
- numărul liniilor de transport public ce parcurg segmentul de drum
analizat;
- număr de benzi de circulaţie pe sens;
- starea vremii;
- alte observaţii.
• Stabilirea numărului de observatori
- un observator cu cronometru;
- un număr de observatori egal cu numărul benzilor de circulaţie pe sens.
1. Pregătirea Fişei 1 de colectare a datelor (pentru intervale de 10 secunde
luând în considerare categoriile de vehicule identificate). – Anexa 1.
Pentru a stabili influenţa intervalului de măsurare asupra modelului matematic
şi răspunzând cerinţei enunţului, datele ar trebui colectate la intervale ∆t=10
secunde, ∆t=20 secunde, respectiv ∆t=30 secunde, ceea ce ar necesita
prezenţa simultană a trei grupe de observatori. Dacă colectarea se face doar
la 10 secunde, datele pot fi regrupate în intervalele cerute (vezi fişa 1)
2. Stabilirea programului de colectare a datelor funcţie de problema ce
trebuie rezolvată, astfel:
• Trei zile consecutiv, în intervalul luni după amiaza până vineri la prânz;
• Trei ore diferite, în aceeaşi zi.
Datele pot fi comparate cu cele existente în baza de date a Laboratorului de
telematica transporturilor rutiere, colectate în perioade asemănătoare, ceea ce va
permite stabilirea evoluţiei în timp a volumelor de trafic, în locaţiile analizate.

S-ar putea să vă placă și