UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ

DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT

MEDICINĂ LEGALĂ

Student:

București
2021

1
 Expertiza medico legală psihiatrică

Examinarea medico-legală psihiatrică are rolul de a furniza justiţiei

elemente menite să stabilească responsabilitatea unei persoane implicate în
săvârşirea unei infracţiuni, aflată sub incidenţă legii penale sau să ateste
sănătatea mintală în cazuri cu implicaţii civile (capacitatea de a testa, de a
întocmi un act de vânzare-cumpărare, de donaţie, etc.).
Expertiza medico-legală psihiatrică este o activitate interdisciplinară care
are ca scop depistarea tulburărilor psihopatologice şi a influenţelor pe care
acestea le au asupra capacităţii individului de a putea aprecia conţinutul şi
consecinţele faptelor sale, precum şi a posibilităţii individului de a-şi exprima
liber voinţa faţă de un anumit act pe care l-a comis. Sarcina fundamentală a
expertizei medico-legale psihiatrice este de a aprecia discernământul persoanei,
cu referire specială la starea psihica în momentul săvârşirii faptei.
Probaţiunea medico-legala psihiatrica in decursul evoluţiei societăţii
omeneşti a cunoscut mari oscilaţii fiind legata organic de structura sociala a
epocilor si statelor si implicit de evoluţia concepţiilor de drept, mărturie fiind o
serie de coduri si legi existente cu mult înaintea erei noastre.
Expertiza face parte din categoria examinărilor medico-legale a
persoanelor, fiind prevăzuta si reglementata in Codul Penal si Codul de
Procedura Penala, iar organizarea acesteia este prevăzută in legea privind
organizarea activităţii si funcţionarea instituţiilor medico-legale.
Pe plan internaţional se aduce in discuţie o unificare a metodologiei
expertizelor medico-legale in tarile Comunitatii Europene (Geneva, 1994).
Din punct de vedere psihiatric se impune, si noi am trecut de fapt in
cadrul comisiilor de expertiza, etichetarea tulburarilor si afectiunilor psihice
conform nomenclaturii date de DSM IV, iar de cativa ani conform ICD-10.

2
 Vocabularul psihiatric specific, noţiunile tehnice particulare, etc. necesita
o traducere nevulgarizata a terminologiei ştiinţifice pentru o înţelegere
corespunzătoare a cauzelor in justiţie.
Medicinii Legale ii revine rolul de mediator metodologic specific in acest
sens prin intermediul expertizelor psihiatrice.
Totuşi, nici până astăzi nu sunt corect si pe deplin cunoscute valoarea si
limitele acestei lucrări, specific medico-legale, nu se realizează din partea
beneficiarilor totdeauna o corecta interpretare a criteriului medical al
discernământului, care de multe ori este asimilat automat noţiunii de
responsabilitate – fără a se corela noţiunile de discernământ scăzut.

CADRUL JURIDIC SI ORGANIZATORIC AL EXPERTIZEI

Art. 48 din Codul Penal precizează: „Nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penala daca făptuitorul in momentul săvârşirii faptei, fie din
cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de acţiunile
sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stăpân pe ele”. Conţinutul acestui articol
defineşte in esenţă noţiunea juridica de iresponsabilitate.
Conţinutul articolului prezent, defineşte noţiunea juridica de
iresponsabilitate. Responsabilitatea, care implica posibilitatea tragerii la
răspundere penala a învinuitului, este o noţiune de asemenea juridica si care sub
aspect medical, reprezintă "totalitatea particularităţile psihice ale individului
care-l fac pe acesta capabil sa înţeleagă libertatea si necesitatea acţiunilor sale si
sa aprecieze consecinţele faptelor sale atunci cind acţionează contrar normelor
de convieţuire sociala si a legilor”.
Cele trei condiţii de susţinere a noţiunii de responsabilitate sunt date de:
- existenta unei legi (sociale sau morale);
- faptul de a fi in deplinătatea facultăţilor mintale si
- libertatea (deoarece nu poţi fi considerat responsabil fata de un act pe
care l-ai săvârşit prin constrângere).

3
 Pe de altă parte, motivează necesitatea unei expertize in activitatea de
probaţiune care devine obligatorie atunci când fapta antisociala apare ca rezultat
al unei acţiuni patologice, deci când trebuie obiectivata existenta unei boli
psihice si totodată demonstrata legătura cauzala dintre boala si fapta respectiva,
obligativitatea expertizei fiind prevăzută de art.117 c.p.p.
Din cele de mai sus rezulta ca primul criteriu de determinare a
responsabilităţii penale este pur si simplu criteriul cauzalităţii.

RESPONSABILITATE JURIDICĂ - DISCERNĂMÂNT

Responsabilitatea (termen juridic) defineşte capacitatea unei persoane de
a-şi controla şi aprecia atât faptele cât şi consecinţele sociale ale acestora, de a-şi
asuma integral obligaţiile ce-i revin dintr-o acţiune liber consimţită, pe care o
deliberează şi o întreprinde, de a înţelege consecinţele acţiunilor sale în interesul
propriei persoane dar fără a prejudicia interesul colectivităţii, de a accepta şi
suporta consecinţele faptelor sale contrare normelor de convieţuire socială.
Discernământul (termen psihiatric) reprezintă capacitatea unei persoane
de a-şi da seama de faptele comise şi de urmările acestora, de a putea distinge
între bine şi rău, având reprezentarea consecinţelor negative ale faptelor
antisociale; persoana cu discernământ este în măsură să conceapă planul unei
acţiuni, să premediteze şi să acţioneze cu intenţie (directă, indirectă sau
praeterintenţie).
De fapt, discernământul este o sinteză a personalităţii şi conştiinţei în
momentul săvârşirii unei acţiuni, intervenind atunci când fapta respectivă este
realizată şi în consecinţă susceptibilă de a suferi rigorile legii (aşa cum se
cunoaşte, simpla idee reprobabilă nu este pedepsită de lege, ci doar punerea în
aplicare, materializarea ei într-o faptă o face pasibilă de pedeapsă).
Discernământul mai trebuie interpretat si prin faptul ca el reprezintă o
calitate a persoanei si totodată o funcţie operaţională, prin care un individ este
capabil sa organizeze motivat activitatea pe care o desfăşoară.

4
 PARTICULARITĂŢILE EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE
PSIHIATRICE
Expertiza medico-legala psihiatrica se efectuează de către o comisie
instituita in acest scop, formata dintr-un medic legist si doi medici de
specialitatea psihiatrie. Comisia poate funcţiona numai in centrele unde exista
servicii sau cabinete medico-legale si spital sau secţii de psihiatrie. Daca
expertiza priveşte un minor in comisia de expertiza vor fi cooptaţi specialişti de
neuropsihiatrie infantila si eventual psihopedagogi.
Cadrul de desfăşurare a expertizei se face cel mai frecvent la sediul serviciilor
de medicina legala. In mod excepţional si numai in funcţie de caz, acestea se pot
tine si la nivelul unui spital de psihiatrie (bolnav grav, netransportabil) sau spital
penitenciar (infractori deosebiţi de periculoşi sau netransportabili). In scopul de
a se ajunge la concluzii cit mai corecte si valoroase, comisia recurge la o gama
diversa de examinări si analize adesea inerente metodologiei si etapelor
expertizei.
Prima etapa este supunerea infractorului, in situaţia in care este
descoperit, imediat după comiterea faptei, la un examen neuropsihiatric, făcut de
o comisie compusa dintr-un medic legist si doi psihiatri. Deşi examinarea
clinica, adesea ambulatorie, cel mai adesea nu are valoarea unei expertize, ea
trebuie sa fie cit mai completa si amănunţită privind funcţiile psihice de baza.
Aceasta examinare are o importanta uneori covârşitoare deoarece poate
surprinde tabloul psihologic al învinuitului, ce l-a avut in timpul faptei. El poate
fi o stare de raptus schizofrenic, o criza de agitaţie maniacala, o stare confuzivă
deliranta, beţie patologica etc sau se poate contura in stari deosebite de
anxietate, depresive, stari reactive - teama, stari obsesivofobice, elemente
hotaritoare in stabilirea diagnosticului si corelatiei boala – tulburari.
Acest tablou psihopatologic trebuie consemnat si retinut, inregistrat pe
banda de magnetofon, fotografii etc. si avut tot timpul in vedere pe parcursul
examinării când subiectul după scurgerea unei perioade de timp de la fapta, in

5
urma contactelor avute cu apărarea, cu rude, cei din mediul de detenţie etc, fie
ca devine rau intenţionat simulând sau suprasimulând o serie de tulburări, adesea
stari de negativism si necooperare, sau este prada unor tulburări grave reactive,
funcţionale, sindromul Ganser, fie ca tabloul psihopatologic iniţial si real
involuează si se remite sau se agravează.
Aceste examene ajuta si la oferirea unor indicaţii organelor de urmărire si
ancheta, asupra modului de desfăşurare a anchetei, daca aceasta se poate
continua cu infractorul sau este necesara intr-o prima etapa internarea pentru
tratament a acestuia sau chiar administrarea unui tratament pe timpul urmăririi.
Fie ca aceasta prima examinare se face sau nu, metodologia impune ca in adresa
de solicitare a expertizei, sau in ordonanţa sa fie inserate o serie de date
(rezumativ) privitor la infractor, împreună cu dosarul complet al cauzei, din care
sa reiasă modul amănunţit cum s-a comis infractiunea, cu rolul de a fi scoase in
evidenta trăsăturile patologice ale subiectului (din acel timp) ca halucinatie,
delir, idei de persecuţie, beţie patologica etc.
Pentru a usura examinarea, dosarul nu trebuie sa se limiteze la elemente
privind fapta si infractorul; in dosar comisia sa aiba la dispozitie actele medicale
privind trecutul psihopatologic al acestuia. Uneori investigatiile trebuie sa
mearga pina la conditiile in care agresorul s-a nascut; nasterea laborioasa, asfixia
la nastere, aplicarea de forceps etc. Date privind modul de viata familiala in care
acesta a trait si s-a dezvoltat, ocupatia parintilor, numarul copiilor, sursele de
existenta, climatul familial, familii dezorganizate, boli ereditare in familie.
Elemente psihopedagogice din timpul scolarizarii: performante scolare,
frecventa prieteniilor avute, felul cum a fost receptiv la masurile disciplinare
aplicate, aptitudini si inclinatii evidentiate in perioada respectiva, fisa
psihologica din ultima clasa de liceu, precum orice fel de date utile, pentru a
oglindi personalitatea celui in cauza.
Investigatiile medicale clinice si paraclinice sint cele mai adesea necesare,
iar in infractiunea de omor, obligatorii. Nu in toate expertizele medico-legale

6
psihiatrice este obligatorie internarea; acolo unde sint suficiente elemente clinice
si date medicale (acte) anterioare ale celui examinat, concluziile pot fi stabilite si
dupa un examen ambulator. In multe situatii simpla observatie clinica a
subiectului, pe o perioada de citeva saptamini poate fi edificatoare in stabilirea
diagnosticului, in rest se recomanda mai frecvent urmatoarele examinari:
examenul RBW, l.c.r., examenul fundului de ochi, T.A., examenul neurologic,
examenul EEG, simplu, sau cu activare, examenul genetic etc.
Examenul psihologic este important de efectuat pentru determinarea
structurii personalităţii subiectului. Se pot, depista unele trăsături anormale,
patologice ale personalităţii, care pot avea o legatura cauzala cu faptele savirsite.
Examenul psihologic este necesar la minori, batrini (tulburari de involutie), la
psihotici, in starile de hipodezvoltare mintala, la comportamentali etc. Examenul
psihologic, uneori se impune a fi repetat si el completeaza examenul psihiatric,
contribuind astfel la stabilirea diagnosticului.
Toate elementele amintite pina in prezent privind infractorul, impun
cunoasterea in continuare a tuturor elementelor din dosar legate de fapta, adesea
dintr-o simpla declaratie se pot retine date importante din care rezulta ca
invinuitul a mai avut comportari patologice sau ca intre el si victima au mai
existat conflicte sau amenintari reciproce etc.
In final expertiza, pe baza coroborarii tuturor datelor medicale si generale
obtinute, trebuie sa stabileasca concluziile raportului medico-legal si care trebuie
sa precizeze urmatoarele:
- boala psihica de care sufera subiectul sau cadrul sindromatic psihic
prezentat sau unele simptome mai evidente;
- tulburarile psihice mai caracteristice generate de boala respectiva
(agresivitate, tulburări de percepţie, de gindire etc.) si legatura cauzala
(corelatia) dintre aceste tulburări si săvârşirea faptei, motivaţia
psihopatologica a mobilului si a modului de acţiune);
- legat de boala psihica, de tulburarile generate de aceasta si de starea

7
 subiectului din timpul savirsirii faptei, trebuie stabilit daca acesta a
avut discernământul păstrat, scăzut sau abolit;
- in finalul concluziilor se impune a face recomandari privind masurile
de siguranta cu caracter medical, individualizate pentru fiecare subiect
si care sunt prevazute in art.112 c.p.:
 obligarea la tratament medical;
 internarea medicala;
 interzicerea de a ocupa o funcţie etc.