Sunteți pe pagina 1din 5

Povestea măgarului

POVESTEA MĂGARULUI

Odată trăia în California un fermier nu foarte bogat. Iar la gospodăria lui


era şi un măgar, care îi slujise mulţi ani cu devotament. Fermierul îl numea cu
numele de Benjamin.
Iată că veni o secetă, care a pârjolit semănăturile şi i-a adus pe mulţi
fermieri în pragul falimentului. Pentru fermierul nostru au venit vremuri grele.
Porcii, orătăniile au fost sacrificate şi puse în borcane. Vacile, caprele şi oile
au fost duse la abator. Rămase cu zile doar măgarul Benjamin. Fermierul nostru
a început să fie ursuz, să vorbească de unul singur.
Într-o seară, fermierul trecea pe lângă grajdul lui Benjamin. Venise de la
cârciumă, era beat criţă şi mânios. A stricat sticla de trotuar şi a zis tare că
Benjamin va lua drumul spre abator a doua zi. Cu ce să-l hrărnească, doar e
secetă ! Măgarul nu înţelegea graiul stăpânului său, dar el îşi ştia foarte bine
numele. Cu intuiţia sa de animal, Benjamin a înţeles că trebuia să fugă de la
fermă. A ieşit din grajd, a sărit gardul şi a luat-o la fugă. A dispărut ca măgarul
în ceaţă, vorba ceea.
Mergea măgarul peste dealuri şi câmpuri. În mintea sa îşi zicea: “Mă duc
la Zâna Ursitoare să aflu care este soarta mea şi a stăpânului meu.” Dimineaţa,
în zori de zi, măgarul nostru a ajuns într-o pădure. Şi cum mergea el în drumul
său, iată că îi iese în cale un lup bătrân, bolnav şi slab.
— Eu sunt lupul Homo. Tu ?
— Eu sunt măgarul Benjamin.
— Încotro te îndrepţi ? Cu ce nevoie ?
— Mă duc la Zâna Ursitoare să aflu care este soarta mea şi a stăpânului meu.
— Dacă ajungi la ea, întreabă ce să fac şi eu ca să mă însănătoşesc.

1
Povestea măgarului

— Numaidecât.
Şi s-a dus măgarul mai departe. Şi iată că ajunge el la râul Salinas. Îi era
tare sete şi s-a aplecat să bea. Şi cum se adăpa el, se apropie un peşte mare de
tot.
— Încotro te duci ? Care este necazul tău ?
— Mă duc la Zâna Ursitoare. Vreau să aflu care este soarta mea şi a stăpânului
meu.
— Am şi eu un necaz. Uite, mă chinuie burta asta grea. Află la zână care este
leacul.
— Voi face.
A trecut măgarul Benjamin podul peste râu şi a mers înainte. A trecut un
câmp, a trecut un deal şi iată că se apropie el de o viţă de vie sălbatică.
Măgarului îi era foame şi a apucat cu dinţii nişte struguri de pe butuc. Dar viţa
de vie a prins grai.
— Încotro te îndrepţi, măgarule ? Cu ce nevoie ?
— Mă duc la Zâna Ursitoare să aflu care este soarta mea şi a stăpânului meu.
— Atunci să o întrebi pe zână de ce eu mă usuc pe zi ce trece.
— Am să fac asta.
— Mai mănâncă nişte struguri şi du-te degrabă.
S-a întărit măgarul nostru şi a pornit din nou la drum. A mai trecut câteva
dealuri şi a ajuns într-o pădure sălbatică, iar acolo, într-o poiană, a găsit-o pe
Zâna Ursitoare. S-a aşezat în faţa ei şi i-a spus păsul.
— Ce ai mai văzut pe drum?
— O viţă de vie care se usucă.
— Să-i spui că la rădăcinile ei este îngropat un ulcior cu galbeni. Dacă se va
găsi careva să dezgroape ulciorul, ea se va face bine. Ce ai mai văzut ?

2
Povestea măgarului

— Un peşte mare cu burta umflată.


— Burta peştelui este umflată cu pietre scumpe. Trebuie ca cineva să i le scoată
afară.
— Am mai întâlnit într-o pădure un lup bătrân şi bolnav. Ce trebuie să facă el
pentru a se vindeca ?
— Lupul acela trebuie să mănânce inimă de om trândav sau dobitoc leneş.
Astfel se va însănătoşi (numai dacă va mai rămâne în sălbăticie).
— Iar eu şi stăpânul meu, Zână Ursitoare ?
— Iar pe voi amândoi vă aşteaptă norocul acasă. Acum du-te înapoi şi nu
zăbovi.
— Zână Ursitoare, am nevoie de o căruţă.
— Este chiar în spatele tău, măgarule !
Şi s-a înhămat măgarul Benjamin la căruţă şi a pornit spre casă. A trecut
pe lângă viţa de vie.
— Şi ce ai aflat despre mine ?
— Este un ulcior cu monede de aur îngropat la rădăcinile tale.
— Atunci dezgroapă-l !
Cu copitele dinainte a săpat măgarul la rădăcinile viţei de vie şi a scos de
acolo cu dinţii un ulcior cu galbeni. L-a pus cu grijă în căruţă, a astupat groapa,
a mâncat nişte struguri şi a mers mai departe.
Acum se apropia măgarul Benjamin de râul Salinas. S-a deshămat de la
căruţă şi s-a dus la râu să se adape. Atunci apare peştele în faţa lui.
— Ce ai aflat despre mine ?
— Burta ta este plină cu nestemate.
— Atunci scoate-le !
— Treci pe mal.

3
Povestea măgarului

Se trage peştele pe mal şi începe măgarul să dea cu copitele dinapoi în


burta peştelui. Ieşeau nestematele din peşte pe gură şi de sub coadă. Peştele,
uşurat de povara nestematelor, s-a dus în apă. Măgarul, a apucat cu dinţii fiecare
nestemată şi le-a aruncat în căruţă. S-a înhămat la căruţă şi a pornit la drum.
Când trecea prin pădure, iată că şi lupul îi iese în cale.
— Ai fost la Zâna Ursitoare ?
— Da, am fost la ea şi mi-a dat sfaturi.
— Ce ai mai văzut până acolo ?
— Un peşte cu burta umflată şi o viţă de vie uscată.
— Şi ce a zis Zâna Ursitoare despre aceştea ?
— Peştele avea burta plină cu nestemate, iar viţa de vie avea un ulcior plin cu
galbeni îngropat la rădăcini.
— Şi tu ?
— I-am scăpat de necaz.
Se uită lupul în căruţă şi vede acolo comorile.
— Dar despre mine ce a zis ea?
— A zis că trebuie să mănânci inimă de om trândav sau de dobitoc leneş.
— Dar ţie şi stăpânului tău ce v-a zis ?
— Pe noi ne aşteaptă norocul acasă.
— Vreau să merg cu tine.
— Urcă în căruţă !
Şi au mers măgarul şi lupul spre casa fermierului. Au trecut un câmp şi
iată că în faţa lor apare un cal de tracţiune de rasa Shire.
— Eu sunt un cal fugar. Mă numesc Boxer.
— De ce ai fugit de la stăpân ?
— Nu avea cu ce să mă hrănească şi a vrut să mă ducă la abator. Am reuşit să

4
Povestea măgarului

evadez.
— Stăpânul meu este bogat.
— Vreau şi eu să merg cu tine.
— Ia hamul pe grumaz.
Şi au pornit spre casa fermierului în trei. Au trecut un câmp şi iată că iese
în faţa lor un bou chinuit de foame.
— Sunt boul Fruntelată.
— De ce eşti hoinar ?
— Am scăpat de abator.
— Hai cu noi la fermă. Stăpânul nostru este bogat.
— Bucuros !
— Atunci înhamă-te la căruţă; calul Boxer vrea odihnă.
Şi iată că cei patru ajung noaptea târziu la poarta fermierului de la care
fugise Benjamin. Poarta era încuiată. Atunci măgarul le zice celorlalţi: “Hai să
ragem toţi patru odată, fiecare cu glasul său!” Aşa şi făcură toţi patru. Trezit
de aşa zgomot, fermierul a ieşit afară cu felinarul şi cu arma. Acum Benjamin a
dat glas încă o dată.
Stăpânul a recunoscut glasul măgarului şi a deschis poarta. Spre marea lui
mirare, a descoperit el că Benjamin a venit cu o căruţă, un bou, un cal şi un lup
care păzea un tezaur în căruţă. L-a dus pe cal în grajdul lui Benjamin, pe bou în
grajdul vacilor şi le-a dat grăunţe. Pe lup l-a lăsat liber în curte şi i-a dat o
conservă de carne. Iar pe măgar l-a cuprins, l-a mângâiat pe coamă şi i-a zis:
“Bunul meu Benjamin, deacum poţi să te odihneşti câte zile vei avea. De acum
înainte tu eşti măgarl meu de aur.”