Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Judecând prin prisma teoriei tonale, varianta I a pentatonicii anhemitonice este de stare
majoră (3M pe tonică); variantele III şi V sunt de stare minoră (3m pe tonică); iar variantele II şi
IV sunt considerate neutre, prima variantă (II) cochetând cu minorul (7m pe tonică), iar cealaltă
(IV), cu majorul (6M pe tonică).
Întrucât utilizează acelaşi material sonor, variantele de mai sus se află între ele î n
raporturi de paralelism; de aceea sunt considerate moduri anhemitonice paralele (relative).
În cazul că toate cele cinci stări modale anhemitonice sunt constituite pe aceeaşi tonică, ele intră
în raporturi de omonimitate, considerându-se - în consecinţă - moduri anhemitonice omonime,
fiecare utilizând alt material sonor.
Grupul celor 2 secunde consecutive din sistem - însemnate special în schema de mai sus
4
poartă numele de picnon . După picnon urmează totdeauna saltul de terţă mică, putându-se astfel
urmări poziţia lui diferită în toate cele 5 stări pentatonale şi deci determinarea variantelor
respective.
În muzica veche, pentatonica anhemitonică nu era transpozabilă - ca de altfel şi alte
moduri ce apar mai târziu în creaţie. Înălţimea pe care se forma depindea de tehnica vocală şi
instrumentală, desigur rudimentară, precum şi de ambitusul melodic restrâns.
La chinezi, spre exemplu, popor cu o cultură străveche, multimilenară, pentru care pentatonica
anhemitonică constituie şi azi modul naţional, sistemul se constituie pe sunetul kong
(echivalentul sunetului european mi).
La vietnamezi, cea mai răspândită scară pentatonică - numită diêu Băc - se intonează la
înălţimea lui xang (echivalentul sunetului european fa).
Dacă cele cinci stări modale sunt constituite pe acelaşi sunet (aceeaşi tonică), se obţin
moduri hemitonice omonime, utilizând fiecare un material sonor diferit.