Adela 

– rezumat
Este vorba despre dragostea doctorului Emil Codrescu pentru Adela, o femeie cu
douăzeci de ani mai tânără, măritată și divorțată. Cu toate că Adela manifestă pentru
Emil simpatie, acesta, delicat și fin, nu crede în posibilitatea unei uniuni.

În ciuda aparențelor, Emil Codrescu nu este un erou excepțional, fiind mai degrabă
un intelectual atins de eșec. Din punct de vedere moral, el are totuși o concepție
superioară, înțelegând dragostea ca idee.

Eroul o iubește pe Adela și o privește crescând până la vârsta maturității și are șansa
de a deveni iubirea vieții ei, însă acest lucru nu se întâmplă. Autorul dă cu măiestrie
eroilor săi posibilitatea de a-și duce trăirea iubirii în alte planuri decât cele vulgare, ea
rămânând astfel în plan ideal. Eroul este un om obișnuit, care are șansa să vegheze
adolescența acestei fete care în mod invariabil se îndrăgostește de el. Doctorul
Codrescu nu are curajul să concretizeze iubirea și își ratează astfel șansa vieții.

Lipsa de acțiune și apatia lui Emil Codrescu din partea finală a romanului ascund o
problemă profundă. Pentru narator, mama devenise o imagine ștearsă a unei
fotografii, fapt care i-a adus o stare de neliniște căreia nu-i găsea o explicație
concretă. Percepând feminitatea drept mereu tânără, Codrescu suprapune, cumva,
chipul mamei peste cel al iubitei. Astfel s-a ajuns la reprezentarea iubirii într-un soi
de prohibit alegoric. Emil Codreanu își cimentează tiparul de incelectual ce abuzează
de luciditate și de potențialul deznodământ al faptelor sale.

Garabet Ibrăileanu – romancier

În domeniul teoriei literare, ideile sale își găsesc fundamentarea în estetica științifică.
Ibrăileanu a arătat că literatura este o formă specifică de reflectare a realității. În
făurirea imaginilor artistice, scriitorul observă, selectează și apreciază. O operă
literară autentică nu este o înlănțuire de copii fotografice ale unor aspecte
întâmplătoare de viață, scriitorul trebuie să dea viață unor personaje care să
întruchipeze trăsăturile generale, esențiale și caracteristice ale categoriei sociale din
care fac parte.

Ibrăileanu, selectiv fiind, aduce o nouă perspectivă atunci când vine vorba de
îmbinarea aspirațiilor publicului, raportate la idealul artistic. Pentru scriitor,
romanul contemporan poate fi abordat din două perspective diferite. Prima are la
bază comportamentul personajelor și faptele acestora – axându-se pe prezentarea lor.
A doua este focusată pe ilustrarea stărilor sufletești.

Luptând împotriva impresionismului și estetismului, Ibrăileanu este de părere că nu

critica literară trebuie să disece și să facă anatomia operei literare spre a-i dezvălui
însușirile, spre a descoperi legăturile cauzale dintre operă sau spiritul scriitorului și
condițiile cosmice, morale, intelectuale, sociale în care s-a produs acea operă sau s-a
format acel spirit.

Ibrăileanu se dovedește a fi un mare prozator care a dat literaturii române primul

roman de analiză psihologică, Adela, o capodoperă de o prospețime stilistică neatinsă
de timp.
Adela" este romanul omului aflat la mijlocul varstei, cutremurat de
perspectiva de a nu mai putea iubi, de a se resemna sa priveasca stoic
lumea, din cauza schimbarilor psihice si biologice intervenite cu trecerea
timpului. Personajul principal este Emil Codreanu, asemanator cu Dan, din
romanul omonim al lui Vlahuta.

Adela
"Adela" este romanul dragostei unui barbat de patruzeci de ani, complexat de propria
varsta, incapabil sa reziste avalansei biologice. Actiunea incepe in statiunea Baltatesti,
intr-un decor desuet, de sfarsit de secol al XlX-lea, in care doctorul Emil Codrescu are
surpriza de a o redescoperi, dupa trei ani, pe Adela, o femeie frumoasa, plina de farmec,
pe care o cunostea inca de copila, cu toate manifestarile de ingenuitate si de candoare
ale varstei infantile. Barbatul are surpriza maturizarii bruste a tinerei fete, fiindca in cei
trei ani Adela "s-a maritat si s-a despartit", incat de la inceput barbatul se comporta
indecis, extrem de precaut si de ezitant in exprimarea sentimentelor. Dragostea fata de
Adela i se aprinde in mod fulgerator, dar doctorul incearca sa se convinga ca este vorba
doar de o simpla amicitie, care continua scenele pline de farmec si de candoare petrecute
in copilaria fetei. O simpla plecare a Adelei la Manastirea Neamtu, la "Piatra", are insa un
efect teribil asupra barbatului, pentru ca timpul se dilata la nesfarsit in aceste ore ale
despartirii. Femeia nu intelege motivul pentru care barbatul isi marturiseste batranetea si
chiar se supara in acest moment:

"Si eu am sa fiu batrAna atunci", complicitatile dintre cei doi avand voluptati nebanuite.
Discutiile despre "Razboi si pace", de Lev Tolstoi, prilejuiesc sentimente ciudate
barbatului:
Ce simte ea? imi pare ca astazi mi-a vorbit din nou despre noi cand imi raspundea la
indigestele mele pedanterii, in care toate cuvintele strigau: Te ador!".

Barbatul se plimba si converseaza cu fosta fetita de altadata, marturisindu-i in unul din

aceste peripluri ca are pentru ea "un sentiment foarte curios", la care fata ii replica:

"- Adica bun de pus la muzeu?"

Astfel de sentimente ezitante si contradictorii nu pot aparea decat intr-un decor
romantic, cu o anume vetustete, de sfarsit de secol XIX, prilej pentru scriitor de a
descrie, in stilul calatoriilor lui Vasile Alecsandri ("Balta-Alba"), o statiune izolata,
"inconjurata de singuratati", Baltatesti:

"O improvizare de balci, pe soseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului,
stramba, serpuind printre rapi, si se duce la Targu-Neamtului..."

. Lumea face parte dintr-un decor realist, domnii au "jambiere si sepci impermeabile",
trec cu alpenstock-uri spre un "peisaj meschin", format dintr-o "colina intinsa, trista,
patata de cativa arbori schilozi".

intr-un astfel de spatiu nu poate exista decat o stare de plictis existential, in care lectura
devine un mod de supravietuire.

Principala tema a romanului este a ezitarii, drama nehotararii personajului de a-si

stabili in mod clar destinul. Pentru Codrescu, frica cea mai puternica este de a trai, de a
birui eshatologia individuala:

"in strigatul de iubire - cugeta el, reluand o maxima din «Privind viata» - barbatul cere
femeii ajutor impotriva mortii. [...] De aceea posibilitatea imaginilor voluptoase de a tine
piept in constiinta imaginii infioratoare a mortii."
Personajul are gustul voluptatii analizei introspective, iar Adela constituie o prezenta
"rumena si frageda", "femeia incantatoare", incapabila sa se decida in pozitia ei fata de
barbatul cvadragenar. in tot acest plan al relatiilor se contureaza intreaga dimensiune
psihica a dramei traite de Codrescu. Legatura dintre cei doi este minata de diferenta de
varsta: Adela este tanara, iar el are patruzeci de ani, aceasta fiind, dupa parerea
barbatului extrem de reflexiv, dar lipsit de inclinatii catre actiune, "varsta amintirilor si
recapitularilor".

Pentru Codrescu, tineretea pare un vis indepartat, trecerea timpului fiind nemiloasa:

"Si dupa cativa ani, care trec ca fulger, alunecarea vertiginoasa, fara putinta de oprire,
intre maluri uniforme, intr-o lumina sura si rece de toamna, spre apropriata prapastie."

In aceasta dilema se contureaza portretul moral complex al personajului. Emil

Codrescu este un ganditor boem, traind pentru carti, tragand din tigari ca un pictor
flamand al secolului al XVII-lea. Starile de reverie sunt suspendate de "hipertrofia [...]
cerebrala" proprie, actionand ca un anestezic al sentimentelor:

"Cu mania de a analiza, care nu ma paraseste un moment, m-am felicitat ca, pentru un
moment, am putut ramanea in atitudine contemplativa fata de ea. Dar cand s-a dus sa-si
ia batista de pe masa, geniul nemilos si-a luat revansa."

Chiar dictionarul de ocazie, in vacanta, reprezinta pentru Codreanu un moment de

reverie:

"Si tot asa, in partea a doua, la numele proprii - un rege merovingian, un promontoriu, o
primadona italiAna ."

La Baltatesti sunt recitite pagini de Diogen Laertiu, versuri de Baudelaire ("Les

hiboux"): "L homme, ivre d une ombre qui passe, porte toujours le chatiment d avoir
voulu changer de place..."

, incat aparitia Adelei, atemporala, "aceeasi, ca si acum trei ani", tulbura tot acest
echilibru al barbatului.
Cu toate acestea, Adela ii pare lui Codrescu o femeie potrivita nu pentru casatorie, ci
pentru discutii cat mai sofisticate, ocolitoare pentru atractia irepresibila dintre ei:

"Aproape in fiecare seara stau de vorba cu Adela in cerdac. [...] Femeia asta tanara si
curioasa de viata si de stari sufletesti ma scruteaza necontenit, fara sa aiba aerul. Eu imi
ingros cat se poate epiderma sufletului, s-o fac impermeabila. Dar cu femeile jocul e
pierdut intotdeauna. Ele privesc in sufletul barbatului ca intr-o vitrina."

Dar Codrescu este incapabil sa faca pasul decisiv al marturisirii iubirii, inchipuindu-se,
aproape obsesiv, zdrobit de povara inexorabila a anilor trecuti, de povara biologica a
varstei, semanand cu un bolnav care isi marturiseste boala. Femeia nu poate suporta
insa ideea batranetii, arhetipul spiritual, ramasita a arhetipului fizic si sufletesc total, si
respinge aceasta boala:

"... Pentru ce s-a suparat cand ii spuneam ca sunt batran?" intr-o astfel de atmosfera,
barbatul refuza sa iubeasca femeia:
"Nu iubesc si nu vreau sa iubesc pe Adela".

Constiinta fiintei imbatranite il apasa grav, ca o pata rusinoasa, ca o inexorabila

decadenta biologica. Femeia este observata in sunetul menuetului din "Sonata a VH-
a", cu "coroAna ei de par galben, scanteind in razele soarelui", "blanche comme lait..."

, "douce comme un agnelet..."

, "fraiche comme rose..."

. Ritmul muzicii este eteric, indemnand la plutire, la degustarea poeziei vietii. Se creeaza,
in felul acesta, o antinomie intre imaginea femeii, tanara, aflata in pragul ascensiunii
biologice, si cea a barbatului, cu o imagine psihica mult diminuata.
Adela a patruns in viata launtrica a protagonistului in momentul cand acesta a realizat ca
e femeie:

"in urma, zi cu zi, ideea a fost confirmata mereu, inconstient, de fapte: de aspectul nou,
mai bogat, al frumusetii ei, de temperatura urcata a feminitatii ei si de cei patruzeci de
ani ai tai..."

. Femeia apare ca o madona, dimineata, cand scutura cuverturile, avand "o polcuta
albastra si cu o digrimea pe cap."

Imaginea genuina a tinerei fiinte aduce un suflu de prospetime pentru barbatul cuprins
de toate spaimele varstei de mijloc, pentru ca ea actioneaza ca o stavila impotriva
imbatranirii instantanee. intr-o plimbare cu trasura spre Baltatesti, senzatiile se succed
instantaneu, Adela participand la un ritual al trecerii timpului, "supusa si vibranta", in
timp ce el, atent la schimbarea vremii, ii pune un pardesiu pe umeri. intre timp, ii tine un
adevarat curs de astronomie sentimentala. Sentimentele de obsesie a diferentei
temporale se accentueaza:

"PAna acum nu imbatraneam, pentru ca imbatraneam fara sa stiu, ca arborii. Problema

mi s-a pus intaia oara in viata cand am revazut-o pe Adela..."

.
Sentimentul erotic se amplifica in mijlocul naturii dezlantuite, noi ipostaze ale acestuia
fiind descoperite in functie de peisajul arcadian in care cei doi protagonisti isi petrec
prelungita vacanta. intr-un rand, ca intr-un ritual stravechi, isi lipesc obrajii de pamant,
intr-un gest de comuninune, de transcendenta cosmica, dincolo de care verticala devine
orizontala, iar infinitul se apropie. Adela este fotografiata, de data aceasta, cu ochii
mintii, de acelasi narator obsedat de inferioritatea secventei temporale in care se afla, ca
o ipostaza eterna a feminitatii fruste, cu "rochia roz, cu capul gol, cu o mana pe san, cu
linia corpului onduland si accentuand depresiunea taliei, cu poala rochiei in evantai", fiind
"un bloc de frumuseti vii si calde..."

.
Raporturile dintre cei doi raman, cu toate acestea, imprecise: intr-o reverie aproape
involuntara barbatului se surprinde undeva, pe un drum de munte, imaginandu-si ca o
strange de talie. in poiAna in care ajung nu se mai afla nimic decat singuratatea naturii:

"Nimic, in afara de noi, decat viata obscura a pamantului, a pietrei, a vegetatiei marunte
si cativa fluturi care se urmareau, se intalneau o clipa cu intentii de harjoAna [...] Printr-
o deschizatura a copacilor scanteiau privelisti din vale, marginite departe tare de
dealurile albastre, sterse ca niste nouri gata sa dispara la orizont."

Indecizia alegerii ramane si dupa aceasta plimbare romantica; in timp ce peisajul se

roteste, gandurile ii sunt neclare:

"Mi-e capul gol si sufletul greu..."

. Emil Codrescu are gandirea unui "geniu pustiu", incercand sa-si domine pulsiunile
enorme ale sufletului. Nevoia de senzualitate deriva din aceasta sabie a lui Damocles ce
atarna asupra barbatului, care il determina sa sufere. Daca la inceput Codrescu are o
"constiinta adormita", el incearca treptat sa iasa din aceasta stare de marasm existential,
sa recupereze "tineretea pierduta", la fel cum Proust incerca, la modul ideal, sa
recupereze "timpul pierdut".

Atractia dintre Adela si Codrescu, extrem de spiritualizata, se compune dintr-o obsesie a

unuia pentru celalalt, o conjugare a simturilor superioare celor fizice, plutind intr-un
mediu abstract.
Paroxismul crizei erotice duce la un sentiment de teroare existentiala, in care fiinta iubita
e in stare sa-si dea si viata, Adela devenind femeia unica, arhetipul in jurul caruia se
invart gandurile barbatului. Adela devine o tinta nu prea indepartata, dar nici prea
apropiata, "stanca pe care creste floarea-reginei".

Pentru exprimarea iubirii, pictura si sculptura i se par inferioare barbatului indragostit, in

timp ce muzica sugereaza starea de elevatie necesara pentru sublimul absolut.
Renuntarea la excursii i se pare o alta forma de manifestare a batranetii, barbatul
amagindu-se ca este doar un supraom spiritual, nu si unul fizic, care se sacrifica pentru
fericirea Adelei.
Despartirea de natura, intr-un tablou romantic, este plina de resemnari:

"- Luna se tine mereu dupa noi de catva timp, aici, la Varatic..."

. Sentimentul realitatii este pierdut, din cauza inlunatiei, iar Adela ii va lua o mana si o va
pune pe genunchiul ei, stare continuata si mult timp dupa aceasta, cand intra in
Baltatesti. Manifestarile dragostei sunt aproape adolescentine, iar personajul este cuprins
de o rusine putin explicabila, pentru ca si o diferenta de numai zece ani intre el si tanara
ar fi fost inconvenienta. Pentru barbatul infrant psihic dinainte, iubirea venind din partea
femeii tinere este un lucru improbabil. De aceea, identificarea sentimentelor intre cei doi
urmeaza insa acelasi traseu al pertractarilor: intrebat de Adela ce simte pentru ea,
barbatul raspunde ca "un sentiment foarte curios", "bun de pus la muzeu", un fel de "vis
in vis", multiplicat la infinit. Sentimentul cu care se despart cei doi este de durere si de
fericire in acelasi timp, iar favoarea ceruta de barbat este de a o striga pe nume,
"Adelina!".

Despartirea finala, prin plecarea femeii, urmeaza acelasi traseu de "vis in vis", sentiment
ce se perpetueaza prin contemplarea absentei acesteia, prin reveniri inopinate in casa
iubitei, sub spectrul simbolic al toamnei in care ploua "marunt si rece".

Umbra Adelei este zarita in cerdac, in fiecare camera, "pe jiltul de trestie, pe capatul
canapelei din odaia de primire..."
. Materializarea fapturii iubitei se realizeaza peste tot, in vibratia aerului, in obiectele pe
care aceasta le-a atins. Doar natura ramane impasibila in marea cautare:

"Cand am iesit in cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furisat o raza, raspandind
peste plai un abur de aur, ca atunci pe Ceahlau. Dar in curand raza se stinse in negurile
tomnatice de pe inaltimi."

Sentimentul nedefinit al iubirii se afla in legatura stransa cu aceasta persistenta a

negurilor de toamna peste inaltimi. Drama lui Emil Codrescu este de a se lasa coplesit de
tulburele sentiment al imbatranirii fizice, de a nu se elibera de presiunea timpului, fapt ce
declanseaza o intreaga tragedie interioara, determinand lipsa de hotarare a personajului,
proiectarea iubirii catre trecut si catre ariile inefabile ale absolutului.