Stima de sine și învățământul

Eseu realizat de către Stumbea Anca-Daniela, student la FAVD,

anul II, specializarea Grafică-Animație

Cu toții am trecut sau vom trece printr-o anumită formă de învățare, fie ea
publică, privată, prin intermediul unor cursuri, la domiciliu sau alte mijloace posibile.
Practic, omul începe să învețe din momentul în care este născut, prin simplul fapt de a
învăța să trăiască, să imite, să vorbească. Dar aceste aspecte prezentate fac parte din
altă categorie față de cea în care voi dori să mă axez în acest eseu - anume,
învățământul general aplicabil într-o unitate aprobată din punct de vedere educațional.
Pentru un cadru profesoral, curriculum pedagogic se poate numi Biblia sa. În
mâinile acestuia stau unul sau mai multi cursanți, elevi, studenți pentru a deprinde o
nouă informație, acesta folosindu-se de metodele prezentate în curriculum și
influențat ușor de educația școlară pe care a dobândit-o când a fost ”participant” în
învățământ. Profesorul, prin tehnici de învățare, predare, evaluare, procedee de
învățare, trebuie să inițieze cele mai ușoare forme de a asimila informația pentru
capacitatea tuturor, realizând faptul că fiecare cursant în parte are ritmul și metoda sa
de învățare și înțelegere a informației, dar, dacă s-ar axa pe fiecare în parte -
considerând că primește o clasă de 20 de elevi, nu ar reuși să finalizeze curriculum și
o bună parte din materie rămâne nepredată. Așa că, cadrul profesoral creează o linie
de învățare în care reușește să facă media între oamenii care se descurcă cel mai bine
și oamenii care se descurcă mai puțin bine, predând materie la nivel mediu. Dar acest
aspect ține cont doar de partea de asimilare și percepere a informației, care sunt doar o
parte din ceea ce vor crea un om capabil de a trăi in societate. Restul depind de starea
emoțională a cursantului, de starea psihologică, de mediul în care acesta se află, de
partea socială și fiziologică. Toate aspectele numărate mai sus au fost conduse și
explicate pe o traiectorie numită Dunn & Dunn, cu care, personal, sunt de acord să
fie aplicată constant în institutul de învățământ, deoarece menține sănătatea
cursantului și a cadrului pedagogic pe primul loc.
În primul rând, metoda Dunn & Dunn a apărut în anul 1970, când profesorii Rita
și Kenneth Dunn au făcut nenumărate studii despre comportamentul studenților,
elevilor în clasă. Ceea ce au observat ei, a fost faptul că unora le plăceau să învețe
singuri, iar alții preferau să fie profesorul prin preajmă majoritatea timpului. Ipoteza
lor a fost că elementele emoționale, sociale, fiziologice, psihologice și cele ale
mediului înconjurător contribuie la sporul de învățare, așadar fiecare cursant în
parte având un mod unic de învățare. Consider că aceste aspecte sunt necesare
pentru o învățare de lungă durată și nu una de moment; sunt aspecte care promovează
grija de sine în fața educației, și cum procesul de învățare poate fi afectat într-un mod
pozitiv sau negativ datorită acestor elemente. Spre exemplu, un student care nu se
simte comod ca în preajma lui să mai fie alții care învață, va încerca să studieze dar nu
va avea același randament pe care îl are când este singur. Sau, vorbind de stimă de
sine, un student se poate simți jenat sau rușinat când acesta ține pasul mai greu cu o
materie și își aude colegii cum vorbesc cu ușurință despre materia respectivă.
În al doilea rând, având elementele Dunn&Dunn prezente, calea de predare,
înțelegere și învățare se poate eficientiza semnificativ. Pentru că fiecare student în
parte are propriul stil de acumulare, înțelegere și învățare, în funcție de stilul acestuia,
se poate izola sau grupa pentru a spori activitatea educațională, iar un profesor, ca să
ajute această selecție de stiluri, poate explica 2 metode diferite pe materie, pentru ca
studentul să aleagă cea mai fezabilă variantă pentru el, sau să adapteze variante din
cele prezentate pe placul său.
Fiindcă opinia mea pe tehnica Dunn&Dunn este bazată pe stima de sine a
profesorului și a elevului totodată, am să detaliez mai mult pe acest aspect, iar după,
am să prezint un plan educațional din punct de vedere al unui cadru profesoral de arte
vizuale și plastice pentru învățământ. Prima idee, având toate argumentele de mai sus,
un lucru fascinant ce reprezinta Dunn&Dunn este că toate elementele sale sunt
conectate între ele, sunt influențabile în funcție de celelalte. Dacă una scade,
performanța celorlalte vor scădea de asemenea, nu la fel de semnificativ, dar destul
cât să afecteze rezultatul procesului de învățare. Dacă avem un element afectat, stima
de sine e probabil să scadă dacă cursantul nu își folosește capacitatea maximă pentru a
învăța, spre exemplu. Sau, având o stimă de sine general scăzută, randamentul maxim
pe care îl poate avea cursantul nu scade, dar nu poate fi atins, astfel creând un fel de
randament mediu, cu care cursantul nu se poate mulțumi sau se va gândi mereu că ar
trebui să fie capabil de mai mult. Acești factori pot fi influențați de către cursant, de
către ceilalți cursanți sau chiar și de cadrul didactic! În general, pentru a asigura o
reușită pentru educație, cursanții și chiar si cadrele didactice trebuie mereu să se simtă
apreciați și înțeleși - informația pentru cursant, din punct de vedere al mediului
înconjurător, poate fi perturbată dacă profesorul nu prezință nici acesta o dispoziție
foarte bună (tehnica Dunn&Dunn poate fi aplicată și pentru cadre didactice, deoarece
prin învățare se produce auto-învățare și auto-disciplinare).
Planul este partea care va susține toată opinia mea prezentată din punct de vedere
practic. Am considerat o clasă de elevi care momentan sunt la nivelul gimnazial, un
profesor de arte plastice care prezintă tehnici de predare extrem de bune, democratic,
care are o relație profesor-elev astfel încât elevii sunt motivați și responsabili față de
profesor și vice-versa. Propunerea vine din partea profesorului de arte plastice în felul
următor: la început de an, se prezintă materia prin care toată clasa va parcurge,
metodele obligatorii de examinare și încă o metodă de examinare după modelul
Dunn&Dunn, care este opțională pentru elevi și pentru care, pentru participare,
trebuie să se anunțe. Metoda de examinare Dunn&Dunn presupune un portofoliu cu
lucrările realizate din acel punct - adică începutul anului - până la sfârșitul anului,
după ultima examinare obligatorie. Portofoliul trebuie să conțină lucrările realizate pe
parcursul anului, cu anumite detalii în plus: față de cei care au optat să nu participe la
metoda de examinare Dunn&Dunn, aceștia trebuie să scrie pe spate sau pe o foaie
atașată la lucrare, numele lucrării, data în care lucrarea a fost realizată, 3 lucruri care
le sunt plăcute din lucrarea finală și 3 lucruri care nu sunt la fel de multe plăcute.
Odată ce anul este aproape încheiat, cadrul didactic adună portofoliile, le
analizează, face o sortare a lucrărilor în funție de datele la care acestea au fost create
și observă numele lucrărilor, lucrurile pozitive și cele negative. Pentru fiecare
portofoliu în parte, profesorul realizează o foaie atașată pe care realizează un tabel cu
numele lucrării și cele 6 lucruri spuse despre lucrarea respectivă, și scoate în evidență
5 caracteristici pozitive care se regăsesc cel mai mult în lucrările elevilor în funcție de
lucrurile spuse de ei, și doar 3 caracteristici negative. Pentru ambele categorii,
profesorul oferă sfaturi, încurajează, felicită, mulțumește pentru participare și
eventual, detaliază, la cererea elevului, anumite aspecte. Scopul acestui plan de
evaluare este de a conștientiza și oferi elevilor faptul că, în funcție de elementele
Dunn&Dunn - mediul înconjurător, factori emoționali, psihologici, sociali și
fiziologici - nu mereu vor putea oferi capacitatea lor maximă în realizarea lucrărilor și
că acest lucru nu trebuie să afecteze stima lor de sine, ci doar să fie în regulă cu ei
însăși, să nu se demoralizeze dacă nu reușesc și să încerce mereu.
În final, pentru a concluziona întreaga opinie, reamintesc faptul că modelul
Dunn&Dunn mi se pare o alegere pozitivă ce ar trebui implementată în învățământ,
pentru beneficiul profesorilor și al cursanților, pentru a realiza că la baza învățatului
nu stă informația, ci starea în care se află persoana când primește, predă sau studiază
informație.